Scînteia, februarie 1958 (Anul 27, nr. 4128-4151)

1958-02-08 / nr. 4134

Páe 2 iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii Discutînd probleme ale sfaturilor populare nmvmiiHHiiiiiiiiiiii Participarea cetăţenilor la rezolvarea treburilor obşteşti­iiiivHiiiHHPiiiiiiiiiiiiliiiiiiiiiiiiiiiiiii PĂRERI — PROPUNERI — SUGESTII­iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii Putem să obţinem rezultate mai bune Dacă­ în anul care a trecut sfatul nostru popular a obţinut unele suc­cese, aceasta se datoreşte mai ales faptului că la toate acţiunile între­prinse ar­ căutat să antrenăm cît mai mulţi cetăţeni. Prin munca vo­luntară prestată de cetăţenii ora­şului, anul trecut au fost pavate străzi, reparate drumuri­, şanţuri şi podeţe în valoare de 755.000 lei. Mai sînt şi alte domenii ale mun­cii noastre, în care am primit un preţios ajutor din partea oameni­lor muncii. într-o vreme, une­le întreprinderi de interes lo­cal din oraş dădeau produse de slabă calitate şi la un preţ de cost ridicat. Comisia permanentă de in­dustrie locală, cu sprijinul unor specialişti, a studiat la faţa locu­lui cauzele acestei stări de lucruri, a ascultat propunerile muncitorilor şi tehnicienilor din diferite sectoa­re de activitate şi,­ astfel, a putut supune comitetului executiv un plan concret de îmbunătăţire a procesu­lui de producţie în unităţile in­dustriei locale. Acestea sunt doar cîteva exemple in ce priveşte antrenarea cetăţe­nilor la rezolvarea diferitelor pro­bleme. Am făcut însă puţin faţă de sarcinile mari care ne stau în faţă. Foarte puţini oameni am atras în miunca culturală de masă şi în echipele de control ob­ştesc. In întreprinderile şi institu­ţiile din oraşul nostru lucrează mulţi specialişti, dar noi n-am reuşit să-i antrenăm în diferitele noastre acţiuni, deşi aceştia ne-au oferit ajutorul lor. Anul acesta, Sfatul popular al oraşului Baia Mare are sarcini şi mai mari de rezolvat. Sîntem, to­tuşi, siguri că acestea vor fi reali­zate, căci vom folosi şi extinde ex­perienţa bună obţinută pînă acum, vom cere sprijinul cît mai multor oameni ai muncii la rezolvarea multiplelor noastre probleme gos­­podăreşti-edilitare şi social-cultu­­rale. ALEXANDRU BOLOMAN vicepreşedinte al Comitetului executiv al Sfatului popu­lar orăşenesc Baia Mare tare­ţeles. Ei s-au oferit să procure sin­guri unele din aceste materiale. In felul acesta am instalat 7 cis­mele. Poate că acum nu mai impresionează pe nimeni faptul că o stradă a fost electrifica­tă. E un lucru firesc astăzi. Dar bucuria acelora care ani de-a rîndul și-au luminat casa numai cu lampa de petrol, iar acum au bec electric, este, intr-adevăr, mare Străzile 7 Drumuri şi Tropicelor din cartierul nostru au fost şi ele elec­trificate. Trebuie spus că mai avem încă multe de făcut. Aş vrea să amin­­■ tesc numai de necesitatea de a se introduce apa potabilă pe străzile Budeasa, Tropicelor şi 7 Drumuri Dacă Sfatul popular al raionului Tudor Vladimirescu ne va ajuta cu materialele necesare, sunt convins că cetăţenii din cartier vor partici­pa la efectuarea lucrărilor. ŞTEFAN JUNCU preşedinte al comitetului străzii Ţărăncuţa din Bucureşti Cînd cetăţenii nu sînt solicitaţi Cunosc şi vechiul şi noul Ploeşti. Pot spune că în oraş s-au făcut multe lucruri cu care ne mîndrim. S-au construit noi blocuri de lo­cuinţe, şcoli, spitale, s-au creat zone verzi etc. Toate aceste înfăptuiri sunt legate de activitatea Sfatului popular al oraşului. Locuiesc în cartierul „Moţoi‘‘, unul dintre cartierele mărginaşe ale oraşului. Şi aici s-au făcut unele îmbunătăţiri edilitare. Cu ani în urmă, nu aveam trotuare şi înotam în noroi de cum ieşeam din curte şi pînă în şoseaua Rîfov. Cu spri­jinul cetăţenilor, sfatul popular a făcut trotuare şi s-au pietruit stră­zile Oituz şi Făgăraş. La şcoala elementară nr. 18 s-a refăcut in­stalaţia de încălzire. De asemenea, s-a introdus conducta de gaz pe strada Diaconul Coresi. Rezultatele puteau fi mult mai mari dacă sfatul popular ar fi fo­losit mai mult ajutorul maselor. Nu ştiu cum a lucrat sfatul cu cetă­ţenii din alte cartiere pentru an­trenarea lor la rezolvarea diferite­lor probleme gospodăreşti, dar cu cei din cartierul nostru n-a lucrat deloc bine. Mă refer, îndeosebi, la faptul că noi am propus de nenu­mărate ori să ne trimită specialişti şi unele materiale şi apoi, cu for­ţele noastre — fiindcă avem destule, — să introducem apă potabilă pe stră­zile Caporal Dumitrescu şi Amzei, să cărăm pietriş pe alte străzi care nu sunt pavate, să reparăm baia de la şcoala elementară. Propunerile noastre n-au fost luate în seamă. Poate că sfatul popular a avut şi unele greutăţi, nu zic ba. Totuşi, dacă cerea ajutorul cetăţenilor, multe din aceste probleme puteau fi rezolvate. Locuitorii cartierului „Moţoi“ sunt hotărîţi să participe cu toate forţele la rezolvarea problemelor gospodă­reşti ale cartierului. ILIE NICOLAE pensionar, cartierul „Moţoi“, oraşul Ploeşti Rolul deputatului S-au scurs cîţiva ani de cînd sînt deputatul raional al cetăţenilor­­ din Suceagu. In t­oţi aceşti ani am,i ţinut o strînsă legătură între Sfatul ' popular al raionului Cluj­ şi cetate­ ,u­nii din circumscripţia electorală în­­ care am fost ales. Acum am fost u propus candidat în alegerile de la­­ 2 martie. „ Anii care au trecut au fost, în­­tr-adevăr, ani bogaţi în realizări, plini de învăţăminte. Noi ne-am convins că numai cu ajutorul cetă­ţenilor putem realiza sarcinile mari care ne stau în faţă. Rezultatele ob­ţinute dovedesc aceasta. îmi amintesc că în primii ani cînd am fuset ales deputat, în Suceaganu era lumină electrică, drumurile nu erau ’ pietruite,­ școala de 7 ani nu avea internat pentru copiii din sa­tele mai îndepărtate. Cînd mă în­­tîlneam cu alegătorii îmi aminteau despre toate acestea. Ei aveau­ drep­­tate, trebuia făcut ceva. Eu singur nu le puteam însă înfăptui cerinţele. M-am sfătuit cu oamenii şi, împreună cu ei, am pornit la lucru. într-o adu­nare am hotărît cu toţii să electrifi­­căm satul prin autoimpunere. S-au strîns­ bani. A lucrat cu sîrg tot sa­tul. Unii se ocupau de procurarea stîlpii c cu alţii de transport, de să­parea gropilor, întinderea sîrmelor. Am izbutit. Acum avem lumină în casele noastre. Am amenajat şi internatul şcolii, care are 40 de locuri. Acum copiii din satele vecine — Popeşti, Viştea, Macău — au condiţii bune să în­veţe carte. Şi munca cultural-educativă s-a îmbunătăţit. In sat avem fanfară şi un cor de 60 de persoane. Ne mai ne­căjim cu sala căminului. A devenit neîncăpătoare. Dacă ne apucam cu nădejde de lucru, dacă ceream mai mult sprijinul locuitorilor, poate că aveam acum o sală nouă. Timpul nu-i însă trecut. Prin munca între­gului sat va fi rezolvată şi a­­ceastă problemă. Pentru repara­rea drumurilor din comună, am şi transportat 400 m.c. pietriş. Dacă o mai fi nevoie, vom mai transporta. Acum trebuie doar să răspîndim pietrişul pe drum. Şi aici vom cere sprijinul cetăţenilor. Sîntem siguri că-l vom primi. Oamenii din satul nostru sînt harnici, muncesc cu rîvnă pentru înfăptuirile de in­teres obştesc. Am vrea, de aseme­nea, să introducem gaz metan în sat. Este o treabă mai grea. Dacă vom primi însă ajutorul sfatului popular raional vom putea realiza şi această dorinţă a locuitorilor din Suceagu. ERNEST CHIŞ învăţător, satul Suceagu, raionul Cluj ...Şi al comitetului de stradă de meserie sunt cizmar. Lucrez la o cooperativă meşteşugărească, iar în timpul liber mai fac diferite tre­buri obşteşti în cartier. Acum sunt preşedinte al unui comitet de stra­dă din cartierul Căţelu. Drept­ să vă spun, munca aceasta mi-a devenit dragă, mă pasionează. Zilnic se găseşte cîte ceva de făcut în cartier. Probleme sînt multe şi, uneori, des­tul de grele, dar cu ajutorul cetăţe­nilor şi al sfatului popular raional rezolvăm treptat, treptat din ele. Bunăoară, pe strada Ţărăncuţei se simţea nevoie de pavaj şi de apă. Am adunat cetăţenii, ne-am sfătuit şi am hotărît să cerem sprijinul sfatului popular. Şi sfatul ne-a aju­tat, trimiţîndu-ne piatră şi specia­lişti. Apoi, din fiecare familie a ve­nit cîte cineva la muncă voluntară, şi am pavat strada. în privinţa apei a fost ceva mai greu, căci lipseau unele materiale, ca ţevi, robineţi. — Nu putem cere totul de la sfa­tul popular — le-am spus eu. Să vedem dacă noi n-am putea face ceva mai mult. Şi cetăţenii au în­ La prima vedere s-ar părea că piesa „Ultimul tren“ este o varian­tă modernă a poveştii îndrăgos­tiţilor de la Verona. Poate am şi avea justificarea s-o privim ca atare, dacă deosebirea în­tre condiţiile sociale n-ar fi impus schimbări cu totul esenţiale. Dacă în ce priveşte cadrul şi forma, „Ul­timul tren" merge pe firul duşmă­niei între Capuleţi şi Montagu, con­ţinutul său de idei este în întregi­me determinat de epocă, de anii ce­lui de-al cincilea deceniu al seco­lului nostru. Pe maghiarul Szabó Imre şi romîncul Claudia Vlad îi desparte ura naţională care stăpî­­neşte familiile lor. Ei se îndră­gostesc şi vor să-şi clădească feri­cirea personală în ciuda împrejură­rii istorice tragice create prin dic­tatul de la Viena. Dar deznodămân­tul nu mai poate fi nici împăcarea la mormântul tinerilor, nici pur şi sim­plu Căsătoria lor fericită. Rădăcinile urii aţîţate de naţionalism sînt mai adinei decît duşmănia între familii, căci izvorul ce-o adapă este domnia şi ideologia claselor exploatatoare. Tocmai de aceea în tratarea temei­lor, autorii piesei, E. Mirea şi artis­tul poporului Kovács György (in­terpret totodată al unuia din rolu­rile principale), au trebuit să ajun­gă, păstrînd cadrul unei poveşti de dragoste, la demonstrarea necesităţii unor transformări sociale. Soluţia dată de presă conflictului înve­derează clar­­ şi regia spectacolului a subliniat ideea cu succes — că li­chidarea vrajbei naţionale este po­sibilă numai odată cu înfăptuirea puterii celor ce muncesc. Generaţia noastră a fost martora unor timpuri, nu prea îndepărtate, în care ura naţională a putut face atîta rău oamenilor. Nu strică să ne aducem aminte de suferinţele şi re­lele trecutului apropiat,, pe de o par­te pentru a le face cunoscute tinere­tului, dar şi pentru că infecţia naţio­nalistă n-a putut dispare peste noapte, fără urmă, fără rămăşiţe îm­potriva cărora mai avem de luptat şi azi. Conflictul piesei este complex, deşi toate ciocnirile au acelaşi iz­vor : naţionalismul maghiar şi na­ţionalismului român — vrăjmaşi deo­potrivă de înverşunaţi ai înţelegerii între oameni, ai fericirii lor. Iar in­tensitatea ciocnirilor nu e slăbită de faptul că eroii principali ai pie­sei, Claudia Vlad şi Szabó Imre, car­e reprezintă în felul lor ridicarea deasupra prejudecăţilor naţionaliste, încearcă în zadar să se împotriveas­că unor uriaşe forţe potrivnice. Ten­siunea nu scade, deoarece în de­cursul acţiunii nu se ciocnesc teze naţionaliste între ele sau acestea cu vederile progresiste, ci se frămîntă oameni, dintre care unii pornesc la atac împotriva fericirii altora. Avocatul Tiberiu Vlad, tatăl Cla­­udiei, nu este numai un naţionalist care nu-şi lasă fiica să se mărite cu un maghiar; el este şi capul tiranic al familiei burgheze, care consideră voinţa sa lege şi puterea sa asupra familiei nelimitată. El­ manifestă zgomotos orgoliul naţional al bur­gheziei dominante. Avocatul este convins, şi convingerea îi este spri­jinită din plin de condiţiile sociale ale vremii, că maseîndu-şi neomenia cu ieftine lozinci patriotarde, are dreptul să calce brutal în picioare fericirea celor doi tineri. Apáthy Aladár este misitul su­pus al avocatului. El încheie, împreună cu Vlad, afaceri gra­se pe spinarea „fraţilor săi“ ţăranii maghiari, şi colectează în el, tacit, veninul urii naţio­nale pînă în momentul în care, după intrarea trupelor horthyste, poate îmbrăca, odată cu costumul de gală maghiar, şi poza aţîţătorului naţio­nalist cu spume la gură. Nu este deloc simplă chestiunea naţionalismului : iat-o pe văduva Szabó, mam­a lui Imre. De fapt, ea este aceea care împiedică pînă la urmă fericirea tinerilor. La ea na­­­­ţionalismul e învăluit în ceaţa unor lucruri foarte reale şi de natură să impresioneze: dragostea de mamă şi experienţa amară a douăzeci de ani de persecuţii naţionaliste. Spre deosebire de Vlad şi Apáthy, pentru care naţionalismul se tradu­ce în avantaje materiale directe (mai mari cînd pentru unul, cînd pentru Celălalt), la doamna Szabó avem de-a face cu credinţa naivă a micului burghez în adevărul fra­zeologiei naţionaliste, în fericirea pe care înfăptuirea „idealurilor“ propovăduite de naţionalişti trebuie s-o aducă, chipurile, „tuturor“. Ea formulează altfel, cu tonuri mai intime, tezele şovine, se referă la lucruri care nu pot fi respinse pur şi simplu. Vorbeşte despre strămoşi, despre datini, despre greutăţile mari pe care le-ar întîmpina „străina“ cău­­tînd să se adapteze formelor de via­ţă maghiare. La ea recunoşti mai puţin izbitor decît la Vlad falsita­tea şi goliciunea ideilor, interesele pe care acestea le servesc, identifici mai greu otrava şi deosebeşti mai greu omul simplu ce suferă de pe urma asupririi de micul bur­ghez Îmbibat de orgoliu naţio­nalist (deşi în dosul frazelor ei frumoase se întrezăreşte rînje­­tul cinic al lui Vlad şi Apáthy, care au tot interesul să promoveze „convingeri“ de acest fel). De aceea, această faţă a naţionalismului este mai periculoasă, indiferent la cine se manifestă ; văduva Szabó ar pu­tea fi tot atît de bine şi de na­ţionalitate romînă. Este just de aceea procedeul autorilor atunci cînd, în actul III, ne-o prezintă pe doamna Szabó ca cel mai puțin in­fluenţată de schimbările sociale in­tervenite. Nu sînt însă acceptabile, nu corespund adevărului istoric, a­­firmaţiile ei generalizatoare cu privire la faptul că întreaga sa ge­neraţie s-ar fi caracterizat printr-o asemenea poziţie înapoiată. Armele mamei lui Imre sînt deci mai eficace. Ea ştie şi unde trebuie să atace: nu fiul vrea să şi-l convingă, ci s-o sperie pe vii­­toarea-i noră. Ştie că aici poate iz­­bîndi mai uşor, căci fata duce o grea luptă interioară. Părinţii ei părăsesc cu ultimul tren Ardealul de Nord şi dacă ea rămîne cu Imre, se rupe de familie. Şi cine ştie ce va fi apoi... Primirea rece din partea soa­crei, aluziile la răul pe care-l poate căşuna viitorului lui Imre o soţie ro­mâncă o impresionează profund. Ea pleacă crezînd că Imre ar prefera cariera sa. Fiecare dintre tineri are un confi­dent. Pe Claudia o sprijină priete­nul ei din copilărie, doctorul Ma­rius Pop, un tînăr medic, care-o iubește pe Claudia cu o dragoste sinceră, dar se sacrifică în numele fericirii ei și încearcă s-o ajute ca să se poată căsători cu Imre. Din cu totul altă stofă este croit colegul şi prietenul lui Imre, acto­­rul-figurant Barabás. Deşi aminteşte de numeroşi eroi ai scenei, el aduce totuşi ceva nou, cu desăvîrşire par­ticular. De la raisonneuril vechilor piese de teatru pînă la decăzuţii cu filozofie amară ai pieselor lui Cehov şi Gorki — din fiecare găsim cîte un strop nedefinit în acest Bara­bás. Aceasta însă nu e imiitare, pre­cum nu este imitare nici reeditarea ardeleană contemporană a poveştii veroneze. Omenia, înţelepciunea, împletite cu accente de scepticism, sînt trăsături întîlnite şi la alţi Premiera Teatrului secuiesc de stat din Tg. Mureş eroi, însă umanismul lui Barabás, resemnarea amară şi beţia întreţe­sută de străfulgerări ale speranţei se manifestă în forme caracteristi­ce unei categorii a păturii intelec­tuale din Ardealul anilor 1940. O mare experienţă de viaţă s-a cristalizat în înţelepciunea sa. Iar faptul că şi-a ratat viaţa nu l-a făcut să urască oamenii. El s-a ata­şat puternic de tînărul actor Szabó Imre şi-l sprijină în momentele grele parcă pentru a vedea împli­nit în acesta tot ce el ratase : rea­lizarea în artă, fericirea în dra­goste. Barabás se apropie cel mai mult atît de înţelegerea esenţei naţiona­lismului cit şi de găsirea soluţiilor. El îşi bate joc fără milă de iluziile naţionaliste ale doamnei Szabó, le­gate de ceea ce ar fi urmat să aducă dictatul de la Viena ma­selor maghiare din Ardeal. Ba­rabás, actorul-figurant, care în cursul unei vieţi întregi n-a gus­tat mai mult din gloria artistică de­cît atît că a figurat la coada afişelor la „oameni din popor, soldaţi“, simte că forţa naţionalismului se va fringe atunci cînd la marea scenă a vieţii „oamenii din popor, soldaţii“ vor juca rolul principal. Acest „actor fără ta­lent", de un umor sclipitor, de o iro­nie muşcătoare, îndreptată totdea­una împotriva ipocriziei şi a min­ciunii — deşi uneori face jocuri de cuvinte gratuite în goană după poantă — este în piesă purtătorul de cuvînt al ideilor umaniste; el formulează deseori cu simplitate şi cu adîncime filozofică mesajul piesei. Desigur, figura lui Barabás ar fi fost mai veridică dacă autorii ar fi sugerat în piesă existenţa forţe­lor sociale a căror concepţie asupra lumii i-ar fi putut insufla aceste idei şi ai căror reprezentanţi de avangardă — comuniştii romîni şi maghiari — luptau şi atunci activ împotriva reacţiunii şovine. Cei doi tineri îndrăgostiţi partici­pă mai puţin la conflict, de aceea nici zugrăvirea artistică a figurilor lor nu este deplină. Tînărul actor Szabó Imre nu este mai mult decît un tînăr îndrăgostit. De acţionat acţionează o singură dată — Vrea să fugă după dra­gostea sa — dar tentativa nu-i reuşeşte şi chiar această acţiune a sa e doar povestită. Mai multe aflăm despre Claudia, a cărei în­drăzneaţă înfruntare cu tatăl ei şi curajoasa pregătire pentru noua via­ţă o învestesc cu multe din trăsă­turile de caracter ale femeii înainta­te. Piesa ar fi cîştigat mult dacă autorii ar fi zugrăvit cu mai mul­tă pătrundere psihologică figurile eroilor principali, mai ales a lui Szabó Imre. Nu este o sarcină scriitoricească uşoară să găseşti o dezlegare a aces­tui conflict dramatic, dezlegare ac­ceptabilă atît ideologic cît şi scenic. Ura naţională dusă la paroxism, graniţele care-i despart împiedică explicaţiile şi între timp îndrăgos­tiţii înaintează în vîrstă. Szabó Imre îl joacă acum pe principele Veronei, nu pe Romeo, iar Claudia s-a măritat şi a şi devenit văduvă. Trebuie să treacă cîţiva ani buni chiar după eliberare pînă ce sufle­tele se limpezesc şi devin coapte în­tr-atîta incit să poată veni nu nu­mai vremea explicaţiilor, ci şi a îm­plinirii. Cît de noi, de împrospătaţi sînt oamenii pe care-i reîntîlnim în actul al treilea ! Oamenii şi-au gă­sit locul în noua viaţă, dar autorii au evitat să creeze impresia că a­­ceasta ar însemna imediat şi ferici­rea şi mulţumirea deplină. Eroii pie­sei sînt oameni simpli care nu pri­cep întru totul ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă în jurul lor, dar un lucru îl înţeleg sau îl simt, şi anume că acest tren — ca să folosim ex­presia lui Barabás — este trenul lor, pe care nu trebuie să-l scape. Este meritul piesei că schimbă­rile prin care au trecut eroii săi în intervalul dintre cele două acte sunt veridice. Toate şi toţi se schimbă în acest timp, în oare­care măsură chiar şi văduva Szabó, care ajunge să-şi recunoască min­ciuna fără a fi însă în stare s-o şi condamne. Barabás îşi ia un rămas bun înlăcrămat de la butelcuţa cu băutură. La el se vede cel mai clar Cum noile realităţi sociale fac să se topească neîncrederea, scepticismul acestor oameni simpli, care văd a­­cum că au un rost în viaţă şi simt că au o patrie. Spre deosebire de primele două acte, al treilea este mai sărac în acţiune şi, de aceea, şi tensiunea dramatică slăbeşte aici. Ansamblul Teatrului Secuiesc de Stat din Tg. Mureş, sub regia lui Tompa Miklós, maestru emerit al artei, a prezentat intr-un spectacol excelent această nouă reuşită operă a dramaturgiei noastre. Caracterul unitar al jocului actorilor, valorifi­carea fără fisuri a conţinutului de idei al piesei, folosirea ingenioasă şi totodată ca măsură a posibilită­ţilor tehnice ale scenei sunt prin­cipalele merite ale regiei. Interpretîndu-l pe­ Szabó Imre, Csorba András a folosit posibilităţile oferite de rol şi a jucat cu multă fi­neţe şi interiorizare pe tînărul actor care, în afară de dragoste, nu cu­noaşte şi nu ştie multe. Erdős Irma a dovedit de această dată că-şi poate valorifica strălucit calităţile şi în­­tr-un rol modern. Jocul ei a avut o mare prospeţime, a comunicat o sinceritate nemijlocită a sentimentu­lui. A fost hotărîtă şi totuşi tandră, dîrză în dragostea ei şi totuşi in­­fluenţabilă. Linia dezvoltării Clau­­diei, fidelitatea ei sufletească faţă de prima dragoste au găsit o expri­mare neştirbită în jocul actriţei. Sarlai Imre a interpretat expresiv şi cu simţul măsurii rolul lui Tibe­riu Vlad; el ar fi putut însă îmbo­găţi interpretarea printr-o mai pu­ternică accentuare a specificului na­ţional. Szabó Ida a adîncit, a in­teriorizat rolul soţiei, al Augustei Vlad, deşi aceasta a reprezentat pentru ea un tip de personaj cu totul nou. Marius Pop a prins viaţă în interpretarea lui Lo­­hinszky Loránd. Talentatul actor a reuşit să prezinte convingător acea­stă figură destul de pasivă. Autorii au zugrăvit cu mijloace caricaturale figura lui Apáthy Ala­dár ; pe această linie a mers şi in­terpretarea reuşită­­ care a abuzat însă pe­ alocuri de mijloace exteri­oare­­ dată rolului de actorul Ta­más Ferenc. Rolurile cele mai realizate în text, văduva Szabó şi Barabás, s-au bucu­rat de excelente interpretări actori­cești. Kőszegi Margit, artistă emeri­tă, a creat o convingătoare doamnă Szabó, în care s-a concentrat toatǎ mîndria m­asei de „domni“ maghia­re, aparenta sa curăţenie, cinste şi sinceritate, care — atunci cînd inte­resele sale o cer - se împacă perfect cu minciuna. Interpretarea a expri­mat foarte bine sentimentele contra­dictorii ce se ciocnesc în sufletul mamei lui Imre, îndîrjirea cu care apără, ca o lupoaică, interesele în­chipuite ale fiului ei, precum şi cruzimea prejudecăţilor în numele cărora calcă orice în picioare. Ko­vács György a croit pe măsura sa rolul lui Barabás şi a rezolvat a­­ceastă figură complexă atît de de­gajat şi cu atîta firesc. Incit a­­ceastă interpretare se aliniază pe merit alături de celelalte mari şi neuitate creaţii ale sale. A găsit de fiecare dată tonul şi gestul cele mai potrivite pentru a transmite sălii omenia şi sinceritatea, demne de un mare artist, ale modestului figurant. Ceilalţi membri ai ansamblului — Gömöri Emma în rolul Anei, Lan­tos Béla în regizor, Varga József în sufleur, Szamossy Kornélia în Jan­­­eta, Tabódi Mária în doica şi Nagy Jolán în infirmiera — s-au integrat armonios în spectacol. Piesa lui Eugen Mirea şi Kovács György a îmbogăţit repertoriul ge­neral al teatrelor noastre cu o o­­peră valoroasă şi folositoare. Fără îndoială, vom revedea în curînd „Ultimul tren‘‘ tradusă în limba ro­mînă şi jucată ţi pe alte scene. KOVÁCS JANOS ULTIMUL TREN de Eugen Mirea şi Kovács György S­C­Î­N­T­E­I­A In­serale Sfatului popular al oraşului Arad se produc pe lîngă flori ce servesc la decorarea parcurilor şi străzilor şi numeroase fiori la ghivece care sînt valorificate prin florăriile oraşului La Casa agronomului Joi s-a deschis, la Casa agrono­mului din Bucureşti, un curs pentru perfecţionarea cadrelor de conducere din gospodăriile colective — preşe­dinţi şi ingineri agronomi. La acest curs, specialişti din Mi­nisterul Agriculturii şi Silviculturii, precum şi unele cadre didactice vor expune mai, multe lecţii, legate de activitatea de conducere a gospodă­riilor colective şi de aplicarea meto­delor agro-zootehnice. In prima zi, tov. A. Vaida şi T. Dumbravă, din Ministerul Agriculturii şi Silvicultu­rii, au ţinut lecţiile: „Conducerea gospodăriei colective, munca consi­liului de conducere, a preşedintelui, activitatea adunării generale, rela­ţiile gospodăriei cu alte întreprin­deri şi instituţii de stat“ şi „Rolul şi sarcinile comisiei de verificare din G.A.C.“ Pentru o mai bună însuşire a ma­terialului predat, lecţiile sunt urmate de discuţii, în care cursanţii dau exemple concrete din gospodăriile lor în ceea ce priveşte felul cum re­zolvă unele probleme. Aceasta con­stituie şi un preţios schimb de ex­perienţă. In ciTEV­A RINDURI • In cinstea alegerilor de deputaţi in sfaturile populare, la căminul cul­tural din Jilava a fost amenajat un studio pentru emisii locale ale staţiei de radioficare din comună. In prezent se procură materialele necesare insta­lării unui studio asemănător la staţia de radioficare din comuna Popeşti-Le­­ordeni. Pînă la 2 martie studioul va intra în funcţiune. • De curînd au apărut în Editura ştiinţifică numeroase lucrări din do­meniul economic, financiar şi ştiinţific. Printre cele mai importante, apărute zilele acestea în vitrinele librăriilor, se numără şi „Tehnica comerţului exterior“, „Geografia economică a R.P.R.“, „Unele probleme ale revo­luţiei industriale în Romînia“. • In ziua de 8 februarie Teatrul Na­ţional din Craiova şi-a redeschis stagiu­­nea cu piesa „Tudor din Vladimiri“, de Mihnea Gheorghiu. In actuala sta­giune, Teatrul Naţional din Craiova a mai pregătit spectacolele : „Ultima generaţie", „Ani de pribegie", „Sfir­­şitul pămîntului“ şi altele • In comuna Măieruş din apropie­rea fabricii de cărămizi şi ţiglă „Re­construcţia" din Feldioara s-a desco­perit un nou zăcămînt de argilă pen­tru fabricarea ţiglelor. Pînă acum argila necesară pentru fabricarea ţi­glelor se aducea de la cariera fabri­cii „7 Noiembrie" Sighişoara. In urma studiilor făcute, s-a stabi­lit că argila de Măieruş poate fi fo­losită la fabricarea ţiglelor de cali­tate. Noua carieră s-a şi deschis.­­ In urma lucrărilor ce urmează a fi executate pe şantierul de construcţii al fabricii „Firul Roşu" din Tălmăci­i, raionul Sibiu, capacitatea de producţie a fabricii se va mări simţitor. Vor fi extinse secţiile de filatură, răsucitorie, finisaj chimic etc In acelaşi timp, vor fi construite depozite, construcţii au­xiliare, clădiri sociale şi de locuit. Paralel cu aceste lucrări, urmează să fie indiguit rîul Sadu pe porţiunea din vecinătatea fabrici­. • In luna ianuarie, peste 47.000 de ţărani muncitori din regiunea Suceava, au vizionat diferite filme, mai mult de 35.000 au audiat conferinţe iar mii de ţărani muncitori au participat la pro­gramele artistice săptămînale prezenta­te la cele 593 cămine culturale din re­giune. Tot pe lîngă căminele culturale funcţionează 303 cursuri agrozootehnice de masă la care participă aproape 10.000 ţărani muncitori, iar peste 2.500 ţărănci muncitoare urmează cursurile agricole, sericicole şi legumicole. • Aproape 23.000 de cititori din re­giunea Hunedoara au citit în anul 1957 peste 450.000 de volume. Numai la bi­bliotecile săteşti s-au citit în cursul anului trecut 136.645 cărţi. Recent, secţia de învăţămînt şi cul­tură a Sfatului popular regional Hune­doara a acordat celor mai activi bi­bliotecari premii în bani şi menţiuni. E­rupţii (Urmare din pag. l­a) „listele negre" ca să nu poată fi ni­căieri angajat. Patronii americani instauraseră legi ca în Texas.. Muncitorii lucrau cîte 12 ore, fără drept de concediu, tot anul. Erau la cheremul patroni­lor care le dijmuiau, ori de cite ori şi oricum voiau, salariile. Protecţia muncii şi asistenţa medicală lipseau cu desăvîrşire. Toate astea, in timp ce beneficiile încasate în fiecare an de ,,anonimii“ societăţii treceau peste jumătatea capitalului total in­vestit. In 1944, cînd războiul se a­­propia de sfîrşit, patronii de la Newi York au ordonat nimicirea ra­finăriei. Sute de bombe i-au răscolit măruntaiele... Azi ea nu numai că este refăcută ci, pe o suprafaţă uriaşă în jur, s-au construit şi se construiesc zeci de clădiri industriale pentru blocul de ulei care a şi intrat parţial in funcţiune. Pe locul clubului ameri­can — local de zaiafeturi şi desfrîu — distrus de bombe, s-a înălţat o clădire frumoasă în care se află can­tina, clubul şi biblioteca. Pe mar­ginea şoselii care duce spre oraş se înşiruie locuinţele individuale ale rafinorilor (construite cu ajutor de la stat) precum şi două blocuri ară­toase cuprinzînd fiecare cîte 18 a­­partamente. Vestiare cu băi la fie­care secţie din rafinărie, un încăpă­tor cămin muncitoresc pentru necă­sătoriţi , apoi concediile petrecute la casele de odihnă de la Vasile Roaită şi Poiana Stalin... Şi despre cîte alte realizări din anii noştri, în folosul rafinarilor de la fosta „Romîno- Americana", nu s-ar mai putea vorbi! In cabinetul direcţiei de la fosta ,,Astra Romînă“ ne-a întîmpinat un muncitor. Tovarăşul Manea Ionescu are părul alb, potrivit cu vîrsta, deşi se ţine drept ca la 20 de ani. Vin muncitor a fost făcut director. Şi s-a dovedit a fi un conducător pri­ceput. Intr-o vitrină el ne-a arătat ex­puse produsele rafinăriei — un nu­măr aproape dublu de sortimente faţă de ceea ce se producea aici în trecut. Conducindu-ne apoi prin ra­finărie, prezentindu-ne instalaţiile noi, moderne, conduse competent de muncitori ne-a informat că acum se prelucrează de două ori şi jumătate mai mult ţiţei ca altădată, pe vremea patronilor. Mai mult ca altădată... Pretutindeni oamenii au ţinut să facă această comparaţie punînd în cumpănă tre­cutul cu prezentul. Adeseori, in a­­ceastă balanţă, talgerul trecutului a rămas gol. Intr-adevăr, ce interes aveau patronii să construiască cre­şe şi cămine pentru copiii muncitorilor, aşa cum există azi ? Nu existau pe atunci nici dispensarul cu staţionar,­imae lucrează 7 medici, nici clubul cu sală de spectacole­­ de aproape 1.000 de locuri, cu bibliotecă şi săli de şah. în atelierul mecanic am cunoscut un muncitor vîrstnic care avea o po­reclă ciudată. Ne-am oprit cîteva minute să-i ascultăm povestea. Pe Ion Niculescu, prea puţini lu­crători de aici îl cunosc după nu­mele lui adevărat. Dacă-l întrebi însă: „N-aţi văzut pe Baracă“ ? — toţi ţi-l arată. De unde i s-a tras oare noul botez ? Taică-său era un cizmar nevoiaş cu o casă de copii. Ca să aibă un adăpost şi-a înjghebat omul o baracă de scinduri pe malul Dimbului, la marginea oraşului. Odată, in urma unei ploi torenţiale, rîuşorul s-a um­flat într-atîta încît a smuls şi a dus cu el baraca sărăcăcioasă a cizma­rului din care abia s-a putut salva el, nevasta şi copiii. De atunci i-a rămas porecla de „Baracă“. Şi co­piii au primit-o ca singură moştei­nire. La despărţire, „nenea Baracă“ ne-a invitat să trecem după masă pe strada Bihorului la nr. 26, ca să-i vedem locuinţa confortabilă, con­struită cu sprijin de la stat... Pădure de sonde, uruit de granicer gîlguitul continuu al ţiţeiului pe con­ducte... La Băicoi şi la Cîmpina, la Boldeşti, Moreni şi Ţintea, la Dră­­găneasa şi Berea. O mulţime de turle noi. Cum rămîne atunci cu mult trimbiţata teorie a secătuirii petro­lului romînesc vinturată de societă­ţile capitaliste înainte de a-şi lua tălpăşiţa ? înainte de a porni intr-o raită prin schele îl vizitasem pe tovară­şul inginer Olteanu, geologul şef al trustului de foraj-extracţie din Plo­eşti... îl găsisem aplecat asupra unui teanc de hărţi vechi pe care erau încercuite cu roşu insule de cercu­­leţe negre de lîngă care lipseau ini­ţialele societăţilor de altă dată. Erau sondele noi. Ne-a descifrat apoi şi alte semne care reprezentau sonde­le reactivate din fostele regiuni „moarte“. Numai în anul trecut, prin muncă dîrză, eroică (socotind doar rezulta­tele înregistrate la trustul din Plo­eşti) petroliştii Văi Prahovei au re­dat viaţa a numeroase sonde al căror debit a sporit producţia naţională de ţiţei cu peste 24.000 tone. Am văzut la faţa locului „insuli­ţele“ încercuite pe vechile hărţi, marcînd zăcămintele noi descoperite Ungă Berea răvăşită, la Arbănaşii părăsiţi de capitalişti, la Drăgăneasa şi prin alte părţi, ne-am oprit lîngă sondele săpate înclinat su­b imensul bloc de sare de la „Seninul“ şi lîngă cele de mare adîncime forate la Boldeşti, am mers de-a lungul conductelor prin care coboară torentele de ţiţei extras de pe platoul înalt de la Podeni... E rodul muncii titanice a petro­liştilor noştri. Eroismul lor a rămas adesea anonim, neştiut, dar fiecare picătură de petrol îl poartă în ea, ca un briliant. Pe unde am trecut am intîlnit însă şi o altă renaştere: a satelor şi oraşelor petrolifere, cufundate altă dată în beznă şi mistuite în neagră mizerie. Grădiniţă de copii, stadion şi case noi­­ la Cîmpina, blocuri muncitoreşti, club, spital, toate noi — la Moreni; safa de festivităţi, lo­cuinţe pentru brigadieri şi sondorii şcoală de calificare — la Boldeşti; dormitoare la Berea şi Drăgăneasa... Şantiere noi pun temelia altor a­­şezări ce vor apare pe harta Văii Prahovei. ...E aceasta o încununare a luptei pe care au purtat-o petroliştii în anii marilor erupţii de jaf şi minte. CĂRŢI NOI ! ESENIN : Poezii — poeme. (In ro- T­o mîneşte de G. Lesnea), 260 p­ag. 1­­ — 9,25 lei Cartea rusă. ţ­­g. OPRESCU : Jurnal de călătoriei 1 — 124 pag. — 3,75 lei. Cartea I [ rusă. I -NICOLAE JIANU : Drumul spre­ I cer — nuvele — 280 pag. — 1­­­5 lei. Ed. Tineretului. ♦ ’ HORIA STANCU : Cezar Petrescu ! . — 132 pag. — 2 lei. E.S.P.L.A. I IDIONISIE ŞINCAN: Ceairul lui J­i­an­ — schiţe. — 104 pag. — ♦ 1 3 lei. Ed. Tineretului. ţ Nr. 4134

Next