Scînteia, decembrie 1960 (Anul 29, nr. 5005-5031)

1960-12-01 / nr. 5005

Nr. 5005 Vulcanul luptei de eliberare clocoteşte in întreaga Africă- Anul 1980, denumit anul Afri­cii, işi merită numele. De la începu­tul lui şi pină astăzi 17 ţări africa­ne şi-au proclamat independenţa. Unele dintre ele au şi obţinut suc­cese în lichidarea înapoierii moşte­nite din vremea dominaţiei colo­niale,­ în dezvoltarea lor economică. Cuvîntul Africii în lupta pentru pace se face auzit cu tot mai mul­tă vigoare. Ziua de luptă pentru eliberarea Africii de sub jugul colonialismu­lui, zi care se sărbătoreşte astăzi are loc astfel in condiţiile unui avînt fără precedent al po­poarelor dornice de libertate din continentul african. Cu prilejul acestei zile de luptă, poporul român, care şi-a cucerit prin lupte grele libertatea şi in­dependenţa naţională, adresează un călduros salirt noilor state in­dependente, işi exprimă bucuria faţă de orice pas înainte in pro­gresul şi consolidarea acestor sta­te , îşi manifestă calda simpatie şi deplina solidaritate cu popoare­le care mai luptă pentru scutura­rea jugului colonial. Cu toate înfrîngerile suferite, cu toate că desfiinţarea siste­mului lor ruşinos de înrobire şi jefuire singeroasă a popoarelor a devenit o necesitate istorică evi­dentă, puterile colonialiste refuză cu înverşunare să cedeze ultimele lor poziţii coloniale. In Africa, mişcarea de eliberare din Nyasa­­land şi Rhodezia, din Tanganica şi Kenya, din Ruanda-Urundi şi Africa de sud-vest, din Angola şi Mozambic ia amploare tot mai mare. Poporul Algeriei luptă eroic împotriva colonialiştilor, pentru dreptul său la o viaţă de sine stătătoare. In Congo, sfidînd bunul simţ, colonialiştii belgieni, cu sprijinul aliaţilor lor din N.A.T.O., au pa­ralizat funcţionarea parlamentu­lui şi guvernului legal al ţării şi au instalat la putere o serie de marionete, care insă nu izbutesc să-şi tragă sufletul pentru că sînt urîte de popor. Menţinerea colonialismului este o ruşine pentru conştiinţă şi o­­noarea omenirii. In numele năzuinţelor de pro­gres şi pace ale omenirii, Uniu­nea Sovietică a prezentat actualei sesiuni a Organizaţiei Naţiunilor Unite Declaraţia cu privire la a­­cordarea Independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale. Prezentind acest document de înaltă umani­tate, expresie strălucită a nobilei politici externe a Uniunii Sovie­tice şi a ţărilor lagărului socialist, tovarăşul N. S. Hruşciov, a spus : „Guvernul sovietic consideră că a sosit timpul să se pună problema lichidării totale şi definitive a regimului de administraţie colo­nială în toate formele şi varietă­ţile sale pentru a se pune capăt acestei ruşini, barbarii şi sălbă­ticii“. Hotârirea unanimă a Adu­nării Generale ca Declaraţia să fie dezbătută in şedinţa plenară reprezintă o mare victorie a for­ţelor care luptă pentru lichidarea colonialismului. Discuţiile care au început de citeva zile arată insă că puterile coloniale încearcă a­­cum­ să intirzie sau să împiedice adoptarea acestui document isto­ric, demascindu-se şi prin aceasta ca vrăjmaşi ai libertăţii popoare­lor oprimate. In noile condiţii istorice, puteri­le colonialiste caută să-şi menţi­nă vechile privilegii în ţările care au scuturat sau sunt pe cale să scuture jugul colonial prin forme mai rafinate de dominaţie, in spe­cial pe calea penetraţiei econo­mice. Imperialismul american este şi aci în fruntea colonialiştilor. In ultimii ani el acordă o „atenţie“ tot mai mare Africii. Metodele de acţiune ale Washingtonului sunt bine cunoscute. Ele cuprind aşa­­zisele „ajutoare“ legate de condiţii politice şi economice înrobitoare. Ca mijloc şi mai sigur de domi­naţie, imperialiştii americani cau­tă să atragă ţările afro-asiatice în pactele lor agresive, să instaleze baze militare pe teritoriul acestora. Dar planurile imperialiştilor dau greş. Succesele mişcării de elibe­rare sunt obţinute în noile condiţii internaţionale caracterizate prin schimbarea raportului de forţe pe arena mondială in favoarea socia­lismului şi in defavoarea imperia­lismului, întregul curs al istoriei contemporane arată că ţările so­cialiste, port-drapelul cauzei liber­tăţii şi progresului, sunt militante ho­tărite şi consecvente împotriva oricăror forme de opresiune poli­tică şi jefuire economică a po­poarelor. Toate popoarele luptă­toare pentru cîştigarea sau conso­lidarea independenţei lor văd în ţările socialiste reazemul sigur al luptei lor, prietenii lor cei mai sin­ceri, statornici şi de nădejde. Ţă­rile lagărului socialist acordă ţă­rilor independente ale Asiei şi Africii un ajutor dezinteresat, lip­sit de orice condiţii politice, efec­tiv îndreptat spre necesităţile dez­voltării lor economice. Ţara noastră, ca şi celelalte ţări socialiste, este o sprijinitoare fer­mă a luptei de eliberare, o adver­sară intransigentă a oricăror for­me de înrobire colonială. „Poporul român se pronunţă cu hotărîre, a spus tovarăşul Gh. Gheorghiu- Dej la O.N.U., pentru abolirea de­finitivă şi neintîrziată a acestui sistem blestemat care face să se cutremure de ruşine pe oricine se simte om“. In ziua de luptă pentru elibe­rarea Africii poporul nostru işi uneşte glasul cu toate popoarele care cer desfiinţarea imediată a colonialismului, moştenire ruşinoa­să a unor vremi apuse. „întreaga desfăşurare a evoluţiei istorice ridică în prezent problema lichidării depline şi definitive a regimului colonial sub toate formele şi manifestările lui. Şi nu cîndva mai tîrziu, ci imediat şi necondi­ţionat“. Din „Declaraţia cu privire la acordarea inde­pendenţei ţărilor şi popoarelor coloniale“ prezentată la O.N.U. de guvernul U.R.S.S. (Desen de P. NĂZĂRII Străvechea Africă — Străvechea Africă în vuietul veacului S-a trezit. Oameni, fiţi tari ! Sub palmieri, la răscruce de drumuri, In temniţe, în barăcile muncitorilor Strig fiecărui om, Oamenilor săraci ai pămîntului meu: Tu eşti regele uzinelor! Tu eşti regele ogoarelor! Tu eşti poporul, deci tu ești stăpînul ! BERNARD B. DADIER poet african originar dintr-un sat de pe Coasta de Fildeş „Neîntîrziat, în acest an!" Poporul din Kenya nu s-a împăcat nicioda­tă cu robia colonială. Trecutul şi prezentul ţă­rii noastre sînt bogate în lupte pentru liberta­te ; numai vărsînd sîn­­gele poporului mai reu­şesc colonialiştii să-şi menţină dominaţia. In 1952 am fost martorii unui avînt al mişcării de eliberare. Această mişcare a fost însă îne­cată cu cruzime în sin­ge. Zeci de mii de luptători au fost execu­taţi, au murit de pe urma schingiuirilor, în lagărele de concentrare. în Kenya se ridică acum un nou val al mişcării pentru liberta­te şi independenţă. Sun­tem­ convinşi că vom repurta victoria ! Popoarele Africii ştiu că colonialismul ar fi fost lichidat de mult pe continentul lor, dacă în spatele colonialiştilor europeni, n-ar sta cel mai mare stat din lu­mea capitalistă — Sta­tele Unite. Imperia­lismul american este duşmanul cel mai în­verşunat al popoarelor africane. Statele Unite trag nădejde să pună mina pe continentul a­­frican. După cum re­cunosc chiar ele, S.U.A. speră să umple „vidul“ care chipurile se creea­ză in Africa după ple­carea colonialiștilor eu­ropeni. Astăzi, colonialismul nu mai este la fel cu cel de ieri. Astăzi nu suntem­ numai amenin­ţaţi, ci ni se fac şi „pro­misiuni". Ni se promi­te libertate „în pers­pectivă“, afirmîndu-se că poporul Kényei nu ar fi, chipurile, „matu­rizat" pentru libertate. Dar, colonialiştii nu reuşesc să ne înşele, după cum n-au reuşit să ne intimideze. Lozin­ca noastră rămîne: „LIBERTATE — IME­DIAT, IN ACEST AN, SAU IN ANUL VII­TOR Cerem recu­noaşterea dreptului po­porului din Kenya de a-şi crea un stat naţio­nal. A. OGHINGA ODINGA vicepreşedinte al Uniunii naţionale africane din Kenya Foştii analfabeţi învaţă să j scrie primele cuvinte după do- i­bîndirea independenţei Ghanei.­­ Milioane de oameni de pe cu- j prinsul continentului negru ieş i acum din bezna în care i-au j ţinut stăpînii colonialişti. (Foto- j grafia de sus). i | A sosit ceasul mult aşteptat j f al proclamării independenţei. | | Văzduhul vibrează de ecoul u- j f ralelor şi salvelor de arme. (Fo- ) t tografia de jos). L › ‡ •—— .—-—.—‡ S­C­A­N­T­E­I­A 8 50D MM 15M ms Km, ...... ■ :□ STATT INDEPíNOÍNTbY. . EE dH colonii v '.......... -1: = nu TAT AFLAT SUB OO/M/,­ Cine trage sforile în Congo De luni de zile continuă uneltirile colonialiştilor pentru a-şi menţine do­­minaţia în Congo. Steagul albastru al O.N.U. este folosit pentru a împiedica să-şi exercite puterea guvernul şi parla­mentul legal al ţării, pentru a impune marionetele respinse de popor Chombe, Mobutu, Mio. In ce scop ? Monopolurile străine — L’Union mi­nière du Haut Katanga, International basic commodity corporation (Rocke­feller), Pacific iron and steel company şi altele — nu vor să renunţe la dia­mantele, uraniul, cobaltul, cuprul, zincul şi celelalte minereuri preţioase ascunse în subsolul Congo-ului. Pînă acum aproape întreaga producţie mi­nieră a Congo­ului lua drumul marilor puteri capitaliste, 75 la sută din pro­ducţia de uraniu s-a scurs spre S.U.A., Anglia şi Canada, Statele Unite pri­mesc 90 la sută din cobaltul extras din Congo, 80 la sută din plumb, 64 la sută din manganul, 79 la sută din tantalul, 87 la sută din diamantele scoase din subsolul Congo-ului, 32 la sută din pro­ducţia de cafea şi 26 la sută din cea de ulei de cocos. Colonialiştilor belgieni, stăpînirea Congo-ului le-a adus, în ultimii zece ani, profituri uriaşe : 60 miliarde de franci belgieni, în timp ce populaţia in­­digenă îndura foamea şi mizeria. În anii stăpînirii belgiene, poporul Con­go-ului s-a redus la jumătate. Astăzi, bună parte din acţiunile so­cietăţilor belgiene au ajuns în mina Ro­­ckefellerilor şi participarea lor creşte mereu. După cum arată revista ameri­cană „A. F. Stone’s Wekly“, Rockefel­ler» sunt cei mai influenţi aliaţi ai Bel­giei in lupta pentru menţinerea contro­lului asupra Congo-ului. Este insă timpul ca poporul din Congo să fie stăpin in ţara sa şi nici un fel de uneltiri ale colonialiștilor nu pot stăvili lupta lui pentru libertate. FAPTE CARE ACHIT& • După calculele reputatului sociolog negru prof. W. Dubois (S.U.A.) stăpînirea „bar­­barilor civilizaţi“ a co­stat Africa 100.000.000 de vieţi omeneşti. • Durata mijlocie a vieţii unui african este de 26—32 ani. In Ni­geria, numai 8 la sută din populaţie atinge virsta de 50 de ani. In Uniunea sud-africană, mortalitatea Mantilă a atins In rînduriie populaţiei băştinaşe — 300 la mie, In Ugan­da —­­400 la mie (de 15 ori mai mult decit in Anglia). In Rhode­sia, un medic revine la 11.000 oameni, In Uganda la 21.000, în Nigeria la 58.000. • In Rhodesia de sud, 211.000 de albi (a zecea parte a popu­laţiei) stăpinesc o în­tindere de pămînt mult mai mare decit cei 2.600.000 de africani. • Legislaţia portu­gheză împarte oficial pe tofi supuşii africani în „civilizaţi“ şi „neci­­vilizaţi“. Din prima ca­tegorie fac parte în mod necondiţionat toţi portughezii care locu­iesc în colonii. După 500 de ani de domina­ţie portugheză, numai 36.000 de locuitori băştinaşi ai Guineei „portugheze“, Mozam­­bicului şi Angolei au primit titlul de „civili­­zafi". 36.000 din 11.000.000! Cu alte cu­­vinte, 99,7 la sută din întreaga populație a posesiunilor portughe­ze din Africa continuă să fie considerată „necivilizată". uminică seara am poposit la Kissidugu, capitala provinciei cu acelaşi nume, un oraş cu aproape 18.000 locuitori, situat în es­tul ţării. Majoritatea caselor sunt din lut, ro­tunde, cu o cuşmă ţuguiată de trestie deasu­pra. In jurul pieţei centrale se află palatul ad­ministraţiei regiunii, poşta şi diferite alte instituţii. Acestea, ca şi alte clădiri în care au locuit europenii, sunt din piatră acoperite cu tablă. Dar ca în toate celelalte localităţi afri­cane, locuinţele nu au geamuri, ci obloane care lasă aerul să treacă în voie. Geamurile ar fi şi inutile. Chiar şcoala, sala de clasă în care mă aflu în acest moment, nu au uşi şi ferestre. Pe tablă citesc că la ultima lecţie din cei 50 înscrişi au fost prezenţi 49. Undeva, în apropiere, se dispută un pasio­nant meci de fotbal. în­trecerea sportivă încheie manifestaţiile aces­tei zile de sărbătoare. In diferitele colţuri ale oraşului se şi aud tam-tamurile. Odată cu noaptea va începe dansul. De la Conakry a sosit preşedintele Seku Ture împreună cu ceilalţi conducători ai Parti­dului Democrat din Guineea, membrii guver­nului pentru a lua parte la cea de-a doua se­siune a conferinţei naţionale a partidului din acest an. La fiecare Încrucişare de străzi s-au ridicat arcuri de triumf, făcute din crengi de palmier, cu steagul guineean — roşu, galben, verde — prins intre copaci. Locuitorii se gru­paseră pe marginea străzilor din jurul pieţei. Ei au ascultat cu atenţie cuvintele preşedinte­lui. Inte­­ografiile unor oameni ca ei se cer po­­­vestite simplu, iată căutări de stil. „Mult am mai suferit” — spune Dahan Su­­hare. Tace apoi şi-şi frâmintă mîinile. Mai reia odată cele 4 cuvinte. Şi deodată, se apleacă şi arată semnul unei răni îngrozitoare, o îm­puşcătură care a lăsat semne urîte , a rupt carne, os. Nu este o rană căpătată in război, ci pe cimp lingă satul lui, al strămoşilor lui, la Dia­­lacru. Plătise impozitul, dar şeful de canton i-l mai ceruse odată. Trebuia să-l plătească de două ori în acelaşi an. De unde să-l scoată? Şeful de canton, sluga colonialiştilor, nu voia să ştie că Suhare avea 6 copii, că Suhare ser­vise 15 ani în armata franceză. Un singur lucru ştia : să mai plătească odată. Prima oară cînd l-a întîlnit pe cimp lingă un lan de orez l-a strigat. Voia ca Suhare să ştie cine îl îm­puşcă. A tras cu plumbi mari. Nu s-a apropiat măcar să vadă dacă a murit de-a binelea. Seara, cînd s-a întors de la vînat, l-a izbit pe Suhare cu piciorul ca să-şi facă loc pe poteca din marginea orezăriei. In faţa bordeiului mor­tului, i-a strigat femeii: CORESPONDENTA TELEFONICĂ DIN GUINEEA — Duceţi-vă şi 11 îngropaţi şi să aduceţi im­pozitul. Suhare, om pe atunci la 49 ani, a­bolit mai bine de 6 luni. Era în zilele dinaintea elibe­rării Guineei. N-a putut lua parte la această sărbătoare. Oamenii au venit la el acasă şi i-au vorbit ca şi cum ar fi fost sănătos. I-au adus tăvi cu banane, ananas. Mai tîrziu, cînd a deschis ochii, a aflat că Guineea este li­beră şi că micuţa Mantl, al şaptelea copil, vă­zuse lumina zilei. Dar oamenii au mai venit odată pe la el. Il aleseseră primar. Pe el cel mai umilit, pe ultimul dintre el, doborît şi dus pînă în pragul morţii. Ultimul martir al colo­nialismului din satul lui. L­a Kissidugu am vrut să aflu cine este în­­văţătorul cu scrisul atît de frumos care notase pe tablă in colţ, numărul înscrişilor şi al prezenţilor. L-am găsit a doua zi in aceeaşi clasă caligrafiind cu migală pentru micii lui şcolari. Keita Sidiki Abubakar, Învăţătorul, n-a aş­teptat întrebarea mea ca să-mi spună că in­­tr-adevăr încăperea este mică dar că dorinţe de a învăţa este atlt de mare Incit numărul celor ce ar dori să vină la şcoală depăşeşte capacitatea claselor. — Şi cînd mă gîndesc — spuse el — eram cîţiva care ştiam, pînă anii trecuţi, să scriem şi să citim. Este adevărat, eu am făcut şcoala normală, dar n-au vrut în ruptul capului să mă lase să viu să-i învăţ carte pe ai mei, cei din Kissidugu. Mai ales că se aflase în 1946 că m-am alăturat celor ce luptau pentru elibe­rarea pămîntului african. N-apucam să mă aşez într-un loc şi mă şi mutau. Dar poate a fost mai bine aşa, în cîte locuri n-am scris cuvîntul : „Libertate !". Aşa îmi începeam pri­ma lecţie şi, deşi micu­ţii mei şcolari nu cuno­şteau literele, înţele­geau sensul cuvîntu­­lui...". S-a întors la tablă. A luat creta şi a scris mare, cu litere uriaşe aproape, cuvîntul exprimînd idealurile pentru care luptase : „Libertate“. Şi şcolarii cei de-o şchioapă, cu ochii mici ca de veveriţă, cu părul creţ şi des, l-au re­luat în cor : „li-ber-ta-te". — Nu vor trebui să-l uite niciodată — spuse Keita Sidiki Abubakar. Ce greu a fost drumul părinților lor pînă să-l poată rosti iară teamă. Yaye Diari a născut de două ori pe cimp. Nu se afla nimeni lingă ea, iar soarele ardea cu văpăi de foc. Mult timp lucrurile a­­cestea n-au avut pentru ea nici un înțeles. Doar mama ei tot aşa a adus-o pe lume. Acum un an cînd s-a deschis noul dispensar a venit şi ea să asiste la inaugurare. Numai cînd doctorul le-a spus că din ziua aceea fe­meile nu vor mai trebui să nască pe cimp, şi-a adus aminte Yaye de groaza care o apuca la apropierea naşterii. Ar fi vrut să stea acasă, să nu mai iasă la cîmp. Dar cine să mun­cească în locul ei ? A aşteptat ca doctorul să sfîrşească dis­cursul. A cerut să fie primită să lucreze la dis­pensar A şi spus de ce : nimeni mai bine ca ea nu ştia să potolească o asemenea suferinţă De atunci ar sta zi şi noapte la dispensar Yaye — o femeie veselă, cîntînd aproape cu­­vintele dialectului malenke. TUDOR VORNICU Sclavii Pag.3 In 1950 In Africa existau doar trei state independente. La în­ceputul anului 1960 numârul lor era de zece. In prezent, in A­­frica există 27 de state inde­pendente. 180 de milioane din cele 240 de milioane de afri­cani au zdrobit lanțurile robiei coloniale. In stăpînirea colonialiștilor au mai rămas 30 de posesiuni cu o populaţie de 60 milioane locuitori. Copii fără copilărie ! Nu există poate un mai răscolitor act de acu­zare împotriva colonialismului. Flă­­mînzi, în zdrenţe, puşi să facă tre­buri care depăşesc cu mult puterile lor, iată soarta copiilor din ţările coloniale.

Next