Scînteia, aprilie 1961 (Anul 30, nr. 5121-5150)

1961-04-01 / nr. 5121

In oglinda apel. (Fotó : Agerpres) ID­e jur-împrejur, sate, gospodă­rU®iii colective: Topiaisai, Scări­şoara, Comana, Tătaru, Moşneni, Pecineaga, Pelinu etc... Şi aici în mijlocul lor, pe un platou uşor ondu­lat, desfăşurat pe 6.500 hectare se află gospodăria de stat „Costache Burcă“. O clădire nu prea arătoasă, ca un han mare, cu o livadă tînără di­nainte. O altă clădire, mai răsărită, nouă : clubul, cu difuzoare, cu pa­nouri şi pomi împrejur. Apoi con­strucţiile pentru sectorul zootehnic, atelierul mecanic, parcul de maşini. Camioane remorci încărcate c­u gunoi de grajd se duc spre cîmp ; alte camioane încarcă saci cu porumb şi-i transportă la Constanţa. Un cartier de lo­cuinţe cu grădiniţe de flori, cu cişmele la porţi, şi în mijlocul aces­tui cartier — ceea ce este mai scump în această aşezare : un că­min în care cresc vreo treizeci de copii, cu salonaşul lor de joc şi su­frageria lor, cu dormitorul lor co­chet şi îngrijit, cu bucătărioara lor dietetică, cu surorile şi educatoa­rele lor. O linie de înaltă tensiune, o linie telefonică, o şosea asfaltată (Constanţa—Negru Vodă) leagă gos­podăria aceasta de Constanţa şi de restul ţării. Poate şoseaua asta as­faltată, poate clădirea principală, cu faţada largă, poate secţiile răs­­pîndite pînă departe, pe o mare în­tindere sau cîmpia care ne cuprinde de peste tot şi aminteşte marea — poate toate acestea, la un loc, fac să mă simt la marele combinat de îngrăşăminte Năvodari. Cam în felul acesta se află si­tuate gospodăriile de stat , mici oraşe, adevărate uzine agricole pe o rază de mulţi kilometri, iar împrejurul lor — satele, gospodă­riile colective. Este ca şi cum, din loc în loc, nişte uriaşi s-au aşezat în mijlocul cîmpurilor şi în jurul lor se string satele, se string ţăranii să-i vadă pe aceşti uriaşi ce ştiu să facă — să le vadă puterea. Şi ei ştiu, într-adevăr, ce să facă: au învins pustietatea, înţelenirea, au dus lupte încleştate cu secetele, cu natura sălbatică, scot recolte din ce în ce mai însemnate din pă­­mînt, supun şi îmblînzesc natura, îi descoperă forţele şi le trans­formă în forţe ale lor, înmul­ţesc cirezi şi turme şi ajung să schimbe cu totul faţa pămîntului. Iar satele de ţărani, văzîndu-i, ur­­mărindu-i cu luare-aminte pe aceşti giganţi cutezători, prind curaj şi împrumută secretele acestor mari puteri. Pe locurile acestei gospodării au fost cîteva moşii. De la foştii boieri n-a rămas nici o construcţie — o singură cocioabă. Nu-şi aminteşte nimeni să-i fi văzut pe boieri pe aceste locuri. Pâmîntul îl lucrau pescarii din Deltă. La început, gospodăria de stat a avut 16 mii de hectare, cîteva trac­toare vechi, de adunătură. Lucrau pe atunci, pe pămînturile gospodă­riei mai mult de două mii de oa­meni. Arăturile se făceau la 12 cm, se întîrziau, rămîneau pămînturi TRAIAN COŞOVEI nearate pentru primăvară şi se mai dădea şi la ţăranii din sate, să are cu caii. Se cereau munci multe şi uriaşe. Şaisprezece mii de hectare trebuiau arate, semănate cu trac­toare vechi, cu vitele, recoltate cu coase, cu seceri, cu secerători sim­ple ; secerat, legatul snopilor, clă­­ditul snopilor, căratul , la batoze, cu căruţele, batoze vechi, puţine. Se treiera din iulie pînă dădeau ploile, zăpezile. Totuşi, într-un loc şi-n altul, gi­ganţii aceştia erau puternici şi, ve­nind cu un sac uriaş de grîu pe umerii lor, umpleau silozurile ţârii. T t­­ot mai multe gospodării de N­ stat au devenit rentabile, ade­vărate forţe economice. Uriaşii, u­­măr lîngă umăr, au început să-şi reverse sacul. Gospodăria de stat „C. Burcă“ de pildă, cu ani în urmă, a produs mai puţin de o mie kg. grîu la hectar, în 1960 a produs 2.200 kg. grîu la hectar iar preţul de cost la tonă a fost simţitor redus. In 1956 avea 22 de vaci; în pre­zent are 700 vaci de rasă cu o pro­ducţie anuală de 2.900 kg. lapte pentru fiecare vacă. In 1956 gospodăria a vîndut sta­tului 74 tone carne ; în 1960 a vîn­dut 400 tone carne. In 1950 mecanizarea era abia la început. In prezent mecani­zarea muncilor la porumb este de 80 la sută, iar la grîu, orz, ovăz de sută la sută. în 1960 s-a făcut recoltarea în 11 zile, iar în 1961, 65 de combine vor recolta totul în 5 zile. Campania recoltării va fi în­tr-adevăr o campanie fulger. In 1950 se semăna porumbul în condiţii grele, i se dădea o praşilă tîrzie. Nu erau maşini, nu erau des­tui specialişti pregătiţi, nu erau în­grăşăminte. In 1960 au scos 4170 kg. porumb boabe la hectar. Iar brigada a doua condusă de şeful de brigadă, comunistul Căluţ Gheorghe, a scos aproape un va­gon de porumb ştiuleţi la hectar, 3.600 kg. orz şi 2.700 kg. grîu la hectar. In anul 1956 gospodăria a avut pierderi; în 1960 a avut beneficii 5,2 milioane lei. Intre aceste două etape stă cuprins drumul străbătut de această gospodărie de stat. T­oate cifrele pe care le dau aici şi care marchează reali­zările gospodăriei. „C. Burcă“ nu sunt recorduri pe ţară însă ele sunt semne că această gospodărie pu­ternică s-a pus în mişcare, antre­­nînd odată cu ea întregul angrenaj de gospodării de stat şi colective care o înconjoară. In toamna lui 1960, gospodăria a semănat 2.523 hectare de grîu din soiuri superioare. Au fost condiţii grele pentru însămînţare. Din luna iulie nu mai dăduse nici o ploaie. Fiarele plugurilor se îndoiau. Era greu de arat, dar era şi mai greu de pregătit terenul pentru însămînţat. De 7 ori mecanizatorii au discuit, in loc de două ori, cît se lucrează o­­bişnuit. Tăvălugind, discuind, gră­­pînd au sfărîmat bolovanii ca fie­rul şi au pregătit terenul şi au putut însămînţa grîul în condiţii bune. Grîul a răsărit frumos, iar mai tîr­­ziu, după ce a plouat, au dat cu grapele rotative şi au desăvîrşit lu­crarea. Forţa acestor uriaşi nu se mai măsoară în braţe de muncă ci în cai putere. Gospodăria este înzestrată cu 65 tractoare UTOS 26—27, echipate cu pluguri suspendate, 65 combine pentru grîu (21 au sosit nu demult, noi, argintii). Se așteaptă sosirea a încă 21 tractoare UTOS­ 27. In plus, gospodăria are 18 semănători pentru grîu, 33 semănători pentru porumb, 26 cultivatoare pentru pră­şit mecanic, 14 combine pentru cu­les porumbul, 6 autocamioane, 56 remorci. Am văzut cum vin tracto­rişti singuri şi cer îngrăşăminte pentru culturi, cum vin şi anunţă a­­pariţia dăunătorilor, cum cer, insec­ticide. I-am cunoscut aici pe mecaniza­torii Căluţ Gheorghe, Ibraim Amet, Popa Gheorghe, Anis Amet şi pe Neagu Ion. Acesta din urmă este vestit pentru că e omul fără nume, s-a născut pe o moşie, dar cine îi sunt părinţii — nimeni nu-i poate da un răspuns. Neagu Ion — oame­nii i-au dat totuşi un nume — este un băiat vrednic, este căsătorit, are doi copii. Este vestit prin priceperea lui pe tractor. La semănatul porum­bului el merge cu tractorul pe o lungime de cîţiva kilometri în linia cea mai dreaptă, asigurînd astfel prăşitul mecanic în cele mai bune condiţii. Neagu Ion vine dintr-un total anonimat, ca din pămînt, răsă­rit, crescut în această gospodărie, devenit şef de brigadă. Şcoală a învăţat în gospodărie — şi ştie să facă agricultură modernă. Şi dacă stăm să ne gîndim, mulţi oameni de aici vin dintr-un mare anonimat — chiar dacă au stare ci­vilă, vin din anonimat şi se fac aici cunoscuţi prin munca lor şi îşi pun aici, în lumină, priceperea, calită­ţile lor, firea lor muncitoare, se dezvoltă, cresc şi se transformă, capătă frumuseţe printr-o conştiin­ţă nouă, crescută în ei din marile realizări la care pun umărul. T­ot secretul este omul“. De zeci de ori am auzit aceste vorbe cît am umblat prin gospodăria a­­ceasta mare. In tot ce vedeam a­­colo mare şi bun — omul avea rolul hotărîtor, datorită oameni­lor erau toate aşa cum le vedeam. La crescătoria de păsări, în halele unde creşteau puii mici, de vreo săptămînă, am cunoscut mai multe îngrijitoare, printre care Osman Afişe, toate harnice şi îndrăgostite de munca lor. Era spre seară, se a­­prindeau luminile peste tot, in cres­cătorii, la grajduri, la crescătoriile de porci. Pe lîngă pereţii halelor erau aşezate termometre. Halele e­­rau întinse, aşternute cu un strat moale şi strălucitor de paie curate şi pui mulţi — cîte 1.500 de pui de fie­care hală — umblau, ciugu­leau, beau apa din jgheaburi de­licate, se încăl­zeau sub lămpile infraroşii care a­­tîrnau din loc în loc în hale. Erau privelişti deosebit de gingaşe, vii, şi greu te îndurai sâ te desparţi de ele. Era destul ca femeia să bată din palme odată pentru ca în clipa aceea o mie cinci sute de căpu­­şoare galbene să se înalţe şi trei mii de mărgele vii, strălucitoare sâ se uite spre tine. Aşa este (Continuare in pag. 5-a) (Desen de N. POPESCU) SCÎNTEIA Carnet cultural COLECŢIA „BIBLIOTECA ŞCOLARULUI“ In colecţia „Biblioteca şcolaru­lui", care apare sub îngrijirea Editurii Tineretului, se publică texte alese dintre cele mai va­­loroase ale scriitorilor clasici şi moderni romîni şi străini. In a­­ceastă colecţie au apărut pînă acum aproape 140­ de titluri de lucrări originale într-un tiraj de 3.200.000 exemplare şi aproxima­tiv 40 de titluri de lucrări tra­duse în 910.000 exemplare. Din luna ianuarie a acestui an, volu­mele colecţiei apar periodic, o­­dată la două săptămîni, în con­diţii grafice îmbunătăţite. Prin­tre volumele in curs de apariţie se află: ,,Romînia pitorească" de Al. Vlahuţă; „Starea socială a muncitorilor plugari“ de N. Băl­­cescu; „Fabule" de Krîlov şi altele. SA CUNOAŞTEM ARTA FILMULUI Unul din ciclurile de conferin­ţe care se ţin la Lectoratul cen­tral al S.R.S.C. din Capitală ofe­ră auditorilor cunoştinţe variate din domeniul cinematografiei. In ciclul „Să cunoaştem arta filmu­lui" au fost expuse pînă acum, de către regizori, actori, crea­tori de filme, conferinţe despre filmul romînesc, lupta P.C.R. o­­glindită în cinematografie, rea­lizări în domeniul filmului docu­mentar ştiinţific, al filmului de desen animat, păpuşi şi mario­nete etc. Următoarele conferinţe se vor referi la cinematografia sovietică şi din ţările de demo­­cra­ţie populară. Conferinţele sunt urmate de proiecţii de filme sau fragmente din cele mai va­loroase creaţii cinematografice care servesc ca material ilustra­tiv în timpul expunerilor. EXPOZIŢIE DE ARTĂ PLASTICA In sălile Muzeului de artă din Tg. Mureş s-a deschis recent o expoziţie de artă plastică. Expo­ziţia cuprinde numeroase lino­­gravuri şi xilogravuri inspirate din munca şi viaţa nouă a oa­menilor muncii din ţara noastră. Pămîntul şi oamenii Revista franceză „SCIENCE ET VIE“ re­latează : S-a calculat (desi­gur cu aproximaţie) că în anul 1000 popu­laţia tuturor continen­telor era de 275 mi­lioane oameni. Acest număr s-a dublat abia peste 7 secole. Apoi, creşterea popu­laţiei s-a accelerat. In 1800 ea a atins un miliard, în 1900 — un miliard și jumăta­te, în deceniul al trei­lea al secolului nos­tru — 2 miliarde, iar în 1960 — 2 miliarde 800 milioane. Cum se ease polimerii In viața noastră de toate zilele, în fiecare clipă aproape, avem de-a face cu nenumărate obiecte fabricate din materiale polimerice — de la ciorapul de relon pînă la... geamurile autobuzelor. Se pare că în istoria omenirii după epoca pietrei, a bronzului, a fierului a început o epocă nouă, epoca materialelor sin­tetice, constituite din polimeri. Să facem, împreună, o excursie în lumea moleculelor din care sunt alcătuite aceste materiale minunate, pentru a afla cum iau ele naştere şi cum pot fi schimbate proprietă­ţile lor prin intervenţia chimistu­lui. Să privim, întîi, în interiorul mo­leculelor, particule atît de mici în­­cît nu pot fi zărite nici cu cele mai perfecte aparate optice. Ele nu apar nici în cîmpul vizual al microscopului electronic care mă­reşte de o sută de mii, două sute mii de ori, căci pentru a deveni vizibile ar trebui mărite de multe milioane de ori. Şi totuşi tehnica a pus în mina omului mijloace care ne dez­văluie, cel puţin indirect, atît mări­mea, greutatea şi forma molecule­lor, cît şi distanţa dintre atomii care compun aceste molecule. Examinîndu-se diverse substanţe cu ajutorul unor metode de stu­diu, bazate, între altele, pe utiliza­rea razelor X, a viscozometriei etc. s-a constatat că unele au molecu­lele foarte mari. Deşi invizibile, sunt de-a dreptul uriaşe în com­paraţie cu moleculele obişnuite. Sunt foarte mari şi moleculele din corpul plantelor și animalelor, de exemplu moleculele celulozei, a­­midonului, albuminelor. Ele sunt de sute de mii și chiar de milioane de ori mai mari de­cit molecula de hidrogen. Aces­te molecule gigantice au fost denumite macromolecule. Chimia a elaborat, mai ales în ultimul timp, numeroase metode de sinteză cu ajutorul cărora pot fi produse sub­stanţe macromoleculare diferite, unele asemănătoare, altele cu totul deosebite de cele existente în na­tură. Moleculele simple şi mici, prin unirea cărora se formează macro­­molecula, se numesc monomeri,­­adică alcătuite dintr-o singură parte), iar produsul obţinut este de prof. univ. E. ANGELESCI) membru corespondent al Academiei R. P. Romíne polimerul (alcătuit din mai multe părţi). Atomii din molecula monomeru­­lui capabil de polimerizare sunt u­­niţi între ei prin cel puţin două legături, sau valenţe, cum se spu­ne în chimie. In anumite condiţii, bine cunoscute de ştiinţa modernă, legătura dintre unii atomi poate fi desfăcută, rămînînd valenţe li­bere, nesaturate. In această stare, prin valenţele libere, se pot uni între ei foarte mulţi monomeri for­­mînd o moleculă gigantică — poli­­merică, un lanţ întreg compus din zeci de mii şi chiar sute de mii de molecule simple. Polimerizarea se desfăşoară în mai multe etape care se succed în cadrul aceluiaşi proces. La început, prin acţiunea unor substanţe chi­­mice cum sunt catalizatorii, a ra­diaţiilor sau a presiunilor înalte, a temperaturii etc. se desfac, după ne­cesităţi, unele legături bine determi­nate dintre atomii din interiorul monomerului, apărînd valenţele li­bere capabile să se lege de alte mo­lecule de monomer. Această e­­tapă, de activare a monomeru­lui, reprezintă procesul de ini­ţiere a lanţului de polimerizare. în etapa următoare, de creştere a lanţului, moleculele activate ale monomerilor, adică cu valenţele libere, se unesc unele cu altele dînd naştere la produse cu greu­tate moleculară mai mare. Mări­mea lanţului format determină gradul de polimerizare şi, implicit, greutatea moleculară, dimensiunea şi forma polimerului obţinut. Greu­tatea moleculară a polimerului rea­­lizat este multiplul greutăţii mole­culare a monomerului din care este compus. Macromoleculele pot lua naştere şi pe altă cale, decit prin legarea monomerilor între ei prin valenţe libere, anume prin reacţii chimice între două molecule din monomeri diferiţi. De exemplu, dacă unul con­ţine un atom de oxigen şi unul de hidrogen, iar celălalt un atom de hidrogen. In acest caz se creează o legătură chimică în­tre moleculele celor doi mono­meri, eliminîndu-se o moleculă de apă (H2O). Prin acest proces de condensare­, sau de „policonden­­sare“, dacă este repetat de un nu­măr mare de ori, se obţine de ase­menea o macromoleculă, dar greu­tatea moleculară a polimerului ob­ţinut nu va mai fi, fireşte, multi­plul greutăţii moleculare a mono­merului. Polimerii au proprietăţi dintre cele mai diferite, pe care le putem schimba după dorinţă. După gradul de polimerizare, adică după numărul crescînd al monomerilor din com­poziţia lor, polimerii îşi schimbă însuşirile devenind din lichide vâs­­coase, substanţe solide, elastice sau, poate, chiar foarte dure. Schim­barea parţială a atomilor de car­bon dintr-un monomer cu atomi de siliciu duce la crearea unor po­limeri rezistenţi la temperaturi înalte şi cu foarte bune proprietăţi electrice. Proprietăţile polimerilor depind şi de forma macromoleculei obţi­nute. Dacă procesul de polimeriza­re sau de policondensare se bazea­ză pe un monomer care permite creşterea moleculei în lanţ, se nasc molecule filiforme. Aceste molecule filiforme, în general, sunt solubile în dizolvanţi organici şi sensibile la modificările de tempe­ratură, materialul obţinut fiind ter­­moplastic, adică forma lui poate fi schimbată prin încălzire. Dacă por­nim însă de la un monomer la care pot fi desfăcute mai multe le­­gături decît două, aceasta permite formarea unor legături încrucişate, apar macromolecule care reprezintă o adevărată ţesătură de molecule filiforme ce se întind în spaţiu pe trei direcţii, în formă de reţele. Acest polimer, în faza finală, nu mai poate fi dizolvat sau înmuiat prin încălzire, a devenit termorigid. Prin variate metode de sinteză se obţin produse care pot fi turna­te în forme sau stanţate, apoi produse elastice cu grade de elas­ticitate diferite, polimeri imper­meabili pentru apă, izolatori ter­­micci, polimeri rezistenţi la coro­ziune şi în stare să înlocuiască cu succes metalele neferoase - plumb, nichel, cupru, bronz — dar şi materialul feros — oţeluri inoxida­bile, oţeluri rezistente la acizi, fie­rul, fonta etc. Reamintim că din polimeri se pot fabrica piele şi tal­pă artificială de bună calitate, pre­cum şi nenumărate alte produse, de o uriaşă însemnătate economică. In ultimul timp, s-au realizat din macromolecule şi noi materiale de construcţie — masele plastice ar­mate — din care se pot fabrica ca­­roserii de automobile, corpuri de nave etc. Materialele sintetice polimere au căpătat aplicaţii importante şi în alte domenii de activitate. In chi­rurgie, de pildă, pot servi la înlo­cuirea plasmei sanguine în cazul de hemoragii, la confecţionarea de proteze etc. Prin grija partidului şi guver­nului industria materialelor sinte­tice macromoleculare se dez­voltă. Uzinele chimice din Tur­da produc policlorură de vinil. Uzinele de fibre sintetice din Să­­vineşti - relon. Combinatul chimic Făgăraş — răşini sintetice (bache­­lită), iar diferite alte uzine prelu­crează aceste materiale în produse finite. Punîndu-şi întreaga capaci­tate de muncă în slujba patriei chimiştii se străduiesc să răspundă cu cinste şi sarcinilor puse de dez­voltarea industriei polimerilor. Cum îşi schimbă polimerul însuşirile şi posibilităţile de utilizare, odată cu creşterea numărului monomerilor. Un laborator submarin Tinerii ingineri leningradeni M. Diomidov şi A. Dmitriev au construit un „batiscaf“ capabil să se cufunde la o adincime de 11.500 m. Batiscaful are două motoare elec­trice şi este utilat cu cele mai moderne instrumente de navigaţie. Batiscaful (a cărui schemă a fost publicată de revista sovietică „NAUKA I JIZN“) este un adevărat laborator ştiinţific, avînd la dispoziţie aparate moderne de cercetări. Observaţii se pot face şi vizual, prin ferestre armate cu o sticlă specială. In dreptul lor sunt montate faruri puter­nice, ceea ce dă posibilitatea efectuării de fotografii şi filmări. Legătura cu lumea exterioară se menţine printr-un telegraf cu ultrasunet. Cu ajutorul acestui batiscaf, savanţii sovietici vor putea efectua importante cercetări ştiinţifice în adincul mări­­lor şi oceanelor. Far cu energie solara In Japonia există un far care funcţionează pe baza energiei solare. 648 de elemente de sili­ciu transformă în cursul zilei lumina solară în e­­nergie electrică şi încercă o baterie specială. în timpul nopţii bateria ali­mentează un bec puter­nic care, in intervalul de 7 secunde, se aprinde și se stinge de două ori. Lumina acestui far este vizibilă la o distanță de 17 km. Pînă acum farul funcționează perfect.­ ­pro- 010-----------­ Cel mai bun medicament Psihologul american, dr. Zwingman, relatează revista vest-germană „KRISTALL“, a deschis la Frankfurt pe Main o clinică ai cărei pacienţi sunt militari americani aflaţi în R.F.G., care suferă de dorul patriei. Acolo ei sunt supuşi unui tratament care-i face să „uite de cămin“. Se pune întrebarea : n-ar fi oare mai bine să se lichideze însăşi cauza bolii, prin trimiterea în S.U.A. a soldaţilor americani aflaţi pe teritorii străine ? Judecătorul şi contra­bandiştii La Fort Pierce (S.U.A.) se ju­decă procesul a­­sasinării jude­cătorului C. E. Chillingworth şi a soţiei acestu­ia. Printre cei implicaţi este şi fostul judecă­tor J. A. Peel. Asasinii au mărturisit că în schimbul sumei de 2.000 dolari, primite din par­tea lui Peel, ei au legat în lan­ţuri victimele și le-au aruncat în ocean. Motivul cri­mei : Chilling­ worth descope­rise că Peel a­­vea strînse le­gături cu con­trabandiștii. Culcuşul lor , podeaua Noapte de noapte, în a­­cest coridor subteran al gării Ueno din Tokio se re­fugiază zeci de şomeri lip­siţi de adăpost. Ştiaţi că... • cea mai ma­re ploaie de me­teoriţi s-a obser­vat în noaptea de 12—13 noiembrie 1833? Ea a durat peste 10 ore. In acea noapte au căzut circa 240.000 de me­teoriţi. • Groenlanda este cea mai mare insulă de pe Pă­mînt — are o suprafaţă de 2.176.000 kmp, din care 1.834.000 sunt acoperiţi de ghe­ţari ? Aceşti ghe­ţari sunt adevă­raţi „campioni" în ce priveşte vi­teza cu care îna­intează. Cel mai rapid dintre ei — gheţarul Uperni­­wik — înaintea­ză zilnic cu circa 38 m. • cel mai vechi desen păstrat pînă in zilele noastre datează din perioada pa­leoliticului supe­rior (anii 30.000-15.000 i.e.n.) . De­senul­­* represen­ted capul unui cerb — se află pe peretele unei pe­şteri din provin­cia Malaga (Spa­nia). Gravură în miniatură Fotografia­­de mai sus înfă­ţişează silueta marelui poet re­voluţionar ucrainean T. G. Şev­­cenko, datele 1861—1961, o vigne­­tă şi inscripţia : „Nu te-am uitat, Taras I Muzeului de stat T. G. Şevcenko din Kiev, cu prilejul co­memorării a 100 de ani de la moartea marelui Cobzar. Muncito­rii de la Arsenal". In dreapta — textul poeziei „Zapovit Fotografia este mult mărită, în realitate, gravura pe sticlă are dimensiunile 760—800 microni, a­­dică mai puţin de 1 mm.p. I Ea a­ fost executată de muncitorul V. P. Lisak de la uzina „Arsenal —I ,V, I, Lenin“ din Kiev. Nr. 5121 1­ 1 'Ws

Next