Scînteia, iulie 1961 (Anul 30, nr. 5212-5242)

1961-07-01 / nr. 5212

h­erc 521. T­urnulile negre-roşii ale uzi­nei se ivesc deodată, din cimp. Par nişte arbori enormi, sti­lizaţi. Sub cerul Dobrogei, unde copacii sunt Îndeobşte crispaţi şi cu frunza săracă, arborii aceştia de oţel şi piatră sclipitoare, cu splendide crengi de fum ca nişte lungi arabescuri, surprind de de­parte ochiul călătorului. Năvodari, 1961... Sunt trei ani de cînd a intrat în producţie marea uzină de acid sul­furic şi superfosfaţi. La prima vede­re, noutăţile par să se­ ascundă. Nici o schimbare vizibilă. îţi tre­buie timp şi răbdare ca să desco­peri, dincolo de cifră (200.000 tone producţie anuală de superfosfaţi), faptele vii sintetizate de ea şi mai cu seamă faptele „mai puţin obiş­nuite“. Şi e firesc să fie aşa. Intr-o uzină modernă, automatizată In proporţie de peste 80 la sută, este caracteristică tocmai absenţa „sur­prizelor“, rigoarea de smalţ a proce­selor tehnice, mersul perfect al fiecăreia din marile hale-labora­­toare in care totul e sclipitor şi, aparent, mut ca o cadră. De La ben­­■ile transportoare care varsă mate­ria primă (pirita) In „cărucioarele’ (ca proporţii, veritabile tancuri) do­tate cu sisteme de colectare cu tu­buri telescopice, şi pînă la munţii de cristale albe al superfosfatului, drumul trebuie să fie lin, ideal. Vuiet de aer inchis In conducte, vuiet de foc Închis în cuptoare, vuiet de gaze constrinse-n supape. Un proces uniform, mereu acelaşi, in care orice intîmplare „senzaţio­nală“ e prevenită, ucisă din faşă. Şi totuşi... Cel care-mi povestea aceste lu­cruri, cuptorarul Alexandru Vasile, se dezminţea... Povestindu-mi, se dezminţea în toată clipa, cu ochii, cu gestul, cu înflăcărările vocii. Dincolo de vuietul uniform al uzi­nei există şi acel „totuşi“, în care intervin, pasionat, muncitorii, cei trei-patru sute de oameni pe care-i întîlneşti cînd şi cînd în hectarele lungi ale halelor... Şi cercetînd mai adine, acest „totuşi" e pînă la urmă destul de frecvent. Să ne oprim, bunăoară, aici, la marile cuptoare cu pat fluidizat în care arde la sute de grade pirita, trecînd succesiv, prin vîrtej de cu­lori, de la sulfura metalică în ga­zele de bioxid de sulf, invizibile şi înţepătoare. Cei trei ani de cînd vibrează uzina au şi impus specia­liştilor aceste cuptoare. Sulful ră­mas în cenuşă e aici, după ardere, minim; astfel, agregatele pot co­lora cu detalii interesante expe­riența de pînă acum a industriei chimice din patria noastră. Sînt si­gur că la un eventual congres ed „cuptorarilor chimici“, Alexandru Vasile, de pildă, deși numai de 2 ani cuptorar, ar izbuti să captiveze auditoriul. (E drept că fostul cio­ban din Saligny e un tînăr chipeş, cu trupul herculean şi totodată elas­tic, sportiv , cînd păşeşte prin faţa cuptoarelor, lovind de carîmbli cis­­melor de protecţie nuieluşa unui neastîmpăr continuu, pare descins dintr-un roman marinăresc... dar şi povestea sa, ascultaţi-o numai !). Succesele sale, Vasile Alexandru le-a cucerit printr-o luptă de zi cu zi. Se cuprind in lupta aceasta şi matematica superioară, şi chimia, şi fizica, dar şi inventivitatea, crea­ţia, ochiul lucid şi sîngele rece. Lup­ta a debutat la „temperatură înaltă”. Se întîmplase ca una din serpen­tinele de apă care slujesc la răci­rea cuptorului să se spargă. Lea­cul părea simplu : o serpentină nouă, şi gata. Dar pentru sfărîma­­rea zgurei care-o astupa pe cea veche trebuia să aştepţi răcirea cuptorului sau, în echivalentul în­trecerii, 20—30 de ore. Şi Alexan­dru a intrat în cuptor, sub dogoa­rea de sute de grade. Şi el, şi bă­ieţii brigăzii. Măştile de gaze şi costumele de azbest formau un zid protector de scurtă durată. Dar ei au rămas mai departe acolo şi au lucrat (oare ăsta e cuvîntul potri­vit ?) ore şi ore, schimbîndu-se unul pe altul din minut în minut. Oameni In flăcări, la sute de grade 1 dT^a la un semn, de atunci, suc­^■‘'cesele brigăzii s-au ţinut lant. Mai zilele trecute, cînd s-a făcut „a­­morsarea“ unui cuptor (punerea in funcţiune a unui cuptor de rezer­vă), aceeaşi brigadă şi-a atras un premiu special. Amorsarea s-a fă­cut în numai 3 ore, deşi normati­vele 11 acordau un timp dublu. Asta a însemnat un plus de 9.000 kg. de acid sulfuric monohidrat, materie primă pentru cîteva tone de super­fosfaţi destinate îngrăşării ogoare­lor. Mai trebuie adăugat că Vasile Alexandru e cîştigătorul întrecerii pe profesii şi că luna trecută briga­da lui a dat peste plan 37 tone de acid sulfuric monohidrat, fiind frun­taşa uzinei. Şi mai trebuie adăugat că Vasile Alexandru e comunist... Este el o excepţie . La congresul de care vorbeam l-aş invita pe mai toţi cuptorarii din Năvodari, şi fie­care din ei, şi Constantin Nicolae, şi Ştefan Stoian, şi Chimpu Mihai s-ar impune deopotrivă atenţiei... I-aş mai invita şi pe operatorii chimişti ai uzinei. Aproape toţi sunt tineri. Petre Barnea, de pildă, are 22 de ani. A fost brigadier pe şantierul uzinei, şeful unei brigăzi de zidari. A rămas aici, s-a calificat, şi a­­cum, in „camera albastră“ a co­menzilor, numită aşa pentru ame­­tistul dens al pereţilor, veghează timp de 3 ore pe zi, citind, în bu­toanele şi beculeţele multicolore, astronomia complicată a proceselor chimice ce se petrec în marile a­­gregate ale uzinei. Uneori, pentru el tehnica aridă se preface în vers. Barnea e și poet. Iar versul îl va prinde pe-o foaie și-l va pune sub sticlă, la „gazeta literară" din curtea uzinei. Dar asta o va face diseară. Pînă atunci, după lucru, va trece pe la stadionul uzinei (face cros, bate suta de metri în 11 se­cunde şi patru zecimi), apoi se va duce la liceul seral, unde e elev în clasa a noua, ca toţi colegii săi evodari 1961... Noutăţile abundă. Una dintre cele mai interesante: construcţia noi­lor hale. Această cetate a chimiei, care Îmbrăţişează peste 17 hectare, îşi va lărgi in curind teritoriul. pute- ILIE PURCARU (Continuare in pag. IV-a) Urina de acid ■vUurlpo- I j perfosfaţi de la ÎTăvodi In Jj i fotografi* : Staţia de lnn* 5 a superforiaţilor. C (Foto­s /fes) fi Prietenii căi Cartea a devenit j»riet€iedes­­părţit al multor xxm.ncitite la Combinatul chimia din ăveni. Pe lingă bibliotecex centrii care vin zilnic zeci de cititeancţio­­nează 12 biblioteci motBiblio­­tecarii voluntari av*. orgd în a­­cest an multe acţiuni dpulari­­zare a cărţilor în rxîndukicitori­­l°r. Cele peste 220 de prtări de cărţi, 60 de recenzii şi acţiuni au făcut ca număr­ul datori să treacă peste 1200. Bibliile din secţiile Faianţă, Clo­rosod Carbid, Laboratorul centreal,­cise de muncitorii Dumitru». Ca, Ioan Crincuşan şi alţii ce desfăş­ă o in­tensă activitate. Di­n rerele bi­bliotecii reiese că ^crititori măresc mereu mai mult car­ tea lică, gă­sind în ea un sprij­in dizolvarea problemelor profe^sione de fie­care zi. ICON SASIU fuisnar Documente desspi istoria Bucureştiul In cursul acestei s­ âptări Muzeul de istorie a oraşul mi rcureşti a achizifionat alte deocunte legate de istoria Capitalei, ele din a­­cestea, datind din artcil 15—1840, se a referă la activitatea termir.inlă de pe­­ uliţa Lipscani; altele?­i-lin 1898 — sunt în legătură cu CTeail Naţional din Capitală. Sunt ieresante şi numeroasele caricaturi politice şi antimonarhice făcut­e anul 1890, precum şi colecţiile de hografii ale unor oameni de seamă are au trăit în Bucureşti. Printre noile achizi­ţii se mai gă­sesc şi documente din 1861 cu pri­vire la organizarea șcai de medicină din Capitală, condusă­­e Dr. Carol Davilla. ...Introducere directă. In tema« decor nordic de Iunie. Priveşti sur­prins indicatoarele ceasornicului de pe chei. Să fie intr-adevăr trecut de ora 22 ? La noi la Bucureşti înse­rarea a învăluit bine oraşul, luminile combinatului „Casa Scânteii“ aruncă de mult reflexe jucăuşe în oglinda lacului Herăstrău. Aici la Oslo soa­rele a rămas fixat deasupra li­niei amurgului, aninat de înălţimea stîncoasă a Holemnkofen-ului. Se a­­propia solstiţiul verii scandinave, perioada zilei polare veşnice, cu soare pînă aproape de miezul „nopţii“, detaliu de culoare locală totdeauna uimitor pentru vizitatorul neiniţiat. A doua zi la prînz, începea Con­ferinţa europeană consacrată pro­blemelor dezarmării şi păcii, la care a fost invitată şi o delegaţie din R.P.R. Ezitările de proaspăt sosit în alegerea primului itinerariu prin Oslo erau inerente. Una din varian­te ar fi fost vizita la Bygdey unde este expus echipamentul expediţiei Kon-Tiki sau corăbiile originale an­tice cu care cutezătorii nomazi ai mărilor, vikingii, înfruntau distan­ţele şi furtunile. Era tentantă şi ideea unui pelerinaj prin muzee, înainte de a studia isprăvile ve­chilor locuitori ai nordului e mai instructiv însă să iei contact cu des­cendenţii lor actuali, să faci cu­noştinţă cu norvegienii, cu frămân­tările şi aspiraţiile lor. Aşa­dar, pe altă zi muzeele şi la drum prin Oslo, către piaţa portului, loc fa­vorit de plimbare al cetăţenilor. Oraş cu înfăţişare modestă, aus­teră, cu străzi curate şi oameni os­pitalieri, Oslo nu impresionează prin vestigii ale trecutului. Nu vei întîlni aici prea multe monumente vechi sau clădiri istorice. Decorul arhi­tectural simplu accentuează impre­sia de urbe liniştită. Pe străzi, si­luete de automobile familiare şi în­treprinderii Getax din Bucureşti , maşini sovietice Volga. Aflăm că o parte considerabilă a parcului de automobile în Norvegia poartă marca „Volga". Posesori ai unui bilet de vaporaş, iată-ne stînd la coadă în faţa de­barcaderului de unde vom porni în clasicul tur al fiordului Oslo. operatori.­ Impresii de călătorie Călătoria a avut darul să ne con­vingă de inexactitatea legendei că norvegienii ar fi reţinuţi, tăcuţi. Toţi pasagerii discutau cu vioiciu­ne, glumeau pe socoteala unui elev marinar, vizibil iadul de uni­forma pe care, probabil, atunci o îmbrăcase prima oară. ...Vaporaşul înaintează prin fior­dul Oslo ca printr-un culoar în­tortocheat. De oparte şi de alta se înalţă defileul îngust de piatră al ţărmurilor. In jurul şalupei noastre furnică mici cufere cu pînze, dis­tracţia preferată a adolescenţilor. Cu părul blond fluturînd în vînt, mînuind cu iscusinţă ambarcaţia, tinerele cu alură sportivă, îmbră­cate cu pantaloni pescăreşti, amin­tesc de îndemineaticele eroine vi­kinge, neîntrecute în arta navi­gaţiei, înfăţişarea fiordului Oslo rezumă in ea priveliştea impresionantă a ţărmului Norvegiei de care este atît de mult legată viaţa acestui popor. Povîrnişurile abrupte de granit în care apa mării şi oceanului a în­crustat filigranul fiordurilor liniştite, pădurile norvegiene veşnic verzi, solul pietros, aspru, al ţării, peste care, ici colo, sînt presărate petice de păşuni, alcătuiesc­ un peisaj care îţi aminteşte suitele lui Grieg. Arid pămînt nordic... Pe vaporaş legăm lesne conver­saţie cu pasagerii. Unul dintre ei, Jensen e muncitor electrician. Cîştigă 860 de mărci lunar, dintre care peste 30 la sută cheltuieşte nu­mai pe chirie şi impozite, iar 6,5 la sută i se reţin pentru asigu­rări sociale. Restul deabia îi a­­junge pentru hrana care se scumpeşte mereu. Munceşte din greu şi totuşi familia sa îndură multe lip­suri. Austeritatea, ba chiar privaţiu­nile de tot felul caracterizează ni­velul de trai al unei bune părţi a populaţiei acestei ţări nordice. Ţară săracă în materii prime, Norvegia ast­e economia bazată pa un nu­măr restrâns de sectoare. Piscicultura şi Industria forestieră sunt ramurile principale ale eco­nomiei ţării. Astăzi aceste sectoare­­cheie, ca şi industriile nou apărute, aparţin în bună măsură capitalului străin englez, american, danez, sue­dez, francez, cu toate consecinţele care decurg dintr-o asemenea si­tuaţie pentru economia şi indepen­denţa unei ţări. Pătrunderea capitalului străin, o­­bligaţiile asumate de Norvegia in cadrul coaliţiei agresive atlantice, concurenţa de pe piaţa vest-euro­­peană se răsfrîng în mod nefast a­­supra situaţiei economice a ţării, an­­trenînd o permanentă instabilitate a balanţei de plăţi, creşterea vertigi­noasă a preţurilor şi a şomajului. In perioada în care ne găseam la Oslo, muncitorii de la 22 de întreprinderi miniere erau în grevă pentru îmbunătăţirea condiţiilor lor de viaţă, tot mai grele. In acele zile ziarele norvegiene erau pline de titluri care prevesteau extin­derea grevei în cele mai dife­rite sectoare. La întoarcere am aflat din telegramele agenţiilor de presă că acţiunile greviste au cuprins ramura vitală a econo­miei norvegiene — industria fores­tieră. Zeci şi zeci de mii de munci­tori din peste 150 de întreprinderi ale industriei de prelucrare a lem­nului şi industriei hîrtiei au declarat grevă. Apreciind că situaţia pe piaţa muncii este foarte serioasă primul-ministru, Gerhardsen, şi-a ex­primat teama că Norvegia este a­­meninţată de cel mai mare conflict de muncă din ultimii ani. Duhul de pe valea Kolsas ...Priveam nedumerit zona laterală a aerogării Oslo. Oare maşina ae­riană a companiei S.A.S. care ne adusese în capitala acestei ţări scandinave n-a greşit punctul d* aterizare ? Nu departe, înşirate ca omizile parazite, vedeam escadrile d* avioane la sol, au semnele di­stinctiv* militare americane. Tabloul stolului de nave militare străine era total distonant cu peisajul liric, paşnic al ţării lui Peer Gynn. El îţi relevă brusc un aspect mult dispu­tat al realităţii norvegiene 1961, al situaţiei politice a acestei ţări nor­dice, a cărei suprafaţă de peste 300.000 km.p. a fost împînzită cu reţele de aerodroame N.A.T.O., şo­sele militare şi aşa-numitul „lanţ unic de staţii de semnalizare“. Există un desen celebru al picto­rului Arne Taraldsen înfăţişînd trolul (duh rău al munţilor, un personaj de basm viking asemănător zmeu­lui) de pe valea muntelui Kolsas, din apropiere de Oslo — unde se găsește statul major al grupului nordic N.A.T.O. Zmeul din valea Kol­sas, imaginat de Taraldsen, are un fel de tentacule în formă de tunuri cu tragere lungă, iar drept unic or­gan vizual — emblema dolarului. Podoaba capilară a holului aduce cu sîrma ghimpată; el are drept cîrje, scru­poate bîtă, o rachetă a­­mericană, iar sub silueta lui mon­struoasă băţul stindardului inde­pendenţei norvegiene a cedat, s-a rupt. Ca şi un pamflet celebru, a­­cest desen, are o foarte mare popu­laritate în Norvegia, iar reproduce­rile lui circulă din mină în mină. Curentul popular împotriva pac­tului agresiv N.A.T.O. creşte în in­tensitate în Norvegia şi forţele opi­niei publice care se alătură acestui curent sunt tot mai reprezentative cuprinzînd personalităţi din toate domeniile şi chiar feluriţi membri ai parlamentului, încă de anul tre­cut preşedintele comisiei de poli­tică externă a Stortingului, Finn Moe, a făcut o declaraţie în care a sub­liniat că se dovedeşte imperios necesară încetarea cursei înarmări­lor. Povara cheltuielilor militare, impuse de participarea Norvegiei la N.A.T.O. constituie unul din prin­cipalii factori care părăginesc eco­nomia ţării, aducînd-o în situaţia grea sus-amintită. In cei 12 ani de cînd Norvegia face parte din „co­munitatea atlantică“, cheltuielile a­­nuale pentru scopuri militare s-au cifrat la aproape 1 miliard 300 mi­lioane de coroane. Cu alte cuvinte, în fiecare zi Norvegia plăteşte, chi­purile, pentru apărare suma de 3,5 milioane coroane, deşi nimeni nu o ameninţă — în orice caz, nimeni dintre acei care sunt indicaţi drept inamici potenţiali de către propa­ganda N.A.T.O. Cînd în amfiteatrul Nobel se vorbeşte de pace Aflînd că am venit la Oslo ca participanţi la Conferinţa europea­nă, muncitorul electrician Jensen ne-a împărtăşit, în timpul călătoriei prin fiordul Oslo că se bucură, ca şi mulţi din colegii săi, că în capi­tala ţării sale are loc o manifestare atît de importantă, care întruneşte reprezentanţi a 20 de ţări europene. De la tribuna acestei conferinţe, gazdele, deputaţii britanici, dele­gaţii din atîtea ţări ale Europei, atît din Răsărit, cit şi din Apus, in­­clusiv reprezentanţii opiniei publice luptătoare pentru pace din R.F.G., — toţi vorbitorii au înfierat reînvie­rea militarismului vest-german şi atitudinea complice a cercurilor reacţionare occidentale care patro­nează această nelegiuire. Nici nu începuse bine conferinţa de la Oslo şi adversarii inveteraţi ai păcii au şi intrat în alarmă. Pentru a intimida pe organizatorii norvegieni ai conferinţei s-a recurs la bătătorita metodă a calomniei, mistificării şi diversiunii. In mod concertat unele organe de presă oc­cidentale printre care „Daily Tele­graph“ au „dezvăluit“ că această manifestare e organizată de comu­nişti, aducînd ca argument suprem faptul că ea e consacrată proble­melor... păcii. „Daily Telegraph“ se perpelea de indignare fiindcă în sala institutului Nobel din Oslo, s-a ajuns pînă acolo incit să se vor­bească — auziţi, sacrilegiu ! — de dezarmare generală, colaborare, pace, coexistenţă paşnică. — Cum se poate împăca poporul norvegian cu o astfel de situaţie ? — se întreba ziarul cu aer naiv. — Sintem­ mîndri că în capitala ţării noastre are loc o manifestare atît de importantă consacrată pă­cii — a fost răspunsul invariabil al atîtor altor norvegieni cărora ne-am îngăduit să le cerem răspuns la întrebarea publicaţiei amintite. Poporul norvegian are o expe­rienţă amară. Pămîntul Norvegiei e presărat cu mormintele victimelor sălbăticiei hitleriste. In timpul răz­boiului tocmai acele orăşele norve­giene cu atmosfera lor ternă, imobi­lă, atît de tulburător zugrăvită de Ibsen au fost martorele unor adevă­rate epopei ale luptei de rezistenţă Împotriva cotropitorilor. Pe întinsul Norvegiei sînt presărate nenumă­rate morminte ale ostaşilor sovie­tici, care şi-au dat viaţa pentru eli­berarea Norvegiei. Ni s-a povestit că mulţi norvegieni acoperă pios, cu fiord, aceste morminte scumpe. Toate eforturile unei propagande stipendiate cu dolarii N.A.T.O. nu pot şterge din amintirea norvegia­nului imaginea soldatului-eliberator şi nu-l pot face să creadă că po­porul sovietic, că popoarele din ţările socialiste, care au cunoscut şi ele urgia cotropirii hitleriste, pot să-i fie altceva decit prieteni. Tocmai starea de spirit a norve­­­gienilor, a determinat noua admi­nistraţie a S.U.A. să-l trimită urgent la Oslo pe secretarul de stat Rusk, şi să ţină act prima întrunire a Consiliului N.A.T.O. de la înscău­narea ei. Dar înşişi membrii consi­liului N.A.T.O. au avut prilejul să cunoască sentimentele norvegienilor. Prin ferestrele cu vitraliuri colorate ale sălii Stortingului unde s-au în­trunit aceşti complotişti împotriva păcii au putut vedea în tot timpul sesiunii, miile de manifestanţi care condamnau cursa înarmării atomice, reînvierea militarismului german. Un profesor norvegian mi-a relatat cum au reacţionat locuitorii oraşului Oslo indignaţi că în ţara lor în urmă cu cîteva luni a îndrăznit să vină în vizită un inveterat militarist vest­­german, comandantul flotei R.F.G. Acest nedorit emisar al Bonnului a trebuit să-şi ia tălpăşiţa pe furiş din Norvegia pentru a scăpa de ostili­tatea populaţiei care nu poate uita fărădelegile săvîrşite de agresorii fascişti în timpul celui de-al doi­lea război mondial. Cele 150.000 de insule şi stînci mari şi mici aflate de-a lungul ţăr­murilor Norvegiei apără ţara ca un zid de granit împotriva furtunilor năprasnice din Atlanticul de Nord. Spectrul provocărilor militariste, tot mai prezent în Norvegia datorită pactului N.A.T.O. tulbură însă li­niştea locuitorilor paşnicelor aşe­zări din fiordurile norvegiene. Zilele petrecute în Norvegia ne-au dat posibilitatea să ne convingem că tot mai multe forţe ale opi­niei publice din această ţară în­ţeleg necesitatea imperioasă de a se mobiliza pentru a indeporta acest spectru care planează astăzi deasupra ţării fiordurilor. GEORGE IONESCU. S­C­O­N­T­B­­­A SPECTACOLE IN DEPLASARE Un colectiv al Teatru­lui National L. Ca­­ragiale“ a intreprins recent un turneu in re­giunea Banat unde a prezentat spectacole cu piesele „Năpasta" de I. L. Caragiale, „Bădă­ranii“ de Carlo Goldo­ni, „Oameni care tac“ de Al. Voitin, „Sălba­ticii“ de Serghei Mihal­­kov. La Timişoara, ar­tiştii bucureşteni s-au întîlnit cu muncitorii uzinei „Electromotor“ cărora le-au prezentat un scurt program artis­tic. In cursul deplasării prin regiune, colectivul teatrului a organizat festivaluri la Slnnico­­laul Mare şi Buziaş. „CALEIDOSCOP CULTURAL“ La Casa de cultură a tineretului „Vasile Roai­­tă“ din Bucureşti se desfăşoară diferite ma­­nifestări cultural-educa­tive. In ultima vreme se bucură de interes ac­ţiunea intitulată „Ca­leidoscop cultural" ce se organizează la sfârşi­­tul fiecărei luni. Oameni de cultură, ştiinţă, artă, diferiţi specialişti, pre­zintă expuneri de 10-12 minute pe marginea unor evenimente care se aniversează în luna următoare. La prima manifestare de acest gen, ținută la sfirşitul lunii mai, au participat aproximativ 800 de ti­neri din raionul Griviţa Roşie. Ieri, la cel de-al 2-lea caleidoscop cul­tural, consacrat unor evenimente din luna iu­lie, au fost făcute expu­neri privitoare la îm­plinirea a 80 de ani de la apariţia revistei „Con­temporanul"; 140 de ani de la naşterea lui V. Alecsandri; 20 de ani de la asasinarea lui Fi­­limon Sîrbu. Prezentă­rile în cadrul calei­doscopului cultural sunt Insoțite de filme docu­mentare, lecturi etc. EXPOZITIE REALIZATA DE ELEVI In două săli ale Mu­­zeului raional din Tg. Jiu s-a amenajat o ex­poziţie care cuprinde lucrări executate de e­­levi din comune ale ra­ionului. Sunt prezentate act cîteva sute de o­­biecte: broderii, bibe­louri din argilă, cusă­turi naţionale, insecta­re, ierbare etc. Printre lucrările aduse din co­muna Dăneşti se remar­că o carpetă care în­făţişează stema R. P. Române şi un postum naţional oltenesc. Am­bele exponate au fost realizate de eleva Rusu Ana din clasa a Vll-a. Expoziţia, organizată din iniţiativa secţiei de învăţămînt şi cultură a sfatului popular raional, este deschisă cu ocazia Zilei învăţătorului. CURSUL DE INIŢIERE MUZICALA Dedicat cu precădere oamenilor muncii din Întreprinderi, tinerilor muncitori, elevilor şi studenţilor, „Cursul de iniţiere muzicală“, or­ganizat de Radiotelevi­­ziune, s-a desfăşurat timp de 38 de săptă­­mlni. Cursul a cuprins probleme de istorie a muzicii universale , de la Începuturile operei (secolul XVII) şi pînă la cele mai semnificati­­ve aspecte ale muzicii contemporane; explica­rea unor termeni muzi­cali cu caracter tehnic şi a formelor muzicale; probleme ale istoriei muzicii romîneşti. Cursul de inițiere muzicală se va Încheia săptămlna viitoare cu trei concer­te ghicitoare recapitula­tive transmise la radio. Fiecare concert se va re­feri la una dintre emi­siunile prezentate în decursul anului: Ghid muzical, Dicţionar mu­zical şi Din trecutul muzicii româneşti. ----------- ------­C­ARNET — Plăcută e dimineaţa gimnastica „de înviorare“, mai ales pe ţărmul mării. Pag 3 n—■Mînrimif mi mmiTORI LA ~1 AL. ANDRIŢOIU Munţii se bucură şi marea cîntă In zilele garoafelor încinse. Ce lună-i luna-n ape mari răsfrîntă, Şi soarele pe munţi ce nou s-aprinse! ...Şi trenuri pline lunecă mereu, Sub soare-ncins, sub lună aurie, Cu toate trenurile plec şi eu Că-n toate am tain de bucurie. Vecin de bancă, în compartiment Sunt uneori cu metalurgul care Oţelul l-a făcut incandescent Şi fonta magmă grea, clocotitoare. Trec printre munţi cu cei care sub munţi Au scotocit prin pietrele severe Cu diamante de-ncordări pe frunţi Iscînd cărbuni şi mine-aurifere In ochi lumină calmă şi în mîini Odihna cărţii, gingăşia florii: în glas mîndria de-a se şti stăpîni Pe frumuseţea rodnică a ţării. E-o sărbătoare simplă-n care cresc Clipite de destindere, senine. E un ritual firesc, muncitoresc In trenurile de mulţime pline. Cu fiecare tren pornesc şi eu Poet îndrăgostit de­ aceste vremuri Iar bucuria ca un curcubeu Dă liber drum mulţimilor de trenuri.

Next