Scînteia, mai 1963 (Anul 32, nr. 5879-5909)
1963-05-01 / nr. 5879
FROLETAM xmt mg 7ARTLE, USTOPVJLI Organ al Comitetului Central al P.M.R. Amil XXXI! Nr 5879 Miercuri 1 mai 1963 6 PAGINI — 30 BANI mr TRĂIASCĂ 1 MAI ZIUA SOLIDARITĂȚII INTERNAŢIONALE A CELOR CE MUNCESC! 1MA Brusca şi năvalnica revărsare a primăverii sporeşte bucuria inimilor la marea sărbătoare a zilei de 1 Mai, Ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc, ziua fraţiei muncitorilor de pretutindeni, uniţi în lupta pentru pace, democraţie şi socialism. Poporul român întîmpină tradiţionala sărbătoare a lumii muncitoare în plin avint al luptei pentru înfăptuirea măreţului program al desăvârşirii construcţiei socialiste, elaborat de Congresul al III-lea al P.M.R.. De 1 Mai 1963, oamenii muncii raportează partidului despre succesele obţinute in întrecerea socialistă în industrie, precum şi in efectuarea lucrărilor agricole în ritm susţinut şi la un nivel agrotehnic ridicat. Prin lupta sa eroică, sub conducerea partidului, poporul nostru a lichidat pentru totdeauna orice exploatare şi asuprire, a asigurat victoria deplină a socialismului la oraşe şi sate. România a fost smulsă din înapoierea economică în care o menţinuse regimul burghezo-moşieresc, din situaţia de hinterland agrar al puterilor imperialiste, a devenit o ţară înaintată, cu economie socialistă unitară, cu o industrie şi agricultură in plină dezvoltare, cu o cultură înfloritoare. Roadele politicii partidului de industrializare a ţarii, de dezvoltare proporţională a economiei naţionale, politică înfăptuită cu entuziasm de oamenii muncii, se reflectă în creşterea de aproape 8 ori a producţiei industriale globale în anii puterii populare, în depăşirea an de an a prevederilor planului sesenat. Poporul nostru este conştient de faptul că la temelia tuturor realizărilor sale se află conducerea clarvăzătoare şi fermă a operei de construcţie socialistă de către Partidul Muncitoresc Român. întruchipînd conştiinţa şi inima fierbinte a poporului, exprimind interesele lui vitale, partidul nostru se călăuzeşte neabătut în întreaga sa activitate după învăţătura marxist-leninistă pe care o aplică în mod creator la condiţiile României, îmbinind grija neobosită pentru înflorirea patriei socialiste cu îndeplinirea consecventă a îndatoririlor sale internaţionaliste. Strîns unite în jurul partidului, al Comitetului său Central, în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, clasa muncitoare, ţărănimea, intelectualitatea, înfăptuiesc cu avânt politica partidului, a cărei justeţe, confirmată de viaţă, izvorăşte din cunoaşterea şi folosirea legilor obiective ale dezvoltării sociale, din îmbinarea spiritului inovator în abordarea problemelor cu analiza temeinică a realităţilor şi stabilirea chibzuită a orientării în funcţie de posibilităţile existente şi nevoile ţării. Cu mai bine de şapte decenii în urmă muncitorii din Chicago, care s-au ridicat de 1 Mai — la lupta pentru o viaţă mai bună, au înroşit cu sîngele lor caldarîmul străzilor. De nenumărate ori de atunci a răspuns burghezia cu gloanţe setei de dreptate a proletariatului, voinţei sale de a făuri o orânduire liberă de exploatare şi robie, dar măreţul ideal al muncitorimii nu numai că n-a putut fi nimicit, ci s-a transformat într-o gigantică forţă materială întruchipată în sistemul socialist mondial, în mişcarea comunistă internaţională. Minunate succese în construirea societăţii comuniste obţine popor sovietic dînd viaţă prevederilor Programului P.C.U.S. Creşterea continuă a ponderii ţărilor socialiste în producţia industrială mondială, ritmul înalt al dezvoltării forţelor de producţie în aceste ţări creează premizele victoriei socialismului în întrecerea dintre cele două sisteme. O imensă înrâurire asupra conştiinţei popoarelor au succesele ţărilor socialiste în dezvoltarea economiei, exemplul unei organizări superioare a societăţii şi al înfloririi democraţiei socialiste, ca şi al relaţiilor de tip nou dintre statele socialiste, relaţii caracterizate prin deplină egalitate în drepturi, respectarea strictă a independenţei şi suveranităţii naţionale, prin colaborare şi întrajutorare frăţească. Barajele de calomnii şi diversiuni ale strategilor „războiului psihologic“, finanţat de reacţiunea imperialistă, se dovedesc neputincioase să stăvilească forţa de atracţie a ideilor socialismului. Pînă şi unii dintre cei mai fideli scutieri ideologici ai monopolurilor se lamentează că lumea capitalistă nu are la îndemînă un ideal care să „concureze“ influenţa socialismului. „Noi nu am opus nimic comunismului şi nici nu avem nimic de opus — constată ziarul francez „Le Monde“. Nimic care să reziste... care să constituie o replică eficientă comunismului“. în ţările capitaliste, proletariatul intimpină ziua de 1 Mai sub semnul luptei împotriva politicii reacţionare a monopolurilor, a loviturilor date de acestea nivelului de trai şi libertăţilor democratice ale maselor. Anul ce a trecut a fost anul unor mari bătălii de clasă; puternice acţiuni greviste au avut loc în lumea capitalului, din Statele Unite pînă în Japonia, din Spania în Venezuela. Marea grevă a minerilor din Franţa, acţiunile revendicative de o largă amploare şi combativitate ale muncitorimii din Belgia, Italia, R.F. Germană spulberă mitul „armoniei sociale“ propovăduite de propagandiştii „integrării“ capitaliste, oglindesc ascuţirea contradicţiilor de clasă în ţările Pieţei comune, în zilele noastre se desfăşoară tumultuos procesul de prăbuşire a sistemului colonial, de eliberare a popoarelor de sub jugul colonialist. Este in plin avint lupta pentru renaşterea naţională a popoarelor din Asia, Africa şi America Latină, care se bucură de sprijinul ţărilor socialiste. Sub steagul leninismului, mişcarea comunistă internaţională a devenit cea mai influentă forţă politică a contemporaneităţii. Prigoana sălbatecă pe care o înfruntă eroic comuniştii în multe ţări ale „lumii libere“ dovedeşte nu forţa, ci slăbiciunea unei orinduiri condamnate de istorie. Comunismul este de nebiruit pentru că de nebiruit este năzuinţa fierbinte a omenim spre ziua ei de mîine. De la un capăt la altul a lumii răsună în această zi de 1 Mai chemarea înflăcărată a imnului proletariatului revoluţionar: „Unire, muncitori, unire“. Unitatea de nezdruncinat a lagărului socialist, unitatea şi coeziunea mişcării comuniste mondiale pe baza principiilor Declaraţiilor consfătuirilor de la Moscova din 1957 şi 1960 este condiţia hotărîtoare a victoriilor de azi şi de mime ale cauzei socialismului. Sărbătorim acest 1 Mai in condiţiile unui puternic avint al luptei popoarelor pentru apărarea păcii. Evoluţia evenimentelor din ultimul an a dovedit din nou că, în condiţiile schimbării radicale a raportului de forţe pe arena internaţională, lupta unită a lagărului socialist mondial, a mişcării muncitoreşti internaţionale, a mişcării de eliberare naţională, a tuturor forţelor iubitoare de pace, poate asigura preîntîmpinarea unui nou război mondial. Puternicele acţiuni ce se desfăşoară în Occident pentru lichidarea bazelor militare străine şi încetarea cursei înarmărilor nucleare, luările de poziţie în favoarea păcii a numeroase personalităţi de diferite convingeri politice, filozofice, religioase — reflecta faptul că ideile coexistenţei paşnice a statelor cu sisteme sociale diferite cîştigă teren pe zi ce trece, mase tot mai largi se conving că stă în puterea popoarelor să bareze calea războiului, să salvgardeze pacea. Exprimind voinţa şi aspiraţiile întregului nostru popor, Partidul Muncitoresc Romín şi guvernul R. P- Romíne promovează o politică externă de consecventă apărare a păcii. Alături de celelalte state socialiste, ţara noastră militează cu fermitate pentru triumful principiilor coexistenţei paşnice a statelor cu sisteme sociale diferite, pentru zădărnicirea planurilor cercurilor agresive imperialiste, pentru înfăptuirea dezarmării generale, pentru o pace trainică, în marile demonstraţii ce se vor desfăşura azi în oraşele ţării noastre, oamenii muncii îşi vor reafirma cu vigoare sprijinul deplin faţă de politica leninistă a Partidului Muncitoresc Român, a conducerii sale, hotărirea de a o înfăptui neabătut în numele înfloririi patriei socialiste, de a-şi aduce şi pe viitor contribuţia la triumful cauzei păcii şi socialismului. De 1 Mai 1963, poporul român îşi exprimă sentimentele de caldă prietenie şi dragoste frăţească faţă de popoarele ţarilor socialiste, solidaritatea internaţionalistă cu oamenii muncii din ţările capitalului, cu popoarele noilor state independente, cu toţi cei care luptă împotriva exploatării şi asupririi, pentru libertate şi independenţă naţională, pentru democraţie şi socialism. (Fotomontaj de GH. VINTILĂ). Solemnitatea decernării Premiului de Stat al R. P. Romine pe anul 1962 Marți la amiază , a avut loc la Consiliul de Miniştri solemnitatea decernării Premiului de Stat al R.P. Romine pe anul 1962. La solemnitate au luat parte tovarăşii Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Alexandru Drăghici, Alexandru Bîrlădeanu, Leonte Răutu, Mihai Dalea, miniştri, conducători ai unor instituţii centrale şi organizaţii obşteşti, academicieni, oameni de ştiinţă, artă şi literatură, într-o atmosferă sărbătorească, tovarăşul Ion Gheorghe Maurer a înmînat laureaţilor Premiului de Stat diplomele, medaliile şi premiile, felicitîndu-i în numele C.C. al P.M.R., Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri şi urîndu-le noi succese în activitatea lor. Acad. Horia Hulubei, ing. Alexandru Nourescu şi poetul Marcel Breslaşu, din partea laureaţilor, au mulţumit călduros pentru înalta distincţie primită şi au asigurat conducerea partidului şi guvernului că oamenii de ştiinţă, inginerii, tehnicienii, oamenii de artă, alături de întregul popor, vor depune toate eforturile pentru a-şi spori contribuţia la opera de desăvîrşire a construcţiei socialiste în patria noastră. După festivitate, conducătorii de partid şi de stat s-au întreţinut cordial cu laureaţii Premiului de Stat. (Agerpres) IN INTERIORUL ZIARULUI: • Titus Popovici: Cultură şi muncă (pag. 2-a). • Ginduri de 1 Mai (pag. 2-a). • I. Mărgineanu, P. Diaconescu: Kilometri de frumuseţe (pag. 2-a). • Angela Grimau: Continuăm lupta (pag. 3-a). • André Wurmser: Dezminţire de 1 Mai (pag. 3-a). • Zaharia Stancu: Inima noastră bate alături de voi (pag. 3-a). 6 O primăvară de mari bătălii muncitoreşti (pag. 3-a). 8 Corespondenţe din Moscova, Pekin, Fraga şi Havana (pag. 3-a). 8 Spre ziua însorită — articol scris pentru „Scînteia“ de Carlo Levi (pag. 5-a). 8 John Gritten — Scrisoare din Anglia . Sub semnul luptei pentru muncă și pace (pag. 5-a). 8 D. Bratu: O victorie istorică a poporului indonezian (pag. 6-a). întreprinderi evidenţiate . Laminatorii de la Uzine de tablă subţire din Galaţi au primit ieri într-un cadru festiv Diploma de întreprindere evidenţiată în întrecerea socialistă pe ramura industriei siderurgice, acordată de Consiliul Central al Sindicatelor. Este o răsplată meritată a muncii şi succeselor obţinute în 1962 Anul trecut, pe poarta uzinei au luat drumul spre fabrici şi şantiere 6 357 tone de tablă subţire peste plan. La succesele de mai sus se adaugă şi cele obţinute în întîmpinarea zilei de 1 Mai : în 4 luni au fost date peste plan încă 914 tone tablă de bună calitate. Pentru hărnicia cu care a lucrat în anul trecut, colectivul gospodăriei de stat Odobeşti a primit ieri, într-o adunare festivă, Diploma de evidenţiat în întrecerea socialistă pe ramură acordată de Consiliul Central al Sindicatelor. Anul trecut gospodăria a realizat o producţie medie de struguri pe întreaga suprafaţă de 1 500 ha de 12 920 kg la hectar. TELEGRAME Excelenţei sale dr. SUKARNO Preşedinte şi prim-ministru al Republicii Indonezia Djakarta în numele Consiliului de Stat al Republicii Populare Romíne, al guvernului şi poporului român, îmi face o deosebită plăcere să transmit Excelenţei Voastre, guvernului şi poporului indonezian, călduroase felicitări cu prilejul transferării către Republica Indonezia a suveranităţii asupra străvechiului său teritoriu — Irianul de Vest. GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Populare Române Excelenţei sale Domnului dr. ADOLF SCHÄRF Preşedintele Federal al Republicii Austria Viena Cu prilejul realegerii dv. ca preşedinte federal al Republicii Austria, vă rog să primiţi felicitările mele cordiale şi cele mai bune urări de pace şi prosperitate pentru poporul austriac. îmi exprim cu această ocazie speranţa că relaţiile de prietenie şi colaborare dintre R. P. Romînă şi Republica Austria vor continua să se dezvolte în interesul ambelor state, al colaborării internaţionale şi al consolidării păcii. GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Populare Romíne Ora exactă Mă aflam la Chicago pentru câteva zile şi, cum era firesc, am căutat să string ceva material suplimentar despre drama sîngeroasă petrecută aici, pe care unitatea muncitorească avea s-o prefacă în sărbătoare internaţională. Marţi 1 Mai 1886, după o demonstraţie uriaşă făcută cu două zile înainte, muncitorii din Chicago au declarat grevă, cerînd ziua de muncă de opt ore. Patronii s-au alarmat : pînă atunci dispersaţi în sindicate rivale, muncitorii se uneau. La 3 mai, poliţia tabără peste greviştii uzinelor McCormick, ucigînd 6 oameni, rănind mulţi alţii. A doua zi, muncitorii din Chicago ţin im miting de protest în Haymarket, Piaţa Finului, cînd sunt din nou atacaţi de poliţie. Un agent al patronatului aruncă o bombă în mulţime, iar în lupta ce urmează, pe lîngă răniţi fără număr, sunt ucişi alţi 11 oameni. Sunt întemniţaţi numeroşi conducători ai grevei, între care Parsons, Spies, Fischer şi Engel sînt spînzuraţi. Era aci un tîlc. Cerînd limitarea orelor de lucru, fruntaşii sindicali vorbiseră şi despre o altă oră, cînd muncitorii dacă vor şti să se unească în lupta revoluţionară, nu vor mai lucra deloc pentru profitul capitalist. Greva era ca un emiţător de semnale, un orologiu ale cărui sunete grave mobilizau la luptă, prevestind apropierea acestei ore. De aci violențaturbată a represiunii. 1 . Dar niciodată spargerea unui orologiu n-a putut opri mersul înainte al vremii. Trei ani mai tîrziu, la Paris, marxiştii din mai multe ţări hotărau că 1 Mai va fi, începînd de anul următor, ziua unei mari demonstraţii internaţionaliste, încă în viaţă, în vîrstă de 70 de ani, unul din cei doi autori ai nemuritorului Manifest care se încheie cu îndemnul : „Proletari din toate ţările, uniţi-vă !”, scria într-o nouă prefaţă a manifestului, la 1 Mai 1890, cu tinerească înflăcărare : „Astăzi, cînd scriu aceste, rînduri, proletariatul din Europa şi America îşi trece în revistă forţele... sub un singur steag... De-ar fi Marx lîngă mine, să vadă toate acestea cu ochii lui“. în acest sens, devenit de mult tradiţie, 1 Mai reprezintă şi o inovaţie. Pînă la uriaşa manifestare internaţionalistă pe care o cunoaştem azi, n-a existat în viaţa omenirii vreo zi care să poată fi serbată cu adevărat de la un capăt la altul al Pământului. Singurele sărbători care depăşeau graniţele unei naţiuni, ... cele religioase, cuprindeau, din imensitatea populaţiei umane, doar zone mărginite între multe alte credinţe rivale, ba erau adesea prilej de dezbinări. Clasa care poartă steagul cu chemarea „uniţi-vă !“ a fost aceea care a putut aduce în viaţa planetei noastre o Zi, una şi aceeaşi, pe care s-o poată cinsti pe toate cele cinci continente toţi fiii muncii, toţi oamenii, oricare le-ar fi culoarea pielii, uniţi în năzuinţa lor de progres social, de pace şi prietenie a popoarelor. Congresul care a hotărît, sărbătorirea lui 1 Mai cuprindea 391 de delegaţi, din două continente doar; ei veneau din 20 de ţări, dar numai în vreo jumătate dintre ele existau partide constituite. 1 Mai 1963 soseşte într-o lume unde trăiesc şi acţionează în fruntea unor mase uriaşe peste 42 de milioane de comunişti cuprinşi în aproape 90 de partide. 1 Mai 1963 găseşte pe lume un uriaş torent al omenirii unite în jurul celor mai mari cerinţe ale epocii. Vadul principal al acestui torent îl alcătuieşte sistemul mondial socialist aflat în plin avint şi devenit forţa motrice precumpănitoare a dezvoltării istorice. Steagul pe care gerferaţii de revoluţionari l-au apărat cu trupul lor flutură acum liber deasupra unui şirag de ţări din Europa şi Asia, iar în emisfera de vest a globului pămîntesc, deasupra Cubei, înlăuntrul ţărilor capitaliste, coloane impozante de oameni ai muncii îmbogăţesc torentul irezistibil al vremii, înteţind lupta revendicativă şi acţiunile politice de masă. Ivirea pe lume a sistemului mondial socialist şi înclinarea balanţei de partea forţelor socialismului au făcut cu putinţă ca imense mulţimi omeneşti — ţinute de veacuri în bezna temniţelor coloniale — să poată răzbate la lumină, spărgînd cei mai puternici piloni ai împărăţiilor coloniale şi cucerind in peste 50 de ţări independenţa de stat. In vechile cetăţi metropolitane ale imperialismului, pături şi personalităţi influente se adaugă de la an la an cererilor şi presiunilor populare pentru coexistenţa paşnică, pentru dezarmare şi înlăturarea pericolului de război. Urmînd mersul soarelui, orele diferă de la o regiune la alta a Pămîntului, ca şi tradiţiile popoarelor, limba, obiceiurile, nivelul de dezvoltare. Nimeni nu-şi poate închipui că în adîncul minelor din Franţa torentul revoluţionar al vremilor ar putea progresa în aceleaşi forme ca pe orezăriile indochineze, în pampasurile argentiniene aidoma ca pe nisipurile yemenite ori ca în junglele angoleze, sau că lumea veche n-ar încerca oră de oră să destrame SERGIU FARCASAN (Continuare în pag. IV-a) . — panoul —IgJRKERip Cu planul de 4 luni realizat înainte de termen — --------————— Potrivit datelor centralizate la întreprinderile Direcţia regională de statistiindustriale că, industria regiunii Ploieşti din regiunea a îndeplinit înainte de termen Ploieşti planul la producţia globală şi marfă pe primele patru luni din acest an. De la începutul anului, întreprinderile din această regiune au livrat în plus produse în valoare de aproape 50 milioane de lei. --------——.---------- In întrecerea socialistă în cin-20^ de intre stea zilei de 1 Mai, 20 de îniprinderi din taţi industriale din regiunea regiunea Braşov şi-au îndeplinit cu 5 Braşov zile înainte de termen sarcinile de plan pe primele 4 luni ale anului. Printre colectivele care au realizat înainte de termen prevederile planului se numără cele de la fabricile „Vitrometan“, „8 Mai“, „Salvconserv“ din Mediaş, de la întreprinderea de prefabricate şi elemente de construcţii şi fabrica „Răsăritul“ din Braşov, „Victoria“ din Sibiu şi altele. — ---------——--------- In ziua de 27 aprilie şi-a în-Intreprinderea deplinit planul pe 4 luni şi code prefabricate lectivul întreprinderii de pre,,Progresul''- fabricate „Progresul“ din Ca-Bucureşti pitală, respectîndu-şi astfel angajamentul luat în cinstea zilei de 1 Mai. Muncitorii şi tehnicienii fabricii au realizat economii la preţul de cost în valoare de 1 815 000 lei. Prin reducerea consumurilor specifice s-au economisit 150 de tone ciment, 300 metri cubi de agregate şi 11 tone oţel beton. (De la Ion Fieraru şi Nicolae Negoiţă, din postul de corespondenţi voluntari ai „Scînteii“). ---------------------— Muncitorii, tehnicienii şi ingi-Combinatul nervi de la combinatul „1 ,,1 Mai" din Mai" din Satu Mare şi-au în Satu Mare deplinit planul de producţie pe primele 4 luni ale anului cu 6 zile mai devreme. Economiile la preţul de cost realizate peste plan de colectivul combinatului se ridică la aproape 2 000 000 lei. Au terminat semănatul porumbului Regiunea Galaţi GALAŢI (cotesp. „Scînteii“) Mecanizatorii, lucrătorii gospodăriilor de stat şi colectiviştii din regiunea Galaţi au muncit cu entuziasm în aceste zile de primăvară pentru a termina la vreme şi în condiţii cît mai bune semănatul porumbului. Folosind din plin capacitatea de lucru a tractoarelor şi maşinilor, organizînd în mod judicios munca, ei au reuşit să termine semănatul porumbului (cu excepţia unor porţiuni de teren aflate încă sub apă). Au fost semănate peste 250 000 de hectare cu porumb. Regiunea Dobrogea CONSTANŢA (coresp. „Scînteii“) In cinstea zilei de 1 Mai lucrătorii de pe ogoarele dobrogene au intensificat ritmul însămînţării porumbului. Ieri au fost însămînţate ultimele suprafeţe din cele 245 000 ha cultivate cu porumb. Printre primele unităţi care au efectuat această lucrare sunt gospodăriile agricole de stat şi gospodăriile colective din raioanele Negru Vodă, Adamclisi, Medgidia şi cele aparţinînd oraşului Constanţa.