Scînteia, iulie 1964 (Anul 33, nr. 6304-6334)
1964-07-01 / nr. 6304
Pag. 2 via/a €5wwH. mmw&l Mdk f. nr- ■ -Ill » ■■ I IM—II ■ I ■' nil ■■■■ ».III— ■■ ■■ ■ — ' ■ —■ ■■ ——1 — .11 .1 Faza interregională de la Tg. Mureş a celui de-al Vll-lea concurs al formaţiilor artistice de amatori TALENT OPTIMISM FRUMUSEŢE In urmii cu cîteva zile, am asistat la faza interregionali a celui de-al Vll-lea concurs al echipelor artistice amatoare. Oraşul gazdi a fost Tîrgu Mureş. Pe o sceni ridicată în sala sporturilor a Institutului medico-farmaceutic, singura unde, cit de cît, putea si încapi un număr aşa de mare de spectatori, s-au perindat formalii, precum şi solişti vocali şi instrumentişti din patru regiuni : Cluj, Maramureş, Suceava şi Mureş-Autonomă Maghiară. Primirea caldă, atentă din partea gazdelor s-a făcut simţită chiar înainte ca oaspeţii să apari pe scenă , mii de oameni s-au strîns în centrul oraşului, admirînd feluritele şi minunatele costume populare, prezentate de către participanţii la concurs într-un fel de paradă însi nu a modei, ci a ceea ce s-a păstrat mai valoros, mai autentic în portul ţărănesc. Clujenii au fost aceia care au deschis programul întrecerii. După prima ridicare de cortină au apărut tulnici resele din comuna Avram Iancu. „Chemările din tulnic’ se transmit din generaţie în generaţie de sute şi sute de ani. Numai că astăzi chemarea tulnicului este cu totul alta, nota de tristețe din glasul său a dispărut o dată cu cauza acestei tristeți: sărăcia şi împilarea. Bucuria prezentului au cântat-o şi coriştii casei raionale de cultură din Năsăud, au exprimat-o şi dansatorii din Ceanu Mare sau Bistriţa. De altfel, trăsătura distinctă a acestui concurs este optimismul, dragostea de patrie și încrederea fată de partid. Numeroase au fost echipele care s-au străduit să zugrăvească, prin mijloace specifice artei, entuziasmul cu care este întîmpinată cea de-a douăzecea aniversare a eliberării țării noastre. ...Cine ar putea rămîne nepăsător cînd intră oşenii sau maramureşenii in scenă ? Demonstraţie de vigoare şi bărbăţie, sub paşii lor se aud parcă trăsnete şi tunete. Cînd îi vezi pe dansatorii din Mireşu Mare şi Curtuiuşu Mare, raionul Şomcuta, sau pe cei din Negreşti şi Botiza-Vişeu, pur şi simplu nu-ţi vine să stai locului pe scaun. Spectatorii, uitînd că se află în plină desfăşurare a unui concurs, că la o masă lungă şedeau membrii juriului cu fete grave şi solemne, aşa cum se cuvine în asemenea momente — aplaudau şi strigau „bis“ de mama focului. Insă dac-ar fi fost după ei ar fi însemnat ca programul prezentat de fiecare regiune să nu ţină de la patru după-amiază pină la unsprezece-douăsprezece noaptea, ci pînă la ziuă... Mă uitam la Gheza Vida, sculptorul băimărean, care şi-a însoţit echipele în calitate de preşedinte al comitetului regional de cultură şi artă Maramureş, îşi privea modelele sculpturilor, pe eroii artei sale cu atîta nesaţ de parcă nu i-ar mai fi văzut de cînd lumea. Şi doar este ştiut că oşenii şi maramureşenii sînt musafiri obişnuiţi ai atelierului său, prietenii săi. Noaptea, la un pahar de vin, ne-a dovedit că le cunoaşte bine nu numai sufletul ci şi... t'Puriturile, strigăturile. „Cîntăm viața nouă’ se cheamă programul prezentat de suceveni. Dulceaţa graiului moldovean, farmecul cîntecelor şi al jocurilor, costumele pitoreşti au fost îndelung aplaudate. In cea de-a treia şi ultima zi a concursului, ca un fel de încheietori de pluton, s-au înfăţişat, înaintea juriului şi a publicului, artiştii amatori din Mureş-Autonomă Maghiară. Timp de cîteva ceasuri, în virtitele romîneşti, alături de ceardaşuri, doine, împreună cu melodiile populare maghiare, i-au încîntat pe spectatori. Faima cîtorva dintre echipe a trecut peste hotarele țerii. De pildă, echipa de dansatori a căminului cultural Săcalul de Pădure, raionul Reghin, compusă din 35 de persoane, în 1961, la cel de-al VI-lea concurs a fost distinsă cu premiul II pe ţară, iar în anul următor a participat la Festivalul internaţional de folclor al ţărilor balcanice şi de pe ţărmul Mării Adriatice, precum şi la cel de-al ll-lea Festival al tineretului şi studenţilor de la Berlin. Aşa se face că străinătatea a aplaudat pe rupte suita lor de dansuri populare locale. Cine credeţi că le este instructor artistic ? Mihai Stoica, preşedintele G.A.C. din comună. Echipa de dansuri din Căpîlna de Jos, de asemenea, şi-a arătat măiestria la Festivalul internaţional amintit mai înainte. De altfel, rareori întîlneşti un dans atît de emoționant ca „Purtata fetelor din Căpîlna“, care pînă și profesioniștilor le-ar da de furcă. Ansamblul de cîntece și dansuri de la căminul cultural Luieriu, format din 120 de persoane, a prezentat montajul coregrafic „Nuntă ca la Luieriu". Este puțin probabil că toți amatorii de aici ştiu ce-o fi aia „trăire scenică", dar un lucru este cert : cîntă, joacă, se mişcă şi dansează cu atîta dăruire şi convingere, încît aveai senzaţia că nu asişti la un spectacol, ci că, pur şi simplu, participi la o nuntă adevărată, printre nuntaşi adevăraţi. Aceeaşi impresie de autentic, de muncă migăloasă a lăsat şi Ansamblul de cîntece şi jocuri al casei raionale de cultură Miercurea-Ciuc, care s-a înfăţişat cu montajul coregrafic „Recoltă bogată, viață fericită". După părerea mea, sunt mai puţine lucruri bune de spus despre felul cum s-au prezentat, la acest centru de concurs, brigăzile artistice de agitaţie ale cooperativelor meşteşugăreşti, caselor raionale de cultură ori ale căminelor culturale atît în ce priveşte valoarea textelor, cît şi a interpretării. Au fost, însă, şi unele excepții. Printre acestea se numără brigada căminului cultural din Tîrşolț, raionul Oaş. Autorii textului, Valentin Munteanu şi G. Ghiur, au ales ca punct de plecare o veche legendă în versuri de prin partea locului, în care este vorba de o ciobănită oşană, Irinca, furată de tîlhari. Textul este intitulat „In căutarea Irincuței". Versurile sunt lucrate cu grijă, interpretate cu talent. Şi, evident, scena în care această eroină de legendă este găsită astăzi printre colectivistele fruntaşe, te emoționează. 82 de formații (muzicale, de dansuri și brigăzi artistice), 88 de solişti vocali şi instrumentişti, în total 4 300 de artişti au demonstrat, timp de trei zile, forţa spirituală şi talentul descătuşate, recunoştința pentru sprijinul pe care partidul îl dă mişcării artistice de amatori. Gheorghe VLAD La deschiderea programului Tulnicuresele Personalitatea scriitorului şi filozofului Jean-Paul Sartre atrage, pe bună dreptate, atenţia contemporanilor prin dramatismul real al contradicţiilor conţinute în opera scriitorului, prin substratul umanist al căutărilor sale febrile. Studiul închinat lui J.-P. Sartre de către Georgeta Horodincă, aplicînd cu competenţă criteriile interpretării marxist-leniniste, conduce la clarificări substanţiale o ferite de pericolul simplificărilor. Primul capitol al cărţii expune limpede datele definitorii ale filozofiei lui Sartre, dezvăluind „drama tulburătoare" pe care o trăieşte acest inamic al burgheziei. Fără a părăsi de fapt punctul de vedere existenţialist după care existenţa precede esenţa, Sartre parcurge un drum evolutiv, apropiindu-se mereu mai mult de marxism, renunţînd pe parcurs la unele rezerve de ordin subiectivist. După mai multe confruntări publice cu opiniile filozofilor marxişti, Sartre s-a manifestat recent, în cadrul colocviului organizat de Institutul Gramsci din Roma pe tema „Societate şi morală", pe o poziţie simţitor evoluată. Recunoscând determinarea socială, de clasă, a normelor morale, gînditorul francez a dus într-un nou stadiu, mult superior, preocuparea sa pentru „autonomia morală" aşezind-o în lumina devenirii istorice. Georgeta Horodincă întreprinde cu claritate dezbaterea filozofică. Amintind că omul apare, în lumina concepţiei marxiste, ca un rezultat al raportului dialectic între individ şi colectivitate, autoarea desemnează clar impasul în care se poate ajunge atunci cînd nu se pune problema raportului între existenţa materială a omenirii şi conştiinţa acestei existenţe. Cercetarea scoate la iveală distincţiile între existenţialismul antiburghez al lui Sartre şi existenţialismul unor filozofi burghezi ca Jaspers. Totodată sunt înfăţişate posibilităţile reale ale confruntării gîndirii lui Sartre cu filozofia marxistă subliniindu-se punctele de contact şi precizîndu-se deosebirile. Intr-un larg tablou al contradicţiilor acestui intelectual frâmîntat. Partea cea mai amplă a studiului se ocupă de opera literară a scriitorului, pe care o urmăreşte atent în lumina filozofiei profesate de Sartre, dar cu credinţa că în creaţia artistică gînditorul îşi corectează într-o mare măsură opiniile teoretice tocmai datorită unui contact mai direct cu imaginea concretă a realităţii. Analizînd romanul „La nausée" („Greaţa"), şi relevînd faptul că neînţelegerile dintre eroul sartrian şi burghezul mărginit nu depăşesc stadiul unei opoziţii etice „pure", străină determinismului marxist, autoarea cărţii consemnează totodată virulenţa cu care este demascat lichelismul enorm al burgheziei. Sub forme indirecte sunt recunoscute in analiza pe atunci profund sofistică a lui Sartre ecourile fenomenului „înstrăinării*, ecouri care susţin adesea punctele de contact cu adevărul psihologic, cu realitatea autentică. Calităţile analizei psihologice din primul roman al lui Sartre sînt reîntîlnite şi subliniate în paginile care se ocupă de a doua creaţie a scriitorului în acest gen („Drumurile libertăţii") unde nivelul înţelegerii eroului atinge o treaptă mai avansată în stabilirea raporturilor dintre individ şi societate. O remarcabilă privire de sinteză precede discutarea acestui roman, stabilind condiţiile de apariţie ale romanului existenţialist şi operînd în cadrul acestui curent disocieri revelatoare. Studiul se preocupă, în prim plan, de circulaţia ideilor, în opera scriitorului, încercînd de asemenea să explice deosebirile de nivel dintre romanele şi teatrul lui J.-P. Sartre. Autoarea înfăţişează convingător abordarea teatrului de către Sartre „dintr-o dorinţă de comunicare cu lumea înconjurătoare" şi clarifică apoi competent specificul dramaturgiei sartriene. Contrastul dintre tematica de un mare interes general al pieselor şi aducerea conflictelor la un numitor comun existenţialist este dezvăluit, cu toate consecinţele sale. Un loc aparte îl capătă demonstrarea esenţei idealiste a „libertăţii de alegere", în virtutea căreia eroii lui Sartre se împotriveau naturii, se ridicau împotriva necesităţii. În ceea ce priveşte teoria teatrului „de situaţii“ pe care Sartre îl opune teatrului realist de caractere, G. Horodincă semnalează confuzia pe care scriitorul o face între conglomeratul de mistificari morale ale burgheziei şi conţinutul profund al noţiunii de caracter uman. Autoarea studiului subliniază pe de altă parte deosebirea între rezultatele pe care acelaşi punct de plecare le provoacă în opera unui scriitor cu vederi progresiste ca Sartre, și în viziunea total derutată a unor creatori ca Génet sau Beckett. Cu multă pătrundere este analizată „căsătoria nepotrivită" dintre atitudinea activă în favoarea maselor populare care cîştigă teren în teatrul lui Sartre şi frîna existenţialistă, celebrarea efortului personal al individului de a-şi depăşi „angoasa* prin act. De la „Muştele" la „Prizonierii din Altona", piesele scriitorului francez sunt supuse unui examen critic riguros care eliberează înţelesurile, conturează valorile şi relevă ambiguităţile. Apar distinct modificările care survin în activitatea lui Sartre după experienţa înfruntării nazismului. Drama eroilor lui Sartre, dominaţi de fascinaţia absolutului (Henri, Lucie, Hugo, Goetz) revine mereu în avanscenă, dar „atacînd şi menţinînd" In acelaşi timp valorile absolute care ţin de o morală imanentă, Sartre este el însuşi fermecat de frumuseţea sufletească a acelor personaje care dau replica în numele revoluţiei sociale. Scriitorul realizează astfel şi eroi de o deosebită luminozitate, înfăţişînd nu „responsabilitatea" individului neliniştit, ci răspunderea luptătorului solidar cu poporul. Georgeta Horodincă atrage atenţia asupra autenticităţii artistice a figurilor pozitive ale lui Canoris sau Hoederer, care capătă trăsături de neşters. Cu toate că maniera eseistică a cărţii nu permite o cercetare biografică amplă, sunt citate momentele esenţiale ale drumului parcurs de Sartre şi îndeosebi acele date care-l delimitează pe scriitor faţă de tendinţele şi personalităţile literare ale vremii. Despărţirea lui Sartre de Camus în momentul alunecării acestuia spre dreapta, schimbarea atitudinii faţă de „antiroman" sunt amintite şi tălmăcite cu pondere şi subtilitate. Merită să fie reţinute comparaţiile edificatoare cu autori înrudiţi ca şi evocarea unor mari modele din alte epoci. Referirea la „Luceafărul” eminescian în legătură cu dorinţa de întrupare omenească a lui Oreste, şi — mai cu seamă — raportările la destinele eroilor lui Camil Petrescu atunci cînd sînt discutate tentaţiile absolutului, înscriu firesc datele culturii noastre în circuitul universal al valorilor. Asemenea observaţii oferă nu mai puţin cercetătorilor sugestii interesante. Este adevărat că, ocupîndu-se de opera literară a lui Jean-Paul Sartre, autoarea studiului ar fi putut dezvolta mai amplu cercetarea mijloacelor artistice proprii scriitorului. Observaţiile în acest sens cuprinse în carte sînt tot atîtea promisiuni care se cer împlinite Forţa de sinteză a acestui studiu de o bună ţinută ideologică se întemeiază, oricum, pe o profundă pătrundere a înţelesurilor unei opere contradictorii. Sinuos şi abrupt, drumul parcurs de Sartre este descris cu pasiune ştiinţifică Cartea contribuie la cunoaşterea unui literat umanist care, descătuşîndu-se treptat de o formaţie idealistă, se apropie cu un viu interes de înţelegerea dialectică a lumii, condus de o sinceră aderenţă la cauza fericirii popoarelor. V. MlNDRA — recenzie GEORGETA HORODINCĂ: -------------------------JEAN-PAUL SARTRE SethTEIA ITINERARELE MUZELOR A fost un eveniment cu larg ecou In viata oraşului. Cu multe zile Înainte s-au format cozi la casele de bilete. Acasă şi la serviciu, prieteni şi cunoscuţi schimbau păreri despre piesele ce vor fi prezentate, despre actorii care vor juca. Nu, nu era curiozitatea primei Intilniri cu vedete altfel inaccesibile. Doar televiziunea — iar televizoare se numără şi la Satu Mare cu miile — înfăţişase multe din creaţiile lor recente sau mai vechi. Dar, oricit de expresiv ar fi un prim plan pe micul ecran al televizorului, e altceva contactul viu, nemijlocit, cu arta actorului, cu trăirea rolului acolo, în faţa ta, în patrulaterul de lumină al scenei. Mai ales cînd e vorba de primul teatru al ţării, de artişti admiraţi şi iubiţi care dau viaţă unor personaje din piese celebre ale repertoriului clasic universal, ca „Nora" lui Ibsen şi „O femeie cu bani" de Bernard Shaw, sau dintr-o piesă nouă ce şi-a cucerit de-acum un loc preţuit în repertoriul original, ca „Moartea unui artist" a lui Horia Lovinescu. Aşteptările nu le-au fost înşelate. Au fost seri de artă teatrală în adevărata putere a cuvîntului, de emoţii durabile. Asemenea evenimente artistice au trăit în ultimele zile nu numai sătmărenii, ci şi tot mai numeroşii iubitori de teatru din celelalte oraşe pe care le-a străbătut itinerarul actualului turneu al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale". Şi poate că niciodată n-au sunat mai elocvent urările pe care le adresa spectatorilor de teatru cel al cărui nume străluceşte pe frontispiciul acestui lăcaş de artă scenică: „...Cînd or ieşi din teatru, nici doi ochi să nu fie uscaţi şi siguri: toţi să fie împăienjeniţi de emoţiune, umezi de plîns sau de rîs. Aşa teatru, da. La aşa teatru dă năvală publicul..." În aceste luni, întreaga ţară este brăzdată de liniile unor itinerare de un fel deosebit. Mari instituţii de artă bucureştene — teatre, orchestre, ansambluri — prezintă cele mai bune realizări ale stagiunii abia încheiate pînă în colţurile cele mai îndepărtate ale ţării. Nu de mult, Filarmonica „George Enescu’ — cea mai de seamă orchestră simfonică a ţării — avind la pupitru pe dirijorii Mircea Basarab şi Mircea Cristescu, iar, ca solişti, interpreţi de renume internaţional ca Ion Voicu, Vladimir Orlov, Sofia Cosma, a încheiat un asemenea itinerar însoţit, constant, de aplauzele şi „bis"-urile unui public numeros. Intre marile orgi incandescente ale furnalelor şi oţelăriilor Hunedoarei şi Reşiţei, la fel ca şi la Cluj sau Craiova, muzica lui Beethoven şi Liszt, a lui Paul Constantinescu şi Zeno Vancea, a găsit acelaşi răsunet impresionant în inimile a mii şi mii de oameni. E un semn elocvent al efervescenţei creatoare specifice socialismului harta patriei brăzdată de aceste luminoase itinerare. Thalia şi Euterpe — muzele Teatrului şi Muzicii — străbat ţara de la un capăt la altul. In trenuri speciale, cu artişti, cu decoruri şi instrumente. Trenuri în faţa cărora semafoarele indică, pretutindeni, „cale liberă“. Victor BIRLADEANU I. Gheorghiu „NATURA STATICA" I. Pacea „PEISAJ INDUSTRIAL" Nr. 6305 Scenografie şi grafică pentru televiziune Pe strada Nuferilor, în una din sălile Radiodifuziunii, a fost deschisă prima expoziţie românească de scenografie şi grafică pentru televiziune. Expoziţia demonstrează succesele înregistrate în acest nou domeniu al artelor plastice, buna pregătire profesională şi nivelul artistic ridicat al expozanţilor, progresele făcute de la înfiinţarea studiourilor de televiziune la noi, pînă astăzi. Sunt prezentate schiţe de decoruri şi costume, măşti, peruci, obiecte de recuzită, ansamblul dovedind unitate de concepţie şi diversitate în realizări. Ca exemplificare mă voi referi doar la cîteva dintre lucrările care se impun atenţiei vizitatorilor. In domeniul scenografiei, expoziţia începe cu o evocare emoţionantă : alături de ultimul portret sunt expuse delicatele costume desenate de regretatul Toni Gheorghiu, pentru „Luceafărul“ de Mihail Eminescu. Toni Gheorghiu a fost primul scenograf al televiziunii române şi munca de pionierat pe care a dus-o, însoţită de un spirit sensibil şi de o mare originalitate creatoare, au pus bazele realizărilor remarcabile care se pot admira acum. Unul din colaboratorii săi apropiaţi este Luca Andreescu, ale cărui lucrări denotă inventivitate fără ostentaţie, adîncă înţelegere a spiritului piesei, exprimată în forme echilibrate, sintetizate. Se evidenţiază schiţa „Farsa jupînului Pathelin“, atmosfera de indiferenţă tragică creată prin cele trei tapiserii ale decorului pentru „Mizantropul“ de Moliére, şi mai ales decorul pentru „Orfeu în infern“ de Tennessee Williams. Armand Crintea prezintă o suită variată de lucrări, diferenţiate ca ambianţă şi rezolvare plastică, izbutind la fel de bine în crearea climatului apăsător din Dostoievski sau Cehov („Crimă şi pedeapsă“, „La tribunal") cît şi în decorurile generoase ca desfăşurare, cum sînt „Revelion 1963“ — plin de voioşie şi farmec, sau „Plimbare cu avionul“, unde îmbinarea dintre liniile arhitecturale şi stilizarea decorativă a pomilor creează un inspirat climat de poezie. Teodora Dinulescu, în afara schiţei pentru „Femeia îndărătnică“ (sgrafito în roşu şi negru), expune un grup de căişori stilizaţi cu ironie, pentru galantele turniruri cerute de piesa shakespeareană „Zadarnicele chinuri ale dragostei“. Tudor Dumitrescu prezintă o elegantă rezolvare în linii sobre, moderne (pentru „Cronica discului“) şi o soluţie plină de poezie — o frescă alcătuită din scoici — pentru o emisiune adresată copiilor („Cocoşelul fără inimă"). Cu o desfăşurare mai largă de teme, Georgeta Itigan trece de la un Molière şarjat cu fineţe („George Dandin“) la o compoziţie modern gîndită pe diverse elemente de folclor romînesc („Muzică populară") , de la freamătul tragic contorsionat („Mutter Courage“ de Bertolt Brecht), la remarcabila schiţă pentru „Petiţiune" de I. L. Caragiale, plină de ironie savuroasă. Decorurile lui Vasile Rotaru se caracterizează printr-un deosebit simţ al, spaţiului, dramatism, soluţii inventive şi plantaţii fertile pentru unghiurile de filmare." In afara machetei care reprezintă casa „Femeilor savante“, se impun atenţiei, decorurile, pentru „Popas între drumuri“ (o gară cu orizontul excepţional -de-bine sugerat), „Caruselul vieţii“ de O’Henry, „La răzeşi“ de V. Em. Qalan şi decorul voit desuet pentru „Tache, Janke şi Cadîr“de Victor Ion Popa, în domeniul graficii — titluri de emisiuni — Maria Zamfir, Dimitrie Sbiera, Ovidiu Magheran şi Virgil David dau dovadă de receptivitate pentru formele moderne, de gust şi măsură, ceea ce nu ar exclude însă mai multă fantezie şi originalitate în paginaţie şi în caracterul literelor. Prezentate în tehnici picturale şi grafice diverse, unele lucrări sunt însoţite de fotografiile decorurilor realizate. Această prezentare comparativă ridică unele probleme în legătură cu munca scenografilor, după ce schiţa de idee a fost acceptată şi urmează realizarea ei. Din cele văzute la expoziţie şi la televizor se constată că lumina în schiţa de decor este precis indicată, ca factor important în compoziţie şi cu funcţii dramatice variate. De multe ori însă, pe ecran decorul apare plat, fără adîncime, totul scăldat într-o lumină inexpresivă exagerat de puternică, fără urmă de contraste în imagine , se impune o exigenţă sporită, o mai accentuată colaborare între scenografi şi ceilalţi factori artistici şi tehnici, pentru rezolvarea acestei probleme. O altă deficienţă care răpeşte din calitatea artistică a imaginilor o constituie improvizaţia în ce priveşte costumele, mobilierul şi de multe ori recuzita. Acestea, în majoritatea cazurilor, nu se confecţionează o dată cu decorul, ci se împrumută, pe nimerite, de la teatre. Astfel apar contraste care rup unitatea de concepţie valoroasă a scenografului, aşa cum se întîmplă cu spectacolul „Femeile savante“, unde un decor deosebit de bine gîndit a fost dezavantajat de un mobilier nepotrivit, naturalist, de un stil dubios, cît şi de costume din surse diverse, mai mult sau mai puţin moliereşti, toate însă în dezacord cu maniera de tratare a decorului. Pentru a satisface exigenţele pretinse de însuşi nivelul ridicat al lucrărilor expuse, mi se pare necesar ca spectacolele importante să fie create, pe cît se poate, în întregime în atelierele televiziunii, asigurndu-se astfel unitatea artistică. Desigur însă că aceste cîteva consideraţii pe marginea expoziţiei nu epuizează toate problemele ce apar o dată cu dezvoltarea acestei ramuri de artă. Căutarea de noi mijloace de expresie artistică, analiza lucidă şi sensibilă a textelor propuse pentru reprezentare vor da naştere unei noi creaţii scenografice valoroase. Dan NEMŢEANU