Scînteia, aprilie 1965 (Anul 34, nr. 6576-6604)

1965-04-01 / nr. 6576

Nr. 6576 ECONOMIE FINANŢE •I STATISTICA PLANIFICAREA ŞI CALCULUL PRODUCTIVITĂŢII MUNCII ÎN CONSTRUCŢII Puncte de vedere Deficienţele metodei valorice Problema perfecţionării me­todologiei de planificare şi urmărire a productivităţii mun­cii, a determinării factorilor care influenţează creşterea ei suscită interesul economiştilor şi cadrelor tehnice nu numai­­ din ţara noastră, ci şi de peste hotare. Aceasta cu atât mai mult cu cât unele particularităţi ale producţiei în construcţii (du­rata relativ mare a ciclului de execuţie, caracterul neomogen al producţiei etc.), creează anumite dificultăţi — desigur nu imposibil de înlăturat — în soluţionarea practică a problemelor metodo­logice ale planificării şi urmări­rii productivităţii muncii. Ca primă observaţie se cuvine relevat faptul că, pînă în prezent, nu a fost elaborată încă de către specialişti o metodă unică şi de­finitivă, fundamentată ştiinţific, care să permită urmărirea opti­mă a multiplelor aspecte şi la toate nivelele organizatorice, a productivităţii muncii în construc­ţii. Această lipsă este cu atît mai resimţită cu cît nu e vorba doar de o interpretare scriptică a re­zultatelor, ci, în primul rînd, de acel instrument cu ajutorul căruia poate fi influenţată eficace folo­sirea mijloacelor tehnice, mate­riale şi băneşti puse de stat la dispoziţia şantierelor. In genere, cadrele economice folosesc aproape în mod exclu­siv calculul productivităţii mun­cii în expresie valorică. In anu­mite limite, această metodă poate constitui un instrument acceptabil în munca de sta­bilire atît a mărimii cît şi a dinamicii productivităţii. La ni­velul întregii ramuri, ea dă spe­cialiştilor posibilitatea să-şi for­meze o imagine de ansamblu asupra acestui indicator. Dar pe şantier, în întreprindere sau trust, răspunde ea unor cerințe concre­te, realiste ? Folosirea calculului valoric pe aceste trepte dă loc la unele anomalii. Care sunt principalele critici ce pot fi aduse metodei valorice ? Un inconvenient însemnat al a­­cesteia rezidă în faptul că el ex­primă în mod inegal raportul din­tre munca vie cheltuită într-o a­­numită unitate de producţie şi munca materializată creată în alte unităţi. Schimbarea acestui raport de la o perioadă la alta sau faţă de prevederile planului poate deforma nivelul şi dinami­ca productivităţii, uneori ajun­­gîndu-se la rezultate paradoxale. Concludent în ce priveşte influ­enţa modificării structurii pro­ducţiei asupra acestui indicator, la lucrările executate de între­prinderea de montaje — Bucu­reşti a Ministerului Industriei Pe­trolului şi Chimiei, este următo­rul exemplu. In perioada 1960— 1964 întreprinderea a realizat, faţă de anul 1959, sporuri pro­centuale de productivitate a muncii de 15,2 în 1960, de 14 în 1961, 5,6 în 1962, 26,3 în 1963 şi de 54 în 1964. O analiză mai a­­tentă a pus în lumină faptul că oscilaţiile de la un an la altul ale productivităţii muncii valorice se datoresc în special ponderii di­ferite a lucrărilor de montaj şi instalaţii; în 1962, scăderea pro­ductivităţii muncii faţă de anul anterior a provenit din realiza­rea, într-o proporţie sporită, a unor lucrări cu pondere mare a manoperei (montări de utilaje, probe mecanice). Se desprinde clar că orice schimbare în struc­tura producţiei afectează nivelul productivităţii muncii, deoarece aceluiaşi volum de realizări fizice îi corespund în fiecare perioadă valori diferite ale pro­ducţiei globale. Actuala metodologie de calcul a productivităţii muncii nu poa­te fi considerată satisfăcătoare şi din cauză că exprimarea va­lorii producţiei se face în pre­­­­ţuri curente de deviz. Este ştiut însă că preţurile de deviz ale lucrărilor de construcţii pot su­feri anumite modificări datorite variaţiei preţurilor materialelor, tarifelor de salarizare, chiriilor pentru utilaje, precum şi corecti­velor aduse normelor de deviz. Iată de ce sîntem de părere ca, în metoda de calcul, să se ia în considerare un criteriu care să delimiteze mai clar factorii ce in­fluenţează în mod real asupra productivităţii de ceilalţi fac­tori întîmplători. Judecind în a­­ceastă lumină practica existentă, credem că evaluarea producţiei ar trebui să fie exprimată în pre­ţuri comparabile şi nu în puţuri curente. După cum s-a constatat la lucrările executate pe şantie­rul Fabricii de celuloză şi car­toane — Brăila, preţurile de fac­tură pe baza cărora s-a făcut decontarea producţiei au fost cu 10 la sută mai mari decît cele din deviz. Aceasta s-a datorat faptului că unele materiale folo­site în execuţie, de calitate supe­rioară, au fost achiziţionate la preţuri mai ridicate. Crescînd vo­lumul „realizărilor*, a sporit şi productivitatea muncii cu 7,5 la sută. Dar această creştere este în parte rezultatul unui calcul ar­tificial. Prezintă un deosebit interes şi calculul productivităţii muncii în unităţi naturale. Intrucît acest mod de calcul este mai apropiat de conţinutul ştiinţific al produc­tivităţii muncii, folosirea lui este preferată în special acolo unde este vorba de o producţie omo­genă , însă domeniul de aplicare a acestui mod de calcul este mai limitat în construcţii. Studiile şi experimentările făcute în ultimii ani au conturat posibilitatea de­terminării productivităţii muncii în unităţi naturale la construc­ţiile de locuinţe. La astfel de lu­crări producţia are un caracter mai omogen, iar urmărirea se poate face îndeosebi pe obiecte. Aplicarea experimentală a indi­cilor de consum de muncă pe metru pătrat de arie desfăşurată şi folosirea unui sistem de evidenţă operativă în acest scop au permis urmărirea consu­mului de muncă la lucrările de locuinţe. Această acţiune, însoţi­tă de analiza lunară pe fiecare obiect a rezultatelor obţinute, a ajutat unor organizaţii de con­strucţii să realizeze importante economii de muncă. Rezultate deosebite au fost obţinute de că­tre întreprinderile Direcţiei gene­rale de construcţii-montaj a Sfa­tului popular al Capitalei, unde acţiunea a fost extinsă în 1964 la circa 12 000 de apartamente. In curînd vor fi difuzate de către C.S.C.A.S. noi indici de consum de muncă care vor contribui la generalizarea urmăririi produc­tivităţii muncii în unităţi naturale la construcţiile de locuinţe. Problema îmbunătăţirii meto­dologiei de calcul a productivi­tăţii muncii în construcţii preo­cupă îndeaproape specialiştii Institutului de cercetări în con­strucţii şi economia construcţi­ilor. Studiile, în curs de elabora­re, urmăresc perfecţionarea mo­dului de calcul a acestui impor­tant indicator prin luarea în con­siderare a influenţelor datorite modificării structurii lucrărilor şi preţurilor, urmăririi efectului fac­torilor de influenţă a productivi­tăţii muncii. Datorită importanţei şi com­plexităţii lor, problemele meto­dologice ale calculului produc­tivităţii muncii în construcţii sunt un domeniu în care studiul şi preocuparea pentru perfecţiona­rea acestuia sunt de stringentă actualitate. Ing. Ştefan GHEORGHIŢA director adjunct ştiinţific al Institutului de cercetări în construcţii şi economia construcţiilor S­C­Î­N­T­E­I­A Două soluţii şi avantajul lor Elaborarea unei metodologii şti­inţifice de planificare a produc­tivităţii muncii în construcţii este de mai mult timp în discuţie. S-au făcut diferite propuneri, s-a încercat să se stabilească noi elemente metodologi­ce care să ducă la o îmbunătăţire faţă de sistemul în vigoare. O cale care, după părerea noastră, poate contribui la perfecţionarea ac­tualei metodologii de planificare şi urmărire a productivităţii muncii în construcţii constă în raportarea pro­ducţiei convenţionale la numărul me­diu scriptic de salariaţi. Producţia convenţională cuprinde numai va­loarea cheltuielilor de manoperă, cele referitoare la manipulări de ma­teriale, la maşini şi utilaje, cheltuie­lile indirecte, sporurile speciale de lucru şi beneficiul din efortul propriu al întreprinderii. Este justificată o asemenea deter­minare a producţiei care să stea la Dacă apreciem rezultatele după metoda în vigoare, reiese că şan­tierul nr. 2 a obţinut aparent o pro­ductivitate cu 923 lei mai mare decit şantierul nr. 1. Aceasta se explică prin faptul că, folosind un volum spo­rit de materiale primite de la furni­zori, şantierul 2 a realizat o produc­ţie globală superioară faţă de şan­tierul 1. Dacă analizăm rezultatele luind în calcul producţia convenţio­nală, observăm că o productivitate cu 762 lei mai mare a înregistrat şan­tierul nr. 1. Se pune totuşi întreba­rea: care şantier a obţinut într-adevăr o productivitate superioară? Pentru clarificarea lucrurilor recurgem la me­toda orelor normă, recunoscută ca deosebit de precisă. Situaţia apare cît se poate de limpede: şantierul nr. 1 a realizat o productivitate a muncii cu 168 ore pe muncitor mai mare, ceea ce confirmă exactitatea calculelor prin metoda producţiei convenţionale. Analiza ne dezvăluie şi alt fapt. Pe primul şantier timpul de lucru, maşinile şi utilajele au fost mai bine folosite. O asemenea con­cluzie nu se putea desprinde dacă ne rezumam la folosirea metodei valo­rice. O altă cale de îmbunătăţire a pla­nificării şi a măsurării productivităţii muncii pe şantiere constă în calcu­lul acestui indicator ca un raport în­tre salariul mediu şi ponderea fon­dului de salarii în totalul producţiei globale. La determinarea salariului mediu se au în vedere, între altele, indicele de folosire a timpului de lu­cru şi de îndeplinire a normelor, gra­dul de extindere a muncii în acord, salariul tarifar orar în acord şi regie. Calculul ponderii fondului de salarii în totalul valorii producţiei globale se face ţinîndu-se seama de greuta­tea specifică a manoperei de deviz în valoarea producţiei, care ilustrează întrutotul caracterul productiv al lu­crărilor de construcţii. Nivelul pro­ductivităţii muncii stabilit pe această bază va oglindi realitatea mai exact. In cazul folosirii acestei metodo­logii productivitatea muncii planifica­tă se recalculează în funcţie de struc­tura lucrărilor efectiv realizate, Iată, de exemplu, cum s-a procedat anul trecut la întreprinderea de construc­­ţii-montaj din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Faţă de o productivi­tate a muncii lunară planificată de 3 085 lei pe muncitor, s-a realizat 3 302 lei, deci o creştere cu 7 la sută. La o analiză mai atentă se con­stată însă că sporirea productivităţii muncii se datoreşte schimbării structu­rii lucrărilor planificate. Intr-adevăr, baza planificării şi urmăririi producti­vităţii muncii ? Considerăm că da. Nu are nici un rost ca producţia atribuită unui şantier să conţină valoarea mate­rialelor şi prefabricatelor care, în con­strucţii, au o pondere de 55—70 la sută şi care nu oglindesc efortul pro­priu al întreprinderii. Eliminînd va­loarea acestor elemente, se va putea evita denaturarea nivelului producti­vităţii muncii, întrucît producţia con­venţională reflectă în mod real acti­vitatea unităţilor de construcţii. Se creează, în acelaşi timp, posibilita­tea comparării productivităţii muncii pe mai mulţi ani în cadrul unei în­treprinderi sau între mai multe uni­tăţi de construcţii. Calculîndu-se productivitatea mun­cii prin această metodă la două şan­tiere ale întreprinderii de construcţii­­montaj nr. 1 din Bucureşti, s-au con­statat următoarele: ponderea manoperei prevăzută în de­viz a fost de 0,2, iar întreprinderea a realizat lucrări la care acest in­dice a fost de 0,18. Şantierul a uti­lizat muncitori de altă categorie de calificare decît cea stabilită iniţial. Schimbarea acestor elemente s-a fă­cut de către forul tutelar al între­prinderii. Totodată, s-au depăşit chel­tuielile în contul manoperei, s-a rea­lizat un indice de folosire a timpu­lui de lucru inferior celui planificat. Luînd în calcul aceste schimbări, re­zultă că întreprinderea ar fi trebuit să obţină o productivitate a muncii de 3 391 lei pe muncitor. Dacă la început, s-a apreciat că productivi­tatea muncii a crescut cu 7 la sută, după recalculare s-a constatat că în­treprinderea şi-a îndeplinit planul la acest indicator doar în proporţie de 97,3 la sută. Tehnica de planificare şi recalcu­lare a productivităţii muncii prin a­­ceastă metodă este mai complexă. Dar avantajele sunt numeroase. Metoda propusă permite stabilirea şi analiza productivităţii muncii în raport cu structura, stadiul şi specificul lucrări­lor, determinînd întreprinderea să ac­ţioneze asupra factorilor care, într-a­­devăr, pot să contribuie la creşterea reală a productivităţii muncii, ridica­rea calificării muncitorilor, extinderea folosirii elementelor prefabricate şi mecanizării muncii pe şantiere. Prin utilizarea acestei metodologii de pla­nificare şi analiză se determină în mod just necesarul forţei de muncă pe fiecare şantier şi lot de construc­ţii, fiind posibilă o mai raţională în­cadrare a punctelor de lucru cu ca­dre calificate. Experimentarea ultimei metode pe şantierele întreprinderii de construcţii-montaj din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a confirmat întrutotul utilitatea ei. Considerăm că nu ar fi lipsit de interes ca cele două metode să fie studiate de economişti şi cadrele teh­­nico-inginereşti de pe şantierele de construcţii, de organele centrale de planificare. După părerea noastră, ele corespund cerinţelor actuale de sta­bilire riguroasă, pe baze ştiinţifice, a acestui indicator. Conf. univ. Constantin PINTILIE Ion KIVU economist, întreprinderea de construcţii-montaj nr. 1 din Bucureşti Virgiliu ANGHELESCU economist, întreprinderea de construcţii-montaj din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej Productivitatea muncii în semestrul I 1964 Prin metoda Prin metoda ^r't? me*oc^® ... I , . I .. . orelor normă Șantierul în vigoare producției conven- ,. _________________Qn lei I'onal» (in lei) peVmuncitor) nr. 1 18 991 8 587 1 011 nr. 2 19 914 7 825 843 Blocuri de locuințe In oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej In ultimele 3 luni în secţiile uzinei „Rulmentul“ din Braşov au fost montate numeroase maşini şi agregate cu un înalt nivel tehnic. Printre acestea se numără 23 de maşini pentru pilit şi rectificat bile, o Instala­ţie electronică pentru sortat şi controlat calitatea bilelor şi rolelor cu o precizie de o zecime de micron. Atenţia colectivului este Îndreptată in prezent spre folosirea cu maximum de randament a instalaţiilor şi maşinilor noi. In fotografie : una dintre secţiile uzinei Evidenţă mecanizată ! La staţia de maşini statistico­­analitice a Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei se execută numeroase lucrări de evidenţă a materiilor prime şi a materialelor, a stocurilor, se calculează salariile pe muncitori şi pe comenzi, se de­termină uzura anvelopelor auto etc. Colectivul staţiei a efectuat în ul­timul timp o serie de calcule pen­tru diferite institute de cercetări. Pentru institutul de cercetări foraj extracţie din Cîmpina, de exemplu, s-au studiat curbele de producţie a sondelor pe mai mulţi ani. Acestea au o mare însemnătate pentru cu­noaşterea evoluţiei nivelului pro­ducţiei de ţiţei şi gaze, în vederea valorificării raţionale şi ritmice a zăcămintelor. Pentru Institutul de studii şi proiectări energetice din Bucureşti au fost executate analize privind avariile în reţelele energe­tice şi studiul producţiei şi consu­mului de energie electrică pe în­treaga ţară, în scopul evaluării ne­cesarului de energie electrică în anii următori. In curînd, staţia va fi dotată cu calculatoare electronice, cu ajutorul cărora se vor efectua operaţii com­plexe de calcul economic. Conside­răm că şi alte întreprinderi, cum ar fi cele de transport, unele rafi­nării sau institute de cercetări, ÎNCERC, de exemplu, ar putea fo­losi staţia noastră la determinarea unor soluţii optime de calcul a di­feritelor procese pe baza metodelor matematice. Dan HRISTODULO şeful staţiei mecanizate a M.I.P.Ch. Simplificări in decontări In acest an, în aplicarea meto­dologiei decontărilor s-au adus unele completări şi simplificări. S-a prevăzut ca termenul privind amî­­narea plăţii pentru neprimirea sau nerecepţionarea mărfii să nu depă­şească 20 de zile de la data expe­dierii acesteia de către furnizor. Valoarea ambalajelor care circulă în regimul de restituire fără fac­turare nu se va înscrie în facturi, urmînd ca furnizorii care nu vor respecta această dispoziţie să fie sancţionaţi. Alte simplificări se re­feră la creșterea operativităţii de­contărilor, la refuzul de plată pen­tru lipsurile cantitative constatate la recepţie, pentru mărfurile nepri­mite de beneficiari, pentru expe­dierea produselor în vagoane co­mune. Alimentarea pe parcurs a contu­lui furnizorului cu fondurile cuve­nite în vederea reîntregirii mijloa­celor circulante, prin cotele de plăţi planificate, are loc pe baza dispo­ziţiilor de plată sau prin înscrierea sumelor de virat pe borderoul de facturi. Banca poate efectua decon­tarea plăţilor chiar în cazul cînd beneficiarul ar avea temporar lipsă de disponibil în cont. Totodată, or­ganele bancare au posibilitatea să intensifice acţiunea de analiză la întreprinderi şi să determine con­ducerile acestora şi uneori chiar forul tutelar să ia măsuri în ve­derea respectării disciplinei decon­tărilor. Pag. 3 TRIBUNA ECONOMISTULUI PSEUDOECONOMIILE Experienţa practică a întreprin­derilor arată că în activita­tea de planificare a preţului de cost, a cheltuielilor de produc­ţie, se pleacă întotdeauna de la rezultatele anului anterior, mer­­gîndu-se mai departe. E firesc să se procedeze aşa. An de an, se introduc în producţie noi pro­cedee tehnologice moderne, se utilizează metode perfecţionate de lucru, creşte „zestrea“ tehnică a întreprinderilor, se descoperă noi rezerve interne şi, de aceea, rezultatele obţinute la un anu­mit moment nu constituie o limită peste care nu se mai poate trece. Ţinînd seama de experien­ţa acumulată de colectivele a nu­meroase întreprinderi, de rezer­vele care pot fi puse în valoare pe parcursul realizării planului, organele de planificare stabilesc un nivel cît mai real al preţului de cost. Identificarea şi punerea în va­loare a rezervelor producţiei con­stituie o latură esenţială a acti­vităţii de organizare şi conducere a întreprinderilor. Marea majo­ritate a întreprinderilor indus­triale din ţara noastră îşi ridică nivelul activităţii economice de la an la an, reuşind să pună me­reu mai bine în valoare rezerve­le interne pentru a asigura pe a­­ceastă cale creşterea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii ei, spo­rirea productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost. Acea­sta reprezintă un factor impor­tant în ridicarea rentabilităţii, în mărirea volumului acumulă­rilor şi constituie una din carac­teristicile principale ale econo­miei noastre în plin avînt. Sînt însă şi unele întreprinderi — e drept, puţine la număr — unde se merge pe linia „păstrării“ sau „creării" unor rezerve scriptice prin planificarea preţului de cost, neluîndu-se în calcul posibilită­ţile existente şi prevăzîndu-se unele cheltuieli exagerate. In astfel de situaţii se realizează uşor economii peste plan la pre­ţul de cost. Dar aceste economii sînt fictive, pseudoeconomii — cum le spunem noi, cei care lu­crăm în sectorul bancar — întru­cît nu rezultă dintr-un efort pro­priu al întreprinderii, ci mai cu­rînd dintr-o planificare nereală a preţului de cost. O astfel de practică dăunătoare nu este de natură să stimuleze colectivele din aceste întreprinderi într-o acţiune permanentă de descope­rire şi valorificare a rezervelor reale de reducere a cheltuielilor de producţie. Aş vrea să exemplific cele spu­se mai sus prin situaţia care s-a creat la fabrica „SIN“ din Bucu­reşti. Anul trecut, ea şi-a depăşit planul la producţia globală şi marfă. Productivitatea muncii pe salariat a crescut cu 5,2 la sută faţă de prevederi, s-a realizat şi indicatorul de cheltuieli la 1000 lei producţie-marfă. Totodată, a fost îndeplinită atît procentual cît şi valoric sarcina de reducere a preţului de cost planificat, ob­­ţinîndu-se suplimentar economii de peste 2 milioane lei şi bene­ficii de aproape 2 milioane lei. Pe baza introducerii unor reţete de fabricaţie perfecţionate, s-a îm­bunătăţit calitatea produselor, s-au redus consumurile specifice de materii prime şi materiale la 28 de sortimente din cele 34 fa­bricate. Ar fi fost firesc ca, în acest an, conducerea fabricii să nu soco­tească epuizate rezervele de redu­cere continuă a cheltuielilor de producţie. în cadrul discuţiilor ce au avut loc cu prilejul întocmirii balanţei de venituri şi cheltuieli pe 1965, organele de planificare internă au apreciat că sarcina de reducere a preţului de cost este prea mare şi au făcut demersuri pentru micşorarea ei. Faţă de 1 969 000 lei cît s-a planificat ini­ţial de către direcţia generală tu­telară, conducerea întreprinderii a considerat că n-ar exista posi­bilităţi decît pentru economisirea a 606 000 lei. în această situaţie se pun cîteva întrebări: Ce cri­terii s-au avut în vedere la pla­nificarea preţului de cost ? De ce conducerea administrativă, în loc să studieze amănunţit rezervele interne, încearcă să convingă di­recţia generală că sarcina de re­ducere a cheltuielilor de produc­ţie depăşeşte posibilităţile între­prinderii ? Să lăsăm faptele să vorbească pentru a demonstra „tainele“ modului de întocmire a planului preţului de cost pe acest an. Din­tr-o analiză sumară se constată, printre altele, că fabrica nu a ţi­nut seama, cum era firesc, de cele mai reduse consumuri specifice realizate în 1964. In vederea pro­ducerii unei tone de acizi grași s-a planificat un consum specific de parafină cu 4 kg mai mare de­cît cel realizat în ultimul trimes­tru al anului trecut. Tot pentru fabricarea acestui produs s-au prevăzut consumuri specifice de sodă caustică şi de acid sulfuric cu 12 kg şi, respectiv, cu 6 kg mai mari faţă de cele obţinute în a­­ceeaşi perioadă, înmulţind consu­murile specifice luate în calcul cu cantitatea de acizi graşi ce se va produce anul acesta rezultă — numai la acest produs — o „re­zervă scriptică“ de aproape 350 000 de lei. Consumuri speci­fice mai ridicate s-au prevăzut şi la alte materii prime. Iată cum, prin luarea în calcul a unor cheltuieli exagerate, s-a umflat în mod nejustificat preţul de cost, s-au creat fel de fel de „rezerve scriptice“ pentru a se pu­tea realiza sarcina de reducere a preţului de cost prin eforturi mi­nime şi a se putea raporta la sfîr­­şitul anului economic peste plan. O atare situaţie nu ar fi părut justificată nici dacă s-ar fi schim­bat profilul producţiei, cînd —să zicem — dintr-un spirit de pre­vedere greşit înţeles, s-ar fi sta­bilit consumuri specifice mai ridi­cate. Dar nici nu poate fi vorba de aşa ceva. In 1965, întreprinde­rea va fabrica aceleaşi produse ca şi anul trecut, producţia com­parabilă avînd o pondere de 96 la sută. Credem că nu este lipsit de im­portanţă să amintim că organele tutelare s-au complăcut în a ac­cepta „argumentele“ întreprinde­rii. Ca dovadă, pînă acum — deci în cîteva luni — Direcţia ge­nerală a industriei petrochimi­ce din Ministerul Industriei Pe­trolului şi Chimiei a aprobat trei calculaţii de preţ de cost, dife­rite una de alta, pe care le-a pro­pus întreprinderea. Putem să ne dăm bine seama ce fel de analize şi verificări au făcut tovarăşii însărcinaţi cu aceasta, dacă de fiecare dată s-au declarat de acord cu situaţiile primite de la întreprindere ! Este limpede pen­tru oricine că organele ministe­rului au admis propunerile între­prinderii în legătură cu fixarea preţului de cost fără o analiză temeinică a lor. E o practică cel puţin superficială. Concluzia care se desprinde este că la fabrica „SIN“ există importante rezerve şi posibilităţi de reducere a preţului de cost. Economiile în producţie trebuie însă obţinute pe baza valorificării acestor posibilităţi şi nu prin crearea de diferite „rezerve scrip­tice“ la planificarea preţului de cost. O asemenea practică este în vădită contradicţie cu principiile de bază, ştiinţifice, ale planificării în economia noastră socialistă. Realizarea de economii trebuie privită nu nu­mai sub aspectul îmbunătăţirii continue a activităţii financiare a întreprinderii, ci şi dincolo de poarta ei, prin prisma efectelor pozitive pe care le are pentru economia naţională, concretizate înainte de toate în sporirea acu­mulărilor bănești ale statului. Corneliu BADEA inspector în Banca de Stat

Next