Scînteia, aprilie 1965 (Anul 34, nr. 6576-6604)
1965-04-01 / nr. 6576
Nr. 6576 ECONOMIE FINANŢE •I STATISTICA PLANIFICAREA ŞI CALCULUL PRODUCTIVITĂŢII MUNCII ÎN CONSTRUCŢII Puncte de vedere Deficienţele metodei valorice Problema perfecţionării metodologiei de planificare şi urmărire a productivităţii muncii, a determinării factorilor care influenţează creşterea ei suscită interesul economiştilor şi cadrelor tehnice nu numai din ţara noastră, ci şi de peste hotare. Aceasta cu atât mai mult cu cât unele particularităţi ale producţiei în construcţii (durata relativ mare a ciclului de execuţie, caracterul neomogen al producţiei etc.), creează anumite dificultăţi — desigur nu imposibil de înlăturat — în soluţionarea practică a problemelor metodologice ale planificării şi urmăririi productivităţii muncii. Ca primă observaţie se cuvine relevat faptul că, pînă în prezent, nu a fost elaborată încă de către specialişti o metodă unică şi definitivă, fundamentată ştiinţific, care să permită urmărirea optimă a multiplelor aspecte şi la toate nivelele organizatorice, a productivităţii muncii în construcţii. Această lipsă este cu atît mai resimţită cu cît nu e vorba doar de o interpretare scriptică a rezultatelor, ci, în primul rînd, de acel instrument cu ajutorul căruia poate fi influenţată eficace folosirea mijloacelor tehnice, materiale şi băneşti puse de stat la dispoziţia şantierelor. In genere, cadrele economice folosesc aproape în mod exclusiv calculul productivităţii muncii în expresie valorică. In anumite limite, această metodă poate constitui un instrument acceptabil în munca de stabilire atît a mărimii cît şi a dinamicii productivităţii. La nivelul întregii ramuri, ea dă specialiştilor posibilitatea să-şi formeze o imagine de ansamblu asupra acestui indicator. Dar pe şantier, în întreprindere sau trust, răspunde ea unor cerințe concrete, realiste ? Folosirea calculului valoric pe aceste trepte dă loc la unele anomalii. Care sunt principalele critici ce pot fi aduse metodei valorice ? Un inconvenient însemnat al acesteia rezidă în faptul că el exprimă în mod inegal raportul dintre munca vie cheltuită într-o anumită unitate de producţie şi munca materializată creată în alte unităţi. Schimbarea acestui raport de la o perioadă la alta sau faţă de prevederile planului poate deforma nivelul şi dinamica productivităţii, uneori ajungîndu-se la rezultate paradoxale. Concludent în ce priveşte influenţa modificării structurii producţiei asupra acestui indicator, la lucrările executate de întreprinderea de montaje — Bucureşti a Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei, este următorul exemplu. In perioada 1960— 1964 întreprinderea a realizat, faţă de anul 1959, sporuri procentuale de productivitate a muncii de 15,2 în 1960, de 14 în 1961, 5,6 în 1962, 26,3 în 1963 şi de 54 în 1964. O analiză mai atentă a pus în lumină faptul că oscilaţiile de la un an la altul ale productivităţii muncii valorice se datoresc în special ponderii diferite a lucrărilor de montaj şi instalaţii; în 1962, scăderea productivităţii muncii faţă de anul anterior a provenit din realizarea, într-o proporţie sporită, a unor lucrări cu pondere mare a manoperei (montări de utilaje, probe mecanice). Se desprinde clar că orice schimbare în structura producţiei afectează nivelul productivităţii muncii, deoarece aceluiaşi volum de realizări fizice îi corespund în fiecare perioadă valori diferite ale producţiei globale. Actuala metodologie de calcul a productivităţii muncii nu poate fi considerată satisfăcătoare şi din cauză că exprimarea valorii producţiei se face în preţuri curente de deviz. Este ştiut însă că preţurile de deviz ale lucrărilor de construcţii pot suferi anumite modificări datorite variaţiei preţurilor materialelor, tarifelor de salarizare, chiriilor pentru utilaje, precum şi corectivelor aduse normelor de deviz. Iată de ce sîntem de părere ca, în metoda de calcul, să se ia în considerare un criteriu care să delimiteze mai clar factorii ce influenţează în mod real asupra productivităţii de ceilalţi factori întîmplători. Judecind în această lumină practica existentă, credem că evaluarea producţiei ar trebui să fie exprimată în preţuri comparabile şi nu în puţuri curente. După cum s-a constatat la lucrările executate pe şantierul Fabricii de celuloză şi cartoane — Brăila, preţurile de factură pe baza cărora s-a făcut decontarea producţiei au fost cu 10 la sută mai mari decît cele din deviz. Aceasta s-a datorat faptului că unele materiale folosite în execuţie, de calitate superioară, au fost achiziţionate la preţuri mai ridicate. Crescînd volumul „realizărilor*, a sporit şi productivitatea muncii cu 7,5 la sută. Dar această creştere este în parte rezultatul unui calcul artificial. Prezintă un deosebit interes şi calculul productivităţii muncii în unităţi naturale. Intrucît acest mod de calcul este mai apropiat de conţinutul ştiinţific al productivităţii muncii, folosirea lui este preferată în special acolo unde este vorba de o producţie omogenă , însă domeniul de aplicare a acestui mod de calcul este mai limitat în construcţii. Studiile şi experimentările făcute în ultimii ani au conturat posibilitatea determinării productivităţii muncii în unităţi naturale la construcţiile de locuinţe. La astfel de lucrări producţia are un caracter mai omogen, iar urmărirea se poate face îndeosebi pe obiecte. Aplicarea experimentală a indicilor de consum de muncă pe metru pătrat de arie desfăşurată şi folosirea unui sistem de evidenţă operativă în acest scop au permis urmărirea consumului de muncă la lucrările de locuinţe. Această acţiune, însoţită de analiza lunară pe fiecare obiect a rezultatelor obţinute, a ajutat unor organizaţii de construcţii să realizeze importante economii de muncă. Rezultate deosebite au fost obţinute de către întreprinderile Direcţiei generale de construcţii-montaj a Sfatului popular al Capitalei, unde acţiunea a fost extinsă în 1964 la circa 12 000 de apartamente. In curînd vor fi difuzate de către C.S.C.A.S. noi indici de consum de muncă care vor contribui la generalizarea urmăririi productivităţii muncii în unităţi naturale la construcţiile de locuinţe. Problema îmbunătăţirii metodologiei de calcul a productivităţii muncii în construcţii preocupă îndeaproape specialiştii Institutului de cercetări în construcţii şi economia construcţiilor. Studiile, în curs de elaborare, urmăresc perfecţionarea modului de calcul a acestui important indicator prin luarea în considerare a influenţelor datorite modificării structurii lucrărilor şi preţurilor, urmăririi efectului factorilor de influenţă a productivităţii muncii. Datorită importanţei şi complexităţii lor, problemele metodologice ale calculului productivităţii muncii în construcţii sunt un domeniu în care studiul şi preocuparea pentru perfecţionarea acestuia sunt de stringentă actualitate. Ing. Ştefan GHEORGHIŢA director adjunct ştiinţific al Institutului de cercetări în construcţii şi economia construcţiilor SCÎNTEIA Două soluţii şi avantajul lor Elaborarea unei metodologii ştiinţifice de planificare a productivităţii muncii în construcţii este de mai mult timp în discuţie. S-au făcut diferite propuneri, s-a încercat să se stabilească noi elemente metodologice care să ducă la o îmbunătăţire faţă de sistemul în vigoare. O cale care, după părerea noastră, poate contribui la perfecţionarea actualei metodologii de planificare şi urmărire a productivităţii muncii în construcţii constă în raportarea producţiei convenţionale la numărul mediu scriptic de salariaţi. Producţia convenţională cuprinde numai valoarea cheltuielilor de manoperă, cele referitoare la manipulări de materiale, la maşini şi utilaje, cheltuielile indirecte, sporurile speciale de lucru şi beneficiul din efortul propriu al întreprinderii. Este justificată o asemenea determinare a producţiei care să stea la Dacă apreciem rezultatele după metoda în vigoare, reiese că şantierul nr. 2 a obţinut aparent o productivitate cu 923 lei mai mare decit şantierul nr. 1. Aceasta se explică prin faptul că, folosind un volum sporit de materiale primite de la furnizori, şantierul 2 a realizat o producţie globală superioară faţă de şantierul 1. Dacă analizăm rezultatele luind în calcul producţia convenţională, observăm că o productivitate cu 762 lei mai mare a înregistrat şantierul nr. 1. Se pune totuşi întrebarea: care şantier a obţinut într-adevăr o productivitate superioară? Pentru clarificarea lucrurilor recurgem la metoda orelor normă, recunoscută ca deosebit de precisă. Situaţia apare cît se poate de limpede: şantierul nr. 1 a realizat o productivitate a muncii cu 168 ore pe muncitor mai mare, ceea ce confirmă exactitatea calculelor prin metoda producţiei convenţionale. Analiza ne dezvăluie şi alt fapt. Pe primul şantier timpul de lucru, maşinile şi utilajele au fost mai bine folosite. O asemenea concluzie nu se putea desprinde dacă ne rezumam la folosirea metodei valorice. O altă cale de îmbunătăţire a planificării şi a măsurării productivităţii muncii pe şantiere constă în calculul acestui indicator ca un raport între salariul mediu şi ponderea fondului de salarii în totalul producţiei globale. La determinarea salariului mediu se au în vedere, între altele, indicele de folosire a timpului de lucru şi de îndeplinire a normelor, gradul de extindere a muncii în acord, salariul tarifar orar în acord şi regie. Calculul ponderii fondului de salarii în totalul valorii producţiei globale se face ţinîndu-se seama de greutatea specifică a manoperei de deviz în valoarea producţiei, care ilustrează întrutotul caracterul productiv al lucrărilor de construcţii. Nivelul productivităţii muncii stabilit pe această bază va oglindi realitatea mai exact. In cazul folosirii acestei metodologii productivitatea muncii planificată se recalculează în funcţie de structura lucrărilor efectiv realizate, Iată, de exemplu, cum s-a procedat anul trecut la întreprinderea de construcţii-montaj din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Faţă de o productivitate a muncii lunară planificată de 3 085 lei pe muncitor, s-a realizat 3 302 lei, deci o creştere cu 7 la sută. La o analiză mai atentă se constată însă că sporirea productivităţii muncii se datoreşte schimbării structurii lucrărilor planificate. Intr-adevăr, baza planificării şi urmăririi productivităţii muncii ? Considerăm că da. Nu are nici un rost ca producţia atribuită unui şantier să conţină valoarea materialelor şi prefabricatelor care, în construcţii, au o pondere de 55—70 la sută şi care nu oglindesc efortul propriu al întreprinderii. Eliminînd valoarea acestor elemente, se va putea evita denaturarea nivelului productivităţii muncii, întrucît producţia convenţională reflectă în mod real activitatea unităţilor de construcţii. Se creează, în acelaşi timp, posibilitatea comparării productivităţii muncii pe mai mulţi ani în cadrul unei întreprinderi sau între mai multe unităţi de construcţii. Calculîndu-se productivitatea muncii prin această metodă la două şantiere ale întreprinderii de construcţiimontaj nr. 1 din Bucureşti, s-au constatat următoarele: ponderea manoperei prevăzută în deviz a fost de 0,2, iar întreprinderea a realizat lucrări la care acest indice a fost de 0,18. Şantierul a utilizat muncitori de altă categorie de calificare decît cea stabilită iniţial. Schimbarea acestor elemente s-a făcut de către forul tutelar al întreprinderii. Totodată, s-au depăşit cheltuielile în contul manoperei, s-a realizat un indice de folosire a timpului de lucru inferior celui planificat. Luînd în calcul aceste schimbări, rezultă că întreprinderea ar fi trebuit să obţină o productivitate a muncii de 3 391 lei pe muncitor. Dacă la început, s-a apreciat că productivitatea muncii a crescut cu 7 la sută, după recalculare s-a constatat că întreprinderea şi-a îndeplinit planul la acest indicator doar în proporţie de 97,3 la sută. Tehnica de planificare şi recalculare a productivităţii muncii prin această metodă este mai complexă. Dar avantajele sunt numeroase. Metoda propusă permite stabilirea şi analiza productivităţii muncii în raport cu structura, stadiul şi specificul lucrărilor, determinînd întreprinderea să acţioneze asupra factorilor care, într-adevăr, pot să contribuie la creşterea reală a productivităţii muncii, ridicarea calificării muncitorilor, extinderea folosirii elementelor prefabricate şi mecanizării muncii pe şantiere. Prin utilizarea acestei metodologii de planificare şi analiză se determină în mod just necesarul forţei de muncă pe fiecare şantier şi lot de construcţii, fiind posibilă o mai raţională încadrare a punctelor de lucru cu cadre calificate. Experimentarea ultimei metode pe şantierele întreprinderii de construcţii-montaj din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a confirmat întrutotul utilitatea ei. Considerăm că nu ar fi lipsit de interes ca cele două metode să fie studiate de economişti şi cadrele tehnico-inginereşti de pe şantierele de construcţii, de organele centrale de planificare. După părerea noastră, ele corespund cerinţelor actuale de stabilire riguroasă, pe baze ştiinţifice, a acestui indicator. Conf. univ. Constantin PINTILIE Ion KIVU economist, întreprinderea de construcţii-montaj nr. 1 din Bucureşti Virgiliu ANGHELESCU economist, întreprinderea de construcţii-montaj din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej Productivitatea muncii în semestrul I 1964 Prin metoda Prin metoda ^r't? me*oc^® ... I , . I .. . orelor normă Șantierul în vigoare producției conven- ,. _________________Qn lei I'onal» (in lei) peVmuncitor) nr. 1 18 991 8 587 1 011 nr. 2 19 914 7 825 843 Blocuri de locuințe In oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej In ultimele 3 luni în secţiile uzinei „Rulmentul“ din Braşov au fost montate numeroase maşini şi agregate cu un înalt nivel tehnic. Printre acestea se numără 23 de maşini pentru pilit şi rectificat bile, o Instalaţie electronică pentru sortat şi controlat calitatea bilelor şi rolelor cu o precizie de o zecime de micron. Atenţia colectivului este Îndreptată in prezent spre folosirea cu maximum de randament a instalaţiilor şi maşinilor noi. In fotografie : una dintre secţiile uzinei Evidenţă mecanizată ! La staţia de maşini statisticoanalitice a Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei se execută numeroase lucrări de evidenţă a materiilor prime şi a materialelor, a stocurilor, se calculează salariile pe muncitori şi pe comenzi, se determină uzura anvelopelor auto etc. Colectivul staţiei a efectuat în ultimul timp o serie de calcule pentru diferite institute de cercetări. Pentru institutul de cercetări foraj extracţie din Cîmpina, de exemplu, s-au studiat curbele de producţie a sondelor pe mai mulţi ani. Acestea au o mare însemnătate pentru cunoaşterea evoluţiei nivelului producţiei de ţiţei şi gaze, în vederea valorificării raţionale şi ritmice a zăcămintelor. Pentru Institutul de studii şi proiectări energetice din Bucureşti au fost executate analize privind avariile în reţelele energetice şi studiul producţiei şi consumului de energie electrică pe întreaga ţară, în scopul evaluării necesarului de energie electrică în anii următori. In curînd, staţia va fi dotată cu calculatoare electronice, cu ajutorul cărora se vor efectua operaţii complexe de calcul economic. Considerăm că şi alte întreprinderi, cum ar fi cele de transport, unele rafinării sau institute de cercetări, ÎNCERC, de exemplu, ar putea folosi staţia noastră la determinarea unor soluţii optime de calcul a diferitelor procese pe baza metodelor matematice. Dan HRISTODULO şeful staţiei mecanizate a M.I.P.Ch. Simplificări in decontări In acest an, în aplicarea metodologiei decontărilor s-au adus unele completări şi simplificări. S-a prevăzut ca termenul privind amînarea plăţii pentru neprimirea sau nerecepţionarea mărfii să nu depăşească 20 de zile de la data expedierii acesteia de către furnizor. Valoarea ambalajelor care circulă în regimul de restituire fără facturare nu se va înscrie în facturi, urmînd ca furnizorii care nu vor respecta această dispoziţie să fie sancţionaţi. Alte simplificări se referă la creșterea operativităţii decontărilor, la refuzul de plată pentru lipsurile cantitative constatate la recepţie, pentru mărfurile neprimite de beneficiari, pentru expedierea produselor în vagoane comune. Alimentarea pe parcurs a contului furnizorului cu fondurile cuvenite în vederea reîntregirii mijloacelor circulante, prin cotele de plăţi planificate, are loc pe baza dispoziţiilor de plată sau prin înscrierea sumelor de virat pe borderoul de facturi. Banca poate efectua decontarea plăţilor chiar în cazul cînd beneficiarul ar avea temporar lipsă de disponibil în cont. Totodată, organele bancare au posibilitatea să intensifice acţiunea de analiză la întreprinderi şi să determine conducerile acestora şi uneori chiar forul tutelar să ia măsuri în vederea respectării disciplinei decontărilor. Pag. 3 TRIBUNA ECONOMISTULUI PSEUDOECONOMIILE Experienţa practică a întreprinderilor arată că în activitatea de planificare a preţului de cost, a cheltuielilor de producţie, se pleacă întotdeauna de la rezultatele anului anterior, mergîndu-se mai departe. E firesc să se procedeze aşa. An de an, se introduc în producţie noi procedee tehnologice moderne, se utilizează metode perfecţionate de lucru, creşte „zestrea“ tehnică a întreprinderilor, se descoperă noi rezerve interne şi, de aceea, rezultatele obţinute la un anumit moment nu constituie o limită peste care nu se mai poate trece. Ţinînd seama de experienţa acumulată de colectivele a numeroase întreprinderi, de rezervele care pot fi puse în valoare pe parcursul realizării planului, organele de planificare stabilesc un nivel cît mai real al preţului de cost. Identificarea şi punerea în valoare a rezervelor producţiei constituie o latură esenţială a activităţii de organizare şi conducere a întreprinderilor. Marea majoritate a întreprinderilor industriale din ţara noastră îşi ridică nivelul activităţii economice de la an la an, reuşind să pună mereu mai bine în valoare rezervele interne pentru a asigura pe această cale creşterea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii ei, sporirea productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost. Aceasta reprezintă un factor important în ridicarea rentabilităţii, în mărirea volumului acumulărilor şi constituie una din caracteristicile principale ale economiei noastre în plin avînt. Sînt însă şi unele întreprinderi — e drept, puţine la număr — unde se merge pe linia „păstrării“ sau „creării" unor rezerve scriptice prin planificarea preţului de cost, neluîndu-se în calcul posibilităţile existente şi prevăzîndu-se unele cheltuieli exagerate. In astfel de situaţii se realizează uşor economii peste plan la preţul de cost. Dar aceste economii sînt fictive, pseudoeconomii — cum le spunem noi, cei care lucrăm în sectorul bancar — întrucît nu rezultă dintr-un efort propriu al întreprinderii, ci mai curînd dintr-o planificare nereală a preţului de cost. O astfel de practică dăunătoare nu este de natură să stimuleze colectivele din aceste întreprinderi într-o acţiune permanentă de descoperire şi valorificare a rezervelor reale de reducere a cheltuielilor de producţie. Aş vrea să exemplific cele spuse mai sus prin situaţia care s-a creat la fabrica „SIN“ din Bucureşti. Anul trecut, ea şi-a depăşit planul la producţia globală şi marfă. Productivitatea muncii pe salariat a crescut cu 5,2 la sută faţă de prevederi, s-a realizat şi indicatorul de cheltuieli la 1000 lei producţie-marfă. Totodată, a fost îndeplinită atît procentual cît şi valoric sarcina de reducere a preţului de cost planificat, obţinîndu-se suplimentar economii de peste 2 milioane lei şi beneficii de aproape 2 milioane lei. Pe baza introducerii unor reţete de fabricaţie perfecţionate, s-a îmbunătăţit calitatea produselor, s-au redus consumurile specifice de materii prime şi materiale la 28 de sortimente din cele 34 fabricate. Ar fi fost firesc ca, în acest an, conducerea fabricii să nu socotească epuizate rezervele de reducere continuă a cheltuielilor de producţie. în cadrul discuţiilor ce au avut loc cu prilejul întocmirii balanţei de venituri şi cheltuieli pe 1965, organele de planificare internă au apreciat că sarcina de reducere a preţului de cost este prea mare şi au făcut demersuri pentru micşorarea ei. Faţă de 1 969 000 lei cît s-a planificat iniţial de către direcţia generală tutelară, conducerea întreprinderii a considerat că n-ar exista posibilităţi decît pentru economisirea a 606 000 lei. în această situaţie se pun cîteva întrebări: Ce criterii s-au avut în vedere la planificarea preţului de cost ? De ce conducerea administrativă, în loc să studieze amănunţit rezervele interne, încearcă să convingă direcţia generală că sarcina de reducere a cheltuielilor de producţie depăşeşte posibilităţile întreprinderii ? Să lăsăm faptele să vorbească pentru a demonstra „tainele“ modului de întocmire a planului preţului de cost pe acest an. Dintr-o analiză sumară se constată, printre altele, că fabrica nu a ţinut seama, cum era firesc, de cele mai reduse consumuri specifice realizate în 1964. In vederea producerii unei tone de acizi grași s-a planificat un consum specific de parafină cu 4 kg mai mare decît cel realizat în ultimul trimestru al anului trecut. Tot pentru fabricarea acestui produs s-au prevăzut consumuri specifice de sodă caustică şi de acid sulfuric cu 12 kg şi, respectiv, cu 6 kg mai mari faţă de cele obţinute în aceeaşi perioadă, înmulţind consumurile specifice luate în calcul cu cantitatea de acizi graşi ce se va produce anul acesta rezultă — numai la acest produs — o „rezervă scriptică“ de aproape 350 000 de lei. Consumuri specifice mai ridicate s-au prevăzut şi la alte materii prime. Iată cum, prin luarea în calcul a unor cheltuieli exagerate, s-a umflat în mod nejustificat preţul de cost, s-au creat fel de fel de „rezerve scriptice“ pentru a se putea realiza sarcina de reducere a preţului de cost prin eforturi minime şi a se putea raporta la sfîrşitul anului economic peste plan. O atare situaţie nu ar fi părut justificată nici dacă s-ar fi schimbat profilul producţiei, cînd —să zicem — dintr-un spirit de prevedere greşit înţeles, s-ar fi stabilit consumuri specifice mai ridicate. Dar nici nu poate fi vorba de aşa ceva. In 1965, întreprinderea va fabrica aceleaşi produse ca şi anul trecut, producţia comparabilă avînd o pondere de 96 la sută. Credem că nu este lipsit de importanţă să amintim că organele tutelare s-au complăcut în a accepta „argumentele“ întreprinderii. Ca dovadă, pînă acum — deci în cîteva luni — Direcţia generală a industriei petrochimice din Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei a aprobat trei calculaţii de preţ de cost, diferite una de alta, pe care le-a propus întreprinderea. Putem să ne dăm bine seama ce fel de analize şi verificări au făcut tovarăşii însărcinaţi cu aceasta, dacă de fiecare dată s-au declarat de acord cu situaţiile primite de la întreprindere ! Este limpede pentru oricine că organele ministerului au admis propunerile întreprinderii în legătură cu fixarea preţului de cost fără o analiză temeinică a lor. E o practică cel puţin superficială. Concluzia care se desprinde este că la fabrica „SIN“ există importante rezerve şi posibilităţi de reducere a preţului de cost. Economiile în producţie trebuie însă obţinute pe baza valorificării acestor posibilităţi şi nu prin crearea de diferite „rezerve scriptice“ la planificarea preţului de cost. O asemenea practică este în vădită contradicţie cu principiile de bază, ştiinţifice, ale planificării în economia noastră socialistă. Realizarea de economii trebuie privită nu numai sub aspectul îmbunătăţirii continue a activităţii financiare a întreprinderii, ci şi dincolo de poarta ei, prin prisma efectelor pozitive pe care le are pentru economia naţională, concretizate înainte de toate în sporirea acumulărilor bănești ale statului. Corneliu BADEA inspector în Banca de Stat