Scînteia, iulie 1965 (Anul 34, nr. 6636-6666)

1965-06-01 / nr. 6636

Nr. 6636 ANCHETA „SCÎNTEII" Industria noastră socialistă cunoaşte o dez­voltare dinamică. In fiecare an intră in func­ţiune noi uzine şi combinate, înzestrate cu tehnica cea mai avansată, întreprinderile existente sunt dotate cu noi maşini şi utilaje moderne. Concomitent, producţia se diversi­fică de la un an la altul, se desfăşoară cu succes o activitate stăruitoare pentru ridica­rea continuă a calităţii produselor. In acest cadru de progres general al industriei, cerin­ţele faţă de nivelul calificării, de orizontul de cunoştinţe tehnice ale muncitorilor şi teh­nicienilor, cresc mereu în fiecare întreprin­dere şi pentru toate profesiile. Formele variate de perfecţionare a pregă­tirii profesionale a muncitorilor folosite in întreprinderi au dat rezultate bune, au avut un rol important în însuşirea tehnicii noi, în rezolvarea sarcinilor noi de producţie. Se pune întrebarea s­­in ele pasul cu dezvoltarea industriei socialiste în plin avînt, corespund gradului înalt al progresului tehnic şi actua­lelor exigenţe de calitate puse de partid în faţa tuturor ramurilor industriale ? La această întrebare ne răspund, în cuprin­sul acestei pagini, muncitori, tehnicieni şi in­gineri, cadre de conducere din fabrici, uzine şi şantiere. Ing. FLORIAN BÂGÂLUŢ directorul Combinatului chimico-metalurgic „Gh. Gheorghiu-Dej“ din Baia Mare UN SISTEM DE CALIFICARE MOBIL, ADAPTABIL NECESITĂŢILOR PRODUCŢIEI Orientăm oare perma­nent eforturile noastre în materie de perfecţionare a calificării muncitorilor spre ceea ce este nou în tehnică şi esenţial în pro­ducţia întreprinderii ? Pri­vim noi în perspectivă problema pregătirii cadre­lor de muncitori cu înaltă calificare ? Iată întrebări pe care ni le punem cu toată seriozitatea. Ele sunt dictate de faptul că în combinatul nostru au in­trat în funcţiune noi fa­brici şi secţii înzestrate cu agregate şi instalaţii de tehnicitate foarte ridi­cată, au fost asimilate produse cu caracteristici superioare. Cursurile de calificare, de ridicare a calificării — care în ulti­mele șase luni au fost frecventate de aproape 600 de muncitori — au de­terminat un vizibil progres calitativ al pregătirii pro­fesionale în întreprinde­rea noastră. La una din secţii se va monta o instalaţie moder­nă pentru topirea în sus­pensie a concentratelor metalifere, unică în ţară, iar în secţiile oxizi de plumb, convertizoare, vor fi puse în funcţiune noi instalaţii de înaltă tehni­citate. Am orientat cursu­rile de ridicare a califică­rii cu precădere spre a­­ceste procedee tehnolo­gice. Asigurăm cunoaşte­rea din vreme a noutăţi­lor tehnice şi însuşirea noilor procedee de pro­ducţie. Mulţi ani ne-am decla­rat satisfăcuţi cu numărul mare de cursuri, cu numă­rul mare de muncitori care le frecventau. Dar oare aspectul global al calificării trebuie urmărit? Hotărît, nu ! Iată de ce, cînd facem acum reparti­zarea la cursuri, avem în vedere îndeosebi antrena­rea muncitorilor care au nevoie imediată de cu­noștințe noi. Din acest considerent am organizat cursurile de ridicare a ca­lificării muncitorilor din secţia electroliza cuprului în două trepte. In prima — muncitori nefamiliarizaţi cu tehnologia. La a doua — cei care au nevoie de specializare. Durata am­belor cursuri — şase luni în prima etapă şi şase în cea de-a doua — s-a do­vedit justificată. Dispu­nem acum de cadre cu un înalt nivel profesio­nal, cum sunt prim-rafi­­norii Gheorghe Pop, An­­ghel Iorga, Iacob Rei­­ningher, prim-topitorul Nicolae Pop. In prezent examinăm posibilitatea trimiterii unor muncitori si tehnicieni dintre cei mai pricepuţi la specializare la Combinatul chimic Tr. Măgurele, la Uzinele chi­mice din Tîrnăveni, Uzina de superfosfat şi acid sul­furic Năvodari. Trebuie să învăţăm şi din experienţa acestora. Grupa de lectori este formată din specialişti bine pregătiţi, cu un sta­giu în producţie de mini­mum cinci ani. Urmărim o strînsă legătură între cursuri şi producţie. Ridi­carea calificării şi specia­lizarea a 45 de muncitori din noua secţie de electro­liză a cuprului a ridicat calitatea producţiei. Avem în combinat 11 cursuri de calificare şi de ridicare a calificării. Răs­pund­ele cerinţelor pentru care au fost create ? In bună parte, aşa cum am arătat, datorită măsurilor luate, cred că da. Se im­pun însă şi unele măsuri de ordin organizatoric, care depăşesc competen­ţa noastră. Durata cursu­rilor prevăzute in nomen­clatorul elaborat de minis­ter nu mai corespunde cerinţelor actuale. Sunt cursuri de şase luni — de exemplu, pentru metalur­­gişti în plumb a căror du­rată ar putea fi scurtată la jumătate; în schimb, timpul de funcţionare al altora — cum este cel pentru metalurgia cupru­lui — ar trebui sa fie mă­rit la nouă luni, dintre care trei cu scoatere din producţie. Diferenţierea mai judicioasă a pregăti­rii muncitorilor va permite celor a căror meserie este de mai mare complexitate tehnică să-şi adîncească cunoştinţele de speciali­tate, să ţină pasul cu teh­nica modernă. Ing. ŞTEFAN TICUŞAN Ing. GHEORGHE ANDRIESCU Uzina „Electromagnetica“ Bucureşti OBLIGAŢIE PROFESIONALĂ ŞI DE CONŞTIINŢĂ A SPECIALIŞTILOR Maistrului, tehnicianului sau inginerului le revin sarcini multiple în organi­zarea şi conducerea pro­ducţiei După părerea noastră, una dintre ele are o mare importanţă: con­tribuţia pe care o aduc la ridicarea calificării munci­torilor. Astăzi, cînd vor­bim despre calităţile unui specialist,, ne gindim şi la modul cum lucrează oa­menii din secţia sau secto­rul lui, la nivelul califică­rii acestora. Şi e firesc. Statul nostru s-a ocupat şi se ocupă stăruitor, a cheltuit şi cheltuieşte fon­duri importante pentru formarea de cadre cu stu­dii superioare și medii. 1111■ s/m­­u mmm* * smiian­ Pregătirea pe care aceste cădre au dobîndit-o în şcoli, în producţie trebuie să fie mai bine valorifi­cată şi în domeniul ridică­rii calificării muncitorilor. In interesul îmbunătăţirii calităţii produselor, spori­rii productivităţii muncii, folosirii cit mai depline a tehnicii moderne din în­treprinderi. Faţă de anii anteriori, în uzina noastră au fost adu­se îmbunătăţiri simţitoare activităţii de ridicare şi perfecţionare a măiestriei profesionale a muncitorilor. Se constată însă o pronun­ţată fluctuaţie a cadrelor tehnico-inginereşti chema­te să răspundă de bunul mers al activităţii cursu­rilor. In mai puţin de cinci luni la cursul din secţia mecanică II pentru strun­gari s-au perindat trei lec­tori. Frecvenţa aici este foarte slabă, conţinutul lecţiilor inegal şi nu se ridică la nivelul cerin­ţelor. Pentru creşterea ca­lificării muncitorilor con­siderăm că de mare folos ar fi permanentizarea lec­torilor. Sp­unind aceasta, nu ne gîndim doar la du­rata de șase luni sau un an cu­ tine un curs, ci la o perioadă mult mai Înde­lungată. Credem că numai astfel maistrul, tehnicianul sau inginerul va putea să aibă o imagine clară asu­pra evoluţiei pregătirii cursanţilor, a problemelor noi care apar intr-tffP anu­­mit domeniu. Orice posi­bilitate de repetare a te­maticii va fi exclusă. In uzină am observat si o altă carenţă a invăţă­­mîntului de ridicare a ca­lificării (intilnită de altfel si in multe alte întreprin­deri cu care avem legă­turi) , numirea lectorilor la întimplare, fără a tine întotdeauna seama dacă ei cunosc problemele secţiei sau oamenii cu care vor lucra. Procedîndu-se astfel, s-a ajuns la situaţia ca in­gineri şi tehnicieni din serviciul tehnolog şef, constructor şef sau chiar din alte secţii să predea la cursurile organizate in secţia contori, matriţerie sau relee, deşi aici există specialişti cu un înalt ni­vel de pregătire şi o vastă experienţă in producţie. în unele cazuri, lectorul nu poate interveni eficient In soluţionarea probleme­lor ridicate de producţie. Activitatea lui se reduce la simpla expunere care adeseori — tocmai datorită necunoaşterii in profun­zime a „amănuntelor“ din sechie — alunecă in im­provizaţie, iar legătura dintre curs şi practică de­vine o ficţiune. După părerea noastră, trebuie să existe o grijă deosebită ca lectorii să fie selecţionaţi dintre specia­liştii cu o bună pregătire nu numai teoretică, ci şi practică, incit să poată de­monstra „pe viu" cele a­­rătate la tablă sau pe schemă. Din păcate, la noi nu s-a ţinut cont întot­deauna de acest lucru. Să dăm un exemplu. In secţia matrilerie, la sectorul scu­le noi, şef de atelier este tovarăşul Petre Albu, spe­cialist, cu o mare autori­tate in mijlocul colectivu­lui unde munceşte. Indicat ar fi fost ca el să conducă unul din cursurile de ridi­care a calificării din secţie. In locul lui predă însă un inginer stagiar. El însuşi mai are multe de învăţat. Situaţii similare se întîl­­nesc şi la cursurile orga­nizate în cadrul laborato­rului de metrologie me­canică. Aici lecţiile sunt ţi­­nute de două tinere absol­vente ale scolii tehnice. O mai mare exigenţă in numirea maiştrilor ca lec­tori şi o mai mare pa­siune pentru perfecţiona­rea calificării muncitorilor se cere din partea specia­liştilor întreprinderii. S­C­Î­N­T­E­I­A O etapă nouă STUDIEREA BIBLIOGRAFIEI DE SPECIALITATE Dezvoltarea permanen­tă a tehnicii îşi face loc în uzina noastră prin per­fecţionarea procedeelor tehnologice, inovaţii şi ra­ţionalizări. Nu de mult, în secţia care trase au fost instalate cuptoare moderne pentru trata­mentele termice, sistemul de acţionare cu abur a li­niei de laminare a fost înlocuit cu un sistem electric, diferite alte sec­ţii au fost înzestrate cu utilaje de înalt randa­ment. Pe lingă necesitatea ridicării calificării mun­citorilor în meseria de bază, a apărut şi aceea ca unii dintre ei să-şi însu­şească o a doua meserie. Trefilatorul trebuie să fie şi lăcătuş de întreţinere pentru a exploata mai bine utilajele şi pentru a putea interveni la nevoie, oţel­arul — zidar-şamotor, ca să poată participa la repararea cuptoarelor. Cursurile de calificare şi de ridicare a calificării ce se desfăşoară acum la noi sunt orientate spre realizarea acestor cerinţe. Anual, ele sunt frecventa­te de 700—800 de munci­tori. Lectorii sunt ingineri cu o practică îndelungată în producţie şi cu expe­rienţă pedagogică (predau şi la şcoala profesională). In ultima vreme, ei au îmbogăţit tematica cursu­rilor de ridicare a califi­cării cu teme privind „factorii care influenţea­ză procesul de prindere a materialului în calibre la laminoare“, ,,sisteme moderne de acţionare“, „întărirea chimică a for­melor şi miezurilor“. Nu trebuie însă să ui­tăm că exigenţele produc­ţiei cresc continuu. De a­­ceea şi cerinţele faţă de desfăşurarea cursurilor de ridicare a calificării tre­buie să fie tot mai înalte. Astăzi nu ne mai putem mulţumi ca muncitorul să se pregătească doar după notiţele pe care şi le-a luat la cursuri. Este ne­cesară și o bibliografie de specialitate. Lectorii n-au însă posibilitatea să in­dice această bibliografie decit în parte, pentru că Pag. 3 Cursurile de perfecţionare a calificării muncitorilor INDUSTRIEI ANULUI 1965 ? ACELAŞI CURS PENTRU „ELEVI“ ŞI PENTRU „STUDENT!" ? Frecventez în uzină un curs de ridicare a calificării la car® şi predau cunoştin­ţe de tehnologie, chimie, matematică, fizică. îmi pare rău dar trebuie să spun că acest curs nu răspunde ce­rinţelor muncii noastre. In primul rind trebuie ştiut că au fost înscrişi din oficiu muncitori diferiţi ca pregăti­re şi specialitate. Au fost a­­mestecaţi cei de la acid sul­furic cu cei de la superfos­fat, cei de categoria a IV-a cu cei de-a Vlll-a. La ce a duce aceasta? După cum se ştie, de la categoria a IV-a la a Vlll-a este o mare distanţă. Muncitorii în­cadraţi în categorii superi­oare solicită pe bună drep­tate să li se predea lecţii co­respunzătoare nivelului lor de cunoştinţe. Ce pot în­văţa ei la un curs unde tre­buie predate cunoştinţe re­lativ elementare pentru mun­citorii cu calificare redusă? Ce fac lectorii în această si­tuaţie ? Recurg la soluţii de compromis : o dată predau lecţii de nivel scăzut, alte­­dată lecţii de specialitate înaltă. Dar şi într-un caz şi în celălalt o parte din cursanţi sunt pe bună drep­tate nemulţumiţi : fie că nu înţeleg nimic, fie că aud lu­cruri prea bine cunoscute. Faptul că la acelaşi curs au fost înscrişi muncitori din mai multe sectoare ale uzi­nei mi se pare de aseme­nea cu totul greşit. Este bine ca eu să cunosc noţiuni de fabricare a acidului sulfuric, dar în primul rind mă in­teresează procesul de fa­bricaţie din sectorul su­perfosfat, unde lucrez. Este meseria mea şi pe a­­ceasta vreau să o cunosc cît se poate de bine. Or, la examenele care se ţin la în­cheierea cursului li se pun tuturor aceleaşi întrebări, indiferent de sectorul în care lucrează. Şi despre tematică sunt multe de spus. Aşa cum este ea întocmită şi aprobată de Ministerul Industriei Petrolu­lui şi Chimiei, nu corespun­de nevoilor reale ale uzinei, nu oferă cunoştinţe despre progresele realizate în do­meniul tehnologiei îngrăşă­mintelor chimice. Deşi la noi funcţionează Instalaţii moderne, automate, la cursurile de ridicare a ca­lificării se vorbeşte des­pre metodele clasice de producere a acidului sul­furic, de mult depăşite. Despre fabricarea fluorosili­­catului de sodiu, care la noi a cunoscut in ultimul timp o mare dezvoltare, se amin­teşte doar in treacăt. Lecţii practice de laborator nu-mi amintesc să se fi ţinut, semi­­narii de asemenea. Atunci cum vedem dacă muncitorii rămîn cu ceva de la aceste cursuri ? Cred că în acest fel cursurile de ridicare a cali­ficării nu-şi pot atinge scopul, devin un act formal. Aş avea cîteva sugestii. Durata cursurilor să se redu­că la 6 luni (cu o frecvenţă de 4 ore pe săptămină) în loc de un an, cît e acum. Aş propune să se întoc­mească lecţii de către or­ganele tehnice ale uzinei , poate şi cu concursul specialiştilor din direcţia generală de resort din mi­nister. Aceste lecţii, multi­plicate, ne-ar fi de un mare folos. Unele cursuri predau noţiuni depăşite o serie de lucrări lpsese. Dacă pentru unele profe­sii, cum este aceea de o­­ţelar, de turnător sau de strungar, există cărţi de specialitate, manuale, pentru multe meserii care se practică în uzina noas­tră asemenea lucrări lip­sesc cu desăvîrşire sau sunt de mult depăşite. Cartea „Utilajul şi tehno­logia trefilării“ a apărut acum cinci ani. Nu mai corespunde cerinţelor. Pentru tratamentişti, gal­­vanizatori, pentru munci­torii care lucrează la fa­bricarea cablurilor sau a electrozilor de sudură nu există nici un fel de bi­bliografie. Ministerele şi Editura tehnică au, după părerea mea, obligaţia de a rezolva cît mai repede posibil problema tipăririi de cărţi pentru diferite profesii, care să reflecte cele mai noi realizări. Actuala organizare a programei stînjeneşte desfăşurarea normală a cursurilor profesionale din uzină. Cred că ar fi necesar ca aceste cursuri să se ţină după sistemul anului şcolar din Invăţă­­mîntul de cultură genera­lă. Adică să înceapă în septembrie — octombrie şi să se încheie în mai — iunie. In prezent ele se deschide de obicei, în ia­­nuarie-februarie, iar lec­ţiile cele mai importante sunt predate în lunile de vară, cînd mulţi munci­tori înscrişi la cursurile de ridicare a calificării pleacă în concediu, producţiei, ale diversifi­cării, mecanizării şi au­tomatizării proceselor de fabricaţie ? Nu cred, de pildă, că un bun zidar poate fi şi un priceput instalator. Dar fiecare meserie se înrudeşte tot mai mult cu altele. Intre unele meserii nu mai există o delimitare cate­gorică, iar acei muncitori care au un profil limitat, o pregătire unilaterală, nu pot depăşi cadrul specia­lităţii de bază. Punctul meu de vedere este acesta : muncitorul trebuie să aibă cunoştin­ţe teoretice şi practice multilaterale în sfera me­seriei lui. Numai o ast­fel de pregătire îl ajută să atingă o înaltă pro­ductivitate în condiţii ca­litative ireproşabile — cînd necesităţile produc­ţiei cer imperios o mai mare varietate de ope­raţii de lucru. Experienţa mea şi a altor constructori de pe şantier a arătat că nu poate fi socotit un bun zidar cel care se pricepe numai să aşeze cărămi­zile una peste alta. Căci metodele şi ritmul de lu­cru intîlnite astăzi pe şantiere diferă funda­mental de cele din tre­cut. Muncitorii zidari tre­buie să aibă o astfel de pregătire, Incit să poată să execute şi tencuieli, betoane, lucrări de mo­zaic. După cum un dul­gher trebuie să ştie să execute lucrări de par­­chetare şi chiar să mon­teze prefabricate. Cursurile de calificare şi de ridicare a califică­rii trebuie s­ ofere, după mine, muncitorilor spe­cializaţi într-o anumită profesie posibilitatea de a-şi însuşi cel puţin o meserie înrudită. S-ar putea obiecta că trecerea unui muncitor de la o meserie la alta ar dăuna calităţii lucrărilor. Nu este adevărat! Brigada pe care o conduc poate executa în prezent ori­care din lucrările de pe şantier la un înalt nivel tehnic. Fiecare muncitor cunoaşte bine, pe lingă meseria de bază, meserii înrudite. De altfel, lucră­rile de calitate ireproşa­bilă le fac tocmai acei muncitori din echipă care folosesc cu aceeaşi înde­mânare mistria atît la zi­dărie cît şi la tencuieli, la interioare şi la exte­rioare, la lucrări de be­toane sau de mozaic. VASILE DAMIAN operator chimist şef, Uzina de superfosfat şi acid sulfuric Năvodari Caragiale : Dacă mă iu­bești stimabile, fă-mi hatîrul și ia-o de la 65­­... Nu specializare excesivă.» Ing. VIRGIL POPA Uzina „Industria sîrmei"­­Cîmpia Turzii EMILIA STAN MARCELA CABA ţesătoare la „Intex“-Păuleşti CALIFICARE SAU... FORMALISM „CALIFICAT“ Avem in Întreprindere trei cursuri de ridicare a calificării (pe fiecare schimb cite unul), frecven­tate în total de circa 85 de ţesătoare, ceea ce re­prezintă mai puţin de a zecea parte din numărul muncitorilor întreprinderii. Ce arată această cifră ? Că problema ridicării ca­lificării muncitorilor este la noi un fel de cenuşă­reasă. Ea este privită ca o chestiune exclusiv par­ticulară a cîtorva sala­riaţi şi lectori din între­prindere. Conducerea în­treprinderii şi comitetul sindicatului, socotind, pro­babil, că au prea multe sarcini de rezolvat, au lăsat în grija serviciului personal şi învăţămint problemele organizării, îndrumării şi controlului cursurilor de ridicare a calificării. La rîndul său, serviciul personal şi în­­văţămînt — invocînd a­­celeaşi motive — a trans­mis unei salariate de la serviciul administra­tiv răspunderea pentru cursuri. Această tovarăşă nu lucrează direct ln pro­ducţie, nu cunoaşte pro­cesul tehnologic şi com­portarea ţesătoarelor la locul de muncă şi, de a­­ceea, işi rezumă munca la mobilizare, evidenţa şi asigurarea sălilor pentru lecţii. Cine urmăreşte ce învăţăm, cum învăţăm, cum se reflectă în produc­ţie cele studiate la cursu­rile de ridicare a califi­cării ? Nimeni. De aceea trebuie să spunem des­chis că plătim încă tri­but formalismului. Darea de seamă a comitetului sindical de secţie pome­neşte în fiecare adunare despre cursul de ri­dicare a calificării mun­citoarelor, prezintă date statistice despre frecven­ţa şi numărul participan­telor. Şi totul se opreşte aici. S-a rezervat, încă de la Începutul cursului, ziua de marţi pentru lecţii. Sistematic, însă, apar alte acţiuni. Frecvent lectorii sunt reţinuţi prin şedinţe, în timp ce noi aşteptăm începerea cursului. Ţinute de fiecare dată in altă sală fără materiale de­monstrative, expunerile şi-au pierdut tot mai mult din eficienţă. Singura lec­ţie practică, ţinută intr-o duminică, a fost departe de a fi epuizat probleme­le care se cer cunoscute de ţesătoare. Tovarăşul director, In­ginerul şef sau alt repre­zentant al conducerii în­treprinderii n-au venit niciodată, cel puţin în vi­zită, la cursurile noastre. Nu ne amintim ca organi­zaţia de bază din secţie sau comitetul sindicatu­lui să fi pus In discuţie absenţa de la cursuri sau slaba pregătire a unor ţesătoare. Am mai amintit şi o altă problemă care Interesea­ză masa ţesătoarelor. In general, la sfîrşitul cursu­rilor se susţine un exa­men de verificare a cu­noştinţelor. După părerea noastră, ar fi necesar ca, In general, la absolvirea cursurilor de calificare să se ateste nivelul de pregătire printr-un docu­­ment-adeverinţă sau ceva in sensul acesta. Pe lingă consemnarea unui bagaj de cunoştinţe, eliberarea unui asemenea act ar pu­tea juca un anumit rol în stimularea materială şi morală a muncitorilor care frecventează cursu­rile. Datorită importanţei mari pe care o are continua ridicare a calificării in bunul mers al activităţii întreprinderii, socotim ab­solut necesar ca de a­­ceastă problemă să se ocupe exclusiv conduce­rea întreprinderii, în strîn­­să legătură cu comitetul sindicatului. Lăsată în seama serviciului perso­nal şi învățămint sau a altor servicii din între­prindere, ridicarea califi­cării va continua să ră­­mînă o activitate minoră, formală şi ineficace. ANTON POMMERSHEIM, zidar, șef de brigadă, Grupul de șantiere nr. 4 Arad IMPASUL SPECIALITĂŢII Am citit cu interes an­cheta publicată în „Scîn­­teia“ nr. 6­625 cu privire la calificarea tinerilor muncitori. In mod deose­bit mi-a reţinut atenţia punctul de vedere al to­varăşului ing. Cecilius Bălaşa de la Uzina „Da­nubiana“, care opta pen­tru o strictă specializare a muncitorilor. Asupra a­­cestei probleme am alt punct de vedere, pe care doresc să mi-l exprim. Înguste Vreau să precizez de la început că mă refer la ramura construcţiilor, în care lucrez. Este evi­dent că muncitorii spe­cializaţi în executarea u­­nei anumite operaţii de lucru obţin o productivi­tate a muncii ridicată. Dar, cu rare excepţii, o asemenea pregătire nu poate fi satisfăcătoare. Cum se descurcă astfel de muncitori în condiţiile creşterii complexităţii GHEORGHE BRATOSIN maistru principal Uzina „Progresul“-Brăila „CINE PREDĂ“ HOTĂRĂŞTE ŞI „CE SE PREDĂ“ Lucrez le Uzine „Progresul* Ha 25 da «ni, Am devenit strungar in 1936. Şase ani am făcut ucenicie. Aşi se invăţa meserie pe atunci, „furînd-o*. In cazul cel mai fericit fi se spunea : „fă ca mine !* Şi-a­­tît. Astăzi, formarea de mun­citori cu înaltă calificare este la noi o problemă de stat, de care răspund specialişti expe­rimentaţi, cadre didactice, conducerea întreprinderilor. In Uzina „Progresul" cursu­rile de ridicare a calificării sunt frecventate de peste 2 800 de muncitori. Numai din secţia uzina­, în care lu­crez, participă 300 de munci­tori strungari. Tematica aces­tor cursuri ţine pasul cu teh­nica nouă, cu cerinţele ridică­rii calităţii produselor ? Fiind mereu în mijlocul muncitori­lor, cunoscind îndeaproape problemele zilnice ale pro­ducţiei, am ajuns la conclu­zia că tematica lecţiilor care se fin la cursurile de ridicare a calificării este învechită. O lecţie recentă avea ca o­­biectiv „Metode avansate de lucru în strungărie”. Dar lec­torul n-a făcut altceva decît să reamintească într-un mod neinteresant cîteva procedee arhicunoscute de aşchiere a metalelor. De unde se vede că nu-i de loc suficient ca nu­mai titlul să sune a nou ! Gă­sesc foarte utilă propunerea unor strungari din secţia noa­stră, printre care Gheorghe Molnar şi Nicolae Sîrbu, ca la cursurile de ridicare a cali­ficării să se pună accent pe probleme legate de executa­rea unor operaţii importanta, cum sunt prelucrarea pieselor conice a arborilor cotiţi, izvorind­­din nevoile lucrărilor curente din secţie, care ar a­­vea eficienţă imediată. O situaţie asemănătoare există şi în alte secţii ale uzi­nei. Am aflat, de pildă, că de cinci ani II se predau muncito­rilor de la turnătorie aceleaşi, mereu aceleaşi lecţii despre pregătirea amestecurilor de formare şi executarea forme­lor. Mult mai folositoare — susţin muncitorii din secţie — ar fi lecţiile despre turnarea în forme întărite cu bioxid de carbon, despre caracteristi­cile oţelurilor speciale şi me­todele moderne de turnare a lor. Sunt prevăzute şi teme im­portante : „citirea” desenelor, a schemelor de montaj, tole­ranţe de prelucrare. Dar şi despre acestea se vorbeşte în orele de curs neconvingător, simplist. Una din cauze constă în faptul că majoritatea lec­ţiilor sunt predate de cadre tehnice cu calificare medie, deşi avem în uzină zeci de specialişti cu pregătire supe­rioară care ar putea aduce o contribuţie importantă la îm­bunătăţirea cursurilor. Con­ducerea uzinei ar trebui să dea problemei ridicării ca­lificării muncitorilor cea mai mare atenţie. Există toa­te condiţiile ca tematica să ţină pasul cu tehnica nouă. Producţia ne obligă să nu ră­­mînem la o tematică înve­chită. Cînd forţele nu sunt egale Desene de Eugen TARU,

Next