Scînteia, iulie 1965 (Anul 34, nr. 6636-6666)
1965-06-01 / nr. 6636
Nr. 6636 ANCHETA „SCÎNTEII" Industria noastră socialistă cunoaşte o dezvoltare dinamică. In fiecare an intră in funcţiune noi uzine şi combinate, înzestrate cu tehnica cea mai avansată, întreprinderile existente sunt dotate cu noi maşini şi utilaje moderne. Concomitent, producţia se diversifică de la un an la altul, se desfăşoară cu succes o activitate stăruitoare pentru ridicarea continuă a calităţii produselor. In acest cadru de progres general al industriei, cerinţele faţă de nivelul calificării, de orizontul de cunoştinţe tehnice ale muncitorilor şi tehnicienilor, cresc mereu în fiecare întreprindere şi pentru toate profesiile. Formele variate de perfecţionare a pregătirii profesionale a muncitorilor folosite in întreprinderi au dat rezultate bune, au avut un rol important în însuşirea tehnicii noi, în rezolvarea sarcinilor noi de producţie. Se pune întrebarea sin ele pasul cu dezvoltarea industriei socialiste în plin avînt, corespund gradului înalt al progresului tehnic şi actualelor exigenţe de calitate puse de partid în faţa tuturor ramurilor industriale ? La această întrebare ne răspund, în cuprinsul acestei pagini, muncitori, tehnicieni şi ingineri, cadre de conducere din fabrici, uzine şi şantiere. Ing. FLORIAN BÂGÂLUŢ directorul Combinatului chimico-metalurgic „Gh. Gheorghiu-Dej“ din Baia Mare UN SISTEM DE CALIFICARE MOBIL, ADAPTABIL NECESITĂŢILOR PRODUCŢIEI Orientăm oare permanent eforturile noastre în materie de perfecţionare a calificării muncitorilor spre ceea ce este nou în tehnică şi esenţial în producţia întreprinderii ? Privim noi în perspectivă problema pregătirii cadrelor de muncitori cu înaltă calificare ? Iată întrebări pe care ni le punem cu toată seriozitatea. Ele sunt dictate de faptul că în combinatul nostru au intrat în funcţiune noi fabrici şi secţii înzestrate cu agregate şi instalaţii de tehnicitate foarte ridicată, au fost asimilate produse cu caracteristici superioare. Cursurile de calificare, de ridicare a calificării — care în ultimele șase luni au fost frecventate de aproape 600 de muncitori — au determinat un vizibil progres calitativ al pregătirii profesionale în întreprinderea noastră. La una din secţii se va monta o instalaţie modernă pentru topirea în suspensie a concentratelor metalifere, unică în ţară, iar în secţiile oxizi de plumb, convertizoare, vor fi puse în funcţiune noi instalaţii de înaltă tehnicitate. Am orientat cursurile de ridicare a calificării cu precădere spre aceste procedee tehnologice. Asigurăm cunoaşterea din vreme a noutăţilor tehnice şi însuşirea noilor procedee de producţie. Mulţi ani ne-am declarat satisfăcuţi cu numărul mare de cursuri, cu numărul mare de muncitori care le frecventau. Dar oare aspectul global al calificării trebuie urmărit? Hotărît, nu ! Iată de ce, cînd facem acum repartizarea la cursuri, avem în vedere îndeosebi antrenarea muncitorilor care au nevoie imediată de cunoștințe noi. Din acest considerent am organizat cursurile de ridicare a calificării muncitorilor din secţia electroliza cuprului în două trepte. In prima — muncitori nefamiliarizaţi cu tehnologia. La a doua — cei care au nevoie de specializare. Durata ambelor cursuri — şase luni în prima etapă şi şase în cea de-a doua — s-a dovedit justificată. Dispunem acum de cadre cu un înalt nivel profesional, cum sunt prim-rafinorii Gheorghe Pop, Anghel Iorga, Iacob Reiningher, prim-topitorul Nicolae Pop. In prezent examinăm posibilitatea trimiterii unor muncitori si tehnicieni dintre cei mai pricepuţi la specializare la Combinatul chimic Tr. Măgurele, la Uzinele chimice din Tîrnăveni, Uzina de superfosfat şi acid sulfuric Năvodari. Trebuie să învăţăm şi din experienţa acestora. Grupa de lectori este formată din specialişti bine pregătiţi, cu un stagiu în producţie de minimum cinci ani. Urmărim o strînsă legătură între cursuri şi producţie. Ridicarea calificării şi specializarea a 45 de muncitori din noua secţie de electroliză a cuprului a ridicat calitatea producţiei. Avem în combinat 11 cursuri de calificare şi de ridicare a calificării. Răspundele cerinţelor pentru care au fost create ? In bună parte, aşa cum am arătat, datorită măsurilor luate, cred că da. Se impun însă şi unele măsuri de ordin organizatoric, care depăşesc competenţa noastră. Durata cursurilor prevăzute in nomenclatorul elaborat de minister nu mai corespunde cerinţelor actuale. Sunt cursuri de şase luni — de exemplu, pentru metalurgişti în plumb a căror durată ar putea fi scurtată la jumătate; în schimb, timpul de funcţionare al altora — cum este cel pentru metalurgia cuprului — ar trebui sa fie mărit la nouă luni, dintre care trei cu scoatere din producţie. Diferenţierea mai judicioasă a pregătirii muncitorilor va permite celor a căror meserie este de mai mare complexitate tehnică să-şi adîncească cunoştinţele de specialitate, să ţină pasul cu tehnica modernă. Ing. ŞTEFAN TICUŞAN Ing. GHEORGHE ANDRIESCU Uzina „Electromagnetica“ Bucureşti OBLIGAŢIE PROFESIONALĂ ŞI DE CONŞTIINŢĂ A SPECIALIŞTILOR Maistrului, tehnicianului sau inginerului le revin sarcini multiple în organizarea şi conducerea producţiei După părerea noastră, una dintre ele are o mare importanţă: contribuţia pe care o aduc la ridicarea calificării muncitorilor. Astăzi, cînd vorbim despre calităţile unui specialist,, ne gindim şi la modul cum lucrează oamenii din secţia sau sectorul lui, la nivelul calificării acestora. Şi e firesc. Statul nostru s-a ocupat şi se ocupă stăruitor, a cheltuit şi cheltuieşte fonduri importante pentru formarea de cadre cu studii superioare și medii. 1111■ s/mu mmm* * smiian Pregătirea pe care aceste cădre au dobîndit-o în şcoli, în producţie trebuie să fie mai bine valorificată şi în domeniul ridicării calificării muncitorilor. In interesul îmbunătăţirii calităţii produselor, sporirii productivităţii muncii, folosirii cit mai depline a tehnicii moderne din întreprinderi. Faţă de anii anteriori, în uzina noastră au fost aduse îmbunătăţiri simţitoare activităţii de ridicare şi perfecţionare a măiestriei profesionale a muncitorilor. Se constată însă o pronunţată fluctuaţie a cadrelor tehnico-inginereşti chemate să răspundă de bunul mers al activităţii cursurilor. In mai puţin de cinci luni la cursul din secţia mecanică II pentru strungari s-au perindat trei lectori. Frecvenţa aici este foarte slabă, conţinutul lecţiilor inegal şi nu se ridică la nivelul cerinţelor. Pentru creşterea calificării muncitorilor considerăm că de mare folos ar fi permanentizarea lectorilor. Spunind aceasta, nu ne gîndim doar la durata de șase luni sau un an cu tine un curs, ci la o perioadă mult mai Îndelungată. Credem că numai astfel maistrul, tehnicianul sau inginerul va putea să aibă o imagine clară asupra evoluţiei pregătirii cursanţilor, a problemelor noi care apar intr-tffP anumit domeniu. Orice posibilitate de repetare a tematicii va fi exclusă. In uzină am observat si o altă carenţă a invăţămîntului de ridicare a calificării (intilnită de altfel si in multe alte întreprinderi cu care avem legături) , numirea lectorilor la întimplare, fără a tine întotdeauna seama dacă ei cunosc problemele secţiei sau oamenii cu care vor lucra. Procedîndu-se astfel, s-a ajuns la situaţia ca ingineri şi tehnicieni din serviciul tehnolog şef, constructor şef sau chiar din alte secţii să predea la cursurile organizate in secţia contori, matriţerie sau relee, deşi aici există specialişti cu un înalt nivel de pregătire şi o vastă experienţă in producţie. în unele cazuri, lectorul nu poate interveni eficient In soluţionarea problemelor ridicate de producţie. Activitatea lui se reduce la simpla expunere care adeseori — tocmai datorită necunoaşterii in profunzime a „amănuntelor“ din sechie — alunecă in improvizaţie, iar legătura dintre curs şi practică devine o ficţiune. După părerea noastră, trebuie să existe o grijă deosebită ca lectorii să fie selecţionaţi dintre specialiştii cu o bună pregătire nu numai teoretică, ci şi practică, incit să poată demonstra „pe viu" cele arătate la tablă sau pe schemă. Din păcate, la noi nu s-a ţinut cont întotdeauna de acest lucru. Să dăm un exemplu. In secţia matrilerie, la sectorul scule noi, şef de atelier este tovarăşul Petre Albu, specialist, cu o mare autoritate in mijlocul colectivului unde munceşte. Indicat ar fi fost ca el să conducă unul din cursurile de ridicare a calificării din secţie. In locul lui predă însă un inginer stagiar. El însuşi mai are multe de învăţat. Situaţii similare se întîlnesc şi la cursurile organizate în cadrul laboratorului de metrologie mecanică. Aici lecţiile sunt ţinute de două tinere absolvente ale scolii tehnice. O mai mare exigenţă in numirea maiştrilor ca lectori şi o mai mare pasiune pentru perfecţionarea calificării muncitorilor se cere din partea specialiştilor întreprinderii. SCÎNTEIA O etapă nouă STUDIEREA BIBLIOGRAFIEI DE SPECIALITATE Dezvoltarea permanentă a tehnicii îşi face loc în uzina noastră prin perfecţionarea procedeelor tehnologice, inovaţii şi raţionalizări. Nu de mult, în secţia care trase au fost instalate cuptoare moderne pentru tratamentele termice, sistemul de acţionare cu abur a liniei de laminare a fost înlocuit cu un sistem electric, diferite alte secţii au fost înzestrate cu utilaje de înalt randament. Pe lingă necesitatea ridicării calificării muncitorilor în meseria de bază, a apărut şi aceea ca unii dintre ei să-şi însuşească o a doua meserie. Trefilatorul trebuie să fie şi lăcătuş de întreţinere pentru a exploata mai bine utilajele şi pentru a putea interveni la nevoie, oţelarul — zidar-şamotor, ca să poată participa la repararea cuptoarelor. Cursurile de calificare şi de ridicare a calificării ce se desfăşoară acum la noi sunt orientate spre realizarea acestor cerinţe. Anual, ele sunt frecventate de 700—800 de muncitori. Lectorii sunt ingineri cu o practică îndelungată în producţie şi cu experienţă pedagogică (predau şi la şcoala profesională). In ultima vreme, ei au îmbogăţit tematica cursurilor de ridicare a calificării cu teme privind „factorii care influenţează procesul de prindere a materialului în calibre la laminoare“, ,,sisteme moderne de acţionare“, „întărirea chimică a formelor şi miezurilor“. Nu trebuie însă să uităm că exigenţele producţiei cresc continuu. De aceea şi cerinţele faţă de desfăşurarea cursurilor de ridicare a calificării trebuie să fie tot mai înalte. Astăzi nu ne mai putem mulţumi ca muncitorul să se pregătească doar după notiţele pe care şi le-a luat la cursuri. Este necesară și o bibliografie de specialitate. Lectorii n-au însă posibilitatea să indice această bibliografie decit în parte, pentru că Pag. 3 Cursurile de perfecţionare a calificării muncitorilor INDUSTRIEI ANULUI 1965 ? ACELAŞI CURS PENTRU „ELEVI“ ŞI PENTRU „STUDENT!" ? Frecventez în uzină un curs de ridicare a calificării la car® şi predau cunoştinţe de tehnologie, chimie, matematică, fizică. îmi pare rău dar trebuie să spun că acest curs nu răspunde cerinţelor muncii noastre. In primul rind trebuie ştiut că au fost înscrişi din oficiu muncitori diferiţi ca pregătire şi specialitate. Au fost amestecaţi cei de la acid sulfuric cu cei de la superfosfat, cei de categoria a IV-a cu cei de-a Vlll-a. La ce a duce aceasta? După cum se ştie, de la categoria a IV-a la a Vlll-a este o mare distanţă. Muncitorii încadraţi în categorii superioare solicită pe bună dreptate să li se predea lecţii corespunzătoare nivelului lor de cunoştinţe. Ce pot învăţa ei la un curs unde trebuie predate cunoştinţe relativ elementare pentru muncitorii cu calificare redusă? Ce fac lectorii în această situaţie ? Recurg la soluţii de compromis : o dată predau lecţii de nivel scăzut, altedată lecţii de specialitate înaltă. Dar şi într-un caz şi în celălalt o parte din cursanţi sunt pe bună dreptate nemulţumiţi : fie că nu înţeleg nimic, fie că aud lucruri prea bine cunoscute. Faptul că la acelaşi curs au fost înscrişi muncitori din mai multe sectoare ale uzinei mi se pare de asemenea cu totul greşit. Este bine ca eu să cunosc noţiuni de fabricare a acidului sulfuric, dar în primul rind mă interesează procesul de fabricaţie din sectorul superfosfat, unde lucrez. Este meseria mea şi pe aceasta vreau să o cunosc cît se poate de bine. Or, la examenele care se ţin la încheierea cursului li se pun tuturor aceleaşi întrebări, indiferent de sectorul în care lucrează. Şi despre tematică sunt multe de spus. Aşa cum este ea întocmită şi aprobată de Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei, nu corespunde nevoilor reale ale uzinei, nu oferă cunoştinţe despre progresele realizate în domeniul tehnologiei îngrăşămintelor chimice. Deşi la noi funcţionează Instalaţii moderne, automate, la cursurile de ridicare a calificării se vorbeşte despre metodele clasice de producere a acidului sulfuric, de mult depăşite. Despre fabricarea fluorosilicatului de sodiu, care la noi a cunoscut in ultimul timp o mare dezvoltare, se aminteşte doar in treacăt. Lecţii practice de laborator nu-mi amintesc să se fi ţinut, seminarii de asemenea. Atunci cum vedem dacă muncitorii rămîn cu ceva de la aceste cursuri ? Cred că în acest fel cursurile de ridicare a calificării nu-şi pot atinge scopul, devin un act formal. Aş avea cîteva sugestii. Durata cursurilor să se reducă la 6 luni (cu o frecvenţă de 4 ore pe săptămină) în loc de un an, cît e acum. Aş propune să se întocmească lecţii de către organele tehnice ale uzinei , poate şi cu concursul specialiştilor din direcţia generală de resort din minister. Aceste lecţii, multiplicate, ne-ar fi de un mare folos. Unele cursuri predau noţiuni depăşite o serie de lucrări lpsese. Dacă pentru unele profesii, cum este aceea de oţelar, de turnător sau de strungar, există cărţi de specialitate, manuale, pentru multe meserii care se practică în uzina noastră asemenea lucrări lipsesc cu desăvîrşire sau sunt de mult depăşite. Cartea „Utilajul şi tehnologia trefilării“ a apărut acum cinci ani. Nu mai corespunde cerinţelor. Pentru tratamentişti, galvanizatori, pentru muncitorii care lucrează la fabricarea cablurilor sau a electrozilor de sudură nu există nici un fel de bibliografie. Ministerele şi Editura tehnică au, după părerea mea, obligaţia de a rezolva cît mai repede posibil problema tipăririi de cărţi pentru diferite profesii, care să reflecte cele mai noi realizări. Actuala organizare a programei stînjeneşte desfăşurarea normală a cursurilor profesionale din uzină. Cred că ar fi necesar ca aceste cursuri să se ţină după sistemul anului şcolar din Invăţămîntul de cultură generală. Adică să înceapă în septembrie — octombrie şi să se încheie în mai — iunie. In prezent ele se deschide de obicei, în ianuarie-februarie, iar lecţiile cele mai importante sunt predate în lunile de vară, cînd mulţi muncitori înscrişi la cursurile de ridicare a calificării pleacă în concediu, producţiei, ale diversificării, mecanizării şi automatizării proceselor de fabricaţie ? Nu cred, de pildă, că un bun zidar poate fi şi un priceput instalator. Dar fiecare meserie se înrudeşte tot mai mult cu altele. Intre unele meserii nu mai există o delimitare categorică, iar acei muncitori care au un profil limitat, o pregătire unilaterală, nu pot depăşi cadrul specialităţii de bază. Punctul meu de vedere este acesta : muncitorul trebuie să aibă cunoştinţe teoretice şi practice multilaterale în sfera meseriei lui. Numai o astfel de pregătire îl ajută să atingă o înaltă productivitate în condiţii calitative ireproşabile — cînd necesităţile producţiei cer imperios o mai mare varietate de operaţii de lucru. Experienţa mea şi a altor constructori de pe şantier a arătat că nu poate fi socotit un bun zidar cel care se pricepe numai să aşeze cărămizile una peste alta. Căci metodele şi ritmul de lucru intîlnite astăzi pe şantiere diferă fundamental de cele din trecut. Muncitorii zidari trebuie să aibă o astfel de pregătire, Incit să poată să execute şi tencuieli, betoane, lucrări de mozaic. După cum un dulgher trebuie să ştie să execute lucrări de parchetare şi chiar să monteze prefabricate. Cursurile de calificare şi de ridicare a calificării trebuie s ofere, după mine, muncitorilor specializaţi într-o anumită profesie posibilitatea de a-şi însuşi cel puţin o meserie înrudită. S-ar putea obiecta că trecerea unui muncitor de la o meserie la alta ar dăuna calităţii lucrărilor. Nu este adevărat! Brigada pe care o conduc poate executa în prezent oricare din lucrările de pe şantier la un înalt nivel tehnic. Fiecare muncitor cunoaşte bine, pe lingă meseria de bază, meserii înrudite. De altfel, lucrările de calitate ireproşabilă le fac tocmai acei muncitori din echipă care folosesc cu aceeaşi îndemânare mistria atît la zidărie cît şi la tencuieli, la interioare şi la exterioare, la lucrări de betoane sau de mozaic. VASILE DAMIAN operator chimist şef, Uzina de superfosfat şi acid sulfuric Năvodari Caragiale : Dacă mă iubești stimabile, fă-mi hatîrul și ia-o de la 65... Nu specializare excesivă.» Ing. VIRGIL POPA Uzina „Industria sîrmei"Cîmpia Turzii EMILIA STAN MARCELA CABA ţesătoare la „Intex“-Păuleşti CALIFICARE SAU... FORMALISM „CALIFICAT“ Avem in Întreprindere trei cursuri de ridicare a calificării (pe fiecare schimb cite unul), frecventate în total de circa 85 de ţesătoare, ceea ce reprezintă mai puţin de a zecea parte din numărul muncitorilor întreprinderii. Ce arată această cifră ? Că problema ridicării calificării muncitorilor este la noi un fel de cenuşăreasă. Ea este privită ca o chestiune exclusiv particulară a cîtorva salariaţi şi lectori din întreprindere. Conducerea întreprinderii şi comitetul sindicatului, socotind, probabil, că au prea multe sarcini de rezolvat, au lăsat în grija serviciului personal şi învăţămint problemele organizării, îndrumării şi controlului cursurilor de ridicare a calificării. La rîndul său, serviciul personal şi învăţămînt — invocînd aceleaşi motive — a transmis unei salariate de la serviciul administrativ răspunderea pentru cursuri. Această tovarăşă nu lucrează direct ln producţie, nu cunoaşte procesul tehnologic şi comportarea ţesătoarelor la locul de muncă şi, de aceea, işi rezumă munca la mobilizare, evidenţa şi asigurarea sălilor pentru lecţii. Cine urmăreşte ce învăţăm, cum învăţăm, cum se reflectă în producţie cele studiate la cursurile de ridicare a calificării ? Nimeni. De aceea trebuie să spunem deschis că plătim încă tribut formalismului. Darea de seamă a comitetului sindical de secţie pomeneşte în fiecare adunare despre cursul de ridicare a calificării muncitoarelor, prezintă date statistice despre frecvenţa şi numărul participantelor. Şi totul se opreşte aici. S-a rezervat, încă de la Începutul cursului, ziua de marţi pentru lecţii. Sistematic, însă, apar alte acţiuni. Frecvent lectorii sunt reţinuţi prin şedinţe, în timp ce noi aşteptăm începerea cursului. Ţinute de fiecare dată in altă sală fără materiale demonstrative, expunerile şi-au pierdut tot mai mult din eficienţă. Singura lecţie practică, ţinută intr-o duminică, a fost departe de a fi epuizat problemele care se cer cunoscute de ţesătoare. Tovarăşul director, Inginerul şef sau alt reprezentant al conducerii întreprinderii n-au venit niciodată, cel puţin în vizită, la cursurile noastre. Nu ne amintim ca organizaţia de bază din secţie sau comitetul sindicatului să fi pus In discuţie absenţa de la cursuri sau slaba pregătire a unor ţesătoare. Am mai amintit şi o altă problemă care Interesează masa ţesătoarelor. In general, la sfîrşitul cursurilor se susţine un examen de verificare a cunoştinţelor. După părerea noastră, ar fi necesar ca, In general, la absolvirea cursurilor de calificare să se ateste nivelul de pregătire printr-un document-adeverinţă sau ceva in sensul acesta. Pe lingă consemnarea unui bagaj de cunoştinţe, eliberarea unui asemenea act ar putea juca un anumit rol în stimularea materială şi morală a muncitorilor care frecventează cursurile. Datorită importanţei mari pe care o are continua ridicare a calificării in bunul mers al activităţii întreprinderii, socotim absolut necesar ca de această problemă să se ocupe exclusiv conducerea întreprinderii, în strînsă legătură cu comitetul sindicatului. Lăsată în seama serviciului personal şi învățămint sau a altor servicii din întreprindere, ridicarea calificării va continua să rămînă o activitate minoră, formală şi ineficace. ANTON POMMERSHEIM, zidar, șef de brigadă, Grupul de șantiere nr. 4 Arad IMPASUL SPECIALITĂŢII Am citit cu interes ancheta publicată în „Scînteia“ nr. 6625 cu privire la calificarea tinerilor muncitori. In mod deosebit mi-a reţinut atenţia punctul de vedere al tovarăşului ing. Cecilius Bălaşa de la Uzina „Danubiana“, care opta pentru o strictă specializare a muncitorilor. Asupra acestei probleme am alt punct de vedere, pe care doresc să mi-l exprim. Înguste Vreau să precizez de la început că mă refer la ramura construcţiilor, în care lucrez. Este evident că muncitorii specializaţi în executarea unei anumite operaţii de lucru obţin o productivitate a muncii ridicată. Dar, cu rare excepţii, o asemenea pregătire nu poate fi satisfăcătoare. Cum se descurcă astfel de muncitori în condiţiile creşterii complexităţii GHEORGHE BRATOSIN maistru principal Uzina „Progresul“-Brăila „CINE PREDĂ“ HOTĂRĂŞTE ŞI „CE SE PREDĂ“ Lucrez le Uzine „Progresul* Ha 25 da «ni, Am devenit strungar in 1936. Şase ani am făcut ucenicie. Aşi se invăţa meserie pe atunci, „furînd-o*. In cazul cel mai fericit fi se spunea : „fă ca mine !* Şi-atît. Astăzi, formarea de muncitori cu înaltă calificare este la noi o problemă de stat, de care răspund specialişti experimentaţi, cadre didactice, conducerea întreprinderilor. In Uzina „Progresul" cursurile de ridicare a calificării sunt frecventate de peste 2 800 de muncitori. Numai din secţia uzina, în care lucrez, participă 300 de muncitori strungari. Tematica acestor cursuri ţine pasul cu tehnica nouă, cu cerinţele ridicării calităţii produselor ? Fiind mereu în mijlocul muncitorilor, cunoscind îndeaproape problemele zilnice ale producţiei, am ajuns la concluzia că tematica lecţiilor care se fin la cursurile de ridicare a calificării este învechită. O lecţie recentă avea ca obiectiv „Metode avansate de lucru în strungărie”. Dar lectorul n-a făcut altceva decît să reamintească într-un mod neinteresant cîteva procedee arhicunoscute de aşchiere a metalelor. De unde se vede că nu-i de loc suficient ca numai titlul să sune a nou ! Găsesc foarte utilă propunerea unor strungari din secţia noastră, printre care Gheorghe Molnar şi Nicolae Sîrbu, ca la cursurile de ridicare a calificării să se pună accent pe probleme legate de executarea unor operaţii importanta, cum sunt prelucrarea pieselor conice a arborilor cotiţi, izvorinddin nevoile lucrărilor curente din secţie, care ar avea eficienţă imediată. O situaţie asemănătoare există şi în alte secţii ale uzinei. Am aflat, de pildă, că de cinci ani II se predau muncitorilor de la turnătorie aceleaşi, mereu aceleaşi lecţii despre pregătirea amestecurilor de formare şi executarea formelor. Mult mai folositoare — susţin muncitorii din secţie — ar fi lecţiile despre turnarea în forme întărite cu bioxid de carbon, despre caracteristicile oţelurilor speciale şi metodele moderne de turnare a lor. Sunt prevăzute şi teme importante : „citirea” desenelor, a schemelor de montaj, toleranţe de prelucrare. Dar şi despre acestea se vorbeşte în orele de curs neconvingător, simplist. Una din cauze constă în faptul că majoritatea lecţiilor sunt predate de cadre tehnice cu calificare medie, deşi avem în uzină zeci de specialişti cu pregătire superioară care ar putea aduce o contribuţie importantă la îmbunătăţirea cursurilor. Conducerea uzinei ar trebui să dea problemei ridicării calificării muncitorilor cea mai mare atenţie. Există toate condiţiile ca tematica să ţină pasul cu tehnica nouă. Producţia ne obligă să nu rămînem la o tematică învechită. Cînd forţele nu sunt egale Desene de Eugen TARU,