Scînteia, mai 1966 (Anul 35, nr. 6967-6996)
1966-05-01 / nr. 6967
rvul muncii. Nici o fi altă sărbătoare din calendarul lumii nu i se aseamănă. Zeci, sute de milioane de oameni din toate continentele, din toate ţările, mînuitorii uneltelor care clădesc istoria şi civilizaţia modernă, se caută în această zi şi se întîlnesc pe toate meridianele geografiei şi simţirii, şi se descoperă mulţi şi puternici, şi mai ales se descoperă uniţi, şi un adevăr înalt le încununează sărbătoarea : marile şi multele bogăţii ale vieţii de toate zilele sunt creaţia lor. E adevărul celei mai generoase clase din istoria lumii. Niciodată o altă forţă socială n-a răspîndit un mai mare belşug de valori, niciodată sudoarea şi puterea omului, şi talentul, şi energia lui nu s-au cheltuit mai darnic, mai uman, mai activ. Munca muncitorului, prin conţinutul, roadele şi revărsarea ei este cea mai autentică şi mai fecundă lecţie şi pledoarie pentru democraţie. In ţara noastră exploatarea a fost desfiinţată şi munca a căpătat învestitura celei mai importante activităţi umane, baza democraţiei noastre socialiste, şi ea defineşte caracterul întregii noastre orînduiri, şi ea defineşte însăşi structura patriei noastre, dar şi apăsat, în primul articol al legii fundamentale a României — Constituţia : „Republica Socialistă România este un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate". Stat al oamenilor muncii Iată caracteristica principală a statului nostru socialist care îi conferă fiecărui cetățean calitatea de făuritor, de ziditor al unei patrii în care criteriul principal de conduită, de morală, de patriotism îl constituie munca. Definiția sfatului nostru din primul articol al Constituției este cea mai înaltă răsplată pe care partidul o putea acorda poporului nostru şi ea transformă munca în legea fundamentală, de neclintit, a existenţei şi activităţii noastre. Patria noastră socialistă nu s-a născut din decrete culese din nu ştiu ce puncte cardinale, nu este o consecinţă a hazardului sau o formulă trecătoare impusă de nu , ştiu , ce jocuri politice, ea este fructul viu, fructul de aur al muncii eliberate, al muncii unelte, şi proorociile ne împroşcau cu dispreţ, şi ni se spunea că niciodată nu vom ieşi din albia destinului agrar. Dar noi ştiam că în braţele noastre vibrează o ţară şi viitorul ei, şi oriunde munceam, şi cu orice unelte munceam aveam conştiinţa că turnăm nişte temelii de granit, sau poate nişte litere care, mai devreme sau mai tîrziu, se vor uni definitiv în acele cuvinte pe care le dorea cu nepotolită sete toată istoria poporului nostru : independenţă, suveranitate, demnitate naţională. Zi de zi, munca noastră îmbogăţea şi întărea ţara, iar partidul legiferase elogiul muncii. Ziarele, cîntecele, versurile şi cărţile descopereau faptele noastre şi numele noastre, şi partidul făcuse o lege din aceasta, şi acum ne dăm seama că fără acest rol * de laude şi de elogii adu- se necontenit muncii ea I nu şi-ar fi cîştigat respectul ® şi puterea şi rolul pe ■ care-l are astăzi în statul I nostru. Din toate documen- * tele partidului se desprinde ■ elogiul muncii, şi o seamă I de distincţii : medalii, or- * dine, titluri, dintre cele ■ mai de seamă ale statului I nostru au fost instituite cu m menirea specială de al răsplăti munca şi pentru a I fi şi mai evident lucrul * acesta, cuvîntul însuşi for- ■ mează titulatura lor. I Apar astăzi cu strălu-* cire cele mai de sea- | mă virtuţi ale poporu- I lui nostru : hărnicia lui, * talentul lui, pasiunea pentru ■ nou, vibraţia pentru mo- I dern, setea de creaţie şi * în ultimă instanţă capacita- ■ tea lui, dorinţa de a se dă- I lui patriei. Adică tocmai m ceea ce partidul comunist I a transformat în aur. Pen- I tru că înrădăcinînd această concepţie despre muncă, I partidul nostru a făcut din I ideea patriotismului cea mai activă şi mai dinamică ■ forţă a societăţii noastre. (Continuare în pag. II-a) | Munca noastră — creaţia noastră Constantin CHIRIlĂ conştiente, plină de abnegaţie a poporului nostru. Din primele zile de după eliberare, partidul a spus deschis poporului că numai prin muncă îşi va stăpîni viitorul, şi lozincile care ne înconjurau din toate părţile nu urmăreau altceva decît să ne facă să înţelegem că munca a încetat să mai fie un act biologic, un tribut plătit existenţei de toate zilele, un mijloc egoist de a supravieţui. Să clădim o nouă patrie prin munca noastră a tuturor ! — glăsuiau lozincile. Şi ne-am suflecat mînecile pornind după unelte. A fost greu la început. Pentru că erau ruine, şi erau şi duşmani, şi erau şi neghiobi, şi erau puţine Desen de Constantin PILIUŢĂ PROLEJARÍ DÎN TOATE TÁRÍLE, UNÍTÍ-VÁ! 9 • ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL P.C.R. Anul XXXV Nr. 6967 Duminică 1 mai 1966 6 PAGINI - 30 BANI Ne-am dat din nou întîlnire cu Primăvara, în chenarul de aur al zilei de 1 Mai. Clipa nu e marcată printr-o simplă filă de calendar, ci prin faţa cea nouă a ţării. Anotimpul, acest Michelangelo al ciclului solar, îşi strînge sărbătoreşte mîna cu celălalt meşter, arhitect, pictor, poet, zidar — poporul nostru — pe aceleaşi schele de Renaştere pe care urcă neîncetat România. Ne felicităm reciproc. Pentru flori şi pentru schele. Pentru cîntece şi pentru bucurie. Pentru efortul care struneşte braţul, pentru mintea care taie visul îndrăzneţ, pentru gestul care-l traduce în faptă, cărămidă cu cărămidă. Coincidenţa anuală a Primăverii cu Socialismul ne găseşte de fiecare dată mai sus, la un alt etaj terminat al edificiului nostru obştesc. De ce ieri bolta de azur a primăverii ni se părea de neatins ? Suspendată într-un cer umilitor de albastru faţă cu tristeţea pămintului şi a omului românesc, aceeaşi „primăvară maica noastră" ne răscolea mînia şi amarul. Eram prea jos faţă de ea, jinduind revărsarea năvalnică a talazurilor dezgheţate şi exuberanţa codrilor ce înverzesc. Un contrast dureros intre feeria anotimpului şi între chipul uman, între floare şi rană, între frunză şi doină, între oftat şi zefir făcea pe atunci să geamă ţara, graiul, cîntecul şi poezie.Lgi Bacovia, primăvara era mîncată nu de omizi ci de ftizie. Macedonski cînta noaptea de mai, strecurînd surdina melancoliei. Arghezi răscolea oseminte, punînd durerea să are cugetele de la strămoşi la strănepoţi. Un sunet nou, preludiu al actualei Renaşteri, ni l-a adus cîntecul muncitoresc, măreaţa „Internaţională", flamură roşie a conştiinţei luptătoare altoită pe ramura baladei: „Hai la lupta cea mare..." Să ridicăm omul pînă acolo unde zîmbește primăvara omenirii și a omeniei — comunismul ! Intonăm acest cîntec încă din vremea cînd a fost abia îngînat. El a devenit cîntecul cauzei noastre, el a legat lupta noastră cu lupta tuturor celor ce muncesc. Cuvintele cîntecului au în orişice limbă acelaşi înţeles. Il vom rosti din nou, afirmîndu-ne solidaritatea internaţionalistâ cu toate popoarele de muncitori ale planetei, care desfăşoară astăzi în vînt steagurile de 1 Mai. El, acest cîntec, îşi confundă simbolul cu însuşi steagul roşu al partidului nostru, ritmîndu-ne odinioară pasul în marile bătălii de clasă, îmbărbătîndu-ne în asaltul împotriva lumii vechi, răsunînd azi ca un imn al victoriei ce încununează stindardul glorios al Partidului Comunist Român. Sub semnul lui, în preajma celei de-a 45-a aniversări a partidului, ne dăm din nou întîlnire cu Primăvara, în chenarul de aur al zilei de 1 Mai. Clipa nr. ..marcată printr-o simplă filă de calendar ci prin faţa cea nouă a ţării. Ce-am adăugat primăverii în acest an ?... Să socotim, lâsînd să demonstreze nu cifrele ci priveliştile, faptele şi autorii lor, întreagă această splendidă desfăşurare a creaţiei poporului nostru, care urcă neîncetat România pe schele de Renaştere. Ne întîlnim cu Primăvara şi ne felicităm reciproc. Pentru depăşirea planului de producţie şi a angajamentelor în industrie. Pentru terasele sculptate în piatra Dobrogei sau în pămîntul Maramureşului, pe care livezile au înflorit. Pentru ultimul tunel perforat la Argeş. Pentru bobocii ieşiţi din incubatoare. Pentru miile de tone de îngrăşăminte chimice livrate la Tg. Mureş, la Craiova sau Tr. Măgurele. Pentru tractoarele date peste plan la Braşov. Pentru velinţa verde a cîmpurilor şi pentru ciocîrliile care ne duc bucuria în azur. Toate împreună fac haina primăverii noastre socialiste. Anotimpul coincide cu tinereţea unei ţări, ale cărei rădăcini de copac triumfal coboară pînă dincolo de țărîna dacilor, în structura minerală a vremii, suind cu ramurile tinere, încărcate de muguri, pînă în comunism. Seva este prezentul. O purtăm în artere. Ea dă culoare acestei strălucitoare zile de 1 Mai. Primăvara / Ana BLANDIANA M Informații mZIARUL \ -------------ISTORIE 8 Comori ale folclorului De-ratîta timp străbunii mei sînt pomi, revoluţionar Că mă-nrudesc cu toate fructele din ţară — * Am sevă-n trup ? au singe în atomi ?, Cîntecul muncitoresc ^~n nox dvăjmăşie milenară. 8 La iarba VBFcIg De-attta kimp trăiesc pe-acest pămînt, Că-mi urc puterile prin tălpi din glie, Foiletoane de Nicuţă Tănase Că mă surprind cînd bate vînt cîntînd, Că port în plete frunză castanie. „j.' r(=k Cresc în gorun, devin alcool în prun, “POr Li Vt? De-i secetă cobor în rădăcini... îriATJl De-atîta timp pe-acelaşi loc apune VIAȚA Ai mei, ca locul s-a făcut grădini. INTERNAȚIONALĂ ..............._______________________ (Continuare în pag. a Il-a) 145 de ani de la crearea Partidului Comunist Român MOMENTE DIN PERIOADA CONGRESULUI I AL P.C.R. In aceste zile, cînd ne pregătim să sărbătorim împlinirea a 45 de ani de la crearea Partidului Comunist Român, timp în care el a stră - bătut un drum atît de glorios, încununat de strălucite victorii , ne amintim cu emoţie de vremurile în care socialiştii români, căutînd căile ridicării nivelului de organizare a proletariatului, militau pentru transformarea vechiului partid socialist în partid comunist. Făurirea partidului nostru comunist a constituit o necesitate istorică în lupta proletariatului şi a întregului popor român pentru libertate şi o viaţă mai bună, o necesitate istorică cerută de întreaga dezvoltare politică, economică şi socială a ţării. El este continuatorul vechiului partid socialist, de la care a preluat nu numai cea mai mare parte a membrilor, dar şi tot ceea ce acesta a avut mai bun, mai valoros, ca experienţă, gîndire şi tradiţii înaintate, revoluţionare. Crearea partidului comunist a fost rezultatul propriei experienţe a mişcării noastre muncitoreşti acumulate în decursul unui îndelungat proces de dezvoltare, al clarificării ei ideologice şi politice, sub influenţa marilor bătălii de clasă din timpul şi de la sfîrşitul primului război mondial a reflectat concluziile trase de proletariatul român din întreaga dezvoltare a mişcării muncitoreşti internaţionale. Grea, plină de suferinţe era viaţa oamenilor muncii din România în perioada dinainte şi din anii primului război mondial; proletariatul era crâncen exploatat, sute de mii de ţărani erau lipsiţi de pămînt, masele largi ale populaţiei muncitoare erau crunt asuprite, lipsite aproape total de drepturi politice, condamnate de politica claselor dominante la o viaţă de sărăcie şi mizerie. Avea loc o puternică pătrundere a capitalului străin, care acapara intens importante resurse ale economiei naţionale, ramuri ale industriei în dezvoltare. Bîntuia foametea, apărea inflaţia, distrugerile provocate de război, ocupaţia germană determinînd o puternică' ascuţire a vechi''Rrr contradicţii sociale ale regimului burghezo-moşieresc. România era străbătută pe atunci de un puternic val de lupte revoluţionare — greve, demonstraţii şi alte acţiuni ale maselor — expresie a creşterii nemulţumirii păturilor muncitoare şi îndeosebi a radicalizării proletariatului român. Un puternic şi însufleţitor ecou au avut ideile şi exemplul Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie , militanţii socialişti, muncitorii revoluţionari sorbeau cu nesaţ veştile despre profundele prefaceri politice şi sociale înfăptuite de proletariatul rus, sub conducerea partidului comunist, în frunte cu Lenin, în ţară aveau loc puternice acţiuni de solidaritate, clasa muncitoare din România ridicîndu-se cu fermitate şi hotărîre împotriva ..intervenţiilor imperialiste, în apărarea tinerei Puteri Sovietice. Creştea puternic în lume avîntul de luptă al maselor muncitoare exploatate şi asuprite, se ridica valul mişcărilor revoluţionare în Ungaria, Bavaria, învinseseră, deşi temporar, revoluţii socialiste; vechea mişcare muncitorească era răscolită de un profund proces revoluţionar, se accelera constituirea partidelor comuniste. In cursul anilor 1918— 1920 luaseră naştere, rînd pe rînd, partide comuniste în Germania, Ungaria, Polonia, Austria, Franţa, Cehoslovacia, Italia, Bulgaria, Iugoslavia etc. In aceste împrejurări, creştea puternic avîntul revoluţionar din România, masele muncitoare, în frunte cu proletariatul, păşind la acţiuni tot mai hotărîte împotriva burgheziei şi a moşierimii. Unul din semnatarii articolului, aflîndu-se pe atunci în Moldova printre miile de evacuaţi, îşi aduce aminte cum, în plin război, muncitorii de la căile ferate, de la Arsenalul Armatei din Iaşi şi din multe alte întreprinderi au făcut puternice greve şi demonstraţii. La 1 Mai 1917, întreaga populaţie muncitoare a Iaşilor, împreună cu ostaşi ai trupelor române şi în strînsă înfrăţire cu ostaşii revoluţionari ruşi, a organizat o grandioasă manifestaţie pe străzile oraşului şi a silit autorităţile să-i elibereze din închisoare pe unii deţinuţi politici, purtîndu-i apoi în triumf pînă la statuia lui Al. I. Cuza, de unde ei au vorbit mulţimii. In multe sate, ţăranii au pus mîna cu de la sine putere pe pămînturile moşierilor. Jandarmii nici nu mai îndrăzneau să se arate în uniformă, din cauza manifestărilor de ostilitate ale populaţiei. Şi în teritoriul aflat sub ocupaţia străină aveau loc greve şi alte acţiuni, masele muncitoare împletind strîns revendicările lor social-economice cu lupta pentru eliberarea ţării. Gheorghe STOICA Mihail CRUCEANU