Scînteia, mai 1966 (Anul 35, nr. 6967-6996)

1966-05-01 / nr. 6967

­­rv­­ul muncii. Nici o­­ f­i altă sărbătoare din calendarul lumii nu i se aseamănă. Zeci, sute de mi­lioane de oameni din toate continentele, din toate ţările, mînuitorii uneltelor care clă­desc istoria şi civilizaţia mo­dernă, se caută în această zi şi se întîlnesc pe toate me­ridianele geografiei şi sim­ţirii, şi se descoperă mulţi şi puternici, şi mai ales se descoperă uniţi, şi un ade­văr înalt le încununează sărbătoarea : marile şi mul­tele bogăţii ale vieţii de toate zilele sunt creaţia lor. E adevărul celei mai ge­neroase clase din istoria lu­mii. Niciodată o altă forţă socială n-a răspîndit un mai mare belşug de valori, nici­odată sudoarea şi puterea omului, şi talentul, şi ener­gia lui nu s-au cheltuit mai darnic, mai uman, mai activ. Munca muncitorului, prin conţinutul, roadele şi revăr­sarea ei este cea mai au­tentică şi mai fecundă lecţie şi pledoarie pentru demo­craţie. In ţara noastră exploata­rea a fost desfiinţată şi mun­ca a căpătat învestitura ce­lei mai importante activităţi umane, baza democraţiei noastre socialiste, şi ea de­fineşte caracterul întregii noastre orînduiri, şi ea defi­neşte însăşi structura patriei noastre, d­ar şi apăsat, în primul articol al legii fun­damentale a României — Constituţia : „Republica Socialistă România este un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate". Stat al oamenilor muncii I­­ată ca­racteristica principală a sta­tului nostru socialist care îi conferă fiecărui cetățean ca­litatea de făuritor, de zidi­tor al unei patrii în care criteriul principal de con­duită, de morală, de patrio­tism îl constituie munca. De­­finiția sfatului nostru din primul articol al Constituției este cea mai înaltă răsplată pe care partidul o putea acorda poporului nostru şi ea transformă munca în le­gea fundamentală, de ne­clintit, a existenţei şi activi­tăţii noastre. Patria noastră socialistă nu s-a născut din decrete culese din nu ştiu ce punc­te cardinale, nu este o con­secinţă a hazardului sau o formulă trecătoare impusă de nu , ştiu , ce jocuri politice, ea este fructul viu, fructul de aur al muncii eliberate, al muncii unelte, şi proorociile ne împroşcau cu dispreţ, şi ni se spunea că niciodată nu vom ieşi din albia des­tinului agrar. Dar noi ştiam că în braţele noastre vi­brează o ţară şi viitorul ei, şi oriunde munceam, şi cu orice unelte munceam aveam conştiinţa că tur­năm nişte temelii de granit, sau poate nişte litere care, mai devreme sau mai tîr­­ziu, se vor uni definitiv în acele cuvinte pe care le dorea cu nepotolită sete toată istoria poporului nos­tru : independenţă, suve­ranitate, demnitate naţiona­lă. Zi de zi, munca noastră îmbogăţea şi întărea ţara, iar partidul legiferase elo­giul muncii. Ziarele, cînte­­cele, versurile şi cărţile descopereau faptele noas­tre şi numele noastre, şi partidul făcuse o lege din aceasta, şi acum ne dăm­­ seama că fără acest rol * de laude şi de elogii adu-­­ se necontenit muncii ea I nu şi-ar fi cîştigat respectul ® şi puterea şi rolul pe ■ care-l are astăzi în statul I nostru. Din toate documen- * tele partidului se desprinde ■ elogiul muncii, şi o seamă I de distincţii : medalii, or- * dine, titluri, dintre cele ■ mai de seamă ale statului I nostru au fost instituite cu m menirea specială de al răsplăti munca şi pentru a I fi şi mai evident lucrul * acesta, cuvîntul însuşi for- ■ mează titulatura lor. I Apar astăzi cu strălu-* cire cele mai de sea- | mă virtuţi ale poporu- I lui nostru : hărnicia lui, * talentul lui, pasiunea pentru ■ nou, vibraţia pentru mo- I dern, setea de creaţie şi * în ultimă instanţă capacita- ■ tea lui, dorinţa de a se dă- I lui patriei. Adică tocmai m ceea ce partidul comunist I a transformat în aur. Pen- I tru că înrădăcinînd această concepţie despre muncă, I partidul nostru a făcut din I ideea patriotismului cea mai activă şi mai dinamică ■ forţă a societăţii noastre. (Continuare în pag. II-a) | M­unca noastră — creaţia noastră Constantin CHIRIlĂ conştiente, plină de abne­gaţie a poporului nostru. Din primele zile de după eliberare, partidul a spus deschis poporului că numai prin muncă îşi va stăpîni viitorul, şi lozincile care ne înconjurau din toate păr­ţile nu urmăreau altceva decît să ne facă să înţele­gem că munca a încetat să mai fie un act biologic, un tribut plătit existenţei de toate zilele, un mijloc ego­ist de a supravieţui. Să clădim o nouă patrie prin munca noastră a tuturor ! — glăsuiau lozincile. Şi ne-am suflecat mîne­­cile pornind după unelte. A fost greu la început. Pentru că erau ruine, şi erau şi duşmani, şi erau şi ne­ghiobi, şi erau puţine Desen de Constantin PILIUŢĂ PROLEJARÍ DÎN TOATE TÁRÍLE, UNÍTÍ-VÁ! 9 • ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL P.C.R. Anul XXXV Nr. 6967 Duminică 1 mai 1966 6 PAGINI - 30 BANI Ne-am dat din nou în­­tîlnire cu Primăvara, în chenarul de aur al zilei de 1 Mai. Clipa nu e marcată printr-o simplă filă de calendar, ci prin faţa cea nouă a ţării. Anotimpul, acest Michel­angelo al ciclului solar, îşi strînge sărbătoreşte mîna cu celălalt meşter, arhitect, pictor, poet, zi­dar — poporul nostru — pe aceleaşi schele de Renaştere pe care urcă neîncetat România. Ne felicităm reciproc. Pen­tru flori şi pentru schele. Pentru cîntece şi pentru bucurie. Pentru efortul care struneşte braţul, pentru mintea care taie visul îndrăzneţ, pentru gestul care-l traduce în faptă, cărămidă cu că­rămidă. Coincidenţa a­­nuală a Primăverii cu Socialismul ne găseşte de fiecare dată mai sus, la un alt etaj terminat al edificiului nostru obş­tesc. De ce ieri bolta de a­­zur a primăverii ni se părea de neatins ? Sus­pendată într-un cer umi­litor de albastru faţă cu tristeţea pămintului şi a omului românesc, aceeaşi „primăvară maica noastră" ne răs­colea mînia şi amarul. Eram prea jos faţă de ea, jinduind revărsarea năvalnică a talazurilor dezgheţate şi exuberan­ţa codrilor ce înverzesc. Un contrast dureros in­tre feeria anotimpului şi între chipul uman, între floare şi rană, între frun­ză şi doină, între oftat şi zefir făcea pe atunci să geamă ţara, graiul, cîn­tecul şi poezie­.­Lgi Baco­­via, primăvara era mîn­­cată nu de omizi ci de ftizie. Macedonski cînta noaptea de mai, strecu­­rînd surdina melancoliei. Arghezi răscolea ose­minte, punînd durerea să are cugetele de la stră­moşi la strănepoţi. Un sunet nou, preludiu al actualei Renaşteri, ni l-a adus cîntecul muncito­resc, măreaţa „Interna­ţională", flamură roşie a conştiinţei luptătoare al­toită pe ramura baladei: „Hai la lupta cea mare..." Să ridicăm omul pînă acolo unde zîmbește primăvara o­­menirii și a omeniei — comunismul ! Intonăm acest cîntec încă din vremea cînd a fost abia îngînat. El a devenit cîntecul cauzei noastre, el a legat lupta noastră cu lupta tutu­ror celor ce muncesc. Cuvintele cîntecului au în orişice limbă acelaşi înţeles. Il vom rosti din nou, afirmîndu-ne soli­daritatea internaţiona­­listâ cu toate popoarele de muncitori ale planetei, care desfăşoară astăzi în vînt steagurile de 1 Mai. El, acest cîntec, îşi confundă simbolul cu însuşi steagul roşu al partidului nostru, rit­­mîndu-ne odinioară pa­sul în marile bătălii de clasă, îmbărbătîndu-ne în asaltul împotriva lu­mii vechi, răsunînd azi ca un imn al victoriei ce încununează stindardul glorios al Partidului Co­munist Român. Sub sem­nul lui, în preajma celei de-a 45-a aniversări a partidului, ne dăm din nou întîlnire cu Primă­vara, în chenarul de aur al zilei de 1 Mai. Clipa nr.­­ ..marcată p­rintr-o simplă filă de calendar ci prin faţa cea nouă a ţării. Ce-am adăugat pri­măverii în acest an ?... Să socotim, lâsînd să demonstreze nu cifrele ci priveliştile, faptele şi autorii lor, întreagă a­­ceastă splendidă desfă­şurare a creaţiei po­porului nostru, care urcă neîncetat România pe schele de Renaştere. Ne întîlnim cu Primăvara şi ne felicităm reciproc. Pentru depăşirea planu­lui de producţie şi a an­gajamentelor în indus­trie. Pentru terasele sculptate în piatra Do­­brogei sau în pămîntul Maramureşului, pe care livezile au înflorit. Pen­tru ultimul tunel perfo­rat la Argeş. Pentru bo­bocii ieşiţi din incuba­toare. Pentru miile de tone de îngrăşăminte chimice livrate la Tg. Mureş, la Craiova sau Tr. Măgurele. Pentru tractoarele date peste plan la Braşov. Pentru velinţa verde a cîmpu­­rilor şi pentru ciocîrliile care ne duc bucuria în azur. Toate împreună fac haina primăverii noastre socialiste. Anotimpul coincide cu tinereţea unei ţări, ale cărei rădăcini de copac triumfal coboară pînă dincolo de țărîna daci­lor, în structura minera­lă a vremii, suind cu ra­murile tinere, încărcate de muguri, pînă în co­munism. Seva este pre­zentul. O purtăm în ar­tere. Ea dă culoare a­­cestei strălucitoare zile de 1 Mai. Primăvara /­­­ Ana BLANDIANA M Informații mZIARUL \ -------------­ISTORIE 8 Comori ale folclorului De-ratîta timp străbunii mei sînt pomi, revoluţionar Că mă-nrudesc cu toate fructele din ţară — * Am sevă-n trup ? au singe în atomi ?, Cîntecul muncitoresc ^~n nox dvăjmăşie milenară. 8 La iarba VBFcIg De-attta kimp trăiesc pe-acest pămînt, Că-mi urc puterile prin tălpi din glie, Foiletoane de Nicuţă Tănase Că mă surprind cînd bate vînt cîntînd, Că port în plete frunză castanie. „j.' r(=k Cresc în gorun, devin alcool în prun, “POr Li Vt? De-i secetă cobor în rădăcini... îriATJl De-atîta timp pe-acelaşi loc apun­e VIAȚA Ai mei, ca locul s-a făcut grădini. INTERNAȚIONALĂ­­ ...............­_______________________ (Continuare în pag. a Il-a) 145 de ani de la crearea Partidului Comunist Român MOMENTE DIN PERIOADA CONGRESULUI I AL P.C.R. In aceste zile, cînd ne pregătim să sărbătorim împlinirea a 45 de ani de la crearea Partidului Comu­nist Român, timp în care el a stră­ - bătut un drum atît de glorios, în­cununat de strălucite victorii , ne amintim cu emoţie de vremurile în care socialiştii români, căutînd căi­le ridicării nivelului de organizare a proletariatului, militau pentru transformarea vechiului partid so­cialist în partid comunist. Făurirea partidului nostru co­munist a constituit o necesitate is­torică în lupta proletariatului şi a întregului popor român pentru li­bertate şi o viaţă mai bună,­­ o necesitate istorică cerută de întrea­ga dezvoltare politică, economică şi socială a ţării. El este continuato­rul vechiului partid socialist, de la care a preluat nu numai cea mai mare parte a membrilor, dar şi tot ceea ce acesta a avut mai bun, mai valoros, ca experienţă, gîndi­­re şi tradiţii înaintate, revoluţio­nare. Crearea partidului comunist a fost rezultatul propriei experi­enţe a mişcării noastre muncito­reşti acumulate în decursul unui­­ îndelungat proces de dezvoltare, al clarificării ei ideologice şi politice, sub influenţa marilor bătălii de clasă din timpul şi de la sfîrşitul primului război mondial a reflec­tat concluziile trase de proletaria­tul român din întreaga dezvoltare a mişcării muncitoreşti internaţio­nale. Grea, plină de suferinţe era via­ţa oamenilor muncii din România în perioada dinainte şi din anii primului război mondial; proleta­riatul era crâncen exploatat, sute de mii de ţărani erau lipsiţi de pămînt, masele largi ale populaţiei muncitoare erau crunt asuprite, lipsite aproape total de drepturi politice, condamnate de politica claselor dominante la o viaţă de sărăcie şi mizerie. Avea loc o pu­ternică pătrundere a capitalului străin, care acapara intens impor­tante resurse ale economiei naţio­nale, ramuri ale industriei în dez­voltare. Bîntuia foametea, apărea inflaţia, distrugerile provocate de război, ocupaţia germană determi­­­­nînd o puternică' ascuţire a vechi­­''Rrr contradicţii sociale ale regimu­lui burghezo-moşieresc. Româ­nia era străbătută pe atunci de un puternic val de lupte revoluţionare — greve, demonstraţii şi alte acţi­uni ale maselor — expresie a creş­terii nemulţumirii păturilor munci­toare şi îndeosebi a radicalizării proletariatului român. Un puternic şi însufleţitor ecou au avut ideile şi exemplul Ma­rii Revoluţii Socialiste din Octom­brie , militanţii socialişti, muncito­rii revoluţionari sorbeau cu nesaţ veştile despre profundele prefaceri politice şi sociale înfăptuite de pro­letariatul rus, sub conducerea partidului comunist, în frunte cu Lenin, în ţară aveau loc puternice acţiuni de solidaritate, clasa mun­citoare din România ridicîndu-se cu fermitate şi hotărîre împotriva ..intervenţiilor imperialiste, în apă­rarea tinerei Puteri Sovietice. Creştea puternic în lume avîn­­tul de luptă al maselor mun­citoare exploatate şi asuprite, se ridica valul mişcărilor revoluţio­nare în Ungaria, Bavaria, în­­­­vinseseră, deşi temporar, revoluţii socialiste; vechea mişcare munci­torească era răscolită de un profund proces revoluţionar, se accelera constituirea partidelor comuniste. In cursul anilor 1918— 1920 luaseră naştere, rînd pe rînd, partide comuniste în Germania, Ungaria, Polonia, Austria, Franţa, Cehoslovacia, Italia, Bulgaria, Iu­goslavia etc. In aceste împrejurări, creştea puternic avîntul revoluţionar din România, masele muncitoare, în frunte cu proletariatul, păşind la acţiuni tot mai hotărîte împotri­va burgheziei şi a moşierimii. Unul din semnatarii articolului, aflîndu-se pe atunci în Moldova printre miile de evacuaţi, îşi aduce aminte cum, în plin război, munci­torii de la căile ferate, de la Arse­nalul Armatei din Iaşi şi din multe alte întreprinderi au făcut puter­nice greve şi demonstraţii. La 1 Mai 1917, întreaga populaţie muncitoare a Iaşilor, împreună cu ostaşi ai trupelor române şi în strînsă în­frăţire cu ostaşii revoluţionari ruşi, a organizat o grandioasă ma­nifestaţie pe străzile oraşului şi a silit autorităţile să-i elibereze din închisoare pe unii deţinuţi politici, purtîndu-i apoi în triumf pînă la statuia lui Al. I. Cuza, de unde ei au vorbit mulţimii. In multe sate, ţăranii au pus mîna cu de la sine putere pe pămînturile moşierilor. Jandarmii nici nu mai îndrăzneau să se arate în uniformă, din cauza manifestărilor de ostilitate ale populaţiei. Şi în teritoriul aflat sub ocupaţia străină aveau loc greve şi alte ac­ţiuni, masele muncitoare împletind strîns revendicările lor social-eco­­nomice cu lupta pentru eliberarea ţării. Gheorghe STOICA Mihail CRUCEANU

Next