Scînteia, septembrie 1966 (Anul 35, nr. 7088-7117)

1966-09-01 / nr. 7088

PAGINA 2 SCINTEIA CUM MOBILĂM „MICUL UNIVERS" AL COPILULUI? Am reținut mai multe păreri în legătură cu necesitatea mobilării unui anumit spațiu din locuință, afectat copilului. ,iUn moft (un moft al părinţilor — n. n.), spunea cineva. O tînără pereche : „E o dorință ; vom face totul s-o realizăm”. „Cine dă atîția bani pentru trei, patru sau chiar cinci ani ?" — ne-a răspuns, întrebîndu-ne, un medic... Ne-am adresat și unui psiholog, tovarășei Maria Gîrboveanu, cercetător la Institutul de psihologie al Academiei, lată ce ne-a spus: „Nu se poate „glumi" în fața unei probleme atît de serioase. Lucrurile nemijlocit apropiate copilului — mobilier, jucării — au o funcţie multiplă de adaptare şi chiar de educaţie. Oricît ar părea de banală problema mobilei pentru copii, ea ne trimite în lumea pedagogiei, a psihologiei, educaţiei fizice şi estetice a copilului. Acest mobilier trebuie să fie potrivit vîrstei, dar, în acelaşi timp, să educe gustul artistic, să-l înveţe să iubească frumosul. Aşadar, un colţişor destinat copilului, mobilat simplu, dar cu gust, cu un pătu, un dulăpior sau alte piese — viu colorate, cu reproduceri de imagini semnificative — aduce în casă un adevărat univers pe care copilul îl va studia neîncetat şi de la care va învăța nebănuit de mult". în ce măsură se găsesc pepiaţă „accesoriile" necesare mobilării „micului univers" ? Din 30 de magazine vizitate, n-am reuşit să întocmim decît o listă de... două produse : „cameră" şi „pătuf" ! La jumătate dintre acestea însă, produsele figurau numai în scripte.. explicaţia unui gol ? în anii trecuţi, din colaborarea industriei cu comerţul au rezultat camerele „Aşchiută", „Daniela", „Pionier" şi, mai de curînd, „Nicuşor". Lumea a venit să le consulte cu interes, dar a rămas dezamăgită. în locul unei mobile simple, plăcute şi accesibile, a găsit nişte garnituri pretenţioase, al căror preţ tindea către 4 000 lei. Şi astfel, o dată cu mobila, în magazine au început să se îngrămădească şi refuzurile. S-a spus alunei : „mobila pentru copii nu se caută". O.C.L. „Mobila"-Bucureşti, de exemplu, nu a mai făcut nici o comandă pentru 1966. La fel a procedat însuşi Ministerul Comerţului Interior. Mai mult, nici pentru 1967 nomenclatorul înaintat industriei republicane nu prevede vreo piesă de mobilă pentru copii. Totuşi, pentru zeci şi zeci de mii de familii, un pat sau o canapea de copil, o măsură de scris şi un dulăpior continuă să fie produse de strictă necesitate. „Micul mobilier trebuie să fie executat de întreprinderile industriei locale" , au comunicat comerţului reprezentanţii industriei republicane. „Nici gînd* — au răspuns cei de la sfaturile populare. Concluzia ? După cum ni s-a relatat la M.O.l„ industria locală din regiunile Banat, Bucureşti, Cluj, Ploieşti, Oltenia şi altele a refuzat, pur şi simplu, să execute mult solicitatele paturi pentru copii. S-a arătat bucuroasă să realizeze, în schimb, „altfel de tipuri", dar la un preț de două-trei ori mai mare. „Ca atare — ne spune tov. Vasile C. Popescu, şeful serviciului comercial al întreprinderii de industrie locală „Aria mobilei" București — am rămas aproape numai noi cu această sarcină pe cap. Lucrînd aproape meşteşugăreşte, nu putem realiza decît 210 paturi pe lună. Este, desigur, departe de cererea pieței". Mobila noastră se bucură de prețuire nu numai în țară, dar și peste hotare, se lucrează modele complicate, garnituri „stil", dar ne poticnim la pătuțurile pentru copii ! Industria locală produce abia cîteva sute într-o lună, avînd impresia că, din moment ce nu este dotată la nivelul industriei republicane, i se cuvine un oarecare rabat la îndatoririle pe care le are. în loc să se gîndească la diversificarea pieselor separate (nu se produc decît 2 — două — modele de paturi pentru copii ; nici un fel de țarcuri— atît de căutate ; nici un fel de scăunele cu rotile pentru primii pași...), la realizarea micului mobilier în funcție de specificul regional, reprezentanții acestei industrii invocă tot felul de greutați, oftează după „comenzi mari", ignorînd nevoi urgente ale cetățenilor. Dezinteresul industriei față de problema mobilierului pentru copii este, din păcate, conjugat cu acela al proiectării. 42 de tineri căsătoriţi din cei 50 cărora le-am solicitat părerea în legătură cu astfel de produse ne-au declarat cam acelaşi lucru : „De fapt, nu găsim ceva care să ne placă sau care să ne convingă că ar putea fi util copilului nostru din punct de vedere estetic şi funcţional. Dimensiunile sunt prea mari față de spaţiul noilor apartamente, iar coloritul pieselor este realizat, uneori, în combinaţii ciudate : roşu cu galben sau albastru cu roşu şi maro. Nici forma nu e prea potrivită , dulapul camerei „Nicuşor" (din P.F.L. melaminat, realizată de IPROFIL „Mobila’-Iaşi), de exemplu, arată ca un dulap de bucătărie. Credem că unele piese — măsura, bancheta — ar trebui să aibă picioare alonjabile, spre a putea fi folosite pînă la vîrsta de 7—B ani sau poate chiar mai tîrziu, căci tot nu se găsesc pupitre pentru școlari". Proiectarea mobilierului pentru copii este de mult timp un copil vitreg, al nimănui ; fabricile industriei republicane, neavînd în nomenclator astfel de produse, o consideră cam neavenită ; cooperația execută numai „la comandă” ; industria locală e preocupată, cum am văzut, de „probleme mari". Singurul proiectant de la care s-ar putea aştepta ceva este Institutul de cercetări forestiere. Dar, mai nimic nici din această direcţie. Revenim la concluzia atrasă de corner : „mobila pentru copii nu se caută". Dar ceea ce există — cum se prezintă ? Intri în magazinul „Căminul* (aparținînd O.C.L. „Mobila"), unul dintre cele mai mari din București, hotărît să cumperi o mobilă pentru copil. Dai de cîteva ori ocol numeroaselor boxe, fără rezultat însă. „Chiar nimic ?" — te adresezi responsabilului. „Avem ceva, jos" — îți răspunde „confidențial”. Jos, înseamnă în magazie. Gestionarul te conduce într-un ungher să-i arate patul ; pe după nişte stive îţi atrage atenţia că se află etajera ; deasupra unor somiere descoperi, singur, dulapul. „Asta-i «Daniela»" — conchide el victorios. Să fi fost uitate cumva noţiunile despre corner în acest magazin,? „Avem plan mare", îşi explică gestionarul, Sever Bojenescu. Să-l faci cu „Daniela" sau cu „Aşchiuţă" e greu. Dăm bătaie atunci pe cei mai de valoare...” Da, din păcate nu numai în producţia mobilei de copii, dar şi în desfacerea ei, se resimt consecinţele goanei după realizări valorice mari. Caietul de norme tehnologice comerciale, editat de M.C.I., arată clar : „De felul expunerii mobilei depinde în mare măsură succesul sau insuccesul în desfacerea unui sortiment. De aceea, la prezentare trebuie să fie luate în evi- dență și valorificate din j plin caracteristicile principale şi particularităţile pro- j dusului respectiv". Făcînd o comparaţie cu ce se în- j tîmplă în fapt, sînt încă j- | cate aici nu numai principii ale comerţului socialist, ci şi nişte norme de lucru foarte concrete. Să ne mai mirăm atunci de ce comerţul e obligat să renunțe atît de repede la un model, sau de ce cumpără- I torii semnalează de atîta vreme dezinteresul față de mobila pentru copii ? Bugetul tuturor categoriilor de populaţie creşte mereu. O parte tot mai importantă este îndreptată, de către părinţi, spre o alimentaţie sănătoasă, spre creşterea nivelului de confort şi înfrumuseţarea vieţii copiilor lor. Desigur, în aceste condiţii sunt tot mai mulţi acei părinţi care se gîndesc şi la o mobilă pentru copil. După cum se vede insa, interesul industriei, al proiectării, ca şi al comerțului e mult sub nivelul exigențelor cumpărătorilor. Iată de ce Ministerul Comerțului Interior, industria locală, Institutul de cercetări forestiere au datoria să colaboreze mai îndeaproape pentru realizarea, într-un timp cît mai scurt, a acestor deziderate. Un lucru este limpede : nu prin produse livrate la prafuri exagerate, care să ridice realizările valorice, ci prin mai multă mobilă pentru copii, mai frumoasă şi în sortimente variate se poate răspunde cerinţelor tuturor categoriilor de cumpărători. Acum, cu prilejul Contractărilor care au început între furnizorii de mobilă și corner), această problemă merită să fie dezbătută temeinic, spre a se aduce neîntîrziat corectivele necesare. Nicolae BRUJAN Care este asemenea Privelişte de la cabana Dochia de pe Ceahlău Foto : Toma Pârvulescu SPOREŞTE PRODUCŢIA DE FRIGIDERE CRAIOVA (coresp. „Scînteii“). La întreprinderea mecanică Valea Sadului, regiunea Oltenia, a intrat în producţie de serie frigiderul „Fram“ cu agregat îmbunătăţit. Noul agregat asigură un consum redus de energie electrică şi are putere mai mare de răcire. O altă realizare a colectivului acestei întreprinderi, care va fi înscrisă foarte curînd pe graficul întrecerii, este fabricarea celui de-al 500 000-lea „Fram“. Pentru a satisface cererea crescîndă de frigidere, colectivul întreprinderii a început pregătirile pentru a spori producţia de frigidere de la 140 000 în 1966, la 180 000 în 1970. Paralel cu continua perfecţionare a „Fram“-ului, vor fi introduse în fabricaţie noi tipuri de frigider cu caracteristici tehnice superioare. RECLAMAŢII '¥»•&'* 2$ A De la Bucureşti circula pînă în satul Poiana de Jos un autobuz. La 1 august însă, direcţia regională de transporturi auto a modificat traseul acestei maşini. Acum, pînă la capătul liniei avem de parcurs 4 km. — o distanţă destul de mare. Nu se poate reveni asupra acestei măsuri ? Zamfir PARASCHIV comuna Poiana, raionul Răcari Intr-o scrisoare adresată redacţiei, Petre Pascariu, din Iaşi, s-a referit la necesitatea popularizării lucrărilor existente în anticariate. Centrala editurilor şi difuzării cărţii ne face cunoscut că, în urma unei analize a situaţiei, au fost luate măsurile necesare. In buletinul „Cărţi noi", pe lingă adresele unităţilor de anticariat, se vor publica şi unele titluri de cărţi disponibile. In prezent, librăria „Cartea prin poştă" din Bucureşti şi * Anticariatul nr. 1, de pe Calea Victoriei nr. 45, expediază, la cerere, asemenea lucrări. ★ O durere chinuitoare de măsele m-a dus acum cîtva timp la cabinetul de stomatologie de pe B-dul Muncii 102. Nu eram programată, fiindcă... nici mie nu mi-a programat cineva durerea. Așa că am fost invitată pentru a doua zi, cînd am fost trimisă la radiografie. A treia zi am fost programată cu o extracţie peste... 13 zile. Iată cum sunt tratate cazurile urgente la cabinetul sus-amintit. Domnica MTIA Bucureşti De cîteva zile mi-a fost trimis la domiciliu un proces-verbal care m-a uluit. Citindu-i, am aflat că cetăţeanul Gheorghe Anghei, care, pasămite, ar locui cu noi, este amendat fiindcă... nu s-a ocupat de estetica gardului şi curţii noastre De asemenea — altă faptă gravă — imaginarul personaj a refuzat să semneze actul dresat în iunie, la faţa locului, de Dragnea Ciocan, salariat al secţiei de gospodărie comunală Giurgiu. Cîteva precizări sunt atei necesare : gardul nostru e nou-nouţ, curtea e îngrijită. Un cetăţean numit Gheorghe Anghel a locuit intr-adevăr pe Şoseaua Bucureşti, dar la nr. 76 şi nu la 108, unde locuiesc eu. Şi încă ceva : s-au împlinit 4 luni de cînd a încetat din viaţă. Aviz secţiei de gospodărie comunală... Mihoi M. VASILE Giurgiu Muncitorilor fabricii „Anticoroziv"-Bucureşti li se reţin adesea „din oficiu" — cite 5 lei din salariu, ni s-a semnalat printr-o scrisoare. Este o iniţiativă a comitetului sindicatului, iar suma reprezintă costul unor bilete de reuniuni sau de spectacole. Cercetind sesizarea, Consiliul raional al sindicatelor T. Vladimirescu aduce la cunoştinţa redacţiei că, în adevăr, în unele secţii ale fabricii s-a procedat astfel. Procedeul folosit în întreprindere a fost discutat de comitetul sindicatului şi cu acest prilej s-a stabilit ca biletele pentru diferite manifestări culturale să fie distribuite numai la cerere. ★ Pe strada Reforma Agrară era în anii trecuţi un magazin de produse alimentare. De astă primăvară, acest magazin este închis pentru renovare. Lucrările se tărăgănează la nesfîrșit. Au trecut atîtea luni, dar să se termine — nici gînd ! Conducerea O.C.L. Alimentara nu se interesează de această lucrare. Cum de nu-i pasă că noi, cetăţenii din cartier, nu avem în apropiere un magazin de unde să ne procurăm cele necesare ? N. HERESCU Craiova Am trimis de la oficiul poştal Jimbol la un mandat telegrafic soţiei mele, la Bucureşti. Dar nici în 4 zile banii n-au ajuns la destinaţie. Cînd s-a întors soţia, m-am dus la poştă, să mă interesez. Funcţionara de la ghişeu mi-a spus că, dacă vreau să mi se restituie repede suma, trebuie să plătesc o telegramă la Bucureşti. Mi s-a părut absurd Au trecut 11 zile şi banii expediaţi telegrafic nu s-au mai întors, în acest caz se mai poate vorbi de o folosire judicioasă a mijloacelor rapide de deservire pe care le are la dispoziţie poşta? Prim RUDOLF Jimbolia Ce e nou în oftalmologie Convorbire cu prof dr. Petre VANCEA membru corespondent al Academiei DE LA CONGELATOR LA LASER Recent, au avut loc la München (R. F. Germană) lucrările celui de-al XX-lea Congres internaţional de oftalmologie, la care au participat peste 2 000 de specialişti din 76 de ţări ale lumii. In legătură cu această importantă manifestare ştiinţifică, redactorul nostru Lucian Sachelarie a adresat cîteva întrebări conducătorului delegaţiei române. — în ultimii ani, metodele moderne de lucru ale oftalmologilor au înregistrat în numeroase ţări progrese rapide. Ce noutăţi au fost prezentate la această reuniune în privinţa tehnicilor operatorii ? — Lucrările actualului congres, care s-au bucurat de participarea unor oameni de ştiinţă de renume mondial ca J. K. Müller (R.F.G.), Stewart Duke-Elder (Anglia), J. Nordmann (Franţa), D. Vail (S.U.A.), J. Francois (Belgia), G. B. Bietti (Italia) şi alţii au abordat îndeosebi o serie de probleme privind patologia retinei şi infecţia ureii la copil. Retina, membrana nervoasă a ochiului, reacţionează foarte rapid şi în special la persoanele înaintate în vîrstă constituie cea mai fidelă expresie a localizării aterosclerozei, diabetului, tulburărilor de nutriţie, iar uveita la copil este o afecţiune care se instalează uneori pe nesimţite, ducînd destul de frecvent la pierderea vederii. Avînd serioase consecinţe sociale şi morale, afecţiunile oculare au devenit tot mai mult obiect de cercetare ştiinţifică, ceea ce explică amploarea acestei reuniuni. Un deosebit interes au stîrnit în rîndul specialiştilor rezultatele comunicate de oculiştii de peste ocean cu privire la tratamentul afecţiunilor retinei prin intermediul razei Laser. Au fost trataţi cu această nouă metodă peste 100 de bolnavi cu perforări, rupturi şi degenerescenţe ale retinei. Operaţia, care se efectuează fără spitalizare şi fără anestezie, constă în proiectarea prin pupilă a unui fascicul de raze Laser, încercuindu-se ruptura cu puncte de coagulare. Unică în felul ei, raza Laser se prezintă omogenă, are o singură lungime de undă şi este foarte intensă, ceea ce permite obţinerea de cicatrici corioretiniene excelente, cu mici cantităţi de energie, care ating numai straturile externe ale retinei, menajînd vitrosul şi straturile interne. Metoda este net superioară operării dezlipirii de retină prin diatermocoagularea la suprafaţă, folosită în prezent, şi care prezintă dezavantajul că acţionează asupra tuturor straturilor retinei şi deci poate tulbura buna funcţionare a membranei nervoase. Un aparat destinat operaţiilor de fotocoagulare a retinei prin raza Laser va avea în curînd şi spitalul Colţea în vederea aplicării tratamentului cu raze Laser , socotit ca o ultimă performanţă ştiinţifică pe plan mondial. Au provocat de asemenea interes comunicările despre extracţia cristalinului cataractat prin îngheţare (metoda savantului polonez T. Krwawicz), procedeu aplicat şi în România. Fecectomia, adică extracţia criogenică a cataractei, constă în refrigerarea nu numai a capsulei cristalinului, dar şi a maselor intracapsulare, cristalinul făcînd un bloc compact cu aparatul de operat, numit crioextractor. . Se obţine în acest fel o extracţie totală a cristalinului pe caie directă fără să fie necesare mişcările de detaşare aplicate pînă acum. Medicii români au arătat că în clinica oftalmologică a Spitalului Colţea se utilizează un congelator foarte simplu, construit în ţară, care permite să se obţină rapid răcirea necesară. în mai mult de 90 la sută din cazuri se realizează extracţia intracapsulară a cristalinului fără basculare. Demn de remarcat este faptul că oftalmologii români efectuează în cataractele complicate (diabetică, miopică etc.) o spălătură a camerei posterioare cu alfachimotripsină, soluţie 1 la 10 000 înainte de a aplica crioextractorul. Această tehnică ne-a condus în practica noastră la rezultate excepţionale în aproape două sute de cazuri. — Care a fost contribuţia adusă de oftalmologii români la lucrările congresului ? — Medicii noştri au prezentat mai multe comunicări, unanim apreciate de participanţi, ca de exemplu : „Practicarea examenului sistematic cardiovascular la bolnavii cu obliterări a venelor retiniene“. Astfel s-a demonstrat că între accidentul vascular retinian şi tulburarea de irigaţie a ihionii există relaţii patogene prolabile. Aceste cercetări vin în sprijinul concepţiei că ochiul nu trebuie socotit un organ izolat, ci o parte a întregului organism care reacţionează cu fidelitate la toate tulburările generale ale corpului omenesc. Comunicarea „Influenţa hiperbarismului asupra hemodinamicii retiniene“ reprezintă o contribuţie medicală românească originală cu privire la valorile normale ale presiunii în artera oftalmică la persoanele ce lucrează în chesoane sau profesează meseria de scafandri. In domeniul terapeutic, medicii români au demonstrat că tratamentul bolilor arteriale retiniene nu este exclusiv ocular, ci un tratament general al organismului care trebuie să fie practicat concomitent cu tratamentul local ocular. Specialişti ca prof. Dolffus, Mérté şi alţii au apreciat călduros contribuţia medicilor români, subliniind importanţa ei practică în cadrul congresului. Concomitent, s-au desfăşurat o serie de simpozioane de interes practic ca, de pildă, cel consacrat patologiei muncii. Reprezentanţii noştri au prezentat o comunicare cu privire la leziunile aparatului vizual de origine profesională certă, dar recunoscute ca atare doar de anumite ţări. S-au evidenţiat astfel o serie de microleziuni în legătură cu procesul de muncă, care apar la aproximativ 4—5 ore de la începerea lucrului şi care se vindecă după 5—6 ore de la terminarea programului. La unele persoane aceste leziuni persistă totuşi pînă a doua zi. Prin măsurile de protecţie propuse, medicii români au obţinut eliminarea unor asemenea afecţiuni. Ele au aşadar un caracter profesional. Din acest punct de vedere se poate afirma că oftalmologii noştri sunt printre primii în lume care au evidenţiat în lucrările lor o astfel de boală. Cel de-al XX-lea Congres internaţional de oftalmologie de la München a cooptat în prezidiul Comitetului de onoare şi un reprezentant al României, în cicip ce un alt membru a fost ales delegat permanent al ţării noastre pe lingă Societatea Europeană de Oftalmologie. Sunt amănunte care îşi găsesc semnificaţia în contextul general al creşterii prestigiului ţării noastre, remarcat în ultimii ani la numeroase manifestări ştiinţifice internaţionale. „Chelner, un ţap !" — aşa se intitulează o schiţă de Maupassant. „Ţal, că plec !" — aşa cheamă mereu un personaj dintr-o schiţă de Caragiale. In ce mă priveşte, ca om al generaţiei mai vîrstnice, termenul ruginit de „chelner" şi cel de „ţal" îmi trezesc In minte o arătare lipsită de şira spinării, care, arcuită pînă la pămînt, te întîmpina cu : „Să trăiţi, coane !“, iar la plecare, după bacşiş, cu aceeaşi elastică şi amplă îndoitură, îţi aplica un lipicios : „Săru'mîna, coane Ba, printre amintirile mele se amestecă şi imaginea — de data asta ţeapănă — a unui asemenea breslaş bacşişuit care, tăcînd mile, înghiţea vreo pereche de palme, căzute din senin, dar zdravene, de la cite un client „respectabil", cu mare vază politică sau financiară, indignat de te miri ce. îmi amintesc, în sfîrşit, cum regretatul «Al. O. Teodoreanu, în „inspecţiile sale oenologice" izbim încă de comportări cu iz străvechi. E necesar, prin urmare, a stabili cîteva jaloane întru clarificare. Recunosc de la început că frumoasa meserie de ospătar nu-i deloc uşoară. Dificilă e nu numai însuşirea părţii ei tehnice, strict meşteşugăreşti, dar, mai ales, incorporarea — îndrăznesc a zice — în spiritualitatea ei. Căci cine crede că şi-a făcut datoria dacă a pus sub nasul clientului, cu mai multă sau mai puţină atenţie, blidul cu mîncare, din care, eventual clientul, concentrat asupră-i, va înfuleca zorii — acela nu e ospătar. Ospătarul trebuie să ştie înţii de toate că masa, deşi îndeplineşte funcţia îndestulării unei necesităţi naturale, nu e numai atît. Pitecantropul coborît din copaci se nutreşte ; omul civilizat ia masa. Dacă la ceasul amiezii te întîmpli la ţară şi întrebi : „Ce face Vasile, Leano ?" — nevasta nu-ţi va răspunde trivial : „mânîncăt", şi simplu şi fructii pe îndelete Toate sosurile bucătăriei şi toate soiurile de vin roş — nu constituie un zîmbet, ci un rînjet care poate fi foarte interesant într-o menajerie, dar indispune într-un restaurant. Şi mai ales, unghiile mîinilor cu care mă serveşti să nu fie îndoliate. Alt surîs ar fi marea serviabilitate, care, dacă se transforma în servilism, e iarăşi rînjet. Şi serviabilitate înseamnă silinţa de a servi cu atenţie şi cu iniţiativă. A zice : „N-avem !" şi a întoarce spatele nu e serviabilitate, cînd poţi spune : „îmi pare rău, asta n-avem, însă vă, pot oferi altceva". Adică omul ţi-a cerut, să zicem, o gustare, nişte măsline care merg cu ţuică. N-ai sau nu trai ai măsline. Te cred. Dar propune-mi un fileu de anşoa care, şi el, merge, ca gustare, cu ţuică. Nu mă abandona, dezamăgit şi suspendat. Ah, dacă şi-ar da seama ospătarul cită simpatie poate să radieze cînd se ocupă de client ! Fireşte, a te ocupa de Amfitrion 39 de Lascăr SEBASTIAN (expresia e a criticului G. Călinescu), tocmai ca să ia un răspăr apucăturile „autoritare", de stăpîn, ale unor atare clienţi de vază, comanda de cum intra in restaurant, cu inimitabila-i vervă ironică : „Şapte chelneri călări la mino !". Pasămite, unul singur, şi pe jos, nu-i ajungea clientului parvenit la care făcea aluzie iscusitul scriitor. Dar aş săvîrşi o nedreptate, ca o intenţionată ponegrire generalizatoare, dacă, totodată, n-aş consemna aici că nu toţi chelnerii aveau slăbiciunea să accepte şi să se complacă în nămolul ruşinoaselor năravuri ale slugărniciei. Au dispărut astăzi termenii, deveniţi peiorativi, de „ţal" şi „chelner”. Iar noile denumiri de „ospătar" şi „şef de sală" nu reprezintă doar un exerciţiu lingvistic. Apariţia unui termen nou indică un conţinut nou. Insă schimbarea structurii sociale a unei meserii aduce după sine şi alte schimbări. Cum ar fi, de pildă, schimbarea atitudinii faţă de meserie şi a comportării in cadrul meseriei. Metoda punerii noului faţă-n faţă cu vechiul a ajuns, prin deasă repetare, inutilă. Renunţ, deci, la paralelă. Dar mă întreb : să fie limpede pentru toată lumea conţinutul nou al noilor termeni? întrebarea se naşte fiindcă, din păcate, ne mai mos : „meseşte". Iar dacă ai fost oaspele lui Vasile, după ce ai plecat de la el, alde Ion nu te va întreba grosolan : „Ce ţi-a dat de mîncare ?“, ci „Cu ce te-a omenit ?". Aşa şi clientul. Nu vrea doar să mănince, dînd din fălci, ci „să mesească". Dar „a omeni" ce înseamnă ? Răspunsul poate fi complex şi ar umple paginile unei cărţi întregi. Insă poate fi şi scurt : a face o bună primire, cu gingaşe atenţii. „Aha ! surîsul profesional !" — ar putea să protesteze careva. E drept : există un suris profesional, strîmb şi ipocrit, care mai bine lipsă. Dar acela e surîsul unei profesiuni îmbrăţişate şi exercitate în silă, numai pentru salar, aşa cum, în trecutul tuturor exploatărilor, se întîmpla cel mai ades. Cine poate să silească pe cineva să se facă ospătar ? Dacă n-ai din capul locului dragoste de această meserie, lasă-te păgubaş şi va fi fără pagubă şi pentru tine, şi pentru ceilalţi. Dacă ai dragoste, surîsul vine de la sine, nesilit, ba chiar luminos şi îmbietor. Şi apoi, surîsul nu e numai al buzelor, nici măcar numai al ochilor: toată comportarea ta trebuie să fie un surîs. Un prim surîs, iată, e cuviinţa şi curăţia ţinutei vestimentare. Căci haina albă sau pantalonul negru pe care poţi client nu înseamnă nici cum a te întinde la vorbă cu el, fie pentru a-l apostrofa că e pretenţios de parcă ar fi la Athenée Palace sau, eventual, pentru a-l trimite acolo, fie pentru a-i spune, cu familiaritate, anecdota cu olteanul la Paris. Demnitatea personală de om şi demnitatea ta profesională — iată două surîsuri atragă- toare. In orice caz, mi-e greu, mi-e imposibil să numesc ospătar pe acela care se lasă îndelung aşteptat, ca la întîlnire o fată prost crescută. Şi cînd, în sfîrşit, am venit, înainte de a mă întreba cu ce-rbi poate fi agreabil, începe să mă măsoare din cap pînă-n tălpi şi să cîntărească mental cită „perspectivă" are cu mine, dacă mă va servi cu gingăşie. Căzut eu la examen, el va răzui grăbit cu palma faţa de masă, chip că e conştiincios, şi-mi va arunca pe haine firimiturile rămase de la precedentul consumator. Tot aşa, nu l-aş numi şef de sală pe acela care nu ştie, nu vrea sau neglijează să aibă toată luarea aminte asupra purtării unui atare ospătar. Intervenţia şefului de sală, chiar dacă nu atunci, pe loc, e necesară nu numai pentru a scuti clientul de „asaltul" acestui ospătar, ci şi pentru a feri tinerii elevi, veniţi cu dragoste la meserie, de exemple rele. Pe scurt, ospătarul nu-i altceva decit omul bucuros de oaspeţi. E o gazdă. Cu tot ce implică această noţiune , supremă amabilitate faţă de musafir, serviciu curat şi ireproşabil, conversaţie măsurată şi cuviincioasă. Un dramaturg francez, delicatul Jean Giraudoux, şi-a intitulat o comedie : Amfitrion 38. Se zice că scriitorul numărase, în literatura universală, de la antici pînă la el, treizeci şi şapte de alţi Amfitrioni. De aceea, al lui era al 38-lea. Se ştie că „amfitrion“, pe lingă eroul mitologiei clasice, mai înseamnă şi gazdă pricepută şi drăgăstoasă. Mi-ar plăcea ca pe ospătarul zilelor noastre să-l numim : Amfitrion 39. Şi, nu pot tăgădui, mulţi ospătari se fac vrednici de această titulatură. ELECTRIFICĂRI RURALE In acest an vor fi electrificate peste 1 000 din cele 5 000 de sate prevăzute a fi electrificate în cincinal. încă 20 000 de gospodării săteşti individuale vor beneficia de alimentarea cu energie electrică. Prin grija sfaturilor populare şi sprijinul Ministerului Energiei Electrice, în regiunile Banat şi Dobrogea electrificarea rurală se apropie de sfîrşit, iar în regiunile Bucureşti, Oltenia, Iaşi şi altele, au fost create condiţii pentru a se electrifica anual aproximativ 160 de sate. Extinderea reţelei în mediul sătesc a creat condiţii de utilizare mai largă a energiei electrice în mecanizarea muncilor agricole, la irigaţii, alimentare cu apă, diferite lucrări zootehnice etc. (Agerpres)