Scînteia, iunie 1967 (Anul 36, nr. 7358-7387)

1967-06-01 / nr. 7358

SCI­NT­El A — joi 1 iunie 1967 ADUNAREA ACtIVUIUI DE BAZA Al 1UMIII ARMATE Ani Mill SOCIALISTI ROMANIA C­uvintarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu (Urmare din pag. I) Preocupîndu-ne continuu de dez­voltarea patriei noastre, sîntem conştienţi că ne îndeplinim atît o îndatorire naţională cît şi una internaţională, deoarece cu cît este mai puternică fiecare ţară socia­listă în parte, cu cît condiţiile de viaţă ale poporului sînt mai bune, cu atît este mai puternic sistemul mondial socialist, cu atît forţa de atracţie, influenţa socialismului în lume e mai puternică. Totodată, avem în vedere că în­tărirea forţei economice a ţării creează condiţii şi pentru înzes­trarea armatei cu mijloacele de luptă necesare, sporeşte capacita­tea de apărare a patriei noastre. Aş dori, tovarăşi, să mă refer la cîteva probleme ale situaţiei in­ternaţionale. După cum vă este cunoscut, în centrul politicii ex­terne a României stă dezvoltarea şi întărirea continuă a relaţiilor de­ colaborare şi prietenie cu toate ţările socialiste. In acelaşi timp, acordăm o atenţie deosebită dezvol­tării relaţiilor, cu toate statele, in­diferent de orînduirea lor socială. Prin­cipiile de bază ale politicii ex­terne a partidului şi statului nostru sunt respectarea independen­ţei şi suveranităţii naţionale, ne­amestecul în treburile interne, ega­litatea în drepturi şi avantajul re­ciproc. Aceste principii găsesc o adeziune din ce­­în ce mai largă în rîndul popoarelor, al cercurilor largi­ ale opiniei publice mondiale, ceea ce dovedeşte că ele corespund în mod obiectiv dezvoltării sociale, relaţiilor de viitor dintre ţări şi popoare. In ultima vreme situaţia interna­ţională a fost tulburată de o serie de acţiuni agresive ale imperialis­mului şi îndeosebi ale imperialis­mului american care, prin actele sale, pune în pericol securitatea şi pacea lumii. Intensificarea acţiuni­lor agresive ale Statelor Unite ale America în Vietnam, bombarda­rea marilor centre şi oraşe ale Re­publicii Democrate Vietnam de că­tre aviaţia l *o situaţie gravă pentru pacea din a­­ceastă regiune şi din întreaga lume. România a acordat şi acordă spri­jinul său deplin atît material, cît şi politic şi diplomatic Republicii Democrate Vietnam. Noi conside­răm necesară, intensificarea acţiu­nilor politice-diplomatice ale for­ţelor antiimperialiste în spriji­nul Republicii Democrate Vietnam, pentru­ a determina pe agresori să oprească bombardamentele, să în­ceteze agresiunea, să lase poporul vietnamez să-şi hotărască singur soarta, fără­ amestec din afară. (Aplauze). Ne provoacă o deosebită îngrijo­rare lovitura militară organizată cu sprijinul Statelor Unite ale Americii în Grecia, evenimentele care au loc în această ţară şi care creează o stare de nelinişte în Bal­cani. Poporul român îşi exprimă deplina solidaritate cu forţele pro­gresiste din Grecia, care luptă pentru restabilirea libertăţilor de­mocratice în patria lor. O situaţie deosebit de gravă, ce nelinişteşte profund toate popoare­le, s-a creat în ultimul timp în O­­rientul Mijlociu. Poporul român sprijină lupta dreaptă a popoarelor arabe pentru apărarea independen­ţei şi cuceririlor lor democratice şi sociale, pentru realizarea aspi­raţiilor lor de unitate naţională. Ne pronunţăm împotriva tuturor uneltirilor reacţiunii, ale cercu­rilor imperialiste, în frunte cu cele ale imperialismului american, la adresa ţărilor din Orientul Mijlo­ciu. După părerea noastră, un război sau un conflict armat între statele arabe şi Izrael nu ar servi nici unora nici altora, ci numai cercurilor reacţionare, imperialis­mului internaţional. De aceea, po­porul nostru îşi exprimă speranţa că se va face totul pentru evitarea unui conflict armat, că problemele litigioase se vor rezolva pe calea înţelegerii între părţi, că se va a­­junge la acorduri raţionale şi echi­tabile, care să ţină seama de drep­turile legitime ale popoarelor in­teresate. Interesele popoarelor din Orien­tul Mijlociu, interesele generale ale păcii cer ca între ţările din această zonă­ să existe relaţii de colaborare, cer excluderea ameste­cului reacţiunii imperialiste în tre­burile lor interne, asigurarea pro­gresului economic,, naţional şi so­cial al acestor ţări.­­ România îşi manifestă solidari­tatea deplină cu toate popoarele care luptă împotriva robiei colo­niale, pentru cucerirea independen­ţei naţionale, pentru apărarea şi consolidarea ei. O problemă de o deosebită im­portanţă pentru dezvoltarea vieţii internaţionale contemporane este înfăptuirea securităţii europene. In conformitate cu Declaraţia adop­tată în iulie anul trecut la Bucu­reşti de către ţările socialiste participante la Tratatul de la Var­şovia, România desfăşoară o acti­vitate intensă pentru îmbunătă­ţirea şi dezvoltarea legăturilor de colaborare cu toate popoarele eu­­­ropene, fără deosebire de sistem social. Considerăm că aşezarea re­laţiilor dintre­ ţările „ europene pe ,, baze noi, care să asigure progresul economic-social al fiecăreia şi să excludă amestecul în treburile in­terne ale vreuneia, care să împie­dice recurgerea la forţă pentru rezolvarea problemelor litigioase, este în interesul tuturor popoare­lor europene şi corespunde tot­odată cauzei generale a progresului şi păcii în întreaga lume. O analiză generală a raportului de forţe pe plan internaţional ne arată că forţele antiimperialiste sînt tot mai puternice. Acţionînd unit şi cu fermitate, ele pot dejuca manevrele şi acţiunile agresive ale imperialismului, pot asigura pacea în lume. Nu putem însă, să nu re­marcăm că atîta timp cît există imperialism, există şi pericolul a­­gresiunilor militare — şi eveni­mentele din ultimii ani demon­strează acest lucru — inclusiv pe­ricolul unui război mondial. A­­ceasta relevă cu acuitate necesi­tatea de a se depune eforturi pen­tru întărirea unităţii tuturor for­ţelor antiimperialiste şi în mod deosebit a unităţii ţărilor socia­liste, a mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, cărora le revine rolul hotărîtor în lupta împotriva politicii agresive a im­perialismului, pentru apărarea păcii în lume. (Aplauze). Ţinînd seama de cele arătate mai sus, partidul şi guvernul nos­tru consideră că, ducînd o politică activă de coexistenţă paşnică, de întărire a securităţii europene, a unităţii tuturor forţelor antiimpe­rialiste, este necesar să acorde tot­odată toată atenţia întăriră conti­nue a capacităţii de luptă şi de apărare a patriei noastre. După cum ştiţi România, ca şi toate ţările socialiste, se pronunţă pentru lichidarea blocului agresiv N.A.T.O., şi, concomitent, a Pac­tului de la Varşovia, considerînd că desfiinţarea blocurilor militare este în folosul securităţii e­urope­­ne, va contribui la stabilirea unor relaţii de încredere între popoare. Desigur însă că atîta timp cît exis­tă blocul agresiv N.A.T.O. trebuie să existe şi Pactul de la Varşo­via, şi ca membră a acestui pact România se preocupă permanent de întărirea capacităţii sale de luptă, de dezvoltarea colaborării şi coope­rării cu armatele celorlalte ţări frăţeşti, membre ale Pactului de la Varşovia. Noi considerăm că co­operarea între armatele ţărilor so­cialiste participante la Pactul de la Varşovia, ca, în general, între ţă­rile socialiste, trebuie să se bazeze pe relaţii de egalitate, de su­veranitate deplină, dar, în ace­laşi timp, pe o strînsă colaborare, pe pregătirea comună pentru a pu­tea, în caz de necesitate, să acţio­neze în comun. Este clar, tovarăşi, fie că va exista sau nu Pactul de la Varşovia, dacă imperialismul va dezlănţui un război, România, ţară socialistă, va lupta alături de celelalte ţări socialiste pentru în­­frîngerea agresorilor imperialişti. (Aplauze prelungite). Desigur, întreaga politică a parti­dului şi guvernului nostru este în­dreptată spre evitarea unui nou război şi avem convingerea că dacă ţările socialiste, mişcarea comunis­tă, forţele antiimperialiste vor ac­ţiona cu­­toată fermitatea, strips unite, se va putea împiedica răz­boiul mondial. Noi acţionăm ast­fel convinşi fiind că numai în condiţii de pace popoarele lu­mii vor putea să-şi asigure pro­gresul economic şi social la care aspiră. Lupta pentru pace este preocuparea permanentă a partidu­lui şi guvernului nostru. Vorbind despre politica externă a partidului şi guvernului nostru, subliniind faptul că armata repre­zintă garanţia realizării cu succes a politicii noastre externe, doresc să evidenţiez că partidul dă o înaltă apreciere activităţii ar­matei, sprijinului deplin pe care ea îl acordă politicii de pace şi securitate a României. (Aplauze). Desigur, tovarăşi, lupta pentru pace nu este uşoară. De aceea con­siderăm că armatei noastre îi re­vin şi în viitor sarcini mari. Pen­tru a susţine cu fermitate poli­tica internă şi externă a statului, armata trebuie să fie tot mai pu­ternică. Asta înseamnă că trebuie să acordaţi şi mai multă atenţie ridicării continue a nivelului de pregătire de luptă şi politică a trupelor, perfecţionării măiestriei militare a cadrelor de ofiţeri şi subofiţeri, sporirii cunoştinţelor militarilor, întăririi disciplinei şi ordinii militare, trăsături de bază ale unei armate moderne, puternice. Totodată este necesar să se acor­de toată atenţia educării armatei noastre în spiritul glorioaselor tra­diţii de luptă ale poporului ro­mân pentru libertate naţională şi socială, a dragostei pentru marile realizări pe care le înfăptuieşte poporul pe calea construirii vieţii noi, socialiste. Fiecare ostaş, însu­fleţit de sentimentul nobil al pa­triotismului socialist, să fie oricînd gata să-şi servească patria şi po­porul. (Aplauze). Partidul şi guvernul sunt con­ştiente că pentru a­ întări capaci­tatea de apărare a patriei noastre este nevoie să facem eforturi şi mai mari pentru înzestrarea arma­tei cu mijloacele de luptă nece­sare, cu toate că aceasta impune sarcini mari economiei noastre na­ţionale, îmbunătăţind dotarea u­­nităţilor şi marilor unităţi cu teh­nică tre luptă, trebuie să acordăm totodată atenţie îngrijirii şi folo­sirii cît mai judicioase a acesteia. Este necesar să acordăm mai multă atenţie îmbunătăţirii şi perfecţionării armamentului fabri­cat în ţară, precum şi producerii de noi tipuri de armament. Consider că este necesar să se studieze necesitatea de introducere a maşinilor de calcul electronic în conducerea şi comanda trupelor. Trebuie să se stabilească în acest scop un plan de măsuri care să prevadă dotarea trupelor noastre, I începînd cu eşaloanele superioare, I cu maşini de calcul electronic de I comandă, care vor îmbunătăţi ra­piditatea luării hotărîrilor şi mă­surilor şi transmiterii ordinelor. în acest sens se gîndesc­­partidul şi guvernul să acţioneze pentru per- - fecţionarea înzestrării tehnice şi ridicarea capacităţii de luptă a ar­matei noastre, astfel incit­ ca să-şi poată îndeplini în cele mai bune condiţii îndatoririle ce-­i revin. Comitetul Central al partidului, guvernul ţării îşi exprimă convin­gerea că ofiţerii, subofiţerii, toţi militarii forţelor noastre armate vor munci şi în viitor fără preget pentru a-şi perfecţiona continuu măiestria militară, pentru a ridica capacitatea de luptă a fiecărei u­­nităţi şi subunităţi,­­ pentru a fi gata în orice moment să-şi înde­plinească datoria sfîntă de a apăra patria, cuceririle revoluţionare ale poporului român. (Aplauze). Urez din toată inima tuturor militari­lor Forţelor Armate ale Republi­cii Socialiste România succese tot­­ mai mari în activitatea lor închi­nată patriei socialiste. (Aplauze, urale prelungite). Prăşitul porumbului la cooperativa agricolă de producţie Brăneşti Foto : M. Andreesen „ SCIENTIFIC MANAGEMENT" (Urmare din pag. I) baze ştiinţifice trebuie să se extindă din domeniul organizării producţiei materiale în toate compartimentele proceselor sociale, considerînd că atributele esenţiale ale acestei „ad­ministrări generale" sunt : previziu­nea, organizarea, elaborarea directi­velor, coordonarea, controlul. Scriind în 1917 un articol pentru ziarul „Pravda" despre problema perfecţionării producţiei în socialism, Lenin arăta că este necesară stu­dierea tuturor metodelor moder­ne de organizare a muncii, inclusiv a taylorismului ; el sublinia că este important de avut în vedere laturile pozitive ale acestor metode, deoarece ele pot să contribuie la atingerea unor niveluri superioare de producti­vitate a muncii — problema hotărî­­toare pentru victoria socialismului. Conducerea marilor concerne oc­cidentale este exercitată în toa­te cazurile de colective de con­ducere (cea mai mare firmă pe­trolieră capitalistă din lume — „Standard Oil of New Jersey“, de exemplu, este condusă de un comi­tet format din 14 membri. In frunte cu directorul general) , în multe în­treprinderi au apărut chiar servicii generale, denumite în mod curent „state majore“, care elaborează în colectiv hotărîrile privind activita­tea întreprinderii. Pentru socialism ştiinţa conducerii economice este o problemă cu atît mai importantă cu cît în condiţiile planificării există posibilitatea şi ne­cesitatea adoptării de hotărîri atît pe plan microeconomic (la nivelul în­treprinderii), cît şi pe plan macro­economic (la nivelul economiei na­ţionale). De aceea, ştiinţa conducerii are o complexitate şi capătă dimen­siuni considerabil sporite. Ştiinţa conducerii constă în lua­rea de decizii, hotărîri, menite să determine activitatea imediată şi de perspectivă (fie în domeniul mi­croeconomic, fie în cel macroecono­mic) pe baza asimilării şi aplicării unor metode analitice de cercetare ştiinţifică, bazate pe conceperea pro­cesului economic ca un sistem coe­rent, în care fiecare parte influen­ţează asupra ansamblului şi invers. Evident, o hotărîre eficientă tre­buie precedată de studierea detaliată a fenomenelor ; de aceea, în cadrul metodelor ştiinţifice de conducere economică un loc extrem de impor­tant îl ocupă informaţia. Aceasta tre­buie să fie cît mai concretă şi com­pletă, prelucrată corespunzător pen­tru desprinderea de concluzii con­forme realităţii. Un exemplu : intro­ducerea lucrului în două sau trei schimburi, cerută de necesitatea spo­ririi producţiei unei întreprinderi, reclamă analiza unor informaţii ca : gradul de uzură a utilajului; volumul materiilor prime, semifabricatelor, combustibililor cerut de numărul sporit al schimburilor ; volumul de muncă tehnico-inginerească şi admi­nistrativă solicitat ; stocurile de ma­terii prime necesare ; posibilităţile de înmagazinare a producţiei sporite ; mijloacele de transport ale muncito­rilor ; condiţiile de deservire ; struc­tura de calificare ca şi structura de sexe şi vîrsta muncitorilor, situaţia familiară ş.a. Pornind de la o ase­menea informaţie multilaterală se poate determina decizia, apreciin­­du-se rezultatele asupra producţiei, productivităţii muncii, rentabilităţii, preţului de cost etc. Elementul esenţial al ştiinţei con­ducerii economice este aşa-numita „teorie a deciziilor", care porneşte de la faptul că în rezolvarea oricărei probleme economice, în adoptarea oricărei măsuri se iveşte o multitu­dine de soluţii — în unele cazuri o gamă extrem de vastă — din care trebuie aleasă soluţia optimă, solu­ţia cea mai convenabilă, cea mai eficientă. Intrucît diferiţii factori de pro­ducţie intră, între ei, în relaţii canti­tative, devine o necesitate aplicarea modelelor şi a metodelor matemati­ce, pentru determinarea raporturilor dintre ei, ştiut fiind că diverşii fac­tori nu influenţează cu aceeaşi forţă rezultatele finale ale procesului de producţie. De pildă, elementele pre­ţului de cost (materii prime, com­bustibili, uzura mijloacelor fixe, sa­larii) avînd o pondere diferită după specificul produsului, reducerea unui element se repercutează în mod ne­uniform asupra ansamblului preţului de cost ; dacă salariile reprezintă, de exemplu, o pondere de 30 la sută, iar materia primă 2 la sută, aceeaşi reducere procentuală — să zicem de 5 procente — determină o scădere inegală a preţului de cost : 1,5 la sută în primul caz, 0,1 la sută în al doilea. Astfel de analize matematice (în­ realitate factorii acţionează mai complex, fiind necesară o analiză matematică mult mai complicată) permit estimarea ştiinţifică a acelor dire­cţii în care acţiunea va da rezul­tate optime. Deoarece soluţia optimă trebuie să îmbine operativitatea, rapi­ditatea, cu luarea în considerare a unui număr enorm de fac­tori şi ipoteze, dezvoltarea ştiinţei conducerii este strîns legată de fo­losirea pe­­ scară mereu mai largă a mijloacelor moderne de calcul — respectiv a calculatoarelor electroni­ce. Utilizarea calculatoarelor electro­nice, care realizează milioane de ope­raţii pe secundă, permite obţinerea unor rezultate superioare în produc­­ţie, creînd baza informaţională a de­ciziilor, accelerînd imens analiza re­laţiilor cantitative dintre fenomenele economice complexe, permiţînd com­pararea instantanee a eventualităţi­lor şi furnizînd premisele necesare soluţiei optime. Cu ajutorul calculatoarelor s-a realizat, de exemplu, în Franţa ale­gerea soluţiei optime pentru deter­minarea configuraţiei reţelei electri­ce de 220 kW, cercetîndu-se în acest scop, sub toate aspectele lor multiple şi complexe, 820 de variante posi­bile. O statistică efectuată în S.U.A. arată că sunt folosite calculatoare electronice pentru operaţiile de con­ducere a producţiei în 66 la sută din companiile producătoare de au­tomobile, avioane, produse chimice, maşini electrice etc. ; în R.­ F. a Ger­maniei, 45 la sută din totalul calcula­toarelor existente în această ţară sunt folosite la elaborarea deciziilor ope­rative şi de perspectivă ale conduce­rilor întreprinderilor economice. Evident, există însă în activitatea întreprinderii şi probleme ce nu pot fi formulate cantitativ, sub formă matematică. Pentru acest domeniu este necesară o analiză calitativă a fenomenelor, ceea ce presupune o„ și mai fină determinare a tuturor ur­mărilor posibile ale unor decizii date. De pildă, într-o uzină de montat aparate de precizie, sim­pla introducere a unui sistem de iluminat superior a redus erorile de montaj de la 24 la mai puţin de 3 la sută din totalul produc­ţiei. Deosebit de interesante sunt concluziile cu privire la zgomot ; s-a constatat că zgomotele puternice scad considerabil productivitatea muncii — cu circa 40 la sută, mărind totoda­tă de 8—9 ori erorile. Efecte simila­re produc si temperaturile prea ri­dicate sau prea scăzute, insuficienţa ventilaţiei etc. Eficienţa economică a folosirii ştiinţei conducerii este reliefată de calculele care arată că la fiecare unitate bănească investită in pro­ducţie pentru organizarea ştiinţifică a producţiei, pentru elaborarea de­ciziilor optime, rezultă beneficii de patru ori mai mari. Contrar expresiei curente, că „te naşti" cu simţul organizatoric, ştiin­ţa conducerii economice, eliminînd empirismul şi diletantismul, presupu­ne un minuţios proces de pregătire şi formare a specialiştilor în conducerea ştiinţifică a producţiei. Menţionăm că în prezent numai în Europa occi­dentală activează 180 de institute specializate de formare şi perfecţio­nare a cadrelor de conducere eco­nomică. In unele ţări s-au format centre de organizare ştiinţifică a muncii, atît în uzine cît şi pe lîngă insti­tutele de cercetări şi de învăţămînt superior. Organizate după tipul „fir­melor de consultaţii", centrele con­tribuie la generalizarea experienţei dobîndite cît şi la formarea de ca­dre specializate în conducerea eco­nomiei. S-au creat, de asemenea, institute economice de organizare a producţiei şi muncii. In­ pregătirea cadrelor se ur­măreşte însuşirea de către aces­tea a bazelor calculului economic, principiilor de folosire a modelelor matematice, bazelor ciberneticii, me­todelor de culegere, prelucrare şi in­terpretare a informaţiei statistice şi calitative etc. Remarcăm că, alături de metode clasice didactice, se fo­losesc uzual diverse procedee de instrucţiune, ca aşa-numita „metodă a jocurilor de conducere" care pune pe viitorul specialist în situaţia de a lua decizii şi a alege soluţia optimă, ca şi cum ar fi în faţa unor reali­tăţi, fără să existe îns­ă riscurile efective ale unei decizii eronate. Mai complexă, metoda „exerciţiului­ de conducere a întreprinderii" pleacă de la împărţirea viitorilor specialişti în grupe distincte, care iau hotărîri in­dependente pentru una şi aceeaşi si­tuaţie, comparîndu-se apoi nu numai deciziile preconizate, dar şi efectele lor determinate prin calcul mate­matic. In ţara noastră cercetările în do­meniul ştiinţei conducerii sunt la în­ceput. Ele pun probleme complexe în­­ce priveşte pregătirea de specialişti în ştiinţa conducerii, care, la rîndul lor, să formeze detaşamente de spe­cialişti în domeniul practicii econo­mice. Colectivul care elaborează pro­gramul de pregătire a cadrelor de conducere în ţara noastră are în faţa sa probleme de o majoră importanţă, dintre care unele nu au mai fost abordate pînă în prezent. Toate a­­cestea solicită eforturi şi timp, dar reprezintă o etapă necesară în pro­cesul perfecţionării proceselor eco­nomice — în toate ramurile econo­miei — pe drumul ridicării neconte­nite a nivelului de dezvoltare econo­mică a României socialiste. La banda de control a subansamble­­lor pentru televizoare de la uzinele „Electronica“ din Capitală Foto : A. Cartojan Noul tunel Fileşti—Galaţi a fost dat în exploatare începute cu aproape 3 ani în urmă, lucrările pentru construc­ţia noului tunel Fileşti-Galaţi au fost terminate. Ele fac parte dintr-un ansamblu de lucrări speciale, impuse de dezvoltarea oraşului Galaţi şi îndeosebi de construcţia combinatului side­rurgic. Pentru a învinge difi­cultăţile străpungerii dealului Fileşti — pămîntul avînd o structură macropolică * pronun­ţată — specialiştii au ales o me­todă de construcţie deosebită, folosită la noi în ţară pentru prima dată. Excavarea şi mon­tarea boltei din prefabricate din beton, partea cea mai impor­tantă a lucrării, s-au, făcut sub protecţia unui semiscut metalic care rula pe o cale. Restul sec­ţiunii tunelului s-a executat din beton monolit. Datorită aplicării acestei metode de lucru, la fie­care m.l. de înaintare s-au eco­nomisit circa 8 mc material lemnos. Tunelul Fileşti-Galaţi are lun­gimea de 770 m, înălţimea de 7 m şi deschiderea de 5,8 m. înălţimea şi deschiderea tune­lului permit trecerea pe această linie a unor trenuri cu gabarit sporit. O dată cu construcţia s-au efectuat şi primele lucrări în vederea electrificării acestei linii ferate. Noul tunel, dat acum în ex­ploatare, alături de cel vechi, permite dublarea şi chiar tripla­rea traficului de mărfuri şi că­lători pe distanţa Bărboşi—Ga­laţi—Combinatul siderurgic, în condiţiile unei regularităţi şi si­guranţe maxime a circulației. PAGINA 3 RANDAMENTUL INSTALAŢIILOR DIN RAFINĂRII TRIBUNA EXPERIENŢEI ■5 ÎNAINTATE De ani de zile, colectivul Rafină­riei Brazi desfăşoară o activitate vie, de perfecţionare a proceselor tehno­logice, folosind metode şi soluţii noi, care să asigure funcţionarea instala­ţiilor moderne cu randament înalt. Rezultatele pe primele cinci luni ale anului sunt în acest sens edifi­catoare şi indică o dinamică continuu ascendentă. Deci, nu întîmplător. Rafinăria Brazi a fost aleasă de Mi­nisterul Petrolului drept unitate eta­lon în acţiunea de organizare ştiinţi­fică a producţiei şi a muncii. Con­vorbirea cu rov. ing. BUJOR OL­­TEANU, director general al Rafină­riei Brazi, a fost axata tocmai pe această temă. — Ce rezultate mai importante s-au obţinut pînă acum ? !­ Pe baza unor analize şi con­fruntări de variante, s-au creat posi­bilităţi optime de prelucrare a frac­ţiei de butan în instalaţia de fracţio­nare gaze a complexului de refor­mare catalitică, obţinîndu-se un plus de producţie de 300 tone pe an de normal butan, necesar industriei pe­trochimice. S-au recuperat, de ase­menea, 3 000 tone anual „abur mort“, de la instalaţia D.A.V., care se folo­seşte acum la alimentarea serpenti­nelor de încălzire în rezervoare. Con­sider o importantă rezervă pusă in valoare şi recuperarea a 650 mc oră ape reziduale. Nu lipsite de eficienţă sunt şi măsurile luate pentru raţiona­lizarea distribuirii echipamentului de vehiculare a produselor în­ depo­zit, prin concentrarea sarcinii de pompare, pentru folosirea mai raţio­nală a forţei de muncă în laborator, în sectorul depozit-rampă, la unele instalaţii. Aceste măsuri permit îm­bunătăţirea calităţii muncii, întărirea disciplinei şi obţinerea de economii la costul tonei de ţiţei prelucrat. Ele vor fi urmate de altele, aflate acum în studiu şi analizate complex, cu spirit de răspundere, de către colec­tivul rafinăriei. „ La recenta plenară a Comi­tetului regional Ploieşti al P.C.R. aţi pledat pentru ideea unei preocupări de mai mare an­vergură în­ legătură cu organiza­rea producţiei şi a muncii în ra­finăriile moderne... — Nu numai eu, ci şi alţi specia­lişti ai rafinăriei — pornind de la in­dicaţiile­­ ultimelor documente de partid şi de stat — considerăm că tre­buie atacate sincer, deschis, o serie de probleme dificile, de conţinut. Nu este permisă comoditatea, soluţiona­rea facilă a chestiunilor, care să nu asigure o maximă eficienţă. în urma unei analize, am ajuns la concluzia că în rafinărie există încă numeroase posibilităţi care, mai bine fructificate, pot asigura o folosire mai judicioasă a forţei de muncă. Au fost stabilite o serie de măsuri şi sîntem siguri că, prin aplicarea lor, productivitatea muncii va creşte substanţial la instalaţiile rafinăriei. Dar efortu­rile noastre sînt stînjenite. Acum ne irosim forţele pe activităţi marginale, de care ar trebui să fim scutiţi. Nu este oare mai normal ca Ministerul Căilor Ferate, specia­lizat in această direcţie, să exploate­ze staţiile tehnice ale rafinăriei ? A­­celaşi lucru şi în ceea ce priveşte exploatarea surselor de apă de ali­mentare din afara rafinăriei. Ele ar trebui să aparţină unei unităţi a Comitetului de Stat al Apelor. Lu­crările amintite, departe de specifi­cul producţiei rafinăriei, sunt auxi­liare şi influenţează negativ asupra indicatorilor tehnico-economici. Mai departe, mult s-ar cîştiga dacă ar lua fiinţă şi o întreprindere profilată şi specializată pentru reparaţii cu­rente şi capitale, care să execute aceste lucrări la toate unităţile dir­ec­­ţiei noastre generale de prelucrare a ţiţeiului, pe baza unor grafice realis­te, eşalonate precis în timp. In ase­menea condiţii, s-ar putea ajunge la mecanizarea în mare parte a lucră­rilor de revizii şi, implicit, la iefti­nirea operaţiilor. — Ce alte sugestii aţi putea formula, pentru ca în sectorul rafinării să se obţină o înaltă productivitate a muncii ? — Am să mă refer, mai intii, la rafinăria noastră. Aici, construcţia mijloacelor de producţie de m­are ca­pacitate şi de prelucrare adîncită, cu tehnologie modernă şi automatizare înaintată, trebuia să ducă în mod fi­resc la o înaltă productivitate a muncii, la nivelul celei realizate în ţările dezvoltate. Acest imperativ, după părerea mea, nu s-a îndeplinit decât în mică măsură. Lucrările de investiţii s-au desfăşurat pe etape. Unele instalaţii auxiliare aferente a­­cestor obiective au fost însă proiec­tate şi construite la un profil care nu a avut în vedere capacităţile de bază finale. Ca urmare, s-a ajuns la fărîmiţarea sistemelor auxiliare, cum ar fi gospodăria de apă recircu­­lată, pentru care s-au executat două grupuri de echipament de răcire, iar al treilea este în curs de proiectare şi construcţie. Defecţiuni se întîlnesc şi la casele de pompe afectate pe lingă fiecare grup de instalaţii. — Care sunt efectele şi cum veţi îndrepta, totuşi, aceste erori de proiectare ? ■ — In situaţia fărîmiţării instalaţii­lor auxiliare personalul de exploatare creşte. Tot prin proiectare, nu s-a dat posibilitatea ca auxilia­rii energetici (chiar centrali­zaţi) să nu oprească rafinăria cînd execută revizia periodică. Vom în­cerca prin studiile ce le întreprindem să rezolvăm o parte din aceste­­gre­­şeli costisitoare. Mai întîi, reviziile utilajelor energetice se vor face eşa­lonat, incit să nu mai fie n­evoie de oprirea simultană a instalaţiilor teh­nologice. Un spor considerabil de producţie fizică se va obţine prin mărirea ci­clurilor de funcţionare a instalaţiilor. Dar pentru aceasta trebuie scurtaţi timpii afectaţi reviziilor generale. Sunt cazuri cînd unele instalaţii şi-au îndeplinit ciclul de funcţionare. Datorită însă unei exploatări îngri­jite, ele prezintă parametrii siguri pentru prelungirea ciclului. In acest caz, trebuie însă oprite pentru anu­mite controale. Legislaţia actuală li­mitează în timp funcţionarea (6 luni) pentru efectuarea verificării. Instala­ţiile din ţări dezvoltate au cicluri de un an şi jumătate şi, în unele cazuri, nelimitate, verificarea făcîndu-se, cum se spune, cînd instalaţia o cere. Socotim că şi la noi trebuie revizuit acest mod de control şi fo­losite mijloace moderne, de pildă, ultrasunetele, care dau rezultate chiar mai concludente decât probele clasice, fără a fi necesară oprirea in­stalaţiilor. Aceste deficienţe, semnalate pe scurt, nu ar trebui să se mai repete la construirea celor două rafinării de la Oradea şi Piteşti. Nu mai pu­tem admite să lucrăm, în unele do­menii, sub nivelul productiv al rafi­năriilor din ţările avansate. Avem­i îndatorirea să realizăm condiţiile de lucru asemănătoare acestora, precum şi cele mai bune rezultate tehnice şi economice. Convorbire realizată de Constantin CĂPRARU corespondentul „Scînteii“

Next