Scînteia, decembrie 1967 (Anul 36, nr. 7540-7570)

1967-12-01 / nr. 7540

PAGINA 2 DIMENSIUNEA UMANĂ ŞI ECONOMICĂ A SPAŢIULUI COMERCIAL Se vorbeşte de „umanizarea“ spaţiului urban şi poate că nicăieri această nobilă străduinţă nu-şi găseşte o exprimare mai fericită decât în locuţiunea : „omul sfinţeşte locul“. Vorbind în termeni moderni, putem afirma foarte bine că spaţiul imobiliar, de pildă, nu este o realitate amorfă, eterogenă, generică , ci una care are prin excelenţă un sens concret, bogat în semnificaţii, cu caracter de unicat. Factori imponderabili de ordin psihic, obişnuinţe, care, cu timpul, devin tradiţii, îi dau această patină particulară. Am amintit toate acestea — înainte de a intra în fondul unei chestiuni cu caracter mai special, privind utilizarea inconsecventă a unor vaduri comerciale — întrucît ea derivă din considerentele exprimate mai sus. Fiindcă vadul comercial nu este, la urma urmei, decît tot un spaţiu „personalizat", creat nu numai datorită unei poziţii avantajoase faţă de arterele de comunicaţie, dar şi datorită unei priceperi profesionale ieşite din comun, a unei străduinţe în stare să stabilească un renume, şi mai mult decît atît , nişte obişnuinţe pentru un mare număr de oameni şi chiar tradiţii. De aceea, una din preocupările capitale ale comercianţilor de totdeauna a fost şi este de a-şi crea „un vad bun“ şi de a-1 menţine. El rămîne în amintirea oamenilor ani şi ani de zile. în acest sens, un exemplu clasic îl constituie fos-‘ tul magazin universal „Sora“. Amintirea lui s-a păstrat pînă astăzi şi este greu de înţeles cum de a fost posibil ca acest animat colţ al Căii Victoriei să devină peste noapte, pentru foarte mulţi ani, un spaţiu fără mişcare, cu un văl cenuşiu tras peste vitrine. O eclipsă, desigur, a spiritului comercial, din păcate prea îndelungată. Se pare că, în prezent există şansa unei turnuri mai favorabile. Spaţiul, cum ni s-a dat a înţelege, va fi redat în fine circuitului comercial, fiind afectat unui magazin „prototip“ de valorificare a fructelor. Va reuşi acesta să-şi creeze, faţă de cel precedent, un vad mai adecvat . Sîntem convinşi de necesitatea unui astfel de „supermagazin“ modern specializat, şi totuşi formulăm asemenea întrebare, întrucît „crearea“ unui vad nou, schimbarea altuia vechi afectează nişte realităţi grave, ce trebuie temeinic şi circumspect cîntărire. Or, printre anomaliile privind chivernisirea judicioasă a spaţiilor comerciale se vădeşte un anume fel de superficialitate, de arbitrar, care derutează pe consumatori. Vadul, aşa cum am căutat să demonstrăm, este un unicat, alcătuind un tot organic cu locul, cu destinaţia sa. De aceea, vadurile nu pot fi schimbate între ele, ca nişte piese sau nişte cărămizi. Nimeni n-a înţeles de ce localul „Delta Dunării“ (din Calea Victoriei), cunoscut şi căutat de consumatori, avînd deci un vad bun, a fost transformat într-un... magazin de produse lactate, în virtutea cărei justificări economice şi comerciale în cadrul magazinului „Polar“ a fost închis nu de mult raionul de gustări calde, tocmai acela care avea vad mai bun şi constituia un mijloc de atragere a clientelei . Acum cîţiva ani în urmă, aceeaşi operaţie s-a produs şi la magazinul alăturat, în consecinţă ? Din trei magazine, gîndite iniţial de a avea fiecare un profil aparte („Comaliment“, „Polar“, „Delta Dunării“) au rezultat trei unităţi fără personalitate, care vînd cam aceleaşi produse. Iată consecinţa considerării în mod nejudicios a vadului comercial : atrofierea personalităţii magazinului, scăderea afluxului de clientelă, pierderea renumelui cîştigat. Un alt aspect este degradarea unor spaţii prin folosirea lor improprie, ceea ce duce, implicit, la reducerea randamentului lor social şi economic. Fiindcă a imobiliza un spaţiu destinat prin construcţie şi prin poziţie geografică a fi utilizat în vederea deservirii populaţiei, pentru activităţi intermitente, fără aflux de solicitanţi, este un nonsens. Totuşi, asemenea inconsecvente se produc. Avem în faţă o întreagă listă întocmită pe baza unor sugestii din cîteva oraşe ale ţării. Reproducerea ei ar necesita prea mult spaţiu. Valorificarea spaţiului, cum am şi spus, este o problemă complexă, în cadrul căreia trebuie analizaţi mulţi şi diverşi parametri. Totuşi, criteriile utilizării raţionale, în care factorii sociali şi economici au un rol preponderent, sunt limpezi. Şi în acest sens, desigur, se poate spune că e preferabil şi mai judicios ca, în situaţia actuală cînd există o supra-solicitare a suprafeţelor existente datorită unui mare aflux al clientelei, cît mai multe imobile cu destinaţie comercială să intre In circuitul lor , firesc. Merită, credem, să fie analizată cu mai mult discernămînt, înfăptuirea unor planuri mai ambiţioase, vizînd o perspectivă mai largă. In acest sens, ne referim, cu titlu de exemplificare, la proiectul privitor la o mai bună utilizare a pasajului „Victoria“. Cîţiva specialişti din domeniul alimentaţiei ne-au sugerat, pe baza unui studiu deja întocmit, ca aici să ia fiinţă un complex de localuri a căror distribuţie şi personalizare pitorească ar fi avantajată de posibilităţile pe care le oferă configuraţia arhitectonică a pasajului. Mai trebuie avut în vedere şi un alt lucru : locul se află într-un vad excelent, întrucît de jur împrejur îşi au sediul cîteva mari instituţii, iar ziua întreagă e o mare forfotă de oameni. In cadrul acestei variante, ar exista posibilitatea de a se pune în funcţie un mare restaurant cu autoservire, urmînd ca autoservirea din Calea Victoriei să fie redată destinaţiei ei iniţiale, revenind la denumirea tradiţională „Café de la Paix“. In general, ar fi cazul să se utilizez cu mai multă fantezie şi randament spaţiile pitoreşti ale pasajelor (cum e cazul pasajului Bijuteria, fost Villagros, şi a altora). Ar fi de asemenea şi timpul de a se examina mai judicios amenajarea reţelei de deservire din zona centrală a Bucureştiului. Oraşul a crescut, populaţia lui s-a înmulţit, după cum a crescut şi afluxul de călători şi turişti care îl vizitează zilnic. Or, reţeaua de deservire, din pricina nejudicioasei distribuiri a spaţiului, prezintă anomalii. Iar cea mai absurdă dintre ele stă înt faptul că în timp ce unele unităţi comerciale sunt supra-aglomerate, fac faţă cu greu afluxului de public, există spaţii generos distribuite sau de-a dreptul irosite prin utilizarea lor sporadică. Şi acest fenomen, după cum am văzut, nu ţine numai de realităţile bucureştene. Mai în toate oraşele din ţară, există „rezerve interne“ privind valorificarea mai judicioasă a spaţiului, în folosul bunei deserviri a populaţiei. Ele trebuie depistate, supuse unui studiu atent de către cei competenţi, pentru ca prin eliminarea unor inconsecvenţe şi anomalii, spaţiul public să fie redat utilizării celei mai adecvate. Vasile NICOROVICI Jucării pentru cei mici Oricând o jucărie, un dar îmbogăţeşte lumea de basm a copilăriei. Magazinele oferă în „Luna cadourilor“ posibilitatea alegerii unor daruri diverse, potrivit cu vîrsta, preferinţele şi necesităţile celor mici. Pentru a uşura alegerea celui mai nimerit cadou, menţionăm cîteva dintre articolele ce se găsesc în unităţile comerciale, începem cu cele pentru nou-născuţi. ,,Zestrea“ lor poate fi completată cu garnituri din 8 şi 12 piese, garnituri pentru pat şi landou, port-bebe din relon matlasat, jachete cu bonete, costumaşe. Fetiţele vor fi bucuroase să se joace cu o păpuşă nouă, mai ales dacă are ochi şi articulaţii mobile, aşa cum au păpuşile Corina, Cristina, Nicoleta şi Adriana. Utile şi instructive pentru fetiţele mai mari sunt şi diversele garnituri pentru lucru de mină şi maşina de cusut „Oana“, acţionată de un micromotor electric. De asemenea, vor fi încântate să primească un dar un paltonaş drăguţ, din stofă de lină sau din imitaţie de blană, o canadiană îmblănită, o rochiţă şi pantofiori din colecţiile magazinelor „Romarta copiilor“. Din punctul de vedere al băieţilor, sunt preferate jucăriile mecanizate ca limuzina ce funcţionează prin telecomandă avionul supersonic cu lansare, furgoneta cu şoferul la volan, autobuzul mecanizat „De la munte la mare“, scrînciobul cu ursuleţi, precum şi trusele „Micul dulgher“, cu nivelă de apă, daltă, şurubelniţă, ciocănel, fierăstrău, burghiu etc., ambalate în cutie din lemn cu capac, cu miner şi cârlig din metal, nichelate, „Micul chimist“ cu un mic instrumentar de laborator şi altele. Din domeniul tricotajelor pentru copii amintim câteva noutăţi la „Romarta“ : jachetele din fire p.n.a., destinate şcolarilor, garniturile sport compuse din pulovere şi căciuliţe, jachete, costumaşe, ciorapi şi şosete model ,Jaguard". 99GOLGOTIF.ro“ (Urmare din pag. 1) Și totul curge măsurat prin cifre pe statele de salarii, prin buletine de analiză, prin procese verbale „de constatare" . Întocmai ca și acele pietricele aruncate în mare de inventivul golgotiei.„ Să luăm, de pildă, acest soi de locuri liniștite, ferite în care nu ajunge nici o adiere din marea furtună a muncii. Să vedem ce este şi ce se întîmplă cu asemenea locuri ferite — un fel de mici sere în care sunt aşezate spre desfătare şi Înflorire ici-colo unele suflete, uneori bătrloare, dar, de obicei, suflete tinere bine tapate, bine îmbrăcate. Locuri liniştite, servicii aproape ca o taină, ca un mister, plasate ici-colo, prin instituţii şi întreprinderi, sau râspîndite ca mici insule, oaze binecuvîntate. Puşi şi Luiza, au un asemenea serviciu într-un oraş mare din ţară , mica lor „reprezentanţă" (a unei instituţii de artă) nu ţine de oraşul in care şi-au instalat un birou elegant, pentru că ţine mai mult de Capitală. „Ţin direct de Bucureşti, nimeni nu are treabă cu mine. Nici n-am visat să am aşa serviciu* — mărturisesc singure ciudatei« funcţionare. Din cind in cind vine o hîrtie de cîteva rînduri; vorbesc la telefon — la telefon vorbesc mult şi peste tot ; din cînd in cînd, chemate sau cînd cred ele îşi fac singure o delegaţie şi merg — cind una, cind alta — la Bucureşti sau la Iaşi sau la Cluj. Dacă le-a venit o hîrtie, o pun într-un dosar şi dosarul în dulap. In restul timpului, funcţionarele se plictisesc, croşetează, conversează la telefon, fac lectură, studiază jurnale de modă, primesc vizite, ascultă muzică. Cam atît înser—'ă 1 ''10 şi respectiv 1 m de Ic’, pe lună. Săp*:” •• '‘zi, luni întregi aprs'apo uită că fac serviciu — sînt ca şi acasă, reşoul, cafeaua, ceaiul, laptele, gustarea... Strînsă de pe o lună Întreagă muncuşoara lor ar putea fi făcută de o funcţionară obişnuită intr-o singură zi. De cind fac dumnealor munca în acest loc liniştit, fericit ? Cine ar mai putea şti. Totuşi, să le vedem pe aceste funcţionare (bineînţeles şi funcţionari) — şefi de birou! — cum reacţionează ele atunci cînd — cum am spus — la trei luni odată le vine o hirtie, pe care ele trebuie să o apuce una de un capăt şi alta de alt capăt şi să o aşeze în registrul lor. Au un registru frumos, mare, în care de vreo doi ani sunt scrise cinci pagini. Abia le-a ajuns hîrtia trimisă de o instituţie din oraş şi Puşi sau Luiza pun mîna pe telefon şi cheamă instituţia respectivă, strigă, tună : „Pentru ce nu mi-aţi trecut articolul la care trebuie să trecem achiziţia asta ? De unde vrei să ştiu eu articolul 1 Ce-mi pretinzi mie să caut în toată arhiva !? Sunt obligată să ştiu articolul unde să trec cumpărarea tablourilor !? Trimiteţi articolul! Nu ne obligaţi pe noi să căutăm în toată arhiva 11* Arhiva lor — am spus, este un dosărel cu cîteva hirtii. Şi să nu ştie la ce articol sâ treacă acea „achiziţie* — este ca şi cum, de zece ori cu televizorul în casă nu ar şti de la ce buton să deschidă televizorul. Dar răsfăţatele funcţionare continuă să strige la telefon, să ceară socoteală, să pună lumea la punct. Nu vor sâ fie deranjate de nimeni. Mica lor instituţie s-a dezvoltat în sine şi pentru sine; trăieşte în sine şi pentru sine, ruptă de colectivitate dar din vlaga societăţii — întocmai ca o celulă canceroasă. Pe locul lui, funcţionarul fictiv, fără sarcină de muncă, parazitar devine în timp rapid un element străin, asociat. Singura asanare este desfiinţarea unor asemenea locuri liniştite, ferite, oblăduite şi în care nu se întîmplă altceva decît o pierdere de fonduri, blocarea unor energii omeneşti utile în altă parte, o gravă inechitate, un abuz pe seama colectivităţii şi o monstruoasă umflare, o hipertrofie a individului, ruperea lui de societate. In preocupările întregii noastre societăţi, ale partidului nostru — care conduce destinele ţării — intră astăzi cu pregnanţă grija pentru utilizarea cu maximum de eficienţă a avuţiei materiale a poporului, pentru organizarea ştiinţifică şi eficace a producţiei şi a muncii, pentru sporirea, raţionalizarea şi simplificarea muncii administrative. In cadrul acestor eforturi depistarea „golgotierilor* se impune, după părerea mea, ca un lucru absolut necesar. ARTICOLE DE UZ CASNIC Majoritatea gospodinelor sunt bucuroase să primească în dar articole utile de menaj şi consideră o surpriză plăcută cînd soţii le oferă cite un obiect menit să le uşureze obişnuitele lor activităţi casnice. în aceste zile, în magazinele de specialitate au intrat o serie de articole noi din cristal, pahare, vaze de flori, la care se adaugă articolele din sticlă, ca serviciile de vin, ţuică, paharele pentru bere. Din seria obiectelor de uz casnic menţionăm maşinilede spălat „Alba Lux“ (modele 2, 3, 4 şi 5) şi aspiratorul de praf „Record“. De asemenea, peria de lustruit parchetul „Lucia şi spălătorul mozaic uşurează mult munca gospodinei. Masa pliantă pentru călcat este practică, se poate regla la diferite înălţimi în funcţie de statura persoanei care o foloseşte. Placa superioară, îmbrăcată în material textil, asigură o călcare în bune condiţii. Din „dotarea“ unei gospodine e bine să nu lipsească căruciorul cu sacoşă pentru piaţă, cu care poate transporta fără efort mărfurile cumpărate. Se găsesc de vînzare în magazinele specializate şi vase din oţel inoxidabil pentru bucătărie. Oalele, cratiţele, tigăile şi tăvile de copt din acest material sunt rezistente, igienice şi se curăţă uşor. A APĂRUT. “ * ^ ** Calendarul „SCÎNTEIA“ 1968 Zilei« acestea a ieșit de sub tipar calendarul de perete „Scînteia* pe anul 1968 în trei modele diferite. Ele sînt ilustrate cu reproduceri în culori și cuprind datele importante ale anului. Calendarele „Scînteia* — 1968 se găsesc de vînzare in librării, la unităţile O.C.L. „Tutunul“, iar la sate în unităţile cooperaţiei de consum. Preţul unui exemplar este 1 leu. • Nu-i mult de cînd a fost electrificată şi comuna noastră. Dar bucuria de a avea lumină in sat ne-a fost de scurtă durată. I.R.E.-Argeş a racordat comuna la reţeaua de înaltă tensiune. După întinderea firului s-a constatat insă că acesta trecea, pe o porţiune, deasupra unei imense şiri de paie proprietatea C.A.P., ceea ce e contrar tuturor normelor de pază contra incendiilor. C.A.P. nu vrea să mute şira de paie. in aceste condiţii, I.R.E. nu vrea (şi nici nu e recomandabil) să dea drumul la curent pentru a alimenta şi satele noastre — Sirbi şi Braniştea. In timp ce aceste două unităţi se ceartă, noi, cetăţenii, stăm, de peste două luni, fără lumină electrică. E drept . Păcat că in nici unul din cele două sate lăsate în Întuneric nu locuieşte nimeni din conducerea C.A.P. Un grup de locuitori din satele Sîrbi şi Braniştea, comuna Sîrbii-Măgura, raionul Slatina • Mai mulţi muncitori de la uzina „Progresul“Brăila ne-au relatat, intr-o scrisoare, greutăţile pe care le intîmpină din pricina lipsei unui chioşc alimentar în incinta întreprinderii (dimineaţa, la centrul de pîine şi la unităţile alimentare din jurul uzinei e foarte mare aglomeraţie, mulţi salariaţi fiind nevoiţi, din această cauză, să renunţe la gustarea de dimineaţă. Sesizarea a fost trimisă comitetului sindical al uzinei, care ne-a răspuns zilele trecute că, prin grija conducerii întreprinderii, a O.C.L. Alimentara şi a T.A.P.L.Brăila, s-au luat măsuri pentru deschiderea în incinta Întreprinderii a două chioşcuri alimentare. • „Minorul Nicola Dănuţ, elev în clasa a II-a la Şcoala generală de 8 ani din satul Moceriş, comuna Lăpuşnicu Mare, raionul Bozovici, a fost părăsit mai de mult de mama sa naturală. Copilul, orfan de tată, e crescut acum de o rudă. Mama, Ana Nicola, primeşte pensie de pe urma soţului decedat, dar nu contribuie cu nimic la întreţinerea copilului". Această sesizare primită la redacţie a fost trimisă, pentru cercetări, Sfatului popular al raionului Bozovici, care ne răspunde că faptele sunt • reclamaţii • sesizări • răspunsuri reale. In consecinţă, s-a hotărît ca minorul să fie internat la o casă de copii şcolari sau dat în plasament familial de stat persoanei care-l creşte. Foarte bine. Statul se îngrijeşte de copii. Dar poate că tribunalul va hotări ca Ana Nicola să nu mai aibă calitatea de mamă dacă n-o merită. • în blocul nostru, mai tot timpul, apa nu curge. (Şi cind curge, e foarte tulbure). O cărăm cu găleţile pe scări, vă închipuiţi cum. Noi, locatarii, l-am rugat de multe ori pe şeful serviciului administrativ al exploatării miniere Cavnic, unde lucrăm, să facă ceva ca să avem apă în bloc. Dar noi am zis: noi am auzit. Ce sfat ne puteţi da în această privinţă, tovarăşi de la serviciul administrativ al exploatării 7 Mihail FATU Bloc 9, ap. 11, Cavnic, raionul Lăpuş • Ca să-mi iau grija, la 31 ianuarie a. c. m-am dus la secţia financiară a raionului Tudor Vladimirescu şi am plătit impozitul pe motocicletă, pe două trimestre ale anului (chitanţa nr. 0986715), îmi place să fiu corect şi punctual. Am stat după aceea liniştit pină la 26 aprilie, cînd m-am trezit cu o poprire pe salariu la instituţie. Cum nu mă ştiam dator pe nicăieri, am rămas uimit. Ce se întîmplase ? Secţia financiară, considerindu-mă — pe ce bază, nu ştiu — rău platnic, trimisese adresă la instituţia unde lucrez să mi se reţină din salariu impozitul pe motocicletă pentru cele două trimestre ! M-am învoit de la servici şi am alergat la secţie să descurc lucrurile. Am considerat că e vorba de o greşeală întîmplătoare şi, după ce am lămurit lucrurile, mi-am văzut de treabă. Şi, bineînţeles, mi-am achitat la timp impozitul. Cu toate acestea, la 20 noiembrie, aceeaşi secţie financiară mă califică iar rău platnic şi-mi trimite la instituţie o nouă adresă de poprire, de data aceasta pentru neplata impozitului pe ultimul trimestru al anului. (Pe care îl achitasem la 24 octombrie, cu chitanţa nr. 057862). Să judece oricine. Ce învăţăminte au tras salariaţii secţiei financiare din prima greşeală, socotită de mine pe nedrept întîmplătoare . Socotesc că cine a încurcat lucrurile, acela să le descurce şi să suporte penalizările pe care am fost obligat să le plătesc eu. Mihail DESPINA Str. Complexului nr. 5, bloc 60, Sc. 1, ap. 30, raionul Tudor Vladimirescu Loco • Pe distanţa Piatra Olt—Rîmnicu Vîlcea circulă zilnic mii de muncitori navetişti, salariaţi ai şantierelor din Rm. Vîlcea şi Govora. Vagoanele, foarte puţine la număr, fiind încărcate pînă la refuz, se călătoreşte şi pe scări, pe tampoane, pe vagoane sau chiar pe locomotivă. De multe ori, din cauza pericolului de accidente, mecanicul de locomotivă refuză să plece cu trenul ciucure. Pe bună dreptate. Cine răspunde de viaţa acestor oameni ? Evident că numai tovarăşii de la Direcţia regională C.F.R.-Craiova. Emil S. TRANCA comuna Mareea, raionul Drăgășani La intrare un oraş miroase a peşte prăjit. A saramură : Eu, bucureştean, înghit în sec. In faţa mea un cetăţean duce de zgardă un căţeluş care merge in trei picioare. Întreb : Ce-a păţit, de ce merge în trei picioare ? Îmi răspunde : Pe al patrulea şi-l păstrează. 11 salut cu respect pentru umorul lui sec şi pornesc mai departe. Continuă să miroase a saramură. Sînt oprit de un cetăţean. Fără căţel. Mă acostează . Sînteţi drăguţ . Ii răspund că da. Vă rog urmaţi-mă. Îl urmez. Mă poartă vreo douăsprezece minute prin nişte labirinturi. Intrăm intr-o locuinţă. Sînt somat. Descălţaţi-vă... Sunt „Romarta“ ? Nu. „Gubán“. Descălţaţi-vă. Mă descalţ. Ii dau pantofii „Gubán" şi-mi dă în schimb nişte pantofi tot noi, acelaşi număr, dar altă marcă. De-o calitate inferioară. In schimbul costumului meu, făcut din stofă fină, îmi dă alt costum din stofă inferioară. Il întreb : Acum pot pleca . Nu. Trebuie să vă plătesc diferenţa. A luat un creion şi a făcut socoteala. Am ieşit din casă cu bani frumoşi. Din curiozitate l-am întrebat: De ce ai făcut chestia asta . De ce nu-ţi cumperi de la magazin ? Nu, nu se poate. Noi călărăşenii n-avem dreptul la pantofi „Guban“, la stofe fine. Cei care se ocupă cu comerţul la Bucureşti nu trimit la Călăraşi aşa ceva. Cică nu-i de noi să facem lux. Bonjur. Urc la directorul care se ocupă cu aprovizionarea oraşului, li povestesc întîmplarea. Din actele care-mi sunt puse la dispoziţie, constat că aşa e. Călărăşenilor nu li se trimit pantofi „Guban", „Romarta", stofe şi multe alte lucruri mai acătării. Cu toate astea miroase în continuare a saramură. Intru în restaurantul „La doi plămîni". Înainte de a comanda saramura, dau o raită prin bucătărie. Călcînd pe o blană de fost iepure, şi rezemat de un frigider a cărui uşă se închide cu ajutorul unui şpraiţ, îl întreb pe responsabil : De cînd n-a mai fost fostul Sanepid pe la dumneavoastră 7 De vreo trei săptămîni. Şi cînd a fost ce-a constatat 7 Ce-aţi constatat şi dumneavoastră. Şi nu v-a închis bucătăria . Aveau tot dreptul. Ce v-au spus ? Să luăm măsuri. Şi am luat. Nu văd. Îmi arată măsura care a luat-o. Pe uşa bucătăriei au bătut un aviz: ‘ „intrarea persoanelor străine de acest restaurant e strict oprită1", il salut şi pe dumnealui , pentru umorul pe care-l posedă şi merg mai departe. Străbat mirosul de peşte prăjit şi-mi lasă gura apă. Fără să-mi dau seama, ajung pe strada Griviţei, unde mirosul de saramură este şi mai dens. Constat că acest îmbietor miros vine de pe acoperişul imobilului cu numărul 126. Bat la poartă. Iese cineva. Aţi făcut saramură ? Da, poftiţi. Sínt invitat în una din camerele cu plafon descoperit. Plouă. Sínt servit sub o umbrelă. Mănînc saramură de crap cu mămăligă ,şi conversez cu gazda. De ce aţi dat acoperişul jos tocmai acum în pragul iernii ? Nu l-am dat noi. Proprietarul. A făcut o glumă proprietarul. Ce glumă 7 Noi suntem chiriaşi şi ca să ne scoată de aici a găsit de cuviinţă să dărîme un zid şi să ia acoperişul. Şi organele locale 7 Nu iau nici o măsură împotriva lui, că strică fondul de locuinţe , Il lasă să-şi facă de cap 7 După cum vedeţi, îl lasă. Pornesc mai departe. Pe centru rămîn foarte uimit de respectul cu care este salutat un cetăţean mult mai tînăr decît mine. Îl întreb dacă este preşedintele statului. Nu e. Nu e nici învăţător. Nici notar. Nici mamos şi nici măcar responsabil de magazin. Ce eşti domnule Casier la cinematograf. Am înţeles. Călăraşul şi înainte cu douăzeci de ani cînd era eminamente agricol, tot două cinematografe avea, şi astăzi cînd aproape s-a dublat populaţia, tot două. Vreţi bilete pentru diseară, mă întreabă casierul. Dacă vreţi, duceţi-vă, cumpăraţi-vă o pălărie, traversaţi strada şi salutaţi-mă cu respect. li povestesc că nu port pălărie. Şi de ce nu port. (Pentru că au şi ei un port, la Borcea). Sala tribunalului. Citesc un dosar. Vasile Cîrnu, din strada Bucureşti nr. 35, cheamă in judecată pe colocatarul său Nicolae Cîrnu pentru că ultimul are iepuri de casă şi porumbei şi-l deranjează pe primul. Il întreb pe judecătorul de serviciu: Acest Vasile Cîrnu, reclamantul, este ceva rudă cu inculpatul Nicolae Cîrnu, ori e o simplă potrivire de nume ? Sunt fraţi. Şi de ce nu-i împăcaţi ? Dacă-i împăcăm în legătură cu porumbeii şi iepurii, vin din nou cu altceva. Cu ce . De exemplu la prima zăpadă, s-ar putea ca în dreptul lui Nicolae să ningă cu fulgi mai mari, iar în dreptul lui Vasile cu fulgi mai mici. Ar fi un motiv. Dar dacă s-ar putea lua măsuri să ningă egal la ambii ? S-ar găsi alt motiv. Dacă Vasile ar face focul in sobă cu lemne de salcîm şi celălalt cu lemne de stejar, şi s-ar amesteca fumul pe un teren neutru... Ei, ce ziceţi ? Găsesc ei motive. Cît umor au aceşti doi călărăşeni. Dar numai ei ? Poanta cea mai grozavă am găsit-o la Agrosem- Călăraşi. Grupul 4 şantiere a început de acum aproape doi ani o linie de parare care trebuia să transporte vagoane de porumb din gară la staţia de uscat şi calibrat. Linia de parare e gata, dar nu poate fi recepţionată pentru că această linie este traversată de nişte fire electrice aeriene şi proiectantul n-a prevăzut mutarea a 4 stîlpi care ar reglementa situaţia. Şi ce-o să se întîmple cu noua linie de parare ? O să stea în continuare garată , l-am întrebat eu pe directorul Băncii de Investiţii care mi-a răspuns : Se vorbeşte de construirea unui viaduct. Mutarea stîlpilor ar costa prea puţin şi n-ar avea haz. Piaţa călărăşenilor. Trag cu urechea (ştiu că nu-i frumos, dar ce să fac, e înainte de masă). O femeie se laudă alteia cu sacoşa pe jumătate încărcată cu cumpărături, că bărbatul ei a adus ceapă tocmai de la Iaşi. De la ceapa de Iaşi trec la o nuntă. Cică nu ştiu care nuntă n-o să mai aibă loc pentru că responsabilul cu sportul pe oraşul Călăraşi nu vrea să le mai dea sala de box să facă nuntă în ea... Intru, fără să bat la uşă, la administraţia pieţei. Administratorul şi încă vreo doi tovarăşi, ciocnesc cite un păhărel de tulburel. Le zic: Cetăţenii se duc după ceapă tocmai pe la Iaşi şi dumneavoastră beţi în timpul producţiei. Şi ce dacă se duc după ceapă la Iaşi ? Noi n-am fost după tulburelul ăsta pînă la Ostrov ? Hoinăresc aiurea prin oraş. Privesc îndelung vitrinele încărcate (dar nu cu lucruri de lux). Au sosit şi pomi artificiali de iarnă. Şi jucării. Un om se vaită că nu găseşte în magazine o sobă de teracotă. Altul se vaită că aşteaptă prea mult la coadă la geamuri... La sfat zi de audienţe. Cu preşedintele. Mă înscriu şi eu pe listă, îmi formulez în gind doleanţele în legătură cu prezentele liote de drum şi aştept... Aştept! Pe toţi, prin: Călăraşi note de drum de Nicuţă TĂNASE SYNTEIA — vineri 1 decembrie 1967 Azi începe „Luna cadourilor* Pe toată durata ei, Ministerul Comerţului Interior a lărgit nomenclatorul mărfurilor care se desfac şi cu plata în rate (Foto : M. Cioc)