Scînteia, august 1968 (Anul 37, nr. 7781-7811)

1968-08-01 / nr. 7781

PAGINA 4 Dinu CERNESCU Prezenţă activă in miezul preocupări­lor civice Există o sensibilitate artistică autentică şi o pseudo-sensibilitate. Cea dinţii ar mai putea fi nu­mită şi responsabilitate vis-à-vis de epocă. A depista şi anunţa cu un ceas mai devreme acele fe­nomene, caractere, conflic­te, care mai curînd sau mai tîrziu vor determina un moment istoric — iată ceea ce s-ar putea numi clarviziunea artistului. Ea îmbracă, desigur, o infinitate de nuanţe. Con­stituind startul şi motorul relaţiei artistului cu lumea înconjurătoare, sensibilita­tea sa poate uneori să nu fie axată pe cele mai reale şi mai acute probleme. Există un tip de artişti foarte sensibili, dar din punct de vedere domestic — sunt sensibili cu pro­priile lor griji, cu prietenii, cu copiii sau, să spunem, cu animalele bolnave. A­­ceasta, după mine, este o sensibilitate de ordin per­sonal, neinteresantă pen­tru creaţie. Faţă de blîndeţea artistu­lui aureolat de sentimente „delicate" şi „gingaşe" dar cu preocupări sociale mi­nore, îl prefer pe artistul încruntat şi dur, care ştie să descopere nişte relaţii subterane, să le aducă la lumină. Jean-Louis God­dard, căruia acum doi ani i s-a decernat „distincţia" de cel mai antipatic parti­cipant la Festivalul de la Cannes, şi care e un ursuz prin definiţie, mi se pare a fi unul din cei mai recep­tivi cercetători contempo­rani ai societăţii sale. Acesta ar fi, dacă vreţi, aspectul formal. Mai exis­tă şi aspectul de fond, anu­me că adevărata sensibili­tate artistică descoperă şi relevă problemele cele mai ascuţite ale unui moment dat. Din păcate, anii din dramaturgii noştri sunt par­că mai atenţi să „prindă din aer“ cea mai nouă topi­că a frazei desprinsă din lecturi, sau din vi­zionarea asiduă a unor spectacole străine. Dacă ar fi să se scrie o cronică a anilor noştri con­form tabloului pe care-l oferă multe din piesele şi filmele ultimilor ani, isto­ria ar fi indusă în eroare profund. Ar apărea ori imaginea unui pămînt idi­lic, unde fete frumoase iu­besc băieţi frumoşi, dan­­sînd cu toţii de seara pînă dimineaţa şi chiuind prin lanuri — ori am fi puşi faţă în faţă cu nişte „dra­me" ireale. Teatrul de can­can sau cinematografia de pomădare a realităţii sunt expresia unei sensibi­lităţi deviate ; aceasta din urmă îşi poate regăsi dru­mul împlinirii numai prin­­tr-o prezenţă activă a ar­tistului în miezul preocu­părilor civice, într-o con­temporaneitate vie, iar nu confecţionată din materiale de butaforie. Patriciu MATEESCU Necesitatea unui echilibru intre con­cepţie şi meşteşug Talentul şi sensibilitatea sunt condiţii de existenţă ale artistului, indispensa­bile dar nu suficiente. Nu­mai prezenţa unui filtru de selecţie face din individul înzestrat cu aptitudini, un artist de valoare. Mă re­ Maria BANUȘ Efortul sincronizării cu epoca Sensibilitatea artistului la epoca sa ? O problemă deloc simplă pe care unii au încercat, într-o vreme, s-o simplifice. In mintea lor, cîteva idei emise cînd­­va de clasici — ca ipoteze personale, în corespondența lor particulară sau în focul unor polemici — se uscau, se mumificau, se transfor­mau în nişte mici idoli, înălţaţi pe altar, spre a fi adoraţi în exclusivitate. Cele mai savuroase ofran­de erau reportajele plate în versuri, proză sau tea­tru. La polul opus, în taini­ţele obscure ale subiecti­vităţii, în sfînta sfintelor, am văzut constituindu-se, cu decenii în urmă, cealal­tă dogmă, a dicteului auto­mat, a autocraţiei oniricu­lui. Nu era vorba de im­postori, ci de artişti, unii dintre ei remarcabili (chiar şi ca teoreticieni) care­ se autolimitau, în mod con­ştient, aservindu-se sub — şi inconştientului. Precum a făcut-o cel mai consec­vent dintre suprarealişti, şeful dur, intransigent, al mişcării, André Breton. Ceea ce m-a făcut să prind într-o singură aco­ladă două fenomene sub­stanţial diferite, şi antago­nice, e prezenţa dogmei, a­­păsătoare şi nocivă, pe care o aflăm şi într-o par­te şi într-alta. Exclusivism, sectarism... Neaservită nici unei dog­me, artistice sau paraartis­­tice, viaţa literară de azi, din ţara noastră, se desfă­şoară într-o mare varieta­te de manifestări, scriitorii realizîndu-se şi realizîn­­du-şi opera în parametrii propriei personalităţi. Problema sincronizării artistului cu epoca sa nu e deloc simplă. Ceea ce azi poate părea de stringentă actualitate, mîine devine caduc. Ceea ce la un moment dat răsare, a­­bracadabrant, refuzat de gustul şi reflexele vechi ale publicului, mîine e asimilat, înţeles, gustat şi devine foarte actual. Jarry, Urmuz, Ionesco, Kafka au cunoscut, unii în viaţă, alţii după moarte, acest destin. In tragicele giumbuş­lucuri, în absurdul de coş­mar al unor sensibilităţi a­­normal de ascuţite, ră­nite pînă la os şi la mă­duvă — o epocă, traumati­zată de războaie şi geno­ciduri, a început să se re­cunoască. Cifrul parabole­lor, o dată dezlegat, n-a mai constituit o piedică de netrecut între artist şi ci­titorii sau spectatorii săi. Mai mult, există opere care iradiază o multiplici­tate de sensuri, care trimit în diferite direcții. Ca în­tr-un sipet, cu strălucitoa­re, felurite giuvaeruri, cu divergente raze, fiecare în­ SCINTEIA - Joi 1 august 1968 SENSIBILITATEA SELECTIVĂ A ARTISTULUI AUTENTIC Horia LOVINESCU Semnificaţiile majore la care trebuie să ajungem — Epoca noastră — ne-a spus dramaturgul Horia Lovinescu — e bogată în lapte importante şi specta­culoase, care ne împresoa­ră la tot pasul. întrebarea este în ce măsură aceste fupte sunt­­i artistice, sau cum pot ele deveni mate­rial pentru artă. Primele zboruri în Cos­mos, de exemplu, au con­stituit pentru noi toţi un eveniment vibrant, ne-au impresionat. Era o revela­ţie profundă, ca şi cum am fi privit deodată într-un fel de prăpastie inversă. Iată însă că au trecut zece ani şi în lumea întreagă n-a apărut încă nici o ope­ră de artă remarcabilă con­sacrată zborului cosmic. — Nu credeţi totuşi că, pe o cale indirectă, acest fapt fundamental în viaţa omenirii a influenţat crea­ţia ? Că arta poartă acum o amprentă nouă, amprenta epocii în care omul s-a desprins de planeta sa ? — Tocmai aceasta este problema esenţială. A fi sensibil faţă de vremea în care trăieşti înseamnă a putea trece de la recepta­rea imediată a faptelor la sesizarea unor procese şi fenomene mai adinei. De pildă, progresele tehnice uimitoare ale secolului nos­tru au insuflat omului con­temporan anumite predis­poziţii psihologice, în care se amestecă visul fără li­mite, întemeiat pe posibili­tăţile infinite ale ştiinţei şi totodată un scepticism faţă de grandilocvenţă, faţă de frazele fără o acoperire reală, faţă de dulcegărie. Realitatea se află într-o mişcare accelerată, în ra­port cu care anumite for­me de gîndire îşi pierd va­labilitatea. Pentru că, aşa cum spunea undeva Valéry, orice creştere materială în­­tr-un domeniu determină şi o schimbare de esenţe în fenomenul respectiv. Pro­porţiile vaste pe care le-a luat cultura de masă, am­plificarea mijloacelor de divertisment transformate într-o veritabilă industrie, toate acestea nu pot să nu modifice noţiunile artei. Cum am putea aplica azi aceleaşi formule estetice ca odinioară ? Mă gîndesc ce trebuie să fi reprezentat cu secole în urmă o carte cir­­culînd în manuscris, sau primele tipărituri, in com­paraţie cu imensa dezvol­tare actuală a activităţii e­­ditoriale şi publicistice. In multitudinea de manifes­tări, adesea contradictorii, ale artei moderne, devine mult mai dificil să găseşti acel „număr de aur“, acea cifră magică prin care să poţi deschide sipetul ade­vărului artistic. Prima tentaţie este de a reflecta pur şi simplu a­­ceastă stare de spirit hao­tică. Văzînd că o parte în­semnată a publicului reac­ţionează mai direct la şoc, la surpriză, unii artişti au ajuns să nu mai creadă în durabilitatea operei lor şi se lasă tentat­ de o modă sau alta, care să poată pro­voca la un moment dat o oarecare vîlvă în jurul nu­melui lor. Se ajunge astfel la improvizaţie, la acciden­tal, precum şi la un efort steril şi unilateral de per­fecţionare pur meşteşugă­rească, de exersare a dex­terităţii. Dar sub vîrtejul procese­lor sociale şi spirituale din lumea modernă, aparent derutant prin complexita­tea sa, există nişte coordo­nate majore, nişte semnifi­caţii la care arta trebuie să ajungă. — Cum ? — îndreptînd atenţia a­­■upra conflictelor reale din viaţă, asupra problemelor acute pe care le ridică în­săşi realitatea, în transfor­marea ei. La noi în ţară, dispariţia luptei de clasă, constituirea noii orînduiri sociale conduc spre o co­munitate superioară între oameni. Se pun bazele unei solidarităţi mult mai pro­funde între indivizi — un alt tip de unitate morală ce presupune din partea fiecăruia o conştiinţă şi mai largă a scopului comun, o perspectivă şi o responsa­bilitate proprie pentru ope­ra ce se înfăptuieşte. Poate că nu totdeauna este direct vizibilă relaţia dintre cu­tare construcţie ce se în­făptuieşte într-un capăt al ţării şi soarta personală a unui om care trăieşte în celălalt capăt al ţării In­tră deci în joc factori de conştiinţă mai subtili. E ne­cesar un proces de înţele­gere care nu e lipsit, une­ori, de dificultăţi, iar în a­­cest proces apar nu o dată cazuri de însingurare, „cri­ze" de adaptare. Sau iată un alt aspect, de asemenea izvorît din realităţile noas­tre. Mica proprietate pri­vată şi moştenirea ei au constituit în trecut, pentru pături foarte largi ale populaţiei, una din teme­liile solide ale familiei, o temelie de ordin economic. Instaurarea relaţiilor socia­liste a schimbat radical ba­zele pe care se constituie familia, problemele care se pun azi sînt mult mai pu­ţin de natură economică şi în prinţul rînd de natură etică, afectivă, spirituală. A sesiza asemenea „rup­turi" de echilibru, frămîn­­tările şi conflictele ce de­curg din ele, a urmări cum se perpetuează şi cum se modifică anumite forme de viaţă socială, dar şi cum se mneleagă într-un fel nou acea unitate de crezuri fără de care oamenii n-ar putea trăi laolaltă — a­­ceasta înseamnă, cred, a avea „antenele" îndreptate atent spre realitate. — Ceea ce spuneți pre­supune că artistul observă nu numai fenomenul ime­diat dar și tendințele afla­te in germene. — E necesar întotdeauna să deschizi o perspectivă. Altminteri, n-ai mai avea pentru ce scrie. Cehov, în „Trei surori", e plin de a­­mărăciune, dar finalul pie­sei exprimă nădejdea în mai bine. Această perspec­tivă este implicată în orice operă de artă autentică. Unii autori practică un na­turalism anost, caută con­tradicţiile din realitate, fără să te prindă însă în focarul unei oglinzi unice, care să reflecte sensul ge­neral al vieții schimbarea ei ascendentă. Mimarea u­­nei false disperări, sau în­registrarea pasivă a stări­lor depresive frizează de­seori impostura. Au apărut în ultima vreme zece mii de Beckett-i pe fata pă­­mîntului, dar Beckett e unic pentru că reflectă cin­stit realitatea ce-1 încon­joară, nu imită pe nimeni și nu acceptă resemnat în­­frîngerea. Desigur, în lu­mea de azi există multe lucruri dureroase și îngri­jorătoare. Există, ca să mă refer numai la aspecte ex­trem de izbitoare, genoci­dul împotriva poporului vietnamez sau primejdia nucleară. Viaţa contempo­rană pretinde luciditate, veghe permanentă, respon­sabilitate. Civilizaţia seco­lului nostru a creat nume­roase succedante menite să constituie o evadare — su­perproducţii cinematogra­fice, ritmuri ultrarapide de dans şi atîtea altele. Cu atît mai necesar este ca arta să le vorbească oame­nilor despre realitate, să-i împiedice a se lăsa toropiţi de indiferenţă. Iar în faţa realităţii, poziţia de neac­­ceptare a inumanului, de Intuire şi promovare a ceea ce dă forţă şi demni­tate fiinţei umane, e sin­gura constructivă, Cer la filtrul prin care ar­tistul selectează faptele le­gate de climatul contempo­ran. Secolul nostru cunoaşte numeroase transformări şi înnoiri, în viaţa societăţii, ca şi în mentalitatea oame­nilor. De aici poate rezulta pentru creaţie un avantaj sau un dezavantaj. Ritmul uluitor de rapid al schim­bărilor şi descoperirilor pe toate planurile creează di­ficultăţi imense în calea unei informări multilatera­le. Nu te poţi ţine la cu­rent cu absolut tot ce e nou în toate domeniile. Cînd însă posezi o mare receptivitate, precum şi fil­trul de selecţie despre care vorbeam, această solicitare intensă, largile posibilităţi de cunoaştere, de comuni­care audio-vizuală, devin un factor stimulator, priel­nic transfigurării artistice. Pe lingă calităţile eterne ale profesiei sale, artistul de azi (şi aş generaliza a­­ceastă observaţie pentru creatorii din toate ramu­rile culturii şi ştiinţei) tre­buie să dea dovadă de o a­­titudine intelectuală activă, legată de necesitatea de a interveni direct în viaţă, un savant care deschide căi noi de cercetare a univer­sului e la fel de poet ca şi un artist — amîndoi în­cearcă să dezvăluie lumii noi înţelesuri. Unii spun că nu putem crea artă pentru toată lu­mea. Că nici principiile electronice pe baza cărora funcţionează un radio cu tranzistori nu sunt înţelese, în fond, de oricine. E ade­vărat. Să nu uităm însă că absolut toată lumea poate folosi aparatul cu tranzis­­tori. E cunoscută vechea dispută pe tema cîntecului privighetorii. Poate că tri­lurile ei spun ceva, tran­smit nişte lucruri pe care noi nu le înţelegem, — au presupus unii. Dar pentru omul care ascultă, aseme­nea discuţii sunt sterile ; e­­senţial este că glasul privi­ghetorii îi produce desfă­tare. In artă lucrurile stau oarecum analog. Nu „secre­tele" intime de meşteşug interesează publicul larg. Poţi uza de argumente ma­tematice, electronice, de filtre abstracte, concrete, cibernetice sau de orice altă natură ca rafinament, ca rang intelectual — dar concluzia să fie o poezie direct înţeleasă. Aci stă tai­na marii forţe de transmi­siune pe care o au operele clasice, indiferent de ştiinţa mijloacelor folosite. Baga­jul sporit de cunoştinţe de care dispunem azi ar tre­bui să ducă la o expresie mai limpede, mai precisă, dar nu mai greu descifra­bilă. Acumularea de experien­ţă tehnică ţine de meşte­şug, care nu trebuie să altereze însă concepţia ar­tistului, strîns legată de sensibilitate. Or, multe lu­crări din zilele noastre de­vin inaccesibile din pricina unui dezechilibru între concepţie şi meşteşug. Fie că laturile conceptuale um­bresc sensibilitatea prin­­tr-un raţionalism uscat, fie că sensibilitatea se revarsă spontan, dar e neglijată materializarea operei prin­­tr-un meşteşug care să fa­ciliteze înţelegerea. Din contactul pe care l-am avut în fabrici sau cu prilejul expoziţiilor, cu oa­meni fără o pregătire de specialitate, mi-am dat sea­ma că dezechilibrul amin­tit mai sus dăunează mul­tor lucrări pornite dintr-o­­ concepţie generoasă. Une­ori intenţia nu e vizibilă din pricina nestăpînirii mijloacelor de expresie, al­teori acestea din urmă o­­cupă primul plan şi aco­peră semnificaţiile. In arta Renaşterii, ca să mă refer la o epocă de exemplară înflorire, meşte­şugul completa concepţia, n-o degrada. Măiestria de a reproduce anumite feno­mene observate în natură­­se vorbeşte mult, de pildă, despre oglindirea picturală a structurilor biologice sau atomice descoperite de ştiinţa modernă) sau de a crea forme plastice inedite, nu este de ajuns pentru a crea un univers poetic. E necesar să vezi dincolo de suprafaţă. 51 artistul» vede nu numai cu ochii, dar mai ales cu sufletul, tinde mina şi-şi alege ceea ce răspunde gustului şi preferinţelor sale. Cheile cu care se descuie litera­tura sînt multe şi fiecare timp descuie aceeaşi operă cu altă cheie. Uneori, însă, durează. Se bîjbîie cu cheia în broas­că, se răsuceşte într-o par­te şi alta şi tot degeaba. Publicul oboseşte, se ener­vează, îl blestemă pe ar­tist, uneori mai scrie şi scrisori de protest. Cine-i de vină ? E cheia ? Strun­­jită poate pentru altă for­mă ? să fie broasca — făurită la repezeală, în graba tînărului meşter — de-o formă incoerentă, re­calcitrantă oricărei chei ? (Numai paspartuul snobis­mului nu se lovește de ni­mic, pătrunde în orice gol ca-n spatii mirifice...). Ori­cum, perioada de adaptare reciprocă, de mai mică sau mai mare întindere, nu poate fi evitată. In ase­menea intervale — şi ele apar mereu — în aseme­nea proces de căutări, din Creşte în ultima vreme curiozitatea publicului faţă de procesul intim de crea­ţie, faţă de uneltele artis­tului, faţă de existenţa lui concretă. Cititorul sau spectatorul nu se mai mul­ţumeşte, adesea, doar cu produsul artistic, el vrea să ştie cum a fost creat acesta, adică cum a fost gîndit şi împlinit, vrea să cunoască amănunte despre viaţa (atît de fascinantă şi originală, crede el) a au­torului respectiv. Aşa se explică succesul enorm al romanelor biografice des­pre mari artişti, al biogra­fiilor şi autobiografiilor ro­manţate, al interviurilor şi reportajelor picante din revistele magazinistice. Am spus aceasta cu gîn­­dul limpede de a despărţi hotărît obiectul serios al a­­cestei anchete care solicită mărturisiri intime ale unor creatori despre meseria lor. Cum se manifestă sen­sibilitatea mea faţă de e­­popa pe care o trăiesc ? Nu ştiu dacă voi fi în stare să fac o mărturisire sinceră pînă la capăt, şi asta nu pentru că aş avea „secrete profesionale", ci pentru că­ laboratorul in­tim al scriitorului este, de la un anumit punct, misterios şi indescriptibil. Ceea ce ştiu sigur şi pot să afirm cu senină sigu­ranţă e că mă interesează tot ceea ce este viu în ju­rul meu, nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin. Şi, totuşi, care este fenomenul care aprinde chiar şi cele mai îndepăr­tate filamente ale sensi­bilităţii mele ? Fără în­doială, fenomenul politic. Nimic nu mă interesează într-un grad mai înalt, ca cetăţean, dar mai ales ca scriitor, ca politica. Dimi­neaţa nu pot să-mi încep ziua de lucru fără să ci­tesc ziarele sau să ascult buletinul de ştiri la radio. Nu e o manie gratuită, e o obligaţie fundamentală faţă de conştiinţa mea pro­fesională. Nu poţi să me­ditezi asupra omului, asu­pra destinului său, a sen­timentelor omeneşti, fără să ai în acelaşi timp aţin­tită privirea spre ceea ce se petrece în lume. Trebuie să ştii, cu alte cuvinte, înainte de a te a­­pleca peste hîrtie, cum a dormit cosmonautul care zboară de două zile în ce­rul de deasupra noastră, să ştii cum se simte docto­rul Blaiberg sau ce e nou în evenimentele din Ceho­slovacia. Literatura este profesiunea cea mai poli­tică cu putinţă, pentru că ea are în cel mai înalt grad de-a face cu omul, cu credinţele, convingerile şi faptele sale, pe care le interpretează pînă la ulti­mele lor consecinţe. Scrii­torul e permanent conectat la vastul sistem de comuni­caţii spirituale ale omeni­rii, radarul lui învîrteşte aripile necontenit, receptînd tot ce e important în viaţa omenirii. Dar ce alege scriitorul din cantitatea co­pleşitoare de întîmplări care i se oferă zilnic şi cum alege ? O experienţă din cele mai impresionante din acest punct de vedere mi se pare a fi cea a mare­parte a artistului şi din par­tea publicului, se face sim­ţită posibilitatea concretă a unor experimentări, nestin­gherite de obtuzitate, de organele editoriale, care se interpun între manuscris şi tipar. Pe labirintica fi­lieră se pierd sau se to­cesc sau se amînă, cîte­­odată, temerare plăsmuiri, încercări, mai valoroase, poate, în nedesăvîrşirea lor tumultuoasă, decît an­chilozatele, şlefuitele repe­tări de sine ale unor con-, deie îmbătrînite. Intenţiile şi indicaţiile conducerii de partid, mani­festate cu diverse prilejuri, sunt cît se poate de clare : crearea unui climat optim pentru deplina şi libera desfăşurare a tuturor for­ţelor noastre creatoare. Trebuie să veghem ca ni­mic să nu se interpună, sau ca a tot ceea ce se in­terpune să fie înlăturat­ă între clarele principii di­­rectoare şi puternicul flux de creaţie artistică al scri­itorilor de azi din România, lui scriitor contemporan Truman Capote. Prefaţa lui la cartea „Cu sînge rece", în care îşi mărturiseşte tru­da enormă pentru culegerea şi selecţionarea materialu­lui documentar, mi se pare unul din cele mai copleşi­toare imnuri închinate sa­crificiului creator. Iniţial gestul lui a părut multora absurd şi derizoriu : ce poţi să scrii despre doi crimi­nali de drept comun, două fiinţe decrepite şi ariera­te ? Şi ce carte zguduitoare a ieşit, ce cutremurător semnal a tras el în faţa pe­ricolului violenţei absurde, cum au înspăimîntat şi în­grijorat rîndurile lui în­treaga Americă ! Fără îndoială, veghea scriitorului este neîncetată şi veşnică, el este dator în faţa semenilor săi să des­copere sau să intuiască pri­mul primejdiile care pîn­­desc natura umană. Intui­ţia, talentul, sensibilitatea lui deosebită îl ajută să fie un antemergător . Kaf­ka a avertizat omenirea de pericolul fascismu­lui înainte de apari­ţia acestuia. Datoria pri­mordială a scriitorului e să vegheze pe meterezele cele mai înalte ale cetăţii, cu privirea veşnic încordată asupra focurilor care ard pe culmile îndepărtate şi ascunse de ceţuri şi care vestesc umanităţii primejdii sau victorii. Evident, nu tot ce intră în focarul atenţiei scriito­rului trebuie şi poate să devină operă de artă. Dar faţă de tot ceea ce izbeşte membrana sensibilităţii sale el trebuie să ia o atitudine, să-şi facă cunoscută opi­nia. De aici participarea sa la viaţa publică, atît de ne­cesară, de solicitată şi de preţuită. Cuvîntul scriito­rului este aşteptat atunci cînd se elaborează o lege nouă, cînd colectivitatea îşi caută expresii noi pentru aspiraţiile sale de perfec­ţionare socială şi morală, ca şi atunci cînd fapte co­tidiene aparent neînsemna­te trebuie impuse în con­ştiinţa publică cu adevăra­tele lor semnificaţii. Nu sînt în nici un caz cititorul entuziast al acelor confraţi care se răfuiesc în colţul drept al paginii a-ntîia a unui cunoscut cotidian cu chioşcarii de răcoritoare care nu au sucuri reci la ora prînzului. Dacă ar fi să mi se ceară să numesc o­ a­­devărată şi nobilă dovadă a sensibilităţii scriitoriceşti faţă de datoriile civice, m-aş opri de exemplu la fapta poetului Gheorghe Tomozei, care timp de doi ani a vorbit zilnic cititori­lor ziarului „Munca" în ca­drul unei rubrici perma­nente numită „Filigrana" despre toate acele eveni­mente ale lumii contempo­rane care se întîlneau în chip fericit cu metafora şi emoţia sinceră a creatoru­lui. Nimic din ceea ce e ome­nesc nu-i e străin scriito­rului adevărat, căci umani­tatea s-a obişnuit să-şi as­culte durerile şi bucuriile prin glasul lui Înnăscut să cînte. Anchetă realizată de Andrei BALEANU Ion BĂIEŞU Nimic din ceea ce este omenesc să nu-ţi fie străin ancheta­­ culturală ! cinema m Viva Maria i PATRIA — 10; 12,4SI 16,15; 18,45; 21,15. • Șapte oameni de aur : REPUBLICA — 8,15; 10,15; 12,30; 14,45; 17; 19,15; 21,30, FESTIVAL - 1; 11,15; 13,30; 16; 18,30, 21, la grădină - 20,15, CIRCUL DE STAT — 10; 12,15; 14,30; 17; 19,30. •­ Moștenirea lui Achile i SALA PA­LATULUI (seria de bilete 2492 - orele 17,30 si seria 2491 - orele 20,15), LU­CEAFĂRUL — 9,13; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,45. • Piramida zeniuil Soare­­ FEROVIAR — 9,30—16,15 in continuare ; 18,45; 21,15, EXCELSIOR - 8,30; 10,30; 12,45; 15,15; 17,45; 20,15, MODERN - 9,30; 11,45; 14; 16,30; 19, 21,15, GRADINA DOINA — 20,15, STADIONUL DINAMO — 20,15, ARENELE LIBERTĂȚII — 20,30. •I Judecata­­ CAPITOL — 9,30; 11,45; 14,15; 16,30; 19, la grădină — 20,30. • Duelul lung : BUCEGI — 9, 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21, la grădină — 20,30, MELODIA — 8,30; 11; 13,30; 16; 18,30; 21, GLORIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, MIORIŢA - 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18,15; 20,45. 0i Nebunul din laboratorul nr. 4 o VICTORIA — 8,45; 11; 13,15; 15,45; 18,15; 20,45. 0i Mesteacănul ; CENTRAL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 21. • Povestiri despre revoluție­­ LUMI­NA — 9—16 în continuare ; 18,30; 20,45. •­ Studiu despre femei: DOINA — 11,30; 13,45; 16; 18,30; 20,45, FLACĂRA — 15,30; 18, 20,30. 0 Program pentru copii : DOINA — 9, 10. •1 Obsesia : UNION — 18,30; 20,30. • Desene animate : UNION — 18. 0 Mondo­cane i TIMPURI NOI ■— 9—20 în continuare. 0 Aventurierii : SALA CINEMATE­CA — UR 12; 14; 16,30; 18,45; 21, GRI­­VITA — 9,15; 12; 15,15; 18; 20,45, TO­MIS — 9—15 în continuare 17,15; 19,30, la grădină - 20,30, FLAMURA — 8,45; 11; 13,15; 15,30; 18; 20,30. 0 Răzbunarea haiducilor­­ ÎNFRĂ­ȚIREA ÎNTRE POPOARE — 10; 15,30; 17,45; 20. • El Dorado : BUZESTI — 15,30; 18, la grădină — 20,30. • Inimă nebuni... nebună de legat ! DACIA — 8,30—16,30 In continuare ; 18,45; 21, GRĂDINA PROGRESUL­­PARC — 20,15. • Un dolar găurit ! UNIREA — 10; 15,30; 18, la grădină — 20,15, RAHOVA — 15,30; 18, la grădină — 20,15. • Alegere de asasini 1 LIRA — 18,30; 18, la grădină - 20,15, VOLGA - 9; 11; 13; 15; 18,15; 20,30, ARTA — 9,30— 15,30 în continuare; 17,45; 20,30, la grădină — 20. 0 prin Kurdistanul sălbatic» DRU­MUL SĂRII — 15; 17,30; 20. 0 Vicontele plătește polița­­ GTU­­LEȘTI — 10; 15,30; 18; 20,30, AURORA — 8,45; 11; 13,15; 15,30; 17,46; 20, la grădină — 20,30. • Hiroşima, dragostea mea : COTRO­­CENI — 15,30; 18; 20,50. 0 Taffy şi vînătorul ! FLOREASCA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, GRA­DINA EXPOZIŢIA - 20,30. • Cînd tu nu eşti ! VIITORUL —­ 15,30; 18; 20,30. • Prietenele­­ MOŞILOR — 16,30; 18, la grădină — 20,30. 0 Freddy, lovește tu întil 11 POPU­LAR — 15,30; 18; 20,30. •• Oscar : MUNCA — 15; 17,30; 26. • Eddie Chapman, agent secret: VI­TAN — 15,30; 18; 20,30, la grădină — 20,15. • Intre noi : PROGRESUL — 15,30; 18; 20,15. • Pasărea timpurie: CRINGAŞI — 15,30; 18; 20,30. • Jenla, Jentelka și Kad­usa­­ FEREN­TARI — 15,30; 18; 20,30. • Un bărbat și o femeie ! PARCUL HERĂSTRĂU - 20,30. 0 Zile de vară: COSMOS — 15,30; 18; 20,30. • Ea va rîde i PACEA — 18,45; 18; 20.15. teatre • Muzeul „Fr. Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck": „Ce vorbesc sta­tuile noaptea" (spectacol de sunet şi lumină) — 20,45 ; 21,45. • Teatrul „C. Tănase* (grădina Boe­ma) : „Boema Palace“ — 20. 0 Ansamblul „Pernniţa" (In sala Savoy a Teatrului „C. Tănase")­­ Varietăţi folclorice —19.­ ­ V PROGRAMUL I 19.00 — Festivalul Mondial al Tinere­tului şi Studenţilor de la Sofia. • Concert. 12.00 — Telecronica economică (re­luare). 12.30 — închiderea emisiunii de dimi­neaţă. f 17.30 — T.V. pentru elevi. Consultaţii la fizică (bacalaureat). Tema­­ Generatoare şi motoare elec­trice. Prezintă prof. Lidia Fa­­naiot. 18.00 — TV. pentru specialişti. Ciclul „Medicină". Ictusul cerebral. Participă prof. dr. Vlad Voicu­­lescu. 18.30 — Curs de limba rusă (reluarea lecţiei a 3-a). 19.00 — studioul pionierilor. „Timp record". Finala Campionatelor republicane de copii la înot. Transmisiune de la bazinul Dinamo 19.30 — Telejurnalul de seară. 19.50 — Buletinul meteorologie. Pu­blicitate. 20.00 — Film serial „Vikingii*. 20.28 — întrebări la care s-a răspuns... întrebări la care nu s-a răs­­puns Încă. Emisiune de ştiinţă. 9.00 — Film artistic „Cum se reuşeşte In dragoste" — producţie a studiourilor franceze. 12.30 — Rezumat filmat de la Festiva­lul tineretului de la Sofia. 22.50 — Vacanţă pe portativ. 23.20 — Telejurnalul de noapte. 23.30 — închiderea emisiunii. PROGRAMUL­­ 20.00 — Document: Sophia Loren prezintă Roma (I). 20.45 — Telejurnal. 21.00 — „O samă de cuvinte". Vasile Alecsandri „Versuri". 21.30 — Comedie cu Mickey Rooney. 21.55 — Concert simfonic. In pro­gram . Lucrări de George Enescu. Interpretează orches­tra Filarmonicii de stat „George Enescu" dirijată de Mihai Brediceanu și Orchestra simfonică a cinematografiei dirijată de Constantin Bu­­geanu. 22:30 — Varietăţi pe peliculă. *2:50 — închiderea emisiunii.

Next