Scînteia, mai 1969 (Anul 38, nr. 8052-8081)
1969-05-01 / nr. 8052
PAGINA mmmmm UN MOMENT DE ÎNSEMNĂTATE ISTORICĂ ÎN DEZVOLTAREA MIŞCĂRII NOASTRE MUNCITOREŞTI Anul marii aniversări — împlinirea a 25 de ani de la eliberarea României de sub jugul fascist — cuprinde totodată aniversarea crerii, în aprilie 1944, a Frontului Unic Muncitoresc, eveniment de mare însemnătate în procesul de unire a tuturor forţelor antihitleriste care, la 23 august 1944, aveau să răstoarne dictatura antonesciană şi să alăture ţara coaliţiei antifasciste. Importanţa deosebită a creării Frontului Unic Muncitoresc decurge în acelaşi timp din faptul că el a reprezentat primul pas în realizarea unităţii mişcării noastre muncitoreşti, influenţînd ca atare întreaga dezvoltare a luptei revoluţionare în România. Tocmai unitatea de acţiune, consolidată şi ridicată ulterior pe o treaptă superioară prin crearea partidului unic marxist-leninist, a constituit premisa fundamentală pentru asigurarea rolului conducător al clasei muncitoare în revoluţia şi construcţia socialistă, pentru îndeplinirea cu succes a misiunii ei istorice de construire a orînduirii noi pe pămîntul României. ★ încă de la începuturile ei, în a doua jumătate a veacului trecut, mişcarea muncitorească din România şi-a desfăşurat activitatea sub semnul unităţii rîndurilor sale. Crearea în 1893 a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România marca unificarea pe plan naţional a tuturor organizaţiilor şi cercurilor muncitoreşti. Dar, pe măsură ce rolul proletariatului în viaţa ţării a crescut, iar lupta sa pentru rezolvarea pe cale revoluţionară a marilor probleme social-politice s-a amplificat, elementele oportuniste şi reformiste au pornit acţiunea lor de dezbinare a clasei muncitoare, izbutind în cele din urmă să o scindeze. Partidul Comunist Român, călăuzindu-se după ideile marxism-leninismului privind necesitatea vitală a unităţii proletariatului pentru promovarea intereselor de clasă ale acestuia, încă de la crearea sa a considerat unitatea drept un obiectiv esenţial; el a adresat stăruitor Partidului Social-Democrat, sindicatelor, precum şi altor grupări muncitoreşti chemări la unitate şi a desfăşurat concomitent o vastă şi multilaterală activitate in rîndurile clasei muncitoare pentru refacerea şi întărirea unităţii ei. Eforturile partidului comunist au găsit sprijin din partea unor conducători ai Partidului Social-Democrat, ai Partidului Socialist Unitar, ai Partidului Socialist (independent) şi ai altor organizaţii muncitoreşti, a multor membri ai acestor partide şi organizaţii. , In această activitate au trebuit biruite mari greutăţi, generate de condiţiile de ilegalitate în care activau P.C.R. şi alte organizaţii revoluţionare, de eforturile sistematice ale burgheziei pentru a deruta şi dezbina clasa muncitoare. O frînă permanentă în calea făuririi unităţii de acţiune a clasei muncitoare au constituit-o linia reformistă preconizată de P.S.D., înverşunata poziţie anticomunistă a unor lideri social-democraţi de dreapta. La aceasta s-au adăugat o bună perioadă de timp manifestările de sectarism şi exclusivism din partea unor cadre din conducerea P.C.R., aprecierile eronate puse în circulare în documente ale Internaţionalei comuniste şi reluate în documente ale partidului nostru, care-i etichetau global pe social-democraţi drept „social-fascişti“. In pofida tuturor greutăţilor şi piedicilor, de-a lungul anilor, pe măsura creşterii luptelor de clasă, ideea frontului unic şi-a făcut loc tot mai mult în rîndul maselor şi organizaţiilor muncitoreşti, a căpătat forme concrete. O contribuţie de seamă la închegarea unităţii de acţiune a clasei muncitoare au adus marile lupte muncitoreşti din perioada 1929—1933. Partidul comunist a ştiut să găsească, în focul luptelor de clasă, acele forme şi metode care să ducă la realizarea unei unităţi reale a muncitorilor, fie că erau comunişti, socialdemocraţi, socialişti sau fără de partid, în diferitele acţiuni revendicative. Clasa muncitoare a putut să se convingă, prin propria experienţă, cît de mult creşte forţa sa atunci cînd acţionează unită în lupta revoluţionară. Această convingere s-a întărit şi mai mult în timpul importantelor acţiuni comune desfăşurate în perioada 1934—1939 de partidul comunist, cu Partidul Socialist Unitar şi cu Partidul Socialist (independent), la care s-au adăugat şi unele organizaţii ale Partidului Social- Democrat. Unitatea de acţiune realizată de unele partide şi grupări muncitoreşti a facilitat crearea Frontului Democrat, care a coalizat în lupta împotriva fascismului numeroase forţe democratice, inclusiv organizaţii şi fracţiuni ale unor partide burgheze. Victoriile obţinute de forţele democratice în alegerile parţiale parlamentare şi comunale din 1938— 1937, manifestaţiile muncitoreşti culminînd cu cele din 1 Mai 1939 au întărit unitatea şi combativitatea clasei muncitoare. In anii negri ai dictaturii fasciste şi războiului antisovietic, Partidul Comunist Român, organizînd lupta maselor pentru răsturnarea regimului antonescian, ieşirea din războiul purtat alături de Germania şi alăturarea României la coaliţia antihitleristă, a văzut în realizarea Frontului Unic Muncitoresc o condiţie fundamentală pentru polarizarea în jurul clasei muncitoare a tuturor forţelor antifasciste. In repetate rînduri, P.C.R. a adresat propuneri conducerii P.S.D., organizaţiilor locale ale acestui partid pentru a acţiona împreună. „Dragi tovarăşi — se menţiona în scrisoarea C.C. al P.C.R. adresată conducerii P.S.D. la 5 ianuarie 1943 , vă propunem încheierea unui acord de front unic pentru acţiuni comune ale partidelor noastre... pentru lupta comună în vederea unirii tuturor forţelor progresiste şi patriotice“... Procesul de realizare a unităţii muncitoreşti a fost puternic stimulat de evoluţia situaţiei interne şi internaţionale, de creşterea rolului Gh. ŢUŢUI cercetător ştiinţific principal Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R. mişcării muncitoreşti în lupta antifascistă, ca şi de dezvoltarea mişcării de rezistenţă în rîndurile celor mai largi mase ale poporului, de victoriile istorice obţinute de forţele armate ale Uniunii Sovietice şi ale celorlalte puteri din coaliţia antihitleristă. Constituirea, în vara anului 1943, a Frontului Patriotic Antihitlerist, care reunea, alături de partidul comunist, diferite alte organizaţii politice democratice, între care Partidul Socialist Ţărănesc, organizaţii ale Partidului Social-Democrat, a însemnat primul succes al politicii de alianţe desfăşurate de P.C.R. 25 de ani de la crearea Frontului Unic Muncitoresc Sub presiunea creşterii luptei antifasciste, cu toate şovăielile şi inconsecvenţele din partea unor conducători ai P.S.D., în cursul anului 1943 s-au produs modificări sensibile în poziţia acestui partid ; ele şi-au găsit o expresie clară în rezoluţiile adoptate de C.C. al P.S.D. care recunoşteau necesitatea unităţii de acţiune a partidelor muncitoreşti, precum şi a unei singure mişcări sindicale, în afirmarea hotărîrii de a acţiona în acest sens. Pornind de la punctele de vedere comune, care apropiau cele două partide, şi îndeosebi de la problemele vitale pentru poporul român, salvarea fiinţei naţionale şi eliberarea ţării de sub jugul hitlerist, întîlnirile şi convorbirile dintre reprezentanţii partidului comunist şi cei ai Partidului Social-Democrat s-au multiplicat şi intensificat. Discuţiile îndelungate au apropiat mult poziţiile celor două partide muncitoreşti. Faptul că ele au încetat polemicile şi acuzaţiile reciproce, că au pornit să caute căile de realizare a unităţii de acţiune nu de la postulate sau teze prestabilite, ci de la realităţi, de la necesităţile vitale ale clasei muncitoare, ale ţării, le-a permis, după atîţia ani de sciziune, să găsească un limbaj comun. Rezultatele tratativelor dintre cele două partide s-au materializat in conturarea platformei pe baza căreia urma să se realizeze acordul de colaborare dintre P.C.R. şi P.S.D., în încheierea, în prima jumătate a lunii aprilie 1944, a Frontului Unic Muncitoresc. Reprezentanţii celor două partide au hotărît, de comun acord, ca vestea încheierii Frontului Unic să fie adusă la cunoştinţa maselor muncitoare de ziua marii sărbători a unităţii şi solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc de pretutindeni — 1 Mai. „In ziua de 1 Mai, ziua ei de LUPTA şi de SPERANŢĂ — se spunea în manifestul lansat în acest scop — muncitorimea organizată, unită, de la comunişti pînă la socialdemocraţi, CHEAMĂ ÎNTREAGA CLASĂ MUNCITOARE, pe toţi muncitorii organizaţi şi neorganizaţi, întreg POPORUL ROMĂN, toate CLASELE şi PĂTURILE sociale, toate PARTIDELE ŞI ORGANIZAŢIILE indiferent de culoare politică, credinţă religioasă şi apartenenţă socială, la luptă hotărîtă pentru pace imediată, răsturnarea guvernului Antonescu, formarea unui guvern naţional din reprezentanţii tuturor forţelor antihitleriste, izgonirea armatelor hitleriste din ţară, sabotarea şi distrugerea maşinii de război germane“. Frontul Unic făcea un apel fierbinte către întreg poporul român să acorde tot sprijinul armatelor sovietice, să lupte pentru „o Românie liberă, democratică şi independentă“. In acelaşi timp, manifestul chema clasa muncitoare la luptă pentru revendicările ei specifice: ziua de muncă de 8 ore, sporirea salariilor, asigurarea dreptului la liberă organizare sindicală şi politică etc. Cu toate că acordul de front unic, încheiat între P.C.R. şi P.S.D. privea un număr limitat de probleme, cele două partide păstrîndu-şi independenţa ideologică şi organizatorică, faptul că cu 5 luni înainte de eliberarea României, în condiţiile unei crunte terori fasciste, ele au găsit posibilitatea să închege unitatea de luptă a avut o imensă importanţă şi un larg răsunet în rîndurile clasei muncitoare şi ale întregului popor. Acţionînd de aci înainte unită, clasa muncitoare şi-a sporit considerabil forţa şi combativitatea, capacitatea de a mobiliza la luptă masele largi. Aceasta s-a exprimat, în primul rînd, în intensificarea pe întreg cuprinsul ţării, sub conducerea comitetelor de front unic şi a comitetelor patriotice create pe uzine, a acţiunilor muncitoreşti care îmbinau lupta pentru revendicări economice cu sabotarea dictaturii fasciste şi a războiului hitlerist. Frontul Unic Muncitoresc a stat la baza organizării, din iniţiativa comuniştilor, a formaţiunilor patriotice de luptă, forţe înarmate proprii ale clasei muncitoare, care s-au aflat în primele rînduri ale luptei pentru eliberarea ţării de sub jugul fascist, întărind forţa de luptă a clasei muncitoare, crearea Frontului Unic Muncitoresc a exercitat totodată o puternică înmurire asupra celorlalte clase şi categorii sociale, a înlesnit coalizarea tuturor forţelor patriotice şi democratice în vederea răsturnării regimului fascist. După cum se ştie, pe baza platformei antihitleriste propuse de Frontul Unic Muncitoresc, în iunie 1944 între P.C.R. şi P.S.D. şi partidele burgheze — Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc — s-a încheiat un acord de colaborare, care a dus la constituirea Blocului Naţional Democrat. Tocmai crearea unei asemenea largi coaliţii a constituit un factor hotărîtor al victoriei insurecţiei armate din august 1944. Crearea Frontului Unic Muncitoresc a avut o profundă inmurire asupra întregii desfăşurări a evenimentelor in perioada următoare insurecţiei armate care, după cum se ştie, a marcat Începutul revoluţiei populare. Experienţa ţării noastre a confirmat din plin însemnătatea unităţii clasei muncitoare, ca o condiţie esenţială a indeplinirii cu succes a înaltei ei misiuni istorice. Cu rîndurile strîns unite, clasa muncitoare s-a putut afirma ca forţă conducătoare a maselor largi ale poporului. In strînsă alianţă cu ţărănimea, în unire cu intelectualitatea, cu toate forţele progresiste, clasa muncitoare a asigurat dezvoltarea luptei antifasciste şi de eliberare naţională într-o luptă pentru eliberarea socială a tuturor celor ce muncesc, răsturnarea de la putere a capitaliştilor şi moşierilor, înfăptuirea profundelor transformări revoluţionare care au dus la triumful orînduirii noi, socialiste, în ţara noastră. In focul luptei revoluţionare, al acţiunilor desfăşurate în comun în cadrul Frontului Unic Muncitoresc, a avut loc un proces de continuă apropiere între partidul comunist şi Partidul Social-Democrat, de clarificare politico-ideologică, ceea ce a făcut ca cele două partide să colaboreze tot mai strîns, și în cele din urmă să se unifice, pe baza principiilor marxism-leninismului. Crearea în februarie 1948 a partidului unic al clasei muncitoare — Partidul Muncitoresc Român — a marcat o însemnată victorie politică a forţelor revoluţionare din ţara noastră, asigurînd tuturor oamenilor muncii statul major unic, capabil să-i conducă în opera de transformare socialistă a societăţii româneşti. In iulie 1965, clasa muncitoare, întregul nostru popor au primit cu deosebită satisfacţie hotărîrea unanimă a Congresului al IX-lea de a schimba denumirea partidului în Partidul Comunist Român, aceasta reflectînd cel mai fidel tradiţiile şi dezvoltarea istorică a partidului nostru, corespunzînd cel mai bine caracteristicilor sale de detaşament de avangardă al clasei muncitoare, de conducător politic al poporului, scopului final al partidului — construirea societăţii comuniste. Hotărîrea Congresului al IX-lea de a se acorda vechimea în partid din momentul intrării lor în mişcarea revoluţionară şi acelor membri de partid care au făcut parte din fostul Partid Social-Democrat, Partidul Socialist Unitar şi Partidul Socialist Independent exprimă aprecierea dată contribuţiei acestora la dezvoltarea mişcării noastre muncitoreşti. La împlinirea a 250 de ani de la crearea Frontului Unic Muncitoresc, clasa muncitoare, întregul popor român sînt mindre de drumul pe care l-au străbătut. Toate marile cuceriri şi realizări din răstimpul ultimului sfert de veac au fost dobîndite în condiţiile strînsei unităţi de acţiune şi de luptă a poporului muncitor, în jurul clasei muncitoare, sub conducerea Partidului Comunist Român. „Clasa muncitoare — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — a cucerit dragostea şi recunoştinţa ţărănimii, intelectualităţii, a celorlalte categorii de oameni ai muncii, a întregului popor, tocmai datorită faptului că şi-a dovedit în practică, in mod strălucit, capacitatea de a conduce destinele ţării pe calea construirii societăţii socialiste şi comuniste". Urmînd neabătut partidul comunist, exponentul intereselor vitale ale clasei muncitoare şi ale întregii naţiuni, înfăptuind măreţul program de dezvoltare multilaterală a patriei elaborat de Congresul al IX-lea şi de Conferinţa Naţională a partidului, poporul român va obţine noi şi tot mai mari izbînzi în lupta pentru desăvîrşirea construcţiei socialiste, pentru înflorirea României socialiste, pentru triumful cauzei celor ce muncesc din întreaga lume. (Urmare din pag. I) re, treceam printre oamenii noştri, încordaţi într-o activitate pe care strămoşii lor, strămoşii noştri, taţii lor şi taţii noştri n-o cunoscuseră niciodată : activitatea industrială. Ca fiinţă raţională, omul are o mare capacitate de adaptare. Una din explicaţiile acestei activităţi industriale, care le-a devenit firească oamenilor, este, aşadar, propria lor inteligenţă. Dar aceasta nu este explicaţia totală. Muncitorii de la „Danubiana“ şi de la Uzina de maşini grele, ca şi alţii, nenumăraţi, muncesc aşa cum muncesc pentru că au îndreptăţirea produsului care-i satisface, care-şi răsfrînge binefacerile asupra lor, deodată cu Intrarea lui în angrenajul naţional. Nu, o imagine idilică nu şi-ar avea sensul aici, dar o imagine bărbătescă şi calmă, încordată, dar destinsă în marginile ei, este imaginea care mă va urmări. Oamenii uzinelor sînt preocupaţi de realizarea plănuiţii de producţie, a investiţiilor, de tabloul general al uzinelor lor. Dar cifrele — oricît sunt ele de importante pentru specialişti — nu spun nimic scriitorului care rămîne numai la audierea lor, ce i se par un fel de martori pentru un fapt care nu-l implică. Numai cînd simţi cele 6 hectare de hale sub tălpi, cînd simţi acea obşte muncitorească la cîţiva paşi de tine, în aerul încins de la oţelărie, ori prin spasmele aparatelor de sudură, abstractele milioane investite se materializează şi senzaţia participării tale la această realitate e senzaţia dominantă a întregii fiinţe. Şi, la urma-urmelor, ce îi aduce în fiecare dimineaţă pe aceşti oameni, aici, şi în celelalte uzine şi şantiere ale ţării ? Cum îşi aduc ei aminte zilnic de misiunea lor anonimă, cum se realizează legătura, de la zi la zi şi de la etapă la etapă, între oameni şi între faptele lor. Există în conştiinţele bărbaţilor care fac, prin munca lor neobosită, această ţară, un cult al muncii, o conştiinţă înaltă a muncii şi mai există simţămîntul definitiv că ei, oamenii, aparţin realizărilor lor, aşa cum realizările acestea le aparţin. Nu fiecare dintre cei ce muncesc în cuprinsul acestei patrii are — nici nu poate să aibă ! — viziunea integrală a ansamblului. Dar fiecare are certitudinea că ansamblul este bine gîndit, este structurat în funcţie de toţi parametrii, de toate desfăşurările temporale care urmează. Pe un orizont pe care Partidul Comunist Român face tot ce e omeneşte posibil pentru dezvoltarea multilaterală, armonioasă şi durabilă a ţării, pe un orizont pe care forţa conducătoare a societăţii noastre arată, prin exemplul ei, la ce preţuire ridică munca acest cult al muncii — una din trăsăturile de caracter dintotdeauna ale oamenilor de aici — a căpătat un sens mai adînc, mai omenesc şi mai rodnic. Aflaţi, de atîtea ori în cursul istoriei, în imposibilitate de a-şi vedea produsul muncii rămînînd pe pămîntul lor, românii nu au încetat niciodată să muncească. Ei au făcut-o uneori cu îndîrjire, alteori cu disperare, dar au făcut-o. Cultivarea din bătrîni a respectului pentru muncă face parte din pedagogia practică a poporului nostru. Cu atît mai mult funcţionează acest cult al muncii într-un cadru interesat nu numai de captarea energiilor, ci si de răsplătirea lor onestă. Da, munca e grea, si — aşa a afirmat de atîtea ori partidul — trebuie întreprinse multe. în continuare, pentru ridicarea tuturor oamenilor din această ţară la nivelul de Cultul muncii trai cuvenit. Nu este un secret pentru nimeni că sunt încă multe familii cu venituri mici şi mijlocii. Dar nu e un secret, în acelaşi timp, că oricîte sacrificii ar mai face oamenii pentru a aşeza România Pe înaltele culmi ale civilizaţiei, aceste eforturi, aceste sacrificii au sensul declarat, și nu altul, prosperitatea țării, dezvoltarea ei socialistă. Ceea ce partidul nostru a adus în istoria contemporană de la cel de-al IX-lea Congres încoace este o dezvoltare ritmică, o dezvoltare de la etapă la etapă, o dezvoltare ireversibilă, o dezvoltare fără gesturi pripite, fie ele şi spectaculoase, o dezvoltare socialistă. Tot ce s-a cîştigat din largul proces de democratizare inspirat şi condus de partid, în cinstirea mereu mai demnă a muncii, rămîne bun cîştigat şi nici o piedică nu trage mecanismele istoriei înapoi. • In febra continentală a acestui veac, pildă de muncă paşnică a ţării noastre e din ce în ce mai grăitoare. Oamenii acestui pămînt lucrează la propria lor istorie, cu abnegaţie şi, uneori, cu eroism. Cultul muncii — dacă există în sufletul unui popor — arată cu precizie rezistenţa acelui popor la seismele istoriei, la vicisitudini, la zodii nefavorabile. Dar acest cult al muncii exprimă şi dispoziţia înnăscută a acelui neam de oameni pentru realizări puse în slujba progresului, pentru civilizaţie, pentru o lume a păcii. Şi nu e întîmplător că unul din aceste popoare — poporul român — e condus de un partid al oamenilor muncii ! Nu e întimplător că acest partid are în fruuntea lui oameni cunoscuţi şi recunoscuţi pentru munca lor întregul nostru popor ştie, vede, simte ce uriaşă muncă depune conducătorul ţării şi partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru asigurarea unui drum mereu ascendent al societăţii româneşti de astăzi, pentru cinstirea dreaptă a muncii. Da, poporul român are, între legile sale una după care se călăuzeşte permanent , conştiinţa că pentru a fi liber, pentru a fi independent, pentru a se bucura de civilizaţie trebuie să muncească. Această lege străbate istoria noastră naţională cu puritatea şi cu cinstea sa. Cultul muncii e una din legile incontestabile ale codului moral românesc. VLAICU BÂRNA lori. N-am uitat zorile întiiului Mai, zorile Anilor de-atunci, inseninind întunecatele fete, Lumina primăverii rănită de ostreţe, „INTERNAŢIONALA“, iarba verde şi florile. N-am uitat mugurii nădejdilor, exploziile lor, Sub cerul de zinc, melancolic şi rece , Orizontul deschis al cîmpiilor prin care trece Intîiul lăstun călător. N-am uitat cîntecul izvorît din geamăt, Nici coloanele, strigînd cuvîntul ce arde ; Amurgurile atîrnînd peste }ară, roşii stindarde, In crestele pădurilor înaripate de frunze şi freamăt. N-am uitat chipurile de tribuni, venerate, Pe cei ce-au veştejit cu sete tirania, Nici luptătorii aprigi în luptă cu stihia Ce dăltuiră-n faptă sfînta libertate. Nu le-am uitat şi-n darul dimineţii de-acum Vibrînd cu-nvolburarea de steaguri şi urate Un gînd duios prin vreme îşi netezeşte cale Să-ntoarcă arzătoarea lor filă din album. NEGOIŢA IRIMIE Lumina partidului Ca primăvara-n ramuri va izbucni mereu, Prin curcubee-n zare, boltite peste ţară, Eşarfa de lumină a sufletului meu, Eterne anotimpuri făcînd ca să răsară. Îmi înfăşor profilul în steaguri mari de fum, Solemnitatea clipei o pregătesc lucid, Şi braţul din adîncuri spre ziuă scoate-acum Tot antracitul nopţii din soarele torid. Mă-ntind prin viaducte, sfidînd în zbor abise, Elastice şi suple întruchipînd un salt, Porţile zării acum îmi sînt deschise, Şi pasul mi se-aude pe malul celălalt. Cea mai incandescentă şi vie dintre stele In primăvara asta de mai se va ivi, Cu braţul ţin zenitul deasupra ţării mele, Pe drumurile nopţii brazii îmi sínt făclii. Chiar dincolo, prin steaguri de fum văd cum tresare Viu, marşul primăverii, ritmat, al ţării mele, Iradiind lumina partidului în zare Sínt aripă din visul vibrînd peste drapele. CLAUS STEPHANI Patria Patria-i un dangăt uriaş ce răsună peste noi • acel sunet inundînd al meu oraş — un poem de cer şi de oţel. Patria-i ulciorul de pămînt gingaş prins în colţul de odaie; un salut ce umbra-şi sună-n vînt înflorat de timp şi de văpaie. Patria e uliţa cu soare şi străvechea turlă stînd sub lună ; sunetul şi forma în culoare un dar pe roată le-adună. Patria-i a mea Cisnădioară, primăvara floarea în cireş ; e ţăranul sărutînd izvoară şi copilul meu din cei aleşi. Patria e cîntul din bătrîni ce-l aduc cu mine de-acasă, unde-avem aceleaşi rădăcini dor şi flori de soare şi mătasă, în româneşte de Mihai Gavril SClNT El A — /of 1 Mai 1969 GRIGORE HAGIU Un steag, nu Un steag, în Mai, s-alegem pentru sărbătoare, cînd roadele se-ncheagă-n floare şi-n inima din noi, atotîncăpătoare, se-anunţă inimile viitoare. Un steag al nostru, deci şi-ai lumii, trăgindu-şi seva din hotarul lumii, ce ni l-au mărginit străbunii şi ni l-a-ntipărit în sînge cîntarea mumii. Sub focurile tale, primăvară, cele-nalţi, mai roşu este roşul de Carpaţi, şi hotărînd fierbintele, bogatul an, cel dat un sfert de veac să numere, mai galben galbenul de Bărăgan şi mai albastru-albastrul pur de Dunăre. Priviţi-l, steagul, peste toate ureîndu-şi vasta lui sonoritate, ‘ un nume are şi un ţel, un dor, legind prezent de viitor, prietenos purtîndu-şi întreitele culori la marea sărbătoare a fericirii tuturor. VICTOR TULBURE Cînd plina de flori cetatea... Au steagurile faldurile roşii Ca sîngele pe care-atît de-amar în vremea beznei I-au vărsat strămoşii Şi-n zorii slavei neamul proletar. De-aceea fruntea cînd de steag se-atinge Şi-l sărutăm cu buzele fierbinţi, Se scurge-n noi clocotitorul sînge Vuind din străbunici şi din părinţi. Văpaia lui e-n steag a treia parte Lîngă azur şi aur lucitor, Ca să se-nalţe-n veacuri fără moarte întregul neam stăpîn pe viitor. Şi-n mai cînd plină e de flori cetatea Şi-n august cînd se-aprinde-a vieţii stea, Sub tricolor să-şi cînte libertatea. Să-şi dăruie şi viaţa pentru ea ! AL. ANDRIŢOIU Cintec Coloana infinită de oameni, — un inel de inimi globul lumii îl cuprinde. — Pe partea românească mă înrolez în el și cîntecul ca astrul de Mai mi se aprinde. Înconjurăm pămîntul, cîntînd. Străbatem mări, escaladăm și vremii ne vrem un nou preludiu — sărbătorim lucrări, cu fruntea grea şi gravă ca după-un mare studiu. Cîntarea României se-aude desluşit, lucrarea României se vede. Ea există monumentală-n sine aşa cum s-a zidit, — gîndirea ei exaltă, în veac, socialistă. Coloana infinită de inimi, cerc deschis, spirală şi volută pe planiglob rămîne — urmaşilor lăsată : realităţi şi vis. In ea sînt desluşite culorile române, Incit mîndria-mi simplă mi-o port pe-obraz solar. Armindeni, strămoşescul din timp în noi descinde şi prin Florar simt cîntecul în mine cum rituos se-aprinde.