Scînteia, mai 1969 (Anul 38, nr. 8052-8081)

1969-05-01 / nr. 8052

PAGINA mmmmm UN MOMENT DE ÎNSEMNĂTATE ISTORICĂ ÎN DEZVOLTAREA MIŞCĂRII NOASTRE MUNCITOREŞTI Anul marii aniversări — împlini­rea a 25 de ani de la eliberarea Ro­mâniei de sub jugul fascist — cuprin­de totodată aniversarea crer­ii, în aprilie 1944, a Frontului Unic Mun­citoresc, eveniment de mare însem­nătate în procesul de unire a tutu­ror forţelor antihitleriste care, la 23 august 1944, aveau să răstoarne dictatura antonesciană şi să alăture ţara coaliţiei antifasciste. Importanţa deosebită a creării Frontului Unic Muncitoresc decurge în acelaşi timp din faptul că el a reprezentat primul pas în realizarea unită­ţii mişcării noastre muncitoreşti, influenţînd ca atare întreaga dez­voltare a luptei revoluţionare în Ro­mânia. Tocmai unitatea de ac­ţiune, consolidată şi ridicată ul­terior pe o treaptă superioară prin crearea partidului unic mar­­xist-leninist, a constituit premisa fundamentală pentru asigurarea ro­lului conducător al clasei muncitoa­re în revoluţia şi construcţia socia­listă, pentru îndeplinirea cu succes a misiunii ei istorice de construire a orînduirii noi pe pămîntul Româ­niei. ★ încă de la începuturile ei, în a doua jumătate a veacului trecut, mişcarea muncitorească din Româ­nia şi-a desfăşurat activitatea sub semnul unităţii rîndurilor sale. Crea­rea în 1893 a Partidului Social-De­mocrat al Muncitorilor din Româ­nia marca unificarea pe plan naţio­nal a tuturor organizaţiilor şi cercu­rilor muncitoreşti. Dar, pe măsură ce rolul proletariatului în viaţa ţării a crescut, iar lupta sa pentru rezol­varea pe cale revoluţionară a mari­lor probleme social-politice s-a am­plificat, elementele oportuniste şi re­formiste au pornit acţiunea lor de dezbinare a clasei muncitoare, iz­butind în cele din urmă să o scin­deze. Partidul Comunist Român, călău­­zindu-se după ideile marxism-leni­­nismului privind necesitatea vitală a unităţii proletariatului pentru pro­movarea intereselor de clasă ale acestuia, încă de la crearea sa a con­siderat unitatea drept un obiectiv esenţial; el a adresat stăruitor Partidului Social-Democrat, sindica­telor, precum şi altor grupări mun­citoreşti chemări la unitate şi a des­făşurat concomitent o vastă şi mul­tilaterală activitate in rîndurile cla­sei muncitoare pentru refacerea şi întărirea unităţii ei. Eforturile partidului comunist au găsit sprijin din partea unor condu­cători ai Partidului Social-Democrat, ai Partidului Socialist Unitar, ai Par­tidului Socialist (independent) şi ai altor organizaţii muncitoreşti, a mul­tor membri ai acestor partide şi or­ganizaţii. , In această activitate au trebuit bi­ruite mari greutăţi, generate de condiţiile de ilegalitate în care ac­tivau P.C.R. şi alte organizaţii re­voluţionare, de eforturile sistematice ale burgheziei pentru a deruta şi dezbina clasa muncitoare. O frînă permanentă în calea fău­ririi unităţii de acţiune a clasei muncitoare au constituit-o linia re­formistă preconizată de P.S.D., înver­şunata poziţie anticomunistă a unor lideri social-democraţi de dreapta. La aceasta s-au adăugat o bună pe­rioadă de timp manifestările de sec­tarism şi exclusivism din partea unor cadre din conducerea P.C.R., aprecierile eronate puse în circula­re în documente ale Internaţionalei comuniste şi reluate în documente ale partidului nostru, care-i etiche­tau global pe social-democraţi drept „social-fascişti“. In pofida tuturor greutăţilor şi piedicilor, de-a lungul anilor, pe mă­sura creşterii luptelor de clasă, ideea frontului unic şi-a făcut loc tot mai mult în rîndul maselor şi organiza­ţiilor muncitoreşti, a căpătat forme concrete. O contribuţie de seamă la închegarea unităţii de acţiune a cla­sei muncitoare au adus marile lupte muncitoreşti din perioada 1929—1933. Partidul comunist a ştiut să găsească, în focul luptelor de clasă, acele for­me şi metode care să ducă la reali­zarea unei unităţi reale a muncito­rilor, fie că erau comunişti, social­­democraţi, socialişti sau fără de partid, în diferitele acţiuni revendi­cative. Clasa muncitoare a putut să se convingă, prin propria experien­ţă, cît de mult creşte forţa sa atunci cînd acţionează unită în lup­ta revoluţionară. Această convingere s-a întărit şi mai mult în timpul im­portantelor acţiuni comune desfăşu­rate în perioada 1934—1939 de par­tidul comunist, cu Partidul Socialist Unitar şi cu Partidul Socialist (inde­pendent), la care s-au adăugat şi u­­nele organizaţii ale Partidului Social- Democrat. Unitatea de acţiune reali­zată de unele partide şi grupări muncitoreşti a facilitat crearea Fron­tului Democrat, care a coalizat în lupta împotriva fascismului numeroa­se forţe democratice, inclusiv organi­zaţii şi fracţiuni ale unor partide bur­gheze. Victoriile obţinute de forţele democratice în alegerile parţiale par­lamentare şi comunale din 1938—­ 1937, manifestaţiile muncitoreşti cul­­minînd cu cele din 1 Mai 1939 au întărit unitatea şi combativitatea cla­sei muncitoare. In anii negri ai dictaturii fasciste şi războiului antisovietic, Partidul Comunist Român, organizînd lupta maselor pentru răsturnarea re­gimului antonescian, ieşirea din războiul purtat alături de Ger­mania şi alăturarea României la coaliţia antihitleristă, a văzut în rea­lizarea Frontului Unic Muncitoresc o condiţie fundamentală pentru po­larizarea în jurul clasei muncitoare a tuturor forţelor antifasciste. In repetate rînduri, P.C.R. a adre­sat propuneri conducerii P.S.D., or­ganizaţiilor locale ale acestui par­tid pentru a acţiona împreună. „Dragi tovarăşi — se menţiona în scrisoarea C.C. al P.C.R. adresată conducerii P.S.D. la 5­ ianuarie 1943 , vă propunem încheierea unu­i acord de front unic pentru acţiuni comune ale partidelor noastre... pentru lupta comună în vederea uni­rii tuturor forţelor progresiste şi pa­triotice“... Procesul de realizare a unităţii muncitoreşti a fost puternic stimu­lat de evoluţia situaţiei interne şi in­ternaţionale, de creşterea rolului Gh. ŢUŢUI cercetător ştiinţific principal Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C.­­ al P.C.R. mişcării muncitoreşti în lupta anti­fascistă, ca şi de dezvoltarea mişcă­rii de rezistenţă în rîndurile celor mai largi mase ale poporului, de victoriile istorice obţinute de forţele armate ale Uniunii Sovietice şi ale celorlalte puteri din coaliţia anti­­hitleristă. Constituirea, în vara anu­lui 1943, a Frontului Patriotic Anti­hitlerist, care reunea, alături de partidul comunist, diferite alte orga­nizaţii politice democratice, între care Partidul Socialist Ţărănesc, or­ganizaţii ale Partidului Social-Demo­crat, a însemnat primul succes al politicii de alianţe desfăşurate de P.C.R. 25 de ani de la crearea Frontului Unic Muncitoresc Sub presiunea creşterii luptei anti­fasciste, cu toate şovăielile şi incon­secvenţele din partea unor condu­cători ai P.S.D., în cursul anului 1943 s-au produs modificări sensibile în poziţia acestui partid ; ele şi-au găsit o expresie clară în rezoluţiile adoptate de C.C. al P.S.D. care re­cunoşteau necesitatea unităţii de ac­ţiune a partidelor muncitoreşti, pre­cum şi a unei singure mişcări sin­dicale, în afirmarea hotărîrii de a acţiona în acest sens. Pornind de la punctele de vedere comune, care apropiau cele două partide, şi îndeosebi de la problemele vitale pentru poporul român, sal­varea fiinţei naţionale şi eliberarea ţării de sub jugul hitlerist, întîlnirile şi convorbirile dintre reprezentanţii partidului comunist şi cei ai Parti­dului Social-Democrat s-au multipli­cat şi intensificat. Discuţiile îndelun­gate au apropiat mult poziţiile celor două partide muncitoreşti. Faptul că ele au încetat polemicile şi acuzaţiile reciproce, că au pornit să caute căile de realizare a unităţii de acţiune nu de la postulate sau teze presta­bilite, ci de la realităţi, de la nece­sităţile vitale ale clasei muncitoare, ale ţării, le-a permis, după atîţia ani de sciziune, să găsească un limbaj comun. Rezultatele tratativelor din­tre cele două partide s-au materia­lizat in conturarea platformei pe baza căreia urma să se realizeze a­­cordul de colaborare dintre P.C.R. şi P.S.D., în încheierea, în prima ju­mătate a lunii aprilie 1944, a Frontu­lui Unic Muncitoresc. Reprezentanţii celor două partide au hotărît, de comun acord, ca ves­tea încheierii Frontului Unic să fie adusă la cunoştinţa maselor munci­toare de ziua marii sărbători a uni­tăţii şi solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc de pretutindeni — 1 Mai. „In ziua de 1 Mai, ziua ei de LUPTA şi de SPERANŢĂ — se spu­nea în manifestul lansat în acest scop — muncitorimea organizată, u­­nită, de la comunişti pînă la social­­democraţi, CHEAMĂ ÎNTREAGA CLASĂ MUNCITOARE, pe toţi muncitorii organizaţi şi neorganizaţi, întreg POPORUL ROMĂN, toate CLASELE şi PĂTURILE sociale, toate PARTIDELE ŞI ORGANIZA­ŢIILE indiferent de culoare politică, credinţă religioasă şi apartenenţă so­cială, la luptă hotărîtă pentru pace imediată, răsturnarea guvernului Antonescu, formarea unui guvern naţional din reprezentanţii tuturor forţelor antihitleriste, izgonirea ar­matelor hitleriste din ţară, sabota­rea şi distrugerea maşinii de război germane“. Frontul Unic făcea un apel fierbinte către întreg poporul român să acorde tot sprijinul armatelor so­vietice, să lupte pentru „o Românie liberă, democratică şi independentă“. In acelaşi timp, manifestul chema clasa muncitoare la luptă pentru re­vendicările ei specifice: ziua de muncă de 8 ore, sporirea salariilor, asigurarea dreptului la liberă orga­nizare sindicală şi politică etc. Cu toate că acordul de front unic, încheiat între P.C.R. şi P.S.D. pri­vea un număr limitat de probleme, cele două partide păstrîndu-şi inde­pendenţa ideologică şi organizatorică, faptul că cu 5 luni înainte de elibe­rarea României, în condiţiile unei crunte terori fasciste, ele au găsit posibilitatea să închege unitatea de luptă a avut o imensă impor­tanţă şi un larg răsunet în rîndurile clasei muncitoare şi ale întregului po­por. Acţionînd de aci înainte unită, cla­sa muncitoare şi-a sporit considera­bil forţa şi combativitatea, capacita­tea de a mobiliza la luptă masele largi. Aceasta s-a exprimat, în pri­mul rînd, în intensificarea pe întreg cuprinsul ţării, sub conducerea co­mitetelor de front unic şi a comi­tetelor patriotice create pe uzine, a acţiunilor muncitoreşti care îmbinau lupta pentru revendicări economice cu sabotarea dictaturii fasciste şi a războiului hitlerist. Frontul Unic Muncitoresc a stat la baza organi­zării, din iniţiativa comuniştilor, a formaţiunilor patriotice de luptă, forţe înarmate proprii ale clasei muncitoare, care s-au aflat în pri­mele rînduri ale luptei pentru elibe­rarea ţării de sub jugul fascist, întărind forţa de luptă a clasei muncitoare, crearea Frontului Unic Muncitoresc a exercitat totodată o puternică înm­urire asupra celorlalte clase şi categorii sociale, a înlesnit coalizarea tuturor forţelor patriotice şi democratice în vederea răsturnării regimului fascist. După cum se ştie, pe baza platformei antihitleriste pro­puse de Frontul Unic Muncitoresc, în iunie 1944 între P.C.R. şi P.S.D. şi partidele burgheze — Partidul Na­ţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc — s-a încheiat un acord de colaborare, care a dus la consti­tuirea Blocului Naţional Democrat. Tocmai crearea unei asemenea largi coaliţii a constituit un factor hotărîtor al victoriei insurecţiei armate din au­gust 1944. Crearea Frontului Unic Muncito­resc a avut o profundă inm­urire a­­supra întregii desfăşurări a eveni­mentelor in perioada următoare in­surecţiei armate care, după cum se ştie, a marcat Începutul revoluţiei populare. Experienţa ţării noastre a confir­mat din plin însemnătatea unităţii clasei muncitoare, ca o condiţie e­­senţială a indeplinirii cu succes a înaltei ei misiuni istorice. Cu rîndu­rile strîns unite, clasa muncitoare s-a putut afirma ca forţă conducătoare a maselor largi ale poporului. In strînsă alianţă cu ţărănimea, în unire cu intelectualitatea, cu toate forţele progresiste, clasa muncitoare a asigurat dezvoltarea luptei anti­fasciste şi de eliberare naţională în­­tr-o luptă pentru eliberarea socială a tuturor celor ce muncesc, răstur­narea de la putere a capitaliştilor şi moşierilor, înfăptuirea profundelor transformări revoluţionare care au dus la triumful orînduirii noi, so­cialiste, în ţara noastră. In focul luptei revoluţionare, al acţiunilor desfăşurate în comun în cadrul Frontului Unic Muncitoresc, a avut loc un proces de continuă a­­propiere între partidul comunist şi Partidul Social-Democrat, de clarifi­care politico-ideologică, ceea ce a făcut ca cele două partide să cola­boreze tot mai strîns, și în cele din urmă să se unifice, pe baza princi­piilor marxism-leninismului. Crearea în februarie 1948 a partidului unic al clasei muncitoare — Partidul Mun­citoresc Român — a marcat o însem­nată victorie politică a forţelor re­voluţionare din ţara noastră, asigu­­rînd tuturor oamenilor muncii sta­tul major unic, capabil să-i conducă în opera de transformare socialistă a societăţii româneşti. In iulie 1965, clasa muncitoare, în­tregul nostru popor au primit cu deosebită satisfacţie hotărîrea una­nimă a Congresului al IX-lea de a schimba denumirea partidului în Partidul Comunist Român, aceasta reflectînd cel mai fidel tradiţiile şi dezvoltarea istorică a partidului nos­tru, corespunzînd cel mai bine ca­racteristicilor sale de detaşament de avangardă al clasei muncitoare, de conducător politic al poporului, scopului final al partidului — construirea societăţii comuniste. Hotărîrea Congresului al IX-lea de a se acorda vechimea în partid din momentul intrării lor în mişcarea revoluţionară şi acelor membri de partid care au făcut parte din fostul Partid Social-Democrat, Partidul So­cialist Unitar şi Partidul Socialist Independent exprimă aprecierea dată contribuţiei acestora la dezvol­tarea mişcării noastre muncitoreşti. La împlinirea a 250 de ani de la crearea Frontului Unic Muncitoresc, clasa muncitoare, întregul popor ro­mân sînt mindre de drumul pe care l-au străbătut. Toate marile cuceriri şi realizări din răstimpul ultimului sfert de veac au fost dobîndite în condiţiile strînsei unităţi de acţiune şi de luptă a poporului muncitor, în jurul clasei muncitoare, sub con­ducerea Partidului Comunist Român. „Clasa muncitoare — arăta tovară­şul Nicolae Ceauşescu — a cucerit dragostea şi recunoştinţa ţărănimii, intelectualităţii, a celorlalte categorii de oameni ai muncii, a întregului po­por, tocmai datorită faptului că şi-a dovedit în practică, in mod strălucit, capacitatea de a conduce destinele ţării pe calea construirii societăţii so­cialiste şi comuniste". Urmînd nea­bătut partidul comunist, exponentul intereselor vitale ale clasei munci­toare şi ale întregii naţiuni, înfăp­tuind măreţul program de dezvol­tare multilaterală a patriei ela­borat de Congresul al IX-lea şi de Conferinţa Naţională a partidului, poporul român va ob­ţine noi şi tot mai mari iz­­bînzi în lupta pentru desăvîrşirea construcţiei socialiste, pentru înflori­rea României socialiste, pentru tri­umful cauzei celor ce muncesc din întreaga lume. (Urmare din pag. I) re, treceam printre oame­nii noştri, încordaţi într-o activitate pe care strămoşii lor, strămoşii noştri, taţii lor şi taţii noştri n-o cu­noscuseră niciodată : activi­tatea industrială. Ca fiinţă raţională, omul are o mare capacitate de adaptare. Una din explica­ţiile acestei activităţi in­dustriale, care le-a devenit firească oamenilor, este, aşadar, propria lor inteli­genţă. Dar aceasta nu este explicaţia totală. Muncito­rii de la „Danubiana“ şi de la Uzina de maşini grele, ca şi alţii, nenumăraţi, muncesc aşa cum muncesc pentru că au îndreptăţirea produsului care-i satisface, care-şi răsfrînge bineface­rile asupra lor, deodată cu Intrarea lui în angrenajul naţional. Nu, o imagine idilică nu şi-ar avea sensul aici, dar o imagine bărbătescă şi calmă, încordată, dar des­tinsă în marginile ei, este imaginea care mă va ur­mări. Oamenii uzinelor sînt preocupaţi de realizarea plănuiţii de producţie, a investiţiilor, de tabloul general al uzinelor lor. Dar cifrele — oricît sunt ele de importante pen­tru specialişti — nu spun nimic scriitorului care ră­mîne numai la audierea lor, ce i se par un fel de mar­tori pentru un fapt care nu-l implică. Numai cînd simţi cele 6 hectare de hale sub tălpi, cînd simţi acea obşte mun­citorească la cîţiva paşi de tine, în aerul încins de la oţelărie, ori prin spasmele aparatelor de sudură, abs­tractele milioane investite se materializează şi senza­ţia participării tale la a­­ceastă realitate e senzaţia dominantă a întregii fiinţe. Şi, la urma-urmelor, ce îi aduce în fiecare dimi­neaţă pe aceşti oameni, aici, şi în celelalte uzine şi şantiere ale ţării ? Cum îşi aduc ei aminte zilnic de misiunea lor anonimă, cum se realizează legătura, de la zi la zi şi de la etapă la etapă, între oameni şi între faptele lor. Există în conştiinţele bărbaţilor care fac, prin munca lor neobosită, a­­ceastă ţară, un cult al mun­cii, o conştiinţă înaltă a muncii şi mai există sim­­ţămîntul definitiv că ei, oamenii, aparţin realizări­lor lor, aşa cum realiză­rile acestea le aparţin. Nu fiecare dintre cei ce muncesc în cuprinsul aces­tei patrii are — nici nu poate să aibă ! — viziunea integrală a ansamblului. Dar fiecare are certitudi­nea că ansamblul este bine gîndit, este structurat în funcţie de toţi parametrii, de toate desfăşurările tem­porale care urmează. Pe un orizont pe care Partidul Comunist Român face tot ce e omeneşte po­sibil pentru dezvoltarea multilaterală, armonioasă şi durabilă a ţării, pe un o­­rizont pe care forţa con­ducătoare a societăţii noas­tre arată, prin exemplul ei, la ce preţuire ridică munca acest cult al mun­cii — una din trăsăturile de caracter dintotdeauna ale oamenilor de aici — a căpătat un sens mai adînc, mai omenesc şi mai rodnic. Aflaţi, de atîtea ori în cursul istoriei, în imposi­bilitate de a-şi vedea pro­dusul muncii rămînînd pe pămîntul lor, românii nu au încetat niciodată să muncească. Ei au făcut-o uneori cu îndîrjire, alteori cu disperare, dar au fă­cut-o. Cultivarea din bătrîni a respectului pentru muncă face parte din pedagogia practică a poporului nos­tru. Cu atît mai mult func­ţionează acest cult al muncii într-un cadru in­teresat nu numai de cap­tarea energiilor, ci si de răsplătirea lor onestă. Da, munca e grea, si — aşa a afirmat de a­­tîtea ori partidul — tre­buie întreprinse multe. în continuare, pentru ridica­rea tuturor oamenilor din această ţară la nivelul de Cultul muncii trai cuvenit. Nu este un secret pentru nimeni că sunt încă multe familii cu venituri mici şi mijlocii. Dar nu e un secret, în a­­celaşi timp, că oricîte sa­crificii ar mai face oame­nii pentru a aşeza Româ­nia Pe înaltele culmi ale civilizaţiei, aceste eforturi, aceste sacrificii au sensul declarat, și nu altul, pros­peritatea țării, dezvoltarea ei socialistă. Ceea ce partidul nostru a adus în istoria contempo­rană de la cel de-al IX-lea Congres încoace este o dez­voltare ritmică, o dezvol­tare de la etapă la etapă, o dezvoltare ireversibilă, o dezvoltare fără gesturi pripite, fie ele şi spectacu­loase, o dezvoltare so­cialistă. Tot ce s-a cîş­­­tigat d­in largul proces de democratizare inspirat şi condus de partid, în cinsti­rea mereu m­ai demnă a muncii, rămîne bun cîşti­­gat şi nici o piedică nu trage mecanismele istoriei înapoi. • In febra continentală a acestui veac, pildă de mun­că paşnică a ţării noastre e din ce în ce mai grăitoare. Oamenii acestui pămînt lu­crează la propria lor isto­rie, cu abnegaţie şi, une­ori, cu eroism. Cultul muncii — dacă e­­xistă în sufletul unui po­­­por — arată cu precizie re­zistenţa acelui popor la seismele istoriei, la vicisi­tudini, la zodii nefavora­bile. Dar acest cult al muncii exprimă şi dispozi­ţia înnăscută a acelui neam de oameni pentru realizări puse în slujba progresului, pentru civilizaţie, pentru o lume a păcii. Şi nu e întîmplător că unul din aceste popoare — poporul român — e con­dus de un partid al oame­nilor muncii ! Nu e întim­­plător că acest partid are în fruuntea lui oameni cu­noscuţi şi recunoscuţi pen­tru munca lor­ întregul nostru popor ştie, vede, simte ce uriaşă muncă depune conducăto­rul ţării şi partidu­lui, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru asigu­rarea unui drum mereu ascendent al societăţii ro­mâneşti de astăzi, pentru cinstirea dreaptă a muncii. Da, poporul român are, între legile sale una după care se călăuz­eşte perma­nent , conştiinţa că pentru a fi liber, pentru a fi in­dependent, pentru a se bucura de civilizaţie tre­buie să muncească. Această lege străbate is­toria noastră naţională cu puritatea şi cu cinstea sa. Cultul muncii e una din le­gile incontestabile ale co­dului moral românesc. VLAICU BÂRNA lori. N-am uitat zorile­ întiiului Mai, zorile Anilor de-atunci, inseninind întunecatele fete, Lumina primăverii rănită de ostreţe, „INTERNAŢIONALA“, iarba verde şi florile. N-am uitat mugurii nădejdilor, exploziile lor, Sub cerul de zinc, melancolic şi rece , Orizontul deschis al cîmpiilor prin care trece Intîiul lăstun călător. N-am uitat cîntecul izvorît din geamăt, Nici coloanele, strigînd cuvîntul ce arde ; Amurgurile atîrnînd peste }ară, roşii stindarde, In crestele pădurilor înaripate de frunze şi freamăt.­­ N-am uitat chipurile de tribuni, venerate, Pe cei ce-au veştejit cu sete tirania, Nici luptătorii aprigi în luptă cu stihia Ce dăltuiră-n faptă sfînta libertate. Nu le-am uitat şi-n d­arul dimineţii de-acum Vibrînd cu-nvolburarea de steaguri şi urate Un gînd duios prin vreme îşi netezeşte cale Să-ntoarcă arzătoarea lor filă din album. NEGOIŢA IRIMIE Lumina partidului Ca primăvara-n ramuri va izbucni mereu, Prin curcubee-n zare, boltite peste ţară, Eşarfa de lumină a sufletului meu, Eterne anotimpuri făcînd ca să răsară. Îmi înfăşor profilul în steaguri mari de fum, Solemnitatea clipei o pregătesc lucid, Şi braţul din adîncuri spre ziuă scoate-acum Tot antracitul nopţii din soarele torid. Mă-ntind prin viaducte, sfidînd în zbor abise, Elastice şi suple întruchipînd un salt, Porţile zării acum îmi sînt deschise, Şi pasul mi se-aude pe malul celălalt. Cea mai incandescentă şi vie dintre stele In primăvara asta de mai se va ivi, Cu braţul ţin zenitul deasupra ţării mele, Pe drumurile nopţii brazii îmi sínt făclii. Chiar dincolo, prin steaguri de fum văd cum tresare Viu, marşul primăverii, ritmat, al ţării mele, Iradiind lumina partidului în zare Sínt aripă din visul vibrînd peste drapele. CLAUS STEPHANI Patria Patria-i un dangăt uriaş ce răsună peste noi • acel sunet inundînd al meu oraş — un poem de cer şi de oţel. Patria-i ulciorul de pămînt gingaş prins în colţul de odaie; un salut ce umbra-şi sună-n vînt înflorat de timp şi de văpaie. Patria e uliţa cu soare şi străvechea turlă stînd sub lună ; sunetul şi forma în culoare un d­ar pe roată le-adună. Patria-i a mea Cisnădioară, primăvara floarea în cireş ; e ţăranul sărutînd izvoară şi copilul meu din cei aleşi. Patria e cîntul din bătrîni ce-l aduc cu mine de-acasă, unde-avem aceleaşi rădăcini dor şi flori de soare şi mătasă, în româneşte de Mihai Gavril SClNT El A — /of 1 Mai 1969 GRIGORE HAGIU Un steag, nu Un steag, în Mai, s-alegem pentru sărbătoare, cînd roadele se-ncheagă-n floare şi-n inima din noi, atotîncăpătoare, se-anunţă inimile viitoare. Un steag al nostru, deci şi-ai lumii, trăgindu-şi seva din hotarul lumii, ce ni l-au mărginit străbunii şi ni l-a-ntipărit în sînge cîntarea mumii. Sub focurile tale, primăvară, ce­le-nalţi, mai roşu este roşul de Carpaţi, şi hotărînd fierbintele, bogatul an, cel dat un sfert de veac să numere, mai galben galbenul de Bărăgan şi mai albastru-albastrul pur de Dunăre. Priviţi-l, steagul, peste toate ureîndu-şi vasta lui sonoritate, ‘ un nume are şi un ţel, un dor, legind prezent de viitor, prietenos purtîndu-şi întreitele culori la marea sărbătoare­ a fericirii tuturor. VICTOR TULBURE Cînd plina­­ de flori cetatea... Au steagurile faldurile roşii Ca sîngele pe care-atît de-amar în vremea beznei I-au vărsat strămoşii Şi-n zorii slavei neamul proletar. De-aceea fruntea cînd de steag se-atinge Şi-l sărutăm cu buzele fierbinţi, Se scurge-n noi clocotitorul sînge Vuind din străbunici şi din părinţi. Văpaia lui e-n steag a treia parte Lîngă azur şi aur lucitor, Ca să se-nalţe-n veacuri fără moarte întregul neam stăpîn pe viitor. Şi-n mai cînd plină e de flori cetatea Şi-n august cînd se-aprinde-a vieţii stea, Sub tricolor să-şi cînte libertatea. Să-şi dăruie şi viaţa pentru ea ! AL. ANDRIŢOIU Cintec Coloana infinită de oameni, — un inel de inimi globul lumii îl cuprinde. — Pe partea românească mă înrolez în el și cîntecul ca astrul de Mai mi se aprinde. Înconjurăm pămîntul, cîntînd. Străbatem mări, escaladăm și vremii ne vrem un nou preludiu —­ sărbătorim lucrări, cu fruntea grea şi gravă ca după-un mare studiu. Cîntarea României se-aude desluşit, lucrarea României se vede. Ea există monumentală-n sine aşa cum s-a zidit, — gîndirea ei exaltă, în veac, socialistă. Coloana infinită de inimi, cerc deschis, spirală şi volută pe planiglob rămîne — urmaşilor lăsată : realităţi şi vis. In ea sînt desluşite culorile române, Incit mîndria-mi simplă mi-o port pe-obraz solar. Armindeni, strămoşescul din timp în noi descinde şi prin Florar simt cîntecul în mine cum rituos se-aprinde.

Next