Scînteia, septembrie 1969 (Anul 38, nr. 8173-8202)

1969-09-11 / nr. 8183

PAGINA 2 *­wmmmmm­mmmmm w [faptul îDIVERS „Getax“ particular? Ne adresăm conducerilor de unităţi economice şi instituţii : I cum sunt folosite maşinile pro­prietate de stat ? Se ţine o evi- I denţă a curselor şi a consumului I de carburanţi , întrebarea este legitimă. Aflăm, din surse si- I gure, că în jurul Gării de Nord, I din Capitală, roiesc la anumite ore (în special noaptea) autotu­risme ale unor întreprinderi şi instituţii, în pieţele comerciale,­ de asemenea. Şoferii respectivi lucrează la stat — sau sînt cu munca la... domiciliu ? ObiceiulI de căpătuială s-a extins pînă şi la autobuze. La un control inopinat, în autobuzul D.R.T.A. Iaşi care circula pe ruta Iaşi-I Botoşani (conducător auto Ale­xandru Za­va­te) au fost găsiţi 17 pasageri fără bilete , dar­ care achitaseră şoferului-încasa­­tor, costul transportului. Ce-i de făcut pentru ca maşinile săI meargă... ca pe roate ? Să le dăm de-a-ndăratelea 7 I Pica para ■ xxxaXaiata*«« I O nouă dovadă că unii func-I fiaraari însărcinaţi cu verifica­­rea actelor nu studiază atent au­tenticitatea documentelor ce le­ sunt prezentate. La Întreprinde­rea pentru lucrări hidrotehnice, din Capitală s-a angajat, ca in­giner mecanic, Mihai Manea. O­ verificare ulterioară (după ce noul inginer apucase să încaseze vreo şase-şapte salarii !) a dove-I dit că diploma sa era falsă. Ba chiar un fals dintre cele mai grosolane. Dovadă — ştampila I Institutului politehnic din Bra­şov era înlocuită cu... efigia unei monede de 1 leu. (Escrocul a­­vea şi simţul umorului !). Cum.I să calificăm vigilenţa funcţiona­rilor prin miinile cărora a tre­cut „diploma“ in cauză ? Jude-I­iind in specificul „confuziei“, s-au făcut nu de 1 leu, ci de I Buletinul I dumneavoas­­ - tra! Ua fapt în aparenţă minor: I în luna august, 45 000 de per- I soane locuiau ,,incognito“ în Ca­­­­pitală. In majoritate — „rude I de la ţară“, care nu considera­seră că este necesar să mai treacă şi pe la Biroul de evi-­ denţă a populaţiei. Problema comportă două aspecte : 1. — se creează în mod artificial greu­tăţi în evidenţa populaţiei, cu­ toate consecinţele ce decurg din aceasta şi 2. — nefiind înregis­traţi în cartea de imobil, cresc­ cheltuielile de întreţinere ale ce­lorlalţi locatari, obligaţi astfel să le suporte pe nedrept. Fapt pentru care am încheiat prezen- I tul proces-verbal de contraven-I ţie... I Secret, dar... I la vedere ? După cum se ştie, întreprin­derile şi instituţiile posedă, in­tre altele şi documente strict se­­crete. Păstrarea şi manipularea lor este reglementată prin in­strucţiuni precise. Sunt respec­tate peste tot aceste severe in-I­strucţiuni ? Un control recent, e­­fectuat de lucrători din organele Consiliului Securităţii Statului a scos in evidenţă multe cazuri de­ iresponsabilitate faţă d­e aceste documente. Bunăoară, la uzina „Autobuzul“, la Şantierul naval Olteniţa, la Trustul de extrac- I ţie Bucureşti, ca şi în alte intre- I prinderi şi instituţii s-au consta- I tat grave neglijenţe in păstra-I rea şi asigurarea actelor secrete. Reţine atenţia faptul că o ase­menea situaţie există pină şi înI sectoare de concepţie-proiectare. Cu aceste lucruri nu se glumeş­te ! Neglijenţa in păstrarea se­cretului de stat poate aduce mari prejudicii intereselor ge­nerale.­ ­ Între ei,­­ „Cavalerii“! S-a creat obişnuinţa ca, din lipsă de spaţiu de depozitare, unele întreprinderi legumicole să-şi lase o parte din mărfuri in custodie, la furnizori. Lucru normal în relaţiile comerciale. Anormal este felul în care, une-I ori, sunt păstrate aceste mărfuri. Consemnăm aceasta pentru că, nu o dată, mărfurile devin pro-I duse ale nimănui şi, ca atare, se depreciază. S-a încetăţenit o optică ciudată : beneficiarul nu le îngrijește pentru că nu le are,I chipurile, îndeaproape ; furnizo­rul — nici atît — deoarece, vezi doamne, le-a vîndut de mult. Ur-I marea ? Numai la Staţiunea a­­gricolă experimentală din Su­ceava s-au degradat, in acest fel, legume în valoare de 1 1700 000 lei. Acum, atît benefi­ciarul cît şi furnizorul, aruncă vina unul asupra celuilalt. Aşa şi­ este. Amîndouă părţile au drep­tate să se acuze şi să se scuze. Doar de ce ar fi dumnealor­ „cavaleri* pe spezele statului (şi pe ghiveciul consumatorului) — asta nu pricepem ! Rubrică realizata de­­ Ştefan ZÎDARITA Gheorghe DAVID cu sprijinul corespondentilor „Scînteii” I I două parale­­ I I I I I CÎND ! LEGE (c­­a­r­ă) NU Mal ! TOCMEALĂ! „Unde-i lege nu-i tocmeală“ — sună proverbul. Numai că, uneori, în practică, datorită redactării necla­re, incomplete, imperfecte, a legii, se ajunge ca aceeaşi dispoziţie a legii să fie interpretată diferit chiar de organele care trebuie să o apli­ce. Aceasta produce o serie de com­plicaţii, de perturbări în viaţa so­cială, ce nu mai pot fi remediate dec­ît fie prin modificarea ori com­pletarea legii, fie prin elaborarea unor instrucţiuni şi decizii de îndru­mare ale plenului Tribunalului Su­prem Şi, oricît de judicioase ar fi îndrumările respective, ele în mod fatal se efectuează cu întîrziere ; pe de altă parte, au fost cazuri în care aceeaşi lege a fost diametral adus interpretată, în răstimp de cîţiva ani, chiar de plenul Tribunalului Su­prem. Pentru a ilustra cele de mai sus, vom da unele exemple spicuite din legislaţia recentă Codul Penal — intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 — prevede că infracţiunile de dela­pidare, furt sau păgubirea avutului obştesc etc., se pedepsesc mai aspru dacă au „consecinţe grave“ ori „deo­sebit de grave“. Codul a simţit ne­voia să precizeze aceste noţiuni Dar „precizarea“ e neprecisă, deoarece se consideră că sîntem în prezenţa unor astfel de consecinţe cînd infrac­ţiunea a produs „pagube materiale mari“ ori o stîn­jenire importantă |M| | ||| | | a activităţii uni­tăţii păgubite etc. Dar de la ce va­loare încep „pa­gubele materiale mari“ ? Codul nu mai explică. De aceea, după ce fiecare instanță judecătorească ori organ de urmărire penală a apre­ciat cum a crezut de cuviință cînd paguba e „mare“, după cîteva luni problema a fost tranşată printr-o decizie de îndrumare a plenului Tribunalului Suprem în sensul că paguba e mare dacă ea e evaluată la mai mult de 30 000 lei. Nu discutăm dacă suma susindica­­tă corespunde întru totul vederilor legiuitorului și nici dacă pe baza aceleiași dispoziții din Codul Penal nu se puteau considera drept pagu­be mari valori de 20 000 lei, 25 000 lei, 40 000 lei, sau 50 000 lei etc. Esenţial e altceva — şi anume că era normal ca precizarea respec­tivă să fi fost prevăzută chiar în lege, nu stabilită printr-o decizie de îndrumare. Dar în exemplul amin­tit, sîntem încă în situaţia mulţumi­toare că „îndrumarea“ a venit după 4 luni (poate că s-a ajuns la această operativitate deoarece în cauzele privind infracţiunile — în dauna avutului obştesc, care au consecin­ţe grave şi deosebit de grave — jude­carea recursului e de competenţa Tribunalului Suprem, în timp ce în celelalte cazuri competenţa aparţine tribunalului judeţean). Alteori, îndrumările pot întîrzia mai mult. Astfel, datorită incomple­tei şi imperfectei redactări a unor articole ale legii 10/1969 — privind administrarea fondului locativ şi re­glementarea raporturilor dintre pro­prietari şi chiriaşi — adoptate în mai 1968, s-a ajuns la o diversitate de soluţii — total opuse — într-o se­rie de probleme esenţiale şi de apli­caţie curentă, ceea ce a făcut ca le­gea în unele cazuri să nu se aplice, iar în altele, să se aplice diferit atît de către organele administraţiei de stat, cît şi de către cele ale justiţiei. Pentru curmarea diversităţii de so­luţii şi opinii, la 31 iulie 1969 (deci, după mai mult de un an) a fost ne­cesar să se emită o decizie de în­drumare a plenului Tribunalului Su­prem. Nu e locul să discutăm aici soluţiile şi motivarea acesteia. Ori­cum însă, faptul că a fost necesar, în legătură cu interpretarea a 5­6 articole ale legii, să se emită o de­cizie de îndrumare de 25 de pagini dactilografiate, însemnează că le­gea a fost incomplet şi imperfect redactată iată şi un al treilea exemplu. Prin legea 26/1967, privind concediul de odihnă al angajaţilor (intrată în vi­goare la 1 ianuarie 1968), se prevede că salariaţii, cărora le încetează ac­tivitatea ca urmare a desfacerii con­tractului de muncă din anumite mo­tive (ce au la bază vina acestora), primesc „în primii 2 ani după reîn­cadrare“ un concediu de odihnă doar de 15 zile, indiferent de vechimea lor în muncă. Redactarea acestui text — „în primii 2 ani după reîn­cadrare“ — a fost interpretată în trei feluri­­: primii 2 ani cu drept de concediu ; primii 2 ani calendaristici începînd, în toate cazurile, cu artul reîncadrării indiferent de luna în care ea a avut loc , sau 2 ani calcu­laţi exact de la reîncadrare. Indife­rent care e opinia cea mai justă, e evident că o mai bună redactare a legii ar fi eliminat diversitatea de interpretări care, fiecare în felul ei conţine „un dram de adevăr“. De asemenea, prin legea 59/1968 — intrată în vigoare la 1 ianuarie 1969 , privind comisiile de judeca­tă, se precizează că o serie de fapte (lovire, ameninţare, insulte, sustra­geri din avutul obştesc ori furt în­tre membrii aceluiaşi colectiv, cu condiţia, în ambele din urmă cazuri, ca valoarea să nu depăşească 500 lei) constituie abateri de la regulile de convieţuire socială — nu infracţiuni — dacă sînt săvîrşite pentru „prima dată“. Din nou trei interpretări di­ferite : unii consideră că prin „pri­ma dată“ s-ar înţelege ca cel în cauză să nu mai fi săvîrşit aceeaşi faptă ; alţii consideră că s-ar înţe­lege ca cel în cauză să nu mai fi săvîrşit nici una din faptele prevă­zute de acea lege ca constituind aba­teri ; în sfîrşit, există şi o părere intermediară, potrivit căreia expre­sia „pentru prima dată“ trebuie în­ţeleasă în sensul că cel în cauză să nu fi săvîrşit o faptă din aceeaşi grupă de fapte — împotriva persoa­nei, împotriva patrimoniului etc. Nu e oare evident că o redactare mai cuprinzătoare şi mai precisă a legii ar fi fost şi aici necesară ? De ce s-a ajuns la astfel de situa­ţii ? In primul rînd, există tendinţa ca legile şi decretele să fie cît mai succint redac­­tate, urmînd ca o r -I I ■•(. -rn-na« serie de proble­me să fie dezvol­tate prin Hotărîri ale Consiliului de Miniştri. Acestea, la rîndul lor, ”“~ ~" stabilesc că alte chestiuni se vor reglementa prin instrucțiuni. Această practică a fost criticată și la­­ Con­gresul al X-lea al partidului, tova­răşul Nicolae Ceauşescu subliniind in Raportul Comitetului Central că „este necesar a se lua măsuri hotă­­rîte pentru a se aşeza la baza între­gii noastre activităţi prevederile le­gilor adoptate de Marea Adunare Naţională, punînd cu hotărîre capăt practicilor vechi, de a ne conduce prin instrucţiuni". Se impune deci, socotim, adoptarea unei „legi a legi­lor“, care să reglementeze amănun­ţit şi exact problemele ce pot face obiectul instrucţiunilor, regulamen­telor, circularelor etc., precum şi ca­zurile şi condiţiile în care acestea pot fi elaborate. In al doilea rînd, considerăm că este necesară — în concordanţă cu tradiţia legislaţiei româneşti — re­înfiinţarea Consiliului Legislativ (ori a unui organ cu denumire si­milară) pe lingă Consiliul de Stat, care să emită avize consultative cu privire la legile, decretele etc., cu caracter normativ. Reînființarea a­­cestui consiliu se impune pentru a se asigura, pe de o parte o redac­tare perfectă, completă și uniformă a actelor normative, iar pe de altă parte, pentru a se realiza o coordo­nare legislativă eficientă. Un astfel de organ, avizînd asupra formei fi­nale a proiectului de lege (decret etc.), ar avea în vedere ansamblul legislaţiei, nu numai actele norma­tive avute în vedere — în mod în­gust, departamental — de cei care au iniţiat ori elaborat proiectul, înfiinţarea unui asemenea organism nu ar greva în plus bugetul statului, deoarece el ar putea fi alcătuit din specialiştii cu înaltă calificare juri­dică, ale căror forţe sunt azi fărâ­­miţate în nenumărate direcţii juri­dice, legislative, de studii şi docu­mentare, de coordonare existente. Ar fi, după părerea mea, cea mai e­­ficientă soluţie pentru redactarea op­timă a legilor şi a altor acte norma­tive şi, implicit, o modalitate im­portantă pentru o cît mai corectă a­­plicare a legii. Dr. Şerban BELIGRADEANU PE TEME JURIDICE Lărgirea şi îmbunătăţi­rea reţelei de drumuri­­ naţionale, judeţene şi co­munale­­ sunt­ cerinţe in­dispensabile ale asigurării unei legături rutiere cores­punzătoare între localităţile patriei Prin eforturile ma­teriale ale statului, au fost obţinute în această privinţă realizări importante din totalul de circa 11 000 km drumuri naţionale, aproape 75 la sută au fost asfaltate; alte cîteva mii de kilometri de drumuri judeţene au fost refăcute şi moderni­zate La ora actuală, a­­proape toate oraşele, pre­cum şi un mare număr de comune au la dispoziţie le­gături rutiere modernizate. Dezvoltarea economică a întregii ţări, necesităţile crescînde ale transportului rutier de mărfuri şi de că­lători impun în continuare extinderea şi modernizarea reţelei de drumuri, precum şi întreţinerea corespunză­toare a celor existente. Pentru că, a construi sau asfalta un drum nu înseam­nă totul. El trebuie, după aceea, întreţinut, reparat, ferit de degradări. După cum reiese dintr-o seamă de scrisori primite la redacţie în ultimul timp de la cititori, în întreţine­rea drumurilor persistă ui­nele deficienţe deloc mă­runte. Ele s-au înmulţit şi accentuat în ultimele luni, în urma ploilor abundente căzute în cea mai mare parte a ţării, care au adus stricăciuni multor drumuri şi poduri Un număr în­semnat de scrisori relie­fează cu deosebire starea necorespunzătoare a unor drumuri de ţară, care fac legătura între sate şi că­tune, între comunele de deal şi de munte, mai în­depărtate de şoselele na­ţionale. Ne-am oprit şi vom insista asupra stării dru­murilor săteşti, deoarece faptele dovedesc că acest sector al circulaţiei rutiere a fost neglijat în ultimul timp. Dacă pentru între­ţinerea drumurilor naţio­nale şi judeţene există (în cadrul Ministerului Tran­sporturilor şi al consiliilor populare judeţene) organe specializate, sarcina în­treţinerii drumurilor să­teşti revine în exclusivi­tate consiliilor populare comunale, care neglijează această treabă, o amînă de la un an la altu. Aşa se face că, la ora actuală, un mare număr de drumuri de ţară sunt, par­ţial sau în totalitate, im­practicabile — cu deose­bire în timpul ploilor — din cauza gropilor, a no­roaielor, a podurilor şi po­deţelor deteriorate. Iată ce ne relatează, în această privinţă într-o scrisoare, cititorul Dinu Marin, din satul Ţuţuleşti, comuna Suseni, judeţul Argeş . „De ani de zile, drumurile care traversează satele comunei noastre au fost lăsate in voia soartei, devenind, în anotimpurile ploioase, inac­cesibile oricărui mijloc de transport. Gropile se adîn­­cesc continuu, sub o­­chii autorităţilor comuna­le, transformîndu-se, atunci cînd plouă, în veritabile bălţi şi băltoace. In comu­nă s-au făcut, în ultimii ani, prin contribuţia în bani şi în muncă a cetăţenilor, o seamă de lucruri bune. De ce oare atîta lipsă de grijă faţă de întreţinerea drumurilor ?“ După cum rezultă din alte scrisori, la fel stau lu­crurile în această privinţă în multe sate ale judeţu­lui Argeş. Cităm din sesi­zarea trimisă redacţiei de Emil Iliescu din Bucureşti, care a vizitat recent mai multe localităţi din acest judeţ: „însoţit de nişte prieteni, am pornit la drum, cu un autoturism, pe fru­moasa vale a Bratiei din judeţul Argeş, avînd ca ţintă vizitarea comunei Be­­revoeşti-Muscel. Pînă la Stîlpeni, de unde începe propriu-zis drumul pe va­lea rîului Bratia, am că­lătorit excelent, pe şosea asfaltată. De acolo, însă, traversînd o seamă de co­mune (Bălileşti, Poeniţa, Vlădeşti, Aninoasa), am avut numai necazuri, din cauza drumului plin de gropi şi hîrtoape, a podu­rilor şi podeţelor şubrede şi schiloade. La Bălileşti, bunăoară, trecerea de nivel peste calea ferată forestie­ră necesită un act de cu­raj, din cauza denivelării accentuate, iar podul de lemn, foarte vechi, peste rîul Bratia ameninţă de la o poştă cu prăbuşirea. Po­deţele peste pîraiele din Poeniţa şi Vlădeşti sînt şi ele şubrezite de vreme. Ba, şi mai straniu, mergînd din Vlădeşti spre Broşteni-Ani­­noasa, trecerea peste apa Slănicului — afluent al Bratiei — se face direct prin vad, neexistînd nici un fel de pod. Foarte greu circulă pe acest drum şi autovehiculele unităţilor socialiste, ale D.R.T.A., ale poştei ş.a.m.d. Ce părere au, despre toate acestea, gospodarii comunelor a­­mintite, deputaţii comu­nali 7“. Starea necorespunzătoare a drumurilor şi podurilor generează o seamă de ne­ajunsuri. In primul rînd, duce la uzarea prematură sau chiar deteriorarea au­tovehiculelor , cu deose­bire a celor de transport în comun, care fac curse regulate pe drumurile res­pective şi a autocamioane­lor unităţilor agricole so­cialiste. Apoi, stricarea unui drum sau ruperea unui pod atrag după sine întreruperea circulaţiei sau fac imposibilă înfiinţarea de noi trasee de autobuze, care să-i deservească pe cetăţenii din aşezările mai îndepărtate. „Satul nostru, Tătaru, judeţul Prahova — ne scrie pensionarul Gheor­­ghe N. Radu — se află, la ora actuală, complet izolat de localităţile învecinate. Drumul care duce din sat pînă la cea mai apropiată şosea şi staţie de autobuze se află într-o stare atît de rea (surpat, plin de gropi), încît nu se poate intra cu nici un autovehicul pe el. Ferească sfîntul de vreun caz de boală gravă ! Ma­şina „Salvării“ nu poate pătrunde în sat. Consiliul popular comunal nu se grăbeşte să întreprindă ceva pentru a repara şi reda circulaţiei acest drum. Toamna se apropie, vor veni noroaiele pînă la glezne şi nu ştim cum o să ne descurcăm. Dacă s-ar repara drumul (ca mare filozofie să fie as­tupate gropile, să fie ni­velat şi cărată piatră pa el­e), s-ar putea prelungi traseul de autobuze pînă-n sat. Dar...“. In aceeaşi si­tuaţie se află — după cum ne scrie pensionarul C.F R. Ion Lăcustă — şi cetăţenii comunei Chiliile, judeţul Buzău. Din cauza degradă­rii complete a drumului co­munal, autobuzele D.R.T.A. şi-au suspendat cursele lăsînd comuna izolată. Asemenea stări de lu­cruri sunt, fără doar şi poate, rodul lipsei de spirit gospodăresc, al neglijenţei autorităţilor comunale, care nu întreprind mai nimic pentru a-i mobiliza pe ce­tăţeni să pună mîna pa sapă şi pe lopată şi să re­pare drumurile stricate, să amenajeze şanţuri pentru scurgerea apei, nu iau mă­suri pentru a preveni de­gradarea totală a lor. „In satele comunei Frînceşti, judeţul Vîlcea — ne scrie profesorul Ion Popescu — nu s-a mai aşternut de ani de zile piatră pe drumuri, pentru a împiedica strica­rea lor, astfel că au ajuns într-o stare deplorabilă. Cînd plouă, se desfundă intr-o aşa măsură, incît ro­ţile carelor intră cu totul în noroi“. Multe scrisori se referă la starea necorespunzătoare a unor poduri şi podeţe, care au fost avariate sau distruse complet de furia apelor din acest an, iar consiliile populare comu­nale şi judeţene tergiver­sează refacerea lor Este cazul unor poduri peste Olt, din satele comunei Ba­­raolt, judeţul Covasna, al podului din satul Globul Craiovei, judeţul Caraş-Se­­verin, al podului de peste râul Aţnaradia, din comuna Dăneşti, judeţul Gorj, sau al aceluia din satul Sco­­ruşu, acelaşi judeţ ş. a. Deşi avarierea acestor po­duri a dus la Întreruperea circulaţiei pe anumite dru­muri, producind cetăţeni­lor o seamă de greutăţi, măsurile de refacere a lor se lasă aşteptate. Ne oprim aici cu exem­plele, care sunt mult mai numeroase decit cele care au putut să fie cuprinse în rîndurile de mai sus. Problema întreţinerii dru­murilor şi a podurilor să­­teşti prezintă, fără doar şi poate, o însemnătate incon­testabilă. Dată fiind actuala stare de lucruri, necores­punzătoare, în acest dome­niu, se impun măsuri de rigoare din partea consi­liilor populare comunale şi a celor judeţene, precum şi a deputaţilor comunali. Consiliile populare jude­ţene sunt datoare să anali­zeze temeinic, prin direc­ţiile tehnice din subordine, situaţia întreţinerii drumu­rilor şi a podurilor din sa­tele de pe raza lor de ac- ■ tivitate şi să acorde con­siliilor populare comunale,­­ deputaţilor întreg sprijinul­­ şi îndrumarea necesare pen­­­tru repararea şi întreţine­rea corespunzătoare a tutu­­­­ror drumurilor şi podurilor.­­ Este nu numai un dezide­­­rat, ci o îndatorire profe-­ sională şi cetăţenească. Alexandru STROE Tot pe drum pe drum, cu hîrtoape şi cu gropi PE MARGINEA UNOR SCRISORI în atenţia depunătorilor la C. E. C. Casa de economii şi consem­­naţiuni face cunoscut că depu­nerile necesare participării la tragerea la sorţi pentru trimes­trul IV / 1969 a libretelor de economii cu dobîndă şi cîştiguri în autoturisme se pot efectua pînă la data de 30 septembrie 1969, inclusiv. La tragerile la sorţi trimes­triale ale cîştigurilor la depu­nerile pe libretele de economii cu dobindă şi ciştiguri in auto­turisme care au avut loc anul acesta, C.E.C. a acordat 885 au­toturisme de diferite mărci, prin­tre care : Mercedes 190, Fiat 1 800, Fiat 125 şi Fiat 124, Volga M­ 21, Renault 16, Renault 10 și Dacia 1 100. (Urmare din pag. I) Că — şi aici lucrurile nu stau atit de vie Deşi colecţia de modele o de­finitivăm împreună cu comerţul, ră­­mîn încă destule modele noi necon­tractate. (Iosif Steinbach, director general al Combinatului de confecţii şi tricotaje — Bucureşti). — Nu am de ce să mă plîng. Orien­tarea comerţului este bună. Nu putem da atîta cît ni se cere. Totuşi, mai sunt încă multe de făcut pentru îm­bunătăţirea metodelor de investigare a gustului public de către comerţ. Presupunerile, constatările întâmplă­toare nu mai pot fi o temelie prea solidă pentru o producţie ce se vrea modernă, ancorată în cerinţele de ultimă oră. (Blazius Guban, directo­rul fabricii „Victoria“ — Timişoara). — Comerţul nu face un studiu pre­vizional, este de părere tovarăşul Ion Cean, directorul circulaţiei mărfuri­lor din Banca Naţională. Faptele de­monstrează această afirmaţie. Sunt numeroase cazuri cînd se trece de la cereri masive, la unele articole, la adevărate „căderi“ De exemplu, cu doi ani în urmă nu se găseau în ma­gazine şireturi şi elastic. Acum nu ştim ce să mai facem cu stocurile Este un mod de aprovizionare pom­pieristic, care pledează pentru nece­sitatea unui studiu serios, capabil să constituie o bază ştiinţifică pentru formularea cererii comerţului Observaţiile sînt întemeiate.­­ Mij­loacele de prospectare a pieţei sînt încă imperfecte Ele nu dau încă acea imagine cît de cît exactă a evo­luţiei cererii şi gustului. Cu greu se poate şti dinainte dacă un produs nou va avea sau nu desfacerea asi­gurată Acceptînd fără nici o rezervă ideea perfecţionării mecanismului de studiu al cererii în comerţ, ne-am deplasat atenţia spre industrie : se lasă ea influenţată de cererea comerţului . In multe cazuri, da­r spun vitri­nele şi rafturile magazinelor. Dar despre ce influenţă poate fi vorba, în destul de numeroasele cazuri cînd comerţul cere ce-i place, iar indus­tria îi oferă ce vrea 7. Iată şi cîteva exemple edificatoare, culese la I.C.R.T.I. — Bucureşti, din rezulta­tele contractărilor pentru semestrul următor , la grupa de ţesături din lină 21 de articole noi, alese de co­merţ, nu au putut fi angajate pentru că nu aveau preţuri stabilite ; alte importante grupe de mărfuri — în­călţăminte, ţesături din mătase, tri­cotaje — la care s-­au prezentat co­lecţii de desene şi culori sărace, de­modate, nu au putut fi contractate la nivelul cerinţelor. Situaţia nu se referă doar la baza Bucureşti. La ul­timele contractări, întreprinderile co­merciale, profitînd de libertatea de a alege la unele sortimente fără îngră­dirile repartiţiilor, au refuzat, pe bună dreptate, să cumpere ce nu era satisfăcător Rezultatele au fost cele aşteptate fabricile care şi-au pre­gătit cu seriozitate creaţia şi produc­ţia au plecat acasă cu tolba plină de comenzi, în vreme ce altele s-au tre­zit cu capacităţi de producţie neaco­perite Unele dintre aceste neconcor­­danţe s-au rezolvat pe parcursul lu­crărilor de contractare­­ unii dintre reprezentanţii fabricilor, după primul contact dur cu realitatea, au făcut efortul necesar, deşi tardiv, de a mul­ţumi pretenţiile comerţului De exem­plu, Fabrica de pălării e din Timişoa­ra a adus spre contractare cîteva mo­dele, şi acelea inacceptabile. Comerţul a declarat categoric că nu cumpără nimic Văzînd că nu-i de glumă, di­rectorul fabricii şi-a întrerupt con­cediul de odihnă şi s-a ocupat de completarea colecţiei pentru a scoate întreprinderea din impas. La confecţii, unde repartiţiile nu au mai funcţionat, au fost numeroa­se divergenţe. Categorii întregi de îmbrăcăminte — confecţiile pentru băieţi, de la lenjerie la paltoane — au rămas aproape total descoperite din cauza colecţiilor sub orice critică care au fost prezentate. In final, s-a contractat un sortiment restrîns, ur­mînd ca fabricile să-şi revizuiască în­treaga concepţie asupra acestei pro­ducţii La fel şi în ce priveşte cămă­şile pentru tineret Asemenea necon­­cordanţe, ca şi altele, au dus la rotun­jirea sumei de 500 milioane lei marfă necontractată numai la confecţii. Aceasta înseamnă că pentru trimes­trele IV 1969 şi I 1970, industria a pierdut comenzi din partea comerţu­­lui pentru 240 000 perechi pantaloni, 110 000 costume pentru băieţi, 390 000 pijamale, 830 000 cămăşi etc . la încăl­ţămintea din înlocuitori, numai în trimestrul IV 1969 întreprinderile au rămas cu o capacitate descoperită de 500 000 de perechi. Toate acestea reprezintă un prim rezultat al confruntărilor directe din­tre comerţ şi fabrici, al exigenţei în mod justificat mai mari atît în ce pri­veşte alegerea produselor, cît şi a furnizorilor înşişi. E o lecţie ustură­toare, dar întru totul meritată pen­tru producătorii care şi-au permis să ignore cerinţele pieţei. Influenţarea industriei de către co­merţ trebuie să devină o realitate, manifestîndu-se nu întîmplător, în relaţiile cu unele fabrici, ori numai în principiu, la nivelul conducerii ministerelor respective. Căci despre ce fel de influențare poate fi vorba atunci cînd se procedează ca la „Tri­­codava“, de pildă ? Această între­prindere contractase, pentru trimes­trul II, cu I.C.R.T.I.-București, 32 000 tricotaje din P.N.A. ; 27 396 din pie­sele livrate au fost cu totul altceva decît se stabilise ; în trimestrul III, 35 000 de tricotaje din 43 500 contrac­tate au prezentat aceleași abateri flagrante de la prevederile contrac­tuale de bună dreptate era supărat tovarăşul Iosif Campus, director ad­junct al I.C.R.T.I.-Bucureşti : „Ale­gem 42 de modele, stabilim culori, mărimi şi pînă la urmă ni se spune : „veniţi şi alegeţi din ceea ce avem" Am vrut să aflăm şi părerea condu­cerii acestei întreprinderi Tovarăşul Ştefan Stroe, director adjunct, nu a negat că aşa s-ar proceda, dar a în­cercat să prezinte tot felul de jus­tificări Din păcate, argumentele nu pot fi luate în consideraţie : orice în­treprindere industrială trebuie să se supună tuturor rigorilor unei produc­ţii în primul rînd utile şi tentaţiile, dacă vrea să-şi creeze un prestigiu şi să cîştige încrederea beneficiarilor In concluzie, se poate spune că tri­butul plătit vechilor concepţii _ este încă mare : stocurile de mărfuri ne­­vîndute stau oricînd mărturie. Este în interesul ambelor departamente — industria uşoară şi comerţul — şi, în acelaşi timp, o obligaţie pe linie eco­nomică şi de stat pentru a nu ne referi şi la efectele pe plan social, ca producţia bunurilor de consum să se fundamenteze numai pe studiul stăruitor şi ştiinţific al cererii. ERFISIE SUNI DESTINATE CONSUMATORILOR, NU STOCURILOR DIN DEPOZITE Aţi luat masa la Hanul J ..Prahova" ? Pe teritoriul Expoziţiei reali­zărilor economiei naţionale, o construcţie cochetă, în stil ro­mânesc, frumos ornată cu po­doabe tradiţionale, atrage a­­tenţia de la distanţă d­e Hanul „Prahova“. Cu mult bun gust şi inventivitate, cooperaţia de consum a amenajat aici o reuşită unitate... de popas, un agreabil punct de odihnă şi delectare după umbletul prin atît de bogata expoziţie. Ni­şele răcoroase, mesele adăpos­tite sub umbrele viu colorate, portul ospătarilor creează acea atmosferă rustică românească pe care şi străinii o apreciază tot mai mult şi care, văzînd mai ales bucatele, te pofteşte să iei loc şi să te ospătezi. Şi merită... osteneala ! Toate produsele sunt specialităţi care nu se găsesc în alte localuri bucureştene. îşi dispu­tă aici întîietatea, alături de sărmăluţele din foi de varză gătite în sos de vin şi cu mă­­măliguţă din porumb special a­­les, tot felul de gustări — pre­parate din diferite judeţe ale ţării: salamul uscat de Nă­­dlac cu salamul de vară de Lipova, cîrnaţii de casă de Maramureş cu cîrnăciorii de Mizil, subţiri cît trestia, ori cu pastrama de Ploieşti — u­­nele servite reci, altele fripte în tigaie sau perpelite pe jă­ratic, fiecare după cum îi e felul şi tradiţia. O felie aro­mată de brînză de burduf ar­­geşeană în coajă de brad, cî­teva măsline şi o ţuică de Vă­leni deschid şi ele pofta pen­tru celelalte bunătăţi, toate cerîndu-se neapărat udate cu vinul casei ori cu berea ce nu lipseşte la nici o oră a zilei. Cele 400 de locuri ale ha­nului permit şi organizarea u­­nor mese în grup, la solici­tarea celor interesaţi. Pentru amănunte în acest sens , un număr de telefon : 33 32 37, în­tre orele 9 dimineaţa şi 7 seara. (publicitate) Fotó : M. Andreescu SANTEIA — joi - septembrie 1969 CÂRŢI ŞI RECHIZITE ŞCOLARE­­ LA DOMICILIU Pregătirile pentru noul an şco­lar îi privesc deopotrivă şi pe e­­levii de la cursurile serale şi fără frecvenţă. Acestora, secţia „Car­tea prin poştă“ a cooperaţiei de consum din Bucureşti — str. Sergent Nuţu Ion S—12, secto­rul 6 — le înlesneşte procurarea — fără nici un efort de depla­sare — a manualelor şcolare de care vor avea nevoie. Nu este necesară decît o prealabilă co­mandă printr-o simplă carte poş­tală adresată secţiei „Cartea prin poştă“ şi cel interesat va primi acasă, prin colet poştal, manua­lele şcolare pentru clasele IX— XII. De asemenea, pot fi soli­citate la domiciliu rechizite şi diferite accesorii şcolare printr-o comandă adresată secţiei „Co­merţ prin coletărie“ a coopera­ţiei de consum, la aceeaşi a­­dresă. De altfel, secţia „Cartea prin poştă“ poate livra la domiciliu cărţi din orice domeniu, pre­cum şi discuri, iar secţia „Co­merţ prin coletărie“ — o gamă largă de produse necesare în­tr-o gospodărie. Plata se face la primirea coletului. La cerere, se trimit gratuit cataloage sau liste cu discurile, cărţile şi celelalte produse pe care cooperaţia de consum le livrează la domici­liu. (Publicitate)

Next