Scînteia, iulie 1971 (Anul 40, nr. 8833-8863)

1971-07-23 / nr. 8855

SCâNTEIA - vineri 23 iulie 1971 pagina economica Reducerea importurilor de mate­riale, subansamble și piese de schimb reprezintă un obiectiv care, încadrat organic în sarcinile cincinalului ac­tual, figurează pe prima pagină a agendei oricărui comitet de direcție, a oricărui consiliu de administrație. Pentru constructorii de autoturisme din Piteşti, acest obiectiv se identi­fică cu îndeplinirea sarcinii de inte­grare in fabricaţie a autoturismului românesc „Dacia 1300“. Iată de ce, recent, am reluat investigaţiile (vezi „Scînteia“ nr. 8652 din 29 decembrie 1970), căutînd răspuns la întreba­rea : cum se Îndeplineşte la Uzina de autoturisme această sarcină im­portantă privind integrarea in fabri­caţie a limuzinei româneşti ? Da la bun Început, trebuie subli­niat că, in comparaţie cu situaţia de acum şapte luni, decalajul dintre realizările „la zi“ şi prevederile ini­ţiale s-a accen­tuat. Practic, de­­abia la sfîrşitul lunii mai, a fost atins gradul de integrare stabilit pentru 1970, iar pînă la finele a­­nului curent, in loc de un grad de integrare de peste 84 la sută, cit era planifi­cat, se scontează că se va ajunge la o cifră în jur de 65 la sută. Cauzele acestei situaţii necores­punzătoare sunt aceleaşi ca cele semnalate în ar­ticolul precedent : pe de o parte, intirzierea pe care o mare parte din cele 60 de între­prinderi colabo­ratoare au înre­gistrat-o în asi­milarea diverse­lor repere, iar pe de altă parte, ne­­asigurarea tutu­ror utilajelor teh­nologice la noile şi modernele ca­pacităţi de pro­ducţie ce trebuie puse în funcţiune încă în acest an la uzina piteştea­­nă. Care este am­ploarea la care au ajuns deficienţele amintite mai îna­inte ? In ce priveşte primul grup de cauze, menţionăm că o serie de fur­nizori au „împins“ asimilarea a zeci şi zeci de repere pînă în 1972 şi chiar 1973 (?!) Or, potrivit planului, la în­treprinderile din ţară, această acţiune trebuie terminată încă în acest an. Şi­otificările n­u lipsesc : lipsa capa­cităţii la proiectare, la sculărie, în secţiile de producţie sau necesi­tatea modificărilor la prototipu­rile unor repere. Trebuie văzut însă şi dincolo de justificările amintite. Atunci va a­­părea în plină lumină faptul că în­­tirzierea în asimilarea unor repere se datoreşte — in unele cazuri, în măsură covîrşitoare — insuficientei răspunderi cu care specialiştii de la o serie de întreprinderi colaboratoare au tratat obligaţiile asumate faţă de uzina de autoturisme. Nu există, bunăoară, altă motivare plauzibilă pentru întreprinderea de echipa­mente metalice şi binare din Oradea — care, pînă acum, are o întirziere de un an în asimilarea unui reper relativ simplu, parasolarul, — nici pentru fabrica de motoare electrice Piteşti, — unde motoraşele electrice pentru ştergătorul de parbriz şi ae­­rotermă n-au intrat nici azi în pro­ducţia de serie, deşi aceasta trebuia să aibă loc anul trecut, nici pentru Fabrica de prelucrare a maselor plastice din București — la care un sfert din reperele planificate sunt fie restante, fie decalate în 1972 — nici pentru Combinatul de articole din cauciuc de la Piteşti. Unii furnizori — Fabrica de pre­lucrare a maselor plastice din Bucu­reşti constituie doar un caz — ar putea aduce în discuţie efec­tele economice scăzute, mai ales sub aspectul productivităţii muncii şi al rentabilităţii, pe care le obţin prin fabricarea unui produs în seria mică cerută de­­uzina de autoturisme. Nu contestăm existenţa unor asemenea inconveniente, dar integrarea auto­turismului românesc este o acţiune a cărei importanţă depăşeşte sfera de interese ale unei anume între­prinderi. Nu este vorba numai de o problemă a cărei soluţionare pre­zintă o mare însemnătate pentru creşterea eficienţei economice a fa­bricaţiei de autoturisme în ţara noastră, ci şi de o chestiune de pres­tigiu pentru întreaga noastră indus­trie. Nu putem fi de acord nici cu punc­tele de vedere ale altor specialişti cu care am discutat în cursul investiga­ţiilor. Bunăoară, inginerul-şef al Fa­bricii de motoare electrice din Pi­teşti, tov Teodor Ionaşcu, ne-a spus că livrarea motoraşului pentru şter­gătorul de parbriz ar fi putut începe dacă „cei de la Uzina de autoturis­me ar şti ce vor şi ar fi mai puţin pretenţioşi“. După opinia interlocu­torului nostru, „beneficiarii ar tre­­­­bui să accepte motoraşul care li se oferă”. Problema trebuie pusă limpede : producţia modernă este caracterizată prin complexitate şi înaltă calitate. Iată de ce colaboratorii uzinei din Piteşti trebuie să înţeleagă că in pri­vinţa calităţii şi parametrilor oricărui reper destinat autoturismului româ­nesc — ca de altfel la orice produs — nici o condiţie cerută de benefi­ciar nu este exagerată. Producători­lor de orice valori materiale nu li se cere producţie în general, ci bunuri care să satisfacă din toate punctele de vedere pe cumpărători. E fapt dovedit că asemenea pro­duse corespunzătoare se pot realiza. Specialiştii de la Uzina de autoturis­me au făcut cele mai bune aprecieri la adresa Uzinei de piese auto din Sibiu, întreprinderilor „Victoria“ şi „Dermatina“ din Timişoara, „Triumf“ din Cluj, a Fabricii de geamuri din Mediaş — care au asimilat toate reperele şi suban­­samblele destinate autoturismului, iar calitatea produselor livrate în serie de aceşti furnizori nu e cu nimic inferioară prototipului omologat. Oare aceste unităţi economice cum au procedat ? Desigur, de la caz la caz — diferit. Numitorul a fost însă comun : respectarea prevederilor pla­nului, a angajamentelor asumate faţă de beneficiar, organizarea corespun­zătoare a muncii în toate comparti­mentele de producţie. In acţiunea de integrare în fabri­caţie a autoturismului românesc, „to­nul“ 11 dă totuşi uzina din Piteşti. In final, peste 55 la sută din valoarea unui automobil „Dacia-1300“ repre­zintă piese şi subansamble care se vor asimila şi fabrica aici. In legă­tură cu această problemă, acum şapte luni ing. Eugen Mantho, director teh­nic in Ministerul Industriei Construc­ţiilor de Maşini, ne-a spus : „Dacă în ceea ce priveşte construcţiile pro­­priu-zise ale halelor de fabricaţie, realizările sunt la nivelul prevederi­lor, nu acelaşi lucru putem spune despre asigurarea utilajelor necesa­re". Azi, observaţia este aceeaşi. Aşa cum ne spuneau ing. Marcel Mi­­halcea şi Vasile Drăguţa, şefi de ser­vicii la uzina din Piteşti, la secţia de uzinaj motor, din 108 utilaje de bază pe care furnizorul străin tre­buia să le livreze pînă la sfîrşitul lunii mai a.c., la uzina din Piteşti nu s-au primit decit 37 ; la secţiile uzinaj organe mecanice şi uzinaj cutie de viteză — numai un sfert din utilajele din import sunt asigurate. — Datorită neprimirii la timp a utilajelor şi tehnologiilor de fabrica­ţie, s-a întîrziat pregătirea producţiei la o serie de re­pere şi subansam­ble, a căror asimi­lare ne revine , ne-a spus tov. Costică Herda, in­­giner-şef la uzina de autoturisme. Un „nod“ de probleme, de ne­ajunsuri, a deter­minat deci ca in­tegrarea în fabri­caţie a autotu­rismului româ­nesc să nu se desfăşoare în rit­mul prevăzut. Poate fi acest „nod“ tăiat, ur­­mînd ca ritmul de asimilare a li­muzinei să se ac­celereze? Răspun­sul este un „DA“ categoric. In a­­cest sens, tovară­şul Gheorghe Năs­­tase, prim-secre­­tar al Comitetu­lui judeţean Ar­geş al P.C.R., ne-a spus : „ Adevărul este că ritmul de in­tegrare a auto­turismului româ­nesc ar fi fost mai alert dacă comitetul de di­recţie al uzinei şi consiliul de administraţie al grupului de uzine de autoturisme ar fi manifestat încă de la început interesul cerut de înde­plinirea acestei importante acţiuni. Un lucru este cert : nivelul de 65 la sută, la cit se scontează că va ajun­ge gradul de integrare a limuzinei în acest an, este o cifră minimă. Nu uităm nici o clipă că fiecare reper pe care ii realizăm in ţară se con­cretizează in însemnate economii de valută, creîndu-se posibilitatea ca su­mele respective să fie îndreptate spre satisfacerea altor necesităţi ale eco­nomiei. „Anul 1972 va marca sfîrşitul ac­ţiunii de integrare în fabricaţie a au­toturismului românesc „Dacia-1300* — ne-au asigurat şi ing. Eugen Mantho, director tehnic în Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, precum şi o serie de specialişti de la uzina din Piteşti. Am reţinut pro­misiunea. Pentru respectarea ei, insă, se impun a fi îndeplinite două con­diţii esenţiale : mai întîi, intensifica­rea eforturilor de asimilare a diver­selor repere la Uzina de autoturisme şi la numeroşii săi colaboratori şi, apoi, impulsionarea furnizorilor stră­ini de utilaje pentru asigurarea în cel mai scurt timp a maşinilor şi teh­nologiilor necesare noilor secţii de producţie ale căror termene de pu­nere în funcţiune „bat la uşă“. Capacitatea şi priceperea cadrelor din toate unităţile care contribuie la integrarea in fabricaţie a autoturis­mului românesc trebuie din plin so­licitate, in lumina sarcinii subliniate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu in recenta expunere la Consfătuirea ac­tivului de partid din domeniul ideo­logiei şi al activităţii politice şi cul­tural-educative, de a asigura folosi­rea mai bună a forţelor proprii, teh­nice şi muncitoreşti, pentru dezvol­tarea economiei naţionale. Dan MATEESCU Gheorghe CIRSTEA CU Clţi „KILOMETRI / ORĂ“ SE ÎNAINTEAZĂ IN INTEGRAREA FABRICAŢIEI AUTOTURISMULUI ROMÂNESC? 0 PROBLEMA care Îşi aşteaptă SOLUŢIONAREA URGENTĂ: Extinderea utilizării maselor plastice în lucrările de irigaţii In ultimii ani, a luat o mare extindere Irigarea culturilor agricole prin aspersiune. Această metodă necesită, intre alte mate­riale, conducte care să ducă apa la aripile de udare. La confecţionarea acestor con­ducte se foloseşte, de obicei, aluminiul, un metal uşor, care nu se oxidează şi care are şi alte însuşiri bune. Dar, ţinînd sea­ma de vastitatea programului nostru da irigaţii , pînă in 1975 urmează să se iriga o suprafaţă de peste două milioane de ha, din care 80 la sută prin aspersiune — ne putem da uşor seama de cantitatea enormă de aluminiu care ar fi necesară pentru confecţionarea conductelor respective. Uti­lizarea aluminiului — metal de importanţă vitală pentru multe ramuri in plină dez­voltare, ca industria construcţiilor de ma­şini, a materialelor de construcţie şi altele — la fabricarea ţevilor pentru aripile de ploaie, trebuie să recunoaştem este un lux prea mare, inutil şi costisitor. Problema poate fi rezolvată in alt mod — şi anume, prin folosirea conductelor din material plastic, încă din anul 1968, conducerea partidu­lui nostru, personal tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a trasat sarcină forurilor de specialitate — Ministerul Agriculturii, In­dustriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor, Ministerul Industriei Construcţiilor de Ma­şini, Ministerul Industriei Uşoare şi Minis­terul Industriei Chimice — să studieze şi să găsească soluţii optime pentru înlocuirea conductelor de suprafaţă şi de presiune din aluminiu, ce se folosesc în sistemele de irigaţii, cu altele din material plastic. Nu­mai că, pînă acum, această preţioasă indi­caţie care porneşte de la temeinice consi­derente economice nu a fost concretizată. Chiar în momentul de faţă, la forurile de resort se poartă discuţii asupra acestei pro­bleme de mare importanţă : aluminiu sau materiale plastice. Ce determină această incertitudine ? Departamentul îmbunătăţirilor funciare, prin Institutul de studii şi cercetări pentru îmbunătăţiri funciare, in colaborare cu Mi­nisterul Industriei Construcţiilor de Maşini şi Institutul de cercetări chimice, au făcut studii încercînd diferite materiale plastice care să înlocuiască aluminiul la fabricarea aripilor de udare. In final, cercetările s-au axat pe folosirea polietilenei de înaltă den­sitate, din care s-au făcut aripi de udare, experimentate mai mulți ani. La ora ac­tuală s-a întocmit un studiu tehnico-eco­­nomic pentru asimilarea in producţie a a­­cestui procedeu. Dar părerile asupra posi­bilităţii înlocuirii aluminiului cu material plastic sunt divergente. Se consideră că din cauza preţului mai ridicat şi a unor ca­racteristici inferioare aluminiului, conduc­tele de material plastic ar avea şanse pu­ţine să fie avizate pentru asimilarea in pro­ducţie. După cum ne-a arătat tov. ing. Nicolae Mantz, secretar general la Departamentul îmbunătăţirilor funciare, departamentul s-a preocupat de problema înlocuirii conduc­telor din aluminiu de la aripile de udare cu cele din material plastic. In acest scop, prin institutul­ de specialitate s-a desfăşu­rat o susţinută muncă de cercetare. Pentru realizarea acestui lucru, însă, este necesar ca industria, respectiv Ministerul Indus­triei Uşoare şi Ministerul Industriei Ma­terialelor de Construcţii, să producă con­­ducte­ din polietilenă la parametrii cores­punzători folosirii lor în irigaţii şi la un preţ de cost cel mult egal cu cel al con­ductelor din aluminiu. Aceste cerinţe, fi­reşti dealtfel, nu sunt un obstacol peste care să nu se poată trece, dar ele n-au for­mat obiectul preocupării in toate sectoarele care concură la producerea conductelor din material plastic. Cercetarea ştiinţifică este categorică în această problemă, demonstrînd că materialul plastic poa­te înlocui cu rezultate foarte bune alu­miniul, la fabricarea aripilor de udare. Cele citeva deficienţe pe care le manifestă con­ductele din polietilenă — ne arată tov. dr. ing. Marcu Boţan, director ştiinţific adjunct la Institutul de studii şi cercetări pentru îmbunătăţiri funciare — nu pot forma un criteriu pentru a abandona ideea înlocuirii aluminiului cu plasticul. Aceasta, cu atît mai mult, cu cit deficienţele sunt minime în raport cu avantajele şi economiile ce ar rezulta prin înlocuirea aluminiului. Calita­tea conductelor de polietilenă de înaltă densitate va putea fi îmbunătăţită pe­­par­curs deoarece, pînă în prezent, cercetările s-au desfăşurat unilateral, fără a se avea în vedere şi îmbunătăţirea unor însuşiri ale polietilenei, cu rezistenţa la variaţiile de temperatură şi sporirea rigidităţii. Toate acestea ne oferă o imagine a fap­tului că înlocuirea aluminiului cu materia­lul plastic, la fabricarea aripilor de udare, este realmente posibilă şi chiar cu aplica­bilitate imediată. Cele cîteva neajunsuri care mai sunt pot fi rezolvate printr-o con­centrare a muncii de cercetare in acest sens şi prin adaptarea unei poziţii clarvăzătoare în această problemă, din partea forurilor de resort. Că o problemă atât de importantă pentru economia ţării a fost privită cu su­perficialitate, că s-a mers pe linia celei mai uşoare rezistenţe o dovedeşte faptul că s-a insistat foarte mult în ce priveşte construi­rea unor capacităţi de producţie pentru ţevi din aluminiu, ceea ce nu este în con­cordanţă cu indicaţiile date de conducerea partidului în această direcţie ; acest fapt arată că factorii în cauză au preferat co­moditatea în locul eforturilor ce se cereau pentru înlocuirea aluminiului cu masele plastice la fabricarea conductelor pentru irigaţii. Astfel, în cadrul Uzinei de prelu­crare a aluminiului din Slatina a luat fiinţă o secţie de ţevi pentru irigaţii de aluminiu, cu o tehnologie nu tocmai corespunzătoare. Rezultă din aceasta că cei care au aprobat această investiţie nu au ţinut seama de aspectul economic. Nu se poate să imobilizezi mii de tone de aluminiu in ţevi care pot fi făcute din alte materiale, să neglijezi o tendinţă generală care se manifestă pe plan mondial — şi anume, folosirea materialelor plastice in locul diferitelor metale. Din aluminiul res­pectiv s-ar fi putut şi s-ar putea face pro­file necesare construirii de sere sau s-ar putea confecţiona diferite materiale şi an­sambluri necesare în multe alte domenii. Folosirea materialelor plastice în irigaţii nu se rezumă numai la aripile de udare, ci poate cuprinde şi alte domenii, ceea ce ar duce nu numai la reducerea consumu­rilor de metal, dar şi a investiţiei specifice. In mod nejustificat însă acestea pătrund foarte greu in practică. De cîţiva ani, In­stitutul de studii şi cercetări pentru îmbu­nătăţiri funciare a pus la punct un proce­deu pentru impermeabilizarea canalelor secundare cu folii de polietilenă în locul dalelor din beton. Deși procedeul a fost aprobat și omologat, canalele continuă să fie impermeabilizate tot cu dale din beton, al căror cost este cu mult mai mare față de cel al foliei de polietilenă. O întinsă suprafaţă se irigă prin scurgere la su­prafaţă, brazde sau fîşii. In acest caz, pentru conducerea apei s-ar pu­tea folosi conductele flexibile din material plastic. De altfel, pentru anul acesta, De­partamentul îmbunătăţirilor funciare şi-a propus echiparea a 35 000 de hectare cu astfel de conducte. Dar Ministerul Indus­triei Uşoare, care avea sarcina să producă conductele, n-a livrat nici un metru din acestea. Şi aici, cercetările şi fabricaţia au fost intîrziate datorită faptului că nu se produce conductă din material plastic cu armătură din fibră de sticlă sau alt material, foarte indicate pentru aceasta, tre­buind să se recurgă la cauciucul butii care se procură din import. Un alt sector de iri­gaţii unde materialul plastic este necesar să se folosească pe scară largă este reţeaua de conducte sub presiune. Un exemplu concludent îl avem la sistemul de irigaţii Sadova — Corabia, unde reţeaua de con­ducte sub presiune din azbociment şi pre­­mo a fost înlocuită cu conductele din PVC care prezintă multiple avantaje. Toate aceste aspecte demonstrează că, în condiţiile tehnicii actuale, la amenajările pentru irigaţii trebuie să existe o susţinută preocupare din partea cercetării ştiinţifice, a proiectării, a departamentului, pentru fo­losirea pe scară largă a materialelor plastice in locul materialelor tradiţionale, pentru reducerea consumului de metal şi micşora­rea costului investiţiei. Pentru aceasta, insă, este necesar ca unităţile industriei materialelor de construcţie, cit şi cele ale industriei chimice să depună eforturi pen­tru producerea unui sortiment cit mai variat de materiale din mase plastice şi la un preţ de cost acceptabil, capabile să satisfacă ce­rințele din toate sectoarele de activitate. Ing. Aurel PAPADIUC ADUNĂRILE GENERALE ALE SALARIAŢILOR DIN ÎNTREPRINDERI LA EXPLOATAREA MINIERĂ SĂSAR (Urmare din pag. I) - nimic pentru a fructifica cu maxi­mum de randament toate resursele interne de care dispune unitatea. Avînd în vedere că în anul vii­tor producţia de minereuri extrase creşte substanţial, că productivitatea muncii trebuie să sporească cu 8,9 la sută, mai mulţi vorbitori, printre care minerii Vasile Pop, Ioan Ke­sely­, şeful de brigadă loan Libo­­teanu, ing. Mihai Ianculescu şi al­ţii, s-au referit în cuvîntul lor nu atît la succese, cit la neajunsurile ce mai persistă in activitatea de a­­provizionare a locurilor de muncă cu scule şi materiale, la posibilită­ţile de folosire şi întreţinere mai bună a utilajelor, subliniind necesi­tatea creării unor condiţii optime de lucru pentru ca toate echipele să-şi realizeze sarcinile de plan. — Este cunoscut că la noi se ex­perimentează regimul de lucru de șase ore in subteran — arată mine­rul loan Keselyi. Deși în acest timp trebuie să ne realizăm exemplar sar­cinile, adesea de la locurile de mun­că lipsesc o serie de materiale ne­cesare, scule și piese de schimb pentru perforatoare. La fel, cînd se defectează un perforator trebuie să faci cale lungă pină la atelierul de reparaţii. Cred că comitetul de di­recţie ar trebui să revadă cum este organizat sectorul electromecanic, cum sintem­ deserviţi in subteran, ca să ne putem face datoria cum trebuie. Atît darea de seamă, cit şi discu­ţiile s-au referit pe larg la stilul de muncă al comitetului de direcţie, la modul cum şi-a îndeplinit mandatul încredinţat. Inginerul Dezideriu Wel­ker a criticat comitetul de direcţie pentru că uneori în şedinţele sale a­­bordează probleme minore, adoptă măsuri pe care nu le finalizează, oco­leşte chestiuni mai stringente care privesc activitatea unităţii şi pro­blemele sociale ale colectivului. La fel, tehnicianul Anton Habina a­­răta că comitetul de direcţie trebuie să se ocupe mai mult de crearea u­­nor condiţii optime de Viaţă şi de lu­cru pentru mineri, subliniind că a mai făcut propuneri în acest sens care, deocamdată, nu şi-au găsit ma­terializarea in practică. De altfel, aşa cum au arătat şi alţi vorbitori, comitetul de direcţie nu s-a ocupat în suficientă măsură de selectarea şi înfăptuirea propunerilor salariaţilor, n-a ţinut o evidenţă a acestora şi n-a dat în toate cazurile un răspuns convingător la sugestiile făcute. Criticindu-se asemenea stări de lucruri, din dezbateri s-a desprins, de asemenea, concluzia că în viitor organizaţia de partid şi organizaţia sindicală vor trebui să urmărească îndeaproape care este finalitatea propunerilor făcute de salariaţi. Tot­odată, ele vor trebui să desfăşoare o mai intensă muncă politico-educativă în vederea ridicării continue a con­ştiinţei salariaţilor, creşterii respon­sabilităţii fiecăruia în gospodărirea mai judicioasă a mijloacelor materia­le şi băneşti de care dispune unita­tea, pentru a da patriei minereu mai mult, de mai bună calitate, pentru a contribui cu toate forţele la ridica­rea eficienţei economice. LA „INDUSTRIA IUTEI“ DIN BUCUREŞTI (Urmare din pag. I) milioane lei constituie, în acest sens, cea mai elocventă dovadă a capaci­tăţii oamenilor muncii din unitate de a rezolva problemele esenţiale ale întreprinderii. Cum era şi de aşteptat, acest lucru a stimulat par­ticipanţii la adunarea generală a sa­lariaţilor să facă noi propuneri va­loroase pe linia perfecţionării proce­sului de fabricaţie, reducerii cheltu­ielilor materiale de producţie. — Dacă privim acum la ce am re­alizat în decurs de un semestru — spunea ing. Mircea Deliu, şeful ser­viciului producţie — ne dăm lesne seama că putem realiza cu mult mai mult. Am fi reuşit desigur acest lu­cru dacă utilajele ar fi fost întreţi­nute cu mai multă grijă, asigurin­­du-se astfel folosirea lor la întreaga capacitate. S-ar fi evitat pe această cale desele întreruperi accidentale care au diminuat cu mult nivelul posibil al realizărilor noastre. Insuşindu-şi această critică, ing. Alexandru Petre, şeful serviciului mecanic-şef, a făcut o serioasă ana­liză a deficienţelor existente în sec­torul pe care îl coordonează, anga­­jindu-se ca pe viitor să asigure cu personalul de care dispune o asis­tenţă tehnică riguroasă la fiecare maşină. Pentru aceasta însă a soli­citat şi sprijinul conducerii întreprin­derii, în sensul găsirii unor modali­tăţi de îmbunătăţire a aprovizionării cu piese de schimb. Cu un înalt spirit de combativita­te au fost abordate în cursul adunării problemele privind în­tărirea disciplinei în produc­ţie, dezvoltarea atitudinii socialiste faţă de muncă. Arătînd că adunările generale ale salariaţilor trebuie să prilejuiască afirmarea unei puterni­ce opinii de masă împotriva mani­festărilor de indolenţă, superficiali­tate şi indisciplină, inginerul-şef al întreprinderii, Cristache Matei, a spus : — Să luăm o atitudine mai hotă­­rîtă împotriva acelora care mai obiş­nuiesc să-şi piardă timpul fără rost, care nu-şi îndeplinesc cum trebuie sarcinile, sădind in conştiinţa lor simţul datoriei de a munci cu toată capacitatea şi iniţiativa în slujba pa­triei, a poporului, a societăţii socia­liste. Nu mai putem fi de acord cu a­­titudinea de delăsare în muncă şi lip­sa de colaborare manifestată de unii ajutori de maiştri de la secţia fila­tură care, prin preocupările lor ex­­traproductive, diminuează eforturile colectivului. In acelaşi spirit s-a pro­nunţat şi ing. Maria Vinătoiu, şefa serviciului control tehnic de calitate, care a atras atenţia ajutorilor de maiştri de a se ocupa mai intens de pregătirea tinerilor lucrători. Din dezbateri a reieşit că în acti­vitatea uzinei persistă încă o serie de neajunsuri de ordin tehnic şi or­ganizatoric, a căror înlăturare nece­sită o intervenţie operativă din par­tea comitetului de direcţie şi a co­mitetului de partid de aici. Atît muncitorii, cit şi cadrele de condu­cere, analizînd în spirit critic aceste deficienţe, au reuşit să contureze în mare parte căile lichidării lor. Con­tribuţia lor la stabilirea unui pro­gram mai amplu de măsuri ar fi pu­tut fi cu mult mai substanţială dacă darea de seamă ar fi jalonat mai precis direcţiile de perspectivă in care urmează a se acţiona. S-ar fi asigurat astfel un suport solid unor discuţii şi propuneri mai cuprinză­toare, capabile să genereze măsuri e­­ficiente pentru ridicarea calitativă a întregii activităţi economice a între­prinderii. O nouă carieră de marmură in masivul muntos Dognecea REŞIŢA (corespondentul „Scînteii“, Florea Ciobanu). In masivul muntos Dognecea, in apropiere de Ocna de Fier, s-a deschis de curind o nouă ca­rieră de marmură albă. Avînd o cali­tate superioară, marmura ce va fi ex­trasă de aici urmează să fie utilizată la confecţionarea produselor mozaicate, placarea pereţilor noilor edificii social­­culturale, precum şi la pavarea scua­­rurilor din centrele civice ale localită­ţilor. De asemenea, marmura de Dog­necea se pretează foarte bine la reali­zarea mozaicurilor de tip veneţian. Cariera va avea, in fază finală, o producţie de 4 000 tone marmură brută şi 12 000 tone mozaicuri. PAGINA 3 CONTRASTE 9 Alo ? Daţi-mi la telefon rimaţii!“ Fiecare meserie îşi are meseriaşii ei. Iată însă că la întreprinde­rea judeţeană pentru industrializarea cărnii Buzău, considerîndu-se prea banal ca fiecare să lucreze acolo unde se pricepe, este pe cale să se generali­zeze un sistem nou. După cum ne relatea­ză corespondentul nos­tru, Radu Gheorghiu, la noua secţie de pre­parate din carne de la Rm. Sărat, care apar­ţine de întreprinderea amintită, prepararea mezelurilor se face fără... mezeluri. Din cei 24 de angajaţi pe posturi de specialişti în preparate din carne, doar unul singur este pregătit în această me­serie. „Un altul va sosi peste o lună“ , pre­cizează încurajator di­rectorul întreprinderii, ing. Grigore Nicules­­cu. Evident, oamenii nefiind de meserie mai greşesc unele re­ţete. Dar pentru ca toată lumea să fie mulţumită controlul de calitate e făcut tot de oameni care n-au lu­crat nici o zi în me­serie !­ Poate că nu există specialişti în domeniul respectiv ? Există, dar la Buzău, în cadrul întreprinde­rii unde sunt nu mai puţin de 7 (şapte !) ingineri de specialita­te ! Păcat însă că sunt foarte ocupaţi cu mun­ca în birouri, cu întoc­mirea a fel de fel de rapoarte; e drept, din cind în cînd, mai dau cite un telefon din bi­rou să se informeze cum merg treburile la noua secţie de la Rm. Sărat. Dacă aici s-ar fabrica instrumente muzicale, mai treacă­­meargă , s-ar putea asculta la telefon cum sună. Dar aşa, fiind vorba de mezeluri... Pe ce strună vibrează? Tot pe drum, pe drum, şi la F.N.C. nicicum. Pe data de două a­ iarăşi schimbare de­prilie 1970 — ne trans- itinerar. Acum se află, mite corespondentul intr-un mic popas, la nostru Gr. Mărăşanu F.N.C. Siliştea. Şi — a sosit din import unde mai pui că ordi­(prin factura nr. nul nr. 3­128 din 5 de-12176) un granulator­cembrie 1970 al mi­pentru lucernă, utilaj nisterului stabileşte ca, care a costat 1 024 290 în termen de 90 de zile, lei. Tovarăşii de la orice utilaj sosit din trustul pentru produ- import sau din ţară cerea nutreţurilor trebuie să fie montat combinate din cadrul şi dat în exploatare. In Ministerului Agricul- cazul de faţă au trecut turii, Industriei An­­ aproape 6 termene şi mentare,­­ Silviculturii, granulatorul nu este ! şi Apelor, au inceput ni­ci măcar dezambalat, să-l plimbe. Cum ? A Eludind legea, cei da fost trimis Fabricii de la trust continuă să-l nutreţuri Combinate pl­mSet lUirE lucru ră- ' (F.N.C.) Brăila. „Nu mîne neclar — pe spe­este al nostru“ — au zele cui se realizează spus brăilenii. Nu-i această călătorie de nimic. Şi-au zis cei de plăcere — socotind şi la trust din Bucureşti,­­ „ , , , îl vom trimite la drumul inceput din F.N.C. Urleasca. „Nici ţara de başt­ina, la so­ul nostru nu-i“ —­au licitarea solicitantului ripostat cei de aici. Şi necunoscut ? • Alpinism pe „Mun­tele lui Costică“ Dragă vere Costică, Vrei motoare, sodă şi te fericesc cu o infor- sulfatiazol ? Oho ! Cite maţie grozavă. Ziceai vrei. Şi sîrmă şi tablă că nu vii niciodată la şi caolină şi încălţă­mare, că te prăpădeşti minte şi conductori după alpinism. Chestie (nu de tren !) şi tot de gust. Dar uite că la ce îţi trece prin min­noi, la Constanţa, s­a­te, în afară de guvizi, schimbat brusc relie- Iar printre ele zăreşti ful. Au apărut munţi lăzi şi baloturi adus­pe care te poţi căţăra tind aici din 1969 şi în voie, numai alpinist în care, dacă întrebi să fii ! Şi funie să ai­­ pe unii, ridică din Şi cîrlige. Unde s-a în­ umeri că nici nu ştiu timplat minunea ? Păi, măcar ce conţin , sunt taman în coasta mă- „Munţii fără nume“ —­ici. Adică în port, i-ai putea boteza tu Să vezi , recent, ser- „Munţii Costică“. In­vid­ul de resort din ca­­ţelegi tu cum devine drul Inspectoratului cazul cu blocarea spa-General al Miliţiei ţiului de depozitare, a întreprins o acţiu- Aici să vezi escaladări, ne în portul maritim, în timpul manipulării ! Şi ce a constatat ? A Ce Paring, ce Carai­constatat * că printre man­i* Rîpa Dracu­mărfurile de import- lui ? Sunt mici faţă de export, aflate în vrei să faci alpinism, tranzit curent, se a­­vine deci aici. Şi, cine flă mânţi întregi de ştie, poate ar fi bine mărfuri uitate aici din să te grăbeşti. Că după anul 1970 şi chiar ce am dat vestea de mai din josul calen- fata, cine şţie cum se darului, ca să zic aşa, mai schimbă din nou U­ . . . . relieful, vorba aceea, vrei tractoare şi ma- omul cind vrea mută sini . Sunt. Vrei feli­ şi munţii din loc, nare, şurubelniţe şi De fapt, noi de-aceea sticlărie ? Berechet, am şi scris ! Fantoma proiectu­lui a sosit la casierie In aprilie 1971, la cooperativele agricole Făcăeni, Independen­ţa, Ciocăneşti, Gîldău şi Ulmu, din judeţul Ialomiţa, urma să în­ceapă construirea unor sere înmulţitor şi a u­­nor solarii. In acest scop, direcţia generală agricolă a recomandat unităţilor amintite să încheie contracte pen­tru întocmirea proiec­telor cu cooperativa „Deservirea“ din Titu cu sediul la Bucureşti. După cum relata Vir­gil Smarandache­, in­ginerul şef al C.A.P. Gîldău, comanda pro­iectului s-a făcut încă la 6 noiembrie 1970. Dar cu puţin timp îna­inte, în urma stabilirii altor amplasamente, direcţia generală agri­colă a renunţat la construcţii fără să pre­vină de această hotă­rire pe proiectanţi, care şi-au continuat netulburaţi lucrul. Re­zultatul : la 29 martie 1971 proiectele, în va­loare de 441 735 lei, erau întocmite şi deci trebuiau onorate. Coo­perativei agricole din Făcăeni, care trebuia să plătească pentru proiect 112 000 lei, i s-a adus la cunoştinţă că s-a renunţat la con­strucţie abia în aprilie 1971. „Nu noi am ce­rut să facem seră, spu­ne tov. Ion Petru, con­tabil şef. De aceea, nu văd de ce trebuie să dăm acum atiţia bani pentru nişte hîrtii care pentru noi sunt fără valoare“. Acum, tre­buie cineva să descurce iţele pentru a se vedea un singur lucru : cine plăteşte ? Pentru că şi proiectul-fantomă cos­tă bani peşinc­hi.

Next