Scînteia, iulie 1971 (Anul 40, nr. 8833-8863)
1971-07-23 / nr. 8855
SCâNTEIA - vineri 23 iulie 1971 pagina economica Reducerea importurilor de materiale, subansamble și piese de schimb reprezintă un obiectiv care, încadrat organic în sarcinile cincinalului actual, figurează pe prima pagină a agendei oricărui comitet de direcție, a oricărui consiliu de administrație. Pentru constructorii de autoturisme din Piteşti, acest obiectiv se identifică cu îndeplinirea sarcinii de integrare in fabricaţie a autoturismului românesc „Dacia 1300“. Iată de ce, recent, am reluat investigaţiile (vezi „Scînteia“ nr. 8652 din 29 decembrie 1970), căutînd răspuns la întrebarea : cum se Îndeplineşte la Uzina de autoturisme această sarcină importantă privind integrarea in fabricaţie a limuzinei româneşti ? Da la bun Început, trebuie subliniat că, in comparaţie cu situaţia de acum şapte luni, decalajul dintre realizările „la zi“ şi prevederile iniţiale s-a accentuat. Practic, deabia la sfîrşitul lunii mai, a fost atins gradul de integrare stabilit pentru 1970, iar pînă la finele anului curent, in loc de un grad de integrare de peste 84 la sută, cit era planificat, se scontează că se va ajunge la o cifră în jur de 65 la sută. Cauzele acestei situaţii necorespunzătoare sunt aceleaşi ca cele semnalate în articolul precedent : pe de o parte, intirzierea pe care o mare parte din cele 60 de întreprinderi colaboratoare au înregistrat-o în asimilarea diverselor repere, iar pe de altă parte, neasigurarea tuturor utilajelor tehnologice la noile şi modernele capacităţi de producţie ce trebuie puse în funcţiune încă în acest an la uzina piteşteană. Care este amploarea la care au ajuns deficienţele amintite mai înainte ? In ce priveşte primul grup de cauze, menţionăm că o serie de furnizori au „împins“ asimilarea a zeci şi zeci de repere pînă în 1972 şi chiar 1973 (?!) Or, potrivit planului, la întreprinderile din ţară, această acţiune trebuie terminată încă în acest an. Şiotificările nu lipsesc : lipsa capacităţii la proiectare, la sculărie, în secţiile de producţie sau necesitatea modificărilor la prototipurile unor repere. Trebuie văzut însă şi dincolo de justificările amintite. Atunci va apărea în plină lumină faptul că întirzierea în asimilarea unor repere se datoreşte — in unele cazuri, în măsură covîrşitoare — insuficientei răspunderi cu care specialiştii de la o serie de întreprinderi colaboratoare au tratat obligaţiile asumate faţă de uzina de autoturisme. Nu există, bunăoară, altă motivare plauzibilă pentru întreprinderea de echipamente metalice şi binare din Oradea — care, pînă acum, are o întirziere de un an în asimilarea unui reper relativ simplu, parasolarul, — nici pentru fabrica de motoare electrice Piteşti, — unde motoraşele electrice pentru ştergătorul de parbriz şi aerotermă n-au intrat nici azi în producţia de serie, deşi aceasta trebuia să aibă loc anul trecut, nici pentru Fabrica de prelucrare a maselor plastice din București — la care un sfert din reperele planificate sunt fie restante, fie decalate în 1972 — nici pentru Combinatul de articole din cauciuc de la Piteşti. Unii furnizori — Fabrica de prelucrare a maselor plastice din Bucureşti constituie doar un caz — ar putea aduce în discuţie efectele economice scăzute, mai ales sub aspectul productivităţii muncii şi al rentabilităţii, pe care le obţin prin fabricarea unui produs în seria mică cerută deuzina de autoturisme. Nu contestăm existenţa unor asemenea inconveniente, dar integrarea autoturismului românesc este o acţiune a cărei importanţă depăşeşte sfera de interese ale unei anume întreprinderi. Nu este vorba numai de o problemă a cărei soluţionare prezintă o mare însemnătate pentru creşterea eficienţei economice a fabricaţiei de autoturisme în ţara noastră, ci şi de o chestiune de prestigiu pentru întreaga noastră industrie. Nu putem fi de acord nici cu punctele de vedere ale altor specialişti cu care am discutat în cursul investigaţiilor. Bunăoară, inginerul-şef al Fabricii de motoare electrice din Piteşti, tov Teodor Ionaşcu, ne-a spus că livrarea motoraşului pentru ştergătorul de parbriz ar fi putut începe dacă „cei de la Uzina de autoturisme ar şti ce vor şi ar fi mai puţin pretenţioşi“. După opinia interlocutorului nostru, „beneficiarii ar trebui să accepte motoraşul care li se oferă”. Problema trebuie pusă limpede : producţia modernă este caracterizată prin complexitate şi înaltă calitate. Iată de ce colaboratorii uzinei din Piteşti trebuie să înţeleagă că in privinţa calităţii şi parametrilor oricărui reper destinat autoturismului românesc — ca de altfel la orice produs — nici o condiţie cerută de beneficiar nu este exagerată. Producătorilor de orice valori materiale nu li se cere producţie în general, ci bunuri care să satisfacă din toate punctele de vedere pe cumpărători. E fapt dovedit că asemenea produse corespunzătoare se pot realiza. Specialiştii de la Uzina de autoturisme au făcut cele mai bune aprecieri la adresa Uzinei de piese auto din Sibiu, întreprinderilor „Victoria“ şi „Dermatina“ din Timişoara, „Triumf“ din Cluj, a Fabricii de geamuri din Mediaş — care au asimilat toate reperele şi subansamblele destinate autoturismului, iar calitatea produselor livrate în serie de aceşti furnizori nu e cu nimic inferioară prototipului omologat. Oare aceste unităţi economice cum au procedat ? Desigur, de la caz la caz — diferit. Numitorul a fost însă comun : respectarea prevederilor planului, a angajamentelor asumate faţă de beneficiar, organizarea corespunzătoare a muncii în toate compartimentele de producţie. In acţiunea de integrare în fabricaţie a autoturismului românesc, „tonul“ 11 dă totuşi uzina din Piteşti. In final, peste 55 la sută din valoarea unui automobil „Dacia-1300“ reprezintă piese şi subansamble care se vor asimila şi fabrica aici. In legătură cu această problemă, acum şapte luni ing. Eugen Mantho, director tehnic in Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, ne-a spus : „Dacă în ceea ce priveşte construcţiile propriu-zise ale halelor de fabricaţie, realizările sunt la nivelul prevederilor, nu acelaşi lucru putem spune despre asigurarea utilajelor necesare". Azi, observaţia este aceeaşi. Aşa cum ne spuneau ing. Marcel Mihalcea şi Vasile Drăguţa, şefi de servicii la uzina din Piteşti, la secţia de uzinaj motor, din 108 utilaje de bază pe care furnizorul străin trebuia să le livreze pînă la sfîrşitul lunii mai a.c., la uzina din Piteşti nu s-au primit decit 37 ; la secţiile uzinaj organe mecanice şi uzinaj cutie de viteză — numai un sfert din utilajele din import sunt asigurate. — Datorită neprimirii la timp a utilajelor şi tehnologiilor de fabricaţie, s-a întîrziat pregătirea producţiei la o serie de repere şi subansamble, a căror asimilare ne revine , ne-a spus tov. Costică Herda, inginer-şef la uzina de autoturisme. Un „nod“ de probleme, de neajunsuri, a determinat deci ca integrarea în fabricaţie a autoturismului românesc să nu se desfăşoare în ritmul prevăzut. Poate fi acest „nod“ tăiat, urmînd ca ritmul de asimilare a limuzinei să se accelereze? Răspunsul este un „DA“ categoric. In acest sens, tovarăşul Gheorghe Năstase, prim-secretar al Comitetului judeţean Argeş al P.C.R., ne-a spus : „ Adevărul este că ritmul de integrare a autoturismului românesc ar fi fost mai alert dacă comitetul de direcţie al uzinei şi consiliul de administraţie al grupului de uzine de autoturisme ar fi manifestat încă de la început interesul cerut de îndeplinirea acestei importante acţiuni. Un lucru este cert : nivelul de 65 la sută, la cit se scontează că va ajunge gradul de integrare a limuzinei în acest an, este o cifră minimă. Nu uităm nici o clipă că fiecare reper pe care ii realizăm in ţară se concretizează in însemnate economii de valută, creîndu-se posibilitatea ca sumele respective să fie îndreptate spre satisfacerea altor necesităţi ale economiei. „Anul 1972 va marca sfîrşitul acţiunii de integrare în fabricaţie a autoturismului românesc „Dacia-1300* — ne-au asigurat şi ing. Eugen Mantho, director tehnic în Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, precum şi o serie de specialişti de la uzina din Piteşti. Am reţinut promisiunea. Pentru respectarea ei, insă, se impun a fi îndeplinite două condiţii esenţiale : mai întîi, intensificarea eforturilor de asimilare a diverselor repere la Uzina de autoturisme şi la numeroşii săi colaboratori şi, apoi, impulsionarea furnizorilor străini de utilaje pentru asigurarea în cel mai scurt timp a maşinilor şi tehnologiilor necesare noilor secţii de producţie ale căror termene de punere în funcţiune „bat la uşă“. Capacitatea şi priceperea cadrelor din toate unităţile care contribuie la integrarea in fabricaţie a autoturismului românesc trebuie din plin solicitate, in lumina sarcinii subliniate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu in recenta expunere la Consfătuirea activului de partid din domeniul ideologiei şi al activităţii politice şi cultural-educative, de a asigura folosirea mai bună a forţelor proprii, tehnice şi muncitoreşti, pentru dezvoltarea economiei naţionale. Dan MATEESCU Gheorghe CIRSTEA CU Clţi „KILOMETRI / ORĂ“ SE ÎNAINTEAZĂ IN INTEGRAREA FABRICAŢIEI AUTOTURISMULUI ROMÂNESC? 0 PROBLEMA care Îşi aşteaptă SOLUŢIONAREA URGENTĂ: Extinderea utilizării maselor plastice în lucrările de irigaţii In ultimii ani, a luat o mare extindere Irigarea culturilor agricole prin aspersiune. Această metodă necesită, intre alte materiale, conducte care să ducă apa la aripile de udare. La confecţionarea acestor conducte se foloseşte, de obicei, aluminiul, un metal uşor, care nu se oxidează şi care are şi alte însuşiri bune. Dar, ţinînd seama de vastitatea programului nostru da irigaţii , pînă in 1975 urmează să se iriga o suprafaţă de peste două milioane de ha, din care 80 la sută prin aspersiune — ne putem da uşor seama de cantitatea enormă de aluminiu care ar fi necesară pentru confecţionarea conductelor respective. Utilizarea aluminiului — metal de importanţă vitală pentru multe ramuri in plină dezvoltare, ca industria construcţiilor de maşini, a materialelor de construcţie şi altele — la fabricarea ţevilor pentru aripile de ploaie, trebuie să recunoaştem este un lux prea mare, inutil şi costisitor. Problema poate fi rezolvată in alt mod — şi anume, prin folosirea conductelor din material plastic, încă din anul 1968, conducerea partidului nostru, personal tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a trasat sarcină forurilor de specialitate — Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor, Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, Ministerul Industriei Uşoare şi Ministerul Industriei Chimice — să studieze şi să găsească soluţii optime pentru înlocuirea conductelor de suprafaţă şi de presiune din aluminiu, ce se folosesc în sistemele de irigaţii, cu altele din material plastic. Numai că, pînă acum, această preţioasă indicaţie care porneşte de la temeinice considerente economice nu a fost concretizată. Chiar în momentul de faţă, la forurile de resort se poartă discuţii asupra acestei probleme de mare importanţă : aluminiu sau materiale plastice. Ce determină această incertitudine ? Departamentul îmbunătăţirilor funciare, prin Institutul de studii şi cercetări pentru îmbunătăţiri funciare, in colaborare cu Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini şi Institutul de cercetări chimice, au făcut studii încercînd diferite materiale plastice care să înlocuiască aluminiul la fabricarea aripilor de udare. In final, cercetările s-au axat pe folosirea polietilenei de înaltă densitate, din care s-au făcut aripi de udare, experimentate mai mulți ani. La ora actuală s-a întocmit un studiu tehnico-economic pentru asimilarea in producţie a acestui procedeu. Dar părerile asupra posibilităţii înlocuirii aluminiului cu material plastic sunt divergente. Se consideră că din cauza preţului mai ridicat şi a unor caracteristici inferioare aluminiului, conductele de material plastic ar avea şanse puţine să fie avizate pentru asimilarea in producţie. După cum ne-a arătat tov. ing. Nicolae Mantz, secretar general la Departamentul îmbunătăţirilor funciare, departamentul s-a preocupat de problema înlocuirii conductelor din aluminiu de la aripile de udare cu cele din material plastic. In acest scop, prin institutul de specialitate s-a desfăşurat o susţinută muncă de cercetare. Pentru realizarea acestui lucru, însă, este necesar ca industria, respectiv Ministerul Industriei Uşoare şi Ministerul Industriei Materialelor de Construcţii, să producă conducte din polietilenă la parametrii corespunzători folosirii lor în irigaţii şi la un preţ de cost cel mult egal cu cel al conductelor din aluminiu. Aceste cerinţe, fireşti dealtfel, nu sunt un obstacol peste care să nu se poată trece, dar ele n-au format obiectul preocupării in toate sectoarele care concură la producerea conductelor din material plastic. Cercetarea ştiinţifică este categorică în această problemă, demonstrînd că materialul plastic poate înlocui cu rezultate foarte bune aluminiul, la fabricarea aripilor de udare. Cele citeva deficienţe pe care le manifestă conductele din polietilenă — ne arată tov. dr. ing. Marcu Boţan, director ştiinţific adjunct la Institutul de studii şi cercetări pentru îmbunătăţiri funciare — nu pot forma un criteriu pentru a abandona ideea înlocuirii aluminiului cu plasticul. Aceasta, cu atît mai mult, cu cit deficienţele sunt minime în raport cu avantajele şi economiile ce ar rezulta prin înlocuirea aluminiului. Calitatea conductelor de polietilenă de înaltă densitate va putea fi îmbunătăţită peparcurs deoarece, pînă în prezent, cercetările s-au desfăşurat unilateral, fără a se avea în vedere şi îmbunătăţirea unor însuşiri ale polietilenei, cu rezistenţa la variaţiile de temperatură şi sporirea rigidităţii. Toate acestea ne oferă o imagine a faptului că înlocuirea aluminiului cu materialul plastic, la fabricarea aripilor de udare, este realmente posibilă şi chiar cu aplicabilitate imediată. Cele cîteva neajunsuri care mai sunt pot fi rezolvate printr-o concentrare a muncii de cercetare in acest sens şi prin adaptarea unei poziţii clarvăzătoare în această problemă, din partea forurilor de resort. Că o problemă atât de importantă pentru economia ţării a fost privită cu superficialitate, că s-a mers pe linia celei mai uşoare rezistenţe o dovedeşte faptul că s-a insistat foarte mult în ce priveşte construirea unor capacităţi de producţie pentru ţevi din aluminiu, ceea ce nu este în concordanţă cu indicaţiile date de conducerea partidului în această direcţie ; acest fapt arată că factorii în cauză au preferat comoditatea în locul eforturilor ce se cereau pentru înlocuirea aluminiului cu masele plastice la fabricarea conductelor pentru irigaţii. Astfel, în cadrul Uzinei de prelucrare a aluminiului din Slatina a luat fiinţă o secţie de ţevi pentru irigaţii de aluminiu, cu o tehnologie nu tocmai corespunzătoare. Rezultă din aceasta că cei care au aprobat această investiţie nu au ţinut seama de aspectul economic. Nu se poate să imobilizezi mii de tone de aluminiu in ţevi care pot fi făcute din alte materiale, să neglijezi o tendinţă generală care se manifestă pe plan mondial — şi anume, folosirea materialelor plastice in locul diferitelor metale. Din aluminiul respectiv s-ar fi putut şi s-ar putea face profile necesare construirii de sere sau s-ar putea confecţiona diferite materiale şi ansambluri necesare în multe alte domenii. Folosirea materialelor plastice în irigaţii nu se rezumă numai la aripile de udare, ci poate cuprinde şi alte domenii, ceea ce ar duce nu numai la reducerea consumurilor de metal, dar şi a investiţiei specifice. In mod nejustificat însă acestea pătrund foarte greu in practică. De cîţiva ani, Institutul de studii şi cercetări pentru îmbunătăţiri funciare a pus la punct un procedeu pentru impermeabilizarea canalelor secundare cu folii de polietilenă în locul dalelor din beton. Deși procedeul a fost aprobat și omologat, canalele continuă să fie impermeabilizate tot cu dale din beton, al căror cost este cu mult mai mare față de cel al foliei de polietilenă. O întinsă suprafaţă se irigă prin scurgere la suprafaţă, brazde sau fîşii. In acest caz, pentru conducerea apei s-ar putea folosi conductele flexibile din material plastic. De altfel, pentru anul acesta, Departamentul îmbunătăţirilor funciare şi-a propus echiparea a 35 000 de hectare cu astfel de conducte. Dar Ministerul Industriei Uşoare, care avea sarcina să producă conductele, n-a livrat nici un metru din acestea. Şi aici, cercetările şi fabricaţia au fost intîrziate datorită faptului că nu se produce conductă din material plastic cu armătură din fibră de sticlă sau alt material, foarte indicate pentru aceasta, trebuind să se recurgă la cauciucul butii care se procură din import. Un alt sector de irigaţii unde materialul plastic este necesar să se folosească pe scară largă este reţeaua de conducte sub presiune. Un exemplu concludent îl avem la sistemul de irigaţii Sadova — Corabia, unde reţeaua de conducte sub presiune din azbociment şi premo a fost înlocuită cu conductele din PVC care prezintă multiple avantaje. Toate aceste aspecte demonstrează că, în condiţiile tehnicii actuale, la amenajările pentru irigaţii trebuie să existe o susţinută preocupare din partea cercetării ştiinţifice, a proiectării, a departamentului, pentru folosirea pe scară largă a materialelor plastice in locul materialelor tradiţionale, pentru reducerea consumului de metal şi micşorarea costului investiţiei. Pentru aceasta, insă, este necesar ca unităţile industriei materialelor de construcţie, cit şi cele ale industriei chimice să depună eforturi pentru producerea unui sortiment cit mai variat de materiale din mase plastice şi la un preţ de cost acceptabil, capabile să satisfacă cerințele din toate sectoarele de activitate. Ing. Aurel PAPADIUC ADUNĂRILE GENERALE ALE SALARIAŢILOR DIN ÎNTREPRINDERI LA EXPLOATAREA MINIERĂ SĂSAR (Urmare din pag. I) - nimic pentru a fructifica cu maximum de randament toate resursele interne de care dispune unitatea. Avînd în vedere că în anul viitor producţia de minereuri extrase creşte substanţial, că productivitatea muncii trebuie să sporească cu 8,9 la sută, mai mulţi vorbitori, printre care minerii Vasile Pop, Ioan Kesely, şeful de brigadă loan Liboteanu, ing. Mihai Ianculescu şi alţii, s-au referit în cuvîntul lor nu atît la succese, cit la neajunsurile ce mai persistă in activitatea de aprovizionare a locurilor de muncă cu scule şi materiale, la posibilităţile de folosire şi întreţinere mai bună a utilajelor, subliniind necesitatea creării unor condiţii optime de lucru pentru ca toate echipele să-şi realizeze sarcinile de plan. — Este cunoscut că la noi se experimentează regimul de lucru de șase ore in subteran — arată minerul loan Keselyi. Deși în acest timp trebuie să ne realizăm exemplar sarcinile, adesea de la locurile de muncă lipsesc o serie de materiale necesare, scule și piese de schimb pentru perforatoare. La fel, cînd se defectează un perforator trebuie să faci cale lungă pină la atelierul de reparaţii. Cred că comitetul de direcţie ar trebui să revadă cum este organizat sectorul electromecanic, cum sintem deserviţi in subteran, ca să ne putem face datoria cum trebuie. Atît darea de seamă, cit şi discuţiile s-au referit pe larg la stilul de muncă al comitetului de direcţie, la modul cum şi-a îndeplinit mandatul încredinţat. Inginerul Dezideriu Welker a criticat comitetul de direcţie pentru că uneori în şedinţele sale abordează probleme minore, adoptă măsuri pe care nu le finalizează, ocoleşte chestiuni mai stringente care privesc activitatea unităţii şi problemele sociale ale colectivului. La fel, tehnicianul Anton Habina arăta că comitetul de direcţie trebuie să se ocupe mai mult de crearea unor condiţii optime de Viaţă şi de lucru pentru mineri, subliniind că a mai făcut propuneri în acest sens care, deocamdată, nu şi-au găsit materializarea in practică. De altfel, aşa cum au arătat şi alţi vorbitori, comitetul de direcţie nu s-a ocupat în suficientă măsură de selectarea şi înfăptuirea propunerilor salariaţilor, n-a ţinut o evidenţă a acestora şi n-a dat în toate cazurile un răspuns convingător la sugestiile făcute. Criticindu-se asemenea stări de lucruri, din dezbateri s-a desprins, de asemenea, concluzia că în viitor organizaţia de partid şi organizaţia sindicală vor trebui să urmărească îndeaproape care este finalitatea propunerilor făcute de salariaţi. Totodată, ele vor trebui să desfăşoare o mai intensă muncă politico-educativă în vederea ridicării continue a conştiinţei salariaţilor, creşterii responsabilităţii fiecăruia în gospodărirea mai judicioasă a mijloacelor materiale şi băneşti de care dispune unitatea, pentru a da patriei minereu mai mult, de mai bună calitate, pentru a contribui cu toate forţele la ridicarea eficienţei economice. LA „INDUSTRIA IUTEI“ DIN BUCUREŞTI (Urmare din pag. I) milioane lei constituie, în acest sens, cea mai elocventă dovadă a capacităţii oamenilor muncii din unitate de a rezolva problemele esenţiale ale întreprinderii. Cum era şi de aşteptat, acest lucru a stimulat participanţii la adunarea generală a salariaţilor să facă noi propuneri valoroase pe linia perfecţionării procesului de fabricaţie, reducerii cheltuielilor materiale de producţie. — Dacă privim acum la ce am realizat în decurs de un semestru — spunea ing. Mircea Deliu, şeful serviciului producţie — ne dăm lesne seama că putem realiza cu mult mai mult. Am fi reuşit desigur acest lucru dacă utilajele ar fi fost întreţinute cu mai multă grijă, asigurindu-se astfel folosirea lor la întreaga capacitate. S-ar fi evitat pe această cale desele întreruperi accidentale care au diminuat cu mult nivelul posibil al realizărilor noastre. Insuşindu-şi această critică, ing. Alexandru Petre, şeful serviciului mecanic-şef, a făcut o serioasă analiză a deficienţelor existente în sectorul pe care îl coordonează, angajindu-se ca pe viitor să asigure cu personalul de care dispune o asistenţă tehnică riguroasă la fiecare maşină. Pentru aceasta însă a solicitat şi sprijinul conducerii întreprinderii, în sensul găsirii unor modalităţi de îmbunătăţire a aprovizionării cu piese de schimb. Cu un înalt spirit de combativitate au fost abordate în cursul adunării problemele privind întărirea disciplinei în producţie, dezvoltarea atitudinii socialiste faţă de muncă. Arătînd că adunările generale ale salariaţilor trebuie să prilejuiască afirmarea unei puternice opinii de masă împotriva manifestărilor de indolenţă, superficialitate şi indisciplină, inginerul-şef al întreprinderii, Cristache Matei, a spus : — Să luăm o atitudine mai hotărîtă împotriva acelora care mai obişnuiesc să-şi piardă timpul fără rost, care nu-şi îndeplinesc cum trebuie sarcinile, sădind in conştiinţa lor simţul datoriei de a munci cu toată capacitatea şi iniţiativa în slujba patriei, a poporului, a societăţii socialiste. Nu mai putem fi de acord cu atitudinea de delăsare în muncă şi lipsa de colaborare manifestată de unii ajutori de maiştri de la secţia filatură care, prin preocupările lor extraproductive, diminuează eforturile colectivului. In acelaşi spirit s-a pronunţat şi ing. Maria Vinătoiu, şefa serviciului control tehnic de calitate, care a atras atenţia ajutorilor de maiştri de a se ocupa mai intens de pregătirea tinerilor lucrători. Din dezbateri a reieşit că în activitatea uzinei persistă încă o serie de neajunsuri de ordin tehnic şi organizatoric, a căror înlăturare necesită o intervenţie operativă din partea comitetului de direcţie şi a comitetului de partid de aici. Atît muncitorii, cit şi cadrele de conducere, analizînd în spirit critic aceste deficienţe, au reuşit să contureze în mare parte căile lichidării lor. Contribuţia lor la stabilirea unui program mai amplu de măsuri ar fi putut fi cu mult mai substanţială dacă darea de seamă ar fi jalonat mai precis direcţiile de perspectivă in care urmează a se acţiona. S-ar fi asigurat astfel un suport solid unor discuţii şi propuneri mai cuprinzătoare, capabile să genereze măsuri eficiente pentru ridicarea calitativă a întregii activităţi economice a întreprinderii. O nouă carieră de marmură in masivul muntos Dognecea REŞIŢA (corespondentul „Scînteii“, Florea Ciobanu). In masivul muntos Dognecea, in apropiere de Ocna de Fier, s-a deschis de curind o nouă carieră de marmură albă. Avînd o calitate superioară, marmura ce va fi extrasă de aici urmează să fie utilizată la confecţionarea produselor mozaicate, placarea pereţilor noilor edificii socialculturale, precum şi la pavarea scuarurilor din centrele civice ale localităţilor. De asemenea, marmura de Dognecea se pretează foarte bine la realizarea mozaicurilor de tip veneţian. Cariera va avea, in fază finală, o producţie de 4 000 tone marmură brută şi 12 000 tone mozaicuri. PAGINA 3 CONTRASTE 9 Alo ? Daţi-mi la telefon rimaţii!“ Fiecare meserie îşi are meseriaşii ei. Iată însă că la întreprinderea judeţeană pentru industrializarea cărnii Buzău, considerîndu-se prea banal ca fiecare să lucreze acolo unde se pricepe, este pe cale să se generalizeze un sistem nou. După cum ne relatează corespondentul nostru, Radu Gheorghiu, la noua secţie de preparate din carne de la Rm. Sărat, care aparţine de întreprinderea amintită, prepararea mezelurilor se face fără... mezeluri. Din cei 24 de angajaţi pe posturi de specialişti în preparate din carne, doar unul singur este pregătit în această meserie. „Un altul va sosi peste o lună“ , precizează încurajator directorul întreprinderii, ing. Grigore Niculescu. Evident, oamenii nefiind de meserie mai greşesc unele reţete. Dar pentru ca toată lumea să fie mulţumită controlul de calitate e făcut tot de oameni care n-au lucrat nici o zi în meserie ! Poate că nu există specialişti în domeniul respectiv ? Există, dar la Buzău, în cadrul întreprinderii unde sunt nu mai puţin de 7 (şapte !) ingineri de specialitate ! Păcat însă că sunt foarte ocupaţi cu munca în birouri, cu întocmirea a fel de fel de rapoarte; e drept, din cind în cînd, mai dau cite un telefon din birou să se informeze cum merg treburile la noua secţie de la Rm. Sărat. Dacă aici s-ar fabrica instrumente muzicale, mai treacămeargă , s-ar putea asculta la telefon cum sună. Dar aşa, fiind vorba de mezeluri... Pe ce strună vibrează? Tot pe drum, pe drum, şi la F.N.C. nicicum. Pe data de două a iarăşi schimbare deprilie 1970 — ne trans- itinerar. Acum se află, mite corespondentul intr-un mic popas, la nostru Gr. Mărăşanu F.N.C. Siliştea. Şi — a sosit din import unde mai pui că ordi(prin factura nr. nul nr. 3128 din 5 de-12176) un granulatorcembrie 1970 al mipentru lucernă, utilaj nisterului stabileşte ca, care a costat 1 024 290 în termen de 90 de zile, lei. Tovarăşii de la orice utilaj sosit din trustul pentru produ- import sau din ţară cerea nutreţurilor trebuie să fie montat combinate din cadrul şi dat în exploatare. In Ministerului Agricul- cazul de faţă au trecut turii, Industriei An aproape 6 termene şi mentare, Silviculturii, granulatorul nu este ! şi Apelor, au inceput nici măcar dezambalat, să-l plimbe. Cum ? A Eludind legea, cei da fost trimis Fabricii de la trust continuă să-l nutreţuri Combinate plmSet lUirE lucru ră- ' (F.N.C.) Brăila. „Nu mîne neclar — pe speeste al nostru“ — au zele cui se realizează spus brăilenii. Nu-i această călătorie de nimic. Şi-au zis cei de plăcere — socotind şi la trust din Bucureşti, „ , , , îl vom trimite la drumul inceput din F.N.C. Urleasca. „Nici ţara de baştina, la soul nostru nu-i“ —au licitarea solicitantului ripostat cei de aici. Şi necunoscut ? • Alpinism pe „Muntele lui Costică“ Dragă vere Costică, Vrei motoare, sodă şi te fericesc cu o infor- sulfatiazol ? Oho ! Cite maţie grozavă. Ziceai vrei. Şi sîrmă şi tablă că nu vii niciodată la şi caolină şi încălţămare, că te prăpădeşti minte şi conductori după alpinism. Chestie (nu de tren !) şi tot de gust. Dar uite că la ce îţi trece prin minnoi, la Constanţa, sate, în afară de guvizi, schimbat brusc relie- Iar printre ele zăreşti ful. Au apărut munţi lăzi şi baloturi aduspe care te poţi căţăra tind aici din 1969 şi în voie, numai alpinist în care, dacă întrebi să fii ! Şi funie să ai pe unii, ridică din Şi cîrlige. Unde s-a în umeri că nici nu ştiu timplat minunea ? Păi, măcar ce conţin , sunt taman în coasta mă- „Munţii fără nume“ —ici. Adică în port, i-ai putea boteza tu Să vezi , recent, ser- „Munţii Costică“. Invidul de resort din caţelegi tu cum devine drul Inspectoratului cazul cu blocarea spa-General al Miliţiei ţiului de depozitare, a întreprins o acţiu- Aici să vezi escaladări, ne în portul maritim, în timpul manipulării ! Şi ce a constatat ? A Ce Paring, ce Caraiconstatat * că printre mani* Rîpa Dracumărfurile de import- lui ? Sunt mici faţă de export, aflate în vrei să faci alpinism, tranzit curent, se avine deci aici. Şi, cine flă mânţi întregi de ştie, poate ar fi bine mărfuri uitate aici din să te grăbeşti. Că după anul 1970 şi chiar ce am dat vestea de mai din josul calen- fata, cine şţie cum se darului, ca să zic aşa, mai schimbă din nou U . . . . relieful, vorba aceea, vrei tractoare şi ma- omul cind vrea mută sini . Sunt. Vrei feli şi munţii din loc, nare, şurubelniţe şi De fapt, noi de-aceea sticlărie ? Berechet, am şi scris ! Fantoma proiectului a sosit la casierie In aprilie 1971, la cooperativele agricole Făcăeni, Independenţa, Ciocăneşti, Gîldău şi Ulmu, din judeţul Ialomiţa, urma să înceapă construirea unor sere înmulţitor şi a unor solarii. In acest scop, direcţia generală agricolă a recomandat unităţilor amintite să încheie contracte pentru întocmirea proiectelor cu cooperativa „Deservirea“ din Titu cu sediul la Bucureşti. După cum relata Virgil Smarandache, inginerul şef al C.A.P. Gîldău, comanda proiectului s-a făcut încă la 6 noiembrie 1970. Dar cu puţin timp înainte, în urma stabilirii altor amplasamente, direcţia generală agricolă a renunţat la construcţii fără să prevină de această hotărire pe proiectanţi, care şi-au continuat netulburaţi lucrul. Rezultatul : la 29 martie 1971 proiectele, în valoare de 441 735 lei, erau întocmite şi deci trebuiau onorate. Cooperativei agricole din Făcăeni, care trebuia să plătească pentru proiect 112 000 lei, i s-a adus la cunoştinţă că s-a renunţat la construcţie abia în aprilie 1971. „Nu noi am cerut să facem seră, spune tov. Ion Petru, contabil şef. De aceea, nu văd de ce trebuie să dăm acum atiţia bani pentru nişte hîrtii care pentru noi sunt fără valoare“. Acum, trebuie cineva să descurce iţele pentru a se vedea un singur lucru : cine plăteşte ? Pentru că şi proiectul-fantomă costă bani peşinchi.