Scînteia, iulie 1971 (Anul 40, nr. 8833-8863)
1971-07-31 / nr. 8863
PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Condamnatul „Punctepuncte“ Intr-o notă apărută nu de mult la această rubrică relatam că, printr-o sentinţă dată de către Judecătoria sectorului 1 din Bucureşti, o instituţie din Tg. Jiu era obligată să efectueze o reţinere din salariul unui... necunoscut ! Urmarea ? In ziua de 26 iulie a.c., aceeaşi instituţie a primit din partea aceleiaşi judecătorii o notă citaţie (nr. 2933/71) prin care este chemată la un proces în aceeaşi cauză, programat pe ziua de 18 august a.c. Cazul nu este singurul. Nu de mult, Consiliul popular al comunei Bumbeşti-Jiu a primit, din partea Tribunalului Capitalei, o adresă în care se spune : „...vă comunicăm că prin decizia penală Nr. 66/970, dată in dosarul nr. 254/970, acest tribunal l-a condamnat pe... născut la Bumbeşti-Jiu, fiul lui Gheorghe şi Floarei, din Bumbeşti-Jiu. Rugăm puneţi persoana în urmărire şi deferiţi-o justiţiei“. Sunt mulţi Gheorghe şi multe Florica la Bumbeşti-Jiu. Pe care din ei îi are în vedere Tribunalul Capitalei ? Pe... „Puncte-puncte“ ? Castru roman la Rucăr Pornind pe urmele unor mai vechi informaţii, un colectiv de cercetători alcătuit din Ioana Bogdan-Cătăniciu de la Institutul de arheologie din Bucureşti şi Nicolae Gudea, de la institutul similar din Cluj au făcut o descoperire arheologică deosebit de importantă — castrul roman de pămint de la Rucăr. Făcind parte, după toate probabilităţile, din sistemul de apărare a limesului transalutan, mărginit de castrele de piatră de la Jidana şi Cumidava, recenta descoperire datează din secolul al doilea din timpul împăraţilor Traian şi Adrian. Primele cercetări au relevat existenţa a două lanţuri de apărare şi a unor palisade, conturul castrului fiind și el conservat în bune condiții. O sută de fotografii Inginerul Vasile Vlad, şeful şantierului de construcţii industriale Sibiu din cadrul Trustului de construcţii Braşov, se pregăteşte de citeva zile să plece în concediu. Şi aceasta cu atit mai mult cu cit, în zilele de odihnă, după cit se pare, va avea serios de lucru. Pentru că, în acest timp, va trece cu aparatul de fotografiat pe la fiecare din cele 100 de obiective industriale pe şantierele cărora a lucrat din 1958, de la absolvirea facultăţii. Scopul ? 100 de fotografii şi... un album cu tot atitea amintiri de neuitat. Telefonie sau... babilonie ? Dacă telefonia este, după cum se ştie, un mijloc de economisire a timpului, la Craiova ea are — se pare — o funcţie contrară. Nu este zi aproape in care numerele unor posturi să nu se schimbe fără nici o noimă, fără chiar ca schimbarea să fie comunicată abonaţilor. Folosirea cărţii telefonice este, din această pricină, inoportună. Editată in 1969, ea nu mai corespunde, intrucit, chiar de la editarea ei, multe numere de telefon erau deja modificate. Dar calvarul nu se sfinţeşte nici cină, afli in cele din urmă numărul telefonului dorit. Pentru a vorbi, trebuie să-l formezi de 6—7 ori, deoarece ţi selecţia se face de cele mai multe ori greşit. Astfel stind lucrurile, nu ne mai rămine decit să facem cuvenitul „apel“, care, in ciuda auitor toane ivite pe reţea, va fi auzit, sperăm, de forurile de resort. De la probe fictive la... probe Fotograf la cooperativa meşteşugărească „Deservirea“ din Piatra Neamţ, Dimitrie Nichita începuse, de la o vreme, să-şi creeze şi o clientelă proprie. Cu materialele cooperativei însă. în fiecare lună raporta în documentele de producţie executarea unor fotografii de probă pe care, în realitate, nu le executa niciodată. Materialul rezultat din aceste „economii“ dumnealui 11 folosea in scopuri personale. Luat „în obiectiv“ de către organele de resort, acestea au stabilit că el sustrăsese in felul acesta materiale foto in valoare 43 000 lei. Fapt pentru care, in această „poză“, D.N. urmează să-şi developeze filmul în faţa Instanţei. Rubrică redactată de : Dumitru TIRCOB Gheorghe DAVID etu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" Dezvoltarea impetuoasă a industriei noastre a permis ca, o dată cu creşterea capacităţilor de producţie în diferitele ramuri, să se realizeze o radicală îmbunătăţire a condiţiilor de lucru. Un loc deosebit de important în asigurarea unor condiţii sanitare corespun- zătoare de muncă, a unei ambianţe optime de lucru — temperatură constantă, atmosferă lipsită de nocivităţi — ocupă instalaţiile de ventilaţie din întreprinderi. Practic, intr-un mare număr de întreprinderi din diferite ramuri industriale aceasta se situează ca problema nr. 1 a protecţiei muncii. După cum se ştie, toate unităţile de producţie noi se proiectează cu asemenea instalaţii ; multe obiective existente sunt reînzestrate şi dotate. Statul face, în acest scop, cheltuieli la ordinul a 350—400 milioane de lei anual. Au fost aprobate însemnate proiecte de ventilaţie pentru turnătoriile de la Uzinele de utilaj petrolier-Tîrgovişte, U.C.M.M.A.-Bocşa, „Progresul“-Brăila, Uzinele mecanice-Timişoara, oţelăria „23 August“-Bucureşti, Uzinele Cugir, I.F.M.A. ş.a. In ciuda realizărilor incontestabile, se constată că, în unele întreprinderi — dintre care nu puţine de-abia construite — instalaţiile de ventilaţie nu funcţionează corespunzător. Care sunt cauzele care determină această situaţie ? Răspunsurile primite la această unică întrebare, care a constituit obiectul unei anchete, le prezentăm în cele ce urmează. — Capacitatea de proiectare se cere mai raţional folosită şi in continuare, dezvoltată. Faţă de volumul lucrărilor necesare (realizate in institute departamentale şi judeţene de proiectare, ca şi de către colective din unele uzine şi întreprinderi mari), numărul proiectanţilor care lucrează in acest domeniu este redus. Folosirea posibilităţilor proprii de cercetare şi proiectare, pentru soluţionarea problemelor de ventilaţie prin autoutilare, lasă încă de dorit. Experienţa existentă în aplicarea gîndirii creatoare in numeroase întreprinderi de industrie uşoară, de pildă, care a permis realizarea a numeroase dispozitive, agregate şi maşini complexe destinate producţiei, inclusiv a unor ventilatoare de mare capacitate, ar trebui extinsă şi în alte ramuri, pentru ca, prin crearea cu forţe proprii a unor sisteme de ventilaţie, să se asigure condiţii corespunzătoare de lucru. — Realizăm produse complexe, linii tehnologice, elemente şi sisteme de automatizare de înaltă tehnicitate, destinate multor ramuri de producţie, dar în domeniul ventilării se remarcă o anumită rămînere in urmă ; sortimentul aparatelor, materialelor, ca şi al Instalaţiilor de automatizare, e încă redus şi aceasta influenţează, în multe cazuri, funcţionalitatea şi economicitatea instalaţiilor. Insuficienta cunoaştere a parametrilor unor astfel de instalaţii a îngăduit uneori amplasarea nepotrivită a ventilatoarelor, în halele de lucru (sau chiar în afara lor), în aşa fel incit zgomotul produs le fac nefolosibile sau greu de suportat, ca în cazul instalaţiilor de la Fabrica de confecţii Brăila, Fabrica de confecţii Craiova ş.a. Fabricarea aparatelor pentru ventilare rămine un sector deficitar. Deşi el se dezvoltă şi i se aduc îmbunătăţiri (extinderi în Bucureşti, o fabrică nouă la Vaslui ş.a.), necesităţile nu vor putea fi total acoperite nici după darea în exploatare a noilor capacităţi. Asta nu înseamnă, nicidecum, că ar fi necesare alte cheltuieli materiale. „Pentru a se asigura numărul necesar de instalaţii de mare randament, eficiente — este de părere ing. F. Cernica, inspector general in Ministerul Muncii — ar trebui ca, în cadrul unităţilor existente şi al celor în construcţie, să se treacă la o specializare a producţiei pe categorii mari (ventilatoare, electrofiltre, elemente de automatizare, baterii, aeroterme etc.). Deci, numai printr-o investiţie mai bună de gîndire, de iniţiativă, şi fără fonduri alocate în plus, se poate ajunge la lărgirea şi modernizarea sortimentului, la execuţia în condiţii de tehnicitate mai ridicată, cu un înalt grad de prefabricare, cu un consum redus de metal, a unor produse cu parametri funcţionali superiori. — Calitatea execuţiei şi montajului acestor instalaţii; realitatea de pe teren arată că, uneori, fie din lipsă de cadre competente, fie de aparatură pentru efectuarea operaţiunilor de reglare şi încercare tehnică a instalaţiilor, lucrările de ventilare sunt realizate la un nivel scăzut, nu sunt recepţionate totdeauna cu exigenţa cuvenită, uneori nici măcar nu sunt conforme cu proiectul. La turnătoria de neferoase a uzinelor „23 August“, de pildă, s-a montat un ventilator cu o capacitate de 60 mii mc, in loc de 100 mii mc, iar la hala „40“ de la Uzina de autoturisme Piteşti, executantul a „omis“, pur şi simplu, instalarea de exhaustoare şi ventilatoare centrifugale, prevăzută în proiect. ■— Montarea de noi utilaje sau capacităţi de producţie, fără instalaţiile de ventilaţie aferente este, după cum subliniază reprezentanţii direcţiei de resort din Ministerul Muncii, deficienţa poate cea mai gravă din acest domeniu. Practic, fie că in halele unor uzine se montează utilaje neprevăzute în proiectele iniţiale — şi, deci, neincluse în calculul ventilaţiei — de exemplu, maşina de turnat sub presiune şi cuptorul de topit aluminiu din hala de tratamente termice a uzinei de mecanică fină — fie că se pun in funcţiune noi linii tehnologice, fără să se fi realizat şi instalaţiile de ventilaţie aferente, ca în cazul turnătoriei de fontă de la Uzina de autocamioane Braşov, sau al halei de cazangerie de la uzinele „Griviţa roşie“. Locuri de muncă lipsite de instalaţiile de ventilaţie necesare ne sunt semnalate şi la Combinatul siderurgic Hunedoara, Combinatul chimic Făgăraş, Combinatul de celuloză Călăraşi ş.a. — Un însemnat număr de instalaţii de ventilare nu funcţionează cum trebuie sau se degradează, datorită întreţinerii defectuoase. Conducerea unor întreprinderi nu asigură, in mod organizat, reviziile periodice şi reparaţiile capitale ale instalaţiilor, care s-ar cere urmărite cu aceeaşi grijă ca şi in cazul utilajelor de producţie. „In domeniul întreţinerii ventilaţiei — arăta ing. Gh. Todea, din M.I.C.M. — fiecare procedează cum crede de cuviinţă. Intr-o uzină, răspunde de această problemă mecanicul-şef, in alta — şeful atelierului, care utilizează instalaţia. Intr-un loc există echipe speciale de Întreţinere, intr-altul nu. In unele întreprinderi, instalaţiile nu sunt exploatate la capacitatea prescrisă, pentru a se realiza... economii la consumul de energie electrică ! Acest din urmă aspect nu este, desigur, neglijat, dat fiind că instalaţiile de ventilaţie „înghit“ o importantă cantitate de energie electrică — peste 3 la sută din totalul consumului — dar funcţionarea lor economicoasă şi eficientă ar trebui realizată pe cu totul alte căi, printr-o construcţie modernă, prin captări de noxe direct la sursă, automatizare, prin asimilarea unor tehnologii de producţie perfecţionate“. Ţinind seama de considerentele de mai sus, s-ar putea pune întrebarea : ce fac organele Inspectoratului sanitar de stat şi cele ale Inspecţiei de stat pentru protecţia muncii, în vederea înlăturării unor situaţii care contravin normelor existente ? Practic, destul de puţin , totul se rezumă la procese verbale de constatări, la citeva amenzi contravenţionale (doar cind se constată neglijenţe flagrante) şi la sesizările forurilor tutelare de resort, răspunzătoare de fapt pentru situaţiile respective. Deşi reglementarea eliberării autorizaţiilor de funcţionare a fost îmbunătăţită, un număr încă apreciabil de unităţi industriale, secţii productive cu degajări inadmisibile de noxe funcţionează de mulţi ani fără autorizaţie legală. Prevalîndu-se de prevederile H.C.M. 900/ 1967, comisiile de recepţie permit uneori punerea în funcţiune a obiectivului, fără ca parametrii instalaţiilor de ventilaţie să fie atinşi ; este cazul a unor capacităţi de producţie date în funcţiune în ultimii ani la Craiova ; in aceeaşi situaţie se află secţia de radiatoare de la UREMOAS. Specialiştii apreciază că reglementările în vigoare ar trebui îmbunătăţite, in sensul de a muta centrul de greutate a activităţii în domeniul ventilaţiei anumitelor inspecţii, spre o profilaxie mai energică, prin avizarea proiectelor, recepţia de specialitate, stabilirea termenelor ferme de intrare în funcţiune a instalaţiilor, penalizări pentru întîrzieri sau nefuncţionare şi spre organizarea unui control riguros, periodic, asupra eficacităţii acestora. Multe dintre lipsurile din acest domeniu, cum sunt oprirea nejustificată a ventilaţiilor, întreţinerea lor necorespunzătoare, capătă drept motivare necesitatea de a se realiza economii. Este o economie prost înţeleasă — subliniază toţi interlocutorii noştri — care costă scump şi care se răsfringe nemijlocit asupra unei serii de cheltuieli, afectind, totodată, nivelul productivităţii muncii. Pentru remedierea tuturor deficienţelor din acest domeniu sunt necesare însă măsuri mai ample. Oare nu au resurse şi posibilităţi întreprinderile, ministerele ? S-a constatat că da. Se şi cheltuiesc anual sute de milioane de lei pentru ventilaţie, dar acestea pot şi trebuie să fie gospodărite cu mai multă eficienţă. Numai că se remarcă, şi în acest domeniu, unele întirzieri. Astfel, Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, incă în septembrie 1966, a primit sarcina de a îmbunătăţi activitatea de cercetare, proiectare şi execuţie a instalaţiilor de ventilaţie complete, pentru întreaga economie naţională. Pe viitor, paralel cu eforturile proprii ale fiecărui departament interesat, va trebui urmărită mai ferm concentrarea potenţialului de cercetare pentru rezolvarea unor probleme concrete, perfecţionarea proiectării, introducerea obligativităţii ca proiectanţii să urmărească executarea propriilor lucrări pînă la darea în exploatare a instalaţiilor şi verificarea eficienţei acestora ; este, de asemenea, de mare însemnătate, stabilirea amănunţită a necesarului de instalaţii de ventilaţie pe întreaga economie şi organizarea corespunzătoare a producţiei, îmbunătăţirea situaţiei in domeniul execuţiei, montajului şi al exploatării. Un loc important ar trebui să ocupe, in acest domeniu, pregătirea şi perfecţionarea continuă a personalului de concepţie, execuţie şi exploatare. Al. PLAIEŞU Care este eficienţa fondurilor alocate protecţiei muncii ? • INSTALAŢIILE DE VENTILAŢIE NU ÎNSEAMNĂ... BANI IN VlNT • ClND ECONOMIILE AJUNG PREA COSTISITOARE • PARAMETRI PE HIRTIE (Urmare din pag. I) — Şi dacă, trimiţîndu-1 pe Florin după ziare, ai constata că ţi-a reţinut zece bani ca să aibă şi el un... plus de buzunar, l-ai mustra ? — îl întrebăm. G. M. lasă privirea in jos... Mai oprim o serie Întreagă de maşini de felurite tipuri. Formele legale de transport sint corect întocmite şi absenţa exemplelor negative ne bucură efectiv. Printre aceste exemple pozitive se numără şi autocamionul 22-B- 4975 aparţinind Bazei 5 Filaret, condus de şoferul Petre Pîrvu. După ce porneşte din nou la drum, avind actele în perfectă regulă, îl urmărim totuşi şi, imediat după capătul liniei de tramvai 17, observăm că trage pe dreapta. O femeie îi întinde bărbatului din spate, din autocamion, o sacoşă. Sub ochii noştri, respectivul alege cele mai frumoase roşii din lădiţă şi umple sacoşa. I-o dă femeii şi coboară el pe locul de lingă şofer. Ne apropiem. — Bune roşii ! Cu cit le-aţi cumpărat ? Femeia descifrează rapid aluzia : — E vorba de citeva roşii, acolo... Sunt vreo două kilograme. Dar n-are nici o importanţă cantitatea, căci nici o singură roşie n-ar fi trebuit să ia din ceea ce nu-i aparţinea. Ioana Grădinaru (care ne lămureşte că la fabrica „Flora“, de care aparţine, funcţionează pe post de... îndrumătoare). Halal îndrumare ! De exemplu pentru însoţitorul transportului (care, de altfel, asistase pasiv la toată scena), pentru şofer... Sau, cine ştie cite asemenea „opriri” mai urmau pînă cind marfa avea să ajungă, in sfîrşit, acolo unde se cuvenea să ajungă întreagă, pînă la gram , la fabrică — şi cit mai repede ! — Lăsaţi, le pun la loc — găseşte, in cele din urmă, soluţia „îndrumătoarea“ prinsă cu miţa (roşiile) in sac... întristătoare mentalitatea aceasta, a ciupelii cu orice preţ, care-l poate impinge pe om să-şi mănince cinstea pentru — vorba dumneaei — „citeva roşii“ sau — vorba celeilalte, a pasagerei din cabina autobasculantei 32-B-1367 — ca ,,să cîştige şi el o piine“. Oare n-are importanţă că... „piinea“ asta alterează cinstea, demnitatea ? Judecind după faptele unor asemenea inşi, important ar fi să nu laşi să-ţi scape nici un prilej de ciupeală, mai ales că, în mentalitatea de care ne ocupăm, „a face un ciubuc, a ciupi“ nici nu înseamnă... a furahoţiile — zic ei — cad în sfera hoţilor, ciubucăreala... în sfera „isteţilor“ care nu lasă nici o ocazie, neexploatată). Şi mai grav e faptul că, de regulă, ciubucul se face la lumina zilei, aproape in văzul celorlalţi aspecte- care trebuie să reţină atenţia opiniei publice, deoarece in zona investigată este întotdeauna nevoie de doi termeni : cel care ia ciubuc, dar şi... cel care-i dă. Ce s-ar mai face ciupitorul dacă celălalt termen al „dialogului“ acesta nedrept, incorect, ar refuza să mai intre... în dialog ? Evident, se impune crearea unui cadru de maximă exigenţă faţă de aceste înjositoare obiceiuri. Transporturile ilegale de care aminteam se petrec sub privirile senine ale celor in drept. Controlorii I.T.B. și I.R.T.A. ar fi trebuit să sesizeze încălcarea unor norme care aduc pagube serioase Întreprinderilor care-i salarizează, fiindcă, să precizăm, la ora la care ne-am aflat pe şosea, autobuzele liniei 59 mergeau spre Bucureşti cu cite 10—15 călători, restul călătoreau — şi nu mai ieftin, şi nu mai comod, şi nici mult mai rapid — cu... autobasculanta lui „nea Gică“ sau a lui „nea Cutare“. La un moment dat zărim apropiindu-se un taxi din București (2-B-7923). N-are pasageri. Sintem la kilometrul 17. — Ce cauți pe-aici ? — Mă repezeam pînă acasă, în comună. Voiam să mă schimb, c-am fost aseară „invitat" și-acum e Şoferul. Gheorghe Jilăveanu furnizează „explicaţiile“ cu o seninătate demnă de o cauză mai bună. Zîmbitor, degajat, nimic nu lasă să se ghicească măcar o umbră de îndoială, de stînjeneală, pentru incorectitudinea gravă, pentru abuzul săvîrşit : să parcurgi (dus-întors) circă 40 kilometri, cu taxiul statului, aşa cum ai face-o cu maşina personală, pentru a-ţi... schimba costumul ! Ni se lămureşte însă că explicaţia ar putea fi şi fictivă, deoarece — de obicei — unii taximetrişti... trag o fugă pină spre satele din jurul Bucureştiului, transportind legume, desigur cu... cota parte la Încasare. Mai punem „stop“ şi avintului cu care şoferul Ştefan Tudor, de la O.C.L. Giurgiu, transportă — duba cu nr. 21-IF-1361 — cîrnaţi, slănină şi... doi călători clandestini (Înghesuiţi în faţă, aproape in circa lui). — De ce i-ai luat ? Ne ciocnim de aceeaşi senină mentalitate care frizează amoralitatea. — Voiam să ajungă şi ei acasă... Dar cum, prin ce mijloace ? Sunt întrebări pe care „filantropul" Ş. T. nu şi le pune. „Coarda omeniei“, la care umblă Ş. T., serveşte adeseori adrePt pavăză celor care îşi fac, în viaţă, un „principiu“ din patru cuvinte : dacă nu curge, pică. „Voiam să ajungă şi ei acasă”... Dar... mii, zeci de mii, sute de mii de oameni, ieşind de la muncă, vor să ajungă şi ei acasă, şi pentru asta nu înţeleg să încalce, în nici un fel, legea, călătoresc cu mijloacele publice de transport, nu favorizează obţinerea de venituri ilicite de către amatorii de ciupeli. Ţinem să precizăm : nu-i vorba de o intransigentă oarbă, care să frizeze lipsa de omenie. Am oprit un şofer care transporta o femeie cu un sugar in braţe. Mama copilului explica sincer că se rugase de şofer s-o ia, ca să nu stea 20 de minute cu copilaşul In soare. Alt şofer transporta o femeie cu medicamente urgente necesare soţului ei... Dar de la aceste excepţii (care, în nici un caz, nu trebuie să întărească regula) şi pînă la practica — instaurată — a ciubucărelii, e o distanţă enormă. Orice cedare, cit de măruntă, dă apă la moară „teoriei“ pe care cei în cauză se străduiesc s-o răspîndească, potrivit căreia această înjositoare deprindere n-ar putea fi stîrpită, fiindcă „omul e om“. Cum adică omenia e degradantă ? Omenia e un cortegiu de slăbiciuni ? Oribilă şi nedemnă părere. Da, omul e om, pentru că-i singura fiinţă capabilă să realizeze valori morale, să ştie ce e bine şi ce e rău, pentru că ştie că se cuvine să fie cinstit — tocmai ca să fie om d nn toate împrejurările. Şi-apoi, la „şcoala” aceasta a „ciubucului“ se formează lent, aproape pe nesimţite, o altă categorie de... ciupitori. Majoritatea celor care comit furturi mai însemnate se recrutează din mijlocul acelora care, la început, ciupeau şi ei, acolo... un ban, doi. Iată-l, de exemplu, pe şoferul autobasculantei 32-B- 4438, proprietatea Autobazei nr. 1 din Bucureşti, Gheorghe Cristian, prins noaptea în timp ce transporta balast spre comuna Stoenești, la domiciliul său, desigur... fără nici un fel de forme legale. Probabil că, la modul lui de-a vedea lucrurile, G. C. îşi zice : „La urma urmei, ce-i balastul : piatră de la natură și apă de la natură, numai basculanta, mă rog, nu-i tot așa, dar noaptea, merge...“ N-a mers ! A fost amendat cu 100 lei pentru transport fără forme legale şi 250 lei pentru viteză excesivă (avea G. C. o muscă pe căciulă). Suta de lei — amenda aplicată — e de o blîndeţe nemaipomenită, fiindcă aceşti ciupitori care şi-au extins aria de activitate pină acolo incit îşi însuşesc, cu neruşinare, bunuri aparţinînd întreprinderii la care lucrează pot face calculul rentabilităţii : „zeci de ori îmi merge, o dată mă prinde şi plătesc doar suta“. Fapte ca ale lui G. C. se cer reprimate hotărît, aspru, usturător pentru punga făptaşului, deoarece altminteri caruselul necinstei continuă. In aceeaşi noapte, alt şofer (Aurel Dobre, de la C.A.P. „Munca“, pe autocamionul nr. 21-IF-1848) transporta de la gara Lehliu nici mai mult, nici mai puţin decit 5 000 kg îngrăşăminte chimice fără nici o formă legală. Unde le ducea, cum le-a furat, vor afla organele de miliţie. „Ciubucari“... însuşi cuvîntul jigneşte. „Ei, ciţiva lei, acolo...“ — zic unii. Dar adunîndu-i unul lingă altul, socotind pagubele morale şi materiale pe care ei le aduc, poluarea climatului nostru etic, constatăm că ele sint însemnate. Ei fură statul, îl fură pe fiecare cetăţean în parte şi nu puţini dintre ei — din doi lei de ici şi cinci de colo — au un standard de viaţă sfidător. Avem dreptul şi datoria să punem capăt poftei de cîştiguri ilicite a tuturor ciubucarilor. „Filozofia“ cuprinsă în cuvintele „dacă nu curge, pică !“ trebuie să dispară din minţile celor care o practică. Să trăiască numai din muncă, aşa cum trăim toţi, milioane, în ţara asta. Şi dacă cinstea şi demnitatea lor s-au alterat, să-i ajutăm s-o recîştige prin măsuri severe şi printr-o stăruitoare muncă educativă. ■ Mai sunt şi alte forme de bacşiş!.. Dacă nu curge... pică ! Desen de Ion Dogar MARINESCl SC1 NT El A - simbätä 31 iulie 1971 CEI MAI TINERI OSTASI AI TARII DEPUN AZI JURAMINTUI MILITAR In această dimineaţă, drapelele de luptă ale unităţilor Forţelor Armate, ale trupelor de securitate şi Ministerului Afacerilor Interne, adună, sub faldurile tricolore, aureolate de glorie, pe fiii patriei care au îmbrăcat de curînd uniforma ostăşească. In acest cadru solemn, tinerii — veniţi din uzine, de pe ogoare sau de pe băncile şcolilor — depun jurămîntul militar, legămînt sacru faţă de patrie, faţă de naţiunea noastră socialistă care le-a încredinţat armele apărării sale. La ora cinci aceste rînduri ajung în unităţile „Rovine“, „Călugareni“, „Oituz“... cei mai tineri ostaşi ai ţării rostesc bărbăteşte cuvintele încărcate de răspunderi : JUR SA FIU DEVOTAT POPORULUI MUNCITOR, PATRIEI MELE... JUR SA FIU LUPTĂTOR OTRZ, CINSTIT, CURAJOS, DISCIPLINAT ŞI VIGILENT... Este un moment unic in viaţa acestor tineri. E momentul cind îndatoririle cetăţeneşti se amplifică înglobind obligaţii majore pentru prezentul şi viitorul ţării, faţă de care se leagă deopotrivă ca făurari şi pavăză de granit. Rînduiţi in subunităţi compacte, ostaşii celui mai tinăr contingent string cu putere la piept automatele, iar cu privirea învăluiesc unduirile tricolorului. In aceste momente ei ştiu că se adaugă celor ce formează coloana infinită a eroismului românesc, a dîrzeniei revoluţionare. Ziua de azi, cu profunde rezonanţe in inimi şi conştiinţe, înmănunchează sentimente, gînduri, planuri. Consemnăm cineva. Soldatul Constantin Stoica, înainte strungar la Uzina de autocamioane Braşov : „Consider că în slovele jurămintului se reflectă fidel cerinţe, sarcini cuprinse şi în programul de educaţie comunistă iniţiat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului şi Comandant Suprem al forţelor noastre armate. In puţinele zile care au trecut de cind am îmbrăcat haina de ostaş, am înţeles bine că armata este pentru noi o şcoală a muncii, a bărbăţiei şi dîrzeniei“. Soldatul Nicolae Popescu, venit la armată de la hidrocentrala „Porţile de Fier"1 : „Mă voi strădui să mă instruiesc aşa cum îmi cere jurămintul. Sunt mindru că am devenit ostaş în anul care marchează jumătate de secol de glorioasă existenţă a Partidului Comunist Român. Sunt hotărît să devin militar de frunte, să fiu mereu în primele rînduri în munca pentru îndeplinirea îndatoririlor ostăşeşti“. Soldatul Nae Ion, pînă nu de mult electrician la întreprinderea minieră Motru : „Armata, prin activităţile educativpatriotice ce le organizează cu deosebită pricepere, ne va ajuta să ne ridicăm şi mai mult conştiinţa politică, cetăţenească şi ostăşească“. Soldatul Ion Bungiu, înainte mecanizator la I.M.A. din comuna Găneasa, judeţul Olt: „îmi doresc să adaug cunoştinţelor şi muncii mele de pină acum un plus de disciplină şi fermitate, să nu fiu cu nimic mai prejos decit cei opt fraţi ai mei care au făcut cinste uniformei de ostaş“. Soldatul Doru Pirva, absolvent de liceu : „Apreciez viaţa ostăşească cu care am început să mă obişnuiesc. In cele citeva săptămîni de serviciu militar am trăit o foarte utilă experienţă, autocunoaştere a calităţilor şi scăderilor mele. Ţara, pentru a propăşi, are nevoie de energie şi munca noastră, a tuturor. In armată am posibilitatea să învăţ şi o meserie. Sunt sigur că voi deveni un bun radiotelegrafist“. ...Tinerii unui nou contingent devin" ostaşi cu obligaţii şi drepturi depline. Zilele, săptămînile, lunile ce vor urma il vor cuprinde în efortul general al întregii armate, hotărită să dea viaţă sarcinii puse de Comandantul Suprem, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, aceea de a obţine rezultate superioare in îndeplinirea planului pregătirii de luptă şi politice. Concomitent cu dăruirea pentru ridicarea capacităţii combative a unităţilor şi marilor unităţi, tinerii ostaşi sunt gata să participe, cu tot elanul, alături de oamenii muncii, la înălţarea de noi obiective economice pe meleagurile româneşti. Diversitatea armelor care compun forţele noastre armate, gradul de tehnicitate se reflectă şi in apariţia a zeci şi zeci de specialităţi. învăţarea şi stăpînirea acestora presupun eforturi deosebite, o neîntreruptă întrecere cu minutele şi secundele, iniţiativă şi perseverenţă. Complexitatea situaţiilor în care vor învăţa şi acţiona constituie cadrul în care dirzenia, bărbăţia, curajul, ingeniozitatea şi cutezanţa vor căpăta noi valenţe. Personalitatea lor în plină formare şi maturizare se va căli la flacăra faptelor eroice ale înaintaşilor, ale comuniştilor, ale clasei noastre muncitoare, ale tradiţiilor patriotice şi revoluţionare pe care comandanţii, organele şi organizaţiile de partid şi U.T.C. le cultivă cu pasiune. Şi tot la şcoala armatei, în inimile tinerilor militari vor fi formate în continuare trainice sentimente patriotice şi internaţionaliste pe temeiul politicii interne şi externe promovate de partidul nostru — nesecat izvor de energie revoluţionară. Cei ce muncesc, ostaşii mai vîrstnici sînt azi cu emoţie şi căldură alături de tinerii care depun jurămîntul militar, încrederea lor e de neclintit din cronica unităţilor, şi acest contingent îşi va înscrie numele ca un detaşament monolit, „ conştient de menirea sa, devotat cu trup şi suflet cauzei patriei, poporului şi partidului nostru comunist, decis să înmulţească şi să apere cuceririle socialiste ale ţării. Locotenent colonel Constantin ZAMFIR la Iaşi EXPOZIŢIE DE MOBILA CU VlNZARE Pe platforma Fabricii de mobilă din Iaşi a apărut recent o construcţie nouă, care adăposteşte o expoziţie permanentă de mobilă cu vînzare. Sunt expuse peste 40 de modele de mobilă corp şi curbată, executate în serii industriale de către fabricile din cadrul C.E.I.L. Iaşi, precum şi noile prototipuri concepute de grupul de proiectare. Dintre modelele de mobilă expuse, foarte apreciate şi solicitate de cumpărători, sunt garnitura M 515, care are în structură 6 17 piese, camerele de hol stil Rococo, scaunele executate din fag şi tapiţate cu P.V.C. şi stofă în culori variate şi plăcute, iar dintre prototipuri — garniturile denumite „Flamand“ şi „I. M. 102“. Garnitura „Flamand“, de exemplu, este executată din cherestea uşoară de stejar, avînd culoarea naturală şi fiind finisată cu lacuri mate. Se compune din masă, două fotolii și o canapea frumos tapetată. Manoale CORCACI corespondentul „Scînteii*