Scînteia, iulie 1971 (Anul 40, nr. 8833-8863)

1971-07-31 / nr. 8863

PAGINA 2 FAPTUL DIVERS Condam­natul „Puncte­puncte“ Intr-o notă apărută nu de mult la această rubrică relatam că, printr-o sentinţă dată de către Judecătoria sectorului 1 din Bucureşti, o instituţie din Tg. Jiu era obligată să efectueze o reţinere din salariul unui... ne­cunoscut ! Urmarea ? In ziua de 26 iulie a.c., aceeaşi instituţie a primit din partea aceleiaşi ju­decătorii o notă citaţie (nr. 2933/71) prin care este chemată la un proces în aceeaşi cauză, programat pe ziua de 18 august a.c. Cazul nu este singurul. Nu de mult, Consiliul popular al comunei Bumbeşti-Jiu a primit, din partea Tribunalului Capita­lei, o adresă în care se spune : „...vă comunicăm că prin decizia penală Nr. 66/970, dată in dosarul nr. 254/970, acest tribunal l-a condamnat pe... născut la Bum­beşti-Jiu, fiul lui Gheorghe şi Floarei, din Bumbeşti-Jiu. Ru­găm puneţi persoana în urmă­rire şi deferiţi-o justiţiei“. Sunt mulţi Gheorghe şi multe Florica la Bumbeşti-Jiu. Pe care din ei îi are în vedere Tribunalul Capi­talei ? Pe... „Puncte-puncte“ ? Castru roman la Rucăr Pornind pe urmele unor mai vechi informaţii, un colectiv de cercetători alcătuit din Ioana Bogdan-Cătăniciu de la Institu­tul de arheologie din Bucureşti şi Nicolae Gudea, de la institu­tul similar din Cluj au făcut o descoperire arheologică deose­bit de importantă — castrul ro­man de pămint de la Rucăr. Fă­­cind parte, după toate probabi­lităţile, din sistemul de apărare a limesului transalutan, mărginit de castrele de piatră de la Ji­dana şi Cumidava, recenta des­coperire datează din secolul al doilea din timpul împăraţilor Traian şi Adrian. Primele cer­cetări au relevat existenţa a două lanţuri de apărare şi a u­­nor palisade, conturul castrului fiind și el conservat în bune condiții. O sută de fotografii Inginerul Vasile Vlad, şeful şantierului de construcţii indus­­triale­ Sibiu din cadrul Trustului de construcţii Braşov, se pregă­teşte de citeva zile să plece în concediu. Şi aceasta cu atit mai mult cu cit, în zilele de odihnă, după cit se pare, va avea serios de lucru. Pentru că, în acest timp, va trece cu aparatul de fotografiat pe la fiecare din cele 100 de obiective industriale pe şantierele cărora a lucrat din 1958, de la absolvirea facultăţii. Scopul ? 100 de fotografii şi... un album cu tot atitea amintiri de neuitat. Telefonie sau... babilonie ? Dacă telefonia este, după cum se ştie, un mijlo­c de economi­sire a timpului, la Craiova ea are — se pare — o funcţie con­trară. Nu este zi aproape in care numerele unor posturi să nu se schimbe fără nici o noimă, fără chiar ca schimbarea să fie comunicată abonaţilor. Folosirea cărţii telefonice este, din această pricină, inoportună. Editată in 1969, ea nu mai corespunde, in­­trucit, chiar de la editarea ei, multe numere de telefon erau deja modificate. Dar calvarul nu se sfinţeşte nici cină, afli in cele din urmă numărul tele­fonului dorit. Pentru a vor­bi, trebuie să-l formezi de 6—7 ori, deoarece ţi selecţia se face de cele mai multe ori greşit. Astfel stind lucrurile, nu ne mai rămine decit să facem cuvenitul „apel“, care, in ciuda auitor toa­ne ivite pe reţea, va fi auzit, sperăm, de forurile de resort. De la probe fictive la... probe Fotograf la cooperativa meşte­şugărească „Deservirea“ din Piatra Neamţ, Dimitrie Nichita începuse, de la o vreme, să-şi creeze şi o clientelă proprie. Cu materialele cooperativei însă. în fiecare lună raporta în docu­mentele de producţie executarea unor fotografii de probă pe care, în realitate, nu le executa niciodată. Materialul rezultat din aceste „economii“ dumnealui 11 folosea in scopuri personale. Luat „în obiectiv“ de către or­ganele de­ resort, acestea au sta­bilit că el sustrăsese in felul a­­cesta materiale foto in valoare 43 000 lei. Fapt pentru care, in a­­ceastă „poză“, D.N. urmează să-şi developeze filmul în faţa Instanţei. Rubrică redactată de : Dumitru TIRCOB Gheorghe DAVID etu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" Dezvoltarea impetuoasă a industriei noastre a per­mis ca, o dată cu creşterea capacităţilor de producţie în diferitele ramuri, să se realizeze o radicală îmbu­nătăţire a condiţiilor de lu­cru. Un loc deosebit de im­portant în asigurarea unor condiţii sanitare corespun-­ zătoare de muncă, a unei ambianţe optime de lucru — temperatură constantă, atmosferă lipsită de noci­vităţi — ocupă instalaţiile de ventilaţie din întreprin­deri. Practic, intr-un mare număr de întreprinderi din diferite ramuri industriale aceasta se situează ca pro­blema nr. 1 a protecţiei muncii. După cum se ştie, toate unităţile de producţie noi se proiectează cu aseme­nea instalaţii ; multe obiec­tive existente sunt reînzes­­trate şi dotate. Statul face, în acest scop, cheltuieli la ordinul a 350—400 milioane de lei anual. Au fost apro­bate însemnate proiecte de ventilaţie pentru turnăto­riile de la Uzinele de utilaj petrolier-Tîrgovişte, U.C.M.M.A.-Bocşa, „Progre­­sul“-Brăila, Uzinele meca­­nice-Timişoara, oţelăria „23 August“-Bucureşti, Uzinele Cugir, I.F.M.A. ş.a. In ciuda realizărilor in­contestabile, se constată că, în unele întreprinderi — dintre care nu puţine de-abia construite — insta­laţiile de ventilaţie nu funcţionează corespunzător. Care sunt cauzele care de­termină această situaţie ? Răspunsurile primite la a­­ceastă unică întrebare, care a constituit obiectul unei anchete, le prezentăm în cele ce urmează. — Capacitatea de proiec­tare se cere mai raţional folosită şi in continuare, dezvoltată. Faţă de volumul lucrărilor necesare (realiza­te in institute departamen­tale şi judeţene de proiec­tare, ca şi de către colecti­ve din unele uzine şi între­prinderi mari), numărul proiectanţilor care lucrează in acest domeniu este re­dus. Folosirea posibilităţilor proprii de cercetare şi pro­iectare, pentru soluţionarea problemelor de ventilaţie prin autoutilare, lasă încă de dorit. Experienţa exis­tentă în aplicarea gîndirii creatoare in numeroase în­treprinderi de industrie u­­şoară, de pildă, care a per­mis realizarea a numeroase dispozitive, agregate şi ma­şini complexe destinate producţiei, inclusiv a unor ventilatoare de mare capa­citate, ar trebui extinsă şi în alte ramuri, pentru ca, prin crearea cu forţe pro­prii a unor sisteme de ventilaţie, să se asigure condiţii corespunzătoare de lucru. — Realizăm produse com­plexe, linii tehnologice, e­­lemente şi sisteme de au­tomatizare de înaltă tehni­citate, destinate multor ra­muri de producţie, dar în domeniul ventilării se re­marcă o anumită rămînere in urmă ; sortimentul apa­ratelor, materialelor, ca şi al Instalaţiilor de automati­zare, e încă redus şi aceas­ta influenţează, în multe cazuri, funcţionalitatea şi economicitatea instalaţiilor. Insuficienta cunoaştere a parametrilor unor astfel de instalaţii a îngăduit uneori amplasarea nepotrivită a ventilatoarelor, în halele de lucru (sau chiar în afara lor), în aşa fel incit zgo­motul produs le fac nefo­losibile sau greu de supor­tat, ca în cazul instalaţii­lor de la Fabrica de con­fecţii Brăila, Fabrica de confecţii Craiova ş.a. Fa­bricarea aparatelor pentru ventilare rămine un sector deficitar. Deşi el se dezvol­tă şi i se aduc îmbunătă­ţiri (extinderi în Bucu­reşti, o fabrică nouă la Vas­lui ş.a.), necesităţile nu vor putea fi total acoperite nici după darea în exploa­tare a noilor capacităţi. Asta nu înseamnă, nicide­cum, că ar fi necesare alte cheltuieli materiale. „Pentru a se asigura nu­mărul necesar de instalaţii de mare randament, eficien­te — este de părere ing. F. Cernica, inspector gene­ral in Ministerul Muncii — ar trebui ca, în ca­drul unităţilor existente şi al celor în construcţie, să se treacă la o specializare a producţiei pe categorii mari (ventilatoare, electro­­filtre, elemente de automa­tizare, baterii, aeroterme etc.). Deci, numai printr-o investiţie mai bună de gîn­­dire, de iniţiativă, şi fără fonduri alocate în plus, se poate ajunge la lărgirea şi­­ modernizarea sortimentu­lui, la execuţia în condiţii de tehnicitate mai ridicată, cu un înalt grad de prefa­­bricare, cu un consum re­dus de metal, a unor pro­duse cu parametri funcţio­nali superiori. — Calitatea execuţiei şi montajului acestor instala­ţii; realitatea de pe teren arată că, uneori, fie din lipsă de cadre competente, fie de aparatură pentru e­­fectuarea operaţiunilor de reglare şi încercare tehnică a instalaţiilor, lucrările de ventilare sunt realizate la un nivel scăzut, nu sunt recepţionate totdeauna cu exigenţa cuvenită, uneori nici măcar nu sunt confor­me cu proiectul. La turnă­toria de neferoase a uzine­lor „23 August“, de pildă, s-a montat un ventilator cu o capacitate de 60 mii mc, in loc de 100 mii mc, iar la hala „40“ de la Uzina de autoturisme Piteşti, exe­cutantul a „omis“, pur şi simplu, instalarea de ex­­haustoare şi ventilatoare centrifugale, prevăzută în proiect. ■— Montarea de noi uti­laje sau capacităţi de pro­ducţie, fără instalaţiile de ventilaţie aferente este, după cum subliniază repre­zentanţii direcţiei de re­sort din Ministerul Muncii, deficienţa poate cea mai gravă din acest domeniu. Practic, fie că in halele unor uzine se montează u­­tilaje neprevăzute în pro­iectele iniţiale — şi, deci, neincluse în calculul venti­laţiei — de exemplu, ma­şina de turnat sub presiu­ne şi cuptorul de topit aluminiu din hala de tra­tamente termice a uzinei de mecanică fină — fie că se pun in funcţiune noi li­nii tehnologice, fără să se fi realizat şi instalaţiile de ventilaţie aferente, ca în cazul turnătoriei de fontă de la Uzina de autocamioa­ne Braşov, sau al halei de cazangerie de la uzinele „Griviţa roşie“. Locuri de muncă lipsite de instalaţii­le de ventilaţie necesare ne sunt semnalate şi la Combinatul siderurgic Hu­nedoara, Combinatul chi­mic Făgăraş, Combinatul de celuloză Călăraşi ş.a. — Un însemnat număr de instalaţii de ventilare nu funcţionează cum tre­buie sau se degradează, da­torită întreţinerii defectuoa­se. Conducerea unor în­treprinderi nu asigură, in mod organizat, reviziile pe­riodice şi reparaţiile capi­tale ale instalaţiilor, care s-ar cere urmărite cu a­­ceeaşi grijă ca şi in cazul utilajelor de producţie. „In domeniul întreţinerii venti­laţiei — arăta ing. Gh. To­­dea, din M.I.C.M. — fieca­re procedează cum crede de cuviinţă. Intr-o uzină, răspunde de această pro­blemă mecanicul-şef, in alta — şeful atelierului, care utilizează instalaţia. Intr-un loc există echipe speciale de Întreţinere, in­tr-altul nu. In unele în­treprinderi, instalaţiile nu sunt exploatate la capacita­tea prescrisă, pentru a se realiza... economii la con­sumul de energie electrică ! Acest din urmă aspect nu este, desigur, neglijat, dat fiind că instalaţiile de ven­tilaţie „înghit“ o importan­tă cantitate de energie elec­trică — peste 3 la sută din totalul consumului — dar funcţionarea lor economi­coasă şi eficientă ar trebui realizată pe cu totul alte căi, printr-o construcţie modernă, prin captări de noxe direct la sursă, auto­matizare, prin asimilarea unor tehnologii de produc­ţie perfecţionate“. Ţinind seama de conside­rentele de mai sus, s-ar putea pune întrebarea : ce fac organele Inspectoratu­lui sanitar de stat şi cele ale Inspecţiei de stat pen­tru protecţia muncii, în ve­derea înlăturării unor si­tuaţii care contravin nor­melor existente ? Practic, destul de puţin , totul se rezumă la procese verbale de constatări, la cite­va amenzi contravenţio­nale (doar cind se consta­tă neglijenţe flagrante) şi la sesizările forurilor tu­telare de resort, răspunză­toare de fapt pentru situa­ţiile respective. Deşi regle­mentarea eliberării autori­zaţiilor de funcţionare a fost îmbunătăţită, un nu­măr încă apreciabil de u­­nităţi industriale, secţii pro­ductive cu degajări inadmi­sibile de noxe funcţionea­ză de mulţi ani fără auto­rizaţie legală. Prevalîndu-se de prevederile H.C.M. 900/ 1967, comisiile de recepţie permit uneori punerea în funcţiune a obiectivului, fără ca parametrii instala­ţiilor de ventilaţie să fie atinşi ; este cazul a unor capacităţi de producţie date în funcţiune în ultimii ani la Craiova ; in aceeaşi situaţie se află secţia de radiatoare de la UREMOAS. Specialiştii apreciază că re­glementările în vigoare ar trebui îmbunătăţite, in sen­sul de a muta centrul de greutate a activităţii în do­meniul ventilaţiei a­numi­telor inspecţii, spre o pro­filaxie mai energică, prin avizarea proiectelor, recep­ţia de specialitate, stabili­rea termenelor ferme de intrare în funcţiune a in­stalaţiilor, penalizări pen­tru întîrzieri sau nefuncţio­nare şi spre organizarea unui control riguros, perio­dic, asupra eficacităţii a­­cestora. Multe dintre lipsurile din acest domeniu, cum sunt oprirea nejustificată a ven­tilaţiilor, întreţinerea lor necorespunzătoare, capătă drept motivare necesitatea de a se realiza economii. Este o economie prost înţe­leasă — subliniază toţi in­terlocutorii noştri — care costă scump şi care se răs­­fringe nemijlocit asupra unei serii de cheltuieli, a­­fectind, totodată, nivelul productivităţii muncii. Pentru remedierea tutu­ror deficienţelor din acest domeniu sunt necesare însă măsuri mai ample. Oare nu au resurse şi posibili­tăţi întreprinderile, mi­nisterele ? S-a constatat că da. Se şi cheltu­iesc anual sute de mili­oane de lei pentru venti­laţie, dar acestea pot şi trebuie să fie gospodărite cu mai multă eficienţă. Nu­mai că se remarcă, şi în acest domeniu, unele în­­tirzieri. Astfel, Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, incă în septembrie 1966, a primit sarcina de a îmbunătăţi activitatea de cercetare, proiectare şi execuţie a instalaţiilor de ventilaţie complete, pentru întreaga economie naţiona­lă. Pe viitor, paralel cu eforturile proprii ale fiecă­rui departament interesat, va trebui urmărită mai ferm concentrarea poten­ţialului de cercetare pen­tru rezolvarea unor proble­me concrete, perfecţiona­rea proiectării, introduce­rea obligativităţii ca pro­iectanţii să urmărească executarea propriilor lucrări pînă la darea în exploata­re a instalaţiilor şi verifi­carea eficienţei acestora ; este, de asemenea, de mare însemnătate, stabilirea a­­mănunţită a necesarului de instalaţii de ventilaţie pe întreaga economie şi orga­nizarea corespunzătoare a producţiei, îmbunătăţirea situaţiei in domeniul exe­cuţiei, montajului şi al exploatării. Un loc impor­tant ar trebui să ocupe, in acest domeniu, pregătirea şi perfecţionarea continuă a personalului de concep­ţie, execuţie şi exploatare. Al. PLAIEŞU Care este eficienţa fondurilor alocate protecţiei muncii ? • INSTALAŢIILE DE VENTILAŢIE NU ÎNSEAMNĂ... BANI IN VlNT • ClND ECONOMIILE AJUNG PREA COSTISITOARE • PARAMETRI PE HIRTIE (Urmare din pag. I) — Şi dacă, trimiţîndu-1 pe Florin după ziare, ai constata că ţi-a reţinut ze­ce bani ca să aibă şi el un... plus de buzunar, l-ai mustra ? — îl întrebăm. G. M. lasă privirea in jos... Mai oprim o serie În­treagă de maşini de felu­rite tipuri. Formele legale de transport sint corect în­tocmite şi absenţa exem­plelor negative ne bucură efectiv. Printre aceste e­xemple pozitive se numă­ră şi autocamionul 22-B- 4975 aparţinind Bazei 5 Fi­­laret, condus de şoferul Petre Pîrvu. După ce por­neşte din nou la drum, a­­vind actele în perfectă re­gulă, îl urmărim totuşi şi, imediat după capătul li­niei de tramvai 17, obser­văm că trage pe dreapta. O femeie îi întinde bărba­tului din spate, din auto­camion, o sacoşă. Sub o­­chii noştri, respectivul a­­lege cele mai frumoase ro­şii din lădiţă şi umple sa­coşa. I-o dă femeii şi co­boară el pe locul de lingă şofer. Ne apropiem. — Bune roşii ! Cu cit le-aţi cumpărat ? Femeia descifrează rapid aluzia : — E vorba de citeva ro­şii, acolo... Sunt vreo două kilogra­me. Dar n-are nici o im­portanţă cantitatea, căci nici o singură roşie n-ar fi trebuit să ia din ceea ce nu-i aparţinea. Ioana Grădinaru (care ne lămu­reşte că la fabrica „Flora“, de care aparţine, funcţio­nează pe post de... îndru­mătoare). Halal îndrumare ! De exemplu pentru însoţi­torul transportului (care, de altfel, asistase pasiv la toa­tă scena), pentru şofer... Sau, cine ştie cite asemenea „opriri” mai urmau pînă cind marfa avea să ajungă, in sfîrşit, acolo unde se cuvenea să ajungă întrea­gă, pînă la gram , la fabri­că — şi cit mai repede ! — Lăsaţi, le pun la loc — găseşte, in cele din ur­mă, soluţia „îndrumătoa­­rea“ prinsă cu miţa (roşii­le) in sac..­. întristătoare mentalita­tea aceasta, a ciupelii cu orice preţ, care-l poate im­pinge pe om să-şi mănince cinstea pentru — vorba dumneaei — „citeva roşii“ sau — vorba celeilalte, a pasagerei din cabina auto­basculantei 32-B-1367 — ca ,,să cîştige şi el o piine“. Oare n-are importanţă că... „piinea“ asta alterează cin­stea, demnitatea ? Jude­cind după faptele unor a­­semenea inşi, important ar fi să nu laşi să-ţi scape nici un prilej de ciupeală, mai ales că, în mentalita­tea de care ne ocupăm, „a face un ciubuc, a ciupi“ nici nu înseamnă... a fura­­hoţiile — zic ei — cad în sfera hoţilor, ciubucărea­­la... în sfera „isteţilor“ care nu lasă nici o ocazie, neexploatată). Şi mai grav e faptul că, de regulă, ciu­bucul se face la lumina zi­lei, aproape in văzul celor­lalţi­­ aspecte-­ care tre­­buie să reţină atenţia opi­niei publice, deoarece in zona investigată este întot­deauna nevoie de doi ter­meni : cel care ia ciubuc, dar şi... cel care-i dă. Ce s-ar mai face ciupitorul dacă celălalt termen al „di­alogului“ acesta nedrept, incorect, ar refuza să mai intre... în dialog ? Evident, se impune cre­area unui cadru de maxi­mă exigenţă faţă de aces­te înjositoare obiceiuri. Transporturile ilegale de care aminteam se petrec sub privirile senine ale celor in drept. Contro­lorii I.T.B. și I.R.T.A. ar fi trebuit să sesizeze încăl­carea unor norme care a­­duc pagube serioase Între­prinderilor care-i salari­zează, fiindcă, să precizăm, la ora la care­ ne-am aflat pe şosea, autobuzele liniei 59 mergeau spre Bucureşti cu cite 10—15 călători, res­tul călătoreau — şi nu mai ieftin, şi nu mai comod, şi nici mult mai rapid — cu... autobasculanta lui „nea Gică“ sau a lui „nea Cu­tare“. La un moment dat ză­rim apropiindu-se un taxi din București (2-B-7923). N-are pasageri. Sintem­ la kilometrul 17. — Ce cauți pe-aici ? — Mă repezeam pînă a­­casă, în comună. Voiam să mă schimb, c-am fost a­­seară „invitat" și-acum e Şoferul. Gheorghe Jilă­veanu furnizează „explica­ţiile“ cu o seninătate dem­nă de o cauză mai bună. Zîmbitor, degajat, nimic nu lasă să se ghicească măcar o umbră de îndoia­lă, de stînjeneală, pentru incorectitudinea gravă, pentru abuzul săvîrşit : să parcurgi (dus-întors) circă 40 kilometri, cu taxiul sta­tului, aşa cum ai face-o cu maşina personală, pentru a-ţi... schimba costumul ! Ni se lămureşte însă că ex­plicaţia ar putea fi şi fic­tivă, deoarece — de obicei — unii taximetrişti... trag o fugă pină spre satele din jurul Bucureştiului, trans­­portind legume, desigur cu... cota parte la Încasare. Mai punem „stop“ şi a­­vintului cu care şoferul Ştefan Tudor, de la O.C.L. Giurgiu, transportă — du­ba cu nr. 21-IF-1361 — cîr­­naţi, slănină şi... doi călă­tori clandestini (Înghe­suiţi în faţă, aproape in circa lui). — De ce i-ai luat ? Ne ciocnim de aceeaşi senină mentalitate care fri­zează amoralitatea. — Voiam să ajungă şi ei acasă... Dar cum, prin ce mijloa­ce ? Sunt întrebări pe care „filantropul" Ş. T. nu şi le pune. „Coarda omeniei“, la care umblă Ş. T., serveşte ade­seori adrePt pavăză celor care îşi fac, în viaţă, un „principiu“ din patru cu­vinte : dacă nu curge, pi­că. „Voiam să ajungă şi ei acasă”... Dar... mii, zeci de mii, sute de mii de oa­meni, ieşind de la muncă, vor să ajungă şi ei acasă, şi pentru asta nu înţeleg să încalce, în nici un fel, legea, călătoresc cu mijloa­cele publice de transport, nu favorizează obţinerea de venituri ilicite de către a­­matorii de ciupeli. Ţinem să precizăm : nu-i vorba de o intransigentă oarbă, care să frizeze lip­sa de omenie. Am oprit un şofer care transporta o femeie cu un sugar in bra­ţe. Mama copilului explica sincer că se rugase de şo­fer s-o ia, ca să nu stea 20 de minute cu copilaşul In soare. Alt şofer trans­porta o femeie cu medica­mente urgente necesare so­ţului ei... Dar de la aceste excepţii (care, în nici un caz, nu trebuie să întăreas­că regula) şi pînă la prac­tica — instaurată — a ciu­­bucărelii, e o distanţă e­­normă. Orice cedare, cit de măruntă, dă apă la moară „teoriei“ pe care cei în cauză se străduiesc s-o răspîndească, potrivit căre­ia această înjositoare de­prindere n-ar putea fi stîr­­pită, fiindcă „omul e om“. Cum adică omenia e de­gradantă ? Omenia e un cortegiu de slăbiciuni ? Ori­bilă şi nedemnă părere. Da, omul e om, pentru că-i sin­gura fiinţă capabilă să rea­lizeze valori morale, să ştie ce e bine şi ce e rău, pen­tru că ştie că se cuvine să fie cinstit — tocmai ca să fie om d nn toate împreju­rările. Şi-apoi, la „şcoala” a­­ceasta a „ciubucului“ se formează lent, aproape pe nesimţite, o altă categorie de... ciupitori. Majoritatea celor care comit furturi mai însemnate se recru­tează din mijlocul acelora care, la început, ciupeau şi ei, acolo... un ban, doi. Ia­­tă-l, de exemplu, pe şofe­rul autobasculantei 32-B- 4438, proprietatea Autoba­zei nr. 1 din Bucureşti, Gheorghe Cristian, prins noaptea în timp ce trans­porta balast spre comuna Stoenești, la domiciliul său, desigur... fără nici un fel de forme legale. Probabil că, la modul lui de-a ve­dea lucrurile, G. C. îşi zi­ce : „La urma urmei, ce-i balastul : piatră de la na­tură și apă de la natură, numai basculanta, mă rog, nu-i tot așa, dar noaptea, merge...“ N-a mers ! A fost amendat cu 100 lei pentru transport fără for­me legale şi 250 lei pentru viteză excesivă (avea G. C. o muscă pe căciulă). Suta de lei — amenda aplicată — e de o blîndeţe nemai­pomenită, fiindcă aceşti ciupitori care şi-au extins aria de activitate pină a­­colo incit îşi însuşesc, cu neruşinare, bunuri aparţi­­nînd întreprinderii la care lucrează pot face calculul rentabilităţii : „zeci de ori îmi merge, o dată mă prinde şi plătesc doar suta“. Fapte ca ale lui G. C. se cer reprimate hotărît, aspru, usturător pentru punga făptaşului, deoarece altminteri caruselul necin­stei continuă. In aceeaşi noapte, alt şofer (Aurel Dobre, de la C.A.P. „Mun­ca“, pe autocamionul nr. 21-IF-1848) transporta de la gara Lehliu nici mai mult, nici mai puţin decit 5 000 kg îngrăşăminte chi­mice fără nici o formă le­gală. Unde le ducea, cum le-a furat, vor afla orga­nele de miliţie. „Ciubucari“... însuşi cu­­vîntul jigneşte. „Ei, ciţiva lei, acolo...“ — zic unii. Dar adunîndu-i unul lingă altul, socotind pagubele morale şi materiale pe care ei le aduc, poluarea clima­tului nostru etic, consta­tăm că ele sint însemnate. Ei fură statul, îl fură pe fiecare cetăţean în parte şi nu puţini dintre ei — din doi lei de ici şi cinci de colo — au un standard de viaţă sfidător. Avem dreptul şi datoria să punem capăt poftei de cîştiguri ilicite a tuturor ciubucarilor. „Filozofia“ cu­prinsă în cuvintele „dacă nu curge, pică !“ trebuie să dispară din minţile celor care o practică. Să trăiască numai din muncă, aşa cum trăim toţi, milioane, în ţara asta. Şi dacă cinstea şi demnitatea lor s-au al­terat, să-i ajutăm s-o re­­cîştige prin măsuri severe şi printr-o stăruitoare mun­că educativă. ■ Mai sunt şi alte forme de bacşiş!.. Dacă nu curge... pică ! Desen de Ion Dogar MARINESCl SC1 NT El A - simbätä 31 iulie 1971 CEI MAI TINERI OSTASI AI TARII DEPUN AZI JURAMINTUI MILITAR In această diminea­ţă, drapelele de luptă ale unităţilor Forţelor Armate, ale trupelor de securitate şi Minis­terului Afacerilor In­terne, adună, sub fal­durile tricolore, au­reolate de glorie, pe fiii patriei care au îmbrăcat de curînd u­­niforma ostăşească. In acest cadru solemn, ti­nerii — veniţi din uzi­ne, de pe ogoare sau de pe băncile şcolilor — depun jurămîntul militar, legămînt sacru faţă de patrie, faţă de naţiunea noastră so­cialistă care le-a în­credinţat armele apă­rării sale. La ora cinci aceste rînduri ajung în uni­tăţile „Rovine“, „Călu­­gareni“, „Oituz“... cei mai tineri ostaşi ai ţă­rii rostesc bărbăteşte cuvintele încărcate de răspunderi : JUR SA FIU DE­VOTAT POPORULUI MUNCITOR, PATRI­EI MELE... JUR SA FIU LUP­TĂTOR OTRZ, CIN­STIT, CURAJOS, DIS­CIPLINAT ŞI VIGI­LENT... Este un moment unic in viaţa acestor tineri. E momentul cind îndatoririle cetă­ţeneşti se amplifică înglobind obligaţii ma­jore pentru prezentul şi viitorul ţării, faţă de care se leagă deo­potrivă ca făurari şi pavăză de granit. Rînduiţi in subuni­tăţi compacte, ostaşii celui mai tinăr contin­gent string cu putere la piept automatele, iar cu privirea învălu­iesc unduirile trico­lorului. In aceste mo­mente ei ştiu că se adaugă celor ce for­mează coloana infinită a eroismului româ­nesc, a dîrzeniei re­voluţionare. Ziua de azi, cu pro­funde rezonanţe in inimi şi conştiinţe, în­mănunchează senti­mente, gînduri, pla­nuri. Consemnăm cine­va. Soldatul Constan­tin Stoica, înainte strungar la Uzina de autocamioane Braşov : „Consider că în slovele jurămintului se reflec­tă fidel cerinţe, sarcini cuprinse şi în progra­mul de educaţie comu­nistă iniţiat de tovară­şul Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului şi Coman­dant Suprem al forţe­lor noastre armate. In puţinele zile care au trecut de cind am îmbrăcat haina de ostaş, am înţeles bine că armata este pentru noi o şcoală a muncii, a bărbăţiei şi dîrze­niei“. Soldatul Nico­lae Popescu, venit la armată de la hi­drocentrala „Porţile de Fier"1 : „Mă voi strădui să mă instruiesc aşa cum îmi cere jurămin­­tul. Sunt mindru că am devenit ostaş în anul care marchează jumă­tate de secol de glo­rioasă existenţă a Par­tidului Comunist Ro­mân. Sunt hotărît să devin militar de frun­te, să fiu mereu în primele rînduri în munca pentru îndepli­nirea îndatoririlor os­tăşeşti“. Soldatul Nae Ion, pînă nu de mult electrician la între­prinderea minieră Mo­­tru : „Armata, prin activităţile educativ­­patriotice ce le orga­nizează cu deosebită pricepere, ne va aju­ta să ne ridicăm şi mai mult conştiinţa politică, cetăţenească şi ostăşească“. Soldatul Ion Bungiu, înain­te mecanizator la I.M.A. din comuna Gă­­neasa, judeţul Olt: „îmi doresc să adaug cunoştinţelor şi muncii mele de pină acum un plus de disciplină şi fermitate, să nu fiu cu nimic mai prejos decit cei opt fraţi ai mei care au făcut cinste u­­niformei de ostaş“. Soldatul Doru Pir­­va, absolvent de li­ceu : „Apreciez viaţa ostăşească cu care am început să mă obişnu­iesc. In cele citeva săptămîni de serviciu militar am trăit o foarte utilă experienţă, autocunoaştere a cali­tăţilor şi scăderilor mele. Ţara, pentru a propăşi, are nevoie de energie şi munca noas­tră, a tuturor. In ar­mată am posibilitatea să învăţ şi o meserie. Sunt sigur că voi de­veni un bun radiotele­grafist“. ...Tinerii unui nou conting­ent devin" os­taşi cu obligaţii şi drepturi depline. Zi­lele, săptămînile, lu­nile ce vor urma il vor cuprinde în efortul general al întregii ar­mate, hotărită să dea viaţă sarcinii puse de Comandantul Suprem, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, aceea de a obţine rezultate supe­rioare in îndeplinirea planului pregătirii de luptă şi politice. Con­comitent cu dăruirea pentru ridicarea capa­cităţii combative a u­­nităţilor şi marilor u­­nităţi, tinerii ostaşi sunt gata să participe, cu tot elanul, alături de oamenii muncii, la înălţarea de noi obiec­tive economice pe me­leagurile româneşti. Diversitatea armelor care compun forţele noastre armate, gradul de tehnicitate se re­flectă şi in apariţia a zeci şi zeci de specia­lităţi. învăţarea şi stă­­pînirea acestora pre­supun eforturi deose­bite, o neîntreruptă în­trecere cu minutele şi secundele, iniţiativă şi perseverenţă. Comple­xitatea situaţiilor în care vor învăţa şi ac­ţiona constituie cadrul în care dirzenia, băr­băţia, curajul, ingenio­zitatea şi cutezanţa vor căpăta noi valen­ţe. Personalitatea lor în plină formare şi maturizare se va căli la flacăra faptelor e­­roice ale înaintaşilor, ale comuniştilor, ale clasei noastre munci­toare, ale tradiţiilor patriotice şi revoluţio­nare pe care coman­danţii, organele şi or­ganizaţiile de partid şi U.T.C. le cultivă cu pasiune. Şi tot la şcoa­la armatei, în inimile tinerilor militari vor fi formate în continua­re trainice sentimente patriotice şi internaţio­naliste pe temeiul po­liticii interne şi ex­terne promovate de partidul nostru — ne­secat izvor de energie revoluţionară. Cei ce muncesc, os­taşii mai vîrstnici sînt azi cu emoţie şi căldu­ră alături de tinerii care depun jurămîntul militar, încrederea lor e de neclintit d­in cro­nica unităţilor, şi acest contingent îşi va î­n­­scrie numele ca un detaşament monolit, „ conştient de menirea sa, devotat cu trup şi suflet cauzei patriei, poporului şi partidului nostru comunist, decis să înmulţească şi să apere cuceririle socia­liste ale ţării. Locotenent colonel Constantin ZAMFIR la Iaşi EXPOZIŢIE DE MOBILA CU VlNZARE Pe platforma Fabricii de mo­bilă din Iaşi a apărut recent o construcţie nouă, care adăpos­teşte o expoziţie permanentă de mobilă cu vînzare. Sunt expuse peste 40 de modele de mobilă corp şi curbată, executate în serii industriale de către fabri­cile din cadrul C.E.I.L. Iaşi, pre­cum şi noile prototipuri con­cepute de grupul de proiectare. Dintre modelele de mobilă ex­puse, foarte apreciate şi solici­tate de cumpărători, sunt garni­tura M 515, care are în struc­tură 6­ 17 piese, camerele de hol stil Rococo, scaunele executate din fag şi tapiţate cu P.V.C. şi stofă în culori variate şi plăcu­te, iar dintre prototipuri — gar­niturile denumite „Flamand“ şi „I. M. 102“. Garnitura „Fla­mand“, de exemplu, este execu­tată din cherestea uşoară de ste­jar, avînd culoarea naturală şi fiind finisată cu lacuri mate. Se compune din masă, două fotolii și o canapea frumos tapetată. Manoale CORCACI corespondentul „Scînteii*

Next