Scînteia, aprilie 1972 (Anul 41, nr. 9105-9134)

1972-04-14 / nr. 9118

PAGINA 4 Ne reamintim că în urmă cu doi ani, după o perioadă de acalmie, cu doar cîteva montări de relief, Teatrul de stat din Tîrgu- Mureş propunea atenţiei publice „Aceşti îngeri trişti“ şi spectacolul său era încununat cu un important premiu. Teatrul tirgu-mureşean obţinea atunci laurii unei iniţiative de repertoriu, ai unei atitudini pline de discernămint, de încredere şi responsabilitate faţă depiesa originală contemporană. Către sfirşitul stagiunii trecute, secţia maghiară obţinea „premiul pentru cel mai bun spectacol“ cu remarcabila sa realizare, punerea in scenă a piesei „înainte de potop“ de Nagy István. S-a vorbit, cu aceste ocazii, de un adevărat reviriment. Momentul festiv — din toamnă — al sărbătoririi unui sfert de veac de la naşterea primului teatru profesionist, a prilejuit la Ttrgu-Mureş o atentă şi matură trecere in revistă a realizărilor, a evenimentelor de seamă pe care le-a cunoscut viaţa artistică a acestui colectiv. El a favorizat, totodată, noi angajamente — pe măsura strădaniilor, sprijinului şi Încrederii pe care le acordă artei noastre partidul. Şi iată, realizările stagiunii 1971—1972, desfăşurate sub semnul promisiunilor făcute, conduc către concluzia că viaţa artistică a colectivului tirgu-mureşean a cunoscut o curbă ascendentă. Repertoriul actualei stagiuni se vădeşte bogat şi divers, matur şi echilibrat. Afişul teatrului include : „Jocul ielelor“ de Camil Petrescu, „Interesul general“ de Aurel Baranga, „Apărare“ de Szabó Lajos, „Joc de pisici“ de Örkény István, „Cind revolverele tac“ de Tudor Negoiţă, ,Amurgul lui Bolyai János" de Kocsis István, Recitalul de poezie susţinut de Illyés Kinga , „Vise“ — „Fagyöngy“ (la secţia maghiară) , „Săptămîna patimilor“ de Paul Anghel, „Unchiul Vanea“ de A. P. Cehov, „Prinţesa Turandot“ de Carlo Gozzi, „Procurorul“ de Gh. Djagarov, „Bună seara, domnule Wilde !“ (la secţia română). Fiecare realizare a teatrului atestă o certă efervescenţă creatoare, dorinţa de a conferi forţa de sinteză şi generalizare actului teatral. Există la Tîrgu-Mureş premisele unei ecloziuni artistice capabile să facă din noul edificiu al teatrului — pe scena căruia, în cursul acestui an, se vor rosti primele replici — un simbol al unei Înnoiri de durată şi de substanţă, în acord cu exigenţele spirituale mereu crescânde ale spectatorilor. Numeroase sunt argumentele acestei optimiste aşteptări. Există, fapt deosebit de important, o conducere a teatrului formată din artişti adevăraţi, receptivi la nou şi dornici de a stimula o autentică artă teatrală. Există la Tîrgu-Mureş un colectiv artistic dintre cele mai remarcabile ale ţării. Există o pleiadă de artişti din „vechea generaţie“, în frunte cu artistul poporului Kovács György, talente autentice, cu un grad inart de profesionalitate şi alături de ei, un număr mare de talente — români şi maghiari — din generaţiile mai tinere. Secţia română, foarte tânără, s-a mărit anul acesta cu încă nouă tineri actori, dintre care cinci aparţin aceleiaşi promoţii. Români şi maghiari — membrii colectivului tirgu-mureşean sunt legaţi de aceeaşi nobilă dorinţă de a conferi actului artistic maximă autenticitate, o superioară forţă de a semnifica idei generoase. Un bun actor (Ferenczy István) şi un talentat tinăr scenograf (Kolonie Zsolt) au curajul abordării — într-o a treia variantă — a dificilului monolog al lui Kocsis István („Amurgul lui Bolyai János") şi o fac cu succes. Conştiinţa frământată, chinuitoarele întrebări finale ale genialului matematician găsesc in actorul tirgu-mureşean un interpret inteligent, cu puternice resurse de dramatism, cu o reală capacitate de a semnifica prin intonaţie şi gest tumultul vieţii interioare. Pe aceeaşi scenă — o actriţă de rară sensibilitate. Illyés Kinga, pasionată şi rafinată cititoare a poeţilor contemporani, îşi alcătuieşte singură partitura unui recital de versuri, în care puritatea cuvintului şi luciditatea ideilor poetice se Întrepătrund cu melosul inegalabil al vechilor cntece populare. Îmbogăţind astfel sensibilitatea contemporană şi vorbind grăitor despre elanul uman. Apărare“ de Szabó Lajos In regia lui Gh. Harag (şi în decorul auster, favorizând dramatismul şi mai ales dimensiunea de monumentalitate a piesei — conceput de Kelente Zsolt) s-a impus în fruntea realizărilor aniversare ca o montare de mare acurateţe şi sobrietate, de pregnantă reliefare a conflictului de idei. Spectacolul la care ne referim — cu o piesă care este o reuşită dramatizare a vieţii celebrului tipograf clujean Kis Miklós, luminoasă imagine de umanist ardelean al secolului al XVII-lea — a pus în evidenţăalături de cunoscutele capacităţi de portretizare prin mijloace diferite, de altfel, ale lui Kovács György şi Lohinszky Loránd), puterea de interiorizare, inedita naturaleţe şi concizie a mijloacelor de expresie ale lui Csorba András (interpretul eroului principal), ca şi sigura profesionalitate, ostilă rutinei, a multora dintre ceilalţi interpreţi. Sub semnul acestei profesionalităţi, jocul grav şi elegant al lui Kovács György, patetismul reţinut al lui Csorba András sau capacitatea de a afecta o rafinată ipocrizie — a lui Lohinszky Loránd — se sudează intr-o montare solidă, aptă să certifice coeziunea echipei, nivelul ridicat al teatrului. Mai puţin împlinite, spectacolele cu „Săptămîna patimilor" de Paul Anghel şi „Unchiul Vanea“ de A. P. Cehov, spectacole ce atestă o notabilă tendinţă de înnoire, dar şi riscurile insuficientei pregătiri în acest sens. Mai exact , cele două montări ale secţiei române dezvăluiau fie caracterul insuficient de clar, de matur și de complet al viziunii regizorale , fie incapacitatea regiei de a materializa — prin spectacol — idei teoretice de cert interes (mai ales în „Unchiul Vanea“ Unde se urmărea citirea piesei ca pe o farsă grotescă aunei lumi cu resursele epuizate, idee remarcabilă dacă nu e înţeleasă simplist). Este, aceasta din urmă, o carenţă a cărei remediere solicita (din partea regizorului Ivan Helmer) nu numai timp, ci şi o mult mai mare siguranţă teoretică şi, mai ales, o metodă de lucru bine pusă la punct. Or, „Săptămîna patimilor“, aşa cum l-am văzut, nu era — dincolo de realitatea citorva, puţine scene de mare adevăr sau frumuseţe — decit un spectacol cu prea multe virtualităţi comice in scenele grave, lipsit de gravitate şi monumentalitate. Dorindu-se a fi o lectură şi mai realistă a lui Cehov, opusă celor tradiţionale, edulcorante, convenţional romantice, „Unchiul Vanea“ pare a fi gindit, în mare, ceva mai bine. Spectacolul nemulţumeşte, totuşi, chiar şi pe cei dispuşi să urmărească ceea ce se consideră a fi „adevăratul, noul Cehov“. De ce oare ? Poate pentru că, dacă vechea „imagine“ era cel puţin închegată şi inteligibilă şi atesta receptivitate la complexitatea umană, cea nouă apare simplistă şi incoerentă. Poate pentru că, distrugînd motivaţiile structurii personajelor şi ale relaţiilor dintre ele, aşa cum le ştiam, spectacolul — descifrare a lumii cehoviene făcută, deliberat, din exterior, cu maximă şi constantă cruzime — nu propune decât parţial altele. „Unchiul Vanea“ reprezintă totuşi una dintre „încercările“ regizorale şi actoriceşti de natură să diversifice, să îmbogăţească viaţa colectivului teatral tirgu-mureşean, încheind, să menţionăm deosebita reuşită a unui actor — Ştefan Sileanu, interpretul lui Astrov. După „Unchiul Vanea“, secţia română a trecut, cu un incomparabil succes, prin experienţa unei alte, inedite performanţe spectaculare. Tirgu-mureşenii au putut urmări, în regia lui Dan Micu, „Prinţesa Turandot“. Descopereau cu acest prilej o piesă de Carlo Gozzi, trama ei arhicunoscută, dar mai ales virtualităţile de meditaţie filozofică (mai evidente) şi cele de meditaţie socialpolitică, insistent subliniate în spectacol. Foarte ţinând regizor Dan Micu nu a fost atras nici de celebritatea lui Gozzi ca ultim apărător al commediei de arte, şi nici de cea de creator de fantastic şi iubitor de fastuos şi exotism. Reţinînd din Gozzi situaţiile comice, dar filtrîndu-le cu umor şi soluţionindu-le cu un rafinat „pince sans rire“, reţinind din Gozzi plăcerea de a fantaza, dar subordonînd „povestea“ scriitorului italian, ca şi propria sa fantezie, unor sensuri adinei şi grave. Dan Micu realizează un spectacol-parabolă filozofico-politică despre lupta şi triumful frumosului, binelui şi dreptului asupra râului, uritului, nedreptului. In spectacolul lui Dan Micu absolutul iubirii are deci o sferă cu mult mai cuprinzătoare ; frumuseţea prinţesei Turandot dezvăluie — la început doar iniţiatului prin dragoste, Calai — frumuseţe spirituală, patos justiţiar, voinţa de fier de a crea o lume nouă. Situîndu-şi piesa intr-un spaţiu al confruntării conştiinţelor, montarea limpede a lui Dan Micu (desfăşurată in cadrul expresivelor geometrii în albnegru, concepute de Victor Strengaru), propune o convenţie particulară. Succesiunea strinsă a metaforelor puternice şi clare ce apelează nu o dată la fondul de cultură al spectatorului atestă vitalitate şi rigoare în invenţie. Sesizezi in jocul actorilor un început de gindire comună şi de exerciţiu comun. Sesizezi mai ales efortul de depăşire a timorărilor debutului (Gelu Colceag face un foarte bun Cataf,- aproape imediat după rolurile din institut ; coleţii de generaţie cu el sunt şi Florin Zamfirescu, Mihai Perşa, Gabriel Iencec) ; de asemenea, un efort de autodepăşire de progres faţă de o perioadă mai puţin concludentă şi satisfăcătoare (la Elisabeta Jar, Sanda Maria Ulmeni, Dora Ivanciuc, Victor Strengaru, C. Doljan) sau strădania înlăturării unui „manierism“ timpuriu (la Mihai Giungulescu, Vasile Vasiliu) — remarcabili cu toţii. In timp ce un grup de actori ai secţiei maghiare condus de maestrul Kovács György adînceau partiturile „Jocului de pisici", piesa lui Örkény István , în timp ce unii dintre colegii lor tineri îşi exersau şi dezvoltau posibilităţile lucrînd la realizarea unui muzical cu „Bună seara, domnule Wilde“ (este vorba despre cele mai recente premiere ale teatrului ( despre care ne parvin veşti bune) alţi cîţiva actori ai secţiei române prezentau „Procurorul“ de Gh. Djagarov. Tînărul regizor Alexa Visarion citeşte textul şi îl descifrează în spectacol „cu glas tare“, cu curaj, cu limpezime. Linia dintre bine şi rău, dintre drept şi nedrept, dintre adevăr şi eroare este trasată in numele principialităţii comuniste, cu decizie şi cu un refuz categoric al nuanţelor relativizante. Soluţiile regizorale, mijloacele abordării şi întruchipării scenice a „Procurorului“ vădesc un notabil efort de adecvare şi concizie. Bine cunoscută la noi (şi jucată pînă acum la Galaţi şi Cluj), „Procurorul“ nu mai este în lectura tîrgu-mureşeană atît o piesă psihologică, ci una în care situaţiile de viaţă învestite cu valoare de document prilejuiesc o dezbatere etică şi politică de înaltă intransigenţă comunistă , o dezbatere în care sunt respinse cu violenţă circumstanţele atenuante individuale sau fals „istorice“. Alexa Visarion are, de asemenea, în perfect acord cu textul, fericita idee de a nu mai delimita planul real de cel mental, imaginar, ci de a le unifica şi de a le face să se confunde — ceea ce măreşte forţa de şoc ideatic a montării. Nu o dată exterioară, gratuită, obsedanta preocupare a tinerei regii de a realiza o cit mai strânsă legătură cu publicul găseşte aici, în problematica de actualitate a piesei. în tonul cel mai pur al dezbaterii propuse de scriitorul bulgar, un teren de manifestare necesar, pe care îl valorifică fertil. Dispozitivul scenografic sobru, conceput împreună cu Vittorio Holtier favorizează cu măsura necesară această legătură. Stefan Sileanu, Elisabeta Jar, Zoe Muscan şi alături de ei Eugen Tănase, C. Săsăreanu, dar mai ales Liviu Rozorea (cărora le-am semnala totuşi un accent în plus pe reprezentare — în dauna trăirii şi un anume dezinteres pentru nuanţă), au contribuit prin compoziţii inteligente şi rafinate la reuşita spectacolului. Montare de necruţătoare incriminare a demagogiei individualiste de esenţă mic-burgheză şi de apărare a înaltelor idealuri comuniste. „Procurorul“ se impune ca unul din spectacolele izbutite de teatru politic din această stagiune. Recapitulînd consideraţiile asupra unor spectacole ale Teatrului de stat din Tîrgu-Mureş, o concluzie se impune de la sine : eforturile teatrului tîrgu-mureşean in vederea realizării unor spectacole cit mai diverse ca formulă, de înaltă valoare artistică, de autentică, organică originalitate şi de puternic mesaj educativ să fie continuate şi mai susţinut, intr-un mod şi mai pronunţat programatic. Ni “ se pare, de à’ferhértéá1.*'’ că germenele de teatru politic din „Divertisment ’71“ trebuie stimulat şi dezvoltat pentru un viitor spectacol — pe care l-am dori unul dintre cele mai directe spectacole de acest fel. Este necesară pentru aceasta o mai strinsă conlucrare între membrii întregului colectiv in elaborarea proiectelor teatrului și în îndeplinirea lor ; o mai atentă, o superioară pregătire politică, paralel cu cea estetică și profesională — aspect asupra căruia ar fi de dorit ca organizaţia de partid să se aplece cu mai mare insistenţă. Este necesar ca teatrul să devină în şi mai mare măsură un for de neobosită asimilare organică a tradiţiei noastre teatrale şi de valorificare lucid critică a experienţelor pozitive din arta contemporană, întregind şi potenţînd cîştigurile de pînă acum, toate aceste eforturi vor avea darul să facă din teatru o prezenţă şi mai vie în viaţa culturală a judeţului, să mărească aportul artei scenice la înfrăţirea românilor şi a maghiarilor, la înfăptuirea programului de educaţie socialistă. Natalia STANCU PE SCENA TEATRULUI DIN TG. MUREŞ împliniri şi aspiraţii ale unui remarcabil colectiv artistic Concurs de fotografii Venind ln Întâmpinarea dorinţelor exprimate de unii părinţi, cooperativa „Fotografia“ din Bucureşti organizează un original concurs intitulat „Copilul nostru“ La acest concurs pot participa toţi cei care au executat fotografii pentru copii prin una din unităţile cooperativei respective. Astfel, sînt admise la concurs fotografiile color şi alb-negru executate la „Foto- Union“ (Piaţa Palatului), „Central Studio“ (strada Beldiman), „Baby-foto“ (str. Franklin), „Foto-lux“ (str. Gabroveni) şi „Foto“ (bulevardul Ion Şulea). Concursul se va încheia la 27 mai, iar fotografiile premiate vor fi expuse în vitrinele unităţilor unde au fost executate. Pentru cele mai bune fotografii se vor acorda premii constînd in tablouri foto executate gratuit. (Urmare din pag. I) diulul circulaţie al I.M.M.B. — ne cunoşteau foarte bine, rostogoleşte cu dezinvoltură miniciuna mai departe : — Se poate tovarăşu’ şef! Să nu-mi cunosc eu neamurile ? P-ăsta din faţă Ionel şi p-ăla cu bidonu’ din spate, Nicu. Jalnică a fost clipa adevărului ! Intr-o bîiguială de scuze şi promisiuni, M.P. încearcă să ne convingă de cinstea lui, că la locul de muncă (salariat la filatura „Dacia“) colegii îl cunosc ca pe un om de treabă. Ca şi cum cinstea şi demnitatea ar fi nişte haine pe care le îmbraci şi le dezbraci în funcţie de împrejurări. Aceleaşi justificări, bazate pe împărţirea cinstei „vi felii“, le-am întîlnit la mai toţi chilipirgiii ce ne-au ieşit în cale. — Eu să mă ţin de astfel de ispravă? — se lamenta Anton Kirt, coborînd de la volanul ,,Moskvici“-ului cu nr. 5—B—6432. E o pură întîmplare... In blocul unde sînt administrator mă ştie lumea de om corect. Aşa o fi, dar nu intimplarea l-a făcut să ne acosteze în Gara de Nord : „Unde mergeţi ?“. Şi nu la întîmplare am ales drept adresă strada Apusului, capătul maşinii 80. Corectitudinea de care făcea paradă ar fi trebuit să-l îndemne să ne arate autobuzul cu pricina, care staţiona chiar peste drum. Dar n-a făcut-o. Crezîndu-ne străini de oraş, şi-a frecat palmele mulţumit, propunindu-ne a călători cu „taxiul“ dumisale. Cîţiva poli da ici, cîţiva de dincolo, iată tariful pentru care îşi pun unii la tarabă cinstea şi demnitatea de care pretind ei că se bucură la locul de muncă. Dar faptele de mai sus nu reprezintă decit o faţetă a fenomenului — încercarea unor posesori de autoturisme de a-şi asigura venituri ilicite încâlcind legea şi frustrind statul de anumite încasări un drept să le obţină prin întreprinderile specializate in transportul de persoane. Pentru că cealaltă faţetă — folosirea fondurilor, a mijloacelor şi maşinilor statului pentru atingerea aceloraşi interese păgubitoare — este mult mai gravă , fiindcă nu mai este păgubit doar un ins sau altul şi nu sunt afectate numai unele cîştiguri cuvenite statului, ci este grav păgubită, in modul cel mai direct, însăşi avuţia obştească. In aceste cazuri abdicarea de la cinste se împleteşte strîns cu abuzul cras. ...Gonind pe şoseaua Giurgiului, Pantelimon Burcea, şoferul microbuzului 31—IF—937, simţea lipsa a încă doi clienţi pentru a-şi face „plinul“. A tras pe dreapta şi a invitat doi amatori, dar neapărat „pentru Giurgiu“. Deh, cu usă mai lungă, dumnealui nu se încurca cu orice fleac. Ce era să facem ? Ne-am arătat dispuşi să mergem şi la Giurgiu Ghinion ! Iar „ne prinde" miliţia — Cine sunt tovarăşii din maşină? — întreabă curios şeful echipajului care ne purta de grijă ! — Delegaţii băncii — răspunde, sigur de el, şoferul. — Toţi zece ? ! In cele din urmă, B.P. este nevoit să recunoască : nici unul dintre cei zece nu avea nici în clin, nici în mînecă cu Banca Agricolă, proprietara maşinii. — Acu’ că m-aţi prins... ce să fac, plătesc şi gata ! Răspuns pe măsura raţionamentului rudimentar al unui astfel de individ pus pe afaceri : „dacă ţine — bine, dacă mă prinde — plătesc amendă“! Are el la urmă grijă să-şi scoată „paguba“ din buzunarele clienţilor. La el, respectul pentru avutul obştesc, pentru lege variază în funcţie de abilitatea cu care încearcă să înşele vigilenţa celor puşi să-l conducă, să-l controleze. — Eu nu mă ţin de treburi d-astea, tovarăşe colonel Ştiu că sunt unii care jecmănesc oamenii fără nici o ruşine, dar eu nu sunt dintre aceia ! Poftiţi tabelul nominal cu muncitorii pe care-i transport la Giurgiu... Atitudinea intransigentă a lui Constantin Polifron, şoferul autoturismului de teren 31—B—9458, n-a fost însă decit de paradă. Un şiretlic care — spera el — va acoperi abuzul şi minciuna: în primul rînd, tabelul cu pricina constituia un fals grosolan, nefiind altceva decât o listă completată la iuţeală, chiar pe şosea, cu numele clienţilor din maşină, „unşi“ de circumstanţă ca salariaţi ai întreprinderii. O listă oarecare... Cum fusese ștampilată în alb această hîrtie, sperăm că ne va explica în scris însăși conducerea respectivei întreprinderi — de electrificare și centralizare căi ferate. Citeva ore mai tlrziu, la garajul acestei întreprinderi aveau loc două convorbiri telefonice cu cei care, prin natura funcţiei (Atanasie Manolescu, şeful de garaj, şi inginerul Toma Roman, şeful secţiei), trebuiau să ştie unde se afla maşina respectivă. Am consemnat şi răspunsurile de la celălalt capăt al firului, repetate cu voce tare, pentru noi, de către tovarăşul It. colonel Grigoraş : — Alo ! Tovarăşe Manolescu, unde ar putea fi acum maşina 31—B—9458 ? — Cum, n-a intrat in garaj ? De la ora 13,30 trebuia să fie acolo. (n.n. : convorbirea avea loc la ora 18,30). — Putea cumva să transporte nişte muncitori la Giurgiu ? — Nu, n-avea voie să transporte muncitori şi nici să iasă din Bucureşti. Acelaşi răspuns l-a dat şi şeful secţiei, ing. T. Roman. Afirmaţiile de mai sus nu lasă nici un dubiu asupra caracterului ilicit al curselor spre Giurgiu ale şoferului Polifron. Nu pot fi trecute cu vederea nici slăbiciunile celor puşi să dirijeze şi să răspundă la această unitate de modul cum sunt folosite maşinile. Cum şi-ar fi putut permite un şofer să întrebuinţeze un folos propriu, după bunul plac, maşina întreprinderii dacă nu s-ar fi bizuit pe îngăduinţa sau chiar bunăvoinţa şefilor săi ? Există, se ştie, norme clare care stabilesc cine poate întocmi şi cine poate confirma foaia de parcurs, obligînd pe orice conducător auto să dea socoteală cu acte pentru fiecare kilometru parcurs, pentru fiecare litru de benzină consumat. Cind cei răspunzători tratează insă cu uşurinţă aceste norme, cind „închid ochii“, ca in exemplul de mai sus, se creează largi posibilităţi elementelor în goană după invirteli şi ciubucuri. Mai trebuie demonstrat cât de păgubitoare sunt asemenea practici ? Nu ne referim numai la contul material, ci şi la atmosfera viciată pe care o creează toleranţa, la tendinţele de chiul şi căpătuială pe care le incurajează. Intenţionat am lăsat un oarecare interval de timp înainte de a-l confrunta pe C.P. cu propriile sale fapte, cu propriile sale minciuni, cu demagogia („eu nu sunt dintre aceia...“). Speram că, între timp, şi-a făcut cuvenitul proces de conştiinţă, mărturisind colegilor şi şefilor lui cele întîmplate, in versiunea lor adevărată : cursă clandestină, fals şi uz de fals. A găsit doar cu cale să intervină pe lingă noi . — N-am „scos“ decât 75 de lei... Doar pentru atîta să fiu dat la ziar ? Gîndiţi-vă şi dumneavoastră la prestigiul meu... Asta era tot ce Înţelesese: că pentru 75 de lei... Mentalitate tipică „infractorilor de cursă scurtă“ (aşa cum se scria într-o anchetă publicată zilele trecute in coloanele ziarului nostru). In schimb, n-am înţeles de ce trebuie să avem noi grijă de „prestigiul” lui şi al celorlalţi care ne-au cerut acelaşi lucru. De ce n-au avut ei grijă de prestigiu ? Ca şi cum răspunderea pentru propriile lor fapte ar cădea in seama altora. A crede astfel înseamnă a te înşela pe tine însuţi şi pe cei din jur, înseamnă a merge împotriva cursului vieţii noastre, a eşua in cele din urmă pe ţărmul primejdios al faptelor antisociale. Ancheta socială V PROGRAMUL I 9.00 Deschiderea emisiunii de dimineaţă. Telex. 9.05 Mai aveţi o întrebare ? „Inima — motorul vieţii“. 9.50 Interpretul săptămînii : Sofia Vicoveanca. 10.00 Curs de limba germană. (Lecţia a ll-a). 10.30 Film serial : „Sebastian şi secretul epavei“. Episodul „Petrecere la Angela“. 11.00 Pagini de umor. 11.45 Bucureştiul necunoscut. 12.05 Telejurnal. 14.30 Matineu de vacanţă : „Povestea lui Barbă-Cot“. Spectacol prezentat de Teatrul Naţional din Iaşi. Cu începere de la ora 16.00, transmisie de la Sala Palatului Republicii Socialiste România. Aspecte de la adunarea solemnă consacrată sărbătoririi semicentenarului creării Uniunii Tineretului Comunist şi transmisia spectacolului festiv consacrat acestui eveniment. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnal. 20.10 Retrospectivă „Walt Disney". 21.00 Ancheta TV. „Circulaţia în triplu sens. 21.40 Muzică uşoară românească. 22.00 ,,24 de ore“. 22.20 Campionatul mondial de hochei — grupa A. Suedia — U.R.S.S. PROGRAMUL II 20.10 Desene animate pentru copii. 20.25 Teatru : „Prometeu“ de Eschil. Adaptare pentru televiziune de Dinu Cernescu. 21.10 Agenda. 21.20 Recital de balet — Cristina Hamei. 21.45 Viaţa economică a Capitalei. 22.05 Documentare TV. „Roata mare“ şi „Floarea şi pasărea“. 22.25 Dans şi muzică de pretutindeni. Folclor din Columbia. cinema • Felix și Otilia (ambele serii) : PATRIA — 9,30; 13; 16,30; 20, EXCELSIOR — 9; 12,30; 16; 19,30. • Tată de duminică : VICTORIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45. • Marea dragoste : SCALA — 9; 11,15; 13,45; 16,15; 18,45; 21,15. • Puterea și Adevărul : LUMINA — 9; 12,30; 16; 19,30, COSMOS — 15,30; 19. • Preria : FESTIVAL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45. m Pentru că se iubesc î CENTRAL — 9,15; 12; 14,45; 17,30; 20,15, TOMIS — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, FLAMURA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. A Evadare din Planeta maimuțelor î FAVORIT — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30, LUCEAFĂRUL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45, BUCUREȘTI — 9; 11,15; 13,30; 16,30; 18,45, 21. A Mary Poppins : CAPITOL — 9,30; 12,30; 16,30; 19,30, FEROVIAR — 9,15; 12,45; 16,15; 19,45, MODERN — 9; 12,30; 16, 19,30. A Pirosmani : BUZEȘTI — 15,30; 18, 20,15. A Tarzan, omul junglei — 9—18,30 în continuare, Program de filme documentare — 10,15 : TIMPURI NOI. a Program de desene animate pentru copii — b. Hei, pustiule ! — 11,30; 13,45. Totul pentru rîs — 16; IR. 15; 20,30 : DOINA. a Pădurea pierdută : DRUMUL SĂRII — 15,30; 17,45; SO, ARTA — L 15,30; 18; 20,15. | A Adio, domnule Chips S . MELO- DIA — 9; 12,30; 19; 19,30, GLORIA — 9; 12,30; 16; 19,30. 4 a Lumea minunată a fraţilor l Grimm — 10, 13, O noapte la ope- ră — 16,30; 18,45, Colierul reginei — 20,30 ; CINEMATECA (sala 1 Union). | A Olesia CRINGAŞI — 15,30; 18; 20,15. ' a Fericit cel care, ca Ulisei GRI- VIŢA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; / 20.30. VOLGA — 9; 11,15; 13,30; 16; I 18,15; 20,30. / A Sacco și Vanzetti : POPULAR \ • — 15,30; 18; 20,15. / A Incidentul : BUCEGI — 15,45; 1 18; 20,15. AURORA — 9; 11,15; * 13,30; 15,45; 18; 20,15. ) a Intrarea liberă la Oficiul stării civile : LAROMET — 15,30; 17,30; 19.30. 4 A Love Story : UNIREA — 15,30; 7 18; 20,15, RAHOVA — 15,30; 18; 4 20.30. 7 A B.D. la munte și la mare : 4 LIRA — 15,30; 18; 20,15. a Steaua Sudului : GIULEŞTI — 15,30; 17,45; 20, MIORIŢA — 10; 12,30; 15; 17,30; 20. 1 A Nu-mi place ziua de luni î MO ? ŞILOR — 15,30; 17,45; 20. \ A Mirii anului II : FERENTARI — 15,30; 17,45; 20. 1 A Aventuri în Ontario : PACEA / — 15,45; 18; 20. 1 A Micul scăldător : FLOREASCA * — 15,30; 18, 30,30. \ a Atunci i-am condamnat pe toţi i la moarte î PROGRESUL — 15,30; 18; 20.15. i a Locotenentul Bullitt : VIITO- RUL — 15,45; 18; 20,15. FLACARAL — 15,30; 18; 20,15. } A Osceola : MUNCA — 15,30; 11; 20.15. I teatre • Filarmonica de stat „George I Enescu“ (la Ateneul român) : Concert simfonic. Dirijor : Mihai Brediceanu — 20. I • Conservatorul de muzică „Ci- /prian Porumbescu“ (sala George V Enescu) : Muzici de camera — 20. / • Teatrul de operetă : Plutaşul de pe Bistriţa — 10,30; Singe vienez — 19.30. • Teatrul Naţional „I. L. Cara-giale“ (sala Comedia) : Take, Ianke şi Cadir — 20. (sala Stu- 1 dia) : Dulcea pasăre a tinereţii — 20. 1 • Teatrul „Lucia Sturdza Bulan- dra“ (sala din bd. Schitu Măgu- I reanu) : Recital susţinut de for- maţia Sfinx — 20. (sala din str. Alex. Sahla) : Vicarul — 20. * • Teatrul Mic : Balul absolvenţilor — 19.30. I a Teatrul „C. I. Nottara“ (sala Magheru) : Adio Charlie — 19,30; i (sala Studio) : Sora cea mare — 1 20. 1 a Teatrul Giuleşti : „Eseu — 19.30. I a Teatrul „Ion Creangă“ : Şcoala din Humuleşti — 10; Pinocchio — îs. ; a Teatrul „Ţăndărică* (sala din Calea Victoriei) : Ninigra şi AH- * gru — 10. (sala din str. Acade- miei) ; Băi şi nătărăi — 10. 17. / a Studioul I.A.T.C. „I. L, Cara- 4 giale“ : Smnziana şi Pepelea — 19.30. I a Teatrul de revistă şicomedie „Ion Vasilescu“ : Când revolverele 1 tac — 19,30. I a Teatrul satiric-muzical „C. Tât naşe“ (sala Savoy) : Bimbirică — 19,30. (sala din Calea Victoriei nr. 174) . Şi femeile joacă fotbal — 19,30. I a Ansamblul artistic „Rapsodia l română" : Ghiocei... mărgăritare — 19.30. I a Circul „Globus“ : Planetei#rid * sub cupolă — 19,30. I SANTEIA - vineri 14 aprilie 1972 E fti SES w m iriui) wTSl /T • To cul românesc imagini inedita ale arf nmnn PjP nvîn tei finlandeze — expoziţia deschisă )f x-'v/i! l-L// I- WU W* vW in sălile I.R.R.C.S. contribuie substanţial la o mai bună cunoaştere şi 1 |-j, -I f , apropiere spirituală. cile finlandei Mircea Remu Deschisă sub auspiciile Institutului român pentru relaţiile culturale cu străinătatea, Expoziţia de fotografii „Comori de artă ale Finlandei“ prilejuieşte publicului român cunoaşterea unei arte şi a unei civilizaţii ale căror începuturi datează din perioada primelor aşezări omeneşti in nordul continentului nostru. Datorită situaţiei sale geografice, Finlanda şi-a dezvoltat o cultură aparte, cu trăsături specifice, greu de întilnit în altă parte a continentului european. Ţară a pădurilor şi a lacurilor. Finlanda păstrează în evoluţia culturii ei, dincolo de pitorescul peisajului, date ce decurg din condiţiile unei vieţi aspre. Fotografiile, grupate pe perioadele istoriei civilizaţiilor, atestă continuitatea spirituală şi materială a acestui harnic popor. Rădăcinile artei naţionale finlandeze datează din epoca de piatră. Obiectele casnice, uneltele, obiectele de podoabă din mezolitic , ceramica decorată cu dinţii pieptenului, capete de săgeţi, cu delicate incizii în piatră reprezentînd motive decorative ce pot fi reintîlnite şi in arta populară actuală, cuţite din ardezie de Onega — iată câteva mărturii ale începuturilor. Din epoca de bronz, fotografiile, a căror calitate trebuie menţionată în mod deosebit, ne aduc imagini ale armelor : minere de săbii reprezentând animale fantastice, capete de lance cu ornamente runice. Arta medievală este o mărturie a unor timpuri frămîntate peste care cruciadele şi-au lăsat pecetea. Bijuterii din bronz şi argint (Karelia), datînd din sec. XI şi XII stau dovadă a legăturilor cu insulele britanice şi cu Norvegia. Catedrala din Turku atestă influenţele goticului timpuriu asupra arhitecturii finlandeze. Din evul de mijloc s-au păstrat (adesea în hanuri sau case ţărăneşti) circa 800 de statui în lemn. Renaşterea şi apoi clasicismul au însemnat perioade de reconstrucţie a multora dintre vechile castele, astfel că astăzi acestea păstrează amprenta marilor momente din istoria artelor, însemnele funerare şi pictura murală păstrează aceeaşi influenţă a Renaşterii. Meşteşugurile şi arta populară, bogat reprezentate în expoziţie, au transmis un timp opere sculptate şi ţesături, mărturisind abilitatea şi măiestria artistică a creatorilor populari, iar tapiseriile „ryijy“ dau cea mai bună dovadă a sensibilităţii lor coloristice, prin tonurile de o sobră delicateţe. Arta modernă, mai puţin reprezentată în imaginile fotografice, lasă să se întrevadă o evoluţie aparte faţă de arta Europei Centrale, căutările ei îndreptîndu-se cu precădere spre diversele ipostaze ale expresionismului, apropiat spiritualităţii nordice. Albert Edelfeit sau Tyko Sallimen în pictură, Sukari Tohka sau Felix, Nylurşi în sciflfbură, vădesc a-.,-,j, cefea'şi afinităţi in asimilarea creatoare.^ tradiţiei. Aducind pentru publi ,,România Ulm" prezintă in curind pe ecrane o comedie de Geo Saizescu ! ASTĂ-SEARĂ DANSĂM ÎN FAMILIE" Producţie a studioului cinematografic Bucureşti. Eastmancolor. Cu : DEM. RADULESCU, SEBASTIAN PAPAIANI, Vasilica Tasiamon, Ioana Bulcă, Stela Popescu, Margareta Krauss-Silvestrini, Draga Olteanu, Marietta Petrescu, Violeta Andrei, Emilia Dobrin, Nineta Gusti, Maria Voluntaru, Mircea Mureşan, Fory Eterle, Ştefan Mihăilescu- Brăila, Geo Saizescu. Scenariul Ion Băieşu, Geo Saizescu. Imaginea : George Cornea. Muzica : Temistocle Popa. Decoruri : Virgil Moise. Galeriile „Galateea“ inscriindu-se in seria manifestărilor artistice menite să facă cunoscute publicului bucureştean căutările creatoare ale artiştilor plastici din provincie — expoziţia deschisă la Galeriile de artă „Galateea“ (Calea Victoriei 132) prezintă de această dată pictura membrilor cenaclului U.A.P. din Lugoj : Silviu Oravitan-Creţu, Vladimir Streieţ şi Tudor Tudan. Comparativ, faţă de expoziţia care a reunut în 1969 prizele lui S. Oraviţan-Creţu si Tudor Tudan. In holul Universităţii populare (sala Dalles), actuala manifestare Înregistrează o mai mare bogăţie de forme, o inventivitate plastică mai vie, mai densă, calităţi de construcţie a culorii care lipseau înainte. De altfel, interesată în obţinerea unor efecte de materie, care să sporească potenţialul emoţional al tabloului — pictura celor trei artişti, dincolo de diferenţieri individuale, capătă caractere comune. Ea se află parcă sub semnul unei aceleiaşi preocupări tematice şi de stil , indică parcă lucrul realizat in condiţiile unui program estetic comun, ale unui continuu schimb de idei şi experienţă atit de caracteristice noţiunii de , grup“. Este o impresie accentuată nu numai de aceleaşi calităţi de construcţie ale culorii, in care roşul teros şi brunurile dobîndesc ecouri de gravă asprime, dar şi de prezenţa constantă a amintirilor artei populare, a unei anume atmosfere folclorice continuu prezente in construcţia compoziţională. „Mirii“, „Aşezare străveche“ sau „Pasărea frumoasă“ realizate de Silviu Oravitan-Creţu, „Dansul“, „Interior“ sau „Fereastra” aparţinând lui Vladimir Streieţ, „Peisajul bătrln", „Interiorul cu flori“ sau „Oamenii“ semnate de Tudor Tudan , depăşind decorativismul pur al formei şi funcţia ei strict ornamentală, depăşind stringenţa logică a decorativismului ţărănesc, conferă strălucirea sobră unor jocuri ale tradiţiei, sugerează străvechi obiceiuri, modalităţi specifice de existenţă. Lucrările devin parcă, de fiecare dată, variaţii pe o aceeaşi temă — lumea satului întruchipată în aspecte peisagistice şi obiceiuri — care revine aproape obsesiv, dînd coerenţă şi sens. Ştiinţa de a comprima emoţia, in loc de a o rarefia în culori spectaculoase (tentaţie încă prezentă la Tudor Tudan) răspunde unui dramatism reţinut care străbate culoarea fiecăreia din lucrările prezentate acum. Sala Bibliotecii centrale universitare Sala Bibliotecii centrale universitare reuneşte expoziţia a doi profesori de desen : Ion V. Minoiu şi Gh. Constantinescu. Aflate acum in faţa primei confruntări cu publicul, schiţele si studiile de mişcare, acuarelele si desenele realizate în cretă colorată de Ion V. Minoiu relevă un observator atent, înclinat spre surprinderea in notaţii scurte, expresive, a unor aspecte dintre cele mai variate ale vieţii cotidiene. Schiţele şi studiile de mişcare dintre care menţionăm „Arheolog în repaos“, „Odihnă“, „Cap de expresie" etc., depăşindu-şi calitatea de notaţii zilnice, momentane, devin lucrări de sine stătătoare care încearcă să prindă o mişcare, un raport de volume, un efect de lumină. Linia dobândeşte valoarea unei confesiuni, a unui dialog care permite artistului să exprime ceea ce dorea să reprezinte şi să comunice spectatorului. Aceleaşi linii sintetice, rezumative, însoţite de o grafie diferenţiată se re- Intilnesc in acuarelele şi desenele realizate în cretă colorată. Uneori sobra şi grave, alteori pline de vervă, aceste lucrări indică aceeaşi sinteză a expresiei plastice la care a ajuns artistul în examinarea atentă a peisajului („Asfinţit la Capidava“, „Şantier arheologic", „Peisaj cu plopi“). Cel de-al doilea expozant , Gh. Constantinescu, pare preocupat, mai ales, de realizarea unor imagini care să aducă în atenţie remarcabile personalităţi ale culturii universala („Beethoven“, „Käthe Kolwitz“) sau să surprindă portrete contemporana („Portret“, „Poetă” etc.), Reunind forţe artistice deosebite. In ansamblul ei, expoziţia prezintă rezerve creatoare care sperăm că vor deveni mai evidente. Marina PREUTU „Hronic buzoian'72 BUZĂU (prin telefon, de la Grigore Timiş). Suita de manifestări politico-ideologice şi cultural-educative, desfăşurate timp de o lună sub genericul „Hronic buzoian ’72“, s-au încheiat intr-un cadru festiv şi cu un bilanţ rodnic. Numeroasele manifestări organizate în oraşele şi satele judeţului — simpozioane, conferinţe, expoziţii, spectacole artistice etc — au atras, ca spectatori sau participanţi direcţi, zeci de mii de oameni ai muncii din fabrici şi de pe ogoare, numeroase personalităţi marcante ale ştiinţei şi culturii româneşti, fii ai acestor meleaguri. Un act de veritabilă cultură l-a constituit dezvelirea statuii poetului Vasile Cirlova, originar din Buzău. Lucrarea, turnată in bronz, aparţine sculptorului Gheorghe Coman. In încheierea manifestărilor, ansamblul „Doina“, al armatei, a prezentat, sub bagheta dirijorului Dinu Stelian, un reușit spectacol artistic.