Sportul Popular, martie 1946 (Anul 2, nr. 285-310)
1946-03-02 / nr. 285
2 70 de ani de activitate a Jockey Clubului Darea de seamă a Adunării Generale Acum trei zile a avut loc adunarea generală ordinară a Jockey Clubului. Vom prezenta în rândurile de mai jos darea de seamă a Comitetului asupra activităţii din anul 1945. Ea este interesantă din toate punctele de vedere arătând în afară de punctil de vedere al forului diriguitor al e. .arilor de galop şi amănuntele activităţii sale, care fără îndoială a ier., laborioasă. In afară de alergările propriu zise premii şi prime apare latura crescătorii ei, aceia a afirovizionării şi aceia a personalului Este locul să se recunoască meritele Jockey-Clubului care a avut de învins desigur greutăţi. Trebue deasemeni să menţionăm că anului 1945, a fost al 70-lea de activitate în îndrumarea alergărilor de galop. Rar iată darea de seamă: 70 de ani ! In anul pe care îl încheiem astăzi, societatea noastră a împlinit 70 de ani de demnă şi folositoare activitate. Suntem îndreptăţiţi să privim acest lung trecut cu conştiinţa împăcată şi cu mândrie. In ciuda atâtor prefaceri, furtuni, abătute peste România, ne-am păstrat neatinse menirea şi înfăţişarea, aceasta datorită înţelepciunei noastre şi înaltului spirit de împlinire al datoriei. Se cuvine că îndreptăm cu acest prilej gândurile noastre spre Suveranii noştri, care de la întemeiere până astăzi au binevoit să ne acorde înalta Lor încredere. Să fi în veci recunoscători Auguştilor dispăruţi, iar scumpului nostru Rege Mihai I să-i exprimăm din nou cele mai calde urări de sănătate, fericire, precum şi sentimentele noastre de adânc devotament. Să pomenim asemenea cu recunoştinţă memoria întemeietorilor noştri, câm, generaţie după generaţie, au îngrijit o scumpă moştenire, au păstrat, aşa cum îl păstrăm şi noi, acel farmec care este taina bătrânei noastre instituţii. După ce ne-am îndeplinit o pioasă îndatorire faţă de ce a fost şi de cei ce au fost, să coborît la cele de astăzi. Anul 1945 a fost un an greu, chiar foarte greu, pentru ducerea la bun sfârşit a a sarcinei care ne-aţi încredinţat-o. Totuşi, putem alee că pentru ziua de astăzi am rezolvat cu bine multele, noile şi mereu crescândele cerinţe ale vremurilor. Grija noastră de căpetenie s-a îndreptat spre asigurarea mersului neîntrerupt al alergărilor şi deci spre o putinţă dată proprietarilor de a păstra, prin alocaţiunile corespunzătoare de premii, prime şi diferite alte subvenţii şi înlesniri, efectivul actual al cailor în antrenament. Alături de alergările propriu zise, în strânsă legătură cu acetea, a trebuit să păşim urgent la refacere, la asigurarea primenirei anuale a acestor efective. Nesiguranţa care domnea în acele locuri precum şi dramatică problemă a aprovizionărei ne-a silit să părăsim pentru moment herghelia de la Târgşor. Am reînchiriat deci instalaţiile de la Afumaţi, unde avem deocamdată, grajduri şi terenuri îndestulătoare şi unde, la 15 km, de Bucureşti, am putut rezolva şi problema furajelor. In prezent efectivul de prăsilă, Herghelia Periş, Herghelia Ciscău, Herghelia Segarcea Şi diferiţi crescători, cuprinde 157 epe din care o anumită parte este destinată reproducerei de jumătăţi de sânge, 14 armăsari printre cari 2 campioni ai turiului, Rival şi Cordon Rouge, proprietatea noastră. Este un început promiţător socotind îşi numărul de 59 yearling. In anul încheiat am împărţit premii şi primele de crescători în sumă de 339.009.000 lei. Cugetând însă la întreţinerea mereu crescândă a calului de curse, am uşurat-o proprietarilor, în perioada de odihnă a alergărilor, cu o subvenţe de cap de cal, care faţă de efectivul actual, a atins suma de 98.500.000 lei. Acelaşi spirit de largă înţelegere ne-a îndemnat să socotim pensiunea apelor şi mânilor de la herghelie, la un preţ cu mult inferior realităţii bugetare. Noile măsuri de solidaritate socială : cantine, îmbrăcăminte, încălţăminte, ajutoare de iarnă, ajutoare proporţionale numărului de copii cuprindeau şi ele o nouă şi însemnată povară pentru proprietari. Consfinţind iacă odată spiritul de solidaritate, ce trebue să dăinuiască între noi şi proprietari, am luat anul acesta, în mod excepţional, aceste sarcini în valoare de lei 21.000.000 asupra noastră. Totalul general este de 458.000.000 lei, fără a socoti înlesnirile de întreţinere la herghelie. în aceaşi prevăzătoare ordine de sprijinire, am făcut proprietarilor şi marele serviciu de a lua asupra noastră întreaga aprovizionare cu furaje. In atingerea acestui scop, am avut de învins nesfârşitele formalităţi impuse de actualele împrejurări, încetineala, nesguranţa transporturilor, urcarea neîncetată a preţurilor. Este uşor de închipuit ce s-ar fi întâmplat dacă lăsam pe proprietari şi antrenori în voia soartei şi a speculei. Sforţările noastre au fost şi ele răsplătite. Astăzi dispunem de rezerve şi pentru viitor. Sperăm că însemnatele sume investite în aceste operaţiuni se vor lichida fără prea mari pierderi pentru bugetul nostru. Cu acest capitol se încheie grija noastră de toate zilele pentru tot ce ese legat de menţinerea, de propăşirea alergărilor şi crescătoriei. Nu putem încheia această expunere fără a aduce mulţumirile şi felicitările noastre proprietarilor, pentru curajul, spiritul de sacrificiu, cu care în strânsă legătură cu noi, au înfruntat marile greutăţi, care le-au stat şi lor în cale. Societatea noastră şi-a îndeplinit asemenea, într-un larg spirit de umanitate, obligaţiile izvorâte din noile legiuiri sociale, faţă de toţi funcţionari superiori, permanenţi, dhiarnişti, pensionari, muncitori. Suntem pe cale să examinăm şi să înfiinţăm o cassă de pensii a funcţionarilor permanenţi, căutând să satisfacem astfel o veche dorinţă a lor. Dacă adăugăm la toate desele şi însemnatele contribuţiuni date noilor şi diferitelor organizaţiuni cu caracter social, nu este de mirare, că creşterea cheltuelilor de regie generală să ne producă uneori serioase îngrijorări. Din cerecetarea bilanţului nostru, Adunarea Generală va constata totuşi, că astăzi situaţia financiară a societăţii este bună. Sperăm că viitorul nu va ameninţa munca şi prevederile noastre. In viaţa de toate zilele a cercului nu s’a petrecut, ca de obicei, nimic de semnalat. Am vegheat ca cheltuelile acestei asociaţii, care după lege este organul de îndeplinire a mandatului ce ne-a fost încredinţat, să fie reduse la strictul necesar. Continuăm astfel vechea tradiţie a timpurilor eroice, când membrii cercului acopereau deficitele alergărilor. Credincioşi acestui trecut şi în conformitate cu statutele, vom păşi la o majorare a cotizaţiei anuale, pe care comitetul cercului o va rezolva desigur cu obişnuită cumpătare. După cum vedeţi atribuţiunile şi în consecinţă obligaţiunile noastre cresc pe zi ce trece. Suntem din fericire ajutaţi de experienţa, devotamentul unui vechi şi încercat mănunchiu de funcţionari în frunte cu directorul nostru general domnul Florian Martinescu alături de domnii M. Panaitescu şi R. Cipleschi directori, I. Georgescu şef contabil şi de colaboratorii lor din administraţia centrală, precum şi pe d-nul C. Pavelescu, vechiul nostru administrator al hipodromului. Tuturora, mari şi mici ,le datorăm cele mai calde şi meritate mulţumiri pentru nepreţuitul sprijin pe care îl dau societăţii în desăvârşirea unei sarcini astăzi deosebit de grea. Grand National Cea mai mare alergare de obstacole din lume Grand National, cea mai mare alergare de obstacole diin lume, va relua după o întrerupere de diuă ani. Acest eveniment suscită un viu interes în cercurile hipice din toată lumea. Din lista concurenţilor, rezultă că alergarea capătă un pronunţat caracter internaţional. Au fost angajaţi cei mai valoroşi săritori din Anglia, Franţa şi Irlanda şi poate şi din alte ţări. PRINCE REGENT, câştigătorul premiului Grand National irlandez din anul trecut este considerat de mulţi drept un element excepţional. Unii îl socotesc cel mai minunat cal da „steepbechas“, din câţi au existat. El este instalat favorit la bookmaker la cota de 3-a. KARG AL, campionul francez, este câştigătorul Marelui Premiu de la Auteuil din 1943. El este un cal complet, în genul lui Battleship şi Davy Jones care au făcuit mare cartieră. SYMBOLE, alt cal francez, a câştigat Marele Premiu de la Auteuil (6400 de metri) în 1942. Aceşti doi reprezintă elita săritorilor din Franţa. Prince Regent are 11 ani, Symbol, 10 şi Kargal 9. 17 Vârsta medie a câştigătorilor premiului Grand Naţional din 1919 este de 9 ani. Lotul cuprinde 6 cai francezi şi 27 antrenaţi în Irlanda. Dintre cei din Marea Britanie se detaşează Chaka, Red Rower şi Poor Flame. CHAKA, de 9 ani, este un excelent săritor, dar foarte încăpăţânat. RED ROWER, deşi a câştigat Cupa de Aur a cailor de obstacole în 1945, nu a dovedit aptitudini de săritor. In sus menţionata probă a comis destule greşeli. La fel în alergările disputate în agoul prezent. POOR FLAME a fost importat de curând din Irlanda. A evidenţiat mari calităţi. E tăiat în concurent de Grand Natinal. Grand Naţional se dispută, după cum se ştie, la Liverpool. Această încercare a suferit serioase modificări. Numărul concurenţilor, care termină parcursul, a sporit, iar durata alergării a scăzut. Caii perfect săritori, dar lipsiţi de iuţeală, au mai puţină şansă decât în trecut. Obstacolele sunt mai largi şi căderile mai puţine. Era cu totul altfel în 1839, când căpitanul Beecher a căzut cu Conrad. La urmă trebue să adăugăm ce a mai apărat un concurent cu mari veleităţi. El este LOGAL KING câştigător în „Great National Irlandez unde şi-a învins printre alţii şi pe Prince Regent. Deci în perspectivă o cursă pasionantă. Polurile alergări Great Irish Moţional Pe hipodromul de lângă Dublin s-a disputat Sâmbătă Grand Naţional irlandez cea mai mare alergare de obstacole a Irlandei. Victoria, în această însemnată alergare de obstacole, a revenit lui LOVAL KING. Victoria acestuia a constituit o surpriză raportând 8 pentru 1. Printre concurenţi a figurat şi PRINCE REGENT, care a fost instalat favorit. De adăugat că Prince Regent este favorit şi în Grand Naţional de la Liverpool, cea mai mare alergare de obstacole din lume. Prince Regent biruise în ,,Grand Naţional Irlandez” în anul trecut, gkagetoaih e taxi hatadihmcoc Ştiri de trap • ASTAZI până la orale 8 dimineaţa se fac la secretariatul hipodromului Băneasa-Trap, declaraţiile de partanţi pentru reuniunea de mâine Sâmbătă 2 Martie, 9 MAINE dimineaţa până la aceiaşi oră şi în aceleaşi condiţiuni se fac declaraţiile de partanţi pentru reuniuna de Duminică 3 Martie. © ASTAZI se publică distanţele în alergările de Miercuri 6 Martie. ® IN NUMĂRUL de mâine vom publica o listă a portanţilor probabili din Handicapul Opţional al cailor de trei ani, Premiul Alexandru Marghiloman. ^ri83aaBTOreaaBiE^!BaaBMiaiMMWiiiiiiiiii«iwniiu»m Dr. I. PlÂMNICEANUU Venerice - Sifilis - Sexuale BSf.norocîţ şi camplspaţiile ei. Raze Heraviolete. Str. Vasile Tasofir no.2 (parter) Sfoftitp firtsofti. Telef. H.52.IO Consult își tratament t0-1 şi 4-7 ......... Dr. Andrei Corman Venerice-Sexuale Electroterapie Str. Calfei 3 (fostă Sfinți Gas") colţ cu str. Teilor Nr. 2, et.j, In spatele Spit. Calfei. Consult. SO—I si 4—7 tel. 3.16.56. Pr. GRINEU Cond. 650.000 lei 1 Marcu A Szabó \ /enide Crotenco 0 Brailowsky Cond. 400.000 lei 1700 0 0 A Zenide 0 Gram 0 Dobrescu 0 Pavlic Drăgotescu Bota D. Popa Brailowsky Ghinea 0 Alice II Arsura Nirvana Edina Biga Barcelona Narwic Alig-Veris Lidia Fagola Extemporal Vicleşug Jean Dec Dalia Bărăgan II Memo Bur Han Steaua B Am sosit Paradis Timor Prinsoarea Fedora Gând Valet Lids Pepino Gabinn Azuga Vega Libana Ajax Florioara Baltazar Jăratec II Boreea Hai-Hui Blondine Aria Avanb L. Luculus Neptun Havana Brad II Ramura Lina Glorios Bomba Enisala Johannes B Mărăcine I /O 1780 1820 Variat 0 Pavnic Voronin Grama» Moldoveana 0 0 I. Szabó (10 mea Toderai G. Crainic 0 Boi de Pr. JIBLEA NOUA Cond. 600.000 lei Iubita Mea 176Gitavlic Dobândit Tassopol Electric I 0 Enisala I toi Dobrescu Măndica Gaidaev Anny 1321. Tănase Helix 84 Ghinea Hanover 0 Bolid II l8fi Teofil Pr. KARA DA Pr. LUGO J Cond. 460.000 lei Serenada 1141 Tassopol Ciuleandra g L.vlly Galdaev N. hi ipir 2160 Breslowsky F. Frumos III 0 Rrbel 0 Chiquita îl iiO o Călțunaş Dobrescu Coloa nea Bordei St Hellen Halpin Moldoveanu Hotin 2260 îhmnea Veturia 4220 A. Zenide Orice lănase Amikar N 0 Pr. NELLA Rec. 320.000 lei Fior 1700 o Clisura o Diadema '*41' Bontoi Zimbru III 1740 Zonticov Bur Han Dobrescu Ghidusei 1780 0 Iepor o □ Erona 0 Frunziș Jh. Raymer Ben Ghazl G. Crainic Durdulia 11 Bordei St Valet li A. Zenide Salvia ’ voronim Buchet 1800 Secară Fulger II Gaidaev P. Sitaro Pr. MAICĂNEŞTI Rec. 650.000 lei Duminică 10 Martie Handicapul Opţional al cailor de trei ani Premiul Alexandru Marghiloman Program definitiv 1000 Alice II, Atalanta, Biga, E. dina, Falanga, Farmec el, Hal Tu, Harry B., Hansa, Jean Dec, Bubán, Narvik, Nirvana, Selecta, Barcelona, Alig Vérig. 1620 Burlan, lidia. 1640 Extemporal, Vicleșug. 1660 Briton, Fanfara II, Fagota, Paradis. 1680 Bărăgan II. 1700 Timor, Paulina. 1720 41m sosit. 1740 Prinsoarea. 1760 Dalca, Steaua B., Barcena. 1000 Ahal Iată și „cotele fixe" pentru această probă afișate ori la biroul central de decotă fixă." Burlan 9 Bărăgan II 4 Britton 4 Paulina 9 Vicleşug 9 Paradis 9 Fanfara II 8 Extemporal 8 Prinsoarea 8 Timor 12 Barcelona 12 Alis Veris 16 Restul cailor după învoială. 0 0 Ivănescu Bordel St . Gaidaev N. 0 Pr. ASIDUA Cond. 500.000 lei 1561 Vis Paul Duglas Fanella Vârtej Tăviţa Lăcusta Aşada Oscar Hoţoman Babett Bătălia Atalanta Ballina Zambur Lylyana Aviator Alice II Selecta Arsura Nirvana Jean Dec Narwic Alis-Verişalanga Vicleşug Memo Lidio Extemporal Falstaff Diadema -zistnic Topor Frunziş Erona Gând Bălaşa lui hi tela Pripit.. Viviane Zburdalnic Pepino■ I mara Brad II Uda Salcâm Roşu Vega Prut Fusta II M ti te Cristo Liliana Radovanca Off OfI f rtz ta Ramura Etapa Fărâmiţa Sâmbătă 2 Martie Program definitiv Cavaler Amanet Habar Liuba Ciuleandra Spin Rozina Ramura Fantasio Glorios I .unatec Princes. AxteU Beatrice Umana Allah Ulis Xerxes Victor F. Frumos III Dulcinea Champion Jr. Haliactus 167! 164! 1661 1681 1/00 1721 21 CC Mfi( @ieo /2‘ ·140 141 1 16 1/00 1721 1740 Vârlar Dobrescu T Marcu Gaidaev N t. Szabó 0 Gram a Bordei 0 Voronin Tănase Pavlic a I. Anghel TU.ioderaș 0 0 Adimov 0 Drăgotescu 0 0 Jb Ravmer 0 0 0 Bordei St 0 Gh. Crainic Tigăeru Voronin tHidaev N Dobrescu T Marcu Lucan 0 V. Catan S Jas Raymer I. Mike T. Marcu 0 0 0 Gram Pr. BOTOȘANI Cond. 320.000 lei 0 G. Penu Voronin 0 Th Ravm-T Brailovsky Duminecă 3 Martie iProtiseama de ffuctbSp . Pr. OPRIŞENI Heap. 400.000 lei Pr. PREDEAL Heap. 500.000 lei Pr. CIUC Cond. 400.000 lei Decebal II Gând Valet Llda Pepino Florioara Baltazar Argonaut Vega Salcâm Roşu Aax Ramura Pripita Jeratec □ Boreea Hal-Hui Antonio Brad II Samarinda Zburdalnic Etapa Lord Sletonic Refugiata Ospăț Emigranta Cărămița Yen 170 1780 2220 1701 Postolache 0 A. Zenide Toderaș 0 A. Bota 0 Popa Braiilowsky Ghinea 0 A Szabó Jas Raymer P. Anghel Teofil 0 I. Szabó 0 0 T. Marcu 0 Pr. FASCINATION Cond. 700.000 lei Pr. DOMNIȚA Record. 420.000 lei Brailowsky 0 0 a I. Zenide 0 Ivănescu Mărdărăscu 0 Câmărășescu 0 0 Ionescu 0 0 0 Pr. HUNEDOARA Rec. 500.000 lei Pr. FAUREI Heap. 350.000 lei Pr. GHIDIGENI Heap. 400.000 lei 1721 1141 17M 1720 740 1761 1 ?8 180 1821! 1860 0 0 A Szabó Moldoveanu 0 Toderas Tănase 0 Firfirica 2120 0 Dankó 2140 Cercasoff Accelerat 0 Wings Dobrescu Tumba 0 Amilkar N. Grafunwald Titan 2160 Bordei St. Xenophon Tassopol Nearco Tănase Fildeș 2180 G. Crainic Vengo f Matak Câmp Bradowsky Ghid 2200 . 0 5SC i;CC 17 4108 10 1120 2181 220 . 2 40 1760 o gg; o ab ) o ifrj 0 II o •° é l tţt! o o ü i r> A. Szabó 0 o 9 1780 1H2'. ’ 0 Tănase Dobrescu Voronin daev N. Oorol Teofil 0 0 F. Frumos III Szeged Accelerat Titan Xenophon Haliartus Uragan Nearco Vengo Aii Baba Bandit li ’’rut Uda Pepino Viviane Etapa Kpat Monte-Cristo Geta Stăncute Crisant ma Ramura Bolid TIveturia Decebal II Gând Bălașa Gabila Argonaut Tarantela Leaot Pripita Azuga Samarinda Anna Antonio Brad II Lida Rival Szalvator Prut Luculus Arabian Dorina M. Luana Balalaica Yen 1700 1720 1740 1760 1800 1820 210 2140 216 2100 2120 2140 2160 2180 1720 1730 1766 1780 1800 J Pavlic Gaidaev 6 0 N Moldoveanu Bordei Tessopoli T. Marcu Dobrescu 0 Tănase Gruunwald Pavlic 0 Gaidaev 0 Buia G. Toderas 0 0 Ghinea 0 A Szabol 0 0 0 T Marcu Moldoveanu 0 Buburuzan 0 Corol i, Brmjow-Jty 0 0 SPECTACOLE FEMINA: Miss Theodora. TINERETULUI : Zorro. OMNIA : In serviciul Franţei. CASANDRA : Sergentul York. CORSO : Periferie. AIDA : Gunga Din. ALIANŢA : Circul. AMERICAN : Spionaj în Pacific. ASTORIA : Vreau să fiu mamă. CĂRĂMIDARII DE JOS : Submarine în Atlantic. CRANGAŞI : Crinul din Mlexic. COTROCENI : Cine a ucis pe Moş Crăciun. DIANA : Diavolii vestului sălbatec. CLASIC: Demonii junglei. DACIA : Eterna Evă. ELDORADO : Cadavrul viu. FLORIDA: Echipajul Gloria: 7 păcate. IGAF: Cupre. ILEANA: Răzbunarea şerifului. IZBANDA: Pygmalion. MARCONI: Chemarea tinereții. MARNA: Gunga Din. MODEL: Pepé le Moko. MILANO: Circul. MIORIȚA: Vacanța. MODEL: Pepé le Moko. MUNCITORESC: Galeria Nr. 13. NERO : Vreau să fiu mamă. NONI : Au fost șase. ODEON: Burma în flăcări și jurnal. FACHE: ■ Săptămâna veselă. RAHOVA : Taras I Bulba, jurnal și revistă . ROMA : MaICARIO în mătuşa lui Carol şi revistă. * REX : Amok. RIGOLETTQ • Katia şi revista. TOMIS: LegiuneaAlbă. SPLENDID: Răscoala munţilor şi revistă. UNIC: Ţiganii şi jurnal UNIREA: Mâinile lui Orlao şi revistă. ■■VICTORIA PREMIERĂ EXCEPŢIONALA după celebrul roman VIAŢĂ FURATA cu celebra artistă ELISABETH BERGNER VOLGA ; Amoki VOLTA BUZEŞTI : Banditul şi femeia. VENUS : Zile fără lumină şi revistă. VERGU : Seviliana, jormal şi revistă. — -—-—- Miercuri 27 Februarie , LUCULUS întâlnind un teren moale cu care se acomodează perfect şi în plus, neavând niciun adversar care să-l forţeze a biruit uşor terminând oprit. O victorie lipsită de semnificaţie GÂND a galopat ca de obicei, ocupând locul doi numai în urma distanţării lui Prut. PRUT a mers numai în tracmat şi buestru, fapt pentru care trebuia să fie distanţat mult mai curând. • ARGONAUT confirmând figura frumoasă făcută cu două curse înainte, a biruit de o manieră categorică. S’a prezentat complet transformat în bine. Va mai birui cât de curând. VIVIANE se cuvenea să facă mai mult în situaţia favorabilă ce întâlnea. N’a contat nici-un moment în alergare, terminând — deşi la locul doi — departe de câştigător. LIDO este departe de forma bună. BUCHET a fost singurul care a contat. A fost inexistent insă pe linia dreaptă, unde n’a mai dat nimic. BALTAZAR a contat în plutonul din spate, fără să amenințe pe învingător. A mers totuși satisfăcător. CIUGUR n’a contat decât pe prima parte. A cedat apoi iremediabil. ADIO a fosit inexistent. Putea face altă figură. ERONA n’avea nicio șansă. SALINA a făcut cursă separată în fundul plutonului. ZBURDAI,NIC a mers satisfăcător.AMILKAR N. a plecat puternic, iar după o mie de metri, alergarea era încheiată în favoarea sa. In forma excelentă ce-a arătat, niciun adversar nu i-a putut opune nici cea mai mică rezistenţă. A trecut cu multă uşurinţă, când a vrut de adversarii din cap. Se află într’o condiţie maximă HALIACTUS a fost singurul care s’a apropiat pe linia dreaptă. A marcat o frumoasă exhibiţie. Se află în revenire de formă. CHILIPIR nu deţine nici măcar o formă acceptabilă.. In situaţia ce întâlnea, se cuvenea să termine la alt loc. SERENADA n’a fost prezentată în cea mai bună condiţie. Dealtfel nici nu s’a mers cu ea, astfel că s’ar putea să arate o valoare mai bună la viitoarele eşiri. CĂLŢUNAŞ complet inexistent, a făcut cursă separată în fundul plutonului. PRINSOAREA s’a detaşat din plecare. Fără să greşească mersul, a trecut fără prea mari dificultăţi de Britton şi Basarabia pe linia dreaptă. N’a fost solicitată decât atât cât i-a trebuit. Se găseşte în bună formă. Mwwirmni uihwmiihii» ii» Condiţiuni generale în vigoare de la 1 Februarie 1946 1. înscrierile şi retragerile se fac la Secretariatul Hipodromului Băneasa Trap, cel mai târziu până la ora 8,30 din ziua indicată în programul fiecărei reuniuni. 2. înscrierile cu triplă intrare pot fi făcute cel mai târziu până la ora 8.30 din ziua retragerilor, afară de handicapuri şi de alergări pentru care se fac mai multe înscrieri succesive. 3. Buletinele de înscrieri şi retrageri vor fi depuse în cutiile speciale de la Secretariatul Hipodromului şi de la sediul Societăţii str. Alex. Lahovary nr. 23. 4. Orice înscriere depusă sau primită prin poştă, sau telegrafiată după ora 8,30 a zilei indicată pe program este nulă de drept. 5. Declararea concurenţilor care urmează să ia parte la alergări, se face în scris, cel mai târziu până la ora 8,30 dimineaţa din ajunul zilei respective de alergări, iar declaraţiile se depun în acelaş mod ca şi înscrierile şi retragerile. Odată cu concurenţii se vor anunţa şi conducătorii, precum şi eşarfele, când concurează într’o alergare mai mulţi cai, ai aceluiaş proprietar. Declaraţiile, făcute în alt mod sau după ora indicată mai sus sunt nule de dirept 6. Accesul în biroul secretariatului, din zilele şi orele de publicare a distanţelor, este cu desăvârşire interzis. a) NORME COMUNE. Atât pentru calificare, cât şi pentru calculul distanţelor se socoteşte record al calculului, cea mai mai bună performanţă stabilită în carieră la un loc dotat cu premiu în bani. — Diferenţele de vârstă precum şi cea de naţionalitate, se adaugă la distanţa din calcule, în alergări pe 1600, 2100 şi 2800 de metri; ele se scad în alergările pe 1700, 2700 şi 2800 de metri. — Toate alergările cu premiu întâi până la 120.000 lei inclusiv sau deschise şi amatorilor şi aprantiilor. Amatorii cari n’au câştigat 15 alergări în carieră şi aprantiii, vor primi un avantaj de 20 de metri în toate alergările care le sunt deschise, afară de handicapuri. In alergările de condiţie sau după record rezervate numai aprantiilor, caii conduşi die aprantîîî cari n’au câş- tigat cinci alergări în carieră primesc 20 de metri. Acelaş avantaj se acordă şi amatorilor care îşi conduc caii proprietate şi n’au câştigat cinci alergări In carieră, la alergările de condiţie sau după record, rezervate exclusiv amatorilor. — Amatorii cari n’au câştigat 15 alergări în carieră, au dreptul de a conduce caii —care sunt proprietatea lor de cel puţin 30 de zile — şi în alergările de peste 420.000 de lei până la 550.000 de lei inclusiv. In acest caz însă, nu vor beneficia de avantajul unic de 20 de metri decât amatorii care n’au câştigat 5 alergări în carieră. b) ALERGĂRI DE CONDIŢIE. In alergările de condiţie diferenţa de vârstă dintre caii de 3, 4 şi 5 ani şi mai sus, este următoarea: Dela 1 Ianuarie la 30 Aprilie Caii de 3 ani primesc 40 de metri dela caii de 4 ani, respectiv 60 de metri dela caii de 5 ani şi mai sus. Dela 1 Mai până la 31 August : Caii de 3 ani primesc 20 metri dela caii de 4 ani, respectiv 40 de metri de la caii de 5 ani şi mai sus Dela 1 Septembrie până la 31 Decembrie : Caii de 3 ani primesc 20 de ni dela caii de 4 ani şi mai sus. — Dacă distanţele reieşite din calcule sunt impare (10, 30, 50 m, etc), ele vor fi reduse cu10 metri în avantajul calului. — Nu sunt calificaţi în alergările de condiţie caii care, prin calcularea distanţelor, s’ar găsi la mai mult cu 120 de metri dela distanţa minimă a unui cal în alergările cu distanţă până la 2000 metri şi 140 de metri din distanţa minimă a unui cal, în alergările cu distanţă peste 2000 de metri. C) ALERGĂRI DUPE RECORD — Pe distanţele de 1600 şi 1700 de metri, caii vor fi daţi înapoi cu câte 20 de metri pentru fiecare 1,2 secundă mai iute decât startul, pe 2100 şi 2200 metri, vor fi daţi înapoi cu câte 20 de metri pentru fiecare secundă mai iute decât startul, pe distanţele mai lungi ca 2200 de metri, pentru fiecare 0,8 secundă mai iute decât startul. Peste distanţele reieşite din calcule, caii vor fi daţi înapoi cu câte 20 de metri, pentru fiecare alergare de orice fel câştigată în meeting. In aulergările clasice şi semi-clasice, nu se aplică această normă. Miercuri 6 Martie — Înscrieri — Pr. ARGEŞ—CONDIŢIE 460.000 lei — 1600 m. Baron, Bibi, Briton, Burlan, Vârtej, Aviator, Riga, Handa, Zambur, Am sosit, Arsura, Bătălia, Babett, Hoţoman, Helespont, Moş Crăciun, Ghid, Alice II, Hallina, Atalanta, Extemporal, Vicleşug, Fagolla, Selecta, Farmnella, Memo, Tăviţa, Dzglas, Nirvana, Oscol, Paul, Gabor, Lilyana, Dingo, Barcelona, Edina, Graniţa, Haidu, Jean Dec, Kuban, Lăcusta, Nana, Narvik. Pr. ARCEŞU—CONDIŢIE 400.000 lei — 2100 m. Viviane, Argonaut, Lida, Iieana, Borcea, Florioara, Gabila, Valet, Sutaş, Zburdalnic, Bălaşa, Ramura, Ajax, Angela, Harnica, Antonio, Prut, Leaot, Gând, Lord Castel, Liţa, Afurisit, Felix, Arabian, Pepino, Luculus, Of! Of!, Vega, Hatmanul Florea, Szalvator, Havana, Bolid II, Blondine, Etapa, Jăratec II, Stăncuţa. Pr. BEIUŞ—CONDIŢIE 460.000 Iei—1700 m. Enisala, Blondine, Vega, Suveica, Stăncuţa, Căluşar, Anni, Cojeanca, Kir, Iubita Mea, Avantaj, Salcâm roşu, Serenada, Felix, Afurisit, Hotin, Gardist, Emigranta, Refugiata, Baltazar, Lunatec, Beatrice, Amanet, Spin, Fărâmiţa, Mim Mira, Harnica, Geta, Măndica, Johannes, Lilly, Ramura, Ludea, Zanzibar, Orice, Andrei, Anarhist, Ghiocel, Borcea, Peter A, Florioara, Glorios, Tumba, Opinca. Pr. VEGRE—CONDIȚIE 600.000 lei—2100 m. Anarhist, Danko, Fantasio, Peter A, Tumba, Accelerat, Cartuş, Chilipir, Făt Frumos III, Nearco, Vengo, Lilly, Xiphias, Zanzibar, Ghimp, Bandit II, Haliactus, Urganda, Deiluţ, Panica, Fugar, Xenophon, Szeged, Aron, Titan, Cojeanca, Amilkar, N, Ala Baba, Chiquita, Firfirica, Whisky, Ghid, Cărţunaş, Căluşar, Wings, Uragan, Allah, Champion jr. Leac, Vtyzt, — Pr. URIA—RECORD 350.000 lei—2100 ml r 1 Lepor, Adio, Erona, Durdulia Sis Szalvator, Ben Ghazi, Luculus, Ghe ^u?eî, Gând, Leaot, Rival, Salvia, Szigfrid, Angela, Ardeleana, Balalaica, Decebal II, Fulger II, Bălașa/ Fier, Valet II, Frunziș, Lida, Liliana, Yen, Valet, Pr. ZEGAIA—RECORD 460.000 lei—1700 m. Opinca, Anarhist, Faima, Glorios, Japca, Ori-ce, Johannes, Lilly, Ghimp, Mira Mira, Harnica, Geta, Bandit II, Ulis, Princ, Axtell, Spin, Fărâmiţa, Lunatec, Urganda, Pajiştea B, Felix, Hotin, Dorobanţ, Serenada, Avanta L, Decis, Iubita Mea, Cojeanca, Banu Mărăcine, Anni, Havana, Chiquita, Lucana, Enisala, Etapa, Suveica, Whisky, Călţunaş, Căluşar, Wings, Allah, Leac. Pr. ZIMNICEA— HANDICAP 420 000 lei—1700 m. Electric, Blondine, Etapa, Suveica, Vega, Whisky, Leac, Jăratec II, Stăncuţa, Căluşar, Bistricioara, Talisman, Chiquita, Bomba, Ospăţ, Monte- Cristo, Kir, Avantaj, Rozina, Salcâm roşu, Crisantema, Pepino, Hai Hui, Felix, Afurisit, Aria, Gardist, Emigranta, Liţa, Refugiata, Antonio, Baltazar, Lunatec, Beatrice, Urganda, Amanet, Spin, Mira Mira, Harnica, Geta, Chiot, Ulis, Princ, Axtell, Lilly, Ramura, Lucica, Zanzibar, Fusta II, Sutas, Daica, Viviane, Uda, Ciuleandra, Opinca, Liliana, Borcea, Florioara, Glorios, Peter A, Tumba, Cavaler, Dulcinea. Pr. CORBENI—HANDICAP 600.000 lei—1700 m. Faima, Fantasio, Accelerat, Cartus, Eo, Cavaler, Chilipir, Făt Frumos, Jeapca, Nearco, Vengo, Xerxes, Ghimp, Bandit II, Haliactus, Ben Hur, Habar, Victor, Pajiştea B, Pa-nica, Hotin, Liliac, Opera, Fildeş/ Arom, Helen Halpin, Decis, Cojeanca/ Titan, Latin, Al Baba, Lucana, Călţunaş, Uragan, Allah, Champion jtr., Ghid, Vuct, s - j T