Sportul Popular, august 1949 (Anul 5, nr. 1433-1462)

1949-08-01 / nr. 1433

r ' IAŞI, ti (prin telefon). — Ieşenii au ştiut să răspundă la cit­stea ct li *’a făcut, incredintându-se bătrâ­nului oraş moldovean organizarea Întâlnirii de lupte dintre reprezen­tativele naţionale ale Rp Bulgaria fi RPR.xAv/W* Vf/VVVU tV| |‘ —r w't' record pentru oraşul no*tru — 0« tinut să fie prezenţi la această ma­nifestaţie sportivă, prima cu carac­ter internaţional pe care aveau pri­lejul s’o vadă ieşenii la ei acasă. Stadionul „23 August­’, unde s-a desfăşurat întâlnirea astă seară, la lumina reflectoarelor, avea un as­pect sărbătoresc, fiind împodobit cu drapelele celor două ţări prietene şi cu portretele marilor dascăli ai socialismului în loja oficială, au luat loc, tov. Alxandru Şiperco, secretar OSP, re­prezentanţii autorităţilor locale, pre­cum şi delegaţii Organizaţiei judeţe­ne de Partid. După ce fanfara a intonat imnu­rile naţionale ale RPR şi Ro Bul­garia, tov. Ionescu Alexandru, se­cretarul Federaţiei de lupte şi hal­tere, a ţinut o scurtă cuvântare, in­sistând asupra importanţei politice a acestei întâlniri. Din partea oaspeţilor a răspuns Ivan Afoneu, conducătorul lotului. Asistenţa s’a ridicat şi a ţinut un moment de reculegere în memoria neuitatului luptător pentru cauza proletariatului internaţional, Gheor­­ghi Dimitrov. Apoi, delegaţii de muncitori de la Atelierele CFR Nicotină, fabricile de textile şi Sindicatul sanitar, au înmânat flori echipei bulgare, Reuniunea a prilejuit o bună pro­pagandă pentru sportul luptelor, In­­cheindu-se prin victoria reprezenta­tivei RPR, care a obţinut victoria finală cu scorul de 5—3 Filmul întâlnirilor In cadrul categoriei,,muscă”. TÂR­ZIU DUMITRU, (RPR.) a primit replica lui LIUBEN BRUSEV (R.P. Bulgaria). In prima reptilă, cei doi luptători s’au arătat de fort« egale, dar supe­rioritatea tehnică a reprezentantului nostru n’a întârziat să iasă in evi­­denţă. Brusev, cu tinereţea celor 18 ani ai săi, a fost foarte combativ, ÎM/ram­ânA ea­ cil dom­n­ la Violneta la puncte. Târziu nu s’a lăsat surprins insă nici un moment şi in min. 11, prin­­tr’un fulgerător tur de cap, a reuşit să-şi facă adversarul ,,tuş”, reali­zând astfel prima victorie pentru R.P.R. Rezultat scontat, de­ altfel. Nici Tojer Josef (R-P.R.), luptând la categoria ,,cocoş” cu Sreteni Ata­nasov (R.P. Bulgaria), nu s'a lăsat mai prejos, câştigând întâlnirea prin tuş In min. 14. Partida a fost spectaculoasă. Ata­nasov a avut iniţiativa In primele minute şi Tojer a trecut prin câteva situaţii dificile. Încetul cu Încetul însă, Tojer a Început să acţioneze prin atacuri rapide, creindu-şi nume­roase momente favorabile, soldate in cele din urmă cu un tuş clasic, fur­tunos aplaudat de cei 6.000 de spec­­tatori. A urmat, la ,,pană”, Întâlnirea din­tre Krâsnic Ioan (R.P.R.) şi Atanase Arghiroff (R. P. Bulgaria). Partida a mers până la capăt, pri­lejuind o luptă strânsă, fără faze di­namice, poate, dar extrem de încor­dată ca efort fizic şi voinţă de a în­vinge. Krasnic a dominat, obţinând in mod just victoria la puncte. Primul succes al naţionalei bulgare­­da produs la categoria­­„uşoară”, unde Stoian Boicev a Învins la puncte pe Cuc Dumitru. Tot „la puncte” s’a terminat în­tâlnirea dintre Popovici Niculae (R.P.R ) şi Zvetco Mescov (R.P. Bul­garia). Popovici n’a avut forţa nece­sară pentru a-şi pune adversarul rus, dar şi-a asigurat un avantaj net la puncte. La „mijlocie”, după cum era de aș­­teptat, Lazăr Bujor (R.P.R­) a diepus la Ral­in Hristoff (R.P. Bulgaria). Mult mai tânăr, Bujor a atacat fără răgaz, învingând in mini- 11 prin rus. Ultimele două lupte s’au terminat în favoarea R. P. Bulgariei. Porai Ovidiu (R.P.R.) a pierdut la puncte Întâlnirea cu Nicola Atana­sov, d­eputata In cadrele crategoriei semigrea. Iar la grea, conform aş­­teptărilor, Nicola Marinov a tranşat repede rivalitatea cu Vasile Hottea (R.P.R.)­ In min. 3, Hottea a fost fă­­cut tuş. Rezultatele tehnice Cat. muscă: TÂRZIU DUMITRU (RPR) Învinge pe Liuben Brusev (RP Bulgaria) prin tuş min. 11. Cat. COCOŞ: TOJER IOSIP (RPR) dispune de Srotom­ Atanasov (R.P. Bulgaria) prin tuş min. 14. Cat. pană: KRASNIC ION (RPR) Învinge la puncte pe Atanasov Ar­­ghirov (RP Bulgaria). Cat. uşoară: STOIAN BOICEV (RP Bulgaria) câştigă la puncte lfl faţa lui Cuc Dumitru (RPR). Cat. sem­i-mijlocie: POPOVICI NI­­COLAE (RPR) bate la puncte pe Zvetco Mescoff (RP Bulgaria). Cat. mijlocie: LAZARI BUJOR (RPR) Învinge pa Rab­i­ Hristoff (RP Bulgaria) prin tuş min. 11. Cat. semi-grea: NICOLA ATANA­­SOV (RP Bulgaria) dispune la punc­te de Forai Ovidiu (RPR). Cat. grea, NICOLA MARINOV (Rp Bulgaria) învinge pe Vasile Ho­­ttea (RPR) prin tus min. 3 ASEARĂ, LA IAȘI R. P. R. A ÎNVINS LA LUPTE R. P. BULGARIA CU 5-3 — AU ASISTAT 6000 DE SPECTATORI — FINALA CAMPIONATULUI SECTORULUI DE SUD SE RE­JOACĂ PE TEREN NEUTRU... .pentru că ori, după 120 minute de joc, UCB şi CSU au terminat din nou la egalitate 1-1 XJCB şi CSU Braşov au terminat din nou la egalitate, la data aceasta după prelun­­giri, astfel că au amânat desemnarea campionului sectorului de sud. Şi s’a sta, BUK­, imediat după consumarea partidei de eri, ca al treilea foc să se dispute la 11 August, la Ploeşti, Buzău sau Piteşti. O hotarflre definitivă va lua comisia secto­rului de sud in şedinţa sa de mâine seară. UN REZULTAT JUST Finala de eri s’a terminat cu scorul de 1:1 (0-1, 1-0, 0.0). Dacă acest­­coif nu a­­rată in mod just aspectul jocului ca supe­rioritate teritorială, — UCB a dominat mai mult — in schimb exprimă fidel ra­­portul de forţe dintre echipe. CSU A RATAT VICTORIA ŞI, POATE, ŞI TITLUL întâlnirea a avut un început şi un sfâr­­şit dramatic, car* au făcut ca pe rând echipele sâ treacă pe lfingâ victorie şl titlu. UCB a pornit atacând puternic, dar a ratat două ocazii unice car* transformate — îi puteau aduce victoria. A revenit Insă CSU, care a marcat şl a reuşit să păstreze avansul de un goal până în min. 89. Intre timp, ucetiştii au ratat şi alte situaţii clare. In ultimul minut Insă, o acţiune a lui Tudor (UCB) pune pe crăciunescu In bună situaţie de shot. Tra­ge, goalul este sigur, dar In ultimă instan­­ţă apare Popa care nu mai poate salva decât cu mâna. Deci, penalty, din care UCB egalează şi î şi păstrează şansele la titlul de campion. O SURPRIZA PLĂCUTĂ Până atunci, Insă, rămâne valabilă im­­presia frumoasă pe care au lăsat-o cri braşovenii. CSU este alături de UCB una din cele mai bune echipe din sectorul de sud. Cu jucători, In general, bine dotaţi fiziceşte, echipa studenţească practică un football destul de plăcut, plin de elan şi de voinţă. Ştie să lupte până la epui­­zare — cum a făcut eri — are condiţie fizică, iar din punct de vedere tehnic nu este cu nimic mai prejos decăt UCB. UCB NU A AVUT ATAC De data aceasta, UCB a jucat mai slab ca de obiceiu. Mai bine zis, Unia de atac a fost sub aşteptări. E drept că un câmp a reuşit acţiuni care i-au permis să do­mine o bună parte din cele 120 de minute, dar în faţa porţii a fost complect unefin­esee. In primul rând, interii au determi­nat această slabă comportare. Dumitrescu şi Coloşi au jucat slab şl In atac şi In apă­­rare, şl din această pricină nu a funcţio­nat normal nici înaintarea şi nici mijio­­caşii mărginaşi nu au dat randamentul normal. Am reţinut doar pe Tudor — şl nici el In forma Iul obicinuită — şi pe Hamis, care însă, lovit şi fără condiţie fizică prea bună, a obosit repede. Crăciu­­nescu muncitor, ea şi Niculici. In apărare, fundaşii, Popescu Mircea au fost cei mai buni, impreună cu portarul Cherciu. Mijlocaşii de margine au început slab, dar şi-au revenit încet,încet pentru a termina puternic. JOCUL... Fiecare repriză a avut un alt aspect. In prima, după ce Dumitrescu (min. l­), Ha­­mis (min. 21) au ratat două ocazii sigure, iniţiativa a aparţinut braşovenilor care au dominat mai mult. Au ratat şi eI o oca­­zie in min. 22 prin Moldoveanu, dar in min. 25 Baldea a prelungit o centrare a lui Popescu, deschizând scorul: 1­ 0. Jocul continuă In aceeaşi notă de superioritate braşoveană. Studenţii luptă cu mai multă voinţă cum au luptat In tot jocul de altf­­el. UCB are Incursiuni lipsite de omo­genitate, din cauza nervozităţii, dar are In min. 28 o altă ocazie pe care o ratează Coloşi. In repriza doua, UCB domină din re in ce mai mult, dar nu poate marca din cauza ineficacităţii atacului. A domi­nat mult mai ales spre sfârşit când CSU face — credem — greşeala de a se retrage în apărare. Intr’o astfel de situaţie se produce penaltyul transformat de Mircea Popescu. in prelungiri, echipele sunt ob­losite, însă apărările luptă din răsputeri, in prima repriză din prelungiri luptă mai mult apărarea studenţilor, pentru că domi­­nă UCB. In a doua, apărarea bucureşteană In această parte a jocului, aspectul este egal. Şi scorul nu mai poate fi modificat. Raport de cornere: 6:3 (1-0) pt. UCB. In general, un joc dârz disputat, dar sportiv, care a corespuns. A fost­­ finală de o calitate destul de bună. D-l­a Reinhardt. Arad, care a condus co­­rect şi autoritar,­­ s-au aliniat urm­ătoarele formaţii: 17CB: cherciu-Nedelcu, Rădulescu,Mitrea, M. Popescu, Herescu,Tudor, Dumitrescu, Hamis, Coloşi, Niculici (Crăciunescu). CSU: Helus,Popa, stan-Chifor, Tals, Hoxin,Peteu (Fericeanu), Roşea, Baldea, Popescu, Moldoveanu. In deschidere, Juniorii STB-ului au dis­­pus de cei ai UCB-ului cu 4.2 (3.1). (P­ g-) Atac „ucebist” la poarta braşovenilor, flumis va rata Insă, situaţia, iar Heius — portarul studenţilor — va pride balonul. (UCB — CSU 1—1) LIA MANOLIU (CSUB) A ARUNCAT DISCUL LA 32,49 m... ...stabilind un nou record naţional (junioare) Cea de a doua zi a concursurilor de atletism disputate pe Stadionul Tinere­tului pentru obţinerea standardului s’a soldat cu rezultate satisfăcătoare. S'a înregistrat şi un nou record naţional (Junioare) la aruncarea discului, stabi­lit de talentata LIA MANOLIU (CSUB) Performanţa ei — 32,49 m.— este foar­te valoroasă şi o indică într’un cert pro­gres. Participarea atleţilor a fost mai nu­meroasă ca in ziua anterioară. Timpul răcoros a permis ca desfăşu­rarea probelor să se facă In bune con­diţiuni. Iată rezultatele tehnicii BAEŢI 200 m. plat­: 1. CRECI DAN (SCU) 25,9; 2. Ionescu M. (Godeanu) 26,0; 3. Glijckman (CSU) 27,0; 4. Stoenescu M. (CSU) 29,0. 1500 m. plat: 1. NICU NICULAE (Metalul) 4:20,7; 2. Vulpe N. (Sind. Hi­giena) 4:29,2; 3. Tintorescu M. (Godea­nu) 4:31,2; 4. Lazăr Paul (Scrisul Liber) 4:33,2; 5. Popa Adrian (SFIPIA). 400 m. plat: 1. BEJU DAN (CSU) 57,1; 2. Lungu (MAN) 57,1; 3. Bucur Gh. (SMC) 57,3; 4. Stoenescu Dan (CSU) 57,6. 5000 m. plat: 1. DUMITRU VASILE (Dinamo) 16:07,2; 2. Catani (Dinamo) 16:13,0; 3. Teodosiu Vasile (USPT­) 16:16.5; 4. Niculae N. (Metalul) 16:22.0; 5. Farca Paul (CSCA) 16:49,0; 6. Gher­man (CSU) 16:57.0; 7. Stănescu (CSCA) 17:09.0. TRIPLU SALT:­L SIMIONESGU EORNEL (Dinamo) 12,75; 2. Cifiruț Gh. (CSU) 12,70; 3. Petrescu Gh. (CSU) 11,90; 4. Ionescu M. (Godeanu) 11,70. ÎNĂLȚIME: 1. CONSTANTINESCU (CSU) 1.65 m.; 2. Lăzăreanu (CSU) 1,65. ȘTAFETA 4x100: 1. CSU 1 48,6; 2. Godeanu 51,5; 3. Comb. Godeanu — SFIPIA 51,7. GREUTATE: 1. JANTA C. (ICO) 12,50; 2. Tăbârcea (Ind. Textil) 11,30; 3 Gârlaşu (Electrica Tim.) 10,67; 4. Paven (Sind. Constr.) 8,89 SULITA: 1. PAVEN VASILE (SC) 37,51; 2. Mihăilescu (SC) 37,24; 3. Stoe­nescu Dan (CSU) 35,47. FETE 200 m. plat: 1. RELI STAN (Godea­nu) 29,7; 2. Opreanu Geta (Godeanu) 32,1; 3. Petrescu Sofia (S. Imbr.) 33,0. 800 m. plat: NEDELCU C. (Sind. Imbr.) 2,55,2; 2. Angheluș (S. Imbr.) 3:02,8; 3. L. Mihăilescu (Sind, Higiena) 3:05,5; 4. Nina Petrescu (Metalica) 3:06;1. DISC.­LIA MANOLIU (CSU) 32,49 Record naţional junioare. (Vechiul re­cord stabilit In 1942 de Maia Turcii 31,70 m.) 2. FI. Moldoveanu (Godeanu) 25,99; 3. Stamate Mariana (SC) 25,30. SULIŢA: I. STEFANESCU ELENA (CSU) 27,74; 2. Stamate M. (SC) 24,10; 3. Iliescu (CSU) 1,00. LUNGIME: 1. MONICA PETRESCU (CSU) 4,39 m.; 2. Silvia Bălăşescu (SMC) 4.03. 4x100: 1. Sind. Imbrăcăniinte 58,6 (Bădin, Nedelcu, Stefănescu, T. Po­pescu), ANUL V —NIr. 1433 Redacția şi Ad-ția- Str. Sărindar 13 Centrala telefoniei 8.30.38 — 5.30.37 Administrația ____ ______6.14.06 Tipografia _____.,____ . ...3.84.30 Reclamaţiuni — Abonament» 5.21.21 2 PAGINI 5 LEI C. Abonamentele încep la 1 și 18 ale fiecărei luni Taxa poștală plătită în numerar 106 .588.048 LUNI 1 AUGUST 1949 VARȘOVIA, ji (prin telefon). — Cu mult înainte de ora anunţată pentru începerea întâlnirii atletice RPR — Polonia, tribunele marelui stadion din Varșo­­via au început să se umple de spectatori. La orele 1p, ambele echipe au intrat împreună pe teren în aplauzele entu­ziaste ale celor peste 10.000 spectatori. După un tur de defilare echipele s’au oprit în faţa tribunei principale. Au fost intonate imnurile celor două Republici prietene. Apoi Corban, In numele Orga­nizaţiei sportive poloneze rostiţte o scur­tă cuvântare salutând prezenţa atleţilor români, ale căror performanţe şi frumoase comportări au făcut înconjurul Europei. Din partea echipei noastre, a răspuns tov. Silberstein. Căpitanii celor două echipe, ADAM­CZYK şi DINU CRI­ST­EA au schimbat tradiţionalele buchete de flori şi fanioane. 100 m. PLAT La 17.30 a început întâlnirea propriu zisă.. Bineînţeles cu ...o sută metri plat După un start bun, cei doi polonezi s’au instalat In frunte şi eforturile fă­cute de reprezentanţii noştri pentru a-i ajung- sunt de acum inutile... pentru cele numai câteva secunde. 1. KISKA (Polonia) 10.8 sec. 2. Buhl (Polonia) 10.9 sec. 3. Stoenescu (RPR) 11.2 sec. 4. Tom­a (RPR) 11.3 sec. Publicul polonez, In picioare, aplaudă dubla victorie a reprezentanţilor lor, mai ales ci şi clasamentul arata după prima probă: Polonia — RPR 8.3. GREUTATEA Totodată, aruncătorii de greutate au început şi el duelul. In lipsa lui Lomow­­ski bolnav , Mihai Raica a cules o victorie fără prea mari emoţii. Obişnuiţi de acum din parte-i cu aruncări de pe­ste 15 m, trebue să ştim că Raica a con­curat bolnav; aşa se­ explică şi trebue Înţeleasă această performanţă a sa Tiberiu Negruţiu deşi a aruncat iarăși peste 1­4,20 n’a putut ocupai decât locul patru. 1. MIHAI RAICA (RPR) 14.73 m. 2. Praski (Polonia) 14.39 m. 3. Kilzanowski (Polonia) 14.31 m. 4. Tiberiu Negruțiu (RPR) 14.21 m. și după a doua proba, avantajul era tot In favoarea lor... Polonia — R. P. R. 13.9. 3000 m. OBSTACOLE După o cursă frumoasă, în care Firea S’a remarcat a fi un bun tactician şi tot­odată tehnician — mai ales la trecerea groapei cu apă — iar Kielas un atlet Cu o voinţă excepţională, echipa noastră are a doua victorie: 1. VICTOR FIREA (RPR) 9:36.2. 2. Kielas (Polonia) 9:42.8. 3. Bernard (Polonia) 10:05.8. 4. Vlăducă (RPR) 10:10.0. Avantajul Poloniei a fost redus cu un punct, adică: Polonia — RPR 18:15 LUNGIMEA Normal, lungimea a fost cucerită de Adamczyk, cel mai bun săritor euro­pean al anului, care a trecut de mai multe ori de şapte metri. Reprezentanţii noştri s­au comportat bine şi tocmai de aceia proba a câştigat in spectaculozi­tate şi interes, pentru celelalte locuri. 1. ADAMCZYK (Polonia) 7.20 m. 2. Wiesenmayer (RPR) 6.76 m. 3. Taus (RPR) 6.76 m. 4. Kiszka (Polonia) 6.76 m. Adamczyk a avut cele şase sărituri de: 7.17;7.20; 7.07; 6.90; dep. 7.05. Mult mai interesantă a fost lupta între ceilalţi Aceştia au sărit de la prima încercare 6.76 m., dar având rezultate mai bune la fiecare săritură, Taus se părea că va fi al doilea. Iată însă că în ultima săritură Wiesenmayer mai sare a doua oară 6.76 şi iese al doilea. * Iată săriturile fiecăruia: Wiesenmayer (6.76; dep; 6.52; 6.60; 6.69; 6.76), Taus (6.76; 6.71; 6.62; 6.69; 6.58; 6.57) şi Kiszka (6.76; 6.65; dep; dep; 6.38; dep.). După patru probe: Polonia — RPR 24:20 10.000 m. Porniţi in pachet, după şase ture Radu şi Dinu forţează puţin şi pornesc îm­preună, polonezii rămânând în urmă. 1. RADU IONIŢA (RPR) 32:40.8. 2. Dinu Cfistea (RPR) 32.50.5. 3. Wiecek (Polonia) 33:24.2. 4. Plotkowiac (Polonia) 33:42.0. Fondiştii noştri au alergat foarte u­­şor, rezervându-se pentru cursa de 5000 m, unde vor să doboari recordul naţional (15:18,2 Dinu Cristea). Echipa noastră a luat conducerea. Polonia — RPR 27:28 DISC Şi la disc — imitându-i pe fondişti — Raica şi Dumitru Constantin lupta mă­­r jos pentru o victorie dublă, deci şi pen­tru cinci puncte în plus — Raica a câ­ştigat cu o cifră bună, iar Dumitru a ocupat un preţios loc doi. 1. MIHAI RAICA (RPR) 44.98 m. 2. G-tin Dumitru (RPR) 41.70 m. 3. PRASKI (Polonia) 39.56 ffl. 4. Hoffman (Polonia) 39.47 m. ...şi clasamentul general. Polonia — RPR 30.30 400 m. GARDURI Dornic să se revanşeze pentru în­frângerea suferită la Diorgyor, Ladislau Kiss a pornit puternic în cursa de 400 m. garduri, iar Mihai Truică l-a urmat îndeaproape. După o luptă dârză şi foar­te spectaculoasă a învins Kiss dar n’a mai putut să redevină recordman (54.3 M. Truică). In mare progres ca stil şi mai ales performanţă Puzio. 1. LAD. KISS (RPR) 54.6 sec. 2. Mihai Truică (RPR) 55.4 sec. 3. Puzio (Polonia) 55.6 sec. 4. Wdowczyk (Polonia) 58.0 sec. Clasamentul general arată acum: Polonia — RPR 33.44 800 m. PLAT Cea mai disputată probă a zilei a fost însă cursa de 800 m. plat. Imediat dela plecare, Pandrea s’a ta-n stalat în frunte și conduce un tur — primii patru sute sunt trecuţi în 58­ 0 sec. De acum polonezii încep să for­ţeze, dar Tălmaciu preia conducerea şi trece primul linia sosirii. 1. D-TRU TĂLMACIU (RPR) L562. 2. Statkiewicz (Polonia) 1:55.6. 3. Korban (Polonia) 1:55.8. 4. Pandrel (RPR) 2:00.0. Punctajul continuă a ne H favorabil Polonia — RPR 38.50 ÎNĂLŢIMEA Săritura In înălţime se începe de la L70 m., unde surprinzător Macavei nu poate trece cele trei Încercări regula­mentare şi este eliminat din concurs. Speter a ieşit victorios cu o cifră de­venită prea „obişnuită” 1.90 Ill. 1. Ion Soeter (RPR) 1.90 tn. 2. Brzozowski (Polonia) 1-85 m. 3. SkaJbanla (Polonia) t.80 m. Polonia - RPR 43-55 4x100 iji- Ultima probă a zilei a fost ştafeta 4x100, in care — conform prevederilo­­r- victoria a revenit Poloniei — Toma Simion simţindu-se puţin rău după cursa de 100 m. n’a mai participat. 1. POLONIA (Kiszka, Buhl, Staw­­cxyk, Rutkowskl) 43.0 sec. 2. RPR (Taus, Wiesenmeyer, decu, Stoenescu) 44J sec. Din cele zece probe ale primei zile, atleţii noştri — conform prevederilor — au cucerit şapte probe, impresionând in mod special publicul şi pe toţi specia­liştii polonezi. Punctajul primei zile: Polonia -RPR 48:57 * (Restul probelor se dispută as­tăzi). , LA VARŞOVIA DUPĂ PRIMA ZI A ÎNTÂLNIRII CU R. POLONĂ Aflifii noştri au câştigat şapte probi şi astfel echipa R. P. R. conduce cu 57-48 Dili ViDRAŞCU A EGALAT RECORDUL NATIONAL LA ARMA MILITARĂ IN PICIOARE Eri s’au disputat in capitală, pe poligoanele „Gh. Vasilichi’’, Ghen­­cea şi I. E. F., cinci concursuri de tir. Trăgătorii lotului naţional şi selecţionaţii au concurat pe poli­goanele „Gh. Vasilichi” şi Ghencea, iar trăgătorii din cat. III-a şi „in­cepători” pe poligonul IEF. In cadrul acestor concursuri, tră­gătorul Dinu Vidraşcu a reuşit o frumoasă performanţă la armă mili­tară în picioare—1 153 p.—egalând re­cordul naţional deţinut de Iamandi Muscă. Performanţa lui Dinu Vi­­draşcu este valoroasă şi trebue ţi­nut seama de faptul că ea a fost realizată după ce a tras la armă li­beră culcat unde a ocupat locul 1 cu 392 pct. Dintre celelalte rezultate amintim pe cel obţinut de RODICA DAJ3ÎJA — 518 — la armă serie 3x20 şi pe cel realizat de PANAIT CALLAI la armă militară 3x20 — 462 — probă la care a tras fără niciun an­trenament. Dealtfel, la această pro­bă nici ceilalţi trăgători nu s'au prezentat suficient antrenaţi. Dintre Începători, rezultate fru­moase au obţinut COCIS C. (S. F. I.P.I A.), PURICE ELENA (C.S.A. M.A.­N.) şi DHAGHICI SIMONA (SFIPIA) care au tras pentru prima dată. Asupra concursurilor vom mai re­­veni, t­oată rezultatele înregistrate: Armă liberă culcat — 40 locuri — băeţii 1. DINU VIDRAŞCU 392/400; 2. Ştefan Popescu 390; 3 Marcel A­­lexandrescu 390; 4. Iosif sârbu 390; 5. Panait Călcâi 390; 6. Sorin Can­­tili 388; 7. Aurel Neagu 386; 8. Li­­niniu Ciplea 382; 9. Petre Cişmigiu 381. Armă liberă 3x40. După concursurile de Vineri, Sâm­bătă şi Duminică, clasamentul la armă liberă trei poziţii arată ast­fel: 1. SORIN CANTILI 1123/1200; 2. Panait Călcâi 1114; 3. Dinu Vidra­­feu­nil; 4. Iosif Sârbu 1100; 5. Ște­fan Popescu 1093; 6. Liciniu Ciplea 1088; 7. Aurel Neagu 1086; 8. M. Alexandrescu 1073; 9. Petre Cişmi­giu 1072. Armă serie 3x20­0 fete: 1. RODICA DABIJA 518/600; 2. ștefania Augustin 504; 3. Felicia Io­­vănescu 493;4. Marilena Vidraşcu 483; 5. Leni Cerchez 482; 6. Renata Slavici 460; 7. Roxana Popescu 424. Armă militară 3x20: 1. PANAIT CALCAI 462/600; 2 Iam­andi Muscă 454; 3. Dinu Vidra­­scu 446; Liciniu Ciplea 436; 5 Paul Negrilă 436;6. V. Dinescu 405; 7. Teodor Holdiș — abandonat. REZULTATE DELA POLIGONUL L E. F. Armă serie culcat nerezemat — 10 focuri — cat. III-a; 1 C. Popescu (CSAMAN) 88; 2. D. Stoicescu (CSAMAN) 79; 3. AL Mureșan (CSAMAN) 76;­ 4 Ion O­­prea (CSAMAN) 76; 5. Ilie Vasile (CSAMAN) 76; 6. Niculin Gh. (CSA­MAN) 75; 7. Luca Gh. (CSAMAN) 75; 8 Vulcan C. (Constructori) 74; 9. Bolboc C. (CSAMAN) 73; 10 Flo­­rescu V. (CSAMAN) 72. Armă serie cul­at rezemat — 10 foCitti — începători: 1. Baioșanu Mihai (MJlSPTT) 89; 2. Streche Vasile (Electrică) 89; 8. Găgeatu M. (SFIPIA) 87; 4 Cociș C. (SFIPIA) 86; 5. Purice Elena (CSAMAN) 85; 6. Lorentz A.I. (Cons­tructori) 84; 7. Tac C. (Electrica) 82; (Continuare in pag. II-a col. 3-a) Două noi recorduri naţionale de vinot realizate la Timişoara TIMIŞOARA (prin telefon). — In cadrul campionatelor regionale de vinot, disputate sâmbătă şi Duminică În localitate, au fost stabilite două noi recorduri naţionale. Astfel, HEITZ (îtsa) a realizat pe 200 m. bras seniori timpul de 3 min. 01 sec. 5, întrecând cu 11 zecimi ve­­chiul racord deţinut de Clujeanul Araniossy. La proba de 400 m. liber juniori, reşiţeanul HOSPODAR şi-a întrecut propriul său record naţional cu 8 zecimi de secundă- Noul record: 5 min. 28 sec. 4. I ABONAMENTE Abonament Individual lunea. . 120 le­ | Instituții 1 an _ _______ _ 5.000 . m CAMPIONATUL POPULAR DE NATAJIE Campionatul Popular de Nataţie con­tinuă să se desfăşoare în ţară In ti­nde centre cu mai multă regularitate, în altele cu mai puţină. In multe cen­tre nu s'au disputat încă nici primele concursuri oficiale. In această primă etapă, care va dura până la 14 August, s-au înregistrat u­­nele succese remarcabile, atât din punct de vedere al participării, cât şi din cel calitativ. O PERFORMANTA BUNA LA JIMBOLIA Eri s-a disputat la Jimbolia un con­curs oficial din cadrul campionatului, care a adunat la start 450 de tineri. întrecerile au fost organizate în pis­cina construită prin muncă voluntară int’un lac începătorul Ackerman, participând la categoria patra, a realizat o perfor­manţă deosebită parcurgând distanţa de 100 m în I min. 26 str. 7. Timpul a­­fost obţinut în stilul bras. La celelale categorii, s’au Înregistrat rezultatele următoare: RAETI: Cat. I (50 m.): Pilier Iosif 46 sec. 2 Cat. II (50 m): Mezaros­­t. 43 S. 2 Cat. HI (100 ffl): Finkler 1 mln. 42 sec. 3 FETE: Cat. HI (100 m): Zappe 2 mln. 10 Sec. 6 Cat. IV (100 m): Papp Maria 2 mln. 09 iee. 1 500 DE PARTICIPANT! LA ARAI; La concursul disputat ori in cadrul Campionatului Popular de Notaţie, ai participat 5000 de tineri. Din rar uita­tele obţinute la acest concurs, rema­­cam următoarele: Cat. II băeti (50 m): Völliger J.( sec. 0. Cat. II fete (50 m): Hoffman 4 sec. 0. MOBILIZARE SLABA LA CLU.) Din cauza disputării campionatelu regionale de tritot, concursurile din ca­drul Campionatului Popular de Natr­ţie au fost amânate pentru săptăm­â­n1a viitoare. La concursurile desfăşurate Vineri !­■ localitate, s-a făcut o slabă mobilizare a tineretului, astfel că la ştrandul din parcul sportiv „Victor Babeş", din 12­ de Înscrişi, nu s’au prezentat decât 52 La ştrandul oraşului, unde au parti­cipat sectoarele 2 şi 3 ale UTM, n‘ai­ luat startul decât 27 tineri. In sfârşit — ceeace este încă mm grav — la „Dermata”, unde trebuiau să contureze tineri dela „Dermata” şi CFR, nu i’a prezentat niciun partici­pant. CONCURSURILE DE LA BUCUREŞTI Şi la Bucureşti au fost organizate ori concursuri oficiale, asupra cărora vom reveni cu amănunte. Pentru azi, dăm numai rezultatele tehnice. LA CABANA MINISTERULUI DE FINANŢE CATEGORIA III-a FETE: 1. Bălan Puşa (MF) 2 min. 03 sec. 2. Toma Tincuţa (Gheorghiu Dej) 2 min. 07 sec. CATEGORIA IV-a BAEŢI: 1. Manu Miralena (MF) 2 min. 18 sec. 2. Jeni Ionescu (MF) 2 min. 26 sec. 3. Săndulescu Silvia 2 min. 31 sec. CAT. I BAEŢI: Seria B: 1. Butcă Ion (MF) 1 min. 28 sec. 2. Banu Nicolae (Vasile Roaită) 1 min. 36 sec. 3. Malahov (ACS Gheorghiu Dej) 1 min. 40 sec. Seria II: 1. Agarici Radu (MF) 1 mi­­. 53 sec. 2. Visaru Nicolae (Vasile Roabtă) 1 min. 40 sec. 3. Radu Romeo (ACS Gheorghiu Dej 1 min. 42 sec. Seria III: 1. Popescu Jerom (ACS Gheorghiu Dej) 1 min. 51 sec. 2. Pintilie Mihai (Tăbăcăria Naţio­nală) 1 min. 63 sec. Seria IV: 1. Neamu Dumitru (AGS Gheorghiu Dej) 1 min. 52 sec. 2. Milardi Petre (Tăbăcăria Naţio­nală) 2 min. 20 sec. 3. Mihăilescu V. (Tăbăcăria Naţio­nală) 2 min. 22 sec. CAT. III: 1. Nicolau Mircea (MF) 1 min. 45­­. 2. Periţeanu Mihai (ACS Gheorghiu Dej) 2 min. 02 sec. 3. Popescu Gh. (MF) 2 min. 12 sec CAT. II: Nicolau Mircea (MF) 51 sec. 0 Dorobanțu Nicolae (ACS Gheorghiu Dej) 51 sec. 3 Martea Nicolae (MF) 53 sec. 0 IN CABANA M.A.I. CAT. III BAETI: Seria I: 1. Simionescu N.; 2. Ion 13. Ion; 3. Frunză N. Seria II: Constantinescu Gh.; 2. Geor­gescu Florin. CAT. IV. Seria I: Dumitru Alexandru; 2. Ivan Constantin; 3. Toteanu Stefan. Seria îl: 1. Oltenaş Gh.; 2. Frisutin M. FINALA (contra timp): 1. Simionescu N. (Sind. Sanitar) 1 min. 25 sec. 2 2. Dumitru Alex. (Electrotub) 1 min. 26 sec. 0 3. G­eorgescu­ Florin (STS) 1 min­. 26 sec. 2 Concursul internaţional de gimnastică dintre R. P R. şi R. P. Bulgaria Salariaţii Ministerului de Finanţe, In timpul disputării Campionatului Popular de Nataţie, la Ştrandul propriu La Vara, echipa femenina victorioasă iar echipa masculină învinsă - AZI ECHIPELE R. P. R. PAC DEMONSTRAŢIE - VARNA (prin telefon). —­eri după amiază, au continuat în localitate în­tâlnirile de gimnastică dintre reprezen­­tativele fiaţionale ale RPR şi R. P. Bulgaria. Probele au fost vizionate de aproape 3000 de spectatori, dintre care marea majoritate formata din muncitori a­flaţi în concediu de odihnă la mare. In afară de muncitorii bulgari, în­tâlnirile au fost urmărite şi de grupu­rile de muncitori cehoslovaci şi ma­ghiari, invitaţii poporului bulgar, R. P. R invin­jiatoare la f­eta.. Echipa noastră femenină a cucerit o binemeritată victorie tin faţa gim­nastelor bulgare, care sunt un mare progres. Echipa română a realizat 283,75 de puncte, faţă de cele 279,50 obţinute de gazde. Uta acum rezultatele pe probe: BARNA: 1. Țvetanka Dlihova, 9.70 puncte 2. Maria Pop (RPR) 9,70 3. Melinda Kerekes (RPR) 9,55 PARALELE fixEGALE 1. Tvetanka Difflova, 9.70 puncte 2. Melinda Kerekes­ 9,65 3. Ilii Muficeanu (RPR) 9,60 INELE 1. Tvetanka D’­iova 9,88 2. Lili Munte­­iu 9,80 3. Melinda Kerekes 9,75 SOL 1—2. Maria Pop și Berta Corobeanu 9,90 puncte 3—4. Melinda Kerekei şi Lili Mtttt­­teanu 9,70 5. Bodo Elisabeta (RPR) 9,65 SALT PESTE CAL 1. Melinda Kerekes 9,90 puncte 2—3. Dimitr­ika In­eva (Buig.) şi Magdalena Finta (RPR) 9,85 4. Ţvetanka Dimova 9,80 In clasamentul general individual primul loc este ocupat de Tvetartk­i Di­fflova (R­P, Bulgaria)c are a reali­zat 48,65 puncte. Pe locurile următoare s’au clasat reprezentantele noastre Me­linda Kerekes (48,68) și Lili Munteanu (48,10). Echipa RPR s'a comportat foarte bi­ne. A început slab, cu multă timidi­l“V.....

Next