Sportul Popular, decembrie 1950 (Anul 6, nr. 1780-1792)
1950-12-21 / nr. 1788
Pa?r. ~ ~ Aermodeliştii de la Locomotiva P.T.T. în vizită la sate De curând tinerii elevi ai şcolii Medii de Horticultură din comuna Dragomireştii din Vale au primit pe sportivii colectivului Locomotiva PTT din Capitală. Pe terenurile care au găzduit matchurile amicale de volei, atletism şi tenis de masă, prietenia dintre sportivii celor două colective s’a legat repede. Discuţiile s’au înfiripat curând, fiecare căutând să afle cât mai mult din experienţa şi munca celorlalţi. In special, atenţia elevilor şcolii Medii de Horticultura a fost atrasă de micile avioane, modelele lucrate de harnicii aeromoderlişti de la Locomotiva PTT. Bucureşti, una dintre cele mai bune secţii aviatice din ţară, întrebările au venit una după alta. Răspunsurile au fost îndemn pentru tinerii din Dragomireştii din Vale să-şi formeze şi ei o secţie aviatică. Din această secţie se vor ridica în viitor noi cadre de piloţi şi paraşutişti care, asemeni oaspeţilor lor aeromodeliştii Elvira Ivanovici, Eugen Chiş ,Acarecu Dan, paraşutiştii Hanchias Dionisie, Pribuş Vasile, Străinu Constant , - 'a Teodora, piloţii Lazăr Mihai, Culea Constantin, etc., vor munci pentru creşterea valorii sportului aviatic din RPR. In urma acestei vizite, la Dragomireştii din Vale a şi luat finţă un cerc de studii aviatice, primul pas spre o activitate aviatică susţinută în această comună. Iniţiativa tinerilor din secţia aviatică Locomotiva PTT Bucureşti, de a vizita satele din împrejurimile Capitalei, ajutând astfel la munca de răspândire a acestei discipline sportive în mediul rural, trebue urmată cât de curând şi de celelalte secţii aviatice din ţară. „SPORTUL POPULAR” Azi la C.F.R. Ciuleşti Ultimele marchuri în competiţia de volei şi baschet Cupa „21 Decembrie“ Spre deosebire de primele matchuri disputate Duminică, întâlnirile de volei şi baschet de Marţi după amiază din cadrul competiţiei organizată de Asociata „Flacăra", în cinstea zilei de 21 Decembrie au oferit spectacole interesante. In general, jucătorii au pus multă însufleţire în partidele susţinute, luptând din toate puterile pentru victoria echipei lor. De asemenea, majoritatea echipelor s’au prezentat mai bine pregătite. Muie lipsuri arătate în primele matchuri au fost înlăturate. Şi organizarea afost bună, iar aceasta a contribuit mult la succesul competiţiei. In jocurile de volei, Locomotiva a întrecut Spartac cu 3-0 (16-14; 15-1; 16-14) iar Flacăra pe Ştiinţa, tot cu 3-0 (1515; 16-14; 15-11). Deşi a rezistat, pierzând primul și ultimul set numai la mare luptă» echipa ..Spartac” a arătat că nu e antrenată. Acest fapt s’a văzut în special în tehnica individuală unde jucătoarele au lipsuri (de pildă, la primirea unei mingi puternic trimisă de adversare, de cele mai multe ori jucătoarele de la Spartac greşesc prin duble mingi ţinute). Deasemenea echipa ,.Spartac“ are mari lipsuri în aşezarea jucătoarelor pe teren, de multe ori mingea trimisă de adversare căzând între două jucătoare, fiecare din ele aşteptând pe cealaltă să intre la balon. Spartac va trebui să folosească învăţăturile acestui turneu şi să se pregătească în viitor serios pentru ridicarea nivelului tehnic. Locomotiva a obţinut victoria datorită omogenităţii formaţiei sale şi a eficacităţii trăgătoarelor, care au avut un cuvânt hotărîtor în momentele decisive. In cealală întâlnire, „Flacăra“ a arătat că e cea mai bună formaţie a turneului, prin buna pregătire tehnică a echipelor. Ştiinţa a făcut o figură frumoasă şi se prezintă ca o echipă de viitor CLASAMENTUL -Ieşti se dispută ultimele matchuri . La ora 16 Ştiinţa-Spartac, iar la ora 17,30 Locomotiva-Flacăra La baschet, „Facăra“ a întrecut „Ştiinţa“ cu 40-39 (20-14) iar „Locomotiva“ pe „Spartac“ cu 47-45 (18-18). Ştiinţa a întrebuinţat în majoritatea timpului formaţia : Căruia, Regenbogen, Minescu, Dordea M., Victor Mircea. Ultimii doi jucători (Dordea şi Victor M..) au avut astfel prilejul să debuteze în prima formaţie şi să se afirme ca două elemente valoroase. „Flacăra“ a avut conducerea scorului în majoritatea timpului, dar aproape de sfârşitul marthului a fost ajunsă şi chiar întrecută de „Ştiinţa“. Folosind greşelile apărării adverse şi avantajul fizicului unor jucători, „Flacăra“ a reuşit să înscrie în ultimul minut un coş care i-a adus victoria. In general matchul a fost spectaculos, mai ales în jumătatea doua a reprizei secunde, când şi evoluţia scorului a contribuit mult la nota de interes a partidei. In celălalt match, Locomotiva folosind mai mult formaţia echipei PTT, a întrecut mai uşor decât arată scorul pe Spartac. Locomotva a condus aproape de sfârşitul jocului cu cinci coşuri, dar nevenirea tuturor jucătorilor în apărare a permis adversarilor să se apropie până la un coş. Spartac, jucând fără Stamatescu, şi-a făcut jocul obişnuit şi a avut meritul de a nu fi căzut atunci când Locomotiva luase avantaj mai mare. CLASAMENTUL 1. Locomotiva 2 2 0 76-71 = 2 2. Spartac 2 1 1 9b-86--l 3. Flacăra 2 1 1 66-68=1 4. Ştiinţa 2 0 2 78-90=0 Azi se dispută ultimele matchuri: ora 19 : Spartac-Flacăra, arh. Spiru, Riegier; ora 20,30: Locomotiva-Ştiinţa, arh. Bercuşi, Dinescu In clasamentul general al Cupei „21 Decembrie“ (volei şi baschet), situaţia se prezintă astfel : Flacăra şi Locomotiva au câte trei puncte iar Ştiinţa şi Spartac câte un punct. Jocurile de azi vor desemna echpa câştigătoare a competiţiei. 1. Flacăra 2 2 0 6: 0 = 2 2. Locomoiva 2 1 1 5:3=1 3. Ştiinţa 2 1 1 3:5=1 4. Spartac 2 0 2 0:6 = 0 Azi după amiază la CFR Glu SPORTUL LA ZI LE VOLEI. —Competiţia de volei masculin organizata de Asociatia „Avântul!" în cinstea zilei die 21 Decembrie, a fost câştigată de echipa Progresul. La acest concurs, desfăşurat pe terenul Fabricii de Chibrituri, au participat echipele Progresul, Butoiul, Silvicultura şi Lemn-Forestier. Echipa Progresul a câştigat cupa pusă în joc iar celorlalte formaţii li s’au împărţit planchete. Bl BASCHET. — Sâmbătă, la Ciuleşti, se dispută următoarele materiurî în cadrul Cupei (16 Februarie", ora 16 Ifemenin): CFR II—MIU. arb. R. Poenaru, A. lenesen; ora 17,15 (fe* menin): SPC—Ştiinţa II. arb. M. Dumitru, Naftacovici; 18,30 (fe* menin): Universul—STC. ■ arb. Bogdan, Nagy; 19,45 (masculin); CFR Bc —BRPR III, arb. Ferenez Stoica. Următoarea etapă a acestei competiţii se va disputa la 6 Ianuarie 1951. H BOX. — In fata a peste 2500 spectatori, s’a desfăşurat la Oradea, întâlnirea de box dintre reprezentativele oraşelor Oradea si Baia Mare. Mai tehnici boxeurii orădeni au cucerit o frumoasă victorie cu 8—6. B TENIS DE MASA.— CLUJ, (Agerpres). — Colectivul sportiv Flacăra Arte Grafice a organizat Duminică o competistie de tenis de masă, individual şi pe echipe la care au participat 180 jucători şi jucătoare. Iată rezultatele tehnice înregistrate: INDIVIDUAL (masculin) Fanală: Chici (Ştiinţa)—Priceşti (Spartac) 3—1 INDIVIDUAL (femenin) Finală: Biro Gabriela (Stilata)—Ioran (Spartac) 3—1, ECHIPE (masculin) Finală: Spartac—Flacăra Arte Grafice 5—4. Duminică dimineaţa a avut loc în Capitală întâlnirea polisportivă între sindicatele Sovrom Construcţii din Bucureşti şi Constructorul Ploeşti, terminată cu victoria bucureştenilor. Rezultatele înregistrate au fost următoarele: TENIS DE MASA Sovrom-Construcţii (Buc.) A— Constructorul (Ploeşti) A 5—4. Bucureşti B—Ploeşti B 5—1. VOLEI Bucureşti—Ploeşti 3—1. SAH Bucureşti—Ploeşti 7'A—1 'A. In acelaş timp, pe terenul Constructorul, tinerii constructori din Bucureşti şi Ploeşti au trecut normele G.M.A. la cursa cu obstacole. B VOLEI. — Sâmbătă și Duminică se vor disputa următoarele jocuri masculine din cadrul Cupei ..16 Februarie: Sâmbătă, sala Ştiinta, ora 17: Loc. Filaret—NIMIC II. arb. Voticu. Pădureanu; ora 17.45: CSPICS—Laminorul arb. Stoicescu. Stănescu P. Duminică, sala CFR Ciuleşti; ora 10: Universul—Prg. Sanitar, arb. Stoicescu. Voicu; ora I0 MMP—Pandurul I, arb. R. Florian Stoicescu. R MÂINE seară la ora 20.30, va avea loc în sala Amfiteatrului Nr. 2 al Institutului de Ştiinţe Juridice, o şedinţă a întregului activ al Asociaţiei „Ştiinţa". Cu acest prilej, se va face premierea sportivilor evidenţiaţi, în sport şi în învăţătură şi a echipelor care au obţinut performanţe valoroase. Deasemeni, va fi făcută analliza muncii pe anul 1950, va fi dat raportul de activitate și va fi desbătut planul de perspectivă pe 1951. Un aspect din cursa de marş Bucureşti-Urziceni, desfăşurată Duminică în cinstea zilei de 21 Decembrie. Un schimb al echipei colectivului „Vasile Roaită", formaţia care s-a impus în ultimul timp. Concursul de tenis de masa „21 Decembrie“ Eri după amiază, a început în sala Flacăra C. G. M. din Piaţa Operei de Stat, competiţia de tenis de masă organizată de Asociaţia Constructorul în cinstea zilei de naştere a tovarăşului Stalin. Jocurile continuă în aceiaşi sală astăzi şi mâine, începând de la ora 16 în fiecare zi. Iată rezultatele tehnice obţinute: JUNIOARE: Sferturi de finală: Vetreşti-Constantinescu 2-0; Schultz - Rădulescu 2-0, Tira Catrinel-Niculescu M. 2-0. Metopodov Hâncu 2-1. JUNIORI: Turul I. Cioruţă- Luca 3-2; Popescu A-Citovică 2-1; Constantinescu - Soiovici 2- 0; Pintilie - Raftopol 2-0;. SENIOARE: Turul II. Slăvescu-Artinian 3-0; Babichian- Ciumara 3-0; Toff-Vogel 3-0; Stan ELeonora-Băcarii 3-0. SENIORI: Turul I. Anghelescu-Fesgian 3-2; Cobilanski- Rădulescu T. 3-1; Weinberg- Ruptureanu 3-0; Garabedian ILupescu 3-1; Bozeanu Iaud 3- 0; Garabedian G.-Marcu V. 3-0; Szenkovits - Lopei 31 2; Hegyessi-Buzescu 3*1; Stan Hie - Giovanidis V. 3-0; Cisar.Steinberg 3~2; Comarnischi- Petruc 3~0; Pop G.- Totoran 3'0; Reiter - Silberstein 3'0; Holzman - Solomon 3-0; Schuster - Sarabalian 3-2; Ruber Alvaro-Lecker 3-2; Hotinescu- Ghimbășeanu 3-0; Pesch-Bradu 3-0; Grunfeld-Tavagian 3-0; Bodi-Popper 3-1; Tulcea- Ardeleanu 3-0; Negreanu-Cohn 3-0; Micodin - Bănuș 3-0; Santalena-Cojocaru 3-1; Turul IX. Vladone - M. Popescu 3-1; Schuster - Holzman 3-1; Mirodin - Romașcanu 3*2; Naumescu-Santalena 3*0. Numeroase manifestaţii sportive în cinstea zilei de 22 Decembrie Muncitorii sportivi din toate colţurile ţării au întâmpinat prin numeroase manifestaţii sportive, cea de a 71-a aniversare a tovarăşului Stalin, arătându-şi în felul acesta dragostea şi recunoştinţa faţă de genialul învăţător şi conducător al oamenilor muncii din întreaga lume. Manifestaţii ponsportive in Regiunea Reieşi ,roi La Botoşani, au avut loc întreceri la volei, handball, baschet şi şah la care au participat sportivi din colectivele SMTC, Dinamo, I.T.B, L.F.M., etc. In raioanele Dorohoi şi Truşeşti s’au organizat frumoase serbări sportive cu un program bogat şi atrăgător: conferinţe, demonstraţii G.M.A., şah, tenis de masă, etc. La Săveni, colectivul „Spartac" şi-a inaugurat un frumos club. BENO ZUMMER corespondent Competiţii sportive la Dej şi Călăraşi La Dej, s’au desfăşurat competiţii la football, tenis de masă, handball, gimnastică şi oină. La aceste întreceri au participat 12 colective din localitate şi din raion. La Călăraşi s’au disputat jocuri de volei intre colectivele L.R.C. S.T.M.A., S.T.A.C., precum şi întâlnirea de handball dintre STMA şi SMTC, care a revenit ultimilor cu 2:0. In pauzele matchurilor 15 aspiranţi la G.M.A. şi-au trecut normele la cursa cu obstacole. întrecerile, care au fost urmărite de peste 800 spectatori s-au bucurat de un frumos succes. MIRCEA PUŞCAŞIU şi ION TRASNITU corespondenţi Concursuri de atletism la Constanţa La Constanţa a avut loc un concurs de atletism la care au participat numeroşi tineri. Juniorul Baltă Ion a realizat 2 min. 51 sec. în proba de 1000 m., iar junioara Bratosin Elena a sărit in lungime 4,07 m. COSTIN MUŞAT corespondent La laşi nussuerâşi aspira hifi ©.A, şi-au t»«r'*w|5t normals ia trissîî In cinstea zilei de 21 Decembrie, numeroase colective din localitate au dus o intensă muncă de mobilizare a tinerilor pentru trecerea normelor G.M.A In această acţiune s’au evidenţiat colectivele S.T.T., ETACS, Şcoala Veterinară, Locomotiva, CFR şi STM care au mobilizat peste 100 de aspiranţi. Pentru trecerea normei la turism s-a organizat de către regionala UTM o excursie la cabana Bărnova, cu prilejul căreia peste 400 de tineri şi-au obţinut norma la turism NELU DANIEL corespondent Baschet şi tenis «de masă la Tutima Severin Comitetul raional pentru Cultură Fizică şi Sport a organizat un concurs de baschet şi unul de tenis de masă Proba de baschet masculin a fost câştigată de Liceul Traian, iar cea femenină de Liceul de fete. La tenis de masă, echipa liceului Traian și-a adjudecat o nouă victorie. ROMULUS SULT corespondent Marţi 26 Decembrie Colectivul „Metalul S.M.C“ organizează 6 ştafete combinate Bucureşti-Piteşti In cinstea celei de a treia aniversări a proclamării Republicii Populare Române, colectivul I, Metalul S.M.C.” organizează în ziua de 26 Decembrie o cursă combinată ştafetă P« distanta Bucureşti—Piteşti. Ştafeta va avea 10 schimburi din diferite sporturi, ordinea lor fiind următoarea: schimbul 1=1 km. cros iete; schimbul 11=6 km cros băeţi; schimbul III—5 km, ciclism iete; schimbul IV = 10 km. mars băeţi; schimbul V=15 km, ciclism băeţi; schimbul VI=10 km, cros băeţi; schimbul VH=25 km. motociclism băeţi; schimbul VIII = 10 km. marş băeţi; schimbul IX = 10 km. marş băeţi şi schimbul X=15 km. marş băeţi. Pentru a se echilibra cât mai mult forţele echipelor participante, se vor acorda handicapuri care vor merge până la 20 de minute în ceea ce privește schimbul de motociclism, regulamentul cursei prevede că i.asbriU vor trebui să fie până la 125 cmc, iar motocicliștii îflCiBâtOIÎ. In cazul când în timpul vreunui schimb de ciclism sau motociclism un concurent va avea un accident, cu avizul Comisiei de organizare, schimbul următor al echipei din care face parte acest concurent, va pleca la cu echipa care se alia imediat în urma concurentului csr. 3, suferit accidental mecanic. înscrierile se primesc pana azi Joi 21 Decembrie la dualul Sindicatului Metalog Chimic din str. Popa Soare, seara între orele 19—21, iar Vineri 22 Decembrie va avea loc o şedinţă cu delegaţii colectivelor înscrise, când vor fi împărţite numerele de ordine şi se vor stabili handicapurile.