Sportul Popular, decembrie 1954 (Anul 9, nr. 2538-2550)

1954-12-02 / nr. 2538

Utemistul Ion Chieresteş Nu este de loc uşoară misiunea de portar, mai ales atunci cînd echipa adversă are o linie de atac eficace. De foarte multe ori, Ion Cheresteş s-a aflat în situaţii di­ficile, uneori mingea l-a depăşit şi a intrat în plasă, dar pentru­ specta­torii nelipsiţi de la jocurile echipei Flamura roşie F. C. „Gheorghe Gheorgh­iu-Dej“ el a rămas ace­laşi portar talentat şi curajos. Şi părerea tovarăşilor lui de muncă n-a fost dezminţită de Ion Cheresteş- De la joc­ul joc, el s-a străduit să apere cît mai bine poarta echipei sale. Iar atunci Und jocul se sfîrşea şi victoria era de partea lor, Ion Cheresteş se simţea fericit. Simplu şi hotărit in acţiuni, să­ritor la nevoie, dornic de a munci cît mai mult pentru depăşirea primu­lui, aşa îl cunosc, pe electri­cianul Ion Cheresteş muncitor de la Fabrica de Confecţii „Gheorghe Gheorghi­U-Dej“ din Capitală. ...Munceşte de mic copil, a trecut prin anii grei ai uceniciei, a îndu­rat loviturile stăpânului. Toate a­­ceste amintirii negre ale trecutu­lui s-­au spulberat însă odată cu eliberarea ţării noastre, odată cu venirea zorilor noi, ai lui 23 Au­gust 1944. De atunci au venit şi pentru Ion Cherest-­ş zile senine A devenit om liber, care ştie pen­tru ce munceşte. In toamna lui 1948 a intrat ca electrician la fa­brica unde lucrează şi astăzi. In munca lui s-au ivit deseori greu­tăţi, pe care însă le-a înlăturat cu sprijinul utemiştilor din organi­zaţie. Rezultatele muncii lui n-au în­­tirziat să se arate. An de an a fost evidenţiat pentru meritele sale. In anul 1952, tovarăşii lui de muncă, apreciindu-i sîrguiinţa, i-au acordat titlul de fruntaş în pro­ducţie. Sportul nu a fost îinsă lăsat ui­tării. Acum, mai mult ca oricînd, Ion Cheresteş s-a bucurat de­ spri­jinul colectivului. Avînd la dispo­ziţie echipamentul sportiv şi mate­rialele necesare, el s-a pregătit cu seriozitate­­ şi ,în scurt timp a de­venit portarul echipei Flamura ro­şie F. C. „Gheorghe Gheorgh­iu- Dej“.­­electricianul Ion Cheresteş s-a luat la întrecere cu sportivul­ Ion Cheresteş. In muncă, la întreţi­nerea in cît mai bune condiţiu­­ a maşinilor, pe terenul de sport, ia lupta pentru victoria culorilor colectivului. Un singur om le face pe amîndouă: utemistul Ion Che­resteş, exemplu demn de numat pentru toţi sportivii noştri. C. Guşa, corespondent FOTOGRAFII ŞI FOTOGRAFI­ A reda realitatea pur şi simplu „fotografic“ nu e o notă proastă numai pentru scriitori sau pictori, ci chiar şi pentru... fotografi. Bine­înţeles, observaţia aceasta nu se referă atît la instantaneul care surprinde un aspect al unui eve­niment actual, cît la imagini care te fac să recunoşti că fotogra­fiatul este de fapt tehnică plus artă. Mi-a limpezit acest adevăr constatarea unui prieten pe care l-am întîlnit la expoziţia concursu­lui de fotografii turistice, cercetînd cu luare aminte fiecare „piesă” Mi-a spus: „Sînt multe privelişti frumoase aici, dar cele care m-au impresionat mai mult sînt cele pe care le-am văzut, cum se spune, „cu ochii mei“. Iată, de pildă, „Babele“, pe lingă care am tre­cut de atîtea ori, în diferite ano­timpuri. Niciodată însă nu mi-a a părut atit de impunătoare ca în fotografia aceasta. Sau „căldarea” Bilei Cita măreţie dă cadrului acest colţ de stîncă din primul plan... Multe din fotografiile aces­tea ne arată că ochii noştri n-au sezisat toate frumuseţile locurilor pe unde am trecut cîndva“. Cum este posibil aşa ceva? Foarte simplu. Un efect de lumină, o perspectivă interesantă, pot da peisajului un alb şi negru mai mult farmec decit i-am descoperit „de visu“ noi înşine . Am dorit — probabil ca şi alţi vizitatori ai expoziţiei — să cu­nosc pe unul din autorii lucrărilor premiate. Şi curiozitatea mi-a fost satisfacută zilele trecute, cînd co­misia de org­aizm­-î­ii concur­ului de fotografii turistice i-a adus la Bucureşti pe participanţii i distinşi cu premii şi menţiuni, pentru a le înm­ina răsplata cuvenită frumoa­selor lor realizări. Au venit, rind pe rind, la masa comisiei, aproape toţi premiaţii. In orice caz, „eroul” principal al concursului, D. Pug­n­oi­u, un tî­năr inginer constructor din Iaşi, care a cucerit premiul I pentru foto­grafia plina de ipoezie a Ceahlău­lui în zori de zi, a fost de faţă şi, în afara aparatului de foto­grafiat şi a diplomei, a primit multe aplauze din partea celor prezenţi la festivitate. D. Paghida este un harnic cer­cetător al munţilor Moldovei, mai ales. Nu are o înfăţişare de spor­tiv. Cel mult, ar putea fi consi­derat şah­ist, înalt, uscăţiv, cu faţa prelungă şi trăsături calme, aşa cum pare a-i fi şi firea. Ne-a vor­bit fără caracteristicul accent mol­dovenesc, dar domol şi curgător, despre pasiunea sa pentru foto­grafiat şi despre lucrarea pre­miată. A mărturisit de la început că nici prin minte nu-ţi trecea că „Dimineaţa pe Ceahlău” va fi a­­leasă drept cea mai bună foto­grafie. „Ştiam că sunt in Oraşul Stalin, la Cluj, la Timişoara şi în alte oraşe fotografi cu lucrări va­loroase, aşa după cum s-a putut vorba de altfel în acea­s­tă ex­poziţie“. Fotografiatul l-a atras încă din anii cînd era elev de Fceu. De a­­tunci reuşise să-şi procure un „box“ (aparatul format cutie), cu care şi-a făcut ucenicia. „După 1944 cînd am devenit inginer, am putut să-mi cumpăr un aparat bun şi să colind munţii noştri“. Şi a colindat, ce-i drept, bună parte din Carpaţi. Mali are de cercetat două porţiuni: Retezatul şi Apusenii. Ceahlăul, care i-a adus premiul I, a fost realizat acum două veri, cînd, împreună cu un prieten, a străbătut culmi şi văi de-a lun­gul Car­păţi­lor răsăriteni, de la Cîmpulung Moldovenesc şi pînă la Ciceu. Din punct de vedere fo­tografic, tura aceasta s-a soldat cu 120 de imagini, dintre care cea mai izbutită sa dovedit a fi aceea făcută la Ceahlău, într-o dimineaţă de August­ „mai mnamic de ora 4, cînd abia începuse să­ mijească de ziuă“. Fara îndoială, lucruri interesante se pot povesti şi despre Ceilalţi participanţi distinşi cu premii şi menţiuni, ca, de exemplu, despre profesorul Emil Navrea din Timi­şoara, care şi-a îndreptat atenţia, în fotografiile sale asupra păsări­lor şi gîzelor, făcindu-ne să ne ducem cu gîndul la profesorul Fabre, neobosit iscoditor al lumii vieţuitoarelor mici. ION F. BACIU PARTIDĂ DE ŞAH de DRAGOŞ VICO! Plin e colţul roşu, plin. La o măsuţă cu postav tărcat două frunţi s-au ingindurat: cimp pestriţ, în pătrăţele, cai năstruşnici, albi şi negri, fără friu, fără zăbale; miei-pionii-n salt soitic, cîte-un rege de nimic, lenevos şi-mpiedicat c-abia trece un pătrat; două viespi-două regine faţă-n faţă stau, vecine, se pindesc parcă-s zvirlugi. Crai bătrin, de ele fugi ! Şi mai sint nebuni cu vază, patru ture — atac şi pază — dar pe ciţi i-am numărat îi imprăştii-n lung şi-n lat îi suceşti, ii chibzuieşti, ori cîştind, ori păgubeşti! ...Pionii, nu ciurdă, au pornit cu caii-n zburdă... Vin... iată-i cum vin... Cum să-i afin ? Frunte-ngindurată, socoteşte, priveşte, ieşi-le-n cale pe dată ! Ei, te-am uitat, tură! Taci ? Ce, n-ai gură ? ...Vicleană-i regina, bat-o vina­­... Ţine-i piept, nebunule ! — Şah ! — Te-a-ncolţit bătrîne şi iară fugi ! Aşa ţi-e neamul: de clăpăugi. — Saltă, căluţule, saltă buiac ! Tură, regină, porniţi la atac, pe-aici, pe aici, de pe negru pe alb! — Treci la reforma, nene cal alb ! Aşa, înc-odat’ ! Degeaba, bătrîne... Degeaba, şah-mat ! (Din „Iaişuă nou“) APORTUL POPULAR Nr. 2538 Pag 3­a Continuitatea antrenamentului in călărie In perioada de tranziție trebuie puse bazeile planificării antrenamen­tului în vederea anului următor. Durata perioad­ei de tranziție este de 1—IV­ lună. Pentru îndeplinirea scopului fi­xat în perioada de tranziţie se sta­­­bilesc in general, următoarele sar­cini: 1) Pentru călăreţi. a) Scăderea treptată a efor­turilor, prin micşorarea duratei şi intensităţii şedinţelor de călărie, care trebuie limitate la strictul ne­cesar lucrului cailor. b) Repauzarea şi liniştirea siste­mului nervos. Se va pune deci ac­centul, la întocmirea programului zilnic şi a lecţiilor, pe aspectul re­creativ, în vederea restabilirii psi­hice. Lecţiile vor fi de o formă nouă, variată, recreativă. Se înde­părtează orice preocupare şi discu­ţie asupra concursurilor recent în­cheiate. Nu se mai fac sărituri de­cit intr-o mică măsură. Se evită cît mai mult călăria în manej închis sau pe terenul obiş­nuit de antrenament, răcindu-se mai mult la cimp. Se întocmeşte un program cul­tural bogat şi variat: spectacole, concerte, festivaluri, excursii etc. c) Menţinerea şi întărirea sănă­tăţii printr-un contrat medical ri­guros, preventiv şi emotiv. Se prescriu tratamentele medicale ne­cesare, iar pentru cei ce au nevoie se asigură o cură balneară sau cli­materică. Nu se fac antrena­mente, dar se pot organiza tabere de recreaţie, de preferinţă la munte unde acti­vitatea musculară va fi continuată prin practicarea schiului, turismu­lui, alm­inismului şi altor sporturi complimentare, dar intr-un cadru cu totul nou şi pramm­at recreativ pentru sistemul nervos. d) Menţinerea calităţilor fizice la un nivel ridicat, prin pregătirea fizică multilaterală. Practicîndu-se gimnastica, atletismul, ciclismul, schiul­, turismul, jocurile sportive: volei, baschet, handbal etc., se ur­măreşte dezvoltarea calităţilor fi­zice mai slabe, pentru a se ajunge la un nivel înalt de pregătire fi­zică generală. Prin trecerea , la un nou şi va­riat regim de muncă recreativă, oboseala nu se va manifesta, deşi activitatea musculară continuă. In general se duce o activitate fizică la care să participe cît mai multe grupe de muşchi ce simt­ slab dezvoltate sau care nu sunt puse în funcţiune la călărie. La şedinţele de călărie se fac multe mlădieri. Activitatea fizică va fi dusă im general în mijlocul natu­rii. e) Corectarea greşelilor de teh­nică şi stil, acolo unde este cazul, se va face în perioada de tranziţie şi cel mult in prima parte a pe­rioadei pregătitoare. Tot in acest timp se urmăreşte şi uniformizarea stilului. Cu cît înaintăm spre pe­rioada fundamentală şi, mai ales, cu cît ne apropiem de perioadă competiţională, corectările tehnicii săriturii şi a stilului trebuiesc cu desăvârşire evitate. f) Regimul alimentar se adap­tează pe măsura scăderii treptate a eforturilor, in colaborare cu me­dicul. g) Pregătirea teoretică va repre­zenta un procent mai mare din programul general, mergînd pînă la 20—25 la sută şi vizează pro­bleme generale de antrenament probleme ştiinţifice sportive, isto­ricul călăriei, despre origina şi dezvoltarea calului, diferite rase de cai, cunoştinţe anatomo-triologice asupra organismului omului şi ca­lului, unele elemente de tehnică, pregătirea examenului teoretic din cadrul complexului G.M.A. şi şe­dinţe de ana­liză a muncii, arătînd pentru fiecare călăreţ şi cai gre­şeli comise In competiţii şi care trebuiesc înlăturate. In general, în perioada de tran­ziţie continuă activitatea muscu­lară, dar se asigură odihna şi re­confortarea Întregului sistem ner­vos. 2) Pentru cai. a) Scăderea treptată a eforturi­lor, prin micşorarea duratei şi in­tensităţii şedinţelor de călărie. b) Repauzarea şi liniştirea sis­temului nervos. c) Menţinerea şi întărirea să­nătăţii, printr-un riguros control medico-veterinar preventiv şi cu­rativ. Controlul va viza în prim­­ rind aparatul locomotor (muşchi, ten­doane, articulaţii, copite, oase) şi aparatele circulator, respirator, di­gestiv, urinar, precum şi sistemul nervos. In această perioadă se vor aplica tratamente de lungă durată şi care sunt considerate ca absolut nece­sare: linii sau puncte de foc, ve­­zicători, injecţii pentru întărirea articulaţiilor sau tendoanelor, la caii cu eforturi sau reumatici, di­ferite operaţii la copite, castrare etc. d) Menţinerea calităţilor fizice la un nivel ridicat, printr-o acti­vitate multilaterală, care să dezvol­te în special grupele de muşchi ce nu acţionează obişnuit la şedin­ţele de antrenament ale calului de sărituri. e) Corectarea greşelilor de teh­nică şi stil la săritură. De ex.: caii care bat sub obstacol şi având o săritură scurtă nu se acomodează cu obstacole largi sau invers­e cai care sar prea lung şi nu se pot stringe la o dublă cu distanțe scurte, cai care nu string partea dinapoi sau partea dinainte, cai ca­re nu folosesc amed­iura sau sar cu capul în sus etc. f) Regimul alimentar se adaptea­ză pe măsura scăderii treptate a eforturilor, în colaborare cu medi­cul veterinar. Raţia se reduce trep­tat, nu deodată la 4—5 kg. ovăz pe zi, în raport cu greutatea, vîr­­st­a şi modul de întreţinere a fie­cărui cal. Se poate continua, pentru buna funcţionare a aparatului di­gestiv, cu morcovi, lucernă, zahăr (la 2 săptămini cite 100—150 gr.). In general, şi la cai ca şi la călăreţi, in perioada de tranziţie continuă activitatea musculară, dar se asigură odihna şi reconfortarea sistemului nervos. Pentru rezolvarea acestei sar­cini, la întocmirea programului şi lecţiilor se va pune accentul pe aspectul recreativ. Lecţiile vor fi de o formă nouă, variată, recrea­tivă, continuindu-se totuși activita­tea musculară. In acest scop vor fi eliminate în primul rind din program toate ele­mentele care au surescitat sistemul nervos al­ calului: nu se mai fac sărituri, nu se mai lucrează în ma­nej Închis decit pe vreme rea și nici pe terenul de antrenament o­­bişnuit şi în nici un caiz pe uin teren cu obstacole. Căi­aria se va face mai mult la cimp şi pe cit posibil pe terenuri noi, variate. Ie­şirile la cimp vor fi făcute în di­ferite direcţii şi mimai individual sau pe aceeaşi direcţie, dar la in­tervale de 10—15 m, între călăreţi, deoarece în grup cei mai mulţi cai se enervează. Lucrul va consta din mersul la pas liber, trap obişnuit şi cu scurţi timpi de galop, cu dîrlogii cît mai liberi şi in dese repausuri. Mersu­l de bază trebuie să fie pa­sul cu dîrlogii lungi, cit mai în­delungat şi in fesat cît mai va­riat (pădure, câmpie, islam, mirişte, coborire şi urcare pe pante lungi şi puţin Înclinate sau scurte şi re­pezi, mersul prin arătura, prin ză­padă, prin noroi etc.). Durata unei şedinţe la cimp poate fi de IV’—3 ore şi trebuie să Înceapă totdeauna cu un timp de pas­­de 15’—20' şi să se termine cu un timp de pa* de 25’—30’. Dacă se lucrează la manej îi*­chis şedinţa va avea aceeaşi struc­tură, dar mai scurtă — circa 1 oră. In aceste şedinţe se va face in special dresaj cu diferite mişcări de mlădiere. Se vor evita timpii lungi de trap mărit sau galop mărit. Se vor folosi întoarceri cit mai largi. Pentru a varia regimul de lucru şi a-i da un caracter cît mai re­creativ, caii se pot învăţa la ham şi se vor face plimbări de 1— IV» oră cu o trăsură cît se poate de uşoară, în trap mic şi mult pas. De asemenea, caii se vor lucra şi la coardă, cu sau fără dialogi de încordare, vor fi lăsaţi să aler­ge în libertate In manej şi In plus vor fi plimbaţi zilnic, în afară de şedinţele de călărie, cîte o oră la mină sau călare, la pas cu dîrlogii lungi. Aplicînd această metodă de con­tinuitate a antrenamentului în tot cursul anului, mărind sau micşorind eforturile după perioada respectivă, dar mai ales folosind in mot ra­tional perioada de tranziţie şi renunţîn­d la obiceiul învechit de a lăsa can­i în completă inactiv­iate timp de luni de zile după compe­­tiţii, călăreţii vor putea depăşi plafonul la care au ajuns cu anu­miţi cai şi vor putea realiza per­formanţe din an in an mai ridi­cate. GH. NICULESCU anti -nor

Next