Sportul Popular, octombrie 1957 (Anul 12, nr. 3090-3107)

1957-10-01 / nr. 3090

RĂSFOIND ALBUMUL DE AMINTIRI AL LUI LUCIAN POPESCU In seara de 23 septembrie 1931, un puştan în pantaloni scurţi, cu nasul d­in şi genunchii juliţi, fugise de a­­casă pe fereastră, înfruntînd împotri­virea tatălui şi decis să suporte cu fruntea sus, eventualele... represalii. Motivul care îl determinase să în-, treprindă această curajoasă evadare era, pare-se, foarte serios: în acea seară „idolul" său, Lucian Popescu, urma să atace pe ringul de la Arenele Romane titlul de campion european la categoria „cocoș", după ce, cu un an în urmă, tot el, smulsese din mii-, nile lui Kid Oliva supremaţia conti­nentală a „muştelor". Dar şi în sea­ra aceea, ca şi-n multe alte seri de box la Arenele Romane, puştanul a­­vea să rămînă tot pe la porţi. Cer­berii erau neînduplecaţi. Nu-i mai ră-­ mînea, deci, altceva de făcut puşta­nului decit să ofteze şi să încerce să lupte cu temeritate pentru un „loc de favoare" pe craca unui copac din a­­propiere, şi ea destul de solicitată de pretendenţi mai vîrstnici obişnuiţi să-şi impună autoritatea cu ajutorul unei colecţii de înjurături sau, even­tual, chiar cu citiva pumni bine pla­saţi... ...Astfel se face că în acea seară memorabilă pentru boxul romînesc puştanul cu nasul cîrn şi genunchii juliţi n-a apucat, decit tirziu de tot, să vadă din vîrful copacului o mul­ţime înnebunită de entuziasm purtînd pe braţe, în triumf, un tînăr, cu ţaţa negricioasă şi dinţi albi, care saluta, extenuat dar fericit, ridicînd mănu­şile de box deasupra capului... Şi, iată, revăd după ani şi ani în faţa mea, pe idolul de altădată. Trăsă­turile­ îi sunt mai aspre, mai pline, iar părul său, negru ca smoala odinioară, a fost împresurat şi copleşit de ne­lipsita brumă a anilor... i-am povestit odiseea mea din acea seară şi Lucian Popescu rîde acum Încetişor călătorind şi el cu gîndu­­rile mult în urmă. Trage un fum din ţigară şi priveşte melancolic pe geam. S-a înserat de mult şi Dîmbo­viţa călătoreşte leneşă prin faţa ca­sei, sub sclipirile luminilor ce s-au aprins. — Au trecut atlţia ani de atunci, povesteşte el molcom. Uneori mă’în­cearcă un amarnic regret că nu mai sint încă o dată tineri să mai pun mănuşile în mîini şi să mă lupt în ring.. Atîtea întîmplări s-au perin­dat de atunci, in cariera mea de boxer... — Să răsfoim, dacă ești de acord, prin filele acestui album, propun eu. Zărisem pe măsuţa de mahon negru un album masiv şi bănuiam că el as­cunde toate amintirile sale de boxer. Forint campion european îmi satis­face dorinţa şi deschide albumul larg: — Iată-l pe „începătorul" Lucian Popescu, zîmbeşte el. Aveam pe a­­tunci 15 ani. Priveşte ce uitătură fioroasă şi ce mănuşi impresionante... Rîdem amindoi. Tinerelul, fragil ca o trestie, din fotografie, aruncă parcă o sfidare întregii pleiade de boxeri din acea vreme... — Şi, iată o amintire de la primul meu meci internaţional cu germanul Hermanson. Aveam pe atunci 17 ani şi numai 44 kg. Am cîştigat la punc­te, fără prea mari emoţii. De altfel, trebuie să-ţi mărturisesc că, deşi ti­năr, m-am aşternut cu multă serio­zitate pe muncă. Trebuia neapărat să ajung la ţelul propus: să fiu un boxer de clasă. Munceam cu răbdare şi mi­­gală, cu o teribilă ambiţie. Nu ştiam gustul alcoolului, duceam o viaţă foarte cumpătată şi mă culcam, cum să splinet o dată cu găinile. Boxul e un sport foarte dur, foarte pretenţios şi trebuie să renunţi la multe plăceri dacă vrei să faci treabă ca lumea... să ajungi departe... — D-ta ai ajuns destul de departe, remarc eu. Privirea mea făcuse po­pas pe o imagine dintr-un meci memo­rabil. Lucian Popescu priveşte şi el poza şi explică, puţin cam emoţio-­ nat: — Voi ani jumătate, aveam atunci, la 7 iunie 1930, cînd am atacat pri­mul titlu european. Face o pauză ca şi cum ar vrea să-şi a­­dune toate gîndurie în mănunchi şi continuă: Kid Oliva era campionul Eu­ropei. El îl bătuse pe Eu­gene Hyat şi trebuia să lupte cu americanul Franc­kie Genarro pentru tit­lul mondial la „mască“. Meciul de la Bucureşti, cu mine, îl socotea un sim­plu „antrenament sevăd ca şi acum parcă, seara aceea de neuitat de la Romcomit. Fusese înre­gistrată o asistenţă re­cord: 5 000 de spectatori (la fotbal, la meciuri „tari", nu veneau mai mulţi de 3.000). Kid Oliva era mai rutinat ca mine şi timp de şase reprize m-a dominat uşor... Lucra în viteză și utiliza lovi­turile laterale, caracteristice școlii franceze. Dar nici directul meu de stingă nu sta în rezervă... In repriza a VI-a un upercut de dreapta i-a „șters" bărbia. In acel moment Rad Oliva era la podea iar toată arena în... picioare. Oliva s-a ridicat la „6" dar nu i-am dat răgaz să se dez­­meticească. L-am presat iarăși și l-am retrimis la podea. Dar Kid Oli­va se dovedea extraordinar de re­zistent. Cu o tenacitate care m-a ui­mit, el s-a mai mutat de încă paint ori de la podea, rezistînd pînă în repriza a 1O-a, au­d arbitrul a pus ca­păt luptei și m-a declarat învingător. Nu pot descrie in cuvinte entuzias­mul spectatorilor... Seara se sărbă­torea prin restaurante victoria mea. S-a dat şi un banchet in cinstea mea, dar sărbătoritul era acasă de mult şi... dormea. Răsfoiam mai departe prin album. Degetul lui Lucian Popescu s-a o­­prit pe o altă tăietură de ziar ! —- fată-l pe Carlos Fix... 23 sep­tembrie 1931... O altă seară de ne­uitat din viaţa mea. Campionul Eu­ropei la „cocoş", Carlos Flix şi-a pus titlul în joc la Arenele Romane. L-am depăşit clar la puncte şi în repriza 13-a l-am trimis la podea pentru cite­­va secunde... Titlul mi l-a luat, șase luni mai tirziu, Bernasconi la Milano. Cu gîtul ai aruncat undeva departe peste ani, omul acesta cu părul argin­tat, tace cîteva minute. — Te rog să mă scuzi, continuă el... Mă gîndeam însă la cariera mea, la greșelile mele și la greutățile boxe­rilor din acea vreme. Cu siguranţă că bine îndrumat, atent pregătit, aş fi ajuns la titlul mondial. Dar cine ştia „meserie“ la ora aceea? Cine se preocupă oare cu atenţie de noi ? Cine să ne dea sfaturi? Tot ce învă­ţam, „prindeam" din zbor de pe la străini. Nu exista o şcoală a boxului cum există azi, nu ştia Kimerd nimic de dozarea efosturii sau de o pregă­tire metodică a pugilist­ului. Poate dacă nu m-aş fi aruncat atit de tinăr în viitoarea luptelor grele, inter­naţio­nale, poate, zic, aş fi ajuns mult, mult mai departe. Dar, nu uita­. La 17 ani boxam 12 reprize, iar la 18 ani, 15. După meciul cu Bernasconi, am cunoscut o perioadă de şapte ani cam confuză. Eram puţin descurajat şi mă afectau mai ales comentariile „specialiştilor" din acea vreme care proclamau că „Popescu e terminat...". Curând, însă, vechea mea ambiţie şi putere de muncă aveau să-şi spună iarăşi cuvîntul. La 31 iunie 1939 am asediat titlul european la pană, deţinut de belgianul Phil Dolhelm. L-am în­trecut dar la puncte. Mai tirziu, aveam să cedez titlul la Viena în faţa lui Ernst Weiss. „Ce­dez" e un termen politicos căci în realitate, titlul mi-a fost furat de o manieră grosolană. Era pa vremea faimoasei axe Roma—Berlin și ca arbitru „neutru" a fost desemnat ita­lianul Pasamonti. L-am bătut pe Weiss, fără exagerare, 13 din cele 15 reprize, dar la sfîrșit, Pasamonti l-a proclamat pe german învingător... S-a stirnit un vacarm teribil. O specta­toare a sărit cu umbrela să-i bată pe Pasamenti iar crainicul nostru de ra­dio a avut atunci o atitudine cura­joasa, condamnînd în termeni aspri această decizie scandaloasă. Era vre­mea cînd hitlerismul se cuibărise şi în ţara noastră şi chiar guvernele as­cultau ordinele Berlinului... Dar cite amintiri nu păstrează în­chise în filele ei această carte larg deschisă peste anii de glorie ai unui mare sportiv român... Acum, Lucian Popescu îşi regăseşte elanul tinere­ţii în scita de antrenament Progresul, de unde, an de an, îşi iau zborul, cum obişnuieşte el să spună,­­undturaşii lui curajoşi şi îndeminatici. La focul experienţei şi priceperii sale s-au că­lit valori incontestabile din boxul nostru: Emil Cismaş, Mihai Tranco, Mihai Stoian, Petre Zaharia, Matei Godecuiu, D. Prunoiu şi mulţi alţii... Acum, „pasiunea nr. 1’ a antre­norului Lucian Popescu este ţinând Marin Ion, „dădăcit" cu cea mai mare grijă, zi de zi, nu numai în ce pri­veşte antrenamentele dar şi învăţă­tura şi comportarea în societate .. Ochiul antrenorului veghează cu iste­ţimea cunoscătorului şi dragoste de părinte... neîncetat. Căci aşa sînt antrenorii noştri. A­­tunci cînd vîrsta înaintată le coman­dă „stop" silindu-i să coboare trep­tele ringului şi să pună mănuşile de box în cui, ei se retrag acolo. In col­ţul „careului fermecat" şi cu inima palpitind de grijă îşi trimit cu un îndemn pe buze: elevii la luptă, vă­­zînd întruchipată în ei, falnica şi ves­tita lor tinereţe... GEORGE MIHALACHE Cu puţină vreme în urmă, alpiniştii romîni au primit vizita alpiniştilor din Republica Populară Bulgaria cu­ care s-au întrecut în cadrul „Cupei Prieteniei“. Cu această ocazie au so­sit mar observariont la invitaţia Comi­tetului pentru Cultură Fizică şi Sport şi doi reprezentanţi ai alpi­­niştilor din R.P.F. Iugoslavia. 13 zile cît au stat oaspeţii la noi ei şi-au măsurat puterile pe cele mai dificile trasee din uriaşul perete al Văii Albe. Programul bogat al întîl­­nirii internaţionale de alpinism a fost stingherit însă, în­ parte, pe vre­mea nefavorabilă. Totuşi, credincioşi vechiului dicton alpin , „Muntele este frumos pe orice vreme“, alpiniştii şi-au desfăşurat activitatea, adăugind la lupta cu înălţimile şi lupta cu intemperiile. Făcînd un bilanţ —­ sumar —­ al acestei întîln­iri,­ desprindem o se­rie de învăţăminte valoroase, care vor da posibilitatea un­ei mai juste orientări în practicarea alpinismu­lui la noi. In primele zile oaspeţii au făcut cîteva escalade de acomodare îrn pe­retele Horoabei. Cu această ocazie ei au demonstrat o înalta tehnică de căţărătură. Manevrele de corzi şi stilul de căţărat practicat de sportivii bulgari, ne îndreptăţesc sa credem că ei sunt capabili de a urca ori­ce traseu din ţara noastră. Ziua de 9 septembrie, ziu­a eli­berării poporului bulgar de sub jit-­ gut fascist, a fost sărbătorită cu mare fast la cabana Babele. Cu această ocazie alpiniştii români au urcat îr­ premieră două trasee de mare difi­cultate, care au fost denumite traseul „9 Septembrie“ şi „Trupul prieteniei rotunino-iutroslave“. In amorţirea pri­­mului contact oficial dintre alpiniştii romîni, bulgari şi iugoslavi. Situate în apropiere de Blidul Uriaşilor (masivul Bucegi), traseele se î­m­sc­riu în rîndul turelor alpine de mare difi­cultate (gradul V) şî au constituit art sever examen pentru căţărătorii noştri. Concursul pentru „Cupa Prieteniei“ a început în ziua de 10 septembrie pe tm timp nefavorabil. In urma tra­gerii la sorţi, echipele noastre au primit numerele 1 şi 3 iar cele bul­gare — 2 şi 4. Echipa secundă a României (nr. de concur­ 1) compusă din Tudor Bu­r­­btah (cap de Coardă), Gartner Va­lentin şi Nicolae Jitaru — secunzi, a escaladat traseul „9 Septembrie“ în 3h 0’17”, băt­tat pe traseu 25 pitoane şi pierzînd 1 piton din inventar. Pri­ma echipă a Bulgariei (nr. de concurs 2) compusă din Anghel Pe­i­trov (cap de coardă), Hristo Popov şi Ivan Borisov — secunzi a urcat același traseu în 2h37'07" şi nu a bătut nici un piton La ora 10,50 a intrat în concurs prima echipă a R.P.R. alcătuită din Matei Schema (cap de coardă), La­­dislau Caracsony și Aurel Irimia — secunzi. După 5 minute de la­ ple­care, capul de coardă cade și echipa este silită să abandoneze. Analizind cauzele acestui accident se constată că vina o are antrenorul Em­ilian Crî­­s­tea, care a susţinut d­en energie ca echipa să între un traseu, deşi ora era înaintată. Adăugăm că atît echipierii cit şi medicul ceruseră să se amine concursul pentru a doua zi. Evenimentele întimplate au deter­minat comisia de organizare să de-i clare echipa Bulgariei cîştigătoare a concursului, fără ca să se mai dispu­te şi celelalte trasee. Partea a doua a întilnirii (tabăra propriu-zisă) s-a desfăşurat în Valea Albă, alpiniştii fiind campaţi cu cor­turile sub peretele sudic al munte­lui Coştila. Dacă prima parte a ins­tituirii (concursul) nu a satisfăcut de pu­rt pe alpiniştii străini, ei ară-­ tind —îrn general — o opoziţie îr­ legătură cu competiţia în alpinism, cea de a doua parte a reuşit să lăngH rească situaţia. La 13 septembrie s-au făcut escalade în traseele­­te mara dificultate din peretele Văii Albe, oas­peţilor dîndu-li-se inițieritea la Intra­rea in trasee. O coardă compusă din Anghel Petrov şi Encio Petkov (R.P.R.) a escaladat traseul „Efti­­mie Croitoru' î,p 5h3­), iar echipa tudor Hurbean, Ladislatt Caracsony (R.P.R.), a ieşit la creastă in 2030. A doua coardă a alpiniştilor bulgari alcătuită din Nikola Kolcev şi Peter Statkov, după numeroase tentative a coborit din traseul „Fism­a Rosie“, neperiînd să­­ escaladeze. In aceeaşi zi, o echipă compusă din arbitrii C. Chiciorea şi Mihai Ion a escaladat dificila „Fisură Albastră" in 6 ore, iar altă coardă compusa din Nicolae Jitanu, Stan Florin şi Pompitiu Rădulescu­ a urcat „Pinte­nul“­­rin Valea Albă în 7 ore. A twa zi, la 14 septembrie, Encio Petkov (R.P.R.), în compania romînilor Matei Scherm şi Pom­pitiu Rădu­lescu a realizat fraseril „Lespezile“ din­­neretele Văii Albe, în timp ce o roardă compusă din antrenorul Mir-;­­ea Crăciu­naşcu şi Norbert Hiem­esch a condus în aceeaşi zi pe cei doi stufiet va­tori iugoslavi în Albişoara Crucii Caraiman. Acesta ar fi bilanţul întilnirii prie­teneşti dintre alpiniştii romîni şi b­ul­­tari, din care rezultă următoarele concluzii: 1. Lotul reprezentativ al ţării noastre nu a dat randamentul scontat şi 2. se observă că alpiniştii din străinătate nu agreează caracte­­­l com­petiţional în alpinism. Dar asupra problemei cronometru­­ui în alpinism, vom mai reveni cu altă ocazie. EMILIAN CRISTEA maestru al sportului MIRCEA TUDORAN Întîlnirea alpiniştilor romîni cu cei bulgari şi iugoslavi Aspect din tabăra internaţională la care au participat alpinişti romini, bulgari şi iugoslavi (Fotó: EM. CRISTE­A) SIMPOZION S.R.L.C. organizează miercuri 2 octombrie, ora 18, în sala din str. G. G. Asari nr. 3, (clădirea Sfatului Popular) un simpozion în legătură cu a X-a ediţie jubiliară a Campio­natelor internaţionale de alb­­­iste ale R.P.R. Vor vorbi Ma­ria Dili, campioană l­a R. P. R., Romeo Vitara, ziarist și V. Du­­mitrescu, antrenor de atle­tism. La început de nou an universitar... Pentru tineretul studios din învă­­ţămîntul superior, zilele de vacanţă au luat sfîrşit... Astăzi, în toate cen­trele universitare din ţară se va da... startul într-un nou an de înrvăţă­­tură, pe care fiecare şi-l doreşte cit mai bogat în roade. Evenimentul, cum e şi firesc, a preocupat îndeaproape atît pe pro­fesori — dornici să împărtăşească discipolilor lor, cunoştinţele necesa­re formării unor intelectuali bine pregătiţi, cît şî pe studenţi — hotă­­­rîţi să debuteze în noul an numai cu note bune. Şi, este de dorit ca, faţă de condiţiile create de regimul democrat-popular studenţimii noas­tre, rezultatele să fie într-adevăr concludente. In noul an universitar, pe lingă o susţinută activitate legată de studiul propriu-zis, pe studenţi îi aşteaptă şi o multilaterală activitate sportivă. In baza ultimelor măsuri preconiza­te de ministerul de resort, educaţiei fizice în institute şi facultăţi , s-a creat un rol strict recreativ. Studen­ţii vor desfăşura activitatea spor­tivă pe grupe facultative şi pe ramuri de sport, mergâmdu-se pe prinver­­piul specializării în disciplina către care au mai multă predilecţie. De a­­semenea, se tinde să se formeze e­­chipe reprezentative la cît mai multe sporturi, nu numai pe institute şi facultăţi, ci chiar pe ani de studii. In ce priveşte calendarul compe­­tiţional sportiv, acesta va trebui să oglindească un spirit de colaborare efectiv între colectivul sportiv şi cate­dra de educaţie fizică, pentru ca sar­cinile colectivului sportiv să se rea­lizeze prin secţiile pe ramură de sport dirijate de catedră. Din acest calendar nu vor trebui să lipsească competiţiile organizate die organele sportive locate, competiţiile închinate unor zile festive, campion­atele uni­versitare, precum şi întîlniri sporti­ve în compania reprezentativelor din fabrici, unităţi socialiste din agricul­tură ete. In această privinţă, me­rită a fi relevată—şi, fireşte, a fi ur­mată— iniţiativa catedrei de educaţie fizică a Universităţii „C. I. Partion“ (responsabil, prof. M. T. Ionescu) care a şi întocmit un plan special de întreceri sportive tre echipele a­­cestei universităţi şi acelea ale unor întreprinderi dirt Capitală (Uzinele­­23 August, Mao Tze-dun, Electro­magnetica etc.). O atenţie majora Se impune a fi acordată şi îmbunătăţirii bazei ma­­­teriale. La acest capitol, recomandăm conducerii institutelor şi facultăţilor să sprijine cu mai multă eficienţă ca pînă acum, acţiunile de amenaja­re sau reamenajare a bazelor spor­tive studenţeşti. La început de nou art universitar, urăm cu­ mai m­rtrife succese in activi­tatea lor, profesorilor şi studenţilor din toate centrele universit­are ale patriei noastre! SPORTUL POPULAR Nr. 3090 Pag. 3-a

Next