Sportul Popular, martie 1960 (Anul 15, nr. 3573-3589)

1960-03-28 / nr. 3588

GÂNDURI pentru un tinăr sportiv Anul trecut, la Bruxelles, Radu Ne­gulescu a încercat o mare satisfacţie: el cucerea 3 titluri de campion inter­naţional de tenis de masă al Belgiei.­­Citeva zile mai tirziu, la Dortmund, în cadrul campionatelor mondiale, tînărul jucător român ieşea biruitor asupra renumiţilor şi experimentaţilor sportivi maghiari, campionul european Berczik, fostul campion mondial Sido şi Földi. Tot în 1959, Radu Negules­­­cu a ciştigat 3 titluri europene la ju­niori şi a devenit campion al ţării, terminînd neînvins cele mai impor­tante competiţii interne. In 1959, toamna, Radu Negulescu a avut suc­cese şi un alt domeniu de activitate: a trecut examenul de admitere la In­stitutul Medico-Farmaceutic din Cluj, iar peste citeva luni (ianuarie 1960) el a obţinut nota maximă, 10, la bio­logie şi anatomie, Iată aşadar o carte de vizită cu care utemistul Radu Ne­gulescu se poate mindri şi care face cinste mişcării noastre sportive. El a putut obţine aceste succese in condiţiile minunate create tineretului nostru in toate domeniile de activi­tate de regimul democrat-popular, de oamenii muncii, înainte de 23 August 1944, cîţi tineri au fost ajutaţi să în­veţe, să facă sport, să cunoască ati­­tea lucruri şi să fie trimişi in călă­torii peste hotare ? Numai feciorii de bani gata se puteau bucura de toate acestea, odraslele politicienilor şi ale altor exploatatori îmbuibaţi de pe ur­ma jafului ţării şi al poporului. Am început să scriem aceste rîn­­duri gîndindu-ne la o serie de lucruri legate de comportarea din ultima vreme a lui Radu Negulescu. Acest tinăr şi talentat sportiv manifestă de la un timp unele atitudini care con­trastează cu comportările lui de pină acum, cu educaţia pe care o primeşte. Rezultatul ? Comportările lui de la ultimele concursuri au lăsat de dorit. La Bucureşti a fost învins de Cobir­­zan şi Popescu. La Moscova a pier­dut la Sam­oris, după ce conducea cu 1796 în setul decisiv. Apoi, după ce l-a învins de două ori pe Paskia­­vicius, la interval de numai o zi a fost întrecut de același Paskiavicius cu 3—0, fiind învins și de Cobirzan. . La Bruxelles a ciştigat primele două seturi la cehoslovacul Vihrtanovski, le-a pierdut pe următoarele două, iar in setul decisiv deși conducea cu 10—4, 16—12, 18—17, nu a putut cîş­­tiga. Este oare în declin Negulescu ? Nici vorbă pentru un tinăr de 19 ani. Poate că învăţătura îi absoarbe mult timp? Fără îndoială că da, şi noi îl Îndemnăm pe Negulescu să continue cu aceeaşi conştiinciozitate pregăti­rea sa ca student fruntaş. El a dove­dit însă pină acum că ştie să îmbine foarte bine munca la învăţătură cu activitatea de sportiv fruntaş. Care să fie deci cauza ultimelor sale înfrîngeri? Credem că Radu Ne­gulescu a început să nu mai priveas­că toate partidele cu spirit de răs­pundere, îşi desconsideră adversarii, nu mai luptă cu toată dirzenia. Fără îndoială că Radu Negulescu va mai reprezenta fora noastră şi la alte importante confruntări interna­ţionale. Şi nu Radu Negulescu sportivii noştri îşi pun mari spe­ranţe. De aceea aşteptăm o com­portare la nivelul posibilităţilor lui. Suntem­ siguri că el va putea ob­ţine succese dacă va arunca în lupta sportivă toată energia, toată pu­terea de luptă şi priceperea sa, aşa cum a mai făcut-o de multe ori. Totul depinde de tine şi pentru a­­ceasta iţi cerem, Radu Negulescu, să nu precupeţeşti nici un efort, să priveşti cu seriozitate toate meciurile, să răspunzi aşa cum se cuvine încre­derii şi cinstei ce ţi se acordă de a reprezenta culorile patriei. RED. ] Chimia făgăraş s-a distanţat în campionatul masculin întrecerea celor mai­ bune echipe de handbal în 11 din ţara noastră s-a reluat ieri, prin disputarea unor jocuri ech­ilibrate, mai ales în cam­pionatul echipelor masculine. Cu toa­te acestea, în partidele care au avut loc cu acest prilej s-a putut observa că echipele nu sunt încă puse la punct cu pregătirea. Observaţia noas­tră se referă în mod deosebit la e­­chipele feminine, în întrecerea­ cărora s-au înregistrat scoruri mari, ca ur­mare a faptului că o serie de forma­ţii s-au prezentat la startul campio­natului cu o pregătire insuficientă. Chimia Făgăraş s a distanțat în campionatul masculin Dinamo Orașul Stalin—Chimia Fă­găraş 11-13 (6-7). Jocul dintre cele două fruntaşe ale campionatului mas­culin a fost aşteptat cu interes. Din păcate, partida a fost lipsită de spec­taculozitate, fiind presărată cu nu­meroase greşeli tehnice. Victoria echi­pei din Făgăraş este meritată, dato­rită faptului că jucătorii acestei echi­pe au fost mai decişi în fazele de a­­tac şi au tras mai bine la poarta An înscris: Weber (5), Miskes (3), Pal (2), Pahan (Dinamo) şi Schneider (6), Jiţei (2), Tischler I (2), Great, Martini, Chiujdea (Chimia). (C­hir­­leanu, coresp.). Tehnometal Timişoara—C.S.M. Re­şiţa 17-12 (10-6). Jucînd mai bine atît în atac cît şi în apărare, echipa tim­şoreană s-a impus din primele mi­nute de joc. Oaspeţii au arătat unele slăbiciuni în apărare. Partida a fost în general disputată şi a oferit un joc de bună calitate. (N. Nestor, co­resp). C.C.A.—Victoria Jimbolia 25-12 (10-4). Victoria echipei bucureştene este pe deplin meritată, chiar la a­­ceastă diferenţă de scor. Este foarte adevărat însă că portarul echipei oaspe (Heiicke) a jucat foarte slab. Au marcat: Bulgarii (9), Barabas (5), Jochman (5), Nodea (3), Kapp II (2), Oţelea (CC­A.) şi Jost (4), Debauer (4), Behlen (2) Kusil, Lin­­ster (Victoria). (N. Tokacek, coresp.), Dinamo Bucureşti , C.S.M.S. Iaşi 14-13 (6-5). Partida — deşi de un scăzut nivel tehnic — a fost totuşi viu disputată. După ce au început slab, dinamoviştii şi-au revenit şi au stăpînit jocul. Spre sfîrşitul meciului ei au încetinit insă ritmul. Cu mai puţin de 2 min. înainte de terminare C.S-M S. a egalat: 13-13, dar cu 20 de secunde înainte de fluierul final Haat a adus victoria echipei Dinamo. Au înscris: Haat (4), Costache I (3), Costache II (3), Blaga (2), Po­pescu, Ivănescu (Dinamo), Tip» (10), Em. Hurubeanu (2), Schmidt (C.S.­ S.). Jocul Voinţa Sibiu—Ra­pid Bucureşti a fost amînat C. S. Tg. Bujor învinsă la Tim­işoara! Ştiinţa Timişoara — C.S. Tg Mu­reş 4-2 (1-1). Cel mai important meci al campionatului fem­­­in s-a încheiat cu victoria meritată a echipei timi­şorene. Meciul a fost decis în ulti­mele 10 minute de joc cînd studen­tele, mai bine pregătite fizic, au for­ţat şi au înscris punctele victoriei prin Oster- In general, jocul a fost frumos şi de un bun nivel tehnic. (AI. Gross, coresp. regional). Rapid Bucureşti—Tractorul Oraşul Stalin 6-4 (2-2). Victoria feroviare­lor a fost obţinută la capătul unui meci aprig disputat. Tinerele jucătoa­re din Oraşul Stalin au opus o dîrză rezistenţă valoroaselor lor adversare. CS.M. Sibiu—Constructorul Timi­şoara 5-0 (3-0). Victoria comodă, realizată prin golurile marcate de Waltzer (3) şi Dobre (2). (M. Lu­­puţiu şi I. Ionescu, coresp.). C.S­ M. Reşiţa — Progresul Bucu­reşti 0-6 (0-4). Au marcat: V. Dumi­­trescu (4), Maria Ghiţă (2). Ştiinţa Bucureşti — Record Mediaş 6-0 (echipa Record Mediaş nu s-a prezentat). CLASAMENTE Feminin Apărarea echipei Dinamo a reuşit in cea mai mare măsură să anihileze atacurile handbaliştilor ieşeni. In fotografia noastră se poate vedea cum Iliescu, Ristoiu şi Blaga opresc o acţiune a lui Tipu, principalul realizator al echipei C.S.M. S. Iaşi. Fază din jocul Dinamo Bucureşti—C.S.M.S. Iaşi. Foto: Th. Roibu 1. Chimia Făgăraş 19 9 8 1 ISO: 97 18 2. Dinamo Bucureşti 10 6 2 2 125:104 14 3. Dinamo Or. Stalin 10 6 1 3 126:120 13 4. C.S.M. Reşiţa 10 6 0 4 112:112 12 5. C.C.A. 10 5 0 5 133:112 10 6. Rapid Bucureşti 9 3 2 4 91: 93 8 7. Tehnometal Timiş­ 10 4 0 6 124:145 8 8. Voinţa Sibiu 9 3 8 6 79: 98 8 9. C.S.M.S. Iaşi 10 2 2 6 100:122 6 10. Victoria Jimbolia 10 1 1 8 113:130 3 1. Ştiinţa Bucureşti 10 7 2 1 72:29 16 2. Rapid Bucureşti 10 8 0 2 59:39 16 3. C.S.M. Sibiu 10 7 1 2 59:38 15 4. C.S. Tg. Mures 10 7 0 3 48:37 14 5. Progresul București 10 6 1 3 56:31 13 6. Stiinta Timisoara 18 6 1 3 36:33 13 7. Record Mediaş 10 2 2 6 23:51 6 8. Constructorul Timis­ 10 2 1 7 16:35 5 9. Tractorul Or. Stalin 10 0 1 9 38:67 1 10. C.S.M. Reşiţa 10 0 1 9 19:68 1 Petrolul Constanţa ia a doua victorie consecutivă Deşi echipele noastre de volei se află după a treia etapă a returului, ele dovedesc încă o insuficientă pre­gătire. Ca atare, multe meciuri sunt de slabă factură, ceea ce ar trebui să stea de gîndit federaţiei de specialitate. Aceasta mai ales fiindcă ne aflăm în anul campionatelor mondiale. • BUCUREŞTI: Rapid-C.P.B. (f) 3—1. Un meci de un nivel tehnic inadmisibil de scăzut faţă de valoarea sportivelor care alcătuiesc cele două formaţii. Victoria a revenit echipei fe­roviare datorită greşelilor făcute de •voleibalistele de la C.P.B. Un mare număr de puncte a fost realizat direct din serviciu ! (N. T.) • CONSTANŢA: Petrolul—Ştiinţa Cluj (I) 3—0. Petrolistele au dovedit • din nou că alcătuiesc în momentul de v faţă o echipă matură. (E. Petre-cores­­pondent). • PLOEŞTI: Progresul Tîrgovişte —Voinţa Sibiu (I) 3—2. Partida a .'început în nota de dominare a sibi­u cu celor, care au avut la un moment idat o apreciabilă diferenţă de puncte. IDar calmul jucătoarelor de la Tîr­­tgovişte, şi blocajijjţ foarte bun au schimbat raportul de forţe în favoarea lor. In general, partida a fost de bună factură tehnică. (Amalia Kreiss-co­­respondent). • TIMIŞOARA : Ştiinţa—Someşul Cluj (f) 0-3. Studentele, jucînd fără convingere şi avînd o pregătire fizică slabă, au pierdut uşor. Clujencele s-au arătat a fi în formă. • CLUJ: Ştiinţa—Utilajul Petro­şani (m) 3—1. Deşi echipa locală a ciştigat, cei peste 1.000 spectatori pre­zenţi la întîlnire au plecat dezamăgiţi de jocul prestat de Ştiinţa. Sportivii de la Ştiinţa s-au comportat cu mult sub posibilităţile lor. Punctul lor slab l-a constituit atacul, în care a satis­făcut doar parţial Bărbuţă. Jocul a prezentat interes datorită oaspeţilor care au luptat cu multă ardoare. De la aceştia s-au evidenţiat Crivăţ, Bran­denburg, C. Gornoviceanu. (A. Du­rai Iriu-corespondent). 9 BUCUREŞTI: Dinamo—Ştiinţa Timişoara (m) 3­ 0. Spectatorii pre­zenţi, ieri dimineaţă în sala Dinamo aşteptau o comportare frumoasă din partea ambelor echipe. Studenţii însă, spre deosebire de uljitea lor apariţie în Capitală, au jucat foarte slab, fără convingere, fără combativitate. Deşi au ciştigat, dinamoviştii nu­ s-au ri­dicat nici un moment la valoarea ară­tată anul trecut, la sfîrşitul primei părţi a campionatului. Iată rezultatele tehnice : FEMININ : Progresul Tirgoviste — Voinţa Sibiu 3-2 (16-14, 13-15, 10-15, 15-9 15-8), Dinamo Bucureşti-Metalil Bucu­reşti 3-0 (9, 8, 4), Rapid Bucureşti— Combinatul Poligrafic Bucureşti 3-1 (16-14, 11-15, 15-7, 15-9), Voinţa — Oraşul Stalin—Progresul Bucureşti 2-3 (15-3, 8-15, 15-9, 8-15, 12-15), Petrolul Constan­­ţa-ştiinţa Cluj 3-0 (7, 11, 13), Ştiinţa Timişoara-Someşul Cluj 0-3 (1, 6, 12), MASCULIN : Dinamo Bucureşti — Ştiinţa Timişoara 3-0 (7, 13, 8), Ştiinţa Cluj—Utilajul Petroşani 3-1 (15-5, 16-14, 10-15, 15-8), C.C.A.-Tractorul Or. Stalin 3-0 (1- 13, 8), Politehnica Or. Stalin— Progresul Bucureşti 0-3 (4, 4, 6), Ştiinţa Galaţi—Rapid­ Bucureşti 0-3 (1, 8, 4), Constructorul Bucureşti—Victoria Bucu­reşti 1-3 (12-15, 15-13, 1-15, 8-15). Fotoreporterul nostru Gh. Dumitru a „prins“ una din puţinele faze în care Ecaterina Crăciun (C. P. Bucureşti) a reuşit să întreacă blocajul rapidist. (Fază din meciul Rapid— C.P.B. 3—1) Dinamo Bucureşti a ciştigat „Cupa Titus Groza“ tale: Caminschi (Stiinta) 1:09,0, Nagy (C.C.A.) 1:12,9, Radu (CI. sp. sc.) 1:14,7; 100 m fluture (copii) : Cismaru (Progresul) 1:33,3, Tat (O­­limpia Reşiţa) 1:35,8; 100 m spate (copii) : Berger (CI. sp. sc.) 1:24,2; 4x200 m liber : Dinamo 9:34,5; 4x100 m mixt: Ştiinţa 4:43,1. FE­MININ : 100 m. liber: Ingrid Wäch­ter (Ştiinţa) 1:09,5, Marg. Wittgen­stein (Progr.) 1:09,7, Ingrid Rrothe (Dinamo) 1:12,1; 100 m spate: Eva Banfi (C.F.R. Cluj) 1:17,5, Ingrid Wächter 1:20,6, Anca Trohani (CL sp. sc.) 1:21,2; 200 m bras: Sanda Iordan (Dinamo) 2:59,4. Florentina Rambosec (Cl. sp. sc.) 3:09,7. Ma­riana Wagner (Olimpia Reşiţa) 3:16,0; 100 m bras (fetite) : Cristina Sever (C.C.A.) 1:36,5; 100 m liber: (fetiţe) Ana Waldman (Cl. sp. sc. Cluj) 1:17,2. Cristina Balaban (Dinamo) 1:18,2; 400 m liber: Ingrid Wäch­ter 5:34,2, Margareta Wittgenstein 5:43,0, Anca Trohani 5:58,4; 100 m bras: Sanda Iordan 5:25,9, Florentina Rambosec 1:29,4, Ecaterina Orosz- Cristea (Dinamo) 1:29,7; 100 m flu­ture: Nicoleta Ştefănescu (Rapid) 1:21,7, Vasilica Jurciuc (Dinamo) 1:24,8; 100 m spate (fetiţe): Ana Wald­man 1:30,6. Cristina Balaban 1:31,2. Heidi Waltz (Olimpia Reşiţa) 1:33,8; 100 m fluture (fetiţe) : Mihaela Zar­­chievici (Progresul) 1:47,6; 4x100 m liber: Dinamo 5:02,7; 4 x 100 m mixt: Dinamo 5:28,3. SĂRITURI: 1. Gh. Banu (Dinamo) 121,45 p., 2. M. Condovici (C.C.A.) 114,35 p., 3. A. Rottman (Construc­torul). Clasament general: 1. Dinamo 123,5 p, 2. Progresul 103 p., 3. C.C.A. 91 p., 4. Rapid Buc. 66 p., 5. Ştiinţa Buc. 63 p., 6. Olimpia Reşiţa 59 p., 7. Clubul sportiv şcolar Buc. 50 p., 8. C.F.R. Cluj 33 n. G.. N1Uv/«./»lnCU­­ (Vinere din pag. 1) 1:01,6; 100 m fluture: Al. Popescu 1:05,8; ICO m bras: Schm­­îzer 1:14,0, Mitrofan 1:14,8, Oanță 1:14,9; 100 m C. S. Oradea a ciştigat turneul internaţional ORADEA (27 prin telefon). Sîmbăta­­şi duminică au continuat în noul ba­zin acoperit jocurile din cadrul turneu­lui internaţional de polo. Rezultate: Sîmbăta: C.S. Oradea—Set­­tin. Bucu­reşti 2—0 (2—0). Au marcat: Simon şi Csordás. Ştiinţa Cluj—Aufbau Mag­deburg 6—3 (3—2). Au înscris : Dan­ci­­ (3), Darpezi (2) şi Urcan pentru Ştiinţa şi Irmier (2), Reiner (2) şi Pors­­tell pentru Aufbau. Duminică: Sei­­tin. Bucureşti—Ştiinţa Cluj 9—2 (4—2) Marinescu (4), László (3) şi Culiniac (2) au marcat pentru bucureşteni, iar Zette şi Chîrilă pentru Ştiinţa. C.S. Oradea—Aufbau Magdeburg 6—3 (3—0). Au marcat Novac (3) şi Simon (3) pentru C.S.O. şi Irmier (3) pentru Aufbau. Pe primul loc s-a cla­sat C.S. Oradea cu 6 puncte, urma­tă de Sei­­tin. Bucureşti cu 4 puncte, Ştiinţa Cluj cu 2 puncte şi Aufbau Magdeburg 0 puncte. I. GHISA, coresp. regional HIPISM ALERGĂRILE DE MIERCURI Miercuri 30 martie la ora 15:30 se va disputa pe hipodromul Băneasa-Trap o interesantă reuniune. Cele şapte aler­gări ale zilei sunt bine echilibrate şi vor da loc la întreceri spectaculoase. In premiul Grădiştea, alergarea prin­cipală a zilei, vor lua startul Ivona 1700 (Ichim), Coleta 1700 (Toderaș), A­­drian 1700 (Vasile G.), Zefira 1700 (Tă­­nase G.), Hrisov 1720 (Dinu Tr.), Postă­­varu 1720 (Szabó I), Elegant 1720 (Ghi­­nea), Triumf 1740 (Moldovan G.), Stra­ja 1740 (Ștefănescu), Vulcan 1740 (Bon­tei V.). Pariul austriac închis duminică, va continua cu suma da 14.400 lei. ALERGĂRILE DE DUMINICA Alergările de ieri au înregistrat un , deosebit succes tehnic. Un număr de 20 cai şi-au ameliorat recordul totali­­zindu-se o îmbunătăţire de 15 secunde. REZULTATE TEHNICE I. Dumbrava (Brailowsky), Mezina, Honda. Cota : 5,00 - 92,20 lei. II. Orient­e (Solcan), Nerva, Taran­tella. Cota : 8,90 - 58,80 - 30,80 lei. Or­dine triplă : 535 lei. III. Helga (Tigăeru), Dafin, Nemesis. Cota : 2,00 - 9,00 - 23,10 lei. IV. Lac (Ichim C.), Tarcău, Olteț. Cota: 8,10 - 54,80 - 15,80 lei. Ordine triplă: 1984,60 lei. V. Zorinel (Toderaș), Zori de Zi, Fan­­fan. Cota : 2,70 - 8,80 - 17,80 lei. V. Pi­­joi (Voronin), Secera, Zdra­văn. Cota : 1,90 - 20,70 - 13,10 lei. Or­dine triplă : 15, 80 lei. VII. Licurici ITI (Tigăeru), Breton. Evantai. Cota : 3,50 - 8,90 - 14 lei.

Next