Sportul Popular, iulie 1962 (Anul 17, nr. 4058-4075)

1962-07-05 / nr. 4060

Ai* EDIŢIE ŞI ACUM, DESPRE ECHIPA NOASTRĂ * 1 Am prezentat cititorilor noştri echi­pele străine participante, pimînitu-le în acest fel la dispoziţie o serie de infor­­maţii legate de pregătirile efectuate, de caracteristicile jocului formaţiilor care sîmbătă îşi vor începe întrecerea pentm titlul de campioană a lumii. Ne-a mai rămas să vorbim despre handbalistele noastre. Sarcina aceasta este mai uşoară , sportivele care ne vor reprezenta în campionatul mondial fiind desigur, cu­noscute publicului din­ ţara noastră. De aceea, după ce vom­ anunţa lotul de ju­cătoare din care formată selecţio­nata tt. P. Romano,­vom prezenta — ca fiind mai util — cele mai importante aspecte ale pregătirilor efectuate de handbalistele noastre. Iată, mai tatii, lotul: Irina Hector, Filiana Borcea (portari), Maria Constan­­tinescu, Ana Boţan, Josefina Ştefănescu, Antoaneta Oţelea, Victoria Dumitrescu, Judith Neacke, Aurora I,conte, Wahl­­traute Frantz, Constanţa Dumitrescu, Cornelia Constantinescu, Ana Nemetz, Felicia Gheorgh­iţă, Aurelia Szökő şi Elena Iledeşiu. După cum se vede, în lot au fost promovate o serie de jucă­toare tinere talentate, cum stat Felicia Cheorgh­iţă, Ana Nemetz, Elena Iledeşiu şi W. Frantz. Şi acum despre pregătiri. Este cunos­cut faptul că în ultimul timp handbalul în 7 feminin a progresat mult. Numeroa­sele întîlniri internaţionale disputate în anii din urmă au demonstrat din plin că stilul de joc lent, cu combinaţii tac­tice pregătite atent şi cu o mare varie­tate de procedee tehnice — stil de joc care s-a impus la prima ediţie a cam­pionatului mondial — este astăzi de­păşit. In handbalul în 7 feminin a apă­rut tendinţa spre accelerarea ritmului de joc, spre folosirea combinaţiilor ra­pide pe semicerc, a contraatacurilor. Fără îndoială că spectaculozitatea meciu­rilor este mai ridicată chiar dacă apără­rile sunt mai sigure, mai prompte în intervenţii, ţinînd seama de aceste lu­cruri cei doi antrenori ai echipei repre­zentative, Constantin Popescu şi Nico­­lae Nedeţ, au căutat să adapteze jocul sportivelor noastre la noile tendinţe a­­părute în handbalul în­­ feminin. Astfel, în apărare echipa joacă mai sigur, mai atent, protejînd bine poarta, ştiind să blocheze şuturile de la distanţă. Contra­atacurile sunt mai prompte şi mai frec­vente. De asemenea, în atac s-a manifes­tat la ultimele meciuri de antrenament tendinţa spre un joc combinativ prin al­ternarea şuturilor de la distanţă cu an­gajarea pivoţilor. Toate aceste lucruri dovedesc că preocupările pentru îmbu­nătăţirea jocului echipei noastre au dat unele roade. Dar noi aşteptăm mai mult de la handbalistele noastre. Cunoscîn­­du-le puterea de luptă, ambiţia cu care ştiu să învingă momentele dificile, avem convingerea că nu vor precupeţi nici un efort în această mare întrecere interna­ţională. Au sosit primele echipe participante (Urmare din pas­. 1) şi R. P. Romíno. Reprezentativa noas­tră va debuta intr-o competiţie inter­naţională de mare amploare şi noi sperăm să ocupăm un loc onorabil". întrebat de noi, cărei echipe îi acordă prima şansă în această întrecere, tov. V. Kuzneţov ne-a spus : „Consider că reprezentativele R. P. Routine şi R. S. ■Cehoslovace au cele mai mari şanse de a cuceri medaliile de aur“. JAPONIA: O­F.CMIPA FOARTE TINARA Delegaţia japoneză — sosită marţi — cuprinde 15 jucătoare, din clubu­rile Aichibo, Osaki, Renown şi Taiyo. De remarcat este faptul că cele mai „vîrstnice“ sunt jucătoarele care au îm­plinit cu citva timp în urmă... 22 de ani. Deci, o echipă de perspectivă. Această constatare a fost confirmată şi de declaraţia antrenorului respon­sabil al lotului japonez, prof. Kiyoshi Takamashima. El ne-a mai spus ur­mătoarele : „Ştim că la actuala ediţie sunt pre­zente citeva echipe foarte puternice: Cehoslovacia, U.R.S.S. şi România. Noi am venit să învăţăm. După pă­rerea mea, echipa ţării gazdă are cele mai mari şanse de a ciştiga titlul de campioană mondială. Fac această a­­firmaţie bazindu-mă pe ultimele re­zultate înregistrate in intilnirile bila­terale amicale (U.R.S.S.—Cehoslova­cia si Romînia—U.R.S.S.)“. O VERIFICARE UTILĂ ÎNAINTEA CAMPIONATULUI MONDIAL: R. P. ROMÂNA-JAPONIA 26-3 (13-1) (Urmare din pag. 1) .echipa noastră la această ultimă verifi­care. In acest sens vom ține seama, de­sigur, de faptul că handbalistele japo­neze nu au solicitat prea mult reprezenta­tiva I­. P. Romíne, care s-a impus de la începutul meciului printr-o apărare si­gură şi prin folosirea cu regularitate a contraatacurilor. In ansamblu echipa a lăsat o impresie bună, manifesting sigu­ranţă în organizarea acţiunilor ofensive pe care însă le-a finializat uşor şi pen­tru că selecţionata japoneză era vulnera­bilă în apărare. In cea de a 11-a repriză antrenorii noştri au folosit un timp re­zervele, care cu unele mici scăderi în a­­tac, nu s-au arătat mult inferioare pri­mei „garnituri“. Handbalistele oaspe au arătat două lucruri — în general bune : o circulaţie rapidă a mingii şi o tehnică individuală ridicată. Din păcate ele greşesc prin a­ceea că îşi organizează acţiunile prea departe de poartă şi că nu folosesc a­­runcările de la distanţă. Cît priveşte a­­părarea, cu toată mobilitatea de care dau dovadă, banbalistele japoneze sînt uşor de trecut, lipsindu-le deocamdată fermi­tatea şi promptitudinea în intervenţii Cu mai mult curaj şi siguranţă ele vor putea să ajungă,­în scurt timp, să pro­tejeze mai bine poarta şi să anihileze mai repede acţiunile ofensive ale adver­sarului. Arbitrul Pandele Cîrligeanu şi-a fă­cut o „încălzire“ înaintea partidelor pe care le va conduce în campionatul mon­dial, arbitrînd uui joc care nu­­ a ridicat prea multe probleme. Au jucat formaţiile: K. P. ROMINA, Hector (Itorcea) — M. Constantinescu­­(1), Rolan (6), Şte­­­fânescu (1), Olelea (1), Neache (4), V. Dumitrescu, I.conte (1), Nemetz (1), Frantz, Gheorghiță (1), C. Dumitrescu, Szökő (1), C. Constantinescu (2), Ibe­­desiu (2). JAPONIA : Shinozaki (YamaJa, Fu­­ruya) — Yamazaki, Nishimnra, Aoki, 1 sobe (1), Smeada (1), Keiko Ui, Fsukahara, Tamara (1), Fukutu, Kuro­­yawa, Takcmoto, Ola. REZULTATE EXCELENTE IN CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE PARAŞUTISM DE LA CLINCENI (Urmare din pag. 1) ■ Elisabeta Minculescu au redus me­reu distanţa de punctul fix. ■ Performanţa Elisabetei Minculescu se datoreşte unei pregătiri minuţioase,­­măiestriei cu care ea a ştiut să-şi aleagă momentul săriturii şi felului în care şi-a condus paraşuta. • Cu mult succes au concurat şi pa­­raşutiştii noştri. Ei au dominat net proba de 1500 m, in care au ocupat primele două locuri. Ion Negroiu a adăugat victoriei sale internaţionale şi un nou record al R.P.R. (1,615 m). ,E­­are în plus satisfacţia de a se afla pe primul loc în clasamentul general după două probe. Oaspeţii au lăsat o­­ impresie foarte bună. Paraşutiştii po­lonezi au cîştigat primele locuri la salt de la 1000 m bărbaţi şi 1500 m femei, corectînd prin Jan Czerniak re­cordul naţional (1,07 m). Concuren­tele şi concurenţii maghiari au fost prezenţi permanent în lupta pentru primele locuri. Iată rezultatele tehnice:­­ SALT DE LA 1000 M. Masculin: 1. Jan Czerniak (R.P.P.) 1,07 m (nou ■ record polonez); 2. Cornel Serghian (R.P.R.) 1,27 m; 3. Binder Lajos (R.P.U.) 1,66 m; 4. Huse Karoly (R.P.U.) 1,935 m; 5. Szeder Ferenc­­(R.P.U.) 2,195 m; 6. Valentin Ţurcanu­­(R.P.R.) 2,245 m; 7. Ion Negroiu (R.P.R.) 2,515 m. Feminin: 1. Elisa­beta Minculescu­-Kiss (R.P.R.) 1,255 m — NOU RECORD MONDIAL; 2. Margit Szabó (R.P.U.) 3,34 m; 3. Ana Franke (R.P.P.) 3,43 m; 4. Angela Năstase (R.P.R.); 5. Elisabeta Popes­cu (R.P.R.); 6. Elena Băcăoanu­ (R.P.R.); 7. Ecaterina Diaconu (R.P.R). SALT DE LA 1500 M. Masculin: 1. Ion Negroiu 1,615 m — NOU RE­CORD R.P.R.; 2. Valentin Ţurcanu 2,23 m; 3. László Miklos (R.P.U.) 2,29 m; 4. Ștefan Czervonak (R.P.P.) 3,36 m­; 5. Huse Karoly 3,415 m; 6. Ion Roșu; 7. Nicolae Vel­ic­u etc. Feminin: 1. Ja­nima Krajevska (R.P.P.) 3,815­­ m; 2. Maria Puchar (R.P.P.) 4,21 m; 3. An­gela Năstase 4,615 m; 4. Ana Franke 5,72 m; 5. Ecaterina Diaconu 6,0 m­; 6. Elisabeta Minculescu 6,105 m; 7. Elisabeta Popescu 6,875 m. CLASAMENTUL GENERAL DUPĂ DOUĂ PROBE. Masculin : 1. Ion Ne­groiu 770,586 p; 2. Valentin Țurcanu 768,101 p; 3. Huse Karoly 762,331 p; 4. Miklos­ Laszlo 759,030 p; 5. Bin­der Lajos 757,404 p. Feminin: 1. E­­lisabeta Minculescu 748,338 p; 2. An­gela Năstase 739,040 p; 3. Ana Franke 735,812 p; 4. Elisabeta Popescu 714,530 p; 5. Ecaterina Diaconu 712,127 p. • CU TREI săptămînî înaintea dispu­tării meciului de atletism dintre echipele S.U.A. şi Uniunii Sovietice (21—22 iulie la Palo Alto) organizatorii americani au anunţat că au fost vindute 75.000 bilete de intrare. 9 IN FAŢA cererilor care s-au primit din diferite ţâri pentru cumpărarea de bilete la viitoarea ediţie a Jocurilor O­­limpice de la Tokio, în capitala Japoniei s-a anunţat că acestea vor fi puse în vînzare incepind din luna aprilie 1993. Comitetul de organizare a Jocurilor a anunţat de asemenea că toate celelalte amănunte privind preţurile biletelor, a­­genţiile unde vor putea fi cumpărate, etc. vor fi făcute cunoscute în luna au­gust a acestui an. • VINTURILE „războiului rece“ suflă din nou in lumea sportului. Statele Unite au refuzat să acorde vize de intrare sportivilor din R. D. Germană şi din R.P.D. Coreeană care s-au înscris să par­ticipe la campionatele mondiale de pa­rașutism programate în luna august. • 13.000 km măsoară traseul circuitu­lui ciclist de-a lungul granițelor U.R.S.S. pe care il va parcurge Alexandr Juk, student la Institutul politehnic din Minsk. De remarcat faptul că in timpul războiului el a fost rănit la picior, fapt care a dus la amputarea labei. După ani­mic antrenament intens, Juki a îndepli­nit norma de maestru al sportului la ci­clism. • FEDERAȚIA austriacă de fotbal a cerut organizatorilor ca finala „Cupei campionilor europeni“ din acest an să se desfăşoare la Viena.­­ ANUI, viitor va fi lansată in Elve­ţia o emisiune de monede comemorati­ve cu prilejul jubileului de 100 de ani de la naşterea lui Pierre de Coubertin. Pe o parte a monedei va fi un motiv din mişcarea atletului, iar pe cealaltă parte deviza J.O. : „Citius, altius, for­tius*. • FEDERAŢIA internaţională de pati­naj a suspendat pe timp de un an pe toţi arbitrii canadieni şi americani care au funcţionat la ultima ediţie a cam­pionatelor mondiale de patinaj artistic de la Praga. Motivul constă în faptul că notele acordate de ei au fost... prefe­renţiale, lipsite de obiectivitate. • FEDERAŢIA de atletism din Dane­marca a anunţat în mod oficial că la viitorul congres al federaţiei internaţio­nale va protesta împotriva introducerii prăjinii din fibre elastice. Motivul nu este de ordin tehnic ci financiar. „Pră­jinile din fibre elastice sunt atit de scum­pe şi se distrug atit de repede incit uti­lizarea lor duce la ruinarea cluburilor“, spun conducătorii federaţiei daneze. Turneul de tenis de la Wimbledon Vera Sukova (R. S. Cehoslovacă) în semifinalele probei de simplu LONDRA 4 (Agerpres). — Campi­oana cehoslovacă Vera Sukova a ob­ţinut o frumoasă victorie în turneul internaţional de tenis de la Wimble­don, eliminînd în două seturi (6—4 ■ 6—3) pe Darlene Hard (S.U.A.), Ma­ria Bueno (Brazilia) a dispus cu 6—6; 6—4 ; 6—2 de Lesley Turner (Austra­lia), Karen Susmen (S.U.A.) a eli­minat cu 6—4 ; 6—4 pe Schurman (Africa de sud), iar Ann Haydon (Anglia) a cîștigat cu 6—3 ; 6—1 în fața lui Jeana Bilié (S.U.A.). In semi­­finale Sukova va juca cu Maria Bue­no, iar Hayden cu Susmen. Pentru prima oară în istoria turneului internaţional de tenis de cîmp de la Wimbledon, care a ajuns la cea de-a 76-a ediţie, în semifina­lele probei de simplu masculin s-au calificat 4 jucători din Australia şi nici un jucător din S.U.A. In semi­finale Neale Fraser va juca cu Rod Laver, iar John Fraser cu Mulligan Neale Fraser l-a învins cu 3—2 pe Osuna (Spania). Laver a cîștigat cu 3—1 in fața lui Santana (Spania), Mulligan a dispus în 4 seturi de He­witt, iar John Fraser l-a eliminat cu 3—2 pe Fletcher (Australia). Florian Cristescu învingător în etapa a IV-a a Turului ciclist al R. P. Ungare BUDAPESTA (Agerpres). — Tinerii ciclişti români care participă la Turul internaţional al R. P. Ungare au obţi­nut o dublă victorie in cea de-a 4-a etapă desfăşurată pe ruta Siófok— Pecs (165 km). Florian Cristescu a trecut detaşat linia de sosire la Pecs, iar selecţionata de tineret a Bucureştiului a ocupat primul loc în această etapă. Evadat din pluton împreună cu trei ciclişti maghiari, Cristescu s-a desprins de unul sin­gur pe ultimii kilometri, cîştigînd etapa cu un avans de aproape 1 mi­nut. Clasamentul etapei: 1. Fl. Cristescu (sei. Bucureşti) a parcurs 165 km în 4 h 04:30,0 (medie orară 40 km); 2. Fodor (R.P.U.) 4 h 05:25,0 ; 3. Devay (R.P.U.) 4 h 05:54,0; 4- Ziegler (R.P.U.) 4 h 05:55,0 ; 5. Ardeleanu (sei. Bucu­reşti) 4 h 07:59,0 şi în acelaşi timp un pluton în care se afla și C. Moi­­ceanu. Clasamentul etapei pe echipe : 1. Sef. București tineret 12 h 21:28,0 ; 2. Budapesta 12 h 21:52,0; 3 Pecs 12 h 21:56,0. In clasamentul general individual conduce Megyerdy (R.P.U.) 16 h 40:48,0, urmat de Arany (R.P.U.) la 2:36,9. Primul dintre cicliştii români este Ardeleana pe locul 14 la 11:16,0. Pri­mul loc pe echipe în clasamentul general este ocupat de Dosza Buda­pesta. Selecţionata de tineret a ora­şului Bucureşti se află pe locul 5, înaintea echipelor din Austria, St.D. Germană şi Iugoslavia După o zi de repaus, cursa se reia joi cu etapa a 5-a Pecs—Szeksard (55 km) contra cronometrului individual. MÎINE, IN SAU IHWMO R. P. Romina -R. P. Ungară la floretă fete Sala Dinamo găzduieşte timp de două zile — începînd de mîine — asal­turile din cadrul meciului amical din­tre reprezentativele feminine de floretă ale R.P. Romíne şi R.P. Ungare. Intîlnirea constituie — pentru lotu­rile ambelor ţări — ultimul examen de verificare înaintea Campionatelor mondiale care vor avea loc în capitala Argentinei. Aşadar, o întîlnire cu..se­miză pentru marea majoritate a tră­gătoarelor, ce vor fi prezente pe plan­şele de la „Dinamo“. Fiindcă cele mai în formă, cele mai bine pregătite vor putea aspira la un loc în echipele care vor pleca săptămîna viitoare la Buenos Aires. Floretistele noastre fruntaşe şi-au în­cheiat pregătirile. Din formaţia R. P. Romíne vor face parte, printre altele, Olga Szabó şi Maria Vicol. Reprezen­tativa R.P. Ungare are în componenţa ei, sportive ca Éva Szabol, cîştigătoa­­rea celei de a VI-a ediţii a „internaţio­nalelor“ de scrimă ale R.P. Romíné, Maria Cud­ács, Ecaterina Szalontai, Se­­keline Tiborne, floretiste prezente în aproape toate concursurile de mare am­ploare de pe continent. Trăgătoarele maghiare sosesc în cursul zilei de as­tăzi în Capitală. Programul întîlnirii a fost alcătuit astfel : • vineri de la ora 17,30: meciul pe echipe (fiecare echipă va fi alcă­tuită din cite 4 trăgătoare); • sîmbătă de la ora 10 : turneu in­dividual cu participarea a cite 6 trăgă­toare de fiecare țară. Au fost alcătuite echipele de atletism ale U.R.S.S. pentru meciul cu S. U­. A. Federaţia unională de atletism a stabilit echipele U.R.S.S. (masculina şi feminină), care se vor întîlni la 21 şi 22 iulie în localitatea Palo Alto (California) cu reprezentativele S.U.A. Vor face deplasarea 61 de sportivi, dintre care 44 bărbaţi şi 17 femei. In cele două echipe au fost in­cluşi numeroşi recordmani mondiali, campioni olimpici, recordmani ai U.R.S.S. în frunte cu Valeri Brumei, Igor Ter-Ovantsian, Piotr Bolotnikov, Viktor Tiburenko, Tamara şi Irina Press, Elvira Ozolina, Tatiana Şcelka­­nova, Vera Krepkina etc. Pentru prima oară au fost selecţio­naţi în reprezentativa U.R.S.S, tinerii atleţi Janis Lusis (suliţă), Alexei Bat­­tovski (ciocan), Vladimir Goriaev (triplu salt), Galina Evsitikova (înăl­ţime), Nila Kulkova (80 m garduri) şi altele. Au început campionatele mondiale de gimnastică PRAGA (prin telefon).­­ Marţi, la ora 19, în Sala Sportu­rilor din parcul Iulius Fucik a avut loc festivitatea de deschidere a celei de a XV-a ediţii a campionatelor mondiale de gimnastică. Concursul propriu-zis a început miercuri dimineaţă cu exerciţiile im­puse din cadrul întrecerilor mascu­line. Iată şi clasamentele, c.dupt pri­mele trei aparate : pe echipe : 1. U.R.S.S. 143,25 p.; 2. Japonia 141,70 p.; 3. R. S. Cehoslovacă 141,35 p.; 4. R. P. Chineză 140,00 p.; 5. Italia 139,30 p.; 6. R. P. Polonă 138,40 p. ; individual: 1. Iuri Titov (U.R.S.S.) 28,80 p.; 2. Boris Sahlin (U.R.S.S.) 28,75 p.; 3. Viktor Leontiev (U.R.S.S.) 28,65 p.; 4. Pavel Stolbov (U.R.S.S.) 28,55 p.; 5. Jukio Endo (Japonia) 28,50 p.; 6—8. Vaclav Kubicka (R. S. C.), Miroslav Cerar (R.P.F.I.) şi Pavel Gaidos (R.S.C.) 28,45 p. Gimnaştii noştri, care, după cum se ştie, parti­cipă doar în concursul individual, au obţinut următoarele rezultate: Fre­deric Orendi 27,00 p. (cal 9,20 p., inele 8,70 p., sărituri 9,10 p.), Gheorghe Tohăneanu 26,30 p. (8,90 p., 8,15 p. 9,25 p.). La ora închiderii ediţiei con­cursul continuă. Joi intră în concurs gimnastele cu exercițiile impuse. Turul Franţei Cea de-a 9-a etapă a Turului ciclist al Franţei, La Rochelle-Bordeaux (214 km), a fost cîştigată de italianul Bal­­letti în 5 li 11:17,0. Etapa a 10-a, Bordeaux-Bayonne (184 km), a revenit la sprint belgianului Vannitsen în 4 li 51:02,0. Tricoul galben este purtat în continuare de belgianul Willy Sch­roeders, urmat la 45 sec de francezul Darriga­de şi la 1:36,0 de en­glezul Simpson. A început şi cea de-a 1X-a ediţie a Turului ciclist al Franţei pentru ama­tori. Prima etapă, disputată pe circuit la Bordeaux (148 km), s-a încheiat cu victoria olandezului Jansens, cronometrat cu timpul de 3 h 32:50,0. A doua cta­pă a Turului Franței pentru amatori Bordeaux-Bayonne a fost cîștigată de Momene (Spania) care a realizat 4 h 26:30,0. Momene conduce și în clasa­mentul general secondat de Corton (Fran­ța) la 1:42,0 și Nijdam (Olanda) la 1:46,0. ★ * * Redacţia şi administraţia : str. Vasile Conta nr. 1, telefon 11.10.05, interurban 72, nr. 1—2, întreprinderea Poligrafică Nr. 2, str. Brezoianu 23—25

Next