Sportul Popular, iulie 1964 (Anul 20, nr. 4471-4487)

1964-07-02 / nr. 4471

Pina astăzi, la ora 17,30 Steaua—Rapid 1-0 Pe vînt, pe ninsoare, pe orice vreme, meciurile de fotbal se dispută totuși, vrînd parcă să arate că acest sport — și suporterii lui! — nu se prea sperie de intemperii. Ieri, însă, după nu știm cîtă vreme, fotbalul a fost făcut — în sfîrșit! — K. O. de... ploaie. Cu un sfert de oră înaintea începerii me­ciului dintre Steaua şi Rapid, din ca­drul sferturilor de finală ale Cupei R.P.R., a început să plouă. Dar, cum în ultimul timp, iubitorii fotbalului se cam obişnuiseră cu acest oaspe, nu i-au dat importanţă şi au aşteptat fluierul arbitrului... L-a aşteptat, se pare, şi ploaia, care în acel moment s-a dezlănţuit de-a­ici­­,­Jiclea, oferindu-ne o mostră de ceea ce se spune că ar fi fost, cîndva, po­topul. In asemenea condiţiuni, cînd te­renul era pur şi simplu inundat, s-a jucat totuşi un sfert de oră, cele două echipe străduindu-se să facă faţă ploii torenţiale şi terenului plin cu apă. Fireşte­, n-a mai putut fi vorba de un control al balonului, de o precizie în pase, ci de o luptă continuă de a îm­pinge balonul înainte, cu cîţiva metri chiar, prin băltoacele de pe teren. După o serie de atacuri ale Rapi­dului, stopate de apărarea adversă, dar şi de... teren, în min. 8, după o combinaţie Raksi-Creiniceanul, ultimul a trimis spre poarta lui Andrei un şut-centrare. In loc să boxeze mingea, portarul rapidist a încercat s-o reţină, dar dez­­echilibrîndu-se n-a reuşit s-o atingă decît cu vîrful degetelor şi 6-0 „de­pună“ într-o băltoacă, din apropierea liniei porţii. Pavlovici, care urmărise faza, a tras cu sete, reuşind astfel să trimită balonul în plasă. S-a mai jucat timp de 7 minute, după care, arbitrul cehoslovac Karelus Waclav constatînd că terenul a deve­nit impracticabil, a oprit meciul. Așa­dar, am asistat la un... avans al me­ciului. Partida va fi reluată astăzi, tot pe Stadionul „23 August“, la ora 17,30, de la scorul de 1—0 pentru Steaua și din minutul 15, cînd ea a fost între­ruptă. — B. M. — C.S.M. Sibiu—Farul Constanţa 7-1 (2-1) PITEŞTI 1 (prin telefon). Cei peste 4000 de spectatori prezenţi pe sta­dionul din localitate au asistat la un joc frumos, cu multe faze reuşite. De­sigur că nimeni nu putea să anticipeze o victorie a sibienilor datorită faptului că echipa din Constanţa a prezentat o formaţie in care au evoluat toţi titu­larii. Şi cu toate acestea, fotbaliştii din Sibiu au obţinut — pe merit — victo­ria şi calificarea in semifinalele „Cupei R. ”. Încă din primele minute se observ­ă, că Farul — probabil obosită — joace, lent şi fără nerv, in timp ce sibienii sunt „spirt", combină frumos în cimp şi se apropie foarte periculos de poar­ta lui Ghibănescu. Se remarcă întreaga echipă şi în mod special înaintarea, unde Riscă produce de multe ori pani­că in careul advers. Constănţenii opun acestui iureş si­­bian o apărare bine organizată, care rezistă insă pînă in min. 14, cind ace­iaşi Riscă îl serveşte excelent pe Dombrovski şi acesta înscrie plasat: 1-0 pentru C.S.M. După acest gol, Farul are o zvlcnire şi in min. 31 ega­lează prin Ologu. C.S.M. nu cedează pasul ci, dimpotrivă, iese la atac cu aceeaşi hotărire şi după numai 3 mi­nute reuşeşte să ia din nou conduce­rea prin golul marcat cu capul de Retscher. După pauză jucătorii de la Farul intră decişi să cîştige, luptă mai mult decit în primele 45 de minute şi, ca urmare, jocul se mută in jumătatea de teren a sibienilor, dar aceştia se apără cu mult calm. Cu toată dominarea ne­tă a constănţenilor in această parte a întilnirii, rezultatul răm­ine favorabil formaţiei C.S.M. Sibiu. De remarcat arbitrajul foarte bun prestat de brigada bucureşteană con­dusă de Petre Constantin. C.S.M.: Bîlcă — Ene, Fischer, Retscher, Buzeşan — Mureşan, Lutk — Nunu, Dombrovski, Riscă, Văcaru. FARUL­­ Ghibănescu — Costin, Stancu, Tilvescu­, Gref — Neacşu, Bibe­re — Moroianu, Zamfir, Bükössi, Ologu. N. ŞERBANOIU I. UDRESCU — coresp. ŞTIAŢI CĂ... ...echipa de fotbal Stejarul U.I.L. Ciurea a ciştigat campionatul orăşe­nesc Iaşi, fără să fi suferit nici o în­­frîngere pe parcursul celor 18 partide? Şi golaverajul este edificator: 101— 91 De remarcat o curiozitate: în echipă joacă 3 fraţi (Bordeianu) — aşa că Dinamo Bucureşti nu e singura ! — „distribuiţi“ pe aceleaşi posturi ca şi fraţii Nunweiller. (V. Diaconu — coresp.). ...pe stadionul din Cărei a avut loc festivitatea de premiere a echipei Re­colta, care a promovat in categoria C după o absenţă de un an? Cu această ocazie asociaţiile sportive din localita­te au­ prezentat un variat program sportiv: la gimnastică, atletism, scri­mă, handbal în 7 și— fotbal! La a­­ceastă din urmă disciplină s-au intil­­nit echipele promovate in categorii su­perioare, Recolta Cărei (in B) si Mi­nerul Baia Mare (in A). Rezultat: 3—2 (0—2) pentru... Bl (T. Silaghi — coresp.). Cei mai tineri învingători în oraşul Reşiţa s-a desfăşurat recent faza finală a ediţiei a doua a con­cursului republican al copiilor, la care şi-au dat întrunire cei mai buni dintre tinerii gimnaşti ai ţării. In concursul rezervat fetelor, pe echipe a ciştigat Dinamo Bucureşti (108,55 p.), urmată de C.S.M. Reşit­a (107,05 p.) şi Viito­rul Bucureşti (106,00 p). întrecerea­ in­dividuală a evidenţiat buna pregătire a Ecaterinei Minculescu (Dinamo Buc.), clasată pe primul joc cu 27,50 p. Au urmat-o Marcela Miu (Viitorul) 27,25 p. şi Silvia Căşaru (Dinamo Buc.). Iată rezultatele înregistrate la băieţi: echipe — Dinamo Buc. 112,30 p., Viito­rul Buc. 110,65 p., C.S.M. Cluj 109,30 p. individual compus: D. Török — 28,45 p„ V. Mezei — 28,20 p„ P. Nea­ga — 28,15, toţi Dinamo Bucureşti. Ştiinta Timişoara-Dinamo Bucureşti * * * * 0-0 (după prelungiri) HUNEDOARA. 1 (prin telefon). — Un mare număr de spectatori — apro­ximativ 15.000 — au aplaudat fru­moasa comportare a echipei timişorene, care printr-un joc tehnic, spectaculos, a reuşit sa ţină în şah pe campionii ţării. Ştiinţa a dominat majoritatea timpului, dar ratările din prima re­priză şi începutul celei de a doua au făcut ca sconul să rămînă alb, deşi echipa timişoreană merita să cîştige cu prisosinţă. Dinamoviştii au deziluzionat, mai ales înaintaşii (în frunte cu Pîrcălab), care în decursul celor 120 minute de joc s-au complăcut în încercări sterile de a pătrunde spre poarta lui Popa. La slabul randament al acestui com­partiment a contribuit şi linia de mij­locaşi care a acţionat lipsită de ori­zont, nef­urnizînd atacului mingi uti­lizabile. De remarcat faptul ca în de­cursul întregului meci înaintaşii dina­­movişti nu au şutat nici măcar o dată în cadrul porţii. In schimb apărătorii şi în special fraţii Nunweiller au fost la înălţime, oprind cu promptitudine numeroase atacuri declanşate de timi­şoreni. In min. 6, Manolache scapă singur, încearcă să ridice balonul peste Datcu, dar acesta respinge în ultimă instanţă. In min. 16 la o centrare a lui Mano­­lach­e, Miţaru trimite de la 6 metri peste poartă. Acelaşi Miţaru trage prea încet, în min. 30, de la numai 7 nu şi Datcu poate respinge. In min. 48, Surdan se pripeşte şi ratează, deşi se afla la numai 5 metri de poartă. Ultima ocazie a formaţiei studenţeşti este ra­tată în min. 60 de Lereter care a şu­tat, din apropiere, peste poartă. Puţinele ocazii ale dinamoviştilor au fost ratate de Frăţilă în min. 70 , cînd a trimis cu capul peste bară, de la numai 3 m, la o centrare a lui Pîrcălab — şi în min. 71, la o ezitare a apărării timişorene. Alex. Toth (Oradea) a condus în general bine următoarele formaţii: ŞTIINŢA : Popa - Surdan, Mihailă, Răcelescu, Botescu - Lereter, Bîrlan- R. Lazăr, M. Popa, Manolache, Miţaru. DINAMO : Datcu - Popa, Nunweiller III, Nunweiller IV, Ştefan (din min. 58 Ivan) — P. Emil (din min. 58 Şte­fan), O. Popescu-Pîrcălab, Nunweiller VI, Frăţilă, Haidu. Conform regulamentului, meciul se rejoacă joi. VOICU ALBU - coresp. Crişul-Siderurgistul Hunedoara 1-0 (0-0) CIMPIA TURZII 1 (prin telefon).­ Peste 2 000 de spectatori au ţinut să fie prezenţi la meciul din sferturile de finală ale „Cupei R.P.R.“ care a opus echipele Crişul Oradea şi Siderur­­gistul Hunedoara. Ei au asistat la un joc frumos la care şi-au adus contri­buţia îndeosebi fotbaliştii hunedoreni. Aceştia au practicat un fotbal modern, deschis, în continuă mişcare, cu lan­sări de mingi în adîncîrime. Jucătorii Crişului au răspuns printr-un joc lent şi au abuzat de faulturi. In prima repriză Siderurgistul domi­nă copios şi orădenii se apăra cu 6—7 oameni. In min. 31 Humelnicu şutează puternic la poartă dar Weichelt sal­vează trimiţînd balonul în corner. Fotbaliştii hunedoreni se menţin în atac şi în repriza secundă îşi creează situaţii favorabile pe care însă Damian (min. 54) şi Covaci (min. 63) le ra­tează. In min. 71 portarul Siderurgistului iese inoportun la o minge expediată spre poarta sa de la distanţă şi Da­mian înscrie trimiţînd mingea cu ca­pul peste portar: 1-0 pentru Crişui. Deşi a pierdut, repetăm, echipa Si­­derurgistul din Hunedoara a făcut o partidă bună, din rindurile jucătorilor evidenţiindu-se in mod special Humel­nicu, Hristu şi Molnar. De la Crişul Oradea s-au remarcat Pojoni şi Solo­mon. Meciul a fost condus foarte bine de arbitrul Iosif Ritter (Timişoara). CRIŞUL: Weichelt — Al. Georges­­cu, Pojoni, Solomon, Socaci II — Da­mian, Vlad — Bakos, Socaci III (min. 50 Boia), Iacob, Mănescu. SIDERURGISTUL: Mălai — Kara­malis, Here­ut, Tătaru, Molnár — Popa, Hristu, — Humelnicu, Covaci, Damian (min. 72 Constantin), Vasiu, P. TONEA - coresp. I Teodor Siroescu a ciştigat proba de călărie modern, călăria. Terenul înmuiat a pus concurenţii la grea încercare, ei tre­­buiind să dea dovadă de multă gîndire tactică pentru parcurgerea în bune con-,­diţiuni a traseului. Proba s-a disputat pe un parcurs de 1200 m presărat cu­ 20 de obstacole. De remarcat că nicî­ un concurent nu a parcurs distanţa fără penalizări. Teodor Sîrbulescu (Ştiinţa), pe calul Salcia, a mers foar-­ te bine, realizind timpul de 2:44,6— 1070 p. Acest punctaj a mai fost rea-, lizat şi de concurentul Gavril Puş-­­caş (A.S.A. Braşov), pe calul Merzuh,­­dar el s-a clasat pe locul secund deoa­­­rece a înregistrat un timp mai slabi 2:57,5. O plăcută surpriză a consti­tuit-o evoluţia tînărului Paul Sîrbu (Steaua II), care după mai mulţi ani de „triatlon“ a luat acum startul la primul său concurs de pentatlon. Pe calul Salcia, el a făcut o cursă cura­joasă, realizind al treilea punctaj al zilei: 1065, cu timpul de 3:01,2. Peste 1000 de puncte a mai realizat şi Du­­mitru Ţintea (Steaua I) pe calul Mer-,­zub, care are satisfacţia de a fi stabilit, cel mai bun timp al probei: 2:36,7, dar cele 60 de puncte penalizare au decis punctajul final — 1040. In sala de sport, a Institutului poli­­tehnic, de la ora 12, este programată astăzi proba de scrimă, iar mîine la poligonul Tunari de la ora 9 — a treia? probă a campionatului, tirul. (c. m­.11 Pe o ploaie tomnatică, ieri diminea­ţă s-a desfăşurat pe terenul amenajat in cartierul Floreasca prima probă a campionatului republican de pentatlon Iată-l pe învingător trecînd peste un obstacol. Foto: T. Roibu Duminică: concurs special PRONOSPORT încheierea ediţiei 1963/1964 a cam­pionatului categoriei A la fotbal este marcată prin organizarea unui intere­sant concurs special PRONOSPORT. Concursul special de duminică 5 iulie prezintă o listă de premii suplimen­tare, mult sporită faţă de precedentele concursuri de acelaşi gen. Punctele principale de atracţie ale concursului special PRONOSPORT din 5 dub­e le constituie acordarea a : — CINCI CALATORII LA JOCU­RILE OLIMPICE DE LA TOKIO ŞI A­I UNUI AUTOTURISM „TRA­BANT“, în afara acestor valoroase şi intere­sante premii se mai acordă şi altele, totalul cîştigurilor oferite suplimentar la acest concurs fiind de 200.000 lei. Programul concursului este alcătuit din mciurile ultimei etape a campiona­tului categoriei A şi din cinci jocuri foarte echilibrate ale campionatului­­ primei categorii din R. P. Ungară. Iată­­ în întregime programul concursului special de d­uminică : I. Ştiinţa Cluj—Rapid (camp. cat.­­ A). II. Dinamo Buc.—Steagul roşu (camp. cat. A). III. Crişul—Progresul (camp. cat. A). IV. Steaua—Dinamo Piteşti (camp. cat. A). V. Farul—Petrolul (camp. cat. A). VI. C.S.M.S. Iaşi—U.T.A. (cap. cat. A). VII. Siderurgistul—Ştiinţa Timişoara (camp. cat. A). VIII. Komló — Ferencváros (camp. R.P.U.). IX. Tatabanya—M.T.K. (camp. RPU) X. Győr—Csepel (camp. R.P.U.). XI. Szeged—Dorog (camp. R.P.U.). XII. Vasas—Diósgyőr (camp. R.P.U.). PRONOEXPRES La tragerea concursului Pronoexpres nr. 27 din seara zilei de 1 iulie 1964, au fost extrase din urnă următoarele numere: 44 8 41 33 23 42 Numere de rezervă : 21 32 Fond de premii : 408.699 lei In urma tragerii la sorți premiul suplimentar în valoare de 25.000 lei a revenit participantei Pîrvan Elisabeta din Piteşti, cîştigătoare şi a unui pre­miu de categoria a II-a la concursul nr. 26. Tragerea următoare are loc miercuri 8 iulie a.c. la Tulcea. LOTO . CENTRAL Premiile ÎNTREGI şi SFERTURI de la tragerea Loto-Central din 26 iu­nie a.c. Premiul suplimentar I: 1 variantă sfert a 64.941 lei; Premiul suplimen­tar II: 1 întreg a 12.988 lei; Categoria I: 2 întregi a 28.574 lei şi 2 sferturi a 7.143 lei; Categoria a II-a: 12 a 4.926 lei şi 10 a 1.231 lei; Categoria a 111-a: 15 a 3.442 lei şi 23 a 860 lei; Categoria a IV-a: 63 a 930 lei şi 55 a 232 lei; Categoria a V-a: 66 a 904 lei şi 52 a 226 Iei; Categoria a Vl-a: 81 a 719 lei şi 73 a 179 lei; Categoria a VlI-a: 172 a 342 lei şi 146 a 85 lei; Categoria a VIII-a: 175 a 312 lei şi 213 a 78 lei. Cîştigătorul premiului suplimentari sfert în valoare de 64.941 lei este loa­der Tudorei din Brăila. In atenţia câştigătorilor la concursul Special Pronosport din 3 iulie!­Taloanele II ale buletinelor cîştigă­­toare la premiile obişnuite în bani se depun: pînă joi 9 iulie 1964, ora 13:00, în oraşele reşedinţă regională, iar în celelalte localităţi pînă vineri 8 i­olie a.c. Rubrică redactată de Loto-Prono­­sport. NOTE... STIRI... SFERTURILE DE FINALA ALE CAM­PIONATULUI REPUBLICAN DE JUNIORI Duminică 5 iulie urmează să se dis­pute sferturile de finală ale campio­natului republican de juniori. Progra­mul, comunicat de F. R. Fotbal, este următorul: BUZĂU: Ştiinţa Galaţi — Petrolul Ploieşti. BUCUREŞTI : Viitorul Electronica — Ştiinţa Bucureşti (stadionul Dinamo, ora 9). TURNU SEVERIN: Electroputere Craiova — Ştiinţa Timişoara. MEDIAŞ: C.S.M. Cluj — Steagul roşu Braşov. Jocurile din provincie încep la ora 17,30. In caz de egalitate după 30 de mi­nute, jocul se prelungeşte cu două re­prize a cîte 15 minute; dacă și după 120 de minute egalitatea se menține, pentru semifinale se califică echipa cea mai tînără. S-A­­MODIFICAT PROGRAMUL RESTANŢELOR Ultimele două restanţe din campio­natul categoriei A se vor disputa azi şi mîine. Azi, la Braşov, se va disputa partida Steagul roşu — Dinamo Piteşti« Meciul Progresul Bucureşti — Pe p­­trolul Ploieşti care trebuia să aibă loc azi se va disputa mîine, pe stadionul Republicii din Capitală, cu începere de la ora 19.

Next