Sportul, ianuarie 1968 (Anul 24, nr. 51-79)
1968-01-16 / nr. 64
Nr. 64 (549 B) SUB PLAPUMA DATORIEI aparent Împlinite Un curs de perfecţionare a antrenărilor de fotbal elice întotdeauna binevenit. Dacă prin tematică îşi propune să elucideze aspecte-cheie, determinante pentru ameliorarea procesului de pregătire, dacă ideile vehiculate în referate şi aprofundate in dezbateri lipseau pină atunci din inventarul cunoştinţelor profesionale ale antrenorilor, dacă oferă cel puţin câteva sugestii la întrebarea cum să-i învăţăm pe fotbaliştii şi echipele noastre să joace mai bine. Lucid conceput, plasat in timp atunci cind lipsa antrenorilor de la echipe nu prejudiciază, organizat impecabil la locul de desfășurare, un astfel de colocviu pe teme fotbalistice ar trebui salutat ca un eveniment al breaslei. Cureui de la Snagov, Încheiat Simbătă, a respectat aceste coordonate ? Vom comenta succesiv cîteva dintre aspectele gale. 1) A fost fixat in perioada cînd nu este permis antrenorilor să lipsească de lingă echipe. 2) Fiind plasat la Snagov, desfășurarea sa a fost afectată, deplasarea lectorilor făcîn- • du-se cu dificultate. Ziua de luni s-a pierdut, oficialii cursului neputind ajunge din cauza vremii nefavorabile să-l inaugureze. Lectorii străini şi alte persoane au fost zilnic deplasate de la, şi spre Bucureşti (noţiunea de economie nemaiintrind in calculul organizatorilor). Bcureştiul prezenta avantaje multiple, dar „Snagovul iarna“ poate oferi un tablou inedit. Să fi fost asta raţiunea ? 3) Tematica ne-a surprins (sau nu) cu problematica ei subţire, lipsită de echilibru şi de oportunitate. Majoritatea referatelor inserate in programul oficial s-au ocupat de aspecte ale pregătiri fizice prin metoda circuitului şi intervalului. Despre aceste modalităţi bune, dar de loc noi (alţii le utilizează de peste 10 ani) există o substanţială literatură de documentare, difuzată în toată ţara prin buletinele informative ale C.N.E.F.S-ului. Aspectele care au compus deci miezul cursului sunt, sau ar trebui să fie...incluse de mult in cultura profesională a fiecărui antrenor, prin cîteva ceasuri de lectură.Excepţiile cum a fost expunerea despre „Experienţa metodică a antrenamentului contemporan“ n-au reuşit să compenseze lipsa generală de fond. Ataşaţi de noţiuni minore, care mai pot face impresie doar unul neavizat, autorii programului au introdus în economia cursului referate despre : „Sarcinile echipelor şi organizarea activităţii in perioada pregătitoare“ (chestiune atît de elementară, încât ţine de dunul simţ şi nii de sfera pregătirii de specialitate a unui antrenor), precum şi despre „Documentele de planificare“, capitol pomenit cu smerenie de vreo 15 ani, nişte întocmiri schimbate de nenumărate ori în decursul timpului datorită necomcordanţei cu nevoile unei munci ce trebuie înregistrată printr-un cod simplu, expresiv. Această cocoaşă birocratică se va compune, după ultimele dispoziţii, din 20 de evidenţe. Ba s-a şi accentuat că „ele concretizează conţinutul procesului de instruire“ (dacă ar fi simplificate, conţinutul procesului de instruire nu s-ar mai concretiza oare ?), că vor fi socotite „acte oficiale“ şi că „lipsa lor ar ingreuia controlul organelor federaţiei“ (acelaşi control care se tot face de vreo 15 ani cu rezultatele ştiute). Totuşi, in final, cînd referentul a observat insatisfacţia antrenorilor (cuprinşi de pe acum de groază la gundul sutelor de ore pierdute anual, pentru întocmirea şi desenarea lor) a dat involuntar dovadă de umor, promiţind, după mai bine de un deceniu, că în curînd „se va studia dacă sunt folositoare sau nu“. 4) Pe agenda cursului au figurat şi prelegeri ale unor specialişti în alte discipline sportive. S-a vorbit antrenorilor de fotbal cum s-au pregătit loturile de lupte şi de handbal. Dacă s-ar fi efectuat un schimb de idei generale, dacă discuţiile s-ar fi purtat la nivelul principiilor antrenamentului, atunci, desigur, ar fi existat posibilităţi de transfer, de interpretări comune. Dar lucrurile s-au petrecut altfel, mărturisirile unor tehnicieni reputaţi au păstrat caracterul strictei specialităţi, de parcă auditoriul era format din antrenori de lupte sau de handbal. Vina aparţine statului major al cursului, care n-a ştiut ce să solicite unor confraţi amabili şi competenţi. 5) Au participat trei invitaţi de peste hotare. Un antrenor englez, unul iugoslav şi altul vest-german. Ei au făcut o plăcută causerie pe teme generale şi, tocmai de aceea greu de epuizat, Mai există 1—4—2—4 ? Betonul e în agonie ? etc. S-a observat că diversitatea opiniilor despre tactica fotbalului ajunge departe, pină la negare reciprocă. Totuşi, de la specialiştii străini s-ar fi putut obţine relaţii mai utile, mai concordante cu necesităţile de ordin profesional ale antrenorilor noştri, dacă ar fi fost solicitaţi să vorbească despre aspectele cardinale ce hotărăsc construcţia, jocul şi performanţa unei echipe. 6) Carenţa cea mai pregnantă a echipelor noastre este jocul propriu-zis. El nu evoluează în conformitate cu principiile tactice moderne, deoarece nu le-au asimilat nici majoritatea antrenorilor şi, reflex, nici jucătorii. In loc să se discute şi să se demonstreze cu material intuitiv (lecţiile practice fiind excluse) cum ar trebui organizat jocul de atac şi de apărare şi, mai ales, cum ar trebui învăţaţi fotbaliştii, încit să asimileze şi să memorizeze pină la intrarea în reflex, atribuţiile şi responsabilităţile lor în cadrul uneia sau cîtorva variante tactice, în loc să se dezbată cum ar trebui curăţată tactica echipelor de atîtea erori elementare (sîntem ignoranţi cînd e vorba să combatem apărările aglomerate, partida cu Juventus de la Bucureşti dind un nou gir acestei afirmaţii). In loc de toate acestea şi de alte chestiuni urgente, inexistente in broşuri, irosim timpul şi banii cu referate scolastice, care nu obligă la efort intelectual nici pe referent, nici pe ascultător. Cunosc antrenorii noştri jocul modern in toate implicaţiile sale, ştiu să-l predea jucătorilor, aceştia l-au învăţat, îl demonstrează? După cum se comportă echipele noastre, mai curând, NU. 1) Am discutat cu numeroşi antrenori. Aproape toţi apreciau cursul ca fiind lipsit de substanţă, sub nivelul de profesionalitate al precedentelor, alcătuit din referate situate la mare distanţă de problemele tactice ale fotbalului modern. Cîţiva remarcau că invitaţii străini discută despre chestiuni elementare, auzite, văzute şi ştiute şi că simpozionul din ultima zi a fost mai mult un seminar, decit o confruntare de idei. Şi, totuşi, amatorii de procese verbale sunt fericiţi. Au mai făcut un curs de perfecţionare. La federaţie se bifează încă una dintre acţiunile înscrise în planul de muncă, şi după o anumită logică, anumiţi tovarăşi se simt protejaţi sub plapuma datoriei împlinite. Aparent împlinite... Romulus BALABAN P.S. Redacţia noastră, primind planul tematic al cursu- lui de la Snagov doar în preziua deschiderii sale oficiale, nu a avut timpul necesar comentării acestuia. LA CURYTIBA A PLOUAT CU GĂLEATA... RIO DE JANEIRO 15 (Agerpres). — în continuarea turneului pe care il întreprind în Brazilia, fotbaliştii români urmau să joace duminică la Curytiba cu formaţia locală Maringa. Meciul nu s-a putut disputa din cauza timpului nefavorabil (ploaie torenţială). Colegul nostru ILIE GOGA, reputat cronicar de ciclism, repovesteşte, pentru cititorii noştri, viaţa u tuni- - campion al bicicletei, poate cel mai mare pe care l-a avut istoria ciclismului. In serian] pe care-l începem astăzi, interesant şi pasionam, desfăşoară dramatica biografie a lui FAUSTO COPPI, a ciclistului pentru care au curs valuri de cerneală, a celui ce fără contestaţii a primit apelativul suprem „IU CAMPIONISSIMO“. Autorul povestirii ar fi avantajul de a-l fi cunoscut personal pe eroul său ceea ce conferă naraţiunii un aer de pură autenticitate. Castellania... Un sat piemontez cu case de cărămidă, răzleţite pe dealuri, în marginea porumbiştilor, pe malurile lipoase ale Sermei, la o goană bună de cal de cîmpiile celebrului Marengo. Din moşi strămoşi, în Castellania îşi duceau traiul cei din neamul lui Coppi, ţărani, legaţi de petecul de pămînt şi de obiceiuri străvechi. In toamna anului 1919, ogorul lui Domenico Coppi nu prea avusese spor şi mama An sportál m ărire şi slavă vestiţilor cronicari ai Bagdadului ! Mărire şi slavă tuturor celor ce ne îndulcesc zilele şi nopţile cu prea frumoasele lor istorii ! Căci istoriile, alături de toate lucrurile frumoase, sunt sarea vieţii noastre şi bucurii ale inimilor noastre ! Aşadar, cinstiţilor şi binevoitorilor ascultători ! Spun cronicile Bagdadului că într-o dimineaţă, Harun al Raşid, califul califilor, era adine mâhnit. Şi cum sta el in mâhnirea lui, l-a chemat deodată pe vizirul Djafar şi i-a spus astfel : — Ascultă, Djafar, fiu al Barmekizilor ! Sunt trist şi fără măsură de mîhnit. Ajută-mă, dacă binevoiești, să-mi înlătur această stare proastă... — O, sultan al dreptcredințeioșilor ! a răspuns Djafar. Voi avea grijă să-ți înlătur numaidecât tristețea ! Despre ce este vorba ? — Iată, Djafar. Am avut azinoapte un vis. Se făcea că 1 001 oameni se certau între ei : unul spunea că cea mai răspândită meserie în cetatea mea este aceea de cititor în stele, altul, câ-i aceea de plugar, un kurd zicea că aceea de vânător. Şi fiecare vorbea de la urmă ne întoarcem toţi la carturile lui Allah ! zise vizirul şi plecă să-i dovedea*** lui Bicnm al Raşid temeinici» vorbelor «ale. Şi iată-1 vestind tn toată cetatea, prin bătaie de tobă şi prin strigare, să poftească locuitorii la ©1 şi să-i «pună dacă «e pricep la boala numită „fotfbal“. Şi îndată mulţimea a dat btftuc. Rf&ţa s-a umplut pe lume. Rând pe rînd au început a-i «pune lui Djafar leacuri pentru „fotbal“. — Dar bine, prietene Abustr, eu ştiu câ tu eşti bărbier. De unde te pricepi la „fotbal“? — Jur pe All ah, cutremurătorul st&pân «a tuturor drepearedtincioşilor şi unic sultan al cerului şi al p&miTitului. Că doctor mai bufi decât mi»e pentru„fotbal“, altul nu-i. Asculta-mă numai pe mine ! — Bine, Aibusir ! Vin©, apoi, Abukir • — Dar bine, prietene Abukir, îi spune vizirul, eu știu că tu, ești boiangiu. De unde te pricepi la „fotbal” ? — Jur pe Allah, cutremurătorul stăpân al tuturor dreptcredincioşilor şi unic sultan al cerului și al pămintului, că doctor mai bun decât mine pentru „fotbal“, altul nu-i. Ascultă-mă numai pe mine! — Bine, Abukir ! CEA DE-A 1002-a I .NOAPTE A SEHERAZADEI , câte una. Din ce în ce mai taine. Au ajuns la ceartă şi, deodată, chiar şi-au tras paloşele. De-abia am putut să-i potolesc. Şi, de aceea, Djafar, te rog să-mi spui care este cea mai răspândită meserie aici, la noi ? Stă vizirul, se scarpină in barbă, îşi potriveşte turbanul şi In cele din urmă grăieşte : — O, sultan al dreptcredincioşilor ! Nici una, nici alta, nici cealaltă nu sânt cele mai răspândite meserii şi oamenii aceia aveau dreptate să se bată între ei. Cea mai răspândită este aceea de doctor. Şi nu doctor de orice boală, ci de una numită atît de ciudat „fotbal” ! —■ Cum este aceea, vizire ? — Se adună, o calif al Bagdadului, cite 22 de bărbaţi şi bat cu piciorul o băşică de animal. Şi în jurul lor se strâng mii şi mii de oameni. Doar 22 bat băşica, dar toţi cei de pe margine zic că ei ar juca mai bine şi sânt gata, oricând, cu sfaturile. — Şi cum devin ei doctori ? învaţă ei această ştiinţă ? — O, nu, sultan al tuturor dreptcredincioşilor ! E îndestul să-i vadă de cîteva ori pe cei 22 de bărbaţi ca să-şi spună că sânt doctori. —■ Ei bine, Djafar, să-mi dovedeşti că cea mai răspândită meserie din cetatea mea e aceea de doctor de „fotbal“, cum îi spui tu. Pentru orice doctor din acesta vei primi cite un dinar de aur , dar dacă vin mai puţin de o sută, acolo unde-ţi stau picioarele, îţi va fi şi capul. — In mîinilee im Allah stă soarta noastră şi lumea aceasta este numai popas vremelnic ! Oricît am rătăci pe aici şi oricât ne-am bucura de vremelnicile bucurii. De dimineaţa pină seara şi de seara până dimineaţa ,s-au tot perindat prin faţa lui Djafar fel de fel de oameni. Şi nu numai din Bagdad, ci şi păstori din Kurdia, zarafi din Mecca, neguţători din cetatea Cairo, crescători de cămile din Aleppo, un emir nu se ştie de pe unde, un derviş pribeag. — Bine, dar pe la voi există boala asta „fotbal“ ? i-a întrebat, într-un târziu, Djafar. — Nu se obişnuieşte, i-au răspuns c©i mai mulţi. — Şi, atunci, cum de vă pricepeţi să daţi sfaturi ? — Sfaturi să dai, răspunse dervişul pentru toţi, e cel mai uşor lucru de făcut pe pământ şi nu costă pe nimeni ! Intr-un târziu, în dimineaţa următoare, Djafar pomi la calif cu tablele unde-i însemnase pe cei cu care vorbise. — Sultan al tuturor timpurilor, începu el întinzîndu-i tablele, iată dovada : cea mai răspândită meserie în cetatea Bagdadului pe care o stăpâneşti îndeplinind voinţa lui Allah, e aceea de doctor în „fotbal“ ! Când Harun al Raşid poruncă vizirului, acesta s-a înfăţişat numaidecât cu nenumărate pungi in care sunau dinarii de aur. Şi atât de multe a aruncat la picioarele lui Djafar, că vizirul muri înăbuşit. Şi astfel, cinstiţilor ascultători, s-au petrecut lucrurile. In ce priveşte istoria aceasta, ea se afla înscrisă la pagina de aur în cronicile Bagdadului şi ale califului califilor, Harun al Raşid, ca fiind cea de-a 1002-a povestire a Șeherazadei... Mircea TUDORAN ŞTIRI • STIRI # STIRI • STIRI STEAUA IN TURNEU In vederea pregătirii pr petru returul campionatului, echipa Steaua va întreprinde un turneu în Iugoslavia. Fotbaliştii bucureşteni vor pleca în ziua de 12 februarie şi vor susţine trei sau patru jocuri. Se duc tratative şi pentru un meci in Austria. Pe Giuleşti II La 9 ianuarie, pe terenul II din Giuleşti, a avut loc primul antrenament al echipei Rapid C.F. Şedinţele de pregătire vor continua de trei ori pe săptămână până la începutul lunii februarie cu un lot de 25 de jucători sub îndrumarea antrenorului Marin Bărbulescu. Echipa cuprinde şi cîteva nume noi : Penteleu (de la Luceafărul), Graur (de la Granitul — din categoria oraş Bucureşti), Pană (de la Chimia Turnu-Măgurele), precum şi juniorii Cioca, Ploscaru, Ionescu, Teodorescu, Niţă, Florescu. Iată lotul complet: Cosma, Nicolaescu, Teodorescu, Andrei, Cioca, Miloş, Radu, Ionescu, Niţă, Florescu, Neagoe, Dinu, Pioscaru, Bogdan, Penteleu, Adam, Andreescu, Berekmeri, Mehedinţeanu, Pană, Voicu, Dobre, Strat, Graur. N. TORACEK Antrenamente zilnice Jucătorii de la Gloria Bîrlad, lidera seriei Est a diviziei C, au început pregătirile în vederea noului sezon fotbalistic sub conducerea antrenorului Ion Ștefănescu. Antrenamentele au loc în fiecare zi, în aer liber. La ele participă jucătorii Diaconia, Pascal, Cucu, Zaharia, Beniovschi, Angheluţa, Naghi, Sişcă, Vasilache, Foca, Tacaci, Trăzna şi Albu. Au primit dezlegări următorii jucători: Argheşanu, Căpuşan, Iancu, Podină şi Pirvu. E. SOLOMON coresp. principal II. ciuda zăpezii abunuente, localiştii iţi continuă pregătirile în aer liber. In imagine, fotoreporterul nostru a surprins o fază de la un antrenament desfăşurat pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare 2 gelinosa adusese pe lume al patrulea copil. Era slab şi plăpind. I-au dat numele Fausto. Ca şi fraţii săi, Fausto a muncit la cîmp de mic copil. Era tăcut din fire, dar harnic şi îndurător la trudă, îşi amintea Livio, fratele său mai mare. Cînd avea 11 ani şi isprăvise patru clase primare, Fausto a intrat băiat de prăvălie la un băcan din Novi Ligure. Copilul se scula cu noaptea în cap și bătea cale de 10 kilometri pină la Novi Ligure. De bicicletă nici vorbă. Norocul lui că fratele său Livio, care lucrase ca zidar la Genova, s-a întors intr-o bună zi acasă cu o bicicletă de curse. Se vede însă că Livio nu avea talent pentru sportul cu pedale. La prima lui cursă importantă, suporterii din sat care veniseră cu un ulcior cu apă pe urcuşul de la Novese îl aşteptară mult şi bine. Livio nu mai sosea. Cind, după multe minute, ajunse şi el la locul numit, nu-i mai găsi decit pe Fausto. Crezind că fratele său a abandonat, acesta băuse toată apa din ulcior. Decepţionat, Livio aruncă biciclete şi se jură că niciodată nu-şi va mai bate capul cu drăcia asta care te face Să-ţi scuipi plămînii. Căluţul de oțel îl urcă in pod cu glndul să-l vindă la prima ocazie. Dar, bătrînul Domenico îl sfătui să-i dea bicicleta micului Fausto, care avea nevoie de un mijloc de transport mai rapid pentru a se duce dimineaţa la slujbă. In fiecare zi, Fausto străbatea dus şi întors drumul Castellania — Novi Ligure. Ciţi kilometri făcea nu ştia nici el, fiindcă alegea traseele cele mai lungi şi ajungea acasă prăfuit şi rupt de oboseală. Cîteva urcuşuri zdravene cocoşează şoseaua intre Villaveruia şi Castellania. Prima oară, intr-o toamnă tîrzie, cind a luat in piept dealurile cu castani şi fagi desfrunziţi, copiii ţăranilor din Car’Ztanio s-au îmbulzit, la marginea şoselei să-l vadă pe băiatul lui Domenico, învîrtind la pedale, cu limba scoasă. Intr-o zi, in drumul lui Fausto, care se întorcea de la muncă, zorind spre Castellania, s-a ivit un pluton de ciclişti adevăraţi, cu tricouri colorate, pantofi de piele, baieuri împletite pe piept, caschete trase pe ochi și ochelari. Veniseră pesemne să se antreneze prin partea locului. Fausto se luă după el, pedală un timp în plasa lor, privindu-i curios, iar pe urcușul de la Ca- 3 rezzanno le-o luă înainte și-i lăsă cu vreo două sute de metri in urmă. Ce drăcovenie o mai fi şi asta ? — se minună Vicenzo Rossello. Cum de ne-a făcut de ruşine băieţaşul ăsta ? Am pus poate greşit pinionul sau e vreun copil minune ? Asta se întimpla prin anul 1935. In prăvălia lui Merlani (unde făcea serviciu Fausto) venea aproape in fiecare zi Biaggio Cavanna, maseurul celebrului campion Girardengo. Se așeza pe o bancă, aducea vorba despre Intimplări din cursele cicliste. Adesea povestea despre unul Bartali. Spunea că acesta va fi un mare campion. In același an, Cavanna și-a• pierdut "vederea• intr-un accident, dar iubea atît de mult sportul incit nu a părăsit lumea ciclismului, continuind să fie maseur și, din lumea întunericului, să urmărească cursele cicliste. Cumpărăturile pentru Cavanna le făcea acum Isidor Bergaglio. Tinărul ciștigase cîteva curse la amatori și era unul dintre preferaţii orbului. Intre Fausto şi Bergaglio se statornici o strinsă prietenie. Ciclistul se gîndea că Fausto ar putea să-l însoţească la antrenament, dindu-i un handicap de 5—6 minute şi apoi să vadă cit de repede ar putea să-l ajungă. Dar, la prima încercare, Bergaglio nu numai că nu l-a putut ajunge pe Coppi, dar era cit pe aci să leșine din cauza efortului. Puștiul era un pedalor formidabil. Bergaglio nu s-a supărat insă, nu afost invidios și seara i-a povestit totul lui Cavanna. Maseurul ceru să i-l aducă neîntîrziat pe Fausto. A doua zi, Coppi se duse alergind la casa lui Cavanna. Orbul îl luă in braţe, îi cercetă pulsul, muşchii, rinichii şi-l opri între elevii săi. Din ziua aceea, Fausto a început pregătirea ce avea să-l ducă la ciclismul de performanţă. Împlinise 16 ani. Dar debutul lui in curse se va face deabia la vîrsta de 18 ani. Perioada de iniţiere, de studiu, a fost destul de lungă şi anevoioasă. Cavanna era dintre acei antrenori care considerau ca absolut indispensabil un antrenament metodic, progresiv, prevenitor pentru cei tineri, pină la lansarea lor in curse. Cavanna era convins că Fausto, sub înfăţişarea lui firavă, arestată dramatica biografic aßuiFai^to Coppi (l) I JL CAMPIONISSIMO de mare campion. Cei doi ani de iniţiere au fost o perioadă de sacrificii care ar fi părut de neînţeles pentru un adolescent uşuratic. Incepînd cu regimul alimentar, terminînd cu orele de culcare (niciodată mai tîrziu de ora 2?) şi sculare (totdeauna înainte de ora 6), Coppi, deşi copil, a urmat cu sfinţenie regimul de viaţă sportivă. Cavarna, impresionat de voinţa şi cuminţenia băiatului, l-a oprit să locuiască la el. Trecuseră aproape doi ani de cînd Fausto învăţa ciclismul la „colegiul“ condus de Cavanna. In Novi Ligure şi prin satele învecinate se disputau două curse pe săptămină. Fausto, care începea să simtă că în picioare ii aleargă munţii de foc şi-l încinge dorul de a se întrece cu alţii, începu să participe la toate cursele fără a se gîndi insă prea mult la rezultate. In aprilie 1938, la Castelletto d’Orda (Ungă Alessandria), Fausto culegea prima sa victorie, dar nu la „bătaie“ ci cu un avans de aproape trei kilometri. Au urmat alte zeci și sute de ore de antrenament, nenumărate victorii în cursele de amatori. Coppi creştea pe bicicletă, era mai indemînatic decit toţi colegii săi. Dar Cavanna se dovedea răbdător, metodic şi inflexibil. Nu se abatea cu nimic de la programul ce i-l fixase elevului său cu trei ani în urmă şi nu dezvăluise nimănui planurile sale, nici măcar lui Fausto. Acum sosise însă momentul. Mînzul trebuia lăsat să zburde. In august 1939 se disputa clasica probă italiană Turul Piemontului, deschisă cicliştilor profesionişti şi independenţi. Cavanna l-a înscris şi pe Fausto. In ziua cursei l-a chemat la el şi i-a spus : „Băieţaş, acum vei concura cu profesioniştii. E prima oară cînd te întreci cu ei. Nici unul nu te cunoaşte. Trebuie să le faci o surpriză. Bagă bine de seamă. Nimic să nu te impresioneze. Tu eşti mai tare ca ei şi mai bine antrenat. Nu te speria de distanţă (Turul Piemontului măsura pe atunci 320 de kilometri, ce trebuiau acoperiţi într-o singură zi). Dacă Bartali şi ceilalţi aşi nu-şi vor arăta nasul înainte de urcuşul de la Mariondo, atunci la primele serpentine, te duci. Nu mai stai. Mă înţelegi, Fausto ? Trebuie să învingi ! De trei ani te pregătesc pentru această cursă“. Aşa ii vorbi orbul lui Fausto. Ilie GOGA " (Va urma) între bisturia şi arma de vînatoare Acum aproape un an, în ziarul „Informaţia Bucureştiului” (din 10 martie 1967) apărea următorul anunţ : „In ziua de 22 martie 1967, ora 18, va avea loc in amfiteatrul mare al Facultăţii de medicină din Bucureşti. Susţinerea tezei de doctorat cu subiectul „Aspect© noi în cadrul tuberculozei urogenitale la femei“, d© către iov. Albescu Ioan. Conducător ştiinţific oficial — acad. prof. Th. Burghele — de la I.M.F. Bucureşti. Referenţi ştiinţifici oficiali : — Prof. dr. T. Firică — de la I.M.F. Bucureşti. — prof. dr. E. Aburea — de la I.M.F. Bucureşti. — Prof. dr. V. Buţuneanu — de la I.M.F. Iaşi. Lucrarea, în manuscris, se găseşte la biblioteca centrală a Facultăţii de medicină, unde poate fi cercetată”. Şi, la data respectivă, comisia alcătuită — după cum vedem — din cadre medicale cu o înaltă calificare profesională, specialişti de mare renume au aprobat în unanimitate teza tov. loan Albescu, acesta obţinînd titlul de doctor în ştiinţe medicale. De altfel, tov. loan Albescu este medic de 20 de ani, chirurg specializat în urologia ginecologică, lucruind de 14 ani la spitalul Panduri, sub conducerea academicianului profesor Th. Burghele. Participant la numeroase congrese medicale în specialitate de la noi ca şi de peste hotare : Glasgow, Paris, G6t©borg etc., doctorul Albescu a publicat şi peste 90 de lucrări ştiinţifice în ţară şi în străinătate : S.U.A., U.R.S.S., Franţă, Ital, Belgia, Suedia, Anglia. Foarte bine, vor spune unii. Dar de ce se publică toate acestea în „Spartul“ şi nu într-o gazetă de specialitate. Acolo, asemenea referiri şi-ar găsi mai bine locul. Aşa ar vorbi, fără îndoială, neiniţiaţii în materie. Pentru ca cei care ÎL cunosc pe medicul Ioan Albescu, ştiu că el este totodată şi maestru al sportului, trăgător, component al reprezentativei noastr© de skeet. Peste toate cele spuse pină acum, redactarea materialului de faţă provine şi din îndemnul pe care mi l-a dat articolul prietenului şi colegului meu de facultate, Virgil Ludu, „Profesiunea şi performanţa“. Intr-adevăr, Ioan Albescu ©st© medic din 1948, dar tirul l-a îndrăgit abia în 1955, în preajma campionatelor europene de tir de la Bucureşti. — Vă mai amintiţi cum aţi debutat ? — Dintr-o simplă întîmplare. Am fost un vânător precoce. De la vârsta de şase ani. Tocmai în calitate de vânător, am ajuns prin iunile 1955 — pentru prima oară — pe poligonul de skeet la un concurs de selecţi©. Eram vreo 60 de vânători. Am ocupat lotul 4, primii șase alcătuind lotul republican. Astfel, m-am văzut concurând la campionatele Europei. Debutul n-a avut însă darul să mă stimuleze. M-am clasat penultimul din 52 de trăgători. — Ca unul care mîniiţi cu îndemânare şi precizie bisturiul, probabil câ acum nu aveţi probleme nici cînd este vorba de arma de vânătoare ? — Vă înşelaţi. Răspunsul meu are să vă surprindă. Dacă în executarea profesiunii căreia îi sunt devotat trup şi suflet nu am o stare emoţională deosebită, nu acelaşi lucru se întîmplă şi pe poligon, deşi iubesc cu pasiune şi tirul. In momentul cînd intru pe stand, mă năpădesc emoţii dintre cele mai puternice. Cu greu reuşesc să te stăpânesc. Chiar dacă vi se pare curios, aceasta este totuşi realitatea. — Şi acum, v-aş ruga să-mi îngăduiţi să reconstitui palmaresul dv. sportiv. De acord ? — Cum doriţi. — Dacă nu mâ înşel, din 1955 şi pânâ în prezent, aţi fost tot timpul titular în echipa naţională, iar din 1965, şi căpitanul acestei formaţii ? — Exact ! — De două ori, în 1959 şi 1964 aţi devenit campionul ţării. Prima oară realizând şi un record republican (194 t.). Apoi aţi fost de vreo patru ori clasat şi pe locul secund, iar rezultatele au oscilat în jurul lui 192 t, atingind însă şi cifra de 195. Aşa este ? — Da ! — Pe plan Internaţional, pe lingă alt© concursuri — este de consemnat şi participarea dv. la patru ediţii ale campionatelor europene dintre care, cea de acum doi ani (Lahti), a adus reprezentativei României (B. Marinescu, Gh. Sencovici, D. Danciu, I. Albescu) medalia de argint. Menţionind aceste date, v-aş ruga să ne spuneţi care a fost cea mai bună performanţă pe care aţi inregistrat-o într-o competiţie internaţională ? — La ultimele campionate europene de la Brno, de astă-vară , 1918. Iată aşadar că studiul şi sportul pot face casă bună, că performanţa de pe poligon ajută, creează un mediu propice orelor de muncă intensă din sala de operaţii. Prin urmare, o nouă dovadă că activitatea profesională şi cea Sportivă nu sunt ireconciliabile ci, dimpotrivă, merg mână în mină. Constantin COMARNISCHI 4 Pag. a 3-a