Sportul, ianuarie 1968 (Anul 24, nr. 51-79)

1968-01-16 / nr. 64

Nr. 64 (549 B) SUB PLAPUMA DATORIEI aparent Împlinite Un curs de perfecţionare a antrenărilor de fotbal elice în­totdeauna binevenit. Dacă prin tematică îşi propune să eluci­deze as­pecte-cheie, determinan­te pentru ameliorarea procesu­lui de pregătire, dacă ideile vehiculate în referate şi apro­fundate in dezbateri lipseau pină atunci din inventarul cu­noştinţelor profesionale ale an­trenorilor, dacă oferă cel puţin câteva sugestii la întrebarea cum să-i învăţăm pe fotbaliştii şi echipele noastre să joace mai bine. Lucid conceput, pla­sat in timp atunci cind lipsa antrenorilor de la echipe nu prejudiciază, organizat impeca­bil la locul de desfășurare, un astfel de colocviu pe teme fot­balistice ar trebui salutat ca un eveniment al breaslei. Cureui de la Snagov, Încheiat Simbătă, a respectat aceste co­ordonate ? Vom comenta suc­cesiv cîteva dintre aspectele gale. 1) A fost fixat in perioada cînd nu este permis antrenori­lor să lipsească de lingă echipe. 2) Fiind plasat la Snagov, desfășurarea sa a fost afecta­tă, deplasarea lectorilor făcîn- • du-se cu dificultate. Ziua de luni s-a pierdut, oficialii cursu­lui neputind ajunge din cauza vremii nefavorabile să-l inau­gureze. Lectorii străini şi alte persoane au fost zilnic depla­sate de la, şi spre Bucureşti (noţiunea de economie nemai­­intrind in calculul organizato­rilor). B­­cureştiul prezenta a­­vantaje multiple, dar „Snago­­vul iarna“ poate oferi un ta­blou inedit. Să fi fost asta ra­ţiunea ? 3) Tematica ne-a surprins (sau nu) cu problematica ei subţire, lipsită de echilibru şi de oportunitate. Majoritatea referatelor inserate in progra­mul oficial s-au ocupat de as­pecte ale pregătiri fizice prin metoda circuitului şi intervalu­lui. Despre aceste modalităţi bune, dar de loc noi (alţii le utilizează de peste 10 ani) exis­tă o substanţială literatură de documentare, difuzată în toată ţara prin buletinele informative ale C.N.E.F.S-ului. Aspectele care au compus deci miezul cursului sunt, sau ar trebui să fie...incluse de mult in cultura profesională a fiecărui antre­nor, prin cîteva ceasuri de lec­tură.­­Excepţiile­­ cum a fost expunerea despre „Experienţa metodică a antrenamentului contemporan“ n-au reuşit să compenseze lipsa generală de fond. Ataşaţi de noţiuni minore, care mai pot face impresie doar unul neavizat, autorii pro­gramului au introdus în econo­mia cursului referate despre : „Sarcinile echipelor şi organi­zarea activităţii in perioada pregătitoare“ (chestiune atît de elementară, încât ţine de dunul simţ şi nii de sfera pregătirii de specialitate a unui antrenor), precum şi despre „Documentele de planificare“, capitol pome­nit cu smerenie de vreo 15 ani, nişte întocmiri schimbate de nenumărate ori în decursul timpului datorită necomcordan­­ţei cu nevoile unei munci ce trebuie înregistrată printr-un cod simplu, expresiv. Această cocoaşă birocratică se va com­pune, după ultimele dispoziţii, din 20 de evidenţe. Ba s-a şi accentuat că „ele concretizează conţinutul procesului de instru­ire“ (dacă ar fi simplificate, conţinutul procesului de instru­ire nu s-ar mai concretiza oare ?), că vor fi socotite „acte oficiale“ şi că „lipsa lor ar in­­greuia controlul organelor fe­deraţiei“ (acelaşi control care se tot face de vreo 15 ani cu rezultatele ştiute). Totuşi, in final, cînd referentul a obser­vat insatisfacţia antrenorilor (cuprinşi de pe acum de groa­ză la gundul sutelor de ore pierdute anual, pentru întocmi­rea şi desenarea lor) a dat in­voluntar dovadă de umor, pro­­miţind, după mai bine de un deceniu, că în curînd „se va studia dacă sunt folositoare sau nu“. 4) Pe agenda cursului au fi­gurat şi prelegeri ale unor spe­cialişti în alte discipline spor­tive. S-a vorbit antrenorilor de fotbal cum s-au pregătit loturi­le de lupte şi de handbal. Dacă s-ar fi efectuat un schimb de idei generale, dacă discuţiile s-ar fi purtat la nivelul prin­cipiilor antrenamentului, atunci, desigur, ar fi existat posibili­tăţi de transfer, de interpretări comune. Dar lucrurile s-au pe­trecut altfel, mărturisirile unor tehnicieni reputaţi au păstrat caracterul strictei specialităţi, de parcă auditoriul era format din antrenori de lupte sau de handbal. Vina aparţine statului major al cursului, care n-a ştiut ce să solicite unor con­­fraţi amabili şi competenţi. 5) Au participat trei invitaţi de peste hotare. Un antrenor englez, unul iugoslav şi altul vest-german. Ei au făcut o plă­cută causerie pe teme generale şi, tocmai de aceea greu de epuizat, Mai există 1—4—2—4 ? Betonul e în agonie ? etc. S-a observat că diversitatea opinii­lor despre tactica fotbalului a­­junge departe, pină la negare reciprocă. Totuşi, de la specia­liştii străini s-ar fi putut ob­ţine relaţii mai utile, mai con­cordante cu necesităţile de or­din profesional ale antrenorilor noştri, dacă ar fi fost solicitaţi să vorbească despre aspectele cardinale ce hotărăsc construc­ţia, jocul şi performanţa unei echipe. 6) Carenţa cea mai pregnantă a echipelor noastre este jocul propriu-zis. El nu evoluează în conformitate cu principiile tac­tice moderne, deoarece nu le-au asimilat nici majoritatea antre­norilor şi, reflex, nici jucătorii. In loc să se discute şi să se demonstreze cu material intui­tiv (lecţiile practice fiind ex­cluse) cum ar trebui organizat jocul de atac şi de apărare şi, mai ales, cum ar trebui învă­ţaţi fotbaliştii, încit să asimi­leze şi să memorizeze pină la intrarea în reflex, atribuţiile şi responsabilităţile lor în cadrul uneia sau cîtorva variante tac­tice, în loc să se dezbată cum ar trebui curăţată tactica echi­pelor de atîtea erori elementare (sîntem ignoranţi cînd e vorba să combatem apărările aglome­rate, partida cu Juventus de la Bucureşti dind un nou gir acestei afirmaţii). In loc de toate acestea şi de alte ches­tiuni urgente, inexistente in broşuri, irosim timpul şi banii cu referate scolastice, care nu obligă la efort intelectual nici pe referent, nici pe ascultător. Cunosc antrenorii noştri jocul modern in toate implicaţiile sale, ştiu să-l predea jucători­lor, aceştia l-au învăţat, îl de­monstrează? După cum se com­portă echipele noastre, mai cu­rând, NU. 1) Am discutat cu numeroşi antrenori. Aproape toţi apre­ciau cursul ca fiind lipsit de substanţă, sub nivelul de pro­­fesionalitate al precedentelor, alcătuit din referate situate la mare distanţă de problemele tactice ale fotbalului modern. Cîţiva remarcau că invitaţii străini discută despre chestiuni elementare, auzite, văzute şi ştiute şi că simpozionul din ul­tima zi a fost mai mult un seminar, decit o confruntare de idei. Şi, totuşi, amatorii de pro­cese verbale sunt fericiţi. Au mai făcut un curs de perfecţio­nare. La federaţie se bifează încă una dintre acţiunile în­scrise în planul de­ muncă, şi după o anumită logică, anumiţi tovarăşi se simt protejaţi sub plapuma datoriei împlinite. A­­parent împlinite... Romulus BALABAN P.S. Redacţia noastră, pri­mind planul tematic al cursu-­­ lui de la Snagov doar în pre­ziua deschiderii sale oficiale, nu a avut timpul necesar co­mentării acestuia. LA CURYTIBA A PLOUAT CU GĂLEATA... RIO DE JANEIRO 15 (Agerpres). — în conti­nuarea turneului pe care il întreprind în Brazilia, fotbaliştii români urmau să joace duminică la Curytiba cu formaţia lo­cală Maringa. Meciul nu s-a putut disputa din cauza timpului nefavo­rabil (ploaie torenţială). Colegul nostru ILIE GOGA, reputat cronicar de ciclism, repovesteşte, pentru cititorii noştri, viaţa u tu­ni­­- - campion al bicicletei, poate cel mai mare pe care l-a avut istoria ciclismului. In seria­n] pe care-l începem astăzi, interesant şi pasionam,­­ des­făşoară dramatica biografie a lui FAUSTO COPPI, a ciclistului pentru care au curs valuri de cerneală, a celui ce fără contestaţii a­ primit apelativu­l suprem „IU CAMPIONISSIMO“. Autorul povestirii ar fi avan­tajul de a-l fi cunoscut personal pe eroul său ceea ce conferă naraţiunii un aer de pură autenticitate. Castellania... Un sat piemontez cu case de că­rămidă, răzleţite pe dealuri, în marginea porum­­biştilor, pe malurile lipoase ale Serm­­ei, la o goană bună de cal de cîmpiile celebrului Ma­rengo. Din moşi strămoşi, în Castellania îşi du­ceau tra­iul cei din neamul lui Coppi, ţărani, le­gaţi de petecul de pămînt şi de obiceiuri stră­vechi. In toamna anului 1919, ogorul lui Dome­nico Coppi nu prea avusese spor şi mama An­ sportál m­ ­ărire şi slavă vestiţilor cronicari ai Bagdadului ! Mărire şi slavă tuturor celor ce ne îndulcesc zilele şi nopţile cu prea frumoa­sele lor istorii ! Căci isto­riile, alături de toate lu­crurile frumoase, sunt sa­rea vieţii noastre şi bucurii ale inimilor noastre ! Aşadar, cinstiţilor şi binevoito­rilor ascultători ! Spun cronicile Bagdadului că într-o dimineaţă, Harun al Raşid, califul califilor, era adine mâhnit. Şi cum sta el in mâhnirea lui, l-a chemat de­odată pe vizirul Djafar şi i-a spus astfel : — Ascultă, Djafar, fiu al Bar­­mekizilor ! Sunt trist şi fără mă­sură de mîhnit. Ajută-mă, dacă binevoiești, să-mi înlătur această stare proastă... — O, sultan al dreptcredințeio­­șilor ! a răspuns Djafar. Voi avea grijă să-ți înlătur numaidecât tristețea ! Despre ce este vorba ? — Iată, Djafar. Am avut azi­­noapte un vis. Se făcea că 1 001 oameni se certau între ei : unul spunea că cea mai răspândită me­serie în cetatea mea este aceea de cititor în stele, altul, câ-i aceea de plugar, un kurd zicea că aceea de vânător. Şi fiecare vorbea de la urmă ne întoarcem toţi la car­turile lui Allah ! zise vizirul şi plecă să-i dovedea*** lui Bicnm al Raşid temeinici» vorbelor «ale. Şi iată-1 vestind tn toată ceta­tea, prin bătaie de tobă şi prin strigare, să poftească locuitorii la ©1 şi să-i «pună dacă «e pricep la boala numită „fotfbal“. Şi în­dată mulţimea a dat btftuc. Rf&ţa s-a umplut pe lume. Rând pe rînd au început a-i «pune lui Djafar leacuri pentru „fotbal“. — Dar bine, prietene Abustr, eu ştiu câ tu eşti bărbier. De unde te pricepi la „fotbal“? — Jur pe All ah, cutremurătorul st&pân «a tuturor drepearedtinci­oşi­­­lor şi unic sultan al cerului şi al p&miTitului. Că doctor mai bufi decât mi»e pentru­­„fotbal“, altul nu-i. Asculta-mă numai pe mine ! — Bine, Aibusi­r ! Vin©, apoi, Abukir • — Dar bine, prietene Abukir, îi spune vizirul, eu știu că tu, ești boiangiu. De unde te pricepi la „fotbal” ? — Jur pe Allah, cutremurătorul stăpân al tuturor dreptcredincio­­şilor şi unic sultan al cerului și al pămintului, că doctor mai bun decât mine pentru „fotbal“, altul nu-i. Ascultă-mă numai pe mine! — Bine, Abukir ! CEA DE-A 1002-a I .NOAPTE A SEHERAZADEI , câte una. Din ce în ce mai taine. Au ajuns la ceartă şi, deodată, chiar şi-au tras paloşele. De-abia am putut să-i potolesc. Şi, de aceea, Djafa­r, te rog să-mi spui care este cea mai răspândită me­serie aici, la noi ? Stă vizirul, se scarpină in bar­bă, îşi potriveşte turbanul şi In cele din urmă grăieşte : — O, sultan al dreptcredincioşi­­lor ! Nici una, nici alta, nici cea­laltă nu sânt cele mai răspândite meserii şi oamenii aceia aveau dreptate să se bată între ei. Cea mai răspândită este aceea de doc­tor. Şi nu doctor de orice boală, ci de una numită atît de ciudat „fotbal” ! —■ Cum este aceea, vizire ? — Se adună, o­­ calif al Bag­dadului, cite 22 de bărbaţi şi bat cu piciorul o băşică de animal. Şi în jurul lor s­e strâng mii şi mii de oameni. Doar 22 bat băşi­ca, dar toţi cei de pe margine zic că ei ar juca mai bine şi sânt gata, oricând, cu sfaturile. — Şi cum devin ei doctori ? în­vaţă ei această ştiinţă ? — O, nu, sultan al tuturor dreptcredincioşilor ! E îndestul să-i vadă de cîteva ori pe cei 22 de bărbaţi ca să-şi spună că sânt doctori. —■ Ei bine, Djafar, să-mi dove­deşti că cea mai răspândită mese­rie din cetatea mea e aceea de doctor de „fotbal“, cum îi spui tu. Pentru orice doctor din acesta vei primi cite un dinar de aur , dar dacă vin mai puţin de o sută, acolo unde-ţi stau picioarele, îţi v­a fi şi capul. — In mîinilee im Allah stă soar­ta noastră şi lumea aceasta este numai popas vremelnic ! Oricît am rătăci pe aici şi oricât ne-am­ bucura de vremelnicile bucurii. De dimineaţa pină seara şi de seara până dimineaţa ,s-au tot pe­rindat prin faţa lui Djafar fel de fel de oameni. Şi nu numai din Bagdad, ci şi păstori din Kurdi­a, zarafi din Mecca, neguţători din cetatea Cairo, crescători de că­mile din Aleppo, un emir nu se ştie de pe unde, un derviş pri­beag. — Bine, dar pe la voi există boala asta „fotbal“ ? i-a întrebat, într-un târziu, Djafar. — Nu se obişnuieşte, i-au răs­puns c©i mai mulţi. — Şi, atunci, cum de vă price­peţi să daţi sfaturi ? — Sfaturi să dai, răspunse der­vişul pentru toţi, e cel mai uşor lucru de făcut pe pă­mânt şi nu costă pe nimeni ! Intr-un târziu, în dimineaţa ur­mătoare, Djafar pomi la calif cu tablele unde-i însemnase pe cei cu care vorbise. — Sultan al tuturor timpurilor, începu el întinzîndu-i tablele, iată dovada : cea mai răspândită meserie în cetatea Bagdadului pe care o stăpâneşti îndeplinind voinţa lui Allah, e aceea de doc­tor în „fotbal“ ! Când Harun a­l Raşid poruncă vizirului, acesta s-a înfăţişat nu­maidecât cu nenumărate pungi in care sunau dinarii de aur. Şi atât de multe a aruncat la picioarele lui Djafar, că vizirul muri înă­buşit. Şi astfel, cinstiţilor ascultători, s-au petrecut lucrurile. In ce priveşte istoria aceasta, ea se afla înscrisă la pagina d­e aur în cronicile Bagdadului şi ale califului califilor, Harun al Ra­şid, ca fiind cea de-a 1­002-a po­vestire a Șeherazadei... Mircea TUDORAN ŞTIRI • STIRI # STIRI • STIRI STEAUA IN TURNEU In vederea pregătirii pr pe­­­­tru returul campionatului, e­­chipa Steaua va întreprinde un turneu în Iugoslavia. Fotbaliş­tii bucureşteni vor pleca în ziua de 12 februarie şi vor sus­ţine trei sau patru jocuri. Se duc tratative şi pentru un meci in Austria. Pe Giuleşti II La 9 ianuarie, pe terenul II din Giuleşti, a avut loc primul antrenament al echipei Rapid C.F. Şedinţele de pregătire vor continua de trei ori pe săptă­mână până la începutul lunii februarie cu un lot de 25 de jucători sub îndrumarea antre­norului Marin Bărbulescu. Echipa c­uprinde şi cîteva nume noi : Penteleu (de la Luceafărul), Graur (de la Granitul — din categoria oraş Bucureşti), Pană (de la Chimia Turnu-Măgurele), precum şi juniorii Cioca, Plos­­caru, Ionescu, Teodorescu, Niţă, Florescu. Iată lotul complet­: Cosma, Nicolaescu, Teodorescu, Andrei, Cioca, Miloş, Radu, Ionescu, Niţă, Florescu, Neagoe, Dinu, Pioscaru, Bogdan, Penteleu, Adam, Andreescu, Berekmeri, Mehedinţeanu, Pană, Voicu, Do­­bre, Strat, Graur. N. TORACEK Antrenamente zilnice Jucătorii de la Gloria Bîr­­lad, lidera seriei Est a divi­ziei C, au început pregătirile în vederea noului sezon fotba­listic sub­ conducerea antreno­rului Ion Ștefăn­escu. Antrena­mentele au loc în fiecare zi, în aer liber. La ele participă jucătorii Diaconia, Pascal, Cucu, Zaharia, Beniovschi, Angheluţa, Naghi, Sişcă, Vasi­­lache, Foca, Tacaci, Trăzn­a şi Albu. Au primit dezlegări următorii­ jucători: Argheşa­nu, Căpuşan, Iancu, Podină şi Pirvu. E. SOLOMON coresp. principal II. ciuda zăpezii abun­uente, localiştii iţi continuă pregătirile în aer liber. In imagine, foto­­reporterul nostru a surprins o fază de la un antrenament desfăşurat pe stadionul din Şo­seaua Ştefan cel Mare 2 gelinosa adusese pe lume al patrulea copil. Era slab şi plăpind. I-au dat numele Fausto. Ca şi fraţii săi, Fausto a muncit la cîmp de mic copil. Era tăcut din fire, dar harnic şi îndu­rător la trudă, îşi amintea Livio, fratele său mai mare. Cînd avea 11 ani şi isprăvise patru clase primare, Fausto a intrat băiat de prăvălie la un băcan din Novi Ligure. Copilul se scula cu­ noap­tea în cap și bătea cale de 10 kilometri pină la Novi Ligure. De bicicletă nici vorbă. Norocul lui că fratele său Livio, care lucrase ca zidar la Ge­nova, s-a întors intr-o bună zi acasă cu o bi­cicletă de curse. Se vede însă că Livio nu avea talent pentru sportul cu pedale. La prima lui cursă importantă, suporterii din sat care veniseră cu un ulcior cu apă pe urcuşul de la Novese îl aşteptară mult şi bine. Livio nu mai sosea. Cind, după multe minute, ajunse şi el la locul numit, nu-i mai găsi decit pe Fausto. Crezind că fra­tele său a abandonat, acesta băuse toată apa din ulcior. Decepţionat, Livio aruncă biciclete şi se jură că niciodată nu-şi va mai bate capul cu drăcia asta care te face Să-ţi scuipi plămînii. Căluţul de oțel îl urcă in pod cu glndul să-l vindă la prima ocazie. Dar, bătrînul Domenico îl sfătui să-i dea bici­cleta micului Fausto, care avea nevoie de un mijloc de transport mai rapid pentru a se duce dimineaţa la slujbă. In fiecare zi, Fausto străbatea dus şi întors drumul Castellania — Novi Ligure. Ciţi kilome­tri făcea nu ştia nici el, fiindcă alegea traseele cele mai lungi şi ajungea acasă prăfuit şi rupt de oboseală. Cîteva urcuşuri zdravene cocoşează şoseaua intre Villaveruia şi Castellania. Prima oară, in­tr-o toamnă tîrzie, cind a luat in piept dealurile cu castani şi fagi desfrunziţi, copiii ţăranilor din Ca­r­’Ztani­o s-au îmbulzit, la marginea şoselei să-l vadă pe băiatul lui Domenico, învîrtind la pe­dale, cu limba scoasă. Intr-o zi, in drumul lui Fausto, care se întor­cea de la muncă, zorind spre Castellania, s-a ivit un pluton de ciclişti adevăraţi, cu tricouri co­lorate, pantofi de piele, baieuri împletite pe piept, caschete trase pe ochi și ochelari. Veniseră pesemne să se antreneze prin partea locului. Fausto se luă după el, pedală un timp în plasa lor, privindu-i curios, iar pe urcușul de la Ca- 3­ rezzanno le-o luă înainte și-i lăsă cu vreo două sute de metri in urmă. Ce drăcovenie o mai fi şi asta ? — se minună Vicenzo Rossello. Cum de ne-a făcut de ruşine băieţaşul ăsta ? Am pus poate greşit pinionul sau e vreun copil minune ? Asta se întimpla prin anul 1935. In prăvălia lui Merlani (unde făcea serviciu Fausto) venea aproape in fiecare zi Biaggio Ca­­vanna, maseurul celebrului campion Girardengo. Se așeza pe o bancă, aducea vorba despre In­­timplări din cursele cicliste. Adesea povestea des­pre unul Bartali. Spunea că acesta va fi un mare campion. In același an, Cavanna și-a• pierdut "ve­derea• intr-un accident, dar iubea atît de mult sportul incit nu a părăsit lumea ciclismului, con­­tinuind să fie maseur și, din lumea întunericu­lui, să urmărească cursele cicliste. Cumpărăturile pentru Cavanna le făcea acum Isidor Bergaglio. Tinărul ciștigase cîteva curse la amatori și era unul dintre preferaţii orbului. Intre Fausto şi Bergaglio se statornici o strin­să prietenie. Ciclistul se gîndea că Fausto ar putea să-l însoţească la antrenament, dindu-i un handicap de 5—6 minute şi apoi să vadă cit de repede ar putea să-l ajungă. Dar, la prima în­cercare, Bergaglio nu numai că nu l-a putut a­­junge pe Coppi, dar era cit pe aci să leșine din cauza efortului. Puștiul era un pedalor formi­dabil. Bergaglio nu s-a supărat insă, nu a­­fost invidios și seara i-a povestit totul lui Cavanna. Maseurul ceru să i-l aducă neîntîrziat pe Fausto. A doua zi, Coppi se duse alergind la casa lui Cavanna. Orbul îl luă in braţe, îi cercetă pulsul, muşchii, rinichii şi-l opri între elevii săi. Din ziua aceea, Fausto a început pregătirea ce avea să-l ducă la ciclismul de performanţă. Împlinise 16 ani. Dar debutul lui in curse se va face de­­abia la vîrsta de 18 ani. Perioada de iniţiere, de studiu, a fost destul de lungă şi anevoioasă. Ca­vanna era dintre acei antrenori care considerau ca absolut indispensabil un antrenament meto­dic, progresiv, prevenitor pentru cei tineri, pină la lansarea lor in curse. Cavanna era convins că Fausto, sub înfăţişarea lui firavă, are­stată dramatica biografic aßuiFai^to Coppi (l) I JL CAMPIONISSIMO de mare campion. Cei doi ani de iniţiere au fost o perioadă de sacrificii care ar fi părut de neîn­ţeles pentru un adolescent uşuratic. Incepînd cu regimul alimentar, terminînd cu orele de culcare (niciodată mai tîrziu de ora 2?) şi sculare (totdeauna înainte de ora 6), Coppi, deşi copil, a urmat cu sfinţenie regimul de viaţă sportivă. Cavarna, impresionat de voinţa şi cu­minţenia băiatului, l-a oprit să locuiască la el. Trecuseră aproape doi ani de cînd Fausto în­văţa ciclismul la „colegiul“ condus de Cavanna. In Novi Ligure şi prin satele învecinate se dis­putau două curse pe săptămină. Fausto, care în­cepea să simtă că în picioare ii aleargă munţii de foc şi-l încinge dorul de a se întrece cu alţii, începu să participe la toate cursele fără a se gîndi insă prea mult la rezultate. In aprilie 1938, la Castelletto d’Orda (Ungă Alessandria), Fausto culegea prima sa victorie, dar nu la „bătaie“ ci cu un avans de aproape trei kilometri. Au urmat alte zeci și sute de ore de antrenament, nenu­mărate victorii în curse­le de amatori. Coppi creştea pe bici­cletă, era mai indemîna­­tic decit toţi colegii săi. Dar Cavanna se dove­dea răbdător, metodic şi inflexibil. Nu se abatea cu nimic de la progra­mul ce i-l fixase elevului său cu trei ani în urmă şi nu­ dezvăluise nimă­nui planurile sale, nici măcar lui Fausto. Acum sosise însă momentul. Mînzul trebuia lăsat să zburde. In august 1939 se disputa clasica probă italiană Turul Piemontului, deschisă cicliş­tilor profesionişti şi independenţi. Cavanna l-a înscris şi pe Fausto. In ziua cursei l-a chemat la el şi i-a spus : „Băieţaş, acum vei concura cu profesioniştii. E prima oară cînd te întreci cu ei. Nici unul nu te cunoaşte. Trebuie să le faci o surpriză. Bagă bine de seamă. Nimic să nu te impresioneze. Tu eşti mai tare ca ei şi mai bine antrenat. Nu te speria de distanţă (Turul Pie­montului măsura pe atunci 320 de kilometri, ce trebuiau acoperiţi într-o singură zi). Dacă Bartali şi ceilalţi aşi nu-şi vor arăta nasul înainte de urcuşul de la Mariondo, atunci la primele ser­pentine, te duci. Nu mai stai. Mă înţelegi, Faus­to ? Trebuie să învingi ! De trei ani te pregătesc pentru această cursă“. Aşa ii vorbi orbul lui Fausto. Ilie GOGA " (Va urma) între bisturia şi arma de vînatoare Acum aproape un an, în ziarul „Informaţia Bucureştiulu­i” (din 10 martie 1967) apărea următorul a­­nunţ : „In ziua de 22 martie 1967, o­ra 18, va avea loc in amfiteatrul mare al Facultăţii de medicină din Bucureşti. Susţinerea tezei de doctorat cu subiectul „Aspect© noi în cadrul tuberculozei uro­genitale la femei“, d© către iov. Albescu Ioan. Conducător ştiinţific oficial — acad. prof. Th. Burgh­ele — de la I.M.F. Bucureşti. Referenţi ştiinţifici oficiali : — Prof. dr. T. Firică — de la I.M.F. Bucureşti. — prof. dr. E. Aburea — de la I.M.F. Bucureşti. — Prof. dr. V. Buţuneanu — de la I.M.F. Iaşi. Lucrarea, în manuscris, se gă­seşte la biblioteca centrală a Fa­cultăţii de medicină, unde poate fi cercetată”. Şi, la data respectivă, comisia alcătuită — după cum vedem — din cadre medicale cu o înaltă calificare profesională, specialişti de mare renume a­u aprobat în unanimitate teza tov. loan Alb­es­cu, acesta obţinînd titlul de doc­tor în ştiinţe medicale. De altfel, tov. loan Albescu este medic de 20 de ani, chirurg spe­cializat în urologia ginecologică, lucruind de 14 ani la spitalul Pan­duri, sub conducerea academicia­nului profesor Th. Burgh­ele. Par­ticipant la numeroase congrese medicale în specialitate de la noi ca şi de peste hotare : Glasgow, Paris, G6t©borg etc., doctorul Al­bescu a publicat şi peste 90 de lucrări ştiinţifice în ţară şi în străinătate : S.U.A., U.R.S.S., Franţă, Ital­, Belgia, Suedia, Anglia. Foarte bine, vor spune unii. Dar de ce se publică toate aces­tea în „Spartul“ şi nu într-o ga­zetă de specialitate. Acolo, ase­menea referiri şi-ar găsi mai bine locul. Aşa ar vorbi, fără îndoială, neiniţiaţii în materie. Pentru ca cei care ÎL cunosc pe medicul Ioan Albescu, ştiu că el este tot­odată şi maestru al sportului, trăgător, component al reprezen­tativei noastr© de skeet. Peste toate cele spuse pină acum, re­dactarea materialului de faţă pro­vine şi din îndemnul pe care mi l-a dat articolul prietenului şi colegului meu de facultate, Vir­gil Ludu, „Profesiunea şi perfor­manţa“. Intr-adevăr, Ioan Albescu ©st© medic din 1948, dar tirul l-a în­drăgit abia în 1955, în preajma campionatelor europene de tir de la Bucureşti. — Vă mai amintiţi cum aţi de­butat ? — Dintr-o simplă întîmplare. Am fost un vânător precoce. De la vârsta de şase ani. Tocmai în calitate de vânător, am ajuns prin iunile 1955 — pentru prima oară — pe poligonul de skeet la un concurs de selecţi©. Eram vreo 60 de vânători. Am ocupat lotul 4, primii șase alcătuind lotul re­publican. Astfel, m-am văzut con­curând la campionatele Europei. Debutul n-a avut însă darul să mă stimuleze. M-am clasat penul­timul din 52 de trăgători. — Ca unul care mîniiţi cu în­demânare şi precizie bisturiul, probabil câ acum nu aveţi pro­bleme nici cînd este vorba de arma de vânătoare ? — Vă înşelaţi. Răspunsul meu are să vă surprindă. Dacă în exe­cutarea profesiunii căreia îi sunt devotat trup şi suflet nu am o stare emoţională deosebită, nu acelaşi lucru se întîmplă şi pe poligon, deşi iubesc cu pasiune şi tirul. In momentul cînd intru pe stand, mă năpădesc emoţii din­tre cele mai puternice. Cu greu reuşesc să te stăpânesc. Chiar dacă vi se pare curios, aceasta este totuşi realitatea. — Şi acum, v-aş ruga să-mi în­găduiţi să reconstitui palmaresul dv. sportiv. De acord ? — Cum doriţi. — Dacă nu mâ înşel, din 1955 şi pânâ în prezent, aţi fost tot timpul titular în echipa naţiona­lă, iar din 1965, şi căpitanul aces­tei formaţii ? — Exact ! — De două ori, în 1959 şi 1964 aţi devenit campionul ţării. Pri­ma oară realizând şi un record republican (194 t.). Apoi aţi fost de vreo patru ori clasat şi pe locul secund, ia­r rezultatele au oscilat în jurul lui 192 t, atin­gind însă şi cifra de 195­­. Aşa este ? — Da ! — Pe plan Internaţional, pe lin­gă alt© concursuri — este de con­semnat şi participarea dv. la patru ediţii ale campionatelor eu­ropene dintre care, cea de acum doi ani (Lahti), a adus reprezen­tativei României (B. Marines­cu, Gh. Sencovici, D. Danciu, I. Al­bescu) medalia de argint. Menţio­­nind aceste date, v-aş ruga să ne spuneţi care a fost cea mai bună performanţă pe care aţi inregis­­trat-o într-o competiţie interna­ţională ?­­ — La ultimele campionate eu­ropene de la Brno, de astă-vară , 191­8. Iată aşadar că studiul şi sportul pot face casă bună, că perfor­manţa de pe­ poligon ajută, cre­ează un mediu propice orelor de muncă intensă din sala de ope­raţii. Prin urmare, o nouă dova­dă că activitatea profesională şi cea Sportivă nu sunt ireconcilia­bile ci, dimpotrivă, merg mână în mină. Constantin COMARNISCHI 4 Pag. a 3-a

Next