Sportul, septembrie 1968 (Anul 24, nr. 291-320)
1968-09-01 / nr. 291
Pag. a 2-a 50 de ani intre cer şi apă!... Cu maestrul emerit al sportului ALEXANDRU LASCU am sărbătorit deunăzi, în cadrul Intim al locuinţei sale din Piaţa Amzei, şi cu două cupe de vin bun pe masă, o adversare neoficială şi aproape incredibilă : împlinirea a cincizeci de ani de ciad acest virtuoz al zborului a efectuat prima sa săritură în apă. *** Cum s-a întîmplat ? îa^scu, cu umQrul său irezistibil (și incorigibil), ne râspunde etglmnd eternul său zîmbet cuceritor . — La stăvilarul Ciurel, un prieten, Nicu Girbea, mi-a dat un brînci... Am căzut, cu capul înainte, și cîini am la lumină mi-am dat seama că nu fusese chiar atît de teribil .. Oricum copilul prinsese gustul plonjonului şi-i uimea pe cei de-o vîrstă cu el nu numai cu îndrăzneala sa, dar şi prin felul în care intra în apă, fără să ia vreodată o „hurtâ“, fără zgomot, fără strop. Ucenicia săriturii a fost, însă, lungă şi grea, făcuta de Sandu Lascu în micul lac de acumulare al morii Herdan, de la Cărămidari (unde i s-au furat o dată hainele şi a trebuit sa aştepte noaptea ca să ajungă acasă !), la bazinul de la Casa Oştirii, din calea Plevnei Ungă Manutanţă, apoi la „Tirul“ şi, un sfîrşit la ştrandul Kiseleff, cînd împlinise „respectabila“ vîrsta de... 18 ani, între 1921 şi 1925 se antrenează intens, avînd drept colegi de bazin pe Jeni Dumitrescu, Puiu Putzak, comanctorul Oprişan, Moşu Tesler, impresionînd prin ambiţie perseverenţă şi dorinţă de perfecţiune. Are cîteva apariţii puiblice, timide, dar mult apreciate. Alexandru Lascu începe să devină un nume. Prima participare oficială la un campionat naţional este de-a dreptul senzaţională. în 1999 se desfăşurau concomitent la „Kiseleff“, concursul pentru ,,Miss România“* (cîştigat de frumoasa Magda Demetrescu) şi campionatele naţionale de sărituri, în care toate pronosticurile convergeau către reprezentanţii Ardealului, iscusiţii Hanko şi Török. Dar, stupeţţie ! Evouihnd admirabil, bucureşteanul Lascu, în vîrsta de 19 ani, ocupă primul loc învingîndu-i net pe marii favanţi. A urmat o serie, probabil unică in cariera unui sportiv , intre anii 1910 si 1953. Alexandru Iascu a cîştigat consecutiv 23 die titluri de campion naţional la soriuri de la trambulina (3 m) si platformă. In 1952 ..Pescăruşul" — cum se spunea — face o temerară tentativă de înălţime, sărind în mare de pe nava-bază „Constanţa“, de la 18 metri. La intrarea în apă, din cauza vitezii, îşi luxează umărul. Campionul povesteşte cu o tulburătoare simplitate despre antrenamentele sale, despre modul cum a înţeles ceea ce înseamnă viaţa sportivă . — Dimineaţa, de la şase la unu lucram la C.F.R. ca desenator tehnic Apoi, fugeam la „Bragadiru", la antrenament. Făceam cam 300 de sărituri pe zi, cu scurte pauze de IU minţile, pini pe la opt seara Lucram pe o scindară obişnuită de frasin. Nici nu visam o trambulină de ..duroflex“, cum silit cele de astăzi Am învăţat totul pe furate Săriturile clasice le-am perfecţionat cu maestrul Hermann Szommer, antrenor german de înot, polo şi sărituri, care a lucrat vreo patru luni în ţara noastră, în 1936. Turneele in țară le făceam cu vagoane oferite de C.F R. şi cu mîncare în traistă, de la mama, de-acasa. Pe atunei, supraalimentaţia se dădea doar bolnavilor de piept. Noi, sportivii, eram socotiţi oameni sănătoşi tun ! Nu este râu ca tînăra generaţie de astăzi să afle toate acestea. Copiii noştri prea socotesc că tot ceea ce au li se cuvine de drept. Şi nu e bine !... După război, Alexandru Lascu este primul care iniţiază la noi săriturile comice. Ca să atragă copii spre acest sport. Evoluţiile sale în tablouri ca „Mântrareasa“, „Napoleon“, „Sinucigaşul", „Săritura cîinelui”, „Săritura fetelor" au relevat nu numai un mare sportiv, dar şi un foarte talentat artist. Acum, la 57 de ani, Al. Lascu n-a părăsit sportul. Este autor de cărţi („Sărituri in apă“ — volum apărut în 1958), profesor, arbitru internaţional. Se gîndeşte să apară intr-o demonstraţie, cu repertoriul său comic. Iniţiativă căreia organele în drept se vor strădui, desigur, să-i dea curs. Şi răspîndeşte o voie bună cuceritoare, molipsitoare, pledînd pentru sport, ca pentru un foarte... nemiraculos elexic al tinereţii. V. MIHAIL RECREAŢIA ŞI TURISMUL ÎN PARCURILE NAŢIONALE ŞI REZERVAŢIILE ANALOAGE Intre 1 şi 6 septembrie se va desfăşura sub auspiciile Academiei Republicii Socialiste România (Comisia Monumentelor Naturii, cel de al 3-lea simpozion de ocrotirea naturii al ţărilor socialiste — avînd ca terii ■ „Recreaţia şi turismul în parcurile naţionale şi rezervaţiile analoage". Lucrările simpozionului se vor desfăşura la Cluj, în localul Casei Universităţii (1—3 septembrie), iar aplicaţiile pe teren vor avea loc în Arboretum-ul Simeria şi Parcul Naţional Retezat (4—6 septembrie). In primele zile se vor desfăşura lucrările simpozionului prin prezentarea expunerilor delegaţilor străini şi români. Expunerile vor fi însoţite de proiecţii de diapozitive color şi filme documentare pe tema susamintită Participanţii vor lua parte la aplicaţii practice pe feren , vizitarea Arboretum-ului Simeria şi Parcului Naţional Retezat; vor fi vizitate lacul Gemenele (ifti m), Casa laborator, Lacul Bucura (2041 m), Căldarea Bucurei (2083 m), Vîrful Retezat (2484 m), Toiul Negru (2014 m) etc. Vor fi vizitate, de asemenea, împrejurimile : Sarmizegetusa, Subcetate. Din ţara noastră participă : reprezentanţii turismului, cercetători, iubitori şi ocrotitori ai naturii. Această manifestare constituie un simbol al întăririi prieteniei ocrotitorilor naturii şi omului. ing. Vasile VANTA din Comisia Monumentelor Naturii 7(/c>írotfí/z-offc//£5rtf>í Alfredo di Stefano a avut un precursor pe meleagurile noastre: Iuliu Bodola Gabriel Hanot, decanul cronicarilor de fotbal din Franţa, a decedat zilele trecute la vîrsta de 80 de ani. Cam tot atunci cind acest spiritus rector al ziaristicii fotbalistice moderne a fost dus în doliul întregii prese sportive franceze pe ultimul său drum, Alfredo di Stefano isi făcea bagajele, la Madrid, pentru a părăsi acest continent unde a cunoscut gloria, dar si decepţii amare. Legătura aceasta între cele doua evenimente (căci „...partire’est mourir un peu‘) nu este întîmplătoare, fiindcă Gabriel Hanot a fost un mare admirator al lui di Stefano și îl considera drept cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, iar Hanot a văzut ceva fotbal în rece de ani de ziaristică sportivă. In care a urcat cu fervoare religioasă pînă la izvoarele fotbalului modern, cercetindu-i originile la fata locului in Anglia, in Brazilia, în Ungaria, pentru a deveni imul din cei mai originali şi mai erudiţi cronicari ai fotbalului modern Ki a fost acela care a scris cuvintele memorabile : „Dacă Pele este prima vioară a orchestrei fotbalului modern, apoi Ini Stefano este o orchestră întreagă". A trebuit să vină ziaristul Hanot ca Di Stefano să fie înțeles în toată mărimea sa. In patria sa în Argentina,pe lista celor mai buni înaintași centrali nu figurează decît pe locul 4, după nume care nu spun mare lucru unui european. Iar în Spania a fost privit mai mult ca ei mare vedetă răsfăţată, fără a se vedea şi latura creatoare a lacului modern întruchipată de el. Hanor l-a pătruns mai profund şi a descoperit în divinul Alfredo latura omenească şi mai ales meritele sale în spargerea tiparelor închistate ale WM-lui tradiţional, printr-un joc care a contribuit esenţial la făurirea acelui vie eliberat de cătuşele ,,sistemismului“ şi care biruie astăzi pe marile stadioane ale lumii. De altfel, aceasta este şi părerea antrenorului argentinian Luis Carniglia, care după o carieră de 18 ani de gnn onorat in Europa (la Nice, F.C. Milano, Real Madrid, Florentina și Bologna) se întoarce și el odată cu Di Stefano în Argentina pentru a deveni director talinia la marele club din Buenos Aires -Boca Juniors. • Saeta Rubia—săgeata blonda Alfredo di Stefano, numit și „săgeata blondă”, și-a început cariera în provincia argeminiana unde s au descoperit tehnicienii lui Boca Juniors, care l-au adus in Capitală. După un stagiu în echipa „Millionarios“ din Bogota columbia, Pi a ajuns la Real Madrid. In echipa de aur a acestui mare Club a cunoscut consacrarea mondială, contribuind timp de peste 10 ani la marile succese ale echipei, alături de jucători ca Qento, santamaria, suarez, Puskas etc. Jucatorul-orchestră a fost pe tot terenul acolo unde se intimpla ceva important. Neobosit, participa la recuperarea mingii, era acolo unde se pregăteau fazele de finalizare pentru a fi în focarul acţiunilor de finalizare. Greşea iar în faţa porţii, bun tehnician şi însufleţit de un elan nestăvilit, ducea cu sine toată echipa. El juca pentru echipă şi tegla echipa juca pentru el. Era prototipul jucătorului modern, atacant-apărător, tactician şi animator. După terminarea carierei de jucător, şi-a încercat norociţi, ca antrenor, la două echipe de valoare mai modestă în Spania. Dar în primăvara aceasta a rămas fără angajament, fiind concediat de la Eleire, din cauza poziţiei precara a acestei echipe în clasament. Nu a mai găsit alt contract ele antrenor demn de el, în Europa. Acum şi-a lichidat gospodăria şi a traversat Atlanticul CI soţia şi cei 4 copii, pentru a se întoarce în locurile natale şi a se relansa în cariera grea de tehnician al fotbalului. • Un alt jucător-orchestră, Iuliu Bodola In anul 2927, mai marii fotbalului braşovean au remarcat cu uimire un înaintaş destul de mic de statură cu trăsături foarte agreabile şi cu o agilitate cu totul neobişnuită în manipularea mingii. Juca în echipa liceului comercial din localitate, iar mai tîrziu a trecut în echipa C.F.R.Braşov. De aci a plecat la Oradea, atras de marile tradiţii fotbalistice ale echipei C.A.O., unde acest talent a înflorit în compania unor jucători de clasă foarte ridicată ca : David, Juhasz, Rónai, Cocis, Glanzman etc. Apoi şi-a continuat cariera la Venus din Bucureşti, fiind obiectul unui senzaţional transfer, platindu-se pentru e stima record de apo 600 lei. A jucat de 48 de ori în echipa reprezentativă, avînd la activ cele mai multe selecţionări in naţională dintre jucătorii noştri. Ca Şi Dl Stefano, „Duduş” Bodola, era un jucător care prin evoluţia sa pe teren se afla, in avans cu decenii asupra, timpului său. Comparaţia cu pt Stefano nu este de loc hazardată. Iuliu Bodola, tehnician de certă valoare internaţională, era Şi el prezent pe tot terenul şi juca cu o rară inventivitate tactica pentru echipă. Rolul Său în echipa de club şi în echipa naţională era de „inter rătăcitor“ funcţie tradiţională în sistemul WM. Dar evoluţia sa spărgea tiparele sistemului, fiind Si ei pe orice loc din teren un atacant-apărător, un adevărat dirijor de orchestră. Şutul lui Bodola era temut chiar şi de la distanţe mai mari, şi, asemănător lui Di Stefano, el poseda un excelent joc de cap datorită unei detenţe care îl ridica mult peste jucătorii cu tane mai mare. Făcea cu mingea tot ce voia şi deposedarea lui constituia o adevărată performanță pentru orice adversar. Bozsik, care după părerea multora a fost cel mai mare mijlocaş european de după război, om de bază în echipa de aur a Ungariei dintre anii 1947—1956, spunea că adversarul care i-a creat cele mai mari probleme în cariera sa de jucător a fost Iuliu Bodola. A fost, probabil, cel mai bun produs al fotbalului românesc, într-o generaţie care a numărat numeroase talente. Un jucător de certă valoare mondiala. A fost un jucător-orchestră — după expresia lui Gabriel Hanot — aşa cum ar putea să devină în zilele noastre Dobrin, dacă ar lua ca exemplu conştiinciozitatea şi modestia lui Rodola. Calităţile necesare le are din plin. N. BRAŞOVEANU tm f S li I In dreapta, Radola (VenitS) in luptă cu apărarea rapidistă (Răşinaru ,H Petrică Hăcţulescu) IOAN GUSAN. BACAU. Este reuşită epigrama pe care aţi facut-o pe marginea meciului Steaua — U.T.A. din etapa trecută. Să vă dăm, deci, cuvintul : La Steaua care-a răsărit, Nu-i calea tocmai lungă. Un singur meci i-a trebuit Lui U.T.A. s-o ajungă ! IONEL BLAGA, COMUNA MERE!. „După cite ştiu, „U“ Cluj n-a fost niciodată campioană a ţârii la fotbal, insă a cucerit, o dată, Cupa României. Un prieten spune că nu-i adevărat acest lucru. Piuă ce nu vom cunoaşte răspunsul dv. suntem nevoiţi să ne contrazicem la continuare“. Dv. aveţi dreptate : Universitatea Cluj a cucerit Cupa României, in 1966, invingînd în finală, cu 2—1, pe Dinamo Piteşti. Sper că nu veţi înceta, totuşi, să vă contraziceţi (bineînţeles pe alte chestiuni). Nu de alta, dar contrazicerile constituie sarea şi piperul în discuţiile amatorilor de fotbal ! un jucător loveşte prea Ince mingea şi ea nu ajunge pină la portar. Arbitrul dictează repetarea loviturii 7«. Din moment ce mingea a parcurs o distanţă egală cu circumferinţa ei, înseamnă că ea e în joc, că lovitura, deci, a fost executată. Arbitrul nu mai are motive să intervină. Ceilalţi jucători — da ! Dacă iţ-o fac, înseamnă că nu cunosc regulamentul... IOAN GEORGIU, CLUJ. Alina Opreac, campioana ţârii la egristuri (gimnastică), are 16 ani, să n-o îmbătrînim , îi împlineşte abia la 10 septembrie. Ii puteţi scrie pe adresa Şcolii sportive din Lugoj. ION ILIE. COMUNA RACARI. In comuna dv. nu se joacă fotbal ? Sunt sigur că da. De ce doriţi atunci să jucaţi la o echipă din Bucureşti? Da la 14 ani vreţi să începeţi cu... transferurile ? TIU ION, IAŞI. ft criticaţi. Intr-o poezia de o calitate îndoielnică, pe fotbaliştii noştri. N-o publicăm, Că Să n-aibă motive, mai temeinice chiar, să vă critice şi el pe dv. ( GHEORGHE NIPOLAU, PITEŞTI. în 1956, in turneul întreprins in Anglia. c.p.A. (Steaua) a întilnit cea mai biună formaţie a Arsenalului. Scor : 1—1. Remarcabile au fost şi rezultatele obţinute în faţa lui Luton’ Town (4—3, după ce a fost condusă cu 3—0 !) şi Scheffield Wednesday (3—3). Fără acel 0—0, din ultimul meci, cu Wolverhampton, turneul ar fi constituit un mare succes. Şi aşa, bilanţul e bun Măcar dacă ar repeta Steaua performanţele de atunci (pe cea din jocul cu Wolverhampton nu e neapărată nevoie !). Q. ION, BUCUREŞTI. Proverbul e bine aplicat : „Nici In căruţă, nici In teleguţă“ — motocrosul. kilograme Acesta este motivul pentru care Juventus îl ţine la... regim, neintroducîndu-l în formaţie. ÁRPÁD VARDAL COMUNA PRIBILEŞTI. Bodola este jucătorul cu cele mai multe selecţionări în echipa noastră reprezentativă de fotbal. El avea 18 ani cînd a îmbrăcat pentru prima oară tricoul echipei naţionale, în 1931, în meciul România — Bulgaria (scor 5—2 pentru echipa ţării noastre). Bodola nu este totuşi cel mai tinăr International al nostru. In 1937, cînd a debutat în echipa naţională, în meciul cu Belgia, Gică Popescu nu avea decît 17 ani şi era elev de liceu. Singurul lucru pe care nui-l pot preciza este dacă purta pantaloni lungi sau scurţi ! Ilustraţii : N. CLAUDIU RASPOT I, CIORBEA, LUPENI. „Executind o lovitură de la 11 metri. MATEI BACIU, BUCUREŞTI. Haller s-a îngrăşat, în ultimul timp, cu nu mai puţin de... 8 roşim pmfOnMfii IA TRIPLU SAU CUUGI LAURI !* GRAFICA SPORTIVĂ Din Bordiguera (Italia) ne soseşte vestea că premiul I în tradiţionalul concurs pentru cea mai bună caricatură sportivă (tema : Jocurile Olimpice de iarnă) a fost atribuită iugoslavului Karel Seleş. Să facem o scurtă prezentare a proaspătului laureat. Caricaturist apreciat, Karol Seleş are vechi contingenţe cu sportul. A fost atlet de performanţă şi acum este profesor de educaţie fizică. Aparţine generaţiei lui Iliei, actualul selecţioner al federaţiei iugoslave de atletism, lui Mugosa şi altor aşi ai stadionului A fost membru al echipei Steaua roşie din Belgrad şi a stabilit un record universitar al Iugoslaviei la triplu salt : 13,94 m. Aceasta însemnase începutul unei cariere ce se anunţa strălucită, dar curînd după acest succes, cînd era selecţionat în echipa naţională a Iugoslaviei, un accident grav l-a îndepărtat pe Seleş de pistele de atletism. A activat între anii 1930—56. O carieră scurtă, pentru un săritor foarte talentat, care a dispărut înainte de a arăta tot ce poate, încă de foarte tînăr s-a afirmat în grafică. La 13 ani, publicase 5000 de caricaturi. A participat pînă acum de cinci ori la Festivalul internaţional de umor şi caricatură de la Bordiguera, cîştigînd de trei ori cupa. Alăturăm acestui scurt portret scris o probă desenată a talentului său de grafician. Ca orice caricatură bună, desenul nu are nevoie de text. Gh. GLISICI sportál Învăţătoarea şutează puternic Vizitatorii şcolii sportive din Ludwigshöhe, situată in idilicele păduri din Pfalz, sunt uluiţi , sub privirile experte ale profesorului de sport Günther Jansen, 30 învăţătoare de la şcolile generale din Pfalz învaţă practica şi teoria fotbalului. Timp de o săptămînă, învăţătoarele au studiat tactica, regulile de joc, ca şi practica jocului. Profesorul Jansen remarcă : „In viitor, învăţătoarele vor trebui ele însele să poată arăta şi explica elevilor lor ceea ce este un „ofsaid“ şi cînd se acordă o lovitură liberă directă sau indirectă“. Ideea şi Invitaţia la acest curs de fotbal a cadrelor feminine din învăţămînt aparţine Federaţiei de fotbal din sud-vestul Republicii Federale a Germaniei la Pfalz, profesoarele de educaţie fizică învaţă totul despre ofsaid şi „0 metri" Cele 65 de înscrieri au depăşit cele mai optimiste aşteptări ale organizatorilor. In această situaţie, Federaţia de fotbal s-a văzut nevoită să accepte doar jumătate din numărul celor înscrise, celorlalte 35 de entuziaste tinere comunicîndu-lise . „Din păcate, pentru moment nu mai avem posibilitatea primirii altor înscrieri. V-am prenotat, însă pentru viitorul curs de iniţiere“. Şcolile au salutat cu bucurie iniţiativa Federaţiei de fotbal. Otto Heinrich Simon, conducătorul şcolii de educaţie fizică din Birkenfeld, a declarat: „O profesoară poate să se impună elevilor săi numai atunci cînd ea însăşi înţelege fotbalul şi eventual e în stare chiar să le demonstreze practic cum se joacă“. Numeroase învăţătoare au şi predat în şcolile lor cunoştinţele teoretice şi practice însuşite la cursul de fotbal arătat. Profesoara de educaţie fizică Ursula Gross, de la şcoala „Albert Schweitzer“ din Ludwigshafen, a demonstrat ea însăşi elevilor ei cum se trage la poartă şi care sunt regulile cele mai importante ale fotbalului. Un puşti de 11 ani dintr-a „cincea“ exclamă uimit: „învăţătoarea noastră este „casaţie“ Din 4 „11 metri“ n-a ratat nici unul!“ Firi cuvinte... Nr. 291 (5725) Duminicile unui nesportiv YOGA Gimnastica aceasta s-a născut în India, patria superstiţiilor. Europenii au scris despre ea rafturi întregi de studii şi analize, dar yoghinii, care o practicau în oraşele mîncate de bălării şi risipite de vreme, ştiau mai multe despre ea decît şoarecii de bibliotecă din metropolele occidentale. Retraşi din colcăiala vieţii şi departe de misterioasele jelanii ceremoniale, oamenii care îşi propuseseră să-şi cunoască limitele fizice şi nemărginirea spiritului s-au consacrat unei discipline complexe ; yoga poate să însemne, într-o tălmăcire metaforică, drumul puterii, însă poate să însemne tot atît de bine şi drumul înţelepciunii. Fiindcă ea nu este o gimnastică numai, deşi, contemplată cu ocheanul nostru, cultivă fizicul. Şi îl cultivă într-un chip dintre cele mai armonioase, face un corp suplu, împrumută viscerelor o tonicitate anevoie de obţinut într-un timp atît de scurt printr-un alt exerciţiu fizic, dă elasticitate şi o plăcută detaşare de terra întregii făpturi. Toate acestea ţin, bineînţeles, de gimnastică. Aşadar, yoga e un sport, insă e un sport dintre cele mai nobile, fiindcă mai urmăreşte şi realizează ceva : antrenamentul facultăţilor mintale. Concentrare, meditaţie, autostăpînire, memorie, iată ce urmăreşte yoga, de fapt acea ramură a ei care se cheamă nu hatha-yaga, ci radjayoga, adică yoga împărătească ! Idealul tuturor civilizaţiilor a fost omul complex şi complet. Acel „mens sana in corpore sano" pe care îl propovăduiau, după exemplul vechilor greci, şi străbunii romani. Dar sportul s-a unilateralizat tot mai tare, amputînd deviza anticilor, din care n-a mai păstrat decît partea a doua , corpore sano. Foarte bine : muşchii, tendoanele, viteza, forţa, agilitatea, toate sunt bune şi frumoase. Ce facem, însă, cu etajul superior al anatomiei noastre, cu divinul imens ? Spiritul e neglijat prea adeseori ; am auzit de la cineva, chiar pe culoarele clădirii în care se redactează acest ziar, că sportivul n-ar avea nevoie, chipurile, de prea multă minte ! Poate din cauză că această falsă credinţă a acţionat prea adesea în rîndurile unora dintre sportivi, aceştia mi s-au părut nişte zei învinşi de propria lor strălucire, l-am compătimit, nu fiindcă n-ar avea minte, ci fiindcă avînd chiar destulă nu încearcă să şi-o descopere şi nu fac nimic ca s-o activeze. Dacă am zăbovit în duminica asta de început a toamnei la yoga, n-am făcut-o spre a propune cumva practicarea ei. Eu o practic de la vîrsta liceului şi, cu toate acestea, deunăzi, la solarul din Mamaia, oamenii admirau nu muşchii mei, ci pe aceia ai unui atlet specializat în lupte greco-romane. Am zăbovit la yoga în scopul de a atrage atenţia din nou asupra armoniei dintre corp şi spirit. In jungla cu păsări, cu şerpi otrăvitori în malul ierbos, cu pîrîiaşe ascunse sub brusturi şi trunchiuri putrede acoperite de verdeaţă, yoghinii creatori ai unei căi suverane de însprintenare a trupului şi minţii au descoperit un adevăr simplu — a cîta oară în istoria speţei noastre ? — şi anume că omul e o fiinţă gînditoare, care îşi struneşte muşchii spre a-şi putea folosi mai bine mintea. George SBÂRCEA Asigurarea de accidente — utilă şi avantajoasă Printre numeroasele forme de asigurare, pe care Administraţia Asigurărilor de Stat le pune la îndeitrîna cetăţenilor, se află şi asigurarea pentru cazurile de accidente, avînd două variante: cu sume limitate (fixe) şi cu sume convenite (nelimitate). Cunoașterea caracteristicilor acestor forme de asigurare va fi de un real folos celor care doresc să-și materializeze spiritul de prevedere prin încheierea unei asigurări. Astfel, asigurările de accidente pot fi încheiate de orice persoană în vîrstă de la 16 la 70 de ani, indiferent de profesie şi de Locul de muncă. Dintre numeroasele evenimente neprevăzute, ce se pot întimpla: la domiciliu, la locul de muncă, pe stradă, în călătorie, la practicarea sporturilor etc., pentru urmările cărora Administraţia Asigurărilor de Stat plăteşte sumele asigurate, amintim: explozia, lovirea, căderea, alunecarea, prăbuşirea de teren, trăsnetul, electrocutarea, arsura, degerarea, accidentele produse de funcţionarea sau folosirea maşinilor, instrumentelor, sculelor sau armelor, cele întîmplate ca urmare a circulaţiei mijloacelor de transport (sau din cauza accidentelor intîmplate acestora) şi multe altele. La alegerea persoanei interesate, asigurările de accidente cu sume limitate (de 10 000 de lei pentru cazul de invaliditate permanentă totală şi 5 000 de lei pentru cazul de deces) se încheie pe durate de trei sau şase luni (în funcţie de profesia asiguratului şi de felul întreprinderii in care lucrează) sau pe durate constituind multiplul acestora (dar nu mai mult de 2 ani), iar cele cu sume convenite (pentru sume începînd de la 10 000 de lei pentru cazul de invaliditate permanentă şi de deces), se încheie pe durate de la 1 la 5 ani. Primele de asigurare, la ambele forme de asigurare, se stabilesc in funcţie de mărimea sumei pentru care solicitantul doreşte să se asigure, de profesia şi felul întreprinderiin care acesta lucrează, precum și de durata contractului. Pentru a se preîntâmpina unele neajunsuri ce se pot ivi in plata cu regularitatea primelor, în special la asigurările cu sume convenite (la care primele sínt anuale, semestriale, trimestriale sau lunare), s-a creat posibilitatea ca acestea să poată fi achitate şi pe baza unui ,,consimţămînt scris*, care constă în împuternicirea pe care asiguratul o dă lucrătorilor care îi achită drepturile băneşti, de a plăti Administraţiei Asigurărilor de Stat, în numele său, primele de asigurare, atît pentru asigurările in curs, cit și pentru cele ce le va încheia sau reînnoi.