Sportul, septembrie 1968 (Anul 24, nr. 291-320)

1968-09-01 / nr. 291

Pag. a 2-a 50 de ani intre cer şi apă!... Cu maestrul eme­rit al sportului ALEXANDRU LAS­CU am sărbătorit deunăzi, în cadrul Intim al locuinţei sale din Piaţa Am­­zei, şi cu două cupe de vin bun pe masă, o adver­sare neoficială şi a­­proape incredibilă : împlinirea a cinci­zeci de ani de ciad acest virtuoz al zborului a efectuat prima sa săritură în apă. *** Cum s-a în­­tîmplat ? îa^scu, cu um­Q­­rul său irezistibil (și incorigibil), ne râspunde etglmnd eternul său zîmbet cuceritor . — La stăvilarul Ciurel, un prieten, Nicu Girbea, mi-a dat un brînci... Am căzut, cu capul înainte, și cîini am la lumină m­i-am dat seama că nu fusese chiar atît de teribil .. Oricum copilul prinsese gustul plonjonului şi-i uimea pe cei de-o vîrstă cu el nu numai cu îndrăzneala sa, dar şi prin felul în care intra în apă, fără să ia vreodată o „hurtâ“, fără zgo­mot, fără strop­. Ucenicia săriturii a fost, însă, lungă şi grea, făcuta de Sandu Lascu în micul lac de acumu­­lare al morii Herdan, de la Că­rămidari (unde i s-au furat o dată hainele şi a trebuit sa aş­tepte noaptea ca să ajungă aca­să !), la bazinul de la Casa Oş­tirii, din calea Plevnei Ungă Ma­nutanţă, apoi la „Tirul“ şi, un sfîrşit la ştrandul Kiseleff, cînd împlinise „respectabila“ vîrsta de... 18 ani, între 1921 şi 1925 se antrenează intens, avînd drept colegi de bazin pe Jeni Dumitrescu, Puiu Putzak, comanctorul Oprişan, Moşu Tesler, impresionînd­ prin ambiţie perseverenţă şi dorinţă de perfecţiune. Are cîteva apa­riţii puiblice, timide, dar mult apreciate. Alexandru Lascu în­cepe să devină un nume. Prima participare oficială la un campionat naţional este de-a dreptul senzaţională. în 1999 se desfăşurau concomitent la „Ki­­seleff“, concursul pentru ,,Miss România“* (cîştigat de frumoasa Magd­a Demetrescu) şi campio­natele naţionale de sărituri, în care toate pronosticurile conver­geau către reprezentanţii Ardea­lului, iscusiţii Hanko şi Török. Dar, stupeţţie ! Evouihnd admi­rabil, bucureşteanul Lascu, în vîrsta de 19 ani, ocupă primul loc învingîndu-i net pe marii favanţi. A urmat o serie, probabil unică in cariera unui­ sportiv , intre anii 1910 si 1953. Alexandru Iascu a cîştigat consecutiv 23 die titluri de campion naţional la sor­­i­uri de la trambulina (3 m) si platformă. In 1952 ..Pescăruşul" — cum­­ se spunea — face o temerară tentativă de înălţime, sărind în mare de pe nava-bază „Constan­ţa“, de la 18 metri. La intrarea în apă, din cauza vitezii, îşi luxează umărul. Campionul povesteşte cu o tul­burătoare simplitate despre an­trenamentele sale, despre modul cum a înţeles ceea ce înseamnă viaţa sportivă . — Dimineaţa, de la şase la unu lucram la C.F.R. ca desenator tehnic Apoi, fugeam la „Braga­­diru", la antrenament. Făceam cam 300 de sărituri pe zi, cu scurte pauze de IU minţile, pini pe la opt seara Lucram pe o scindară obişnuită de frasin. Nici nu visam o trambulină de ..duroflex“, cum silit cele de astăzi Am învăţat totul pe fu­rate Săriturile clasice le-am per­fecţionat cu maestrul Hermann Szommer, antrenor german de înot, polo şi sărituri, care a lu­crat vreo patru luni în ţara noastră, în 1936. Turneele in țară le făceam cu vagoane ofe­rite de C.F R. şi cu mîncare în traistă, de la mama, de-acasa. Pe atunei, supraalimentaţia se dădea doar bolnavilor de piept. Noi, sportivii, eram socotiţi oa­meni sănătoşi tun ! Nu este râu ca tînăra generaţie de astăzi să afle toate acestea. Copiii noştri prea socotesc că tot ceea ce au li se cuvine de drept. Şi nu e bine !... După război, Alexandru Lascu este primul care iniţiază la noi săriturile comice. Ca să atragă copii­ spre acest sport. Evolu­ţiile sale în tablouri ca „Mânt­­rareasa“, „Napoleon“, „Sinuciga­şul", „Săritura cîinelui”, „Sări­tura fetelor" au relevat nu nu­mai un mare sportiv, dar şi un foarte talentat artist. Acum, la 57 de ani, Al. Lascu n-a părăsit sportul. Este autor de cărţi („Sărituri in apă“ — vo­lum apărut în 1958), profesor, arbitru internaţional. Se gîndeşte să apară intr-o demonstraţie, cu repertoriul său comic. Iniţiativă căreia organele în drept se vor strădui, desigur, să-i dea curs. Şi răspîndeşte o voie bună cuce­ritoare, molipsitoare, pledînd pentru sport, ca pentru un foarte... nemiraculos elexic al tinereţii. V. MIHAIL RECREAŢIA ŞI TURISMUL ÎN PARCURILE NAŢIONALE ŞI REZERVAŢIILE ANALOAGE Intre 1 şi 6 septembrie se va desfăşura sub aus­piciile Academiei Republi­cii Socialiste România (Co­misia Monumentelor Natu­rii, cel de al 3-lea simpo­zion de ocrotirea naturii al ţărilor socialiste — avînd ca ter­ii ■ „Recreaţia şi turis­mul în parcurile naţionale şi rezervaţiile analoage". Lucrările simpozionului se vor desfăşu­ra la Cluj, în localul Casei Universităţii (1—3 septembrie), iar apli­caţiile pe teren vor avea loc în Arboretum-ul Simeria şi Parcul Naţional Retezat (4—6 septembrie). In primele zile se vor desfăşura lucrările simpo­zionului prin prezentarea expunerilor delegaţilor stră­ini şi români. Expunerile vor fi însoţite de proiecţii de diapozitive color şi filme documentare pe tema sus­­amintită Participanţii vor lua parte la aplicaţii practice pe feren , vizitarea Arbore­­tum-ului Simeria şi Parcu­lui Naţional Retezat; vor fi vizitate lacul Gemenele (ifti m), Casa laborator, La­cul Bucura (2041 m), Călda­rea Bucurei (2083 m), Vîr­­ful Retezat (2484 m), Toiul Negru (2014 m) etc. Vor fi vizitate, de asemenea, îm­prejurimile : Sarmizegetusa, Subcetate. Din ţara noastră parti­cipă : reprezentanţii turis­mului, cercetători, iubitori şi ocrotitori ai naturii. Aceas­tă manifestare constituie un simbol al întăririi prieteniei ocrotitorilor naturii şi omu­­lui. ing. Vasile VANTA din Comisia Monumentelor Naturii 7(/c>írotfí/z-offc//£5rtf>í Alfredo di Stefano a avut un precursor pe meleagurile noastre: Iuliu Bodola G­abriel Hanot, decanul cronicarilor de fotbal din Franţa, a decedat zilele trecute la vîrsta de 80 de ani. Cam tot atunci cind acest spiritus rector al ziaristicii fotbalistice moderne a fost dus în doliul întregii prese sportive franceze pe ulti­mul său drum, Alfredo di Stefano isi făcea bagajele, la Madrid, pentru a părăsi acest continent unde a cunoscut gloria, dar si decepţii amare. Legătura aceasta între cele doua evenimente (căci „...partir­e’est mourir un peu‘) nu este întîmplătoare, fiindcă Ga­briel Hanot a fost un mare admirator al lui di Stefano și îl con­sidera drept cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, iar Hanot a văzut ceva fotbal în rec­e de ani de ziaristică sportivă. In care a urcat cu fervoare religioasă pînă la izvoarele fotbalului modern, cercetindu-i originile la fata locului in Anglia, in Brazilia, în Ungaria, pentru a deveni imul din cei mai originali şi mai eru­diţi cronicari ai fotbalului modern Ki a fost acela care a scris cuvintele memorabile : „Dacă Pele este prima vioară a orchestrei fotbalului modern, apoi Ini Stefano este o orchestră întreagă". A trebuit să vină ziaristul Ha­not ca Di Stefano să fie înțeles în toată mărimea sa. In patria sa în Argentina,­­pe lista celor mai buni înaintași centrali nu figurează decît pe locul 4, după nume care nu spun mare lucru unui european. Iar în Spania a fost privit mai mult ca ei mare vedetă răsfăţată, fără a se vedea şi latura creatoare a lacului mo­dern întruchipată de el. Hanor l-a pătruns mai profund şi a descoperit în divinul Alfredo la­tura omenească şi mai ales me­ritele sale în spargerea tiparelor închistate ale WM-lui tradiţional, printr-un joc care a contribuit esenţial la făurirea acelui vie eliberat de cătuşele ,,sistemismu­­lui“ şi care biruie astăzi pe ma­rile stadioane ale lumii. De altfel, aceasta este şi pă­rerea antrenorului argentinian Luis Carniglia, care după o ca­rieră de 18 ani de gnn onorat in Europa (la Nice, F.C. Milano, Real Madrid, Florentina și Bo­logna) se întoarce și el odată cu Di Stefano în Argentina pentru a deveni director talinia la ma­rele club din Buenos Aires -­Boca Juniors. • Saeta Rubia—săgeata blonda Alfredo di Stefano, numit și „săgeata blondă”, și-a început cariera în provincia argeminiana unde s au descoperit tehnicienii lui Boca Juniors, care l-au adus in Capitală. După un stagiu în echipa „Millionarios“ din Bogota columbia, Pi a ajuns la Real Madrid. In echipa de aur a aces­tui mare Club a cunoscut con­sacrarea mondială, contribuind timp de peste 10 ani la marile succese ale echipei, alături de jucători ca Qento, santamaria, suarez, Puskas etc. Jucatorul-orchestră a fost pe tot terenul acolo unde se intim­­pla ceva important. Neobosit, participa la recuperarea mingii, era acolo unde se pregăteau fa­zele de finalizare pentru a fi în focarul acţiunilor de finalizare. Greşea iar în faţa porţii, bun tehnician şi însufleţit de un elan nestăvilit, ducea cu sine toată echipa. El juca pentru echipă şi tegla echipa juca pentru el. Era prototipul jucătorului modern, atacant-apărător, tactician şi ani­mator. După terminarea carierei de jucător, şi-a încercat norociţi, ca antrenor, la două echipe de va­loare mai modestă în Spania. Dar în primăvara aceasta a ră­mas fără angajament, fiind con­cediat de la Eleire, din cauza poziţiei precara a acestei echipe în clasament. Nu a mai găsit alt contract ele antrenor demn de el, în Europa. Acum şi-a li­chidat gospodăria şi a traversat Atlanticul CI­ soţia şi cei 4 copii, pentru a se întoarce în locurile natale şi a se relansa în cariera grea de tehnician al fotbalului. • Un alt jucător-orchestră, Iuliu Bodola In anul 2927, mai marii fotba­lului braşovean au remarcat cu uimire un înaintaş destul de mic de statură cu trăsături foarte agreabile şi cu o agilitate cu totul neobişnuită în manipu­larea mingii. Juca în echipa li­ceului comercial din localitate, iar mai tîrziu a trecut în echipa C.F.R.­Braşov. De aci a plecat la Oradea, atras de marile tra­diţii fotbalistice ale echipei C.A.O., unde acest talent a în­florit în compania unor jucători de clasă foarte ridicată ca : Da­vid, Juhasz, Rónai, Cocis, Glanz­­man etc. Apoi şi-a continuat cariera la Venus din Bucureşti, fiind obiectul unui senzaţional transfer, platin­du-se pentru e­ stima­ recor­d de apo 600 lei. A ju­cat de 48 de ori în echipa repre­zentativă, avînd la activ cele mai multe selecţionări in naţio­nală dintre jucătorii noştri. Ca Şi Dl Stefano, „Duduş” Bo­dola, era un jucător care prin evoluţia sa pe teren se afla, in avans cu decenii asupra, timpu­lui său. Comparaţia cu pt Ste­fano nu este de loc hazardată. Iuliu Bodola, tehnician de certă valoare internaţională, era Şi el prezent pe tot terenul şi juca cu o rară inventivitate tactica pentru echipă. Rolul Său în echipa de club şi în echipa na­ţională era de „inter rătăcitor“ funcţie tradiţională în sistemul WM. Dar evoluţia sa spărgea tiparele sistemului, fiind Si ei pe orice loc din teren un ata­­cant-apărător, un adevărat diri­jor de orchestră. Şutul lui Bodola era temut chiar şi de la distanţe mai mari, şi, asemănător lui Di Stefano, el poseda un excelent joc de cap datorită unei detenţe care îl ridica mult peste jucătorii cu tan­e mai mare. Făcea cu mingea tot ce voia şi deposedarea lui constituia o adevărată perfor­manță pentru orice adversar. Bozsik, care după părerea mul­tora a fost cel mai mare mijlo­caş european de după război, om de bază în echipa de aur a Un­gariei dintre anii 1947—1956, spu­nea că adversarul care i-a creat cele mai mari probleme în ca­riera sa de jucător a fost Iuliu Bodola. A fost, probabil, cel mai bun produs al fotbalului românesc, într-o generaţie care a numărat numeroase talente. Un jucător de certă valoare mon­diala. A fost un jucător-orchestră — după expresia lui Gabriel Hanot — aşa cum ar putea să devină în zilele noastre Dobrin, dacă ar lua ca exemplu conştiinciozitatea şi modestia lui Rodola. Calită­ţile necesare le are din plin. N. BRAŞOVEANU tm f S li I In dreapta, Radola (VenitS) in luptă cu apărarea rapidistă (Răşinaru ,H Petrică Hăcţulescu) IOAN GUSAN. BACAU. Este reuşită epigrama pe care aţi fa­­cut-o pe marginea meciului Steaua — U.T.A. din etapa tre­cută. Să vă dăm, deci, c­uvintul : La Steaua care-a răsărit, Nu-i calea tocmai lungă. Un singur meci i-a trebuit Lui U.T.A. s-o ajungă ! IONEL BLAGA, COMUNA ME­RE!. „După cite ştiu, „U“ Cluj n-a fost niciodată campioană a ţârii la fotbal, insă a cucerit, o dată, Cupa României. Un prieten spune că nu-i adevărat acest lu­cru. Piuă ce nu vom cunoaşte răspunsul dv. suntem­ nevoiţi să ne contrazicem la continuare“. Dv. aveţi dreptate : Universita­tea Cluj a cucerit Cupa României, in 1966, invingînd în finală, cu 2—1, pe Dinamo Piteşti. Sper că nu veţi înceta, totuşi, să vă con­traziceţi (bineînţeles pe alte ches­tiuni). Nu de alta, dar contrazi­cerile constituie sarea şi piperul în discuţiile amatorilor de fotbal ! un jucător loveşte prea Ince­ mingea şi ea nu ajunge pină la portar. Arbitrul dictează repeta­rea loviturii 7«. Din moment ce mingea a parcurs o distanţă egală cu circumferinţa ei, înseamnă că ea e în joc, că lovitura, deci, a fost executată. Arbitrul nu mai are motive să intervină. Ceilalţi jucători — da ! Dacă iţ-o fac, înseamnă că nu cunosc regula­mentul... IOAN GEORGIU, CLUJ. Alina Opreac, campioana ţârii la egris­turi (gimnastică), are 16 ani, să n-o îmbătrînim , îi împlineşte abia la 10 septembrie. Ii puteţi scrie pe adresa Şcolii sportive din Lugoj. ION ILIE. COMUNA RAC­ARI. In comuna dv. nu se joacă fot­bal ? Sunt sigur că da. De ce doriţi atunci să jucaţi la o e­­chipă din Bucureşti? Da la 14 ani vreţi să începeţi cu... trans­ferurile ? TIU ION, IAŞI. ft criticaţi. In­­tr-o poezia de o calitate îndo­ielnică, pe fotbaliştii noştri. N-o publicăm, Că Să n-aibă motive, mai temeinice chiar, să vă cri­tice şi el pe dv. ( GHEORGHE NIPOLAU, PI­TEŞTI. în 1956, in turneul între­prins in Anglia. c.p.A. (Steaua) a întilnit cea mai biună formaţie a Arsenalului. Scor : 1—1. Remar­cabile au fost şi rezultatele obţi­nute în faţa lui Luton’ Town (4—3, după ce a fost condusă cu 3—0 !) şi Schef­field Wednesday (3—3). Fără acel 0—0, din ultimul meci, cu Wolverhampton, turneul ar fi constituit un mare succes. Şi aşa, bilanţul e bun­ Măcar dacă ar repeta Steaua performanţele de atunci (pe cea din jocul cu Wolverhampton nu e neapărată nevoie !). Q. ION, BUCUREŞTI. Prover­bul e bine aplicat : „Nici In că­ruţă, nici In teleguţă“ — moto­­crosul. kilograme­ Acesta este motivul pentru care Juventus îl ţine la... regim, neintroducîndu-l în for­maţie. ÁRPÁD VARDAL COMUNA PRIBILEŞTI. Bodola este jucăto­rul cu cele mai multe selecţio­nări în echipa noastră repre­zentativă de fotbal. El avea 18 ani cînd a îmbrăcat pentru prima oară tricoul echipei naţionale, în 1931, în meciul România — Bulgaria (scor 5—2 pentru echipa ţării noastre)­. Bodola nu este to­tuşi cel mai tinăr International al nostru. In 1937, cînd a debutat în echipa naţională, în meciul cu Belgia, Gică Popescu nu avea decît 17 ani şi era elev de li­ceu. Singurul lucru pe care nui-l pot preciza este dacă purta pan­taloni lungi sau scurţi ! Ilustraţii : N. CLAUDIU R­ASPOT­ I, CIORBE­A, LUPENI. „Exe­­cutind o lovitură de la 11 metri. MATEI BACIU, BUCUREŞTI. Haller s-a îngrăşat, în ultimul timp, cu nu mai puţin de... 8 roşim pmfOnMfii IA TRIPLU SAU CUUGI LAURI !* GRAFICA SPORTIVĂ Din Bordiguera (Italia) ne soseşte vestea că prem­­iul I în tradiţionalul concurs pentru cea mai bună caricatură spor­tivă (tema : Jocurile Olimpice de iarnă) a fost atribuită iu­goslavului Karel Seleş. Să fa­­cem­ o scurtă prezentare a proaspătului laureat. Caricaturist apreciat, Karol Seleş are vechi contingenţe cu sportul. A fost atlet de perfor­manţă şi acum este profesor de educaţie fizică. Aparţine ge­neraţiei lui Iliei, actualul se­lecţioner al federaţiei iugo­slave de atletism, lui Mugosa şi altor aşi ai stadionului­ A fost membru al echipei Steaua roşie din Belgrad şi a stabilit un record universitar al Iu­goslaviei la triplu salt : 13,94 m. Aceasta însemnase începutul unei cariere ce se anunţa stră­lucită, dar curînd după acest succes, cînd era selecţionat în echipa naţională a Iugoslaviei, un accident grav l-a îndepărtat pe Seleş de pistele de atletism. A activat între anii 1930—56. O carieră scurtă, pentru un să­ritor foarte talentat, care a dis­părut înainte de a arăta tot ce poate, încă de foarte tînăr s-a afir­mat în grafică. La 13 ani, pu­blicase 5000 de caricaturi. A participat pînă acum de cinci ori la Festivalul internaţional de umor şi caricatură de­ la Bordiguera, cîştigînd de trei ori cupa. Alăturăm acestui scurt por­tret scris o probă desenată a talentului său de grafician. Ca orice caricatură bună, desenul nu are nevoie de text. Gh. GLISICI sportál Învăţătoarea şutează puternic Vizitatorii şcolii sportive din Ludwigshöhe, situată in idili­cele păduri din Pfalz, sunt ulu­iţi , sub privirile experte ale profesorului de sport Günther Jansen, 30 învăţătoare de la şcolile generale din Pfalz în­vaţă practica şi teoria fotbalu­lui. Timp de o săptămînă, învă­ţătoarele au studiat tactica, re­gulile de joc, ca şi practica jo­cului. Profesorul Jansen remarcă : „In viitor, învăţătoarele vor trebui ele însele să poată arăta şi explica elevilor lor ceea ce este un „ofsaid“ şi cînd se a­­cordă o lovitură liberă directă sau indirectă“. Ideea şi Invitaţia la acest curs de fotbal a cadrelor feminine din învăţămînt aparţine Fede­raţiei de fotbal din sud-vestul Republicii Federale a Germa­niei la Pfalz, profesoarele de educaţie fizică învaţă totul despre ofsaid şi „0 metri" Cele 65 de înscrieri au depă­şit cele mai optimiste aşteptări ale organizatorilor. In această situaţie, Federaţia de fotbal s-a văzut nevoită să accepte doar jumătate din numărul celor înscrise, celorlalte 35 de en­tuziaste tinere comunicîndu-li­se . „Din păcate, pentru mo­ment nu mai avem posibilita­tea primirii altor înscrieri. V-am prenotat, însă pentru vi­itorul curs de iniţiere“. Şcolile au salutat cu bucurie iniţiativa Federaţiei de fotbal. Otto Heinrich Simon, condu­cătorul şcolii de educaţie fi­zică din Birkenfeld, a declarat: „O profesoară poate să se im­pună elevilor săi numai atunci cînd ea însăşi înţelege fotbalul şi eventual e în stare chiar să le demonstreze practic cum se joacă“. Numeroase învăţătoare au şi predat în şcolile lor cunoştin­ţele teoretice şi practice însu­şite la cursul de fotbal arătat. Profesoara de educaţie fizică Ursula Gross, de la şcoala „Al­bert Schweitzer“ din Ludwigs­hafen, a demonstrat ea însăşi elevilor ei cum se trage la poartă şi care sunt regulile cele mai importante ale fotbalului. Un puşti de 11 ani dintr-a „cincea“ exclamă uimit: „în­văţătoarea noastră este „casa­ţie“ Din 4 „11 metri“ n-a ratat nici unul!“ Firi cuvinte... Nr. 291 (5725) Duminicile unui nesportiv YOGA G­imnastica aceasta s-a năs­cut în India, patria su­perstiţiilor. Europenii au scris despre ea rafturi întregi de studii şi analize, dar yoghi­­nii, care o practicau în ora­şele mîncate de bălării şi ri­sipite de vreme, ştiau mai multe despre ea decît şoarecii de bibliotecă din metropolele occidentale. Retraşi din colcă­iala vieţii şi departe de mis­terioasele jelanii ceremoniale, oamenii care îşi propuseseră să-şi cunoască limitele fizice şi nemărginirea spiritului s-au consacrat unei discipline com­plexe ; yo­ga poate să însem­ne, într-o tălmăcire metafori­că, drumul puterii, însă poa­te să însemne tot atît de bine şi drumul înţelepciunii. Fiindcă ea nu este o gimnastică nu­mai, deşi, contemplată cu o­­cheanul nostru, cultivă fizicul. Şi îl cultivă într-un chip din­tre cele mai armonioase, face un corp suplu, împrumută vis­cerelor o tonicitate anevoie de obţinut într-un timp atît de scurt printr-un alt exerciţiu fi­zic, dă elasticitate şi o plă­cută detaşare de terra între­gii făpturi. Toate acestea ţin, bineînţeles, de gimnastică. Aşadar, yoga e un sport, insă e un sport dintre cele mai nobile, fiindcă mai urmă­reşte şi realizează ceva : an­trenamentul facultăţilor minta­le. Concentrare, meditaţie, au­­tostăpînire, memorie, iată ce urmăreşte yoga, de fapt acea ramură a ei care se cheamă nu hatha-yaga, ci radja­­yoga, adică yoga împără­tească ! Idealul tuturor civilizaţiilor a fost omul complex şi complet. Acel „mens sana in corpore sano" pe care îl propovădu­­iau, după exemplul vechilor greci, şi străbunii romani. Dar sportul s-a unilateralizat tot mai tare, amputînd deviza an­ticilor, din care n-a mai păs­trat decît partea a doua , cor­pore sano. Foarte bine : muş­chii, tendoanele, viteza, forţa, agilitatea, toate sunt bune şi frumoase. Ce facem, însă, cu etajul superior al anatomiei noastre, cu divinul imens ? Spiritul e neglijat prea ade­seori ; am auzit de la cineva, chiar pe culoarele clădirii în care se redactează acest ziar, că sportivul n-ar avea nevoie, chipurile, de prea multă min­te ! Poate din cauză că a­­ceastă falsă credinţă a acţio­nat prea adesea în rîndurile unora dintre sportivi, aceştia mi s-au părut nişte zei învinşi de propria lor strălucire, l-am compătimit, nu fiindcă n-ar avea minte, ci fiindcă avînd chiar destulă nu încearcă să şi-o descopere şi nu fac ni­mic ca s-o activeze. Dacă am zăbovit în dumi­nica asta de început a toam­nei la yoga, n-am făcut-o spre a propune cumva practicarea ei. Eu o practic de la vîrsta liceului şi, cu toate acestea, de­unăzi, la solarul din Mamaia, oamenii admirau nu muşchii mei, ci pe aceia ai unui atlet specializat în lupte greco-ro­­mane. Am zăbovit la yoga în scopul de a atrage atenţia din nou asupra armoniei dintre corp şi spirit. In jungla cu păsări, cu şerpi otrăvitori în malul ierbos, cu pîrîiaşe as­cunse sub brusturi şi trunchiuri putrede acoperite de verdeaţă, yoghinii creatori ai unei căi suverane de însprintenare a trupului şi minţii au descope­rit un adevăr simplu — a cîta oară în istoria speţei noas­tre ? — şi anume că omul e o fiinţă gînditoare, care îşi stru­neşte muşchii spre a-şi putea folosi mai bine mintea. George SBÂRCEA Asigurarea de accidente — utilă şi avantajoasă Printre numeroasele for­me de asigurare, pe care Administraţia Asigurărilor de Stat le pune la înde­­itrîna cetăţenilor, se află şi asigurarea pentru cazu­rile de accidente, avînd două variante: cu sume limitate (fixe) şi cu sume convenite (nelimitate). Cu­noașterea caracteristicilor acestor forme de asigurare va fi de un real folos ce­lor care doresc să-și ma­terializeze spiritul de pre­vedere prin încheierea unei asigurări. Astfel, asigurările de accidente pot fi încheiate de orice persoană în vîrstă de la 16 la 70 d­e ani, in­diferent de profesie şi de Locul de muncă. Dintre numeroasele evenimente neprevăzute, ce se pot în­­tim­pla: la domiciliu, la locul de muncă, pe stra­dă, în călătorie, la practi­carea sporturilor etc., pen­tru urmările cărora Admi­nistraţia Asigurărilor de Stat plăteşte sumele asigu­rate, amintim: explozia, lovirea, căderea, aluneca­rea, prăbuşirea de teren, trăsnetul, electrocutarea, arsura, degerarea, acciden­tele produse de funcţiona­rea sau folosirea maşini­lor, instrumentelor, scule­lor sau armelor, cele în­­tîmplate ca urmare a circulaţiei mijloacelor de transport (sau din cauza accidentelor intîmplate a­­cestora) şi multe altele. La alegerea persoanei interesate, asigurările de accidente cu sume limi­tate (de 10 000 de lei pen­tru cazul de invaliditate permanentă totală şi 5 000 de lei pentru cazul de de­ces) se încheie pe durate de trei sau şase luni (în funcţie de profesia asigu­ratului şi de felul între­prinderii in care lucrează) sau pe durate constituind multiplul acestora (dar nu mai mult de 2 ani), iar cele cu sume convenite (pentru sume începînd de la 10 000 de lei pentru ca­zul de invaliditate perma­nentă şi de deces), se în­cheie pe durate de la 1 la 5 ani. Primele de asigurare, la ambele forme de asigura­re, se stabilesc in funcţie de mărimea sumei pentru care solicitantul doreşte să se asigure, de profesia şi felul întreprinderi­­in care acesta lucrează, precum și de durata contractului. Pentru a se preîntâmpi­­na unele neajunsuri ce se pot ivi in plata cu regu­laritate­a primelor, în spe­cial la asigurările cu sume convenite (la care primele sínt anuale, semestriale, trimestriale sau lunare), s-a creat posibilitatea ca acestea să poată fi achi­tate şi pe baza unui ,,con­­simţămînt scris*, care constă în împuternicirea pe care asiguratul o dă lu­crătorilor care îi achită drepturile băneşti, de a plăti Administraţiei Asigu­rărilor de Stat, în numele său, primele de asigurare, atît pentru asigurările in curs, cit și pentru cele ce le va încheia sau reînnoi.

Next