Sportul, aprilie 1969 (Anul 25, nr. 501-530)

1969-04-20 / nr. 520

Pag.­ S 5-3 Savant In universul lingvisticii şi unanim preţuit In literatură, la catedra Universităţii din Bucu­reşti, cu multiple şi active pre­zente In contactele Internaţionale ale specialiştilor, academicianul Alexandru Rosetti se bucură de o prestigioasă notorietate In cul­tura universală. La o vtrstă la care Investiţiile de pe viaţă îi asigură dreptul tih­nei, amfitrionul nostru nu pare, totuşi, la fel dispus să depună armele. — Dimpotrivă, mişcarea rămine privilegiul vieţii mele, supremul prerogativ al unei existenţe fizice şi spirituale, şi atlt timp cit res­pir şi gindesc, se cuvine să şi acţionez, considerind exerciţiul fizic ca făclnd parte Integrantă din ceea ce Înţeleg prin viaţa mea. — Apropiaţii dv. susţin că sun­­teţi un turist montan dintre cei mal convinşi şi statornici faţă de o pasiune ce-şi are Începutu­rile Încă din copilărie... — De bine ce mi-am petrecut copilăria tn Cimpulungul Musce­lului, mi-am plimbat privirea şi imaginaţia pe crestele colinelor şi pe un cer despre care mă tot minunam — cu fantezia de in­vestigare Inerentă copilului — cum de nu-i zgrrie acele virfuri. 91 pentru a desluşi mai bine realitatea, m-am trezit urclnd coastele care străjuiesc oraşul, ca şl clnd aş fi Intrat In curtea ve­cinului de ulucă. Astfel am În­văţat eu abecedarul urcuşului şi m-am Înfruptat din voluptatea bucuriei de-a urca, de-a privi, de-a simţi, de-a cunoaşte — ce spune amfitrionul nostru, lumi­­nîndu-şi povestirea cu un surla care-l păstrează mereu tînăr, de parcă neaua viratei n-ar fi aşe­zat aproape trei sferturi dintr-un veac pe actul său da naştere, nu sînt mizantrop — Aşadar, — reia Interlocutorul nostru povestirea — am purces să urc dealurile şi m-am pome­nit apoi pe munţi. E mai mult decât o delectare. E, totodată, o şcoală, o cură de sănătate şi un spectacol, un măreţ spectacol oferit vieţii, omului. Un specta­col deopotrivă educativ şi dis­tractiv, care se adresează minţii şi sufletului, privirii şi tuturor celorlalte facultăţi cu care e În­zestrat omul, cu care percepe şi vibrează. N-a rămas drumeag da munte, potecă, n-a rămas virf pe care să nu fi ajuns In Carpaţii noştri şi unde să nu fi revenit pentru a-mi reîmprospăta Imagi­nea, pentru a trăi, In starea su­fletească In care reveneam, În­treaga măreţie a peisajului. — Acest turism montan l-aţi practicat In excursii organizate. In grupuri sportive . — De fel. Se cuvine să reţi­neţi că are de unul singur, nu­mai de unul singur. Eu merg AL Rosetti văzut de NEAGU RADULESCU pentru mina Însumi şi pentru munte, pentru sănătatea mea şi pentru marea, nestăvilita şi su­perba delectare pe care­ mi-o oferă muntele. Unde oare, după o săptămină de muncă In oraş, cu studenţii sau cu cercetătorii, în bibliotecă sau aplecat peste, masa mea da lucru, de umblet pe străzi In vuietul şi In fumul oraşului, unde oare aş putea avea liniştea deplină şi privile­giul unei odihne active, decît acolo sus, în lumea muntelui ? Cine oare mi-ar putea oferi pri­veliştea un culori mai atractivă şi mai autentică, totodată, decit fantezia uimitoare a naturii ? Şi-apoi, unde poţi admira mai liniştit, mai nesustras de nimeni şi de nimic, mai dăruit, decît acolo, sus, în imensitatea neclin­tită a tăcerii ? Nu sînt un mizan­trop. Dimpotrivă. Trăiesc între oameni, convieţuiesc cu oamenii, particip şi contribui la întreţine­rea unui proces social integral. Mă bucur de oameni. Dar am nevoie să fiu şi eu însumi, să-mi aparţin. Nicăieri nu gîndesc mai profund, mai analitic, mai cu­prinzător, decit acolo, sus, în splendoarea Înălţimilor montane, pentru că la toate acele atribute ale muntelui se alătură şi singu­rătatea mea. ALTOIUL DE LA CHEIA Acum mai bine de douăzeci de ani, ca rector al Universităţi din Bucureşti, îngrijisem ca o casă de la Cheia, pe care savantul anatomist Fr. Rainer a testat-o aşezămîntului universitar, să fie restaurată şi gospodărită pentru a deveni accesibilă celor Îndrep­tăţiţi. Ei bine, niciodată sectorul acela montan n-a cunoscut o mai mare afluenţă de profesori şi studenţi ca in acea perioadă. Oa­meni care nu urcaseră pînă atunci pe poteci de munte le-au aflat farmecul şi, de aici, obi­ceiul care a dezvoltat apoi pa­siunea. Era o mare satisfacţie pentru mine, rectorul lor de a­­tunci, profesorul studenţilor pe care-i reîntîlneam la Început de săptămină, cu feţele arse de soarele muntelui, cu voioşia scă­părătoare pe care „altoiul’* urcu­şului le-o stîrnise, cu limpezimea în gîndire şi cu o temperare,­­o domolire, parcă, a gesturilor, a mişcărilor, ordonată tot de locu­rile parcurse. Pot spune că a fost Începutul unor deprinderi utile, care le-a disciplinat preferinţele păstrate apoi tot restul vieţii lor. LOGODNA CU MUNTELE DĂINUIE PE VIAŢA ...Am încercat şi eu dureri, ca orice om. Şi cui mă puteam des­tăinui oare mai deplin decit mun­telui, duhovnicul neclintit, bun şi generos cu fiecare vieţuitoare ce-i cere azil ? V-aş putea povesti peripeţii, episoade din ascensiunile mele de-o viaţă, dar ce interesează ele de bine ce nu sunt destinate vre­unui palmares şi nici de dragul lor n-am urcat pe munte, ci nu­mai pentru ca, ajuns sus, să mă pot bucura de ceea ce năzuiam. Şi atunci ? La ce bun ne-am­ pierde timpul în loc să gîndim şi să preţuim la ceea ce ne oferă muntele, marele prieten al omu­lui din toate timpurile. — Aţi cunoscut satisfacţia unei mari realizări intelectuale, încu­­nunate cu recunoaşteri academice şi universitare. V-am ruga să ne îngăduiţi o ultimă întrebare — să-i spunem de sinteză — care... — Vă întrerup, pentru că i-am intuit conţinutul şi vă răspund fără­ să mai formulaţi întrebarea: muntele, cu singurătatea lui, mi-a oferit cele mai depline satisfac­ţii, cele mai strălucitoare ga­loane, pentru că, desprins de convenienţele vieţii sociale, ceea ce-mi oferă muntele îmi aparţine deplin mie, ca un dar inalienabil adresat omului — omului pe care-l reprezint — omul fără stare civilă şi atribute, cu recu­noaşteri solicitate sau numai dă­ruite, omului produs al naturii. V. FIROIU Sportivi sub cupola Academiei N _ ________________ Acad. Alexandru Rosetti isi destăinuie pasiunile turistice: „Muntele - duhovnicul si îndrumătorul meu“ Războiul de 20 de ani (Urmare din pag. I) țesătură de intrigi, adiacente con­flictul Puma-Adidas* răbuf­nind acum, de curînd, Intr-un uriaș scandal. ★ In 1961, clnd Benfica cucerea prima sa „Cupă a campionilor europeni*4 la fotbal, Eusebio era fotografiat sărutînd o gheată Puma, dîndu-i astfel certificatul de instrument Indispensabil In obţinerea victoriei. Reclamă care nu deranja pe nimeni, „perla din Mozambic" fiind, după cum se știe, un fotbalist profesionist. Dar cînd, ceva mai tîrziu, revista de mare tiraj ,„Der Spiegel“ acuza pe patronul Pumei că a oferit „o importantă sumă de compen­saţii44 decatlonistului Manfred Bock pentru a încâlţa pantofii roşii, situaţia s-a schimbat. Bock era atlet amator... S-a aflat apoi că şi Armin Hary, sprinterul vest-german care şi-a înscris nu­mele pe lista recordmanilor mon­diali la 100 m, trecuse de la Adidas la Puma, In 1960, tot pa baza stimulentelor pecuniare ! Lupta Puma — Adidas lua alte forme. Acum, lumea marilor cam­pioni şi recordmani se împarte în „zone de influenţă44 ale celor două mari fabrici, iar agenţii acestora aleargă neobosiţi pentru acapararea de noi nume sonore. Iar trecerea dintr-o tabără în­­tr-alta se face, fireşte, în schimbul argumentelor în bani — aşa cum avea să afle curînd Întreaga o­­pinie publică. Presa vest-germa­­nă nu şi-a menajat conaţionalii incluşi în această afacere şi „Bild- Zeitung“ — ziar de senzaţie — descria, cu lux de amănunte, la timpul respectiv, evoluţia conflic­tului. Devenise notoriu faptul că fa­bricile de încălţăminte (în spe­cial Puma) dau bani pe sub mînă vedetelor sportului, chiar celor purtînd eticheta amatoare. Una din pieţele cele mai solicitate, vast teren de acţiune, s-a dovedit a fi sportul american. Aci, în aria transoceanică, lupta a continuat cu o intensă cerbicie. în joc a Intrat şi a doua gene­raţie de fabricanţi, fiii celor doi Dassler. Crescuseră între timp, ca vîrstă şi pricepere, atît Horst Dasl­er, băiatul lui Ady, cît şi Armin Dassler, fiul lui Rudolf. Ei duc acum mai departe steagul concurenţei Unire cele două fir­­me, în special In relaţiile lor in­ternaţionale. In primăvara anului trecut Puma primea una dintre cele mai grele lovituri. Punînd în joc toate influenţele şi prestigiul de care dispune, Adidas obţinuse exclusivitatea vânzării produselor sale pe teritoriul Mexicului, in­clusiv în satul olimpic, pe în­treaga durată a celei de a XIX-a Olimpiade de vară. O strălucită mutare de şah a strategului Ady, pusă în practică de Horst, acesta ducînd o muncă neobosită pe lingă organizatorii mexicani ai J. O. Puma şi-a pregătit cu grijă con­­traloviturile. In septembrie 1968 firma lui Rudolf Dassler creează senzaţie lansînd pe piaţa ame­ricană faimoşii pantofi de atle­tism cu 68 de cuie, cu care Lee Evans şi John Carlos stabilesc re­corduri mondiale. E drept, ne­recunoscute apoi de forul inter­naţional. „A fost ideea mea, de­clara Rudolf, şi presa de peste Ocean face asupra subiectului din imens tapaj publicitar, onorat sau cu titlu gratuit, a doua contralovitură ţine mai mult de domeniul ilicitului. Ar­min Dassler reuşeşte să intro­ducă, printr-un subterfugiu, fabri­cate Puma chiar în satul olimpic. Mijlocul : o confuzie... Pe lăzile cu pantofi erau stampilate vii- Immer wieder ist es Eusebio der mit PUMA dieTore schießt. W«lch*« PUMA-Schul» gl« »oc*> wlhi*». all« und «ta 1 or* »Ctt3«ß»» ÖJL *n* i B d«< . King mA d«a> aau«/tig«A. »chuflt&^ianidu Vordert>l*a Obes-tad*. tginat«« Rlndboa. PUMA B«*uo-iCreg©ä. PUMA «rm«oht« aü «rte* Md iMMOdtrt rutscht«« ţlalele sale — A.D. — șl cerberii de la Intrare crezuseră că este vorba de Adidas I Drept conse­cință, la aflarea modului In care fusese păcălită administraţia me­xicană, este arestat reprezentantul american al Pumei, agentul co­mercial Art­elmburg. In presa occidentală au apărut ample relatări asupra modului în care fiul lui Rudolf Dassler în­cerca să capteze interesul campio­nilor. „Sports Illustrated“ afirmă că .....aproape tuturor atleţilor (n. b. amatori !) americani li s-au făcut oferte in bani pentru a purta pantofi Puma“. Revista a­­mericană anunţă şi „tariful“ a­cestor tranzacţii. In valoare de sute şi chiar mii de dolari ! E drept, nume nu se dau. Aureola campionilor olimpici de la Ciudad de Mexico trebuie, pentru mo­ment, să rămînă Intactă... ★ Cînd Jocurile se încheiau în capitala mexicană, o întrevedere importantă avea loc în aparta­mentul președintelui C.I.O., Avery Brundage. Interlocutorul celui mai fervent apărător al ama­torismului era Horst Dassler, re­prezentantul lui Adidas. Descriind mai tîrziu corespondenţilor de presă acest lung colocviu, Horst Dassler afirma că preşedintele fu­sese pus la curent cu toate amă­nuntele afacerii pantofilor. Banii plătiţi campionilor olimpici, de­desubturile concesiunilor pe care le obţin fabricile de articole de sport, relaţiile lor generale cu mişcarea olimpică — totul a fost discutat atunci. Recomandarea lui Brundage : „să nu mai fie acceptaţi la J.O pantofi purtînd semne distinctive ale fabricilor respective“ (n.b. la televiziunea în culori se disting foarte bine pantofii roşii ai Pu­mei de cei albaştri al lui Adi­das...). Şi hotărîrea I.A.A.F., cîteva luni mai tîrziu : „la viitoarele com­petiţii internaţionale de atletism nu vor fi admişi decit pantofi complet albi"­­ ★ Acest ultim amănunt, atît de mic în aparenţă, relativ la cu­loare, marcă, semne distinctive ale unor pantofi , are totuşi con­secinţe enorme pentru o afacere în care sunt angrenate milioane. Dovadă, reacţia energică a fa­bricilor vizate. Intr-un număr recent din ziarul vest-german „Sport-Kurier“, un purtător de cuvint al fabricii Adidas aduce un protest public faţă d­e hotâ­­rirea forului suprem de atletism. „Dacă există interdicţie, ea să fie pentru toată lumea !“ se in­titulează articolul şi în el sunt expuse 12 puncte, prin care se pledează cauza pantofilor cu cuie. Sunt de reţinut cîteva idei, dintre care, rezumînd, importantă ni se pare următoarea : este cunoscut faptul că toate firmele de arti­­cole sportive, nu numai cele de încălțăminte, oferă bani marilor campioni pentru reclama produ­selor lor ; să li se interzică și acestora — In special fabricil­or de schi, foarte interesate în pu­blicitate — să figureze cu numele lor de marcă în marile competiţii sportive. Apoi, ca încheiere, ar­ticolul citat transmite un avertis­ment : dacă marii sportivi care folosesc produsele Adidas (60 la sută din elita mondială) şi cele ale Pumei (25 la sută) vor fi con­­strânşi să poarte pantofi de mai slabă calitate, unde vom ajunge cu marile performanţe ? Evident, nu vom căuta să fa­cem o analiză a acestei ultime ipoteze, deşi ea n-ar fi lipsită de interes. Dar, mai interesant ni se pare, pentru moment, un alt a­mănunt : pentru prima oară, în­­tr-o luare de poziţie, Adidas stă alături de Puma ! In faţa unui grav pericol, o alianţă pare să fie căutată... Războiul de 20 de ani al pan­tofilor cu care se apropie oare, de sfîrşit ? damit es mit Recht heißt: Eusebio înscrie totdeauna goluri cu PUMA — afirmă sentenţios acest anunţ din revista „Der Fussball Trainer“ DAN lui­ ALA, TG. JIU. 1) „En passant“ este o regulă care sa referă numai la pioni. Celelalte piese acționează potrivit norme­lor bine cunoscute. 2) „Patul“ aduce fiecărui jucător cite o ju­mătate de punct, în această pozi­ție fiind consemnată remiza. ANGHEL STERE, COMUNA CHIAJNA. E 1-0 pentru dv. in „meciul“ pe care l-aţi angajat cu un consătean . Nunweiller III nu deţine funcţia de antrenor, la Fenerbahce, el numai de jucător. I. GHINESCU, BOTENI. De acord cu şarja dv. la adresa unor antrenori navetişti, care răspund prin rotaţie de o echipă. Dumnealor, ca şi la Jocuri. Permanent fac schimb de locuri. Cînd unul e pe teren. Celălalt este... pe tren ! CORNEL VIDICAN, ORADEA. Nu ştiu ce să vă răspund, fiindcă n-am înţeles Întrebarea dv. Cit priveşte finalul scrisorii — „ma­tale, care le ştii pe toate, ce pă­rere a­i ?" — eu mi-aş permite să spun că se scrie ai şi nu... a­i. Mă rog, e vorba de o părere... DORIN CIOBOTARU, SATUL SAULENIŢA. 1) De ce n-a fost pusă măcar in discuţie selecţio­narea lui Creiniceanu In echipa naţională ? Şi eu mi-am pus, în ultimul timp, aceeaşi Întrebare. Dar cine să-mi răspundă ? Fede­raţia română de fotbal s-a ferit totdeauna să aibă pe lingă ea un... Ion Poştaşu. Nu de alta, dar i se pun prea multe Între­bări ! 2) Vreţi să corespondaţi cu alţi tineri care simpatizează cu clubul Steaua. Sâ le dau adresa : satul Sauleniţa, comuna Vaculeşti, judeţul Botoşani, GRIGORE TOLOACA, ALBA IULIA. Am reţinut trei dintre reflecţiile intitulate „Cavalereşti... şi nu prea“ : • Pentru ca un arbitru să nu fie fluierat de publicul spectator, el trebuie să ştie. In primul rună, să... fluiere. • Fiecare arbitru este îndrep­tăţit sa rîvnească la cele cinci stele, dar asta nu înseamnă că trebuie sâ arbitreze cu capul In... cosmos. • Cea mai mare pedeapsă pen­tru un arbitru este sâ fie în si­tuaţia de a dicta o lovitură de... pedeapsă Împotriva gazdelor. GH. TUDOR, VIDELE. O epi­gramă pentru Rapid, pe margi­nea succeselor In serie ale for­maţiei din Giuleşti . Aşa RAPID, mai zic şi eu, Să nu se-oprească-n nici o gară, Şi de va merge-aşa mereu, Va fi cel mai... rapid din ţară ! ION DIACONESCU, BUCU­REŞTI. In perioada la care vă referiţi, dinaintea Politehnicii şi Siderurgistului, Dinamo Galaţi reprezenta acest oraş în divizia B de fotbal. PETRICA CIORCOTEA, HUNE­DOARA. In meciul cu Spania, disputat la Madrid, linia noastră de atac a avut următoarea alcă­tuire : Ivansuc, Ozon, Marin Voi­­nea (?!), D. Popescu şi Gher­­gheli. Cu toate cercetările , pe care le-am întreprins timp de 7 ani, n-am reuşit să aflăm de ce a fost selecţionat atunci Voinea In reprezentativa ţării. Se pare că misterul nu va fi dezlegat niciodată ! FLOREA BERTEA, SIBIU: Chiar dacă vă doare puţin, m-am gîn­­dit, domnule doctors să renunţ la... anestezie, aşa cum probabil faceţi şi dv In unele cazuri grave şi urgente : versurile stat nepu­­blicabile. A... durat tare 7• PETRE IZGHIREANU. Ţîrcov­­nicu a jucat în cel de al doilea meci România — Danemarca, din cadrul preliminariilor olimpice de acum şase ani, dar nu el a în­scris cele două goluri cu care am „venit“ de la 0—3 (pe teren propriu !) la 2—3, ci Petru Emil. Iată formația pe care am ali­niat-o în această partidă, cu un început atît de sumbru pentru noi (în minutul 18 era 3—0 pen­tru Danemarca!): Datcu — Popa, Ivan — p. Emil, Nunweiller III, Koszka — Pîrcălab, Constantin, Manolache, Tîrcovnicu și Haidu. Ilustrații I­II. CLAUDIU sportál y J­OACĂ A fost de-ajuns o zi, una singuri, săptămină trecută, cînd soarele s-a desprins triumfător dintre norii denşi, care, timp de patru luni, au năpustit asupra noastră binecuvintatul lor belşug, pentru ca pe străzi să nă­vălească, in cete, copiii. Ve­selii copii bucureşteni, ageri şi gălăgioşi, viteji de-o şchioapă, fugărind o minge, căţărindu-se pe pomi şi gar­duri, pîndindu-se de după zi­dul caselor, i­nfruntindu-se pe maidane sau pe caldari­­mul destinat vehiculelor, de care se feresc cu isteţimi de tipar, provocindu-le nu o dată frisoane celor de la vo­lan. Ii urmăresc adesea, o­­prindu-mă pe-o clipă, in­­cîntat de prospeţimea lor, fiindcă sînt şi eu părinte şi îmi place să evoc, nu fără un strop de melancolie, viz­sta de început pe care fetele mele au depăşit-o. îi urmă­resc, fermecat la vederea a­­celor mărunte acumulatoare vii de neastimpăr, vioiciune şi fantezie, care inventează jocuri diverse, uluitoare prin bogăţia lor imaginativă. Se intimplă Insă uneori ca in jocurile acestea să apară violenţa omuleţilor pe cala de plămădire a umanităţii dintr-inşii. O violenţă, pe care o alimentează citeodată pătrunderea in cinematogra­fie, in televiziune, intr-o a­­numită literatură a mitului violenţei. Trebuie să ne dea de gin­­dit infiltrarea lor in joaca, nu divertismentul şi imagi­naţia copiilor. La virsta cînd te deprind acţiunile elemen­tare ale viitorului om e pe­riculos sâ inoculezi intr-in­sul mirajul forţei brute. Il acreditează un tip special de filme, il insinuează anu­mite romane poliţiste, unde eroul foloseşte revolverul cu dezinvoltura cu care femei­le noastre de la ţară folo­sesc făculeţul. Poate de asta mi-e aşa de limpatic fratele grăsun din Bonanza, care nu face uz de fizicu-i herculean — nicicind de pistol ! — de­cit alunei cînd e atacat, nu insă pentru agresiune. Iu chiar ziua aceea de care vorbeam, cu orbitoare scin­­teieri de soare și adieri cal­de dinspre Dunăre, la un colţ de stradă, am fost intîm­­pinat de niste copilandri, cu pistoale de jucărie in mină, dar pocnind aidoma arme­lor adevărate. Nu m-au spe­riat pocnetele, ci lucirea de violenţi din ochii unuia din­tre ei, care se închipuia e­­roul unei teribile aventuri singeroase şi işi simţea bra­ţul prelungit prin arma atot­puternici. E un sentiment din cale-afară de periculos, la virsta copilăriei, deoarece el te poate ispiti mai ttrziu să-ţi uiţi braţul şi mina, dar îndeosebi mintea şi inima, cu care omul a făurit mi­nunile ce-l înconjoară azi. Chiar şi arma ce scoate foc pe singura-i nară — focul menit ti încălzească *1 şi lumineze, nicidecum să stin­gă sau si căşuneze vreun ne­ajuns plăpindei pilptiri e vieţii ! Aflăm mereu că omenirea, tot mai înaintată in concep­ţiile sale morale) extinde protecţia ta pini fi asupra sălbăticiunilor, apiriniu-le de bracona­­ţi exterminare. Pe copii insă, in faza primu­lui lor ,,sport" nevinovat, cine­­ apără ie cîteva in­fluenţi nocive/ cine le aba­te imaginaţia aprinsă ie la jocurile care pot da deprin­deri nedorite, dacă nu noi, toţi, părinţi, dascăli şi edu­catori, întreaga societate a celor maturi­ preocupaţi ie felul cum evoluează spre vi­itoarea eivitate schimbul ie­­line al colectivităţii noas­tre . George SBARCEA Nr. 520 (5954) ANTON­OP ŞI MARIN GASPAR IN SEMIFINALELE EOROPENELOR DE LA MILANO Milano, 5 mai 1937. Aproape 150 de boxeri, reprezentînd 17 naţiuni, şi-au dat întîlnire în frumosul oraş italian pen­tru a-şi­­ disputa titlurile de campioni ai Europei. Româ­nia a fost prezentă la această confruntare fără titular la categoria grea. Dintre pugi­­liştii noştri, numai Anton Oşca şi Marin Gaşpar, repre­zentanţi ai categoriilor cocoş şi pană, au reuşit să ajungă în semifinalele competiţiei. Erau, de altfel, şi cei mai în formă sportivi din echipa ţă­rii noastre. Pentru a se ca­lifica în semifinale, Osca a trebuit să învingă pe cehul Jelinek, iar Gaspar pe com­patriotul acestuia, Doskocil. Drumul lui Gaspar spre tit­lul european, a fost însă barat de italianul Frederico Corto­­nezzi. Primele două rânduri au fost foarte echilibrate, dar în ultimul superioritatea italia­nului a făcut să încline ba­lanţa victoriei de partea sa. Cortonezzi va pierde, însă, in finală la polonezul Alexander Pelus. Se cuvine subliniat faptul că Marin Gaspar iubea atît de mult nobila artă incit la virsta de 17 ani (în mai 1933) a plecat pe jos de la Craiova la București, făcînd drumul în 5 zile . Aceasta, pentru a se pregăti alături de boxeri redutabili, în faimoasa sală „Turda“, care era condusă de maestrul Zamfir Popazu. In ceea ce-l priveste pe An­ton Oşca, după ce trece de polonezul Czortek, intîlnește pentru a doua oară într-o confruntare continentală pe italianul Alderico Sergo, deţi­nătorul titlului olimpic al ca­tegoriei cocoş. Lupta a fost dură. Boxerul român a atacat dezlănţuit de la prima bătaie a gongului, plasind lui Sergo o ploaie de lovituri. Arbitrul a intervenit deseori inoportun, dînd posibilitate italianului să se refacă. In repriza urmă­toare, acesta face totul pentru a reface punctele pierdute, dar Osca respinge atacurile adversarului, reușind să-l pună in dificultate. In­ ulti­ma, Osca a dominat autori­tar,, dar juriul, cu trei voturi contra­­două, a acordat decizia lui Sergo. In rest, pugiliştii noştri n-au ajuns să treacă de primul sau cel de al doilea tur, fie da­torită lor, fie arbitrajelor păr­tinitoare. Astfel, campionul nostru la categoria muscă, Ni­­colae Rădan, l-a dominat două reprize pe polonezul Sobro­­wiak. El şi-a înteţit atacurile in ultima, expediindu-şi ad­versarul de două ori la podea. La sfîrşitul partidei, în plin atac, Rădan recepţionează o contră de dreapta, cade, dar nu e numărat. Victoria a a­­parţinut lui Sobrowiak. In condiţii dramatice a pierdut meciul semimijlociul Nicolae Băncescu. După ere a cîştigat prima repriză la două puncte diferenţă, în următoa­rea a fost lovit după ceafă şi a căzut la podea. La „3“ era însă in poziţie de luptă. Da­nezul Petersen a fost averti­zat. Dar iată că în ultimul rând Băncescu este din nou lovit la ceafă, cade la podea şi e numărat pînă la „10“. Fără să pronunţe „out“, di­rectorul de luptă opreşte me­ciul şi, în loc să-l descalifice pe danez, dictează victoria acestuia prin k.o. O situaţie oarecum asemă­nătoare s-a produs în partida dintre mijlociii Leonida Geor­­ghiu şi estonianul Raadik. Su­perior două reprize, Gheorghiu este surprins de o lovitură în ultima, şi cade la podea. Re­prezentantul nostru se ridică şi, perfect lucid, ia poziţia de gardă, dorind să continue lupta. Dar arbitrul opreşte meciul, iar juriul pronunţă victoria lui Raadik prin infe­rioritatea lui Gheorghiu. După un meci dur şi spectaculos, uşorul Gheorghe Iacob pierde la puncte în faţa estonianului Stepulov, iar semigreul Petre Pop nu poate face faţă ma­ghiarului Szigeti (campionul european din 1934) şi, fireşte, pierde la puncte. După campionatele europe­ne de la Milano, doar Gheorghe Iacob şi Nicolae Băncescu rămin credincioşi „herminei albe“. Ceilalţi trec la profesionism. Romeo CALARAŞANU Doi dintre reprezentanţii României la europenele de la Milano: Nicolae Rădan (stingă) şi Marin Gaşpar. (Fotografie din colecţia antrenorului Franckie Nour-Niculescu) EXPOZIŢII CU VINZARE DE PRODUSE TRADIŢIONALE LA COFETĂRIILE­­ — UNIVERSITĂŢII — Bd. Republicii nr. 6 — OPERETA — Piaţa Splaiului nr. 3, bloc turn — SUD — Magistrala Nord—Sud, colţ cu bd. Mărâ­neşti — IRIS — Bd. Mihai Bravu nr. 119 — DOINA — Şos. Ştefan cel Mare nr. 31 — VICTORIA — Calea Victoriei nr. 14 In zilele de­­ 20, 26, 27 aprilie ■ Cozonaci,a­vorturi, prăjituri, specialităţi, bomboane fine de ciocolată, fursecuri, pişcoturi si alte produse de calitate. * Cofetăria VICTORIA primește și co- . m­enzi cu livrare la domiciliu prin te- t­ ­ lefonuf 14.96.31. • „

Next