Sportul, aprilie 1969 (Anul 25, nr. 501-530)
1969-04-20 / nr. 520
Pag. S 5-3 Savant In universul lingvisticii şi unanim preţuit In literatură, la catedra Universităţii din Bucureşti, cu multiple şi active prezente In contactele Internaţionale ale specialiştilor, academicianul Alexandru Rosetti se bucură de o prestigioasă notorietate In cultura universală. La o vtrstă la care Investiţiile de pe viaţă îi asigură dreptul tihnei, amfitrionul nostru nu pare, totuşi, la fel dispus să depună armele. — Dimpotrivă, mişcarea rămine privilegiul vieţii mele, supremul prerogativ al unei existenţe fizice şi spirituale, şi atlt timp cit respir şi gindesc, se cuvine să şi acţionez, considerind exerciţiul fizic ca făclnd parte Integrantă din ceea ce Înţeleg prin viaţa mea. — Apropiaţii dv. susţin că sunteţi un turist montan dintre cei mal convinşi şi statornici faţă de o pasiune ce-şi are Începuturile Încă din copilărie... — De bine ce mi-am petrecut copilăria tn Cimpulungul Muscelului, mi-am plimbat privirea şi imaginaţia pe crestele colinelor şi pe un cer despre care mă tot minunam — cu fantezia de investigare Inerentă copilului — cum de nu-i zgrrie acele virfuri. 91 pentru a desluşi mai bine realitatea, m-am trezit urclnd coastele care străjuiesc oraşul, ca şl clnd aş fi Intrat In curtea vecinului de ulucă. Astfel am Învăţat eu abecedarul urcuşului şi m-am Înfruptat din voluptatea bucuriei de-a urca, de-a privi, de-a simţi, de-a cunoaşte — ce spune amfitrionul nostru, luminîndu-şi povestirea cu un surla care-l păstrează mereu tînăr, de parcă neaua viratei n-ar fi aşezat aproape trei sferturi dintr-un veac pe actul său da naştere, nu sînt mizantrop — Aşadar, — reia Interlocutorul nostru povestirea — am purces să urc dealurile şi m-am pomenit apoi pe munţi. E mai mult decât o delectare. E, totodată, o şcoală, o cură de sănătate şi un spectacol, un măreţ spectacol oferit vieţii, omului. Un spectacol deopotrivă educativ şi distractiv, care se adresează minţii şi sufletului, privirii şi tuturor celorlalte facultăţi cu care e Înzestrat omul, cu care percepe şi vibrează. N-a rămas drumeag da munte, potecă, n-a rămas virf pe care să nu fi ajuns In Carpaţii noştri şi unde să nu fi revenit pentru a-mi reîmprospăta Imaginea, pentru a trăi, In starea sufletească In care reveneam, Întreaga măreţie a peisajului. — Acest turism montan l-aţi practicat In excursii organizate. In grupuri sportive . — De fel. Se cuvine să reţineţi că are de unul singur, numai de unul singur. Eu merg AL Rosetti văzut de NEAGU RADULESCU pentru mina Însumi şi pentru munte, pentru sănătatea mea şi pentru marea, nestăvilita şi superba delectare pe care mi-o oferă muntele. Unde oare, după o săptămină de muncă In oraş, cu studenţii sau cu cercetătorii, în bibliotecă sau aplecat peste, masa mea da lucru, de umblet pe străzi In vuietul şi In fumul oraşului, unde oare aş putea avea liniştea deplină şi privilegiul unei odihne active, decît acolo sus, în lumea muntelui ? Cine oare mi-ar putea oferi priveliştea un culori mai atractivă şi mai autentică, totodată, decit fantezia uimitoare a naturii ? Şi-apoi, unde poţi admira mai liniştit, mai nesustras de nimeni şi de nimic, mai dăruit, decît acolo, sus, în imensitatea neclintită a tăcerii ? Nu sînt un mizantrop. Dimpotrivă. Trăiesc între oameni, convieţuiesc cu oamenii, particip şi contribui la întreţinerea unui proces social integral. Mă bucur de oameni. Dar am nevoie să fiu şi eu însumi, să-mi aparţin. Nicăieri nu gîndesc mai profund, mai analitic, mai cuprinzător, decit acolo, sus, în splendoarea Înălţimilor montane, pentru că la toate acele atribute ale muntelui se alătură şi singurătatea mea. ALTOIUL DE LA CHEIA Acum mai bine de douăzeci de ani, ca rector al Universităţi din Bucureşti, îngrijisem ca o casă de la Cheia, pe care savantul anatomist Fr. Rainer a testat-o aşezămîntului universitar, să fie restaurată şi gospodărită pentru a deveni accesibilă celor Îndreptăţiţi. Ei bine, niciodată sectorul acela montan n-a cunoscut o mai mare afluenţă de profesori şi studenţi ca in acea perioadă. Oameni care nu urcaseră pînă atunci pe poteci de munte le-au aflat farmecul şi, de aici, obiceiul care a dezvoltat apoi pasiunea. Era o mare satisfacţie pentru mine, rectorul lor de atunci, profesorul studenţilor pe care-i reîntîlneam la Început de săptămină, cu feţele arse de soarele muntelui, cu voioşia scăpărătoare pe care „altoiul’* urcuşului le-o stîrnise, cu limpezimea în gîndire şi cu o temperare,o domolire, parcă, a gesturilor, a mişcărilor, ordonată tot de locurile parcurse. Pot spune că a fost Începutul unor deprinderi utile, care le-a disciplinat preferinţele păstrate apoi tot restul vieţii lor. LOGODNA CU MUNTELE DĂINUIE PE VIAŢA ...Am încercat şi eu dureri, ca orice om. Şi cui mă puteam destăinui oare mai deplin decit muntelui, duhovnicul neclintit, bun şi generos cu fiecare vieţuitoare ce-i cere azil ? V-aş putea povesti peripeţii, episoade din ascensiunile mele de-o viaţă, dar ce interesează ele de bine ce nu sunt destinate vreunui palmares şi nici de dragul lor n-am urcat pe munte, ci numai pentru ca, ajuns sus, să mă pot bucura de ceea ce năzuiam. Şi atunci ? La ce bun ne-am pierde timpul în loc să gîndim şi să preţuim la ceea ce ne oferă muntele, marele prieten al omului din toate timpurile. — Aţi cunoscut satisfacţia unei mari realizări intelectuale, încununate cu recunoaşteri academice şi universitare. V-am ruga să ne îngăduiţi o ultimă întrebare — să-i spunem de sinteză — care... — Vă întrerup, pentru că i-am intuit conţinutul şi vă răspund fără să mai formulaţi întrebarea: muntele, cu singurătatea lui, mi-a oferit cele mai depline satisfacţii, cele mai strălucitoare galoane, pentru că, desprins de convenienţele vieţii sociale, ceea ce-mi oferă muntele îmi aparţine deplin mie, ca un dar inalienabil adresat omului — omului pe care-l reprezint — omul fără stare civilă şi atribute, cu recunoaşteri solicitate sau numai dăruite, omului produs al naturii. V. FIROIU Sportivi sub cupola Academiei N _ ________________ Acad. Alexandru Rosetti isi destăinuie pasiunile turistice: „Muntele - duhovnicul si îndrumătorul meu“ Războiul de 20 de ani (Urmare din pag. I) țesătură de intrigi, adiacente conflictul Puma-Adidas* răbufnind acum, de curînd, Intr-un uriaș scandal. ★ In 1961, clnd Benfica cucerea prima sa „Cupă a campionilor europeni*4 la fotbal, Eusebio era fotografiat sărutînd o gheată Puma, dîndu-i astfel certificatul de instrument Indispensabil In obţinerea victoriei. Reclamă care nu deranja pe nimeni, „perla din Mozambic" fiind, după cum se știe, un fotbalist profesionist. Dar cînd, ceva mai tîrziu, revista de mare tiraj ,„Der Spiegel“ acuza pe patronul Pumei că a oferit „o importantă sumă de compensaţii44 decatlonistului Manfred Bock pentru a încâlţa pantofii roşii, situaţia s-a schimbat. Bock era atlet amator... S-a aflat apoi că şi Armin Hary, sprinterul vest-german care şi-a înscris numele pe lista recordmanilor mondiali la 100 m, trecuse de la Adidas la Puma, In 1960, tot pa baza stimulentelor pecuniare ! Lupta Puma — Adidas lua alte forme. Acum, lumea marilor campioni şi recordmani se împarte în „zone de influenţă44 ale celor două mari fabrici, iar agenţii acestora aleargă neobosiţi pentru acapararea de noi nume sonore. Iar trecerea dintr-o tabără într-alta se face, fireşte, în schimbul argumentelor în bani — aşa cum avea să afle curînd Întreaga opinie publică. Presa vest-germană nu şi-a menajat conaţionalii incluşi în această afacere şi „Bild- Zeitung“ — ziar de senzaţie — descria, cu lux de amănunte, la timpul respectiv, evoluţia conflictului. Devenise notoriu faptul că fabricile de încălţăminte (în special Puma) dau bani pe sub mînă vedetelor sportului, chiar celor purtînd eticheta amatoare. Una din pieţele cele mai solicitate, vast teren de acţiune, s-a dovedit a fi sportul american. Aci, în aria transoceanică, lupta a continuat cu o intensă cerbicie. în joc a Intrat şi a doua generaţie de fabricanţi, fiii celor doi Dassler. Crescuseră între timp, ca vîrstă şi pricepere, atît Horst Dasler, băiatul lui Ady, cît şi Armin Dassler, fiul lui Rudolf. Ei duc acum mai departe steagul concurenţei Unire cele două firme, în special In relaţiile lor internaţionale. In primăvara anului trecut Puma primea una dintre cele mai grele lovituri. Punînd în joc toate influenţele şi prestigiul de care dispune, Adidas obţinuse exclusivitatea vânzării produselor sale pe teritoriul Mexicului, inclusiv în satul olimpic, pe întreaga durată a celei de a XIX-a Olimpiade de vară. O strălucită mutare de şah a strategului Ady, pusă în practică de Horst, acesta ducînd o muncă neobosită pe lingă organizatorii mexicani ai J. O. Puma şi-a pregătit cu grijă contraloviturile. In septembrie 1968 firma lui Rudolf Dassler creează senzaţie lansînd pe piaţa americană faimoşii pantofi de atletism cu 68 de cuie, cu care Lee Evans şi John Carlos stabilesc recorduri mondiale. E drept, nerecunoscute apoi de forul internaţional. „A fost ideea mea, declara Rudolf, şi presa de peste Ocean face asupra subiectului din imens tapaj publicitar, onorat sau cu titlu gratuit, a doua contralovitură ţine mai mult de domeniul ilicitului. Armin Dassler reuşeşte să introducă, printr-un subterfugiu, fabricate Puma chiar în satul olimpic. Mijlocul : o confuzie... Pe lăzile cu pantofi erau stampilate vii- Immer wieder ist es Eusebio der mit PUMA dieTore schießt. W«lch*« PUMA-Schul» gl« »oc*> wlhi*». all« und «ta 1 or* »Ctt3«ß»» ÖJL *n* i B d«< . King mA d«a> aau«/tig«A. »chuflt&^ianidu Vordert>l*a Obes-tad*. tginat«« Rlndboa. PUMA B«*uo-iCreg©ä. PUMA «rm«oht« aü «rte* Md iMMOdtrt rutscht«« ţlalele sale — A.D. — șl cerberii de la Intrare crezuseră că este vorba de Adidas I Drept consecință, la aflarea modului In care fusese păcălită administraţia mexicană, este arestat reprezentantul american al Pumei, agentul comercial Artelmburg. In presa occidentală au apărut ample relatări asupra modului în care fiul lui Rudolf Dassler încerca să capteze interesul campionilor. „Sports Illustrated“ afirmă că .....aproape tuturor atleţilor (n. b. amatori !) americani li s-au făcut oferte in bani pentru a purta pantofi Puma“. Revista americană anunţă şi „tariful“ acestor tranzacţii. In valoare de sute şi chiar mii de dolari ! E drept, nume nu se dau. Aureola campionilor olimpici de la Ciudad de Mexico trebuie, pentru moment, să rămînă Intactă... ★ Cînd Jocurile se încheiau în capitala mexicană, o întrevedere importantă avea loc în apartamentul președintelui C.I.O., Avery Brundage. Interlocutorul celui mai fervent apărător al amatorismului era Horst Dassler, reprezentantul lui Adidas. Descriind mai tîrziu corespondenţilor de presă acest lung colocviu, Horst Dassler afirma că preşedintele fusese pus la curent cu toate amănuntele afacerii pantofilor. Banii plătiţi campionilor olimpici, dedesubturile concesiunilor pe care le obţin fabricile de articole de sport, relaţiile lor generale cu mişcarea olimpică — totul a fost discutat atunci. Recomandarea lui Brundage : „să nu mai fie acceptaţi la J.O pantofi purtînd semne distinctive ale fabricilor respective“ (n.b. la televiziunea în culori se disting foarte bine pantofii roşii ai Pumei de cei albaştri al lui Adidas...). Şi hotărîrea I.A.A.F., cîteva luni mai tîrziu : „la viitoarele competiţii internaţionale de atletism nu vor fi admişi decit pantofi complet albi" ★ Acest ultim amănunt, atît de mic în aparenţă, relativ la culoare, marcă, semne distinctive ale unor pantofi , are totuşi consecinţe enorme pentru o afacere în care sunt angrenate milioane. Dovadă, reacţia energică a fabricilor vizate. Intr-un număr recent din ziarul vest-german „Sport-Kurier“, un purtător de cuvint al fabricii Adidas aduce un protest public faţă de hotârirea forului suprem de atletism. „Dacă există interdicţie, ea să fie pentru toată lumea !“ se intitulează articolul şi în el sunt expuse 12 puncte, prin care se pledează cauza pantofilor cu cuie. Sunt de reţinut cîteva idei, dintre care, rezumînd, importantă ni se pare următoarea : este cunoscut faptul că toate firmele de articole sportive, nu numai cele de încălțăminte, oferă bani marilor campioni pentru reclama produselor lor ; să li se interzică și acestora — In special fabricilor de schi, foarte interesate în publicitate — să figureze cu numele lor de marcă în marile competiţii sportive. Apoi, ca încheiere, articolul citat transmite un avertisment : dacă marii sportivi care folosesc produsele Adidas (60 la sută din elita mondială) şi cele ale Pumei (25 la sută) vor fi constrânşi să poarte pantofi de mai slabă calitate, unde vom ajunge cu marile performanţe ? Evident, nu vom căuta să facem o analiză a acestei ultime ipoteze, deşi ea n-ar fi lipsită de interes. Dar, mai interesant ni se pare, pentru moment, un alt amănunt : pentru prima oară, într-o luare de poziţie, Adidas stă alături de Puma ! In faţa unui grav pericol, o alianţă pare să fie căutată... Războiul de 20 de ani al pantofilor cu care se apropie oare, de sfîrşit ? damit es mit Recht heißt: Eusebio înscrie totdeauna goluri cu PUMA — afirmă sentenţios acest anunţ din revista „Der Fussball Trainer“ DAN lui ALA, TG. JIU. 1) „En passant“ este o regulă care sa referă numai la pioni. Celelalte piese acționează potrivit normelor bine cunoscute. 2) „Patul“ aduce fiecărui jucător cite o jumătate de punct, în această poziție fiind consemnată remiza. ANGHEL STERE, COMUNA CHIAJNA. E 1-0 pentru dv. in „meciul“ pe care l-aţi angajat cu un consătean . Nunweiller III nu deţine funcţia de antrenor, la Fenerbahce, el numai de jucător. I. GHINESCU, BOTENI. De acord cu şarja dv. la adresa unor antrenori navetişti, care răspund prin rotaţie de o echipă. Dumnealor, ca şi la Jocuri. Permanent fac schimb de locuri. Cînd unul e pe teren. Celălalt este... pe tren ! CORNEL VIDICAN, ORADEA. Nu ştiu ce să vă răspund, fiindcă n-am înţeles Întrebarea dv. Cit priveşte finalul scrisorii — „matale, care le ştii pe toate, ce părere ai ?" — eu mi-aş permite să spun că se scrie ai şi nu... ai. Mă rog, e vorba de o părere... DORIN CIOBOTARU, SATUL SAULENIŢA. 1) De ce n-a fost pusă măcar in discuţie selecţionarea lui Creiniceanu In echipa naţională ? Şi eu mi-am pus, în ultimul timp, aceeaşi Întrebare. Dar cine să-mi răspundă ? Federaţia română de fotbal s-a ferit totdeauna să aibă pe lingă ea un... Ion Poştaşu. Nu de alta, dar i se pun prea multe Întrebări ! 2) Vreţi să corespondaţi cu alţi tineri care simpatizează cu clubul Steaua. Sâ le dau adresa : satul Sauleniţa, comuna Vaculeşti, judeţul Botoşani, GRIGORE TOLOACA, ALBA IULIA. Am reţinut trei dintre reflecţiile intitulate „Cavalereşti... şi nu prea“ : • Pentru ca un arbitru să nu fie fluierat de publicul spectator, el trebuie să ştie. In primul rună, să... fluiere. • Fiecare arbitru este îndreptăţit sa rîvnească la cele cinci stele, dar asta nu înseamnă că trebuie sâ arbitreze cu capul In... cosmos. • Cea mai mare pedeapsă pentru un arbitru este sâ fie în situaţia de a dicta o lovitură de... pedeapsă Împotriva gazdelor. GH. TUDOR, VIDELE. O epigramă pentru Rapid, pe marginea succeselor In serie ale formaţiei din Giuleşti . Aşa RAPID, mai zic şi eu, Să nu se-oprească-n nici o gară, Şi de va merge-aşa mereu, Va fi cel mai... rapid din ţară ! ION DIACONESCU, BUCUREŞTI. In perioada la care vă referiţi, dinaintea Politehnicii şi Siderurgistului, Dinamo Galaţi reprezenta acest oraş în divizia B de fotbal. PETRICA CIORCOTEA, HUNEDOARA. In meciul cu Spania, disputat la Madrid, linia noastră de atac a avut următoarea alcătuire : Ivansuc, Ozon, Marin Voinea (?!), D. Popescu şi Ghergheli. Cu toate cercetările , pe care le-am întreprins timp de 7 ani, n-am reuşit să aflăm de ce a fost selecţionat atunci Voinea In reprezentativa ţării. Se pare că misterul nu va fi dezlegat niciodată ! FLOREA BERTEA, SIBIU: Chiar dacă vă doare puţin, m-am gîndit, domnule doctors să renunţ la... anestezie, aşa cum probabil faceţi şi dv In unele cazuri grave şi urgente : versurile stat nepublicabile. A... durat tare 7• PETRE IZGHIREANU. Ţîrcovnicu a jucat în cel de al doilea meci România — Danemarca, din cadrul preliminariilor olimpice de acum şase ani, dar nu el a înscris cele două goluri cu care am „venit“ de la 0—3 (pe teren propriu !) la 2—3, ci Petru Emil. Iată formația pe care am aliniat-o în această partidă, cu un început atît de sumbru pentru noi (în minutul 18 era 3—0 pentru Danemarca!): Datcu — Popa, Ivan — p. Emil, Nunweiller III, Koszka — Pîrcălab, Constantin, Manolache, Tîrcovnicu și Haidu. Ilustrații III. CLAUDIU sportál y JOACĂ A fost de-ajuns o zi, una singuri, săptămină trecută, cînd soarele s-a desprins triumfător dintre norii denşi, care, timp de patru luni, au năpustit asupra noastră binecuvintatul lor belşug, pentru ca pe străzi să năvălească, in cete, copiii. Veselii copii bucureşteni, ageri şi gălăgioşi, viteji de-o şchioapă, fugărind o minge, căţărindu-se pe pomi şi garduri, pîndindu-se de după zidul caselor, infruntindu-se pe maidane sau pe caldarimul destinat vehiculelor, de care se feresc cu isteţimi de tipar, provocindu-le nu o dată frisoane celor de la volan. Ii urmăresc adesea, oprindu-mă pe-o clipă, incîntat de prospeţimea lor, fiindcă sînt şi eu părinte şi îmi place să evoc, nu fără un strop de melancolie, vizsta de început pe care fetele mele au depăşit-o. îi urmăresc, fermecat la vederea acelor mărunte acumulatoare vii de neastimpăr, vioiciune şi fantezie, care inventează jocuri diverse, uluitoare prin bogăţia lor imaginativă. Se intimplă Insă uneori ca in jocurile acestea să apară violenţa omuleţilor pe cala de plămădire a umanităţii dintr-inşii. O violenţă, pe care o alimentează citeodată pătrunderea in cinematografie, in televiziune, intr-o anumită literatură a mitului violenţei. Trebuie să ne dea de gindit infiltrarea lor in joaca, nu divertismentul şi imaginaţia copiilor. La virsta cînd te deprind acţiunile elementare ale viitorului om e periculos sâ inoculezi intr-insul mirajul forţei brute. Il acreditează un tip special de filme, il insinuează anumite romane poliţiste, unde eroul foloseşte revolverul cu dezinvoltura cu care femeile noastre de la ţară folosesc făculeţul. Poate de asta mi-e aşa de limpatic fratele grăsun din Bonanza, care nu face uz de fizicu-i herculean — nicicind de pistol ! — decit alunei cînd e atacat, nu insă pentru agresiune. Iu chiar ziua aceea de care vorbeam, cu orbitoare scinteieri de soare și adieri calde dinspre Dunăre, la un colţ de stradă, am fost intîmpinat de niste copilandri, cu pistoale de jucărie in mină, dar pocnind aidoma armelor adevărate. Nu m-au speriat pocnetele, ci lucirea de violenţi din ochii unuia dintre ei, care se închipuia eroul unei teribile aventuri singeroase şi işi simţea braţul prelungit prin arma atotputernici. E un sentiment din cale-afară de periculos, la virsta copilăriei, deoarece el te poate ispiti mai ttrziu să-ţi uiţi braţul şi mina, dar îndeosebi mintea şi inima, cu care omul a făurit minunile ce-l înconjoară azi. Chiar şi arma ce scoate foc pe singura-i nară — focul menit ti încălzească *1 şi lumineze, nicidecum să stingă sau si căşuneze vreun neajuns plăpindei pilptiri e vieţii ! Aflăm mereu că omenirea, tot mai înaintată in concepţiile sale morale) extinde protecţia ta pini fi asupra sălbăticiunilor, apiriniu-le de braconaţi exterminare. Pe copii insă, in faza primului lor ,,sport" nevinovat, cine apără ie cîteva influenţi nocive/ cine le abate imaginaţia aprinsă ie la jocurile care pot da deprinderi nedorite, dacă nu noi, toţi, părinţi, dascăli şi educatori, întreaga societate a celor maturi preocupaţi ie felul cum evoluează spre viitoarea eivitate schimbul ieline al colectivităţii noastre . George SBARCEA Nr. 520 (5954) ANTONOP ŞI MARIN GASPAR IN SEMIFINALELE EOROPENELOR DE LA MILANO Milano, 5 mai 1937. Aproape 150 de boxeri, reprezentînd 17 naţiuni, şi-au dat întîlnire în frumosul oraş italian pentru a-şi disputa titlurile de campioni ai Europei. România a fost prezentă la această confruntare fără titular la categoria grea. Dintre pugiliştii noştri, numai Anton Oşca şi Marin Gaşpar, reprezentanţi ai categoriilor cocoş şi pană, au reuşit să ajungă în semifinalele competiţiei. Erau, de altfel, şi cei mai în formă sportivi din echipa ţării noastre. Pentru a se califica în semifinale, Osca a trebuit să învingă pe cehul Jelinek, iar Gaspar pe compatriotul acestuia, Doskocil. Drumul lui Gaspar spre titlul european, a fost însă barat de italianul Frederico Cortonezzi. Primele două rânduri au fost foarte echilibrate, dar în ultimul superioritatea italianului a făcut să încline balanţa victoriei de partea sa. Cortonezzi va pierde, însă, in finală la polonezul Alexander Pelus. Se cuvine subliniat faptul că Marin Gaspar iubea atît de mult nobila artă incit la virsta de 17 ani (în mai 1933) a plecat pe jos de la Craiova la București, făcînd drumul în 5 zile . Aceasta, pentru a se pregăti alături de boxeri redutabili, în faimoasa sală „Turda“, care era condusă de maestrul Zamfir Popazu. In ceea ce-l priveste pe Anton Oşca, după ce trece de polonezul Czortek, intîlnește pentru a doua oară într-o confruntare continentală pe italianul Alderico Sergo, deţinătorul titlului olimpic al categoriei cocoş. Lupta a fost dură. Boxerul român a atacat dezlănţuit de la prima bătaie a gongului, plasind lui Sergo o ploaie de lovituri. Arbitrul a intervenit deseori inoportun, dînd posibilitate italianului să se refacă. In repriza următoare, acesta face totul pentru a reface punctele pierdute, dar Osca respinge atacurile adversarului, reușind să-l pună in dificultate. In ultima, Osca a dominat autoritar,, dar juriul, cu trei voturi contradouă, a acordat decizia lui Sergo. In rest, pugiliştii noştri n-au ajuns să treacă de primul sau cel de al doilea tur, fie datorită lor, fie arbitrajelor părtinitoare. Astfel, campionul nostru la categoria muscă, Nicolae Rădan, l-a dominat două reprize pe polonezul Sobrowiak. El şi-a înteţit atacurile in ultima, expediindu-şi adversarul de două ori la podea. La sfîrşitul partidei, în plin atac, Rădan recepţionează o contră de dreapta, cade, dar nu e numărat. Victoria a aparţinut lui Sobrowiak. In condiţii dramatice a pierdut meciul semimijlociul Nicolae Băncescu. După ere a cîştigat prima repriză la două puncte diferenţă, în următoarea a fost lovit după ceafă şi a căzut la podea. La „3“ era însă in poziţie de luptă. Danezul Petersen a fost avertizat. Dar iată că în ultimul rând Băncescu este din nou lovit la ceafă, cade la podea şi e numărat pînă la „10“. Fără să pronunţe „out“, directorul de luptă opreşte meciul şi, în loc să-l descalifice pe danez, dictează victoria acestuia prin k.o. O situaţie oarecum asemănătoare s-a produs în partida dintre mijlociii Leonida Georghiu şi estonianul Raadik. Superior două reprize, Gheorghiu este surprins de o lovitură în ultima, şi cade la podea. Reprezentantul nostru se ridică şi, perfect lucid, ia poziţia de gardă, dorind să continue lupta. Dar arbitrul opreşte meciul, iar juriul pronunţă victoria lui Raadik prin inferioritatea lui Gheorghiu. După un meci dur şi spectaculos, uşorul Gheorghe Iacob pierde la puncte în faţa estonianului Stepulov, iar semigreul Petre Pop nu poate face faţă maghiarului Szigeti (campionul european din 1934) şi, fireşte, pierde la puncte. După campionatele europene de la Milano, doar Gheorghe Iacob şi Nicolae Băncescu rămin credincioşi „herminei albe“. Ceilalţi trec la profesionism. Romeo CALARAŞANU Doi dintre reprezentanţii României la europenele de la Milano: Nicolae Rădan (stingă) şi Marin Gaşpar. (Fotografie din colecţia antrenorului Franckie Nour-Niculescu) EXPOZIŢII CU VINZARE DE PRODUSE TRADIŢIONALE LA COFETĂRIILE — UNIVERSITĂŢII — Bd. Republicii nr. 6 — OPERETA — Piaţa Splaiului nr. 3, bloc turn — SUD — Magistrala Nord—Sud, colţ cu bd. Mărâneşti — IRIS — Bd. Mihai Bravu nr. 119 — DOINA — Şos. Ştefan cel Mare nr. 31 — VICTORIA — Calea Victoriei nr. 14 In zilele de 20, 26, 27 aprilie ■ Cozonaci,avorturi, prăjituri, specialităţi, bomboane fine de ciocolată, fursecuri, pişcoturi si alte produse de calitate. * Cofetăria VICTORIA primește și co- . menzi cu livrare la domiciliu prin te- t lefonuf 14.96.31. • „