Sportul, februarie 1970 (Anul 26, nr. 801-828)

1970-02-21 / nr. 821

Pag.­­ 5-a mm ITINERARUL MORALITĂŢII P­reocuparea faţă de profilul moral al sportivilor apare, la nivelul forurilor de dirijare a acestui gen de activitate, în funcție de evenimente şi — mai cu seamă — de cele neplăcute, din care ne vedem constrînşi să tragem concluzia că bu­nele moravuri au fost ultragiate. Că situaţia se prezintă aşa şi nu altfel, avem prilejul, nedorit, să ne convin­gem adeseori, dar suntem­ convinşi că la urechi ne ajung doar foarte puţine informaţii, cele mai grave şi petrecute în public, faţă de numărul celor reale. Principala carenţă, în materie de etică sportivă, este, după părerea mea, lipsa de continuitate în efortul de influenţare a tineretului care frecven­tează stadionul. Mediile din care se recrutează viitorii prieteni ai discipli­nelor fizice sunt extrem de diverse, iar cei ce vin în contact cu noua lor viaţă aduc cu ei carenţele educaţiei din familie, ale unor caractere încă neşlefuite ori malformate, serioase lip­suri de cultură, manifestări, adeseori, antisociale, inadaptabilităţi de naturi diferite. Pentru fiecare element în parte se impun metode adecvate de educare sau de reeducare şi, tocmai de aceea, sportul este considerat drept un factor extrem de activ şi plural prin posibilităţile sale de a înlesni realizarea dezideratelor ţintind profilul moral al unor largi mase de cetăţeni ai ţării, comandament depăşind, evi­dent, aria interesului limitat doar la activitate sportivă propriu-zisă. De altfel, mobilurile care-i apropie pe oameni de templul culturii fizice sunt, la rîndul lor, foarte diferenţiate şi nu puţini ajung pe stadioane dintr-o do­rinţă nu prea clară pentru ei chiar, de a se descătuşa de unele incapaci­tăţi afective de care sunt veştejiţi : do­rinţa de luptă nu totdeauna funda­mentată etic, de răzbunare, aceea de a lovi sau de a fi lovit, de a domina, de a simţi inferioritatea celuilalt, de mirajul gloriei ori chiar (adeseori) de o sete sanguină; în general, domeniul complexelor omeneşti (de inferioritate sau de superioritate) prezintă aspecte cu o gamă bogată şi de sensibilă labilitate, punînd, tocmai de aceea, pentru fiecare caz în parte, probleme cu multe necunoscute. Desigur, nu vreau să se înţeleagă, din cele scrise, că lumea sportului este populată de anor­mali, deoarece nu acesta ar fi ade­vărul, însă acum ne ocupăm de acele laturi mai puţin luate în considerare de cei ce au de răspuns, în faţa socie­tăţii, pentru profilul tinerilor ce li se încredinţează în vederea şlefuirii lor ca sportivi, dar şi ca membri ai socie­tăţii noastre. Considerăm drept bun obiceiul de a se da exemple în dimen­siuni mărite, spre a obţine justa pro­porţie a realităţii, de fapt. Atrăgînd luarea aminte asupra mo­zaicului uman care compune lumea sportului nu doresc altceva decît a decide declanşarea unui tir cu obiectiv îndepărtat în acţiunile privind mora­litatea în sport. Prima condiţie mi se pare aceea ca mediul oficial, către care se îndreaptă un viitor sportiv, să fie pur şi echili­brat, din punct de vedere etic. Atîta vreme cît, în cluburi şi asociaţii (mai ales în cele şcolare), în federaţii cu osebire, va domni o atmosferă infes­tată moral, nu se pot aştepta rezul­tate pozitive la capitolul etică. Cît timp profesorii se vor război între ei pentru a obţine adeziunea unui elev la secţia de care se ocupă, forţînd asentimentul acestuia prin manevre de culise, oferind avantaje de orice fel, atîta vreme cît un tînăr va fi recrutat graţie unor acţiuni neprincipiale, nu există nici o şansă de a se realiza, mai tîrziu, o redresare morală a celui o dată corupt. Cînd o echipă ştie că victoria din teren se datorează trecerii pe la casieria clubului lor a arbitrului sau a unora dintre adversari, care tre­buiau să-şi apere corect şansa, nu i se mai poate pretinde acestuia nici măcar un procent de minimă morali­tate, cu un alt prilej. Cînd jucătorii unei formaţii sînt îndemnaţi să cedeze, fără luptă, o partidă spre a face jocul meschin al unor interese sau spre a se „achita" de un serviciu asemă­nător, morala este asasinată în colec­tivul respectiv, ca şi în conştiinţa fie­cărui sportiv, în parte. Scriu astăzi aceste rînduri deoarece într-o şedinţă, de altfel plicticoasă prin lipsa de participare afectivă şi intelectuală a unora din cei prezenţi, la care am asistat recent, am reţinut o scurtă declaraţie — diamant de sin­­ceritate, adevăr şi putere incisivă. Unul dintre cei prezenţi, încă netocit de rutină şi automulţumire (şi al cărui nume nu-l fac public tocmai spre a-i respecta deplin frumuseţea morală do­vedită) afirma, referindu-se la fotbal (de care nu este tocmai străin) : „Edu­caţia jucătorilor decurge, de fapt, din moralitatea fotbalului nostru". Realizaţi, acum, desigur mai bine, cîtă dreptate conţine afirmaţia anonimului citat. Doresc s-o poată realiza inte­gral şi cei care, la diferite nivele, răspund de sinuosul drum al sportului românesc, drum ce se impune a de­veni perfect rectangular, spre a răs­punde total multiplelor sale misiuni de interes naţional. Emanuel VALERIU NOTE JUBILEE NEDORITE Recent, Administraţia ba­zelor sportive şcolare şi u­­niversitare a Ministerului Invăţămintului a anunţat hotărîrea de a reprofila sala de box de la stadionul Ti­neretului — una dintre cele mai bune din Capitală — pentru pregătirea fizică a celor cîteva sute de atleţi şi canotori care nu mai reuşeau să-şi împartă mi­nutele şi centimetrii într-o singură sală afectată lor. Sub raport numeric, hotă­­rîrea pare justificată, deşi două secţii de performan­ţă — ah, şi cîtă nevoie are boxul de ele — sînt con­damnate astfel la desfiin­ţare. Este vorba de secţia de box a Clubului sportiv şcolar şi cea a Şcolii spor­tive „Energia", singurele secţii pugilistice şcolăreşti din ţară. Mai mult decit atît, in condiţiile în care boxul românesc a ocupat prima treaptă a ierarhiei continentale şi în măsura ia care toţi iubitorii ringului sunt conştienţi de efortu­rile pluridirecţionale ce se impun pentru menţinerea prestigiului cucerit, dispa­riţia unei săli de box — profilată tocmai pe creşte­rea eşalonului de mîine — produce îngrijorare. Am aflat, însă — directorul Ad­ministraţiei, Ioan Albon, ne-a arătat un dosar care conține zeci de memorii adresate C.N.E.F.S.-ului — că, de fapt, spațiul pentru amenajarea unei noi săli de sport, precum și mate­rialele necesare există de mult. Sunt mulți ani de când în acea încăpere s-au depozitat materiale sporti­ve ocazionale care aparțin Consiliului Municipal. In­­cepind din anul 1961, Ad­ministraţia solicită elibera­rea magaziei de sub tribuna stadionului, în vederea a­­menajării unei noi săli de sport. De atunci, memori­ile au curs timp de 9 ani, fără să se primească — incredibil — nici un răs­puns. Datoriă intervenţiilor făcute de Ministerul Invă­­ţămîntului — în calitate de proprietar al bazei — s-a dispus ca întreprinderea de exploatare şi administrar a bazelor sportive să elibe­reze magazia, indicindu-i-se şi spaţiul necesar, aflat la numai cîteva sute de metri, în incinta ştrandului Tine­retului. Cu „amabilitate", I.E.A.R.S.-ul evaluase ope­raţiunea la două luni. Dar, de atunci au mai trecut încă trei ani ! Oare tre­buie să se aniverseze un deceniu — nu mai e decit un an pînă atunci — al tergiversărilor, cînd s-ar fi putut dărui tineretului încă o sală de sport, nu cu de­­vizuri speciale, nici cu sub­venții voluminoase, nu prin eforturi materiale deosebi­te, ci numai cu puţină so­licititudine ? ! De fapt, a­­cesta ar fi fost preţul unei noi săli de sport. Gheorghe ILIUTA SUITA DE NEGLIJENTE... Din punct de vedere teh­nic, cel de al doilea cam­pionat naţional de sală al atleţilor­ s-a situat la înăl­ţime. Performanţele exce­lente, subliniate şi comen­tate de Iolanda Balaş—Se­­ter în ziarul nostru, au fă­cut să adie în sala de la „23 August“, acum în pra­gul „europenelor” vieneze, un aer de optimism recon­fortant. Şi ne-ar fi plăcut ca aceasta să fie singura concluzie. Dar, concurenţii şi, îndeosebi, antrenorii lor au ţinut să fie, în acelaşi timp, „capul de afiş” al u­­nor regretabile neglijenţe. Despre ce este, în fond, vorba ? Printr-o hotărîre mai ve­che, reactualizată de regu­lamentul fiecărui concurs, participanţii la întrecerile oficiale sunt obligaţi să pre­zinte juriului viza medica­lă la zi. Raţiunea acestei prevederi, suntem­ convinşi, nu are nevoie de nici un comentariu. Cu toate aces­tea, la campionatele naţio­nale, peste 30 de atlete şi atleţi de frunte ai ţârii s-au prezentat fără această viză. Printre ei : Ioan Şer­­ban, Ligor Nichifor, Alex. Munteanu (C.A.U.), Viorica Enescu şi Aurel Popescu (Rapid). Cum este posibil ca antrenorii acestor atleţi, cluburile din care fac par­te să nu fi cunoscut regu­lamentul şi să nu fi luat din vreme măsuri ? Şi, mai ales, cum a putut federaţia să dovedească clemenţă în­tr-o situaţie care reclamă deplină fermitate în apli­carea hotăririi C.N.E.F.S. şi Ministerului Sănătăţii, admiţind participarea spor­tivilor fără viză medicală la campionate ? în suita de neglijenţe se înscrie şi faptul că 56 de concurenţi nu şi-au comu­nicat numerele de concurs pentru a fi înscrise pe pro­gramul editat cu atîta gri­jă de organizatori. Sfidînd munca altora, atleţii, antre­norii şi conducerile secţi­ilor de la Şc. sp. de atle­tism Bucureşti, Farul Con­stanţa, Cf. sp. şcolar Bucu­reşti, Tractorul Braşov, Di­namo Bucureşti, Şc. sp. Craiova, C.S. Oradea, Me­talul Bucureşti, C.S.M. Iaşi au uitat de această preve­dere regulamentară, bucu­­rîndu-se de indulgenţa ar­bitrilor. în sfîrşit, de mai multă vreme iese în evidenţă la concursurile noastre de at­letism un aspect de loc plă­cut : foiala antrenorilor în jurul concurenţilor înainte, în timpul şi după termina­rea probei. Acest perma­nent du­-te-vino (interzis la oricare concurs internaţio­nal oficial) ce vrea să de­monstreze de fapt : incapa­citatea atleţilor de a-şi re­zolva problemele puse de concurs sau dorinţa antre­norilor de a se evidenţia cu orice chip ? Evident răspunsurile, oricare ar fi ele, nu-i avantajează nici pe unii, nici pe alţii. Poate însă că federaţia va găsi soluţiile necesare pentru a elimina cauzele care declanşează aceste în­trebări. Hristache NAUM 10 unde Mergem AZI BOX. Sala Dinamo, ora 18,31): Dinamo—Rapid : sala Casei de cultură a Sectorului 5 (cal. Şerban Vodă), ora 18,39 : gală de juniori — faza pe muni­cipiu a campionatului naţio­nal (preliminarii). RUGBY. Stadionul Construc­torul, ora 15 : Steaua—Dinamo şi Griviţa Roşie—Vulcan, în cadrul „Cupei de iarnă“, etapa a doua (div. A). BASCHET. Sala Giuleşti, ora 18.45 . Rapid—I.C.H.F. (m) MIM­E BOX. Sala Clubului Griviţa Roşie ora 10 : gală de ju­niori — faza pe municipiu a campionatului naţional (preli­minarii). RUGBY. Stadionul Construc­torul, ora 10 : Gloria— Aero­nautica şi Olimpia—Steaua itin.), în cadrul „Cupei de iar­nă“ (div. B-t-tin.) ; stadion Ghencea, ora 10 : bot . S.R. juniori-Constructorul. BASCHET. Sala Floreasca ora 9 : Voinţa—Comerţul (n) I.E.F.S.—Politehnica Galaţi (m) Politehnica Bucureşti—Univer­sitatea Timişoara (m). ÎNOT. Bazinul Floreasca, ora 9 : Concurs pentru seniori şi juniori. FOTBAL, Stadionul Giuleşti, ora 9,30 : Rapid—F. C. Argeş (tineret­—rezerve), ora 11,30: Rapid—F.C. Argeş ; stadionul Dinamo, ora 10.30 (terenul 3) : Dinamo—Bucureşti (tineret­­rezerve) — Maşini Unelte ; stadion Progresul (dr. Staico­­vici), ora 14 : Şc. sp. nr. 2 Bucureşti—Şc. sp. Sibiu (ju­niori), ora 15,30 : Progresul— Steagul Roşu Braşov. VOLEI : Sala Dinamo, de la ora 8 : Viitorul—Lic. M. Ba­sarab (m.1), Dinamo—Şc. sp. 1 (m. 1), Dinamo—Farul Constan­ţa (f.A), Medicina—Rapid (f­ A), Dinamo—Sc. sp Ploieşti ,(1.1) ; sala Giuleşti, de la ora 8 : Rapid—Viitorul (f J), C.P.B.— C.S.M. Sibiu (f A), I.E.F.S.— Penicilina (f A), Rapid—Stea­ua (m J) ; sala Progresul, de la ora 8 : Sc. sp. 3—Cuteză­torii (f J), Şc. sp. 2 M. Ba­sarab—Constructorul (f J), Şc. sp. 2—Progresul (m J), Șc. sp. 3—CI, Stj. școlar (m J). sportál La 120 m adincime au Început naţionalele DE MICROMODELE SLANIC, 20 (prin telefon, de la trimisul nostru). — în mina din localitate a început ieri cel de-al 28-lea campio­nat naţional de micromodele (Indoor). Sportivii au coborît în subteran la ora 9, aducînd în valizele lor uriaşe apa­ratele ce vor evolua în con­curs. Ajunşi la locul denu­mit „Mina lui Mihai“ — un splendid palat săpat în sare — competitorii au început o­­peraţiunea dinaintea oricărei mari întreceri: centrajul ae­rodinamic. Atmosfera sărbă­torească, modelele de mare performanţă prezentate în concurs ne purtau cu gîndul în urmă cu aproape 30 de ani, cînd „naţionalele“ se desfăşurau în sala unui cine­matograf de cartier, cînd micromodelele erau învelite în foiţă de ţigară cîntărind între 5 şi 7 gr. Azi, greutatea lor fiind sub o jumătate de gram ! Startul s-a dat către ora 3 dupâ-amiază, prima zi de întrecere programând doar două din cele şase lansări o­ficiale ale concursului. S-a evoluat, intr-adevăr, la... înălţime, „naţionalele“ din a­­cest an fiind un ultim test înaintea campionatelor mon­diale de micromodele (In­door) pe care le vom găzdui la începutul lunii aprilie, aici la Slănic. Cea mai mare „cotă“ spe­cialiştii o acordă sportivilor din Tg. Mureş. De curînd, la un concurs de verificare în mina Praid, maestrul emerit al sportului, Otto Hintz, şi-a depăşit toţi adversarii. Iar mai recent, un elev al său... elevul Aurel Popa a realizat o excepţională performanţă : 33 minute şi 57 secunde — nou record naţional ! Vechiul record al ţării: 27’42“. Dar, ca la orice întrecere sportivă, surprizele se pot produce ori­­cînd. Alături de seniori. Ieri şi-au început spectaculoasele evoluţii şi juniorii micromo­­delişti. Dintre aceştia, reţin atenţia Vasile Nicoară şi Eu­gen Holb­er­­r- doi tineri ta­lentaţi care, pentru frumoa­sele lor performanţe, au fost distinşi cu titlul de maestru al sportului. Vasile TOFAN • „N-avem boxeri de va­loare la categoriile cocoş şi pană“, ne relata deunăzi, cu supărare, antrenorul dinamo­­vist Titi Dumitrescu. „In­trăm în campionate, la aceste categorii, cu Găureanu şi Hîrşu, tineri pe care, deo­camdată, nu putem conta...“ • La 1 martie va avea loc la Zagreb turneul interna­ţional denumit „Ringul de aur“. Au fost invitaţi cîte doi boxeri din Bulgaria, Ce­hoslovacia, Italia, Polonia, România, Ungaria, U.R.S.S. şi, bineînţeles, din Iugosla­via. Boxul nostru va fi re­prezentat de Antoniu Vasile sau Nicolae Păpălau şi Ilie Dascălu. Ieri a sosit o nouă telegramă de la forul de spe­cialitate din Belgrad, în care se exprimă dorinţa ca încă doi pugilişti români să parti­cipe la această competiţie S-a hotăărît — în principiu — să facă deplasarea Ga­briel Pometcu şi, probabil, Constantin Stanef. Au fost invitaţi, de asemenea, la „Ringul de şur“, N. Nikifo­­rov-Denisov (U.R.S.S.), R. Lisovski (Polonia) — vice­preşedinţi ai A.I.B.A., Ed. Pospisil (Cehoslovacia), mem­bru în comisia de arbitri A.I.B.A., precum şi preşedin­tele F. R. Box, Gheorghe Guriev. • La 29 martie se va dis­puta în ţara noastră (într-o localitate ce urmează a fi stabilită) meciul între selec­ționatele de tineret ale Ro­mâniei și Iugoslaviei. C­ineva, din sală, a lan­sat o părere („lucrurile nu sunt chiar aşa de roz cum lasă să înţe­leagă raportul“), un al­tul, aflat la tribună, i-a răspuns că „nu-i de loc de a­­cord“ şi, uite aşa, la sfîrşitul şedinţei comitetului federal, nn „duelul“ pe tema „E sau nu înotul în progres ?“ exis­ta... balotaj. Primul, persoană neutră, se străduia să argumenteze cu date concrete, celălalt, antre­nor, chiar la lotul reprezen­tativ, invoca nişte plusuri la cifre-record, raportînd totul la condiţiile materiale „mai vitrege la noi în momentul de faţă“ — spunea dînsul , aşa încît în cele din urmă confuzia era cvasi generală. Fiind un subiect de interes major (progresul sau regresul unei ramuri sportive în care se investesc, anual, importan­te sume de bani), ne-am pus și noi întrebarea: cine are dreptate? Preopinentul slîn, sală sau vigurosul său opo­nent ? Drept care — în dorinţa de a mai lămuri lucrurile — am­ căutat şi noi să analizăm şi să comparăm, raportînd totul la etalonul internaţional, sin­gurul criteriu în stare să ne arate măsura exactă a valo­rii sau a non-valorii. Ce-am constatat, aşadar­ ? Că la sfîrşitul anului 1963 nici unul din înotătorii ro­mâni nu figura în probele individuale pe listele celor mai buni zece performeri eu­ropeni , că doar Costa se află, oarecum, mai bine plasat in ierarhia europeană (jocul 11 la 100 m bras), în timp ce celelalte vîrfuri ale notaţiei noastre (Marian Slavic, la 100 m liber şi 200 m mixt. Anca Andrei, la 100 m spate, şi Agneta Steiner, la 100 şi 200­­ m delfin) se află undeva in­tre cei mai buni 20 de spe­cialişti ai probelor respective. Prin urmare, la acest capi­tol situaţia nu-i roză de loc, dat fiind faptul că, într-un trecut nu prea îndepărtat, na­­taţia românească avea o serie de performeri bine cotaţi pe plan mondial: Alexandru Popescu, finalist olimpic, la 200 m fluture, în 1956 l­a Mel­bourne, Adrian Oanţă şi Mi­hai Mitrofan, clasaţi în 1958 printre primii 0 din lume, la 200 m bias, Marica Both şi Eva Banfi, aflate printre cele mai valoroase statiste euro­pene, Sanda Iordan şi Zoe Reznicenco, la 100 m şi 200 m bras ş.a.m.d. Dar nici pe planul rezulta­telor de ansamblu, realizate de echipa naţională de înot, nu prea sunt riotive de satis­facţie chiar dacă in perioada la care ne referim (anul 1969) s-a obţinut locul 1 la Balca­niadă. In competiţia — Cupa Europei — în care înotătorii şi înotătoarele noastre s-au întrecut, intr-adevăr, cu ad­versari redutabili, n-au reu­şit să se califice în faza fi -­ nală. în grupa de la Dubrov­nik, fetele noastre au ocupat locul 7 (din 8 reprezentative participante), clasîndu-se în urma Iugoslaviei, Cehoslova­ciei, Italiei, Finlandei şi Po­loniei Formaţia masculină, este drept, s-a comportat la un nivel acceptabil, depăşind în „seria varşoviană" selec­ţionatele Cehoslovaciei, Iugo­slaviei, Italiei, Finlandei şi Austriei. Insatisfacţia apare, însă, în momentul in care aflăm că — în dauna sporti­vilor noştri — s-a calificat echipa Poloniei care — cu 12 ani în urmă — părăsea în­vinsă la scor (România 169 — Polonia 99) bazinul de 50 de metri de la „Tineretului"... Şi atunci, cine are dreptate? Preopinentul din sală sau vi­gurosul său oponent ? Primul, fireşte, care, stabilind mai exact locul nataţiei noastre in ierarhia europeană şi mon­dială îi dădea, implicit, şi un preţios... ajutor. In ceea ce-l priveşte pe o­­ponentul de la tribună, care raporta totul la „condiţiile materiale mai vitrege, la noi, în momentul de faţă“, doar un lucru ar mai trebui să re­ţină. Şi anume­­ în acel an (1958) de vîrf al înotăto­rilor noştri, nataţia româ­nească dispunea numai de un singur bazin acoperit, iar acum cînd regre­sul este evident, numărul piscinelor de iarnă a atins cifra 7. După cum se obser­vă, o cifră invers proporțio­nală cu realizările... G. NICOLAESCU COMPARIND ȘI ANALIZIND... CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL MASCULIN „SCURTĂ ISTORIE“ Aşadar, cea de a vi-a ediţie a C.M. avea ca loc de desfăşurare mai multe oraşe din Ceho­slovacia, evenimentul fiind aştep­tat cu un deosebit Interes. Şi a­­ceasta din mai multe motive. In primul rind, toţi amatorii de handbal erau dornici să vădi dacă jucătorii echipei gazdă, cla­saţi de douâ ori pe locul secund şi o dată pe locul m, vor reuşi acum să-şi vadă Încununate nă­zuinţele de a cuceri laurii învin­gătorilor. In al doilea rind, se sconta pe replica ţărilor nordice deoarece atît Suedia, de două ori campioană a lumii, cit şi Dane­marca, socotită pe drept cuvînt una din cele mai valoroase for­maţii europene, nu se mulţu­meau cu poziţia de „outsider!". In sfirşit, era aşteptată, cu o fi­rească curiozitate, evoluţia echi­pei României, toată lumea între­­bîndu-se dacă această formaţie va confirma sau nu excelenta performanţă de la ediţia anteri­oară. Cu alte cuvinte, se spera în primirea unui răspuns la în­trebarea : a fost un accident sau nu ? Selecţionata României era re­partizată în seria D (loc de des­făşurare oraşul Pardubice) ală­turi de reprezentativele Uniunii Sovietice, Norvegiei și Japoniei. Celelalte serii erau astfel alcătui­te (echipele sunt în ordinea cla­samentului) : SERIA A : 1. R. F. a Germaniei, 2. Iugoslavia, 3. R. D. Germană, 4. S.U.A. ; SE­RIA B : 1. Suedia, 2. Ungaria, 3. Islanda, 4. R.A.U. ; SERIA C : 1. Cehoslovacia, 2. Danemarca, 3. Norvegia, 4. Japonia. După cum se vede, campionatul devenise intr-adevar mondial, la turneul f­inal participînd şi selecţionate de pe alte trei continente in afară de Europa. In seria de la Pardubice, jucă­torii români s-au „încălzit“ mai greu şi în primul meci au cîşti­­gat, nu fără oarecare dificultăţi, întâlnirea cu redutabila selecţio­nată a U.R.S.S., care condusese la pauză. Scor final : 16—14 (7—S). In partida următoare echipa şi-a revenit şi a trecut uşor de Nor­vegia : 18—10 (11—1). iar în ultima confruntare preliminară a învins categoric Japonia cu 36—12 (16-7). Din fiecare serie s-au calificat în grupele semifinale primele două clasate. Aceste grupe semi­finale aveau următoarea alcătui­re : GRUPA I (clasament final) : 1. Suedia, 2. R.F. a Germaniei, 3. Iugoslavia, 4. Ungaria ; GRUPA A II-A : 1. România, 2. Ceho­slovacia, 3. Uniunea Sovietică, 4. Danemarca. In această grupă ju­cătorii români au învins in pri­mul meci, reprezentativa Dane­marcei cu 25—15 (10—7), iar apoi au avut în faţă pe cea mai au­torizată pretendentă la titlu, se­lecţionata Cehoslovaciei. Meciul a fost extrem de îndîrjit, la înce­putul reprizei secunde echipa ro­mână detaşîndu-se net (12—7, 16—10). A urmat o infernală cursă de urmărire, dar hadbaliş­­tii cehoslovaci au... ajuns prea tlrziu A învins România cu 16—15' (0—7). In meciul final, echipa noastra a făcut din plin dovada calităţi­lor sale tehnice şi mai ales tac­tice învingînd după un joc care a rămas în istoria handbalului, ca frumuseţe, corectitudine, ritm şi evoluţie a scorului, celebra formaţia „Tre Kronor". Cînd ar­bitrul H. Schneider (R.F.G.) a fluierat sfîrşitul meciului se In­rrgi&tra scorul de QS—23 (14—13) pentru România, care cucerea a doua oară­­ consecutiv medaliile de aur. In celelalte partide fi­nale s-au înregistrat rezultatele : (locurile 3—4) Cehoslovacia — R.F.G 22—15 (8—7) ; (locurile 5—8) U.R.S.S. — Iugoslavia 27—11 (13—8) ; (locurile 7—8) Danemarca — Ungaria 23—14 (8—6). Următoarea ediţie a C M. a fost gizduită de Suedia, partide­le finale urmina să aibă loc în oraşul Văsteraş. Echipa Româ­niei, calificată din oficiu, a fă­cut parte din cea mai grea gru­pă preliminară, alături de repre­zentativele R.D. Germanie, Uniu­nii Sovietice şi Canadei. Ca şi la ediţia precedentă jucătorii ro­mâni au început nesigur şi... au remizat cu R.D.G. : 14—14 (7—7), după care au învins comod Ca­nada cu 27—3 (9—1), iar în ulti­mul meci, decisiv, au întrecut reprezentativa Uniunii Sovietice cu 15—13 (7—9), fâcind vădite eforturi în repriza secundă. Aşa că din această serie s-au califi­cat In sferturi de finală Româ­nia şi U.R.S.S. (învingătoarea a­­supra echipei RD.G.). Iată şi cla­samentele din­­ celelalte serii: SERIA A : 1. Iugoslavia, 2. Sue­dia, 3. Polonia, 4. Elveţia; SE­RIA B : 1. R.F.G., 2. Ungaria, 3. Japonia, 4. Norvegia . SERIA D : 1. Cehoslovacia, 2. Danemarca, 3. Franţa, 4. Tunisia. In sferturi de finală, echipa română a depăşit — din nou greu — selecţionata Ungariei cu 20—19 (13—12), urmlnd să întil­­nească In semifinale selecţionata Cehoslovaciei. De această dată victoria a revenit handbaliştilor cehoslovaci cu scorul de 19—17 (11—10), după un joc în care for­maţia noastră a ratat 4 aruncări de la 7 m ! In finala C.M. repre­zentativa Cehoslovaciei a ciştigat in faţa Danemarcei (calificată surprinzător in dauna echipei U.R.S.S.) cu scorul de 14—11 (8—8). Pentru locurile 3—4 Ro­mânia a învins Uniunea Sovieti­că, după prelungiri cu 21—19 (3—0, 18—18), cucerind medaliile de bronz. DIN TABĂRA TRICOLORILOR De la Sibiu, corespondentul nostru Ilie Ionescu ne infor­mează că handbaliştii români au susţinut în sala Armatei din localitate cîteva jocuri de ve­rificare, ultimele înaintea de­plasării la C.M. Astfel, miercuri 18 februarie echipa reprezentativă a întîlnit o re­priză (scor 18—5) pe A.S.A. Sibiu din campionatul Jude­ţean şi două reprize, scor 29—9 (14—5) pe Independen­ţa Sibiu din divizia B. A doua zi, selecţionata a avut, pe durata a trei reprize, trei adversari diferiţi, în ordine­a Textila Cisnădie (divizia B) scor 18—5, Metalul Copşa Mi­că (divizia B) scor 13—4 şi Independenţa Sibiu scor 16—6. In cursul zilei de ieri lotul s-a deplasat la Predeal. Marţi 24 februarie, va pleca spre Paris unde va disputa prima partidă din cadrul C.M. (cu Franţa) în ziua de 26 fe­bruarie. LA RADIO ŞI PE MICUL ECRAN Suntem­ azi în măsură să anunţăm că au fost perfec­tate transmisiile de radio şi televiziune ce se vor efectua în perioada campionatului mondial de handbal. Iubito­rii acestui sport pot fi mul­ţumiţi. Cu ajutorul aparatelor de radio şi a celor de tele­viziune ei vor putea urmări „pas cu pas“ evoluţia — să sperăm bună ! — a echipei române. Iată programul aces­tor emisiuni de la C.M. de handbal : La radio : JOI 26 FEBRU­ARIE, ORA 22,15 : România— Franţa (repriza a doua), transmisiune directă de la Paris : SÎMBATA 28 FE­BRUARIE, ora 22,45 : Româ­nia—Elveţia (repriza a doua), transmisiune directă de la Amiens ; DUMINICA 1 MAR­TIE, ORA 18,45: România— R.F.G. (repriza a doua), trans­misiune directă de la Caen; MARŢI 3 MARTIE, ORA 22,15: sferturi de finală (re­priza a doua), transmisiune directă de la Orleans sau Pa­ris. La televiziune: JOI 5 MAR­TIE, ORA 23: semifinala de la Bordeaux sau Lyon ; SIM­­BATA 7 MARTIE ORA 23 : meciul pentru locurile 3—4, transmisiune directă de la Paris; DUMINICA 8 MAR­TIE, ORA 17,30: finala cam­pionatului mondial, transmi­siune directă de la Paris. Toate aceste transmisii vor fi comentate de Cristian Țo­­pescu — trimisul special al Radioteleviziunii la această competiție. BULETIN C.M. • Comisia de organizare a a­­nunţat că peste 200 de ziarişti, în afara comen­tatorilor de ra­dio şi televiziu­ne, vor urmări partidele din cele 25 de oraşe ale Franţei. In ziua de 25 februa­rie reprezentanţii presei vor lua parte la un cock­­teil în saloanele primăriei aron­­dismentului XIII din Paris, pe te­ritoriul căruia se află „Hale de Handball“. • Cu ocazia turneului final al C.M., în Fran­ţa va avea loc şi o reuniune a Consiliului Fede­raţiei internaţio­nale de handbal. Această reuniu­ne este progra­mată în ziua de 6 martie, la Pa­ris. • Nu de mult, la Linköping, în Suedia, a avut loc o partidă a­­micală între se­lecţionata ţării gazdă şi repre­zentativa Dane­marcei. Victoria a revenit jucăto­rilor suedezi cu scorul de 15—12. Dar nu acest lu­cru este impor­tant. Dintre toţi handbaliştii care au evoluat cu a­­cest prilej, o ex­celentă impresie a lăsat tînârul jucător suedez Andersson. El are 19 ani, este la al treilea joc inter­naţional şi im­presionează prin forţa şi prin ga­baritul său. An­dersson are 2 m înălţime şi cîntă­­reşte 100 de kg !!! Sondaj la Fabrica de antibiotice Iaşi 0 „CHEIE" A SPORTULUI DE MASA: SĂ VREI ! La kilometrul 7 al şoselei Iaşi — Roman trăieşte un mare aliat industrial al sănătăţii oamenilor — s-ar putea începe prezentarea renumitei fabrici româneşti de antibiotice cu­noscută îndeobşte in vorbirea curentă a mi­lioane de oameni sub numele de „Penicilina*. De aici, de la km 7, se expediază zilnic, de 15 ani, sănătate şi viaţa concentrate in sticlu­ţe albe, cu care am ajuns să ne obişnuim Intr-atit Incit aproape că nici nu le mai luăm in seamă. Cu legitima curiozitate a omului interesat de un asemenea obiectiv industrial, sporită de veşnica sete reportericească, am pătruns la „Penicilina“ şi cu ideea unui sondaj in rîndul „autorilor industriali de sănătate“ vizavi de propria lor sănătate. Acceptind adevărul că educaţia fizică, sportul de masă, sunt, de fapt, importante mijloace prin care omul modern încearcă consolidarea şi păstrarea propriei sănătăţi, ne-am propus investigarea activită­ţii care dă viaţă acestor mijloace. Mărturisim că, la început, aveam intenţia fermă de a-i întreba pe toţi cei peste 2­009 de salariaţi ai fabricii dacă fac sport, dacă acordă o cu­lm­e din bugetul lor de timp, edu­caţiei fizice. Am renunţat, nu din relativa dificultate pe care o reprezenta o asemenea investigaţie, ci din cauza râspunsurilor-şablon pe care le-am primit de la majoritatea celor 50 de persoane cărora ne-am adresat cu în­trebarea : FACEŢI SPORT ? Un „nu“ foarte net ar a auzit de la 38 de oameni, care şi l-au argumentat, aproape toţi, prin „n-am timp" şi „n-am unde“. Nuanţe suplimentare la acest NU ne-au ofe­rit următorii : ALEXANDRINA MATEI (31 de ani — bio­­log) : „Ştiu, toată lumea ştie, ca educaţia fi­­zica este o necesitate. Ştiu că ea ne conservă sănătatea şi ne prelungeşte viaţa... N-am insă nici timp, nici unde s-o fac“. ANGELA coCUz (21 de ani — laborantă) : „Nu î­am nici un fel de sport. Din comodi­tate". CLAUDIA TABARA (22 de ani — laborantă) : „N-am­ timp pentru sport. Am început, totuşi, să fac puţină educaţie fizică pentru slăbire..." ANA FILON (31 de ani, operatoare) : „Din cînd în cînd, rar, fac puţină mişcare pentru a slăbi...“ Am reprodus aceste răspunsuri nu pentru doza lor de umor, ci pentru a ilustra concep­ţia despre educaţia fizică, despre sport în ge­neral, a unor tinere care cunosc binefacerile activităţii sportive dar o ignora in fapt, pina in clipa în care apar mici dezagremente, cum ar fi excesul de­ greutate care le supără ochiul (şi pe al altora, poate). S-ar putea, însă, crede că problema proble­melor — timpul şi spaţiul — râmîne, judecind majoritatea NU-urilor, un prag de netrecut, chiar dacă ar exista şi oameni animaţi de o concepţie s-o numim fericita, sănătoasă, fa­vorabilâ. Tot la „Penicilina“ ara IntilUrt o contraargu­­mentaţie — foarte solida — a NU-ului aparent greu de zdruncinat. Această contraargumen­­taţie — de fapt soluţionarea aceleiaşi proble­me de către mai mulţi subiecţi — ne-au ofe­rit-o, printre alţii , MARIA SABAIDUC (operatoare) : „În tim­pul lucrului sunt nevoită să am o poziţie sta­tică, puţin comodă. Am început să fac, zil­nic, gimnastică de dimineaţă. înainte mă simţeam fizic destul de rău, o anumită rigidi­tate şi cîte-un junghi supărîndu-mă. De cînd fac serios gimnastică, nu-i vorba — bineîn­ţeles — de gimnastica de performanţă, mă simt, vă spun sincer, foarte bine". — Aveţi, deci, timp pentru practicarea ei­­ — îmi fac timp pentru ea. Am simţit, pe propria-mi piele, cum se spune, cit îmi este de utilă. MIHAI GAVRILESCU (ingin­er, şef de sec­ţie) : „Fac şi voi face toată viaţa sport. Iarna — patinaj, vara — fotbal, in tot timpul anu­lui — gimnastică“. — Nu vă supăraţi, tov, inginer, ara auzit că, de regulă, veniţi la fabrică dimineaţa, şi plecaţi seara. Asta nu Înseamnă că pun la Îndoială spusele dv... — Este, intr-adevăr, programul meu obiş­nuit, dar fac tot posibilul pentru a-mi găsi timp şi pentru sport. TULA LAMBRINI (laborantă) : „îmi place sportul. Ii simt nevoia. Fac regulat sport. Joc chiar şi fotbal...“. (Fără comentarii). TATIANA APAVALOAIE (operatoare) : „îmi place sportul şi-mi găsesc timp pentru el. Fac gimnastică zilnic. Joc volei...“. Tuturor acestor oameni „pro-sport“, care ne-au spus că reuşesc să-şi aloce timp pentru el, le-am adresat şi întrebarea unde-şi găsesc foc. In ce condiţii materiale : „Dacă vrei cu adevărat să faci sport, edu­caţie fizică, găseşti şi loc de practicare — a fost răspunsul — factor comun pe care l-am primit. Intr-o pauză de lucru, la sfîrşitul pro­gramului, pe terenul de sport al fabricii, di­mineața chiar, dacă te scoli cu un sfert de oră mai devreme. Nu este vorba, de buna seamă, de sport de performanță. Facem sport pentru noi. Pentru divertisment. Pentru sănă­tate". Dacă vrei ! Aceste două cuvinte exprimă, intr-un mare procent, un inceput de rezolvare a problemei sportului de masă. Să vrei ! . M. POPESCU Mr. 821 (6255)

Next