Sportul, februarie 1970 (Anul 26, nr. 801-828)
1970-02-21 / nr. 821
Pag. 5-a mm ITINERARUL MORALITĂŢII Preocuparea faţă de profilul moral al sportivilor apare, la nivelul forurilor de dirijare a acestui gen de activitate, în funcție de evenimente şi — mai cu seamă — de cele neplăcute, din care ne vedem constrînşi să tragem concluzia că bunele moravuri au fost ultragiate. Că situaţia se prezintă aşa şi nu altfel, avem prilejul, nedorit, să ne convingem adeseori, dar suntem convinşi că la urechi ne ajung doar foarte puţine informaţii, cele mai grave şi petrecute în public, faţă de numărul celor reale. Principala carenţă, în materie de etică sportivă, este, după părerea mea, lipsa de continuitate în efortul de influenţare a tineretului care frecventează stadionul. Mediile din care se recrutează viitorii prieteni ai disciplinelor fizice sunt extrem de diverse, iar cei ce vin în contact cu noua lor viaţă aduc cu ei carenţele educaţiei din familie, ale unor caractere încă neşlefuite ori malformate, serioase lipsuri de cultură, manifestări, adeseori, antisociale, inadaptabilităţi de naturi diferite. Pentru fiecare element în parte se impun metode adecvate de educare sau de reeducare şi, tocmai de aceea, sportul este considerat drept un factor extrem de activ şi plural prin posibilităţile sale de a înlesni realizarea dezideratelor ţintind profilul moral al unor largi mase de cetăţeni ai ţării, comandament depăşind, evident, aria interesului limitat doar la activitate sportivă propriu-zisă. De altfel, mobilurile care-i apropie pe oameni de templul culturii fizice sunt, la rîndul lor, foarte diferenţiate şi nu puţini ajung pe stadioane dintr-o dorinţă nu prea clară pentru ei chiar, de a se descătuşa de unele incapacităţi afective de care sunt veştejiţi : dorinţa de luptă nu totdeauna fundamentată etic, de răzbunare, aceea de a lovi sau de a fi lovit, de a domina, de a simţi inferioritatea celuilalt, de mirajul gloriei ori chiar (adeseori) de o sete sanguină; în general, domeniul complexelor omeneşti (de inferioritate sau de superioritate) prezintă aspecte cu o gamă bogată şi de sensibilă labilitate, punînd, tocmai de aceea, pentru fiecare caz în parte, probleme cu multe necunoscute. Desigur, nu vreau să se înţeleagă, din cele scrise, că lumea sportului este populată de anormali, deoarece nu acesta ar fi adevărul, însă acum ne ocupăm de acele laturi mai puţin luate în considerare de cei ce au de răspuns, în faţa societăţii, pentru profilul tinerilor ce li se încredinţează în vederea şlefuirii lor ca sportivi, dar şi ca membri ai societăţii noastre. Considerăm drept bun obiceiul de a se da exemple în dimensiuni mărite, spre a obţine justa proporţie a realităţii, de fapt. Atrăgînd luarea aminte asupra mozaicului uman care compune lumea sportului nu doresc altceva decît a decide declanşarea unui tir cu obiectiv îndepărtat în acţiunile privind moralitatea în sport. Prima condiţie mi se pare aceea ca mediul oficial, către care se îndreaptă un viitor sportiv, să fie pur şi echilibrat, din punct de vedere etic. Atîta vreme cît, în cluburi şi asociaţii (mai ales în cele şcolare), în federaţii cu osebire, va domni o atmosferă infestată moral, nu se pot aştepta rezultate pozitive la capitolul etică. Cît timp profesorii se vor război între ei pentru a obţine adeziunea unui elev la secţia de care se ocupă, forţînd asentimentul acestuia prin manevre de culise, oferind avantaje de orice fel, atîta vreme cît un tînăr va fi recrutat graţie unor acţiuni neprincipiale, nu există nici o şansă de a se realiza, mai tîrziu, o redresare morală a celui o dată corupt. Cînd o echipă ştie că victoria din teren se datorează trecerii pe la casieria clubului lor a arbitrului sau a unora dintre adversari, care trebuiau să-şi apere corect şansa, nu i se mai poate pretinde acestuia nici măcar un procent de minimă moralitate, cu un alt prilej. Cînd jucătorii unei formaţii sînt îndemnaţi să cedeze, fără luptă, o partidă spre a face jocul meschin al unor interese sau spre a se „achita" de un serviciu asemănător, morala este asasinată în colectivul respectiv, ca şi în conştiinţa fiecărui sportiv, în parte. Scriu astăzi aceste rînduri deoarece într-o şedinţă, de altfel plicticoasă prin lipsa de participare afectivă şi intelectuală a unora din cei prezenţi, la care am asistat recent, am reţinut o scurtă declaraţie — diamant de sinceritate, adevăr şi putere incisivă. Unul dintre cei prezenţi, încă netocit de rutină şi automulţumire (şi al cărui nume nu-l fac public tocmai spre a-i respecta deplin frumuseţea morală dovedită) afirma, referindu-se la fotbal (de care nu este tocmai străin) : „Educaţia jucătorilor decurge, de fapt, din moralitatea fotbalului nostru". Realizaţi, acum, desigur mai bine, cîtă dreptate conţine afirmaţia anonimului citat. Doresc s-o poată realiza integral şi cei care, la diferite nivele, răspund de sinuosul drum al sportului românesc, drum ce se impune a deveni perfect rectangular, spre a răspunde total multiplelor sale misiuni de interes naţional. Emanuel VALERIU NOTE JUBILEE NEDORITE Recent, Administraţia bazelor sportive şcolare şi universitare a Ministerului Invăţămintului a anunţat hotărîrea de a reprofila sala de box de la stadionul Tineretului — una dintre cele mai bune din Capitală — pentru pregătirea fizică a celor cîteva sute de atleţi şi canotori care nu mai reuşeau să-şi împartă minutele şi centimetrii într-o singură sală afectată lor. Sub raport numeric, hotărîrea pare justificată, deşi două secţii de performanţă — ah, şi cîtă nevoie are boxul de ele — sînt condamnate astfel la desfiinţare. Este vorba de secţia de box a Clubului sportiv şcolar şi cea a Şcolii sportive „Energia", singurele secţii pugilistice şcolăreşti din ţară. Mai mult decit atît, in condiţiile în care boxul românesc a ocupat prima treaptă a ierarhiei continentale şi în măsura ia care toţi iubitorii ringului sunt conştienţi de eforturile pluridirecţionale ce se impun pentru menţinerea prestigiului cucerit, dispariţia unei săli de box — profilată tocmai pe creşterea eşalonului de mîine — produce îngrijorare. Am aflat, însă — directorul Administraţiei, Ioan Albon, ne-a arătat un dosar care conține zeci de memorii adresate C.N.E.F.S.-ului — că, de fapt, spațiul pentru amenajarea unei noi săli de sport, precum și materialele necesare există de mult. Sunt mulți ani de când în acea încăpere s-au depozitat materiale sportive ocazionale care aparțin Consiliului Municipal. Incepind din anul 1961, Administraţia solicită eliberarea magaziei de sub tribuna stadionului, în vederea amenajării unei noi săli de sport. De atunci, memoriile au curs timp de 9 ani, fără să se primească — incredibil — nici un răspuns. Datoriă intervenţiilor făcute de Ministerul Invăţămîntului — în calitate de proprietar al bazei — s-a dispus ca întreprinderea de exploatare şi administrar a bazelor sportive să elibereze magazia, indicindu-i-se şi spaţiul necesar, aflat la numai cîteva sute de metri, în incinta ştrandului Tineretului. Cu „amabilitate", I.E.A.R.S.-ul evaluase operaţiunea la două luni. Dar, de atunci au mai trecut încă trei ani ! Oare trebuie să se aniverseze un deceniu — nu mai e decit un an pînă atunci — al tergiversărilor, cînd s-ar fi putut dărui tineretului încă o sală de sport, nu cu devizuri speciale, nici cu subvenții voluminoase, nu prin eforturi materiale deosebite, ci numai cu puţină solicititudine ? ! De fapt, acesta ar fi fost preţul unei noi săli de sport. Gheorghe ILIUTA SUITA DE NEGLIJENTE... Din punct de vedere tehnic, cel de al doilea campionat naţional de sală al atleţilor s-a situat la înălţime. Performanţele excelente, subliniate şi comentate de Iolanda Balaş—Seter în ziarul nostru, au făcut să adie în sala de la „23 August“, acum în pragul „europenelor” vieneze, un aer de optimism reconfortant. Şi ne-ar fi plăcut ca aceasta să fie singura concluzie. Dar, concurenţii şi, îndeosebi, antrenorii lor au ţinut să fie, în acelaşi timp, „capul de afiş” al unor regretabile neglijenţe. Despre ce este, în fond, vorba ? Printr-o hotărîre mai veche, reactualizată de regulamentul fiecărui concurs, participanţii la întrecerile oficiale sunt obligaţi să prezinte juriului viza medicală la zi. Raţiunea acestei prevederi, suntem convinşi, nu are nevoie de nici un comentariu. Cu toate acestea, la campionatele naţionale, peste 30 de atlete şi atleţi de frunte ai ţârii s-au prezentat fără această viză. Printre ei : Ioan Şerban, Ligor Nichifor, Alex. Munteanu (C.A.U.), Viorica Enescu şi Aurel Popescu (Rapid). Cum este posibil ca antrenorii acestor atleţi, cluburile din care fac parte să nu fi cunoscut regulamentul şi să nu fi luat din vreme măsuri ? Şi, mai ales, cum a putut federaţia să dovedească clemenţă într-o situaţie care reclamă deplină fermitate în aplicarea hotăririi C.N.E.F.S. şi Ministerului Sănătăţii, admiţind participarea sportivilor fără viză medicală la campionate ? în suita de neglijenţe se înscrie şi faptul că 56 de concurenţi nu şi-au comunicat numerele de concurs pentru a fi înscrise pe programul editat cu atîta grijă de organizatori. Sfidînd munca altora, atleţii, antrenorii şi conducerile secţiilor de la Şc. sp. de atletism Bucureşti, Farul Constanţa, Cf. sp. şcolar Bucureşti, Tractorul Braşov, Dinamo Bucureşti, Şc. sp. Craiova, C.S. Oradea, Metalul Bucureşti, C.S.M. Iaşi au uitat de această prevedere regulamentară, bucurîndu-se de indulgenţa arbitrilor. în sfîrşit, de mai multă vreme iese în evidenţă la concursurile noastre de atletism un aspect de loc plăcut : foiala antrenorilor în jurul concurenţilor înainte, în timpul şi după terminarea probei. Acest permanent du-te-vino (interzis la oricare concurs internaţional oficial) ce vrea să demonstreze de fapt : incapacitatea atleţilor de a-şi rezolva problemele puse de concurs sau dorinţa antrenorilor de a se evidenţia cu orice chip ? Evident răspunsurile, oricare ar fi ele, nu-i avantajează nici pe unii, nici pe alţii. Poate însă că federaţia va găsi soluţiile necesare pentru a elimina cauzele care declanşează aceste întrebări. Hristache NAUM 10 unde Mergem AZI BOX. Sala Dinamo, ora 18,31): Dinamo—Rapid : sala Casei de cultură a Sectorului 5 (cal. Şerban Vodă), ora 18,39 : gală de juniori — faza pe municipiu a campionatului naţional (preliminarii). RUGBY. Stadionul Constructorul, ora 15 : Steaua—Dinamo şi Griviţa Roşie—Vulcan, în cadrul „Cupei de iarnă“, etapa a doua (div. A). BASCHET. Sala Giuleşti, ora 18.45 . Rapid—I.C.H.F. (m) MIME BOX. Sala Clubului Griviţa Roşie ora 10 : gală de juniori — faza pe municipiu a campionatului naţional (preliminarii). RUGBY. Stadionul Constructorul, ora 10 : Gloria— Aeronautica şi Olimpia—Steaua itin.), în cadrul „Cupei de iarnă“ (div. B-t-tin.) ; stadion Ghencea, ora 10 : bot . S.R. juniori-Constructorul. BASCHET. Sala Floreasca ora 9 : Voinţa—Comerţul (n) I.E.F.S.—Politehnica Galaţi (m) Politehnica Bucureşti—Universitatea Timişoara (m). ÎNOT. Bazinul Floreasca, ora 9 : Concurs pentru seniori şi juniori. FOTBAL, Stadionul Giuleşti, ora 9,30 : Rapid—F. C. Argeş (tineret—rezerve), ora 11,30: Rapid—F.C. Argeş ; stadionul Dinamo, ora 10.30 (terenul 3) : Dinamo—Bucureşti (tineretrezerve) — Maşini Unelte ; stadion Progresul (dr. Staicovici), ora 14 : Şc. sp. nr. 2 Bucureşti—Şc. sp. Sibiu (juniori), ora 15,30 : Progresul— Steagul Roşu Braşov. VOLEI : Sala Dinamo, de la ora 8 : Viitorul—Lic. M. Basarab (m.1), Dinamo—Şc. sp. 1 (m. 1), Dinamo—Farul Constanţa (f.A), Medicina—Rapid (f A), Dinamo—Sc. sp Ploieşti ,(1.1) ; sala Giuleşti, de la ora 8 : Rapid—Viitorul (f J), C.P.B.— C.S.M. Sibiu (f A), I.E.F.S.— Penicilina (f A), Rapid—Steaua (m J) ; sala Progresul, de la ora 8 : Sc. sp. 3—Cutezătorii (f J), Şc. sp. 2 M. Basarab—Constructorul (f J), Şc. sp. 2—Progresul (m J), Șc. sp. 3—CI, Stj. școlar (m J). sportál La 120 m adincime au Început naţionalele DE MICROMODELE SLANIC, 20 (prin telefon, de la trimisul nostru). — în mina din localitate a început ieri cel de-al 28-lea campionat naţional de micromodele (Indoor). Sportivii au coborît în subteran la ora 9, aducînd în valizele lor uriaşe aparatele ce vor evolua în concurs. Ajunşi la locul denumit „Mina lui Mihai“ — un splendid palat săpat în sare — competitorii au început operaţiunea dinaintea oricărei mari întreceri: centrajul aerodinamic. Atmosfera sărbătorească, modelele de mare performanţă prezentate în concurs ne purtau cu gîndul în urmă cu aproape 30 de ani, cînd „naţionalele“ se desfăşurau în sala unui cinematograf de cartier, cînd micromodelele erau învelite în foiţă de ţigară cîntărind între 5 şi 7 gr. Azi, greutatea lor fiind sub o jumătate de gram ! Startul s-a dat către ora 3 dupâ-amiază, prima zi de întrecere programând doar două din cele şase lansări oficiale ale concursului. S-a evoluat, intr-adevăr, la... înălţime, „naţionalele“ din acest an fiind un ultim test înaintea campionatelor mondiale de micromodele (Indoor) pe care le vom găzdui la începutul lunii aprilie, aici la Slănic. Cea mai mare „cotă“ specialiştii o acordă sportivilor din Tg. Mureş. De curînd, la un concurs de verificare în mina Praid, maestrul emerit al sportului, Otto Hintz, şi-a depăşit toţi adversarii. Iar mai recent, un elev al său... elevul Aurel Popa a realizat o excepţională performanţă : 33 minute şi 57 secunde — nou record naţional ! Vechiul record al ţării: 27’42“. Dar, ca la orice întrecere sportivă, surprizele se pot produce oricînd. Alături de seniori. Ieri şi-au început spectaculoasele evoluţii şi juniorii micromodelişti. Dintre aceştia, reţin atenţia Vasile Nicoară şi Eugen Holberr- doi tineri talentaţi care, pentru frumoasele lor performanţe, au fost distinşi cu titlul de maestru al sportului. Vasile TOFAN • „N-avem boxeri de valoare la categoriile cocoş şi pană“, ne relata deunăzi, cu supărare, antrenorul dinamovist Titi Dumitrescu. „Intrăm în campionate, la aceste categorii, cu Găureanu şi Hîrşu, tineri pe care, deocamdată, nu putem conta...“ • La 1 martie va avea loc la Zagreb turneul internaţional denumit „Ringul de aur“. Au fost invitaţi cîte doi boxeri din Bulgaria, Cehoslovacia, Italia, Polonia, România, Ungaria, U.R.S.S. şi, bineînţeles, din Iugoslavia. Boxul nostru va fi reprezentat de Antoniu Vasile sau Nicolae Păpălau şi Ilie Dascălu. Ieri a sosit o nouă telegramă de la forul de specialitate din Belgrad, în care se exprimă dorinţa ca încă doi pugilişti români să participe la această competiţie S-a hotăărît — în principiu — să facă deplasarea Gabriel Pometcu şi, probabil, Constantin Stanef. Au fost invitaţi, de asemenea, la „Ringul de şur“, N. Nikiforov-Denisov (U.R.S.S.), R. Lisovski (Polonia) — vicepreşedinţi ai A.I.B.A., Ed. Pospisil (Cehoslovacia), membru în comisia de arbitri A.I.B.A., precum şi preşedintele F. R. Box, Gheorghe Guriev. • La 29 martie se va disputa în ţara noastră (într-o localitate ce urmează a fi stabilită) meciul între selecționatele de tineret ale României și Iugoslaviei. Cineva, din sală, a lansat o părere („lucrurile nu sunt chiar aşa de roz cum lasă să înţeleagă raportul“), un altul, aflat la tribună, i-a răspuns că „nu-i de loc de acord“ şi, uite aşa, la sfîrşitul şedinţei comitetului federal, nn „duelul“ pe tema „E sau nu înotul în progres ?“ exista... balotaj. Primul, persoană neutră, se străduia să argumenteze cu date concrete, celălalt, antrenor, chiar la lotul reprezentativ, invoca nişte plusuri la cifre-record, raportînd totul la condiţiile materiale „mai vitrege la noi în momentul de faţă“ — spunea dînsul , aşa încît în cele din urmă confuzia era cvasi generală. Fiind un subiect de interes major (progresul sau regresul unei ramuri sportive în care se investesc, anual, importante sume de bani), ne-am pus și noi întrebarea: cine are dreptate? Preopinentul slîn, sală sau vigurosul său oponent ? Drept care — în dorinţa de a mai lămuri lucrurile — am căutat şi noi să analizăm şi să comparăm, raportînd totul la etalonul internaţional, singurul criteriu în stare să ne arate măsura exactă a valorii sau a non-valorii. Ce-am constatat, aşadar ? Că la sfîrşitul anului 1963 nici unul din înotătorii români nu figura în probele individuale pe listele celor mai buni zece performeri europeni , că doar Costa se află, oarecum, mai bine plasat in ierarhia europeană (jocul 11 la 100 m bras), în timp ce celelalte vîrfuri ale notaţiei noastre (Marian Slavic, la 100 m liber şi 200 m mixt. Anca Andrei, la 100 m spate, şi Agneta Steiner, la 100 şi 200 m delfin) se află undeva intre cei mai buni 20 de specialişti ai probelor respective. Prin urmare, la acest capitol situaţia nu-i roză de loc, dat fiind faptul că, într-un trecut nu prea îndepărtat, nataţia românească avea o serie de performeri bine cotaţi pe plan mondial: Alexandru Popescu, finalist olimpic, la 200 m fluture, în 1956 la Melbourne, Adrian Oanţă şi Mihai Mitrofan, clasaţi în 1958 printre primii 0 din lume, la 200 m bias, Marica Both şi Eva Banfi, aflate printre cele mai valoroase statiste europene, Sanda Iordan şi Zoe Reznicenco, la 100 m şi 200 m bras ş.a.m.d. Dar nici pe planul rezultatelor de ansamblu, realizate de echipa naţională de înot, nu prea sunt riotive de satisfacţie chiar dacă in perioada la care ne referim (anul 1969) s-a obţinut locul 1 la Balcaniadă. In competiţia — Cupa Europei — în care înotătorii şi înotătoarele noastre s-au întrecut, intr-adevăr, cu adversari redutabili, n-au reuşit să se califice în faza fi - nală. în grupa de la Dubrovnik, fetele noastre au ocupat locul 7 (din 8 reprezentative participante), clasîndu-se în urma Iugoslaviei, Cehoslovaciei, Italiei, Finlandei şi Poloniei Formaţia masculină, este drept, s-a comportat la un nivel acceptabil, depăşind în „seria varşoviană" selecţionatele Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Italiei, Finlandei şi Austriei. Insatisfacţia apare, însă, în momentul in care aflăm că — în dauna sportivilor noştri — s-a calificat echipa Poloniei care — cu 12 ani în urmă — părăsea învinsă la scor (România 169 — Polonia 99) bazinul de 50 de metri de la „Tineretului"... Şi atunci, cine are dreptate? Preopinentul din sală sau vigurosul său oponent ? Primul, fireşte, care, stabilind mai exact locul nataţiei noastre in ierarhia europeană şi mondială îi dădea, implicit, şi un preţios... ajutor. In ceea ce-l priveşte pe oponentul de la tribună, care raporta totul la „condiţiile materiale mai vitrege, la noi, în momentul de faţă“, doar un lucru ar mai trebui să reţină. Şi anume în acel an (1958) de vîrf al înotătorilor noştri, nataţia românească dispunea numai de un singur bazin acoperit, iar acum cînd regresul este evident, numărul piscinelor de iarnă a atins cifra 7. După cum se observă, o cifră invers proporțională cu realizările... G. NICOLAESCU COMPARIND ȘI ANALIZIND... CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL MASCULIN „SCURTĂ ISTORIE“ Aşadar, cea de a vi-a ediţie a C.M. avea ca loc de desfăşurare mai multe oraşe din Cehoslovacia, evenimentul fiind aşteptat cu un deosebit Interes. Şi aceasta din mai multe motive. In primul rind, toţi amatorii de handbal erau dornici să vădi dacă jucătorii echipei gazdă, clasaţi de douâ ori pe locul secund şi o dată pe locul m, vor reuşi acum să-şi vadă Încununate năzuinţele de a cuceri laurii învingătorilor. In al doilea rind, se sconta pe replica ţărilor nordice deoarece atît Suedia, de două ori campioană a lumii, cit şi Danemarca, socotită pe drept cuvînt una din cele mai valoroase formaţii europene, nu se mulţumeau cu poziţia de „outsider!". In sfirşit, era aşteptată, cu o firească curiozitate, evoluţia echipei României, toată lumea întrebîndu-se dacă această formaţie va confirma sau nu excelenta performanţă de la ediţia anterioară. Cu alte cuvinte, se spera în primirea unui răspuns la întrebarea : a fost un accident sau nu ? Selecţionata României era repartizată în seria D (loc de desfăşurare oraşul Pardubice) alături de reprezentativele Uniunii Sovietice, Norvegiei și Japoniei. Celelalte serii erau astfel alcătuite (echipele sunt în ordinea clasamentului) : SERIA A : 1. R. F. a Germaniei, 2. Iugoslavia, 3. R. D. Germană, 4. S.U.A. ; SERIA B : 1. Suedia, 2. Ungaria, 3. Islanda, 4. R.A.U. ; SERIA C : 1. Cehoslovacia, 2. Danemarca, 3. Norvegia, 4. Japonia. După cum se vede, campionatul devenise intr-adevar mondial, la turneul final participînd şi selecţionate de pe alte trei continente in afară de Europa. In seria de la Pardubice, jucătorii români s-au „încălzit“ mai greu şi în primul meci au cîştigat, nu fără oarecare dificultăţi, întâlnirea cu redutabila selecţionată a U.R.S.S., care condusese la pauză. Scor final : 16—14 (7—S). In partida următoare echipa şi-a revenit şi a trecut uşor de Norvegia : 18—10 (11—1). iar în ultima confruntare preliminară a învins categoric Japonia cu 36—12 (16-7). Din fiecare serie s-au calificat în grupele semifinale primele două clasate. Aceste grupe semifinale aveau următoarea alcătuire : GRUPA I (clasament final) : 1. Suedia, 2. R.F. a Germaniei, 3. Iugoslavia, 4. Ungaria ; GRUPA A II-A : 1. România, 2. Cehoslovacia, 3. Uniunea Sovietică, 4. Danemarca. In această grupă jucătorii români au învins in primul meci, reprezentativa Danemarcei cu 25—15 (10—7), iar apoi au avut în faţă pe cea mai autorizată pretendentă la titlu, selecţionata Cehoslovaciei. Meciul a fost extrem de îndîrjit, la începutul reprizei secunde echipa română detaşîndu-se net (12—7, 16—10). A urmat o infernală cursă de urmărire, dar hadbaliştii cehoslovaci au... ajuns prea tlrziu A învins România cu 16—15' (0—7). In meciul final, echipa noastra a făcut din plin dovada calităţilor sale tehnice şi mai ales tactice învingînd după un joc care a rămas în istoria handbalului, ca frumuseţe, corectitudine, ritm şi evoluţie a scorului, celebra formaţia „Tre Kronor". Cînd arbitrul H. Schneider (R.F.G.) a fluierat sfîrşitul meciului se Inrrgi&tra scorul de QS—23 (14—13) pentru România, care cucerea a doua oară consecutiv medaliile de aur. In celelalte partide finale s-au înregistrat rezultatele : (locurile 3—4) Cehoslovacia — R.F.G 22—15 (8—7) ; (locurile 5—8) U.R.S.S. — Iugoslavia 27—11 (13—8) ; (locurile 7—8) Danemarca — Ungaria 23—14 (8—6). Următoarea ediţie a C M. a fost gizduită de Suedia, partidele finale urmina să aibă loc în oraşul Văsteraş. Echipa României, calificată din oficiu, a făcut parte din cea mai grea grupă preliminară, alături de reprezentativele R.D. Germanie, Uniunii Sovietice şi Canadei. Ca şi la ediţia precedentă jucătorii români au început nesigur şi... au remizat cu R.D.G. : 14—14 (7—7), după care au învins comod Canada cu 27—3 (9—1), iar în ultimul meci, decisiv, au întrecut reprezentativa Uniunii Sovietice cu 15—13 (7—9), fâcind vădite eforturi în repriza secundă. Aşa că din această serie s-au calificat In sferturi de finală România şi U.R.S.S. (învingătoarea asupra echipei RD.G.). Iată şi clasamentele din celelalte serii: SERIA A : 1. Iugoslavia, 2. Suedia, 3. Polonia, 4. Elveţia; SERIA B : 1. R.F.G., 2. Ungaria, 3. Japonia, 4. Norvegia . SERIA D : 1. Cehoslovacia, 2. Danemarca, 3. Franţa, 4. Tunisia. In sferturi de finală, echipa română a depăşit — din nou greu — selecţionata Ungariei cu 20—19 (13—12), urmlnd să întilnească In semifinale selecţionata Cehoslovaciei. De această dată victoria a revenit handbaliştilor cehoslovaci cu scorul de 19—17 (11—10), după un joc în care formaţia noastră a ratat 4 aruncări de la 7 m ! In finala C.M. reprezentativa Cehoslovaciei a ciştigat in faţa Danemarcei (calificată surprinzător in dauna echipei U.R.S.S.) cu scorul de 14—11 (8—8). Pentru locurile 3—4 România a învins Uniunea Sovietică, după prelungiri cu 21—19 (3—0, 18—18), cucerind medaliile de bronz. DIN TABĂRA TRICOLORILOR De la Sibiu, corespondentul nostru Ilie Ionescu ne informează că handbaliştii români au susţinut în sala Armatei din localitate cîteva jocuri de verificare, ultimele înaintea deplasării la C.M. Astfel, miercuri 18 februarie echipa reprezentativă a întîlnit o repriză (scor 18—5) pe A.S.A. Sibiu din campionatul Judeţean şi două reprize, scor 29—9 (14—5) pe Independenţa Sibiu din divizia B. A doua zi, selecţionata a avut, pe durata a trei reprize, trei adversari diferiţi, în ordinea Textila Cisnădie (divizia B) scor 18—5, Metalul Copşa Mică (divizia B) scor 13—4 şi Independenţa Sibiu scor 16—6. In cursul zilei de ieri lotul s-a deplasat la Predeal. Marţi 24 februarie, va pleca spre Paris unde va disputa prima partidă din cadrul C.M. (cu Franţa) în ziua de 26 februarie. LA RADIO ŞI PE MICUL ECRAN Suntem azi în măsură să anunţăm că au fost perfectate transmisiile de radio şi televiziune ce se vor efectua în perioada campionatului mondial de handbal. Iubitorii acestui sport pot fi mulţumiţi. Cu ajutorul aparatelor de radio şi a celor de televiziune ei vor putea urmări „pas cu pas“ evoluţia — să sperăm bună ! — a echipei române. Iată programul acestor emisiuni de la C.M. de handbal : La radio : JOI 26 FEBRUARIE, ORA 22,15 : România— Franţa (repriza a doua), transmisiune directă de la Paris : SÎMBATA 28 FEBRUARIE, ora 22,45 : România—Elveţia (repriza a doua), transmisiune directă de la Amiens ; DUMINICA 1 MARTIE, ORA 18,45: România— R.F.G. (repriza a doua), transmisiune directă de la Caen; MARŢI 3 MARTIE, ORA 22,15: sferturi de finală (repriza a doua), transmisiune directă de la Orleans sau Paris. La televiziune: JOI 5 MARTIE, ORA 23: semifinala de la Bordeaux sau Lyon ; SIMBATA 7 MARTIE ORA 23 : meciul pentru locurile 3—4, transmisiune directă de la Paris; DUMINICA 8 MARTIE, ORA 17,30: finala campionatului mondial, transmisiune directă de la Paris. Toate aceste transmisii vor fi comentate de Cristian Țopescu — trimisul special al Radioteleviziunii la această competiție. BULETIN C.M. • Comisia de organizare a anunţat că peste 200 de ziarişti, în afara comentatorilor de radio şi televiziune, vor urmări partidele din cele 25 de oraşe ale Franţei. In ziua de 25 februarie reprezentanţii presei vor lua parte la un cockteil în saloanele primăriei arondismentului XIII din Paris, pe teritoriul căruia se află „Hale de Handball“. • Cu ocazia turneului final al C.M., în Franţa va avea loc şi o reuniune a Consiliului Federaţiei internaţionale de handbal. Această reuniune este programată în ziua de 6 martie, la Paris. • Nu de mult, la Linköping, în Suedia, a avut loc o partidă amicală între selecţionata ţării gazdă şi reprezentativa Danemarcei. Victoria a revenit jucătorilor suedezi cu scorul de 15—12. Dar nu acest lucru este important. Dintre toţi handbaliştii care au evoluat cu acest prilej, o excelentă impresie a lăsat tînârul jucător suedez Andersson. El are 19 ani, este la al treilea joc internaţional şi impresionează prin forţa şi prin gabaritul său. Andersson are 2 m înălţime şi cîntăreşte 100 de kg !!! Sondaj la Fabrica de antibiotice Iaşi 0 „CHEIE" A SPORTULUI DE MASA: SĂ VREI ! La kilometrul 7 al şoselei Iaşi — Roman trăieşte un mare aliat industrial al sănătăţii oamenilor — s-ar putea începe prezentarea renumitei fabrici româneşti de antibiotice cunoscută îndeobşte in vorbirea curentă a milioane de oameni sub numele de „Penicilina*. De aici, de la km 7, se expediază zilnic, de 15 ani, sănătate şi viaţa concentrate in sticluţe albe, cu care am ajuns să ne obişnuim Intr-atit Incit aproape că nici nu le mai luăm in seamă. Cu legitima curiozitate a omului interesat de un asemenea obiectiv industrial, sporită de veşnica sete reportericească, am pătruns la „Penicilina“ şi cu ideea unui sondaj in rîndul „autorilor industriali de sănătate“ vizavi de propria lor sănătate. Acceptind adevărul că educaţia fizică, sportul de masă, sunt, de fapt, importante mijloace prin care omul modern încearcă consolidarea şi păstrarea propriei sănătăţi, ne-am propus investigarea activităţii care dă viaţă acestor mijloace. Mărturisim că, la început, aveam intenţia fermă de a-i întreba pe toţi cei peste 2009 de salariaţi ai fabricii dacă fac sport, dacă acordă o culme din bugetul lor de timp, educaţiei fizice. Am renunţat, nu din relativa dificultate pe care o reprezenta o asemenea investigaţie, ci din cauza râspunsurilor-şablon pe care le-am primit de la majoritatea celor 50 de persoane cărora ne-am adresat cu întrebarea : FACEŢI SPORT ? Un „nu“ foarte net ar a auzit de la 38 de oameni, care şi l-au argumentat, aproape toţi, prin „n-am timp" şi „n-am unde“. Nuanţe suplimentare la acest NU ne-au oferit următorii : ALEXANDRINA MATEI (31 de ani — biolog) : „Ştiu, toată lumea ştie, ca educaţia fizica este o necesitate. Ştiu că ea ne conservă sănătatea şi ne prelungeşte viaţa... N-am insă nici timp, nici unde s-o fac“. ANGELA coCUz (21 de ani — laborantă) : „Nu îam nici un fel de sport. Din comoditate". CLAUDIA TABARA (22 de ani — laborantă) : „N-am timp pentru sport. Am început, totuşi, să fac puţină educaţie fizică pentru slăbire..." ANA FILON (31 de ani, operatoare) : „Din cînd în cînd, rar, fac puţină mişcare pentru a slăbi...“ Am reprodus aceste răspunsuri nu pentru doza lor de umor, ci pentru a ilustra concepţia despre educaţia fizică, despre sport în general, a unor tinere care cunosc binefacerile activităţii sportive dar o ignora in fapt, pina in clipa în care apar mici dezagremente, cum ar fi excesul de greutate care le supără ochiul (şi pe al altora, poate). S-ar putea, însă, crede că problema problemelor — timpul şi spaţiul — râmîne, judecind majoritatea NU-urilor, un prag de netrecut, chiar dacă ar exista şi oameni animaţi de o concepţie s-o numim fericita, sănătoasă, favorabilâ. Tot la „Penicilina“ ara IntilUrt o contraargumentaţie — foarte solida — a NU-ului aparent greu de zdruncinat. Această contraargumentaţie — de fapt soluţionarea aceleiaşi probleme de către mai mulţi subiecţi — ne-au oferit-o, printre alţii , MARIA SABAIDUC (operatoare) : „În timpul lucrului sunt nevoită să am o poziţie statică, puţin comodă. Am început să fac, zilnic, gimnastică de dimineaţă. înainte mă simţeam fizic destul de rău, o anumită rigiditate şi cîte-un junghi supărîndu-mă. De cînd fac serios gimnastică, nu-i vorba — bineînţeles — de gimnastica de performanţă, mă simt, vă spun sincer, foarte bine". — Aveţi, deci, timp pentru practicarea ei — îmi fac timp pentru ea. Am simţit, pe propria-mi piele, cum se spune, cit îmi este de utilă. MIHAI GAVRILESCU (inginer, şef de secţie) : „Fac şi voi face toată viaţa sport. Iarna — patinaj, vara — fotbal, in tot timpul anului — gimnastică“. — Nu vă supăraţi, tov, inginer, ara auzit că, de regulă, veniţi la fabrică dimineaţa, şi plecaţi seara. Asta nu Înseamnă că pun la Îndoială spusele dv... — Este, intr-adevăr, programul meu obişnuit, dar fac tot posibilul pentru a-mi găsi timp şi pentru sport. TULA LAMBRINI (laborantă) : „îmi place sportul. Ii simt nevoia. Fac regulat sport. Joc chiar şi fotbal...“. (Fără comentarii). TATIANA APAVALOAIE (operatoare) : „îmi place sportul şi-mi găsesc timp pentru el. Fac gimnastică zilnic. Joc volei...“. Tuturor acestor oameni „pro-sport“, care ne-au spus că reuşesc să-şi aloce timp pentru el, le-am adresat şi întrebarea unde-şi găsesc foc. In ce condiţii materiale : „Dacă vrei cu adevărat să faci sport, educaţie fizică, găseşti şi loc de practicare — a fost răspunsul — factor comun pe care l-am primit. Intr-o pauză de lucru, la sfîrşitul programului, pe terenul de sport al fabricii, dimineața chiar, dacă te scoli cu un sfert de oră mai devreme. Nu este vorba, de buna seamă, de sport de performanță. Facem sport pentru noi. Pentru divertisment. Pentru sănătate". Dacă vrei ! Aceste două cuvinte exprimă, intr-un mare procent, un inceput de rezolvare a problemei sportului de masă. Să vrei ! . M. POPESCU Mr. 821 (6255)