Sportul, martie 1970 (Anul 26, nr. 829-859)

1970-03-01 / nr. 829

****** C­îndva, cu mulţi ani în urmă, regulamentul jo­cului de hochei nu per­mitea ca din două pase să se ajungă de la o poartă la cealaltă. Pe atunci fundaşii aveau puţin de lucru : aşteptau ata­cul advers, îl respingeau sau nu şi apoi tăifăsuiau cu por­tarul pînă cînd îi deranja un nou atac. Cu timpul jocul a evoluat, regulile sale de asemenea, şi iată că azi aproape nu mai există nici o deosebire între jucătorii unei echipe, între fundaşi şi atacanţi. Schimbu­rile de jocuri şi contraatacu­rile tind tot mai mult să uni­versalizeze jucătorul de ho­chei modern. Am jucat 13 ani ca fun­daş în echipa naţională, dar cu mulţi ani în urmă, la de­but, am fost înaintaş. Mi-a plăcut mult să joc „înainte" şi am simţit acea bucurie su­premă pe care ,mi-o dă golul înscris. Mai tîrziu, la „Steaua", în zile grele am jucat centru şi în unele partide ca aripă. Poate că ar fi bine ca toţi fundaşii să treacă prin aces­te posturi care să-i înveţe să intuiască intenţiile adversaru­lui. în aceste zile am urmărit şi eu, ca toţi foştii şi actualii jucători, întrecerile grupei B a C.M. Nu mi-a scăpat nici un joc ! Am urmărit cu interes evoluţia acestor vajnici apără­tori ai treimii proprii. Pe timpuri era suficient să ai puţină tehnică, să fii masiv şi gata. Erai „d­ecretat" fun­daş. Astăzi lucrurile nu mai stau ŞTEFAN IONESCU comentează pentru sportul TUNDA$11L - UN JUCĂTOR UNIVERSAL aşa. In căutările lor antreno­rii echipelor vin cu lucruri noi, cu care să surprindă şi care să le aducă din start un avantaj. Cred că anul acesta şi poa­te mai mult în anii viitori, fundaşii joacă şi vor juca un rol hotârîtor în victoria unei echipe. Un fundaş trebuie să po­sede o excepţională tehnică a patinajului, un joc cu cor­pul ireproşabil şi o tehnică a mînuirii eresei superioară înaintaşilor. Atacul supranu­mesc prin intercalarea unuia sau­­chiar a doi fundaşi sur­prinde adversarul şi face ca acesta să poată fi depăşit cu uşurinţă. Mobilitatea deosebi­tă, precum şi măiestria teh­nică a fundaşilor uşurează ieşirea din zona proprie şi condiţionează rapiditatea con­traatacurilor. Am văzut la lucru toate echipele participante în gru­pa B, însă nu mă voi opri decît la trei care, după pă­rerea mea, aplică cel mai bine acest joc, la formaţiile S.U.A., R.F.G. şi Japoniei. Prima are în alcătuirea ei jucători masivi, dotaţi cu o forţă şi vitalitate remarcabi­le. Participarea fundaşilor americani în atac se face cu uşurinţă, ei provocînd deru­tă în rîndurile adversarilor, excelînd König, Riutta şi Ross La fel, în echipa R.F.G. — Thanner sau la niponi Tana­ka şi Yamazaki. Şi fiindcă a venit vorba de echipa Japoniei, nu pot să nu-mi exprim admiraţia pen­tru aceşti spiriduşi ai gnefii care m-au încîntat prin vi­teza, îndeminarea şi tenacita­tea lor. In schimb, fundaşii noştri s-au comportat, pînă acum, nesatisfăcător, nereuşind de­cît rareori să joace aşa cum pretinde acest post într-o echipă de hochei. a greşi­t putem afirma că„ în nici unul din cele 12 me­ciuri urmărite pînă acum, n-am văzut atîtea combinaţii şi cu atâta acurateţa realizate. Japonezii, în ciuda unei replici dîrze oferi­te de adversari (sin­gurii care s-au întrecut anul trecut în grupa C de la Sko­plje), au­ practicat un joc în­ în\\\\\\\\\^ I INTRAREA IsTRICT OPRITĂ! ( I I ^ T* osedînd cuvenitul per- g ^ yJt mis de intrare la mani- ^ ^ * testații sportive, eliberat ^ ^ dt* C.N.E F.S., ziariștii au­to- ^ ^ surpriza, din cînd în cînd, g constate că documentul ^ stj acesta este un simplu petec ^ & de hirtie, lipsit de valoarea ce ^ ^ i se conferise iniţial, în in­g g tenţia firească de a se veni în ^ ^ ajutorul activităţii de presă. ^ ^ Astfel, pentru campionatul^ ^ mondial de hochei pe gheaţă g (grupa B), care se dispută în^ g, aceste zile la Bucureşti, zia­ g. g­riştii n-au putut avea accesig ^ pe patinoar, în baza legitima- ^ țiilor obişnuite. Unora dintre^ ei, angrenaţi direct şi perma-­g ^ nent în activitatea de reflec- ^ g tare a acestui eveniment spor- ^ g tiv, li s-au eliberat tic­hete spe- g ciale, dar cei mai mulţi s-aug? ^ văzut puşi în situaţia de a ^ opriţi, mai mult sau mai pu- ^ ^ țin politicos, în fața porților^ ^ de intrare. Poate că nu e lip- g g sit de semnificație amănuntul ^ ^ că, în acest timp, pe patinoar^ ^ au avut acces, cu permis sau... ^ g fără. numeroase persoane cu ^ ^ o destul de vagă legătură (iu^ ^ unele cazuri, nici una) cug£ g acest campionat mondial dP ^ ^ hochei pe gheață. ^ ^ O situație similară a fost g­ ^ creată și la campionatele eu­­­­ropene de box, la unele me­g ^ eiuri internaţionale de fotbal,^ ^ la întilnirile de tennis. ^ ^ Este necesară intervenţia g ^ directă a conducerii C.N.E.F.S,^ ^ pentru ca legitimațiile pe care g; g le eliberează această organiza-­ig 0 ţie să fie respectate, nu cînd ^ ^ şi cînd, ci totdeauna, de către ^ g organizatorii de manifestaţii^ 0 sportive ? Se pare că dai 0 FESTIVALUL KUROKAWA JAPONIA—BULGARIA 112 (31,4­1,40) Maşina de ţesut pase ..Made in Japan“ a acoperit patru­laterul de gheaţă cu o plasă de o fineţe tipic niponă, pen­tru care a primit în repetate rînduri aplauzele entuziaste ale publicului bucureştean prezent într-un număr record în tribunele „Palatului de gheaţă“. Nu avem o evidenţă a numărului de pase şi de combinaţii efectuate de japo­nezi în cele­­10 de minute ale partidei lor cu echipa Bul­gariei, dar — fără teama de Clasamentul realizatorilor : Lilyholm (S.U.A.) 13 p., Ku­rokawa (Japonia) şi Gambucci (S.U.A.) cîte 11 p, Miklei (Jap.) 9 p,­­.Picrik (S.U.A.) 8 p, Christianson­ (S.U.A.) 6p, Brooks, Konik, Stordahl (S.U.A.) și Köpf (R.F.G.) eile 7 p. Clasamentul pe echipe pri­vind eliminările,: România 2 min. Bulgaria, Elveția și Iugoslavia cite 18* min. Nor­vegia 20 min. Jiaponia 28 min, S.U.A. 32 min. şi R.F. a Germaniei 42 min­­tr-o continuă mişcare, foarte bine orientat tactic, supunînd poarta lui Iliev unui adevărat bombardament. In aceste con­diţii, victoria hocheiştilor asia­tici n-a stat nici măcar pentru un minut sub semnul îndoielii, mai ales că excelentul Ku­­rokavva, un spiriduș în adevă­ratul sens al cuvîntului, l-a făcut mat pe portarul bulgar exact după 26 de secunde de la începerea partidei. O dată deschisă seria golurilor, ea a fost continuată, după cum ur­mează : min. 13 Kurokawa, min. 17, E. Mihailov (Bulgaria), min. 20 Hikigi, min. 22 Kalev (Bulgaria), min. 23 Takagi, min. 24 Kurokawa, min. 29 Hoshino, min. 33 Kurokawa. Ultima repriză a fost total la discreţia echipei Japoniei, care a mai înscris de patru ori prin : Okajima (min. 45), Ku­rokawa (min. 50), Iwamoto (min. 51) şi Hoshino (min. 55). Arbitri : Duşanovici (Iugo­slavia) și Wold (Norvegia). Raportul șuturilor pe poartă : Japonia — 50, Bulgaria — 20. Penalizări : 6 minute și respec­tiv, 8 minute. - SPORTBÍJ PRIMIRE LA CONSILIUL POPULAR AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI In cursul dimineţii de sîmbătâ, tovarăşul Ion Cosma, prim-vicepreşedin­­te al Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti, a primit pe membrii directo­ratului grupei B a cam­pionatului mondial de ho­chei pe gheaţă, pe arbi­trii internaţionali şi pe ziariştii străini şi români acreditaţi la această com­petiţie. Intilnirea s-a des­făşurat într-o atmosferă cordială. Mai bine temperatura jocu­lui, îndelungata lui experien­ţă îl face să-şi amintească adesea de ceea ce pare că este uitat de toţi ceilalţi : nervii şi chiar sănătatea ho­­cheiştilor sancţionaţi cu eli­minarea din joc. De fiecare d­ată cînd un astfel de jucă­ TONI KEHLE este îngerul păzitor al formaţiei vest-ger­­mane. In meciurile cu Iugoslavia şi Japonia, dar mai ales in derbyul de aseară, el a avut nenumărate intervenţii mi­raculoase, fiind un puternic suport moral pentru coechipierii săi. Cînd a venit la Bucureşti, antrenorul Trautwein îl de­semnase ca rezervă a lui Makatseh, în umbra căruia s-a a­­flat mai tot sezonul. Rănirea prietenului său, chiar în pri­mele minute ale meciului inaugural, i-a prilejuit un debut excelent, care l-a consacrat, in continuare, pentru postul de portar al echipei AH Stars București 1970. A început să joace la E. V. Füssen şi manifesta calităţi pentru a deveni un bun atacant. Antrenorul echipei de ju­niori i-a admirat însă curajul neobişnuit şi tenacitatea, pro­­movîndu-l în postul de apărător al butului. De atunci nu s-a mai despărţit de tricoul cu nr. 1. La 22 de ani şi 20 de selecţionări în reprezentativa R. F. a Germaniei, Toni are în faţa sa frumoase perspective. Lu condiţia însă să nu-şi trădeze pasiunea pentru hochei, deoa­rece el manifestă mari calităţi de automobilist şi este tot mai mult tentat să ia parte la marile raliuri. ft* CAMPIONATUL MONDIAL DL HOCHEI - GRUPA 0 SUB CUPOLA PATINOARULUI Ieri, tricolorii n-au jucat şi sperăm că ceasurile de odih­nă, dar şi de... meditaţie, işi vor spune cuvîntul în parti­da de astă-seară, cu repre­­zentativa Elveţiei. Am fost, deci, spectatori fără emoţii la gala redusă a celei de-a cin­­cea zile de întreceri. Ca de obicei, de lungă mantinelă, cîteva impresii... GRIJA PENTRU CEI ELIMINAŢI La una din băncile de „chibzuinţă“ ale jucătorilor penalizaţi oficiază unul din­tre veteranii hocheiului nos­tru, fostul arbitru interna­ţional Marcel Huşanu. Cele peste 600 de meciuri pe care le-a condus i-ar da poate dreptul să privească disputa croselor din tribună. Sîntem siguri că postura de simplu spectator nu l-ar satisface, însă, cituşi de puţin. El se află acolo, lingă oglinda de gheaţă, unde se simte cel tot vine să-şi ispăşească pe­deapsa pe banca eliminaţilor, el este întimpinat de Marcel Huşanu, cu grijă părintească ,şi... o pătură călduroasă. Este un gest care înseamnă mult în această lume a băr­băteştilor încleştări sportive. INVITATA DE ONOARE La această oră, cînd toate privirile sînt aţintite spre dreptunghiul de gheaţă şi spre tabloul electronic, invi­tata de onoare a comisiei de organizare a campionatului mondial, d-na Petrescu-Vivi, mama fostului jucător inter­naţional Victor Petrescu, în­cearcă un plăcut sentiment de mulţumire că n-a fost ui­­­tată după... 43 de ani, în 1927, dînsa" a confecţio-:-, nat primul echipament de­ hochei din ţara noastră, după un model adus de jucătorul Demetru Danielopol, pe a­­tunci student în Anglia. Au fost, ce-i drept, multe proble­me de rezolvat în ceea c­e priveşte echipamentul pro­­priu-zis, cît şi în confecţio­narea apărătoarelor şi a mă­nuşilor. Dar cine-şi mai a­­minteşte acum de „ihoda ho­chei *27“ ? RADU NUNWEILLER DA INTERVIURI... Nu este vina noastrâ că hocheiştii români, din cite ne dăm seama de la masa pre­sei, nu sînt prea solicitaţi de ziariştii străini. Cel pu­ţin pînă la această oră.* In schimb, vedetele din alte sporturi fac obiectul unor in­terviuri inedite. Ieri, de e­­xemplu, fotbalistul Radu Nunweiller a fost pur şi sim­plu asaltat de confraţii elve­ţieni, dornici să transmită ceva redacţiilor lor în ziua de pauză a echipei din „ţara cantoanelor“. Şi cum Nun­weiller le este foarte cunos­cut din meciurile de la Lau­sanne şi Bucureşti, un in­terviu cu unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti români a devenit, rapid, un subiect in­teresant pentru rubricile sportive ale ziarelor elve­ţiene. Aşadar, la temperatura joa­să a patinoarului, un inter­viu despre căldura toridă sud­­americană şi despre faimosul fotbal din această parte a lumii... Dan MIHAIL Deşi... nehocheist, Radu Nunweiller —­ prezent la patinoar — este in atenţia ziariştilor Fotografii de AUREL NEAGU S.U.A.-R.F. a GERMANIEI 5-2 (0-1,3-1,2-0) (Urmare din pag. 1­ a­­tre Hofherr-Kopf şi Hartelt, ultimul înscriind cu un şut puternic şi plasat, care l-a bă­tut pe portarul Wetzel (min. 5). Reacţia americanilor a fost imediată, dar hocheiştii din R.F.G. au ştiut să se organi­zeze foarte bine şi, prin omul plasat in faţa porţii proprii, i-au împiedicat pe adversari să finalizeze. Nu-i mai puţin adevărat că şi portarul lor, Kehle, a făcut din nou o parti­dă excepţională. Egalarea s-a produs în min. 30 şi s-a datorat unui şut, pe lift, realizat ca pentru o chi­nogramă de către fundaşul Konik, ieri unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. A urmat punctul înscris de Gam­bucci (min. 31), la capătul unei curse pe întreg terenul şi iată că şi R.F.G. a egalat printr-un gol splendid — Köpf (min. 36). După mai puţin de un minut, americanii sunt din nou în a­­vantaj (Stordahl), pe care-l vor mări în ultima repriză prin Bouche (min. 49) şi Ross (min. 58). Arbitri : Valentin (Austria) şi Ehrensperger (Elveţia). Ra­portul şuturilor pe poartă : S.U.A. 36. R.F.G. — 30. Pe­nalizări : 10 minute şi, respec­tiv, 4 minute. VIZOR LA MANTINELA (Urmare din pag. I) incrincenarea căştilor şi plato­şelor in neîntrerupta tentativă de avans — ni s-a părut, cu toată deformaţia profesională de care ne facem vinovaţi, un omagiu adus sportului intr-un moment culminant al aventurii umane. De fapt, nici nu ar trebui să ne mirăm. In viaţa bărba­tului american, dincolo de Job sau business, nu există suve­nir mai pregnant decît mingea bătută cu maiul (căruia i se spune baseball) pe cine ştie ce play-ground improvizat în vreo fundătură sau stradă lă­turalnică, ori şarja cu stîlcituri din cine ştie ce meci aprig intercolegial de football-rugby, disputat în larma infernală a alămurilor din tribună. Şi dacă toate acestea ar fi putut dis­­pare cumva din memorie, la o anumită vîrstâ, atunci cu sigu-« ranţă rămîne amintirea ultimei” lovituri de club pe întinsa pa­jişte verde a linkului de golf. Pe de altă parte, avem de a face cu astronauţi, cu plu­titori printre stele, înotători prin imensul spaţiu cosmic, ale căror performanţe nu sunt de conceput fără o pregătire fi­zică excelentă, fără o viaţă cu adevărat sportivă. Toate de­claraţiile lor de pină acum — inclusiv cele din ziarul nostru de ieri — confirmă această axiomă. Ii privim pe cei trei bărbaţi pe care conferinţa de presă bucureşteană ni-i înfăţişează : Charles Pete Conrad jr., Ri­chard Francis Gordon jr., A­m Laverne Bean. Echipa a doua a cuceririi Lunii, mai temera­ră, cu sarcini mai extinse. Sînt înalţi, vînjoşi ? — veţi întreba. De loc. Aşa cum au mărturisit ei înşişi, nu sînt supraoameni. Nici carura re­cordmanului, nici linia perfor­merului. Dincolo de zîmbetul acela tipic, între inocenţă şi hotărire, busturile lor echili­­brate lasă să se întrevadă e­­xterciţiul fizic sistematic, nu de dragul desăvîrşirii exterioa­re, ci­ al împlinirii interioare. Supuşi tirului întrebărilor gazetăreşti şi ştiinţifice, astro­­nauţii americani ajung cu greu să mai răspundă curiozităţii noastre. Fireşte, Charles Con­rad călăreşte cu plăcere, la ranchul tatălui soţiei sale, în Texas. Dick Gordon a fost în mai 1931 nici mai mult nici mai puţin decit recordmanul mondial de viteză absolută, cu performanţa de 1391.6 km pe oră, realizată într-un zbor Los Angeles — New York, prilej cu care a ciştigat trofeul Ben­­dix, parcurgind distanţa trans­­continentală in două ore şi 47 minute. Cel mai sportiv, în timpul său liber, este şi cel mai tinăr membru al echipajului, Alan Bean. Printre hobby-uri­­le sale figurează surfingul (plutitul pe valuri, în picioare, pe o planşă de lemn), înotul, săritura de la trambulină, gim­nastica şi handbalul, care în accepţie yankee nu este jocul lui Gruia şi Gaţu, ci un fel de pelotă bască americanizată, întrebările ar putea continua la nesfîrşit. Cu experienţa lor sportivă terestră şi după ex­traordinara lor aventură sele­nară, cum îşi imaginează miş­carea fizică şi sportul intr-o lungă gittoare c­e va popula alte planete ? E de presupus, cu naivitate, că în laboratoa-­ rele selenare, sub clopotele lor de sticlă, cercetătorii, în orele lor de calm, vor juca şah sau bridge, precum suportînd difi­cultatea echipamentului de sca­fandru, dar beneficiind de po­vara uşurată a propriului corp, vor ţopăi într-un original şo­tron, vor încerca un badmin­ton extraterestru cu bile gre­le, poate de biliard... Cine știe. Oricum, în filmul pe care ni l-au prezentat, Bean a comen­tat „salturile de girafă“ ale colegului său şi ne-a explicat cit de greu este să te apleci pe Lună. Vor trebui, deci, cău­tate sporturi mai statice. As­­tronauţii de azi cedează cuvîn­­tul viitorului. Dar pentru a nu pierde con­tactul cu contemporaneitatea, ei s-au grăbit spre Palatul de gheaţă bucureştean pentru a-şi urmări compatrioţii în meciul­­derby ai acestui campionat mondial. Apariţia lor — înso­ţiţi de astă dată de soţii — a fost viu aplaudată. Spectatorii au avut, în această împreju­rare, impresia netă, copleşitoa­re, că au pus ei înşişi mina pe roca selenară. Salutul astronauţilor americani către sportivii români Nr. 829 (6263) MECIURI DE VOLEI ÎN GIULEŞTI Ieri după-amiază, în cadrul etapei a 13-a a diviziei A, în sala Giuleşti s-au desfăşurat două partide feminine. In pri­ma, Rapid a învins Progresul cu 3-0 (8, 2, 5). Scorul ilus­trează perfect diferenţa de valoare dintre cele două echi­pe, tînăra şi neexperimentata formaţie din str. Dr. Staico­­vici fiind o „pradă" uşoară pentru rapidiste. învinsele au jucat curajos (cînd au condus cu 5—0 şi 6—1) doar la înce­putul setul­ui I. După aceea, maturitatea, valoarea tehnică superioară a feroviarelor şi-au spus cuvîritul. In continuarea programului, într-o partidă echilibrată şi de mare luptă, s-au întîlnit LE.F.S. şi,­ Universitatea Timi­şoara. Victoria a revenit echipei Universitatea Timi­şoara cu scorul de 3—0 (14, 4, 15). N. MATEESCU, O. GUŢU corespondenţi MĂRITOARE LOTO Marţi 3 martie a.c. se închide vînzarea biletelor pentru con­cursul Pronoexpres. Iar joi 5 martie a.c. este ULTIMA ZI pen­tru tragerea LOTO — ambele ale Mărţişorului — care oferă parti­cipanţilor — mârţişoare — premii atractive ca : autoturism* la ale­gere în număr NELIMITAT, ex­cursii în Japonia, Italia, Ceho­slovacia, Finlanda şi U.R.S.S. precum şi Turul Poloniei, nume­roase premii in bani ş.a­­u 30 lei puteţi participa la ambele trageri cu şanse mari de ciştig. Amănunte in agenţiile Loto-Pro­nosport. PREMIILE CONCURSULUI EXCEPŢIONAL PRONOEXPRES DIN 22 FEBRUARIE 1970 CATEGORIA I : 3 autoturisme „Dacia 1­300“; a I-a : 1 autotu­rism „Dacia 1100“; a IV-a : 7 autoturisme „Moskvici 408“ și 5 variante 10% a 5 450 lei; a IV-a: 2 autoturisme „Skoda 1000 MB“ și 5 variante 10% a 4 930 lei; a V-a : 701,6 variante din care 100 excursii Moscova — Leningrad prin tragere la sorți ; a VT-a: 12 123 vartaniji * Ga­lat. Japonezul HIDEAKI KU­ROKAWA este unul dintre cei mai buni jucători ai ja­ponezilor. Niponul are un simţ deosebit al porţii şi ori de cite ori pucul se află în posesia lui pericolul de gol devine imi­nent Kurokawa. In vîrstă de 23 de ani, ne-a declarat după meciul cu Bulgaria : „Sunt în­cântat de ambianţa în care se desfăşoară meciurile. Deocam­dată, sunt pe locul al doilea la lista golgeterilor şi m-aş bucura enorm să ajung în capul listei. Aplauzele pe care le primesc după fiecare gol, din partea publicului, consti­tuie pentru mine un imens sti­mulent moral. Gheaţa este bu­nă, alunecarea perfectă, şi poate că şi aceşti factori mă ajută la înscrierea golurilor“. PANCIU MIHAILOV, căpi­tanul formaţiei bulgare, ne-a spus : „Sunt epuizat acum du­pă meciul cu japonezii, care m-au hărţuit permanent, m-au sufocat nu numai pe mine, ci şi pe colegii mei. Îmi dau seama că niponii constituie aici, la Bucureşti, o formaţie de prim rang. Rezultatul nu ne afectează, chiar şi la aceste proporţii, deoarece am venit în grupa B cu gîndul să în­văţăm“. ’ ERNST TRAUTWEIN, an­trenorul echipei R.F.G. : „Cu doi jucători accidentaţi înainte de meci şi alţi doi in timpul partidei, nu ara putut face mai mult. Con­sider rezultatul şi comporta­rea echipei onorabile, iar victoria americanilor pe de­plin meritată. Sperăm să ră­­mînem pe locul al doilea“. MURAY WILLIAMSON, antrenorul echipei S.U.A.: „O. K. Acum totul e per­fect şi pot să dorm liniştit. Nu văd ce ne-ar mai putea împiedica să revenim anul viitor în prima grupă. Ad­versarii de astăzi au fost excelenţi şi meciul la nive­lul grupei A“. (Urmare din pag. II motiv de bucurie. Nu pen­tru că am pierdut în fața norvegienilor şi japonezilor ci pentru că maniera în care am pierdut nu este prea o­­norantă. Aceasta la primul mare și autentic contact al hocheiului cu publicul. Conducem, in schimb, in clasamentul „Fair-play“! Este, desigur, un merit. Dar, aşa a fost şi la Grenoble, şi la Ljubljana. Să mai amintim, oare, că în clasamentul va­loric echipa noastră ocupă locul ?... Să nu mai fie nimic de făcut, nimic de sperat ? Ba da, înainte de toate tocmai ceea ce reprezenta misiunea principală a tricolorilor : apă­rarea cu demnitate, în depli­nul sentiment al responsabi­lităţii, a fiecărei şanse. A­­ceasta poate duce şi la vic­torie... Primul gong oficial al juniorilor Azi, de la orele 10, în sala Ca­sei de cultură a sectorului 5 (ca­lea Şerban Vodă nr. 2X3) se va desfăşura prima etapă din cadrul fazei pe municipiu a campionatului naţional al ju­niorilor miici (16—17 ani­ şi mari (17—18 ani) la ,,,ex. Începînd de azi, în fie­care duminică, de-a lungul a opt etape, cei 170 de ju­niori bucureşter­i vor în­crucişa mănuşile în vederea desemnării campionilor ora­şului Bucures

Next