Sportul, septembrie 1971 (Anul 27, nr. 6802-6831)

1971-09-09 / nr. 6810

I.., IERI IN „CUPA BALCANICĂ" LA FOTBAL STEAGUL ROŞU — PANIONIOS ATENA 1-1 (1-1) BRAŞOV, 8 (prin ietefon, de la trimisul nostru). Neaşteptatul lider al acestui în­ceput de sezon a luat un start pu­ternic in partida cu Panionios, din „Cupa Balcanică“, trofeu la care stegarii, ca foşti deţinători, aspiră cu îndreptăţite speranţe. Ofensiva formaţiei gazdă, susţinută frenetic de un public entuziast, întîmpină insă serioase dificultăţi în condiţi­ile marcajului sever aplicat de Pa­nionios, adeptă a betonului clasic, prevăzut cu un libero (Kiriadis). Şi totuşi, o fază (min. 10), concepută a­­lert şi ingenios, creează o breşă în­­barajul din faţa porţii lui Pilis, dar Ghergheli risipeşte situaţia favora­bilă, şutind imprecis. Trei minute mai tîrziu, lovitură de teatru! Pa­nionios contraatacă pe aripa dreap­tă, internaţionalul Dedes centrează înspre punctul de la 11 m, de unde Mavros, complet liber, înscrie cu capul: 0—1 împotriva cursului jocu­lui. Steagul roşu reînnoadă rapid fi­rul superiorităţii teritoriale, pregă­tind egalarea prin acţiuni desfăşu­rate pe un front larg pentru desfa­cerea sistemului defensiv al forma­ţiei oaspe. Ea o astfel de manevră, Györfi demarează irezistibil pînă la linia de fund, centrează apoi în ca­reu, cu precizie, dar aceiaşi Gher­gheli gafează din nou, reluînd ală­turi de la numai 7—8 m. In min. 32 tribunele explodează: Ivăncescu, ur­cat în atac pe culoarul lui, schim­bă brusc pe partea opusă, spre col­ţul sting al careului mare, acolo unde Györfi aşteaptă, cu nerăbdare balonul, un şut expediat de extre­ma braşoveană, cu sete, din voie, şi Filis va scoate mingea din plasă. 1­ 1. Egalaţi destul de repede, oas­peţii acţionează din ce în ce mai nervos şi pentru a pune stavilă iu­reşului braşovean se văd nevoiţi, spre finalul reprizei, să recurgă la mijloace anti.joc: placaje (min. 42 Hristodulu la Cadar), faulturi cu „scîntei“, trageri de timp, adică în­treg arsenalul. Ca sens de desfăşurare a jocului, partea a doua a meciului copiază la indigo primele 45 de minute. Timpul curge fireşte in favoarea echipei vi­zitatoare, care îşi apără egalul la disperare. Panionios aproape că re­nunţă şi la singura-i armă, cea a contraatacului (care în min. 55 era să-i aducă încă un gol, dacă Ada­mache n-ar fi plonjat curajos la pi­cioarele lui Dedes), fragmentează deliberat jocul prin faulturi repetate, dar, trebuie spus, că o ajută în scopul propus şi adversarul care, văzîndu-şi eforturile risipite, acţio­nează cu tot mai puţină luciditate. Fluierul final al arbitrului va con­sfinţi un rezultat de egalitate, după cum am mai spus, în contrast cu fizionomia de ansamblu a partidei . Arbitrul Dean Necev (Bulgaria­ ajutat la linie de braşovenii Nicolae Iliescu şi Spirea Albulescu — a con­dus corect formaţiile: STEAGUL ROŞU— Adamache Ivăncescu, Jenei, Olteanu, Cojocaru­. Cadar. Pescaru Necula (min. 84 Drăgoi). Ghergheli. Florescu (min. 65 Bálint). Györfi. PANIONIOS ATENA: Filis — Hristodulu. Teofilopulos. Papafikas, Kiriazis, ffaitas, M a rai telis, Iţ?o­­glu. Dedes. Lagos, Mavros. G. NiCOLAESCU TURNEUL DE BOX AL ARMATELOR PRIETENIE GH. PUŞCAŞ ŞI ŞT. BAIATU, ÎNVINGĂTORI MISKOLC, 8 (Prin telefon) Marţi seara, in sala sporturilor din localitate au continuat între­cerile pugilist­ice din cadrul turneu­lui Armatelor Prietene. ?Va au dispu­tat ultimele meciuri preliminarii, iar la unele categorii au început se­mifinalele- în această reuniune au evoluat şi doi pugilişti ai clubului Steaua : Gheorghe Tuşcaş şi Şte­fan Băiatu. Puşcaş l-a întilnit pe pugilistul din R.D.G.­­ Büttner, de care a dispus categoric la puncte, trimiţindu-i şi la podea în repriza secundă. Boxerul român şi-a folosit foarte bine alonja şi l-a contrat puternic pe Büttner, ori de cite ori acesta a încercat, să se impună in lupta de aproape. Miercuri, în semifinale, Puşcaş îl are ca adver­sar pe maghiarul L. Orbán. Un meci foarte frumos a realizat şi Ştefan Băiatu, în cadrul semifina­lelor categoriei semimuscă. Tehni­ca sa superioară l-a ajutat să în­vingă la puncte un adversar mult mai bine dotat din punct de ve­dere fizic,­ Ivim Ti-giî (R.P.D. Co­reeană), în partida finală, de vi­neri, Ştefan Baiatu va încrucişa mănuşile cu bulgarul Konstantinov. ■Tot în semifinale, miercuri seara. Gheorghe Chivăr il întîlneşte pe Urban (R.D.G.), iar Vasile Drăgan pe Kim Man Soc (R.P.D. Coreeana). Eugen VLADIMIR N.R. : Datorită orei Urzii la care s-au încheiat întrecerile, rezultatele nu ne-au parvenit pînă la închide­rea ediţiei. Ele vor fi publicate in numărul nostru de miine. La Bratislava: „CUPA DUNĂRII“ LA TENIS DE MASĂ (juniori) BRATISLAVA 8 (Agerpres). — La Bratislava se fac intense pre­gătiri în vederea competiţiei in­ternaţionale de tenis de masă „Cupa Dunării11 pentru juniori. La această competiţie şi-au anunţat participarea jucători şi jucătoare din Austria, Anglia, Bulgaria, R.D. Germană, U­ngaria, Polonia, Ro­mânia şi Cehoslovacia. întrecerile se vor desfăşură între 10 şi 12 septembrie. fi • ANALOGII Celebru în toată lumea, cântăreţul francez Maurice Chevalier, — deşi nu­mără 80 de ani — se bucură de o sănă­tate şi o bună dispoziţie admirabile, fiind nelipsit de la toate manifestările sportive şi în special de la meciurile de bou. Cu binecunoscutul său umor el a declarat : „Boxul este sportul cel mai apropiat de arta cintăreţului de estradă. Aici, ca şi pe ring, trebuie să ai Ini­ţiativa, nu şi laşi totul în voia soartei“. VREAU ACASAÎ... Evonna Goolagong,­ tînăra aborigenă, a­ constituit cea mai mare surpriză a tenisului mondial, în acest an. Ciştigînd campionatul Franţei şi triumfind în turneul de la Wimbledon, ea candidează la titlul de rachetă nr. 1. a lumii. , Tată, însă, că la recentele campionate ale Canadei, desfășurate la Toronto, Go­­olagong s a cedat fără replică jucătoarei franceze Frangoise Durr, cu 4—8, 2—6. Cu zîmbetul ei plin de franchețe, Evon­na a spus : „După Wimbledon, timp de citeva săptămlni nici nu mai nimeream mingea, sint moarta de oboseală și, de fapt, vreau acasă !“... Dovada : Evonna nu­­se vedea la Fo­rest Hills. PERFORMANTE IN ADÎNCURI Posibilitățile umane sint imprevizibile. In privința aceasta „duelul“ de scufun­dări în adîncul mării (fără nici o apa­ratură) dintre italianul Enzo Majorca și francezul Jacques Mayol, poate sluji mărturie. De mai bine de zece ani, cei doi se întrec Intr-o cascadă de recorduri uluitoare. Mayol, care realizează 49 m, în 1969, a progresat pînă la 76 m în 1970. Dar nici italianul nu s-a lăsat aşteptat şi de curînd s-a scufundat, fără nici o aparatură (purtind doar în braţe o greutate de 17 kg) pînă la adincimea de 70 m, revenind fără dificultăţi la supra­faţă. Mai greu a fost însă cu arbitrul care i-a confirmat performanţa şi care purta clasicul costum de scufundător cu rezer­vor de oxigen. El a suferit o gravă criză de decompresare, ceea ce a necesitat internarea în spital. In adincuri, nu toţi pot fi la înălţime !... BĂIEŢI VESELI DE LA ANTIPOZI Prezenţa canotorilor din Noua Zeelan­­dă conferă marilor concursuri în afara notei de exotism şi o ridicată clasă va­lorică. ,,All Blacks“ s-au clasat pe locul 4 la ,-,mondialele“ de anul trecut din Canada, au ocupat locul 3 în iunie la Lausanne şi au avut o comportare mai mult decit onorabilă la Copenhaga. Vîs­­lind lung şi puternic, aceste echipaje ►,grele“ (la formaţia de s­­arcina depă­şeşte 700 kg), imprimă ambarcaţiilor un ritm fantastic. Cei ce le alcătuiesc sînt nişte băieţi veseli, simpli, foarte priete­noşi şi care duc o viaţă sportivă exem­plară. Puţini ştiu,­ însă, că aceste echipaje venite de la capătul lumii nu benefi­ciază de nici o subvenţie guvernamen­tală, plătindu-şi cheltuielile de drum şi întreţinere din banii proprii şi din micile ajutoare materiale obţinute de la cluburi. FLORI DE STIL Reputatul ciclist luxemburghez Charly Gaul a avut surpriza să citească într-un mare cotidian parizian următoarele rîn­­d­uri care aveau pretenţia că înfăţişează un portret al său, în descrierea literară a unui tînăr ziarist : „Cînd l-am desco­perit,­­mai zilele trecute, era ora amiezii. S-ar fi zis că abia acum deschidea ochii. Frumoşii lui ochi cercănaţi, de drogat pocăit”. Fostul cîştigător al Turului Franţei s-a adresat justiţiei socotind că este pre­zentat cititorilor ca o epavă, un decăzut care trebuie dezintoxicat etc. Ziaristul a părut surprins şi a spus că totul se reduce la elemente stilistice convenţio­nale menite a facilita descrierea unui „inger tînăr din zilele noastre“. RECORDURI ÎN TREACĂT... Una din revelaţiile campionatelor eu­­ropene de atletism de la Helsinki, Put­temans, este al­ doilea atlet belgian care îl deposedează pe Hon Clarke de recor­durile sale. Mai înainte, Roelants îmbu­nătăţise recordurile pe 20 km şi pe cel al orei deţinute de australian. Fapt curios : Roelants a bătut în trea­căt şi recordul mondial pe 15 km, în timp ce­­Puttemans a ameliorat recordul pe 3000 m. Din lipsa ţinut cronometraj oficial, asemenea recorduri intermediare, rămân, însă, simple satisfacţii platonice. POEŢII ŞAHULUI în cursul acestei veri, autorii de studii şi probleme de şah din Uniunea Sovie­tică s-au reunit într-un congres în care au discutat problemele legate de promo­varea acestei activităţi pe care ei o con­sideră — fără falsă modestie — „poezia şahului*. S-a evocat cu acest prilej şi amploarea pe care a luat-o problemis­­tica in rindurile iubitorilo­r de şah (la marile concursuri participă peste 1 000 de şahişti) şi succesele dobîndite de fruntaşii acestei specialităţi. Vom cita şi noi trei nume : Boris Saharov, side­­rurgist, membru corespondent al Acade­miei de Ştiinţe a U.R.S.S. (are 17 Pro­bleme în „Albumul F.I.D.E.“); Vladimir Korolkov, inginer electronist, de trei ori campion unional la compoziţii de studii; Lev Losinski, profesor ele matematici, distins cu medaliile de aur, şi bronz la Turneul olimpic, pentru problemele în două şi, respectiv, trei mutări. Un mecanic auto din Suedia, Bo­llberg, a­ construit anul trecut o­­ mini-moto­cicletei pentru, fetiţa sa Christine.. Urmarea a fost că şi copiii vecinilor săi şi-au dorit (şi au obţinut) aşa ceva, şi astfel, s-a ajuns ca împrejurimile orăşelului Skanor să fie martore ale primului concurs de motocros din lume, rezervat copiilor de şase ani. Sub privirile atente şi emoţionate ale taţilor şi mamelor, concursul s-a soldat cu victoria... Christinei (no. 12) care s-a dovedit mai bine antrenată decit băieţii din cartier: Tony Andersson (no. 13), Anders Mansson (no. 8) şi Robban Ebbeson (no. 14). Foto : FRESSENS BILD — Stockholm IIMiilli ADUNĂRII IIIMIUII UJV'IIMliOI! WHilHII IIIIMPJCF MÜNCHEN, R (Agerpres).­­ La München au început lu­­­crările Adunării Generale a comitetelor, naţionale olimpice, la care participă delegaţi din peste 89 de ţări. In cuvintul de deschidere Eduard Wieczorek, secretarul general al acestui for sportiv, a evidenţiat rolul important al Adunării generale olimpice al cărui scop principal este promovarea solidarităţii spor­­tive internaţionale. Vorbitorul a subliniat că ajutorul acor­dat ţărilor în curs de dezvol­tare prin organizarea de şcoli de antrenori, contribuţii la construirea şi amenajarea de baze sportive va fi in con­tinuare obiectivul principal al Asociaţiei comitetelor naţiona­le olimpice. Prima zi a reuniunii de la München a fost consacrată în special luării de contacte şi consultări între reprezentanţii comitetelor olimpice ale țări­lor africane. O VICTORIE MERITATĂ, DAR GREU OBŢINUTĂ (Urmare din pag. 1) De altfel, s-a văzut clar că, chiar şi în condiţiile scorului de 0-1, pi­­teştenii s-au chinuit realmente pînă au reuşit să egaleze. De-abia în min. 65, un şut senzaţional al lui Marian Popescu, expediat din afara careului, l-a învins pe inimosul Totoianu, re­stabilind echilibrul pe tabela de mar­caj. Pînă atunci, clujenii — c­­ o apă­rare supraaglomerată, în care Lupu­ s-a ţinut scai de Dobrin, iar Cojo­­caru (pe post de­­libero) s-a distins prin intervenţiile sale — reuşiseră să anihileze toate atacurile în valuri ale gazdelor, e drept însă că uneori şi cu preţul unor faulturi, faţă de care arbitrul Vasile Liga n-a acţio­nat prea hotărît. După pauză, jocul a avut de ase­menea aproape un singur sens, dar ofensiva piteşteană — cam haotică, cu mingi aruncate pa sus, la întîm­­plare, în careu — n-a dat multă vre­me roade. A venit însă, aproape pro­­­videnţial, golul de care am­­ vorbit, al lui Marian Popescu, ce a schimbat faţa jocului. Mai puţin nervoşi, şi precipitaţi, piteşteni au acţionat apoi mai clar, reuşind în min. 77 să înscrie şi golul victoriei, printr-un şut la fel de splendid al lui Jer­­can. Cu spectrul înfrîngerii în faţă, după ce 55 de minute trăiseră frumo­sul vis al victoriei, feroviarii în­cearcă ei acum egalarea, iniţiind ci­­teva atacuri care pun din nou în evidenţă slăbiciunile manifestate în această partidă de fundaşii centrali Olteanu şi­ Vlad, evident obosiţi în urma eforturilor...depusa»­ în ultimele zile în echipa lor de club şi la lot. Dar, în afara unei „bombe“ a neo­bositului Soc, parată excelent de Stan, n-am mai avut nimic deosebit de semnalat în finalul acestei intil­­niri, încheiată cu victoria meritată, dar greu realizată, a elevilor antre­norului Halagian. în concursul din Berlinul occidental DISCOBOLELE ROMÂNCE ÎNTRECUTE DE LIESEL WESTERMÂNN BUS­LINUL OCCIDENTAL, 8 (Ager­pres). — Proba feminină de aruncare a discului din cadrul concursului Inter­naţional atletic desfăşurat în­ Berlinul occidental a fost clştigată de cunoscuta recordmană vest-germană Liesel Wes­ter­malm, cu rezultatul de 61,00 m. Pe locu­rile următoare s-au clasat sportivele românce Argentina Menis 58,70 m, Olimpia Cataramă 57,56 m şi Lia Ma­­noliu 57,43 m­. Foarte disputată a fost cursa de o milă în care s-au întrecut mai mulţi specialişti pe această distanţă. A cîşti­­gat kenyanul Ben Jipcho, cronometrat în 3:36,4, secondat de italianul Francesco Arese (Italia) 3:56,7. Campionul olimpic al probei, Kipchoge Keino (Kenya), s-a clasat pe locul trei 3:56,9 Confirm­înd pronosticurile, proaspăta recordmană mondială în proba de să­ritură în înălţime, austriaca Ilona Gu­senbauer, a terminat învingătoare cu 1,84 m, fiind urmată de canadiana Deb­bie van Kieckebeldt 1,75 m. In proba similară masculină victoria a revenit atletului maghiar István Major cu 2,17 m. Clasat pe locul doi cu acelaşi rezultat, John Hawkins a stabilit un nou record al Canadei. Campioana europeană Vera Nikolici și-a adjudecat victoria în proba de 800 m cu un timp bun : 2:01,0, ur­mată de Abby Hofmann (Canada) 2:02,8 și­ Maria Sykora (Austria) 2:03,3. Alte rezultate: masculin: 100 m : Turner (S.Tr.A.) 10,4 ; 400 m­­ : Bua (Uganda) 49,8 ; lungime : Pani (Franţa) 7.53 m ; 5000 m : Puttemans (Belgia) 13:34,8 ; prăjină : Isak­sson (Sue­dia) 5.00 m ; suliţă : Nemeth (Ungaria). 77,94 m ; feminin : lungime : Meta An­teilen (Elveţia) 6.13 m ; 400 m : Christel Frese (Tt. F. a Germaniei) 53,6 i* Spitts it. Colmiallintif at București, »tr. Vasile SPORTIVII DIN R.P. BULGARIA OBŢIN NOI SUCCESE An de an, sportivii din Republi­ca Populară Bulgaria se afirmă cu tot mai multă pregnanţă în arena internaţională, cucerind lauri în marile întreceri. Este rodul firesc al excelentelor condiţii de care se bucură mişcarea sportivă din a­­ceastă ţară, în anii construcţiei so­cialiste. Valoarea deosebită a sportului bulgar s-a vădit şi cu prilejul celei mai recente competiţii de anvergu­ră, găzduită de capitala tarii ve­cine şi prietene. Este vorba de campionatele mondiale de lupte greco-romane, încheiate săptămîna trecută la Sofia, cu participarea sportivilor din 4­1 de ţări. Pe pri­mul loc, în clasamentul pe naţiuni, s-au situat reprezentanţii Bulgariei, întrecînd pe învingătorii tradiţionali ai acestor întreceri, luptătorii so­vietici. Acest ultim succes vine să adau­ge o nouă verigă la lanţul afirmă­rilor, obţinute şi pînă acum — la Jocurile Olimpice, campionate mon­diale şi europene — de către spor­tivii bulgari. Este suficient să a­­mintim că reprezentativa de fotbal a Bulgariei este vicecampioană o­­limpică (Ciudad de Mexico, 1968), iar echipa de speranţe se mîndreş­­te cu două titluri cucerite în tur­neele de juniori ale U.E.F.A. (ulti­mul, în 1969). De două ori (la Co­penhaga 1967 şi Varna 1969), spor­tivele bulgare au urcat pe prima treaptă a podiumului în campiona­tele mondiale de gimnastică mo­dernă, dovedind o superioritate in­contestabilă în această nouă disci­plină. Reprezetati­va feminină de baschet numără în palmares un titlu de campioană europeană (Lodz, 1958), medalii de argint şi de bronz la campionatele mondiale (1959 şi 1964), precum şi frumoase victorii in competiţiile continentale inter­­cluburi. Voleibaliştii bulgari au ob­ţinut medalii de argint la ultima ediţie a „mondialelor“ (Sofia, 1970), după ce echipele lor se afirmaseră ca învingătoare în două ediţii ale „Cupei campionilor europeni”. Evident, toate aceste însemnate afirmări îşi au ca punct de plecare larga bază de masă asigurată acti­vităţii sportive în această ţară. La sfîrşitul anului trecut, Uniunea de cultură fizică şi sport din R.P. Bulgaria număra aproape un mi­lion şi jumătate de membri, la o populaţie de ceva mai mult de opt milioane de locuitori. Recent, un vast plan de măsuri, privind re­organizarea mişcării sportive, va lărgi şi mai mult această activi­tate destinată maselor. Printre nu­meroasele puncte înscrise în acest plan, se prevede, pentru începutul anului şcolar 1971.—1972, deschide­rea unui nou institut de cultură fizică, puţind pregăti 1 200 de stu­denţi. Fotbalul, atletismul, gim­nastica şi nataţia formează obiec­tul unor preocupări noi, menite să acorde acestor discipline o prepon­derenţă în ansamblul general al activităţii sportive. Va fi, fără îndoială, un nou pas spre valorificarea deplină a mari­lor resurse de care­ dispune astăzi sportul din această țară. Francezul Jean-René Gougeon îşi conduce spre victorie calul „Une de Ma”“ în faţa concurentului său canadian „Fresh Yankee“ (nr. 4) pe ultimii metri ai clasicei curse de trap de pe hipodromul Roosevelt din New York, conţină drept un campionat mondial al turfului Telefoto : AP.­AGERPRES OPT SELECŢIONATE ÎŞI VOR DISPUTA „TROFEUL JADRAN" LA POLO Echipa României întîlneşte in primul joc formaţia S. U. A. La ediţia din acest an a ,,Tro­feului Jadran“ la polo şi-au anun­ţat participarea 8 echipe, cele mai puternice din lume. Cu alte cu­vinte, la Hvar (Iugoslavia) între 24 şi 30 septembrie, vom avea un veritabil campionat mondial (neo­ficial), în care se va juca con­tinuu — timp de 7 zile — sistem turneu. Programul întrecerilor al­cătuit de organizatori arată astfel­­ 21 septembrie : U­R.S.S. — Unga­ria, ROMÂNIA — S.U.A., R.F. a Germaniei — Italia și Iugosla­via — Olanda; 25 septembrie: U.R.S.S. — R. F. a Germaniei, Ungaria — Olanda, S.U.A. — Iugoslavia și ITALIA — ROMÂNIA ; 26 septembrie: Olanda — S.U.A., Iugoslavia — Italia, R.F. a Germa­niei re­ Ungaria și ROMÂNIA — U.R.­S.; 27 septembrie: Italia — Olanda, U.R.S.S. — Iugoslavia, R.F. a GERMANIEI — ROMÂNIA şi Ungaria ■— S.U.A. ; 28 septembrie: Iugoslavia — R. F. a Germaniei, ROMÂNIA — UNGARIA, Olanda — U.R.S.S. şi S. U.A. — Italia ; 29 septembrie: ROMÂNIA — IU­GOSLAVIA, ■ Ungaria — Italia, U.R.S.S. — S.U.A. şi R.F. a Ger­maniei — Olanda ; 30 septembrie : Italia — U.R S.S., S.U.A. — R.F. a Germaniei, O­­LANDA — ROMÂNIA și Iugosla­via — Ungaria. SIMBOL AL SPORTULUI DIN R.P.D. COREEANĂ „COREEA CELUMA“ Există în legendele poporului co­reean un cai cu însuşiri extraor­dinare — numit „Cellima“ — care trece peste orice obstacol, care în­fruntă­­toate potrivniciile şi care străbate distanţele cu iuţeala ghi­dului. Numele lui a devenit un sim­bol al Republicii Populare Demo­crate Coreene care, trecînd cu succes peste toate greutăţile întîm­­pinate, desfăşoară într-un ritm susţinut construcţia socialistă a ţării. Este ritmul „Cellima“ care caracterizează toate domeniile de activitate din R.P.D. Coreeană, in­clusiv mişcarea sportivă d­in aceas­tă ţară. Intr-adevăr, în c­ei­­23 de ani care s-au scurs de la proclamarea Repu­blicii Populare Democrate Coreene, sportul, educaţia fizică au cunos­cut o­­ neîntreruptă dezvoltare, atît în ceea ce priveşte răspîndirea în masele largi ale populaţiei, cit şi în sensul ridicării măiestriei la ni­velul celor mai buni sportivi ai lumii. ■ Se evocă, de obicei, victoria re­prezentativei de fotbal a R.P.D. Coreene asupra prestigioasei „squa­­dra azzurra“, în campionatul­­ mon­dial din 1968. Dar sportivii Coreei populare s-au impus pe plan in­ternaţional şi în alte discipline. Vo­leibaliştii au un bogat palmares în­cununat de victoria obţinută în turneul internaţional desfăşurat în 1969 la Vama, unde reprezentativa feminină a întrecut cele mai bine cotate echipe din lume, cele ale Uniunii Sovietice şi Japoniei. La tenis de masă, în turneul găz­duit la Phenian, în noiembrie tre­cut, cu participarea celor mai imuni jucători din Cehoslovacia, Ungaria şi din ţara noastră, marea majori­tate a probelor au revenit repre­zentanţilor­ R.P.D. Coreene. Sportivii acestei ţări s-au impus, de asemenea, la patinaj viteză (cu­cerind titlul­ mondial în 1966 la 1 500 m­­ femei şi medalia de ar­gint în clasamentul general al pa­tinatoarelor). Au obţinut perfor­manţe strălucite, de nivel mondial, în atletism, box, gimnastică, judo, lupte­­şi haltere. Explicaţia acestor succese nu constă numai în remarcabilele ca­lităţi cu care este înzestrat poporul coreean, dar şi în­­sprijinul pe care partidul şi statul îl acordă cu toată, solicitudinea. Mişcarea sportivă din R.P.D. Coreeană a căpătat uin larg caracter de masă, fapt ilustrat, printre altele, de uriaşul ansam­blu de gimnastică numit „Coreea Cel­ima” care a efectuat­ în 1966 o demonstraţie de neuitat pe stadio­nul Moranbon din Phenian, cu pri­lejul împlinirii a două decenii de la întemeierea Republicii Populare Democrate Coreene. A fost o de­monstraţie d­e virtuozitate sportivă, de înflăcărare tinerească deosebit de elocventă pentru posibilităţile şi pasiunea sportivă a tineretului acestei ţări, o manifestare care s-a situat la înălţimea numelui de eroic simbol , „Coreea Cellima”. PRIMELE INT­UNIRI DE DUBLU LA FOREST HILLS NEW YORK. 8 (Agerpres).­­ Au început întrecerile şi în proba­­ da dublu bărbaţi a campionatelor internaţionale de tenis ale S.U.A. de la Forest Hills. Majoritatea cu­plurilor favorite s-au calificat pen­tru fazele avansate ale concursu­lui. Primii patru capi de serie­­ Ashe—Ralston (S.U.A.), Okker (O­­landa) — Riessen (S.U.A.) , Năs­­tase —• Ţiriac (România) şi Bow­­rey — Davidson (Australia), ca şi alte cîteva perechi favorite, printre care Smith — Van Dillen (S.U.A.) şi Newcombe (Australia) — Taylor (Anglia) se menţin în cursă. Jucă­torii români Ilie Năstase şi Ion Ţiriac au intrat­­în etapa sferturilor de finală, după ce au învins în „optimi“ cu 7—6, 6—2, 6—4 cuplu­ american M­­yke Estep — Sherwood Stewart. S-au mai calificat pen­­ru „sferturi“ Okker şi Riessen­­ (7—6, 7—5, 7—6) în partida cu australienii Dibley­ Masters. La dublu mixt, Ilie Năstase face pereche cu tenismana americană Rosemary Casals, cu care — anul trecut — a cîștigat titlul în tur­neul de la Wimbledon. în­­ această probă s-au disputat numai cîteva partide din primul tur. Primele patru întîlniri din opti­mile de finală ale probei de sim­plu bărbaţi s-au soldat cu rezul­tate scontate: cehoslovacul Jan Kodes l-a eliminat destul de uşor cu 6—4, 6—2, 6—1 pe Bob Lutz (S.U.A.), americanul de culoare Arthur Ashe a dispus cu 6—4, 6—7, 6—4, 6—3 de australianul John Alexander, spaniolul Oran­­tes a întîmpinat o d­îrză rezisten­ță din partea lui Jim Osborne (S.U.A.), pe care l-a învins cu 2—6, 6—2, 6—2, 3—6, 6—3, iar Fred Froehling (unul din candi­daţii la un loc în echipa S.U.A. pentru finala „Cupei Davis“) La întrecut cu 7—6, 6—4, 6—4 pe Bob Carmichael (Australia). RESURECŢIA ÎNVINŞILOR... * Atletismul, prin excelenţă sport al eforturilor indivi­­duale, în care, pe diferite suporturi tehnice, se afirmă în principal calităţile, fizice­ — exprimate direct şi obiec­tiv, prin cronometru şi ru­letă — admite mai greu, fără a le exclude insă, surprizele. Sportul olimpic nr. 1 şi-a desemnat acum o lună In capitala Finlandei campionii europeni Intrucît învin­gătorii au primit laurii cuveniţi, să ne îndreptăm a­­tenţia asupra celor conside­raţi favoriţi înaintea con­cursului de la Helsinki, că­rora Fortuna nu le-a zîmbit Francezii Guy Drut şi Jac­ques Pani, consideraţi prin­cipali favoriţi la . europene*-, au ratat, din cauza unor ac­cidente care se pot intimpla oricui, victorii ce păreau, a­­proape sigure. La două săp­tămâni după­ campionatele contiinentului, ei relizea c® insă, la Madrid, cu ocazia meciului Franţa—­Spania,­ îm­potriva unui climat total de­favorabil­­creat de presă, cele mai buna performanţe,­­euro­pene ale anului in probele respective (110 mg şi lungi­me). Belgianul Emile Puttemans, eclipsat — ca toţi ceilalţi aşi ai alergărilor de fond — de fenomenul Vaatainen, ameli­orează ulterior un record mondial la două mile —■ in­­trecînd performanţa lui Ron Clarke — şi unul european la 3 000 m, reinnoind dile­ma : titlu sau record ? Exemplele sînt mai nume­roase, dar vom încheia a­­mintind unul mult mai a­­propiat nouă: Ileana . Silai. ..Nu puţine au fost­ glasurile care, in ziua ratării califi­cării în finala probei de, 500 m, la Helsinki, aduceau a început de prohod. Săptămîna trecută, la Balcaniada­r’i la Zagreb, Ileana o învinge ca­tegoric pe campioană, euro­peană Vera Nikolici chiar pe stadionul acesteia, in faţa unor tribune care scandau neintrerup­t: „Vera, Vera“­., Cineva a spus odată că in viaţă — deci şi in­ sport —­ caracterul unui om poate fi cunoscut după felul in care primeşte infrîngerea. Nimic mai adevărat! Vladimir MORARI BASCHETBALISTELE FEROVIARE Învingătoare la pezinok PRAGA, 8 (Agerpres), — în localitatea cehoslovacă Pezinok (în apropiere de Bratislava) au înce­put întrecerile campionatului eu­ropean feroviar de baschet femi­nin. Reprezentanta României la acest turneu, echipa Rapid Bucu­rești, face parte din grupa a II-a alături de selecţionatele feroviare din U.R.S.S., Iugoslavia şi Cehoslo­vacia. In grupa I. evoluează for­maţii din Polonia, Ungaria, Bul­garia şi R.D. Germană. In primul joc susţinut, baschet­balistele românce au învins cu scorul de 76—60 (37—37) echipa fe­roviară din­ Iugoslavia. Alte re­zultate : Cehoslovacia — U.R.S.S. 61­—57 (27—28) , Bulgaria — Un­garia 70—40 (36—20). TELEX 9 TELEX 9 In­ localitatea norvegiană Sarpsborg s-a disputat meciul dintre selecţionatele Norvegiei şi Franţei, contînd pentru campionatul european de fotbal (echipe de tineret). Cele două echipe au termi­nat la egalitate : 4—4 (2—3). Cel mai bun jucător de pe teren a fost norve­gianul Cristo­fersen, care a marcat toate cele patru goluri ale echipei­ sădi . Intr-un meci amical de fotbal disputat la Belgrad, echipa iugoslavă Steaua Ro­şie a învins cu 4—2 (4—2) formaţia Fe­rencváros Budapesta. ■ In „Palatul Sporturilor­ din Blois s-a disputat, întâlnirea amicală de volei dintre reprezentativele masculine ale Franţei şi Iugoslaviei. Voleibaliştii fran­cezi au obţinut victoria cu 3—1 (9—15, 16—14, 16—14, 15—9). Competiţia ciclistă „Circuitul aşilor“, dis­putată la Cittadella, în apropiere de Padova, a revenit la sprintul final bel­gianului Patrick Sercu. El a acoperit 100­ km în 2­­i 19:01 (medie orară 46,153 km), învingînd la sprintul final pe italianul Marino Basso și un pluton în care se aflau Dancelli, Zandsgu, Motta, Gimondi, Merckx și Moser. * Prima etapă a cursei cicliste München — Viena, desfășurată pe ruta München — Passau, a fost cîştigată de vest-ger­­manul Wilfried Trott, cronometrat pa 202 km cu­­ h 42:32. În acelaşi timp eu învingătorul a sosit un pluton de şapte alergători, printre care elveţienii Hubschmid, Stoker, polonezii Szoda, Smyrak şi austriacul Kretz. ■ Turneul final al ,,Cupei campionilor eu­ropeni“ la tenis se va desfăşura între 10 şi 12 septembrie la Bruxelles. In prima zi, se vor întîlni echipele : Sparta Fraga — Racing Club Paris şi Primerose Bruxelles — Barcina Barcelona­. A doua zi, invingătoarea din meciul Sparta — Racing va întîlni pe „Rot Weiss“ (R.F.G.), iar câştigătoarea meciului Primerose — Barcino va juca cu Újpest Budapesta.­­ Cursa automobilistică de Sh Nurburgring, a fost dominată de sportivii englezi, cla­saţi pe primele patru locuri. A cîştigat Vie Elford (pe „Bola“), cronometrat pe 500 km cu timpul de 2 : 57:93 (medie orară de 170,100 km), le-au urmat Chris Craft şi John Burton — ambii pe „Chevron". ■ Selecţionata de atletism a Cehoslovaciei va întîlni în zilele de 11 şi 12 septem­brie la Stockholm echipa Suediei. Din echipă fac parte, printre alţii,­­Danele, Plachy, Blacha, Broz, Selferto­­a, Lin­­kova etc. ■ Selecţionata de baschet a Israelului a plecat la Essen, pentru a­ participaa la campionatele europene masculine». Din lot fac parte, printre alţii, Teu­chner (2,03 m­), Yanai (2,00 m), Torensheim (1,98 m), Suchman (1.58 m), Sch­­wartz (1,88 m) şi Keren (1,86 m).­­ Peste 10 OM de spectatori au urSărit la Avignon întrecerile unui concurs Inter­naţional de m­otocicism, la startul că­ru­ia au fost prezenţi sportivi din mai multe ţări europene. În clasa 123­ cmc, victoria a revenit elveţianului Cler (pe „Yamaha“) cu o medie orară de 100,105 km, urmat de francezii Vuira (pe „Marco“) și Gri­­vello (pe „Nougier“). Italianul Mandrac­­ci (pe „Yamaha") a terminat învingător la­ clasa 250 cmc, realizînd o medie orară de 110, 103 km. Celebrul tenisman Jack Kramer, cu ani în urmă campion mondial profesionist şi învingător al turneelor de la Forest Hills şi Wimbledon, în virată de 50 de ani, a declarat că-şi va face reintrarea, după o absenţă de 11 ani. Kramer va evolua într-un meci demonstrativ care va avea loc la 18 septembrie la Los Angeles. încasările­ realizate de la acest meci vor fi alocate unui fond de aju­torare a orfanilor. Intre 9 şi 20 septembrie vor avea loc la Band­as campionatele mondiale de schi nautic la care şi-au anunţat par­ticiparea 104 sportivi şi sportive din 28 de ţări. Printre favoriţii campionatelor figurează schiori­ nau­ci din S.U.A., Ar­gentina, Italia, Australia și Franța. a Genta nr. 181 telefoane­ centrală N­-10­05, secţia corespondenţi 11,51.09, interurban 72 şi 2861 telex, sport rom buc. 189, Tiparul „I. P. Inf­ortaaţii" Bucureşti 49368

Next