Sportul, decembrie 1971 (Anul 27, nr. 6893-6921)

1971-12-06 / nr. 6898

sír. $898 S.C. BACAu­ 3(1) DINAMO 1 (1) BACĂU, 5 (prin telefon, de la tri­misul nostru). Derbyul etapei a debutat într-o­­atmosferă de exagerată­ și nedorită tensiune — înainte chiar de înce­perea partidei! —, fondul son­or, emanind de la tribuna a doua, •fiind departe de ceea ce numim o manifestare sportivă a publicului... Angajîndu-se în, joc cu o­ vizibilă timorare — inadmisibilă la o echi­pă cu maturitatea ei — Dinamo va fi dominată cu o manifestă autori­tate în cea mai mare parte a re­prizei întîi. Atacînd aproape con­tinuu, fotbaliștii băcăuani vor do­mina teritorial copios, rarele Con­traatacuri dinamoviste fiind ani­hilate cu destulă uşurinţă de către gazde, care au forţat, este adevă­rat, uneori nota jocului forte (cazul lui Hriţcu, care-l va scoate, de altfel, în min. 22, din teren pe Dinu, în urma Unei intrări foarte dure — lipsa internaţionalului di­­namovist marcînd decisiv randa­mentul defensiv ulterior al campio­nilor). Deţinînd autoritar iniţiativa jo­cului, gazdele vor deschide scorni în min. 15, autor —­ Dembrovsch­i, şut la colţul porţii, de la 18 m. coautor — Andrei, care a plonjat tardiv, neatent, balonul trecînd pe sub el în poartă. Restul primei re­prize are o desfăşurare uniformă pînă la monotonie : S.C. Bacău ata­că furibund, pinamo încearcă să se... adune, dar nu reuşeşte, men­­ţinînd cu preţul unor eforturi dis­perate minima diferenţă de un gol, care, după părerea noastră, nu re­flecta fidel raportul de forțe de pe teren, superioritatea gazdelor fiind pe alocuri zdrobitoare. Dîndu-ne sentimentul că s-a stins — sub raportul interesului — în primele secunde ale reprizei a rentiar Amei Piioinh«i rvsPiAnaoin DEMBROVSCHI scorul, profitind de o deviere nefericită a lui Deleanu, jo­cul se relansează pasionant, sub impulsul dinamoviştilor, care se „trezesc“ după acest al doilea­ gol! Câteva acţiuni mai curajoase ale bucureştenilor reuşesc să disloce grupata apărare a băcăuanilor, care cedează în min. 51.: Radu Nunweilier (singurul dinamovist care a jucat ieri la valoarea sa), îşi încheie o subtilă acţiune prin şut în bară, mingea revine la Lu­­cescu, care înscrie. Urm­ează perioada de joc cea mai frumoasă — vreo 25 de mi­nute, — cînd cele două formaţii luptă de la egal la egal, aruneînd în întrecere multă pasiune, ener­gie şi o variată gamă de soluţii tactice in construcţia fazelor de atac. Fiecare­­echipă are strategul ei, băcăuanii pe Dembrovschi, bucureştenii pe Radu Nunweilier, sub a căror baghetă se ţese jocul. Numeroase acţiuni ofensive ale celor două echipe — în care tră­ieşte adeseori golul — sunt ratate, însă, în faza finalizării, trădată de pripeala, neatenţia sau imprecizia atacanţilor. Căutînd exagerat rezolvări pozi­ţionale, dinamoviştii vor ceda în cele din urmă în faţa vitalităţii gazdelor, al căror angajament mai bărbătesc (în repriza a doua în limitele fair-play-ului) va reuşi breşa decisivă în min. 76. Dem­brovschi, primul autor al victoriei băcăuane, face o cursă de vreo 30 de metri, îl deschide pe Sorin Avram, a cărui centrare va fi re­luată din voie de Pană, semnatarul unui gol superb, care încheie o ac­ţiune magistrală. Acest gol va tranşa definitiv soarta partidei, în­­cununind victoria gazdelor, care au luptat mai mult şi au avut o forţă colectivă superioară echipei dina­­moviste, marcată, după opinia noa­stră, de­ risipa de energie din der­byul cu Steaua. Cert este că şi în acest joc Sport Club Bacău a dovedit că din cenu­şăreasa de vream un an a ajuns la ora actuală una dintre personali­tăţile fotbalului românesc, ascen­siunea sa meritînd toată stima. Marius POPESCU ECHIPA DE PE BISTRIŢA A AJUNS O PERSONALITATE Stadion „23 August“ , timp rece ; teren bun: spectatori — 8 000. Au marcat: ?.EÎÎIl,y)vsrHI (min- 11,- BUGIUBEI (min. 46), PANA (min. 76), respectiv LUCESCU (min. 51). Raportul şuturilor la poartă : 18—10 (pe spaţiul porţii : 0—3). Raport de camere : 8—2. SPORT CLUB BACAU : Ghiţă 8 — Mioc 8, Catargiu 9, Velicu 8, Kiss 7 (imn. 46 Beluță 8), Vătafu 8 (mirt. 30 Sm­ăuceanu), Hrițcu 5 (pentru durități), Pană 8, Dembrovschi 9*1, Bugiubei 8, Sorin Avram 8. DINAMO : Andrei 8 (min. 47 Constanti­ni­seu 7) — Chiran 8, NUnweiller III 8, Satmârsanu II 7, Deleftin 8, Dinu (min. 22 Mustațea 5), Nunweilier VI 9, Lucescu 7, Săiceanu 6, D. Popescu 7, Fl. Dumitrescu 5. A arbitrat I. RUS (Tg. Mureş) **★*, ajutat la lid­ie de N. Barna (Triilă­­veni) și s. Marian (Sighişoara). Trofeul Pelschovschi : 5. La tineret-rezerve : Sport club Bacău — Dinamo 0—2 (0—0) CLUJ, 5 (prin telefon, de la tri­misul nostru). .Principalul personaj al meciului­­a­­ fost tinărul armital....braşovean Traian Moarcăș, care a debutat azi la centru în divizia A. Fos­tul jucă­tor al echipei Dinamo Braşov a condus bine partida,­­curajos, de­gajat, sigur. De trei ori, in repriza secundă, a dictat sancţiunea ma­ximă împotriva unei echipe —­ lo­vitura de la 11 m — fiind la un pas de a egala recordul arbitrului Iosif Ritter (4 pen­alty-uri într-o repriză! Şi consemnăm debutul spectaculos, promiţător, şi ii aş­teptăm viitoarele apariţii. Despre meci nu sunt prea multe lucrui de spus. Terenul a fost Cmm, moale, şi a solicitat eforturi suplimentare din partea jucătorilor. „U“ Cluj a cîştigat la scor, dar nu a impresionat. Replica Farului a fost firavă, deşi jucătorii ei s-au agitat continuu. Echipa lui Cosmoc traversează o perioadă cenuşie, cauzată, credem noi, de slăbiciuni­le sistemului defensiv, care nu prezintă prea mare siguranţă, înaintarea constănţenimii, nu con­stituie nici ea un compartiment solid, pentru că Tufán şi Kalló sunt de­parte de forma lor bună. Singur Caraman face ceva, „se bate“, dar nefiind ajutat de coechipieri,­­ nici el nu poate realiza nimic. „U“ Cluj a deschis scorul mai repede decit se aştepta. In min. 4, fundaşii Cîmpeanu şi Creţu, avan­saţi in terenul constănţenilor, au combinat frumos, ultimul l-a des­chis pe Anca, care, de pe postul de extremă dreapta, a centrat un careu, de unde Munteanu a în­scris un gol asemănător cu cel în­scris de Lucescu în meciul cu Ţara Galilor. Trei minute mai tirziu, portarul clujenilor, Ştefan, se cioc­neşte cu Oprea şi, lovindu-se la umăr, părăseşte terenul. Pină la finalul reprizei, „U“ Cluj se men­ţine în ofensivă, Farul se apără, apelind cu succes la tactica jocului la ofsaid. Munteanu ratează în min. 24 o mare ocazie (singur Cu Ştefânescu a tras pe lingă poartă), iar in min. 30 Adam, căzut la pă­­mînt, şutează in bară. în repriza secundă s-au consu­mat patru faze care merită a fi consemnate. Prima din ele s-a pe­trecut în min. 65, cînd Caraman a marcat un gol, nevalidat — în mod just — de arbitrul Traian Moarcăș, pentru că înaintașul con­­stănțean se afla într-o d­ara po- adam ARBITRUL MOARCĂŞ A DEBUTAT SPECTACULOS ziţie de ofsaid, semnalizată cu in­­tirziere de tuşierul Gavrilă Pop. Seria loviturilor de la 11 metri a fost inaugurată în min. 75. Mun­­teanu a şutat la poartă, mingea se ducea sigur spre gol (Ştefă­­nescu era în imposibilitate de a interveni) şi Balosu a comis hent. Jucătorii Farului au contestat vio­lent decizia arbitrului, bruscîndu-l pe acesta. Adam a executat pe­­naltymul, fentînd portarul, pe care l-a trimis în dreapta, iar el a tras în stingă : 2—0. Peste 7 minute al doilea 11 m. Tănase l-a faultat in careu pe Munteanu, scăpat spre gol, in­im­a unui excelent „un-doi“ cu Lică. Adam a făcut o nouă fentă trimiţîndu-l pe Ştefănescu, de data asta, în stingă şi el a tras în dreapta : 3—0 Cu două minute înainte de final, Pexa i-a pus, din spate, o piedică lui Caraman şi arbitrul Traian Moarcăș a indicat, fără ezitare, punctul de la 11 m. Caraman a şutat sus spre colţul din dreapta portarului, însă Mol­­­dovan a sesizat, a plecat spre min­ge şi a respins-o. Dumitru VIŞAN stadion Municipal : timp umed, răcoros, teren moale, spectatori — aproxi­mativ 2 500. Au marcat : MUNTEANU I (min. 4) şi ADAM (min. 75 și 82). Ra­­portul şuturilor la poartA : 13—5 (pe spaţiul porţii : 7—2). Raportul comere- Ior­­ 9—1. „U" CLUJ : Ştefan (din min. 7 Moldovan 8) , Creţu 7, Pexa 8, Solomon 7, Cimpeanu 8. Anca 7. Fanea Lazăr 7, Uifăleanu 7. Munteanu I 8 (din min 82 Iordache), Adam 8, Lică 7. FARUL: ștefânescu 8 , Chirca.7. Antonescu 6, Bălosu 5, Nistor 6, I. Constantinescu 6, Tănase 7, Oprea 6, Tufan 5 (din min 61 Ologu C), Caraman 7, Kalló 6 (din min. 75 Goleac). A arbitrat TR. MO ARCAȘ ***♦*, ajutat la Linie de G. Pop şi M. Roman (toţi din Braşov). Trofeul Petsehovschi : 10. La tineret-rezerve : „U" Cluj —­Farul 2—1 (1—0). Em­iv. CRAIOVA 2(0) CRIŞTIL 0(0) CRAIOVA, 5 (prin telefon, de la trimisul nostru). La Craiova am asistat mai mult la un meci al ambiţiilor şi poate din această cauză nu am prea avut o­­cazia sâ vedem şi fotbal. Antreno­rul Ştefan Coidum, care cunoştea echipa Craioveană ca pe propriile sale buzunare, a reuşit aproape două treimi din timp să-şi impună punctul de vedere. In această pe­rioadă, craiovenii, m­ zi slabă, nu s-au prea găsit în joc şi orădenii, mai calmi şi lucizi, au stăpînit te­renul, etalînd­ o bună orientare tac­tică. În ultimele 20 de minute însă craiovenii şi-au adus aminte cu joa­că pe teren propriu, au forţat rit­mul şi ajutaţi şi de şansă au reuşit să-şi apropie o victorie în care ni­meni nu mai spera. Dar să deschidem şi carnetul nos­tru de însemnări ! în primele minute nu am avut de semnalat decit... car­tonaşul galben arătat fundaşului Petre Nicolae în min. 9 şi o dublă ratare Ţarălungă—-Oblemenco, am­bii aflaţi singuri cu portarul Bolo­­gan în min. 17. Crişul joacă mai legat, înjghebea­ză acţiuni mai clare şi în min. 27 e gata să înscrie ! Tamaş se trezeşte cu balonul în picioare, în careul lui Oprea, dar se pripeşte şi mutează în portar, anulîrid echipei sale şansa unui gol pe deplin meritat, după as­pectul jocului de pînă atunci. Cra­iovenii fac eforturi să echilibreze partida, orădenii răspund, perma­nent, cu un joc dur şi arbitrul Ghiţă este nevoit să dea un aver­tisment colectiv formaţiei oaspete. Nu trece, însă, mult şi fundaş­ul Ni­­culescu se descurcă excelent, sal­­vînd in extremis o incisivă şarjă la care participă Tamaş şi Cefan. După pauză, Universitatea revine in teren mai hotărită şi, cu preţul unor evidente eforturi de voinţă, se Sportul IN ETAPA A Xlll-a (incompletă) S AU MARCAT 14 GOLURI Oaspeţii au venit la Piteşti pentru un şut şi două cornere! PITEŞTI, 5 (prin telefon, de la tri­misul nostru). F. C. Argeş a cîştigat din nou, acasă. A cîştigat ca şi altă dată, a luat două puncte preţioase, pe care le merită, dar în această du­minică jocul echipei locale a scîr­­ţiit, îndeosebi în prima repriză. Şi, de aici, 63 de minute de e­­forturi sterile, pînă a venit un gol care să materializeze, o dominare teritorială cum de mult n-am mai văzut Acest meci se putea juca şi într-o jumătate de teren. Prin aşezarea jucătorilor săi, fiul nici nu putea evita presiunea la care a fost supus. Cu gîndul la un punct, oaspeţii s-au a­­părat în permanenţă cu 7—8 jucă­tori, lăsîndu-i in faţă, să se des­curce cum ar putea, doar pe Nai­­din şi Stoian. Jiul s-a apropiat de careul gazdelor doar de citeva ori, a şutat o singură dată la poartă (în min. 28, Urmeş de la 30 m) şi a obţinut două cornere. Cu un- DOVR1N I. C. ARGEŞ, 2(0) JIUL ’ 0(0) mai atit la activul lor se întorc petroşenenii acasă. In rest meciul s-a jucat în ju­mătatea de teren a oaspeţilor. Dar, în prima repriză, gazdele n-au fost prea periculoase. Timp de 45 de minute, în careul Jiului a... plouat cu mingi înalte, centrări pe care Georgeviei, Tonca Și, mai a­­les, Stocker, le respingeau cu re­gularitate. Dar, unde le trimiteau, nu conta. Mai cu un fault, mai cu un şut-luminare așa, ca să treacă timpul, s-a t­r­­s pînă la pauză, cînd scorul a rămas alb. Dobrin (urmărit ca o umbră de M. Mihai) nu prea a fost în apele sale, iar ceilalţi, fără el, n-au fost ei înşişi. Ocazii de gol, piteştenii au avut,­ dar le-au ratat: Frăţilă (min. 9 şi 12), Vlad (min. 14), Radu (min. 19), Dobrin (min. 35). în m­in. 22, la şutul cu şpiţal al lui Dobrin, Suciu a apărat cu dificultate. În min.44, Vlad a marcat, dar golul a fost anulat, întrucît piteşteanul îşi oprise mingea cu mina. A re­cunoscut — în mod sportiv — chiar ei. La trei minute după pauză, gaz­delor li s-a oprit răsuflarea. Sto­­ian a scăpat singur, a intrat în Careu, dar s-a pierdut ca un co­pil şi nu a şutat, de parcă cineva l-ar fi ţinut de picior, irosind o mare ocazie. Apoi, arbitrul a mai anulat un gol (min. 55), iar publi­cul s-a supărat pe nedrept, pen­tru că Radu s-a aflat în ofsaid clar. A venit şi golul adevărat: in min. 63 Georgescu a obstrucţio­­nat în careu, M. Popescu a exe­cutat scurt lovitura liberă indirectă la Frăţilă şi acesta, printr-un şut excelent, a trimis cu boltă, în col­ţul lung, peste Suciu şi peste Tonca marcind un gol splendid. După ce Tonca a salvat un gol a­­proape sigur (min. 80), in min. 85, Dobrin s-a desprins de M. Mihai, în stilul lui de­ mare jucător, a preluat mingea pasată de Jercan, a trecut printe trei adversari şi cu o lovitură de maestru a şutat pe lingă Suciu şi a înscris, jos la colţ. Constantin ALEXE stadion „1 Mai“; timp friguros; teren bun; spectatori — aproximativ 6­009. Au marcat : FRAŢILA (min. 63) şi DOBRIN (min. 85). Raportul şuturilor la poartă : 1S—1 (pe spaţiul porţii : 10—0). Raport de camere : 12—2. F. C. ARGEŞ : Stan (rară notă: n-a fost solicitat de loc) - Pigulea 7, Bar­bu 8, Vlad 7, Ivan 7, Prepurgel 6 (min. 65 Roşu 5), M. Popescu 7, Radu 5 (min. 80 Dobrescu), Frăţilă 7, Dobrin 8, Jercan 7. JIUL : Su­eiu 7 — Al. Georgescu 6, Georgevlai 7, Stocker 1, Tonca 6, Ma­rian Mihai 5, DodU 6, Urmeş 5 (m­in. 66 Făgaş 5), Mulţescu 6, Stoian 5, Naiflin 5. A arbitrat M. BICA ★****, ajutat la linie de Gh. Gheorghiţa şi C. Ma­­nusaride (toţi din Bucureşti). Trofeul Petsehovschi : 7. I.a tineret-rezerve : F.C. Argeş —­ Jiul 0—1 (0—1). IAŞI, 5 (prin telefon, de la trimi­sul nostru). Poate că aţi uitat, in campio­­a­­tul trecut, studenţii fuseseră în­vinşi de stegari, chiar pe terenul din Dealul Copoului. Ieșenii n-au uitat acest lucru. De aceea, ei au abordat partida cu Steagul cu pu­ţin trac, dar cu hotărîrea de a lup­ta din răsputeri pentru victorie şi de a nu o aştepta, ca un dar al terenului propriu. Gazdele au atacat cu hotărire, din primele minute, luîndu-şi, în acelaşi timp, toate măsurile de apărare pentru a face faţă contra­atacurilor braşovenilor. Un rol im­portant in desfăşurarea închegată a jocului Politehnicii l-a avut Si­­mionaş, care a pus la dispoziţia co­echipierilor săi pase deosebit de precise şi în cele mai favorabile momente. Iar în faţa careului ,de 16 metri, Ianul şi Stoicescu con­stituiau două fortăreţe în calea ori­cărui atac advers. CRADLI UUUIAŢI IN DOUĂ MTI! instalează in jumătatea de teren a orădenilor, Lucaci ratează o inter­cepţie în min. 53 în propriul său ca­reu, Neagu „vineazâ“ balonul, dar, aflat singur cu portarul in faţă, se uluieşte şi ratează. Peste 7 minute, un alt şut al lui Neagu e blocat din nou de Bologan. Gazdele atacă tot mai energic şi în min. 62 fundaşul Niculescu avansează cu balonul, îl „aruncă“ în careu, dar Neagu şi a­­poi Oblemenco nu-l pot învinge pe Bologan, care respinge în corner. Avînd remiza în faţă, oaspeţii se string tot mai indîrjiţi în careul lor, apârîndu-se cu hotărire. Ei nu vor reuşi să fie înfrînţi decit dintr-un şut inspirat al lui Oblemenco, în min. 77. Tunarul craiovean, pînă a­­tunci complet anonim, îşi răscum­pără toate păcatele executînd cu brio o lovitură de la 20 de m. Balo­nul străpunge zidul orădean şi se înfige în colţul drept al porţii lui Bologan, ca propulsat de o forţă miraculoasa. E I—0 şi Crişul se Cla­tină. Craiovenii profită de ocazie şi se aruncă cu toate forţele asupra adversarului. La faza imediat ur­mătoare, la o lovitură liberă latera­lă, Ţarălungă trimite mingea in bară, ea revine In teren şi ajunge în cele din urmă la Ivan care, cu un şut inspirat, o trimite, din nou, in plasa Crişului­­ 200. George MIHALACHE OBLEMENCO Stadion Central ; timp racures ; teren bun: spectatori — aproximativ 10 000. Au marcat: OELEMENCO (min. 77) şi IVAN (min. 78). Raportul şuturilor la poartă : 19—11 (pe Spaţiul porţii : 10—5). Raport de cornere : 1—4. UNIVERSITATEA : Oprea 7 — Niculescu 6, Mincă 7, Tacol 7, Valea 8, Strimbeanu 5 (min. 43 Donose 7), Ivan 7, Martinovici 6, Neagu 6 (mirt. 70 Niţă), Oblemenco 7, Ţarăl­ungă 7. CRIŞUL : Bologan 0 , Petre Nicolae 6, Sărac 7, Lucăci 7, Balogh 8, NIŞU 6, Daraban 7, Şchiopu 8, Agud 5 (min. 78 Moţ), Tamaş 5, Moldovan 7. A arbitrat CONSTANTIN GHIŢA ***★*•, ajutat bine la linie de O. Ca­­lagherovici şi N. Iliescu (toţi din Braşov). Trofeul Petsehovschi : 10. I.a tineret-rezerve : Universitatea­ Craiova — Crişul Oradea 2—1 (1—1). din Galaţi). Trofeul Petsehovschi ! 5. La tineret-rezerve : Steaua — C.F.R. cluj 7-0 (1-0). Ne aşteptam ca Steaua să joace mult mai bine decit adversara ei şi s-o zdrobească sub povara go­lurilor, dar Steaua a comis gre­şeli mari şi numeroase şi fără au­togolul lui Penzeş ar fi fost pro­babil învinsă. Ne aşteptam să plîn­­gem de mila C.F.R.-ului şi s-o ve­dem umilită de propria ei inferi­oritate, dar C.F.R.-ul a jucat am­biţios şi bine, de ne întrebăm cum or fi ajuns oare în situaţia ei atit de grea, pe care toată lumea o cu­noaşte, în afară de cazul că o fi o echipă blestemată. Nu credem, cum ar fi alţii tentaţi să judece simplist, că fotbaliştii bucureşteni şi-au subestimat adversarii. Miercuri, în meciul cu Dinamo, ei au jucat bine măcar o repriză, dar ieri n-au realizat nici măcar două­­trei acţiuni ca lumea. Apărătorii au marcat defectuos, s-au plasat cum e mai rău, adică între ad­versari, nu lingă ei, mijlocaşii au construit greşit, nu pasat acolo unde nu trebuia, nesprijinind de­cit foarte vag pe oamenii din faţă, în timp ce jucătorii avansaţi (Ior­­dănescu, Năstase, Aetenei), toţi niş­te îndrăgostiţi de fentele şi de driblingul lor, s-au aventurat cu mingea la picior intr-o reţea de­fensivă straşnic organizată şi se­veră. Lipsa combinaţiilor rapide pe spaţii largi, a Infiltrărilor prin zonele laterale, excesul de indivi­dualism tactic, au privat Steaua de adevărate momente de gol. Nici unul dintre jucătorii ei n-a în­cercat la un moment dat să cla­rifice strategia generală, să pără­sească o manieră uşor de contraca­rat şi lipsită de orice perspectivă. Cu un fel de ataşament faţă de greşeli, ei aveau să le repete de la început pînă la sfîrşit. Clujenii, în schimb, care proba­bil nu mai doresc şi nu mai spe­ră mare lucru, au evoluat lucid şi inteligent, arătînd că nu sunt de loc nişte jucători mediocri. Fun­daşii au distrus tot ce se cerea dis­trus, mijlocaşii M. Bretan, Vişan şi O. Ionescu au dirijat constructiv manevrele celor din faţă, iar in OCT. IONESCU prima linie, celălalt Bretan, Mura­­teanu II şi Ţegean au circulat rapid şi periculos, obţinînd aproa­pe din fiecare ocazie de atac mă­car sentimentul de primejdie pen­tru poarta lui Haidu şi timp de repauzare pentru apărătorii lui Ga­gea. Minutele decisive ale partidei au fost 14, 29 şi 43. In primul dintre ele, Iordănescu a intrat în careu, trei fundaşi adverşi s-au repezit ciocnindu-se între ei, căzînd toţi trei şi în timpul acestei busculade, cînd nici unul nu ştia pe ce lume se află, cineva a atins mingea cu mina. Arbitrul Liga a dictat lovi­tură de la K­­m, greşind flagrant, fiindcă în situaţia aceea gestul a fost lipsit de premeditare. Năs­tase avea să execute in braţele­­portarului, iar mingea respinsă a­­vea să fie retrimisă­ in bară de că­tre Aetenei. O sancţiune eronată,­ rămasă din fericire pentru morali­tatea partidei, fără urmări. In min.' 29, apărarea clujenilor este dez­echilibrată tocmai în momentul cînd lordănescu e lansat în drep­tul liniei de 16 m. Gagea se re­­ped­e. lordănescu trimite peste el, balonul se loveşte de bara late­rală, iar nenorocosul de Penzes, vrînd să-l degajeze, îl trimite în spaţiul acela fatal: 1—0. Cu două minute înainte de pauză, M. Bretan combină cu O. lonescu, urmează citeva pase aproape de poarta lui Haidu, tot M. Bretan ajunge în si­tuaţia să centreze, O. lonescu tri­mite prin foarfecă pe spate în bară, iar Munteanu II şutează în gol, punînd capăt unei faze pre­lungite : 1—1. Şi acum citeva aspecte pe scurt: V. Liga a mai dat şi alte decizii greşite, în special în defavoarea oaspeţilor. O parte din public s-a comportat lamentabil. A huiduit de cite ori, cînd Steaua era pe drept sancţionată pentru greşeli de joc evidente. A fluierat acţiunile ofen­sive ale oaspeţilor. Şi s-a compor­tat ca la uşa cortului faţă de an­trenorul Valentin Stănescu, un teh­nician încărunţit pe stadioanele noastre, care nu merită un aseme­nea tratament. Antrenorii noş­tri trebuie apăraţi de duhul înve­ninat al perfidiei, care nu critică, ci insultă. Romulus BALABAN STEAUA 1 (1) C.F.R. CLUJ 1(4) Şl Cil DIN Ml POT FI CEI DINTÎI, ÎNTR-O PARTIDĂ! Stadionul Republicii ; timp friguros; teren bun; spectatori — aproximativ 8 000. Au înscris PENZEŞ (autogol, mic. 29) şi MUNTEANU II (mip. 43). Ra­port de şuturi : 15—15 (pe spaţiul porţii : 9—10). Raport de corner®­­ 8—7. STEAUA : Haidu 8 — Sătmăreanu 8, Smarandache 7, Negrea 7, Cristache 7, Vigu 6, Naom 6, Pantea 6 (min. 98 I, Constantin), Iordănescu 6, Năstase 6 (m­in. 68 Ştefânescu), Aetenei 7. C.F.R. : Gagea 9 — Stcke 8, Dragomir 8, Penzeş 5, Roman 7, M. Bretan 8, Vișan 8 (min. 65 Cojocaru), S. Bretan 8, Munteanu II 8 (min. 80 Dorici), O. Ionescu 9, Tegean 9. A arbitrat V. LIGA ***, ajutat la linie da I. Tipres și T. Trolici (toți SACUL CU PUNCTE S-A MAI UMPLUT... Stadion ..83 August", timp frumos — rece, teren alunecos, spectatori 4 000. A marcat SIMIONAŞ — min. 14. Raportul șuturilor pe poartă 11—4 (8—3). Cor­nere ! 8—4. POLITEHNICA ! Costas 7 — Romnig I 8, lanul 7, Stoicescu 8, Pal 6 (min. 60 Hangerine 6), MariCa 7, SIMionaș 8, Incze 8, Lupulescu 6. Cuperman 7 (min. 46 Romiță II 7), Moldoveanu 7. STEAGUL ROȘU : Adamache 7 . Ivăncescu 6. Jenei 6. Olteartu 8. ROȘU 5, Pescaru 7. Cadar 7. Zotinca 6 (min. 65 Necula 8), Dragoi 6 (mirt. 46 Florescu 6), Ghergheli 6, Györfi 8. A arbitrat C. PETREA ****★, ajutat la tuşă de G. Micloş şi M. Popescu (toţi din Bucureşti). Trofeul Petsehovschi ! 9. La tineret-rezerve : Politehnica Iaşi — Steagul roşu 2—1 (1—0). Şi golul a venit, potrivit cursului jocului. O minge expediată în dia­gonală de Marica a ajuns la InCze, care s-a lansat pe extremă şi a centrat, apoi, excelent. Venit ca un bolid din liniile dinapoi, Simionaş a sărit, trimiţînd balonul la pă­ianjen, acolo unde rareori portarul mai poate interveni. Oricum, Ada­mache s-a lăsat înşelat de traiec­toria mingii şi reacţia sa a fost tar­divă, cînd mingea poposise in pla­să. Este 1-0 şi, după jocul practi­cat pînă în acest moment de ie­şeni, se nasc speranţe pentru o victorie categorică. Dar, iată că braşe­venii încep să-şi facă simţită prezenţa în teren, alarmînd tribu­nele, mai ales în minutul 23, cînd Drăgoi nu-l mai are în faţă decit pe Costaş. Dar şutul ocoleşte, ca prin miracol, poarta. Două minute mai tirziu, Costaş parează cu greu un şut al lui Gyorffy, ce pornise ca din tun. Apoi, jocul se linişteş­te. Se acţionează mai mult la mij­locul terenului, se pasează mult şi se trage puţin la poartă. Iluzia că repriza a doua va fi mai interesantă n-a durat prea multă vreme. Minutele s-au scurs unul după altul, fără să ofere spec­tatorilor nici o fază dinamică, iar nouă prilej de a o consemna în carnetul de notiţe. Abia, în fina­lul partidei, jocul a ieşit din amor­ţeala de pînă atunci, Lupulescu a­­vînd două mari ocazii de a ma­jora scorul, dar de fiecare dată (min. 73 şi 78), s-a precipitat la fi­nalizare. A fost un meci de un mediocru nivel tehnic, care a trăit prin in­certitudinea rezultatului, acel 1-0 de pe tabela de marcaj rămînînc­ valabil pînă la fluierul final, cînd ieşenii au răsuflat uşuraţi. Chiar dacă jocul echipei nu i-a mulţumit pe deplin, cele două puncte cuce­rite, atit de preţioase în conjunc­tura actuală, au făcut ca drumul de reîntoarcere spre case să li se pară mai scurt, mai uşor... Modesto FERRARIN! SIMIONAŞ PRONOSPORT Aşa arată o variantă cu 13 rezultate exacte la concursul Pronosport ru­ 49, etapa din 5 decembrie 1971. I. S.C. Bacău — Dinamo­­ II. F.C. Argeş — Jiul­­ III. Steaua — C.F.R. Cluj x IV. „U“ Craiova — Crişul 1 V. Politehnica — Steagul roşu 1 VI. „U“ Cluj — Farul 1 VII. Atalanta — Varese­l VIII. Bologna — Internazionale 2 IX. Catanzaro — Florentina 2 X. Lanerossi — Napoli 1 XI. Roma —* Cagliari x XII. Sampdoria — Verona 1 XIII. Juventus — Torino 1 FOND DE PREMII : 411.876 lei. Plata premiilor pentru acest con­curs se va face astfel : în Capi­tală începînd de la 10 decembrie la 19 ianuarie 1972 ; In țară: de la 13 decembrie la 19 ianuarie 1972 inclusiv. PRONOEXPRES I NUMERELE EXTRASE LA TRA­GEREA EXCEPȚIONALA DIN 5 DECEMBRIE 1971 : FOND GENERAL DE CISTIGURI PROVIZORIU: 1.936.400 lei. Extragerea 1 : 8 21 3 16 45 38 33 19 Extragerea a Il-a : 8 34 5 30 36 37 4 31 Extragerea a IV-a : 13 31 23 39 25 9 5 22 Extragerea a IV : 29 14 44 38 17 26 40 20 Extragerea a V-a : 4 1 20 2 14 12 13 21 Pag. a 3-as RAPID Şi U.T.A. PLEACĂ AZI LA LONDRA ŞI SETUDAL în această dimineaţă vor pleca, pe calea aerului, la Londra, fotba­liştii echipei Rapid, în vederea pri­mei paride cu Tottenham, din ca­drul „Cupei U.E.F.A.“. Fac depla­sarea Următorii jucători: Răduca­­nu, Rămureanu, Pop, Lupescu, Boc, Codrea, Muşat, Dinu, Dumitru, An­­gelescu, Petreanu, Năsturescu, Nea­gu, Ene Daniel, Codreanu, însoţiţi de antrenorii Bazil Marian, Gh. Nuţescu şi de dr. P. Bendiu. Con­ducătorul delegaţiei este tov. Emil Dobrescu, vicepreşedintele secţiei de fotbal. Tot in dimineaţă zilei de azi, jucătorii echipei U.T.A. vor pleca cu un avion special la Setubal în vederea susţinerii revanşei din ca­drul „Cupei U.E.F.Ari cu echipa Vitoria. Iată lotul arădenilor: Vi­­dac, Ziller, Birău, Loreter, Pojoni, Po­povici, Petescu, Domide, Sima, Kun, BraşovSchi, Both, Axente, Calinin. De asemenea, din­ delega­ţie mai fac parte cei doi antrenori, Nicolae Dumitrescu şi Ion Ionescu, dr. I. Baiu, precum şi preşedintele clubului, tov. Mihai Florea. După cum am fost anunţaţi vor mai face deplasarea şi 23 de suporteri ai e­­chipei U.T.A., salariaţi ai Uzinei textile din Arad.

Next