Sportul, aprilie 1972 (Anul 28, nr. 7013-7042)

1972-04-20 / nr. 7032

PINA U URMĂ A ClŞTIGAT CEL MAI BUN BACAU, 19 (prin telefon, de la trivr.T'ul nostru) Teoretic, întilnirea nu se înscria, după părerea multora, in rînr­ul partidelor cu pretenţii mari, la un spectacol de calitate, dată fiind forma neconvingătoare manifesta­tă în ultimul timp de jucătorii celor două echipe. Practic, pe teren lucrurile s-au confirmat în parte, mai bine zis în ce priveşte echipa oaspete, greu de recunoscut într-o dispută pe care a onorat-o ,­— pe planul luptei sportive — prea pu­ţin, faţă de posibilităţile reale ale jucătorilor săi. Şi dacă totuşi spec­tacolul fotbalistic a fost în cele din urmă salvat, aceasta se dato­­reşte aproape exclusiv străduinţe­lor formaţiei băcăuane de a da conţinut şi pe alocuri chiar cu­loare jocului. In aceste condiţii şi victoria obţinută de gazde ni se pare firească şi meritată. Ea s-a conturat în cea de a doua parte a întîlnirii, după o primă repriză cam anostă­, din care n-am reţi­nut decît un neobişnuit raport de cornere (15—1), o mare frecvenţă de atacuri irosite la poarta lui Suciu, şi o singură acţiune de fot­bal adevărată Aceea din min. 27 cind combinaţia Sorin Avram —­­Dembrovschi s-a încheiat cu o splendidă lovitură din voleu, puţin peste poartă. Unicul gol al parti­dei, a fost înscris în min. 70 de fundaşul central Catargiu, inspi­rat avansat pe post de înaintaş central, care, profitînd de una din numeroasele inexactităţi ale apă­rării Jiului, a şutat necruţător la vinclu, făcind inutilă intervenţia lui Suciu, şi înclinînd în acest fel balanţa dreptăţii de partea celui mai bun. Mihai IONESCU Stadionul „23 August" , teren foarte bun ; timp frumos : spectatori 10 000. * marcat : CATARGIU (min. 70). Raportul şuturilor la poartă: 19—3 (pe spa­ţiul porţii 9—0) Raport de cornere : 24—1. S. C. BACAU : Chiţă - KISS, CATARGIU, Velicu, Comănescu — Vătafui (min. 46 FLOREA), Hriţcu — MIOC, Dembrovschi, Si­ăuceanu,­­ AVRAM (min. 64 Bălu­ă) JIUL : SUCIU _ Georgescu. GEORGEVICI, Stocker, Tonca — M. Marian, Libardi — Urmeş, Mulţescu (min. 58 Dodu), Stoian, Naidin. Arbitru : GH. UMOVA ajutat la tuşe, bine, de M. Hanganu şi M. Niţă (toţi din Bucureşti). Trofeul Petschovschi : 9. La tineret-rezerve : Sport Club — Jiul 5—0 (2—0). IAȘI, 19 (prin telefon, de la tri­misul nostru). Meci dramatic Intre două echipe aflate în zona neliniştii, un joc disputat la o înaltă tensiune, cu Stadion 23 August : teren moale; timp frumos ; spectatori aproximativ 7 000 . Au marcat : S. BRETAN (min. 8), PETRESCU (min 22 și 87), INCZE IV (min. 69), DANILA (min. 72), D. IONESCU (min 83). Raportul şuturilor la poartă : 13—12 (pe spa­ţiul porţii : 7—7). Raport de cor­­nere­­ 4_3 POLITEHNICA : Naşte — Romila­­, Hanceriuc, ALECU, Pali — SI­­MIONAŞ, CUPERMAN — Incze IV, Lupulescu, Stoicascu, Mariea (min 35 Danila). C.F.R. : Gadla (min. 73 Totoia­­nu) - Lupu. DRAGOMIR. PENZES. Roman - M. BRETAN. COJOCARU­­­S Bretan. PETRESCU. O. lones­­au. Tesean (min 55 Munteanu II) A arbitrat : C. NICULESCU uutat la linie de Gh Motorsa si St. Lazar, toti din București, Trofeul PetschovsFHi . 5. La tineret-rezerve : Politehnica — C.F . 2—1 (1—1), o excepţională risipă de energie. Şi cînd Politehnica avea nevoie de toate forţele sale, s-a văzut nevoită să-i ţină pe tuşă pe­ Costaş, lanul, Romila II şi Moldoveanu — toţi indisponibili — şi acest lucru avea să aibă urmări. S-a resimţit, mai ales, lipsa lui Costaş pentru că înlocuitorul lui, Naste, tînăr şi ne­experimentat, a fost paralizat de miza jocului şi a primit patru go­luri parabile. In min. 8 nu a ieşit la timp din poartă, în min. 22 a părăsit buturile cînd nu trebuia, In min. 83 a scăpat mingea din mină în plasă, în min. 87 a plon­jat defectuos, iar S. Bretan, Pe­trescu, O. Ionescu şi din nou Pe­­trescu nu i-au iertat greşelile, mar­­cînd golurile unei victorii nespe­rate. O adevărată dramă pentru Naşte şi Politehnica... In prima repriză, gazdele au e­­voluat dezordonat, la întîmplare. Localnicii au fost surprinşi de vi­goarea şi îndrăzneala, mai ales pe contraatac, dovedite de feroviarii clujeni, care au luat conducerea neaşteptat de repede (2-0 în min. 22), dominînd o repriză întreagă. După pauză însă, Politehnica apare mult schimbată în bine. Ieşenii sunt tatăi clari, mai ordonaţi în ceea ce întreprind, şi adversarul, cu toate eforturile, cu toate simulările şi tragerile de timp, e îngenunchiat de golurile lui Ineze şi Dănilă. Dar elanul studenţilor avea să fie curmat în mod neaşteptat de o nouă gafă a lui Naşte, după care degringolada localnicilor a fost­­sancţionată de golul lui Petrescu. Victoria oaspeţilor este de necon­testat Constantin ALEXE MARE DECEPŢIE PE TERENUL DIN COPOU DERBYUL PRIMĂVERII ŞI-A ONORAT PROMISIUNILE (Urmare din pag .) spre minge şi este 1—0! În min. 19, piteştenii trec pe lingă majorarea scorului, la ,,un-doi“-ul Radu­­ M. Popescu, aripa gazdelor şutind pe lingă poartă din colţul careului de 6 m Min. 32. Domide şutează senzaţional de la 25 m.. mingea se îndreaptă spre păianjen, dar Stan are un reflex de zile mari şi res­pinge baronul peste bară. Min. 44, uriaşă ocazie a arădenilor. Both primeşte o minge — cadou ricoşa­tă de la Vlad, este singur la 10 m în faţa lui Stan, dar şutează pe lingă poartă ! La reluare, U.T.A. pare mai de­cisă și are un ascedent asupra ad­versarei sale pe care o domină vreme de aproximativ 20 de minu­te. în min. 61, arădenii reușesc chiar să înscrie un gol prin Petes­­cu, dar arbitrul Anderco invalidea­ză punctul pentru atac neregula­mentar asupra portarului Stan în momentul in care acesta se pregă­tea să boxeze balonul centrat spre jucătorul arădean­­In min. 64, la un contraatac argeşean, şutul lui Jercan „îl bate“ pe Vidac, dar Po­­povici salvează de pe linia porţii în corner. Min 67: acelaşi Jercan pă­trunde pe centru, depăşeşte doi ad­versari, dar este oprit de al treilea, Lereter, şi arbitrul acordă cu uşurin­ţă lovitură liberă de la 16 m. Exe­cută Iioşu, peste zid şi mingea se duce deasupra capului lui Vidac în plasă . 20 0 ! U.T.A. nu cedează lup­ta, Braşovschi trimite în min. 76 un şut splendid din întoarcere, pe care Stan îl respinge în bara trans­versală Acelaşi Braşovschi va în­scrie peste trei minute golul arăde­nilor, în urma unei lovituri libere de la 18 m­ executată puternic, pe lingă zid la colţ : 2—1. U.T.A. for­ţează egalarea, dar „reduta“ piteş­­teană — în frunte cu Olteanu (cel mai bun jucător de pe teren) şi Barbu — respinge totul. Stadionul „1 Mai": timp frumos; teren foarte bun; spectatori aproximativ 25 000. Au marcat: OLTEANU (min 14), ROŞU (min. 67), respectiv BRO­ŞOVSCHI (min 79) Raportul şuturilor la poartă : 20_11 (pe spaţiul porţii ■ 9—5). Raport de cornere : 4—2. F­C. ARGEŞ : STAN - Pigulea (min. 43 Ciolan). BARBU. VLAD, IVAN — OLTEANU. M. POPESCU — Radu, Prepurgel. ROŞU (min. 87 D. Stefan), Jercan. U.T.A. : Vidac — Birou. LERETER. POJONI. POPOVICI - Petescu, BRO­SOVSCHI _ DOMIDE. Axente (min. 71 Calinul). Kun N­. Both. A arbitrat OTTO ANDERCO (Satu Mare) ★ ajutat la Unte de V. Ca­tană (Cărei) și K. Szilaghi (Baia Mare). Trofeul Petschovschi : 10. La tineret-rezerve : F. C. Argeș — U.T.A 2—0 (1—0). MECIURI SPECTA ÎII „SELECȚIA" încă două zile de dîrze întreceri au apropiat „turneul celor 8“ de fazele sale decisive. Actualmente, doi jucători se află la egalitate în fruntea clasamentului, avînd cîte două victorii : Petre Mărmureanu și Toma Ovici. Primul a dispus în cîte două seturi de adversarii săi : 6—3, 6—3 cu Mureşan şi 6—3, 6—2 cu Hărădău. Aşa cum joacă acum, Mărmureanu pare să poată fi greu deposedat de poziţia sa de lider. Evident, adversarul său principal se conturează a fi Ovici (cei doi se m­icipesc în partidă directă sîmbă­­tă) Acesta, după ce a cîştigat un nuci — cu emoţii, răsturnări de scor şi întrerupere de o zi — în faţa unui Sântei care nu-şi găseşte cadenţa (6—2, 14—16, 6—1), a reu­şit ieri să-şi ia o mult dorită revan­şă la Viorel Marcu, de care a dis­pus cu 6—3, 6—4. Şi în această ul­timă partidă, răsturnările de scor n-au lipsit, Marcu conducînd în primul set cu 3—0 şi 4—3... Un meci foarte dîrz şi l-au dispu­tat­­ Mureşan şi S. Dron, în care al doilea set s-au prelungit mult, fără să poată opri pîn­ă la urmă victoria lui Mureşan : 6—1, 11—13, 6—1. Cel mai frumos spectacol l-a oferit însă tînărul stelist Viorel Sotiriu, care l-a întrecut fără drept de apel pe I. Sântei: 6—1, 6—0 ! Rodul, credem, al unui joc relaxat, urmărind calitatea și nu numai punctele. In alte două partide, s-au înre­gistrat rezultatele : Dron—Marcu 7—5, 6—2 ; Sotiriu—Hărădău 6—3, 7—5. înaintea celei de a treia runde, conduc Mărmureanu şi Ovici cu cîte 2 victorii, urmaţi de Dron, Mu­reşan şi Sotiriu — 3 v, Hărădău, Marcu şi Sântei — 0 v. Azi, la Progresul, de la ora 14,30 vom urmări întîlnirile: Ovici— Mureşan, Marcu—Sotiriu, Mărmu­reanu—Dron şi Sântei—Hărădău. ★ Iată şi un clasament restant din precedentul concurs — „Criteriul de primăvară“ — la junioare (17 —18 ani) : 1. Mariana Hadgiu (Di­namo), 2. Mihaela Dimitriu (Stea­ua), 3. Simona Nunweiller (Progre­sul), 4. Maria Denov (U.T.A.). Or­dinea primelor trei clasate a fost stabilită, la egalitate de victorii — cîte două — și setaveraj egal, pe baza ghemaverajului. Bd. V. Marele paradox al meciului de ieri din Capitală îl constituie fap­tul că feroviarii au cîştigat prin două goluri norocoase (ambele fă­cute cadou de apărătorii craioveni) o partidă pe care au controlat-o copios aproape tot timpul şi in care, de trei ori, mingile expediate de atacanţii bucureşteni au intil­­nit bara ! Decizia finală s-a contu­rat chiar din minutul 5 (cînd Sa­­raeş a jucat neglijent o minge sim­plă, lăsîndu-i-o lui Marin Stelian şi acesta a expediat-o în plasă) şi avea să devină irevocabilă cu 7­ minute înainte de sfîrşit, cînd De­­selnicu l-a servit în careu pe ace­laşi atacant rapidist care a înde­plinit pentru a doua oară forma­litatea golului, aruncind mingea cu boltă în poarta părăsită — in dis­perare de cauză — de Papuc. A­­ceste goluri cu care oaspeţii şi-au gratulat gazdele, nu sînt însă — în fond — decît o justă reparaţie la care rapidiştii aveau dreptul faţă de superioritatea jocului lor de an­samblu şi de multe alte ocazii ra­tate, ca să nu mai vorbim de bara lui Petreanu (min. 7), de „capul“ lui Neagu, ieri într-un îm­bucurător Reviriment, la care din nou s-a opus bara (min. 50) sau de şutul ca din tun a­ lui Codrea (min. 72), la care Papuc a fost din nou salvat de transversală. Cu toate aceste cîteva momente de tensiune, spectacolul, în ansam­blu, a fost sub nivelul aşteptărilor, pentru că ambele echipe au jucat fără prea multă convingere, ca două formaţii fără griji, care se întîlnesc într-o partidă ce precede o apropiată vacanţă competiţională. Fireşte, mai interesaţi în rezultat decît partenerii lor — şi aceasta pentru că cele două puncte contau mult in îmbunătăţirea unei situaţii in clasament care-i acuză — fero­viarii au depus mai multe străda­nii, au avut mai multe realizări de joc şi deci victoria lor finală este un act de dreptate. Cit despre craioveni, ei au fost ieri o echipă palidă, care doar în primele mi­nute şi, la un moment dat, în fi­nal, înainte de a primi golul al doilea, ne-au amintit formaţia alte­ori atît de combativă în partidele din Capitală Radu URZICEANU O apărare darnică... Stadionul „23 August“, teren bun, timp călduros , spectatori circa 7 000. A marcat : M. STELIAN (min­u şi 83). Raportul şuturilor la poartă: 15—6 (Pe spaţiul porţii : 7—2). Raport de cornere : 6—3. RAPID : Răducanu — POP, LUPESCU, Mușat, CODREA — Dinu. DUMITRU — Petreanu (min. 65 Codreanul. M. Stelian. NEAGU, Angelescu (min. 46 Năsturescu). UNIVERSITATEA CRAIOVA : Papuc — Bidlan. Deselnicu. Sameș, Velea — STRIMBEANU Ivan — TARALUNGA. Pîrvu, Donose (min. 60 Nită). Marcu. Arbitru : VASILE LIGA (Galați) * * * * ajutat la linie de Tudorel Leca şi Toma Podani. Trofeul Petschovschi : 9. La tineret-rezerve : 0-0. Fundaşul Pop a pătruns în careu, urmărit de Deselnicu, dar nu va ajunge balonul pe care-l va bloca portarul Papuc Foto : Dragoş NEAGU telefon, de la CLUJ, T9 (prin trimisul nostru) Acest succes (al patrulea conse­cutiv al studenţilor clujeni) s-a pro­fitat destul de repede, după numai 5 minute de joc, cînd mijlocaşul Anca (excelent de-a lungul primei reprize) i-a dat o pasă ideală de gol — printre doi adversari — cole­gului său de linie Mureşan, fructi­ficată prompt de acesta, din interio­rul careului. în evidentă vervă, a­­tacul studenţilor, bine susţinut de cei doi mijlocaşi şi chiar de către fundaşul Remus Cîmpeanu, pune, în continuare, la grea încercare de­fensiva dinamovistă din rîndurile căreia s-au detaşat prin eforturile depuse Dobrău şi Dinu. In min. 7, Munteanu îl driblează pe Cheran în careu şi şutează fulgerător dar mingea se loveşte de bara verticală. Ceva mai tîrziu, in min. 26, Con­stantinescu are o intervenţie sa­lutară la un şut ca din tun al ace­luiaşi Munteanu, acordînd corner. Portarul dinamovist nu va mai avea însă aceeaşi reuşită şi în min. 39, cînd un splendid şut al lui Anca, la semiînălţime, de la peste 20 m, l-a surprins nepregătit. Jocul îşi schimbă aspectul după pauză, devenind echilibrat. Pe fon­dul unei vizibile dar nejustificate automulţumiri­­a gazdelor, dinamo­­viştii ies din ce în ce mai mult la atac, punînd în pericol poarta lui Ştefan, care aproape că somase ju­mătate din meci. In consecinţă, oas­peţii reuşesc să reducă din scor în min. 61 la o pasă lungă trimisă de Sălceanu peste toată apărarea clu­jeană, pe partea opusă, la FI. Du­­mitrescu, care, aflat singur, reia mingea dintr-o bucată, trimiţînd-o în plasă. Cu spectrul egalării în faţă, studenţii încearcă din nou să forţeze pentru a-şi majora avanta­jul, dar atacurile lor nu mai au acum consistenţa şi claritatea ne­cesare iar apărarea bucureşteană acţionează mai decis şi mai con­structiv, relansînd echipa pe con­traatac. Scorul va rămîne acelaşi, consfinţind o victorie meritată. « C. FIRANESCU MIJLOCAŞII AU DECIS VICTORIA! Stadionul Municipal , timp frumos ; teren moale ; spectatori — aproximativ 27 000. Au marcat: MI­REŞAN (min. 5), ANCA (min. 39) şi Fl. DUMITRESCU (min. 61). Raportul şuturilor la poartă: 14—8 (pe spaţiul porţii : 5—2). Raport de cornere : 10—1. „U“ CLUJ : Ştefan — CREŢI­, Pexa, Solomon, CIMPEANU — ANCA, MURE­­ŞAN — Uifăleanu, MUNTEANU, Adam, Lică (min. 76 Mihăilă). DINAMO , Constantinescu — Caspar, G. Sandu, DINU. Cheran — DOBRATI, Nunvweiller VI — Sălceanu, Dumitriu n. D. Popescu (min. 78 V. Petre), Fi. Da”arbitra» N. CURSARU *#***, ajutat la linie de N. Moroianu Si , N. Moraru (toti din Ploiesti). Trofeul Petschovschi : 8. La tineret-rezerve : „U“ Cluj — Dinamo 2-0 (2-0). UNICA VICTORIE DE IERI ÎN DEPLASARE (C.F.R. Cluj, la Iaşi) REDESCHIDE O DISCUŢIE CE PĂREA ÎNCHEIATĂ? CONSTANTA, T9 (prin telefon, de la trimisul nostru) Miile de spectatori au vizionat puţine faze frumoase în această nocturnă. In majoritatea timpului s-a dus o luptă acerbă pentru ba­lon, s-au comis nenumărate gre­şeli tehnice, iar acţiunile ofensive au fost construite cu încetinitorul. Constănţenii au avut mai mult timp iniţiativa, dar au şutat rela­tiv rar şi atunci imprecis la poar­tă. Ploieştenii şi-au atins scopul propus, acela de a pleca cu un punct, printr-un joc bine organizat în apărare şi iniţiind contraatacuri rapide. Scorul a fost stabilit în în campionatul masculin de handbal UNIVERSITATEA CLUJ ÎNVINGE PE DINAMO BUCUREŞTI! STEAUA — virtuala campioană a țarii IAȘI, 19 (prin telefon, de la trimisul nostru) Ultimul turneu al campionatului masculin de handbal, Divizia A, a început în moderna și frumoasa sală a sporturilor din localitate, programând partide ale căror re­zultate erau deosebit de importante în lupta pentru evitarea retrogra­dării. Dincolo, însă, de acest aspect spectaculos, dar deloc eficient în creșterea valorică a handbalului nostru, etapa consumată azi (ieri­­n.r.) ne-a furnizat o mare surpri­ză: victoria echipei „U“ Cluj în faţa lui Dinamo Bucureşti la capă­tul unui meci în care studenţii au condus de la cap la cap, adversarii lor evoluînd neaşteptat de slab ! O surpriză de proporţii şi mai mare, era cit pe-aci să fie furni­zată şi de echipa Trotuşul, care a ţinut în şah, pînă în min. 34, for­maţia campioană Steaua! Este de subliniat, totuşi, că victoria obţi­nută în această etapă de handbaliş­­tii de la Steaua (14—13), le asigură acestora tricourile de campioni cu două runde înaintea terminării campionatului. Dintre celelalte meciuri este de remarcat victoria realizată de Po­litehnica Timişoara, ca şi jocul bun practicat de Universitatea Bucu­reşti. REZULTATE TEHNICE POLITEHNICA TIMIŞOARA — INDEPENDENŢA SIBIU 11—10 (7—3), STEAUA — TROTUŞUL 14—13 (8—9)­­ UNIVERSITATEA BUCUREŞTI — S.C. BACAU 21—15 (10—6) UNIVERSITATEA CLUJ — DI­NAMO BUCUREŞTI 24—21 (IS­ID POLITEHNICA GALAŢI — DI­NAMO BRAŞOV 19—17 (11—9), Călin ANTONESCU MUREŞENII IM CONFIDNA­MEITĂŢILE TG. MUREŞ, 19 (prin telefon, de la trimisul nostru) în faţa unui stadion gata să poc­nească de atîta lume, s-a jucat rapid şi cu suficientă ambiţie. A.S.A. şi-a anunţat din start ma­rile pretenţii ridicate acum după victoria de la Bucureşti. Mureşenii au înscris devreme, în min. 9, prin Fazekaş după ce Coman (în zi foarte bună) a respins două „ghiu­lele“ ale lui Hajnal şi Naghi ex­pediate în acelaşi minut. Gazdele au mai fost de cîteva ori în faţa golului care le-ar fi scutit de e­­moţii, dar fie că portarul bucureş­­tean s-a opus (min. 11, 29, 30), fie că Hajnal nu s-a descurcat de la numai 6 metri de poartă în min. 33. Replica bucureştenilor n-a fost de loc timidă, mai ales în finalul reprizei, dar le-a lipsit un om inspirat în atac, şi aşa cele cîteva ocazii au fost irosite prea uşor de Iordănescu (min. 20 şi 31), Tătaru (min. 44) sau tînărul Vlad (min. 29). Repriza secundă avea să debu­teze spectaculos, cu un 11 metri acordat just la un fault în careu asupra lui Mureşan, dar Coman a intuit traiectoria. Mureşan a exe­cutat destul de slab penaltyul şi ...scorul nu s-a modificat. E drept, el putea fi schimbat de acţiunile lui Fazekas (min. 47, 56, 78), de şuturile lui Vigu (min. 67 şi 83) mai ales de faza din min. 60. A­tunci Tătaru a plecat singur din terenul său (deci n-a fost ofsaid, cum au crezut unii spectatori), însă n-a fost prea hotărît de izbîndă permiţîndu-i lui Solyom să iasă la 14 metri şi să respingă. Finalul a-Stadionul 23 August : teren bun ; timp frumos ; spectatori circa 18 000. A marcat FAZEKAS (min. 9). Ra­portul şuturilor la poartă : 16—17 (pe spaţiul porţii : 11—2). Raport de cor­­nere : 9—11. A.S.A. : Solyom — SZÖLÖSI, TOTH, Ispir, CZAKO — Naghi, Bölöny — Varadi, Mureşan, FAZEKAŞ, Haj­nal.STEAUA : COMAN , Satmareanu, SMARANDACHE, HALMAGEANU, Cristache — Negrea (min. 60 Năstase), VIGU — Pantea, Tătaru, Iordănescu, Vlad (min 46 Aelenei). A arbitrat MIRCEA RADULESCU ***, „însoţit" la linie de I. Erdösi şi A. Pop (serios certaţi cu legea ofsaidului) — toţi din Oradea. Trofeul Petschovschi : 7. La tineret-rezerve : A.S.A. — Stea­ua 0-1 (0-0)A­vea să ne prezinte o echipă, cea gazdă, mulţumită de gîndul ascen­siunii, dar care a jucat mai slab ca duminică şi o alta Steaua, in­capabilă să forţeze o egalare care nu ar fi fost imposibilă (în min. 86 Czako a salvat de pe linia por­ţii). Arbitrul M. Rădulescu a con­dus fără personalitate şi fără... un real ajutor din partea tuşienilor. Mircea M. IONESCU UN GOL (DIN OFSAID) 1 0 VICTORIE! Stadionul „Tineretului“ : teren bun ; timp frumos ; spectatori : circa 8 000. A marcat: GHERGHELI (min. 64). Raportul şuturilor la poartă: 13—7 (pe spaţiul porţii : 1—3). Raportul cornerelor : 14—1. STEAGUL ROȘU : ADAMACHE — Ivăncescu, Jenei, Olteanu (min. 39 Pa­vlovici), Cojocaru — Cadar, BÁLINT — Zotinea, Pescaru, Gherghen­, Papuc (min. 67 Drăgoi). CRIŞUL : Catona I — P. Nicolae, LUCACI, NEŞU, Catona I — Bedea, Cociş — Şchiopu (min. 80 Agud), Tamaş, Dărăban, COVALCIC. A arbitrat : Z. SZECSEI (Tg. Mureş) ***, ajutat la tuşe de N. Barna (Timăveni) şi St. Marian (Sighişoara). Trofeul Petschovschi : 10. La tineret-rezerve : Steagul roşu — Crişul 5—0 (3—0). BRAŞOV: T9 (prin telefon, de la trimisul nostru) Fortuna s-a întors cu faţa spre echipa braşoveană, compensînd într-un fel înfrîngerea suferită duminică la Petroşani . De data aceasta, Steagul roşu a obţinut o victorie fără glorie, din poziţia de ofsaid a lui Gherghen­, la pasa lui Pavlovici, care a „şters“ cu capul mingea trimisă din lovi­tură liberă de Pescaru .Tuşierul N. Barna nu a semnalizat şi arbitrul de centru Szecsei (care a condus bine pînă în acest moment şi după aceea) a acordat credit deplin tuşi­erul­ui său. Cam aceasta a fost drama Crişu­­lui, o echipă care nu a demonstrat nici în acest joc că-şi merită (deo­camdată) o poziţie în primele 16 echipe ale ţării. Deşi de circum­stanţă, drama braşovenilor a fost însă mai şocantă, căci în meciul de azi ei n-au reuşit să tragă decît un singur şut pe spaţiul porţii ad­verse. Ba mai mult, Crişul a avut cutezanţa unor contraatacuri rela­tiv reuşite, terminate cu trei şu­turi sănătoase (o dată Tamaş, de două ori Covalcic), înăbuşite în palmele bătătorite de atîtea isprăvi frumoase ale lui Adamache. Steagul roşu a jucat cenuşiu, fără cheag şi fără aplomb ofensiv, iar declinul său colectiv s-ar putea datora şi faptului că Pescaru a avut azi o zi mai ştearsă. Ion CUPEN FIECARE, CÎTE UN... AUTOGOL! Stadionul „1 Mai“ : teren bun , timp frumos ; spectatori aproximativ 10 000. Au marcaţi CRINGAŞU (min. 18 — autogol), STOICA (min. 54 — autogol). Raportul suturilor la poartă: 18—11 (pe spaţiul porţii : 10—­ Raport de cor­­nere : 6—1. FARUL : STEFANESCU — Mareş, ANTONESCU, Stoica, Nistor — Oprea, (min. 75 Turcu), I. CONSTANTINESCU — Tănase, Tufan (min. 67 Goleac), CPF”rROLUL°fUMIHAI IONESCU — N. Ionescu, Bădin (min. 15 Mănăstire), MIERLUŢ, Ciupi­tu — Crîngaşu, IUHASZ _ DINCUŢA, Grozea, Moldovan, AlAic arbitrat : I. DRAGHICI * ★ ★ *, ajutat la linie de Gh. Vasilescu I şi A. Vaduvescu (toţi din Bucureşti). Trofeul Petschovschi : 8. . . „ . La tineret-rezerve : Farul — Petrolul 0—0, urma a două autogoluri. In min. 18 Tănase, din careu, a şutat pu­ternic şi Crîngaşu a deviat balonul în poartă. In min. 54, Dincuţă, a executat o lovitură liberă de la circa 25 m. mingea a lovit piciorul lui Stoica și a intrat în poartă. Pompiliu VINTILA LOTUL REPRIZENTATIV SE RElISTI ASTĂZI . Pescaru introdus in lot Ieri, la amiază, a avut loc la se­diul F.R Fotbal o conferinţă de pre­să cu prilejul căreia a fost anunţată oficial componenţa lotului reprezen­tativ pentru meciul cu Ungaria, dr la 29 aprilie. El cuprinde pe următorii 18 juca­­tori : Portari : Răducanu (Rapid). Ada­mache (Steagul roşu). Fundaşi: Sătmăreanu (Steaua) Lupescu (Rapid). Dinu (Dinamo; Deleanu (Dinamo). Hălmăgeanu (Steaua) N. Ionescu (Petrolul). Mijlocaşi : Dumitru (Rapid). Nun­weiller (Dinamo). Anca („U“ Cluj) înaintaşi : Lucescu (Dinamo). Dem­brovschi (SC. Bacău) Iordănescu (Steaua). Domide (U.T.A.) Pescaru (Steagul roşu). FI. Dumitrescu (Di­namo) Uifăleanu („U“ Cluj) Remarcăm, ca element inedit, in­troducerea braşoveanului Pescaru în schimb, nu mai figurează Dobrin care se resimte încă de pe urme unui traumatism. Lotul se reuneşte astăzi cînd va efectua deplasarea la Poiana Braşov Pentru duminică ora 11, este prevă­zut un joc de verificare, la Braşov cu Steagul roşu. ULTIMELE ŞTIRI ■ ULTIMELE REZULTATE»ULTIMELE ŞTIRI TALERIŞTI ROMÂNI — LA „MARELE PREMIU AL MOSCOVEI" Ieri la prinz au plecat spre capitala sovietică şase talerişti români, care sîm­­bătă şi duminică vor participa la com­petiţia internaţională de talere aruncate din şanţ şi turn, dotată cu „Marele pre­miu al Moscovei”. Au făcut deplasarea G. Pintilie, L. Cojocaru (skeet), G. Flo­­rescu, I. Dumitrescu Şt. Popovici şi A. Marinescu (şanţ). Cu excepţia ultimului, ceilalţi ţintaşi cu arma de vînâtoare sunt componenţi ai lotului olimpic român de talere Conducătorul şi antrenorul dele­gaţiei este prof. I. Lovinescu. U.R.S.S. — PERU 2-0 (2—0) IN MECI AMICAL DE FOTBAL In partida amicală disputată ieri la Kiev, reprezentativa de fotbal a Uniu­nii Sovietice a dispus de aceea a Perului cu scorul de 2—0 (2—0), prin golurile marcate de Banişevski (min. 14) si Kon­kov (min. 18). FL. GHEORGHIU A DEBUTAT CU O VICTORIE LA THORNABY In prima rundă a concursului Inter­national de șah de la Thornaby (An­glia), marele maestru român Fl. Gheor­­ghiu, jucind cu piesele negre, l-a Imins Pe Tringov (Bulgaria). Alte rezultate : Larsen (Danemarca) — Lubojevici (Iu­goslavia) 1—0; Bllek (Ungaria) — Parma (Iugoslavia) remiză; Gligorici (Iugosla­via) — Kasfferty (Anglia) 1—0; Anders­­son (Suedia) — Hecht (R.F.G.) remiză; Sax (Ungaria) — Wade (Anglia) 0—1. ECHIPA LICEULUI 4 TIMISOARA — CAMPIOANA SCOLARĂ LA GIMNASTICA — MASCULIN In cea de a doua zi a final­ei campio­natelor şcolare de gimnastică au avut loc, în sala Feteasca, întrecerile băieţi­lor La fel de spectaculoase ca şi cele ale fetelor, disputele au evidenţiat va­loarea foarte ridicată a gimnaştilor de la Liceul 4 Timişoara. Liceul B­d. Haş­­deu, Buzău şi Liceul 2 Braşov, care au şi ocupat, în această ordine, primele trei locuri în clasamentul pe echipe. Tată punctajele înregistrate : Pe echipe: L. Lic. 4 Timişoara 165.60 ; campioană re­publicană şcolară pe 1972; 2 Lic. B.P. Hasdeu Buzău 164.30; 3. Lic. 2 Braşov 161.30; INDIVIDUAL COMPUS : 1. Titus Popovici (Lie. 4 Tim.) 18,60 — campion republican școlar pe 1972 ; 2. Marius Stoica (Lie. Buzău) 18,50; 3. Emil Po­­pescu (Lie . Brașov) 18,45. SEMIFINALELE CUPELOR EURO­PENE LA FOTBAL Benfica — Ajax (în tur, 0—1) 0—0 Celtic — internazionale (în tur, 0—0) 0—0 după prelungiri; 4—5 după penaltyuri „Cupa cupelor" Glasgow Rangers — Bayern München (în tur, 1—1) 2—0 (2—0) „Cupa U.E.F.A." A. C. Milan — Tottenham (în tur, 1—2)­­ 1—1 (0—1) Wolverhampton — Ferencváros (în tur, 2—2) 2—1 (2—0) Echipele subliniate s-au calificat pentru finalele marilor competiţii con­tinentale. Ieri, în a doua manşă a semifinalelor competiţiilor continentale, s au înregistrat următoarele rezultate : C. C. E. Redacţi« fl adrolaUtraţia­ Bucureşti, str. Vasile Conta ar 1*1 telefoaaer eeoUaU 1­10.05, secţia corespondenţi 11.5109, Interurban 72 fi 266i telex, sportrom buc. 180, Tiparul »L P. „Informaţia”, Bucureşti 40.368

Next