Sportul, iulie 1973 (Anul 29, nr. 7460-7490)
1973-07-01 / nr. 7460
Pag. 25-aS MUŞCHETARII ROMANI SUNT GATA PENTRU „ASALTUL“ GÖTEBORGULUI Scrimerii noştri vor fi prezenţi în oraşul Campionatelor mondiale cu o carte de vizită remarcabilă : 14 medalii de aur, argint şi bronz Pentru prima oară în istoria Campionatelor mondiale de Scrima, un oraş din Suedia, în speţă Göteborg-ul, va găzdui, in prima decadă a lunii iulie, importanta competiţiei a muşchetarilor. In rîndurile de faţă, Vom trece în revistă participările scremerilor noştri la „mondiale“, punctînd, evident, succesele lor... Ca pretutindeni unde au fost prezenţi, şi la C.M. muşchetarii României s-au impus prin comportări remarcabile. „Tonul“ i-a dat, încă din anul 1933, echipa de spadă, ocupanta locului 4 la Budapesta. Performanţa o va repeta echipa de sabie a ţării noastre, in 1937, la Paris. De notei pentru cele două ediţii amintite, evoluţia In rîndul fruntaşilor scrimei mondiale a trăgătorului Nicolae Marinescu — apreciatul antrenor de astăzi al ' clubului Progresul Bucureşti',— a fuais pînă In semifinale. Prima ascensiune spre podiumul C.M. aveau sâ o realizeze, însă, floretistele, în 1961, la Torino , locul 3. La aceeaşi ediţie, Olga Orbán-Szabó s-a numărat printre finalistele turneului individual. Un an mai tîrziu, la Buenos Aires, Olga Orbán-Szabo cucerea medalia de aur a c.M. Prima medalie de aur la C.M. a scrimei româneşti. Şi tot Buenos Aires, oaltă fruntaşă a floretei din ţara noastră ? Maria Vicol, se califica în semifinale.Parisul anului (,,1965 consemnează un nou salt valorici» echipei feminine de floretă : locul 221 în timp ce turneul individual al aceleiaşi probe a cuprins nu mai puţinde patru reprezentante ale României, 11 daaarte Î21 următoarea ordine : locul 2 — Olga Orbánt-Szabó, locul 4 — Mária Vicol, locul Ecatrivna Stahl, locul 6 — Ileana Gyulai. Acolo, în capitala Franţei, a apărut limpede faptul că lotul femininde floretă al ţării noastre manifestă multă forţă şiomosesintate. De altfel, presa de specialiste a remarcat în modelogios acest, adevăr.Şi tot de ■ Paris ■ este legată o cor firmare'' valorică a floretiştiior români, în proba pre* echipe. locul 5, care a repetat , rezultanţii de la ediţiaprecedentă a competiţiei (Gdansk 1963). • Un an mai tirziu, la Moscova, a fost rîndul Ecaterinei Stahl să ajungă în turneul final al „mondialelor“, clasîndu-se in cele din urmă pe locul 3, împreună cu Ildikó Bobis (Ungaria). 1967. Alt moment de aur al scrimei româneşti. In sala Universităţii din Montreal, 4-ul floretiştilor noştri a oferit marea surpriză a campionatelor mondiale, reuşind să întreacă pe rind toate pretendentele la prima treaptă a podiumului, echipele Franţei, Poloniei şi Uniunii Sovietice. După un deceniu de supremaţie în floretă, trăgătorii din U.R.S.S. cedau, în Canada, titlul de campioni scrimerilor români. Floretistele s-au menţinut în prim-plan, cucerind — tot la Montreal — o medalie de bronz la echipe. Următoarea ediţie a C.M. a fost programată, de asemenea, peste Ocean, în Cuba. Ea a coincis cu un nou succes de mare prestigiu al şcolii româneşti de scrimă. La Havana, echipa de fioreta fete a României a semnat intr-adevăr, una din paginile cele mai frumoase ale acestui sport, obţinind titlul de campioană a lumii, după o finală de un rar dramatism, în compania trăgătoarelor Uniunii Sovietice. Victorie la o tuşe, dar o evoluţie magistrală a tuturor fetelor noastre, Olga Szabó, Maria Vicol, Ileana Gyulai, Suzana Ardeleanu şi Ana Ene-Pascu. Se recunoştea deplin marea clasă a floretistelor ţării noastre, cu atît mai mult cu cît ele au reuşit, în aceeaşi ediţie, să ocupe un loc 2 la individuale, prin Ileana Gyulai. Notabilă a fost şi comportarea floretiştilor, situaţi, la echipe, de asemenea, pe podium , medalie de bronz. Iar Mihai Ţiu, una din revelaţiile turneului olimpic din Mexic, cu un an înainte, s-a aflat iarăşi printre finalişti. O evoluţie cu frumoase rezultate este de consemnat şi în 1970 la Ankara , medalii de argint în proba de floretă fete-echipe şi bronz prin echipa masculină de floretă. Olga Szabó avea să-şi completeze colecţia de trofee sportive printr-un „bronz” la individuale. Anul 1971 a lansat-o pe Ana Ene-Pascu. La Viena, ea s-a aflat în baraj pentru locul I al C.M., împreună cu Marie Chantal Depetris-Demaille (Franţa) şi Ildikó Rejtő (Ungaria). O medalie de bronz şi o promisiune pentru mai mult în viitor. ★ Iată, foarte pe scurt, istoricul prezenţelor româneşti la C.M. de scrimă. Bilanţul medaliilor : 3 de aur, 4 de argint şi 7 de bronz. Altele sunt de aşteptat, pentru a completa această frumoasă colecţie, acum, la Göteborg. Le pot aduce floretistele, sabrerii, dar şi reprezentanţii celorlalte probe. Să avem încredere în muşchetarii noştri, în virtuţile lor sportive, în ambiţia pe care ştiu să o arunce în toate marile confruntări sportive internaţionale. Tiberiu STAMA Floretistele României pe planşele de la Milano. In fotografie, una dintre reprezentantele ţării noastre, Ileana Gyulai (in stingă) şi campioana olimpică de la München, Antonella Ragno FAMILIE SPORTIVĂ Familia Laffineur din Juslenville poate fi dată ca exemplu sportivilor... de cameră. In timpul unui weekend, ea a constituit o echipă de fotbal care cuprindea, ţinînd cont şi de rezerve, pe cei şapte copii ai familiei şi şase nepoţi, a căror vîrstă se întindea între 16 şi 41 de ani. In faţa echipei oficiale a oraşului Justenville, „echipa Laffineur“ a făcut proba unui veritabil spirit de echipă, de familie ar trebui să spunem mai bine, şi astfel ea nu a cedat decit cu *001111 de 4—2. PREMIERA MONDIALĂ A UNUI SUPER-AUTOMOBIL Recent, perffecţionatul Porsche- Turbo 917 este [rapid ca un avion] şi mai uşor ca un Volkswagen tip gîndac. Datele tehnice ale superautomobilului vest-german sunt probabil unice pe lume. El are 1 050 CP, poate trece în 2,2 secunde de la 0 la 100 de kilometri pe oră, consumă cu cei 12 cilindri ai săi 100 de litri de benzină super, are două tancuri de siguranţă din material plastic, cu o capacitate totală de 360 de litri şi atinge o viteză maximă de 390 de kilometri pe oră. In prima cursă a noilor giganţi, a ieşit cîştigător Willi Kauhsen, din Aachen (R.F. Germania). După ce au ieşit atît de bine din aprigele dispute ale campionatelor europene de box de la Belgrad, Ştefan Băiatu, constantin Gruescu, Gabriel Pometcu, Simion Cuţov, Alexandru Popa, Paul Dobrescu şi Alec Năstac au acceptat invitaţia federaţiei de specialitate, care a oferit participanţilor noştri la „europene“ o vacanţă de două săptâmini în Delta Dunării, la Sulina, acolo unde apele Dunării se varsă în mare. Era greu de găsit o localitate mai potrivită pentru deconectare şi refacere. Orele petrecute pe malul mării sub soarele arzător şi partidele de pescuit au făcut ca timpul să se scurgă foarte repede şi plăcut, aproape tot atît de repede ca şi minutul de pauză dintre reprizele unui meci. Fiind vorba de vacanţă Băiatu, Pometcu, Gruescu, Popa şi Năstac au venit împreună cu soţiile, ultimii trei aducîndu-şi şi copiii. — Maestre Popa, o să fie cam greu... împreună cu soţiile şi cu copiii vom avea multă bătaie de cap — era de părere, la plecare, proaspătul campion european Simion Cuţov. — Ai să vezi că n-o să fie nimic, l-a liniştit, rîzînd, antrenorul Ion Popa. E adevărat că unui antrenor nu-i e uşor să strîmtască o echipă de boxeri aflaţi în vacanţă. Ai să te convingi, însă, că pentru... soţii treaba asta e un fleac... Concediul a început cu o... gală de box. La Tulcea (de unde călătoria spre Sulina urma sâ fie făcută cu vaporul) aveau loc finalele „Centurii Deltei“, competiţie la care au participat tineri pugilişti din mai multe oraşe ale ţării. Medaliaţii cu aur, argint şi bronz la „europene” nu puteau scăpa prilejul sa fie şi ei spectatori la o gală de box. Au fost primiţi cu aplauze şi oficialităţile sportive ale oraşului le-au încredinţat plăcuta misiune de a înmîna ei medaliile învingătorilor. Pentru un începător în ale boxului, o felicitare și o stringere de mină din partea unor campioni de talia lui Gruescu, Simion Cuțov, Năstac sau Pometcu au reprezentat un moment de neuitat... ...Hotelul „Farul“ din Sulina, liniştit ca un vîrf de munte pînă la venirea boxerilor, s-a umplut de larma voioasă a grupului condus de antrenorul Ion Popa. Au început sâ fie meşterite undiţe şi lansete, de-ai fi crezut că nu va mai rămlne un crap In Dunăre DOUĂ SĂPTĂMÎNI FĂRĂ DIRECTE SI UPERCUTURI.. sau vreun guvid în mare. A început, apoi, un potop de întrebări: „Unde să pescuim mai bine ?“. ..Care este drumul spre plajă ?“ „Cît să stăm la soare în prima zi ?“, „De unde putem scoate rime?“ „E adevărat că fiecare își poate face programul cum vrea ?“... în curînd, hotelul era din nou liniștit. „Trupa veseliei“ se răspîndise pe malurile apei. Doar medicul lotului, Petre Radovici, a rămas în cameră să-şi pună la punct mica sa farmacie de campanie. Ştia el, ce ştia. „In curind vor veni cei mici cu genunchii juliţi, Năstac, Băiatu şi cine mai ştie care cu degetele de la picioare rănite la fotbal, iar pentru mîine sâ pregătesc ceva care să aline usturimea pielei arse de soare. Oare eu cînd Intru în vacanţă ? Numai doctorul unui lot de box sâ nu fi...“ După primele zile, se ştia cine sunt campioni la pescuit şi cine se va bronza cel mai bine. Scăpat de grija pregătirilor fizice, tehnice şi tactice de tot felul, antrenorul Ion Popa a ocupat cu autoritate primul loc în clasamentul „pescarilor“. Pe locul doi, clujeanul Alexandru Popa. Mai puţin norocos în disputa sa cu peştii s-a dovedit a fi campionul european Constantin Gruescu. Dar „onoarea“ familiei a fost salvată de cele două fetiţe ale sale care, nu se ştie cum, au prins cu undiţa o scrumbie, treabă de care s-au mirat pînă şi localnicii. Familiile Năstac şi Pometcu se prăjesc toată ziua la soare, în timp ce Paul Dobrescu, ca un conştiincios student la drept, se pregăteşte pentru examene. Aşa cum se aştepta, doctorul Radovici nu are prea mult timp liber. Singurul om de care se întreabă, este el. Norocul e că nu se iveşte nici un caz grav. Dar cind ai medicul cu tine, îl consulţi fie şi numai pentru faptul că e foarte simpatic... ...Zilele de vacanţă oferite de federaţie au trecut repede, au rămas, însă, amintirile plăcute şi dorinţa de a reveni la Sulina, orăşelul acesta liniştit, unde apele Dunării se întîlnesc cu marea. Va trebui. Insă, ca performanţele viitoare ale boxerilor sâ... oblige federaţia la noi Invitaţii de acest fel. Petre HENŢ 75 DE ANI DE LA A UNUI ROMÂN O figură interesantă şi pitorească de explorator român de la sfirşitul veacului al XIX-lea a fost inginerul Bazil Assan. Atras de farmecul călătoriilor spre tărîmuri puţin cunoscute, el ia parte în 1896 la o expediţie norvegiană spre Polul Nord. Era epoca marilor bătălii pentru cucerirea celor doi poli ai pămîntului, epoca în care exploratori de cele mai diferite naţionalităţi încercau să asalteze extremele ţinuturi boreale şi australe. Assan este primul român care ajunge pină la latitudinea de 81°35’ nord şi care vizitează arhipelagurile din jurul polului. Tot atunci îşi încercă şansele şi celebrul Nansen, care nu reuşeşte insă atingerea polului. Această glorie îi va reveni, după cum se ştie, americanului Robert Edwin Peary în 1909, Polul Sud fiind cucerit abia peste doi ani aproape simultan de norvegianul Roald Amundsen şi englezul Robert Scott. De numele inginerului Assan se leagă, înnsă, primul ocol al Terrei efectuat de un român, înbarcat pe vapor la Constanţa, în iunie 1898, el face prima escală mai importantă în Grecia, la Atena, şi apoi se opreşte în ţara faraonilor. Străbate cu vaporul Canalul de Suez, zăboveşte apoi în venerata Mecca şi navigind pe apele Oceanului Indian, vizitează luxurianta insulă Ceylon. Apoi ajunge în Singapore, Canton şi Shanghai. După o zbuciumată traversare a Mării Chinei, Assan trece prin cele mai importante oraşe ale Japoniei. Peste Pacific, de la Yokohama la San Francisco, ingi- PRIMA CĂLĂTORIE ÎN JURUL LUMII nerul român călătoreşte 16 zile, după care străbate imensa distanţă pînă la New York, oprindu-se în oraşele în care i se părea că va afla evenimente, locuri sau oameni care să-l intereseze. Ajunge în Anglia şi, apoi, după o călătorie de 5 luni, în noiembrie 1898 este din nou în patrie. Din conferinţele ţinute de el la Societatea Română de Geografie, ca şi din numeroasele sale materiale scrise după călătorie, ne dăm seama că avem de-a face cu un atent observator al locurilor, oamenilor, fenomenelor. El descrie, cu gust şi competenţă, operele de artă văzute, remarcă obiceiuri ciudate ale multor popoare, foarte puţin vizitate de europeni, semnalează cuceriri ale tehnicii încă necunoscute la noi. Pentru toate acestea şi nu numai pentru că a fost primul român călător în jurul Pămîntului, considerăm că numele lui George Bazil Assan își va găsi un binemeritat loc intr-o viitoare istorie a exploratorilor din România. DORIN ALMASAN ing. BAZIL ASSAN ŞTIAŢI CA... ...Jimmy Ellis, recunoscut în urmă cu cîţiva ani drept campion mondial la categoria grea, de către W.B.A., a fost învins prin K.O. in prima repriză de Ernie Shaver . Palmaresul acestuia din urmă este elocvent : 44 de victorii înainte de limită, dintre care 31 consecutive ! Un nume de reţinut. Chiar de G. Foreman. ...Noul campion mondial de box la categoria cocoş, brazilianul Eddie Joffre, nu este altul decit... fostul campion al acestei categorii ! El şi-a recucerit titlul, la 37 de ani ! portál „CUPA ROMÂNIEI“ ŞI LOVITURILE EI DE TEATRU DE-A LUIUGUE ARILOR Aşadar, pentru prima oară în istoria „Cupei”, astăzi, în meciul final al acestei pasionante competiţii, Divizia A se va afla în tribună, pe post de spectator, în timp ce eroii ultimului act vor fi o reprezentantă a Diviziei C (Constructorul Galaţi) şi o formaţie din eşalonul secund al fotbalului nostru (Chimia Rîmnicu Vilcea). Este, fără doar şi poate, cea mai mare surpriză din multele pe care ni le-a oferit, de-a lungul anilor, această întrecere năzdrăvană, interesantă de fiecare dată tocmai prin rezultatele ei neaşteptate, prin victoriile echipelor „mici“ asupra celor „mari“. Finala de mare senzaţie dintre Constructorul Galaţi şi Chimia Rîmnicu Vilcea nu ne poate face, de altfel, să uităm alte momente „tari“ din ediţiile de pînă acum ale „Cupei României“. Aceste momente aveau să înceapă în anul 1937—1938, cînd în finala „Cupei României“, alături de Rapid, s-a calificat divizionara B C.A.M.T., care și-a vîndut scump pielea, obligîndu-i pe feroviari să lupte din răsputeri pentru ■ a smulge victoria : 3—2. In 1951, aveam să vedem altă divizionară B, Flacăra Mediaş, dîndu-i emoţii, în finală, echipei de aur a C.C.A.-ului şi silind-o să ia calea prelungirilor, pentru a cuceri victoria cu 3—1. Şi iată anul 1954, cînd divizia secundă nu se mai mulţumeşte doar cu prezenţa în finala „Cupei României”, ci urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, prin Metalul Reşiţa, care a învins cu 2—0 teamul dinamoviştilor, cu gloriile lui de-atunci : Constantinescu — Szőke, Fodor — Călinoiu, Băcuţ IX, Băcuţ I — Bartha, Nicuşor, Al. Ene Ozon (Neagu) şi Suru. Doi ani mai tîrziu, din nou divizia B se afirmă în această competiţie, Energia (Metalul) Cimpia Turzii dînd replica, în finală, formaţiei Progresul I.C.O., de care este învinsă cu 2—0. Finala ediţiei 1957—1958 s-a dis-CLENCIURI PE FAZĂ DUPĂ SEMIFINALELE „CUPEI" putat între două divizionare A, Ştiinţa Timişoara şi Progresul Bucureşti. In aparenţă nu mai putea fi vorba de nici o surpriză. In fapt, însă, da, căci timişorenii au cîştigat cu 1—0 asupra unui adversar de care fuseseră învinşi, doar cu cîteva zile înainte, în campionat, cu... 7-0! „B“-ul revine în atac In 1959—60 (scena finală: Dinamo Obor — Progresul Bucureşti 0—2) şi în ediţia următoare, prin C.S.M. Baia Mare, care joacă finala „Cupei“, pe stadionul „23 August“ din Capitală, în compania lui Dinamo. Surpriza se opreşte, însă, aici, dinamoviştii cîştigînd cu 4—0. în schimb, un an mai tîrziu, Dungu — Greavu, Mach — Langa, Motroc, Koszka — Kraus, Balint, Ozon, Georgescu şi Dulgheru (Vătafu), aliniaţi sub culorile Rapidului, se văd nevoiţi să lase divizionarei B Arieşul Turda Cupa din care se pregătiseră să bea şampania victoriei. Un strămoş al... Constructorului Galaţi, Siderurgistul Galaţi, avea să dea culoare ediţiei 1962—1963 a „Cupei României“, ajungând de pe poziţiile Diviziei B, să susţină finala cu Petrolul şi chiar să-i neliniştească pe ploieşteni, la un moment dat, cînd au reuşit să deschidă scorul. Un an mai tîrziu, câştigătoarea „Cupei“ avea să fie eliminată, în 16-imile noii ediţii ale acestei competiţii, de către o echipă din campionatul... judeţean: C.I.L. Blaj ! Este cunoscută, apoi, povestea divizionarei C Foresta Fălticeni, care, în ediţia 1966—1967, a înscris o performanţă memorabilă în activitatea ei, calificîndu-se pînă în finală (cu Steaua), după ce le dase la o parte, rind pe rind, pe C.S.M. Iaşi, Steagul roşu, Dinamo Bacău şi Rapid (proaspăta campioană a ţării !) O altă formaţie din Divizia C. C.I.L. Gherla, a avut o carieră mai scurtă decit Foresta Fălticeni, în ediţia 1969—1970, dar a provocat cea mai mare surpriză, scoţînd din cursă Rapidul ! Spaţiul nu ne-a permis să trecem în revistă toate rezultatele de mare răsunet din „Cupa României“. Finala de astăzi, în nici un caz, nu ne poate oferi vreo surpriză. Marea surpriză a însemnat finala în sine, prezenţa în turul de onoare al acestei competiţii a divizionarei C Constructorul Galaţi şi a divizionarei B Chimia Rîmnicu Vilcea. Oare „Cupa României” ne rezervă, în ediţiile viitoare, surprize şi mai mari ? Tot ce se poate !" Proba a fost făcută... Jack BERARIU — Bietul .A" ! Ce ceas nemernic ! Dar ascultă-mâ pe mine ! Cu tot şocul lui puternic, Pin-la toamnă îşi revine ! O REGULĂ DE AUR Aceste cuvinte de bun simţ aparţin lui Johan Cruyff : — Pentru mine, lucrul cel mai important in fotbal nu e sâ urmăresc jucătorul cu balonul, ci să fiu atent la cei fără balon ! Acest adevăr, rostit de un mare fotbalist, îl va îndemna desigur pe mulţi La reflecţii... O CARTE A TINEREŢII EROICE *) „Cine siînt paraşutiştii ? Dacă cineva mi-ar pune această întrebare, aş zîmbi şi n-aş şti ce să răspund", mărturiseşte, cu savuroasă candoare, în prefaţa lucrării, generalul-maior Grigore Bastan, el însuşi un straşnic paraşutist,performer încununat cu recordul naţional de altitudine, azi încă în vigoare. Deci, cine sînt paraşutiştii ? — se întreabă, poate, oricine pînă citeşte cartea pe care Editura Militară a avut buna inspiraţie s-o facă să ajungă la îndemîna publicului cititor, care nu-şi mai pune întrebări, nu mai are nelămuriri, ci-şi concentrează Întreaga atenţie lecturii unei emoţionante povestiri, cu eroi din lumea noastră, din anii noştri. . . Povestire în care desluşeşte patriotismul fierbinte, nobila dăruire în acea acţiune a riscului permanent, a iscusinţei, a voinţei, a unei înalte virtuţi spirituale. Eroismul saltului — al însuşi exerciţiului în acea lume a înfruntării riscului — pus în serviciul patriei, hotârîrea în luptă, rezultatele obţinute de paraşutiştii angajaţi în episoadele cu care a debutat participarea armatei române în luptele de pe frontul de vest, în campania pentru doborârea fascismului, primesc nimb de legendă şi sonorităţi de baladă, în descrierea pe care o reuşeşte Ştefan Soverth. (însuşi povestitorul e participant la descriere, scăpat şi el din viitoarea riscului şi a morţii). Ştefan Soverth 7 Nu e oare cel care a pus umărul la organizarea paraşutismului de la noi 7 Nu e oare cel cu sute de salturi cu paraşuta, in cariera sa în care a comandat întîia companie de paraşutişti şi prima şcoală de paraşutişti sportivi care aveau să devină pepinierele paraşutismului românesc 7 Nu e el inventatorul şi realizatorul paraşutei care-i poartă numele 7 O paraşută care a Înregistrat, pînă acum, peste 130 000 salturi. — Da, da ! vine răspunsul la întrebare. E el, acelaşi, prezent în toate înfăptuirile din paraşutismul românesc, veteranul „umbrelelor“, om format în marea şcoală a curajului, pe adevăratul ei nume paraşutismul. E el, autorul cărţii „Paraşutiştii în luptă“, care se cuvine citită şi repovestită apoi celor care n-au mai apucat să afle cartea în librării — epuizată în primele zile ale apariţiei. Sunt lecturi care emoţionează, înalţă şi stimulează cititorul. Ştefan Soverth, cel care o viaţă a tot coborît cu paraşuta din înălţimile văzduhului, s-a înălţat acum cu cartea sa în lumea spirituală a scrisului românesc. V. FIROIU membru al Asociaţiei internaţionale a istoricilor de aviaţie *) Paraşutiştii în luptă, de Ştefan Soverth (Editura Militară), 1973, 146 pagini, lei 5,90. „ANII N-AU TRECUT PESTE MINE ...I-AM LĂSAT ÎN URMĂ, CU BICICLETA“ Fost campion de fond al ţării acum trei decenii, TĂNASE IGNAT pledează — prin exemplu personal . . .In 1926, împreună cu alţi cîţiva entuziaşti, punea bazele secţiei de ciclism a asociaţiei sportive muncitoreşti de pe lingă Atelierele Griviţa. . . In 1931, cîştiga circuitul Bucureşti — Tirgovişte — Sinaia — Bucureşti (cca. 300 litr). . . In 1933, devenea campion de fond al ţării. . . In prezent, Tănase Ignat este preşedintele comisiei de cicloturism a municipiului Bucureşti şi nu se rezumă doar la scripte sau probleme organizatorice, deşi vîrsta i-ar da dreptul. — De fapt, cîţi ani aveţi, tovarăşe Ignat . — Ehei, am trecut de 64, răspunde zimbind Interlocutorul nostru, pentru care timpul pare să se fi oprit cu vreo 15 ani în urmă. — Nu arătaţi această vîrstă. . . — Mi se spune adeseori. Dar vreţi să ştiţi ceva 7 Anii n-au prea reuşit să treacă peste mine pentru că i-am lăsat In urmă eu, cu bicicleta... — Sînteţi un vechi prieten al bicicletei 7 — Aş putea spune : de-o viaţă. Am Încălecat pentru prima oară pe uncal de fier14 la 6 ani. Mi-am dorit şi eu unul şi-am reuşit sâ-1 am. Dar peste mai mulţi ani şi cu destule sacrificii. — Aţi făcut ciclism intr-o perioadă eroică a acestui sport. — Oh, da ! Barem, noi, cei de la „Griviţa“, ne-am zbătut în greutăţi mari. Prin 1936—37, secţia noastră nu mai avea decit doi membri. De ce ? Fiindcă nu dispuneam decit de două biciclete de curse. — De cînd v-aţi îndreptat atenţia spre cicloturism ? — Din 1945. Mai întâi am reorganizat secţia de ciclism de la Griviţa, apoi m-am consacrat turismului pe bicicletă. — Pe care îl slujiţi cu statornicie de aproape 30 de ani. . . — Nici nu vă închipuiţi cu cită plăcere o fac, deşi nu întîlnesc, peste tot, Înţelegerea cuvenită pentru acest admirabil mijloc de recreare. — De exemplu. .. — Sâ vedeţi ce se-ntîmplă. Cu organizaţia de pionieri am colaborat totdeauna excelent. Am realizat, pînă acum, cu copiii, cele mai numeroase şi mai frumoase acţiuni. Au devenit o tradiţie excursiile din cadrul judeţelor, apoi cele pe întreaga ţară. S-au organizat şi cîteva excursii mai mari — „Floarea prieteniei“ — în Bulgaria, Ungaria. Mai sus însă, la nivelul tinerilor, al adulţilor, foarte greu se urnesc oamenii. — Care credeţi că este cauza ? — Cred că U.T.C.-ul, sindicatele, Consiliile judeţene pentru educaţie fizică şi sport ar trebui să fie mult mai active. De obicei se prevăd 2—3 acţiuni într-un an. Şi cu asta, gata. Or, ar trebui ca In permanenţă, din mai şi pînă în octombrie, la fiecare sfîrşit de săptămînă, sâ se organizeze cite o excursie. — Se consideră, poate, că se încarcă prea mult calendarul de acţiuni. — Dar asta este o optică greşită ! Cicloturismul reprezintă o formă simplă de recreare. Este mişcare în aer liber, aşa cum recomandă atît de stăruitor — şi pe bună dreptate — Hotărârea de partid cu privire la dezvoltarea educaţiei fizice şi sportului. Eu pot să spun tuturor, din îndelungata mea experienţă, că mersul pe bicicletă înseamnă sănătate, pentru că Înlătură efectele sedentarismului, înseamnă şi putere sporită de muncă, pentru că Înlătură oboseala activităţii cotidiene. — Pledaţi cu înflăcărare pentru cicloturism. . . — Pentru că o merită. Tovarăşii din conducerea C.N.E.F.S. mi-au propus să vizitez o serie de judeţe pentru a stimula factorii locali să acorde o mai mare atenţie cicloturismului. Abia aştept să pornesc la drum. — Nu credeți că ar fi utilă o lucrare de îndrumare în acest sens . — Am și predat editurii „Stadion“ o broşură care tratează cicloturismul de la A la Z. Din păcate, nu va ajunge în librării prea curînd. Iată de ce sînt bucuros că mi se oferă prilejul să discut direct cu cei în cauză. Sper că, după apariţia Hotărîrii partidului, oamenii vor fi mai sensibili şi la problemele cicloturismului. Şi sînt atît de simple aceste probleme !... Sebastian BONIFACIU pentru cicloturism Nr. *7460 ALEXANDRU TUDOR, COMUNA CORNEŞTI. Amicii dv. susţin ca portarul echipei Petrolul, Mihai Ionescu, ar avea 33 de ani. Ar fi bine. Şi ar fi şi mai bine dacă ar avea 23 şi ar putea apăra încă multă vreme poarta echipei pioieştene. Dar, »merge“ pe 37. DAN MĂCIUCĂ, BRAŞOV. Mi-e foarte uşor sâ vă răspund : Dumitrache a Înscris golul victoriei in meciul cu echipa R.D. Germane, de acum o lună. Îmi pare râu câ nu pot sâ răspund, de pe acum, la o întrebare mai interesantă, pe care mi-o pun și eu in fiecare zi : cine va Înscrie golul victoriei noastre în septembrie, cind cele două echipe se vor intilni din nou ION DECEAN, COMUNA MIHALŢ. „Avind o deosebită stimă şi respect faţă de campioana absolută a ţării la patinaj artistic, Doina Mitricică, îmi permit sa vă întreb dacă nu cunoaşteţi adresa ei“. Asta e mai mult o întrebare de... iarnă ! Dar, cum probabil n-aveţi răbdare să aşteptaţi pînă atunci, vâservesc pe loc, li puteţi scrie sportivei dv. preferate pe adresa următoare : Aleea I.O.R. nr. 11, bloc G 3, scara B, apt. 21, sectorul 4, Bucureşti, I. SECAREANU, JIMBOLIA. Este suprinzator faptul că un arbitru de fotbal, chiar fără o calificare superioară, vina cu o părere atît de greşită : regulamentul nu interzice executarea unei lovituri de la 11 metri şi în felul descris de dv. , jucătorul care execută lovitura atinge încet balonul, trimiţindu-l înainte, iar un coechipier ţîşneşte şi înscrie. Dar, evident, nu este recomandabil un asemenea procedeu, el majorînd mai degrabă posibilităţile de ratare, decit cele de marcare. IONEL ARMEAN, BUCUREŞTI. Ambele meciuri dintre Crişul şi Universitatea Cluj, disputate In cadrul ediţiei 1965-66 a campionatului Diviziei A, s-au terminat la egalitate: 1—1 și 0—0. ANDREI TANASE, RÎMNICU SARAT. Joe Frazier l-a învins pe Cassius Clay, la puncte, după 15 reprize. AUREL TRAIAN, LUDUȘ. O... picătură din cele trimise. »Era singur cu portarul. O ocazie unică de gol. Ah, fie-ar fi fost la ei balonul !“. GH. BORLEȘTEANU, ORADEA. Pentru mine, nu există nici o neclaritate : „In ultimul minut, însă, la o lovitură liberă indirectă, executată lung, în careul argeșenilor, O. Ionescu egalează“. O. Ionescu a preluat lovitura liberă executată lung, in careul argeșenilor, de către un coechipier, și a egalat. De altfel, construcţia frazei ar fi trebuit să vă conducă la acest raţionament, din moment ce s-a spus „la o lovitură liberă indirectă“, şi nu „dintr-o lovitură liberă indirectă“. MARCEL TECLU, BUCUREŞTI. Sunt de aceeaşi părere, şi anume că arbitrajul lui Nistos Mihai, din finala „Cupei Cupelor“, dintre A.C. Milan şi Leeds United i-a dezavantajat net pe fotbaliştii englezi. Uneori, „cavalerii fluierului“ nu sunt deloc... cavaleri. EMIL GHERGHESCU, SIGHIŞOARA. Reprezentativa noastră a participat la turneul final al următoarelor ediţii ale campionatului mondial de fotbal: 1139 (direct), 1934 (prin natificare), 199 (direct), 1976 (prin calificare). CONSTANTIN ROMAN, LUDUȘ. »Am scris două poezii, pe care am stat pe ginduri dacă să vi le trimit sau nu. Dar colegii m-au lămurit că-s bune și să le trimit“. Bine că mi-aui apus. Altfel, eram supărat pe dv. Dar, poate câ greşesc eu şi, de aceea, m-am deecis să public două versuri din poeziile dv. : Sătmăreanu-i om frumos Şi dă pasele pe jos. Dacă vom primi cereri din partea cititorilor, vom publea şi celelalte versuri : NELU QUINTUS, PLOIEŞTI. Pus faţă in faţă cu rezultatul meciului petrolul — Metalul Bucureşti, catrenul dv. de duminica trecută, închinat Petrolului, v-a pus In faţa multor suliţi ala cititorilor. Dar noul dv. catren, dedicat tot Petrolului, ii va mulţumi, desigur. A fost clipa să erupă. Dar ieşind — cum ştiţi — din Cupă, i-a venit — nu-s vorbe-n viat — Ca să Intre In... pâmlnt ! Ilustraţii ! N. CLAUDIU MOŞ DRAGHIA DIN NOU LA DRUM. Iatâ-l pe moş Drăghia pornind din nou la drum cu bicicleta. Un drum lung, care trece prin Bulgaria, Turcia, Grecia, Iugoslavia, Italia, Franţa, Spania şi o serie de ţări din nordul Africii. Reîntoarcerea este prevăzută pentru anul 1974, cînd moş Drăghia va efectua cu vaporul călătoria de la Casablanca la Constanţa. Sînt cîteva mii de kilometri pe care Alexandru Drăghia nu ezită să-i „atace“, la cei 77 de ani ai săi . „M-aş bucura să fiu însoţit pînă la frontieră — spunea Alexandru Drăghia — de orice cicloturist, căruia îi garantez că pedalez încet. Aveţi în vedere vîrsta şi greutatea bicicletei şi a bagajelor, care însumează aproape 100 de kilograme“. Iubitorii sportului din ţară, ca şi familia sa (cei trei fii ingineri şi unul tehnician) îi urează drum bun acestui temerar ciclist.