Sportul, iunie 1976 (Anul 32, nr. 8289-8309)

1976-06-10 / nr. 8295

După Regala Moscova“ la caiec-canoe VERIFICARE INTR-O COMPETIŢIE FOARTE PUTERNICA De vorbă cu C. Bârsănescu, antrenorul coordonator al lotului nostru Anunţată drept cea mai im­portantă competiţie dinaintea Jocurilor Olimpice de la Mont­real, „Regata Moscova“ la caiac-canoe („Memorialul Iulia Riabcinska“) a onorat antici­pările, reunind la start ma­joritatea fruntaşilor mondiali ai caiacului şi canoei. Amă­nunte despre acest concurs, despre evoluţia sportivilor noş­tri ne furnizează antrenorul coordonator al lotului, prof. Corneliu Bârsănescu . „ Am deplasat la Moscova prima noastră garnitură, în dorinţa de a verifica pregăti­rea şi potenţialul celor vizaţi să concureze la Montreal în condiţiile unei concurenţe pu­ternice, cu o lună şi jumă­tate înaintea startului olimpic. Din capul locului vreau să precizez că, exceptîndu-i pe sportivii din R. D. Germană — a căror supremaţie în ca­iacul feminin este binecu­noscută — şi pe italianul Peri, la Moscova au concurat aproa­pe toţi cei care speră în o­­cuparea locurilor pe podium la J.O. Mai mult, sovieticii, pentru care regata a consti­tuit criteriu de selecţie în ve­derea alcătuirii echipei olim­pice, au înscris la majoritatea probelor cîte 5—6 echipaje. Avînd în vedere forţa deose­bită a caiacului şi canoei din această ţară, vă puteţi da sea­ma mai bine de tăria con­cursului. — Cum apreciaţi comporta­rea sportivilor noştri în con­diţiile amintite ? — Verificarea a fost utila, pentru ei şi pentru noi, teh­nicienii lotului, în general ca­­iaciştii şi­­ canoiştii români au concurat bine, cu oscilaţii în plus şi minus faţă de acest calificativ. Foarte bine­ — Vasile Diba, cîştigător la ICI — 1 000 m în faţa principalilor — prezumtivi — adversari la J.O. (Csapó, Siedziewski) şi sosit al doilea la 500 m la numai o zecime de secundă de sovieticul Lizunov. Gheorghe Danilov şi Gheorghe Simir­­nov, clasaţi la ambele probe de canoe pe locurile secunde, au demonstrat o continuă creş­tere a formei, care va atinge punctul maxim la J.O. Şi Ivan Patzaichin — mai bun la 1 000 m, unde ar fi putut cîştiga — se apropie de valoa­rea sa cea mai bună. Ne-a mulţumit şi comportarea Aga­­fiei Orlov şi Nastasiei Nichitov (K 2). N-au convins Maria Mi­­horeanu (K1), departe de po­sibilităţile ei reale, în serii a concurat fără să se concen­treze şi a ratat calificarea in finală. La fel, perechea caia­­ciştilor Larion Serghei — Po­­licarp Malîhin, clasaţi pe locuri modeste — IX şi X — cu timpuri departe de cele realizate la antrenamente. Ei trebuie să se pună serios pe treabă pentru a recuceri pozi­ţiile cîştigate în ultimii doi ani, pe care le-au pierdut acum ; posibilităţi au ! VI M ------------gftag vat -' zzv­.r SCHIFIŞTII NOŞTRI CONCUREAZĂ LA „REGATA GRINAU" în cursul acestei dimineţi urmează să părăsească ţara loturile reprezentative de ca­notaj, care vor participa, sîm­­bătă şi duminică, la întrece­rile ediţiei 1976 a puternicei „Regate Gru­nau“. In fruntea lotului nostru se află garni­tura olimpică masculină, din care fac parte următoarele e­­chipaje : Oanţă — Ceapura şi Zagoni — Kapornyai la 2 f.c., Simion — Gali — Tudor — Grumezescu la 4 f.c., Walter Lambertus şi George Mereuţă la schif simplu. Printre echi­pajele feminine care participă la această regată amintim cele de 4-11 rame (Cornelia Neac­­şu, Angelica Chertic, Eleonora Drugă, Valeria Cătescu + E­­caterina lane) şi 4+1 vîsle (Doina Bărdaş, Gina Tănase, Elena Gawluît, Lud­a Buzuc + Ecaterina lane). CAIAC- PRIMA EDIŢIE a „Tra­fAMOP leului Drobeta", orga­nizată de Consiliul ju­deţean al sindicatelor Mehedinţi s-a disputat în municipiul Drobeta Turnu Severin şi a reunit la start peste 250 de sportivi şi sportive de la cluburile şi asociaţiile sportive din ţară. S-au desfăşurat probe pentru seniori, ti­neret, juniori I şi I­. Trofeul a reve­nit caiaciştilor­ şi canoiştilor de la Şcoala sportivă Timişoara, urmaţi de cei de la Voinţa Arad şi Şco­ala sportivă Orşova. (R. PREDESCU — coresn.). IN TOT SÎMB­iTA ŞI DUMINICA,­­ la Geoagiu (bazin de 50 m) va avea loc un concurs de veri­ficare a înotătorilor din loturile re­prezentative de seniori şi juniori. Pi'tl O ,fJ EIAPA A IV-A a Divi­­rVL'~' zlei A (seria B) , la Ti­mişoara, Industria linii a învins Şco­larul Bucureşti cu 7—5 (0-2, 3—1, 1 —1 ■ 3—1). Au marcat : Barabancea 2, Bondărău 2, Piţigoi 2, Ilecan (I.L.) şi Boca 2, Nicolae 2, Medianu (S) ; la Arad, Rapid — Progresul Oradea 9—6 (2—2, 2—1, 4—2, 1-1). Princi­palii realizatori : Unc 3, Leszay (R) 3 şi Lengyel (P) 3 ; la Tg. Mureş, Mureşul — Politehnica Cluj-Napoca 4-11 (2—2, 0-3, 1—2, 1-4). Au­­in­scris : V. Pop 4, Covaci 4, Mohioti, Chioreanu, Szűcs (P) și Lucaci 2, Szarvadi 2 de la Mureşul. Loto-Pronosport informează numerele extrase la tra­gerea PRONOEXPRES DIN 9 IUNIE 1876 . FOND GENERAL DE CIȘTIGURI : 1.514.244 Iei din care : 745.789 lei REPORT. Extra­gerea I : 42 32 37 23 31 30 ; ex­tragerea a II-a : 27 44 40 41 38. CÎȘTIGURIL­E CONCURSULUI PRONOSPORT DIN 6 IUNIE Ca­tegoria 1 (12 rezultate) : 13,35 variante a 7.490 lei ; categoria 2 (11 rezultate) : 327,45 variante a 247 lei ; categoria 3 (10 rezulta­te) : 2.872,35 Variante a 42 lei. REZULTATELE CONCURSULUI PRONOSPORT DIN 9 IUNIE 1976 I. Politehnica Iasi—C.F.R. 1 n. Rapid—F.C. Constanta X HI. F.C. Bihor—F.C. Olimpia­­ IV. F.c. Argeş—Jiul Petroşani 1 V. Sp. stud.—A.S.A. Tg. M. 1 VI. S.C. Bacău—Dinamo (p.) X VH. S.C. Bacău—Dinamo ff­. 2 vm. U.T.A.—Poti. Tim. (p.) 1 IX. U.T.A.—Poli. Tim. (f.) 1 X. Univ. Craiova—Steaua (p.) X XI. Univ. Craiova—Steaua (f.) 1 Xn. „U“—F.C.M. Reşiţa (p.) 2 xm. „U“—F.C.M. Reşiţa (f.) 2 FOND DE CÅŞTIGURI : 106.430 LEI. CUPA DINAMO“ LA CICLISME —• Alexandria, 120 km ; etapa a IlI-a, sîmbătă ora 11, șos. București — Urziceni, 120 km. Competiţia „Cupa Dinamo“ la ciclism începe astăzi, la ora 16, când participanţii la între­ceri vor lua startul în prima e­­tapă programată pe şos. Bucu­reşti — Olteniţa (100 km, cu plecarea de la km. 6). La actua­la ediţie a întrecerii (a XVII-a) vor participa selecţionatele tu­turor secţiilor de ciclism din Capitală, alergători de la Meta­lul Plopeni, Petrolul Ploieşti şi CIRO — Braşov precum şi trei echipe din R.D. Germană (Dina­mo Berlin), Cehoslovacia (Ruda Hvezda Plsen) şi Grecia. Este interesant de arătat că la ultimele cinci ediţii ale „Cu­pei Dinamo“, victoria finală a revenit de patru ori reprezen­tanţilor clubului organizator Iată programu­ următoarelor două etape : etapa a II-a, vineri ora 15,30, km. 7 şos. Bucureşti ECHIPA FEMININĂ DE HANDBAL A ROMÂNIEI PARTICIPĂ LA „TROFEUL IUGOSLAVIA" Astăzi pleacă la Belgrad re­prezentativa feminină de hand­bal a României pentru a par­ticipa între 11 şi 13 iunie la competiţia internaţională do­tată cu „Trofeul Iugoslavia“. Din echipa condusă de antre­norul emerit Constantin Po­pescu fac parte, printre altele, Viorica Ionică, Simona Argh­ir, Doina Cojocaru, Rozalia Sos, Doina Furcoi, Magda Miklós şi Nadire Luţaş. Programul jocurilor repre­zentativei României este ur­mătorul vineri — cu Uniu­nea Sovietică, sîmbătă — cu Iugoslavia şi duminică — cu R. F. Germania. S-a încheiat Turneul ţărilor socialiste la scrima SPADASINII ROMÂNI: LOCUL 2 LA INDIVIDUAL ŞI ÎN PROBA PE ECHIPE în proba de spadă a Turneu­lui ţărilor socialiste la scrima, desfaşurat la Budapesta, repre­zentantă României au ocupat poziţii foarte bune. La indivi­dual, de pildă, spadasinul Ni­co­lae Jorflu s-a clasat pe locul 1. In urma unu­i turneu de baraj în 3 (c­u Kolczonay şi Muskow­­ski). Initial, la capătul turneu­lui final, Iorgu obţinuse victorii la I,tikom­ii (5—3), Erdős (­ 4) şi Szabó (5-0), în baraj : 5—1 cu Muskowski si 4—5, după o dispută epuizantă, cu Kolczo-Clasament final : L Kolczo­­nay (Ungaria) 3 v.d.b., 2. IORGU (Románia) 3 v.d.b., 3. Mus­kowski (Ungaria) 3 v.d.b., 4. Lukomski (U.R.S.S.) 2 v., 5. Erdős (Ungaria) 2 v., 6. Szabó (România) 2 v. ' Rezultatul a fost repetat, du­pă aceea, in turneul pe echipe in care spadasinii români (Ior­gu, Pongrat, Popa, Szabó, Duţu) au întrecut formaţiile Cubei (9—5), Cehoslovaciei (8—4) şi Uniunii Sovietice (8—8, plus 7 tuşe), au încheiat la egalitate perfectă cu cea a Ungariei şi au pierdut in extremis, cu 7—8, la ,,4“-ul Poloniei, cîştigătorul probei. La floretă fete, formația țării noastre s-a situat pe locul 6. (Echipa a fost handicapată de îmbolnăvirea uneia dintre spor­tivele de bază, Suzana Arde­­leanu). SUCCESE ALE TINERILOR LUPTĂTORI ROMÂNI LA TURNEUL INTERNAŢIO­NAL DE LA BUDAPESTA Zilele trecute s-a încheiat la Budapesta un turneu inter­naţional de lupte greco-romane şi libere rezervat juniorilor, la care au fost prezenţi şi re­prezentanţii ţării noastre. Ti­nerii sportivi români au avut o comportare remarcabila, mulţi dintre ei ocupînd locuri fruntaşe. La greco-romane, cinci luptători români au cîş­tiga­t concursul : N. Zamfir (48 kg), C. Arapu (52 kg), G. Dumitriu (62 kg), Gh. Panaite (90 kg) şi I. Savin (100 kg), iar C. Drăghici (52 kg) şi D. Aiacoboaie (57 kg) s-au clasat pe locul 2. Şi sportivii de la libere au obţinut succese : Gh. Rasovan (48 kg), A. Şuteu (52 kg) şi B. Lupu (82 kg) au urcat pe prima treaptă a po­diumului de premiere, i ■■■ N. Peteu (63 kg) şi M. Stanei­n (82 kg) au ocupat locul secund. -■r*«ueWiSSBSEHKJwsisrTS „COFA SCOLII SPORTIVE DE ATLETISM Pe stadionul Republicii din Bucureşti s-a desfăşurat sîmbătă şi duminică ..Cupa Şcolii sportive de atletism“ (concursul republican de primăvara al juniorilor de ca­tegoria a IlI-a). Cu acest prilej Viorel Gagiu (L.C.E.A. Cimpulung Muscel) a îmbunătăţit recordul categoriei de vîrstă la 1 000 m ob­stacole alergînd 2:47.5. Lucia Ne­­govan (Sc. sp. Tg. Mureş) a ega­lat cu 10-1 recordul la 80 m. Alte rezultate : RA­TEU­ : 80 m : Vasile Moncea (L N. Bălcescu Cluj-Na­­poca) 9.3. 96 mg : Mihai Breazu (L.N.R. Cluj-Napo­ca) 12.4, 3 km marş: Marian Văietuş (Şc. sp. at­letism) 14,25,6. disc . Ion Balint (C.S. Arad) 51.94 m. lungime : Vlad Enescu (C.S. Şcolar) 6.53 m. înălţime : Florin Chivu (L.C.E.A.) 1­80 m. suliţă : Marius Andruşca (Şc. sp. Rădăuţi) 51.66 m. 4X80 m: Liceul Nicolae Bălcescu Cluj-Na­poca 36,6 ; FETE : 600 m : ştefana Ion (Şc. sp. Olimpia Craiova) 1:41.0. 1 000 m : Aneta Achim (Şc. sp.­­ Galaţi) 3:02,7. 80 mg : Ma­riana Vlăsceanu (L.C.E.A ) 12­0, lungime : Speranţa Radu (Şc. sp. Constanţa) 5.15 m, înălţime : Si­mona Buciu (Şc. sp. Lugoj) 1.50 m, 4X80 m : Liceul 2 Iaşi 41,7. START IM EDIŢIA A Ill-a A „CUPEI SCINTEII TINERETULUI" LA TENIS Devenită tradiţională, cea de-a IlI-a ediţie a „Cupei Scîn­­teii tineretului" la tenis rein­tră în actualitate. Incepînd de azi s-a dat startul primei e­­tape, cea de masă, care va re­uni toate categoriile de tineri. Concurenţii (băieţi şi fete) sunt împărţiţi, conform regulamen­tului, în trei categorii de vîr­­stă : 10—14, 15—19 şi 20—25 de ani. Următoarele etape vor avea loc după cum urmează : cea de-a Il-a (pe localităţi şi cen­tre de comună) intre 15 iul­ie şi 15 august ; a 111-a (pe judeţ) — 15—31 august —, urmînd ca finala pe ţară să se desfăşoare în staţiunea turistică a tinere­tului de la Costineşti, între 6—12 septembrie. Triunghiularul masculin Italia - Polonia — România (Urmare din pap. 1) taţi cu performanţe superioare. Iată rezultatele primei zile : 100 m — 1. Voronin (Polonia) 10,2.. . 5. Claudiu Suselescu 10,4, 6. Tom­a Petrescu 10,5; 400 m — 1. Jan Werner (P) 45,7... 4. Gheorghe Dulgheru­ 47,8... 6. Iosif Korodi 48,8: 1 500 m — 1. Wasilewski (F) 3:40.2. 2. Gheor­ghe Gh'pu 3:40.6... 5. Petre Lu­pan 3:42.3 : 10 000 m — 1. Kowel (P) 28:22,4, 2. Ilie Florciu 23:23.2... 6. Cătălin Andreica 30:52,4; 4x100 m — 1. Polonia 39,0, 2. România 41,3. Italia descalificată : 110 mg — 1. Ron­­coni (I) 13,8, 2. Erwin Sebestyen 13.3.. . 6. Nicolae Perţa 14.6; lungime — 1. Kedziewski (P) 7.35.. . 5. Dumitru Iordache 7,51 m, 6. Ştefan Lăzărescu 7,25 m ; înălţime — 1. Jacek Wszola (P) 2,24 m — record... 4—5. Con­stantin Cirstea şi Gwozdz (P) 2.10. 6. Alexandru Papi 2.10 m , disc — 1. Iosif Naghi 62,14, 2. Wolodko (P) 58,73 m, 3. De Vincentis (I) 58,74 m... 5. Ion Zamfirache 58,30 m : ciocan : 1. Ljubjewski (P) 70,32 m... 5. Nicolae Bindar 64,76, 6. Tudor Stan 64,62 m. FINALELE CAMPIONATULUI DE GIMNASTICĂ (Urmare din pag. 1) titluri. Sper ca şi­­în Capitală, în faţa publicului bucureştean, rezultatele mele să fie la înăl­ţime“. ALINA GOREAC : ».Regret mult că un mic accident m-a ţinut cîteva zile departe de aparate. Aceasta a făcut ca la finale, foarte importante pen­tru toţi gimnaştii noştri frun­taşi, să nu mă aflu în cea mai bună formă. Dacă aş mai fi avut o săptămînă la dispozi-­­­ţie, atunci cred că evoluţia mea la finale ar fi fost foarte bună. Sper, totuşi, ca la pa­ralele, apa­rtul meu preferat, să obţin un rezultat bun“ DAN GRECU : „Voi evolua la Palatul sporturilor cu exer­ciţiile cu care mă voi prezen­ta peste mai bine de o lună la J.O. de la Montreal. Am muncit mult, am finisat fie­care mişcare, fiecare element şi cred că voi concura bine. Doresc mult să-mi înscriu în palmares cel de-al cincilea ti­tlu de campion absolut al României. Bineînţeles, mă voi strădui ca evoluţia mea la i­­nele să fie la nivel... mondial şi olimpic“. TEODORA UNGUREANU­ • „Păstrez cu plăcere în pano­plia mea cu trofee medalia de campioană cucerită an­ul trecut la Bacău. Mă aflu într-o for­mă buna și cred că voi putea şi de data aceasta să cîştig un titlu de campioană. Poate la brrna... în orice caz, sunt con­vinsă că duelul m­eu cu Na­dia va fi de o factură foarte ridicată, oferind publicului bucureştean multe momente de reală satisfacţie“. MIHAI BORŞ : „Nu mă în­doiesc, campionatele din acest an, programate cu puţin fimn înaintea J.C., vor fi de un ri­dicat nivel tehnic. Doresc mult să mă clasez în primele trei locuri la individual compus, iar la ineri, împreună cu Dan Gre­cu­, Nicolae Oprescu şi Liviu Mazilu,­­să dovedim că alcătuim o adevărată echipă olimpică“. ! ! . După cum se ştie, în luna mai, la Karlovo, în primul meci dintre selecţionatele Diviziei B din România şi Bulgaria, victo­ria a revenit formaţiei bulgare cu scorul de 2—1 (1—1). Marţi, la Alexandria,­pe un gazon ex­celent (dar alunecos, din cauza I ploi!), in faţa cîtorva mii de­­ spectatori, cele două formalii au susţinut partida revanşă. De­­ data aceasta, au ciştigat f­otba­­­liştii noştri, cu acelaşi scor : 2—1 (1—1), în min. 12. Voicilă a înscris din lovitură liberă, de 1 la 16 m. în min. 39, oaspeţii au egalat prin masivul O. Petrov (1,90 m), care a înscris cu capul, în min. 62, echipa noastră a­­ luat conducerea cu golul care avea să-i aducă şi victoria : Tudor a şutat la poartă din a-I faţa careului şi Kirilov, la 7—8 m. în careu, a oprit balonul cu mina. 11 m clar ! Oaspeţii au­­ protestat ne­justificat, l-au îm­­brincit pe arbitru, iar L­ancenov l-a şi lovit la conducătorul de­­foc, fiind eliminat pen-tru ges-t tul său reprobabil. Koller a transformat precis lovitura de pedeapsă. Enervaţi de cîteva­­ decizii greşite ale tuşierului Al. Drăguţ (Zimnicea) şi de trece­rea cu vederea a unui fault în careu asupra lui Pargov, fot­i­baliştii bulgari au jucat dur, dominînd, insă, şi în 10 oameni, într-un final in care Bunea ar­­ fi trebuit să fie si el eliminat­­ pentru lovirea intenţionată a “ lui O. Petrov cu balonul în B fată. O partidă de mare anga­­£ .lament, în care jocul echipei ■ noastre a fost sub nivelul ce-l lui al partenerei sale. Arbitrul C. Nîculescu (Buc.) a condus formaţiile : ROMÂNIA : Bunea — Dumitrescu. Pantelimon, Căldăruş (min. 46 Tiuş), Koller (min. 46 Tilihoi) — Nucă (min. 70 Sava). Bezman. Smidt (min. 46 Koller) — Tudor (min. 70 Foaie), Voicilă. Fildan (min. 46 Bădăluţă) ; BULGARIA : N. Pe­trov — Stefanov, V. Petrov. Ki­rilov, Lazarov — Aeenov. Niko­­lov (min. 46 Zlîftov), Mancenov — Pargov, O. Petrov, Pancev. Conslantin ALEXE SI­A - B’JLGAPÎÎA (selecţionatele Diviziei B) 2-1 (1-1) CRAIOVA, 9 (prin telefon) A fost un meci de orgolii­u .! Ultima campioană din provin­cionat. Şi un stadion prin „ochi“, cum n-a­m mult timp, a aşteptat mult de la acest derby. Prima repriza n-a oferit însă prea multe. Cra­­iovenii au început bine, in ocazii, a lui Crişan în min. 35 şi a lui Ciupitu in min. 36, dar Iordache s-a dovedit excelent. Steaua a încercat şi ea ceva în ofensivă, dar intrările dure (şi nesancţionate) ale lui Ber­­neanu şi Deselnicu au anulat, parcă, elanul ofensivei mili­tare. Va fi o repriză mai frumoa­să, invidiat după pauză. Iure­şul craiovean, materializat încă din start prin golul lui OBLE­MENCO în min. 48, lansează jocul, dar chiar dacă meciul are oarecare echilibru replica liderului e totuşi firavă. De unde şi ocazia lui Bălăci (min. 55), rezolvată din nou de Ior­dache, şi cursele lui Crişan şi Daşcu, una dintre ele înche­iată in min. 83 cu al doilea gol al studenţilor , a centrat Daşcu de pe stingă şi OBLE­MENCO a înscris printr-un plonjon superb un gol cu care ia conducerea în clasamentul golgeterilor absoluţi ai ţării — 161 de goluri în prima divizie. Meciul era jucat şi insistenţa din final a liderei ni s-a părut fără conţinut. Pentru că Steaua a refuzat un joc de angajament total, gindindu-se, probabil, la... Cupă. Mircea M. IONESCU JOC PLĂCUT, DUPA PAUZĂ Stadion Central ; teren foarte bun ; timp excelent ; spectatori - aproximativ 50 000. A marcat : OBLEMENCO (min. 40 şi S3). Raport de cornere : 4—3. Raportul şuturilor la poartă : 16+6 (Pe spaţiul porţii : 9—5). UNIVERSITATEA : Purcaru-NEGRILA, Constantinescu, Deselnicu, Ber­neanu—Ciuaitu, BĂLĂCI (min. 63 Donose), Ştefânescu—CRIŞAN, OBLE­MENCO, Cămătaru­ (min. 57 (DAŞCU). STEAUA : IORDACHE-Anghelini, Someş AGIU, Vigu-ION ION, Stoica (min. 57 Dumitriu IV), Iordănescu—Troi, M. Răducanu (min. 68 Năs­­tase), C. Zamfir. A arbitrat : C. Szilagy ; la linie : V. Trifu şi G. Pop (toţi din Baia Mare). Trofeul Petschovschi : 10. La tineret-speranţe : 3-0 (1-0), d­e. Universitatea ’74, primea iureş, dar fără maturitatea ne­­replica laureatei actualului cam­­cesară. Au fost şi două mari FINAL FIERBINTE ORADEA, 9 (prin telefon). Oaspeţii au venit hotărîţi să joace, o carte mare. Ei s-au orga­nizat bine în apărare­­,i n-au ezi­tat să atace ori de cite­ ori au Sadion F.C. Bihor ; teren foarte bun ; timp excelent ; spectatori — aproximativ 15 000. Au marcat : M. MARIAN (min. 7), GEORGESCU (min. 47), POPA (min. 73), GHERGHELI (min. 89). Raport de cornere : 5—1. Raportul şuturilor la poarta : 13—11 (pe spaţiul porţii : 7—5). F.C. BIHOR : ALBU-P. Ni­colae, LUCACI, E. Naghi, Po­­povaci—Naom, M. MARIAN, AL. NAGHI (min. 72 Mure­­şan) — Ghergheli, Florescu (min. 25 Agud), GEORGESCU. OLIMPIA : Bathori I—Filip, CONDRUC, Popescu, Bocşa— V. MUREŞAN, Bathori­­I, Both I (min. 46 Helvei), POPA— Hateganu (min. 66 Varga), Iancu. A arbitrat : C. Dinulescu ; la linie : Gh. Vasilescu Il (ambii din Bucuresti) si C. Ghenciuiescu (Tîrgoviste). Cartonaşe galbene : BOCSA, GHERGHELI, POTH­­. AGUD. Trofeu! Petschovs­hi : 8. La tineret-Speranţe : 3—2 (3-1). avut prilejul să o facă. F.C. Bi­hor, după un început bun, in care părea că va obţine o victorie fără probleme, mai ales după deschiderea scorului din min. 7 (M. MARIAN a reluat puternic, la colţ, o minge respinsă de Bat­­h­ori I), a acţior­it în continuare fără suficientă claritate şi decizie în fazele de poală, aspectul me­ciului menţinindu-se în aceste condiţii multă vreme sub semnul echilibrului. Ceea­ ce rezultă, de altfel, şi din r.-Jânărul marilor ocazii de gol, din­ prima repriză, ale celor două filmaţii : M. Ma­rian (min. 24 şi 41), Both I (min. 14) şi Bathori II .(min. 44). După pauză, om­ădenii par cu totul o altă echipă. Ei pun stă­­pînire pe joc chiar din debutul reprizei şi, în min. 47, majorează scorul . Agud trimite o pasă la întâlnire în careul Olimpiei, unde GEORGESCU, viru­t ca un bolid trimite, cu capuţ­ în plasă , 2—C. F. C. Bihor joacă din ce în ce mai bine, combina spectaculos şi ocaziile de gol cu­rg la poarta lui Bathori ! Dar, împotriva cursului jocului, cei care înscriu sunt ■oaspeţii (min. 73, [ după o acţiune individuală a lui POPA. încuraja­ţi de acest gol, oaspeţii „se arun­că“ cu toată echipa în atac, in­­cercînd egalarea, într-un final fierbinte, in care Bathori li va rata, incredibil, singur cu porta­rul (min. 77),­­ pentru ca­ un minut înainte de sfîrşitul partidei. F. C Bihor, reluînd ofensiva, să-şi asigure o victorie meritată, dar nu fără emoţii, printr-un foarte frumos gol Înscris de GHERGHELI. Mihai IONESCU ACTUALITĂŢI . IERI, LA TIMIŞOARA ŞI PIATRA NEAMŢ, au început în­trecerile d­in cadrul turneului fi­nal al campionatului naţional de juniori. Iată rezultatele : TIMI­ŞOARA - seria I : „U“ Cluj-Napoca—F.C. Argeş 2—0, Dinamo Buc. — U.M. Timişoara 1—1 , seria a II-a , F.C. Baia Mare — Dinamo Slatina 5—4, Steaua — U.T.A. 3—2 ; PIATRA NEAMŢ — seria I : S.C. Bacău — Chimica Tirnăveni 4—0. Sportul studen­ţesc Buc. — Steagul roşu Braşov 0—1 ; seria a II-a : Rapid Buc. — Liceul de fotbal Bacău 0—0. A.S.A. Tg. Mureş — Şcoala spor­tivă Sibiu 0—0.­­P. ARCAN şi II. ROMA — I COSIM TURNEUL SELECŢIONATEI SIRIEI IN TARA NOAS­TRĂ. In perioada 22 iunie — 2 iulie, selecţionata Si­riei va întreprinde un turneu (de trei jocuri) in tara noastră. F.R.F urmează să stabilească, în­­zilele următoare, formaţiile care vor juca in compania oaspeţilor noş­tri. AS AZI, PE STADIONUL PRO­GRESUL va avea loc o intere­santă partidă amicală, in care se vor întilni fruntaşele primelor două serii ale Diviziei B. Pro­gresul, și, respectiv, F.C.M. Ga­lati. Meciul este programat cu începere de la ora 17.30. DIVIZIA A ETAPA A XXXII-a ARAD, 9 (prin t­lefon). De la meciul cu Feyenoord, spun localnicii, n-a mai fost atî­­ta lume s-o vadă pe U.T.A., re­­zultind astfel că suporterii tex­­tiliştilor sunt alături de formaţia lor favorită şi la bine şi la rău. Apăsată de situaţia critică, echi­pa gazdă forţează din start des­chiderea scorului, dar o face pripit şi şuturile de la distanţă ale lui Colnic nu găsesc cadrul porţii. A fost, parcă, o reglare a tirului din partea vîrfului de atac arădean care, în min. 12, lansat de Schepp, în careu, nu mai greşeşte. Nici golul lui COL­NIC nu linişteşte, însă, echipa, care, în loc „să-şi paseze“ adver­sarul, se grupează în faţa butu­rilor lui Marincan pentru a-şi apăra fragilul avantaj. Oaspeţii nu se lasă mult invitaţi şi pro­duc emoţii „tribunelor“ în min. 19 (Păltinişan trimite peste poar­tă de la 10 m) şi 22 (Roşea îl obligă pe Marincan să respingă Stadion U.T.A. ; teren foar­te bun ; timp însorit, vînt uşor ; spectatori — aproxima­tiv 20 000. Au marcat : COL­NIC (min. 12), BROŞOVSCHI (min. 29), FLOAREŞ (min. 62). Raport de cernere : 3—11. Raportul şuturilor la poartă : 14—22 (pe spaţiul porţii : 5—5). U T.A. : Marincan — Birău, Kukla, POJONI, Gal — DO­­MIDE, SCHEPP (min. 61 Axen­­te), Braşovschi — Cura (min. 82 Sima), COLNIC, Giurgiu. ,,FOLIu , Jivan — Mioc, PALTINIŞAN, Mehedinţu, Maier — Dembrovschi, ROŞCA, Şerbănoiu — ANGHEL, Cotec (min. 61 PETRESCU), Floareş. A arbitrat : N. Petriceanu ; la linie : D. Isăcescu şi V. Roşu (toţi din Bucureşti). Cartonaşe galbene : GAL, MIOC. Cartonaşe roşii : BIRAU, ANGHEL. Trofeul Petschovschi : 9. La tineret-speranţe : 0-1 (0-0). VICTORIE ADUSĂ DE lift RIRBfIS deseori foarte aproape de obţi­nerea unui rezultat da egali­tate, pe care l-ar fi meritat. Dominarea teritorială a fost de partea ieșenilor, dar numeroase mingi cîştigate la mijlocul te­renului n-au găsit, prin joasa finală, adresantul care trebuia să şuteze. Aşa se face că, în ciuda acestui avantaj teritorial evident, situaţiile gazdelor de a marca n-au fost pe măsura superiorităţii lor teritoriale. In schimb, clujenii dispunînd de un spaţiu dezaglomerat in faţa lor, au lansat, mai cu seamă in a doua repriză, acţiuni pe contraatac care au produs multe emoţii în tribunele stadionului. Victoria ieșenilor a concreti­zat-o SOFIAN (min. 51), la o acţiune foarte hotărîtâ şi rapidă efectuată pe cont propriu şi în­cheiată cu un şut puternic, cu care l-a invins pe Buduşan. Oaspeţii au fost pe punctul de a egala in min. 56, cînd Mu­reşan a scos mingea de pe li­nia porţii, după ce Coloji re­­luase balonul cu capul. Pînă la sfirşitul întîlnirii, Politehnica a făcut un joc ceva mai bun, lup­ţi­nd cu toate forţele spre a menţine un minim avantaj aşa de imp­ortant pentru rămînerea în prima divizie. în ansamblu, partidă de tin nivel modest, presărată cu multe greşeli de ordin tehnic din cauza ţie care o aminteam la început. Eftimie IONESCU IAŞI, 9 (prin telefon). întîlnirea socotită drept cea maii importantă pentru efectele ei în lupta de evitare a retro­gradării a fost permanent mar­cată de această miză deosebită. Gazdele au suportat mult mai greu decit oaspeţii apăsarea în­­tilnirii, astfel că doar în rare momente au jucat calm şi la- Stadion ,.23 August" ; teren excelent ; timp frumos ; spec­tatori — aproximativ 6 000. A marcat : SOFIAN (min. 51). Raport de cornere : 10—7. Raportul şuturilor la poartă : 17—11 (pe spaţiul porţii : 9-5). POLITEHNICA : Stan — SO­FIAN, Dinu (min. 72 Cioba­­nu), Unchiaş, Mureşan — Ro­­milă, BANU, Simionaş — D. Ionescu, Dănilă, COSTEA. C.F.R. : Budusan — L. MI­HAI, S­öke, CIOCAN, Lupu — M. BRETAN, Boca, Vişan — Goştilean (min. 54 Popa), Ţegean, Coloji. A arbitrat : Marcel Buzea ; la linie : Ilie Urdea (ambii din Bucureşti) şi Ion Chilibar (Piteşti). Trofeul Petschovschi : 9. La tineret-speranţe : 3-0 O-O), d­di, în schimb, oaspeţii — cu recunoscuta lor specialitate de a menţine balonul prin pase repetate — au reuşit să se afle ÎNVINGĂTORI FĂRĂ PROBLEME... Pe linia ultimelor sale evolu­ţii, Sportul studenţesc a reuşit şi ieri un joc apreciabil şi un rezultat bun, important pentru bucureşteni în „asaltul“ pe care-l dau, în acest final de campionat, unui loc în „Cupa U.E.F.A.“. Victoria de ieri a „alb­­negrilor“ este cu atît mai pre­ţioasă, cu cît a fost obţinută în faţa unei echipe fruntaşe a cla­samentului, care ne-a obişnuit cu bune evoluţii în Capitală, dar care — o spunem nu pen­tru a diminua meritele învingă­torilor — ieri a decepţionat, mai ales după pauză cînd, resem­nată, A.S.A. a contat prea pu­ţin în joc, şutind o singură dată la poartă ! întîlnirea s-a desfăşurat în nota de cvasipermanentă domi­nare a bucureştenilor care, cu un Mircea Sandu în mare ver­vă, au periclitat continuu poar­ta lui Solyom. De altfel, scorul a fost deschis în urma unui „cap“ al lui Sandu, care a tri­mis în bară, mingea revenită in teren fiind apoi reluată în pla­să de GROSU. După zece mi­nute, Marica a avut o mare o­cazie (reluare peste bară, la o minge respinsă de Solyom), dar studenţii şi-au majorat curînd avantajul : in min. 36, Manea a executat o lovitură liberă de la circa 40 de metri lateral, MIR­CEA SANDU a sărit spectacu­los şi a reluat cu capul, jos, la­­ colţ. După pauză, meciul a scăzut ca ritm, ca spectaculozitate. Bucureştenii n-au mai insistat, iar A.S.A., cu atacuri neconsis­tente, i-a permis lui Răducanu să joace mai mult... in margi­nea careului Dealtfel, portarul bucureştenilor a fost realmente solicitat o singură dată in acest meci , în min. 38 cînd a respins greu, în corner, un şut excep­ţional al fundaşului Onuţan. Radu URZICEANU Stadionul Republicii ; timp ploios, rece ; teren alunecos ; specta­tori — aproximativ 3 000. Au marcat : GROSU (min. 12), M. SANDU (min. 36). Raport de cornere : 5—5. Raportul şuturilor la poartă : 19—5 (pe spaţiul porţii : 7—2). SPORTUL STUDENŢESC : Răducanu - TANASESCU, CIUGARIN, Gri­­gore, Manea—Cazan, Marica (min. 78 Rădulescu), O. IONESCU—Pe­­treanu, M. SANDU, Grosu (min. 85 C. Popescu). A.S.A. : Solyom—Gligore, Kiss, ISPIR, Onuţan—Píslarü (min. 78 Stin­gă), BÖLÖNI, Szöllösi (min. 50 Marton) -Fazekaş, Naghi, Both II. A arbitrat : N. Cursaru ; la linie : N. Moroianu şi A. Avramescu (toţi din Ploieşti). Trofeul Petschovschi : 10. La tineret-speranțe : 2—1 (2—1). DUPĂ MOLIE EMOIII, POP CIEEE mmjU balonul intr-unui din stîlpii por­ţii). Scăpată cu faţa curată, U.T.A. iese la joc şi, la primul atac mai închegat (min. 29), BROŞOV­SCHI fructifică o pasă a lui Do­­mide. Şi U.T.A. pare, din nou, prematur mulţumită, permiţînd oaspeţilor să deţină superiorita­tea teritorială o bună parte din repriza secundă. Apoi, în min. 62, cînd FLOAREȘ a redus han­dicapul (Înscriind cu capul), a prins chiar să tremure (în min. 79, la un „cap“ al lui Anghel, Marincan a scos de lingă bară). A fost faza la care, lovindu-se reciproc, Birău și Anghel au vă­zut cartonaşul roşu. De aici îna­inte, durităţile (îndeosebi ale gaz­delor) fragmentează jocul şi timpul se scurge încet pentru cei din tribune. Gheorghe NICOLAESCU GAZDELE, CA ÎN ZILELE LUP, ROME Radu îl s-a invirtit ca un... titi­rez printre fundaşii Jiului, Tonca l-a faultat evident în careu, dar arbitrul Gh. Retezan a văzut clar avantajul, mingea deviind la ROŞU , şut puternic al aces-PITEŞTI, 9 (prin telefon). De la 2 mai (etapa XXVI. 2­1 cu Politehnica Iaşi). F.C. Argeş nu a mai obţinut o victorie în campionat, deşi între timp a mai jucat încă de trei ori pe teren propriu­­ în partida cu fiul însă, formaţia locală a evoluat ca le zilele ei bune, a dominat cu au­toritate din primul pînă în ulti­mul minut. Argeşenii şi-au ...dez­văluit intenţiile lor pur ofensive încă de la început, jucînd cu fundaşii centrali pe linia de cen­tru, cu cei laterali mereu în atac (îndeosebi Bărbulescu) şi cu un mijlocaş — Iovănescu — al doilea vîrf lingă Radu II. Ast­fel prezentîndu-se lucrurile, nu a mirat pe nimeni că scorul s-a deschis relativ repede. în min. 8, IOVĂNESCU a reluat imparabil cu capul, de la circa 8 m, o ex­celentă centrare a lui Jercan. Autorul golului (min. 12) și M. Tom­a (min. 25) au ratat apoi două mari ocazii, în min. 30, în­să, la o învălmășeală în careul petroșenenilor, JERCAN a găsit un culoar favorabil şi a şutat plasat, mărind avantajul echipei sale. După pauză ofensiva gazdelor nu a scăzut nici un moment din intensitate, în minutele 50 şi 52, Radu II şi M. Tom­a s-au aflat la un pas de gol, dar abia în min. 67 tabela de marcaj s-a mo­dificat din nou, în urma unei fa­ze de mare spectaculozitate : Stadion ,,1 Mai" ; teren foarte bun ; timp noros, din min. 75 ploaie torenţială ; spectatori - aproximativ 8 000. Au marcat : IOVĂNESCU (min. 8), JERCAN (min. 30), ROŞU (min. 67). Raport de cornere : 10—1. Raportul şu­turilor la poartă : 28—4 (pe spaţiul porţii : 13—3). F. C. ARGEŞ , Cristian (min. 86 Ariciu) — BĂRBU­LESCU, OLTEANU, N. Stan (min. 86 Simion), Ivan — Mustăţea, IOVĂNESCU, M. Tom­a - ROŞU, RADU II, Jercon. JIUL : I. Gabriel — Rusu, Tonca, Stocker, Niţu — Mra­­vuşca, G. Stan, Moldovan (min. 78 Covaci) — N. Tom­a, Roznai (min. 23 Sălăjan), Stoichiţă. A arbitrat : Gh. Retezan ; la linie : S. Stăncescu şi D. Gh. Metz (toţi din Bucureşti) Trofeul Petschovschi : 9. La tineret-speranţe : 2—1 (0-1), tuia şi... 3—0. Replica Jiului — fără vigoare, absenţă lui Mulţescu şi Roznai (accidentat în min. 23) resimţindu-se mult într-un an­samblu în care ei sunt piesele de bază. Laurențiu DUMITRESCU CRIZA DE INSPIRAŢIE A GIULEŞTENILOR In timp ce oaspeţii nu au contat în atac (ei renupiind toane curînd şi la arma co­ntra­­atacului), bucureştenii, care au dominat în marea parte a timpu­lui, chiar cu fundaşii la centrul terenului, s-au complicat în ac­ţiuni ofensive, odată ajunşi in preajma careului advers secîn­­du-le inspiraţia. Din această cauză, ei nu au avut decit pa­tru ocazii de a înscrie două re­­zultînd din lovituri libere exe­cutate de către Manea din po­ziţii identice, de la aproximativ 25 metri, singura diferenţă fiind că la prima (min. 12) extrema stingă feroviară a şutat plasat la semiînălţime, portarul Popa respingînd spectaculos în cor­ner, în timp­ ce la a doua lo­vitură liberă (min. 20) Manea a trimis balonul de puţin pe lin­gă bară. Celelalte două acţiuni ofensi­ve care se puteau încheia cu gol în poarta constămeană s-au petrecut în min. 40 şi min. 86, la cea din prima repriză prota­goniştii fiind Neagu şi Manea, ultimul blocat­ curajos de Popa în carerul de 6 metri, iar la cea din finalul partidei Sutru a tri­mis cu capul balonul în bară, de unde, revenit în teren, a fost­ trimis peste poartă de la mai puţin de 6 metri ! Echipa constănţeană s-a mut- O GREŞEALĂ PROMPT SANCŢIONATĂ BACĂU, 9 (prin telefon). Credeam că in această partidă gazdele vor imprima în teren un tempo ridicat, că vor juca cu a­­plomb şi elan pentru a putea trece de experimentata lor par­teneră. Băcăuanii nu au reuşit, însă, acest lucru, atît din proprie neputinţă cît şi ca urmare a fap­tului că bucureştenii au ştiut prin calm şi acel joc de ..pose­­morişcă“ să dezarmeze adversa­rul, să-l facă să caute cu... lumi­narea poziţiile ideale de sut, în prima repriză băcăuanii, după ce au scăpat ..ba­sma-curată“ în min. 13 (D. Georgescu a şutat de la 16 m, singur-singurel cu portarul Coman în faţă, peste bara transversală !) şi-au creat cîteva situaţii de gol, mingea plimbindu-se periculos prin ca­reul dinamovist, însă, acolo n-a fost găsit jucătorul cu percuţie, cu acel şut sănătos. Eriţan (min. 18 şi 30), Băluţă (min. 19) şi Şo­­şu sunt cei care n-au nimerit ţinta porţii din poziţii favorabile, ultima fiind cît „roata carului“, în repriza secundă — min. 56 — am consemnat o fază fierbinte la poarta apărată de Ştefan,­ pe rînd Băluţă şi Duţan avînd golul în „vîrful bocancului“, în minutul următor, contraatac fulgerător de­clanşat de dinamovişti şi Vrân­­ceanu, servit de Lucescu, ratează incredibil. Oaspeţii, prin triun­ghiul Lucescu — D. Georgescu — R. Nunweiller, ţin mai bine fiinele jo-­­ cului, clatină din ce în ce mai mult defensiva locală. Urmarea : Stadion ,,23 August“ , teren bun , timp frumos ; specta­tori — aproximativ 20 000. A marcat : LUCESCU (min. 73). Raport de cornere : 10—3. Ra­portul şuturilor la poartă : 10—11 (pe spațiul porții : 2-3) S. C. BACAU : Coman — Lunca, Catargiu, Volmer, MAR­­GASOIU — SOSU, Duţan (min. 74 Cârpaci), Chitaru (min. 67 Botez) — Aelenei, Pană, Băluţă. DINAMO : ŞTEFAN — CHE­­RAN, G. Sandu, Dobrău, Lu­­cuţă — Sătmărearu II, R. NUNWEILLER, CUSTOV LUCESCU, D. GEORGESCU, Vrînceanu. A arbitrat : O. Anderco (Satu Mare) ; la linie : T. Balanovici şi P. Mărăşescu (ambii d­in Iaşi). Trofeul Petschovschi : 7. La tineret-speranţe : 1—1­0-0). in min. 73, R. Nunweiller centrea­ză în careu, balonul este respins de Volmer în picioarele lui LU­CESCU şi experimentatul jucător trimite sec în unghiul lung, sanc­­ţionind prompt marea gafă a fundaşului băcăuan. Golul a topit şi mai mult pe gazde şi Dinamo, prin ştiinţa contraatacului pe care o posedă, trece pe lingă majora­rea scorului (min. 79 şi 85 — au­torul ratărilor fiind Vrînceanu). O victorie a maturităţii unei echi­pe care nu iartă pe cei aflaţi în zi slabă. Stelian TRANDAFIRESCU SUCCES MERITAT AL OASPEŢILOR CLUJ-NAPOCA, 9 (prin tele­fon). Confruntare inegală între o formaţie (F.C.M.) dornică să mai urce trepte în ierarhia finală a Diviziei A şi o echipă (C.U“) re­semnată cu soarta sa de a pă­răsi primul eşalon fotbalistic. Re­­şiţenii, deşi fără Beldeanu şi Bo­ra, au combinat mai bine la mij­locul terenului şi au fost mai insistenţi în faţa nord­ lui Lăză­­reanu. „U“ a avut uneori iniţia­tiva însă a jucat lent, iar cînd înaintaşii au ajuns la marginea careului advers au căutat o po­ziţie ideală pentru a şuta, ceea ce a permis fundaşilor centrali reşiţeni să rezolve situaţiile mai critice. Puţine faze s-au creat în pri­mele 45 de minute la ambele porţi. Studenţii au avut posibili­tatea de a deschide scorul, dar prima oară (în min. 18) Ines a plonjat cu siguranţă la picioare­le lui Coca, iar a doua oară (în min. 24), după ce Hergane a res­pins balonul de pe linia porţii (trimis cu capul de Vesa), Coca l-a expediat în bară ! Cind toata lumea aştepta fluierul de înche­iere a primei reprize (fiindcă Stadion Municipal ; teren bun ; timp frumos ; specta­tori - aproximativ 500. Au marcat : FLOREA (min. 45) şi GABEL (min. 75). Raport de cornere : 4-4. Raportul şuturilor la poartă : 12-17 (pe spaţiul porţii : 7-8). „U" : Lăzăreanu—Poraţchi, Pexa, ANCA, Ciocan-COZA­­REC, Bichescu, BATACLIU-Lu­­chescu, Coca (min. 62 Bar­bu) Vesa. F.C.M. • Hies - Ologeanu UŢIU, HERGANE, Filipescu- Caprioru, Bejin (min. 74 Gri­­gore), GABEL­ Atodiresei (min. 46 Jacotă), TĂNASE. FLOREA. A arbitrat : Gh. Popovici , la linie : T. Istrate și I. Puia (toti din Bucureşti). Trofeul Petschovschi : 9. La tineret-snaran­e : 1-0 (1-0), trecuse deja un minut peste timpul regulamentar). FLOREA a făcut o incursiune pe partea stincă, a ajuns la marginea ca­reului de 16 m­ele unde a şutat. Lăzăreanu a intervenit d­e­ Pctuos, mingea l-a lovit în piept şi apoi a intrat­ în ru­să, oaspeţii luînd astfel conducerea. După pauză oaspeţii au acţio­nat mai viguros şi în min. Z6 GABEL a majorat scorul la 2, ca urmare a unei lovituri libere indirecte, executată de Florea. Studenții au încercat în final să „­,­Tor,a hinfirrmniii dar n-au reu- Stadion „23 August" ; teren bun ; timp ploios ; spectatori - apro­ximativ 8 000. Raport de cornere : 13-2. Raportul şuturilor la poartă : 13-6 (pe spaţiul porţii : 8-1). , TIAPID : Joniţă—Pop, Grigoraş, FI. Marin, A. DUMITRU—ANGELESCU, Ricniţă M. Stelian (min. 46 Şutru)-Leşeanu *(min. 66 Rontea), Neagu MANEA.­­ „ F C.CONSTANŢA , POPA-Mustafa, ANTONESCU, NISTOR, Gatel-Constantinescu (min. 78 Hoffmeister), MOLDOVAN, Sălceanu-Peniu, Mărculescu, Turcu. . A arbitrat : A. Ene , la linie : V. Ciocîlteu şi Gh. Victor (toţi din Craiova). Trofeul Petschovschi : 9. La tineret-speranţe : 0-3 (0-2), numit să expedieze un singur şut pe spaţiul porţii lui Ioniţă (min 6) probabil pentru a-i în­cerca vigilenţa (Moldovan a ex­pediat un şut cu boltă, sub bara transversală, de la 30 de metri), dar văzînd că portarul giuleştean e la post n-a mai schiţat nici o acţiune pertinen­tă. Oaspeţii s-au rezumat la a se grupa în jurul ,,libero“-ului Antonescu, fiind totuşi, ajutaţi de lipsa de inspiraţie în atac a jucătorilor feroviari bucureşteni.

Next