Sportul, septembrie 1980 (Anul 36, nr. 9566-9591)
1980-09-01 / nr. 9566
Faza tfe zonă a campionatelor individuale de box frum IR! fii NIVEL MEDIU« Şl IN ULTIMELE GALE ■ 1,1 Brăila, Craiova, Sibiu şi Timişoara s-au disputat meciurile din cadrul semifinalelor fazei de zonă a campionatelor individuale de box ale seniorilor, cîştigatori acestor partide fiind calificaţi in turneul final al competiţiei ce urmează să se organizeze la Bucureşti, incepind de la 16 septembrie. Din relatările corespondenţilor noştri reiese faptul că disputele au fost foarte dinamic dar nivelul tehnic al întrecerilor a fost mediocru. BRAila, iată rezultatele celor 22 de partide semifinale, în ordinea categoriilor : M. Constantin (Met. Tirgovişte) b.p. C. Nica (Unirea Focşani), A. Săli (Farul) b. dese. 3 L. Preda (Crişul), Al. Schiopu (Steaua) b.p D. Eftimie (A.S.A. Bacău), N. Şeitan (Litoral) b.ko 3 C. Tiţoiu (I.P.A. Sibiu), E. Bihoreanu (A.S.A. Cj.Nap.) b.p. V. Donţu (Met. Sadu), N. Bumb (C S. Zalău) b.p. (!) T. Dinu (Dinamo), I. Neagu (Progr. Brăila) b.p. S. Butnaru (Nicolina), T Tudor (Prahova) b.p. Gh. Boambă (Met. Suceava), N Brinzei (Nicolina) b.p. D. Tudorache (Unirea Focşani), FI. Zamfir (Farul) b.p. C. Mocanu (Constr. Vaslui), M. Glogojaiu (B. c. Galaţi) b.p Gh Vasile (Semănăt. Buc.), I. Corneanu (Farul) b p. M. Vornicu (Voinţa Suceava), P Cojocaru (Met Tîrgov.) b.p. T. Roşu (A.S.A. Cj.Nap) — decizie discutabilă. I. Vladimir (Dinamo) — neprez. T. Spînu (Farul), Şt Gălăţeanu (St. Braşov) b.p. T. Vîrlan (UNIO S. Mare), Ghivez (Rulmentul Bîrlad) b.p. L Sava (Ceahlăul P Neamţ), I Gurgu (Litoral) b.ab. 2 D. Bălţătescu (SC Bacău), N. Ifrim (URBIS Buc) c. neprez, I. Mocanu (Met Bocşa), D Gherasim (Met Suceava) b ab 3 I. Cirlan (D. C. Galaţi), C Badea (Nicolina) b ab 3 I. Bratu (C.S . Brăila), V. Vrinceanu (Dinamo) b ab. 1 C. Mitică (A.S.A. Bacău), Gh. Preda (Steaua) b.ab 1 . Samoilă (Delta Tulcea). (Gr. RIZU — coresp.) CRAIOVA. Rezultate tehnice în ordinea categoriilor :V. Voicilă (Muscelul) b.ab. 3 N. Crăciun (Met Buc), V. Ciobanu (Ceahlăul) b.p. F. Micu (I. A. Craiova), C. Gheorghişor (Vill Slatina) b.ab. 3 I Tîrnăveanu (Dacia), T Ghinea (Mec. fină Buc) b ab. 2 V. Saghin (Farul), D. Voinescu (C.F.R. Timiș.) b.p. Gh. Rouă (Met Drobeta Tr Sev.), N. Mîţoi (C.S.M. Drobeta Tr. Sev) b.ab 1 I Manea (C.F.R Craiova), A. Zbughin (Steaua) b.p. I. Donose (Constr. Slobozia), P. Roşea (Bd. Galaţi) b.p . Iuseim (Farul), I. Popescu (I.O.B Bal?) b.p. Şt. Miu (Constr Slobozia), T Cucu (Steaua) b.p. Gh Dospinoiu (Met Plopeni), V. Nuţu (Steaua) b.p. T Chişcă (Minerul Moldova Nouă), I. Zamfirescu (C.F.R. Craiova) b.p. M. Tănase ,Constr. Slobozia), FI. Grecescu (Electroputere) b p. I. Parepa (Steaua), C. Ghîndăoanu (Ceahlăul) b p. I. Găitănaru (Met Rm Vîlcea), Gh. Plăieșu (Viitor- Nap.) b.p. N. Mocanu (Met. Buc.), I Andone (Constr. Slobozia) b.p . Olaru (C.S M. Sibiu), C. Bartă (Voinţa Brăila) b.p. I. Ghiţă (Constr Slobozia), M. Culineac (URBIS Buc.) b.p. P. Iancu (C.F.R. Craiova). La semigrea şi grea s-au calificat următorii : C. Truşcă (Met. Rm. Vîlcea), D. Gontariu (Farul), V. Angelesciu (Constr. Slobozia), N. Grigore (Farul). SIBIU. Pugiştii calificaţi pentru turneul final la alte 5 categorii (la primele şase categorii ei au fost publicaţi în numărul precedent al ziarului) sînt următorii : muscă : Gh Govici (Steaua), A. Sircă (C. S. Zalău) ; pană : N. David (C.S.M Sibiu), I Sandu (Prahova) ; uşoară : V. Mihăilă (Steaua). D. Iile (Dinamo) ; semimilocie : Gh Pavel (Gama și Mîrşa). M. Ciubotaru (C.F.R. Timişoara) ; semigrea : C Huţanu (Flacăra Moreni). D Văleajiu (Muscelul), (I. IONESCU -- coresp.). Rezultatele de la Timișoara le vom publica în numărul nostru de mîine. In etapa a Vll-a a campionatului de rugby DINAMO SALVEAZĂ ONOAREA ECHIPELOR VIZITATOARE: 25-18 LA TIMIŞOARA Şi etapa a Vll-a — în care Steaua a realizat un record (nedorit !) al campionatului : 98—3, iar Griviţa Roşie a înscris Rulmentului 41 de puncte, fără a primi vreunul — ne confirmă o apreciere făcută nu demult, că unele jocuri din campionat, prin disproporţia valorică a „combatantelor", sunt lipsite de semnificaţie. Iată amănunte. R. C . GRIVIŢA ROŞIE — RULMENTUL iîlRLAD 41—0 (23—0) Clubul de rugby din Parcul Copilului continuă cu perseverenţă „operaţiunea tinereţe“, singura indicată in condiţiile in care echipa a abandonat în acest an (prematur) ideea atacării titlului cu nr 64 Ieri — in situaţia absentei multor titulari — au fost titularizaţi sub culorile feroviare nu mai puţin de şase elemente din .,noul val" : Bălan şi Paşcu in linia intii, Pongracz intr-a doua, Dinescu si Iordache intr-a treia, Ion Nicolae in centrul liniei fie trei sferturi, alături de nu mult mai virstnicul său coleg Marcel Voicu. Tinerii, fără a fi formidabili, au atacat pe fiecare minge, s-au zbătut mult şi, iată, au învins echipa din Birlad la scor incredibil : 41—0 ! E drept că echipa oaspete, cindva principala pepinieră a rugbyului românesc, s-a prezentat de astă dată foarte, foarte slab, prestind un joc dezordonat şi lipsit totalmente de virtuţi tehnice. Ceva mai activ doar fundaşul Mereuţă, învingătorii au punctat prin : Anton şi Falcuşanu, cite 2 eseuri, Iordache şi Vlad, cite unul, plus un eseu de penalizare, Simion adăugind puncte printr-o i.p. şi 5 transf. Partida a fost condusă, in general bine, de constănţeanul Olonescu, programarea sa fiind prin ea însăşi un fapt pozitiv Dimbrie CALLIMACHI POLITEHNICA IASI _ C.S.M. SIBIU 12-7 (9-7), Iași, 31 (prin telefon). In perspectiva primei victorii în actualul campionat, „Poli a abordat cu mult aplomb meciul cu C.S.M. Sibiu. A fost necesară însă o mobilizare maximă pentru că adversariis-a văzut încă de la primele angajări) nu venit la Iaşi să piardă ; dimpotrivă, replica CS . -ului a fost foarte dîrză, iar contraatacurile sale periculoase. O frumoasă acţiune a lui David (min. 10) din 1?2““?1 ieşean şi pînă la un metru de linia de ţintă sibiana a anunţat, parcă, deschiderea scorului. O şarjă a trensferturilor studenţilor l-a adus pe Benedek în butul sibian , eseu transformat de Popa (min 13) După numai 2 minute Insă, oaspeţii — nu o greşeală de repliaj a apărării ieşene — sunt pe cale de a egala • Becheş realizează un splendid eseu, dar Sîrbu (deşi poziţia a fost foarte bună !) a ratat transformarea. 6—1, avantaj fragil pentru Politehnica ! Jocul său... Doricele al ieşenilor a îngăduit oaspeţilor să se grupeze în apărare. Abia în min. 34 „Poli“ şi-a mărit tavantajul, prin Popa (l.p ) : f—4. Dar, în replică« Matache, prin excelaşi procedeu, reface diferenţa. 9—7 La reluare, „Poli“ a domi- | nat net, dar atacanţii, cărora le-au lipsit limpezimea în joc, au iro- I sit multe ocazii. Rezultatul a stat sub semnul incertitudinii pi- | nâ în ultimele secunde de joc I cind Popa izbuteşte un drop care ■ face diferenţa mai consistentă : 12—7. Oh. Witting a condus im- pecabil. Remarcaţi : David, Ebu, I Popa, Benedek şi Doroftei ■ („Poli“) , Margineanu, Matache, Becheş, Ivanciuc (C.S.M.), Tiberiu STAMA STEAUA — CONSTRUCTORUL CONSTANŢA 98—3 (5S—0). Din nou un joc bun al formaţiei campioane, care a întrecut la un scor neobişnuit o echipă resemnată, incapabilă să opună o cît de mică rezistenţă. S-au marcat 18 încercări : Munteanu (4), Furcu (3), Zafiescu, Alexandru, Codoi (oile 2), Roşu, Enache, Pojar, Postolachi, Călin, cite una ; opt dintre ele au fost transformate de Alexandru, iar cinci de Codoi. Pentru oaspeţi Neagu a punctat din l.p. A condus bine S. Manea (Sibiu). (Oct. GUŢU — coresp.). UNIVERSITATEA timişoara — ■ dinamo 18—25 (3—12). joc disputat, de un bun nivel. Au mar- I cat : Panaite 3 1. p. Matei eseu. I Peter drop, Comănici tr. pentru * gazde, respectiv Caragea, Marin, Paraschiv, cite un eseu, Constan- I din 2 r. p şi 2 tr. Nica drop. I Arbitru : Al. Lemneanu (Buc.) * (C. CREŢU - coresp). FARUL — P.T.T. ARAD 66—10 (35—6). Joc la discreţia gazdelor, oaspeţii înscriind din inter- ■ cepţii Au marcat : Mod rescu (3 I încercări), Livadaru (2), Hiev, O- I priş, Malancu, Constantin, prisăcaru, Horea şi Pitoţchi, cite • una, Bucos drop, 1 p„ « tr„ res- I pectiv Ioniţâ si Bunga cite un I eseu, Domokos tr. Arbitru : I Bănică (Buc.). (C. POPA—coresp.)' • ŞTIINŢA CEMIN BAIA MARE I — RAPID BUC. 14—0 (14—0). Prima repriză a fost a gazdelor ca- I re şl^au concretizat superiorita- I tea prin eseurile lui V. Ion, Gh- Igor şi Ioniţă , a transformat o dată Trnyancsev. După pauză replică Rapidului e mai bună, dar I bucureştenii au ratat mult A ■ condus Gh. Bănceanu (Buc.). (A. crişan - coresp.) I ŞTIINŢA PETROŞANI — B C. 1 SPORTUL STUDENŢESC 10—6 ■ (0—0). In Clasament : 1 STEAUA, 2 ■ Dinamo, cite 21 p. (neînvinse !), 3. ştiinţa Baia Mare. 4. Farul I cite 19 p„ 5. Grivica Roşie 16 p I • A.S MILANO In turneu In I Romania : 7—3 cu Pescăruşul Tul- Icea (vineri), 12—28 (4—8) cu ■ CFR Constanța (din Div. B) , ultimul Joc, marti, la ora 17,30, I in Parcul Copilului, cu R C Gri- Ivița Roşie. ■ I Trofeul Pechovschi , 10. La speranţe : 1-1 (0-1). Formaţia locală, prezentând un „11“ complet, cu I. Constantinescu revenit pe postul care l-a consacrat, cel de libero, a prestat un joc bun. Chiar în min. 3, F.C.M. este pe cale să deschidă scorul, dar Balaban trimite balonul în bară, la o Inspirată pasă a lui Moţoc. Din bară mingea revine la C. Zamfir, dar şutul acestuia trece cu puţin pe lingă poartă. O fază identică în min. 18 , de data asta Olteanu este cel care şutează în bară, de unde mingea revine tot la C. Zamfir, însă gutul slab al acestuia este reţinut de Ursachi. Fosta extremă stînga a naţionalei îşi va lua însă revanşa în min. 28 . Majaru, nesupravegheat de apărătorii băcăuani, înaintează nestingherit pe stînga, centrează foarte frumos ţi C. ZAMFIR, venit In viteză pe dreapta, trece pe Ungă Carpaci şi deschide scorul, şutind cu dreptul : i—o, după 386 minute de joc ! Şi în continuare formaţia aflată la cîrma jocului este F.C.M., care joacă cu o maturitate ce nu i se întrevedea pînă la acest meci. Ursachi are mult de lucru la şuturile lui Balaban, Constantinescu, Ţolea, Majaru sau Moţoc, pauza salvîndu-i pe băcăuani ca pe boxerul înghesuit în corzi... înprima jumătate a reprizei secunde se părea că F.C.M. dăduse totul în primele 45 de minute. Intr-adevăr, Sport club domina cu Insistenţă, linia sa de fundaşi aflindu-se în terenul gazdelor. Şi, totuşi, pe acest fond de dominare a oaspeţilor, gazdele reuşesc al doilea gol (min. 64). La un contraatac în care din nou Majaru, un adevărat argint viu, centrează spendid tot de pe stingă, în faţa porţii lui Ursachi, de unde C ZAMFIR înscrie cu capul : 2—0 Victorie meritată a gălăţenilor, care marchează primele lor goluri şi ob.t..i primele lor puncte. Mircea TUDORAN Divizia A, etapa a V-a SEPTEMBRIE, LUNA UNUI NOU DEBUT C.M. De-acum, urmărind campionatul, gindurile noastre se vor îndrepta etapă de etapă, cu tot mai multă insistenţă, spre echipa naţională. Iată, de azi, am intrat in luna septembrie, luna debutului „tricolorilor“ intr-o nouă ,campanie fi probabil că — orbcit de satisfăcut de scorul net cu care Dinamo a ciștigat uvertura cuplajului de simbătă — Valentin Stănescu a fost puțin pus pe ginduri de cele două eșecuri ale cuplului Universitatea Craiova — Steaua, furnizoare — aproape in exclusivitate — ale unei reprezentative pe care frumoasa victorie şi jocul său bun din finala „Cupei Balcanice“ o recomandă și pentru Oslo. Să fi fost atit de mare efortul depus miercuri de „tricolori“, incit oboseala lor să se fi răsfrînt negativ, simbătă, cind au reimbrăcat tricoul de club ? Să fie vorba doar de un angajament fizic şi de voinţă al „oamenilor de lot“, mai redus decit cel de la naţională ? Sau de acel obişnuit plus de mobilizare pe care jucătorii mai puţin cunoscuţi din formaţiile adverse ii etalează in faţa echipelor-fanion ?... In orice caz, un lucru e cert : pentru meciurile cu Norvegia şi Anglia, pentru pregătirea cit mai temeinică a naţionalei, nici un efort nu e prea mare. Şi conlucrarea directă, strinsă, dintre responsabilii lotului naţional şi cei ai cluburilor divizionare (in primul rind al Universităţii Craiova şi Stelei) trebuie să fie o realitate absolută, ea desfăşurindu-se la parametrii unui efort comun, deplin solidar, supravegheat nemijlocit de F.R.F. Revenind la etapa a 5-a a Diviziei A, să reţinem : succesul Sportului studenţesc intr-un derby de tradiţie, meritele acestei plăcute surprize a sezonului — Corvinul Hunedoara, primele victorii ale lui F.C.M. Galaţi şi A.S.A. Tg. Mureş (semne de reviriment), scorul pe care-l realizează bumărenii in faţa... jucătorului săptăminii trecute, portarul vilcean Constantin, criza prelungită de reacomodare a Progresului Vulcan cu Divizia A. Şi, in încheiere, citeva rânduri pentru un eveniment al săptăminii fotbalistice : primul meci al lui Dobrin (după 18 ani.) sub alte culori decit cele ale Piteştiului. Debut la 33 de ani, cu o victorie (C.S. Tirgovişte, in derbyul televizat al Diviziei secunde, cu Rapid) la care a contribuit nu numai cu virtuozitatea-i recunoscută, ci și cu o exemplară dăruire in teren. Radu URZICEANU AMBIŢIA ŞI ELANUL CAZDNOD - DECISIVI „U" CLUJ-NAPOCA - UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-0 (1-0) Stadion Municipal : teren bun ; timp foarte frumos ; spectatori - aproximativ 30 000. A marcat: CIMPEANU II (min. 35). Șuturi la poartă: 13-10 (pe poartă : 6-3). Camere : 11-4. CLUJ-NAPOCA : Moldovan 7 — L. Mihai 7, Ciocan 7, Dobrău 8, Bagiu 7 — Batacliu 6, Poratchi 7, Suciu 6 — Ţiglariu 7, Ompeanu II 8 (min. 87 Moş), Florescu 5 (min. 58 Fl. Pop 5). UNIV. CRAIOVA : Lung 7 — Negrilă 8, Tilihoi 7, Ștefânescu 8-1, Ungureanu 8 - Ţicleanu 6, Bălăci 6, Beldeanu 7 — Crişan 6 (min. 65 Irimescu 6), Cămătaru 6, Georgiu 6 (min. 71 Donose 6). A arbitrat : N. Georgescu 8 ; la linie : D. Predescu (ambii din Bucureşti) şi T. Balanovici (Iaşi). Cartonaşe galbene : FL. POP. Trofeul Petschovschi : 10. La speranţe : 1-3 (1-1). Liderul clasamentului nu şi-a mai putut continua seria frumoaselor sale succese. Mai mult chiar, s-a văzut nevoit să cedeze în faţa unui adversar care — fără să se intimideze de valoarea şi forţa de joc recunoscute ale craiovenilor — a luptat cu o admirabilă ambiţie şi dîrzenie, făcînd o mare risipă de energie. Dealtfel, tocmai elanul, dăruirea şi combativitatea sporită au constituit principalele arme care le-au adus studenţilor clujeni — pe merit — succesul. Ce-i drept, craiovenii pot invoca scuza programului lor încărcat şi dificil din ultima vreme, chiar din ultimele opt zile (in care au avut de susţinut două meciuri consecutive în deplasări şi — majoritatea dintre ei — pe deasupra jocul de miercuri al echipei reprezentative), ceea ce le-a creat o stare de oboseală mai mult psihică, vizibilă în partida de sîmbătă, de la Cluj-Napoca. Totuşi, ei ar fi putut decide în favoarea lor soarta acestei partide dacă în primele 45 de minute ar fi fructificat marile ocazii pe care şi le-au creat (min. 5 — Crişan ; min. 19 — Cămătaru trimite mingea cu capul în bară , min. 23 — Bălăci). Ceea ce n-au reuşit însă oaspeţii au izbutit gazdele, prin CIMPEANU îl, care a transformat splendid o lovitură liberă de la circa 25 metri, acordată pentru un fault asupra lui Poratchi. Clujenii au început foarte tare repriza secundă, Poratchi şi Suciu fiind în acelaşi minut 46 destul de aproape de majorarea scorului. Dar după 15—20 de minute de joc avîntat al gazdelor, craiovenii au preluat Iniţiativa, dominarea lor — pe alocuri Insistentă — rămînînd totuşi fără rezultat, atît datorită modului ferm în care s-au apărat localnicii, cît şi propriei lor preemntări şi imprecizii în fazele de finalizare. Constantin FIRANESCU PRIMA VICTORIE... Primul sfert de oră al partidei s-a caracterizat printr-un joc echilibrat, acţiunile ofensive se conturau greu şi se stingeau în preajma celor două careuri , doar slalomul lui Fodor (min. 8), încheiat însă cu un şut fără forţă, a ieşit oarecum din acest tipar. După 11 minute, fundalul FODOR se încumetă să ia din nou o acţiune pe cont propriu, face de asemenea un slalom spectaculos, tot de la centrul terenului, şi şutează — de această dată puternic şi fără replică pentru Axidul—o. Nu trec decit patru minute şi VIGU, cu un voleu necruţător de la 14 m, sancţionează prompt simerficia iptoa ia tr a defensivei argeşene : 2—0. Abia la acest scor oaspeţii, cu Radu , înprim-plan, devin mai I GĂLĂTENII AU „SPART GHEATA“ 9 11 9 F. C. M. GALATI - S. C. BACAU 2-0 (1-0) Stadion „Dunărea“ , teren bun , timp însorit, cald , spectatori - aproximativ 18 000. A marcat: C ZAMFIR (min. 26 și 64). Șuturi la poartă : 17—2 (pe poartă : 7-1). Cornere : 6-8. F.C.M. : Jivan 7 , Vlad 7, I. Constantinescu 8, M. Olteanu 7, Tolea 6 -Motoc 6, Balaban 6, Bejenaru 7 — Majaru 8, Cramer 5 (min. 88 Florea II), C. Zamfir 8. SPORT CLUB : Ursachi 7 — Andries 6, Lunca 5, Solomon II 5, Solomon I 6 — Panaite 6 (min. 78 L. Moldovan), Carpaci 6, Sosu 5 — Soiman 5, Botez 6 (min. 56 Chitaru 5), Vamanu 5. A arbitrat : Gh. Jucan (Mediaș) 9 ; la linie : FI. Cenea (Caracal) și C. Vlase (Craiova). II O REPRIZĂ, A DOUA, MAI BUNA POLITEHNICA IAȘI - F. C. OLT 3-0 (1-0) Stadion „23 August" ; teren bun ; timp frumos ; spectatori — aproximativ 12 000. Au marcat : ROMILA (min. 23 și 33) și FLOREAN (min. 90). Șuturi la poartă : 15-4 (pe poarta : 10—3). Cornere : 8—4. POLITEHNICA : Bucu 8 — Oprea 8, Anton 7, Ursu 8, Ciocîrlan 7 — Romilă 8, Simionaș 7, Florean 7 — Danilă 6 (min. 61 Coraș 6), Cernescu 7, Costea 5 (min. 46 D. lonescu 7). F. C. OLT : Nedea 8-1 — Lîcă 6, Stanciu 6, Ciocloanu 6, A. Mincu 5 - P. Petre 5, FI. Dumitrescu 6, Iovănescu 6 — Șoarece 5 (min. 78 Mirea), Iamandi 5 (min. 78 Ciobanu), Piţurcă 6. A arbitrat : O. Ştreng 8 ; la linie : M. Neşu (ambii din Oradea) şi M. Fediuc (Suceava). Cartonaşe galbene : P. PETRE, CIOCIOANA şi CORAŞ. Trofeul Petschovschi : 9. La speranţe : 5-0 (4-0). In prima repriză, oaspeţii au opus o rezistenţă dîilză, apărîndu-se supranumeric şi declanşînd cîteva contraatacuri periculoase, două dintre ele irosite de lamandi (min. 37) şi Ciocloană (min. 45 — şut în bară). Stingheriţi evident de marcajul strict al oaspeţilor, jucătorii de la Politehnica au găsit cu greu drumul spre poanta lui Nedea. Cu toate acestea, studenţii deschid scorul in min. 23, în urma unei faze fixe, balonul expediat puternic de ROMILA, de la 20 m, poposind în plasă. Dacă în prima parte a întâlnirii jocul n-a strălucit, după pauză cu totul alta avea să fie comportarea celor două formaţii. F.C. Olt, văzîndu-se condusă, renunţă la defensiva exagerată, iese mai des în atac şi de aici rezultă o partidă spectaculoasă, cu acţiuni purtate în mare viteză. „Deschizîndu-se“ însă, oaspeţii creează breşe în apărare şi, mereu impulsionaţi de Romilă, atacanţii Politehnicii au numeroase situaţii de gol, la care portarul Nedea intervine salutar. Aşa s-a întâmplat în min. 54 (D. Ionescu), min. 58 şi 64 (Cernescu), min. 65 (Coraş) sau min. 68 (Simionaş). Pe fondul unei ofensive dezlănţuite, în min. 83 „cade“ şi golul al doilea, la care oaspeţii acuză ofsaid nejustificat , combinaţie între D. Ionescu şi ROMILA, continuată cu o centrare şi finazată de ultimul cu un şut pe jos, din interiorul careului. Din această clipă se joacă la o singură poartă, Nedea face minuni, opunîndu-se magistral la şuturile lui Coraş (min. 86) şi Florean (min. 87), dar el nu mai poate interveni în min. 90, cînd FLOREAN pecetluieşte scorul final, marcînd imparabil din apropiere. Gheorghe NERTEA A.S.A. TG. MUREŞ - F. C. ARGEŞ 2-0 (2-0) Stadion „23 August" ; teren foarte bun ; timp frumos ; spectatori — aproximativ 11 000. Au marcat : FODOR (min. 20) și VIGU (min. 24). Șuturi la poartă : 14-12 (pe poartă : 8-4). Camere : 6-2. A.S.A. : Varo 5 — Szabó 7, Bölöni 7, Ispir 6, Fodor 8 — Both II 6 (min. 82 Pislaru), Biro I 6, Vigu 7 — Fazekas 5, Fanici 6, Hajnal 5. F. C. ARGES : Ariciu 6 — M. Zamfir 6, Orstea 7, Stancu 6, Bărbulescu 6 — Badea 6, Kalló 7, Ignat 7 — Sigmîrean 4 (min. 46 Tulpan 5), Radu II 7 (min. 46 Nica 6), Moiceanu 6. A arbitrat : V. Tătar (Hunedoara) 8 ; la linie : A. Forwith (Timișoara) — cu greşeli — şi C. Manea (Feteşti). Cartonaşe galbene : IGNAT. Trofeul Petschovschi : 10. La speranţe : 1—2 (0-2). insistenţi în ofensivă : Ignat (min. 26) expediază o „bombă“ răzantă cu vinciul, iar Szabó are o intervenţie salutară la periculoasa acţiune personală a lui M. Zamfir, din min. 31. La fel de oportună este, în min. 39, intervenţia lui Cristea în faţa lui Fazekas. Repriza secundă debutează cu o mare ratarie a lui Fazekas, care — pătruns pînă în careul de 6 m — în loc să şuteze, pasează înapoi la... adversar (în min. 65 Roth îl imită perfect !). Aceste ratării-au pus amprenta pe evoluţia localnicilor, ei nemaiavînd forţa ieşirii din defensivă, căutând să-şi menţină avantajul, uneori, prin... trageri de timp. In aceste condiţii, piteştenii trec la cîrma jocului, dar dominarea lor este confuză şi fără consistenţă (n-am putut nota decit ocazia lui Ignat din min. 72). Pînă în final, gazdele nu izbutesc decît două zvîcniri prin Szabó (min. 75) şi Fanici (min. 85), Adrian VASILESCU FĂRĂ REPLICĂ... dinamo - progresul-vulcan 4-6 {2-0) Stadion „23 August*; teren foarte bun : timp excelent : spectatori -aproximativ 40 00°. Au marcat: D. GEORGESCU (min. 29), AUGUSTIN"**"• 39} TALNAR (min. 83), STREDIE (min. 89). Șuturi la poartă : 20-8 (pe poarta : carnere | 6-3. Sperl°tu 6 - Mărginean 5, I. Marin 6, Ghiţă 5, Stănescu 7 - Matiţescu 6 (min. & St.edle 5), Augustin 5, Custov 5 (min. 15 Dragnea 6)o;r&o«M."r 4' Georgescu 6. Januar 8. PROGRESUL x Giron 5 — Mateescu 3, Anghel 5, G. Sandu 6, Gh. Ștefan 4 — M. lonescu 5, Dragu 4 (min. 46 Nignea 5), Niculcea 4 — Marica 4, Tevi 4, Apostol 4 (min. 71 D. Florian 5). A arbitrat R. Simean 7 ; la linie : G. Dragomir şi I. Pop (toţi din Bucureşti) — cu greşeli. Trofeul Petschovschi 9, la speranţe : 3-1 (0-1). Dinamo şi Progresul Vulcan au In lungile perioade de joc încâlcit, cu nesfîrşite pase date aiurea sau la adversari, Dinamo a avut cîteva sclipiri, marcînd de patru ori şi cîştigînd la un scor mai puţin aşteptat. Dacă privim carnetul de însemnări, vom constata din nou că diferenţa putea fi şi mai mare, dacă ratările nu se ţineau lanţ : Mutiţescu (min. 2), Custov (min. 10), Ţăilar (min 44), Dragnea (min. 62 şi 88), la care să mai adăugăm două intervenţii bune ale lui Giron, la şuturile lui Ţălnar şi Dragnea (min. 8 şi 28), sau aceea a fundaşului Gh. Ştefan, care a salvat de lingă bară în acelaşi minut 8. Progresul a făcut mai mult figuraţie în atac, responsabilitatea şatului avînd-o doar Marica (şi acesta o singură dată a trimis puternic, dînd emoţii lui Speriatu, min. 11). In schimb, în min. 54, cînd a greşit Ghiţă şi cînd Speriatu a ieşit neinspirat. Apostol a trimis pe lingă poarta goală. „Secvenţele“ golurilor : în min. 29, o centrare lungă a lui Mărginean l-a găsit singur pe D. GEORGESCU, care a plasat balonul cu capul, sus. La colţ : 1—0 ; în min. 39, o combinaţie Ţălnar — AUGUSTIN a oferit prilejul ultimului să înscrie de la 10 m : 2—0; in min. 83, TALNAR s-a desprins din anonimatul jocului, şi-a înşirat adversarii pe drum şi a înscris pe lingă Giron: 3—0 ; min. 89 . Tevi a intrat în careu, a fost „agăţat“ de picior, arbitrul a refuzat un 11 metri clar, Dinamo s-a lansat în atac şi STREDIE a înscris : 4—0. Constantin ALEXE oferit una dintre cele mai slabe partide de Divizia a din ultimele ediţii. Ştiam că Progresul Vulcan are o valoare modestă, că „aerul tare“ al primei divizii nu prea îi prieşte, dar nici aşa ! Dinamo, recomandată de un start reuşit in acest campionat, ,,s-a luat de braţ“ cu partenera sa, coborînd la un nivel inacceptabil (doar Ţălnar a făcut excepţie, plimbîndu-se în vocie pe „bulevardul“ figurantului Mateescu). Din ciocnirile ctate crampoanele unor adversari, Custov şi Mulţescu au părăsit terenul neaşteptat de repede (fără ca arbitrul să arate cuiva cartonaşul galben), dar pentru ceilalţi coechipieri aceasta nu trebuie să constituie o scuză. MURESAN, DIN NOU ÎN VERVĂ! F.C. Baia Mare a dat iarăşi un examen de maturitate In fata propriilor suporteri, invingînd la scor o echipă bine cotată, după un joc emimamente ofensiv. Buimărenii, in permanentă mişcare, cu pressing aplicat conştiincios fără nici un hazard (de data aceasta) in faza de apărare, şi-au sufocat adversarii, ţintuindu-i în permanenţă In rolul de sparring-partneri docili. Realizările echipei gazdă s-au manifestat din plin In a doua repriză, după 45 de minute in care n-a marcat decît un singur gol (min. 14 MUREŞAN, din plonjon, cu capul), pripindu-se in alte cîteva faze ofensive şi oscilind ritmul de Joe. In repriza secundă, încadrarea în atac a lui Terhes şi reuşitele totale ale lui Mureşan au oferit ghtzdelor un plus de eficacitate. Au marcat, pe rind, TERHES (min. 53 — după ce Mureşan a driblat patru adversari), MUHE-I. L. Dnl« — S-nii'IIH HIV|. VILV^CM J—UI — Stadion „23 August“ — teren bun ; timp frumos ; spectatori — aproximativ 12 000. Au marcat: MUREȘAN (min. 14, 64 *i 79), TERHEȘ (min. 55), SEPI (min. 74) Șuturi la poartă : 21-4 (pe poartă : 10-1). Cornere : 18-6. F. C. BAIA MAREIN. Răducanu 8 - Bou 8, Condruc 8. Sabău 7. Koller 7 — Radu 8, Baian 8, Mureșan 9 — Sepi 7 (min. 84 Deac), Ciohan I 6 (min. 46 Terheș 8), Roznai 7. CHIMIA • Constantin 6 — Basno 5, Stanca 5, Cheran 6, Cincă 5 — G. Stan 5 Alexandru 6, Clean 6 (min. 61 Savu 6) - Telespan 7. Preda 5, r'î^ . Romin 67 Georgescu 6). a9 rtrhîtrot • Cr. Teodorescu (Tirgovişte) 9 ; la linie : M. Buzea şi D. Petrescu (ambii din Bucur.,.,. r.r(nnn' nalbene : CLEAN, SABAU. Trofeul Pelichoxschi : 9. La speranțe : 8-0 (2-0). s,m ,min 64 - cu caPUt, la o SAN (imn. SEPI (mi u - f^ctificarea unei alte lovituri de «m si din nou MUREȘAN (min 79 - finalizare din u,1R"i «î-“Yi ,..„5 o pătrundere viței.'i rareul l«1 Constantin). Chimia a repWf Jmu, alegînd varianta jocului ’a Preocupată să distrugă ceea ce adversarul construia, n-a avut deloc iniţiativă. Filmul şi ultimul şut pe poartă l-a expediat abia în ultimele secunde de joc, prin Georgescu, cînd lovitura acestuia puternică, la „vinclu“, l-ar fi putut învinge pe orice portar, dar nu şi pe Răducanu I Ion CUPEN DIFICULTĂŢI ŞI EMOŢII PENTRU NOII LIDERI CORVINUL HUNEDOARA - JIUL 1-0 (0-0) Stadion Corvinul : teren bun ; timp frumos ; spectatori — aproximativ 15 000. A marcat : PETCU (min. 86). Șuturi la poarta : 11-15 (pe poartă : 4—5). Camere : 15-5. CORVINUL : I. Gabriel 7 — Nieta 6, Dubinciuc 7, Gâian 6, Bogdan 6 (min. 53 Andone 6) — Rednic 7, Petcu 8, Klein 7 — Lucescu 7-J. Gabor 8, Văetuș 6 (min. 53 Dumitrache 6). JIUL : Cavai 9 — P. Grigore Rusu 7, Vasiliu 7-K Micutescu — Varga 7, Sumulanschi 7, Stoica 7-K Stoichiță 8 (min. 86 Vînătoru) — Sălăjan 8, Giuchici 7 (min. 80 Muşat). A arbitrat : C. Szilaghi (Baia Mare) 6 , la linie : C. Ghiţă (Braşov) şi Z. Cszavar (Odorhoi). Cartonate galbene : VASILIU, VAETUS, P. GRIGORE. GIUCHICI. Cartonaţe roşii : MICULESCU, P. GRIGORE. Trofeul Petschovschi : 4 (pentru scandarea unor vulgarităţi inadmisibile de către un grup de suporteri locali). La speranțe : 3-0 (1-0). Corvinul este, fără Îndoială, o revelaţie a acestui nou campionat, in fruntea căruia se află. Dar simbătă, ceea ce i s-a părut a fi o formalitate, o victorie lejeră cu fiul, a devenit în realitate o aspră lecţie de fotbal. Numai după dificultăţi şi emoţii mari, în faţa unei echipe adverse rămasă ln 10 jucători, Corvinul a reuşit o victorie cu numai 4 minute înainte de finalul Jocului. Jiul a dat o replică neaşteptat de puternică şi valoroasă, avind principala contribuţie la desfăşurarea unui meci de fotbal de bună calitate, spectaculos, palpitant, pe care nu merita să-l piardă. Normal, Corvinul a atacat exploziv de la început (în min. 6 Vasiliu a scos mingea de pe linia porţii), ofensiva a continuat, dar fiul s-a apărat calm şi a ieşit de fiecare dată organizat şi lucid la contraatacuri. în min. 14, Sălăjan a trimis mingea in bară. Tinerii jucători hunedoreni s-au descumpănit în faţa acestei replici neaşteptate şi s-au pierdut în atacuri confuze, cu puţine şi imprecise finalizări, în timp ce adversarii, jucători mai experimentaţi, au profitat de apărarea avansată a gazdelor (îndeosebi Nicsa) şi au creat multe breşe periculoase la poarta lui I. Gabriel. In min. 44, Sălăjan a ratat de la 4 m, singur cu portarul, '' cea mai mare ocazie a meciului. Imediat după pauză, Mircea Lucescu il introduce virf de atac pe Dumitrache, neavindu-1 Insă la dispoziţie si pe Dumitriu IV, accidentat. Jocul păstrează aceeaşi fizionomie, Cortvinul atacă fără rezultat, centrările sunt respinse de înalţii fundaşi petroşeneni sau de portarul Cavai, adevărat „înger păzitor“ al careului său. Mai aproape de gol se află tot Jiul, care ratează o nouă mare ocazie prin Stoichiţă, singur cu portarul (min. 55). Jocul se încinge, intervin faulturi dese, la unul din acestea (min. 63), comis de Gâian asupra lui Miculescu, ultimul ripostează cu o palmă, iar Gâian răspunde cu... două. Arbitrul de centru era cu spatele, iar tuşierul C. Ghiţă nu l-a văzut lovind decit pe Miculescu. După consultarea celor doi arbitri, Miculescu este eliminat. Decizia exactă era eliminarea ambilor jucători. Noua situaţie nu schimbă totuşi radical raporturile, însă ofensiva Corvinului devine mai consistentă şi mai periculoasă. Dumitrache se remarcă o singură dată (min. 83), printr-un şut puternic la colţul de sus al barelor, de unde Cavai respinge mingea printr-un salt exceptional. Peste trei minute se înscrie golul : Gabor ii pasează in careu lui PETCU, care de la 10 m sutează imparabil. întregul stadion răsuflă uşurat, in timp ce P. Grigore il insultă pe arbitrul de centru și este eliminat. Aurel NEAGU IORGULESCU RISIPEŞTE ILUZIILE... Asta, cum începuse partida... vedetă de pe „23 August“, se părea că Steaua se va revansa de pe urma înfrângerilor suferite în faţa Sportului studenţesc, ultima chiar în fieful ei, pe terenul din Ghencea. Impulsionaţi de T Stoica (în startul partidei omniprezent, bătăios), trioul selecţionabil M. Răducanu—Ad. Ionescu— Iordănescu producea, aproape la fiecare raid, panică în ,,16“-re advers, Iordănescu obligîndu-1 pe Moraru — cu un șut expediat, în min. 8, din interiorul careului — să boxeze, in extremis. Dar presiunea stelistă n-a durat mult. Pusă în temă de partener, metodica echipă a studenţilor bucureşteni a strins marcajul „om la om“ şi mai mult decit o făcuse pînă atunci (M. Răducanu aduzînd, pe bună dreptate, „excesul de zel“ al lui Munteanu )oi, beneficiind de un mijloc de echipă mai dens şi mai expeditiv decît compartimentul omonim advers, avea să preia, treptat, iniţiativa. Şi jocul mutindu-se în partea cealaltă, a fost rîndul Stelei să... faulteze : Barna — pe FI. Grigore (min. 20, în suprafaţa de pedeapsă, iregularitate clară, rămasă nesancţionată), T. Stoica — pe Iorgulescu, la aproximativ 22 de metri de butuţile apărate de Iordache, puţin lateral dreapta . CHIHAIA şi-a potrivit tacticos mingea, pe care apoi a expediat-o cu sete peste „zid”, sus, în stînga unui Iordache surprins. Joc mai mult „neutru", de mijloc. în continuare, doar cu două faze notabile (irosite de FI. Grigore — min. 30 — și de Mateffi - min. 33) pînă în min. 34, cînd se va consuma ,,momentul psihologic“ al meciului . Iordănescu n-a putut transforma un penalty (acordat la un fault In careu comis de B. Grigore asupra lui Ad. Ionescu), mingea expediată de el (la aceeaşi poartă şi în acelaşi colţ unde-l Învinsese pe Pantelici) fiind respinsă de Moraru, prezent şi el la partida de... miercuri. Partea a doua a meciului întăreşte impresia In ceea ce o priveşte pe Steaua, că joacă cu o aripă... frîntă (Manea neintegrîndu-se nici o clipă in jocul noii sale formaţii), cu un mijlocaş prea timid (tânărul Mateffi) şi cu un fundaş (Barna) mai mereu o pradă uşoară pentru extrema directă, FL Grigore. Deficienţe vizibile, amendate, fără prea mare efort, de o echipă omogenă şi cu orizont tactic, car© în min. 58 se va desprinde la 2—0, datorită golului înscris de M. SANDU. Replica hotărîtă a Stelei îi va aduce acesteia golul marcat, la o fază fixă, de SAMEȘ (min. 83, șut extrem de puternic, de la 25 de metri), dar speranțele renăscute ale galeriei steliste se vor stinge, cu un minut înainte de finis cînd, la o centrare de la Cățoi, IORGULESCU va înscrie din interiorul careului. Gheorghe NICOLAESCU STEAUA - SPORTUL STUDENJESC 1-3 (0-1) Stadion „23 August* , teren foarte bun ; timp frumos ; spectatori — aproximativ 40 000. Au marcat: CHIHAIA (min. 21), M. SANDU (min. 58), IORGULESCU (min. 89), respectiv SAMEȘ (min. 83). Șuturi la poarta : 13-14 (pe poarta : 7—5). Comere : 10-4. STEAUA : Iordache 6 — Anghelinî 6, Sameș 6, FI. Marin 6, Barna 5 — Mateffi 5 (min. 56 Zahîu 5), Stoica 7, Iordănescu 6 — M. Răducanu 6, Ad. Ionescu 6, Manea 5. SPORTUL STUDENȚESC : Moraru 8 — Tânăsescu 7, B. Grigore 7, Cazon 7, Munteanu II 7 — Iorgulescu 7, O. Ionescu 7 (min. 83 Şerbanica), Căţoi 8 — FI. Grigore 8, M. Sandu 7, Chihaia 7. A arbitrat : C. Jurja 7 ; la linie : A. Jurja şi C. Bărbulescu (toţi din Bucureşti). Cartonaşe galbene : MUNTEANU II. CAŢOI. O. IONESCU. Trofeul Penchovschi : 9. La speranțe : 1-1. TIMIŞORENII AU ÎNVINS ŞI OBOSEALA... POLITEHNICA TIMIŞOARA - F.C.M. BRAŞOV 2-1 (1-1) Stadion „1 Mai* : teren foarte bun ; timp excelent ; spectatori — aproximativ 18 000. Au marcat: DEMBROVSCHI (min. 1 — din penalty), NEDELCU (min. 69), respectiv SPIREA (min. 26). Şuturi la poartă : 20-10 (pe poartă : 12—4). Comeres 8-9. „POLI" : Moire 7 — Murar 5 (min 86 Nadu), Păltinişan 8, Şerbănoiu 7, Vişan 7 - Dembrovschi 1, Manea 7, T. Nicolae 7 — Cotec 6, Nedelcu 7, Iancu 6 (min. 60 Sunda 7), F.C.M. BRAŞOV : Balaur 8 — Papuc 6, Panache 6, Naghi 7, Şutea 7 — Bucur 6, Furnică 6, Spirea 7 — Benţa 6 (min. 76 Boriceanu), Paraschivescu 7, Gherghe 6 (min. 19 Pescaru 6). A arbitrat : Vtanul 8 , la tinie : D. Arndt (ambii din Iaşi) şi M. Adam (Cluj-Napoca). Cartonaşe galbene : SPIREA, MANEA. Trofeul Peschovschi : 9. La speranţe : 2-3 (0-1). TIMIŞOARA, 31 (prin telefon). Victorie meritată, înlesnită de momentul din secunda 30 cînd, la o pătrundere în careu a lui T. Nicolae, Naghi faultează, după care DEMBROVSCHI transformă penaltyul just acordat. Timişorenii, impulsionaţi de acest succes neaşteptat, atacă. Manea şutează formidabil. (min. 5), Păltinişan pluteşte un careu şi trimite cu capul (min. 6), dar focul de paie se stinge repede. Braşovenii, reveniţi din „pumn“, se aşează la joc şi vin treptat spre poarta lui Moise, prin pase reuşite şi demarcări prompte, oferind, de fapt, imaginea hărniciei care propulsează mereu echipa lui N. Proca. La capătul acestei perioade de joc bun, în care timişorenii se găsesc tot mai greu, SPIREA egalează în min. 26, ţişnind printre fundaşii bănăţeni, nesincronizaţi. „Poli" îşi revine abia in ultimele cinci minute ale reprizei, cînd are o serie „de box“, in care se succed o „bombă“ a lui Şerbănoiu (min. 39), un excelent şut din întoarcere al lui Nedelcu (min. 40), ambele respinse prin reflexe de Balasz şi, in extremis, o altă „bombă“ a lui Cotec. Imediat după pauză, braşovenii revin la joc şi, astfel, in min. 49, Spirea ratează o victorie posibilă, singur cu portarul Moise. Cind jocul lăsa impresia că resursele fizice ale gazdelor încep să scadă, ţinînd seama şi de oboseala de pe urma turneului spaniol, Păltinişan se aruncă în atac, el fiind singurul jucător liber în faţa severului marcaj al oaspeţilor. Această insistenţă se concretizează in min. 69, cînd Şunda trece prea uşor de Fesearu, învăluie apărarea, centrează înapoi, fundaşii braşoveni resping, dar NEDELCU nu ratează reluarea. Ioan CHIRILA IERI, ÎN DIVIZIA B SERIA I CEAHLĂUL P. NEAMŢ — F CCONSTANŢA 0—2 (0—1). A înscris : Petcu (min. 40, din km. şi min. 85), I.M.U MEDGIDIA — C.S.M. SUCEAVA 1—0 (0—0). Unicul gol a fost realizat de A. Constantin (min. 89). GLORIA BISTRIŢA — C. S. BOTOŞANI 1—0 (0—0). A marcat: Berceanu (min. 67). PROGRESUL BRAILA — CIMENTUL MEDGIDIA 4—2 (1—1) Autorii golurilor : Roşioru (min. 41), Telegraf (min. 47 şi 55), Petrache (min 66), respectiv Cocoş (min. 22) şi Arau (min. 52). C.S U. GALAŢI — F.C.M. BRAILA 3—3 (1—1). Au marcat : Ene (min. 15 şi 56), Lala (min. 34, din ll m) pentru C.S.U., Pirlog (min. 30), Luca (min. 64 din um), Alecu (min. 71) pentru F.C.M. C.S.M. BORZEȘTI — MINERUL GURA HUMORULUI 3—0 (2—0) Au înscris : Nistreanu (min. 5), Nae (min. 25) și Căpraru (min. 60). OLTUL SF. GHEORGHE — VIITORUL VASLUI 2—1 (1—0). Autorii golurilor : loan (min. 31, autogol), Sebesteni (min. 77), respectiv Bălcescu (min. 67). VIITORUL GHEORGHENI — GLORIA BUZĂU 2—0 (2—0). Au marcat : Savuli (min. 17) și Tudose (min 32, din 11 m). UNIREA FOCȘANI — DELTA TULCEA 2-0 (2—0). Au înscris : Burleanu (min. 12) și Pastia (min. 45, din 11 m). Relatări de la C. Rusu, A. Mavilea, Toma, N. Costin, Gh. Arsenie, Gh. Gorun, Gh. Briotă, C. Malnaşi şi V. Manoliu. 1. F.C. CONSTANŢA 3 3 0 0 7-2 6 2. C.S.M. Borzeşti 3 2 1 0 7-3 5 3. Unirea Focşani 3 2 0 1 7-2 4 4. Viitorul Gheorgh. 3 2 0 1 4-2 4 5. Gloria Bistriţa 3 2 0 1 4-3 4 6 7. I.M.U. Medgidia 3 2 0 1 2-2 4 Oltul Sf. Gh. 3 2 0 1 3-3 4 8. F.C.M. Brăila 3 1115-43 9-10. Viitorul Vaslui 3 1114-43 C.S.M. Suceava 3 1111-13 11. C.S.U. Galați 3 1115-73 12-13. Delta Tulcea 3 1 0 2 3-3 2 Prog. Brăila 3 1 0 2 7-7 2 14-15. Ceahlăul P.N. 3 1 0 2 3-5 2 Gloria Buzău 3 1 0 2 3-5 2 16. CS. Botoșani 3 0 1 2 2-4 1 17-18. Minerul G. H. 3 0 12 1-61 Cimentul Medg. 3 0 1 2 3-8 1 ETAPA VIITOARE (duminică 7 septembrie) : Cimentul Medgidia — Viitorul Gheorgheni, F.C.M. Brăila — Unirea Focşani, C. S. Botoşani — Ceahlăul P. Neamţ, Oltul Sf. Gheorghe — I.M.U. Medgidia, F C. Constanţa — C.S.M. Borzeşti, Viitorul Vaslui — Gloria Bistriţa, C.S.M. Suceava — Gloria Buzău, Minerul Gura Humorului — Progresul Brăila, Delta Tulcea — C.S.U. Galaţi. SERIA A ll-a C. S. TIRGOVIŞTE — RAPID BUCUREŞTI 2—1 (1—1). Autorii golurilor : Dumitrescu (min. 10), Economu (min. 54), respectiv I. Ion (min. 41, din 1l m). RULMENTUL ALEXANDRIA — PETROLUL PLOIEŞTI 1—0 (0—0). Unicul gol a fost realizat de I. Stancu (min. 56). SIRENA BUCUREŞTI — ŞOIMII SIBIU 4—2 (1—0). Au marcat : Dragne (min. 30), Sutru (min. 51, 75 şi 79), respectiv Beleaua (min. 69, din 0 m) şi Floarea (min 72). TRACTORUL BRAŞOV — NITRAMONIA FAGARAŞ 3-0 (1—0). Au înscris : Strijan (min. 42), St. Vasile (min. 53) şi Marcăş (min 72). ROVA ROŞIORI — METALUL PLOPENI 0—0. FLACARA MORENI — AUTOBUZUL BUCUREŞTI 2—0 (1—0). Au marcat : P. Marin (min. 36) şi Nicolae (mim. 80). GAZ METAN MEDIAŞ — POIANA CIMPINA 2—0 (1—0). Autorii golurilor : Ioniţa (min. 2) şi Moraru (min. 58). CHIMICA TIRNAVENI — PANDURII TG. JIU 4—2 (2—0). Au înscris : Oprişor (min. 21 şi 89), Croitoru (min. 32, autogol), Banei (min. 57), respectiv Badoi (min. 59 şi 65). METALUL BUCUREŞTI — LUCEAFĂRUL BUCUREŞTI 4—1 (1—0). Au marcat : Dumitraşcu (min. 5 și 88), Giugiomică (min. 52), Nica (min. 84), respectiv Lasconi (min. 75). Relatări de la M. Avanu, Mizon, C. Dumitru, C. Gruia, T. Negulescu, Gh. Ilinca, M. Ticai, I. Ducan și N. Ștefan. 1. C.S. TVISTE 3 2 1 0 8- 3 5 2 3. Rapid Buc. 3 2 0 1 6- 3 4 Autobuzul Buc. 3 2 0 1 7- 4 4 4. Rulmentul Alex. 3 2 0 1 3- 1 4 5. Tractorul Bv. 3 2 0 1 5- 4 4 6. Sirena Buc. 4 12 1 9-11 4 7 9. Petrolul Pt. 3 1112-13 Rova Roșiori 3 1112-13 Gaz metan 3 1114-33 10. Chimica Tîrn. 3 1114-53 11. Mecanică fină 2 10 13-12 12. Metalul Buc. 2 10 13-22 13 15. Flacăra Moreni 2 10 12-42 Șoimii Sibiu 3 1 0 2 4- 6 2 Poiana Cîmpina 3 1 0 2 3—5 2 16. Metalul Plopeni 3 0 2 1 1- 3 2 17. Nitramonia Făg. 3 10 2 1-6 2 18. Pandurii Tg Jiu 3 0 1 2 3- 7 1 ETAPA VIITOARE (duminică 7 septembrie) : Mecanică fină Bucureşti — Rova Roşiori, Flacăra Moreni — Tractorul Braşov, Nitramonia Făgăraş — Rulmentul Alexandria, Autobuzul Bucureşti — Sirena Bucureşti (6—2) — disputat în ziua de 27 august, Metalul Plopeni — Chimica Tîrnăveni, Şoimii Sibiu — C. S. Tirgovişte, Gaz metan Mediaş — Petrolul Ploieşti, Rapid Bucureşti — Metalul Bucureşti, Pandurii Tg. Jiu — Luceafărul Bucureşti, Poiana Cîmpina stă. SERIA A lll-a OLIMPIA SATU MARE — MINERUL CAVNIC 4—0 (1—0). AU marcat : Bolha (min. 14 şi 83), Mihuţ (min. 50) şi State (min 72). RAPID ARAD — METALURGISTUL CUGIR 1—0 (1—0). Unicul gol a fost realizat de Borugă (min. 11). F. C. BINOR ORADEA — MINERUL LUPENI 2—0 (1—0). Autorii golurilor : Dianu (min. 4) şi Kun (min 47). AURUL BRAD — DACIA ORAŞTIE 3—0 (2—0). A înscris : Ghiţă (min. 21, 23 şi 63). C.F.R. CLUJ-NAPOCA — F.C.M. REŞIŢA 7—1 (3—0). Autorii golurilor : Berindei (min. 12 şi 64), Năsălean (min 27 şi 57), Ţegean (min. 42), Albu (min. 58), Radu (min. 69), respectiv Portic (min. 83). C.F.R. TIMIŞOARA — U. T. ARAD 1—1 (1—0). Au marcat : Bathori I (min. 44, din 11 m) pentru C.F.R., Vaczi (min 70) pentru U.T.A. METALUL AIUD — ÎNFRĂȚIREA ORADEA 4—0 (2—0). Au înscris : Sanislav (min. 25), Bojin (min. 33), Boldor (min. 47) și A. Coca (min. 31). MINERUL MOLDOVA NOUA — C.I.L. SIGMET 4—1 (3—1). Autorii golurilor : I. Vasile (min. 7 și 27), I. Constantin (min. 40, din 11 m), Gogonea (min. 57),respectiv Ivaşcu (min 36). MINERUL ANINA — U. M. TIMIȘOARA 0—0. Relatări de la Z. Covaci, N. Strejan, I. Ghişa, Al. Jurcă, L Lespuc, St. Marton, I. Crăciun, P. Simandan și P. Lungu. 1. F.C BIHOR 3 3 0 0 7-2 6 2 3. U.T.A. 3 2 1 0 8-2 5 Olimpia S. M. 3 2 1 0 8-2 5 4. CF.R. Cj.N. 3 2 0 1 11-4 4 5. C.F.R. Timiș. 3 1 2 0 5-2 4 6. Minerul M. N. 3 2 0 1 6-4 4 7. Rapid Arad 3 111 3-3 3 8. U.M. Timiș. 3 111 2-3 3 9. Minerul Anina 3 111 1-4 3 10. Aurul Brad 3 1 0 2 5-4 2 11—12. Metalurg. Cugir 3 1 0 2 3-3 2 Metalul Aiud 3 1 0 2 5-5 2 13. Minerul Lupeni 3 1 0 2 1-3 2 14. Înfrăţirea Oradea 3 1 0 2 4-6 2 15—16. Minerul Cavnic 3 1 0 2 2-7 2 C.I.L. Sighet 3 1 0 2 4-9 2 17. F.C.M. Reşiţa 3 1 0 2 2-8 2 18. Dacia Orăştie 3 0 1 2 2-8 1 ETAPA VIITOARE (duminică 7 septembrie) : C.I.L Sighet — Metalul Aiud, C.F.R Cluj-Napoca — Minerul Moldova Nouă, U.T. Arad — U.M. Timişoara, Metalurgistul Cugir — F. C. Bihor Oradea, Dacia Orăştie — Minerul Cavnic, F.C.M. Reşiţa — Olimpia Satu Mare, C.F.R. Timişoara — Minerul Anina, Minerul Lupeni — Rapid Arad, înfrăţirea Oradea — Aurul Brad. LOTO-PRONOSPORT INFORMEAZĂ NUMERELE EXTRASE LA TRAGEREA SPECIALA „PRONOEXPRES" DIN 31 AUGUST 1980 Faza I, extragerea I : 45 10 29 44 21 19 34 25 . Faza a Il-a, extragerea a Il-a : 39 32 35 15 33 17 37 II ; extragerea a vi-a : 41 10 20 30 25 42 29 ; Faza a IlI-a, extragerea a IV-a : 43 5 28 2 28 ; extragerea a V-a : 12 45 27 22 35. Fond total de ciştiguri : 987.186 Iri. REZULTATELE CONCURSULUI DIN 30—31 AUGUST 1980 I. Steaua — Sportul stud. 2 II. Dinamo — Progresul Vulcan III. F.C. Baia M. — Chimia Rm. VIV. „U“ Cl.-Napoca — Univ. Cv. IV. F.C.M. Galaţi — S.C. Bacău 1 VI. Politehnica Iaşi — F.C. Olt VII. A S.A. Tg. M. - F.C. Argeş 1 VIII. F.C. Corvinul — Jiul IX. Poli. Timiş. — F.C.M. Braşov 1 X. Ceahlăul — F.C. Constanţa 2 XI. C.S. Tirgovişte — Rapid Buc. 1 XII. C.F.R. Cj.-Nap. — F.C.M. Reş. 1 XIII. C.F.R. Timişoara — U.T.A. X Fond de cîştiguri : 647.499 lei.