Sportul, iunie 1982 (Anul 38, nr. 10103-10128)

1982-06-26 / nr. 10125

RĂSĂRIT SI AMURG! MADRID, 25 (prin telefon). Am văzut joi, la Valladolid, echipa Cehoslovaciei, in ultima ei grea tentativă de a rămine in „Cupa Mondială", în amurgul simbolic in ceea ce o privește, care cuprindea încetul cu încetul tribunele lui „Nuevo Estadio José Zorrillo", Masny, Panenka, Bi­­covsky, Vizek, Nehoda (toţi trecuţi de 30 de ani), şi ceilalţi jucători ai lui Josef Venglos, pără­seau competiţia după o luptă epuizantă cu echi­pa lui Platini. împreună cu reprezentativa Ce­hoslovaciei au mai spus, între altele, adio Mun­­dialului spaniol Camerunul şi Hondurasul. A­­plauze totuşi pentru Camerun, neînvinsă in se­ria ei, şi pentru Honduras, eliminată de un pe­nalty în ultimele minute ale meciului susţinuit, joi seara, cu Iugoslavia. Toată aprecierea pen­tru aceste două (foste) reprezentante ale gru­pei a 4-a valorice, care, deloc complexate de faima adversarilor lor, au fost la un pas de a schimba, de pe acum, ierarhii in soccerul mon­dial. Rămine, aşadar, să se întilnească la Madrid şi la Barcelona, pe parcursul unei săptămini, de la 28 iunie la 5 iulie, in cadrul fazei a doua, conti­nentele de tradiţie pe harta fotbalului. Europa e prezentă cu zece echipe. America de­­ Sud, doar cu Brazilia şi Argentina, ambele însă pu­ternice şi dornice să obţină finalmente, victo­­ria. Cine va reuşi ? Brazilia lui Zico, Argentina lui Maradona, R.F. Germania lui Rummenigge, U.R.S.S. cu Blohin — sunt numele mai mult rostite la ora de faţă de cei care, calculind şan­sele fiecăreia in turul al doilea, nu concep o mare­­ echipă fără cel puţin o mare vedetă in sensul bun al cuvintului. Or, Anglia a ciştigat neînvinsă seria ei, fără Keegan, dar cu alţi ju­cători de valoare, tip de echipă cu echilibru în joc, cu multe resurse tehnice, tactice, fizice şi morale. Sunt delimitări sugestive directe, întrucit, luina numai exemplul Braziliei, echipa lui Zico şi-a şi demonstrat forţa colectivă, a unui ansamblu capabil să o propulseze în atac cu o deosebită eficacitate. „Şi virtuozi de talia lui Zico, So­­crates, Cereso, Serginho, Eder pot alcătui o or­chestră competitivă“ — afirma, cum se vede, cu simţ de răspundere pînă in prezent, Tele San­tana, antrenorul uneia dintre principalele pro­tagoniste ale Mundialului spaniol. „El Mundial“ aşteaptă și replica altora, o replică mai vigu­roasă ca pînă acum, din partea echipelor lui Santamaria, Miljan Miljanici, Derwall sau Beskov, dornici să candideze la titlu Gheorghe NICOLAESCU • Intr-un meci international, la Sevilla, Spania a surclasat Brazilia cu 6—2 ! Trebuie să pre­cizăm însă că a fost vorba de o întîlnire intre echipele de... zia­rişti ale celor două țări. De-ar fi fost scorul acesta între echipele reprezentative, ce-ar mai fi scris Ziariştii !... • Apropo de Brazilia, dar, evi­dent, de prima ei echipă, antre­norul iugoslav Miljan Miljanici declara : „Brazilia este un «mon­stru«, dintr-o altă galaxie fotba­listică !“... “ Pentru organizarea şi găz­duirea „Cupei Mondiale'' din a­­nul 1990 şi-au şi manifestat can­didaturile Franţa, Iugoslavia, Ca­nada şi — împreună — Belgia cu Olanda. „Această ultimă evntua­­litate ridică, la acestă oră, mari probleme organizatorice, deoare­ce ar însemna ca două ţări să fie calificate din oficiu, ca gazde, in turneul final“ — a spus Joao Havelange, preşedintele F.I.F.A. • Nord-irlandezii au stabilit la El Mundial un record cel puţin curios, fiind vorba, totuşi, de o competiţie sportivă. Lotul celor 22 de jucători consumă zilnic, in mod obişnuit, circa 200 de sticle de... bere. Asta da, sete ! • Giacinto Facchetti, partici­pant la trei turnee finale, ca fun­daş strigă in reprezentativa Ita­liei (94 de selecţii) . „Turul al doilea promite citeva bătălii fru­moase, printre care partida din­tre Brazilia şi Argentina va fi un autentic şoc. Aceasta va fi, di fapt, adevărata finală a competi­ţiei. In ceea ce priveşte Italia, in grupa C din care face parte, ea va juca rolul de partener...“ • Primele, cartonaşe roşii la a­­ceastă a Xll-a Cupă Mondială le-au văzut joi cehoslovacul Vi­cek (în meciul cu Franţa, min. 09) şi Gilberto, din echipa Hon­durasului (în meciul cu Iugo­slavia, min. 89) • Lista celor 5 penaltyuri de pină acum a fost completată joi cu încă două : Panenka — Ceho­slovacia și Petrovici — Iugo­slavia, ambele transformate. • Partida dintre Brazilia şi Ar­gentina, din turul 2, a fost pre­văzută să aibă loc pe stadionul Sarria (48 000 locuri) din Barcelo­na. Dat fiind uriaşul interes pen­tru această partidă, F.I.F.A. opi­nează ca ea să se desfășoare pe celălalt stadion barcelonez, Nou Camp, de 125 000 locuri. R. F. Germania — Austria 1-0 (1-0) GOLAVERAJUL A DECIS ECHIPELE CALIFICATE Arbitrul scoţian Robert Valen­tine a condus meciul de la Gijon (43.000 spectatori) la care au luat parte echipele R.F. germania : Schumacher — Kaltz, Forster, Stielike, Briegel — Dremmler, Breitier, Magath *— Littbarski, Hrubesch (min. 68 Fischer), Rummenigge (min. 65 Matthaws) și AUSTRIA : Kon­cilia — Krauss, Obermayer, Pezzey, Degeorgl — Hattenberger, Prohaska, Hinter­maier, Weber — Schachner, Krankl. Austriecii, cărora pentru calificare le era suficient un meci egal sau chiar o înfrln­­gere minimă, pentru a nu risca nimic, și-au întărit apărarea, Pezzey primind sarcina de a-1 marca strict pe atacantul cen­tral Hrubesch, iar Weber de a-1 „însoți" pe Rummenigge în „pe­regrinările" sale atît de nepre­văzute. In același timp, vest­­germanii, cărora le era absolut necesară victoria, chiar la limită, au mizat totul pe ofensivă. După ce, chiar în primul minut, Breitner, cu capul, a ratat o bună ocazie, ofensiva fotbaliști­lor alb-negri a fost finalizată în min. 11, cînd, la o centrare de pe stingă a lui Littbarski, Hru­besch a înscris cu o lovitură cu capul (1—0). Au urmat alte oca­zii ratate (Dremmler min. 13, Magath min. 28, din nou Dremm­ler min. 30), dar şi, in replică, un bun prilej de egalare al lui Schachner. După pauză jocul s-a calmat şi, deşi ocaziile de gol n-au lip­sit, ele n-au fost fructificate, ast­fel că întîlnirea s-a încheiat cu scorul de 1—0 pentru R.F. Ger­mania. Cu această victorie, în grupa a II-a, 3 echipe s-au aflat la egalitate de puncte, golavera­jul fiind hotărîtor pentru ordi­nea acestora și, implicit, pentru calificare. Anglia — Kuwait 7-0 fl-OJ AŞA CUM ERA DE AŞTEPTAT Cum era de aşteptat, in meciul din seria a Iv-a, de la Bilbao, dintre Anglia şi Kuwait, englezii aveau să se instaleze de la bun început la clima jocului, forţînd deschiderea scorului. Ofensiva lor a fost, ce este drept, destul de puternică, dar ratările la poarta lui Al-Tarabulsi s-au ţinut lanţ. Apoi, cum scorul continua să fie alb, iar forţa de atac a fotbaliş­tilor insulari să diminueze, ku­­waitienii au ieşit cu mai mult curaj la ofensivă şi doar graba l-a împiedicat, de pildă, pe Fathi Kamel să înscrie un min. 15. Cînd jocul devenise, oarecum, mai echilibrat, în min. 28 Francis l-a depăşit în viteză pe Mahboub Moubarak şi cu un şut puternic, la firul ierbii, a făcut inutilă in­tervenţia portarului kuwaitian. La reluare, aspectul partidei este acelaşi : se joacă mai des­chis, pentru că nimeni nu mai are nimic de pierdut, dar apără­torii îşi fac bine datoria şi nu cedează atacurilor, astfel că, in cele din urmă, golul lui Francis avea să fie unicul aplaudat de cei 38 000 de spectatori prezenţi in tribunele stadionului „San Mam­es“. Arbitrul columbian Gilberto Aristizabal a condus formaţiile : ANGLIA : Shilton — Neal, Foster, Thompson, Mills — Coppel, Wil­kins, Rix, Hoddle — Francis. Ma­riner ; KUWAIT : Al-Tarabulsl — Naeem Saad, Ma’Yoof, Moubarak, Jacem (min. 76 Fuleiteh) Al-Bu­­loushi, Al-Houti. Al. Suwaayed — Al-Dakhil, Fathi Kamel, Al-An­­bari. Irlanda de Nord — Spania 7-0 (0-0) SURPRIZĂ LA VALENCIA! La Valencia s-a disputat a­­seară ultimul meci din primul tur al turneului final, în care s-au întilnit Spania și Irlanda de Nord. Partida s-a încheiat cu victoria surprinzătoare a jucă­torilor irlandezi : 1—0 (0—0), prin golul marcat de Armstrong (min. 47), in urma unei intervenţii greşite a portarului Arconada. In min. 61 Irlandezul Donaghy a fost eliminat de pe teren. MILJANICI ÎNCĂ N-AVEA LINIȘTE... Profund afectat de infringe­­rea echipei sale în finalul parti­dei de joi, de la Zaragoza, an­trenorul reprezentativei Hondu­rasului, Chelato Ucles, n-a mai venit la întîlnirea obișnuită cu ziariștii. Rămăsese să-şi plîngâ supărarea, împreună cu elevii săi... De partea cealaltă, antreno­rul Miljanici, deşi victorios, re­simţea dimn plin emoţiile acestui succes care, la acea oră, nici mă­car nu era în măsură să-l liniş­tească pe vecinul tehnician iugo­slav, dacă echipa sa era sau nu calificată . „Echipa noastră n-a jucat deloc aşa cum speram, dar faptul mi se pare scuzabil, intru­­cit băieţii erau cu moralul la pă­­m­lnt după Infrîngerea, nemerita­tă, in faţa Spaniei. Şi trebuie să recunosc, m-am temut teribil de această echipă a Hondurasului, care are un stil de joc total ne­­convenabil pentru formaţia noas­tră“ , a declarat Miljanici. In ceea ce priveşte stilul de joc al bătăioasei echipe centra-ame­­ricane, trebuie să recunoaştem că el n-a convenit nici celorlalte partenere din grupa a V-a, cu care a terminat la egalitate, şi că două din cele 3 goluri pe care le-a primit au fost din lovituri de la 11 m. Prin comportarea sa la C.M., echipa Hondurasului a constituit realmente o plăcută surpriză. Arbitrul Gaston Castro (Chile) a condus echipele : IUGOSLA­­ VIA : Pantelici — Krmpotici, 2ia- Jec, Jovanovicl (min. 46 Halidhod­­zlcl), Stojkovici — Petrovici, Gu­­delj, Slijvo, Surjak — Z. Vujo­­vlci (mln. 63 Sestici), Susiel ; HONDURAS : Arzu — Drumond, Villegas, Costly, Bulnes — Mara­diaga, Gilberto, Zelaya — Muri­llo (min. 65 Lalng), Betancourt, Figueroa. Reamintim că unicul gol a fost marcat de Petrovici (min. 88), din 11 m. O ETAPĂ IMPORTANTĂ S-A ÎNCHEIAT... După 13 zile de întreceri, timp în care au avut loc 35 de partide, aseară, la Valencia, a luat sfîrşit seria disputelor din cadrul primului tur al Cupei Mon­diale ’82. Cu puţine, chiar foarte pu­ţine excepţii, întrecerile au demon­strat un sensibil echilibru valoric, ceea ce a făcut ca promovarea, în citeva se­rii, să fie destul de dificilă. Avem, de­sigur, în vedere formaţiile favorite care, in această primă fază a competiţiei, n-au avut chiar un trai prea liniştit. Ba am zice că dimpotrivă... Deci, acum, la încheierea acestei eta­pe, pentru turul următor al turneului fin­al s-au calificat următoarele formaţii : Grupa A : POLONIA, U.R.S.S., BELGIA Grupa B : R.F. GERMANIA, SPANIA, ANGLIA Grupa C : ITALIA, BRAZILIA, ARGENTINA Grupa D : AUSTRIA, IRLANDA DE NORD, FRANŢA DOCUMENTAR: Partidele din primul tur al turneului final SERIA I SERIA a IV-a SERIA a ll-a R. F. Germania — Algeria 1-2 Austria — Chile 1-0 R. F. Germania - Chile 4—1 Algeria - Austria 0-2 Algeria — Chile 3-2 R. F. Germania — Austria 1-0 SERIA a III-a SERIA a V-a Spania — Honduras 1—1 Iugoslavia — Irlanda de Nord 0—0 Spania — Iugoslavia 2—1 Irlanda de Nord — Honduras 1-1 Iugoslavia — Honduras 1—0 Spania — Irlanda de Nord 0-1 CLASAMENT SERIA a Vl-a Italia - Polonia 0-0 Anglia - Franţa 3-1 Peru — Camerun 0-0 Cehoslovacia — Kuwait 1—1 Italia — Peru 1—1 Anglia — Cehoslovacia 2—0 Polonia — Camerun 0—6 Franţa — Kuwait 4—1 Polonia — Peru 5—1 Franța — Cehoslovacia 1—I­ talia - Camerun 1_1 Anglia - Kuwait 1-0 CLASAMENT 1. POLONIA 2. ITALIA 3. Camerun 4. Peru 3 1 2 0 5-1 4 3 0 3 0 2-2 3 3 0 3 0 1-1 3 3 0 2 1 2-4 2 CLASAMENT 1. R. F. GERMANIA 3 2 0 1 6-3 4 2. AUSTRIA 3 2 0 1 3-1 4 3. Algeria 3 2 0 1 5-5 4 4. Chile 3 0 0 3 3-8 0 Argentina — Belgia Ungaria — El Salvador Argentina — Ungaria Belgia — El Salvador Belgia — Ungaria Argentina — El Salvador CLASAMENT 1. ANGLIA 3 3 0 0 6-1 6 2. FRANȚA 3 1116-53 3. Cehoslovacia 3 0 2 1 2-4 2 4. Kuwait 3 0 1 2 2-6 1 1. IRLANDA/NORD 2. SPANIA 3. Iugoslavia 4. Honduras 3 1 2 0 2-1 4 3 1113-33 3 1112-23 3 0 2 1 2-3 2 0- 1 Brazilia — U.R.S.S. 2-1 10-1 Scoţia — N. Zeelanda 5—2 4—1 Brazilia — Scoţia 4—1 1- 0 U.R.S.S. — N. Zeelanda 3-0 1— 1 U.R.S.S. - Scoţia 2—2 2— 0 Brazilia — N. Zeelanda 4—0 CLASAMENT CLASAMENT 1. BELGIA 3 2 1 0 3- 1 5 1. BRAZILIA 3 3 0 0 10- 2 6 2. ARGENTINA 3 2 0 1 6- 2 4 2. U.R.S.S. 3 111 6-4 3 3. Ungaria 3 1 1 1 12- 6 3 3. Scoția 3 111 0-8 3 4. El Salvador 3 0 0 3 1-13 0 4. N. Zeelanda 3 0 0 3 2-12 0 ...O NOUĂ ETAPĂ­ ŞI MAI IMPORTANTĂ—ÎNCEPE! Luni şi marţi, primele meciuri din turul 2 începind de luni, 28 iunie, pînă La 5 iulie, la Barcelona şi la Madrid se vor desfăşura partidele din turul al doi­lea al Cupei Mondiale. Zilnic sunt programate cite două meciuri, unul la ora 18,15 şi al doilea la ora 22 (ora Bucu­­reştiului), iar după fiecare două zile de competiţie ur­mează o zi liberă. In baza schemei tehnice a acestei noi etape a turneului final, in primele zile sunt programate următoarele partide: 28 IUNIE Grupa D (Madrid) 18,15 Austria — Franţa Grupa A (Barcelona) 22,00 Polonia — Belgia 29 IUNIE Grupa C (Barcelona) 18,15 Italia — Argentina Grupa B (Madrid) 22,00 R.F. Germania — Anglia In ziarul nostru de luni vom publica programul complet al meciurilor din acest tur. TURURI CICLISTE • Turul Elveţiei — etapa 9 (E­­toy — Berna, 190 km) a revenit elveţianului Mächler în 5.11:23. Li­derul cursei este Saroni • Turul Italiei (amatori) — etapa 9 (la Campomorone — 151 km) a fost cîștigata de danezul Worre în 3.44:09 • Turul R.D. Germane — etapa 3 (Wartburg — Erfurt, 157 km) primul a fost Olaf Ludwig in 4.12:44 • Turul Suediei — eta­pa 6 (la Uppsala, 156 km), vic­toria a fost a italianului Algeri în 3.36:48. INTÎLNIM AMICALĂ INTERNAŢIONALĂ DE TENIS (COPII) ROMÂNIA - BULGARIA La Tirgovişte, in zilele de 29 şi 30 iunie, se va desfăşura în­­tilnirea amicală internaţională de tenis dintre reprezentativele de copii (băieţi şi fete) ale României şi Bulgariei. Echipele României au fost alcătuite astfel : Vera Csipler, Claudia Peţa, Monica Pecheanu, respectiv Adrian Să­­ce­anu, Hari Niculae, Marian Onilă — la categ. 11—12 ani, şi Gabriela Medveş, Oana Hincu, Elena Chir­­vasiu, respectiv Silviu Gorgan, George Cosac, Orlando Florea — la categ. 13—14 ani. Antrenori : Teodor Frunză și Mihai Şoalcă. Se vor juca 4 meciuri de simplu și cite unul de dublu. TENISMANI JUNIORI LA TURNEE INTERNATIONALE Intre 26 iunie şi 15 iulie vor avea loc în R.F. Germania, la München şi Mönchengladbach, două turnee de tenis rezervate juniorilor şi junioarelor, la care vor fi prezenţi şi sportivi români. Au făcut deplasarea Florin Chiru, Dorel Pop, Teodora Tache şi Au­relia Gheorghe, însoţiţi de antre­norul Dumitru Viziru. Un alt grup de sportivi va fi pre­zent între 26 iunie şi 3 iulie, în R.D. Germană, la Berlin şi Zi­­nowitz. Vor evolua Răzvan Con­­stantinescu, Mihai Şovar, Rodica Precup şi Otilia Pop, însoţiţi de antrenorul Andrei Leonte. TURNEUL DE ŞAH DIN POLONIA VARŞOVIA, 25 (Agerpres). — Turneul Internaţional feminin de şah de la Piotrkow Trybunalski (Polonia) a continuat cu runda a 4-a, în care maestra româncă Elisabeta Polihroniade a remizat cu jucatoarea poloneză Pruszt­­man, rezultatul de egalitate fiind consemnat și în partidele Rad­­kowskaia — Heder, Kasz — Sosnowskaia și Szmacinskaia — Zlatanova. In clasament conduc Wagner (R.D. Germană) si Kasz (Ungaria), cu cite 3 puncte, ur­mate de Elisabeta Polihroniade (România) și R. Kadilkar (In­dia) — cu cite 2,5 puncte. LUCIA ROMANOV ÎN TURUL III LA WIMBLEDON LONDRA, 25 (Agerpres) — In turneul internaţional de tenis de la Wimbledon, Lucia Romanov a învins-o în turul H cu 3—6, 6—1, 7—5 pe Anne Hobbs (Anglia). Candy Reynolds (S.U.A.) a elimi­nat-o cu 6—3, 2—6, 6—4 pe Hana Mandu­kova (Cehoslovacia), iar Joanne Russell (S.U.A.) a ciști­­gat CU 6—7, 6—3, 7—5 partida cu iugoslava Mima Jausovec. Alte rezultate mai importante : Bettina Bunge (R.F.G.) — Leslie Allen (S.U.A.) 6—3, 7—5 ; Pat Medrado (Brazilia) — Eva Pratt (R.F.G.) 6—3, 14—12 ; Tracy Aus­tin (S.U.A.) — Alice Moulton (S.U.A.) 6—4, 7—5 ; Sylvia Hanika (R.F.G.) — Pamela Smith (S.U.A.) 6—2, 6—4 ; Marjorie Blackwood (Canada) — Virginia Wade (An­glia) 7—5, 7—5. Rezultate Înregis­trate în turneul masculin : Am­­iltraj (India) — Borowiak (S.U.A.) 6—7, 4—6, 6—3, 6—4, 6—3 ; Lutz (S.U.A.) — Rick Meyer (S.U.A.) 6— 2, 6—3, 6—2 ; Fltzgeral (Austra­lia) — Granat (Cehoslovacia) 6—2, 7— 6, 6—4 ; Wilander (Suedia) — Odzior (Nigeria) 7—5, 7—6, 6—9 ; Connors (S.U.A.) — Alexander (Australia) 6—3. 4—6, 6—1. 7—6 ; Gene Mayer (S.U.A.) — Dowdes­­well (Zimbabwe) 6—2, 6—2, 6—3 ; Teacher (S.U.A.) — Glicksbein (Israel) 3—6, 7—6, 7—9, 6-4. 6—2 : Simonsson (Suedia) — Scanlon (S.U.A.) 7—5, 6—4. 6—1 ; Hocevar (Brazilia) — Krulewitz (S.U.A.) 6—4, 6—2, 6—3. CaUaetta d aam.n.urolio . -od »778 8uew»«»H A . Conto II P M.B. t Ml. con trai« U.28.78 ft HM.54 recțio eprotp. 11.51.»!) Intomrbon 437 t tetei II î*4 romip. tiparul I. P. ,intormo«ia*rvrtnTItrimatote , aponomente prin kEXJM - depodomentul «port Import profil. P.O. Bo* »36-137. tetei 11 226, București, rul. 13 Decembr­e n u. 3, R. I, 2. 3, I­­8363

Next