Steagul Roşu, mai 1955 (Anul 10, nr. 713-738)

1955-05-01 / nr. 713

1 Mai, ziua solidarității internaționale a oamenilor muncii din lumea întreagă Poporul nostru muncitor sărbătorește as­tăzi 1 Mai, ziua solidarității internaționale a oamenilor muncii din întreaga lume sub semnul luptei active pentru îndeplinirea sar­cinilor primului plan cincinal înainte de termen, sub semnul luptei active pentru pace, democrație și socialism. Oamenii muncii din țările lagărului păcii, democrației și socialismului în fruntea că­rora pășesc puternica Uniune Sovietică și China populară, întîmpină ziua de 1 Mai cu un bogat bilanț de succese și realizări. In aceste țări popoarele au sfărîmat jugul capitalismului și au devenit stăpîne pe soarta lor. Popoarele Uniunii Sovietice, sub conduce­rea gloriosului P.C.U.S. au obținut strălu­cite succese care dovedesc superioritatea incontestabilă a socialismului asupra capita­lismului. Uniunea Sovietică, primul stat în care poporul și-a luat soarta în mîinile sale și în care a fost desființată exploatarea omului de către om, constituie un exemplu luminos al societății în care roadele muncii poporului servesc la asigurarea satisfacerii maxime a nevoilor materiale și culturale în continuă creștere ale celor ce muncesc. In anul 1954 producția globală a marii in­dustrii a Uniunii Sovietice a întrecut nive­lul anului 1913 de 35 de ori, producția mij­loacelor de producție de aproape 60 de ori, industria constructoare de mașini de peste­­ 160 de ori. Dînd viață genialei învățături leniniste „Co­munismul este puterea sovietică plus elec­trificarea întregii țări“, P.C.U.S. și guver­nul Uniunii Sovietice a creat o puternică bază energetică în continuă dezvoltare. Nu­mai cele două hidrocentrale de la Kuibîșev și Stalingrad vor da într-un singur an mai multă energie decât hidrocentralele: Italiei, Suediei, Elveției, toate luate la un loc. Pu­ternica industrie sovietică este înzestrată cu tehnica cea mai modernă. Cu nespusă bucurie au aflat oamenii mun­cii din întreaga lume că în țara în care se construiește comunismul a fost pusă în funcțiune prima centrală energetică pe bază de energie atomică. Acest eveniment de însemnătate istorică mondială constituie încă o dovadă a luptei consecvente și a succe­selor poporului sovietic în vederea folosirii energiei atomice în scopuri pașnice, spre binele omenirii. Pe baza creșterii continue cu precădere a Industriei grele, P.C.U.S. și guvernul so­vietic înfăptuiesc cu perseverență măsurile pentru organizarea unui nou și puternic avînt în agricultură. Numai în colhozurile și sov­hozurile din Kazahstan, Siberia, Ural, re­giunea Volgăi, Crimeea de nord a fost arată în anul care a trecut o suprafață de peste 17.600.000 ha. pămînturi virgine și înțelenite, iar în anul 1955—1956 vor fi redate agricul­turii între 28—30 milioane hectare. Marea Republică Populară Chineză de 600 milioane oameni, fostă colonie a imperialis­mului, înfăptuiește astăzi cu succes în con­dițiile regimului de democrație populară sar­cinile primului plan cincinal. Producția industrială a Chinei a crescut de 4.2 ori în comparație cu anul 1949. China populară se impune tot mai mult ca o mare putere al cărui prestigiu mondial este în con­tinuă dezvoltare. Cu ajutorul frățesc al Uniunii Sovietice, țările de democrație populară au făcut pași însemnați pe drumul întăririi lor economice. Caracteristic pentru economia țărilor lagă­rului democratic este linia avîntului neînce­tat. Economia acestor țări nu cunoaște crize și se dezvoltă în interesul asigurării satis­facerii maxime a nevoilor materiale ale so­cietății, ea asigură ridicarea sistematică a nivelului de trai al maselor populare. Cu totul altfel se prezintă situația în ță­rile lagărului imperialist. In S.U.A. în ciuda deșănțatei militarizări a economiei, fenome­nele de criză economică s-au agravat și mai mult. Potrivit chiar calculelor oficiale, nive­lul producției a scăzut în 1954 cu 7% în comparație cu 1953. Ca urmare a restrîngerii producției de pace, astăzi în S.U.A. sunt circa 16 milioane de șomeri parțiali și totali. Sub presiunea Statelor Unite, țările vest­­europene cheltuiesc la rîndul lor sume uriașe pentru înarmare, iar unele din ele nici nu au atins la multe ramuri de importanță vi­tală nivelul dinainte de război. Urmărind să-și asigure un profit maxim capitaliștii nu se îngrijesc nici de cele mai elementare condiții de protecția muncii. Nu­mai în primele luni ale anului 1954 în mi­nele de cărbuni din Ruhr s-au înregistrat 391 de accidente mortale. Șomajul constituie o plagă permanentă în țările capitaliste din Europa. In 1954 existau în Germania occi­dentală peste 1.250.000 șomeri. Militarizarea economiei, intensificarea ex­ploatării clasei muncitoare duc­ la creșterea luptei muncitorilor din țările capitaliste pen­tru pace, pîine și libertate. In cursul anului trecut în S.U.A. au avut loc un număr de 3450 greve la care au luat parte peste 1.500.000 de oameni. In Italia, au avut loc în ultimul timp, în diferite ramuri ale in­dustriei, greve de 24 și 48 ore la care au participat peste 5.000.000 de oameni. In Anglia, Franța iau amploare tot mai mare grevele și demonstrațiile în care revendi­cările oamenilor muncii sînt împletite c­u tot mai puternice și hotărîte manifestări de rezistență împotriva politicii de fascizare, de militarizare a economiei, de pregătire a unui nou război. In prezent nu numai opinia publică, dar chiar și unii politicieni burghezi din țările capitaliste se împotrivesc politicii americane „de pe poziții de forță“. In țările Europei ★ BALAȘ BALTAGIU secretar al Comitetului regional P.M.R. Bacău ★ au loc mari acțiuni împotriva remilitarizării Germaniei occidentale. La 1 Mai oamenii iubitori de pace din toate țările își ridică glasul și cer adoptarea propunerilor Uniunii Sovietice cu privire la încetarea cursei înarmărilor, înfăptuirea unei largi destinderi în relațiile dintre state și consolidarea păcii. Se deșteaptă popoarele din Asia, Africa și America Latină. Confe­rința de la Bandung a țărilor Asiei și Africii constituie un succes al cauzei păcii, o nouă și grea lovitură dată colonialismului și pro­vocatorilor de război. In cei 10 ani care au trecut de la termi­narea celui de-al doilea război mondial, ra­portul de forțe s-a schimbat hotărît în fa­voarea lagărului păcii, democrației și so­cialismului. Acum mai mult de o treime din omenire — peste 900 milioane de oameni — care au zdrobit lanțurile exploatării impe­rialiste,­ trăiesc în țările lagărului păcii și socialismului. Pentru pace, împotriva politicii imperia­liste de pregătire a unui nou război mon­dial se pronunță cu hotărîre sute de milioane de oameni chiar din țările capitaliste. Am­ploarea uriașă a mișcării pentru pace ne-o indică sutele de milioane de semnături pe Apelul de la Viena. In fruntea luptei pentru apărarea păcii și a democrației pășesc comuniștii, exponenți de­votați ai intereselor vitale ale oamenilor mun­cii. Legînd indisolubil revendicările oamenilor muncii cu lupta lor pentru pace, pentru su­veranitate și independență națională parti­dele comuniste și muncitorești din țările ca­pitaliste sunt astăzi adevărate purtătoare ale destinelor națiunii, forța conducătoare a mișcării naționale democratice. Accentuarea greutăților economice, agra­varea contradicțiilor din țările capitaliste, creșterea mișcării de eliberare în colonii și țările dependente, intensificarea luptei oa­menilor muncii pentru un trai mai bun, sunt o confirmare a continuei slăbiri a la­gărului imperialist. Liniei politice a cercurilor agresive ale im­perialismului mondial în frunte cu cel ame­rican i se opune insă politica iubitoare de pace a Uniunii Sovietice și a celorlalte țari ale lagărului păcii, democrației și socialis­mului, care au la bază principiul leninist al coexistenței, întrecerii pașnice a celor două sisteme — socialist și capitalist. Credincioase acestei politici țările lagărului păcii, democrației și socialismului sunt con­vinse că există încă posibilitatea opririi dez­lănțuirii războiului. Ele sunt în același timp ferm hotărîte să nu se lase surprinse de evenimente, să ia toate măsurile necesare în vederea întăririi apărării lor, pentru a putea opune forțelor agresive puterea lor unită. Iată de ce ziua de 1 Mai 1955 — înseamnă pentru poporul nostru o zi de luptă pentru întărirea patriei și a lagărului păcii, pentru oprirea mîinii criminale a agresorilor impe­rialiști, pentru interzicerea armelor atomice și a altor­ arme de exterminare în masă, pentru triumful păcii în întreaga lume.­­ In cei 11 ani de la eliberarea patriei noa­stre de către glorioasa Armată Sovietică, sub conducerea înțeleaptă a Partidului Mun­citoresc Român, industria noastră a crescut și s-a dezvoltat continuu: încă din 1953, producția industrială a întrecut de aproape 3,5 ori producția din 1948. Au fost create, lărgite și reconstruite sute de întreprinderi noi, au fost create noi ramuri industriale, în primul rînd industria constructoare de ma­șini, ceea ce constituie o mare victorie și mîndrie a poporului nostru. Oamenii muncii din fabrici produc astăzi mari cantități de utilaj petrolifer, minier și de construcție, ma­șini, unelte, mașini agricole, turbine, trac­toare, utilaj pentru industria textilă și ali­mentară. Justețea liniei partidului de dezvoltare cu precădere a industriei grele care asigură dez­voltarea cu succes a economiei naționale în ansamblu și ridicarea nivelului de trai al poporului nostru muncitor, a primit noi și strălucite confirmări prin desființarea la începutul anului a sistemului de aprovizio­nare pe bază de cartele și rații, iar zilele acestea printr-o masivă reducere de prețuri cu amănuntul la unele mărfuri alimentare, industriale și a tarifelor de spectacole. Mari transformări s-au petrecut și în viața țărănimii muncitoare, convinsă pe baza fap­telor de foloasele muncii în comun. Zeci de mii de familii de țărani muncitori s-au unit pe baza liberului consimțămînt în peste 5100 gospodării agricole și întovărășiri. In condi­țiile regimului­ democrat-popular a luat un puternic avînt învățămîntul, știința, arta și literatura. Oamenii muncii din țara noastră întîm­pină ziua de 1 Mai sub semnul luptei dîrze pentru înfăptuirea sarcinilor trasate de ple­nara lărgită a C.C. al P.M.R. din 19-20 au­gust 1953 și a proiectului de Directive al celui de-al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român cu privire la dezvolta­rea agriculturii în următorii 2-3 ani. Oam­enii muncii din orașele și satele re­giunii noastre întîmpină ziua de 1 Mai în plină luptă pentru înfăptuirea sarcinilor tra­­­­sate de partid și guvern. In cinstea acestei­­ mărețe sărbători, întrecerea socialistă a că­pătat, un puternic avînt în toată regiunea. Muncitorii, inginerii, tehnicienii și țărăni­mea muncitoare obțin zi de zi noi realizări, sub conducerea partidului. Sărbătorind ziua­ de 1 Mai în libertate, poporul nostru mun­­citor raportează cu mîndrie și firească bucu­rie partidului îndeplinirea cu succes a anga­jamentelor luate în industrie, agricultură și producția bunurilor de larg consum. Ast­fel, muncitorii, tehnicienii și inginerii a­u întreprinderi din regiune și anume: fabrica­­ de cherestea H.C.C., fabrica de textile „Pro­­­letarul“ Bacău, uzina .­Ceahlăul” Pia­tra Neamț, IFET și USL Comănești, disti­leria Dărmănești și fabrica de confecții „Eta. ■ [UNK]­căul“ au raportat partidului îndeplinirea sarcinilor planului cincinal și că ei dau produse în contul anului 1956. Nu au rămas în urmă nici harnicii mi­neri de pe Valea Trotușului. Ei au lucrat cu însuflețire obținînd rezultate bune. 16 grupe de mineri, în frunte cu cea condusă de Constantin Hrenaru de la mina Galion și Mihai Roșu de la mina Leorda scot cărbune­­ în contul anului 1956. Cu succese importante au întîmpinat a­­ceastă mare sărbătoare a oamenilor muncii, muncitorii, inginerii și tehnicienii oficiilor I și II producție Zemeș. Ei și-au îndeplinit toate­­­ angajamentele pînă la 20 aprilie și au realizat economii în valoare de 76.370 lei. Petroliștii din Moinești au reușit să reducă prețul de cost cu 4% față de 0,5 cît a fost planificat. Intre fruntași se găsește și brigada a 8-a condusă de brigadierul Matei Dumitru care a depășit de aproape 5 ori angajamentul lilot. Frumoase succese au obținut și harni­cii constructori ai măreței lucrări __ Hidro­centrala „V. I. Lenin“ de la Bicaz. Bri­gada lui Paul Tihaniuc care lucrează la tunel-ieșire în galeria de bază a obținut o realizare­­ medie în prima decadă a lunii aprilie de 160%. La sectorul Baraj planul pe luna trecută a fost realizat în proporție de 141 °­ C. Printre fruntași se numără Ludo­vic Melniciuc, Gh. Mucenicu, Dumitru Ste­­garu și alții. Și colectivele întreprinderilor producătoare de bunuri de larg consum au cinstit măreața zi de 1 Mai cu noi și însemnate succese în producție. Muncind cu elan pentru îndepli­nirea angajamentelor propuse, muncitorii, tehnicienii și inginerii fabricii de postav Bu­­huși și-au depășit angajamentele luate. Nu­mai în luna aprilie ei au dat peste plan 10.000 m.p. țesături, au redus prețul de cost pe trimestrul I 1955 cu 2,25 p/n față de a­­ceeași perioadă a anului trecut. Numai tor­cătorul fruntaș al întrecerii socialiste Ale­xandru Ștefănescu, de la 1­anuarie 1955 și pînă în prezent, a produs mai multe fire din aceeași cantitate de materie primă, dînd peste plan 68.000 kg. fire. Asemenea suc­cese a obținut și colectivul întreprinderii „Proletarul“ din Bacău fruntașă pe ramură. Angajamentele luate în cinstea zilei de 1 Mai au fost­­ îndeplinite la această fabrică cu 8 zile înainte de termen. Printre fruntași se numără: Maria Zebreanu, Maria Clipa, Nicolae Morecuț, Ion Romanescu și alții. Ca un succes obținut în cinstea zilei de 1 Mai este acela că toate cele 94 de între­prinderi din regiune care și-au luat anga­jamente în cinstea marii sărbători a oame­nilor muncii le-au îndeplinit, iar unele din ele le-au și depășit chiar. Numărul munci­torilor antrenați în întrecerea socialistă în această perioadă se ridică în toate ramurile la peste 72%. Succese însemnate au fost obținute în cinstea zilei de 1 Mai și în agricultura re­giunii noastre. In urma aplicării cu succes a regulilor agrotehnice, cu tot timpul nefa­vorabil, în campania de însămînțări au fost obținute o serie de rezultate bune. Pînă în seara zilei de 29 aprilie arăturile de primă­vară au fost executate în proporție de a­­proape 70%, iar însămînțările de peste 40%. Fruntași pe regiune s-au situat S.M.T. Tg. Neamț, care a realizat planul de arături în proporție de 81%, G.A.S. Dămienești, G.A.C. Gîrleni, Dochia, Țibucani, Borzești, Părincea și altele. Succesele obținute în cinstea zilei de 1 Mai­ dovedesc hotărîrea oamenilor muncii din fabrici, uzine, de a da mai multe produse, mai ieftine și de bună calitate și hotărîrea țăranilor muncitori pentru obținerea unui belșug de produse agroalimentare. Sărbătorirea zilei de 1 Mai trebuie să constituie pentru organizațiile de partid din regiune un prilej de a mobiliza oamenii muncii în vederea unui nou avînt pentru mărirea producției și productivității muncii, reducerea prețului de cost și îmbunătățirea calității produselor pentru ca astfel să con­solidăm succesul obținut prin aplicarea Ho­­tărîrii Consiliului de Miniștri cu privire la reducerea de prețuri la unele produse ali­mentare și industriale. Țărănimea muncitoare din regiunea noa­stră trebuie îndrumată zi de­ zi pentru a ter­mina la timp și în bune condițiuni lucrările agricole de primăvară, aplicînd regulile a­­grotehnice în vederea obținerii unei recolte de cel puțin 2000 kg. porumb la ha­., 1500 kg. grîu la ha., 14.000 kg. cartofi la ha. și 17.000 kg. sfeclă de zahăr la ha. Prin munca lor, oamenii muncii din regiu­nea noastră dovedesc hotărîrea de a contri­bui alături de toți cei ce muncesc din țara noastră la creșterea bunăstării poporului, la întărirea­­ și înflorirea patriei noastre, la apărarea păcii. Sub steagul lui Marx-Engels-Lenin-Stalin, sub conducerea partidului, înainte spre vic­toria, socialismului în patria­­ noastră scumpă, Republica Populară Romînă ! Nr. 713 (2192) 4 pagini 20 bani DUMINICĂ 1 Mai 1955 Trăiască 1 Mai, ziua solidarității internaționale a oamen frăției celor ce muncesc din toate țările! Așa cinstim mărețul ! Petroliștii și-au respectat angajamentele Aplicarea înaintatelor metode sovietice, luarea celor mai corespunzătoare măsuri tehnico-organizatorice, descoperirea rezerve­lor interne, precum și întrebuințarea justă a utilajelor, sînt factori ce au adus multe izbînzi colectivului de muncitori din cadrul Oficiului I producție Zemeș. Cea mai de seamă realizare­ obținută în ultimele două luni este faptul că pînă la 20 aprilie toate angajamentele luate în cinstea zilei de 1 Mai au fost îndeplinite și depă­șite, productivitatea muncii fiind realizată în aceeași perioadă în proporție­ de 101,7% față de 100,25%­ cît a fost angajamentul. De ase­menea s-au făcut economii de materiale în valoare de 25.000 lei, s-au recuperat 7.500 cărămizi, s-au strîns 26 în loc de 25 tone fier vechi, s-a lucrat 3 zile cu materiale re­cuperate etc. In contul anului viitor Folosind metode bune de muncă, minerii de pe Valea Trotușului au reușit ca îri întrecerea socialistă ce s-a desfășurat în cinstea zilei de 1 Mai, să o ia cu mult îna­intea calendarului. Astfel, 16 grupe de mi­neri lucrează începînd din luna aprilie în contul anului 1956. Printre acestea se nu­mără și grupa condusă de Constantin Hre­naru de la mina Galion, care­ scoate cărbune în contul lunii octombrie a anului 1956, bri­gada de tineret condusă de Nicolae Ferchiu de la mina Asău etc. Minerii din Comănești au cinstit ziua muncii și printr-un schimb de onoare la capătul căruia toate minele și-au depășit sarcinile de plan. In frunte s-a situat mina Galion cu o depășire de 29,5%, urmată fiind de mina Leorda cu 19,9%, Lumina cu 8,4%, Asău cu 6,8% și Rafira cu 1,­4 %. Pe în­treaga întreprindere planul a fost depășit, cu 10%. In rîndul minerilor, fruntași în ziua schimbului de­ onoare, s-au numărat: Vasile Mocanu, Frantz Simion, Frățilă Alexandru și alții. SANDU TRAIAN coresp. Fruntași la însămînțări Folosind timpul prielnic, colectiviștii din comuna Păstrăveni, raionul Tg. Neamț, au obținut succese importante în campania de însămînțări de primăvară. Bucurîndu-se de ajutorul tractoriștilor din brigada a II-a de la S.M.T. Tg. Neamț, ei au efectuat ară­turi pe o suprafață de 76 hectare și au însămînțat întreaga suprafață planificată pentru epoca I-a. Numeroși colectiviști cum sînt și comunistul Gh. Gh. Anton, utemistul Constantin Peiu și alții, s-au situat fruntași în muncile de însămînțări. Exemplul colectiviștilor a însuflețit și pe țăranii muncitori din comună. Fiind în întrecere patriotică cu cei din comuna Ure­­cheni, țăranii muncitori din Păstrăveni au muncit în așa fel la arături și însămînțări, încît au terminat de însămînțat culturile din epoca a I-a. Printe suprafețele semă­nate se nu­mistră și .104 ha. ju­cy, 43 ha. cu floarea-soarelui, ceapă, sfeclă de zahăr, cartofi și altele. Terminînd însămînțările din prima epocă, țăranii muncitori din co­muna Păstrăveni s-au situat fruntași pe raion. Comunele Urecheni, Petricani, Țibu­cani, orașul Tg. Neamț, au terminat de ase­menea însămînțările din prima epocă. Printre țăranii muncitori care s-au evi­dențiat în muncile de pînă acum, se numără comunistul Mihai Gh. Ivan, care după ce a însămînțat culturile din prima epocă, a început munca pentru a semăna culturile din epoca a II-a : comunistul Ion Tătaru, deputatul Vasile Călugăru­, țăranul muncitor I. Gh. Horga și multi alții. CONSTANTIN AIRINEI coresp. In fabrica fruntașă Iri­ cinstea zilei de 1 Mai, colectivul fabri­cii „Proletarul“ din Bacău, deținător pentru a treia oară consecutiv al­ drapelului de în­treprindere fruntașă pe ramură, s-a angajat să obțină realizări însemnate. El și-a pro­pus să producă peste plan 5.000 metri pă­trați țesături finite, să îmbunătățească cali­tatea cu 3% și să creeze­ un număr de 4 articole noi. Așa suna angajamentul. Mun­citorii fabricii raportează însă cu mîndrie că angajamentul a fost depășit. Astfel, s-au produs 5491 metri pătrați țesături finite peste plan, prețul de cost a fost redus cu 1,9%, productivitatea muncii a crescut cu 4,97%, iar calitatea țesăturilor s-a îmbu­nătățit cu 3,3%. Și toate acestea s-au reali­zat cu 8 zile înainte de 1 Mai. In această zi, colectivul fabricii „Proleta­rul“ raportează de asemenea că în cinstea zilei de 1 Mai a produs 6300 m­etri pătrați țesături pentru rochii lucrate în 10 desene noi și 16 combinațiuni de culori, ca și 750 metri pătrați costum flanel lucrat în două culori. Aceste produse au prinse pe ele eti­cheta : „Lucrat în cinstea zilei de 1 Mai“.­ Realizările de mai sus nu ar fi fost posi­bile dacă în întrecerea socialistă nu ar­ fi fost cuprinși majoritatea muncitorilor. Din rîndul acestora s-au evidențiat în mod deo­sebit tov: Maria Zebreanu, Maria Clipa, Antoaneta Mihăilescu, Maria Melnic, Eleo­nora Bivol, Anton Lascău, Victoria Nedelcu și Ținea Calapod, tehnicienii Nicolae More­cuț, loan Romanescu și alții. A primit steagul de secție fruntașă pe regiune In fiecare trimestru, colectivul celor mai bune secții de valorificare a deșeurilor pen­tru producerea de bunuri de larg consum este răsplătit cu drapelul roșu de secție fruntașă pe regiune, acordat de Consiliul Sindical Regional Bacău. Lupta pentru cîștigarea acestui steag, a devenit pentru colectivele secțiilor producă­toare de bunuri de larg consum din deșeuri, o adevărată tradiție. In acest trimestru, în cinstea zilei de 1 Mai, fruntașă­ pe regiune s-a situat secția de valorificare a deșeurilor de la fabrica­ de încălțăminte „Partizanul“ Bacău. Muncitorii de aici au confecționat din deșeuri diferite bunuri de larg consum­ : poșete­­ de damă, portmonee, sandale bărbă­tești, sacoșe împletite din piele etc., în va­loare de 48.000 lei. De asemenea, printr-o mai bună organizare a muncii, ei au sporit productivitatea muncii pe secție — față de media anului trecut — cu 3%. Bunurile de larg consum realizate în această secție sunt ieftine și de bună calitate. In întrecerea socialistă pentru valorifica­rea deșeurilor s-au evidențiat tovarășii : Anuța Handoca, Haim Moise, Perer Moise și alții. La muncă voluntară Intr-una din diminețile premergătoare zilei de 1 Mai, peste 100 de elevi de la Școala de șapte ani din Onești, purtînd uneltele cu ei, mărșăluiau cîntînd spre izlazul de pe șesul Perchiului. Aici, au început munca pentru a curăța terenul de spini și mărăcini. Cei mai harnici s-au do­vedit uteritiștii:­­Radu Valeriu, Iosif Simon, Maria Cristea, Maria Feraru. Cînd s-au înapoiat la școală, elevii, deși obosiți de muncă, purtau cu ei bucuria fap­tului că în orele de muncă voluntară au curățit 5 hectare de teren. GH. GHIMPU coresp. Cupa „1 Mai" In orașul Bacău s-au desfășurat întreceri pentru cupa „1 Mai“ la tenis de masă. l­a aceste întreceri au participat un număr de 7 echipe din colectivele sportive din oraș. In urma disputării jocurilor care au fost urmărite de numeroși spectatori, succesul a revenit echipei Dinamo­ Bacău, care pre­­zentînd un lot omogen a cîștigat toate în­­tîlnirile. Tot în cinstea zilei de 1 Mai, colectivul sportiv „Flamura roșie“ Buhuși a organizat pentru prima oară „Cupa textil­iștilor“ la tir pe echipe. Concursul s-a desfășurat la Buhuși și a opus gazdelor o echipă repre­zentativă a orașului Bacău. Oaspeții au fost mai buni, totalizînd un număr de 945 de puncte, ceea ce le-a adus „Cupa textiliștilor“, însemnate economii Colectivul fabricii „Reconstrucția“ din orașul Piatra Neamț s-a angajat ca în cin­stea zilei de 1 Mai să producă mai mult cu 49 tone celuloză. Muncind cu avînt el a reușit să-și­ îndeplinească angajamentul la data de 22 aprilie și numai în ziua urmă­toare a produs peste plan 2,7 tone celuloză. De asemenea, calitatea a fost îmbunătățită cu 7%, corespunzînd normelor STAS-ului. Succesele obținute sunt o urmare a unor măsuri tehnico-organizatorice ce au fost luate. Astfel, a fost efectuată reparația capi­tală și punerea în funcțiune a unui motor Diesel, lucrare terminată cu două zile îna­inte de termen. De asemenea în întrecerea socialistă au fost cuprinși un număr sporit de muncitori. Numeroși muncitori din fabrică au obți­nut realizări în cinstea zilei de 1 Mai. Gh. Țuțuianu, de pildă, de la atelierul de pre­parare a leșiei și-a depășit norma cu 45%, iar în primul trimestru a realizat o econo­mie la­pirită de 11.800 lei. S-a evidențiat de asemenea și Toader Teodorescu de la secția lemn care și-a întrecut sarcinile cu 85%. Muncitorii fabricii au realizat de aseme­nea o economie de 150.000 lei la flanele, reducerea consumurilor specifice etc., față de perioada corespunzătoare a anului trecut. HARI KORN coresp­­ UNIȚI IN LUPTA PENTRU APĂRAREA PĂCII

Next