Steagul Roşu, ianuarie 1958 (Anul 13, nr. 1539-1563)

1958-01-03 / nr. 1539

Mr. 1.539 (3.0­8) Comuniștii i­ La I.N.S. Somai sa se ocupe mai mult in organizația 111 In activitatea sa organizația de bază de la IMS Roman nu uită că printre multiplele sarcini ce stau în fața co­muniștilor este și aceea de a îndruma și sprijini în permanentă organiza­ția UTM. La începutul acestui an în activitatea organizației de tineret din fabrică se manifestau o serie de lipsuri care se răsfrîngeau și asupra produc­ției, cunoscînd că peste 50 la sută din­tre metalurgiștii romașcani sînt tineri. Astfel învățamintul UTM nu se desfă­șura satisfăcător, iar disciplina în rîn­­dul tineretului lăsa de dorit. Organizația de bază PMR, scrisată de aceste lipsuri a pus în discuție activi­tatea organizației UTM, întocmind tot­odată un plan pentru aducerea activi­tății de tineret pe făgașul cel bun. Pentru îmbunătățirea muncii în cadrul comitetului UTM din întreprindere, au fost desemnați cei mai destoinici din­tre membrii și candidații de partid, care să se ocupe zilnic de activitatea atomiștilor.­­ O atenție deosebită a dat organiza­ția de partid desfășurării în bune con­d­­ițiuni a învățămîntului politic UTM. Pentru aceasta, membrii organizației de bază PMR au fost împărțiți pe forme­­ de învățămînt UTM și au primit sarci­na de a participa la predări și semi­­narii și chiar să ajute pe cursanți și spe lector în activitatea lor. Astfel, to­varășul Păduraru Mihai, secretarul or­ganizației de­­ bază, răspunde de cercul de istoric PMR, iar tovarășul Susan Vasile răspunde de cursul seral. Ca forma­re a acestui fapt în scurt timp atît frecvența în cursuri și cercuri cât și calitatea lecțiilor s-au îmbunătățit simțitor. De remarcat că membrii biroului or­ganizației de bază PMR iau parte de asemenea la majoritatea adunărilor or­­­ganizației UTM pe sectoare, la ședin­țele birourilor UTM și ale comitetului UTM pe uzină. In cadrul acestor șe­dințe ei iau cuvîntul și fac propuneri pentru îmbunătățirea activității UTM. Datorită acestei preocupări tot mai mulți tineri metalurgiști obțin succe­se importante în producție situîndu-se în primele rîndu­ri ale întrecerii socia­liste. Astfel brigăzile de tineret conduse de tovarășii Dincă Gh., Apostol Ilie, și Apetroaie Emil aplicînd cele mai a­­vansate metode de lucru își depășesc în fiecare lună plănul de producție. Cu ocazia „Zilei fruntașului în producție“ în IMS au fost premiați zeci de tineri care s-au achitat cu toată conștiincio­zitatea de sarcinile ce le reveneau. Dar pe lîngă toate aceste succese în munca organizației de bază PMR de la IMS Roman, privind îndrumarea și sprijinirea organizației UTM, mai există încă destule lipsuri pentru a căror grabnică lichidare sînt datori să lupte toți comuniștii din întreprin­dere. Lipsiți de îndrumare permanentă unii tineri, printre care Rusu Gh. și Ursu Dragomir nu folosesc din plin cele 480 minute de lucru, iar în cadrul unor brigăzi de tineret ca acelea conduse de tovarășul Savu Gh., de la linia cilindru, mai sunt tineri care manifestă indisciplină împotriva cărora nu s-au luat măsu­ri­rile cuvenite. De asemenea nu îndeajuns se stră­duiesc tinerii din IMS pentru îmbu­nătățirea calității producției și organi­zația de partid nu a sprijinit și nu sprijină suficient pe tineri în această direcție, mai ales că nu toți utemiștii se situează în primele rînduri ale luptei pentru calitate. S-a întrebat oare vreodată organi­zația de bază PMR, de la SMS de ce nu există inovatori și raționalizatori din rîndul­ tineretului ? Sau de ce tineretul metalurgist nu dă atenția cu­venită muncii culturale? Fără îndoială că nu, fiindcă dacă și-ar fi pus ase­menea întrebări și ar fi luat măsuri în această privință, altele ar fi rezul­tatele. Cred că-și mai aduce aminte biroul organizației de bază PMR că la în­ceputul acestui an utemiștii din între­prindere au îmbrățișat cu căldură che­marea lansată de utemistul Chivu Gh., de la întreprinderea „I. G. Frimu“ Si­naia, și au pornit întrecerea sub lo­zinca „Fiecare produs cu un preț de cost tot mai scăzut“. In prima perioadă acestei întreceri, datorită sprijinu­lui acordat de către comuniști, tinerii metalurgiști au obținut succese însem­nate, reușindu-se ca pe luna iulie pre­țul de cost să fie redus cu 2 la sută, iar pe luna august cu 1,1 la sută. In ultimul timp sprijinul organizației de bază PMR, a devenit tot mai su­perficial, tinerii fiind lăsați să se des­curce cum ar ști. Așa stînd lucrurile nu e de mirare că întrecerea pe mar­ginea inițiativei „Fiecare produs cu un preț de cost tot mai scăzut“, a fost părăsită pînă mai zilele trecute, cînd în urma alegerilor UTM pe uzină a fost reluată. Rezultatele de viitor depind în mare parte de felul cum utemiștii vor fi îndrumați și sprijiniți de­ către or­ganizația de partid din întreprindere. Organizația de partid din SMS are datoria să se ocupe cu mai multă grijă de îndrumarea și sprijinirea tinerilor din întreprindere, de îndrumarea orga­nizației UTM, de educarea politică și patriotică a celor ce formează viitorul patriei. P. FRUNZA Pe marginea lucrărilor conferinței orășenești U.T.M­. Adjud Acum cîteva zile au avut loc în sala sfatului popular raional Adjud, lucrările conferinței orășenești U.T.M. La lucrările conferinței a participat și tov. Bărășcău Dumitru, secretarul co­mitetului orășenesc de partid Adjud. Darea de seamă a comitetului orășe­nesc U.T.M. a reușit să aducă în fața c­onferinței atît aspectul pozitiv al ac­­­tivitățîi organizațiilor de tineret, ca și lipsurile manifestate în munca membri­lor comitetului orășenesc și a tineretu­lui din oraș. Darea de seamă s-a axat pe trei probleme importante: contribuția tine­retului în realizarea planului de pro­ducție în industrie, problema educației comuniste a tineretului și probleme ale­­ vieții interne de organizație. tinerii din organizația de bază UTM a depoului CFR Adjud au adus o con­tribuție prețioasă în lupta pentru înde­plinirea și depășirea planului de pro­­tucție. Buna organizare a muncii bri­găzilor și sectoarelor din depou a dus la creșterea productivității muncii în perioada de vîrf mai—septembrie cu 1,3 la sută. Peste 200 de atemiști și tineri au fost antrenați în întrece­rea socialistă în cinstea celei de-a 1­0-a aniversări a Marii Revoluții So­cialiste din Octombrie. Brigăzile de ti­neret conduse de Dobre Niță și Secară Ștefan de la B.R.D. au depășit p­lanul de producție pe luna noiembrie cu 30 fei respectiv 32 la sută. Fochiș­tii ute­miști Diaconu Petre, Jenică Constan­tin și Lazăr Dumitru au obținut impor­tante economii în urma aplicării pe m­așinile lor a metodelor sovietice com­binate Lunin-Papavin-Osnova. Munca bine organizată a tineretului in complexul CFR Adjud și elanul a­­cestuia au contribuit la succesul re­purtat de către depoul CFR Adjud de a obține pe trimestrul III drasterul de fruntaș pe țară. Din darea de seamă prezentată confe­rinței s-au desprins aspecte ale muncii de gospodărire a orașului și bunurilor obștești. Astfel în cursul ultimei pe­rioade s-au efectuat 1500 ore de muncă bioluntară de către 550 atemiști pen­­­tru amenajarea stadionului, a parcului feare și a cîtorva străzi din oraș. Or­ganizațiile de tineret de la B.R.P.R., p.T.T.R., Sfatul popular raional, ARCC, secțiunea financiară, Depou C.F.R. au­­ participat cu majoritatea membrilor în efectuarea orelor arătate mai sus. Dacă în problema muncii de producție ,conferința orășenească a constatat re­alizări frumoase obținute de tinerii uto­piști, conferința a scos în evidență și unele lipsuri manfestate în munca de educație comunistă a tineretului. Unii utemiști au uitat că trebuie să fie exemple personale atît în muncă, ci și in relațiile particulare. La o bună parte a tineretului din oraș nu este cultivat încă simțul respectării față de muncă și de oameni. Și organiza­țiile de bază nu discută în cadrul adu­nărilor generale aceste probleme. Con­ferința a criticat organizația de bază de la PTTR și de la Cooperativa Meș­teșugărească „Drumul nostru“ care nu au luat hotărîri concrete pentru lichi­darea unor astfel de manifestări in­compatibile cu calitatea de atemist. In munca depusă, comitetul orășenesc a avut mari lipsuri, care s-au răsfrînt asupra organizațiilor de bază. In pe­rioada de un an s-au ținut trei șe­dințe de comitet și tot atîtea plenare. Nu au muncit în mod egal toți mem­brii comitetului. Unii au plecat la cît­­va timp după alegerea lor. Nu a exis­tat un control și o îndrumare temeinică în activitatea organizațiilor de bază UTM. Comitetul orășenesc UTM nu s-a orientat suficient asupra celor mai importante obiective ale muncii de tine­ret, și ceea ce este mai dureros, a to­lerat multă vreme lipsurile din cadrul comitetului. O vină o poartă și comitetul raional UTM care nu a analizat la timp ac­tivitatea comitetului orășenesc. De ase­menea, nici comitetul orășenesc de par­tid nu a sprijinit în suficientă măsură acțiunea de îmbunătățire a muncii or­­­ganizațiilor UTM. Pe marginea dării de seamă au pur­tat discuții 11 delegați și trei invitați. Discuțiile purtate s-au axat pe pro­blemele activității organizațiilor de bază și au criticat felul în care au muncit membrii comitetului orășenesc. Discuțiile au dus la reliefarea unor propuneri bune, constructive, menite să contribuie la îmbunătățirea activității organizațiilor UTM. Cuvîntul delegați­lor Anuți Constantin, Călinescu Neni, Sava Constantin, Isofache Gheorghe, Grețu Alexandru, a scos la iveală unele lipsuri existente și care trebuiesc li­chidate. In acest scop delegații au pro­­pus măsuri concrete pentru lichidarea acestor deficiențe. Conferința a ales u­n nou comitet o­­rășenesc UTM format din 13 membri și 4 supleanți. Conferința a ales și 23 delegați la conferința raională UTM Adjud. Tov. Crețui Alexandru­, prim secretar al comitetului raional UTM a concreti­zat rezultatul lucrărilor acestei confe­rințe, scoțînd în evidență spiritul com­bativ de care au dat dovadă delegații dornici pentru lichidarea lipsurilor din munca organizațiilor UTM. PANGHEL' APOSTOL' STEFFÖTIC SD'$Ü In cîteva rînduri De curînd s-a terminat reparația ci­nematografului fabricii de zahăr „Tu­dor Vladimirescu“ din Sascut. De menționat că reparațiile s-au terminat cu două săptămîni înainte de termen. (N. F. Bortă, coresp). Organizația de bază A.V.S.A.P. de­ la U.R.C.C. Tg. Neamț desfășoară o rodnică activitate. Aceasta se poate vedea și din faptul că cifrele de plan pe 1957 au fost cu mult depășite. La abonamente, de pildă, s-a realizat o depășire de peste 150 la sută. (V. Karnaziu, coresp.). Zilele trecute la Școala de 7 ani din comuna Drăgănești a avut loc o adu­nare pionierească festivă. Cu această ocazie tov. Ilioaia Brîndușa, instruc­toare de pionieri a vorbit pionierilor despre realizările regimului nostru de democrație populară. A urmat apoi un scurt program artistic. (V. Preutu, coresp.). Agentul veterinar Pascu Constantin din comuna Boghești, raionul Zeletin desfășoară o susținută activitate de apărare a sănătății animalelor din co­mună. Numai în ultimul timp au fost făcute peste 3.000 vaccinări la pă­sări, tratamente contra gălbezii la peste 1.000 oi, vaccinări la peste 400 vaci și 30 porci etc. (Gh. Geniu, coresp.). Nu de mult, la Tg. Ocna a avut loc o ședință cu toți propagandiștii de la cercurile învățămîntului politic U.T.M. din raion. Cu această ocazie au fost prezentate o serie de referate de că­tre propagandiști fruntași ca Zoița Corcodel, Nicu Sofia ș. a. La sfîrșit a fost predată lecția „Orînduirea de­­mocrat-populară în țara noastră“. (C. Neamțu, coresp.). In ospeție la maistrul GHEORGHE MUNTEANU Moldovenii au fost și sînt buni pri­mitori de oaspeți. Daca odinioară erau oricînd gata să împartă cu drumețul bucata de mămăligă rece, astăzi, cînd au cu ce-ți sta înainte, te primesc cu și mai multă dragoste. , Gheorghe Munteanu, maistru’ la fa­brica „Steaua roșie“ ne-a întîmpinat la portiță și ne-a poftit frumos să in­trăm. Deși aerul înghețat îți cam tăia răsuflarea nu ne puteam hotărî să in­trăm încă în casă. Priveam lung la gospodăria lui Gheorghe Munteanu, la strada care atît de sugestiv a fost botezată „Socialismului“, străjuită de o parte și de alta de zeci de case noi. Parcă răspunzînd gîndurilor noastre, maistrul Gheorghe Munteanu nu se putu opri să nu ne spună : — Priviți la strada noastră. E una din cele mai tinere străzi din oraș. Pînă­ mai acum cîțiva ani aici n-a fost decît un loc viran. Toate casele sînt noi, în construite cu ajutorul creditelor acordate de stat. Alături stă Gheorghe Șenchea, maistru tot la Steaua. Mai încolo stau Vasile Savin de la mașinile noi și Boboc Paul de la secția electrică.. Cu totul, în vreo cincizeci de apartamente. Intre timp, se ivise în prag să ne întîmpine și Didina Munteanu, soția maistrului Gheorghe Munteanu. — Bucuroși de oaspeți ? — Bucuroși, bucuroși, poftim! Și astfel am intrat în casa de pe strada Socialismului nr. 108 care a­­vea să ne fie timp de cîteva ceasuri bune, loc de discuție și petrecere. Și în timp ce gospodina casei trebăluia pe lîngă plita încinsă, iar pe masă prinseră a se pune tot felul de bună­tăți, am prins a discuta cu Gheorghe Munteanu. Ne simțeam bine, ca între vechi prieteni, întîlniți la un ceas de mărurisire.­­ — Să nu credeți că întotdeauna am fost maistru. Eu, ca și alții, m-am ridicat de jos, din amară sărăcie. Gheorghe Munteanu rămase cîteva clipe cu ochii pierduți în meleagurile amintirii­. Oftă ușor și continuă. — De obicei, venirea pe lume a u­­nui nou copil este un prilej de bucurie. Aceasta însă în zilele noastre. Cînd în 1918 am venit și eu pe lume în căsuța văduvei Munteanu din satul . Fundul lui Bogdan s-a așternut liniș­tea. Eram al optălea copil și venisem pe lume doar să măresc greutățile fa­miliei. .. Cu chiu, cu vai am reușit să termin școala primară. Am intrat apoi ca ar­gat la chiaburul Costică Manole. Mun­ceam și trăiam cu vitele, ca vitele. La 15 ani am plecat la oraș să-mi caut fericirea. Un alt, am muncit pe ici, pe colo, iar la 16 ani am intrat, cu destulă greutate însă, ca muncitor la fabrica „Letea“. Voiam să învăț o meserie, să-mi cîștig existența. Mai întîi muncitor la colergan, apoi pre­­sar și în cele din urmă ajutor 11, iată drumul pe care l-am parcurs pînă în 1939 cînd am plecat în armată. După naționalizare am fost numit în calitate de conductor la mașina a șasea. Munca devenise mai ușoară deși sarcinile și răspunderile erau mai mari. In 1952, după absolvirea școlii de maiștri am fost numit maistru de schimb, muncă pe care o îndeplinesc și astăzi. Astăzi sînt fericit. Am casa mea, în care oricînd pot primi, ca și acum, pe oricine. Da, e fericit astăzi maistrul Gheorghe Munteanu. Poți vedea aceas­ta nu numai din felul în care vor­bește, din tremurul glasului și din ochii care-i strălucesc, ci pur și simplu vi­­zitîndu-i locuința. In răstimpul de tăcere, s-auzea vîjîitul ușor al focului. Ne uitam la dulapul ticsit de îmbrăcăminte, la mo­bila cea nouă; de la acestea m­i-am ridicat ochii, spre gazdă. Era îmbră­cată frumos, de sărbătoare mare (de altfel, chiar și era sărbătoare: Mona, mezina familiei, împlinea un an). Gheorghe Munteanu ținea pe Mona în brațe și discutau amîndoi. De fapt, vorbea tatăl, iar copilul asculta cu multă atenție. Intr-un colț al camerei,­ Jănel copilul cel mai mare își vedea de una din ocupațiile sale cele mai dragi: cititul abecedarului. Deși nu are decît șase ani, Jănel știe de-acum să citească și să scrie. Răspunzînd parcă gîndurilor noastre Gheorghe Munteanu ținu să precizeze : — Jănel are de gînd să ajungă om învățat. Așa-i Jănele? Jănel, își frînse sfiala de pînă atunci și răspunse: — Eu aș vrea să mă fac doctor, să vindec pe cei bolnavi, înainte de a ne lua rămas bun de la Gheorghe Munteanu, l-am privit din nou lung ,și adine. Căutam să mi-l în­chipui rupt, supt la obraji, cu ochii fără lumina de acum, cu buzele fără zîmbet, ca pe vremea cînd trudea din greu la fabrica „Letea“. Am ajuns la capătul străzii. Ne-am uitat încă o dată în urmă. Strada a înaintat și va înainta mereu. Și în această înaintare a ei vedem parcă înaintarea timpului. OAMENI ÎNVINGĂTORI... Sectorul vegetal al fabricii de încăl­țăminte „Partizanul“ care este fruntaș pe întreprindere a dobîndit cu greu acest titlu. Condițiile de muncă au cerut eforturi însemnate. Dar harnicii muncitori n-au dat înapoi. Zi și noapte au fost la datorie. Și așa, rînd pe rînd au înlăturat toate greutățile ivite în calea lor. Se spune că sectorul vegetal consti­tuie inima fabricii de încălțăminte. Aici se tăbăcesc pieile de bovine. O atenție deosebită a dat colecti­vul de conducere a întreprinderii pro­punerilor venite din partea muncito­rilor. Comunistul Carol Mazur a cerut, de pildă, să se controleze cu atenție felul în care se face uscarea pieilor în scopul evitării defecțiunilor ce pot pro­veni din cauza ridicării brusce a tempe­raturii aerului din spațiile de uscare. Dar parcă aceasta-i singura propu­nere ? Bunăoară numai Carol Mazur a făcut peste zece. La fiecare consfă­tuire el are ceva nou de spus, în spri­jinul producției. Nu se împacă cu lipsurile din fabrică. Mazur Carol e ve­teran printre muncitorii de la tăbăcă­­rie. Cuvîntul său întotdeauna îi as­cultat cu luare aminte, iar în mese­ria lui e un adevărat artist. Lîngă el rareori n-ai să găsești pe vreun tînăr, sau poate chiar pe vreun to­varăș de seama lui, cerîndu-i Un sfat, o îndrumare. Le dă de fiecare dată cu dragă inimă. Se întîmplă cîte o dată ca cel care îl ascultă să nu-l înțeleagă de la început. Atunci bătrînul îi arată practic. — Uite așa se lucrează flăcăuile. In­­țelesu-m-ai ? Și Mazur Carol îl pune să repete operația făcută de el. De la dînsul au deprins astfel, mulți muncitori, tai­nele meseriei și au înțeles că a face propuneri care să ducă la o mai bună organizare a muncii, e o datorie de seamă a fiecăruia. La o consfătuire de producție mun­citorii de la atelierul de tălpărie au cerut construirea unei marchize în fața ușii de intrare. Conducerea, prima dată n-a luat-o în considerație. „Nu-i strict necesară“ a afirmat ea. Muncitorii însă au insistat. In consfătuire au a­­rătat de ce trebuie construită marchiza. — Ferim pieile de îngheț, pe noi de îmbolnăviri. Aerul rece nu mai intră direct în atelier. — Să mergem la fața focu­lui să ve­dem dacă aveți dreptate — a propus cineva din prezidiul adunării. Propunerea a fost luată de bună. Astfel, conducerea s-a convins de juste­țea cerinței celor de la tălpărie. Astăzi marchiza servește și pentru depozitul pieilor presate. Aceeași preocupare au manifestat mun­citorii de la sectorul vegetal și față de metodele înaintate. Din inițiativa lor s-au extins pe scară largă metodele de tăbăcărie: formol­ tanin și Voroșin. Cu ajutorul lor s-a scurtat ciclul de fabricație cu 10—15 la sută față de trecut cînd se foloseau procedee simple de tăbăcărie și organizare a muncii. Cu tărie ei au combătut de asemenea cazurile de indisciplină. De exemplu Ion Matei, neluînd în seamă efor­turile tovarășilor săi de muncă dădea marfă de proastă calitate. Muncitorii însă nu l-au lăsat așa de capul lui. Au discutat cu el de vreo cîteva ori arătîndu-i răul ce-i aduc întregului colectiv produsele realizate de dînsul. — Degeaba ne-am răcit gura — mi-a spus unul din cei care vorbise cu Matei. De aceea am luat hotărîrea să-l „prelucrăm" într-o ședință. Aspru s-au mai criticat tovarășii. Florinc Cecilia, Ion Melenciuc și alții au cerut sancționarea lui. In unanimitate, muncitorii au hotărît să-l schimbe de la mașina de ras cu­poane și să-l treacă într-o muncă ne­calificată. Ion Matei a înțeles gravitatea sanc­țiunii, a înțeles că tovarășii săi îi vor binele și s-a pus serios pe treabă. Colectivul care l-a sancționat a obser­vat transformarea sa și cu ocazia primei consfătuiri a hotărît să-l dea din nou la vechea-i meserie. Frumos au procedat tovarășii de aici și cu Sava Cazan. Acesta venea mai în fiecare zi la serviciu în stare de ebrietate. Conducerea întreprinde­rii a vrut să-i desfacă contractul de muncă. Muncitorii de la sectorul ve­getal însă au intervenit. In ședința ce au organizat-o spe­cial pentru el, l-au criticat cu as­prime. — Ești om în vîrstă, ai copii, fa­milie. Acasă toți te așteaptă cu banii, iar d-ta îi bei. De ce nu te gîndești la ei ? In casă soția are nevoie de cutare și cutare lucru. Cu salariul ce­lui ridicat puteai să acoperi nevoile casei. Pentru abaterile de care ai dat dovadă conform Codului Muncii ți se poate desface contractul de muncă. Noi însă vrem să facem din dumneata un om bun și de aceea te sancționăm cu mustrare scrisă. Dar ei nu au socotit terminată mun­de educare cu Cazan. In ziua ca salariului, doi muncitori numiți de or­ganizația de bază P.M.R. care cu­noșteau nevoile familiei lui, îl sfătuiau ce să cumpere. De la lucru spre casă mergeau tot împreună. Și așa Sava Cazan s-a transformat. Acum el este muncitor­ fruntaș, grijuliu față de cei de acasă. — Drapelul roșu da sector fruntaș noi nu l-am fi cîștigat dacă nu ne ocupam de oameni, de nevoile lor — mi-a spus la plecare șeful sectorului. Avem muncitori care după ce au ieșit la pensie i-am rechemat înapoi. Din­tre ei face parte și vălțuitorul comunist Constantin Gălățeanu. M-am interesat și eu de acest mun­citor. L-am găsit la mașina de viițuit. Muncea cu atîta grijă nicit n-am vrut să-l tulbur. Crupoanele de talpă ce ieșeau din mașină aveau o culoare uniformă și un aspect frumos. Lîngă el un tînăr pe nume Ion Bălțatu ur­mărea cu atenție felul cum așează pie­lea pentru vălțuit. — II învață meseria sa. In fa­brică, în meseria aceasta n-avem nici unul mai priceput ca el — îmi spuse tehnicianul L. Zalman. Pielea lucrată de tovarășul acesta are un procent de absorbție a apei foarte mic și mar­ginile uniforme. Despre colectivul sectorului vegetal s-ar mai putea scrie multe. De pildă, despre eroismul de care a dat dovada în timpul frigului din luna aceasta.­­ Turbinele de forță motrică­ a între­prinderii din cauza gerului se șoca­­seră, fapt ce a dus la sistarea ener­giei electrice necesare mersului agre­gatelor fabricii. Deblocarea lor a răpit multe zile productive muncitorilor. Astfel, întreprinderea a fost pusă în situația de a nu-și realiza planul. Conducerea a cerut părerea muncito­rilor. Ca să putem înlătura rămînerea în urmă trebuie să lucrăm și în timpul nopții — și-au spus cuvîntul cei de la sectorul vegetal. Cuvîntul dat, ei și l-au respectat. Moraru Aglaia, Jebeleag Iacob, Ion Melenciuc și alții n-au precupețit nici un minut din timpul lor de odihnă. Colectivul sectorului se mindrește cu realizările dobîndite. Faptul că a reu­șit­ să aprovizioneze cu talpă întreprin­derea și celelalte fabrici de încăl­țăminte din țară, că oamenii muncii n-au dus lipsă de acest produs, s-a bucurat nespus. In cursul anului 1957, muncitorii de aici au dat peste pian mai mult de 9.160 kg. talpă. GH. D. Raionul Moinești pe drumul continuei dezvoltări culturale . Tg- Ocna — Gomănești Aceasta fel­­ era ruta. Nu mai trecusem de vreo 10 ani prin părțile astea, încît, pe măsură ce mă apropiam de orașul minerilor, mă minunam de tot ceea ce vedeam nou în cale.­­ Valea Uzului. Gara asta nu era tre­­­cută înainte pe harta feroviară a țării. seară mică. Totuși nouă. Cobor aici. Fără să vreau, uit de frigul care-mi îmbujorează obrajii, și o iau înspre seatul Plopu, situat pe malul stîng al t Trotușului. Cît de mult s-a schimbat satul ăsta ! Minerii nu mai pleacă fie jos, cu mămăliga în traistă, ca să-și­­ verse sudoarea în străfundurile pămîn­­tului pentru a umple buzunarele altora. j M­inerii pleacă azi cu autobusele să in­fereze cu drag în minele statului care sînt bunuri ale întregului popor. Alt amănunt. Satul este radioficat și electrificat. Floarea asta de lumină a fost plantată prin grija partidului. Mai văd o floare. Tot de lumină. Petalele ei sînt alcătuite din lumina slovelor celor peste 1000 de cărți din biblioteca căminului cultural. Oamenii și-au for­mat și își formează mereu gustul de a citi. Asta se explică prin faptul că în cei zece ani de cînd s-a proclamat Republica Populară Romînă, a fost do­­borît la pămînt dușmanul nr. 1 al ță­rănimii noastre muncitoare și anume analfabetismul. Numai aici parcă s-au întîmplat a­­semenea schimbări ? Ca de unde, înspre toate punctele cardinale s-au întîmplat prefaceri mari în ceea ce privește viața culturală a raionului Moinești (ca de altfel în toate domeniile). In această privință sînt foarte semnificative ci­frele statistice comparative. S­ o începem cu instituțiile preșcolare, in anul școlar 1943—1944, din 10 grădinițe planificate pentru raionul Moircești, nu au funcționat decît 7 cu un număr total de 213 copii. După eli­berarea de la 23 August, numărul gră­dinițelor a crescut an de an, ajungînd la 25 în 1947, pentru ca astăzi, după un­ deceniu de existență a Republicii Populare Române să avem 34 de unități preșcolare în care 43 de cadre fac edu­cația unui număr total de 1196 copii. N­u ne putem abține să nu­ facem aici, o mică paranteză, la căminul de zi al copiilor petroliștilor din Moi­nești, în afară de fel de fel de jucă­rii — care de care mai frumoase, întîl­­nești și lucruri serioase ca: pianină veritabilă, aspirator electric de praf, și alte realizări ale tehnicii moderne care fac cu adevărat fericită copilăria ifsis­­tarilor constructorilor socialismului din cetatea petrolului moldovenesc. La paranteza asta mică mai merge una. Tot mică, dar tot atît de semnifi­cativă și mult mai grăitoare decît o cifră statistică. Pînă mai acum cîțiva anii în întreaga Istorie a satului Grigo­­reșțî n-a existat o instituție de educa­ție pentru preșcolari. După ce s-a for­mat acolo o gospodărie agricolă colec­tivă însă, la scurt timp s-a înființat și o grădiniță de copii. Mamele pot astfel să prășească sau să­­ secere fără grijă în „Poiana Mărului“ bunăoară, deoarece știu că băiețașii sau fetițele lor mănîncă uneori mai bine decît a­­casă, se joacă, învață cîntece și po­ezioare. In anii Republicii populare s-a lan­sat lozinca, nici un copil de vîrstă școlară să nu rămînă neșcolarizat. Pentru transpunerea ei în viață, în afară de strădania neobosită a învățătorilor, statul a înființat unități școlare în sa­tele depărtate de centrul comunal. Acea­sta a făcut ca numărul școlilor de pa­tru ani să crească an de an , la fel și numărul școlarilor cuprinși în aceste școli a crescut de la 7136 în 1947 la 8301 în 1957. Patru clase primare. Cam puțin. Foarte puțin chiar. Și totuși nici atîta n-aveau posibilitatea să învețe copiii oamenilor muncii — în special cei de la sate în timpul regimului burghezo­­moșieresc. Școlile superioare­­ nu erau accesibile decît bogătașilor. La numai o jumătate de an după proclamarea R.P.R. însă, s-a făcut o reformă a în­vățămîntului. O întreagă rețea de școli de șapte ani — adevărate focare de lumină, au împînzit întreg cuprinsul raionului Moinești. Numărul acestor școli a crescut 1 an de an, ajungînd ca astăzi să avem 30 de școli de șapte ani cu 93 posturi de profesori și cu aproa­pe 2000 de elevi. Cifra aceasta nu are nevoie de comen­tarii. Ea cheamă însă după sine men­țiunea unui alt fapt semnificativ: în 1947 nu era în raionul Moinești nici o școală medie, astăzi avem două școli medii cu 8 clase la care învață 241 elevi, în afară de elevii din cele 14 clase care urmează la secțiile se­rale. înființarea de noi unități școlare implică totodată necesitatea de a spori numărul specialiștilor în predare. Statul nostru democrat-popular a avut în fie­care an grijă de acest lucru și despre acest fapt ne grăiește de exemplu com­parația a două cifre statistice: în 1947 în raionul Moinești erau 357 cadre di­dactice — educatoare, învățători și pro­fesori — în timp ce după zece ani numărul acesta total s-a ridicat la 624. Spre deosebire de statele burgheze în care, chiar dacă dreptul lor la în­vățătură este înscris formal în consti­tuție, copiii oamenilor muncii nu se pot bucura de el, deoarece n-au mij­loace materiale, în Republica Populară Romînă se asigură toate condițiile ma­teriale pentru ca fiii oamenilor muncii să poată urca pe oricare din treptele științei, artei etc. Numai în acest an, școlarii și elevii din raionul Moinești, buni la învățătură și disciplină, au pri­mit burse lunare totalizînd o sumă de aproape 24.000 lei, ceea ce înseamnă că suma anuală alocată de stat pentru burse în acest raion este de ordinul su­telor de mii... Cartea a devenit prietenul apropiat și sfătuitorul credincios al oamenilor muncii care se adapă din ce în ce mai mult la lumina slovelor. Adevărul a­­cesta poate fi scos în evidență bună­oară prin amănuntul că biblioteca cen­trală raională din Moinești, cu aproape 16.000 volume numai în luna mai 1957 a distribuit cititorilor 1500 de cărți, în afară de cele 345 cărți procurate de către cetățenii de la bibliotecile de casă. Dacă avem însă în vedere situația a­­nuală și de ansamblu a raionului, a­­tunci trebuie să notăm că în 1957 s-au înregistrat 72.145 cititori ai bibliotecilor, ceea ce echivalează cu mai mult de o triplare a respectivului număr care putea fi menționat cu un deceniu în urma. O școală nouă ca în satul Ciobănuș, un cămin cultural nou construit ca în Poduri, un club minunat ca acela din Lucăcești — orășelul petroliștilor, aparate de radio date căminelor cultu­rale (Băsești, Coșnea, Brănești, Roma­nești etc) un cinematograf sătesc ca în Dărmănești, brigăzi artistice de agita­ție (inclusiv aceea de agitație sportivă constituită recent în comuna Agăș) ■ — iată numai cîteva amănunte culese în ultima vreme și care ne arată cît de mult s-a schimbat și se schimbă mereu, devenind tot mai luminoasă, fața cul­turală a raionului Moinești. Ținînd cont de setea crescîndă de cultură a maselor populare, organele de partid și de stat s-au pre­ocupat de continua creștere a numă­rului de conferințe politice, agricole, etc. ținute fie la cămine culturale, fie la cluburi etc. In 1947 s-au ținut în raionul Moinești 1263 asemenea confe­rințe, în timp ce în 1957 numărul a­­cestora s-a ridicat la 3440. In cîteva pagini, fie chiar prin in­termediul cifrelor statistice, este greu de cuprins procesul complex de impe­tuoasă dezvoltare pe care a cunoscut-o raionul Moinești în zece ani de Repu­blică populară. In ansamblul lor însă, toate succesele înscrise în repertoriul victoriilor pe planul revoluției culturale constituie pe de o parte o dovadă a grijii părintești cu care partidul clasei noastre muncitoare toarnă apă vie la rădăcina florii minunate a culturii și, pe de altă parte, succesele obținute pînă azi ne permit să ne reprezentăm frumusețea și bogăția realizărilor­­ de mîine. Condiții materiale ? Sînt din ce în ce mai bune în Republica Populară Ro­mînă în care partidul a deschis cît se poate de larg porțile luminii pentru toți truditorii cu brațele sau cu mintea de la orașe și de la sate. Talente? Este nesecat izvorul de energie creatoare a poporului nostru. D. F. Piff 5-f marginea unei consfătuiri regionale a lucrătorilor din învățămînt Zilele trecute a avut loc o consfă­tuire a activelor secțiilor raionale și orășenești, precum și a cadrelor di­dactice fruntașe din regiune, scopul de a analiza în comun rezul­tatele la învățătură ale elevilor pe tri­mestrul I. Atît referatul secției regionale de în­vățămînt și cultură, cît și referatele Secției orășenești Bacău și a aceleia din raionul Zeletin, au constituit o se­rioasă bază de plecare pentru fructuoa­sele discuții ulterioare. Consfătuirea a scos cu putere în re­lief adevărul incontestabil că în Re­­publica Populară Romînă, grija pen­tru continua înflorire a învățămîntu­lui și culturii, se situează printre o­­biectivele centrale și permanente ale partidului și guvernului nostru. Anul acesta școlar a început în condiții mai bune decît în anul pre­cedent. Prin grija organelor locale de partid și de stat s-au recondiționat lo­calurile existente de școli, s-au im­­pulsonat lucrările de construcții prin autoimpunere (mulți elevi au pășit a­­nul acesta pragul unor școli noi) s-au înzestrat școlile cu mobilier școlar, dotîndu-se totodată cu loturi și parcele experimentale. O atenție deosebită a fost acordată amenajării internatelor existente, precum și înființării de noi internate. Lărgirea și întărirea bazei materiale a școlilor,­­în care se include și ame­najarea laboratoarelor, ordonarea, sis­tematizarea și îmbogățirea materialu­lui didactic, distribuirea la timp a manualelor școlare, a rechizitelor, a programelor editate de M.I.C.) dublată de sporirea eforturilor cadrelor didac­tice, au atras după sine îmbunătățirea calitativă a procesului instructiv-educa­­tiv în școlile regiunii noastre. Des­pre această realitate ne vorbesc în mod cît se poate de clar cîteva cifre statistice comparative: procentul de e­­levi căzuți la diferite materii pe tri­mestrul I a. c. a scăzut de la 15 la sută la 12 la sută la clasele I—IV și de la 46 la sută la 37 la sută la clasele V—VII față de perioada corespunză­­toare a anului trecut. Școala nouă, formează pe construc­torii de mîine ai socialismului în pa­tria noastră și aceasta cere cadre din ce în ce mai multe și mai bine pre­gătite. Consfătuirea a scos în relief exigența mereu crescîndă a învățăto­rilor și profesorilor, precum și faptul că noul sistem de notare permite o mai largă diferențiere și mai precisă apre­ciere, a răspunsurilor elevilor. O problemă care a devenit curentă în școlile noastre de cultură generală este aceea a politehnizării învățămîn­tului care apare ca o necesitate fi­rească, dacă ținem cont de uimitorul ritm de dezvoltare a științei și teh­nicii moderne. In acest an a crescut numărul școlilor dotate cu unelte și­ utilaje din bugetul statului sau pro­curate prin utilizarea posibilităților lo­­cale. Pentru anul școlar în curs, M.I.C. a aprobat ca în regiunea noastră să funcționeze încă 32 școli experimen­tale în vederea transpunerii în viață a principiului politehnizării învățămîn­tului. Consfătuirea a mai scos în evidență faptul că numeroase întreprinderi mari, industriale, au dat un ajutor pre­țios și substanțial în această privință școlilor din imediata lor vecinătate. Un­ singur exemplu considerăm că va fi edificator în această privință: în Școala medie din Buhuși, cu ajutorul fabricii de postav, s-a organizat un cerc al tinerilor textiliști, format din elevi care în orele lor libere, cu spri­jinul tehnicienilor, desfășoară o acti­vitate practică în întreprindere. La alte școli s-au constituit cercuri tehnice de alt gen, în funcție de specificul întreprinderii celei mai apropiate. Numeroase și felurite sînt proble­mele care au fost dezbătute în cadrul consfătuirii regionale la care ne re­ferim. Multe sînt și concluziile care s-ar putea trage pe marginea lucrări­lor ei. Ele se pot subsuma totuși u­­neia singură: In regiunea Bacău, în momentul de față învățămîntul se află la un asemenea ni­vel la care nici n-ar fi în­drăznit poate ca să viseze cineva in anii de tristă memorie ai regimului bur­­ghezo-moșieresc. Vălul neștiinței de pe atunci a fost străpuns și destrămat de lumina zilelor pe care am avut feri­cirea să le trăim. Sînt, fără îndoială, și lipsuri școlile noastre. Și încă destule. Consfă­­ a­tuirea le-a scos și pe acestea la iveală. Noi nu le înșirăm, din lipsă de spa­țiu, dar, considerăm necesar să subli­niem și aici tot o parte pozitivă , fap­tul că participanții la consfătuire au reușit să alcătuiască un repertoriu re­lativ complet al lipsurilor de ordin me­todic, denotă o creștere a nivelului profesional și politico-ideologic al ca­drelor noastre didactice. Această creș­tere constituie desigur unul din succe­sele de seamă înregistrate în anii Re­publicii Populare Române, cu 1

Next