Steagul Roşu, ianuarie 1958 (Anul 13, nr. 1539-1563)
1958-01-03 / nr. 1539
Mr. 1.539 (3.08) Comuniștii i La I.N.S. Somai sa se ocupe mai mult in organizația 111 In activitatea sa organizația de bază de la IMS Roman nu uită că printre multiplele sarcini ce stau în fața comuniștilor este și aceea de a îndruma și sprijini în permanentă organizația UTM. La începutul acestui an în activitatea organizației de tineret din fabrică se manifestau o serie de lipsuri care se răsfrîngeau și asupra producției, cunoscînd că peste 50 la sută dintre metalurgiștii romașcani sînt tineri. Astfel învățamintul UTM nu se desfășura satisfăcător, iar disciplina în rîndul tineretului lăsa de dorit. Organizația de bază PMR, scrisată de aceste lipsuri a pus în discuție activitatea organizației UTM, întocmind totodată un plan pentru aducerea activității de tineret pe făgașul cel bun. Pentru îmbunătățirea muncii în cadrul comitetului UTM din întreprindere, au fost desemnați cei mai destoinici dintre membrii și candidații de partid, care să se ocupe zilnic de activitatea atomiștilor. O atenție deosebită a dat organizația de partid desfășurării în bune condițiuni a învățămîntului politic UTM. Pentru aceasta, membrii organizației de bază PMR au fost împărțiți pe forme de învățămînt UTM și au primit sarcina de a participa la predări și seminarii și chiar să ajute pe cursanți și spe lector în activitatea lor. Astfel, tovarășul Păduraru Mihai, secretarul organizației de bază, răspunde de cercul de istoric PMR, iar tovarășul Susan Vasile răspunde de cursul seral. Ca formare a acestui fapt în scurt timp atît frecvența în cursuri și cercuri cât și calitatea lecțiilor s-au îmbunătățit simțitor. De remarcat că membrii biroului organizației de bază PMR iau parte de asemenea la majoritatea adunărilor organizației UTM pe sectoare, la ședințele birourilor UTM și ale comitetului UTM pe uzină. In cadrul acestor ședințe ei iau cuvîntul și fac propuneri pentru îmbunătățirea activității UTM. Datorită acestei preocupări tot mai mulți tineri metalurgiști obțin succese importante în producție situîndu-se în primele rînduri ale întrecerii socialiste. Astfel brigăzile de tineret conduse de tovarășii Dincă Gh., Apostol Ilie, și Apetroaie Emil aplicînd cele mai avansate metode de lucru își depășesc în fiecare lună plănul de producție. Cu ocazia „Zilei fruntașului în producție“ în IMS au fost premiați zeci de tineri care s-au achitat cu toată conștiinciozitatea de sarcinile ce le reveneau. Dar pe lîngă toate aceste succese în munca organizației de bază PMR de la IMS Roman, privind îndrumarea și sprijinirea organizației UTM, mai există încă destule lipsuri pentru a căror grabnică lichidare sînt datori să lupte toți comuniștii din întreprindere. Lipsiți de îndrumare permanentă unii tineri, printre care Rusu Gh. și Ursu Dragomir nu folosesc din plin cele 480 minute de lucru, iar în cadrul unor brigăzi de tineret ca acelea conduse de tovarășul Savu Gh., de la linia cilindru, mai sunt tineri care manifestă indisciplină împotriva cărora nu s-au luat măsuririle cuvenite. De asemenea nu îndeajuns se străduiesc tinerii din IMS pentru îmbunătățirea calității producției și organizația de partid nu a sprijinit și nu sprijină suficient pe tineri în această direcție, mai ales că nu toți utemiștii se situează în primele rînduri ale luptei pentru calitate. S-a întrebat oare vreodată organizația de bază PMR, de la SMS de ce nu există inovatori și raționalizatori din rîndul tineretului ? Sau de ce tineretul metalurgist nu dă atenția cuvenită muncii culturale? Fără îndoială că nu, fiindcă dacă și-ar fi pus asemenea întrebări și ar fi luat măsuri în această privință, altele ar fi rezultatele. Cred că-și mai aduce aminte biroul organizației de bază PMR că la începutul acestui an utemiștii din întreprindere au îmbrățișat cu căldură chemarea lansată de utemistul Chivu Gh., de la întreprinderea „I. G. Frimu“ Sinaia, și au pornit întrecerea sub lozinca „Fiecare produs cu un preț de cost tot mai scăzut“. In prima perioadă acestei întreceri, datorită sprijinului acordat de către comuniști, tinerii metalurgiști au obținut succese însemnate, reușindu-se ca pe luna iulie prețul de cost să fie redus cu 2 la sută, iar pe luna august cu 1,1 la sută. In ultimul timp sprijinul organizației de bază PMR, a devenit tot mai superficial, tinerii fiind lăsați să se descurce cum ar ști. Așa stînd lucrurile nu e de mirare că întrecerea pe marginea inițiativei „Fiecare produs cu un preț de cost tot mai scăzut“, a fost părăsită pînă mai zilele trecute, cînd în urma alegerilor UTM pe uzină a fost reluată. Rezultatele de viitor depind în mare parte de felul cum utemiștii vor fi îndrumați și sprijiniți de către organizația de partid din întreprindere. Organizația de partid din SMS are datoria să se ocupe cu mai multă grijă de îndrumarea și sprijinirea tinerilor din întreprindere, de îndrumarea organizației UTM, de educarea politică și patriotică a celor ce formează viitorul patriei. P. FRUNZA Pe marginea lucrărilor conferinței orășenești U.T.M. Adjud Acum cîteva zile au avut loc în sala sfatului popular raional Adjud, lucrările conferinței orășenești U.T.M. La lucrările conferinței a participat și tov. Bărășcău Dumitru, secretarul comitetului orășenesc de partid Adjud. Darea de seamă a comitetului orășenesc U.T.M. a reușit să aducă în fața conferinței atît aspectul pozitiv al activitățîi organizațiilor de tineret, ca și lipsurile manifestate în munca membrilor comitetului orășenesc și a tineretului din oraș. Darea de seamă s-a axat pe trei probleme importante: contribuția tineretului în realizarea planului de producție în industrie, problema educației comuniste a tineretului și probleme ale vieții interne de organizație. tinerii din organizația de bază UTM a depoului CFR Adjud au adus o contribuție prețioasă în lupta pentru îndeplinirea și depășirea planului de protucție. Buna organizare a muncii brigăzilor și sectoarelor din depou a dus la creșterea productivității muncii în perioada de vîrf mai—septembrie cu 1,3 la sută. Peste 200 de atemiști și tineri au fost antrenați în întrecerea socialistă în cinstea celei de-a 10-a aniversări a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. Brigăzile de tineret conduse de Dobre Niță și Secară Ștefan de la B.R.D. au depășit planul de producție pe luna noiembrie cu 30 fei respectiv 32 la sută. Fochiștii utemiști Diaconu Petre, Jenică Constantin și Lazăr Dumitru au obținut importante economii în urma aplicării pe mașinile lor a metodelor sovietice combinate Lunin-Papavin-Osnova. Munca bine organizată a tineretului in complexul CFR Adjud și elanul acestuia au contribuit la succesul repurtat de către depoul CFR Adjud de a obține pe trimestrul III drasterul de fruntaș pe țară. Din darea de seamă prezentată conferinței s-au desprins aspecte ale muncii de gospodărire a orașului și bunurilor obștești. Astfel în cursul ultimei perioade s-au efectuat 1500 ore de muncă bioluntară de către 550 atemiști pentru amenajarea stadionului, a parcului feare și a cîtorva străzi din oraș. Organizațiile de tineret de la B.R.P.R., p.T.T.R., Sfatul popular raional, ARCC, secțiunea financiară, Depou C.F.R. au participat cu majoritatea membrilor în efectuarea orelor arătate mai sus. Dacă în problema muncii de producție ,conferința orășenească a constatat realizări frumoase obținute de tinerii utopiști, conferința a scos în evidență și unele lipsuri manfestate în munca de educație comunistă a tineretului. Unii utemiști au uitat că trebuie să fie exemple personale atît în muncă, ci și in relațiile particulare. La o bună parte a tineretului din oraș nu este cultivat încă simțul respectării față de muncă și de oameni. Și organizațiile de bază nu discută în cadrul adunărilor generale aceste probleme. Conferința a criticat organizația de bază de la PTTR și de la Cooperativa Meșteșugărească „Drumul nostru“ care nu au luat hotărîri concrete pentru lichidarea unor astfel de manifestări incompatibile cu calitatea de atemist. In munca depusă, comitetul orășenesc a avut mari lipsuri, care s-au răsfrînt asupra organizațiilor de bază. In perioada de un an s-au ținut trei ședințe de comitet și tot atîtea plenare. Nu au muncit în mod egal toți membrii comitetului. Unii au plecat la cîtva timp după alegerea lor. Nu a existat un control și o îndrumare temeinică în activitatea organizațiilor de bază UTM. Comitetul orășenesc UTM nu s-a orientat suficient asupra celor mai importante obiective ale muncii de tineret, și ceea ce este mai dureros, a tolerat multă vreme lipsurile din cadrul comitetului. O vină o poartă și comitetul raional UTM care nu a analizat la timp activitatea comitetului orășenesc. De asemenea, nici comitetul orășenesc de partid nu a sprijinit în suficientă măsură acțiunea de îmbunătățire a muncii organizațiilor UTM. Pe marginea dării de seamă au purtat discuții 11 delegați și trei invitați. Discuțiile purtate s-au axat pe problemele activității organizațiilor de bază și au criticat felul în care au muncit membrii comitetului orășenesc. Discuțiile au dus la reliefarea unor propuneri bune, constructive, menite să contribuie la îmbunătățirea activității organizațiilor UTM. Cuvîntul delegaților Anuți Constantin, Călinescu Neni, Sava Constantin, Isofache Gheorghe, Grețu Alexandru, a scos la iveală unele lipsuri existente și care trebuiesc lichidate. In acest scop delegații au propus măsuri concrete pentru lichidarea acestor deficiențe. Conferința a ales un nou comitet orășenesc UTM format din 13 membri și 4 supleanți. Conferința a ales și 23 delegați la conferința raională UTM Adjud. Tov. Crețui Alexandru, prim secretar al comitetului raional UTM a concretizat rezultatul lucrărilor acestei conferințe, scoțînd în evidență spiritul combativ de care au dat dovadă delegații dornici pentru lichidarea lipsurilor din munca organizațiilor UTM. PANGHEL' APOSTOL' STEFFÖTIC SD'$Ü In cîteva rînduri De curînd s-a terminat reparația cinematografului fabricii de zahăr „Tudor Vladimirescu“ din Sascut. De menționat că reparațiile s-au terminat cu două săptămîni înainte de termen. (N. F. Bortă, coresp). Organizația de bază A.V.S.A.P. de la U.R.C.C. Tg. Neamț desfășoară o rodnică activitate. Aceasta se poate vedea și din faptul că cifrele de plan pe 1957 au fost cu mult depășite. La abonamente, de pildă, s-a realizat o depășire de peste 150 la sută. (V. Karnaziu, coresp.). Zilele trecute la Școala de 7 ani din comuna Drăgănești a avut loc o adunare pionierească festivă. Cu această ocazie tov. Ilioaia Brîndușa, instructoare de pionieri a vorbit pionierilor despre realizările regimului nostru de democrație populară. A urmat apoi un scurt program artistic. (V. Preutu, coresp.). Agentul veterinar Pascu Constantin din comuna Boghești, raionul Zeletin desfășoară o susținută activitate de apărare a sănătății animalelor din comună. Numai în ultimul timp au fost făcute peste 3.000 vaccinări la păsări, tratamente contra gălbezii la peste 1.000 oi, vaccinări la peste 400 vaci și 30 porci etc. (Gh. Geniu, coresp.). Nu de mult, la Tg. Ocna a avut loc o ședință cu toți propagandiștii de la cercurile învățămîntului politic U.T.M. din raion. Cu această ocazie au fost prezentate o serie de referate de către propagandiști fruntași ca Zoița Corcodel, Nicu Sofia ș. a. La sfîrșit a fost predată lecția „Orînduirea democrat-populară în țara noastră“. (C. Neamțu, coresp.). In ospeție la maistrul GHEORGHE MUNTEANU Moldovenii au fost și sînt buni primitori de oaspeți. Daca odinioară erau oricînd gata să împartă cu drumețul bucata de mămăligă rece, astăzi, cînd au cu ce-ți sta înainte, te primesc cu și mai multă dragoste. , Gheorghe Munteanu, maistru’ la fabrica „Steaua roșie“ ne-a întîmpinat la portiță și ne-a poftit frumos să intrăm. Deși aerul înghețat îți cam tăia răsuflarea nu ne puteam hotărî să intrăm încă în casă. Priveam lung la gospodăria lui Gheorghe Munteanu, la strada care atît de sugestiv a fost botezată „Socialismului“, străjuită de o parte și de alta de zeci de case noi. Parcă răspunzînd gîndurilor noastre, maistrul Gheorghe Munteanu nu se putu opri să nu ne spună : — Priviți la strada noastră. E una din cele mai tinere străzi din oraș. Pînă mai acum cîțiva ani aici n-a fost decît un loc viran. Toate casele sînt noi, în construite cu ajutorul creditelor acordate de stat. Alături stă Gheorghe Șenchea, maistru tot la Steaua. Mai încolo stau Vasile Savin de la mașinile noi și Boboc Paul de la secția electrică.. Cu totul, în vreo cincizeci de apartamente. Intre timp, se ivise în prag să ne întîmpine și Didina Munteanu, soția maistrului Gheorghe Munteanu. — Bucuroși de oaspeți ? — Bucuroși, bucuroși, poftim! Și astfel am intrat în casa de pe strada Socialismului nr. 108 care avea să ne fie timp de cîteva ceasuri bune, loc de discuție și petrecere. Și în timp ce gospodina casei trebăluia pe lîngă plita încinsă, iar pe masă prinseră a se pune tot felul de bunătăți, am prins a discuta cu Gheorghe Munteanu. Ne simțeam bine, ca între vechi prieteni, întîlniți la un ceas de mărurisire. — Să nu credeți că întotdeauna am fost maistru. Eu, ca și alții, m-am ridicat de jos, din amară sărăcie. Gheorghe Munteanu rămase cîteva clipe cu ochii pierduți în meleagurile amintirii. Oftă ușor și continuă. — De obicei, venirea pe lume a unui nou copil este un prilej de bucurie. Aceasta însă în zilele noastre. Cînd în 1918 am venit și eu pe lume în căsuța văduvei Munteanu din satul . Fundul lui Bogdan s-a așternut liniștea. Eram al optălea copil și venisem pe lume doar să măresc greutățile familiei. .. Cu chiu, cu vai am reușit să termin școala primară. Am intrat apoi ca argat la chiaburul Costică Manole. Munceam și trăiam cu vitele, ca vitele. La 15 ani am plecat la oraș să-mi caut fericirea. Un alt, am muncit pe ici, pe colo, iar la 16 ani am intrat, cu destulă greutate însă, ca muncitor la fabrica „Letea“. Voiam să învăț o meserie, să-mi cîștig existența. Mai întîi muncitor la colergan, apoi presar și în cele din urmă ajutor 11, iată drumul pe care l-am parcurs pînă în 1939 cînd am plecat în armată. După naționalizare am fost numit în calitate de conductor la mașina a șasea. Munca devenise mai ușoară deși sarcinile și răspunderile erau mai mari. In 1952, după absolvirea școlii de maiștri am fost numit maistru de schimb, muncă pe care o îndeplinesc și astăzi. Astăzi sînt fericit. Am casa mea, în care oricînd pot primi, ca și acum, pe oricine. Da, e fericit astăzi maistrul Gheorghe Munteanu. Poți vedea aceasta nu numai din felul în care vorbește, din tremurul glasului și din ochii care-i strălucesc, ci pur și simplu vizitîndu-i locuința. In răstimpul de tăcere, s-auzea vîjîitul ușor al focului. Ne uitam la dulapul ticsit de îmbrăcăminte, la mobila cea nouă; de la acestea mi-am ridicat ochii, spre gazdă. Era îmbrăcată frumos, de sărbătoare mare (de altfel, chiar și era sărbătoare: Mona, mezina familiei, împlinea un an). Gheorghe Munteanu ținea pe Mona în brațe și discutau amîndoi. De fapt, vorbea tatăl, iar copilul asculta cu multă atenție. Intr-un colț al camerei, Jănel copilul cel mai mare își vedea de una din ocupațiile sale cele mai dragi: cititul abecedarului. Deși nu are decît șase ani, Jănel știe de-acum să citească și să scrie. Răspunzînd parcă gîndurilor noastre Gheorghe Munteanu ținu să precizeze : — Jănel are de gînd să ajungă om învățat. Așa-i Jănele? Jănel, își frînse sfiala de pînă atunci și răspunse: — Eu aș vrea să mă fac doctor, să vindec pe cei bolnavi, înainte de a ne lua rămas bun de la Gheorghe Munteanu, l-am privit din nou lung ,și adine. Căutam să mi-l închipui rupt, supt la obraji, cu ochii fără lumina de acum, cu buzele fără zîmbet, ca pe vremea cînd trudea din greu la fabrica „Letea“. Am ajuns la capătul străzii. Ne-am uitat încă o dată în urmă. Strada a înaintat și va înainta mereu. Și în această înaintare a ei vedem parcă înaintarea timpului. OAMENI ÎNVINGĂTORI... Sectorul vegetal al fabricii de încălțăminte „Partizanul“ care este fruntaș pe întreprindere a dobîndit cu greu acest titlu. Condițiile de muncă au cerut eforturi însemnate. Dar harnicii muncitori n-au dat înapoi. Zi și noapte au fost la datorie. Și așa, rînd pe rînd au înlăturat toate greutățile ivite în calea lor. Se spune că sectorul vegetal constituie inima fabricii de încălțăminte. Aici se tăbăcesc pieile de bovine. O atenție deosebită a dat colectivul de conducere a întreprinderii propunerilor venite din partea muncitorilor. Comunistul Carol Mazur a cerut, de pildă, să se controleze cu atenție felul în care se face uscarea pieilor în scopul evitării defecțiunilor ce pot proveni din cauza ridicării brusce a temperaturii aerului din spațiile de uscare. Dar parcă aceasta-i singura propunere ? Bunăoară numai Carol Mazur a făcut peste zece. La fiecare consfătuire el are ceva nou de spus, în sprijinul producției. Nu se împacă cu lipsurile din fabrică. Mazur Carol e veteran printre muncitorii de la tăbăcărie. Cuvîntul său întotdeauna îi ascultat cu luare aminte, iar în meseria lui e un adevărat artist. Lîngă el rareori n-ai să găsești pe vreun tînăr, sau poate chiar pe vreun tovarăș de seama lui, cerîndu-i Un sfat, o îndrumare. Le dă de fiecare dată cu dragă inimă. Se întîmplă cîte o dată ca cel care îl ascultă să nu-l înțeleagă de la început. Atunci bătrînul îi arată practic. — Uite așa se lucrează flăcăuile. Ințelesu-m-ai ? Și Mazur Carol îl pune să repete operația făcută de el. De la dînsul au deprins astfel, mulți muncitori, tainele meseriei și au înțeles că a face propuneri care să ducă la o mai bună organizare a muncii, e o datorie de seamă a fiecăruia. La o consfătuire de producție muncitorii de la atelierul de tălpărie au cerut construirea unei marchize în fața ușii de intrare. Conducerea, prima dată n-a luat-o în considerație. „Nu-i strict necesară“ a afirmat ea. Muncitorii însă au insistat. In consfătuire au arătat de ce trebuie construită marchiza. — Ferim pieile de îngheț, pe noi de îmbolnăviri. Aerul rece nu mai intră direct în atelier. — Să mergem la fața focului să vedem dacă aveți dreptate — a propus cineva din prezidiul adunării. Propunerea a fost luată de bună. Astfel, conducerea s-a convins de justețea cerinței celor de la tălpărie. Astăzi marchiza servește și pentru depozitul pieilor presate. Aceeași preocupare au manifestat muncitorii de la sectorul vegetal și față de metodele înaintate. Din inițiativa lor s-au extins pe scară largă metodele de tăbăcărie: formol tanin și Voroșin. Cu ajutorul lor s-a scurtat ciclul de fabricație cu 10—15 la sută față de trecut cînd se foloseau procedee simple de tăbăcărie și organizare a muncii. Cu tărie ei au combătut de asemenea cazurile de indisciplină. De exemplu Ion Matei, neluînd în seamă eforturile tovarășilor săi de muncă dădea marfă de proastă calitate. Muncitorii însă nu l-au lăsat așa de capul lui. Au discutat cu el de vreo cîteva ori arătîndu-i răul ce-i aduc întregului colectiv produsele realizate de dînsul. — Degeaba ne-am răcit gura — mi-a spus unul din cei care vorbise cu Matei. De aceea am luat hotărîrea să-l „prelucrăm" într-o ședință. Aspru s-au mai criticat tovarășii. Florinc Cecilia, Ion Melenciuc și alții au cerut sancționarea lui. In unanimitate, muncitorii au hotărît să-l schimbe de la mașina de ras cupoane și să-l treacă într-o muncă necalificată. Ion Matei a înțeles gravitatea sancțiunii, a înțeles că tovarășii săi îi vor binele și s-a pus serios pe treabă. Colectivul care l-a sancționat a observat transformarea sa și cu ocazia primei consfătuiri a hotărît să-l dea din nou la vechea-i meserie. Frumos au procedat tovarășii de aici și cu Sava Cazan. Acesta venea mai în fiecare zi la serviciu în stare de ebrietate. Conducerea întreprinderii a vrut să-i desfacă contractul de muncă. Muncitorii de la sectorul vegetal însă au intervenit. In ședința ce au organizat-o special pentru el, l-au criticat cu asprime. — Ești om în vîrstă, ai copii, familie. Acasă toți te așteaptă cu banii, iar d-ta îi bei. De ce nu te gîndești la ei ? In casă soția are nevoie de cutare și cutare lucru. Cu salariul celui ridicat puteai să acoperi nevoile casei. Pentru abaterile de care ai dat dovadă conform Codului Muncii ți se poate desface contractul de muncă. Noi însă vrem să facem din dumneata un om bun și de aceea te sancționăm cu mustrare scrisă. Dar ei nu au socotit terminată munde educare cu Cazan. In ziua ca salariului, doi muncitori numiți de organizația de bază P.M.R. care cunoșteau nevoile familiei lui, îl sfătuiau ce să cumpere. De la lucru spre casă mergeau tot împreună. Și așa Sava Cazan s-a transformat. Acum el este muncitor fruntaș, grijuliu față de cei de acasă. — Drapelul roșu da sector fruntaș noi nu l-am fi cîștigat dacă nu ne ocupam de oameni, de nevoile lor — mi-a spus la plecare șeful sectorului. Avem muncitori care după ce au ieșit la pensie i-am rechemat înapoi. Dintre ei face parte și vălțuitorul comunist Constantin Gălățeanu. M-am interesat și eu de acest muncitor. L-am găsit la mașina de viițuit. Muncea cu atîta grijă nicit n-am vrut să-l tulbur. Crupoanele de talpă ce ieșeau din mașină aveau o culoare uniformă și un aspect frumos. Lîngă el un tînăr pe nume Ion Bălțatu urmărea cu atenție felul cum așează pielea pentru vălțuit. — II învață meseria sa. In fabrică, în meseria aceasta n-avem nici unul mai priceput ca el — îmi spuse tehnicianul L. Zalman. Pielea lucrată de tovarășul acesta are un procent de absorbție a apei foarte mic și marginile uniforme. Despre colectivul sectorului vegetal s-ar mai putea scrie multe. De pildă, despre eroismul de care a dat dovada în timpul frigului din luna aceasta. Turbinele de forță motrică a întreprinderii din cauza gerului se șocaseră, fapt ce a dus la sistarea energiei electrice necesare mersului agregatelor fabricii. Deblocarea lor a răpit multe zile productive muncitorilor. Astfel, întreprinderea a fost pusă în situația de a nu-și realiza planul. Conducerea a cerut părerea muncitorilor. Ca să putem înlătura rămînerea în urmă trebuie să lucrăm și în timpul nopții — și-au spus cuvîntul cei de la sectorul vegetal. Cuvîntul dat, ei și l-au respectat. Moraru Aglaia, Jebeleag Iacob, Ion Melenciuc și alții n-au precupețit nici un minut din timpul lor de odihnă. Colectivul sectorului se mindrește cu realizările dobîndite. Faptul că a reușit să aprovizioneze cu talpă întreprinderea și celelalte fabrici de încălțăminte din țară, că oamenii muncii n-au dus lipsă de acest produs, s-a bucurat nespus. In cursul anului 1957, muncitorii de aici au dat peste pian mai mult de 9.160 kg. talpă. GH. D. Raionul Moinești pe drumul continuei dezvoltări culturale . Tg- Ocna — Gomănești Aceasta fel era ruta. Nu mai trecusem de vreo 10 ani prin părțile astea, încît, pe măsură ce mă apropiam de orașul minerilor, mă minunam de tot ceea ce vedeam nou în cale. Valea Uzului. Gara asta nu era trecută înainte pe harta feroviară a țării. seară mică. Totuși nouă. Cobor aici. Fără să vreau, uit de frigul care-mi îmbujorează obrajii, și o iau înspre seatul Plopu, situat pe malul stîng al t Trotușului. Cît de mult s-a schimbat satul ăsta ! Minerii nu mai pleacă fie jos, cu mămăliga în traistă, ca să-și verse sudoarea în străfundurile pămîntului pentru a umple buzunarele altora. j Minerii pleacă azi cu autobusele să infereze cu drag în minele statului care sînt bunuri ale întregului popor. Alt amănunt. Satul este radioficat și electrificat. Floarea asta de lumină a fost plantată prin grija partidului. Mai văd o floare. Tot de lumină. Petalele ei sînt alcătuite din lumina slovelor celor peste 1000 de cărți din biblioteca căminului cultural. Oamenii și-au format și își formează mereu gustul de a citi. Asta se explică prin faptul că în cei zece ani de cînd s-a proclamat Republica Populară Romînă, a fost doborît la pămînt dușmanul nr. 1 al țărănimii noastre muncitoare și anume analfabetismul. Numai aici parcă s-au întîmplat asemenea schimbări ? Ca de unde, înspre toate punctele cardinale s-au întîmplat prefaceri mari în ceea ce privește viața culturală a raionului Moinești (ca de altfel în toate domeniile). In această privință sînt foarte semnificative cifrele statistice comparative. S o începem cu instituțiile preșcolare, in anul școlar 1943—1944, din 10 grădinițe planificate pentru raionul Moircești, nu au funcționat decît 7 cu un număr total de 213 copii. După eliberarea de la 23 August, numărul grădinițelor a crescut an de an, ajungînd la 25 în 1947, pentru ca astăzi, după un deceniu de existență a Republicii Populare Române să avem 34 de unități preșcolare în care 43 de cadre fac educația unui număr total de 1196 copii. Nu ne putem abține să nu facem aici, o mică paranteză, la căminul de zi al copiilor petroliștilor din Moinești, în afară de fel de fel de jucării — care de care mai frumoase, întîlnești și lucruri serioase ca: pianină veritabilă, aspirator electric de praf, și alte realizări ale tehnicii moderne care fac cu adevărat fericită copilăria ifsistarilor constructorilor socialismului din cetatea petrolului moldovenesc. La paranteza asta mică mai merge una. Tot mică, dar tot atît de semnificativă și mult mai grăitoare decît o cifră statistică. Pînă mai acum cîțiva anii în întreaga Istorie a satului Grigoreșțî n-a existat o instituție de educație pentru preșcolari. După ce s-a format acolo o gospodărie agricolă colectivă însă, la scurt timp s-a înființat și o grădiniță de copii. Mamele pot astfel să prășească sau să secere fără grijă în „Poiana Mărului“ bunăoară, deoarece știu că băiețașii sau fetițele lor mănîncă uneori mai bine decît acasă, se joacă, învață cîntece și poezioare. In anii Republicii populare s-a lansat lozinca, nici un copil de vîrstă școlară să nu rămînă neșcolarizat. Pentru transpunerea ei în viață, în afară de strădania neobosită a învățătorilor, statul a înființat unități școlare în satele depărtate de centrul comunal. Aceasta a făcut ca numărul școlilor de patru ani să crească an de an , la fel și numărul școlarilor cuprinși în aceste școli a crescut de la 7136 în 1947 la 8301 în 1957. Patru clase primare. Cam puțin. Foarte puțin chiar. Și totuși nici atîta n-aveau posibilitatea să învețe copiii oamenilor muncii — în special cei de la sate în timpul regimului burghezomoșieresc. Școlile superioare nu erau accesibile decît bogătașilor. La numai o jumătate de an după proclamarea R.P.R. însă, s-a făcut o reformă a învățămîntului. O întreagă rețea de școli de șapte ani — adevărate focare de lumină, au împînzit întreg cuprinsul raionului Moinești. Numărul acestor școli a crescut 1 an de an, ajungînd ca astăzi să avem 30 de școli de șapte ani cu 93 posturi de profesori și cu aproape 2000 de elevi. Cifra aceasta nu are nevoie de comentarii. Ea cheamă însă după sine mențiunea unui alt fapt semnificativ: în 1947 nu era în raionul Moinești nici o școală medie, astăzi avem două școli medii cu 8 clase la care învață 241 elevi, în afară de elevii din cele 14 clase care urmează la secțiile serale. înființarea de noi unități școlare implică totodată necesitatea de a spori numărul specialiștilor în predare. Statul nostru democrat-popular a avut în fiecare an grijă de acest lucru și despre acest fapt ne grăiește de exemplu comparația a două cifre statistice: în 1947 în raionul Moinești erau 357 cadre didactice — educatoare, învățători și profesori — în timp ce după zece ani numărul acesta total s-a ridicat la 624. Spre deosebire de statele burgheze în care, chiar dacă dreptul lor la învățătură este înscris formal în constituție, copiii oamenilor muncii nu se pot bucura de el, deoarece n-au mijloace materiale, în Republica Populară Romînă se asigură toate condițiile materiale pentru ca fiii oamenilor muncii să poată urca pe oricare din treptele științei, artei etc. Numai în acest an, școlarii și elevii din raionul Moinești, buni la învățătură și disciplină, au primit burse lunare totalizînd o sumă de aproape 24.000 lei, ceea ce înseamnă că suma anuală alocată de stat pentru burse în acest raion este de ordinul sutelor de mii... Cartea a devenit prietenul apropiat și sfătuitorul credincios al oamenilor muncii care se adapă din ce în ce mai mult la lumina slovelor. Adevărul acesta poate fi scos în evidență bunăoară prin amănuntul că biblioteca centrală raională din Moinești, cu aproape 16.000 volume numai în luna mai 1957 a distribuit cititorilor 1500 de cărți, în afară de cele 345 cărți procurate de către cetățenii de la bibliotecile de casă. Dacă avem însă în vedere situația anuală și de ansamblu a raionului, atunci trebuie să notăm că în 1957 s-au înregistrat 72.145 cititori ai bibliotecilor, ceea ce echivalează cu mai mult de o triplare a respectivului număr care putea fi menționat cu un deceniu în urma. O școală nouă ca în satul Ciobănuș, un cămin cultural nou construit ca în Poduri, un club minunat ca acela din Lucăcești — orășelul petroliștilor, aparate de radio date căminelor culturale (Băsești, Coșnea, Brănești, Romanești etc) un cinematograf sătesc ca în Dărmănești, brigăzi artistice de agitație (inclusiv aceea de agitație sportivă constituită recent în comuna Agăș) ■ — iată numai cîteva amănunte culese în ultima vreme și care ne arată cît de mult s-a schimbat și se schimbă mereu, devenind tot mai luminoasă, fața culturală a raionului Moinești. Ținînd cont de setea crescîndă de cultură a maselor populare, organele de partid și de stat s-au preocupat de continua creștere a numărului de conferințe politice, agricole, etc. ținute fie la cămine culturale, fie la cluburi etc. In 1947 s-au ținut în raionul Moinești 1263 asemenea conferințe, în timp ce în 1957 numărul acestora s-a ridicat la 3440. In cîteva pagini, fie chiar prin intermediul cifrelor statistice, este greu de cuprins procesul complex de impetuoasă dezvoltare pe care a cunoscut-o raionul Moinești în zece ani de Republică populară. In ansamblul lor însă, toate succesele înscrise în repertoriul victoriilor pe planul revoluției culturale constituie pe de o parte o dovadă a grijii părintești cu care partidul clasei noastre muncitoare toarnă apă vie la rădăcina florii minunate a culturii și, pe de altă parte, succesele obținute pînă azi ne permit să ne reprezentăm frumusețea și bogăția realizărilor de mîine. Condiții materiale ? Sînt din ce în ce mai bune în Republica Populară Romînă în care partidul a deschis cît se poate de larg porțile luminii pentru toți truditorii cu brațele sau cu mintea de la orașe și de la sate. Talente? Este nesecat izvorul de energie creatoare a poporului nostru. D. F. Piff 5-f marginea unei consfătuiri regionale a lucrătorilor din învățămînt Zilele trecute a avut loc o consfătuire a activelor secțiilor raionale și orășenești, precum și a cadrelor didactice fruntașe din regiune, scopul de a analiza în comun rezultatele la învățătură ale elevilor pe trimestrul I. Atît referatul secției regionale de învățămînt și cultură, cît și referatele Secției orășenești Bacău și a aceleia din raionul Zeletin, au constituit o serioasă bază de plecare pentru fructuoasele discuții ulterioare. Consfătuirea a scos cu putere în relief adevărul incontestabil că în Republica Populară Romînă, grija pentru continua înflorire a învățămîntului și culturii, se situează printre obiectivele centrale și permanente ale partidului și guvernului nostru. Anul acesta școlar a început în condiții mai bune decît în anul precedent. Prin grija organelor locale de partid și de stat s-au recondiționat localurile existente de școli, s-au impulsonat lucrările de construcții prin autoimpunere (mulți elevi au pășit anul acesta pragul unor școli noi) s-au înzestrat școlile cu mobilier școlar, dotîndu-se totodată cu loturi și parcele experimentale. O atenție deosebită a fost acordată amenajării internatelor existente, precum și înființării de noi internate. Lărgirea și întărirea bazei materiale a școlilor,în care se include și amenajarea laboratoarelor, ordonarea, sistematizarea și îmbogățirea materialului didactic, distribuirea la timp a manualelor școlare, a rechizitelor, a programelor editate de M.I.C.) dublată de sporirea eforturilor cadrelor didactice, au atras după sine îmbunătățirea calitativă a procesului instructiv-educativ în școlile regiunii noastre. Despre această realitate ne vorbesc în mod cît se poate de clar cîteva cifre statistice comparative: procentul de elevi căzuți la diferite materii pe trimestrul I a. c. a scăzut de la 15 la sută la 12 la sută la clasele I—IV și de la 46 la sută la 37 la sută la clasele V—VII față de perioada corespunzătoare a anului trecut. Școala nouă, formează pe constructorii de mîine ai socialismului în patria noastră și aceasta cere cadre din ce în ce mai multe și mai bine pregătite. Consfătuirea a scos în relief exigența mereu crescîndă a învățătorilor și profesorilor, precum și faptul că noul sistem de notare permite o mai largă diferențiere și mai precisă apreciere, a răspunsurilor elevilor. O problemă care a devenit curentă în școlile noastre de cultură generală este aceea a politehnizării învățămîntului care apare ca o necesitate firească, dacă ținem cont de uimitorul ritm de dezvoltare a științei și tehnicii moderne. In acest an a crescut numărul școlilor dotate cu unelte și utilaje din bugetul statului sau procurate prin utilizarea posibilităților locale. Pentru anul școlar în curs, M.I.C. a aprobat ca în regiunea noastră să funcționeze încă 32 școli experimentale în vederea transpunerii în viață a principiului politehnizării învățămîntului. Consfătuirea a mai scos în evidență faptul că numeroase întreprinderi mari, industriale, au dat un ajutor prețios și substanțial în această privință școlilor din imediata lor vecinătate. Un singur exemplu considerăm că va fi edificator în această privință: în Școala medie din Buhuși, cu ajutorul fabricii de postav, s-a organizat un cerc al tinerilor textiliști, format din elevi care în orele lor libere, cu sprijinul tehnicienilor, desfășoară o activitate practică în întreprindere. La alte școli s-au constituit cercuri tehnice de alt gen, în funcție de specificul întreprinderii celei mai apropiate. Numeroase și felurite sînt problemele care au fost dezbătute în cadrul consfătuirii regionale la care ne referim. Multe sînt și concluziile care s-ar putea trage pe marginea lucrărilor ei. Ele se pot subsuma totuși uneia singură: In regiunea Bacău, în momentul de față învățămîntul se află la un asemenea nivel la care nici n-ar fi îndrăznit poate ca să viseze cineva in anii de tristă memorie ai regimului burghezo-moșieresc. Vălul neștiinței de pe atunci a fost străpuns și destrămat de lumina zilelor pe care am avut fericirea să le trăim. Sînt, fără îndoială, și lipsuri școlile noastre. Și încă destule. Consfă atuirea le-a scos și pe acestea la iveală. Noi nu le înșirăm, din lipsă de spațiu, dar, considerăm necesar să subliniem și aici tot o parte pozitivă , faptul că participanții la consfătuire au reușit să alcătuiască un repertoriu relativ complet al lipsurilor de ordin metodic, denotă o creștere a nivelului profesional și politico-ideologic al cadrelor noastre didactice. Această creștere constituie desigur unul din succesele de seamă înregistrate în anii Republicii Populare Române, cu 1