Steagul Roşu, februarie 1962 (Anul 17, nr. 2802-2825)

1962-02-01 / nr. 2802

Páf. 2 a STEAGUL ROȘU 7oT 1 lefimnrle 70/52 — nr 3*0? însemnări și imagini despre realitățile deosebit de convingătoare Succesele viitoare au la b­ază realizările fie până acum Gheorghe Ma­tei Erou al Muncii Socialiste, președintele gospodăriei agricole colective „Drum­u­l lui Lenin“ din Țibucani-Tg. Neamț. Treapta la care am ajuns astăzi, urcînd spre un trai tot mai bun, e destul de înaltă și ne dă putința să vedem mai limpede viitorul. In Chemarea Consfătuirii pe țară a țăranilor colectiviști se spune printre altele: „Satul de colectiviști se cunoaște de de­parte, după acaretele frumoase ale gospodăriei, după cirezile de vite de rasă, după pătulele pline, după șirele de paie, după ținuta oamenilor pe care-i întâlnești pe drum, după vorbirea lor". Iar cei care vin la Țibucani și ne văd azi satul, colectiva, oamenii, pot constata că și despre noi se scrie acolo... ✓"B­­unăstarea s-a instalat pentru totdeauna la noi și-i evidență­­ Jß de cum intri în sat. In afară de faptul că oamenii trăiesc și se îmbracă mai bine, mai este un semn al bunăstării, — fondul de bază al gospodăriei. Și iată citeva elemente de greu­tate: 620 taurine, 100 de scroafe pentru reproducție, 850 de oi, 4 magazii pentru 160 vagoane cereale, două pătule pentru 80 va­goane porumb, 5 ateliere de fierărie, 4 ateliere de lemnărie, 3 re­mize pentru mașini și atelaje, un garaj pentru cele 4 autocami­oane și un rutier, două saivane pentru 2.000 de oi, 8 grajduri, 1.700 de păsări, 72 de stupi, 3 clădiri pentru îngrijitori și birouri... f­­numerarea ar putea continua. La sfîrșitul anului 1961 fon­­dul de bază se ridica la 4.872.470 lei, iar averea obștească la 6.350.000 lei, ceea ce ne-a permis să realizăm un ve­nit de 2.504.241 lei din care 549.000 lei am adăugat la fondul de bază. Gospodăria noastră este în plină înflorire. In anul 1962 vom construi încă două grajduri pentru 200 taurine (la sfîrșitul anu­lui numărul taurinelor va fi de 750 capete, iar al oilor de 1.300), vom construi o îngrășătorie cu flux continuu (maternitate, crescătorie și îngrășătorie) și vom livra statului 500 porci. Planul de producție pe 1962 mai prevede construirea unei magazii cu o capacitate de 100 vagoane, plantarea cu pomi a 80 hectare terenuri în pantă, obținerea a 2.000 kg grîu în medie de pe cele 600 hectare, 5.000 kg porumb boabe de pe 170 hectare (in cultură neirigată). Veni­turile gospodăriei vor fi cu mult mai mari fată de anul trecut și aceasta se va răsfringe și asupra veniturilor personale ale colec­tiviștilor. De pildă, la sfîrșitul anului curent vom avea 5.000 pă­sări matcă, iar alte 5.000 le vom valorifica.­­Lumina electrică a pătruns de mult in casele colectiviștilor (avem­­ două uzine electrice) și anul acesta ne-am strădui să ne racordăm la rețea pentru că necesitățile depășesc de p­e acum capacitatea uzinelor gospodăriei. Numai cele 767 apa­rate de radio cît curent consumă ! Nu știu precis, dar printre cele 285 mașini de cusut ale gospodăriilor din Țibucani ar fi și din­­tr-acelea care merg cu curent electric! Oricine își poate închipui că o casă nouă are nevoie și de lumină și s-au construit 368 case noi. Apoi iluminatul ulițelor, cinematograful și chiar iluminatul grajdurilor cere curent in glumă. Ș­tiința ni-i necesară tot mai mult in munca noastră. Produc­­/T­ tăie mari cer și cunoștințe noi pe care colectiviștii noștri * „le găsesc în cărțile citite (biblioteca a făcut 9.200 Împru­muturi în anul trecut), numărul participanților la cursurile și sfa­turile agrozootehnice a crescut. Pe tot mai mulți îngrijitori de ani­male îi vezi cu diverse­ tipărituri de specialitate prin buzunare. 30 dintre ei au fost instruiți la Casa agronomului. Mulți dintre co­lectiviști și fiii lor învață la diferite școli.­­ ✓^Universitatea și-a deschis de mult ușile pentru a primi fiii noștri, ai colectiviștilor. Avem studenți la multe facultăți și împreună cu cei de la diferitele­ școli de specializare — vom face ca viața să ne fie pe zi ce trece tot mai îmbelșugată, mai luminoasă și drept chezășie,avem îndrumarea și sprijinul permanent al partidului și statului nostru, activitatea mobiliza­toare a comuniștilor din gospodărie. Toate acestea și succesele de pină acum ii însuflețesc pe colectiviști, le dă imbold spre a munci mai organizat, să aplice noul la fiecare loc­­ de producție.­­/G­ospodăria noastră colectivă „Drumul lui Lenin“ este multi-­­ milionară și cu perspective mari. Schița planului de pers­­pectivă prevede ca pînă în 1965 fondul de bază să crească la valoarea de 10.000.000 lei. Vom ajunge să livrăm începînd cu anul 1965 cite 1.000 de porci anual și numai din sectorul porcin să realizăm un venit anual de 1.100.000 lei. In anul 1965 vom a­­vea o livadă ce se va întinde pe 300 hectare terenuri care în pre­zent sunt neproductive sau aproape neproductive; vom avea 500 vaci cu lapte, 10.000 păsări ouătoare, 1.800 de oi, producția medie la grîu va fi de 2.800 kilograme la hectar, 3.000 litri lapte pe cap de vacă furajată (2.130 litri media în 1961) A­­ceste prevederi vor fi îndeplinite și chiar depășite. Succesele înre­gistrate ne dau această încredere. Vom face tot mai des apel la știința, ne vom îmbogăți cunoștințele, ne vom sprijini pe cadrele ce se pregătesc acum în instituțiile de învățămint mediu tehnic și superior. Da, tot ce vă spun nu sînt simple visuri, ci sînt planuri perfect realizabile. i,„t.,r.,0,Pc?j"r colectiva ..Drumului Lenin" din n&ticmni are " întrui Supra Tru­d.- teren, u. La n •­u în zootehnie, și cere din partea consiliului de conducere eforturi serioase pentru a ranfiH lbnnâ organizare­ a muncii. Pe lângă președinte și doi vicepreședinți scoși din producție con­siliu de conducere al gospodăriei este format di­n 19 membri. Cu toate acestea cînd e echipă, colectvîși"efru­iteaȘSi? ’ COnSiliu­1 COnSU­tu­l"1 3CtiV format din brigadieri’’ ?eff de­larmig1 5Ll5r: Tovarășul Gheorghe Maftei, președintele gospodăriei, vorbind la o ședință larg­­a a consiliului de conducere in care se dezbat prob­eme legate de sectorul zoo­ehni­c. La milionari, acasa Și membrii tinerei gospodării colecti­ve din Brătila, raionul Tg. Ocna și membrii gospodăriilor agricole colective din comunele Vînători sau Bălțătești, raionul Tg. Neamț ca și din multe alte comune, înainte de a deveni colecti­viști au mers în vizită la gospodăria colectivă din Țibucani, au intrat în casele colectiviștilor de acolo și au vă­zut cu ochii lor belșugul. Să mergem­­ și noi la milionarii din Țibucani, acasă. Căci, după cum știți gospodăria agricolă colectivă „Drumul lui Lenin“ din această comună de mult e milionară. Să intrăm la un colectivist oarecare, la întîmplare. ...Colectivistul Aurel Vasile Onu lo­cuiește mai la vale de căminul cultural. Are o casă nouă, nou­ă. A construit-o chiar în 1961. Casa are două odăi în­căpătoare despărțite printr-o sală destul de largă. In casă, și pe jos și pe pe­reți, multe covoare bogate-n flori de lînă, flori țesute cu măiestrie de ar­tist. Și pe jos covoare! Și cînd îți a­­mintești că moș Vasile Onu, tatăl lui Aurel, bunicii și străbunicii lui erau bucuroși dacă aveau un rol de pus pe pat ! Iar pe jos se mulțumeau cu lui ! Lui aveau prin casă generații în­tregi de țărani atît din Țibucani cit și din întreaga Moldova, cu cîteva decenii în urmă. Acum, odată cu noile case pe care și le construiesc colectiviștii în locul latului pun dușumea, pun covoa­­re. Este și acesta un păs mare spre civilizație, spre bunăstare. ...E seară. Anica, soția lui Aurel, după ce a aprins focul în soba de tera­cotă, deschide aparatul de radio care um­­ple casa cu cîntece popular­e romînești. Apoi pregătește mîncarea. Ce pregă­tește ? Ciorbă, papură și friptură de purcel. In timpul acesta, Dorinel, odorul tinerii familii, „se delectează“ cu o re­vistă frumos colorată. Deocamdată îl pa­sionează pozele. Mai tîrziu și slovele. Acum merge la grădiniță. — Astăvară, cînd se întorcea de la grădinița colectivei, întotdeauna recita cite o poezie, spune cu vădită bucurie Aurel Vasile Diju. Apoi, cu amărăciune: noi, cînd eram ca el, rămîneam sin­guri acasă dezbrăcați, uneori flămînzi. Părinții plecau la muncă pe cine știe unde. N-am avut norocul să gustăm din dulceața poeziilor, a poveștilor, al jocului cu fel de fel de jucării pe care le au fiii noștri la grădiniță. Dar... bucuriile copiilor sînt și ale părinților. Ne bucurăm acum. După ce­­ servesc masa, membrii fa­­milei colectivistului Aurel Vasile­anu, pînă la culcare, au preocupări intere­sante. Citesc o carte, ascultă un frumos program la radio. Uneori, Aurel exer­sează la saxofon. E membru al orches­trei gospodăriei colective. Din casa colectivistului Aurel Vasile Onu, anuarul a fost alungat pentru totdeauna. Munca în gospodăria co­lectivă îi asigură toate cele necesare. Anul trecut, bunăoară, pentru cele 416 zile-muncă (Aurel Vasile Onu e unul din cei mai harnici colectiviști), a pri­mit de la gospodărie 4.160 lei, 2912 kg porumb, 1248 kg grîu, 33 kg zahăr și alte produse. Valoarea veniturilor obți­nute de Aurel Vasile Onu, din colec­tivă în anul 1961 se ridică la 14.560 lei. Oricît ar munci țăranii necolecti­­viști, pe ogoarele lor sau chiar în în­tovărășire, nu reușesc să aibă anual un așa frumos rod. Bunăstarea vă va întîmpina în toate casele colectiviștilor din Țibucani. Așa cum spunea și tovarășul Gheorghe Maf­­tei, președintele gospodăriei colective „Drumul lui Lenin“, la Consfătuirea pe țară a colectiviștilor, pînă la sfrîșitul­ anului 1961, colectiviștii țibucăr­eni și-au construit 368 case noi, și­ au cumpărat 767 aparate de radio, 476 biciclete, 16 motociclete, garnituri de mobilă etc. In casele colectiviștior din Țibucani s-a aprins de mult lumina electrică. Țibucănenii, seara, după o zi de mun­că sau în zilele de sărbătoare, se a­­dună la clubul gospodăriei, joacă șah, citesc rom­a­ne, reviste, vizionează filme, programe artistice, dansează. Viața mi­­lionarilor din Țibucani, fie ei îngri­jitori de vaci sau de porci, fie membri ai brigăzilor de cîmp etc., se apropie tot mai mult de viața oamenilor mun­cii din orașele patriei noastre socia­liste. Colectiviștii din Țibucani sunt o­­bișnuiți să obțină venituri tot mai mari de pe suprafețele cultivate, de la vitele pe care le au. In această privință se sim­ de un real folos cunoștințele de la cercurile agro­zootehnice la care participă activ și In număr mare. Interesantele ex­­ puneri teoretice sunt insoțite de materiale didactice adecvate ușu­­rind astfel Înțelegerea noțiunilor științifice* fixarea lor In memorie. In clișeul de fată membrii cercu­lui' agrotehnic’' condus de inginerul gospodăriei­ Gheorghe Glaju. „Mai lipsește doar baia comunală“ înainte vreme, între oraș și sat nici nu se făceau comparații. Diferența era prea mare. Astăzi se pot face asemenea comparații. Ba mai mult, constați că de fapt nu e prea de­parte timpul cînd între oraș și sat nu va mai fi poate decît diferența de construcție arhitectonică a locu­ințelor. Această apropiere a devenit posibilă în anii puterii populare, ca urmare a grijii partidului și statului nostru, a condițiilor create de exis­tența gospodăriei colective. Din capătul satului Țibucanii de Jos și pînă în celălat capăt al Ți­­bucanilor de Sus mai ales pe vreme bună, cînd ferestrele caselor îs deschise — poți asculta un în­treg program de muzică populară fără să pierzi nici măcar o melodie pentru că aproape la fiecare casă există aparat de radio. Laite nu se mai văd prin casele oamenilor, le-au înlocuit colectiviștii cu mobilă popu­lară și acum au început să apară garnituri dintre cele mai luxoase. Au crescut posibilitățile, pretențiile. Solietiviștii își fac costumele de hai­­ne la aceleași cooperative ca și o­­rășeraiț bogata activitate cultural.ar­­tistică a formațiilor de amatori, bi­blioteca și cele două cluburi, cine­matograful, orchestra gospodăriei a­­sigură o plăcută petrecere a timpu­lui liber. Un întovărășit din comuna Răz­­boieni care vizitase gospodăria co­lectivă din Țibucani întreabă un co­lectivist cum poate ajunge mai re­­pede la Tg. Neamț. După ce îi spune că peste puțin timp are autobuz chiar din fața gospodăriei, colecti­vistul întreabă și ce anume îl face să se ducă la oraș. — Vreau să cumpăr niște medi­camente. — De ce n-ai încercat la farma­cie sau la dispensarul nostru, poate găseai ce-ți trebuie. După cîte vă­zuse în sat, la colectivă și la colec­tiviști acasă, întovărășitul nu s-a mirat de existența acestor unități în comuna Țibucani și s-a îndreptat într-acolo, fără să mai aștepte au­tobuzul de Tg. Neamț. Intr-adevăr, satul de azi are altă înfățișare ; alte preocupări au oamenii satului. Adresîndu-i întrebarea ce le lipsește țibucănenilor față de orășeni, tovarășul Gheorghe Maftei, președintele gospo­dăriei colective a răspuns zîmbind : „Doar o baie comunală". Am fost la tata nouă frați. Am crescut cu te miri­ce. Cînd a venit vremea să mă însor, tata a ridicat din umeri. — Băiete, mai mult de 40 de prăjini de pă­­mînt nu-ți pot da. Și ceilalți copii au nevoie de o palmă de păm­înt. Nu-i pot nedreptăți. Toți sînteți feciorii mei. Pe toți vă iubesc deopotrivă. Soția mea a primit de la părinții ei 20 de prăjini de pămînt. Cu 60 de prăjini, poftim de lă gospodărie! Așa am început viața eu și nevasta mea, Catinca. Asemenea nouă, tare multe alte familii ti­­nere din Țibucani și de pe aiurea își începeau viața altădată. Ca să avem tottuși ce m­înca și ce-mbrăca, plecam primăvara pe la moșierii de prin părțile lașului, mun­ceam toată vara și mă întorceam acasă odată cu toamna, aducînd cîțiva saci cu păpușoi care nu ne ajungeau decit pentru iarnă. Pri­măvara, iar plecam pe moșiile boierilor. Așa am trăit pînă cînd în țara noastră, sub con­ducerea partidului, devenit stăpîn poporul. a De atunci, și viața fa­miliei mele s-a îmbună­tățit. Dar așa bine cum trăiesc de cît­d muncesc în gospodăria colectivă n-am trăit niciodată. De la gospodărie am primit în 1961 pen­­tru zilele-muncă fă­cute: 4.100 kg porumb, 1.770 kg grîu, 47 kg zahăr. Valoarea banilor și a produselor primite de mine în anul 1961 de la gospodărie se ri­dică la 19.800 lei. Cu așa venituri mai zic și cu viață îmbelșugată. în afară de cele pri­mite de la gospodărie, eu mai am pe l­ngă casă o vacă cu vițel, 2 porci (fiecare a 70 de kg) și cîteva păsări. De curînd am tăiat un porc care avea o greu­tate de 200 kg. Pe masa noastră, pe lingă alte bucate, în fiecare zi se găsește și pîine. (Altădată nu aveam în unele zile nici măcar mămăligă, iar pîinii îi uitam gustul). In afară de toate a­­cestea, de cînd sunt co­lectivist, mi s-a căsăto­rit fiica­ mea Maria, că­reia i-am dat o zestre frumoasă (printre al­tele, două plapume, 9 metri covor de 1,40 m­ lățime, 6 perne, 30 m covoare de pus pe jos, o vacă, două oi, un purcel) și-am procurat material pentru casa pe care i-o pregătesc fiu­lui meu Loghin, casă a cărei temelie am și durat-o. Colectiva a asigurat un trai fericit și părin­ților mei care-s bătr­­­i, amîndoi trecuți ic­­‘iu de ani. Gospodăria co­lectivă le-a adus acasă cu mijloacele ei de transport sute de kg de porumb, de grîu și de alte produse; le-a adus și lemne. Acuma, cînd văd cît de bine trăiesc mun­cind în gospodăria co­­lectivă îmi pare rău că n-am­ devenit colecti­vist decît din 1959. Și-mi pare rău de fra­­tele meu Vasile și de cumnată-mea Frăsîna, cînd îi văd că nici pînă astăzi nu au intrat în colectivă. Tare mult mai greșesc toți acei țărani muncitori care încă nu vin alături de noi să muncească in gospodăria colectivă și să trăiască așa cum trăiesc eu și alți colec­tiviști ca mine sau poate chiar mai bine. Grigore Petre Nistor membru al gospodăriei a­­gricole colective din Țibucani y 9.800 Ut­ imul dintre colectiviștii de nădejde de la Davideni este și Constantin Tti­ Stărineanu, responsabilul stinei, pe care vi-l prezentăm in clișeul de mai sus. Un izvor nesecat de avufie Și-acuma, după atita vreme, cînd își aduc aminte de intimplarea aceea, de felul cum gindeau pe-atunci, la vin să ridă: „Iaca, bre, unde-l duce mintea pe om lipsit de expe­riența muncii in gospodăria cea ma­re, colectivă !“ — zic ei. Despre ce întimplare-i vorba ? i­ Era cu cîțiva ani in urmă. Prin 1954. Toamna. Intr-o seară, la se­diu,a avut loc o ședință a colectiviș­tilor deosebită prin roadele ei. O șe­dință care a spulberat concepțiile gre­șite care mai existau in mintea unor colectiviști despre unul din cele mai rentabile sectoare de producție. . ...Deși trecuseră doi ani de la în­ființarea gospodăriei colective, aceas­ta avea încă puține animale de pro­ducție proprietate obștească. In doi ani, de la 70 de oi, 4 vaci de lapte și două juninci ajunsese la 300 de oi, iar in ce privește vacile s-au făcut niște schimbări care numai avantaje nu puteau aduce. Cele câteva vaci au fost vindute și, cu banii luați și cu alte fonduri, colectiviștii au cumpărat pentru gospodăria colectivă cinci pe­rechi de boi și șase perechi de cai. La un moment dat numărul cailor proprietate obștească ajunsese la pa­truzeci. E adevărat, cu boii și cu caii se rezolva problema transportu­rilor, dar se neglija creșterea vacilor de lapte care constituie un nesecat izvor de venituri pentru gospodăria colectivă. Marea parte a furajelor, care, dacă ar fi fost consumate de vaci s-ar fi transformat in lapte și carne, au fost cheltuite cu între­ținerea boilor și a hergheliei de cai. Cind și-au dat seama de greșeala pe care o fac necrescind animale care dau carne, lapte, lină și briază unii colectiviști s-au sfătuit cu con­ducerea organizației de partid și au încercat să facă propuneri pentru a se cumpăra vaci de lapte. Pe dată insă au intimpinat opunerea altora. Și la ședința din seara aceea de toamnă, din 1954, unii colectiviști au propus să se cumpere cu­ mai multe vaci de lapte proprietate obștească.­­ Nu suntem de acord, au strigat colectiviștii Constantin Gheorghe, Ștefan Băluț, Dumitru Băluț și alți cîțiva. Ce să facem cu ele ! Și-apoi, de unde o să mai primim furate și pentru vacile noastre de-acasă dacă gospodăria o să aibă multe vaci pro­prietate obștească ? — Eu cred că tovarășul Băluț greșește cind se declară împotrivă ta și gospodăria noastră să-și creeze și să-și dezvolte o fermă de vaci, spuse din capul locului colectivistul Manale Văideanu. — Are dreptate tovarășul V­ăide­a­­nu și nu tovarășul Băluț. Are drep­tate fiindcă, dacă ne-am gindi bine, dacă am socoti cu chibzuință, ne-am da seama că avem numai "de ciș­­tigat dacă dezvoltăm" și noi ferma de vaci, întăriră alții. Și, rînd pe rind, se ridicară mai mulți colectiviști la discuții. Marea majoritate a colectiviștilor au fost împotriva părerilor cu Băluț și ce­lorlalți cîțiva care, nedindu-și sea­ma de importanța creșterii vacilor, se opuneau cînd era vorba ca gos­podăria să-și creeze și să-și dez­volte o asemenea fermă. Roadele discuțiilor purtate in șe­dința aceea (în care s-au adus și exemple din alte gospodării colecti­ve despre avantajele dezavltării fer­tilelor de vaci) au fost bogate. Cu­ fonduri proprii și cu credite de la stat, o comisie a gospodăriei colec­tive din Țibucani formată din Vasile Onu, Victor Vasiliu și alții a cum­părat tocmai de la Sighet-­Maramu­­reș un număr de 20 de vaci. Primele­ vaci cumpărate de gospodăria a­­gricolă colectivă din Țibucani. Acum așteptau cu toții să vadă cu ochii lor avantajele pe care le aduce creșterea vacilor. Și, încă din primul an de producție s-a obținut o produc­ție de lapte de peste 2000 litri pe cap de vacă furajată. O produc­ție cum nu realizau țibucănenii de la vacile lor niciodată cind nu erau colectiviști. Primele rezultate le-au dat impuls colectiviștilor în mărirea numărului de vaci proprietate obștească. In a­­nul următor au mai cumpărat de la Sighet-Maramureș încă 18 vaci. Pînă in 1957, in numai trei ani, numărul vacilor gospodăriei colective a ajuns la 75, plus tineretul femei. Expe­riența proprie pe care o aveau de acum, îndrumarea dată de organiza­ția de partid și mai ales lucrările ............................................................. Y

Next