Steagul Roşu, iulie 1955 (Anul 2, nr. 390-416)

1955-07-22 / nr. 408

Pag. 2-a ----- ■^rww.imn.x.||ir| Oamenii muncii de la uzinele „Republi­ca“ au primit cu entuziasm chemarea co­lectivelor unor întreprinderi industriale din regiunea Stalin: „Să dăm patriei cut mai multe acumulări socialiste peste plan", în­sufleţiţi de comunişti, dornici de a adu­ce o contribuţie cît mai mare la dez'­bîtă­­­rea economiei naţionale a ţării noastre, ei şi-au luat angajamentul de a realiza pină la 23 August acumulări socialiste peste plan în valoare de 720.000 lei, iar pină la sfirşitul anului în valoare de 2203.100 lei. b­ ) De îndată ce au apărut în presă angaja­mentele colectivelor din regiunea Stalin, gazeta locală „Viaţa uzinei“ a scos o edi­ţie specială care cuprindea chemarea adre­sată de comitetul de partid şi de comitetul de întreprindere colectivului de muncă al uzinei, în vederea realizării de cit mai multe acumulări socialiste. Ediţia specială a fost răspîndită în fiecare secţie şi ate­lier şi afişată la locurile cele mai vizibile. In felul acesta fiecare muncitor,­ inginer, tehnician şi funcţionar din uzină a cunos­cut imediat această iniţiativă şi s-a gîndit la posibilităţile ce le are de a ridica mun­ca sa la un nivel mai înalt, pentru ca la­olaltă, unindu-şi eforturile, uzina lor să răspundă cu cinste chemării. Acesta a fost unul dintre primii paşi cu care s-a pornit acţiunea de antrenare a întregului colectiv. Pentru ca toate forţele să fie îndreptate spre obiectivele cele mai însemnate care duc la acumulări socialiste peste plan, comitetul de partid a organizat chiar a doua zi o consfătuire la care au participat conducerea administrativă, ingi­neri, tehnicieni şi muncitori ,fruntaşi,­­ se­cretarii organizaţiilor de bază din uzină, preşedintele comitetului de întreprindere şi secretarii comitetelor de secţie sindicală, reprezentanţi ai organizaţiei de bază U.T.M. Aici s-au discutat căile care duc la acumulări socialiste, ce măsuri­­ tehnico­­organizatorice se pot lua în uzină pentru mobilizarea rezervelor interne şi cum­­ tre­buie antrenaţi muncitorii, tehnicienii şi in­ginerii, pentru a face cît mai multe pro­puneri privitoare la creşterea producţiei şi a productivităţii muncii şi realizarea de economii. Situîndu-se în fruntea luptei pentru a­­cumulări socialiste peste plan, birourile or­ganizaţiilor de bază au mobilizat­ pe comu­nişti şi pe cei fără de partid în această acţiune patriotică pentru a contribui la dez­voltarea economiei naţionale a patriei noa­stre. Instruiţi de către secretarii birourilor organizaţiilor de bază, agitatorii au orga­nizat convorbiri pe locul de muncă şi au participat la consfătuirile grupelor sindica­le, arătînd concret care sînt căile care duc la realizarea de acumulări socialiste peste Din experienţa organiza­ţiei de partid de la uzinele „Republica" plan şi care sunt posibilităţile existente pe fie­care loc de muncă. Agitatorul Manea Ionescu (membru de partid), organizînd o convorbire cu un grup de strungari din secţia filetaj a scos în eviden­ţă faptul că mai sînt unii mun­citori care dintr-o mînuire neatentă a scu­lelor, le rup, provocînd pagube uzinei. — In faţa noastră stau două obiective mai importante — reducerea consumului de scule și reducerea consumului de mate­riale — a spus el. Prin realizarea iei, fără îndoială că beneficiile uzinei noastre vor spori. In această convorbire strungarul Alexan­dru Copoi a arătat că materialul care vine de la laminor nu este întotdeauna cores­punzător și a propus ca acesta să fie la­minat cît mai aproape de dimensiunile nor­male, astfel putîfidu-se face economie de timp, materie primă și scule. Marin Bedereag a vorbit despre faptul că nu întotdeauna este respectată lungi­mea mufelor, unii muncitori ca Ghenu Gheorghe şi Alexandru Petre fac mufele mai lungi decît dimensiunea prevăzută, ceea ce îngreunează munca şi duce la ri­sipă de timp şi materiale. Comunistul Puiu Stănescu într-o con­vorbire organizată cu un grup de strun­gari de la atelierul prăjini­ sondeze a vorbit­­ despre grija ce trebuie acordată maşinilor şi sculelor. — Dacă la o operaţie care costă 30 de bani stricăm un cuţit în valoare de 70 lei, vă daţi seama ce pagube aducem uzinei noastre — a spus el. — Din păcate — a arătat maistrul Ion Stanciu — mai sunt la noi tineri ca Elena Minciu, Nicolae Mustaţea şi Dumitru Du­­mitru care din neatenţie rup dinţii la freză. Tovarăşul Puiu Stănescu a arătat atunci practic — la maşină — cum trebuie mînuite sculele. Astfel de convorbiri au avut loc în fie­care secţie şi atelier din uzină. Comitetul de partid urmăreşte îndeaproa­pe punerea în practică a măsurilor teh­­nico-organizatorice prevăzute în plan. In acest scop cîte un membru din comitetul de partid se ocupă de îndrumarea în mun­că a unei organizaţii de bază. De pildă to­varăşul Mihai Dogaru, secretarul comite­tului de partid, răspunde de organizaţia de bază nr. 1 de la laminorul de 6 ţoii, to­varăşul Petre Moţ de organizaţia de bază de la laminorul de 3 ţoii, Puiu Stănescu de secţia filetaj, Gh. Vancu de munca organizaţiei de bază de la secţia tras la rece, etc. Repartizînd astfel sarcinile, comitetul de partid poate cuprinde întreaga muncă și poate lua măsuri eficace acolo unde lucru­rile se desfășoară mai anevoios, poate să tragă la răspundere la timp conducerea administrativă pentru nepunerea în practi­că la termen a unor măsuri tehnico-orga­­nizatorice prevăzute în plan. Astfel organizată, munca politică dă roa­de dintre cele mai bune. De pe acum o se­rie de măsuri au şi fost puse în aplicare, iar altele sunt în curs de executare. A fost mecanizat de curînd procesul de introducere şi scoatere a ţevilor în cuptorul reductorului de 3 ţoli s-au făcut amenajări pentru folo­sirea continuă a procedeului de fosfarare la rece, prin care se realizează mari eco­nomii de materiale şi manoperă, deoarece acest procedeu permite patru trageri fără recoacere. Acum este în curs instalarea unei macarale noi care va deservi secţiile filetat şi tras la rece, iar la secţia ajustaj 6 ţoii s-au luat măsuri ca aruncătoarele de la trenul cu role de la maşinile de retezat să funcţioneze la toate dimensiunile. In adunările generale de organizaţie de bază, comuniştii au primit sarcini noi pri­vind întărirea disciplinei în muncă şi ridi­carea calificării muncitorilor. De pilda, Nicolae Burduşan, candidat de partid, se ocupă îndeaproape de califi­carea mai bună a tînărului muncitor Ion Firică. Tov. Manea Ionescu se va ocupa îndeaproape de tinerii Mircea Condrea, Florea Andrei şi Cristache Ene care dau dovadă de indisciplină în muncă, se plim­bă în timpul orelor de lucru şi nu-şi în­grijesc atent maşinile. In lupta pentru creşterea producţiei şi a productivităţii muncii şi pentru reducerea preţului de cost o pîrghie importantă este întrecerea socialistă. Pentru ca să fie cit mai vie s-au luat măsuri de urmărire în­deaproape şi popularizare a rezultatelor ob­ţinute, în aşa fel încît fiecare muncitor să lupte pentru ridicarea sa la nivelul fruntaşilor. In secţii s-au amenajat panouri şi lo­zinci. La secţia filetaj de pildă, există un panou care înfăţişează angajamentul sec­ţiei de a realiza acumulări socialiste peste plan pînă la 23 August în valoare de 60000 lei, iar pînă la sfirşitul anului în valoare de 236.000 lei. In angajament sînt tre­cute căile pe care trebuie să le folosească colectivul secţiei în lupta pentru economii. De asemenea, sunt în curs de amenajare grafice pe secţii şi vitrine de rebuturi. Muncind cu perseverenţă pentru realiza­rea de acumulări socialiste peste pian, si­­tuîndu-se în permanenţă în fruntea acestei bătălii patriotice, comuniştii de la uzinele „Republica“ vor mobiliza prin exemplul lor întregul colectiv de muncă. M. STOIAN Viaţa de partid Munca politică—pîrghie importantă în lupta pentru acumulări socialiste peste plan Adunare festivă în­ ­ Comitetul raional de partid „Nicolae Băl­­cescu“ a organizat zilele acestea o adunare festivă cu prilejul încheierii anului şcolar 11954—1955 in învăţămîntul de partid. Au participat colectivul secţiei de agitaţie şi propagandă a comitetului raional de par­tid, colectivul cabinetului de partid, secretarii organizaţiilor de bază din cadrul raionului, propagandişti şi cursanţi. A luat cuvîntul tov. Ion Armeanu, secre­tar al comitetului raional de partid. In re­feratul prezentat, tov. Ion Armeanu a scos în evidenţă o serie de succese înregistrate în pregătirea ideologică a membrilor de partid şi a celor fără de partid în anul şcolar 1954—1955. În raionul „Nicolae Bălcescu“ au funcţionat 318 cercuri şi cursuri de învă­­ţămînt care au cuprins un număr de 4.536 cursanţi. A crescut preocuparea birourilor organizaţiilor de bază şi al propagandiştilor pentru îmbunătăţirea învăţămîntului de par­tid, ceea ce a făcut ca cercurile şi cursurile să se desfăşoare la un nivel mai înalt decît în anii trecuţi. Au fost evidenţiate cursul seral condus de propagandistul N. Voicu de la Monetăria Statului cercul de studiu al Istoriei P.M.R. de la uzina „Tudor Vladimirescu“, condus de propagandistul Gh. Moisescu, cercul de studiu al Istoriei P.C.U.S. de la întreprinde­rea „Flamura Roşie“, condus de Leibovici Saul etc. Vorbitorul a arătat în continuare că în învăţămîntul de partid mai există încă lip­suri serioase, pentru a căror lichidare orga­nizaţiile de bază trebuie să desfăşoare o muncă susţinută. După prezentarea referatului au fost înmî­­nate premii în cărţi propagandiştilor care s-au evidenţiat prin munca lor însufleţită în lupta pentru răspîndirea învăţăturii mar­­xist-leniniste. A urmat apoi un reuşit program artistic pregătit de o serie de echipe culturale din cadrul raionului „Nicolae Bălcescu.“ In clişeu. Un aspect de la festivitate, cu prilejul încheierii anului şcolar învăţămîntul de partid * R. P. Polonă, pe drumul socialismului .I­stăzi, 22 iulie 1955, s-a împlinit un an de 1l la sărbătorirea jubileului Poloniei Populare, care a încheiat primul deceniu al existenţei sale, şi, cu o luminoasă privire în viitor, a început cel de al doilea deceniu. Noi, fiii şi cetăţenii Poloniei, ştim şi ne-am convins că această perioadă a fost plină de măreţe realizări pentru poporul şi statul nostru. Zece ani nu este o perioadă atît de lungă, totuşi în cursul celor 10 ani care s-au scurs, filele istoriei se întorceau în ţara noastră cu o viteză neobişnuită şi se um­pleau cu prefaceri şi evenimente de mare însemnătate. Ca să apreciem just însemnătatea marilor prefaceri care au avut loc în anii 1944— 1955, este necesar să ne întoarcem cu gîndul, cel puţin pentru o clipă, la starea Poloniei dinainte de război, care a încetat să existe în acele zile tragice ale lunii septembrie 1939. Patria noastră de atunci a fost o ţară îna­poiată, ca rezultat al celor 150 de ani de împărţire a ei. Ea a fost o ţară cu o in­dustrie neînsemnată, cu un venit naţional scăzut, iar din punct de vedere militar, a fost incapabilă să se apere împotriva agre­sorului. În­analele statistice internaţionale, care înregistrau nivelul producţiei­­ de oţel, fier, maşini, automobile, vase, figuram undeva pe ultimele locuri, nu numai, că -m mult în urma marilor ţări industriale, dar şi în arijia ţă­rilor mai mici decît Polonia, de pildă în urma Belgiei, a Cehoslovaciei. Chiar o ţară ca Luxemburgul producea mai mult oţel, fontă şi minereu de fier decît noi. Am avut şi atunci mineri, metalurgişti, zidari harnici şi pricepuţi. Nu ne lipseau nici atunci savanţi şi ingineri eminenţi. Am avut un tineret înflăcărat şi cu dragoste de ţară. . . Insă în acele relaţii sociale, cînd majori­tatea pămîntului se afla în mina unei pă­turi parazitare de moşieri semifeudali, mi­nele, uzinele metalurgice, fabricile erau în posesia capitalului, în general străin, şi care nu urmărea decît o exploatare de jaf, — în a­­ceste condiţiuni, nu putea fi vorba despre scoaterea Poloniei din înapoierea seculară. HENRYK KOROTYNSKI redactor şef al ziarului „Zycie Warszawy“ (Articol special pentru ziarul „Steagul roşu“) Nu putea fi vorba despre înflorirea, îm­bogăţirea şi puterea ţării, cînd ţara a fost condusă tim­p de 20 de ani de nişte guverne nelegate de masele poporului, mai ales gu­vernele dictatoriale ale lui Pilsudski şi ale urmaşilor săi. Paralel cu slăbiciunea internă a ţării, se ducea o politică externă fatală,­­ o politică de combinaţii cu Hitler şi de duşmănie faţă de Uniunea Sovietică. Rezultatul unei astfel de politici au fost evenimentele din luna septembrie 1939, o catastrofală înfrîngere, după care au urmat cei 5 ani de ocupaţie distrugătoare, cînd poporul nostru se afla în faţa ameninţării unei distrugeri totale. Am tras toate concluziile dintr-o amară lecţie de istorie, care ne-a costat atît de mult. , Cind, în urma victoriei Armatei Sovietice, inamicul hitlerist a fost înfrînt şi Polonia şi-a redobîndit independenţa, poporul mun­citor n-a mai încredinţat conducerea ţării in mîinile acelora care au adus-o la margi­nea prăpăstiei. El a luat soarta ţării in propriile sale iriginî. Fabricile, minele, uzinele metalurgice, transporturile, băncile au devenit o proprie­tate obştească. Pămîntul a revenit acelora care l-au lucrat — ţăranilor. La conducerea ţării au venit reprezentanţi ai claselor celor ce muncesc, ieşiţi din popor şi legaţi de el prin muncă şi lu­ptă. Politica Poloniei Populare s-a bazat din primele zile după eliberare pe prietenia, co­laborarea şi alianţa cu forţele democratice din lume, înainte de toate ,pe prietenia cu marea noastră vecină, cu Uniunea Sovietică. Situaţia ţării noastre acum zece ani de zile a fost extrem de grea. Pe lingă înapo­ierea din trecut, (despre care, pe scurt, am vorbit) s-au adăugat, urmările îngrozitoare ale războiului, pierderea celor 6 milioane de oameni, incendierea totală a Varşoviei, a atîtor sute de oraşe şi tîrguri, a mii de sate, mii de fabrici. Poporul polonez, condus de către puterea populară, fiind sprijinit de ajutorul priete­nilor săi sovietici, a început să se lupte cu soarta nemiloasă. S-a lăsat condus de gla­sul celor mai buni patrioţi polonezi, în nu­mele cărora Boleslaw Bierut spunea: „Să respingem departe de noi, toate ati­tudinile de scepticism, neîncrederea, şovă­iala, căci trăim într-o epocă mare şi mă­reaţă, ea poate deveni pentru următorii 101­ de ani drumul şi orientarea istoriei noastre. ...In păturile largi ale poporului muncitor, sălăşluiesc rezerve inepuizabile de forţe şi capacităţi". Poporul polonez a pus o mînă sigură pe rezervele inepuizabile ale forţelor şi capa­cităţilor sale. Am apucat o perioadă de muncă grea, e­­roică. Sînt anii entuziasmului, ai creării noului, anii abnegaţiei. Am pus în funcţiune fabrici scoase din uz şi mine inun­date cu apă. Am ridicat din ruine oraşe şi sate şi, înainte de toate, capitala ţârii — Varşovia eroică, care este sufletul su­fletelor poloneze. Tineretul muncitoresc şi ţărănesc a pornit să înveţe în şcoli şi universităţi. Am construit şi am deschis şcoli. N-am putut însă să ne mărginim numai la reconstrucţia de după război. Era necesar să împingem Polonia cu putere înainte, s-o scoatem din înapoierea seculară, din starea ei economică precară. Patria noastră, timp de aproape două se­cole, a fost bătută de soartă tocmai din cauza acestei înapoieri, pentru slăbiciunea ei, pentru nedezvoltarea ei. De data aceasta însă, polonezii au luat o fermă hotărîre: să nu mai fie slabi şi să nu mai fie bătuţi. Pentru prima oară avem toate condiţiunile să devenim puternici. In anul 1950 am început marea operă a planului de şase ani, un plan de transfor­mare a Poloniei agricole într-o Polonie puternică, cu o industrie modernă. In cursul anului curent, terminăm cu succes îndeplinirea acestui plan şi astăzi orice patriot polonez îşi spune cu mîndrie: am făcut o bună parte din treaba noastră, ţara noastră are o altă înfăţişare, se gă­seşte pe o puternică temelie. Astăzi Polonia ocupă, din punct de vede­re al producţiei industriale globale, al cin­cilea loc în Europa, după U.R.S.S., Anglia, Germania şi Franţa, depăşind ţările indus­trializate ca Italia, Suedia, Belgia şi altele. Am construit o bază puternică — in­dustria grea — şi îndeosebi am dat o dez­voltare rapidă industriei de maşini a cărei producţie în comparaţie cu anul 1938, a crescut de şapte ori şi industriei chimice, care astăzi produce de 4 şi jumătate ori mai mult decît înainte de război. Pe această temelie de granit a industriei grele, pe care trebuie s-o lărgim şi în viitor, a cres­cut de cîteva ori industria noastră uşoară, iar producţia industrială globală este astăzi categoric de patru ori mai mare decit în anul 1938. Să ilustrăm afirmaţiile noastre încă prin cîteva cifre elocvente, comparative, din anii 1938 şi 1954: oţel 1,5 milioane tone — 4 milioane tone, cărbune 38 milioane tone — peste 91 milioane tone, energia electrică a­­proximativ 1 miliard kwh — peste 15 mi­liarde kwh, utilaj pentru prelucrarea metale­lor 1.740 tone — peste 26.000 tone. lată care sînt realizările noastre. Acest salt am putut să-l facem din două motive. Intîi fiindcă poporul a deve­nit stăpîn în ţara sa şi munceşte pentru el, iar în al doilea rînd, fiindcă de data aceasta avem prieteni adevăraţi. Uniunea Sovietică ne-a ajutat şi ne ajută frăţeşte, împărtăşindu-ne din experienţa ei, furnizîn­­du-ne din mijloacele ei nemăsurate din do­meniul industrial şi tehnic, acordîndu­-ne cre­dite pe termene lungi şi trim­iţîndu-ne spe­cialişti. Colaborarea noastră cu Cehoslovacia, cu R.D.­­iermană şi cu alte ţări de democraţie populară este de asemenea rodnică. Mulţi străini au apreciat realizările noas­tre din cursul celor 10 ani şi au reuşit să seziseze prefacerile mari din ţara noastră. Iată ce a declarat în urma vizitei sale in Polonia un politician reprezentativ francez, fostul ministru Edouard Daladier. „Polonia nouă, care a renăscut din ruine, este mai puternică ca în trecut. Ea a asi­gurat întîietate reconstrucţiei ţării şi naşterii industriei grele. Astăzi, ea prezintă un tot omogen. Are un larg litoral la mare. Po­sedă o frontieră firească pe Oder şi Neisse. Producţia industrială poloneză creşte cu o iuţeală neobişnuită”. Iar recent, în perioada conferinţei celor 8 ţâri de la Varşovia, presa internaţională a scris mult despre importanţa şi forţa Po­loniei. Printre altele, ziarul francez „Com­bat“ a afirmat: „Polonia a dat do­vezi strălucite despre vitalitatea şi energia ei... Producţia economică a Poloniei depă­şeşte producţia Italiei. Autorii şi executanţii acestor realizări nu s-au condus în eforturile lor exclusiv numai de motive politice şi sociale. Scopul lor nu era numai mecanizarea agriculturii sau de­păşirea într-o anumită zi a nivelului de trai al ţărilor suprapopulate ale Apusului, dar şi asigurarea unei apărări eficace. Astăzi, am realizat acest lucru. Polonia nu mai este slabă şi lipsită de apărare ca în 1939, nu mai este singură ca în anul 1939, ea este sprijinită de uriaşul lagăr al socialismului. Avînd grijă permanentă de forţele noastre, de securitatea noastră, de puterea de apă­rare, dorim înainte de toate asigurarea pă­cii în lumea întreagă, relaţii bune şi prie­teneşti cu toate popoarele. Poloniei îi este necesară pacea, dupăă cum omul are nevoie de aer, iar peştele dă apă. Stăm pe o temelie puternică, dar mai avem multe de făcut. Trebuie să continuăm să lucrăm în linişte, ca să crească în per­manenţă bunăstarea poporului, să se ridice noi şi noi case, şcoli, teatre, spitale, să se dezvolte învăţămîntul şi arta poloneză, care au dăruit deja lumii pe Kopernik, pe Mickie­­wicz şi pe Curie­ Sklodowska, să se îmbogă­ţească cu noi valori comoara culturii ome­neşti. In acest scop, astăzi, cu ocazia sărbătoririi lui 22 iulie, pe lingă drapelele naţionale alb-roşii, pe lîngă drapelele roşii muncito­reşti, flutură spagurile albastre cu porum­beii albi ai păcii — simbolurile năzuinţelor noastre. Un aspect interior al Palatului Culturii şi Ştiinţei din Varşovia STEAGUL ROŞU ! Mitică „inimă de aur“ : c­ine este să fii taxator pe autobu­z -D­­e!e IRTA! Acolo, nu-i ca la- I.T.B.­­ să colinzi numai străzile Capitalei. Merg­i cu autobuzul afară din oraş şi respir­­ aerul curat de la ţară. O adevărată plă­­­cere! In plus, la IRTA nu este nici in I ghesuiala din tramvaie, fiindcă regula­­­mentul cere să se vîndă numai atitei­­ locuri cite are maşina. Cind casierul au­­­togării bagă de seamă că a dat 25­­- 1 bilete la un autobuz, se opreşte şi nu ma­i vinde. Şi orice ăi face, oricit te-ai suci­t nu-ţi rămine decit să aştepţi cursa ur­­­mătoare. Aşa e doar legea la IRTA, şi­­ meargă comod pasagerul și ,să­­nu se u ~ zeze autobuzul, cu prea multă greu- I tate. î S-ar putea intimpla ca unii cititorii s, 3 mă contrazică. Parcă ii aud cum spun ! „Fii serios, omule! Noi am văzut auto­­­buzul IRTA nr. 52152 care mergea d­e la București la Ulești, încărcat stup d­e lume!" Iar eu n-am să-i contrazic, d­ ar, I să explic cauza acestei „excepţii“. Dac, $ cineva a văzut acest autobuz tixit, în­­ seamnă că pe el se găsea taxatorul Du­­j­mitru Scornea.­­ Şi „nea Mitică" — cum îl numesc prie - tenii — este cel mai cumsecade om di, jj toată autogara „23 August" din Capitale ! Are o inimă de­ aur, s-o prefaci toată h 3 peniţe pentru stilouri, nu altceva! Şi di­n cauza asta, uneori, încalcă dispoziţiile di­­­recţiunii, în ce priveşte limitarea numă­­­rului de pasageri în autobuze. 1j Doar, se gîndeşte el, nimeni nu călă­­­toreşte de plăcere. Fiecare are cite 1t treabă urgentă. Altfel, ar sta să aştept­­ cursa următoare, în cazul că nu mai a­­­pucă bilete. Dar, după cum se ştie, ur­­­genţa se plăteşte. De pildă, la P­TA ! Dai o telegramă obişnuită, plăteşti atî­t Dacă însă vrei să ajungă urgent la der­o­tinaţie, plăteşti o taxă în plus. I Şi atunci, cind poşta aplică sistemu­l taxei de urgenţă, de ce nu ar face­­la fi 3 şi Dumitru Scornea? Ce, el nu este U fi o instituţie? Ba este. Acolo, în autobus 8 cu uniforma pe el şi chipiul pe cap, ft 8 prezintă IRTA. Cum s-ar spune, este o­ anexă a casieriei de bilete de la auto 8 gară. 8 Pentru aceste considerente, nea Mitic jj înţelege urgenţa pasagerilor şi... o taxei 8­ză ca atare, după un „tarif" persona­l De pildă, dacă pînă la Uleşti un bili­t de autobuz costă 15 lei, dînsul ia 21 8 Unii, poate, se vor întreba: „Dar şoferi jj Mi­hai Tudor, care merge cu el, tace? jj Nu, nu tace. Zice: ,.luma-juma!" Ia­r partea ce-i revine din „taxa de urgenţă" jj Scornea o pune în buzunar şi nu u jj geantă, ca la un eventual control inopi­nat pe traseu, să nu fie găsit cu sur­piu jj de numerar. Atunci ar însemna să fie 8 să explice sistemul său. Şi nu se face . Aud călătorii şi, pe urmă, la cursa vii jj toare o să vină toţi să dea ceva în piu­s taxatorului, decit să stea citeva ore l 3 rtnd, la autogară. Şi, în acest caz, casie jj rul autogării rămît­e fără clientelă!­­ De aceea, Dumitru Scornea I fac, 3 „concurenţă" numai pe ascuns, luînd î­n autobuz 13 pasageri in plus, cum s-a în­­­tlmplat în ziua de II iunie. Că la el n­u numai Inima este largă. Şi buzunarul j i Noi, In încheiere, ne exprimăm speranţi jj că In puţin timp are să se urc­e pe drum, în autobuz, vreun organ d jj control de la IRTA. Atunci, cu sigu jj ranţă, autogara „23 August" din Capita­­­lă va rămine fără un om atît de „cum jj secade"... jj V. D. POPA 3& oo oo oo oo oo oo oo oe OO OO OO OO OO OO OO OC OO CC oo oo oo oo oo oo oo o Oaspeţi dragi in vizită la Palatul Pionierilor Joi dimineaţa, sute de pionieri din Capi­tală au primit în mijlocul lor vizita unor oaspeţi dragi. La Palatul Pionierilor a sosit un grup de marinari de pe crucişătorul „Po­­temkîn“, care trăiesc în ţara noastră. După un cuvînt de bun venit rostit de pioniera A. Rachieru, oaspeţii au vizitat cercurile pionierilor şi s-au interesat de ac­tivitatea pe care o desfăşoară purtătorii cra­vatelor roşii. Intr-una din sălile Palatului, potemkiniştii au răspuns întrebărilor puse de pionieri, povestindu-le despre faptele vitejeşti ale par­ticipanţilor la răscoala de pe vasul „Potem­kin". (Agerpres) Recenzie „P­a­v­e­l Dogaru“*) Să debutezi în literatură in genul atît de complex şi totodată atît de dificil al ro­manului nu este un fenomen prea frecvent. In­deobşte, chiar şi scriitorii cu larga res­piraţie epică abordează romanul după o se­rie de etape ale creaţiei, care sint tot atîtea trepte ale împlinirii lor scriitoriceşti. Faptul este explicabil dacă luăm în consideraţie fie şi numai cîteva cerinţe ale unei opere de proporţii mai întinse: amploarea con­flictului, tehnica alcătuirii compoziţionale, varietatea portretistică ca expresie a va­rietăţii problematice, etc. Invingînd o serie de greutăţi care vin din lipsă de experienţă, ca şi altele care aparţin specificului genului, Dan Costescu, deşi la pri­ma sa manifestare literară marcantă, a înscris cu romanul „Pavel Dogaru“ o _o realizare plină de promisiuni. Şi, de bună seamă, dacă acesta nu este singurul merit al cărţii, este totuşi unul dintre cele însemnate. „Pavel Dogaru“ este povestea vieţii unui tînăr ţăran moţ din pădurile Tob­u­­zului, locul de başti­nă al familiei lui, tăietori de lemne neam din neamul lor. Aici, a trudit o viaţă de om taică-său pen­tru o simbrie de bat­jocură pînă cînd un trunchi de copac că­zut peste dînsul i-a scurtat definitiv chi­nul. Murindul și mama, Pavel a rămas singur în pădurile cele întunecate ale Tob­uzului. Ajuns la vîrsta adolescenţei, el care trăise izolat şi stingher în codrii cei bătrîni ia hotărîrea să iasă în lume. Aşa ajunge Pavel Dogaru muncitor într-o fabri­că din Arad. Intre timp, multe l-au schimbat în viaţa po­porului nostru. El este acum liber, stăpîn pe propria sa soartă. In aceste condiţii, intrat în colectivul fabricii, Pavel nu va cunoaşte robia muncii exploatate şi înjosite. Pavel Dogaru trăieşte o realitate minunată: cea a omului descătuşat, pentru care munca paşnică, constructivă, a devenit izvor de multiple şi statornicite satisfacţii. Şi chiar dacă la început tînărul muncitor, retras în sine, mai puţin receptiv la fră­­mîntările tovarăşilor săi de muncă, pare limitat la o singură dorinţă: aceea de a munci pentru a cîştiga bani, — mai tîrziu Pavel Dogaru dobîndeşte treptat conştiinţa participării la făurirea unei vieţi noi. Evi­dent, acest proces se petrece lent, uneori dureros, căci asupra lui Pavel Dogaru şi-a pus pecetea viaţa grea, primitivă, trăită în fundul unei păduri, în împrejurări care nu aveau cum să-i formeze o conştiinţă de clasă şi, implicit, o înţelegere mai profun­dă a lucrurilor. Dar Pavel Dogaru a devenit muncitor în condiţiile în care fabricile aparţin poporului ca bunuri ale lui. El are toate premizele pentru a se dezvolta şi realiza ca individ. In atelierul fabricii de vagoane, se evidenţiază prin puterea şi însufleţirea cu care munceşte. Devine utemist şi noua calitate este im­bold pentru a dobîndi o calificare înaltă. Cîştigă din ce în ce mai bine şi este apre­ciat. Orizonturi noi î se deschid luminoa­se şi ele sînt porţi către un viitor la care nici n-a îndrăznit să viseze. Pe acest drum, stimulat şi de dragostea Luciei, Pavel cîş­tigă o nouă biruinţă: după ce îşi dovedeş­te pasiunea pentru studiu este trimis de partid la o facultate muncitorească pentru a ieşi inginer. In ţesătura cărţii, Pavel Do­garu constituie o prezenţă semnificativă, tipică pentru minunatele condiţii pe care regimul de democraţie populară le-a creat tineretului nostru, dezvoltării şi înfloririi lui depline. Urmărind creşterea lui Pavel, ca figură centrală a romanului, nu putem să nu ză­bovim asupra unui moment nodal al aces­tui sinuos şi complicat proces dezvăluit de scriitor cu pătrundere şi sensibilitate. Ajuns muncitor fruntaş în atelierul său, unde forţa sa fizică îl ajutase să se afir­me, Pavel află într-o zi că atelierul se va mecaniza curînd. El nu înţelege sensul înalt al acestei hotărîri şi priveşte ches­tiunea în mod strimt, în limita intereselor sale personale şi de moment. Trece prin frămîntări dureroase, dar care relevă nu preocupări egoiste, meschine, ci doar con­fuzii ivite în parte din acţiunile duşmanu­lui de clasă ce încearcă să-l atragă în mre­jele lui, parte dintr-o mentalitate încă îna­poiată. Ajutat însă de tovarăşii săi de muncă, Pavel Dogaru găseşte drumul just, la capătul căruia trans­formarea sa este ra­dicală. Pavel Dogaru câşt­­igă adeziunea citito­rilor prin frumuseţea simplă dar impresio­nantă a caracterului său deschis, sincer, entuziast şi hotărît. El este prin întreaga sa puritate şi plină­tate sufletească rodul firesc şi istoriceşte necesar al realităţii noi, socialiste, ce în­floreşte în ţara noa­stră. Concentrtndu-şi a­­tenţia asupra contu­rării atente şi bogat detailate a personaju­lui central, tînărul scriitor a estompat alte figuri ale cărţii, mulţumindu-se doar să le schiţeze profi­lul. Dar procedeul este deficitar chiar şi în cazul unui roman biografic, căci absenţa unor eroi­ secundari, cu o viaţă interioară intensă, trăită cu ple­nitudine, îngreunează scriitorului explici­­tarea artistic convingătoare a liniilor de dezvoltare a personajului de prim plan — în cazul nostru Pavel Dogaru. Aşa se prezintă lucrurile cu o­ serie de eroi, a căror paloare exprimă sărăcirea lor de substanţă umană, cum sînt Nicodim, Tomşa, Sălăjan, Matei ori Lucia a cărei dragoste apare lipsită de motivarea psiho­logică. Dacă prezentarea lor ar fi cîştigat în profunzime, însăşi luminarea­­ figurii centrale ar fi avut de profitat, căci ar fi dat mai mult relief procesului transforma­tor prin care trece Pavel, dezvăluind mul­tilateral şi mai complet motivat dinamica ascensiunii lui morale, mobilurile şi idea­lurile personajului principal, un raport cu care celelalte caractere apar puţin consis­tente şi lineare ca evoluţie. Conţinutul atît de actual şi bogat în semnificaţii al romanului se dezvăluie în cadrul unei compoziţii, doar în parte judi­cios echilibrate. Scriitorul ar mai fi avut încă serios de lucrat la sudarea unor epi­soade, mai cu seamă cele care fac tranziţia, cam ceţos şi sumar redată, între Tob­uz şî realităţile din fabrica de vagoane unde Pavel Dogaru intră ca muncitor. Fără a fi ferită de scăderi şi neîmpli­­niri, cartea lui Dan Costescu anunţă un scriitor înzestrat, de promiţătoare resurse. Şi dacă meşteşugul său artistic mai com­portă substanţiale îmbunătăţiri, se cuvine să preţuim fără rezerve mesajul de un op­timism cuceritor care străbate primul său roman, ca un fluviu puternic de dragoste şi încredere în viaţa noastră de azi. H. ZALIS •) Dan Costescu : „Pavel Dogaru“ roman, Editura C.C.S. Valorifică întreprinderile textile din Ministerul In­dustriei Uşoare folosesc pe scară largă a­­midonul de cartofi la apretatul diferitelor sortimente de ţesături. Pînă acum cîtva timp şi întreprinderea noastră „Tehnica Textilă“ utiliza acest amidon la apretatul unor ţesături tehnice. De curînd tov. Go­­loci Marin şi Gruia Leo tehnicieni cu expe­rienţă înaintată au studiat şi au găsit so­luţia de a înlocui 80 la sută din amidonul deşeurile de cartofi cu reziduri de caşete ce se gă­sesc la fabricile de medicamente din abun­­denţă. Prepararea pastei de apretură cu aceste casete în care amidonul de cartofi a fost introdus numai în proporţie de 20 la sută a dat rezultate foarte bune. Lunar se realizează economii de 5.000 de lei. Ra­­ţionalizaitorii au fost premiaţi cu sume de bani. |' corespondent voluntar I. VASILESCU

Next