Steagul Roşu, iulie 1955 (Anul 2, nr. 390-416)
1955-07-22 / nr. 408
Pag. 2-a ----- ■^rww.imn.x.||ir| Oamenii muncii de la uzinele „Republica“ au primit cu entuziasm chemarea colectivelor unor întreprinderi industriale din regiunea Stalin: „Să dăm patriei cut mai multe acumulări socialiste peste plan", însufleţiţi de comunişti, dornici de a aduce o contribuţie cît mai mare la dez'bîtărea economiei naţionale a ţării noastre, ei şi-au luat angajamentul de a realiza pină la 23 August acumulări socialiste peste plan în valoare de 720.000 lei, iar pină la sfirşitul anului în valoare de 2203.100 lei. b ) De îndată ce au apărut în presă angajamentele colectivelor din regiunea Stalin, gazeta locală „Viaţa uzinei“ a scos o ediţie specială care cuprindea chemarea adresată de comitetul de partid şi de comitetul de întreprindere colectivului de muncă al uzinei, în vederea realizării de cit mai multe acumulări socialiste. Ediţia specială a fost răspîndită în fiecare secţie şi atelier şi afişată la locurile cele mai vizibile. In felul acesta fiecare muncitor, inginer, tehnician şi funcţionar din uzină a cunoscut imediat această iniţiativă şi s-a gîndit la posibilităţile ce le are de a ridica munca sa la un nivel mai înalt, pentru ca laolaltă, unindu-şi eforturile, uzina lor să răspundă cu cinste chemării. Acesta a fost unul dintre primii paşi cu care s-a pornit acţiunea de antrenare a întregului colectiv. Pentru ca toate forţele să fie îndreptate spre obiectivele cele mai însemnate care duc la acumulări socialiste peste plan, comitetul de partid a organizat chiar a doua zi o consfătuire la care au participat conducerea administrativă, ingineri, tehnicieni şi muncitori ,fruntaşi, secretarii organizaţiilor de bază din uzină, preşedintele comitetului de întreprindere şi secretarii comitetelor de secţie sindicală, reprezentanţi ai organizaţiei de bază U.T.M. Aici s-au discutat căile care duc la acumulări socialiste, ce măsuri tehnicoorganizatorice se pot lua în uzină pentru mobilizarea rezervelor interne şi cum trebuie antrenaţi muncitorii, tehnicienii şi inginerii, pentru a face cît mai multe propuneri privitoare la creşterea producţiei şi a productivităţii muncii şi realizarea de economii. Situîndu-se în fruntea luptei pentru acumulări socialiste peste plan, birourile organizaţiilor de bază au mobilizat pe comunişti şi pe cei fără de partid în această acţiune patriotică pentru a contribui la dezvoltarea economiei naţionale a patriei noastre. Instruiţi de către secretarii birourilor organizaţiilor de bază, agitatorii au organizat convorbiri pe locul de muncă şi au participat la consfătuirile grupelor sindicale, arătînd concret care sînt căile care duc la realizarea de acumulări socialiste peste Din experienţa organizaţiei de partid de la uzinele „Republica" plan şi care sunt posibilităţile existente pe fiecare loc de muncă. Agitatorul Manea Ionescu (membru de partid), organizînd o convorbire cu un grup de strungari din secţia filetaj a scos în evidenţă faptul că mai sînt unii muncitori care dintr-o mînuire neatentă a sculelor, le rup, provocînd pagube uzinei. — In faţa noastră stau două obiective mai importante — reducerea consumului de scule și reducerea consumului de materiale — a spus el. Prin realizarea iei, fără îndoială că beneficiile uzinei noastre vor spori. In această convorbire strungarul Alexandru Copoi a arătat că materialul care vine de la laminor nu este întotdeauna corespunzător și a propus ca acesta să fie laminat cît mai aproape de dimensiunile normale, astfel putîfidu-se face economie de timp, materie primă și scule. Marin Bedereag a vorbit despre faptul că nu întotdeauna este respectată lungimea mufelor, unii muncitori ca Ghenu Gheorghe şi Alexandru Petre fac mufele mai lungi decît dimensiunea prevăzută, ceea ce îngreunează munca şi duce la risipă de timp şi materiale. Comunistul Puiu Stănescu într-o convorbire organizată cu un grup de strungari de la atelierul prăjini sondeze a vorbit despre grija ce trebuie acordată maşinilor şi sculelor. — Dacă la o operaţie care costă 30 de bani stricăm un cuţit în valoare de 70 lei, vă daţi seama ce pagube aducem uzinei noastre — a spus el. — Din păcate — a arătat maistrul Ion Stanciu — mai sunt la noi tineri ca Elena Minciu, Nicolae Mustaţea şi Dumitru Dumitru care din neatenţie rup dinţii la freză. Tovarăşul Puiu Stănescu a arătat atunci practic — la maşină — cum trebuie mînuite sculele. Astfel de convorbiri au avut loc în fiecare secţie şi atelier din uzină. Comitetul de partid urmăreşte îndeaproape punerea în practică a măsurilor tehnico-organizatorice prevăzute în plan. In acest scop cîte un membru din comitetul de partid se ocupă de îndrumarea în muncă a unei organizaţii de bază. De pildă tovarăşul Mihai Dogaru, secretarul comitetului de partid, răspunde de organizaţia de bază nr. 1 de la laminorul de 6 ţoii, tovarăşul Petre Moţ de organizaţia de bază de la laminorul de 3 ţoii, Puiu Stănescu de secţia filetaj, Gh. Vancu de munca organizaţiei de bază de la secţia tras la rece, etc. Repartizînd astfel sarcinile, comitetul de partid poate cuprinde întreaga muncă și poate lua măsuri eficace acolo unde lucrurile se desfășoară mai anevoios, poate să tragă la răspundere la timp conducerea administrativă pentru nepunerea în practică la termen a unor măsuri tehnico-organizatorice prevăzute în plan. Astfel organizată, munca politică dă roade dintre cele mai bune. De pe acum o serie de măsuri au şi fost puse în aplicare, iar altele sunt în curs de executare. A fost mecanizat de curînd procesul de introducere şi scoatere a ţevilor în cuptorul reductorului de 3 ţoli s-au făcut amenajări pentru folosirea continuă a procedeului de fosfarare la rece, prin care se realizează mari economii de materiale şi manoperă, deoarece acest procedeu permite patru trageri fără recoacere. Acum este în curs instalarea unei macarale noi care va deservi secţiile filetat şi tras la rece, iar la secţia ajustaj 6 ţoii s-au luat măsuri ca aruncătoarele de la trenul cu role de la maşinile de retezat să funcţioneze la toate dimensiunile. In adunările generale de organizaţie de bază, comuniştii au primit sarcini noi privind întărirea disciplinei în muncă şi ridicarea calificării muncitorilor. De pilda, Nicolae Burduşan, candidat de partid, se ocupă îndeaproape de calificarea mai bună a tînărului muncitor Ion Firică. Tov. Manea Ionescu se va ocupa îndeaproape de tinerii Mircea Condrea, Florea Andrei şi Cristache Ene care dau dovadă de indisciplină în muncă, se plimbă în timpul orelor de lucru şi nu-şi îngrijesc atent maşinile. In lupta pentru creşterea producţiei şi a productivităţii muncii şi pentru reducerea preţului de cost o pîrghie importantă este întrecerea socialistă. Pentru ca să fie cit mai vie s-au luat măsuri de urmărire îndeaproape şi popularizare a rezultatelor obţinute, în aşa fel încît fiecare muncitor să lupte pentru ridicarea sa la nivelul fruntaşilor. In secţii s-au amenajat panouri şi lozinci. La secţia filetaj de pildă, există un panou care înfăţişează angajamentul secţiei de a realiza acumulări socialiste peste plan pînă la 23 August în valoare de 60000 lei, iar pînă la sfirşitul anului în valoare de 236.000 lei. In angajament sînt trecute căile pe care trebuie să le folosească colectivul secţiei în lupta pentru economii. De asemenea, sunt în curs de amenajare grafice pe secţii şi vitrine de rebuturi. Muncind cu perseverenţă pentru realizarea de acumulări socialiste peste pian, situîndu-se în permanenţă în fruntea acestei bătălii patriotice, comuniştii de la uzinele „Republica“ vor mobiliza prin exemplul lor întregul colectiv de muncă. M. STOIAN Viaţa de partid Munca politică—pîrghie importantă în lupta pentru acumulări socialiste peste plan Adunare festivă în Comitetul raional de partid „Nicolae Bălcescu“ a organizat zilele acestea o adunare festivă cu prilejul încheierii anului şcolar 11954—1955 in învăţămîntul de partid. Au participat colectivul secţiei de agitaţie şi propagandă a comitetului raional de partid, colectivul cabinetului de partid, secretarii organizaţiilor de bază din cadrul raionului, propagandişti şi cursanţi. A luat cuvîntul tov. Ion Armeanu, secretar al comitetului raional de partid. In referatul prezentat, tov. Ion Armeanu a scos în evidenţă o serie de succese înregistrate în pregătirea ideologică a membrilor de partid şi a celor fără de partid în anul şcolar 1954—1955. În raionul „Nicolae Bălcescu“ au funcţionat 318 cercuri şi cursuri de învăţămînt care au cuprins un număr de 4.536 cursanţi. A crescut preocuparea birourilor organizaţiilor de bază şi al propagandiştilor pentru îmbunătăţirea învăţămîntului de partid, ceea ce a făcut ca cercurile şi cursurile să se desfăşoare la un nivel mai înalt decît în anii trecuţi. Au fost evidenţiate cursul seral condus de propagandistul N. Voicu de la Monetăria Statului cercul de studiu al Istoriei P.M.R. de la uzina „Tudor Vladimirescu“, condus de propagandistul Gh. Moisescu, cercul de studiu al Istoriei P.C.U.S. de la întreprinderea „Flamura Roşie“, condus de Leibovici Saul etc. Vorbitorul a arătat în continuare că în învăţămîntul de partid mai există încă lipsuri serioase, pentru a căror lichidare organizaţiile de bază trebuie să desfăşoare o muncă susţinută. După prezentarea referatului au fost înmînate premii în cărţi propagandiştilor care s-au evidenţiat prin munca lor însufleţită în lupta pentru răspîndirea învăţăturii marxist-leniniste. A urmat apoi un reuşit program artistic pregătit de o serie de echipe culturale din cadrul raionului „Nicolae Bălcescu.“ In clişeu. Un aspect de la festivitate, cu prilejul încheierii anului şcolar învăţămîntul de partid * R. P. Polonă, pe drumul socialismului .Istăzi, 22 iulie 1955, s-a împlinit un an de 1l la sărbătorirea jubileului Poloniei Populare, care a încheiat primul deceniu al existenţei sale, şi, cu o luminoasă privire în viitor, a început cel de al doilea deceniu. Noi, fiii şi cetăţenii Poloniei, ştim şi ne-am convins că această perioadă a fost plină de măreţe realizări pentru poporul şi statul nostru. Zece ani nu este o perioadă atît de lungă, totuşi în cursul celor 10 ani care s-au scurs, filele istoriei se întorceau în ţara noastră cu o viteză neobişnuită şi se umpleau cu prefaceri şi evenimente de mare însemnătate. Ca să apreciem just însemnătatea marilor prefaceri care au avut loc în anii 1944— 1955, este necesar să ne întoarcem cu gîndul, cel puţin pentru o clipă, la starea Poloniei dinainte de război, care a încetat să existe în acele zile tragice ale lunii septembrie 1939. Patria noastră de atunci a fost o ţară înapoiată, ca rezultat al celor 150 de ani de împărţire a ei. Ea a fost o ţară cu o industrie neînsemnată, cu un venit naţional scăzut, iar din punct de vedere militar, a fost incapabilă să se apere împotriva agresorului. Înanalele statistice internaţionale, care înregistrau nivelul producţiei de oţel, fier, maşini, automobile, vase, figuram undeva pe ultimele locuri, nu numai, că -m mult în urma marilor ţări industriale, dar şi în arijia ţărilor mai mici decît Polonia, de pildă în urma Belgiei, a Cehoslovaciei. Chiar o ţară ca Luxemburgul producea mai mult oţel, fontă şi minereu de fier decît noi. Am avut şi atunci mineri, metalurgişti, zidari harnici şi pricepuţi. Nu ne lipseau nici atunci savanţi şi ingineri eminenţi. Am avut un tineret înflăcărat şi cu dragoste de ţară. . . Insă în acele relaţii sociale, cînd majoritatea pămîntului se afla în mina unei pături parazitare de moşieri semifeudali, minele, uzinele metalurgice, fabricile erau în posesia capitalului, în general străin, şi care nu urmărea decît o exploatare de jaf, — în aceste condiţiuni, nu putea fi vorba despre scoaterea Poloniei din înapoierea seculară. HENRYK KOROTYNSKI redactor şef al ziarului „Zycie Warszawy“ (Articol special pentru ziarul „Steagul roşu“) Nu putea fi vorba despre înflorirea, îmbogăţirea şi puterea ţării, cînd ţara a fost condusă timp de 20 de ani de nişte guverne nelegate de masele poporului, mai ales guvernele dictatoriale ale lui Pilsudski şi ale urmaşilor săi. Paralel cu slăbiciunea internă a ţării, se ducea o politică externă fatală, o politică de combinaţii cu Hitler şi de duşmănie faţă de Uniunea Sovietică. Rezultatul unei astfel de politici au fost evenimentele din luna septembrie 1939, o catastrofală înfrîngere, după care au urmat cei 5 ani de ocupaţie distrugătoare, cînd poporul nostru se afla în faţa ameninţării unei distrugeri totale. Am tras toate concluziile dintr-o amară lecţie de istorie, care ne-a costat atît de mult. , Cind, în urma victoriei Armatei Sovietice, inamicul hitlerist a fost înfrînt şi Polonia şi-a redobîndit independenţa, poporul muncitor n-a mai încredinţat conducerea ţării in mîinile acelora care au adus-o la marginea prăpăstiei. El a luat soarta ţării in propriile sale iriginî. Fabricile, minele, uzinele metalurgice, transporturile, băncile au devenit o proprietate obştească. Pămîntul a revenit acelora care l-au lucrat — ţăranilor. La conducerea ţării au venit reprezentanţi ai claselor celor ce muncesc, ieşiţi din popor şi legaţi de el prin muncă şi luptă. Politica Poloniei Populare s-a bazat din primele zile după eliberare pe prietenia, colaborarea şi alianţa cu forţele democratice din lume, înainte de toate ,pe prietenia cu marea noastră vecină, cu Uniunea Sovietică. Situaţia ţării noastre acum zece ani de zile a fost extrem de grea. Pe lingă înapoierea din trecut, (despre care, pe scurt, am vorbit) s-au adăugat, urmările îngrozitoare ale războiului, pierderea celor 6 milioane de oameni, incendierea totală a Varşoviei, a atîtor sute de oraşe şi tîrguri, a mii de sate, mii de fabrici. Poporul polonez, condus de către puterea populară, fiind sprijinit de ajutorul prietenilor săi sovietici, a început să se lupte cu soarta nemiloasă. S-a lăsat condus de glasul celor mai buni patrioţi polonezi, în numele cărora Boleslaw Bierut spunea: „Să respingem departe de noi, toate atitudinile de scepticism, neîncrederea, şovăiala, căci trăim într-o epocă mare şi măreaţă, ea poate deveni pentru următorii 101 de ani drumul şi orientarea istoriei noastre. ...In păturile largi ale poporului muncitor, sălăşluiesc rezerve inepuizabile de forţe şi capacităţi". Poporul polonez a pus o mînă sigură pe rezervele inepuizabile ale forţelor şi capacităţilor sale. Am apucat o perioadă de muncă grea, eroică. Sînt anii entuziasmului, ai creării noului, anii abnegaţiei. Am pus în funcţiune fabrici scoase din uz şi mine inundate cu apă. Am ridicat din ruine oraşe şi sate şi, înainte de toate, capitala ţârii — Varşovia eroică, care este sufletul sufletelor poloneze. Tineretul muncitoresc şi ţărănesc a pornit să înveţe în şcoli şi universităţi. Am construit şi am deschis şcoli. N-am putut însă să ne mărginim numai la reconstrucţia de după război. Era necesar să împingem Polonia cu putere înainte, s-o scoatem din înapoierea seculară, din starea ei economică precară. Patria noastră, timp de aproape două secole, a fost bătută de soartă tocmai din cauza acestei înapoieri, pentru slăbiciunea ei, pentru nedezvoltarea ei. De data aceasta însă, polonezii au luat o fermă hotărîre: să nu mai fie slabi şi să nu mai fie bătuţi. Pentru prima oară avem toate condiţiunile să devenim puternici. In anul 1950 am început marea operă a planului de şase ani, un plan de transformare a Poloniei agricole într-o Polonie puternică, cu o industrie modernă. In cursul anului curent, terminăm cu succes îndeplinirea acestui plan şi astăzi orice patriot polonez îşi spune cu mîndrie: am făcut o bună parte din treaba noastră, ţara noastră are o altă înfăţişare, se găseşte pe o puternică temelie. Astăzi Polonia ocupă, din punct de vedere al producţiei industriale globale, al cincilea loc în Europa, după U.R.S.S., Anglia, Germania şi Franţa, depăşind ţările industrializate ca Italia, Suedia, Belgia şi altele. Am construit o bază puternică — industria grea — şi îndeosebi am dat o dezvoltare rapidă industriei de maşini a cărei producţie în comparaţie cu anul 1938, a crescut de şapte ori şi industriei chimice, care astăzi produce de 4 şi jumătate ori mai mult decît înainte de război. Pe această temelie de granit a industriei grele, pe care trebuie s-o lărgim şi în viitor, a crescut de cîteva ori industria noastră uşoară, iar producţia industrială globală este astăzi categoric de patru ori mai mare decit în anul 1938. Să ilustrăm afirmaţiile noastre încă prin cîteva cifre elocvente, comparative, din anii 1938 şi 1954: oţel 1,5 milioane tone — 4 milioane tone, cărbune 38 milioane tone — peste 91 milioane tone, energia electrică aproximativ 1 miliard kwh — peste 15 miliarde kwh, utilaj pentru prelucrarea metalelor 1.740 tone — peste 26.000 tone. lată care sînt realizările noastre. Acest salt am putut să-l facem din două motive. Intîi fiindcă poporul a devenit stăpîn în ţara sa şi munceşte pentru el, iar în al doilea rînd, fiindcă de data aceasta avem prieteni adevăraţi. Uniunea Sovietică ne-a ajutat şi ne ajută frăţeşte, împărtăşindu-ne din experienţa ei, furnizîndu-ne din mijloacele ei nemăsurate din domeniul industrial şi tehnic, acordîndu-ne credite pe termene lungi şi trimiţîndu-ne specialişti. Colaborarea noastră cu Cehoslovacia, cu R.D.iermană şi cu alte ţări de democraţie populară este de asemenea rodnică. Mulţi străini au apreciat realizările noastre din cursul celor 10 ani şi au reuşit să seziseze prefacerile mari din ţara noastră. Iată ce a declarat în urma vizitei sale in Polonia un politician reprezentativ francez, fostul ministru Edouard Daladier. „Polonia nouă, care a renăscut din ruine, este mai puternică ca în trecut. Ea a asigurat întîietate reconstrucţiei ţării şi naşterii industriei grele. Astăzi, ea prezintă un tot omogen. Are un larg litoral la mare. Posedă o frontieră firească pe Oder şi Neisse. Producţia industrială poloneză creşte cu o iuţeală neobişnuită”. Iar recent, în perioada conferinţei celor 8 ţâri de la Varşovia, presa internaţională a scris mult despre importanţa şi forţa Poloniei. Printre altele, ziarul francez „Combat“ a afirmat: „Polonia a dat dovezi strălucite despre vitalitatea şi energia ei... Producţia economică a Poloniei depăşeşte producţia Italiei. Autorii şi executanţii acestor realizări nu s-au condus în eforturile lor exclusiv numai de motive politice şi sociale. Scopul lor nu era numai mecanizarea agriculturii sau depăşirea într-o anumită zi a nivelului de trai al ţărilor suprapopulate ale Apusului, dar şi asigurarea unei apărări eficace. Astăzi, am realizat acest lucru. Polonia nu mai este slabă şi lipsită de apărare ca în 1939, nu mai este singură ca în anul 1939, ea este sprijinită de uriaşul lagăr al socialismului. Avînd grijă permanentă de forţele noastre, de securitatea noastră, de puterea de apărare, dorim înainte de toate asigurarea păcii în lumea întreagă, relaţii bune şi prieteneşti cu toate popoarele. Poloniei îi este necesară pacea, dupăă cum omul are nevoie de aer, iar peştele dă apă. Stăm pe o temelie puternică, dar mai avem multe de făcut. Trebuie să continuăm să lucrăm în linişte, ca să crească în permanenţă bunăstarea poporului, să se ridice noi şi noi case, şcoli, teatre, spitale, să se dezvolte învăţămîntul şi arta poloneză, care au dăruit deja lumii pe Kopernik, pe Mickiewicz şi pe Curie Sklodowska, să se îmbogăţească cu noi valori comoara culturii omeneşti. In acest scop, astăzi, cu ocazia sărbătoririi lui 22 iulie, pe lingă drapelele naţionale alb-roşii, pe lîngă drapelele roşii muncitoreşti, flutură spagurile albastre cu porumbeii albi ai păcii — simbolurile năzuinţelor noastre. Un aspect interior al Palatului Culturii şi Ştiinţei din Varşovia STEAGUL ROŞU ! Mitică „inimă de aur“ : cine este să fii taxator pe autobuz -De!e IRTA! Acolo, nu-i ca la- I.T.B. să colinzi numai străzile Capitalei. Mergi cu autobuzul afară din oraş şi respir aerul curat de la ţară. O adevărată plăcere! In plus, la IRTA nu este nici in I ghesuiala din tramvaie, fiindcă regulamentul cere să se vîndă numai atitei locuri cite are maşina. Cind casierul autogării bagă de seamă că a dat 25- 1 bilete la un autobuz, se opreşte şi nu mai vinde. Şi orice ăi face, oricit te-ai sucit nu-ţi rămine decit să aştepţi cursa următoare. Aşa e doar legea la IRTA, şi meargă comod pasagerul și ,sănu se u ~ zeze autobuzul, cu prea multă greu- I tate. î S-ar putea intimpla ca unii cititorii s, 3 mă contrazică. Parcă ii aud cum spun ! „Fii serios, omule! Noi am văzut autobuzul IRTA nr. 52152 care mergea de la București la Ulești, încărcat stup de lume!" Iar eu n-am să-i contrazic, d ar, I să explic cauza acestei „excepţii“. Dac, $ cineva a văzut acest autobuz tixit, în seamnă că pe el se găsea taxatorul Dujmitru Scornea. Şi „nea Mitică" — cum îl numesc prie - tenii — este cel mai cumsecade om di, jj toată autogara „23 August" din Capitale ! Are o inimă de aur, s-o prefaci toată h 3 peniţe pentru stilouri, nu altceva! Şi din cauza asta, uneori, încalcă dispoziţiile direcţiunii, în ce priveşte limitarea numărului de pasageri în autobuze. 1j Doar, se gîndeşte el, nimeni nu călătoreşte de plăcere. Fiecare are cite 1t treabă urgentă. Altfel, ar sta să aştept cursa următoare, în cazul că nu mai apucă bilete. Dar, după cum se ştie, urgenţa se plăteşte. De pildă, la PTA ! Dai o telegramă obişnuită, plăteşti atît Dacă însă vrei să ajungă urgent la derotinaţie, plăteşti o taxă în plus. I Şi atunci, cind poşta aplică sistemul taxei de urgenţă, de ce nu ar facela fi 3 şi Dumitru Scornea? Ce, el nu este U fi o instituţie? Ba este. Acolo, în autobus 8 cu uniforma pe el şi chipiul pe cap, ft 8 prezintă IRTA. Cum s-ar spune, este o anexă a casieriei de bilete de la auto 8 gară. 8 Pentru aceste considerente, nea Mitic jj înţelege urgenţa pasagerilor şi... o taxei 8ză ca atare, după un „tarif" personal De pildă, dacă pînă la Uleşti un bilit de autobuz costă 15 lei, dînsul ia 21 8 Unii, poate, se vor întreba: „Dar şoferi jj Mihai Tudor, care merge cu el, tace? jj Nu, nu tace. Zice: ,.luma-juma!" Iar partea ce-i revine din „taxa de urgenţă" jj Scornea o pune în buzunar şi nu u jj geantă, ca la un eventual control inopinat pe traseu, să nu fie găsit cu surpiu jj de numerar. Atunci ar însemna să fie 8 să explice sistemul său. Şi nu se face . Aud călătorii şi, pe urmă, la cursa vii jj toare o să vină toţi să dea ceva în pius taxatorului, decit să stea citeva ore l 3 rtnd, la autogară. Şi, în acest caz, casie jj rul autogării rămîte fără clientelă! De aceea, Dumitru Scornea I fac, 3 „concurenţă" numai pe ascuns, luînd în autobuz 13 pasageri in plus, cum s-a întlmplat în ziua de II iunie. Că la el nu numai Inima este largă. Şi buzunarul j i Noi, In încheiere, ne exprimăm speranţi jj că In puţin timp are să se urce pe drum, în autobuz, vreun organ d jj control de la IRTA. Atunci, cu sigu jj ranţă, autogara „23 August" din Capitală va rămine fără un om atît de „cum jj secade"... jj V. D. POPA 3& oo oo oo oo oo oo oo oe OO OO OO OO OO OO OO OC OO CC oo oo oo oo oo oo oo o Oaspeţi dragi in vizită la Palatul Pionierilor Joi dimineaţa, sute de pionieri din Capitală au primit în mijlocul lor vizita unor oaspeţi dragi. La Palatul Pionierilor a sosit un grup de marinari de pe crucişătorul „Potemkîn“, care trăiesc în ţara noastră. După un cuvînt de bun venit rostit de pioniera A. Rachieru, oaspeţii au vizitat cercurile pionierilor şi s-au interesat de activitatea pe care o desfăşoară purtătorii cravatelor roşii. Intr-una din sălile Palatului, potemkiniştii au răspuns întrebărilor puse de pionieri, povestindu-le despre faptele vitejeşti ale participanţilor la răscoala de pe vasul „Potemkin". (Agerpres) Recenzie „Pavel Dogaru“*) Să debutezi în literatură in genul atît de complex şi totodată atît de dificil al romanului nu este un fenomen prea frecvent. Indeobşte, chiar şi scriitorii cu larga respiraţie epică abordează romanul după o serie de etape ale creaţiei, care sint tot atîtea trepte ale împlinirii lor scriitoriceşti. Faptul este explicabil dacă luăm în consideraţie fie şi numai cîteva cerinţe ale unei opere de proporţii mai întinse: amploarea conflictului, tehnica alcătuirii compoziţionale, varietatea portretistică ca expresie a varietăţii problematice, etc. Invingînd o serie de greutăţi care vin din lipsă de experienţă, ca şi altele care aparţin specificului genului, Dan Costescu, deşi la prima sa manifestare literară marcantă, a înscris cu romanul „Pavel Dogaru“ o _o realizare plină de promisiuni. Şi, de bună seamă, dacă acesta nu este singurul merit al cărţii, este totuşi unul dintre cele însemnate. „Pavel Dogaru“ este povestea vieţii unui tînăr ţăran moţ din pădurile Tobuzului, locul de baştină al familiei lui, tăietori de lemne neam din neamul lor. Aici, a trudit o viaţă de om taică-său pentru o simbrie de batjocură pînă cînd un trunchi de copac căzut peste dînsul i-a scurtat definitiv chinul. Murindul și mama, Pavel a rămas singur în pădurile cele întunecate ale Tobuzului. Ajuns la vîrsta adolescenţei, el care trăise izolat şi stingher în codrii cei bătrîni ia hotărîrea să iasă în lume. Aşa ajunge Pavel Dogaru muncitor într-o fabrică din Arad. Intre timp, multe l-au schimbat în viaţa poporului nostru. El este acum liber, stăpîn pe propria sa soartă. In aceste condiţii, intrat în colectivul fabricii, Pavel nu va cunoaşte robia muncii exploatate şi înjosite. Pavel Dogaru trăieşte o realitate minunată: cea a omului descătuşat, pentru care munca paşnică, constructivă, a devenit izvor de multiple şi statornicite satisfacţii. Şi chiar dacă la început tînărul muncitor, retras în sine, mai puţin receptiv la frămîntările tovarăşilor săi de muncă, pare limitat la o singură dorinţă: aceea de a munci pentru a cîştiga bani, — mai tîrziu Pavel Dogaru dobîndeşte treptat conştiinţa participării la făurirea unei vieţi noi. Evident, acest proces se petrece lent, uneori dureros, căci asupra lui Pavel Dogaru şi-a pus pecetea viaţa grea, primitivă, trăită în fundul unei păduri, în împrejurări care nu aveau cum să-i formeze o conştiinţă de clasă şi, implicit, o înţelegere mai profundă a lucrurilor. Dar Pavel Dogaru a devenit muncitor în condiţiile în care fabricile aparţin poporului ca bunuri ale lui. El are toate premizele pentru a se dezvolta şi realiza ca individ. In atelierul fabricii de vagoane, se evidenţiază prin puterea şi însufleţirea cu care munceşte. Devine utemist şi noua calitate este imbold pentru a dobîndi o calificare înaltă. Cîştigă din ce în ce mai bine şi este apreciat. Orizonturi noi î se deschid luminoase şi ele sînt porţi către un viitor la care nici n-a îndrăznit să viseze. Pe acest drum, stimulat şi de dragostea Luciei, Pavel cîştigă o nouă biruinţă: după ce îşi dovedeşte pasiunea pentru studiu este trimis de partid la o facultate muncitorească pentru a ieşi inginer. In ţesătura cărţii, Pavel Dogaru constituie o prezenţă semnificativă, tipică pentru minunatele condiţii pe care regimul de democraţie populară le-a creat tineretului nostru, dezvoltării şi înfloririi lui depline. Urmărind creşterea lui Pavel, ca figură centrală a romanului, nu putem să nu zăbovim asupra unui moment nodal al acestui sinuos şi complicat proces dezvăluit de scriitor cu pătrundere şi sensibilitate. Ajuns muncitor fruntaş în atelierul său, unde forţa sa fizică îl ajutase să se afirme, Pavel află într-o zi că atelierul se va mecaniza curînd. El nu înţelege sensul înalt al acestei hotărîri şi priveşte chestiunea în mod strimt, în limita intereselor sale personale şi de moment. Trece prin frămîntări dureroase, dar care relevă nu preocupări egoiste, meschine, ci doar confuzii ivite în parte din acţiunile duşmanului de clasă ce încearcă să-l atragă în mrejele lui, parte dintr-o mentalitate încă înapoiată. Ajutat însă de tovarăşii săi de muncă, Pavel Dogaru găseşte drumul just, la capătul căruia transformarea sa este radicală. Pavel Dogaru câştigă adeziunea cititorilor prin frumuseţea simplă dar impresionantă a caracterului său deschis, sincer, entuziast şi hotărît. El este prin întreaga sa puritate şi plinătate sufletească rodul firesc şi istoriceşte necesar al realităţii noi, socialiste, ce înfloreşte în ţara noastră. Concentrtndu-şi atenţia asupra conturării atente şi bogat detailate a personajului central, tînărul scriitor a estompat alte figuri ale cărţii, mulţumindu-se doar să le schiţeze profilul. Dar procedeul este deficitar chiar şi în cazul unui roman biografic, căci absenţa unor eroi secundari, cu o viaţă interioară intensă, trăită cu plenitudine, îngreunează scriitorului explicitarea artistic convingătoare a liniilor de dezvoltare a personajului de prim plan — în cazul nostru Pavel Dogaru. Aşa se prezintă lucrurile cu o serie de eroi, a căror paloare exprimă sărăcirea lor de substanţă umană, cum sînt Nicodim, Tomşa, Sălăjan, Matei ori Lucia a cărei dragoste apare lipsită de motivarea psihologică. Dacă prezentarea lor ar fi cîştigat în profunzime, însăşi luminarea figurii centrale ar fi avut de profitat, căci ar fi dat mai mult relief procesului transformator prin care trece Pavel, dezvăluind multilateral şi mai complet motivat dinamica ascensiunii lui morale, mobilurile şi idealurile personajului principal, un raport cu care celelalte caractere apar puţin consistente şi lineare ca evoluţie. Conţinutul atît de actual şi bogat în semnificaţii al romanului se dezvăluie în cadrul unei compoziţii, doar în parte judicios echilibrate. Scriitorul ar mai fi avut încă serios de lucrat la sudarea unor episoade, mai cu seamă cele care fac tranziţia, cam ceţos şi sumar redată, între Tobuz şî realităţile din fabrica de vagoane unde Pavel Dogaru intră ca muncitor. Fără a fi ferită de scăderi şi neîmpliniri, cartea lui Dan Costescu anunţă un scriitor înzestrat, de promiţătoare resurse. Şi dacă meşteşugul său artistic mai comportă substanţiale îmbunătăţiri, se cuvine să preţuim fără rezerve mesajul de un optimism cuceritor care străbate primul său roman, ca un fluviu puternic de dragoste şi încredere în viaţa noastră de azi. H. ZALIS •) Dan Costescu : „Pavel Dogaru“ roman, Editura C.C.S. Valorifică întreprinderile textile din Ministerul Industriei Uşoare folosesc pe scară largă amidonul de cartofi la apretatul diferitelor sortimente de ţesături. Pînă acum cîtva timp şi întreprinderea noastră „Tehnica Textilă“ utiliza acest amidon la apretatul unor ţesături tehnice. De curînd tov. Goloci Marin şi Gruia Leo tehnicieni cu experienţă înaintată au studiat şi au găsit soluţia de a înlocui 80 la sută din amidonul deşeurile de cartofi cu reziduri de caşete ce se găsesc la fabricile de medicamente din abundenţă. Prepararea pastei de apretură cu aceste casete în care amidonul de cartofi a fost introdus numai în proporţie de 20 la sută a dat rezultate foarte bune. Lunar se realizează economii de 5.000 de lei. Raţionalizaitorii au fost premiaţi cu sume de bani. |' corespondent voluntar I. VASILESCU