Steagul Roşu, octombrie 1957 (Anul 4, nr. 1086-1111)
1957-10-02 / nr. 1086
Cu prilejul celei de a 40-a aniversări Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie Cu cîteva zile în urmă, poştaşul a adus la Şantierele Navale Olteniţa o scrisoare a cărei adresă i-a fost greu s-o descifreze. Totuşi pînă la urmă ea a ajuns în mîinile destinatarului , lăcătuşul Stelian Ciurcan. Expediatorul era Vasia Ciugorov din Moscova. Poștașul se încurcase, pentru faptul că adresa era scrisă cu slove cirilice. Stelian s-a bucurat mult cînd a primit răvaşul din îndepărtata Moscovă. Acolo a rămas o părticică din inima lui, în august, în zilele Festivalului. Acolo a legat prietenii de neuitat; de neasemuita Moscovă se leagă atîtea amintiri plăcute. Una din aceste trainice legături e cea cu Vasia. Păşea încet, urmărind cu atenţie rîndurile scrisorii. Nici nu ştia 11 cum ajunse în atelier.. Băieţii, cînd îl văzură pe Stele aşa de preocupat, năvăliră în jurul lui. La insistențele lor, le dezvălui taina. — îmi scrie un prieten, Vasia. E cel mai proaspăt prieten al meu. ‘"'Tre'-arh cunoscut în zilele Festivalului... îmi scrie despre clipele petrecute împreună. Mă întreabă de puștiul meu. Vrea să știe cum merge treaba la noi pe şantier. Se interesează dacă eu v-am povestit despre fabrica de automobile „Mosovici“, despre colhozul „Voroşilov“ şi uzinele „Pobeda“. Poate chiar în aceeaşi clipă cînd Stelian le vorbea tinerilor din atelier, inginerul-şef Mircea Buzescu, tînăr şi el, desfăcea un plic mare ,primit de la unul din cele mai importante șantiere navale din Uniunea Sovietică. Inginerul Ivan Vasilievici Poliukov de la Șantierul Naval din Leningrad îi trimisese cîteva rinduri și o suită de imagini prinse în timpul muncii în diferitele sectoare. Atunci cînd, împreună cu directorul Ion Cristea, vizitaseră într-un schimb de experienţă mai multe şantiere din Uniunea Sovietică, au legat o prietenie, foarte fructuoasă cu tînărul inginer Ivan Poliukov. Prin corespondenţă, acesta le-a trimis albume şi materiale documentare în domeniul construcţiilor navale. La rîndul lor şi ei expediaseră pe adresa şantierelor navale „Klopotov“ din Leningrad, „Sormovo“ din oraşul Gorki, numeroase vederi şi albume oglindind viaţa şi activitatea de zi cu zi a constructorilor de pe Dunăre. Aceste legături prin corespondenţă îşi au însă tîlcul lor. In urma unor sugestii primite de la prietenii sovietici, la Olteniţa s-au făcut schimbări însemnate prin introducerea unor noi metode de muncă. In scrisoarea primită de inginerul-şef Buzescu de la inginerul Poliukov, tocmai despre aşa ceva era vorba. Tinerii de pe şantier primiseră în dar cîteva aparate de sudură automată de la constructorii de nave din Leningrad. Aici, la Olteniţa, corpul de lebădă al vaselor se construia prin nituire. Cu cîteva luni în urmă, s-a introdus sudura automată. Tocmai despre rezultatele obţinute în aplicarea acesteia, la construcţia şlepurilor, se interesa inginerul comsomolist Ivan Poliukov. Rezultate cit se poate de frumoase. Inginerul-şef Buzescu, după ce citi rîndurile şi cercetă fotografiile trimise, se gîndi să alcătuiască un răspuns. îşi notă mai întîi ideile principale pe care avea să le cuprindă în scrisoare. Vroia să amintească acolo că sistemul de construcţie a vaselor pe bloc-secţii a dat rezultate din cele mai bune, că introducerea sistemului magnetic la fel, iar cit despre sudura automată, ce să mai vorbim. Ea a făcut ca şantierul de la Olteniţa să salte cu cîţiva ani în ce priveşte tehnica construcţiei de vase. De curînd a fost lansat primul şlep de 1000 tone construit prin sudură automată. Vasul era planificat să fie gata la 7 Noiembrie. Aplicarea cu interes a metodelor constructorilor sovietici a făcut cu putinţă isprăvirea şlepului cu aproape două luni înainte de termen. E o victorie legată de tîlcul unor scrisori. Despre toate acestea, inginerul şef Buzescu vroia să scrie în scrisoarea de răspuns. Ba încă despre ceva : că şlepul cu pricina a pi,, t denumirea de : şlepul „A 40-a aniversare“ ! Un nume destul de semnificativ... VASILE CABULEA BINDUR DESPRE PRIETENIE Biblioteca Institutului Medico-Farmaceutic din Capitală cunoaşte în aceste zile o vie animaţie. Fotó A. SIMON Acolo unde este doar o linişte aparentă — Despre activitatea organizaţiei U. T. M. de la G. A. C. „Gheorghi Dimitrov“, satul Ceacu, raionul Călăraşi, care a primit drapelul de fruntaşă pe regiunea Bucureşti in campania agricolă de vară — Ne prinsese pe drum o ploaie nu tocmai zdravănă, ci una, cum zic sătenii de prin părţile Călăraşului, „taman bună să lege griul“. Nea Neculai, vizitiul de la docar, îşi puse pe cap o bucată de muşama ca vai de ea, şi mormăi ceva de neînţeles, prinzîndu-se mai bine de hăţuri. „Dini, pintenoagă!“ — dădu bice mîrţoagei sure care, deşi udă de ploaie şi transpirată de goană, păru că înţelese supărarea bătrînului vizitiu căci o porni trap prin şleaurile şoselei. Tăcu apoi moş Neculai. Tăceam şi eu. Sub o lumină fumurie se vedeau aşezările din Ceacu. Satul părea cufundat în linişte adîncă. Era doar o linişte aparentă. Cînd am ajuns în faţa colectivei din Ceacu cîţiva tineri, printre care recunoscui figura secretarului organizaţiei U.T.M. din gospodărie, Vasile Victor, discutau cu aprindere dacă mai fac sau nu repetiţie membrii fanfarei. Intr-un loc retras, lingă o alee lăturalnică, umbrită de doi pomi pitici, trei tineri „săturau“ o tocătoare de nutreţi. Pătrunsesem în biroul contabilităţii cu gîndul să stau de-vorbă cu Ion Florea, preşedintele colectivei, despre tinerii cu cele mai multe zile muncă. O fată înăltuţă, cu părul de culoarea spicelor în pîrg şi căutătura blinda, despre care aim aflat mai tîrziu că o cheamă Irina Fiorea, termina de scris un articol pentru gazeta de perete. — Iţi place să scrii ? — Cum ? Sigur că da, surise fata. — Despre ce scrii ? — Ei... ia, despre tinerii noştri. Fruntaşi, bineînţeles. Tinerii noştri au atîta dragoste de muncă ! Nu-i vorbă că sintem şi mulţi, dar... — Sigur, toate merg strună, ce să spun ! — interveni un tînăr robust cu faţa bălaie, care intră pe neaşteptate în birou, scoţîndu-şi pălăria. De cîteva zile se fac şi se tot fac socoteli. Cît o să primim la iarnă. Am primit patru avansuri în bani. Bine! O să primim şi pe al cincilea şi pe al şaselea. Ei, dar asta nu e totul. De ce nu se face şi o socoteală, ca să plătim dirijorul de la fanfară? Să zică careva că nu e bine aşa! Spune şi tu, Irino, zac alămurile în magazie, sus, şi băieţii... pas să cînte. Pînă acum cum am plătit dirijor? Ilai zi fată, nu e aşa ? Păi nu de aia n-avem acum fanfară ? Şi e bine ?... Cu gîndul la frămîntarea acestui tînăr „meloman“, m-am îndreptat spre sala de repetiţie. Aci erau aproape toţi utemiştii. Vasile Victor, secretarul organizaţiei, mi-a dat propriu zis primele lămuriri: „Cîntăm aşa... ca să nu zicem că nu facem muzică. Cine ştie cînd ni s-a da dirijor ! Ei, dar cred că te interesează şi alte lucruri“. De la Vasile Victor am auzit, iar pe feţele tinerilor am citit, că la Ceacu sînt tineri care iau hotărîri îndrăzneţe şi muncesc cu neînfrînt elan. Cei aproape 50 de utemişti, cît numără organizaţia, au hotărît să urmeze îndemnul inginerului utemist Vasile Neagu, şi au însămînat cu ceilalţi colectivişti, toată suprafaţa destinată cultivării cu porumb hibrid: 400 ha. Tinerii au fost aceia care au aplicat cu hotărîre metodele bune de muncă şi tot ei au sprijinit crearea primei brigăzi complexe în gospodărie. Cît de însufleţită a fost întrecerea între echipele de tineret ! Iar dacă odată a fost fruntaşă echipa a doua condusă de Dumitru Deiu, apoi a patra a lui Vasile Victor, nimeni nu s-a simţit mîhnit. Mai mult decit atît, tinerii, prinşi parcă de o sete şi mai mare de muncă, şi-au risipit cu generozitate eforturile pe ogoare, culegînd minunate succese. Dacă în adunările generale U.T.M. s-a vorbit despre necesitatea folosirii metodelor agrotehnice, dacă s-au organizat schimburi de experienţă ale celor două echipe fruntaşe cu ceilalţi tineri colectivişti, în practică s-au văzut rezultate admirabile. Tinerii Traian Deiu, Velica Stan, Didina Deiu, Anghelica Nedelcu şi alţii au recoltat peste 1500 kg. grîu la hectar. Iar porumbul cultivat de aceşti tineri minunaţi, al cărui cules a început, anunţă o producţie medie dp 2.500 kgbtAbe la hectar. Utemiştii din colctiva «U mi^Utt cu pasiune, cu o putere neostenită. Aţtfţnrie rilel* muncă, Ion Nica a avut peste 300 file irltr.că ţi Cî fi-» luat! 1700 kg. diverse cereale, 160 litri vin, 1.800 lei şi cite altele. Şi Stoian Marin a avut peste 300 zile muncă. Tineri şi tinere au plecat de la colectivă, urnindu-şi cu greu carele încărcate de roade. Nenumăraţi tineri au fost în vizită la diverse colective şi de fiecare dată au învăţat lucruri minunate pe care nu numai că le-au notat cu grijă dar le-au folosit în muncă. Utemiştii de la Ceacu sunt buni agitatori. Mavric Savu a adus patru familii în colectivă, Albu Dobriţa l-a convins pe Ion Pascu să facă cerere de înscriere. Cunoscînd toate acestea îţi dai seama că utemiştii colectivei din Ceacu, au primit pe merit drapelul de fruntași pe regiune. FRED CALIN n TRADIŢIILE" DIN SOHATU... Sonatu este un sat din raionul Brăneşti cu o istorie veche, în care mai dăinuie o ciudăţenie motivată de unii prin faptul că aşa „ar fi apucat din bătrîni", că ar fi vorba chipurile de o „tradiţie“. Acunt cîtva timp cînd am poposit aci, atenţia mi-a fost atrasă de chiotul unor flăcăi ce se strinseseră ,la un colţ de uliţă: — Ura! Urat Să trăiască!... A furat-o, măi!... Am crezut că este vorba de o glumă şi curios m-am adresat unei femei bătrîne: — Dar ce s-a întîmplat, mătuşă ? — Cum, nu ştii? A furat-o pe fata lui Tîndăveanu. — Nu mai spune. Şi cine-i hoţul ? — Păi cine să fie ? Costică Leruda de la Béremétel... Se însoară băiatul... Deh ! — Dar dacă se însoară, atunci de ce o mai fură? — Păi aşa am apucat. Să furi fata şi să stai ascuns cîteva luni cu ea(!). Hei he! La noi fetele-s de furat şi numai pentru ăi din Sohatu, că ceilalţi din satele vecine n-ajung ei să se încuscrească cu noi. — Păi, de ce ? Și femeia îmi răspunde: .DACA AŞA E... MODA LA NOI !“ Era atunci o zi de sărbătoare. In fața căminului cultural se formaseră două hore strict separate. Una era a flăcăilor, alta a fetelor. . Se juca astfel un iff*' e**1VIWjJSbtP Web tu MX Var din Sohatu „nu au voie“ sub jurâmint să danseze cu băieţii, pentru că... „aşa au apucat“. La horă tinerii îşi vorbesc numai de la distanţă. „Motive" sunt destule. In primul rînd fetele nu vor să se „facă de rîs". Şi apoi nici părinţii nu le-ar lăsa să calce vechiul „obicei“. Bănuiţi urmările acestei neobişnuite ciudăţenii ? In Sohatu tineretul nu participă de pildă la activitatea artistică. Nu există acolo nici brigadă artistică de agitaţie, nici echipe de danturi sau de cor. Şi cum ar putea să existe toate acestea, cînd fetele „n-au voie“ să stea laolaltă cu băieţii, cind li s-a interzis categoric să danseze şi să cânte împreună cu partenerii lor, pentru că le opreşte acest obicei care ţine tineretul din comună departe de preocupările vieţii noi ! Odată s-a organizat un bal, dar n-au venit decit... două fete care au dansat potrivit obiceiului: fată cu ţaţă. Altă dată, directorul căminului a încercat să atragă în munca artistică tineretul, alcătuind o echipă de dansuri şi alta de teatru cu participarea unor învăţătoare şi a câtorva flăcăi mai ridicaţi din comună. Dar echipele „mixte“ n-au dat rezultate. ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI Şi totuşi, într-o zi gheara a fost spartă. Un zvon porni să circule din gură In gură. Fata lui Gheorghe Garoi a început să vină la cămin. Era ceva „senzaţional“ pentru Sohatu. Şi ca orice lucru neobişnuit a început să fie comentat. Citeva cumetriţe din sat au avut grijă de lucrul acesta, căci In curind fetei i-a ieşit numele ca de popă tuns, cică „n-ar fi cuminte" şi de aceea se duce la cămin. Aşa s-a făcut că într-una din zile ea s-a adresat mai mult plingînd învăţătorului Vasile Niţescu: — Nu mai vin pe aici, tovarăşe invățător, să mă tai! Şi dusă a fost şi odată cu ea şi ultima speranţă a celor care mai nădăjduiau că o să poată înjgheba în Sohatu o activitate culturală. — Şi cum, tovarăşe Ni Tescu, de atunci n-a mai îndrăznit să vină nici o fată să ia parte la activitatea căminului ? — Nu. — Bine, dar utemistele... fetele colectiviştilor... mîndria satului... — Am vorbit cu tovarăşul preşedinte al colectivei. — Şi? — Şi ne-a dat... promisiuni. In ce priveşte pe tovarăşul Grigore Bălaşa, secretarul U.T.M., el este gestionarul magazinului de centru şi se ocupă mai puţin cu gestiunea... culturalăl Am început astfel să înţeleg de ce dăinuie încă asemenea obiceiuri în Sohatu. Satul atît de mart cu fata ?! fiat* din belşug ette «M Mm tteHmTiatra culturală! Atît organizaţia de partid cît şi organizaţia U.T.M. din comună şi comitetul raional de partid au făcut prea puţin pentru combaterea mentalităţilor vechi de aci. Majoritatea învăţătorilor, tineri şi ei, stau de o parte. Nici Alexandru Gruia, nici Ioniţă Ion, nici Florentina Stoica, învăţători destoinici, nu s-au gîndit să sprijine munca culturală de masă in sat. In fiecare duminică ei pleacă cu trenul spre Bucureşti lăsînd în urmă şcoala... căminul... şi satul cu obiceiurile" lui. ★ Astfel în Sohatu fetele continuă să fie... furate, „obiceiuri" vechi împiedică tineretul să participe la viaţa cea nouă, la activitatea culturală care luminează minţile şi îmbogăţeşte sufletele cu bucurii adinei, învăţătorii trebuie să lupte pentru înlăturarea vechilor mentalităţi. Este de datoria organizaţiei U.T.M. să sprijine din toate puterile munca culturală, să lupte pentru educarea tineretului. Cu ajutorul şi îndrumarea comitetului raional de partid, cu sprijinul şi îndrumarea organizaţiei de partid din comună, utemiştii din Sohatu pot crea un spirit nou în rindurile tineretului acestui sat. Şi suntem convinşi că nu peste mult timp,la Sohatu fetele nu vor mai fi „furate", ele vor juca împreună cu băieţii la horă, vor participa alături de ei la activitatea culţu- tivii, M. GHEORGHIU ......... însemnări studenţeşti Curate, proaspete, cochete, camerele din căminele „23 August“, „Matei Voevod“, „Carpăţi“ ca şi toate celelalte, şi-au întimpinat oaspeţii, întinerite in urma unui miraculos tratament de estetică gospodărească. Emoţiile reintîlnirii le-am găsit consemnate in cîteva scrisori cu file presărate cu litere elegante. Nu vă temeți. Oricit s-ar integra indiscreţia în trăsăturile meseriei de reporter, scrisori, de dragoste nu ne-am îngădui să profanam. Este vorba tot de scrisori, tot despre dragoste, dar de acea dragoste împletită cu respect faţă de aceia care s-au ostenit — anonimi dar neobosiţi — ici creeze ambianţa ideală unui nou an de învăţătură, aşa cum poate şi-ar fi dorit-o şi cei care şi-au împărţit altădată odaia mizeră cu sobiţa de fier — decor jalnic — care niciodată nu şi-a găsit utilitatea. Ne-am aruncat privirile peste rindurile pline de căldură ale unei scrisori adresate mamei, de o studentă ce locuieşte la căminul „Carpăţi", unul din cele mai moderne cămine din Capitală. Fata e de la ţară, dintr-un sat ca atîtea altele din inima Bărăganului. Părinţii ei, vrednici colectivişti, şi-au durat casă nouă din zid de cărămidă şi acoperiş trainic de tablă, casă ce a fost isprăvită acum, da curbui, spre sfirşitul verii. Toată vacanţa, tinăra studentă a ajutat părinţilor la treburile casei. Iar cind a plecat la Bucureşti să-şi reinceapă cursurile, maică-sa a condus-o la tren cu ochii lăcrămind. Cum să-i plece fata, tocmai acum cind şi-a văzut visul cu ochii şi are casă nouă? li purta fetei de grijă şi ţinea morţiş că un adăpost aşa de bun şi curat ca cel de acasă nu va găsi nicăieri. Nu ştim dacă această mamă şi-a schimbat părerea despre actuala locuinţă a fiicei sale; cert este că studenta s-a grăbit să-i scrie printre altele şi despre priimiitorul cămin, proaspăt renovat, ce se găseşte intr-o curăţenie sclipitoare. „...să nu mai fii tristă, dragă mamă, căci cei ce se îngrijesc de învăţătura noastră, au grijă şi de condiţiile noastre de trai. Mă simt atît de bine aici, ca acasă“. O altă studentă scrie părinţilor ei că s-a reamenajat şi cabinetul medical din incinta căminului şi că speră să-şi salveze de la extracţie măseaua aceea năbădăioasă care i-a făcut cîteva zile fripte în timpul verii. Dar căminiştii de la Institutul Agronomic „N. Bălcescu" ce au de scris? Suntem siguri că se mindresc cu noul lor „orăşel“ de care am pomenit la început, un grupaj de blocuri-cămine, frumoase şi moderne, avînd fiecare cite 3 etaje şi 33 de dormitoare. De la 1 noiembrie a. c., numărul celor ce vor putea fi găzduiţi aci se va ridica la aproximativ 1000, căci lucrările vor fi complet terminate la această dată, aşa după cum a promis tov. M. Erţan, inginerul şef al marelui şantier. Vacanţa studenţească a trecut. „ Peste larma amofiteatrelor soneria i zbîrnîie prelung, vestind „startul“ a unui nou an de muncă. Şi aici în toate or mai fi existind şi dintre aceia care, dind ochii peste cap, sînt gata să peroreze, agitind chiştocul „naţionalei", despre „poezia“ vieţii studenţeşti de altădată. Că viaţa studenţească este plină de poezie, suntem de acord; numai cu ea , poezia, nu şi-a putut faceniciodată sălaş in clasica mansardă, cu soba rece, cu uşa de tuci spartă. Cind astăzi, lungit pe patul cu aşternutul proaspătal odăii căminului cu mai multe etaje din orăşelul studenţesc al Institutului Agronolitic „N. Bălcescu" asculţi la aparatul de radio revărsîndu-se in încăpere muzica lui Ceaikovski şi din glastra de pe masă trandafirii tomnatici îşi vestesc plăcut prezenţa, poţi Intr-adevăr să vorbeşti despre poezie. O vară încheiată mistrcile şi bidinelele au robotit fără oboseală — o treabă prozaică, ce e drept — dar fără de care nu am fi simţit fiorii lirici de astăzi, sălile de cursuri, în laboratoare, se pot vedea realizările celor ce au trudit în timpul verii, ca aspectul facultăţilor să fie cit mai plăcut, cit mai atrăgător. STELIAN IONESCU BINE AȚI VENIT! prieteni de nădejde ai tineretului nostru. % Să cunoeştem frumusefiie patriei. % O modă... deocheată ^Entuziasm, vrednic e şi răsplată. % Poezia vieţii de student. IN FAJA HARŢII Am fost invitat zilele trecute în comuna Dărăştii de Jos. După ce am frămîntat clisa uliţelor, m-au primit foarte prietenoşi un director de cămin şi o bibliotecară. Căminul, pe cit e de micuţ pe atît e de primitor. Ornat cu gust, nu face decît să te atragă, să-l îndrăgeşti. Aici am cunoscut un profesor de istorie, Ştefan Muşeţeanu, şi pe instructorul de U.T.M., Alexandru Arsene. Mai erau încă cîteva cadre didactice şi foarte mulţi tineri ţărani muncitori. Toţi cei prezenţi urmau să plece într-o călătoria. O călătorie de cunoaştere a frumuseţilor patriei. Profesorul de istorie îşi luase angajamentul să le fie ghid. Dar erau oare gata de drum ? După cum vedeam, veniseră toţi cu mîinile în buzunare. Nu tu autobuz, nu tu sac de merinde, toţi păreau foarte calmi. Ştiam că tinerii din Dărăşti au făcut foarte multe călătorii. Aveam deci, pentru ce să mă întreb: oare la fel au plecat şi în alte dăţi ? Directorul invită pe toţi cei prezenţi să ia loc în băncile rînduite în ala căminului. Te pomeneşti că ţin mică şedinţă în care să se dea ultimele indicaţii înainte de plecare. Surprins constat că profesorul înşeţeanu desface o hartă a R.P.R. şi în faţa acestei hărţi începe... căătoria. Amintirile orelor plăcute de şcoa-' i nu sînt prea îndepărtate. Retrăie îţi dau adevărate emoţii, te fac ă înţelegi altfel sensul realităţilor ecît stind în banca strimtă de şcoai. Cu impresia asta ascult expuneea profesorului Muşeţeanu. Admiraţia expunere. A ales şi un itineraru dintre cele mai frumoase: Valea Prahovei. Vorbeşte de nestematele Ploeştiului, licurici căţăraţi pe scre, care în miez de noapte indica acum de unde fără încetare se scoae aurul negru, petrolul. Ne conduc pe şoselele şerpuite, , prezent îndu-ne tot ce are pămintul nostru frămoşesc mai frumos. Lăsăm în rună Pipeştiul, inima regiunii petrolifere. Profesorul ne conduce mai depare în faţa hărţii şi povesteşte toată storia veche şi nouă a acestor ocuri. Tinerii din sală, ca nişte şcoali ascultători, îi sorb cuvintele, profesorul are un ţel al lui de a orbi şi de a mobiliza pe cei ce-i scultă. Le spune tinerilor de cei c-au stăpînit odinioară locurile, de omilia îmbuibată a Hohenzollernilor e şi-a durat la Sinaia un palat a-n poveşti, de toţi bogătaşii ce şi-au făcut vile pentru huzur. Pămîntul şi poporul nostru nu i-au putut răbda. A curmat pentru totdeauna o nedreptate strigătoare la cer. Tot ceea ce este mai frumos este al poporului şi acesta ştie să-şi iubească pămîntul cu bogăţiile sale. Tinerii sunt prezenţi cu inima, pe locurile pe unde-i poartă profesorul. Şi în fiinţa lor creşte dragostea faţă de patria scumpă, frumoasă, bogată. Excursia se apropie de sfârşit, toţi sunt încîntaţi. Dau semne de oboseală nu pentru că au urcat şi au coborit munţii ci pentru că şi-au concentrat toata atenţia la ceea ce le-a vorbit profesorul. Peste tot pe unde au cutreerat cu borta în faţă, este stăpîn poporul nostru harnic. Tinerii din sală au fost conduşi de profesor şi la muzeul închisorii Doftana, acolo unde au încătuşat vechii stăpîni, pe conducătorii cei mai încercaţi, ai poporului muncitor. Am fost cu tinerii din Dărăşti într-o excursie. Minunată excursie ! Astfel, flăcăii satului cunosc frumuseţile şi istoria patriei lor. Asemenea excursii în faţa hărţii ei fac cu regularitate, avînd întotdeauna sprijinul profesorului de istorie şi al directorului căminului cultural. Exemplul acestor tineri ar trebui să fie urmat și în alte sate. P. CRISTEA Mica enciclopedie DUPĂ 100 DE ANI Valoarea multora dintre marile descoperiri şi teorii ştiinţifice nu a fost recunoscută decît după veacuri. Aşa, de pildă, s-ar putea vorbi de Mihail Vasilievici Lomonosov, marele enciclopedist din secolul al lalea, ale cărui merite n-au fost recunoscute de lumea academiceniilor din epoca ţaristă. In primele sale dizertaţii intitulate „Despre particulele fizice neînsufleţite ale corpurilor din natură“ şi „Elemente de chimie matematică*4, Lomonosov a elaborat o teorie clară despre structura materiei, despre moleculă şi atom. Lomonosov făcea o deosebire netă între cele mai mici particule — adică atomoii — şi „corpusculi”, care ar corespunde cu moleculele. Primele sale teorii ca şi cele de mai tîrziu au întîmpinat mari rezistenţe chiar de către Academia de ştiinţe de pe vremea ţaristă. Pentru a înţelege excepţionala valoare ştiinţifică a teoriilor lui Lomonosov, trebuie arătat că acestea au fost de fapt acceptate abia ICO de ani mai tîrziu. După Congresul internaţional al chimiştilor de la Karlsruhe, din 1800, noile idei elaborate de marele savant rus s-au încetăţenit adînc în practica ştiinţei de pretutindeni, iar în 1900 marele savant rus Vernadschi a început să publice o serie de articole în care a spulberat calomniile şi a pus teoriile lui Lomonosov în adevărata lor lumină. lumină cu ajutorul sunetului Aparatul de înregistrare sonoră , este un mecanism care transformă , lumina în sunet, — Intensitatea sunetelor corespunzînd intensităţii surselor luminoase. Cu cît se răsfrînge ta aparat mai multă lumină, cu atît J mai puternic este şi sunetul. Intime- ricului îi corespunde tăcerea abso- J Iuta. Acest aparat care funcţionează pe baza celulei fotoelectrice, permite orbilor să constate apariţia, intensitatea şi direcţia luminii. In mod practic, orbului i se oferă posibilitatea să deducă poziţia şi să diferenţieze calitativ orice sursă de lumină (becuri electrice, lanterne de buzunar, luminări, soarele, luna, şi J mai ales luminozitatea obiectelor, J fapt extrem de important întrucît j îngăduie de pildă celor lipsiţi de verdere, sortarea rufăriei, împerecherea ciorapilor, diferenţierea culorilor în viaţa de toate zilele, deosebireasării de piper sau alte condimente, ( etc.). 5 RINICHIUL ARTIFICIAL Orașul Fraga este al cincilea centru european care dispune de rinichiul artificial. Aparatul a fost folosit pentru prima dată în capitala R. Cehoslovace în tratamentul unui bolnav ai cărui rinichi își încetaseră activitatea. Cu toate că starea pacientului (internat în clinica de boli interne a Universităţii Karoline din Praga) era foarte gravă, intervenţia a fost încununată de succes. După acest caz medicii clinicii au folosit aparatele de 30 de ori. Strădaniile pentru realizarea unui rinichi artificial datează încă din anul 1913. Tipul de aparat folosit de clinica Universității din Praga este rezultatul unei munci de ani de zile I a docentului dr. Alwall, șeful clinicii a pentru boli de rinichi din Lunda (Suedia). ORIZONTAL: 1. Locuinţa albinelor — Albină mai mare decît cele lucrătoare, care depune ouăle — Sodiu. 2. Ore! — Provenit din albinăut — Frigul iernii care trebuie să găsească albinele puse la adăpost. 3. perete de ceară cu căsuţe hexagonale făcute de albine în stup pentru a-ş i depune mierea sau ouăle — Pieliţa mierii. 4. Unde-s doi puterea creşte — A fi rentabil. 5. Bir! — Locuinţa plantelor pe timpul iernii — Rudă. 6. Substanţă plastică gălbuie produsă de albine şi obţinută prin topirea fagurilor — Linişte! — soarele, careurilor. 7. Emil Grozea — Apicultura de exemplu ( pi.). 8. In linie dreaptă — II culeg albinele din flori. 9. Numeral — Creşterea albinelor. 10. Plante... glorioase (pi.) — Numeral grecesc — Instrument de muzică populară. 11. Zumzăie ca albinele — Cadru de lemn pentru fixlarea fagurilor artificiali. VERTICAL : 1. Mobilă — Cavităţile hexagonale ale fagurilor în care albinele depun mierea. 2. Merge cu ...lala! — împărăteasa albinelor. 3. Organ bine dezvoltat la albine — Udrea Bucur. 4. Pasăre cu pene frumos colorate — Al- • bine ce pleacă din stup în grup compact, împreună cu matca lor, spre a-și căuta un alt cuib. 5. Locul în caire sînt aşezaţi stupii cu albine — Gust. 8. Rodul muncii albinelor — Mare amator de miere. 7 Organ de apărare al albinelor — Izbucnescvorbind de o sondăl — Arbori căutaţi de albine pentru florile lor frumos mirositoare. 8. Tîrg în peninsula Sinai — A asfinţi, a scăpăta. 9. Desluşit — A coase artistic. 10. A face ventilaţie, l. Scriitor român (1835—1916) — A pregăti albinele pentru iarnă. 12. Dulceaţa florilor culeasă de albine — Popor african din Sudanul oriental. 13. Lucrez pămîntul — Gust neplăcut — Nume feminin.