Steaua Roşie, mai 1956 (Anul 5, nr. 387-394)

1956-05-12 / nr. 389

12 mai 1956 Există în lexiconul limbii române un paralelism între anonim şi anonimat, între două cuvinte care de fapt nu exprimă decît aceeaşi esenţă. Vorbind despre ceva că ar fi anonim — lucru sau fiinţă — eşti obligat să tragi următoarea concluzie : care nu-şi dă pe faţă numele, al cărui nume rămine necunoscut. Exista pe vremea de mult apusă in ţara noastră, această cultivare a anonimatului, acest egoism meschin, aşa zisul „secret de fabricaţie”, care putea aduce un cîştig, exista pe atunci şi la noi „legea junglei” — care pe care. Totul era dictat de noţiunea proprietate. Pentru noi numai este propriu egoismul şi meschinăria, invidia şi minciuna ; pentru noi este propriu împărtăşirea experienţei, luarea la întrecere, strîngerea tovărăşească a mîinii cînd ai ciştigat. Şi mă rog cum toate acestea ? — sînt convins că fiecare din voi aţi luat şi aţi citit un ziar, o carte, aţi vizionat un film, un spectacol, aţi scris chiar voi la gazeta locală, centrală, la gazeta voastră de perete Aceasta este scoaterea din anonimat, acesta îi este „secretul”, aşa se întîmplă între tovarăşi. A Deunăzi mă aflam pe plaiurile mărginaşe ale raionului Reghin, într-un sat înşiruit pe un fir de apă , în comuna Lueriu. Pentru mulţi această comună este cunoscută doar cu numele ; nu se ştie prea mult despre viaţa nouă care pulsează aici, despre întorsăturile radicale de la rău spre bine, despre acel început de alfabet ce continuă să se dezvolte pînă către punctul cel mai inart, socialismul, şi de acolo mai departe, despre tot ceea ce se judecă în minţi de oameni pentru a vedea cum este mai bine. Aici, răsfoind filele îngălbenite ale unui dosar, tară să cunosc oamenii , obiceiurile, istoria comunei, am dezlegat acel anonimat pentru cei mulţi, m-am bucurat la gindul că tot satul printr-o simplă gazetă de perete a stabilit o legătură organică încă din primii ani ai eliberării. Schimbarea vremurilor a adus cu ea şi alte obiceiuri. Cum s-o fi numit această gazetă de perete în anii aceia de început, nimenea nu mai ştie Mărturisire sigura au mai rămas doar citeva articole ale săracilor de odinioară, deveniţi proprietari pe păminturile fostului moşier Kemény. Anii treceau, la gazeta de perete se însemnau ca, pe un răboj ce nu minte, toate realizările şi lipsurile ce se mai vedeau în comună. La gazeta de perete, în jurul ei, s-a discutat despre primele forme ale muncii in comun, despre viaţa şi traina colhoznicilor. Pe atunci, prinSJ— 50, fortul slugă Graur Teodor scria la gazeta de pede: „Munca în comun ne scapa de sărăcie" — oamenii au aflat, au judecat şi au început şi ei să scrie : ,,Să încercăm să facem şi la noi gospodărie — cei din Grebeniş şi Batoş au făcut" — scria Graur Ilie, arătînd cite produse au obţinut colectiviştii in comparaţie cu ei, cu mult mai mult. Nu după multă vreme, întreaga comună vorbea despre noua formă de lucrare a pămintului. Membri şi nemembri de partid, ţărani săraci şi mijlocaşi, la chemarea organizaţiei de bază, prin articolele dezbătute la gazeta de perete, convinşi de ceea ce vor să facă, au pus bazele gospodăriei agricole colective Zori noi". De atunci, din '50 şi gazeta lor de perete a fost botezată „Drumul belşugului”. In dosar, ca într-o carte de aur, se depuneau an de an alte articole. Colectivistul Crăciun Iacob a scris că în gospodărie a obţinut cel mai mare venit — 23.000 lei pe an. Prin gazeta de perete au fost chemaţi, la rubrica „Veniţi în marea familie”, ţăranii muncitori din satul Săcalu de Pădure. La 18 aprilie a. c., la Sacal a luat fiinţă o întovărăşire agricolă cu 113 membri ce lucrează în comun peste 224 hectare pămînt. Este o simplă „ramă cu fereastră", cum o numesc cei din Lueriu, în faţa căreia ţăranii muncitori află în fiecare zi ce se petrece în sat, in regiune, în ţară. La fel ca la Lueriu, sunt multe satele şi comunele in care oamenii au început să renunţe la singurătate, la anonimat. Deşi condusă de un grup restrîns de tovarăşi, cinci la număr, în frunte cu comunista Moldovan Constanţa, gazeta de perete şi viaţa i-a făcut pe oameni să se îndrăgească, să trăiască ca într-o adevărată familie în care se lucrează şi se cîntă. Era încă destul de dimineaţă. In sat nu era mai nimenea,dar privind spre coama dealului Corhan, spre care mă îndreptai cu dosarul sub braţ pentru a cunoaşte pe toţi „anonimii” care au scris în el, i-am văzut împreună, mic şi mare, călare pe maşini trase de tractor, gata pentru a arunca sămînţa. Cit de bine se cunosc între ei. Nu ar fi rău dacă am da mai des pe la ei pentru a-i face şi mai bine cunoscuţi, pentru ca toţi să putem pipăi munca şi rezultatele lor scrise, acolo, în „fereastră”. ATANASIE POPA Răsfoind file . STEAUA ROȘIE Autoimpunerea, mijloc de înflorire a satelor patriei noastre Ridicarea nivelului material şi cultural al oamenilor muncii din ţara noastră stă în centrul preocupărilor partidului şi guvernului. Prin diferite forme şi metode, prin educaţie patriotica, socialistă, oamenii muncii sunt atraşi în această măreţă operă. Una din măsurile iniţiate de partid şi guvern în această privinţă este şi autoimpunerea recomandată satelor, pentru care în 1952 s-a votat hotărîrea nr. 17 a Consiliului de Miniştri al R.P.R. In cei patru ani de aplicare a autoimpunerii s-a dovedit că această importantă acţiune a contribuit în mod serios nu numai la ridicarea nivelului gospodăresc, social-cultural al satelor din regiunea noastră, dar şi la strîngerea legăturilor sfaturilor populare cu masele largi de oameni ai muncii, la educarea oamenilor muncii în spiritul colectivităţii. In cei patru ani — 1952— 1955 — de activitate a sfaturilor populare în acest domeniu necunoscut încă pînă atunci, numeroase comitete executive ale sfaturilor populare comunale, sprijinite în munca lor de deputaţii constituiţi în comisii permanente, de comitetele cetăţeneşti organizate în mod special pentru efectuarea lucrărilor din autoimpunere, folosind just sumele încasate şi valorificînd resursele locale, au reuşit să construiască şi să dea în folosinţă un însemnat număr de lucrări de interes local. Din totalul de 1.394 construcţii noi şi 951 lucrări de reparaţii votate în adunările populare, în perioada anilor 1952—1955, au fost terminate şi date în folosinţă un număr de 623 construcţii noi, din care 114 cămine culturale, 35 şcoli, 14 săli de clasă, 5 dispensare, 3 băi populare, 53 poduri şi podeţe, 42 grajduri comunale pentru reproducători etc., precum şi peste 400 lucrări de reparaţii la şcoli, cămine culturale şi altele. Comitetele executive ale multor sfaturi populare raionale ca cele ale raionului Tg. Mureş, Sf. Gheorghe şi Odorhei, înţelegînd just, în mod politic acţiunea de autoimpunere, au făcut din aceasta o preocupare permanentă, au îndrumat şi sprijinit comitetele executive ale sfaturilor populare comunale, au trimis tehnicieni pentru acordare de îndrumări în întocmirea de devize etc., reuşind să obţină rezultate mai bune decît celelalte raioane. In raionul Tg. Mureş de pildă, din debitul votat pe cei 4 ani, s-a încasat 96 la sută, ceea ce a făcut ca majoritatea lucrărilor votate în adunările populare, să fie terminate şi date in folosinţă la timp. In raioanele Odorhei şi Sf. Gheorghe, debitul a fost încasat în proporţie de 88 la sută, majoritatea lucrărilor de asemenea fiind terminate şi date în folosinţă. Cum se explică aceste rezultate bune ? Ele se explică prin faptul că în fruntea acţiunii s-au situat comuniştii şi deputaţii sfaturilor populare, mobilizând prin exemplul lor personal, masele de ţărani muncitori atît la achitarea taxelor votate prin autoimpunere — lucrul cel mai important — cît şi la procurarea materialelor şi ridicarea construcţiilor. In comuna Berghia (raionul Tg. Mureş) deputatul comunal Soos Iuliu a chemat la întrecere pe ceilalţi deputaţi pe circumscripţii electorale la încasarea sumelor votate, constituind fără îndoială un stimulent pentru ceilalţi deputaţi şi ţărani muncitori din sat. Circumscripţia tovarăşului Soos a fost circumscripţie fruntaşă pe comună, iar comuna, fruntaşă pe raion, realizînd la 21 noiembrie 1955 planul de încasări în proporţie de 101 la sută. Astfel de exemple sunt şi în comunele Troiţa şi Păingeni acelaşi raion, comuna Baraolt, raionul Sf. Gheorghe, Ulcani, raionul Odorhei etc. In desfăşurarea acţiunii de autoimpunere, au existat însă şi numeroase lipsuri care au împiedicat în mare măsură executarea lucrărilor votate de adunările populare. In raionul Reghin de pildă, debitul stabilit în anii 1952—1955, pînă la data de 1 martie 1956, nu s-a încasat decît în proporţie de 78 la sută, în raionul Tg. Secuiesc de 76 la sută, iar în raionul Gheorghieni de 71 la sută. Cel mai slab rezultat găsim în raionul Ciuc, care pînă la aceeași dată n-a încasat decît 57 la sută din debitul sumei celor 4 ani. Aceste cifre demonstrează lipsa de preocupare a sfaturilor populare raionale și chiar a comitetelor raionale de partid, faţă de autoimpunere, ca şi cînd aceasta n-ar face parte din complexul de acţiuni menite să înfrumuseţeze viaţa satelor regiunii noastre. In raionul Ciuc de pildă, din cauza neîncasării sumelor votate, în tot anul 1955, nu s-a realizat decît o singură construcţie. In comuna Breaza (raionul Reghin) din cauza lipsei de organizare şi de interes din partea sfatului popular comunal, în anul 1955, nu s-au continuat deloc lucrările de terminare a căminului cultural, deşi acesta este ridi- cat în roşu şi pus sub acoperiş încă din anul 1954. Cei patru ani de activitate în domeniul autoimpunerii, au mai scos în evidenţă şi lipsuri de altă natură şi anume, că în unele raioane ca Topliţa, Gheorghieni, Sîngeorgiu de Pădure, s-au propus aîdunărilor populare, votarea unor lucrări prea mari, care depăşesc , posibilităţile locale, nu numai ale comunei respective, dar chiar şi ale raionului, din care cauză există un număr de 225 lucrări începute dar neterminate. In autoimpunerea ce se vottează pe anul 1956, comitetele executive ale sfaturilor populare trebuie să ţină cont de terminarea lucrărilor începute sau votate şi neîncepute în anii precedenţi şi numai după aceea de executarea altor lucrări noi. La lucrările mari votate dar neîncepute din cauza lipsei de materiale, e bine să se renunţe, fondurile prevăzute acestora fiind destinate altor lucrări, na- tural, cu aprobarea adunării populare. Comitetele executive ale sfaturilor populare, sub în- I drumarea organizaţiilor de partid, în realizarea autoimpunerii, pe anul 1956, atît ca debit bă-nesc cît şi de construcţii, trebuie să se bazeze pe iniţiativa maselor, să antreneze masele la producerea cît mai multor materiale de construcţii pe plan local cum sînt cărămizile de mină, cuptoare de ars var, exploatări de cariere de piatra şi nisip, procurarea de materiale lemnos din doborîturi etc., iar comitetele executive ale sfaturilor populare raionale să asigure tehnicienii lucrărilor necesare. Ţăranii muncitori trebuie informaţi periodic, prin dări de seamă, asupra mersului lucrărilor, ca să poată exista un control permanent şi reciproc între sfat şi masă. ■ * Comitetele raionale de partid şi organizaţiile de bază ale partidului sînt datoare să sprijine în mod concret şi politic această acţiune, să ajute sfaturile populare in activitatea lor, în aşa fel, ca în anul 1956 să se realizeze tot ce s-a votat şi să se recupereze rămînerile din urmă, ceea ce va însemna fără îndoială încă un pas serios pe drumul înfloririi regiunii. 3 Incepind din secţia de recepţionare a fabricii unde se fac primele operaţiuni asupra laptelui intrat pentru prelucrare, adică proba de aciditate şi pînă la hala de fabricare propriu- zisă — secţia de conservare — vizitatorul rămine uimit în faţa tehnicii cu adevărat moderne, alătui de uriaşele aparate de tot felul, oamenii par nişte figuri minuscule ce se mişcă neîntrerupt. La secţia aparate, unde laptele este pregătit pentru prelucrare, am intîlnit pe maistrul de secţie Maria Petrişor. După cum îmi explica fiecare fază de lucru a acestei secţii, mi-am putut da seama imediat că tinăra aceasta îşi iubeşte meseria. Datele pe care le-am primit apoi de la „organizarea muncii" mi-au confirmat aceasta. Tinara maistru îşi realizează lunar normele de producţie în proporţie de peste 120 la sută. De curînd, Maria Petrişor a fost declarată fruntaşă în producţie. La secţia de conservare, lingă uriaşul turn de uscare care execută cea mai esenţială dintre operaţiuni, pulverizarea şi uscarea prafului de lapte, brigadierul Ştefan Pop era plin de încordare. Prin pătrăţelul de geam al turnului înalt de cîţiva zeci de metri, brigadierul îşi arunca deseori ochii asiguindu-se dacă temperatura din turn şi acceleraţia discului sînt normale. Aici totul te face să te gindeşti la industria erei socialiste cînd omul va deservi dor maşinile, iar ele vor trudi pentru el în toate sectoarele de muncă. ★ Intrind in vreun magazin de produse alimentare privirea mi-a fugit adesea spre rafturile pline de cutii de toate mărimile şi culorile de pe care îţi zimbesc feţe bucălate de copii; pe unele eticheta indică: „lapte praf" ; pe altele scrie: „lapte concentrat de zahăr şi cacao". Numai un vînzător de la un asemenea magazin ar putea să spună cite mame îşi viră zilnic bucuroase în sacoşă cutiile cu conţinut hrănitor. „ In laboratorul chimic al fabricii mi-a atras de la început privirea alături de borcanele cu soluţiile colorate, mulţimea de cutii cu binecunoscutele căpşoare de copii. „Ca la Alimentara" — mi-am zis. Dar de data aceasta cutiile nu mai aşteaptă cumpărătorii ci cuvintul hotărtor al şefului de laborator, August Belea, al controlului de calitate, Maria Nicolescu şi al celorlalţi chimişti care fac ultimele probe şi analize. „Procentul de grăsime nu trebuie să întreacă cu nici un grad cel reglementar — pledează energic Augustin Belea, trebuie să ne gîndim că acest produs este hrana micuțului sugar care nu poate asimila mai multă grăsime" Cu asemenea „drămuitori de calitate" este evidentă aprecierea de care se bucură în masa consumatorilor produsele fabricii de lapte praf. In curînd alături de acestea va mai apărea în comerţ un nou preparat: lapte concentrat cu zahăr Creatorii lui vor fi fericiţi dacă şi acesta va satisface cerinţele consumatorilor. V. GICAN Prin laboratoarele fabricii de lapte praf ,Mureșul66 Vagonete de funicular confecţionate la Reghin La întreprinderea de reparaţii utilaje şi maşini (I.R.U.M.) din Reghin, de curînd s-a trecut la confecţionarea vagonetelor de funicular pentru transportarea lemnelor de foc şi a buştenilor, întreprinderea a primit sarcina să confecţioneze cca 220 bucăţi astfel de vagonete. Vagonetul se compune din trei părţi: căruciorul cu patru roţi, susţinătorul vagonetului şi cadrul pentru lemnele de foc. Cu acest vagonet se pottransporta din pădure deodată 2 mc lemne de foc, sau un buştean care echivalează cu cantitatea mai sus amintită. Borda Vasile, şeful echipei, care execută construirea acestor vagonete de funicular, a declarat că prototipul deja a şi fost confecţionat şi urmează ca în prima serie să fie scoase 50 de bucăţi. Pînă acum lucrările de lăcătuşerie la aceste 50 de bucăţi au fost terminate in proporţie de 70%, muncile de strunjire în proporţie de 30%, iar forjarea intr-un procentaj de 80%.