Steaua Roşie, februarie 1961 (Anul 10, nr. 26-49)

1961-02-01 / nr. 26

STEAUA ROȘIE 3 LAGARUL SOCIALIST - FORJA CONDUCĂTOARE A DEZVOLTĂRII INTERNATIONALE I. Trăim o epocă în care se realizează o cotitură radicală în istori omenirii. Puternicul lagăr socialist, mişcarea comunistă şi muncitorească internaţională, forţei libertăţii şi progresului social în frunte cu clasa muncitoare, clasa cea mai consecvent revoluţionară, exercită o înrîurire determinantă asupra destinelor omenirii Tocmai aceşti factori fac ca epoca noastră să fie de o măreţie făr. Srecedent şi determină principaul ei conţinut: procesul de treceri de la capitalism la socialism. Socialismul a devenit astăzi principala forţă a dezvoltării mondiale Descoperind legea dezvoltări inegale a capitalismului în epoca imperialismului, V. I. Lenin a arătat că revoluţia socialistă va învinge un simultan în toate ţările sau în majoritatea lor, cum preconizaseră, în alte condiţii istorice Marx şi Engels, ci mai întîi în citeva ţară sau chiar într-o singură ţară, unde lanţul imperialismulu va fi mai slab. O asemenea ţară era vechea Rusie, unde s-au împletit toate contradicţiile proprii imperialismului. Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, prin care s-a creat o breşă adîncă în sistemul mondial al imperialismului, a zdruncinat din temelii poziţiile acestuia pe toate planurile: politic, economic, social, ideologic. Pentru întîia oară popoarele au dobîndit dovada concretă a posibilităţii realizării aspiraţiilor lor vitale şi un reazem material în desfăşurarea luptei pentru libertate şi progres. Lenin scria că „era revoluţiei comuniste, proletare mondiale a început“ (Opere, vol. 29, pag. 101). Imperialismul nu a putut să zdrobească primul stat al muncitorilor şi ţăranilor şi nici sa împiedice ieşirea socialismului din cadrul unei singure ţări, transformarea lui într-un sistem mondial. A devenit realitate previziunea lui Lenin despre perspectiva transformării dictaturii proletariatului dintr-o dictatură naţională, adică existentă într-o singură ţară şi incapabilă să determine publica mondială, într-o dictatură internaţională, în măsură să exercite o influenţa hotăritoare asupra întregii politici mondiale. In vremurile noastre, lupta dintre capitalism şi socialism a cuprins toate laturile dezvoltării social-politice şi economice a sorietăţii. Esenţa politicii capitalismului contemporan o constituie lupta pentru restabilirea poziţiilor imperialismului şi a hegemoniei lui mondiale, adică pentru menţinerea şi consolidarea oricărei exploatări, pentru lichidarea sistemului socialist, pentru perpetuarea împărţirii lumii în puteri dominante şi în ţări înrobite şi exploatate. Aceasta este o politică care contravine, aspiraţiilor şi intereselor popoarelor şi ale întregii omeniri, cerinţelor progresului istoric; tocmai de aceea ea îşi camuflează adevăratele sale ţeluri sub diferite lozinci false. Acestei politici socialismul con- temporan îi contrapune politica luptei pentru progres social, pentru eliberarea întregii omeniri de exploatare şi de asuprire, pentru eliminarea din viaţa societăţii a războaielor, pentru înfăptuirea egalităţii depline în drepturi şi dezvoltarea multilaterală a tutu- ror popoarelor şi naţiunilor. Aceste ţeluri nobile corespund ce- lor mai arzătoare cerinţi ale întregii omeniri, şi de aceea expo- nenţii lor — partidele comuniste şi muncitoreşti — nu le ascund, vi le proclamă deschis în faţa întregii lumi. Simpla contrapunere a celor două linii nu epuizează însă conţinutul proceselor social-politice ale contemporaneităţii. Important este că în zilele noastre socialismul, ca sistem ascendent, învinge capitalismul aflat în descompunere şi putrezire; linia generală a socialismului exercită o influenţă tot mai puternică asupra evoluţiei omenirii, în timp ce influenţa capitalismului este într-un permanent declin. Socialismul, bazat în primul rînd pe sistemul mondial socialist, devine factorul decisiv al evoluţiei societăţii omeneşti. Problemele fundamentale şi cele mai actuale ale procesului necesar, logic de trecere a omenirii la socialism au fost supuse unei analize multilaterale şi aprofundate în cadrul Consfătuirii reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti care a avut loc la Moscova în noiembrie 1960. Acest măreţ for internaţional, cel mai larg dintre toate pe care le-a cunoscut mişcarea muncitorească revoluţionară, a vădit încă o dată forţa măreţelor idei ale marxism-leninismului, învăţătură veşnic vie, străină oricărei petrificări ■ şi închistări dogmatice, în permanentă îmbogăţire şi dezvoltare, aşa cum este viaţa însăşi. Maturitatea partidelor frăţeşti, activitatea lor teoretică şi practică , multilaterală, bogata lor expe- ■ rienţă colectivă şi-au găsit o ex- , presie vie în Declaraţia Constă- mirii, document programatic de o importanţă cu adevărat istorică. Bazîndu-se pe tezele Congreselor al XX-lea şi al XXI-lea aie , —_______ y P.C.U.S. şi ale Declaraţiei din 1957, care reprezintă un uriaş aport la dezvoltarea marxism-fendanismului, luînd în considerare fe fanomenele noi şi tendinţele esenaţiale ale evoluţiei istorice. Consfăieţuirea a dat o caracterizare ştiinnţifică epocii noastre, a arătat ca ,a în prezent conţinutul principal, direcţia şi particularităţile principa- jale ale dezvoltării mondiale le de- i·termină sistemul mondial sociaalist, forţele care luptă împotriva a imperialismului, pentru socialism, j. „Principala trăsătură distinctivă a ■e timpurilor noastre — subliniază j. Declaraţia Consfătuirii — este j. transformarea sistemului mondial socialist în factorul hotărîtor al „ dezvoltării societăţii omeneşti". a Această trăsătură fundamentală j. a realităţii istorice decurge din i. noul raport de forţe existent în e lume, favorabil socialismului; ea ). îşi exercită influenţa asupra tuturor domeniilor dezvoltării societaţii omeneşti, se reflectă asupra satuaţiei de pe arena mondială in ■ [ ansamblul ei şi din fiecare ţară în a parte, asupra dezvoltării relaţiilor [ de clasă, dintre muncă şi capital ] în ţările capitaliste, asupra dez- voltării mişcării de eliberare a popoarelor, într-un cuvînt asupra fi I destinelor tuturor ţărilor şi popoarelor. Faptul că într-o perioadă istoriceşte scurtă socialismul a devenit forţa determinantă pe arena mondială nu este un fenomen de conjunctură, un zigzag al istoriei, ci reprezintă rezultatul logic al întregii dezvoltări a societăţii contemporane, în care s-au creat pre- misele obiective ale trecerii omenirii la socialism. In prezent, sistemul mondial socialist a intrat într-o etapă nouă 5 a dezvoltării sale. Socialismul a repurtat victorii hotărîtoare pe scara întregului sistem. Uniunea Sovietică înfăptuieşte cu succes construcţia desfăşurată a comu- nismului; celelalte ţări socialiste construiesc cu succes bazele socialismului, iar unele dintre ele au trecut la construcţia societăţii soicialiste dezvoltate. In acelaşi timp, ascuţirea tuturor contradicţiilor capitalismului, creşterea instabilităţii întregului sistem capitalist, criza adîncă a politicii şi a ideologiei burgheze arată că în dezvoltarea crizei generale a capitalismului a început o etapă nouă. Specificul acestei etape constă în aceea că ea nu a apărut în legătură cu un nou război mondial, ci în condiţiile întrecerii şi ale luptei dintre cele două sisteme, ale schimbării tot mai mari a raportului de forţe în favoarea socialismului, în condiţiile în care lupta forţelor păcii pentru înfăptuirea şi consolidarea coexistenţei paşnice n-a permis imperialiştilor să împingă omenirea într-un nou război mondial. Ca rezultat al acestor două mari procese din lumea contemporană creşte tot mai mult înrâurirea forţelor socialismului asupra mersului societăţii, se accelerează ritmul evoluţiei istorice a omenirii, se creează condiţii deosebit de favivorabile pentru înaintarea popoarelor spre socialism. iii. Marea forţă vitală a socialismului şi superioritatea sa asupra capitalismului îşi găsesc cea mai puternică expresie în rezultatele obţinute de sistemul mondial socialist în întrecerea cu sistemul capitalist. Astăzi în lume socialismul deţine cu fermitate întâietatea în privinţa ritmului de creştere a producţiei industriale şi a trecut pe primul loc în ce priveşte dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii. Uniunea Sovietică repurtează succese serioase în construcţia desfăşurată a comunismului; planul septenal de dezvoltare a economiei naţionale a U.R.S.S. nu numai ?.« îndeplineşte dar se şi depăşeşte considerabil. In anii Puterii sovietice, deşi aproape două decenii au fost ocupate de războaiele impuse de imperialişti şi de perioadele de refacere postbelică, producţia industrială globală a U.R.S.S. a cunoscut o creştere de peste 40 de ori, producţia mijloacelor de producţie de 93 ori, producţia de maşini — de peste 270 de ori faţă de 1913. In ultimii 15 ani (1945—1959), Uniunea Sovietică a depăşit Statele Unite ca ritm mediu anual de creştere a producţiei industriale de peste 6 ori. Ritmul înalt de dezvoltare a economiei sovietice, faptul că sporul anual absolut de creştere a producţiei sovietice întrece considerabil pe al Statelor Unite fac ca decalajul dintre volumul global al producţiei americane şi sovietice să se micşoreze rapid. Uniunea Sovietică se îndreaptă cu păşi mari şi siguri spre îndeplinirea obiectivului istoric stabilit de P.C.U.S. — cucerirea primului loc în lume în ceea ce priveşte volumul producţiei globale şi al producţiei pe locuitor. Uniunea Sovietică a cucerit primul loc în lume în ce priveşte nivelul dezvoltării culturale şi al pregătirii de specialişti; succesele strălucite ale oamenilor de ştiinţă sovietici obţinute în studierea cosmosului au dovedit în faţa lumii întregi că Uniunea Sovietică are întîietatea în ramurile cele mai importante ale ştiinţei şi tehnico- moderne. e- Victoriile Uniunii Sovietice în dezvoltarea economiei, ştiinţei , a culturii constituie o confirmare istorică a justeţei şi înţelepciun a liniei generale a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a Coomitetului său Central leninisil care rezolvă în mod ştiinţific în creator problemele complexe al construcţiei comuniste, asigurînd îmbinarea indisolubilă a teoriei cu practica vie. n Mari succese în dezvoltarea economică au obţinut şi celelalte ţări socialiste. Corespunzător cu evoluţia lor istorică, ele au pornit la construirea societăţii noi de li n trepte diferite de dezvoltare, unen ii dintre ele caracterizîndu-se în perioada antebelică printr-o mari rămînere în urmă economică. Ca rezultat al dezvoltării pe calea socialismului, producţia globalis industrială a crescut faţă de nivelul antebelic: în Albania de 22,5 ori; în Cehoslovacia de 3,0 ori; în China populară de 13 ori (în comparaţie cu 1949); îr R.P.D. Coreeană de 5,5 ori; îr Bulgaria de 11 ori; în R.D. Germană de 3 ori; în R. P. Mongolă de 5,8 ori (în comparaţie cu 1940); ■ în Polonia de aproape 7 ori; în ■ Romînia de 5 ori; în Ungaria de ■ 3,8 ori; în R.D. Vietnam de 2,2 ori. In perioada 1951 —1959, ritmul I mediu de creştere a producţiei in Idustriale a fost în ţările lagărului socialist de 13,7 la sută faţă I de 4,8 la sută în ţările capitaliste. Astăzi în rîndurile a numeroşi economişti şi filozofi burghezi nu mai este un subiect de discuţie dacă socialismul va ajunge din urmă capitalismul pe plan economic, ci numai termenul istoric în care se va realiza aceasta. In cadrul sistemului socialist, pe baza relaţiilor de întrajutorare, a colaborării frăţeşti dintre ţările socialiste, are loc un proces de egalizare, decalajul dintre nivelul lor de dezvoltare micşorîndu-se treptat. Sistemul mondial socialist prezintă tabloul unei ridicări a tuturor ţărilor către nivelul celor avansate, care nici ele nu rămîn pe loc, ci se dezvoltă continuu, în aşa fel încît toate să intre, mai mult sau mai puţin în acelaşi timp, în comunism. In contrast cu această tendinţă caracteristică socialismului, în lumea capitalului se accentuează inegalitatea dezvoltării; puterile imperialiste frînează progresul ţărilor mai slabe, împiedică crearea unei industrii naţionale dezvoltate în aceste ţări, spre a le menţine în dependenţă economică şi politică. Dacă astăzi este la ordinea zilei o problemă a ţărilor slab dezvoltate din Africa, Asia şi America latină, aceasta nu se datoreşte popoarelor acestora, ci imperialismului, care a împiedicat dezvoltarea lor şi le stoarce de bogăţii uriaşe- exploatîndu-le cu sălbăticie. Ca rezultat al succeselor repurtate de socialism în întrecerea economică dintre cele două sisteme, se spulberă unul dintre miturile principale ale anticomunismului: aşa-zisa teorie a „incapacităţii“ socialismului de a asigura poporului un nivel de trai ridicat. Trecerea la cea mai scurtă zi şi săptămînă de lucru din lume în U.R.S.S., desfiinţarea treptată a impozitelor, sporirea puterii de cumpărare a maselor, alocarea unor fonduri uriaşe pentru scopuri social-culturale, realizările celorlalte ţări socialiste pe calea asigurării unei vieţi de bunăstare materială şi satisfacerii cerinţelor spirituale ale maselor muncitoare arată concret ce aduce popoarelor socialismul şi comunismul. Aceste rezultate au o uriaşă importanţă principială şi practică, ajutînd pe oamenii muncii din ţă- rile capitaliste să se convingă, nu numai prin argumente teoretice,■ ci şi pe baza faptelor, de superioritatea socialismului ca orînduîrea socială care asigură celor ce mun- cesc o ridicare a nivelului de trai continuă şi nelimitată. Aceste suc-cese constituie un factor puternic pentru pătrunderea şi răspîndirea ideilor socialismului, sporesc forţa de atracţie a acestora, determină profunde deplasări în mentalitatea maselor, revoluţionează conştiinţa lor, contribuie la activizarea lor politică, însufleţesc pe oamenii muncii din ţările capitaliste în desfăşurarea luptei pentru in- teresele lor vitale. In contrast, în lumea capitalului, în ciuda tuturor sforţărilor cercurilor conducătoare şi a tuturor „reţetelor miraculoase“ pentru însănătoşirea capitalismului furnizate de feluritele „trusturi ale creierului“, în ciuda tuturor măsurilor de „reglementare“ a vieţii economice, în economia S.U.A. şi a altor ţări dezvoltate economic din Occident se înmulţesc simptomele unei noi depresiuni, creşte folosirea incompletă , a capacităţilor de producţie, creştere inflaţia, se adîncesc deficitele buigetare, creşte şomajul i Victoriile socialismului în cadr în trecerii celor două sisteme, şi de o parte şi procesul continu şi al putrezirii capitalismului monopolist, pe de altă parte, subminează bazele tuturor teoriilor apologetice despre îmbunătăţirea capitalismului, ale tuturor iluziilo, pe care încearcă să le răspîndească oportuniştii, reformiştii şi revizioniştii contemporani cu privire la aşa-zisul capitalism „regenerat“, cu privire la formarea interiorul capitalismului a „elementelor relaţiilor socialiste“ ei Dezvoltarea istorică a sistemului mondial socialist concomitent cu criza economiei capitalistea reflectă în criza ideologiei burgheze. Sînt semnificative în această privinţă mărturisirile pline de pesimism ale unor personalită a din Occident. Astfel, fostul seenatar de stat al S.U.A. John Foster Dulles se tînguia că S.U.A. „u sunt în stare să formuleze principiile unei concepţii despre lumi adecvate timpurilor noastre, principii care să îmbine o mare piutere de convingere cu o mare forţă de atracţie“, iar W. Liptmann, cunoscutul publicist american, recunoaşte nu fără temei că „slăbiciunea primejdioasă a societăţii noastre (americane) conestă în aceea că în momentul de faţă poporul nostru este lipsit d ţeluri măreţe“. Cu o amărăciune vădită, reprezentanţii cei mai clarvăzători ai capitalismului compar; propria lor filozofie a disperării neputinţei cu încrederea şi fermitatea cu care comuniştii îş proclamă convingerea în victorii socialismului, în triumful său inevitabil în lumea întreagă. Este de pe acum limpede ce importanţă istorică mondială va avea îndeplinirea planurilor de perspectivă ale ţărilor socialiste, cum sistemul mondial socialist, cuprinzînd o treime a omenirii, va fi mai mult de jumătate din producţia mondială. Aceasta va însemna o înfrîngere decisivă a capitalismului şi o victorie hotărîtoare a socialismului în domeniul principal al activităţii omeneşti — producţia bunurilor materiale In Occident se aud tot mai des semnale de alarmă în acest sens In culegerea de rapoarte publicată de Comisia economică unită a Congresului S.U.A. se arată că „progresele economice rapide ale ţărilor socialiste exercită o influenţă magică şi vor crea o forţă de atracţie în vaste regiuni ale lumii“. Intr-adevăr, acum, cînd socialismul apare nu numai ca o teorie înaintată, ci este întruchipat şi în sistemul mondial socialist, se confirmă cu o deosebită putere previziunea lui Lenin că ţările socialismului victorios vor exercita prin politica lor economică principala înrîurire asupra dezvoltării revoluţiei mondiale. Propria experienţă a Romîniei arată ce posibilităţi de progres rapid deschid fiecărui popor transformarea socialistă a societăţii, apartenenţa la sistemul mondial socialist. Este ştiut că, vreme îndelungată, dezvoltarea economică a României a fost împiedicată de puterile imperialiste, care o menţineau în rolul de sursă de materii prime, hinterland agrar şi piaţă de desfacere. Depunînd mari eforturi pentru lichidarea înapoierii economice moştenite din trecut, poporul român a reuşit, după eliberare, să obţină sub conducerea partidului succese importante în construirea noii societăţi. Analizînd profundele transformări economice şi sociale petrecute în ţara noastră, Congresul al IlI-lea al P.M.R. a arătat că socialismul a învins în Republica Populară Romînă. Ţara noastră se află acum într-o noua etapă de dezvoltare, a desăvîrşirii construcţiei socialiste. Călăuzindu-se după învăţăturile lui Lenin, partidul nostru a concentrat eforturile principale ale poporului în direcţiile hotăritoare pentru victoria socialismului: crearea bazei tehnice-materiale a noii orînduiri, prin industrializarea socialistă a ţării, dezvoltarea continuă a industriei grele, cu pivotul ei — industria constructoare de maşini, înzestrarea tuturor ramurilor economiei cu tehnica modernă, introducerea automatizării, sporirea continuă a productivităţii muncii, creşterea venitului naţional — temelia ridicării nivelului de trai al poporului. Ca rezultat al ritmului accele- rat de dezvoltare a industriei so- i cialiste, în perioada 1951 —1960 producţia industrială a crescut, în medie, cu peste 13 la sută pe an, în timp ce în Romînia burghezo- moşierească media anuală a creş- terii producţiei industriale în perioada 1929—1938 reprezenta ci- I ca 4 la sută. In 1959 venitul naţional reprezenta 242 la sută faţa de anul 1950. Ponderea industriei şi a construcţiilor în formarea venitului naţional era de 66,9 la sută faţă de 50 la sută în 1950, iar a agriculturii şi silviculturii de 19,3 la sută faţă de 28 la sută în în 1950. In valori absolute, partea e venitului naţional creată în industrie era de 48 de miliarde de lei în 1959 faţă de 15,1 miliarde i- în 1950. Aceste cifre sunt caracteristice pentru transformările I- structurale petrecute în economia noastră naţională.- Prin înfăptuirea Directivelor- Congresului al IlI-lea al Partiduilui Muncitoresc Român cu privire l- la planul de 6 ani, volumul producţiei industriale creşte pînă în 1965 de aproximativ 2,1 ori faţă de 1959, iar prin realizarea prevederilor programului de dezvoltare a economiei pe 15 ani (1960—1975) de peste 6 ori. Hotărîrile congresului au devenit programul mobilizator de muncă și de luptă al întregului popor. In 1960 producția industrială a crescut cu circa 16 la sută comparativ cu 1959, în loc de 14 la sută cît era prevăzut în planul de 6 ani. Partidul nostru acordă o neslăbită atenţie dezvoltării agri■ culturii. In prezent, sectorul socialist al agriculturii cuprinde ■ peste 81 la sută din suprafaţa agricolă a ţării şi peste 83 la sută din suprafaţa ei arabilă. In mod deosebit trebuie subliniat că odată cu extinderea relaţiilor socialiste la sate a crescut producţia agricolă, se dezvoltă toate ramurile agriculturii, s-a intensificat considerabil schimbul de produse dintre oraş şi sat. Astăzi agricultura noastră satisface pe deplin nevoile crescînde de aprovizionare ale populaţiei, asigură în întregime cu materii prime agricole industria alimentară şi aproape complet industria uşoară. In reconstrucţia socialistă a satului, îndreptarul sigur al partidului l-au constituit indicaţiile leniniste cu privire la necesitatea strictei respectări a principiului liberului consimţămînt, organizării unor relaţii social-economice juste cu ţărănimea, întăririi continue a alianţei clasei muncitoare cu masele ţărănimii, ca temelie a puterii celor ce muncesc. Economia naţională a R.P.R. se caracterizează prin echilibru şi stabilitate, printr-o dezvoltare continuu ascendentă. Partidul nostru acordă o mare atenţie respectării consecvente a principiului cointeresării materiale — pîrghie puternică pentru creşterea producţiei şi productivităţii muncii în toate ramurile economiei şi pentru dezvoltarea disciplinei socialiste a muncii. O dată cu dezvoltarea bazei economice a socialismului se produc profunde transformări în conştiinţa oamenilor muncii; sprijinindu-se pe noile relaţii economice, partidul stimulează entuziasmul creator al oamenilor muncii, desfăşoară o intensă muncă politică-educativă pentru dezvoltarea conştiinţei lor socialiste, pentru formarea fizionomiei morale a omului nou, constructor al celei mai înaintate orînduiri sociale. Rezultatele obţinute în dezvoltarea economiei şi în creşterea venitului naţional dau posibilitate partidului şi guvernului să înnăptuiască măsuri pentru ridicarea continuă a nivelului de trai ma- terial şi cultural al maselor, să asi * gure mărirea salariilor şi reduceri ale preţurilor, să aloce mijloace importante — aproape un sfert din bugetul statului — pentru construirea de locuinţe, pentru ocro- tirea sănătăţii, dezvoltarea învă- ţămîntului, ştiinţei şi culturii. Toate acestea sînt rodul uriaşe: activităţi creatoare a poporului ’ nostru, al politicii partidului nos- tru bazate pe aplicarea creatoare a învăţăturii marxist-leniniste la condiţiile ţării noastre, rodul a-partenenţei noastre la marea comunitate a ţărilor socialiste. Condiţia principală, hotăritoare , pentru bunul mers al construcţiei socialiste este respectarea şi apli- 11 carea creatoare a principiilor ge- * nerale, universal valabile în esenţa lor, ale construcţiei socialiste, neadmiterea atît a exagerării ro plului particularităţilor naţionale , cît şi a ignorării acestor particularităţi. In opera de făurire a noii * societăţi, partidele comuniste şi 11 muncitoreşti din ţările socialiste îmbogăţesc neîncetat tezaurul ^ marxism-leninismului, generalinzînd concluziile experienţei lor practice. Ele aplică creator tezele •' fundamentale ale marxismului, deoarece marxismul nu reprezintă o culegere de formule invariabile, ci a pornit şi porneşte întotdeauna de la cerinţele vieţii în mişcarea şi dezvoltarea ei, de la ce ridicam nou viaţa, de la condiţiile concrete ale epocii date, ale situaţiei date. Experienţa ţării noastre ca şi a tuturor ţărilor sistemului socialist, arată că cel mai important factor c. internaţional al succeselor lor sînt lh relaţiile internaţionaliste de cola ci borare şi întrajutorare reciprocă îi statornicite între ele, ajutorul frăriţese şi multilateral acordat tuturor ţi ţărilor socialiste de Uniunea Sonvietică. Consfătuirea de la Moscozia a subliniat în mod deosebit imbiportanţa considerabilă pe care are pentru construirea socialismului întărirea colaborării şi întrăjutorării frăţeşti, perfecţionarea continuă a sistemului diviziuni internaţionale a muncii prin coordonarea planurilor, specializarea ş cooperarea în producţie liber consimţite şi reciproc avantajoase, în interesul fiecărei ţări în parte al sistemului socialist în ansamblul său. O dată cu succesele economice, o puternică influenţă exercită asupra oamenilor muncii din ţâril capitaliste dezvoltarea democraţie socialiste consecvente în ţările lagărului socialist. Caracteristic ţărilor socialiste este continua lărgire a participări oamenilor muncii la conducerea construcţiei economice şi culturale, creşterea activităţii social-politice a maselor. In ţările socialiste corespunzător stadiilor de dezvoltare în care se află, are loc un proces de trecere treptată a unor funcţii ale statului în seama organizaţiilor oamenilor muncii, creşte importanţa formelor obşteşti de influenţare şi educare. Din ce în ce mai evident apare superioritatea orînduirii socialiste asupra „democraţiei“ burgheze. Nici un fel de basme ipocrite ale ideologilor burghezi despre „adevărata“ democraţie nu pot ascunde adevăratul conţinut al democraţiei burgheze ilustrat de legile antimuncitoreşti şi persecuţiile rasiale din S.U.A., de prigoana antidemocratică din R.F.G., transformarea Spaniei şi a altor ţări ale „lumii libere“ în temniţe pentru propriile lor popoare, de represiunile sălbatice împotriva luptătorilor pentru libertate naţională. In condiţiile noii etape a crizei generale a capitalismului se accentuează discreditarea democraţiei burgheze, caracterul ei falimentar; sub presiunea cercurilor celor mai reacţionare ale capitalului monopolist, într-o serie de ţări are loc un proces de înlocuire a vechilor forme ale democraţiei burgheze parlamentare prin regimuri bazate pe reprimarea făţişă a oamenilor muncii şi de lichidare a libertăţilor cetăţeneşti. Pe măsura dezvoltării continue, economice şi sociale a ţărilor socialiste apare tot mai clar în faţa oamenilor muncii din întreaga lume că socialismul deschide omului cele mai vaste posibilităţi pentru o cît mai deplină satisfacere a cerinţelor sale, pentru dezvoltarea multilaterală a personalităţii şi aptitudinilor sale creatoare, aşa cum au visat de-a lungul secolelor cele mai înaintate minţi ale omenirii. III. Transformarea sistemului mondial socialist în forţa hotăritoare a dezvoltării istorice este factorul fundamental care face posibil ca problemele cele mai importante ale contemporaneităţii să fie rezolvate într-un mod nou, in interesul popoarelor. Aceasta are o importanţă uriaşă pentru rezolvarea sarcinii primordiale a zilelor noastre — apărarea păcii. întreaga dezvoltare istorică dovedeşte că, aşa cum războiul este un produs al orînduirilor sociale bazate pe exploatare şi pe antagonisme de clasă, tot astfel socialismul şi pacea sînt de nedespărţit. Socialismul nu este interesat în expansiuni şi războaie, idealul său este pacea, dezvoltarea multilaterală a tuturor ţărilor şi popoarelor, crearea unui belşug de bunuri pentru satisfacerea celor mai înalte cerinţe ale celor ce muncesc. Socialismul înseamnă domnia muncii şi a libertăţii, a prieteniei şi colaborării frăţeşti a popoarelor. Tocmai de aceea comuniştii au fost întotdeauna împotriva războaielor agresive, care au lovit în primul rînd şi cel mai greu în popoare, în masele celor ce muncesc. Lenin arăta că numai clasa muncitoare, după ce va fi cucerit puterea, va putea duce o politică de pace nu în vorbe, ci în fapt. .Făgăduim muncitorilor şi ţăranilor — spunea el — că vom face otul pentru pace. Şi vom face totul“ (Opere, vol. 27, pag. 362). Această idee leninistă călăuzeşte politica externă a ţărilor lagărului socialist. Politica de pace a ţărilor sociaiste nu porneşte de la ignorarea laturii agresive a împerialismuui care se menţine neschimbată, torsa furibundă a înarmărilor în special termonucleare, care se desfăşoară sub egida S.U.A. în ările NA..T.O.; refacerea intenă a militarismului german ca arţă de şoc a imperialismului în toropa; planurile americane de ransformare a N.A.T.O. într-o nouă „putere atomică“; extindeea reţelei bazelor militare amercane; intervenţiile S.U.A. în longo şi Laos; provocările împoriva Cubei, războiul împotriva sporului algerian — iată fapte are, împreună cu altele de aceşi fel, demonstrează în mod oncret că cercurile agresive, şi primul rînd imperialiştii ameicani, urmăresc crearea şi meninerea focarelor de încordare şi nelinişte, continuă să se orientee spre pregătirea unui nou răzoi. . . . Dar au trecut imnurile cînd u cercurile imperialiste puteau deacide după bunul lor plac dacă să ea fie sau nu război. Spre binele dbmenirii, epoca noastră a dat naşir-tere nu numai unor mijloace de şi distrugere fără precedent, cî şi n unor forţe capabile să stavileasîncă folosirea acestora: lagărul soţi cialist, cu forţa sa economică menreu crescîndă, cu uriaşa sa capacitate de apărare şi înaltul său prestigiu politic şi morst, celeulalte state iubitoare de pace, claie sa muncitoare internaţională, ci mişcarea de eliberare naţională, a- mişcarea mondială a luptătorilor pentru pace. Dacă imperialiştii te s-ar încumeta să dezlănţuie razii boiul, forţa unită a popoarelora ar înmormînta atunci inevitabil a- capitalismului. Toată lumea ştie însă ce ar însemna un război mondial, purtat cu rachete şi arme nucleare, ce ,i distrugeri catastrofale ar provoca ,rul omenirii, marile centre economice şi culturale, comori ale civilizaţiei şterse de pe faţa pămîntului, ţări şi popoare întregi nimicite, jertfe de sute de milioane de oameni. Ţările socialiste n-au neevoie de război, ci de pace, spre , a obţine o dezvoltare economică , rapidă, a asigura popoarelor lor. I. un înalt nivel de civilizaţie maaterială şi spirituală. Faptele arată eficacitatea luptei consecvente duse de partidele comuniste şi muncitoreşti, de ţările lagărului socialist pentru preîntîmpinarea războiului. Deşi încă , de la încetarea salvelor celui de-al doilea război mondial aventurierii imperialişti s-au şi orientat spre pregătirea unei agresiuni impotriva ţarilor socialiste, ei n-au reuşit totuşi să declanşeze războiul, forţele socialismului şi păcii au reuşit , nu o data să împiedice pe agresorii imperialişti in anii din urmă , sa dezlănţuie războaie locale sau să le impună stingerea acestora, evitind astfel transformarea raz- boaielor locale intr-un conflict , mondial. Este evidentă deosebirea dintre situaţia de astăzi şi cea din preajma celui de-al doilea război mondial, cînd n-a fost posibil să se împiedice ocuparea Manciuriei, invazia Etiopiei, înăbuşirea boamei republicane, ocuparea Austriei, cotropirea Cehoslovaciei — acte de agresiune imperialistă care au constituit preludiul celui de-al doilea razboi mondial. De întărirea mai pepane a sistemului mondial socialist, de accentuarea mai departe a superiorităţii forţelor socialismului şi păcii şi de perspectiva transformării acesteia într-o superioritate absolută este legată posibilitatea ca, încă înainte de victoria deplină a socialismului pe întregul grup pămîntesc, războiul mondial să fie eliminat din viaţa societăţii. Ideea preîntîmpinării războiului dinamizează popoarele, le inspiră încredere şi le ridică la luptă, le sporeşte forţa. Nimic nu poate fi mai dăunător pentru cauza păcii decît fatalismul şi resemnarea pasivă în faţa pericolului de război. Arătînd că în vremurile noastre există posibilitatea reală de a preîntîmpina războiul, ţările socialiste, partidele comuniste şi muncitoreşti subliniază neobosit că pentru traducerea ei în viaţă este necesară, ca sarcină cu caracter imediat, mobilizarea celor mai largi mase ale popoarelor, lupta organizată dusă cu maximă energie şi vigilenţă de către toate forţele păcii, crearea unui larg front de luptă pentru pace. Ţările lagărului socialist promovează o politică externă, aşa cum cerea Lenin, — principială şi totodată suplă, în scopul unirii tuturor forţelor în lupta pentru preîntîmpinarea unui război mondial. In domeniul politicii internaţionale, după cum recunosc şi cercurile politice burgheze, iniţiativa se află mereu în mîinile Uniunii I Sovietice, ale ţărilor lagărului socialist. Prin acţiunile şi propunerile lor concrete în problemele fundamentale ale relaţiilor internaţionale, ţările socialiste au supus cercurile imperialiste agresive unui adevărat asediu diplomatic. In această ordine de idei trebuie menţionate propunerile privind încetarea experienţelor cu armele nucleare, dezarmarea generală şi totală, lichidarea colonialismului sub toate formele şi manifestările sale, crearea unor zone denuclearizate în regiunea Pacificului, Europei centrale, Balcanilor, încheierea Tratatului de pace cu Germania şi reglementarea problemei Berlinului, unificarea paşnică a Coreei şi Vietnamului. La cea de a XV-a sesiune a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ţările socialiste au determinat concentrarea dezbaterilor asupra problemelor celor mai arzătoare ale vieţii internaţionale şi au polarizat în jurul acestora atenţia popoarelor, obţinându-se un important cîştig politic şi moral pentru forţele socialismului şi cauza păcii. Linia generală şi permanentă a politicii externe a ţărilor lagărului socialist este politica coexistenţei paşnice — singura alternativă pentru evitarea unui război nimicitor. Soluţii „intermediare“ nu pot exista, căci ele n-ar însemna decît balansarea periculoasă a omenirii pe marginea prăpastiei, ar duce la menţinerea încordării şi la posibilitatea transformării oricînd a „răboiu-lui rece“ într-un incendiu mondial. . (Continuare în pag. 4 a) GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ Articol apărut în revista „PROBLEME ALE PĂCII ŞI SOCIALISMULUI", nr. I (29), 1 961.