Steaua Roşie, septembrie 1961 (Anul 10, nr. 207-232)

1961-09-01 / nr. 207

STEAUA ROȘIE DECLARAŢIA GUVERNULUI SOVIETIC MOSCOVA (Agerpres). TASS transmite următoarea De­claraţie ia guvernului sovietic : Popoarele sînt în prezent mar­tore ale­­agresivităţii mereu cres­­cînde la politicii blocului militar N.A.T.O. Statele Unite­­ale Americii şi laliaţii lor Invîrtesc cu tot mai multă putere rotile maşinii lor de război, samplificînd la proporţii fără precedent cursa înarmărilor, sporind efectivele armatelor, în­­cingînd pînă la incandescenţă în­cordarea situaţiei internaţionale. Lucrurile iau ajuns pînă acolo în­­cît conducătorii S.U.A. şi ţărilor aliate lor recurg la ameninţări de a pune mîna pe arme şi de a dez­­lănţui un război ca răspuns la încheierea Tratatului de pace cu Republica Democrată Germană. In faţa acestor fapte, care nu pot să nu pună în gardă, guver­nul sovietic consideră de datoria sa să ia toate măsurile necesare pentru ca Uniunea Sovietică să fie pe deplin pregătită să facă inofensiv pe orice agresor, dacă el ar încerca să comită o agresiu­ne. Prea proaspătă este în m­emo­­nia oamenilor tragedia primelor luni ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei, cînd Hitler a atacat U.R.S.S., avînd asigurată superioritatea în tehnica de luptă, pentru ca acest lucru să fie îngă­duit în prezent. Iată de ce guver­nul sovietic a şi luat un şir de măsuri serioase pentru întărirea securităţii U.R.S.S. Din acelaşi motiv, după o chibzuire profundă şi multilaterală, guvernul sovietic a adoptat hotărîrea de a efectua explozii experimentale cu arma nucleară. Pe deplin conştient de impor­tanţa şi răspunderea acestui pas serios, guvernul Uniunii Sovietice consideră necesar să explice po­porului sovietic şi întregii omeniri sensul şi însemnătatea acestei hotărîri, al cărei unic scop este de a face totul pentru a preîntâm­pina catastrofa care ar constitui-o un al treilea război mondial pen­tru sute de milioane de locuitori ai planetei noastre. Cei care pregătesc un nou mă­cel mondial sădesc în prezent ilu­zia că pasă-mi-te, un nou război, dacă ar fi dezlănţuit, s-ar duce fără folosirea armei termonuclea­re. Aceasta este însă o înşelare a popoarelor. Experienţa istoriei învaţă că ni­ciodată nu s-a reuşit să se stăvi­lească între limite dinainte stabi­lite incendiul războiului. Războa­iele au legile lor aspre, implaca­bile. Agresorul dezlănţuie războiul pentru a şi îngenunchea victima, pentru a impune voinţa să. Dăţi şi agresorul înţelege că în cazul unei infringed, pe el însuşi îl va lovi acea soartă pe care a pregă­tit-o pentru victima sa. De aceea, fiecare stat participant la război, indiferent de faptul dacă el este acela care atacă sau care se apă­ră, nu se va da înlături de la ni­mic pentru obţinerea victoriei şi nu se va recunoaşte înfrînt pînă ce nu va fi folosit şi epuizat toate mijloacele de care dispune pentru ducerea războiului. In aceste con­diţii, orice conflict armat, fie chiar neînsemnat la început, dacă puterile nucleare s-ar pomeni atra­se într-însul, se va transforma inevitabil într-un război racheto­­nuclear general. Oamenilor sovietici, care încă nu de mult au văzut războiul în casa lor şi care au plătit cu pier­deri incalculabile pentru reinstau­­rarea păcii, le sunt deosebit de apropiate şi clare năzuinţele po­poarelor de a pune capăt cursei înarmărilor, de­­a scăpa pentru totdeauna de războaie distrugă­toare. Dar toate cele suferite de, oameni în războaiele trecute, pălesc în faţa grozăviilor pe care, le pot pricinui numai cîteva bombe­­ termonucleare. Or, »astăzi în ar­­senalele marilor puteri se află nu­­ o singură duzină şi nu o singură­­ sută, ci mii de astfel de bombe.­ Fiind una din puterile nucleare,­ Uniunea Sovietică a acumulat su-' ficiente cunoştinţe ştiinţifice şi­­ tehnice cu privire la forţa de dis-­ trugere a noilor tipuri de arme,­­ cu privire la mijloacele de trans­portare la ţintă a încărcăturilor termonucleare şi cu privire la consecinţele folosirii acestei arme, pentru ca să-şi dea seama pe de­plin de caracterul unui război modern. Guvernul sovietic şi-a ridicat primul glasul pentru dezarmarea generală şi totală, pentru înceta­rea experienţelor cu arma atomi­că. El ia supus nu odată examinării Organizaţiei Naţiunilor Unite pro­puneri concrete menite să asigure realizarea acestui ţel. De la tribu­na Organizaţiei Naţiunilor Unite, in mesajele şi declaraţiile şefului guvernului sovietic, N. S. Hruş­­ciov, pretutindeni unde la masa tratativelor reprezentanţii lagăru­lui socialist n-au întîlnit cu repre­zentanţii ţărilor occidentale,­­a ră­sunat chemarea sinceră şi înflă­cărată a Uniunii Sovietice de a se r­­junge la un acord pentru a dis- t­­ruge pentru totdeauna şi sub cel m­­ai sever control internaţional toate tipurile de armament — pi­lă la ultima bombă şi pînă la­­ ultimul proiectil, de a desfiinţa armatele — pînă la ultimul sol­dat, de a desfiinţa statele majore şi departamentele militare. N-ar fi o exagerare să se consi­dere că încă astăzi omenirea ar putea trăi într-o lume fără arme şi fără armate, numai dacă guver­nele S.UA., Angliei, Franţei şi altor state participante la blocu­rile militare occidentale iar mani­festa aceeaşi dorinţă. Adversarii dezarmării caută în­că să dea impresia că piedica spre un acord cu privire la dezarmare ar fi modul diferit în care abor­dează Uniunea Sovietică şi pute­rile occidentale, problema contro­lului. Nimeni nu neagă că stabi­lirea controlului international a­­supra dezarmării, control care a­fectează cele mai profunde intere­se ale statelor, interesele securi­tăţii lor, este o chestiune compli­cată şi delicată. Intr-adevăr, pro­blema controlului a fost multi ani un obstacol în calea spre un acord cu privire la dezarmare. Aceasta s-a întîmplat pentru că controlul a fost folosit de puterile occiden­tale ca pretext pentru a face să eșueze orice propuneri cu privire la dezarmare. Nici înainte ele n-au năzuit niciodată spre un control asupra dezarmării. Acest lucru a fost spus în modul cel mai clar de la tribuna O.N.U. de fostul preşedinte al S.U.A., D. Eisenho­wer, care a declarat fără echivoc că nu este vorba despre un con­trol asupra dezarmării, ci despre un control asupra înarmării. Pentru a nu lăsa să se distrugă esenţa problemei — însăşi dezar­marea — guvernul sovietic a de­clarat deschis că este dinainte gata să adopte orice propuneri ale puterilor occidentale cu privire la controlul international. In legătu­ră cu »aceasta, de la puterile occi­dentale s-a »așteptat­ un singur lu­cru — să se alăture propunerilor noastre cu privire la dezarmarea generală şi să formuleze propune­rile lor cu privire la controlul ge­neral. Dar, ciudat lucru, cei care pînă­­atunci manifestaseră ai­ci o în­grijorare în legătură cu controlul internaţional, şi-au pierdut parcă graiul cînd li s-au oferit posibili­tăţi nelimitate pentru a-şi formu­la şi realiza ideile cu privire la sistemul de control internaţional ! Prin ce se poate oare explica că pînă în prezent puterile occiden­tale nu au făcut propuneri concre­te în această privinţă ? Acest lu­cru se poate explica numai prin teama că Uniunea Sovietică va accepta propunerile lor referitoare la control,­ şi atunci puterile occi­­dentare vor fi nevoite fie să ac­cepte dezarmarea generală şi to­tală fie să se demaşte pînă la ca­păt ca adversari ai dezarmării şi, totodată, ca adversari ai contro­lului asupra dezarmării. In zilele noastre principalul es­te dezarmarea generală şi totală, iar un acord referitor la o astfel de dezarmare ar epuiza şi proble­ma experienţelor nucleare. Intr­­adevăr, cind va înceta cursa înar­mărilor şi armamentul stocat va fi nimicit, va dispare orice sti­mulent pentru perfecţionarea lui şi, prin urmare, pentru efectuarea exploziilor nucleare experimentale. Şi, dimpotrivă, numai un acord cu privire la încetarea experienţelor cu arma nucleară nu poate să pună capăt prin el însuşi cursei înarmărilor. Statele care posedă deja arma atomică, vor fi tentate inevitabil să ocolească­­acest a­­cord, să caute noi şi noi căi şi portiţe pentru perfecţionarea­­arme­lor, fără­­a mai spune că experien­ţele efectuate de trei-patru puteri sînt absolut suficiente pentru a acumula la nesfîrşit­­actualele ti­puri de arme termonucleare ex­trem de periculoase. La rîndul lor, statele care nu posedă încă arma termonucleară vor încerca s-o creeze, fără »a tine seama de existenta acordului care , interzice experiențele­­atomice. De altfel, ele vor putea folosi pentru aceasta­­argumente pe care parti­zanii dezarmării nucleare nu le vor putea combate chiar aşa uşor. Intr-adevăr, este oare realist să se creadă că se va putea menţine mult timp situaţia în care unele state, care­­au luat-o înainte în folosirea energiei atomice în sco­puri militare, vor continua să înalţe munţi de bombe atomice şi cu hidrogen pe baza experienţelor pe care le-au efectuat deja, iar celelalte state vor privi cu braţele încrucişate cum rămîn tot mai mult în urma puterilor nucleare în ce priveşte capacitatea lor mili­tară şi, prin urmare, şi în ceea ce priveşte posibilităţile de a-şi asigura securitatea ? Experienţa de pînă acum de­monstrează altceva. A fost o vreme cînd în lume exista monopolul asupra armei a­­tomice, iar Statele Unite căutau să şi-l menţină. Profitînd de fap­tul că în mîinile lor se afla o ar­mă cum nu a avut atunci nici un stat, S.U.A. experimentau bombele atomice cînd voiau şi unde voiau f­ără să ţină de loc seama de ceea ce gîndeau şi spuneau despre a­­ceasta popoarele. S.U­ A. nu s-au tot înlături nici chiar de la ex­perimentarea acestei arme mon­struoase asupra oamenilor vii — copii­, femei, bătrînî, aruncînd bombe atomice asupra oraşelor japoneze Hiroşima şi Nagasaki, pe pămîntul unui duşman, de fapt, deja învins. Agitînd bomba atomi­că, cei ce stabileau atunci politica S.U.A. au încercat să-şi dicteze voinţa lor aproape întregii lumi, să şantajeze ţările socialiste. Se crease o situaţie extrem de peri­­culoasă. Poporul sovietic »a fost nevoit să-şi mobilizeze toate forţele ma­teriale şi spirituale pentru a li­chida monopolul atomic al S.U.A., care devenise o­­ameninţare pentru pace, şi să creeze în cel mai scurt timp cu putinţă arma nucleară proprie. Curînd după aceea, cercul puterilor nucleare s-a lărgit. In el a intrat şi Anglia. Popoarele şi-­au dat la timp sea­ma de pericolul pe care îl implica antrenarea în cursa înarmărilor a unor noi ţări şi au susţinut cu în­­­­flăcărare cererea de a se pune ca- i păt experienţelor cu arma nucle­­­­ară. Stegarul acestor cereri a de-­­ venit Uniunea Sovietică care timp­­ de mulţi ani a căutat consecvent şi perseverent să obţină înceta­rea pretutindeni şi pentru totdea­una a experienţelor cu toate tipu­rile de arme nucleare. Urmărind acest obiectiv, ea a sistat unilateral efectuarea expe­rienţelor nucleare, deşi pentru U­­niunea Sovietică această măsură implica un anumit risc, întrucît S.U.A. şi Anglia efectuaseră pînă în acel moment mai multe explo­zii nucleare decît Uniunea Sovieti­că. Tocmai datorită iniţiativei şi eforturilor Uniunii Sovietice, între cele trei puteri nucleare au înce­put la Geneva tratative în cursul cărora guvernul sovietic a căutat cu răbdare hotărîri reciproc accep­tabile făcind nu o dată paşi im­portanţi în întîmpinarea dorinţelor S.U.A. şi Angliei. Ce linie, însă,­­au opus puterile occidentale poziţiei clare şi cin­stite a guvernului sovietic ? La încetarea unilaterală de că­tre Uniunea Sovietică a experien­ţelor nucleare, ele­­au răspuns prin efectuarea unui şir de explo­zii de bombe nucleare de o inten­sitate fără precedent­ La repeta­tele încercări ale Uniunii Sovieti­ce de a apropia poziţiile partici­panţilor la tratative, guvernele S.U.A. şi Angliei s-au d­ezis de fiecare dată ele propriile lor pro­puneri, pe care le susţinuseră chiar înainte cu o z­i, au recurs li­teralmente la orice mijloace nu­mai pentru a împiedica realizarea unui acord. In fond, ele s-au dezis de­­concluziile şi recomandările a­­doptate în unanimitate de savan­­ţii-experţi, inclusiv americani şi englezi, referitoare la metodele de detectare a exploziilor nucleare şi de­­asigurare a unui control co­respunzător asupra respectării tra­tatului cu privire la încetarea ex­perienţelor nucleare. Guvernele puterilor occidentale au cerut insistent şi continuă să ceară ca tratatul cu privire la în­cetarea experienţelor nucleare să­­ nu prevadă interzicerea efectuării exploziilor nucleare subterane. Pentru orice persoană competentă este însă clar că efectuarea aces­tor explozii, chiar dacă se afirmă­­ că ele sînt efectuate în scopuri paşnice, nu reprezintă­­altceva de­cît o formă disimulată de perfec­ţionare­­a formei nucleare existente sau de experimentare­­a unor noi modele. Dacă un dispozitiv nu­clear pentru provocarea exploziilor va fi acţionat, de pildă, pentru „deplasarea de teren“ — iar pute­rile occidentale vor să-şi rezerve dreptul de­­a efectua asemenea ex­plozii — acelaşi dispozitiv pentru producerea de explozii poate fi folosit şi în scopuri militare. Aşa­dar, pronunţîndu-se în vorbe pen­tru încetarea exploziilor nucleare, S.U A, şi Anglia se preocupă în fond de cu totul altceva, şi anu­me cum să introducă în tratat portiţe pentru continua perfecţio-­ nare­­a armei termonucleare prin efectuare,­ de explozii subterane sau de explozii în scopuri aşa-zis paşnice. Guvernul sovietic a propus să se cadă de acord ca în organul internaţional de control să fie re-­­ prezentate egal şi să dispună de posibilităţi egale de control sta­tele socialiste, statele capitaliste participante la blocuri militare şi ţările neutre. In opoziţie cu aceas­ta, puterile occidentale au prezen­tat propuneri a căror aplicare în viaţă le-­ar fi pus îrrtr-o situaţie avantajoasă faţă de Uniunea So­vietică, într-o situaţie care ar fi permis acestor puteri să comande neîngrădit în organul de control, să împînzească teritoriul Uniunii Sovietice, sub paravanul posturilor şi grupurilor de control, cu o în­treagă reţea de centre de spionaj. întreaga desfăşurare a tratati­velor de la Geneva confirmă că puterile occidentale au urmărit să legifereze în realitate acele genuri de experienţe nucleare în efectua­rea cărora sunt interesate şi să creeze, un organ internaţional de control care să fie un instrument docil in mîinile lor şi să reprezin­te în fond o anexă a statelor ma­jore generale ale puterilor occi­dentale. Declaraţiile făţarnice ale reprezentanţilor S.U.A. şi Angliei pe tema încetării experienţelor şi a controlului internaţional, s-au dovedit a fi doar un camuflaj cînd au fost puse la în­cercare.Pentru a scote tratativele din impas, guvernul sovietic a pro­pus ca rezolvarea problemei în­cetării experienţelor cu arma nu­cleară să fie legată de problema dezarmării generale­­ şi totale. Această importantă propunere a fost prezentată în memorandumul remis la Viena la întîlnirea pre­şedintelui Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., N. S. Hruşciov, cu preşedintele S.U.A., J. Kennedy. Această iniţiativă­­a guvernului sovietic a deschis noi posibilităţi pentru realizarea unor hotărâri reciproc acceptabile îrn toate pro­blemele dezarmării şi, ceea ce este deosebit de important, a înlăturat piedicile pentru stabilirea celui mai larg şi atotcuprinzător control internaţional, inclusiv asupra în­cetării experienţelor nucleare. Cum au reacţionat însă puterile occidentale faţă de noua încerca­re a Uniunii Sovietice de a înles­ni realizarea unei înţelegeri ? In loc să examineze concret propune­­­­rile sovietice, guvernele S.U.A. şi Angliei au preferat să denatureze conţinutul lor şi să se dedea la diferite născociri în legătură cu intenţiile Uniunii Sovietice. In a­­celaşi timp, reprezentanţi de răs­pundere ai S.U.A. au început să facă aluzii directe că în viitorul cel mai­­apropiat S.U.A. vor relua experienţele nucleare. Guvernul sovietic consideră de datoria sa să­­atragă în mod deo­sebit aten­ţia popoarelor lumii a­­supra faptului că în momentul de faţă în S.U.A. se iniţiază proiecte de creare a bombei cu neutroni *•— bombă care să ucidă tot ceea ce este viu fără să distrugă valorile materiale. Numai­­agresorii care aspiră la jaf, la cotropirea de pă­­mînturi şi bunuri străine pot mo­biliza eforturile savanţilor pentru crearea unei asemenea arme­­Ex­­terminindu-i pe oameni, agresorii vor să profite d­e roadele muncii victimelor­­asasinate de ei, de bo­­­găţiile create de aceştia. Aceasta este o morală bestială. Planurile de creare a bombei cu neutroni dezvăluie întreaga esenţă canibali­că a imperialismului contemporan care nu mai vrea să se mulţu­mească cu exploatarea nemiloasă a oamenilor muncii şi care de dragul îmbogăţirii este gata să săvârşească crime de o monstruo­zitate depășind a­mintireatca#­erit-i lor' și dubelor de gazare 'ale că­lăilor h­itlaristi.' ' ••-- A* Nu este un secret că S.U.A. se află în pragul efectuării unor ex­plozii nucleare subterane și caută doar primul pretext convenabil pentru ia le începe. Cui nu-i este clar însă că dacă guvernul S.U.A. are intenţia să reia experienţele cu larma nucleară, aceasta este numai o chestiune de timp. Guvernul sovietic nu poate igno- r ra nici faptul că Franţa, aliata S.U.A. în blocul N.A.T.O., efec­tuează încă de multă vreme expe­rienţe nucleare. In timp ce Uniu­nea Sovietică s-a abţinut de la efectuarea experienţelor nucleare, străduindu-se să obţină la masa tratativelor un acord cu S.U.A­ şi Anglia privitor la încetarea lor pretutindeni. Franţa a efectuat una după o alta explozii ale dispo­zitivelor nucleare. Ea continuă să facă aceasta, în ciuda apelului Organizaţiei Naţiunilor Unite a­­dresat tuturor statelor de a se abţine de la asemenea experienţe, in ciuda protestelor cercurilor largi ale opiniei publice din toate ţările lumii, în ciuda avertismente­lor Uniunii Sovietice că va fi ne­voită să reia experienţele dacă Franţa nu îşi va înceta experien­ţele cu arma nucleară. Dacă Uniunea Sovietică nu ar trage concluziile cuvenite din efectuarea experienţelor nucleare de către Franţa, ea şi aliaţii ei s-ar afla într-o situaţie inegală în comparaţie cu S.U.A., Anglia, Franţa şi celelalte ţări care fac parte din acelaşi bloc militar. Acei oameni din S.U A. şi Anglia pe care îi pot nelinişti exploziile experimentale cu arma nucleară sovietică să-şi imagineze că nu un aliat al­­lor — Franţa, ci un aliat al U.R.S.S., de pildă, Cehos­lovacia, ar efectua experienţe cu arma termonucleară, în timp ce toate celelalte puteri s-ar abţine de la aceasta ! Cum ar reacţiona în acest caz, S.U.A., Anglia, şi de altfel şi celelalte ţări din N.A.T­ O. ? S-ar împăca ele oare cu faptul că inte­resele securităţii lor sunt vădit prejudiciate ? Se ştie însă că nu Cehoslovacia şi nici vreo ţară so­cialistă, ci Franţa, membră a N.A.T.O., este aceea care efectuea­ză experienţe nucleare. Dacă lu­crurile stau astfel se poate oare cere Uniunii Sovietice ca ea să nu întreprindă contramăsuri pen­tru întărirea securităţii sale ? Nici un guvern care manifestă o ade­vărată grijă pentru interesele vi­tale ale poporului său şi pentru capacitatea de apărare a ţării nu poate proceda altminteri. Admiţînd chiar că exploziile franceze ce se produc in Sahara sunt încă relativ neînsemnate prin puterea lor, rezonanţa lor politică este cu mult mai periculoasă. Unda exploziei emanate de ex­perienţele nucleare franceze a lo­vit în speranţele oamenilor din cele mai îndepărtate colţuri ale globului pămîntesc, stîrnind o minte şi indignare generală. Ea a ajuns şi la Geneva măturînd de fapt de pe masa tratativelor pro­punerile avînd drept scop să pună capăt o dată şi pentru totdeauna experienţelor cu arma nucleară. Este justificată legătura pe care mulţi o fac între continuarea ex­perienţelor cu­­arma nucleară, ro­lul activ al guvernului Franţei în blocul militar agresiv N.A T.O , cu infamul război colonialist din Algeria şi atacarea Bizertei în Tunisia. Este legitimă întrebarea: unde erau oare guvernele S.U.A. şi An­gliei atunci cînd Franţa făcea să explodeze dispozitive nucleare pe continentul african, sfidînd Orga­nizaţia Naţiunilor Unite şi po­poarele întregii lumi ? In loc să exercite" o influenţă asupra parte­nerului lor din blocul militar şi să-l reţină de la efectuarea de ex­­­­plozii nucleare, ele au încurajat , în fond guvernul Franţei. Acest lucru este demonstrat su­ficient de convingător chiar şi de faptul că S.U.A. şi Anglia au re­fuzat să sprijine rezoluţia Adună­ri­i Generale a O.N.U. în care sta­tele erau chemate să nu efectue­ze experienţe nucleare. Dar guvernul sovietic nu ar spune întregul adevăr dacă ar tre­ce sub tăcere faptul că nu numai statele din blocurile militare occi­dentale, ci şi multe alte ţări care au votat pentru­­această rezoluţie s-­au împăcat în fond cu faptul că guvernul francez a procedat în pofida voinţei O.N.U., în pofida voinţei popoarelor. Guvernul so­vietic ştie desigur că printre aces­te state se »află numeroşi »adepţi sinceri ai încetării experienţelor nucleare. Dar dacă acum cursa înarmărilor nucleare este din nou stimulată, guvernele acestor sta­te ar trebui să recunoască fără înconjur şi în mod cinstit că o a­­numită parte de răspundere pen­tru­­această situaţie le revine chiar lor, deoarece n-au dat la timp o ripostă acelor cercuri franceze care împing lumea spre continuarea experienţelor nucleare. In Uniunea Sovietică sunt bine cunoscute consecinţele dăunătoare ale experienţelor cu arma termo­nucleară pentru organismele vii şi­­de aceea se iau toate măsurile pentru a reduce la minimum aces­te consecinţe. Da, orice experienţă cu arma nucleară îi nelinişteşte pe oameni, le pricinuieşte o mare mîhnire. Şi dacă guvernul sovietic a adoptat totuşi hotărîrea cu pri­vire la efectuarea experienţelor nucleare nu i-a fost de loc uşor s-o facă. Guvernul sovietic, a fost nevoit să facă aceasta, călcîndu-şi pe inimă, cu regret şi numai în urma celei mai amănunţite şi multilaterale studieri a problemei. Guvernul sovietic a fost nevoit să facă acest pas, de a cărui impor­tanţă îşi dă întru totul seama, sub influenţa situaţiei internaţio­nale pe care o creează ţările im­perialiste. Politica principalelor puteri ale N.A.T.O — S.U.A, Anglia, Franţa, R.F.G. — ca şi a acestui bloc agresiv în­­ansamblu, nu lasă Uniunii Sovietice vre­o alternativă. Poporul sovietic şi guvernul so­vietic nu, pot să nu ţină seama de faptul că din nou, ca şi în urmă cu 20 de ani, în apropierea fron­tierelor patriei noastre se adună norii siniştri ai războiului, că Germania occidentală şi actualii aliaţi­­ai militariştilor germani sunt cuprinşi de febra pregătirilor militare. Nu numai guvernele S.U.A., Angliei şi Franţei, ci şi guvernele unor ţări europene ale căror popoare au suferit destul de pe urma invaziei hitleriste, îi a­­jută acum cu mîinile lor pe re­vanşarzii vest-germani să se înar­meze pentru noi aventuri militare. O parte din răspunderea pentru politica de înarmare a Germaniei occidentale revine şi guvernelor statelor mai mici din N.A.T.O. — Belgia, Danemarca, Olanda, Nor­vegia, Grecia şi celorlalte state participante la acest bloc militar. Ele nu vor reuşi să se ascundă în spatele partenerilor lor mai mari din N.A.T.O. şi vor trebui să răs­pundă singure pentru toate conse­cinţele grave ale acestei politici mioape şi periculoase. Adenauer şi forţele care stau în spatele lui duc o politică de trans­formare a Germaniei occidentale într-un stat militarist înarmat pînă în dinţi. Principalul obiectiv al po­liticii externe a acestui stat este revanşa şi revizuirea frontierelor stabilite în Europa după cel de-al doilea război mondial. Acum gu­vernul R.F. Germane caută să re­­cîştige ceea ce a pierdut în primii ani după capitularea necondiţio­nată a Germaniei hitleriste, cînd S.U.A., Anglia şi Franţa nu au violat încă complet acordurile din­tre aliaţi privitoare la­ demilitari­zar­ea Germaniei. Cei 16 ani postbelici reprezintă o perioadă absolut suficientă pen­tru a aprecia dacă, aşa cum s-a întîmplat în R.D. Germană, po­porul Germaniei occidentale a tras învăţămintele corespunzătoare din trecutul militarist, din înfrîngerile catastrofale din cele două răz­boaie mondiale deslănţuite de Ger­mania. Din păcate, mult prea multe fapte dovedesc că acea parte a poporului german care se află în Germania occidentală se lasă din nou influenţată de nar­coza revanşei şi îngăduie noilor führen s-o tîrască pe calea răz­boiului. Cum poate fi oare altfel explicat faptul că de fiecare dată la alegerile în Bundestag, popu­laţia din R.F.G. îşi dă cu docilitate votul cancelarului Adenauer şi po­liticienilor care îi împing cu îndă­rătnicie pe germani la noi acte agresive? Germanii care votează pentru Adenauer nu pot să nu ştie că Adenauer şi adepţii politicii sale din Germania occidentală vîntură aceleaşi lozinci ale anti­comunismului şi revanşei cu care Hitler a venit la putere, iar apoi a dezlănţuit cel de-al doilea răz­boi mondial. Orice popor este, fireşte, liber să pună la cîrma puterii de stat oamenii poliţiei pe care îi doreşte. Nimeni însă nu poate răpi dreptul popoarelor altor ţări, care nu o­­dată au fost martore cum in­ Ger­mania au rodit seminţele milita­rismului şi agresiunii, de a-şi ridica glasul pentru a avertiza împotriva repetării evenimentelor tragice din trecut, glas pe care trebuie să-l audă fiecare german. Este dureros să se constate că nu numai germanii din Germania occidentală, dar şi popoarele altor ţări membre ale blocurilor militare ale puterilor occidentale nu s-au ridicat incă la nivelul imperative­lor epocii, nu sînt suficient de ac­tive pentru a curma pregătirile în vederea unui nou război. Această concluzie se­ impune şi din faptul că, cu prilejul alegerilor, ele la rîndul lor votează pentru candida­ţii, pentru partidele care formează guverne promotoare ale politicii de sporire a înarmărilor. Nepartici­­pînd la eforturile îndreptate spre lichidarea „războiului rece“ şi spre apărarea păcii, ele nu se pot hotărî de fel să renunţe de a mai acorda încredere şi sprijin guvernelor care prin toată activitatea lor au de­monstrat că sînt adversare ale de­zarmării generale şi totale şi a­­depte ale cursei înarmărilor şi aţîţării psihozei războinice. Dacă aceste popoare nu folosesc posibili­tăţile lor ,pentru a înfrîna guver­nele care împing lumea spre o catastrofă frin­­tară,­ unii’îşi unesc eforturile cu celelalte popoare pentru a-şi afirma voinţa de dez­armare ş­i de înlăturare totală a războiului din viaţa societăţii o­­meneşti, atunci din aceasta se poate trage o singură concluzie: popoarele acestor tari nu s-au tre­zit încă, nu-şi dau seama de în­treaga răspundere grea care le revi­ne in asigurarea păcii. Cu cit este mai concret pericolul dezlănţuirii unui conflict militar de către Ger­mania occidentală, cu atît mai im­perioasă şi urgentă devine înche­ierea Tratatului de pace german care ar feri popoarele de noi aten­tate din partea militariştilor ger­mani. Tocmai spre aceasta, după cum este îndeobşte cunoscut, tin­de Uniunea Sovietică. Ca răspuns însă la hotărîrea Uniunii Sovietice de a încheia Tratatul de pace ger­man şi de a închide astfel defini­tiv capitolul celui de-al doilea război mondial, ea este ameninţată cu dezlănţuirea unui al treilea război mondial. Introducerea în Berlinul occi­dental a unor noi forţe armate şi armamente ale S.U.A. şi Angliei constituie o nouă demonstraţie de forţă ca răspuns la propunerile sovietice referitoare la încheierea Tratatului de pace german. Acest lucru nu are o importanţă deosebită pentru întărirea garni­zoanelor militare ale puterilor oc­cidentale în Berlinul occidental şi este evident că această acţiune a fost întrepr­insă în scopuri provo­catoare şi numai provocatoare, lucru pe care îl ştiu cel mai bine acei care au luat hotărîrea de a trimite acest contingent de trupe in Berlinul occidental. Guvernul sovietic nu şi-ar înde­plini datoria sa sfîntă faţă de po­poarele ţării sale, faţă de popoare­le ţărilor socialiste, faţă de toate popoarele care năzuiesc spre o viaţă paşnică, dacă — în faţa a­­meninţărilor şi pregătirilor de răz­boi ale S.U.A. şi altor ţări din N.A.T.O. — nu ar folosi posibili­tăţile de care dispune pentru a perfecţiona cele mai eficiente ti­puri de arme capabile să răcoreas­că capetele înfierbîntate din capi­talele unor puteri N.A.T.O. In Uniunea Sovietică au fost e­­laborate proiectele de creare a unui șir de bombe nucleare cu putere sporită — de 20—30—50 și 100 milioane tone trotil, iar puter­nicele rachete ca acelea cu ajuto­rul cărora maiorul I. A. Gagarin și maiorul G.­­S. Titov au efectuat zborurile lor cosmice fără prece­dent în jurul Pămîntului, sînt în stare să ridice şi să transporte asemenea bombe nucleare în orice punct al globului de unde s-ar comite o agresiune împotriva U­­niunii Sovietice sau celorlalte ţări socialiste. Ar fi o uşurinţă de ne­iertat să nu se tragă concluzii co­respunzătoare din situaţia creată din cauza politicii agresive a blo­cului militar N.A.T.O. şi să nu se acorde atenţie întăririi securităţii şi puterii statului sovietic, marelui lagăr socialist, tuturor statelor iubitoare de pace. Guvernul sovietic adresează pre­zenta declaraţie nu numai prietenia lor poporului sovietic, care înţeleg just politica de pace a Uniunii So­­vietice, dar şi acelor oameni din străinătate care ar fi, poate, încli­naţi să judece aspru experimenta­rea de către Uniunea Sovietică a noi tipuri de arme termonu­­cleare. Guvernul sovietic întreprin­de acest pas, ferm încredinţat că popoarele vor înţelege caracterul silit al acestei măsuri şi inevitabi­litatea ei în condiţiile create. Pen­tru a tăia agresorului pofta de a se juca în mod criminal cu focul trebuie ca el să ştie şi să vadă că în lume există o forţă care este pe deplin pregătită să respingă orice atentat la independenţa şi securitatea statelor iubitoare de pace şi că arma de pedepsire îl va lovi pe agresor în propriul său bir­log. Guvernul sovietic afirmă toate acestea nu numai pentru a clarifi­ca pînă la capăt motivele care l-au determinat să efectueze în momentul de faţă experienţe nu­cleare. El aminteşte aceasta în primul rînd pentru ca popoarele întregii lumii să ştie de unde vine primejdia, pentru ca ele să ţină ochii deschişi în faţa uneltirilor duşmanilor păcii şi să-şi poată uni forţele pentru a lupta împotriva acestui pericol. Să ştie toţi acei cărora le este dragă menţinerea păcii că se pot bizui cu curaj pe Uniunea Sovietică, pe eforturile titanice întreprinse de ea pentru a-i pune la punct pe aţîţătorii păihozei războinice şi pentru a stă­vili cursa tot mai rapidă spre un nou război. Călăuzindu-se neabătut după principiile leniniste ale coexisten­ţei paşnice, Uniunea Sovietică nu ameninţă pe nimeni şi cu atît mai puţin intenţionează să atace pe cineva. Guvernul sovietic declară solemn că forţele armate ale U.R.S.S. nu vor recurge niciodată primele la folosirea armelor.­­• Oamenii sovietici ar fi fericiţi dacă s-ar reuşi să se pună capăt cursei înarmărilor, dacă ar dispare pentru totdeauna necesitatea efec­tuării experienţelor cu arma nu­cleară iar popoarele ar fi eliberate pe veci de povara grea pe care sînt nevoite s-o poarte pe umerii lar de atunci de cînd războiul a devenit însoţitorul funest al socie­tăţii omeneşti. Dacă fiecare popor — fie că po­porul aparţine unei ţări mari sau mici, unei tari cu o industrie foar­te dezvoltată sau uneia care abia a început să-şi dezvolte economia, unei ţări participante la blocuri militare, sau care promovează o politică de neutralitate — va cere cu glas ferm ca să fie zdrobită în sfîrşit maşina militară a statelor, iar omenirea să fie salvată de pri­mejdia unui război nuclear nimici­tor,— atunci aşa va fi. Exprimind interesele vitale ale poporului so­vietic, şi fiind convins că exprimă totodată interesele tuturor adepţi­lor sinceri ai dezarmării şi păcii, guvernul sovietic adresează po­poarelor şi guvernelor tuturor ţă­rilor lumii apelul de a-şi înzeci eforturile pentru ea ideea dezar­mării generale şi totale sa fie tra­dusă în fapte concrete şi pentru ca arma nucleară să nu mai ame­ninţe niciodată viaţa oamenilor. El declară din nou că Uniunea Sovietică este gata în orice mo­ment să semneze un acord cu pri­vire la dezarmarea generală şi to­tală care să pună capăt şi expe­rienţelor cu arma termonucleară, întreaga politică a guvernului sovietic urmăreşte ca relaţiile din­tre state să fie bazate pe coexis­tenţa paşnică, ca popoarele să-şi poată dezvolta liber comerţul, să se îmbogăţească reciproc cu valori spirituale şi să se întreacă nu în producerea mijloacelor de distru­gere, d­­in crearea de bunuri mate­riale, atît de necesare oamenilor. De aceste năzuinţe nobile este pătruns proiectul noului Program al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în care sînt stabilite sar­cinile practice pe care poporul so­vietic şi le propune pentru urmă­torii 20 de ani. Guvernul sovietic este convins că eforturile poporului sovietic în lupta pentru întărirea securităţii internaţionale nu vor fi zadarnice, ci se vor contopi cu eforturile tutu­ror celorlalte popoare, îndreptate spre realizarea unei păci trainice, de nezdruncinat pe pămint, spre triumful ideilor păcii şi progre­sului. Cauza păcii şi prieteniei po­poarelor va triumfa, iar planurile forţelor agresive vor fi spulberate. 3

Next