Steaua Roşie, septembrie 1961 (Anul 10, nr. 207-232)
1961-09-01 / nr. 207
STEAUA ROȘIE DECLARAŢIA GUVERNULUI SOVIETIC MOSCOVA (Agerpres). TASS transmite următoarea Declaraţie ia guvernului sovietic : Popoarele sînt în prezent martore aleagresivităţii mereu crescînde la politicii blocului militar N.A.T.O. Statele Uniteale Americii şi laliaţii lor Invîrtesc cu tot mai multă putere rotile maşinii lor de război, samplificînd la proporţii fără precedent cursa înarmărilor, sporind efectivele armatelor, încingînd pînă la incandescenţă încordarea situaţiei internaţionale. Lucrurile iau ajuns pînă acolo încît conducătorii S.U.A. şi ţărilor aliate lor recurg la ameninţări de a pune mîna pe arme şi de a dezlănţui un război ca răspuns la încheierea Tratatului de pace cu Republica Democrată Germană. In faţa acestor fapte, care nu pot să nu pună în gardă, guvernul sovietic consideră de datoria sa să ia toate măsurile necesare pentru ca Uniunea Sovietică să fie pe deplin pregătită să facă inofensiv pe orice agresor, dacă el ar încerca să comită o agresiune. Prea proaspătă este în memonia oamenilor tragedia primelor luni ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei, cînd Hitler a atacat U.R.S.S., avînd asigurată superioritatea în tehnica de luptă, pentru ca acest lucru să fie îngăduit în prezent. Iată de ce guvernul sovietic a şi luat un şir de măsuri serioase pentru întărirea securităţii U.R.S.S. Din acelaşi motiv, după o chibzuire profundă şi multilaterală, guvernul sovietic a adoptat hotărîrea de a efectua explozii experimentale cu arma nucleară. Pe deplin conştient de importanţa şi răspunderea acestui pas serios, guvernul Uniunii Sovietice consideră necesar să explice poporului sovietic şi întregii omeniri sensul şi însemnătatea acestei hotărîri, al cărei unic scop este de a face totul pentru a preîntâmpina catastrofa care ar constitui-o un al treilea război mondial pentru sute de milioane de locuitori ai planetei noastre. Cei care pregătesc un nou măcel mondial sădesc în prezent iluzia că pasă-mi-te, un nou război, dacă ar fi dezlănţuit, s-ar duce fără folosirea armei termonucleare. Aceasta este însă o înşelare a popoarelor. Experienţa istoriei învaţă că niciodată nu s-a reuşit să se stăvilească între limite dinainte stabilite incendiul războiului. Războaiele au legile lor aspre, implacabile. Agresorul dezlănţuie războiul pentru a şi îngenunchea victima, pentru a impune voinţa să. Dăţi şi agresorul înţelege că în cazul unei infringed, pe el însuşi îl va lovi acea soartă pe care a pregătit-o pentru victima sa. De aceea, fiecare stat participant la război, indiferent de faptul dacă el este acela care atacă sau care se apără, nu se va da înlături de la nimic pentru obţinerea victoriei şi nu se va recunoaşte înfrînt pînă ce nu va fi folosit şi epuizat toate mijloacele de care dispune pentru ducerea războiului. In aceste condiţii, orice conflict armat, fie chiar neînsemnat la început, dacă puterile nucleare s-ar pomeni atrase într-însul, se va transforma inevitabil într-un război rachetonuclear general. Oamenilor sovietici, care încă nu de mult au văzut războiul în casa lor şi care au plătit cu pierderi incalculabile pentru reinstaurarea păcii, le sunt deosebit de apropiate şi clare năzuinţele popoarelor de a pune capăt cursei înarmărilor, dea scăpa pentru totdeauna de războaie distrugătoare. Dar toate cele suferite de, oameni în războaiele trecute, pălesc în faţa grozăviilor pe care, le pot pricinui numai cîteva bombe termonucleare. Or, »astăzi în arsenalele marilor puteri se află nu o singură duzină şi nu o singură sută, ci mii de astfel de bombe. Fiind una din puterile nucleare, Uniunea Sovietică a acumulat su-' ficiente cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice cu privire la forţa de dis- trugere a noilor tipuri de arme, cu privire la mijloacele de transportare la ţintă a încărcăturilor termonucleare şi cu privire la consecinţele folosirii acestei arme, pentru ca să-şi dea seama pe deplin de caracterul unui război modern. Guvernul sovietic şi-a ridicat primul glasul pentru dezarmarea generală şi totală, pentru încetarea experienţelor cu arma atomică. El ia supus nu odată examinării Organizaţiei Naţiunilor Unite propuneri concrete menite să asigure realizarea acestui ţel. De la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite, in mesajele şi declaraţiile şefului guvernului sovietic, N. S. Hruşciov, pretutindeni unde la masa tratativelor reprezentanţii lagărului socialist n-au întîlnit cu reprezentanţii ţărilor occidentale,a răsunat chemarea sinceră şi înflăcărată a Uniunii Sovietice de a se rjunge la un acord pentru a dis- truge pentru totdeauna şi sub cel mai sever control internaţional toate tipurile de armament — pilă la ultima bombă şi pînă la ultimul proiectil, de a desfiinţa armatele — pînă la ultimul soldat, de a desfiinţa statele majore şi departamentele militare. N-ar fi o exagerare să se considere că încă astăzi omenirea ar putea trăi într-o lume fără arme şi fără armate, numai dacă guvernele S.UA., Angliei, Franţei şi altor state participante la blocurile militare occidentale iar manifesta aceeaşi dorinţă. Adversarii dezarmării caută încă să dea impresia că piedica spre un acord cu privire la dezarmare ar fi modul diferit în care abordează Uniunea Sovietică şi puterile occidentale, problema controlului. Nimeni nu neagă că stabilirea controlului international asupra dezarmării, control care afectează cele mai profunde interese ale statelor, interesele securităţii lor, este o chestiune complicată şi delicată. Intr-adevăr, problema controlului a fost multi ani un obstacol în calea spre un acord cu privire la dezarmare. Aceasta s-a întîmplat pentru că controlul a fost folosit de puterile occidentale ca pretext pentru a face să eșueze orice propuneri cu privire la dezarmare. Nici înainte ele n-au năzuit niciodată spre un control asupra dezarmării. Acest lucru a fost spus în modul cel mai clar de la tribuna O.N.U. de fostul preşedinte al S.U.A., D. Eisenhower, care a declarat fără echivoc că nu este vorba despre un control asupra dezarmării, ci despre un control asupra înarmării. Pentru a nu lăsa să se distrugă esenţa problemei — însăşi dezarmarea — guvernul sovietic a declarat deschis că este dinainte gata să adopte orice propuneri ale puterilor occidentale cu privire la controlul international. In legătură cu »aceasta, de la puterile occidentale s-a »așteptat un singur lucru — să se alăture propunerilor noastre cu privire la dezarmarea generală şi să formuleze propunerile lor cu privire la controlul general. Dar, ciudat lucru, cei care pînăatunci manifestaseră aici o îngrijorare în legătură cu controlul internaţional, şi-au pierdut parcă graiul cînd li s-au oferit posibilităţi nelimitate pentru a-şi formula şi realiza ideile cu privire la sistemul de control internaţional ! Prin ce se poate oare explica că pînă în prezent puterile occidentale nu au făcut propuneri concrete în această privinţă ? Acest lucru se poate explica numai prin teama că Uniunea Sovietică va accepta propunerile lor referitoare la control, şi atunci puterile occidentare vor fi nevoite fie să accepte dezarmarea generală şi totală fie să se demaşte pînă la capăt ca adversari ai dezarmării şi, totodată, ca adversari ai controlului asupra dezarmării. In zilele noastre principalul este dezarmarea generală şi totală, iar un acord referitor la o astfel de dezarmare ar epuiza şi problema experienţelor nucleare. Intradevăr, cind va înceta cursa înarmărilor şi armamentul stocat va fi nimicit, va dispare orice stimulent pentru perfecţionarea lui şi, prin urmare, pentru efectuarea exploziilor nucleare experimentale. Şi, dimpotrivă, numai un acord cu privire la încetarea experienţelor cu arma nucleară nu poate să pună capăt prin el însuşi cursei înarmărilor. Statele care posedă deja arma atomică, vor fi tentate inevitabil să ocoleascăacest acord, să caute noi şi noi căi şi portiţe pentru perfecţionareaarmelor, fărăa mai spune că experienţele efectuate de trei-patru puteri sînt absolut suficiente pentru a acumula la nesfîrşitactualele tipuri de arme termonucleare extrem de periculoase. La rîndul lor, statele care nu posedă încă arma termonucleară vor încerca s-o creeze, fără »a tine seama de existenta acordului care , interzice experiențeleatomice. De altfel, ele vor putea folosi pentru aceastaargumente pe care partizanii dezarmării nucleare nu le vor putea combate chiar aşa uşor. Intr-adevăr, este oare realist să se creadă că se va putea menţine mult timp situaţia în care unele state, careau luat-o înainte în folosirea energiei atomice în scopuri militare, vor continua să înalţe munţi de bombe atomice şi cu hidrogen pe baza experienţelor pe care le-au efectuat deja, iar celelalte state vor privi cu braţele încrucişate cum rămîn tot mai mult în urma puterilor nucleare în ce priveşte capacitatea lor militară şi, prin urmare, şi în ceea ce priveşte posibilităţile de a-şi asigura securitatea ? Experienţa de pînă acum demonstrează altceva. A fost o vreme cînd în lume exista monopolul asupra armei atomice, iar Statele Unite căutau să şi-l menţină. Profitînd de faptul că în mîinile lor se afla o armă cum nu a avut atunci nici un stat, S.U.A. experimentau bombele atomice cînd voiau şi unde voiau fără să ţină de loc seama de ceea ce gîndeau şi spuneau despre aceasta popoarele. S.U A. nu s-au tot înlături nici chiar de la experimentarea acestei arme monstruoase asupra oamenilor vii — copii, femei, bătrînî, aruncînd bombe atomice asupra oraşelor japoneze Hiroşima şi Nagasaki, pe pămîntul unui duşman, de fapt, deja învins. Agitînd bomba atomică, cei ce stabileau atunci politica S.U.A. au încercat să-şi dicteze voinţa lor aproape întregii lumi, să şantajeze ţările socialiste. Se crease o situaţie extrem de periculoasă. Poporul sovietic »a fost nevoit să-şi mobilizeze toate forţele materiale şi spirituale pentru a lichida monopolul atomic al S.U.A., care devenise oameninţare pentru pace, şi să creeze în cel mai scurt timp cu putinţă arma nucleară proprie. Curînd după aceea, cercul puterilor nucleare s-a lărgit. In el a intrat şi Anglia. Popoarele şi-au dat la timp seama de pericolul pe care îl implica antrenarea în cursa înarmărilor a unor noi ţări şi au susţinut cu înflăcărare cererea de a se pune ca- i păt experienţelor cu arma nucleară. Stegarul acestor cereri a de- venit Uniunea Sovietică care timp de mulţi ani a căutat consecvent şi perseverent să obţină încetarea pretutindeni şi pentru totdeauna a experienţelor cu toate tipurile de arme nucleare. Urmărind acest obiectiv, ea a sistat unilateral efectuarea experienţelor nucleare, deşi pentru Uniunea Sovietică această măsură implica un anumit risc, întrucît S.U.A. şi Anglia efectuaseră pînă în acel moment mai multe explozii nucleare decît Uniunea Sovietică. Tocmai datorită iniţiativei şi eforturilor Uniunii Sovietice, între cele trei puteri nucleare au început la Geneva tratative în cursul cărora guvernul sovietic a căutat cu răbdare hotărîri reciproc acceptabile făcind nu o dată paşi importanţi în întîmpinarea dorinţelor S.U.A. şi Angliei. Ce linie, însă,au opus puterile occidentale poziţiei clare şi cinstite a guvernului sovietic ? La încetarea unilaterală de către Uniunea Sovietică a experienţelor nucleare, eleau răspuns prin efectuarea unui şir de explozii de bombe nucleare de o intensitate fără precedent La repetatele încercări ale Uniunii Sovietice de a apropia poziţiile participanţilor la tratative, guvernele S.U.A. şi Angliei s-au dezis de fiecare dată ele propriile lor propuneri, pe care le susţinuseră chiar înainte cu o zi, au recurs literalmente la orice mijloace numai pentru a împiedica realizarea unui acord. In fond, ele s-au dezis deconcluziile şi recomandările adoptate în unanimitate de savanţii-experţi, inclusiv americani şi englezi, referitoare la metodele de detectare a exploziilor nucleare şi deasigurare a unui control corespunzător asupra respectării tratatului cu privire la încetarea experienţelor nucleare. Guvernele puterilor occidentale au cerut insistent şi continuă să ceară ca tratatul cu privire la încetarea experienţelor nucleare să nu prevadă interzicerea efectuării exploziilor nucleare subterane. Pentru orice persoană competentă este însă clar că efectuarea acestor explozii, chiar dacă se afirmă că ele sînt efectuate în scopuri paşnice, nu reprezintăaltceva decît o formă disimulată de perfecţionarea formei nucleare existente sau de experimentarea unor noi modele. Dacă un dispozitiv nuclear pentru provocarea exploziilor va fi acţionat, de pildă, pentru „deplasarea de teren“ — iar puterile occidentale vor să-şi rezerve dreptul dea efectua asemenea explozii — acelaşi dispozitiv pentru producerea de explozii poate fi folosit şi în scopuri militare. Aşadar, pronunţîndu-se în vorbe pentru încetarea exploziilor nucleare, S.U A, şi Anglia se preocupă în fond de cu totul altceva, şi anume cum să introducă în tratat portiţe pentru continua perfecţio- narea armei termonucleare prin efectuare, de explozii subterane sau de explozii în scopuri aşa-zis paşnice. Guvernul sovietic a propus să se cadă de acord ca în organul internaţional de control să fie re- prezentate egal şi să dispună de posibilităţi egale de control statele socialiste, statele capitaliste participante la blocuri militare şi ţările neutre. In opoziţie cu aceasta, puterile occidentale au prezentat propuneri a căror aplicare în viaţă le-ar fi pus îrrtr-o situaţie avantajoasă faţă de Uniunea Sovietică, într-o situaţie care ar fi permis acestor puteri să comande neîngrădit în organul de control, să împînzească teritoriul Uniunii Sovietice, sub paravanul posturilor şi grupurilor de control, cu o întreagă reţea de centre de spionaj. întreaga desfăşurare a tratativelor de la Geneva confirmă că puterile occidentale au urmărit să legifereze în realitate acele genuri de experienţe nucleare în efectuarea cărora sunt interesate şi să creeze, un organ internaţional de control care să fie un instrument docil in mîinile lor şi să reprezinte în fond o anexă a statelor majore generale ale puterilor occidentale. Declaraţiile făţarnice ale reprezentanţilor S.U.A. şi Angliei pe tema încetării experienţelor şi a controlului internaţional, s-au dovedit a fi doar un camuflaj cînd au fost puse la încercare.Pentru a scote tratativele din impas, guvernul sovietic a propus ca rezolvarea problemei încetării experienţelor cu arma nucleară să fie legată de problema dezarmării generale şi totale. Această importantă propunere a fost prezentată în memorandumul remis la Viena la întîlnirea preşedintelui Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., N. S. Hruşciov, cu preşedintele S.U.A., J. Kennedy. Această iniţiativăa guvernului sovietic a deschis noi posibilităţi pentru realizarea unor hotărâri reciproc acceptabile îrn toate problemele dezarmării şi, ceea ce este deosebit de important, a înlăturat piedicile pentru stabilirea celui mai larg şi atotcuprinzător control internaţional, inclusiv asupra încetării experienţelor nucleare. Cum au reacţionat însă puterile occidentale faţă de noua încercare a Uniunii Sovietice de a înlesni realizarea unei înţelegeri ? In loc să examineze concret propunerile sovietice, guvernele S.U.A. şi Angliei au preferat să denatureze conţinutul lor şi să se dedea la diferite născociri în legătură cu intenţiile Uniunii Sovietice. In acelaşi timp, reprezentanţi de răspundere ai S.U.A. au început să facă aluzii directe că în viitorul cel maiapropiat S.U.A. vor relua experienţele nucleare. Guvernul sovietic consideră de datoria sa săatragă în mod deosebit atenţia popoarelor lumii asupra faptului că în momentul de faţă în S.U.A. se iniţiază proiecte de creare a bombei cu neutroni *•— bombă care să ucidă tot ceea ce este viu fără să distrugă valorile materiale. Numaiagresorii care aspiră la jaf, la cotropirea de pămînturi şi bunuri străine pot mobiliza eforturile savanţilor pentru crearea unei asemenea armeExterminindu-i pe oameni, agresorii vor să profite de roadele muncii victimelorasasinate de ei, de bogăţiile create de aceştia. Aceasta este o morală bestială. Planurile de creare a bombei cu neutroni dezvăluie întreaga esenţă canibalică a imperialismului contemporan care nu mai vrea să se mulţumească cu exploatarea nemiloasă a oamenilor muncii şi care de dragul îmbogăţirii este gata să săvârşească crime de o monstruozitate depășind amintireatca#erit-i lor' și dubelor de gazare 'ale călăilor hitlaristi.' ' ••-- A* Nu este un secret că S.U.A. se află în pragul efectuării unor explozii nucleare subterane și caută doar primul pretext convenabil pentru ia le începe. Cui nu-i este clar însă că dacă guvernul S.U.A. are intenţia să reia experienţele cu larma nucleară, aceasta este numai o chestiune de timp. Guvernul sovietic nu poate igno- r ra nici faptul că Franţa, aliata S.U.A. în blocul N.A.T.O., efectuează încă de multă vreme experienţe nucleare. In timp ce Uniunea Sovietică s-a abţinut de la efectuarea experienţelor nucleare, străduindu-se să obţină la masa tratativelor un acord cu S.U.A şi Anglia privitor la încetarea lor pretutindeni. Franţa a efectuat una după o alta explozii ale dispozitivelor nucleare. Ea continuă să facă aceasta, în ciuda apelului Organizaţiei Naţiunilor Unite adresat tuturor statelor de a se abţine de la asemenea experienţe, in ciuda protestelor cercurilor largi ale opiniei publice din toate ţările lumii, în ciuda avertismentelor Uniunii Sovietice că va fi nevoită să reia experienţele dacă Franţa nu îşi va înceta experienţele cu arma nucleară. Dacă Uniunea Sovietică nu ar trage concluziile cuvenite din efectuarea experienţelor nucleare de către Franţa, ea şi aliaţii ei s-ar afla într-o situaţie inegală în comparaţie cu S.U.A., Anglia, Franţa şi celelalte ţări care fac parte din acelaşi bloc militar. Acei oameni din S.U A. şi Anglia pe care îi pot nelinişti exploziile experimentale cu arma nucleară sovietică să-şi imagineze că nu un aliat allor — Franţa, ci un aliat al U.R.S.S., de pildă, Cehoslovacia, ar efectua experienţe cu arma termonucleară, în timp ce toate celelalte puteri s-ar abţine de la aceasta ! Cum ar reacţiona în acest caz, S.U.A., Anglia, şi de altfel şi celelalte ţări din N.A.T O. ? S-ar împăca ele oare cu faptul că interesele securităţii lor sunt vădit prejudiciate ? Se ştie însă că nu Cehoslovacia şi nici vreo ţară socialistă, ci Franţa, membră a N.A.T.O., este aceea care efectuează experienţe nucleare. Dacă lucrurile stau astfel se poate oare cere Uniunii Sovietice ca ea să nu întreprindă contramăsuri pentru întărirea securităţii sale ? Nici un guvern care manifestă o adevărată grijă pentru interesele vitale ale poporului său şi pentru capacitatea de apărare a ţării nu poate proceda altminteri. Admiţînd chiar că exploziile franceze ce se produc in Sahara sunt încă relativ neînsemnate prin puterea lor, rezonanţa lor politică este cu mult mai periculoasă. Unda exploziei emanate de experienţele nucleare franceze a lovit în speranţele oamenilor din cele mai îndepărtate colţuri ale globului pămîntesc, stîrnind o minte şi indignare generală. Ea a ajuns şi la Geneva măturînd de fapt de pe masa tratativelor propunerile avînd drept scop să pună capăt o dată şi pentru totdeauna experienţelor cu arma nucleară. Este justificată legătura pe care mulţi o fac între continuarea experienţelor cuarma nucleară, rolul activ al guvernului Franţei în blocul militar agresiv N.A T.O , cu infamul război colonialist din Algeria şi atacarea Bizertei în Tunisia. Este legitimă întrebarea: unde erau oare guvernele S.U.A. şi Angliei atunci cînd Franţa făcea să explodeze dispozitive nucleare pe continentul african, sfidînd Organizaţia Naţiunilor Unite şi popoarele întregii lumi ? In loc să exercite" o influenţă asupra partenerului lor din blocul militar şi să-l reţină de la efectuarea de explozii nucleare, ele au încurajat , în fond guvernul Franţei. Acest lucru este demonstrat suficient de convingător chiar şi de faptul că S.U.A. şi Anglia au refuzat să sprijine rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. în care statele erau chemate să nu efectueze experienţe nucleare. Dar guvernul sovietic nu ar spune întregul adevăr dacă ar trece sub tăcere faptul că nu numai statele din blocurile militare occidentale, ci şi multe alte ţări care au votat pentruaceastă rezoluţie s-au împăcat în fond cu faptul că guvernul francez a procedat în pofida voinţei O.N.U., în pofida voinţei popoarelor. Guvernul sovietic ştie desigur că printre aceste state se »află numeroşi »adepţi sinceri ai încetării experienţelor nucleare. Dar dacă acum cursa înarmărilor nucleare este din nou stimulată, guvernele acestor state ar trebui să recunoască fără înconjur şi în mod cinstit că o anumită parte de răspundere pentruaceastă situaţie le revine chiar lor, deoarece n-au dat la timp o ripostă acelor cercuri franceze care împing lumea spre continuarea experienţelor nucleare. In Uniunea Sovietică sunt bine cunoscute consecinţele dăunătoare ale experienţelor cu arma termonucleară pentru organismele vii şide aceea se iau toate măsurile pentru a reduce la minimum aceste consecinţe. Da, orice experienţă cu arma nucleară îi nelinişteşte pe oameni, le pricinuieşte o mare mîhnire. Şi dacă guvernul sovietic a adoptat totuşi hotărîrea cu privire la efectuarea experienţelor nucleare nu i-a fost de loc uşor s-o facă. Guvernul sovietic, a fost nevoit să facă aceasta, călcîndu-şi pe inimă, cu regret şi numai în urma celei mai amănunţite şi multilaterale studieri a problemei. Guvernul sovietic a fost nevoit să facă acest pas, de a cărui importanţă îşi dă întru totul seama, sub influenţa situaţiei internaţionale pe care o creează ţările imperialiste. Politica principalelor puteri ale N.A.T.O — S.U.A, Anglia, Franţa, R.F.G. — ca şi a acestui bloc agresiv înansamblu, nu lasă Uniunii Sovietice vreo alternativă. Poporul sovietic şi guvernul sovietic nu, pot să nu ţină seama de faptul că din nou, ca şi în urmă cu 20 de ani, în apropierea frontierelor patriei noastre se adună norii siniştri ai războiului, că Germania occidentală şi actualii aliaţiai militariştilor germani sunt cuprinşi de febra pregătirilor militare. Nu numai guvernele S.U.A., Angliei şi Franţei, ci şi guvernele unor ţări europene ale căror popoare au suferit destul de pe urma invaziei hitleriste, îi ajută acum cu mîinile lor pe revanşarzii vest-germani să se înarmeze pentru noi aventuri militare. O parte din răspunderea pentru politica de înarmare a Germaniei occidentale revine şi guvernelor statelor mai mici din N.A.T.O. — Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia, Grecia şi celorlalte state participante la acest bloc militar. Ele nu vor reuşi să se ascundă în spatele partenerilor lor mai mari din N.A.T.O. şi vor trebui să răspundă singure pentru toate consecinţele grave ale acestei politici mioape şi periculoase. Adenauer şi forţele care stau în spatele lui duc o politică de transformare a Germaniei occidentale într-un stat militarist înarmat pînă în dinţi. Principalul obiectiv al politicii externe a acestui stat este revanşa şi revizuirea frontierelor stabilite în Europa după cel de-al doilea război mondial. Acum guvernul R.F. Germane caută să recîştige ceea ce a pierdut în primii ani după capitularea necondiţionată a Germaniei hitleriste, cînd S.U.A., Anglia şi Franţa nu au violat încă complet acordurile dintre aliaţi privitoare la demilitarizarea Germaniei. Cei 16 ani postbelici reprezintă o perioadă absolut suficientă pentru a aprecia dacă, aşa cum s-a întîmplat în R.D. Germană, poporul Germaniei occidentale a tras învăţămintele corespunzătoare din trecutul militarist, din înfrîngerile catastrofale din cele două războaie mondiale deslănţuite de Germania. Din păcate, mult prea multe fapte dovedesc că acea parte a poporului german care se află în Germania occidentală se lasă din nou influenţată de narcoza revanşei şi îngăduie noilor führen s-o tîrască pe calea războiului. Cum poate fi oare altfel explicat faptul că de fiecare dată la alegerile în Bundestag, populaţia din R.F.G. îşi dă cu docilitate votul cancelarului Adenauer şi politicienilor care îi împing cu îndărătnicie pe germani la noi acte agresive? Germanii care votează pentru Adenauer nu pot să nu ştie că Adenauer şi adepţii politicii sale din Germania occidentală vîntură aceleaşi lozinci ale anticomunismului şi revanşei cu care Hitler a venit la putere, iar apoi a dezlănţuit cel de-al doilea război mondial. Orice popor este, fireşte, liber să pună la cîrma puterii de stat oamenii poliţiei pe care îi doreşte. Nimeni însă nu poate răpi dreptul popoarelor altor ţări, care nu odată au fost martore cum in Germania au rodit seminţele militarismului şi agresiunii, de a-şi ridica glasul pentru a avertiza împotriva repetării evenimentelor tragice din trecut, glas pe care trebuie să-l audă fiecare german. Este dureros să se constate că nu numai germanii din Germania occidentală, dar şi popoarele altor ţări membre ale blocurilor militare ale puterilor occidentale nu s-au ridicat incă la nivelul imperativelor epocii, nu sînt suficient de active pentru a curma pregătirile în vederea unui nou război. Această concluzie se impune şi din faptul că, cu prilejul alegerilor, ele la rîndul lor votează pentru candidaţii, pentru partidele care formează guverne promotoare ale politicii de sporire a înarmărilor. Neparticipînd la eforturile îndreptate spre lichidarea „războiului rece“ şi spre apărarea păcii, ele nu se pot hotărî de fel să renunţe de a mai acorda încredere şi sprijin guvernelor care prin toată activitatea lor au demonstrat că sînt adversare ale dezarmării generale şi totale şi adepte ale cursei înarmărilor şi aţîţării psihozei războinice. Dacă aceste popoare nu folosesc posibilităţile lor ,pentru a înfrîna guvernele care împing lumea spre o catastrofă frintară, unii’îşi unesc eforturile cu celelalte popoare pentru a-şi afirma voinţa de dezarmare şi de înlăturare totală a războiului din viaţa societăţii omeneşti, atunci din aceasta se poate trage o singură concluzie: popoarele acestor tari nu s-au trezit încă, nu-şi dau seama de întreaga răspundere grea care le revine in asigurarea păcii. Cu cit este mai concret pericolul dezlănţuirii unui conflict militar de către Germania occidentală, cu atît mai imperioasă şi urgentă devine încheierea Tratatului de pace german care ar feri popoarele de noi atentate din partea militariştilor germani. Tocmai spre aceasta, după cum este îndeobşte cunoscut, tinde Uniunea Sovietică. Ca răspuns însă la hotărîrea Uniunii Sovietice de a încheia Tratatul de pace german şi de a închide astfel definitiv capitolul celui de-al doilea război mondial, ea este ameninţată cu dezlănţuirea unui al treilea război mondial. Introducerea în Berlinul occidental a unor noi forţe armate şi armamente ale S.U.A. şi Angliei constituie o nouă demonstraţie de forţă ca răspuns la propunerile sovietice referitoare la încheierea Tratatului de pace german. Acest lucru nu are o importanţă deosebită pentru întărirea garnizoanelor militare ale puterilor occidentale în Berlinul occidental şi este evident că această acţiune a fost întreprinsă în scopuri provocatoare şi numai provocatoare, lucru pe care îl ştiu cel mai bine acei care au luat hotărîrea de a trimite acest contingent de trupe in Berlinul occidental. Guvernul sovietic nu şi-ar îndeplini datoria sa sfîntă faţă de popoarele ţării sale, faţă de popoarele ţărilor socialiste, faţă de toate popoarele care năzuiesc spre o viaţă paşnică, dacă — în faţa ameninţărilor şi pregătirilor de război ale S.U.A. şi altor ţări din N.A.T.O. — nu ar folosi posibilităţile de care dispune pentru a perfecţiona cele mai eficiente tipuri de arme capabile să răcorească capetele înfierbîntate din capitalele unor puteri N.A.T.O. In Uniunea Sovietică au fost elaborate proiectele de creare a unui șir de bombe nucleare cu putere sporită — de 20—30—50 și 100 milioane tone trotil, iar puternicele rachete ca acelea cu ajutorul cărora maiorul I. A. Gagarin și maiorul G.S. Titov au efectuat zborurile lor cosmice fără precedent în jurul Pămîntului, sînt în stare să ridice şi să transporte asemenea bombe nucleare în orice punct al globului de unde s-ar comite o agresiune împotriva Uniunii Sovietice sau celorlalte ţări socialiste. Ar fi o uşurinţă de neiertat să nu se tragă concluzii corespunzătoare din situaţia creată din cauza politicii agresive a blocului militar N.A.T.O. şi să nu se acorde atenţie întăririi securităţii şi puterii statului sovietic, marelui lagăr socialist, tuturor statelor iubitoare de pace. Guvernul sovietic adresează prezenta declaraţie nu numai prietenia lor poporului sovietic, care înţeleg just politica de pace a Uniunii Sovietice, dar şi acelor oameni din străinătate care ar fi, poate, înclinaţi să judece aspru experimentarea de către Uniunea Sovietică a noi tipuri de arme termonucleare. Guvernul sovietic întreprinde acest pas, ferm încredinţat că popoarele vor înţelege caracterul silit al acestei măsuri şi inevitabilitatea ei în condiţiile create. Pentru a tăia agresorului pofta de a se juca în mod criminal cu focul trebuie ca el să ştie şi să vadă că în lume există o forţă care este pe deplin pregătită să respingă orice atentat la independenţa şi securitatea statelor iubitoare de pace şi că arma de pedepsire îl va lovi pe agresor în propriul său birlog. Guvernul sovietic afirmă toate acestea nu numai pentru a clarifica pînă la capăt motivele care l-au determinat să efectueze în momentul de faţă experienţe nucleare. El aminteşte aceasta în primul rînd pentru ca popoarele întregii lumii să ştie de unde vine primejdia, pentru ca ele să ţină ochii deschişi în faţa uneltirilor duşmanilor păcii şi să-şi poată uni forţele pentru a lupta împotriva acestui pericol. Să ştie toţi acei cărora le este dragă menţinerea păcii că se pot bizui cu curaj pe Uniunea Sovietică, pe eforturile titanice întreprinse de ea pentru a-i pune la punct pe aţîţătorii păihozei războinice şi pentru a stăvili cursa tot mai rapidă spre un nou război. Călăuzindu-se neabătut după principiile leniniste ale coexistenţei paşnice, Uniunea Sovietică nu ameninţă pe nimeni şi cu atît mai puţin intenţionează să atace pe cineva. Guvernul sovietic declară solemn că forţele armate ale U.R.S.S. nu vor recurge niciodată primele la folosirea armelor.• Oamenii sovietici ar fi fericiţi dacă s-ar reuşi să se pună capăt cursei înarmărilor, dacă ar dispare pentru totdeauna necesitatea efectuării experienţelor cu arma nucleară iar popoarele ar fi eliberate pe veci de povara grea pe care sînt nevoite s-o poarte pe umerii lar de atunci de cînd războiul a devenit însoţitorul funest al societăţii omeneşti. Dacă fiecare popor — fie că poporul aparţine unei ţări mari sau mici, unei tari cu o industrie foarte dezvoltată sau uneia care abia a început să-şi dezvolte economia, unei ţări participante la blocuri militare, sau care promovează o politică de neutralitate — va cere cu glas ferm ca să fie zdrobită în sfîrşit maşina militară a statelor, iar omenirea să fie salvată de primejdia unui război nuclear nimicitor,— atunci aşa va fi. Exprimind interesele vitale ale poporului sovietic, şi fiind convins că exprimă totodată interesele tuturor adepţilor sinceri ai dezarmării şi păcii, guvernul sovietic adresează popoarelor şi guvernelor tuturor ţărilor lumii apelul de a-şi înzeci eforturile pentru ea ideea dezarmării generale şi totale sa fie tradusă în fapte concrete şi pentru ca arma nucleară să nu mai ameninţe niciodată viaţa oamenilor. El declară din nou că Uniunea Sovietică este gata în orice moment să semneze un acord cu privire la dezarmarea generală şi totală care să pună capăt şi experienţelor cu arma termonucleară, întreaga politică a guvernului sovietic urmăreşte ca relaţiile dintre state să fie bazate pe coexistenţa paşnică, ca popoarele să-şi poată dezvolta liber comerţul, să se îmbogăţească reciproc cu valori spirituale şi să se întreacă nu în producerea mijloacelor de distrugere, din crearea de bunuri materiale, atît de necesare oamenilor. De aceste năzuinţe nobile este pătruns proiectul noului Program al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în care sînt stabilite sarcinile practice pe care poporul sovietic şi le propune pentru următorii 20 de ani. Guvernul sovietic este convins că eforturile poporului sovietic în lupta pentru întărirea securităţii internaţionale nu vor fi zadarnice, ci se vor contopi cu eforturile tuturor celorlalte popoare, îndreptate spre realizarea unei păci trainice, de nezdruncinat pe pămint, spre triumful ideilor păcii şi progresului. Cauza păcii şi prieteniei popoarelor va triumfa, iar planurile forţelor agresive vor fi spulberate. 3