Steaua Roşie, septembrie 1961 (Anul 10, nr. 207-232)

1961-09-09 / nr. 214

e ,1 g Mari sărbătoriţi Al doilea concurs şi festival internaţional „George Enescu­ " Prin arta spre bine... sau Mi-am slujit ţara cu armele mele: pana, vioara, bagheta... Sunt citeva din cuvintele simple, dar cu o rezonanţă profundă, rostite de marele muzician al nostru şi al lumii, George Enescu. Şi ţara noastră socialistă, în memoria marelui său cîntăreţ, organizează, odată la trei ani, concursul şi festivalul „George Enescu“. . .......... . ... . . Primul concurs organizat în septembrie 1958 a cunoscut o participare din cele mai grandioase a celor mai mari viori şi baghete din ţară şi di lipiţi trne­a întreagă. Anul acesta, cel de-al doilea Concurs internaţional „George Enescu“ a început la 5 septembrie şi ţine pînă la 22 septembrie, aducînd pe scena sălilor de concerte, în studiourile radiodifuziunii sau pe ecranele televi­zoarelor, remarcabile personalităţi muzicale de peste hotare şi artişti de frunte ai muzicii româneşti ca George Georgescu, Ion Voicu, Valentin Gheorghiu, Zenaida Pally, Arta Florescu şi alţii. Organizarea acestui Concurs şi Festival Internaţional „Geor­ge Enescu“, demonstrează grija partidului şi guvernului nostru pentru preţuirea celor mai valoroase tradiţii culturale ale poporu­lui nostru, cinstea înaltă care se acordă marilor personalităţi ce şi-au pus talentul lor în slujba ce­lor mulţi. In săptămîn­a care urmează, în cadrul Concursului şi Festi­valului Internaţional „George Enescu“ oamenii muncii din regiu­nea noastră vor putea asculta la posturile de radio transmisii de la acest mare eveniment muzical, opere nemuritoare din creaţia enesciană cum ar fi: Simfonia I, Rapsodia a II-a, sau a altor mari compozitori ca: opera „Boris Godunov“ de Musorgski, uvertura „Leonora“ de Beethoven, sau simfonia a V-a de Șostakovici. Opereta „Vînt de libertate“ pe scena Palatului cultural Minunatele melodii ale operetei „Vînt de libertate“ de I. O. Du­­naievski au răsunat cu vigoare joi seara în Palatul cultural din Tg. Mureş, unde a avut loc primul spectacol din cadrul turneului întreprins în oraşul nostru de colectivul Teatrului muzical „Gheorghe Dima“ din Braşov. Publicul tîrgumureşean, iubitor de muzică, a manifestat un interes deosebit faţă de acest spectacol, care, pe lingă faptul că întruneş­te la un înalt nivel toate condi­ţiile artistice specifice acestui gen, oferind arci de o melodicitate expresivă, se întemeiază pe un conţinut bogat, militant, actual. Iată o calitate în plus a operetei ,,Vint de libertate“, în raport cu cele mai frumoase operete clasice, care sub aspectul conţinutului ne rămîn, in cele mai multe cazuri, tributare. In interpretarea colectivului Teatrului muzical din Braşov, multe din calităţile acestei ope­rete au fost puternic reliefate. Direcţia de scenă, semnată de Stela Fericeanu, a reuşit să sub­linieze caracterul militant al a­­cestei creaţii, asigurîndu-i în a­­celaşi timp o linie ascendentă, pe măsura evidenţierii conflictului şi a desfăşurării, în general, a acţiunii. Subliniem de asemenea performanţa orchestrei (Filarmo­nica de stat din Braşov), şi co­rurile foarte reuşite, care au im­presionat puternic pe spectatori. Se pare că Teatrul muzical din Braşov dispune de o armată în­treagă de artişti talentaţi, ceea ce face posibil ca rolurile să fie distribuite în dublură (unele ro­luri sunt distribuite chiar la cite 3 solişti). Jean Penciu în rolul lui Mario dă deplină satisfacţie, atît în ce priveşte vocea, cît şi jocul scenic. De asemenea, au satisfă­cut publicul prin interpretarea rolurilor Gh. Popoiu şi Liviu But­­nariu (Tom­a şi Filip), Maria Burz (Pepita), Maria Brînzea (Clementina) etc. In schimb, nu ne-a mulţumit „soluţia“ conducerii teatrului care a încredinţat un asemenea rol, ca al Stelei, unei artiste, care n-a fost pregătită îndeajuns pentru aceasta, de asemenea nici baletul n-a corespuns din punctul de ve­dere al exigenței artistice. ȘTEFAN IZSÁK : Scenă din spectacol. STEATUA ROȘIE Rolul studioului actorilor amatori în arta noastra teatrala Dacă cu cîţîva ani în urmă, membrii juriurilor erau indulgenţi în aprecieri, astăzi nu mai este nevoie de aşa ceva; arta noastră teatrală de amatori tinde perma­nent spre un nivel artistic tot mai înalt. De la eliberare încoace, tot mai multe concursuri ale artiştilor amatori au cultivat, au şlefuit talentul de interpretare al acto­rilor noştri amatori. învăţătura trasă după aceste concursuri ne îndreptăţeşte să afirmăm că, chiar dacă actorii amatori au obţinut unele rezultate remarcabile, se impune totuşi necesitatea dezvol­tării artei lor de interpretare, a tehnicii vorbirii precum şi a celor­lalte cerinţe profesionale. O ope­ră dramatică oricît de excelentă, bogată în­ conţinut de idei şi ima­gini poetice, se denaturează, dacă nu apare pe scenă într-o inter­pretare artistică exigentă. Faptul că nu în toate cazurile am reuşit să facem faţă acestor condiţii, se datoreşte lipsei unui conducător artistic bine instruit, a unui regizor. Această lipsă a avut drept consecinţă, că nu în toate cazurile, eforturile depuse de actorii noştri amatori au fost răs­plătite cu succesul scontat. Practi­ca a dovedit de nenumărate ori că acolo unde repetiţiile s-au desfă­şurat sub conducerea unui regi­zor corespunzător, acele repre­zentaţii şi-au îndeplinit rolul lor artistic şi au plăcut spectatorilor. Numai şi numai conţinutul unor astfel de spectacole educă şi dis­trează. Cum şi prin ce metode putem obţine nivelul corespunzător al spectacolelor prezentate de actorii­­ noştrii amatori? De această proble-­­ mă s-au ocupat atît Consiliul regionali sindical, cît şi Casa de cultură a sindicatelor, împreună cu Casa regională de creaţie. Pă­rerea unanimă a fost, că se sim­te nevoia creării unui studio al actorilor amatori. De ce este nevoie de studioul actorilor amatori? In scopul de a pregăti actori înzestraţi cu cu­noştinţe teoretice şi practice co­respunzătoare, dintre care apoi mulţi vor putea îndeplini rolul greu şi complicat al conducătoru­lui artistic, al regizorului. Actorii studioului de amatori trebuie să pună de acord şi să armonizeze acţiunea fizică cu cea psihică; actorii pregătiţi aici trebuie să fie instruiţi — printre altele — şi în ce priveşte grima. Reprezentaţiile lor trebuie să con­stituie exemplu de urmat, să de­vină chiar „reprezentaţii şcoală". Arta noastră teatrală de ama­tori se dezvoltă mereu. Astăzi a­­proape nu există uzină, întreprin­dere, cooperativă, instituţie, uni­tate comercială, gospodărie agri­colă de stat sau gospodărie colec­tivă, care să nu aibă echipă de teatru. Actorii teatrelor noastre de stat, pe lîngă preocupările lor zilnice, nu au posibilitatea să se ocupe temeinic, în mod corespunzător cu echipele de teatru, deşi nume­roşi actori amatori s-au bucurat de pildă, de sprijinul actorilor Teatrului de stat din Tg. Mureş. Acest sprijin însă nici pe departe nu a fost suficient. Actorii teatru­lui vor trebui să dea în viitor un ajutor şi mai consistent la repe­tiţii, contribuind prin sfaturile lor la formarea artei interpretative a actorilor noştri amatori. Tocmai pentru eliminarea unor lacune se impune necesitatea creării unui studio al actorilor amatori. In acest studiu, regizorii amatori, absolvenţi ai Şcolii populare de artă, vor trebui să dezvolte mai departe şi să aplice în practică cele învăţate. Tocmai absolvenţii Şcolii popu­lare de artă vor constitui baza studioului actorilor amatori. Organizarea unui studio al ac­torilor amatori poate lua mai mul­te forme, în funcţie de condiţiile locale. Esenţialul este, ca aici, practica să fie strîns legată de teorie, urmînd ca spectacolele prezentate de actorii amatori din­­tr-o întreprindere să fie şlefuite de către regizorii cu pregătire corespunzătoare tocmai pe scena studioului actorului amator şi, în măsura posibilităţilor, ele să fie ridicate la cel mai înalt nivel artistic. O altă metodă ar fi, ca printr-o muncă asiduă, cele mai bune echipe de teatru să fie pre­gătite pentru reprezentaţie, înce­­pînd de la lectura piesei şi pînă la premieră. Menirea studioului actorilor a­­matori este, ca să înarmeze ac­torii amatori cu metodele crea­toare, prin care ei vor putea prezenta spectatorilor imaginea vieţii, aşa cum este ea: frumoasă, bogată, multiplă. îndeplinind a­­ceastă condiţie, studioul actorilor amatori va reuşi să corespundă întru totul menirii sale şi sarci­nilor ce-i stau în faţă. Acum cînd se fac pregătiri pen­tru cel de-al 111-lea concurs „I. L. Caragiale“ crearea acestui studio se cere cu atît mai mult. BOKOR ANDOR OOO’ La şcoala de muzică Examen de admitere la Şcoala de muzică din Tg. Mureş... Cite emoţii pe viitorii muzicologi. A­­ceste emoţii se citesc şi pe chipul micuţei Elefant Erika, fiica muncitorului timular, de la întreprin­derea „23 August", care solfegiază în faţa profesoarei. • • 1 ..............................................................— ■■ 1 _____________________—____________________________________ Activişti culturali fruntaşi 0 biografie simplă La activ nu are nici mulţi ani peste douăzeci şi nici maldăre de realizări. Şi totuşi, biografia tinerei Elena Dan, director de că­min cultural, nu este săracă în fapte izvorîte din hărnicia, dra­gostea şi abnegaţia cu care luptă pe frontul culturalizării maselor. ... Tatăl, muncitor forestier. In iureş se perindă anii, ridi­­cînd pe faţa forestierului spre demnitatea visată de neamuri de robi la pădure şi robi ai pămîn­­tului. Dăscăliţă în satul de munte... Dăscăliţă în anii cînd fiecare zi aduce ceva nou în învăţămînt, cînd şcoala se transformă o dată cu satul şi oamenii mari şi mici trăiesc din plin avîntul construc­ţiei socialiste. In clasă are bune rezultate, fapt pentru care e nu­mită responsabila cercului peda­­gogic de pe Valea Gurghiului. Părinţii copiilor şi locuitorii sa-­­­tului o stimează, o îndrăgesc pe tînăra învăţătoare. Iar la alegeri,­­ pe cine credeţi că au propus de­putată în circumscripţia comunală nr. 5 ? Pe Lenuţa. Răspunderea nu-i mică. Ai atî­­tea de făcut. Alegătorii te vreau în fruntea lor, aşteaptă iniţiativa şi sfatul tău. In frunte se situea­ză şi deputata Dan Elena. Cu un an în urmă a fost nu­mită director de cămin. Munca culturală trebuia impulsionată. La început căminul era considerat doar locul unde se poate dansa şi petrece. Haideţi azi la căminul cultural! Aproape în fiecare zi există activitate culturală. Iar formaţii ale căminului cultural şi solişti au ajuns la recentul con­curs şi la faza raională, ba chiar şi regională. N-a fost uşor să facă pe oameni să considere căminul cultural ca pe o a doua casă a lor. Dar au ajutat-o comuniştii, au ajutat-o şi deputaţii şi cadrele didactice. Or­ganizaţia de bază ai cărei membri au primit-o pe tînăra activistă pe tărîm cultural în rîndul candida­ţilor de partid a sprijinit-o întot­deauna pe directoarea de cămin din Ibăneşti. Şi a reuşit. Acum Lenuţa nutreşte alte pla­nuri. Vrea să vadă în sat o for­maţie de fluieraşi. De ce, numai,­ Hodacul să se mîndrească cu o echipă de fluieraşi? Vrea de ase­menea ca, cu teatrul de păpuşi (unicul de pe Valea Gurghiului) să se deplaseze în patru localităţi. Gîndurile fetei pe care o vezi înainte de masă la sfat sau în mijlocul alegătorilor, seara la că­minul cultural sau la vreun cerc de citit, se vor realiza în curînd: îndrumarea partidului, sprijinul cetăţenilor din sat, hărnicia tine­rei directoare de cămin cultural sînt chezaşi ai noilor succese pe tărîmul culturalizării maselor din comună şi al ridicării nivelului artistic al formaţiilor căminului. Iată doar cîteva file din biogra­fia unei fete cu ochi senini şi obraji trandafirii. E o biografie simplă, dar care pe paginile ac­tivităţii de elevă, învăţătoare, res­ponsabilă a cercului pedagogic, deputată, director de cămin, a înscris trainic cuvîntul: hărnicie. F. MUREŞANU Viziune la Auschwitz Printre aripile corbilor croncănitori Din cele patru vinturi Asurzitoare roţi de spaimă se-aud. De unde vin atîtea trenuri, Cu ce sînt oare-ncărcate De gem osiile grele de oţel? Aici, nimic nu e mare, nimic nu e sfint. 1. Trupul Adevărului E azvirlit în mlaştina verde a morţii, Libertatea batjocorită E-ncununată cu urzici Şi spînzurată în vînt La porţile istoriei; Statuia culturii mutilată Geme sub lovituri de paturi de armă. Cinstea este înjunghiată In văzul tuturor, Ca viţelul tînăr pe altare păgîne... In văzduh plutesc funingini Din aripile luminii... închid ochii şi văd Oameni ca mine, ca tine, Cu palme aspre, ori cu frunţi gînditoare Inaintînd în cămăşi vărgate, In bestialul paradis Al „supraomului" ... Unii erau la vîrsta Aripilor larg desfăcute. Alţii mergeau spre amurg. Unii visau să săvîrşească fapte mari, Să transforme materia, Să deschidă cu o cifră infinitul, Alţii ar fi dorit să-nveţe să şlefuiască Un metal, o statuie, or poate un gind, Să se ia la-ntrecere cu cerbii vîntului, Cu ninsoarea piscului Sărutat de tăriile albastre. Dar aici toate iau sfîrşit... Omul a devenit un obiect, Un număr, o frunză de cenuşă Patinînd spre veşnica iarnă.. . In sunete vesele de fanfară Copiii sînt smulşi De la pieptul mamelor, cărora Li se arată cu degetul, apoi, Ridicîndu-se spre azur Şuviţe-ntunecate de fum. Aici e-mpărăţia umbrelor... Fiecare om este o umbră Care lasă dîre de sînge şi lacrimi. Nimeni n-are voie să tragă în nări Mireasma liniştii, Nici să se hrănească Cu fructul mustos al vieţii. Ci trebuie să se chinuie In bănci criminale pe beton de torturi, Acoperit cu zdrenţe, cu paie, Cu scrumul aşteptării... Fiecare vede fumul semenilor săi, Fiecare simte în nări mirosul cărnii arse A mamei, a fratelui Ori a copilului său ... Şi buzele fac de gheaţă Şi ochii muţi îşi feresc lacrimile Ca pe nişte mărgăritare, Care trebuie să piară fără urme In huma sîngelui durut... Priviţi fumul crematoriilor, Şi nu vorbiţi de ochii desprinşi din azur, De cei care îşi rememorau Spre ultimul drum Sonata lunii, De vocile feciorelnice Care n-au îndrăznit niciodată Să-şi mărturisească Nevinovatul zbucium... Ca o cumpănă a faptelor ... Vin armatele, Armatele Roşii — Pielele se despică Şi milioanele de umbre Din cer, din apă, din vînt Vin să asiste La judecata istoriei..­. ZENO GHIȚULESCU Notă de lector AnB8 tineri Nicolae Jie După primul său roman, „Ora şase“, Nicolae Ţie ia elabo­rat de curînd noul său roman, „Anii ti­neri". Romanul este inspirat din viaţa u­­nui colectiv de mum­­dintr-o schelă fadrolriferă, oparte acomodat cu­ mediul industrial, în romanul „Anii ti­neri“ autorul aduce în centrul acţiunii un numeros grup de muncitori petrolişti tineri. Pavel Oniga, în vîrstă de abia ce­va peste douăzeci de ani este eroul princi­pal al acţiunii. Tot tineri sînt şi tovară­şii lui de muncă Va­sile Top, Motronea, Căbulea şi maistrul Alexandru Pintilie. Nici directorul sche­lei, inginerul Dima, bun organizator al producţiei, matur şi cu multă experienţă de viaţă, nu are de­cit treizeci de ani. Toţi aceşti eroi tră­iesc intensitatea şi iureşul muncii din schelă. Ei îşi dispu­tă în roman probleme ale vîrstei, integrîn­­du-se în viaţa colec­tivă a schelei. Ţie şi-a ales eroi aspri, la început cu apucături şi atitudini nedemne, cu biogra­fii pline de suferin­ţă.­ Dar munca în schelă pentru aceşti eroi este un mediu de transformare, de lepădare a tot ce e vechi în mentalitatea şi comportarea lor, permiţînd afirmarea unor idei umane. Prin figurile de mun­citori şi prin conflic­tele dintre oameni, prin ansamblul ta­blourilor înfăţişate, romanul are o notă de autenticitate. Firul vieţii lui Oni­ga cuprinde o mare parte din roman. Se dezbat probleme so­ciale care devin­ ho­­tărîtoare pentru toa­te sectoarele vieţii personajelor. Repezit,, mîndru, plin de el, acest tî­năr Oniga,­­ venit de la ţară, datorită bu­nei lui calificări, dă semne de individua­lism, care îi creează neplăceri, fiindu-i pe­riclitată situaţia în schelă. Puterea co­lectivului a fost însă mai tare. Oniga a rupt definitiv cu me­diul nesănătos şi s-a întors în mijlocul co­lectivului schelei. în­cep apoi alte încer­cări grele pentru O­­niga, dar caracterul lui dîrz rezistă cu succes. Strihan, se­cretarul de partid şi alţi muncitori mai in vîrstă au mare încre­dere în ceea ce a să­dit colectivul în Oni­ga. In mijlocul co­lectivului, el se că­leşte pentru a deveni comunist; acesta es­te principiul suprem al întregii lui activi­tăţi. Un alt personaj proeminent în roman este directorul sche­lei, Dima- Om cu multă pasiune şi dra­goste de muncă, en­tuziast luptător pen­tru socialism, dar ca­re dă semne de izo­lare şi neîncredere în colectiv, el se vede la tot pasul singur, avînd o seamă de in­succese. In faţa cri­ticii aspre a colecti­vului şi în special a secretarului de partid Strihan, el o ia însă pe drumul cel bun, alături de colectivul schelei. Mai întilnim o sea­mă de figuri de oa­meni necinstiţi, a că­ror acţiune o găsim mai ştearsă în ro­man. „Anii tineri“, carte plină de prospeţime, stăruie în mintea ci­­titorului prin figurile unor comunişti, lup­tători hotărîţi pentru socialism. AUREL URZICA

Next