Steaua Roşie, mai 1967 (Anul 18, nr. 103-127)

1967-05-07 / nr. 108

CUVÎNTAREA TOVARĂŞULUI ION GHEORGHE MAURER (Urmare din pag. 1) incursiune de peste Dunăre. Bom­bardamentele artileriei duşmane au fost întîmpinate cu o nestăvi­lită hotărîre de a „respinge forţa prin forţă“. In cursul războiului s-a reali­zat cooperarea militară româno­­rusă. Trecînd Dunărea la apelul Comandamentului rus, unităţile române s-au angajat în luptă ală­turi de cele ruse, trupele aliate de pe frontul din faţa Plevnei fiind puse sub comanda principelui Ca­rol, care avea ca şef de stat ma­ior pe generalul Zotov. De-a lun­gul campaniei, înfruntînd împreu­nă focul duşman, ostaşii români şi ruşi aveau să dea o puternică dezvoltare acestei colaborări, fău­rind prin jertfe comune frăţia de arme româno-rusă şi întărind astfel prietenia dintre cele două popoare. Voinţa de luptă ce însufleţea masele, şi-a găsit cea mai puter­nică întruchipare în vitejia cu care a luptat armata română. Cînd s-a dat ordinul pentru tre­cerea Dunării, consemna un mar­tor ocular, „entuziasmul era la culme; soldaţii jucau brîul, bătu­ta şi­ căzăceasca“, în asaltul redu­telor de la Griviţa, în bătăliile de la Plevna, de la Rahova, Smir­­dan, Vidin şi din celelalte loca­lităţi, dorobanţii au dovedit un eroism demn de strămoşii lor care au luptat la Rovine, Vaslui sau Călugăreni. Sute de soldaţi, sfi­­dînd moartea, se căţărau pe pa­rapete să smulgă steagurile duş­mane şi să înalţe în locul lor dra­pelul românesc: zece mii de morţi şi răniţi au căzut în bătăliile pen­tru cucerirea poziţiilor inamice. Au căpătat aureolă de legendă faptele de arme ale ostaşilor ro­mâni, exprimînd marile lor cali­tăţi morale — bărbăţia şi abne­gaţia, încrederea nestrămutată în dreptatea cauzei şi în biruinţă, atitudinea umană faţă de adver­sar chiar în cele mai­­sfişietoare secvenţe ale luptelor. Poporul ros­teşte şi astăzi cu emoţie numele unor eroi ai independenţei ca ofi­ţerii George Sonţu, Dimitrie Giu­­rescu, Valter Mărăcineanu, sau ca ostaşii Grigore Ioan, Constantin Ţurcanu şi mulţi alţii, care, cu preţul vieţii lor, au contribuit la cucerirea libertăţii patriei.« Masele sgresiv şi orăşeneşti au dus greul război dovedind o înaltă conştiinţa patriotică, «om nemărginit devotament şi spirit de sacrificiu. Legînd de obţinerea independenţei nădejdea unor pre­faceri de ordin economic şi so­cial care să le îmbunătăţească traiul, a dobîndirii unor drepturi şi libertăţi democratice, mii de ţărani, muncitori, meseriaşi au cerut să fie primiţi ca voluntari în armată. Prin larga contribuţie pentru cumpărări de arme şi mu­niţii, prin prestaţii şi transporturi pentru front, populaţia civilă a participat efectiv la cîştigarea vic­toriei. Clasa muncitoare, încă puţin numeroasă şi aflată în faza ini­ţială a organizării sale, s-a înca­drat cu elan în efortul general, afirmîndu-se de pe atunci ca pur­tătoare consecventă a idealurilor de libertate. Tinerele cercuri so­cialiste au salutat de la început intrarea în război ca un act just, progresist. Ziarul ,,Socialistul“, editat de aceste cercuri, scria în acele zile: „Azi e timpul cînd ro­mâna în avîntul şi entuziasmul suvenirilor trecute, iau armele pentru a-şi apăra independenţa“. Continuînd tradiţiile luminoase ale cărturarilor patrioţi, care au fost părtaşi la marile evenimente ale istoriei naţionale, mii de în­văţători, profesori, medici şi alţi intelectuali au plecat voluntari pe front, au oferit însemnate parţi din salariul lor, pe tot timpul campaniei militare, pentru între­ţinerea armatei. Adeziunea inte­lectualităţii s-a exprimat cu o mare forţă în creaţia literar-ar­­tistică consacrată acestui eveni­ment. Pînzele lui Nicolae Grigo­­rescu, Sava Henţia, Popp de Szath­­măry, scrierile lui Vasile Alec­­sandri. George Coşbuc. Alexan­dru Macedonski, inspirate de desfăşurarea războiului, au rămas pentru totdeauna în patrimoniul culturii noastre, nu numai ca ope­re de înaltă valoare artistică, dar şi ca mărturii,ale dragostei de ţară, ale identificării reprezentan­ţilor de frunte ai intelectualităţii cu viaţa şi năzuinţele poporului. Cauza libertăţii patriei a fost îmbrăţişată de populaţia din toate provinciile româneşti. In ciuda o­­preliştilor şi persecuţiilor autori­tăţilor habsburgice, sute şi sute de voluntari din Braşov, Sibiu, Timişoara, Oradea, Cluj, din Munţii Apuseni, din Suceava şi alte localităţi ale Bucovinei au trecut clandestin graniţa şi au ve­nit să lupte pentru independenţă. Ţăranii transilvăneni, care-şi tri­miteau feciorii pe frontul de la Plevna, îşi exprimau speranţa că, după victorie, aceştia împreună cu ostaşii din .,Patria Mumă“, vor ..porni către Transilvania“. înro­larea voluntarilor transilvăneni, ajutorul material dat armatei­ a­­veau o adîncă semnificaţie: în marele şi hotărîtorul ceas al lup­tei pentru libertate, românii se strîngeau frate lîngă frate, spre a grăbi realizarea idealului unităţii naţionale. In lupta pentru scuturarea do­minaţiei străine, poporul nostru a avut sprijinul celorlalte popoare oprimate şi le-a susţinut la rîndul său în realizarea propriilor lor aspiraţii. Pe pămintul românesc au găsit adăpost fruntaşi revolu­ţionari bulgari ca Hristo Botev, Ivan Vazov, Liuben Karavelov, Gheorghi Sava Rakovski, Vasil Levski şi mulţi alţi luptători pen­tru libertatea ţării vecine şi prie­tene. Tot aici s-au constituit şi şi-au putut desăvîrşi pregătirea milita­ră unităţile de voluntari bulgari care au luptat cot la cot cu ostaşii români şi ruşi pentru zdrobirea forţelor armate duşmane. Faptele de arme ale oştirii române şi ale patrioţilor bulgari, tributul de sin­ge dat în comun în războiul din 1877, care au adus nu numai inde­pendenţa de stat a României dar şi eliberarea Bulgariei, au cimentat prietenia frăţească dintre cele două ţări. Monumentele de la Plevna şi Griviţa, închinate memoriei osta­şilor români căzuţi pe pămîntul Bulgariei, sînt un simbol al aces­tei indestructibile prietenii. Avînd asemenea tradiţii, prietenia şi co­laborarea româno-bulgară au că­pătat noi dimensiuni în anii pu­terii populare, se dezvoltă şi se întăresc continuu, spre binele ce­lor două popoare şi al cauzei so­cialismului. Eroismul şi sacrificiile tinerei armate române în războiul de in­dependenţă au avut un larg ecou internaţional. Contestînd legitimi­st at es./ sitttaranUaţM.Porţii asupra Principatelor şi urmărind lupta lor­ de­ emancipare, Marx En­gels, într-o serie de scrisori şi ar­ticole, au apreciat cu căldură vite­jia ostaşilor noştri. Ca şi cu prile­jul altor momente care au jalonat istoria sa modernă, România a avut în 1877 de partea ei simpatia poporului francez, de care ne-a legat şi ne leagă o veche şi stator­nică prietenie. Cunoscutul revolu­ţionar Garibaldi, în numele naţiu­nii italiene, saluta pe români, „descendenţii vechilor noastre le­giuni“, care „se luptă cu eroism pe ţărmurile Dunării pentru inde­pendenţa lor“. Reprezentanţi de frunte ai opiniei publice, ziare şi reviste din alte ţări ca Rusia, Austria, Spania, Germania, Fin­landa, Norvegia au dat o vie ex­presie înţelegerii şi aprobării cau­zei României, sprijinind recunoaş­terea pe plan internaţional a actu­lui istoric al neatîrnării. Sărbătorind împlinirea a 90 de ani de la cucerirea independenţei, poporul nostru aduce prinosul său de adîncă recunoştinţă soldaţilor, ofiţerilor, întregii armate române, ostaşilor ruşi, voluntarilor bulgari, prin lupta cărora a triumfat cau­za nobilă a eliberării de sub do­minaţia otomană. El va păstra întotdeauna in amintire jertfa ce­lor căzuţi pe cimpul de bătălie. Tovarăşi, In această zi aniversăm, tot­odată, împreună cu celelalte po­poare, victoria asupra fascismului german, eveniment de covîrşitoa­­re însemnătate pentru destinele întregii umanităţi. Victoria de la 9 mai 1945, obţinută prin efor­turile şi lupta multor popoare, a încheiat cel mai dramatic capitol din istoria universală — războiul dezlănţuit de Germania nazistă care a provocat pierderea a zeci de milioane de vieţi omeneşti şi a unor incalculabile valori materia­le şi culturale durate prin truda atîtor generaţii. In conştiinţa omenirii trăieşte încă cu intensitate amintirea lup­telor împotriva armatelor hitleris­­te care ameninţau să reducă la nefiinţă state şi popoare întregi. Pentru salvarea civilizaţiei umane s-au ridicat forţe uriaşe de pe toate continentele. Formarea coa­liţiei antifasciste a avut, o însem­nătate deosebită pentru obţinerea victoriei asupra duşmanului co­mun. Purtînd greul războiului, Uniu­nea Sovietică, forţa principală a acestei coaliţii, a dat contribuţia hotâritoare la infringerea Germa­niei şi la obţinerea victoriei. In marile operaţii militare desfăşura­te pe un front de mii de kilo­metri, de la Murmansk la Marea Neagră, de la Stalingrad pină la Berlin, glorioasa Armată sovietică a măcinat maşina de război duş­mană, spulberind planurile impe­rialismului german de a-şi înscău­na dominaţia mondială. In această crîncenă încercare, poporul sovie­tic, Armata roşie, sub conducerea Partidului Comunist, au făcut do­vada unui eroism fără seamăn care a stîrnit­­admiraţia întregii lumi; orînduirea socialistă a tre­cut un greu examen, demonstrîn­­du-şi trăinicia de granit ! In cronica luptei antifasciste au rămas întipărite pentru totdeauna curajoasele fapte ale patrioţilor din numeroase ţări, ale partici­panţilor la mişcarea de rezistenţă, în frunte cu comuniştii, care s-au ridicat cu arma în mină împotri­va cotropitorilor. Succesele trupe­lor aliate, biruinţele strălucite ale armatei sovietice dădeau noi a­­ripi luptei naţional-eliberatoare a popoarelor, le întăreau încrederea în victorie. Poporul român încearcă senti­mentul mîndriei legitime că şi-a adus partea sa de contribuţie, jertfa de singe la infringerea fas­cismului, înscriind o nouă pagină de eroism în glorioasa sa istorie. După cum este cunoscut, în ur­ma insurecţiei victorioase din au­gust 1944, care a răsturnat dicta­tura antonescianâ, România s-a alăturat­­cu tot potenţialul econo­mic, uman şi militar coaliţiei anti­hitleriste. Vreme de nouă luni, armata română, umăr la u­­măr cu armata sovietică, a purtat lupte grele pentru a­­lungarea trupelor fasciste de pe întregul teritoriu al ţării şi apoi din Ungaria şi Cehoslovacia, pină la victoria finală asupra Germa­niei. La chemarea Partidului Co­­­nunist Român, masele largi de la rfhraşe şi sate, înfruntînd mari ■greutăţi şi anihilînd uneltirile re­­acţiunii, au muncit cu abnegaţie şi profund devotament pentru a asigura aprovizionarea şi înzes­trarea armatei. Angajînd în ope­raţiile militare, de la 23 august 1944 şi pînă la 9 mai 1945, efecti­ve care au însumat aproape 540.000 de oameni, făcînd un con­siderabil efort economic pentru susţinerea frontului. România a îndeplinit cu prisosinţă obligaţiile pe care şi le-a asumat, alături de puterile aliate pentru încheierea victorioasă a războiului în Eu­ropa. Lupta antihitleristă a pus încă o dată în evidenţă adversitatea poporului român faţă de regimul împilării şi asupririi, virtuţile sale­­ morale şi militare. In încleştarea cu duşmanul, ofiţerii şi soldaţii au dat pilduitoare fapte de e­­roism, aproape 170.000 de militari jertfindu-se în bătăliile purtate. Această dăruire îşi are inepuiza­bila sursă în dragostea de ţară, în dreptatea cauzei pentru care luptau — cauza sacră a libertăţii patriei, ca şi cauza internaţiona­­listă a sprijinirii altor popoare în mişcarea lor de eliberare. Bravura şi vitejia dovedite pe front s-au bucurat de o binemeritată preţui­re: peste 300.000 de soldaţi, sub­ofiţeri şi ofiţeri români au fost decoraţi cu ordine şi medalii ro­mâneşti, sovietice şi cehoslovace. In războiul antihitlerist, ostaşii români şi sovietici au continuat firul frăţiei de arme din 1877, ci­­mentînd prin lupta şi sîngele văr­sat în comun prietenia dintre po­poarele român şi sovietic. Priete­nia şi colaborarea frăţească româ­­no-sovietică, întemeiate pe comu­nitatea de orînduire şi de ţeluri, se lărgesc şi se adîncesc continuu în interesul ambelor popoare, al socialismului şi păcii. Poporul român va cinsti întot­deauna memoria ostaşilor, a lup­tătorilor antifascişti, a tuturor pa­trioţilor români, a ostaşilor sovie­tici, a fiilor celorlalte popoare ca­re nu şi-au precupeţit viaţa pen­tru dobîndirea victoriei asupra fascismului! Tovarăşi, Jertfele date în războiul din 1877 şi în încleştarea cu hitleris­­mul n-au fost zadarnice. Eroismul în înfruntarea deschisă cu duşma­nul, continuat în mod firesc prin munca avîntată pe frontul con­strucţiei socialiste, a rodit în mă­reţe înfăptuiri. Generaţiile noastre au fericirea de a se bucura atît de rezultatele independenţei, cît şi de acelea ale progresului econo­mic şi social al patriei. Astăzi, su­veranitatea de stat este materiali­zată nu numai în statutul juridic al României pe plan internaţio­nal; deplinătatea ei se întemeiază pe cucerirea întregii puteri de că­tre poporul muncitor, pe desfiinţa­rea claselor exploatatoare şi izgoni­rea pentru totdeauna a monopo­lurilor imperialiste. In Republica Socialistă România, poporul este deţinător suveran al puterii, stă­­pînul tuturor bogăţiilor ţării şi al roadelor muncii sale. El este acela care-şi hotărăşte efectiv soarta, el îşi făureşte în mod conştient propria sa istorie. Anii revoluţiei şi construcţiei socialiste arată ce uriaşă forţă şi capacitate de creaţie are un popor cu adevărat liber, care munceşte pentru sine însuşi, pentru propria sa bunăstare. In aceşti ani, înfă­ţişarea României s-a schimbat ra­dical. Este o distanţă uriaşă de la ţara slab dezvoltată din timpul regimului burghezo-moşieresc, la România de azi, cu o industrie în măsură să valorifice tot mai bine resursele sale materiale şi umane, şi înregistrînd ritmuri înalte de creştere a producţiei, cu o agri­cultură în bună măsură mecani­zată şi în plin proces de moderni­zare. Construcţia economică se îmbină cu dezvoltarea ştiinţei, culturii, artei şi învăţămîntului, care, devenite un bun al mase­lor, constituie factori de impor­tanţă deosebită ai progresului. Se îmbunătăţesc an de an condiţiile de trai ale celor ce muncesc, creş­te continuu bunăstarea lor mate­rială şi spirituală. Prefacerile petrecute în viaţa e­­conomică şi socială, victoria noii orînduiri au creat condiţii pentru afirmarea din plin a fiinţei naţio­nale a poporului român. In strîn­­să unitate, muncitori, ţărani, inte­lectuali, fără deosebire de naţio­nalitate, eliberaţi de orice exploa­tare şi asuprire, muncesc umăr la umăr pentru dezvoltarea con­strucţiei socialiste, pentru propă­şirea României. Succesele obţinute in opera de construire a socialismului sunt re­zultatul eforturilor poporului nos­tru, ale conducerii sale de către Partidul Comunist Român. Devo­tat fără margini poporului din rindurile căruia s-a născut şi ale cărui interese le slujeşte, partidul comunist s-a dovedit forţa în sta­re nu numai să-i arate cu claritate calea de urmat, să-i lumineze perspectiva viitorului, dar şi să-l mobilizeze şi să-l conducă la rea­lizarea scopurilor sale fundamen­tale. Voinţa de a păşi spre obiec­tive tot mai înalte, fără a aluneca în automulţumire, înalta exigenţă în examinarea şi soluţionarea pro­blemelor, neîmpăcarea faţă de lipsuri, faţă de tot ceea ce este depăşit şi împiedică înaintarea, străbat ca un fir roşu activitatea partidului, a Comitetului său Central, imprimînd întregii socie­tăţi un înalt dinamism, deschizînd cîmp larg afirmării iniţiativei, do­bîndirii de noi şi importante suc­cese. Poporul urmează cu neţărmuri­tă încredere partidul, transpune cu elan în fapt programul elabo­rat de Congresul al IX-lea, asigu­­rînd un nou şi puternic avînt eco­nomiei pe baza tehnicii noi, dez­voltarea ştiinţei şi culturii, ridica­rea continuă a nivelului de viaţă şi civilizaţie, îndeplinirea in cele mai bune condiţii a obiectivelor planului cincinal, ridicarea nive­lului calitativ şi creşterea eficien­ţei în toate ramurile şi în toate întreprinderile, organizarea ştiin­ţifică a producţiei, corespunzător cerinţelor revoluţiei tehnico-ştiin­­ţifice, perfecţionarea formelor şi metodelor de conducere — stau în centrul preocupărilor actuale, ca obiective de importanţă hotărî­­toare pentru dezvoltarea econo­miei, pentru progresul general­ al României socialiste. Tovarăşi, Aspiraţiile luptătorilor pentru neatîrnare care în urmă cu nouă decenii doreau ca România „să-şi trăiască propria viaţă“ şi să se a­­fle „pe picior de egalitate în ma­rea familie europeană“ au devenit împliniri certe. Statornicirea orîn­­duirii socialiste, creşterea poten­ţialului economic şi îmbogăţirea patrimoniului spiritual au deschis largi posibilităţi participării Ro­mâniei la circulaţia şi schimbul de valori pe plan mondial, extinderii relaţiilor sale cu ţări de pe toate meridianele globului. Dezvoltarea socială contempo­rană evidenţiază că idealurile li­bertăţii naţionale nu numai că nu s-au perimat cu scurgerea vremii, dar au căpătat, potrivit noilor rea­lităţi, un sens mai profund, mai cuprinzător, care se exprimă în năzuinţa fiecărui popor de a-şi manifesta în deplinătatea atribute­lor ce-i sunt proprii fiinţa sa na­ţională, de a-şi valorifica întreaga sa capacitate de creaţie. Aceste idealuri însufleţesc popoarele, ac­ţionează ca o puternică pîrghie a dezvoltării istorice, afirmarea lor constituind o trăsătură caracteris­tică a epocii noastre. Ceea ce a contribuit în mod hotărîtor la po­tenţarea şi ridicarea pe o treaptă superioară a năzuinţelor de liber­tate naţională este apariţia socia­lismului, care duce mai departe procesul de dezvoltare a naţiuni­lor, descătuşează toate forţele lor, creează condiţii pentru deplina lor înflorire. Respectarea personalităţii şi a drepturilor fiecărui popor condi­ţionează dezvoltarea colaborării internaţionale, crearea unui cli­mat de înţelegere şi apropiere. Tocmai aceste realităţi impun ca singura bază raţională a raportu­rilor dintre ţări, principiile suve­ranităţii şi independenţei naţiona­le, egalităţii in drepturi, neames­tecului în treburile interne, avan­tajului reciproc — principii ce-şi găsesc o tot mai largă recunoaş­tere in viaţa internaţională. Poporul român, care în decursul istoriei a dus lupte grele pentru a-şi păstra şi dezvolta fiinţa na­ţională şi de stat, a nutrit întot­deauna sentimente de stimă şi preţuire faţă de celelalte popoare, a sprijinit eforturile lor pentru emanciparea politică şi socială. Astăzi, cînd năzuinţele sale de li­bertate şi-au găsit suprema încu­nunare, el se manifestă cu atît mai puternic ca un factor activ al frontului antiimperialist, al luptei popoarelor pentru pace, democra­ţie şi progres social, pentru trium­ful ideilor socialismului. Aceasta se exprimă cu cea mai mare eloc­venţă în relaţiile dintre România şi toate ţările sistemului socialist mondial, relaţii de strînsă priete­nie şi frăţească alianţă, a căror dezvoltare multilaterală se află in centrul politicii externe a gu­vernului român. Poporul nostru este alături de toate popoarele care luptă pentru libera lor dezvoltare, de forţele progresiste de pretutindeni, care se împotrivesc colonialismului şi neocolonialismului, acţiunilor a­­gresive ale imperial­ismului, în primul rînd i­m­perialifornuului a­­merican — centrul reacţiunii mondiale, atentatelor acestuia la suveranitatea popoarelor; mili­tează consecvent pentru respec­tarea dreptului fiecărui popor de a-şi hotărî de sine stătător soarta, conform aspiraţiilor şi voinţei lui. Animaţi de aceste principii, de spiritul solidarităţii internaţiona­liste acordăm întregul sprijin po­porului vietnamez, care luptă eroic împotriva agresorilor americani. Extinderea bombardamentelor a­­supra marilor centre populate, dis­trugerea premeditată a digurilor și altor obiective de mare utilitate publică, reprezintă o sfidare ce­lor mai elementare principii uma­nitare, morale și de drept, încar­că de grea răspundere Statele U­­nite ale Americii. Ne exprimăm simpatia faţă de clasa muncitoare, de toţi oa­inii muncii, de forţele democratice din ţările capitaliste, care desfăşoară o luptă plină de abnegaţie împo­triva terorii dezlănţuite de reac­­ţiune, pentru respectarea dreptu­rilor omului, pentru apărarea in­tereselor lor vitale, pentru elibe­rare socială. Pornind de la toate aceste con­siderente, de la faptul că în epoca pe care o trăim fiecare naţiune, mare sau mică, are un rol pro­priu de îndeplinit în soluţionarea problemelor vieţii internaţionale, Republica Socialistă România des­făşoară o vie şi perseverentă ac­tivitate pe arena mondială, depune eforturi pentru aşezarea pe baze raţionale a raporturilor dintre state, pentru dezvoltarea re­laţiilor cu toate ţările lumii, indi­ferent de orînduirea lor socială, pentru asigurarea securităţii pe continentul european şi în lumea întreagă. Astăzi, cînd desfăşurarea victo­rioasă a luptei popoarelor pentru libertate şi independenţă naţiona­lă, pentru democraţie, pace şi pro­gres face mai mult ca oricînd ne­cesară întărirea unităţii forţelor antiimperialiste, şi în primul rînd a ţărilor socialiste, a mişcării co­muniste şi muncitoreşti interna­ţionale, Partidul Comunist Român îşi aduce întreaga contribuţie la această cauză nobilă. Tovarăşi, Istoria glorioasă a patriei, pagi­nile luminoase din cronica luptei de eliberare sunt izvoare de înăl­ţător patriotism, oţelesc forţele poporului în apărarea şi dezvolta­rea cuceririlor sale. Partidul Co­munist Român acordă o înaltă pre­ţuire tradiţiilor patriotice şi revo­luţionare, cultivă dragostea şi res­pectul faţă de moştenirea înain­tată, progresistă a predecesorilor. Trăind în memorie cu intensitatea unei flăcări nestinse, amintirea momentelor hotărîtoare ale luptei pentru libertatea şi suveranitatea patriei, pentru instaurarea puterii populare, însufleţeşte astăzi între­gul popor în munca plină de elan şi dăruire de sine pentru a desă­vîrşi construirea societăţii noastre socialiste. (Cuvîntarea tovarăşului Ion Gheorghe Maurer a fost sub­liniată în repetate rînduri cu a­­plauze şi ovaţii). Adunarea solemnă organizată cu prilejul sărbătoririi a 90 de ani de la cucerirea independentei de stat a României (Urmare din pag. 1) Cuvîntarea tovarăşului Ion Gheorghe Maurer a fost subliniată in repetate rînduri de aplauze, u­­rale şi ovaţii. In continuare au luat cuvîntul Leonid Feodorovici Iliciov, condu­cătorul delegaţiei guvernamentale sovietice, şi Ninko Stefanov, con­ducătorul delegaţiei guvernamen­tale bulgare. In încheierea adunării a fost prezentat un spectacol festiv. Programul a cuprins versuri de Dimitrie Bolintineanu, Vasile A­­lecsandri, George Coşbuc, Mihail Eminescu, Alexandru Andriţoiu, Tiberiu Utan, care evocă luptele de veacuri ale poporului nostru pentru libertate şi neatîrnare şi lupta Partidului Comunist Român pentru înflorirea patriei noastre socialiste, precum şi imnuri ,­ marşuri patriotice, cîntece revolu­ţionare şi alte compoziţii muzicale consacrate partidului şi patriei. Spectacolul s-a bucurat de un deosebit succes. (Agerpres) STEAUA ROȘIE PAGINA 3 Deschiderea expoziţiei retrospective de pictură şi sculptură „Războiul pentru independenţă — 1877“ (Urmare din pag. 1) puse fiind create în anii războiu­lui din 1877. Printre autorii lor se află artişti vestiţi ai epocii care au însoţit armatele române pe cîmpurile de luptă, însufle­ţiţi de un puternic patriotism, marii noştri artişti Nicolae Gri­­gorescu, Sava Henţia, Carol Popp de Szathmary, G. Dem. Mirea au imortalizat faptele luminoase de vitejie, eroism şi jertfă ale os­taşilor români. Trecerea Dunării, atacul de la Smîrdan, crîncenele încleştări de la Griviţa şi Plevna sunt zugrăvite cu neîntrecută măiestrie în operele expuse. Glo­riosul război pentru independen­ţă a inspirat numeroşi artişti ai vremii şi din generaţiile urmă­toare; în expoziţie sunt prezente şi lucrări semnate de Ştefan Lu­­chian, Oscar Obedeanu, Nicolae Bran, Brăduţ Covaliu şi alţii. Conducătorii de partid şi de stat se opresc îndelung în faţa acestor emoţionante opere de ar­tă, documente vii ale istoriei Ro­mâniei, care evocă vitejia ostaşi­lor români, eroismul poporului nostru în lupta sa nobilă pentru cucerirea independenţei naţiona­le. In continuare au fost vizitate săli ale galeriei naţionale de ar­tă. Semnînd în cartea de onoare a muzeului, conducătorii de par­tid şi de stat au scris: „Cinstire şi admiraţie artiştilor patrioţi ca­re, cu penelul şi dalta, au glori­ficat faptele de vitejie ale doro­banţilor români, ale luptătorilor din războiul pentru independen­ţa României". In cartea de onoare au semnat, de asemenea, conducătorii dele­gaţiilor bulgară şi sovietică. (Agerpres) Zi de sărbătoare Gurghiului (Urmare din pag. 1) fă de dansuri populare româ­neşti, maghiare şi germane ca simbol al convieţuirii şi frăţiei oamenilor muncii români cu cei ai naţionalităţilor conlocuitoare de pe aceste meleaguri. De calde aprecieri se bucură şi echipa de fluieraşi din comunele Toaca şi Sînmihai, solista Lăcătuş Lenuţa din Voivodeni, precum şi echipa de dansuri a căminului cultural din comuna Voivodeni, la care nu ştii ce să admiri: măiestria inter­pretativă, sau frumuseţea deose­bită, cu un colorit bogat, a cos­tumelor naţionale. In mai multe locuri se văd grupuri de fete şi flăcăi adunaţi din diferite comune care înjghe­bează la repezeală un joc popu­lar. In aer pluteşte atîta veselie, exuberanţă incit timpul trece ne­bănuit de repede şi oamenii se îndreaptă tot mai mulţi, în gru­puri masive, spre tîrg. Lelea Ani­­ca Culda din satul Adrian, comu­na Gurghiu, care a venit cu trei nepoţi, ne mărturiseşte că a par­ticipat la „Tîrgul fetelor" în fie­care an. Despre vechimea aces­­tui tîrg nu-şi poate aminti deoa­rece îl ştie de cînd a venit pe lume. Intr-adevăr tradiţiile acestui obicei se pierd în negurile vre­­­mii, mergînd asemenea „Târgului de fete" de pe muntele Găina, pînă pe vremea dacilor, ceea ce este încă o dovadă a comunită­ţii etnice şi a bogăţiei sufleteşti a poporului nostru de pe toate meleagurile. Ca un ecou al celor de mult, această manifestare s-a transformat în zilele noastre în­tr-o adevărată paradă a bogatului folclor de pe văile Gurghiului, Luţului şi Mureşului, o sărbă­toare a bucuriei de a trăi îm­preună români, maghiari şi ger­mani, înfrăţiţi în muncă şi joc. Valea Un colţ tîrgumureşean: Statuia lui Mihail Eminescu, lin­gă zidul cetăţii. fi ,r\\i Cu toate că săptămîna trecută au existat zile bune de lucru şi s-au însămînţat suprafeţe destul de mari, realizările nu sînt nici pe departe mulţumitoare. Ritmul zilnic prevăzut a fost atins în pu­ţine unităţi agricole şi aceasta în primul rînd din cauză că un mare număr de maşini stau nefolosite la sediile brigăzilor de tractoare. Nici maşinile cu tracţiune anima­lă nu sunt peste tot folosite, în special pe terenurile în pantă şi pe cele cu exces de umiditate unde tractoarele şi maşinile grele nu pot intra decît cu întârziere. La toate acestea se adaugă slaba organizare a muncii şi deficien­ţele în dirijarea operativă a for­ţelor existente ce se mai întîlnesc in unele cooperative agricole. Toate acestea, şi bineînţeles tim­pul nefavorabil din unele zile, au făcut ca la această dată destul de tîrzie să avem încă în regiune de însămînţat cu diferite culturi pes­te 80.000 de hectare. Din situaţia centralizată la Con­siliul agricol regional reiese că nici sfecla de zahăr nu a fost în în­tregime semănată. Ce­a mai mare răminere în urmă există în raio­nul Reghin, care din 2.450 ha pre­văzute pentru această cultură a însămînţat numai 1.810 ha şi ra­ionul Ciuc care din-­ 1.300 ha a însămînţat doar 775 de hectare. O altă lucrare mult rămasă in urmă este semănatul porumbului. In raionul Tg.-Mureş porumbul a fost însămînţat pe numai 45,2 la sută din suprafeţe, în Reghin pe 32,9 la sută, în Tîrnăveni pe 51,4 la sută, iar în Odorhei pe 53,3 la sută. în raioanele în care cultura car­tofului este preponderentă, lucra­rea de plantare nu se desfăşoară încă cu toate forţele ce există. în raionul Gheorghieni de pildă, car­tofii au fost plantaţi pe o supra­faţă de numai 458 de hectare din 3.280 cît este prevăzut. Timpul este înaintat şi ploile după cum se vede pot stînjeni şi de aici înainte lucrările. Aceasta înseam­nă că trebuie înzecite eforturile pentru a termina cît mai repede posibil semănatul sfeclei şi po­rumbului şi plantatul cartofilor, altfel orice zi de întîrziere se poate solda cu pierderi pentru recoltă­ .. .. .t.

Next