Steaua Roşie, ianuarie 1975 (Anul 27, nr. 1-25)
1975-01-25 / nr. 20
ffmt TTT curturalal ^ ‘ ^ ^ J k “ “ U APLAUZELE UNUI CRITIC Note pe marginea premierei tîrgumureşene cu piesa „Tragedia omului“ de Madách Imre Stan, îngîndurat şi încurcat, înaintea acestei întreprinderi, scrierea cronicii la premiera „Tragedia omului“ de Madách. Ce-aş putea spune, ce s-ar putea spune, în general, în cincizecişaizeci de rînduri, despre această premieră tîrgumureşeană?! Aprecieri, evident nici nu m-aş încumeta a face. Să salut dar, cu-nflăcărate şi colorate cuvinte — semnificativul eveniment teatral ar merita-o! — spectacolul fierbinte, sau publicul care a primit, cu o festivă dăruire, capodopera? Ar fi, ambele, după pofta inimii mele. Căci atît teatrul (pentru ceea ce s-a angajat), cît şi publicul tîrgumureşean (pentru ataşament faţă de cauză), merită sincere aprecieri, o reală stimă. E adevărat, secţia maghiară a teatrului i-a înfometat îndeajuns pe iubitorii de teatru după un Madách şi după un şir întreg de clasici români şi universali. De ce? Ei bine, acest lucru — din lipsă de spaţiu — acum să nu ne preocupe. Consider totuşi demn de remarcat, de subliniat, şi ansamblul teatrului tîrgumureşean ar fi putut să pună-n scenă, cu ani, cu decenii înainte. Tragedia omului! Dacă secţia maghiară, respectiv conducerea teatrului nu ar fi legat o atît de statornică „alianţă“ cu starea mediocră — atît în planificarea spectacolelor, cît şi în practica scenică. Toate acestea, din păcate, nu aparţin trecutului ! Aplauzele în ropote nu fac uitată — nu pot s-o facă! — evidenta slăbiciune a secţiei maghiare (acum e vorba numai despre aceasta). Succesul larg al „Tragediei omului“ adevereşte, respectiv poate adeveri o singură realizare scenică şi nici pe departe nu oglindeşte activitatea artistică generală a secţiei maghiare. După cum e uşor de dovedit şi faptul că succesul de pînă acum, rapida şi, de multă vreme nemaiînregistrata creştere a interesului faţă de secţia maghiară a teatrului, sînt determinate, înainte de toate şi în mod hotărîtor, de textul lui Madách, de acele excepţionale versuri, scrise cu o nobilă retorică, un patos fierbinte şi cu un profund lirism, despre care întîiul cititor al „Tragediei“, marele contemporan Arany János, spunea: „Sînt pasaje în care versul, cu dicţiunea, patosul său, se ridică pînă la tot ce poate fi non plus ultra. Acestea n-ar fi putut fi scrise mai bine nici de Shakespeare“. Această poezie ne-a cucerit pe toţi la premieră. Am aplaudat acest act poetic. Lucrarea dramatică maghiară clasică, de valoare universală, născută în urmă cu 115 ani, care slujeşte şi a slujit căutarea binelui de către om, cîtă vreme pe Pămînt vor exista luptă, creaţie, spirit şi iubire. Şi, desigur, aplaudăm actorii, regizorul, scenograful, figuranţii, îi aplaudăm pe toţi cei care au făcut să prindă glas la Tg.-Mureş „Tragedia omului“. Altă problemă este părerea fiecăruia despre regia lui Harag György, despre jocul celor trei actori interpreţi ai rolurilor principale (Ádám: Bács Ferenc; Éva: Tanai Bélla; Lucifer: Lohinszky Loránd), într-un cuvînt despre spectacol în totalitatea sa. Constrîns fiind de spaţiu — iată, doar sub forma unor adnotări. Fascinantul spectacol oferă o viziune regizorală originală. Originală şi în acelaşi timp, din mai multe considerente, discutabilă. Căci i se cuvin regizorului „doar ofrande şi nu critică“? Folosindu-se de cercetările legate de Madách, de cele mai bune rezultate ale consideraţiilor marxiste despre Madách, regizorul a dat o interpretare modernă lucrării dramatice. Conform acestei interpretări moderne, sub chipurile lui Ádám şi Lucifer, aflaţi într-o pasionantă luptă şi într-un veşnic conflict, imaginea scenică a lui Harag simbolizează cîte un chip al conştiinţei şi al spiritului omenesc, cîte un element creator al acestora. Ádám şi Lucifer continuă disputa „nesfîrşită, mereu răbufnitoare a celor două jumătăţi din suflet“. Şi nu în ultimul rînd merită regizorul să fie lăudat pentru că a adus în scenă, utilizînd un limbaj remarcabil şi modern, masele istoriei, ridicate la rang de cor; această deosebit de grea şi complicată misiune scenică n-a fost încă rezolvată în nici un alt spectacol Madách, atît de dinamic, viu, corespunzător mecanismului şi funcţiei dramei. Care sînt aspectele pentru care nu laudă, ci critică i se cuvine dirijorului spectacolului tîrgumureşean? întreruperi, discontinuităţi în viziunea sa regizorală, inconsecvenţă în ce priveşte finisarea scenelor bazate pe efectele de şoc ale expresionismului. O frînare, o reţinere de neînţeles în faţa prezentării scenice de pionierat. Utilizarea fără măsură a unor mijloace de efect, o exagerare a cîte unei idei. O întindere nedumeritoare a textului, transmutări de texte. Aspectele deranjante ale multor greşeli de accent; nivelul (fin spus) care dă de gîndit, al rostirii versului şi în genere al culturii vorbirii (excepţiile să-mi treacă cu vederea aceste afirmaţii). Trebuie să cer, chiar şi fără paranteză, să mi se treacă cu vederea cele de mai sus, anume de la actorii interpreţi ai celor trei roluri principale, de la cei interpreted alte roluri, de diverse lungimi, de la întregul colectiv al actorilor, pentru faptul că în toată cronica mea teatrală nu purced la discutarea valorii interpretărilor individuale. E posibil, e admis oare să se pună cîteva adjective, să se rostească sentinţe în cîteva rînduri despre o muncă de luni de zile, depusă cu o mare, mare dăruire şi crez?! Chiar şi atît de scurtă fiind, o cronică teatrală tot nu este o cronică sportivă... Studiul pe care l-am întocmit — în curs de apariţie în „Igaz Szó“ — spre a descrie şi evalua spectacolul Madách, cu gîndul la a-l face să rămînă pentru cei ce vor veni după noi, îmi va uşura, cred, într-o oarecare măsură situaţia. Pînă atunci, solicit o colegială înţelegere. Cum ar putea un critic să se scuze? Poate prin faptul că, la premieră, a aplaudat şi el, ca membru al colectivităţii iubitoare de teatru. A aplaudat, fericit şi cu uitare de sine. HAJDÚ GYÖZŐ (In româneşte de A. FISCHOF) CRONICA CENACLULUI „LIVIU REBREANU“ Bucurîndu-se de o participare numeroasă, şedinţa de luni a cenaclului „Liviu Rebreanu“ a avut o desfăşurare furtunoasă, în nota obişnuită a ultimelor două. Poemul, de largă respiraţie, al lui Dorin Velţan, posedă printre altele calitatea de a fi, cu consecvenţă, lirico-discursiv, aglomerarea excesivă şi speculaţiile metaforice fiind în parte evitate. Cu o mai atentă tratare şi folosind o mai viguroasă organizare a versurilor şi motivelor, poemul nu avea de cîştigat în supleţe şi în savoare. Se simte de asemenea nevoia organică a unor ruperi de ritm, pentru ca scurgerea discursivă a poemului să nu fie prea monotonă. Prozele absurde ale lui Claudiu Mărgineanu, debutant în acest capricios gen, fără îndoială valoroase, necesită doar o mai atentă elaborare şi exerciţiu îndelungat. Şedinţa următoare va avea loc luni, 27 ianuarie, cînd vor citi poezie Veza Ion şi Puşcaş Margareta. MIRCEA DUCA profesor * STEAUA ROSIE PAGINA 3 Festivalul filmului la sate Se desfăşoară în această perioadă etapa a doua (19 ianuarie—23 februarie) a celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului filmului la sate. Manifestare devenită tradiţională, act de cultură de mare anvergură pentru lumea satelor, cu profunde semnificaţii politicoeducative şi cultural-artistice, actuala ediţie a Festivalului filmului la sate, cum e şi firesc, se înscrie cu realizări superioare ediţiei anterioare. O cifră este semnificativă în acest sens, în prima etapă a festivalului (8 decembrie—12 ianuarie), media spectatorilor pe unitate cinematografică cu peliculă de 16 mm a fost la ediţia anterioară de 907, iar acum de 1.205, pe totalul unităţilor ajungînd la 1.423. La Aluniş au vizionat filmele primei etape 4.344 spectatori, la Petelea — 3.065, la Lunca Bradului — 4.464, la Gurghiu — 3.413, ca să nu dăm decît cîteva exemple. Prima etapă a înregistrat 125.000 de spectatori, faţă de planul de 98.000. Din aceştia, 21.000 de spectatori au fost copii. Aşadar, această ediţie a Festivalului filmului la sate se caracterizează printr-o afluenţă de spectatori, trăsătura caracteristică a ei fiind însă marele număr de manifestări cultural-artistice prilejuite de festival: recenzii și prezentări de filme (103), simpozioane (33), dezbateri, călătorii imaginare (24), concursuri (3). La Petelea, cu ocazia rulării filmului „Trecătoarele iubiri“, Zeno Fodor, critic cinematografic, a vorbit pe tema „Noi orientări în cinematografia românească“; conf. univ. Oláh Tibor, critic cinematografic, a vorbit la Periş pe tema „Probleme de actualitate oglindite în filmele româneşti“ cu ocazia rulării filmului „Explozia“, iar Mészáros Iosif, bibliotecar principal la Biblioteca judeţeană, cu ocazia prezentării filmului „Felix şi Otilia“, a vorbit la Roteni pe tema „Ecranizări după clasici ai literaturii româneşti“. Pornind de la conţinutul de idei al filmelor, manifestările ce au avut loc au urmărit prezentarea în faţa spectatorilor a realizărilor celor mai de seamă ale anilor noştri, a faptelor de viaţă deosebit de semnificative şi cu o mare putere de influenţare. Această caracteristică înscrie festivalul în ansamblul manifestărilor cultural-artistice care în această perioadă conturează imaginea reală a dezvoltării ţării, reliefînd contextul social în care se vor desfăşura alegerile de la 9 martie. în acelaşi context se înscrie prezentarea filmelor documentare. Au fost întocmite 6 grupaje de filme documentare, trei cuprinzînd realizări economico-sociale; popularizarea istoricelor documente ale Congresului al XI-lea al P.C.R. şi cea de-a XXX-a aniversare a Republicii; alte două grupaje ilustrînd politica externă a României socialiste, vizitele tovarăşului Nicolae Ceauşescu în America Latină şi Africa, un grupaj de filme documentare cuprinzînd probleme de ştiinţă popularizată. Producţia cinematografică românească, viu prezentată în această ediţie a festivalului, se bucură de o bună primire din partea publicului sătesc. Festivalul filmului la sate înscriindu-se ca o manifestare culturală ce se bucură de o mare afluenţă de public, se impune organizarea şi pe mai departe a acţiunilor culturale prin participarea tuturor factorilor din comună la manifestările ce se desfăşoară sub semnul importantului eveniment ce va avea loc la 9 martie. Inima lui Alexandru Ioan Cuza L-au duşmănit de moarte avuţii, trădătorii Şi într-o noapte rece de făurar cernit S-au furişat la curte, silindu-l să abdice, Dar ca să-i ia viaţa nici unul n-a-ndrăznit. Cind a aflat, mulţimea s-a întristat amarnic, Se pregăti de luptă — şi-ar fi şi izbutit — Legenda povesteşte că el trimise vorbă: „Nu vreau vărsări de singe, poporul meu iubit !“. Cu inima bolnavă, în ceasul despărţirii Văzu stejarii mîndri la borna de hotar; îşi stăvili tristeţea, să nu răsară-n geană — Şi demn, privi în faţă destinul său amar. Vuia de jale codrul şi Prahova în vale Se frămînta sub gheaţă, muşcînd pietrişul dur. Se-acoperise cerul cu norii de zăpadă. Doar Cuza desluşise o doină împrejur. Domol, grăi spre codri: „Dea domnul ca să meargă Mai bine fără mine frumoasei mele ţări !“ Descoperi — şi-n urmă strigă cu voce tare: „Trăiască România!“ — şi ecoul ţîşni-n zări. O lacrimă ca focul se scurse pe obrazul Celui ce sta de pază la graniţă, aci. Durerea sentinelei a observat-o Domnul. Ştia că nu-şi dă seama de-i noapte sau de-i zi. Atunci, slăvitul Cuza făcu un pas-nainte. Imbrăţişă soldatul ca semn de bun rămas. Lăsa pe veci în ţară o inimă fierbinte Şi legile lui drepte şi omenescu-i glas! AUREL D. CÂMPEANU Sărbătorirea Unirii la Reghin In cadrul manifestărilor care omagiază actul Unirii Principatelor, ieri a avut loc, la Casa de cultură, conferinţa „Importanţa istorică şi socială a Unirii Principatelor Române“. A conferenţiat prof. Teofil Friciu, în continuare s-a desfăşurat un program cultural-artistic intitulat „Hai să dăm mînă cu mînă“, realizat de către elevii liceului nr. 2, în colaborare cu casa de cultură şi liceul nr. 1. După spectacol, în piaţa din, centrul oraşului, în acordurile intonate de fanfara sindicatelor de la I.P.L. s-a jucat Hora Unirii de către formaţiile artistice participante la spectacolul festiv şi un mare număr de cetăţeni prezenţi. O nouă reuşită la Filarmonică Cu un program amplu, dens şi atractiv, concertul simfonic din 19 ianuarie, dirijat de Szalman Lóránt şi avînd-o ca solistă pe tînăra şi apreciata pianistă Szabó Csilla din R.P. Ungară, se integrează în şirul reuşitelor cu care ne-a obişnuit de mai multă vreme filarmonica. Piesa de debut, „Şase imagini“ de Adrian Raţiu, fericit aleasă pentru a face cunoscută publicului tîrgumureşean creaţia unui compozitor profund şi autentic, a avut prilejul de a fi fost şi foarte bine interpretată. Este meritul dirijorului, dar şi al orchestrei, de a fi relevat subtilităţile coloristice, timbrale, ale lucrării, materialul melodic pregnant şi arhitectura echilibrată, urmărind creionarea unor imagini de un contur general asupra plaiurilor româneşti: cîmpia şi muntele, marea şi clocotitorul peisaj citadin. Programarea şi în continuare a unor asemenea lucrări, concepute într-un spirit modern, dar ancorate în plaiul natal, ar avea darul de a dezvălui auditoriului pagini valoroase din noua creaţie românească. Pianista Szabó Csilla, care revine pentru a treia oară la Tg.Mureş, unde se bucură de multă apreciere, a făcut o reală demonstraţie a neobişnuitului său talent şi a capacităţii sale: a interpretat două concerte, unul de Beethoven şi altul de Mozart, performantă cu adevărat. .. bărbătească, în ambele lucrări, pianista maghiară şi-a demonstrat marea sa clasă, tehnica fină şi strălucitoare în acelaşi timp, pusă în slujba reliefării pregnante a bogatei substanţe emoţionale. Programul s-a încheiat cu celebra Rapsodie spaniolă de Ravel, în care dirijorul Szalman Lóránd a ştiut să exploateze imensele posibilităţi ale orchestrei, oferindu-i acesteia prilejul de a-și etala virtuozitatea. BUJOR DANŞOREAN