Steaua Roşie, ianuarie 1975 (Anul 27, nr. 1-25)

1975-01-25 / nr. 20

ffmt TTT curturalal ^ ‘ ^ ^ J k “ “ U APLAUZELE UNUI CRITIC Note pe marginea premierei tîrgumu­­reşene cu piesa „Tragedia omului“ de Madách Imre Stan, îngîndurat şi încurcat, înaintea acestei întreprinderi, scrierea cronicii la premiera „Tragedia omului“ de Madách. Ce-aş putea spune, ce s-ar putea spune, în general, în cincizeci­­şaizeci de rînduri, despre această premieră tîrgumureşeană?! Aprecieri, evident nici nu m-aş încumeta a face. Să salut dar, cu-nflăcărate şi colorate cuvinte — semnificativul eveniment tea­tral ar merita-o! — spectacolul fierbinte, sau publicul care a pri­mit, cu o festivă dăruire, capo­dopera? Ar fi, ambele, după pofta ini­mii mele. Căci atît teatrul (pen­tru ceea ce s-a angajat), cît şi publicul tîrgumureşean (pentru ataşament faţă de cauză), merită sincere aprecieri, o reală stimă. E adevărat, secţia maghiară a teatrului i-a înfometat îndeajuns pe iubitorii de teatru după un Madách şi după un şir întreg de clasici români şi universali. De ce? Ei bine, acest lucru — din lipsă de spaţiu — acum să nu ne preocupe. Consider totuşi demn de remarcat, de subliniat, şi an­samblul teatrului tîrgumureşean ar fi putut să pună-n scenă, cu ani, cu decenii înainte. Tragedia omului! Dacă secţia maghiară, respectiv conducerea teatrului nu ar fi legat o atît de statornică „alianţă“ cu starea mediocră — atît în planificarea spectacolelor, cît şi în practica scenică. Toate acestea, din păcate, nu aparţin trecutului ! Aplauzele în ropote nu fac uitată — nu pot s-o facă! — evidenta slăbiciune a secţiei maghiare (acum e vorba numai despre aceasta). Succesul larg al „Tragediei o­­mului“ adevereşte, respectiv poa­te adeveri o singură realizare scenică şi nici pe departe nu oglindeşte activitatea artistică generală a secţiei maghiare. După cum e uşor de dovedit şi faptul că succesul de pînă acum, rapida şi, de multă vreme nemaiînregistra­­ta creştere a interesului faţă de secţia maghiară a teatrului, sînt determinate, înainte de toate şi în mod hotărîtor, de textul lui Madách, de acele excepţionale versuri, scrise cu o nobilă reto­rică, un patos fierbinte şi cu un profund lirism, despre care în­­tîiul cititor al „Tragediei“, ma­rele contemporan Arany János, spunea: „Sînt pasaje în care ver­sul, cu dicţiunea, patosul său, se ridică pînă la tot ce poate fi non plus ultra. Acestea n-ar fi putut fi scrise mai bine nici de Shakespeare“. Această poezie ne-a cucerit pe toţi la premieră. Am aplaudat a­­cest act poetic. Lucrarea drama­tică maghiară clasică, de valoare universală, născută în urmă cu 115 ani, care slujeşte şi a slujit căutarea binelui de către om, cîtă vreme pe Pămînt vor exista luptă, creaţie, spirit şi iubire. Şi, desigur, aplaudăm actorii, re­gizorul, scenograful, figuranţii, îi aplaudăm pe toţi cei care au fă­cut să prindă glas la Tg.-Mureş „Tragedia omului“. Altă problemă este părerea fiecăruia despre regia lui Harag György, despre jocul celor trei actori interpreţi ai rolurilor prin­cipale (Ádám: Bács Ferenc; Éva: Tanai Bélla; Lucifer: Lohinszky Loránd), într-un cuvînt despre spectacol în totalitatea sa. Constrîns fiind de spaţiu — ia­tă, doar sub forma unor adno­tări. Fascinantul spectacol oferă o viziune regizorală originală. Ori­ginală şi în acelaşi timp, din mai multe considerente, discutabilă. Căci i se cuvin regizorului „doar ofrande şi nu critică“? Folosindu-se de cercetările le­gate de Madách, de cele mai bu­ne rezultate ale consideraţiilor marxiste despre Madách, regizo­rul a dat o interpretare modernă lucrării dramatice. Conform aces­tei interpretări moderne, sub chipurile lui Ádám şi Lucifer, aflaţi într-o pasionantă luptă şi într-un veşnic conflict, imaginea scenică a lui Harag simbolizează cîte un chip al conştiinţei şi al spiritului omenesc, cîte un ele­ment creator al acestora. Ádám şi Lucifer continuă disputa „ne­­sfîrşită, mereu răbufnitoare a celor două jumătăţi din suflet“. Şi nu în ultimul rînd merită re­gizorul să fie lăudat pentru că a adus în scenă, utilizînd un lim­baj remarcabil şi modern, ma­sele istoriei, ridicate la rang de cor; această deosebit de grea şi complicată misiune scenică n-a fost încă rezolvată în nici un alt spectacol Madách, atît de dina­mic, viu, corespunzător mecanis­mului şi funcţiei dramei. Care sînt aspectele pentru ca­re nu laudă, ci critică i se cu­vine dirijorului spectacolului tîr­gumureşean? întreruperi, discontinuităţi în viziunea sa regizorală, in­consecvenţă în ce priveşte finisarea scenelor bazate pe efectele de şoc ale expresio­nismului. O frînare, o reţinere de neînţeles în faţa prezentării sce­nice de pionierat. Utilizarea fără măsură a unor mijloace de efect, o exagerare a cîte unei idei. O întindere nedumeritoare a textu­lui, transmutări de texte. Aspec­tele deranjante ale multor gre­şeli de accent; nivelul (fin spus) care dă de gîndit, al rostirii ver­sului şi în genere al culturii vor­birii (excepţiile să-mi treacă cu vederea aceste afirmaţii). Trebuie să cer, chiar şi fără paranteză, să mi se treacă cu ve­derea cele de mai sus, anume de la actorii interpreţi ai celor trei roluri principale, de la cei inter­preted alte roluri, de diverse lungimi, de la întregul colec­tiv al actorilor, pentru faptul că în toată cronica mea teatrală nu purced la discutarea valorii in­terpretărilor individuale. E posi­bil, e admis oare să se pună cî­­teva adjective, să se rostească sentinţe în cîteva rînduri despre o muncă de luni de zile, depusă cu o mare, mare dăruire şi crez?! Chiar şi atît de scurtă fiind, o cronică teatrală tot nu este o cronică sportivă... Studiul pe care l-am întocmit — în curs de apariţie în „Igaz Szó“ — spre a descrie şi evalua spectacolul Madách, cu gîndul la a-l face să rămînă pentru cei ce vor veni după noi, îmi va uşura, cred, într-o oarecare mă­sură situaţia. Pînă atunci, solicit o colegială înţelegere. Cum ar putea un critic să se scuze? Poate prin faptul că, la pre­mieră, a aplaudat şi el, ca mem­bru al colectivităţii iubitoare de teatru. A aplaudat, fericit şi cu uitare de sine. HAJDÚ GYÖZŐ (In româneşte de A. FISCHOF) CRONICA CENACLULUI „LIVIU REBREANU“ Bucurîndu-se de o participare numeroasă, şedinţa de luni a ce­naclului „Liviu Rebreanu“ a avut o desfăşurare furtunoasă, în nota obişnuită a ultimelor două. Poemul, de largă respiraţie, al lui Dorin Velţan, posedă printre altele calitatea de a fi, cu con­secvenţă, lirico-discursiv, aglo­merarea excesivă şi speculaţiile metaforice fiind în parte evitate. Cu o mai atentă tratare şi folo­sind o mai viguroasă organizare a versurilor şi motivelor, poemul nu avea de cîştigat în supleţe şi în savoare. Se simte de aseme­nea nevoia organică a unor ru­peri de ritm, pentru ca scurgerea discursivă a poemului să nu fie prea monotonă. Prozele absurde ale lui Claudiu Mărgineanu, de­butant în acest capricios gen, fă­ră îndoială valoroase, necesită doar o mai atentă elaborare şi exerciţiu îndelungat. Şedinţa ur­mătoare va avea loc luni, 27 ia­nuarie, cînd vor citi poezie Veza Ion şi Puşcaş Margareta. MIRCEA DUCA profesor * STEAUA ROSIE PAGINA 3 Festivalul filmului la sate Se desfăşoară în această pe­rioadă etapa a doua (19 ianua­rie—23 februarie) a celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului filmului la sate. Manifestare devenită tradiţională, act de cultură de mare anvergură pentru lumea satelor, cu pro­funde semnificaţii politico­­educative şi cultural-artistice, actuala ediţie a Festivalului filmului la sate, cum e şi fi­resc, se înscrie cu realizări superioare ediţiei anterioare. O cifră este semnificativă în acest sens, în prima etapă a festivalului (8 decembrie—12 ianuarie), media spectatorilor pe unitate cinematografică cu peliculă de 16 mm a fost la ediţia anterioară de 907, iar acum de 1.205, pe totalul uni­tăţilor ajungînd la 1.423. La Aluniş au vizionat filmele pri­mei etape 4.344 spectatori, la Petelea — 3.065, la Lunca Bradului — 4.464, la Gurghiu — 3.413, ca să nu dăm decît cîteva e­­xemple. Prima etapă a înre­gistrat 125.000 de spectatori, faţă de planul de 98.000. Din aceştia, 21.000 de spectatori au­ fost copii. Aşadar, această ediţie a Festivalului filmului la sate se caracterizează prin­­tr-o afluenţă de spectatori, trăsătura caracteristică a ei fiind însă marele număr de manifestări cultural-artistice prilejuite de festival: recen­zii și prezentări de filme (103), simpozioane (33), dezbateri, călătorii imaginare (24), con­cursuri (3). La Petelea, cu ocazia rulării filmului „Trecă­toarele iubiri“, Zeno Fodor, critic cinematografic, a vorbit pe tema „Noi orientări în ci­nematografia românească“; conf. univ. Oláh Tibor, critic cinematografic, a vorbit la Periş pe tema „Probleme de actualitate oglindite în filmele româneşti“ cu ocazia rulării filmului „Explozia“, iar Mé­száros Iosif, bibliotecar prin­cipal la Biblioteca judeţeană, cu ocazia prezentării filmului „Felix şi Otilia“, a vorbit la Roteni pe tema „Ecranizări după clasici ai literaturii ro­mâneşti“. Pornind de la con­ţinutul de idei al filmelor, manifestările ce au avut loc au urmărit prezentarea în fa­ţa spectatorilor a realizărilor celor mai de seamă ale anilor noştri, a faptelor de viaţă deosebit de semnificative şi cu o mare putere de influen­ţare. Această caracteristică în­scrie festivalul în ansamblul manifestărilor cultural-artisti­ce care în această perioadă conturează imaginea reală a dezvoltării ţării, reliefînd con­textul social în care se vor desfăşura alegerile de la 9 martie. în acelaşi context se înscrie prezentarea filmelor docu­mentare. Au fost întocmite 6 grupaje de filme documenta­re, trei cuprinzînd realizări economico-sociale; populariza­rea istoricelor documente ale Congresului al XI-lea al P.C.R. şi cea de-a XXX-a ani­versare a Republicii; alte două grupaje ilustrînd politi­ca externă a României socia­liste, vizitele tovarăşului Nicolae Ceauşescu în America Latină şi Africa, un grupaj de filme documentare cuprin­zînd probleme de ştiinţă popu­larizată. Producţia cinematografică românească, viu prezentată în această ediţie a festivalului, se bucură de o bună primire din partea publicului sătesc. Fes­tivalul filmului la sate înscri­­indu-se ca o manifestare cul­turală ce se bucură de o mare afluenţă de public, se impune organizarea şi pe mai departe a acţiunilor culturale prin participarea tuturor factorilor din comună la manifestările ce se desfăşoară sub semnul importantului eveniment ce va avea loc la 9 martie. Inima lui Alexandru Ioan Cuza L-au duşmănit de moarte avuţii, trădătorii Şi într-o noapte rece de făurar cernit S-au furişat la curte, silindu-l să abdice, Dar ca să-i ia viaţa nici unul n-a-ndrăznit. Cind a aflat, mulţimea s-a întristat amarnic, Se pregăti de luptă — şi-ar fi şi izbutit — Legenda povesteşte că el trimise vorbă: „Nu vreau vărsări de singe, poporul meu iubit !“. Cu inima bolnavă, în ceasul despărţirii Văzu stejarii mîndri la borna de hotar; îşi stăvili tristeţea, să nu răsară-n geană — Şi demn, privi în faţă destinul său amar. Vuia de jale codrul şi Prahova în vale Se frămînta sub gheaţă, muşcînd pietrişul dur. Se-ac­operise cerul cu norii de zăpadă. Doar Cuza desluşise o doină împrejur. Domol, grăi spre codri: „Dea domnul ca să meargă Mai bine fără mine frumoasei mele ţări !“ Descoperi — şi-n urmă strigă cu voce tare: „Trăiască România!“ — şi­ ecoul ţîşni-n zări. O lacrimă ca focul se scurse pe obrazul Celui ce sta de pază la graniţă, aci. Durerea sentinelei a observat-o Domnul. Ştia că nu-şi dă seama de-i noapte sau de-i zi. Atunci, slăvitul Cuza făcu un pas-nainte. Imbrăţişă soldatul ca semn de bun rămas. Lăsa pe veci în ţară o inimă fierbinte Şi legile lui drepte şi omenescu-i glas! AUREL D. CÂMPEANU Sărbătorirea Unirii la Reghin In cadrul manifestărilor care omagiază actul Unirii Principatelor, ieri a avut loc, la Casa de cultură, conferinţa „Importanţa istorică şi socială a Unirii Principatelor Româ­ne“. A conferenţiat prof. Teo­­fil Friciu, în continuare s-a desfăşurat un program cultu­ral-artistic intitulat „Hai să dăm mînă cu mînă“, realizat de către elevii liceului nr. 2, în colaborare cu casa de cul­tură şi liceul nr. 1. După spectacol, în piaţa din, centrul oraşului, în acordurile into­nate de fanfara sindicatelor de la I.P.L. s-a jucat Hora Unirii de către formaţiile ar­tistice participante la specta­colul festiv şi un mare număr de cetăţeni prezenţi. O nouă reuşită la Filarmonică Cu un program amplu, dens şi atractiv, concertul simfonic din 19 ianuarie, dirijat de Szalman Lóránt şi avînd-o ca solistă pe tînăra şi apreciata pianistă Szabó Csilla din R.P. Ungară, se inte­grează în şirul reuşitelor cu care ne-a obişnuit de mai multă vre­me filarmonica. Piesa de debut, „Şase imagini“ de Adrian Raţiu, fericit aleasă pentru a face cunoscută publicu­lui tîrgumureşean creaţia unui compozitor profund şi autentic, a avut prilejul de a fi fost şi foarte bine interpretată. Este meritul dirijorului, dar şi al or­chestrei, de a fi relevat subtili­tăţile coloristice, timbrale, ale lucrării, materialul melodic preg­nant şi arhitectura echilibrată, urmărind creionarea unor ima­gini de un contur general asu­pra plaiurilor româneşti: cîmpia şi muntele, marea şi clocotitorul peisaj citadin. Programarea şi în continuare a unor asemenea lu­crări, concepute într-un spirit modern, dar ancorate în plaiul natal, ar avea darul de a dezvă­lui auditoriului pagini valoroase din noua creaţie românească. Pianista Szabó Csilla, care re­vine pentru a treia oară la Tg.­­Mureş, unde se bucură de multă apreciere, a făcut o reală demon­straţie a neobişnuitului său ta­lent şi a capacităţii sale: a inter­pretat două concerte, unul de Beethoven şi altul de Mozart, performantă cu adevărat. .. băr­bătească, în ambele lucrări, pia­nista maghiară şi-a demonstrat marea sa clasă, tehnica fină şi strălucitoare în acelaşi timp, pu­să în slujba reliefării pregnante a bogatei substanţe emoţionale. Programul s-a încheiat cu ce­lebra Rapsodie spaniolă de Ra­vel, în care dirijorul Szalman Lóránd a ştiut să exploateze imensele posibilităţi ale orches­trei, oferindu-i acesteia prilejul de a-și etala virtuozitatea. BUJOR DANŞOREAN

Next