Steaua Roşie, octombrie 1983 (Anul 34, nr. 232-257)
1983-10-01 / nr. 232
ORGAN AL COMITETULUI JUDETEAN MUREŞ AL PCR ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN DE AZI, ÎN ÎNTREAGA ECONOMIE SE GENERALIZEAZĂ APUCAREA ACORDULUI GLOBAL Luna septembrie a fost o perioadă de amplă activitate în compartimentele de specialitate din fiecare unitate economică, activitate îndreptată spre asigurarea condiţiilor pentru aplicarea generalizată, începînd cu 1 octombrie, a acordului global la toate întreprinderile şi la toate categoriile de personal. Desigur, pentru ca activitatea formaţiilor de lucru şi a întreprinderilor în ansamblu să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legii, este necesar să fie grabnic finalizate o serie de acţiuni cu implicaţii directe în buna funcţionare a sistemului de muncă şi retribuire în acord global. Aşa, de pildă, la nivelul FORMAŢIILOR DE LUCRU (echipe, brigăzi, ateliere, secţii, fabrici, uzine şi altele similare) se impune: v. • Organizarea judicioasă a producţiei şi a muncii, astfel incit să se asigure realizarea in termen şi de calitate a întregii producţii fizice contractate, in condiţiile creşterii productivităţii muncii şi reducerii numărului de personal, cunoscind că sumele cuvenite în acord global se acordă integral, indiferent de numărul de personal cu care s-a realizat producţia; • Pregătirea tehnologiilor de lucru şi asigurarea aprovizionării tehnico-materiale; • Stabilirea sarcinilor şi răspunderilor care revin formaţiei de lucru şi fiecărui membru al său în privinţa realizării producţiei fizice contractate, cit şi a consumurilor de matorii prime, materiale şi energie şi a respectării calităţii prevăzute; • Asigurarea ridicării pregătirii profesionale a tuturor membrilor formaţiei pentru a realiza in bune condiţii sarcinile de producţie şi de ridicare a eficienţei economice; • Organizarea, urmărirea şi controlul îndeplinirii sarcinilor pe întreg fluxul tehnologic, în toate sectoarele de activitate, la fiecare loc de muncă şi pe fiecare membru al formaţiei de lucru. Avind în vedere că, în conformitate cu prevederile decretului, în forma de organizare şi retribuire a muncii este cuprins întregul personal, inclusiv conducerea unităţilor, atribuţii şi sarcini deosebite revin cadrelor din aceste compartimente. Astfel, aplicarea acordului global este condiţionată de modul în care CONDUCERILE ÎNTREPRINDERILOR asigură: • Defalcarea sarcinilor cantitative şi calitative pe fiecare formaţie de lucru; • Precizarea pentru fiecare formaţie de lucru a normelor de consum la principalele materii prime, materiale, combustibili şi energie, sau a cheltuielilor materiale necesare pentru realizarea sarcinilor cantitative contractate; • Definirea sarcinilor de calitate, a modului de comensurare a acestora la nivelul formaţiilor de lucru şi al întreprinderii; • Stabilirea normelor de muncă, fundamentate pentru toate categoriile de personal muncitor; • Corelarea corespunzătoare a principalilor indicatori ai planului de muncă şi retribuţie cu ceilalţi indicatori fizici şi valorici; • Stabilirea tehnologiilor de execuţie, asigurarea folosirii la capacitate a maşinilor şi utilajelor; • Fundamentarea tarifelor pe unitate de produs sau lucru; • Încadrarea în fondul de retribuire și numărul de personal planificat, astfel incit să se realizeze producția fizică prevăzută pe sortimente, produse, lucrări etc. cu consumul de manoperă pe unitate de produs; • Asigurarea materiilor prime, materialelor, tehnologiilor, utilajelor etc. necesare realizării sarcinilor de plan, precum şi acoperirea cu contracte de desfacere a producţiei; • Exercitarea unui control riguros asupra modului de aplicare a acordului global, în vederea asigurării eficienţei acestuia. O mare importanţă are, în contextul aplicării generalizate a acordului global, cunoaşterea sarcinilor şi obligaţiilor concrete la fiecare loc de muncă, astfel incit fiecare muncitor, inginer, tehnician, economist, întregul personal, să înţeleagă sensul şi esenţa acestor măsuri — şi anume, că veniturile fiecăruia sunt nemijlocit legate de realizarea în cele mai bune condiţii a planului latoţi indicatorii. uThlîrlZîwM • Luni, 3 octombrie a.c., încep cursurile ce se vor ţine în cadrul cabinetului de circulaţie, cabinet organizat de către «»operativa „Metalul"' din Tîrgu-Mureş. La sediul lui, strada Margaretelor nr. 17 H, orice persoană majoră are prilejul să se pregătească în vederea obţinerii permisului de circulaţie, ori să-şi îmbogăţească cunoştinţele de circulaţie rutieră. • La solicitarea unor grupuri compacte de turişti, a Comisiilor de turism din întreprinderi, instituţii, O.J.T. Mureş organizează excursii pe orice traseu din ţară. • Şi în acest an O.J.T. recrutează candidaţi pentru activitatea de ghid sau însoţitori de grup. Dosarul cu actele necesare va fi prezentat pînă la data de 25 octombrie la sediul Agenţiei de turism din Tîrgu-Mureş, de unde puteţi obţine informaţii detaliate. • In strada Cutezanţei din cartierul tîrgumureșean Tudor Vladimirescu se execută ample lucrări de modernizare. eliful^ isî "Trecem, adesea, prea uşor cu vederea anumite fapte care ni se par mărunte sau chiar copilăreşti. In adolescent rupe o floare din parc şi o întinde, vădit teatral, partenerei. Aşa-i tinereţea — cugetăm — şi ne vedem de drum. In frumoasa clădire a Poştei, un alt tinerel se căzneşte, tot cu iz de bravură, să desprindă tapetul de pe perete In loc să ne oprim în faţa lui, ne mulţumim să-i aruncăm o privire dispreţuitoare. Un alt ins, cam de aceeaşi talie culturală, cutează să intre în sala de expoziţie, in muzeu sau în Casa căsătoriilor cu ţigara aprinsă. După ce o fumează, plin de sine, aruncă capătul încă arzind pe covorul încăperii in care se cuvine să păşească cu aleasă pictate. Şi, astfel, fără să ne împotrivim acestor ieşiri izolate, insă dăunătoare, aducem un deserviciu microclimatului nostru social ... PETRE GIURGIU i,armecul Cinezi Anda întirzie, dinadins, să coboare din rotunda coroană a mărului împodobit cu bulgări rupţi din soare. Lingă noi, profesorul Adrian Şuteu, directorul taberei elevilor din livezile Băţosului, continuă să vorbească despre condiţiile foarte bune de cazare, masă şi de distracţie pregătite, cu aleasă grijă, de gazde. Adică, de conducerea I.A.S. Batoş. Aşadar, cei aproape 900 de elevi aflaţi aici, râspindiţi in şase ferme, se bucură de zile deosebit de frumoase, iar farmecul livezilor se logodeşte în taină cu'' aripa de vis a tinereţii. — Aici, in Ferma numărul 1, se întrece în hărnicie clasa a X-a C a Liceului „Al. Papiu Ilarian“ din Tirgu-Mureş — ne preciza, mai devreme, directorul taberei. Dirigintele grupului de 32 de elevi este profesorul Petru Presecan. E o clasă model, cu media depăşirilor zilnice de 25—30 la sută. Aceasta-i măsura hărniciei lor, a elevilor P. GENARU (Continuare in pag. a 2-a) Să realizăm o campanie a recoltării strugurilor cit mai scurtă şi de bună calitate De vorbă cu ing. NICOLAE LORINCZI, direct eprindere viei şi vinului — Viticultura judeţului nostru a înregistrat progrese, avem acum plantaţii moderne atît în întreprinderile de stat, cit şi în asociaţiile economice intercooperatiste in care se obţin producţii în continuă creştere şi de foarte bună calitate. Fiindcă ne aflăm in pragul declanşării recoltării strugurilor, o acţiune deosebit de importantă, vă rugăm să ne spuneţi ce probleme mai aparte se ridică în condiţiile specifice din această toamnă? -- în raidul în care m-aţi însoţit prin vii aţi putut remarca că in acest an, datorită condi- iţiilor climatice, deosebite faţă de alţi ani, coacerea strugurilor e mai avansată. Seceta accentuată care se menţine şi este însoţită de temperaturi ridicate şi arşiţă îşi pune amprenta pe evoluţia strugurilor, a calităţii lor. Cel mai păgubitor este fenomenul deshidratării care duce la scăderea randamentului la hectar. Există, apoi, la unele soiuri, şi pericolul dezvoltării putregaiului, iar în unele vii se semnalează invazii de grauri care fac pagube destul de mari. Această situaţie ne determină să acţionăm din prima zi cu toate forţele pe care le avem, să asigurăm la recoltare ritmuri zilnice cit mai mari, astfel incit această campanie să fie cit mai scurtă, să prevenim orice pierdere. — Ce s-a întreprins pină acum pentru a scurta timpul de recoltare? — In primul rînd, după cum aţi putut constata din discuţia avută cu directorii asociaţiilor şi cu şefii de ferme în podgoriile de la Idrifaia, peste tot pregătirile sînt încheiate şi începînd de luni în toate viile va începe recoltatul. Toate fermele sînt asigurate cu materialele necesare, dispun de forţe mai numeroase de lucru atît din rîndul cooperatorilor, cit şi al elevilor care şi în acest an ne vor ajuta foarte mult. Rămîne ca aceste forţe să fie foarte bine organizate şi dirijate. Fiindcă lucrăm cu un mare număr de elevi, trebuie avute în vedere tot timpul organizarea, îndrumarea şi supravegherea lor, atît din partea personalului fermei, cit şi al cadrelor didactice care îi însoţesc. Şefii de ferme sunt datori să organizeze recoltarea şi încărcarea în aşa fel, incit să nu se înregistreze timpi de staţionare prea mari, să se poată face cu mai multe transporturi. — Am înţeles că trebuie să grăbim pe toate căile recoltarea, să o terminăm, ziceaţi, în 10—14 zile. Am reţinut însă că aţi pus un mare accent pe efectuarea unui cules de calitate. — Da, fiindcă la prepararea vinurilor superioare se cer şi struguri de calitate. Şefii de ferme şi ajutoarele lor trebuie să fie mereu în preajma culegătorilor, să le pretindă să evite strivirea strugurilor în vasele de recoltare şi mai ales în benele de transport. Avem sarcini de şampanizare şi de vinificare a soiurilor pure. Acest lucru impune organizarea recoltatului pe soiuri şi destinaţii, la anumite grade de concentrare a zahărului. Acest lucru este în avantajul viticultorilor, pentru că la strugurii recoltaţi şi livraţi pe soiuri, la concentraţia minimă stabilită se obţin sporuri de preţ de pînă la 60 la sută. Iată de ce este obligatoriu să se controleze zilnic evoluţia concentraţiei de zahăr pentru fiecare soi şi par- Consemnat M. BALDEANU (Continuare în pag. a 2-a) EVENIMENTELE LUNII SEPTEMBRIE 1983 În activitatea comuniştilor, a oamenilor muncii mureşeni, luna septembrie rămine înscrisă în conştiinţe ca o perioadă memorabilă marcată de călduroasa întâlnire şi însufleţitorul dialog de lucru cu secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Vizita de lucru în judeţul Mureş, în municipiile Tîrgu-Mureş şi Sighişoara, în oraşele Tîrnăveni, Reghin şi Luduş, la Şăulia şi Sîngeorgiu de Mureş, in întreprinderi reprezentative ale economiei judeţului şi ţării. In unităţi agricole, în instituţii sociale, în cartiere, întâlnirile cu mii de oameni ai muncii s-au constituit în tot atîtea momente ale unei unităţi de voinţă şi de acţiune ale oamenilor muncii în jurul partidului, al secretarului său general. Reliefînd succesele obţinute în industria şi agricultura judeţului, în activitatea desfăşurată în domeniul construcţiilor de locuinţe, pentru înfrumuseţarea oraşelor, pentru dezvoltarea unităţilor de învăţământ, de sănătate, a Spitalului clinic, unul din cele mai mari din ţară, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a adresat oamenilor muncii prezenţi la marea adunare populară de la Tîrgu-Mureş îndemnul de a obţine rezultate superioare în 1983 şi pe întregul cincinal, astfel incit Mureşul să ocupe un loc fruntaş pe ţară, în întrecerea cu celelalte judeţe ale patriei. Vizita tovarăşului Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu s-a constituit intr-o puternică manifestare a stimei, preţuirii şi respectului pe care oamenii muncii mureşeni le nutresc faţă de conducătorul iubit al poporului, a hotărîrii lor nestrămutate de a da viaţă obiectivelor stabilite de Congresul al XII-lea şi de Conferinţa Naţională ale partidului. O expresie elocventă a ataşamentului mureşenilor la politica partidului este şi trecerea hotărîtă la materializarea orientărilor şi indicaţiilor date de preşedintele Republicii cu prilejul acestei vizite. Astfel Combinatul „Azomureş“ a şi realizat planul pe trei trimestre cu un apreciabil avans, anticipind depăşirea lui cu 61 milioane de lei la producţia marfă. Lor li se aliniază colectivele muncitoreşti de la „Prodcomplex“. Fabrica de anvelope Luduş, I.F.E.T. Mureş-Reghin, întreprinderea de sticlărie și faian- GH. BARBILESCU (Continuare în pag. a 4-a)